Sunteți pe pagina 1din 20

Ministerul Educației Naționale

LICEUL TEHNOLOGIC“COSTACHE CONACHI” PECHEA

PROIECT

PENTRU EXEMENUL DE CERTIFICARE A

CALIFICĂRII PROFESIONALE

NIVEL 4

TEMA:TEHNOLOGIA DE CONFECȚIONARE A IEI DIN TRANSILVANIA

Domeniul: Industrie textilă și pielărie

Calificarea: Tehnician designer vestimentar

Îndrumător:

Prof. Ing. RADU MONA Absolvent:GHENEA S. MIHAELA

Clasa: a XII-a D

2018-2019

1
TEMA:TEHNOLOGIA DE CONFECȚIONARE A IEI DIN TRANSILVANIA

2
Schița iei din Transilvania

3
Cuprins

Argument

Capitolul I Materiale utilizate în confecții

I.1 Materiale de bază

I.2 Materiale auxiliare

I.3 Materiale secundare

Capitolul II Cusături folosite pentru costume populare românești

Capitolul III Tehnologia de confecționare a iei din Transilvania

III.1 Zone etnografice ale Transilvaniei

III.2 Descrierea Iei din Transilvania

Capitolul IV Posibilități de valorificare ale creției artistice în arta decorativă

Bibliografie

Anexe

Argument
Arta populară românească contemporană reprezintă un domeniu complex, în care se îmbină armonios
moștenirea artistică populară cu o activitate încă vie, în multe regiuni ale țării, a unor centre meșteșugărești de

4
veche tradiție. Ca element de cultură materială și spirituală, arta populară reflectă specificul național și are un
profund caracter social, cu un rol bine definit în realizarea echilibrului dintre util și frumos, dintre cerințele
utilitar-materiale și cele estetice. Valorificarea elementelor tradiționale asigură artei populare românești, în
ansamblu, virtuțile unei creații autentice valoroase, în care se oglindesc simțul pentru frumos, manifestat în
egală măsură de proporțiile armonioase ale mobilierului, de linia clară și eleganța sobră a pieselor de
îmbrăcăminte, de valoarea broderiilor, de rafinamentul cromatic al țesăturilor și de frumusețea formelor și
ornamentelor ceramicii și delicatele dantelării ale crestăturilor în lemn, toate purtând pecetea vie a specificului
zonal local.
Ia face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au
originea în portul tracilor, geților și dacilor. Din basoreliefurile de demult, care îi înfățișează pe daci, poți
observa în portul acestora cămăși cu mâneci lungi, cu o croială de tip tunică, albă și lungă, dintr-o singură
bucată și pantaloni strâmți și lungi (ciareci, ițari).
Portul era completat cu un brâu sau chimir, iar în picioare purtau opinci. Femeile se îmbrăcau cu o
cămaşă de pânză (ie), poale şi piese care acopereau picioarele, care ulterior au primit diferite denumiri: catrinţă,
valnic, fotă sau opreg.

Pe cap, femeile purtau diferite ţesături și podoabe: marame, năframe, cepse sau cununi, iar bărbații -
căciuli. De-a lungul timpului, costumul băraților și al femeilor s-a diferențiat tot mai mult, iar tunica pe care o
purtau la începuturi ambele sexe a început să capete caractere distincte. Veșmântul femeiesc s-a transformat
astfel in ia românească tradițională din zilele noastre.
Am ales aceasta tema: ,,Tehnologia de confecționare a iei din Transilvania” pentru a-mi demonstra
competenţele tehnice practice şi teoretice pe care le-am dobândit în anii de studiu în domeniul confecţiilor
textile.
În timpul orelor de specialitate, prin succesiunea modulelor studiate mi-am însuşit cunostinţele care să
mă ajute să confecţionez şi să ornamentez diferite produse de îmbrăcăminte sau de lenjerie.

Capitolul I

5
I.1 Materiale de bază

Materialele textile de bază folosite la confecţionarea îmbrăcămintei constituie faţa produsului. Aceste
materiale sunt;ţesăturile, tricourile, textilele neţesute, blănurile naturale şi imitaţiile de blană. Materialele de
bază se clasifică dupăurmătoarele criterii:
1. după compoziţ
− materii prime din fire pe bază de fibre vegetale (bumbac, in, cânepă, iută, ramie etc.);ia fibroasă etc.
− materii prime din fire pe bază de fibre de natură animală (lânuri, păruri animale, mătase naturală); − materiale
obţinute din fire sau fibre chimice;
− materiale mixte, obţinute pe bază de amestecuri dintre fibrele naturale şi sintetice sau artificiale în proporţii
corespunzătoare;
1. după destinaţie:
− materii prime pentru lenjerie;
− materii prime pentru îmbrăcăminte exterioară;
− materii prime pentru îmbrăcămintea de protecţie (tratate în anumite condiţii prinimpregnare, ignifugare,
gumare, bidrofobizare etc.).
Clasificarea ţesăturilor. Ţesăturile destinate confecţionării produselor de îmbrăcăminte se clasifică în funcţie
de:
a. natutra materiei prime:
− ţesături din bumbac şi tip bumbac;
− ţesături din in şi tip in;
− ţesături din lână şi tip lână;
− ţesături din mătase naturală;
− ţesături din fibre obţinute pe cale chimică;
− ţesături din fibre obţinute pe cale chimică în amestec cu alte fibre etc.;
b) fineţea firelor folosite: − ţesături din fire groase;
− ţesături din fire medii:
− ţesături din fire subţiri (tip mătase);
c)destinaţie:
− ţesături pentru lenjerie;
− ţesături pentru, îmbrăcăminte exterioară (rochii, bluze, fuste, costume, pantaloni, pardesie, paltoane etc.);
− ţesături pentru uniforme;
− ţesături pentru îmbrăcămintea de protecţie;
d) modul de finisare:
− ţesături crude;

6
− ţesături albite;
− ţesături vopsite în bucată;
− ţesături din fire mercerizate;
− ţesături imprimate;
− ţesături flauşate;

I.2. Materiale auxiliare

Materialele auxiliare se folosesc la confecţionarea produselor de îmbrăcăminte, alături de materialul de bază şii
materialele auxiliare. Materialele auxiliare cuprind:
–aţa de cusut;
–furniturile;
– garniturile;
–auxiliarele pentru încheiat.
Aţa de cusut Aţa de cusut reprezintă cel mai important material auxiliar folosit la confecţionarea
îmbrăcămintei. În procesul de coasere se alege în funcţie de materialele ce se confecţionează şi operaţiile de
coasere. Aţa de cusut se realizează prin răsucirea a două sau mai multor firesimple. Torsiunea firului simplu
poate fi spre dreapta, în Z sau spre stânga, în S. Răsucirea firelor se face în sens invers torsionării firelor simple
(dacă firul simplu este torsionat spre dreapta, răsucirea se va face spre stânga).
Furniturile folosite în procesul de confecţionare a îmbrăcămintei sunt: moleschinul, banda pentru
confecţii, banda pentru protecţie, rejansa, elasticul, vatelina, vata industrială şi furniturile semifabricate (perniţe
pentru umeri, benzi de retenţie, întărituri preformate pentru betelii de pantaloni).
Garniturile se aplică la produsele de îmbrăcăminte în scop util sau ornamental. Materialele utilizate ca
garnituri sunt:
– benzile ripsate, produse din fire de bumbac sau mătase, utilizate ca rejansă, bandă pentru brodat marginile sau
benzi pentru format bride etc.;
–suitaşul este o garnitură realizată prin împletirea simplă sau dublă a unui sau mai multor şnururi obţinute din
fire de bumbac sau mătase. Se foloseşte la garnisirea rochiilor, bluzelor, cămăşilor etc.;
–colţişorii (zig-zag) se obţin din fire de bumbac, mătase naturală sau fire sintetice, având una sau ambele
margini zimţate şi se foloseşte la produsele de lenjerie, produse de îmbrăcăminte exterioară pentru copii şi
femei.

I.3. Materiale secundare

7
Materialele secundare, după utilizarea lor, se clasifică în:
– materiale pentru căptuşeli:
– materiale pentru întărituri.
Materialele pentru căptuşeli au rolul de a dubla detaliile produsului, mărindu-i astfel rezistenţa la
purtare, şifonare şi păstrarea formei în timp, ducând totodată la îmbunătăţirea valorii de prezentare a produselor
finite cât şi a parametrilor de confort ale acestora.
Materialele folosite pentru căptuşirea îmbrăcămintei trebuie să fie lucioase, pentru ca produsele să
alunece uşor şi să permită mutarea cu uşurinţă pe corpul purtătorului. Ca materiale pentru căptuşeli se utilizează
diferite ţesături din bumbac, mătase, viscoză, cupro, acetat sau ţesături din fire sintetice. Ele sunt cunoscute sub
denumirea de: serj, atlas, satin, căptuşeală de mâneci etc.
Întăriturile sunt materiale textile care dublează unele detalii ale îmbrăcămintei. Materialele pentru
întărituri au drept scop mărirea rezistenţei la purtare, la şifonare, ducând la îmbunătăţirea valorii de prezentare a
produselor finite, a parametrilor de confort şi modelarea îmbrăcămintei pe conformaţia corpului. Conferirea
unei rezistenţe mărite la purtare şi o modelare corespunzătoare a produsului se realizează prin operaţii de
coasere (cusătura pichir, cusătura zigzag, realizate manual sau cu maşini de cusut speciale).

Capitolul II
Cusături folosite pentru costume populare românești

Cusături complicate
În Transilvania femeile folosesc cusături complicate,care formează în același timp și un decor special.
Același gen de cusături se folosesc și în alte regiuni ca Moldova și mai ales în nordul Olteniei.
Punctul ”brățărește” sau”brățăriu”, lucrat pe un fir în rânduri micșorate, este un punct ornamental din cel
mai vechi, folosit în Transilvania și în sudul Carpaților. Se execută pe gulere, numai pe față, de obicei lucrul se
face pe un fir cu pășituri pentru formarea golurilor între motive și cusute cu fire de arnici colorate.
Punctul de “încreț” sau ”brățăriu pe încreț” se execută în partea de sus a mânecilor cămășii, cu broderie
lucrată pe cutele încrețului, cu o tehnică foarte complicată, realizată în 3 etape:
-încrețul
-orditul
-umplutul
Încrețul. Pentru executarea încrețului se ia un număr de fire, 3-6 fire și așsa mai departe, care se strâng în
creți, executând o cusătură înaintea acului. Se respectă apoi, mai jos în linie paralelă, ca și cea dintîi,
împungând acul în aceleași fire în așa fel ca pășiturile să fie la fel.

8
Orditul. Executarea cusăturii în lungime, și prin care se obține “brățara brățărească”, adică formarea
motivelor de ornament, care sunt executate mai totdeauna cu fire albe sau de culoare gălbuie.
Umplutul. Ultima fază a încrețului se execută numai în cazul motivelor întrerupte, cu “pui prerupți”, în
acest caz se procedează la umplerea “puilor”, operație de ornamentare, ajunsă la apogeu în secolul al XVIII-lea.
Punctul “sărămpău” este format din punctul de rămurică executat pe fir, și formând, o linie frântă în scară.
Pe acest gen de cusătură, folosind și cusutul “peste ac” se realizează diferite motive umplute folosite la cămeșile
bărbătești.
Punctul cruce, denumit “șinorește” este folosit în Munții Apuseni. Acest punct este asemănător cu punctul
“cruce” obținut prin încrucișarea a două puncte oblice.

Capitolul III Tehnologia de confecționare a iei din Transilvania


III.1 Zone etnografice ale Transilvaniei
Transilvania sau Ardeal (în latină Transsilvania sau Transsylvania, în maghiară Erdély, în germană
Siebenbürgen, în dialectul săsesc Siweberjen, în turcă Erdelistan) este o regiune istorică și geografică situată în
interiorul arcului carpatic, una din regiunile istorice ale României. De-a lungul timpului a făcut parte din Dacia,
din Imperiul Roman, din Regatul Ungariei, respectiv din Imperiul Austriac. Pentru circa 170 de ani, între 1526
și 1699, a fost stat autonom, sub suzeranitatea Imperiului Otoman, cu numele de Principatul Transilvaniei. În
această calitate a jucat un rol însemnat în Războiul de 30 de ani, de partea coaliției protestante. Odată cu
victoriile imperiale pe frontul antiotoman, Transilvania a intrat sub administrație habsburgică, dar și-a păstrat
formal statalitatea până în 1867, fiind condusă de guvernatori numiți de la Viena.
Ca urmare a romanului Dracula, publicat de Bram Stoker în 1897, Transilvania a fost asociată în spațiul străin
cu vampirii și cu genul horror în general.
Noțiunea Transilvania are sub aspect politico-geografico două accepțiuni distincte: prima se referă, într-
un sens restrictiv, doar la regiunea intracarpatică delimitată de Carpații Orientali, Carpații Meridionali și, la
vest, de Munții Apuseni (numită Transilvania propriu-zisă). Această regiune a fost denumită în Evul Mediu
Voievodatul Transilvaniei (în latina medievală „țara de dincolo de pădure”), suprafața ei totală măsurând
aproximativ 57.000 km².
Al doilea sens al denumirii se referă, prin extensie, de asemeni la Maramureș, Crișana, Sătmar, ținuturi
cunoscute și sub denumirea Partium, adică „părțile” Ungariei alăturate după 1526 nucleului istoric din podișul
transilvan, constituind împreună Principatul Transilvaniei. Este vorba despre comitatele Maramureș, Sălaj, Satu
Mare, Bihor și Arad. Suprafața regiunii Partium a fost chiar mai mare. De exemplu, potrivit Tratatului de la
Speyer (1570), din Partium făceau parte comitatele Maramureș, Bihor, Zarand, Solnocul Interior, Crasna,
provincia (țara) Chioarului, precum și comitatele Arad și Severin.
Uneori Transilvaniei i se dă un sens foarte larg, aceasta desemnând teritoriul de la vest de Carpații
Orientali și nord de Carpații Meridionali, astfel incluzând și Banatul. Caracterul fluctuant al conținutului
9
termenului se explică prin evoluția complexă, istorico-politică, a regiunii din epoca postromană până în
timpurile moderne.
Suprafața totală a Transilvaniei, împreună cu Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș, însumează
100.293 km², care repreprezintă 42,1% din totalul suprafeței României. Populația ce trăiește în acest spațiu
numără 7.221.733 locuitori, cifră care reprezintă aproximativ o treime din cea a populației României.
Din punct de vedere geografic, Transilvania este un platou înalt, separat în sud de Țara Românească prin
lanțul Carpaților Meridionali și în est de Moldova prin Carpații Orientali. Zona vestică a Transilvaniei (Crișana)
are graniță cu Ungaria. La nord, se învecinează cu Ucraina (regiunile Transcarpatia - care cuprinde partea de
nord a Maramureșului istoric - și Ivano-Frankivsk). Platoul cu înălțimi între 305 și 488 de metri este irigat de
râurile Mureș, Someș, afluenți ai Tisei, și de râul Olt, afluent al Dunării.
Zone etnografice și împărțirea administrativă
Pe teritoriul Transilvaniei propriu-zise se află nouă județe: Alba, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj,
Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș și Sibiu. Părți din teritoriul Transilvaniei propriu-zise se află în județele
Bacău (comuna Ghimeș-Făget și satele Poiana Sărată, Coșnea, Cădărești și Pajiștea), Caraș-Severin (comuna
Băuțar), Maramureș (orașul Târgu Lăpuș cu împrejurime), Neamț (comunele Dămuc, Bicaz-Chei și Bicazu-
Ardelean), Sălaj (partea la est și nord de munții Meseș), Suceava (la vest de râurile Dorna și Bistrița Aurie,
Coșna și Dornișoara) și Vâlcea (o parte mică la nord de râul Lotru).
Zonele etnografice românești ale Transilvaniei propriu-zise sunt:
 Țara Bârsei  Țara Năsăudului
 Țara Buzaielor  Țara Oașului
 Țara Chioarului  Ținutul Pădurenilor
 Țara Făgărașului sau Țara Oltului  Ținutul Secuiesc
 Țara Hațegului  Pământul crăiesc
 Țara Hălmagiului  Mărginimea Sibiului
 Țara Mocanilor  Țara Zarandului
 Țara Moților  Țara Silvaniei

III.2 Descrierea Iei din Transilvania

10
Despre Transilvania se poate afirma că a fost spațiul proprice pentru conturarea unei varietăți tipologice
a costumelor tradiționale. În timp, acestea au cunoscut o dezvoltare continuă, mai ales datorită succesiunii de
perioade istorice, determinând astfel un registru morfologic și artistic specific fiecărei zone în parte a regiunii,
fără a avea însă consecințe asupra elementelor comune. Din piesele portului popular din Transilvania nu lipsesc
piese specifice și celorlalte zone ale țării, precum: ie pentru femei și cămășă pentru bărbați; pieptare și cojoace;
catrințe și cioareci; acoperitoare de cap și podoabe, dar și încălțăminte, despre care se poate observa că atât în
portul femeiesc, cât și în cel bărbătesc a apărut o renunțare la opincile tradiționale în favoarea pantofilor, a
cizmelor sau a ghetelor, în funcție de anotimp.
În ansamblu, ca și element specific al întregii zone, Transilvania se caracterizează prin costumul cu
catrință, dar și o mare varietate a acestei piese. Catrința se poate defini ca o piesă dreptunghiulară îngustă, de
aproximativ 40-50 cm, care se poartă așezată vertical în față și în spate de la brâu în jos. Deși, piesă comună
specifică Transilvaniei, catrința se arată diferit în funcție de zonele și influențele din regiune. De exemplu, în
Hunedoara catrința se țese de două ori patru ițe pe fond negru, fără ornamente. În Mărginimea Carpaților, în
Târnave se țese în dungi înguste orizontale pe fond roșu. În zonele Cluj, Munții Apuseni până la Năsăud se
gășeste catrința care se ornamentează cu alesături pe fondul roșu de la poale, fond care cuprinde în timp
aproape trei sferturi din catrință.

Zona Maramureș
În portul femeiesc din zona Maramureş cămaşa se distinge prin decolteul pătrat şi mânecă mai scurtă. Este
confecţionată din pânză de cânpă şi din pânză de bumbac pentru zilele de sărbătoare. Mâneca este încreţită ţi
11
prinsă de corpul cămeşii în direcţi umărului. Elementele ornamentale din trecut erau de obicei geometrice, iar
astăzi stilul floral predomină cu foarte multă discreţi în aplicarea lor.
Pe Valea Izei şi a Marei s-adezvoltat mult tehnica broderiei în ajur, mai cu deosebire, la volanele mânecilor,
cu ornament geometrice de veche tradiţie executate în alb, galben şi portocaliu.
În aplicarea cromaticii în broderiile aplicate se ţine seama de vârste: la femeile bătrâne broderia este lucrată
cu alb, la femeile mature cu galben iar fetele tinere pe lângă culorile alb şi galben mai folosesc roşu, albastru şi
verde.
În structura compoziţională a cămăşii se remarcă o perfectă legătură între volanele şi manşeta de la mâneci
şi volănaşle aplicate pe umeri sau în jurul gâtului.
Cămaşa “bătrânească”este cel mai vechi tip de cămaşă din această zonă, purtată de femeile bătrâne,
decorată foarte simplu şi numai cu alb şi cu mici pete de culoare în jurul gâtului, pe umeri şi pe la manşete şi
mai cu deosebire varianta acestei cămeşi constă în decoraţia de peste umăr cu un simplu ornament vegetal
“pom” cu mânecile terminate cu “fodre sau bezeri” determinate prin brăşara brodată pe încreţitură.
Cămaşa de tip vechi numită “cămaşa bătrânească” sau “cămaşa peste curea”se arpopie de tipul cămeşii din
nordul Moldovei, azi purtată şi de bătrânii din Săpânţa. Cămaşa este foarte scurtă până deasupra curelei şi cu
puţine ornamente îin jurul răscroieli gâtului.

Zona Făgăraş

12
Ia cu “obânzală” purtată de femeile în vârstă, este brodată cu roşu având gura cămeşii în faţă cu broderie
“pui” mari şi roşii, decoraţie aflată “peste cot”, din motive geometrice executate prin alesătură în război şi cu
mânecă terminată cu pumnşi.
Iile purtate de femeile tinere cu gura cămeşii intr-o parte cu două sau trei râuri de pui pste piept şi de-a
lungul mânecilor sau decoraţia din motive geometrice “peste cot”, mânecile sunt prevăzute cu fodori şi brăţară
ingustă. Ia purtată de fete, numită “brâu”, are mânecile şi pieptul cu o bogată decoraţie de pui aleşi fiind forma
cea mai nouă.

Cămaşa bărbătească este confecţionată din cânepă, cu mâneci largi şi a fost înlocuită în majoritate cu
cămaşa “nemţească” cu guler şi cu” pumnaşi”.Mânecile se prind de “stan”pe umărul “scârciogi”, iar pe piept se
lucrează” ştrafuri” verticale.

Zona Oaş
Cămaşa femeiască are un tip deosebit iar noua caracteristică o formează broderia sau ţesătura din vechime
dispusă în jurul gâtului sub forma unei plătci dreptunghiulare viu colorată cu ornamente geometrice, iar în
timpul din urmă folosesc şi motive florale. Cămaşs se incheie la spate, pe mâneci este decorată uneori cu şiruri
13
de râuri, iar în partea de jos se termină printr-o brăţară brodată şi volănaş brodat în partea de jos cu motive
aşezate în romb formând o frumoasă terminaţie în colţuri.
Femeile bătrâne purtau cămaşa brodată pe umeri fără cheptar, tip de cămaşă care aproape a dispărut, totuşi
se mai găsesc pe la bătrâne şi în muzee. Poalele cămeşii sunt prevăzute cu broderie aplicată în partea de jos, iar
în talie există un fel de brâu brodat cu acelşi decor şi cromatică ca şi chieptarul din jurul gâtului, deoarece
oşencele poartă brâu ce determină o siluetă elegantă, scoţând în relief linia de talie zvertă şi graţioasă.
Portul bărbătesc este compus din cămaşa scurtă, deasupra taliei cu mâneci foarte lungi, cu broderie pe toată
lăţimea umerilor, pe gluler, la poalele cămeşii şi la teminaţia lungimii mânecii. Se folosesc acelaşi gen de
broderie şi aceeaşi gamă a cromaticii ca şi la cotumul femeiesc.

Brașov Zona Sibiu


Costumul din Mărginimea Sibiului, este compus din ie cu decorație formtă din ciocănele cu lățimi mai
pronunțate și mărginite cu motive florale.

14
Costumul din zona Târnoavelor se remarcă prin ia la care se poate vedea cea mai interesantă și mai frumos
realizată broderie pe încrețitură de la gât și pe manșetă, precum și vestitele catrințe roșii, văzute și astăzi încă în
satele de pe dealurile Târnoavelor. În spate se poartă vechea catrința decorată cu învărgături, iar printre acestea
motive geometrice din alesătură.

Zona Hațegului
Ia e impodobită cu pui de arnici de culoare neagră și vânătă. Brățara este partea din față de sub guler, unde
se află o crețură, adică o încrețură mai bogată în cusături cu motive, un început al tehnicii mai răspândite în
Ardeal, ca de pildă pe Valea Jiului și în Câmpia Transilvaniei, de a se coase pui în fața cămeșii pe muchia
încrețiturilor.
15
Mânecile iei aveau trei părți: mâneca propriu-zisă, manșeta mai îngustă și mai strânsă în partea ei de
jos,numită pumnași și partea ei de jos ce se deschide ca o pâlnie numită fodori. Puii adică motivele de pe
măneca cămeșii sunt aplicați în trei feluri: puii păstă umere, tablă și în rânduri. Puii pastăumere cum arată
numele, sunt o bandă îngustă de motive cusute de-a curmezișul mânecii peste umeri. Se pare că această
dispoziție reprezintă forma cea mai veche, ca și puii pastă cot la pădureancă. Tabla este un singur rând de
motive mai late de-a lungul mânecii, iar rândurile sunt formate din două sau mai multe rânduri mai înguste,
cusute vertical de-a lungul mânecii. Culorile preferate la motivele mânecii și cămeșii sunt în genere: negru,
negru cu alb și negru cu vânăt.

Zona Alba-Iulia
Caracteristicile cămășii constau în folosirea culorii negre, în executarea broderiei în locul culorii roșii, iar
firul cu care se lucrează această broderie este un fir lucios, răsucit și mul mai rezistent la spălare. Decorația este

16
dispusă ca și la cămășile bătrânești, peste cot și la marginea fodorilor, gulerul îngust brodat, iar creții de la gât și
cei ai fodorului sunt prinși prin curelușa îngustă. În ceea ce privește broderiile folosite, printre acestea se
numără: cea urzită pe fir la guler și pe crețuri ca și broderia de tip punct „lănțișor” aplicată pentru ornamentarea
mânecii și a fodorului. Ornamentele formate numai din figuri geometrice se bazează pe romb, iar motivele apar
întotdeauna negru pe un fond alb. Poalele sunt decorate prin cerculețe și broderie scumpă.20 Brâul îngust este
țesut din trei culori și se încinge peste șorț și zadie, fiind constituit ca și ciucurii în cele trei culori naționale de
la pieptarele fetelor, ca un element de afirmare a apartenenței etnice.

Capitolul IV Posibilități de valorificare ale creției artistice în arta


decorativă

17
În etapa postmodernă, observăm schimbări radicale în educaţia plastică, în domeniul artelor plastice şi
decorative, designului textil.
A crescut interesul societății pentru tradițiile populare, pentru valorificarea acestora în arta
contemporană, se observă orientarea opiniei publice și de stat spre păstrarea și dezvoltarea tradițiilor naționale
și spre respectul demnității culturale a întregului popor.
Tendințele actuale implică dezvoltarea abilităţilor creative și a competențelor profesionale ale elevilor.
Prin executarea și interpretarea artei , este foarte importantă formarea la elevi a motivaţiei în timpul creației
artistice, îmbunătățindu-se, astfel, sfera emoțională și culturală a personalității acestora și stimularea interesului
lor pentru învățare.
În etapa contemporană, în domeniul artei textile (design vestimentar), se impune cu o deosebită
acuitate practica formării profesionale iniţiale şi a dezvoltării creativităţii elevilor prin valorificarea limbajului
plastic. Totodată, în contextul în care vorbim despre tineretul studios, devine pregnantă necesitatea formării
personalităţii creatoare.
Cercetătorii ruşi I. Marcenko, E. Gromov consideră că rezultatele obiective ale activității
creatoare a studenților de la această specialitate rezidă în crearea operelor de artă absolut noi, care nu existau
anterior, având în vedere faptul că formele de interpretare creativă a acestora sunt nelimitate.
De asemenea, trebuie remarcat și faptul că în școlile în care se realizează programe de studiu bazate pe
metode tradiționale de predare-învăţare, prin valorificarea/utilizarea ornamentelor naționale ale covorului
moldovenesc în direcția modernizării, identificăm în mod clar tendințe în formarea competențelor profesionale
ale elevilor în domeniul artelor decorativ-aplicate.
Conform opiniei mai multor cercetători, omul nu este dotat de la naștere cu diverse abilități, inclusiv cu
creativitate, deoarece acestea nu sunt proprietăți înnăscute ale unei persoane, deci nu întotdeauna sunt
moștenite.
Acestea depind în mod direct de calitatea metodelor, formelor și mijloacelor de educație, de calitatea
procesului de predare învăţare și de formarea cadrelor didactice.
Rezolvarea problemei ce ține de formarea și dezvoltarea abilităților creative și a competențelor
profesionale ale personalității elevului trebuie să se bazeze pe faptul că acestea reprezintă fuziuni naturale și
dobândite. Aici sunt importanți mai mulți factori: mediul social, familia, ereditatea și activitățile individuale.
Asupra compoziției calitative a aptitudinilor, competențelor și vitezei de formare a acestora influențează
raportul dintre ceea ce este moștenit și dobândit, dezvoltat în cursul vieții, ceea ce este dificil de măsurat .
În procesul cercetării, am identificat mai multe probleme legate de creativitatea artistică, formarea
profesionalismului și a competenței, dezvoltarea abilităților creative în procesul de asimilare a elementelor de
bază în arta decorativă. Aceste probleme s-au aflat mereu în vizorul autorilor moldoveni și străini, psihologilor,
pedagogilor, profesorilor, artiştilor plastici din spaţiul postsovietic și din alte țări.

18
Problema dezvoltării creativităţii, activităţii artistice a fost cercetată încă de filosofii antici din Grecia:
Platon, Aristotel. Mai târziu, această problemă a fost cercetată de I. Kant ş.a. O definiție interesantă a fost dată
termenului talent de către scriitorul rus L.N. Tolstoi .
La baza teoretico-metodologică a cercetării date se află lucrări fundamentale şi din domeniul etnologiei,
istoriei şi teoriei artelor, criticii, teoriei literaturii, culturologiei, pedagogiei, psihologiei, culturii emoţionale,
educației interculturale și al aplicării metodei active în educație .
Activitatea artistică este un mijloc eficient de formare și de realizare a competenței profesionale și a
potenţialului creativ.
Arta predată și în licee/instituţii de învăţământ este nu doar un mijloc de a rezolva o serie de probleme
în procesul instruirii/învăţării, dar, de asemenea, constituie şi fundamentul pentru formarea competențelor
profesionale și a abilităților artistice creative ale elevilor, eficiente pentru dezvoltarea personalităţii elevului în
general şi a modului lui de a gândi în special.

Bibliografie

Bănăţeanu T. Arta populară din nordul Transilvaniei,Bucureşti,1969


Dogaru,O, Ornamentele şi croiul costumului din Maramureş, I. P. ,,Arta grafică”1976
Nanu Adina, Artă, stil,costum,Editura Meridiane,Bucureşti,1976
Pârâu,S Interdependenţe în arta populară
Salvanu V, Noţiuni de creaţie, manual, E.D.P,Bucureşti
Internet:www.romanianmuseum.com
www.ladadezestre.com
Merticanu V., Giurgiu D., Materii prime textile, manual pentru clasa a XI-a
Ciontea Ghe, Utilajul şi tehnilogia meseriei-Confecţioner îmbrăcăminte din ţesături şi tricoturi

19
20