C6

6. EFICACITATEA STRUCTURII ARBORETELOR ÎN

EXERCITAREA FUNCŢIILOR ATRIBUITE

6.1 Raportul dintre structura şi producţia şi productivitatea arboretelor

6.1.1 Producţia şi productivitatea arboretelor de codru regulat
A. Arborete echiene pure
B. Arborete echiene amestecate
C. Influenţa răriturilor asupra producţiei şi productivităţii arboretelor
6.1.2 Producţia şi productivitatea arboretelor grădinărite
6.1.3 Producţia şi productivitatea arboretelor de crâng
A. Crângul simplu
B. Crângul compus
6.2 Raportul dintre structura arboretelor şi efectul lor asupra mediului
6.2.1 Structura arboretelor şi clima interioară a acestora
6.2.2 Structura arboretelor şi efectul lor de protecţie
6.3 Structura arboretelor şi efectul lor sanitar şi estetic

6.1 Raportul dintre structură şi producţia şi

productivitatea arboretelor

Necesitatea cunoaşterii influenţei structurii arboretelor.

Realizarea unor arborete (echiene sau pluriene, pure sau amestecate,
din lăstari sau din sămânţă, mai dese sau mai puţin dese) şi aplicarea, în
decursul existenţei lor, a diferitelor sisteme de măsuri silviculturale
influenţează, nu doar mărimea creşterii şi calitatea producţiei (raportul
dintre volumul arborilor de diferite dimensiuni, de diferite specii şi calităţi),
ci şi eficienţa îndeplinirii funcţiilor social – ecologice atribuite acestora.
Sistemul de măsuri silviculturale ce urmează a fi aplicat unui
arboret este legat de obiectivul urmărit, iar stabilirea acestui sistem
impune cunoaşterea prealabilă a efectului pe care acesta îl va avea
asupra capacităţii sale funcţionale.
Se justifică, astfel, de ce amenajistul, chemat să organizeze şi să
conducă pădurile din punct de vedere structural, trebuie să cunoască
procesul formării producţiei de lemn şi măsura în care diferite operaţii
tehnice influenţează capacitatea de producţie şi protecţie a arboretelor.

6.1.1 Producţia şi productivitatea arboretelor de codru regulat

Tratamentele de codru regulat se deosebesc de celelalte, mai ales

prin condiţiile de exploatare şi de regenerare pe care le creează, precum
şi prin protecţia diferită pe care o asigură seminţişurilor, mediului sau
societăţii. În cadrul acestui tratament, exploatarea se face în masă,
generaţiile se succed una după alta pe aceiaşi suprafaţă, arborii se
stânjenesc necontenit în dezvoltare, creşterea curentă se micşorează
devreme, iar dimensiunile arborilor la exploatabilitate, exprimate prin
diametru, nu depăşesc valori medii de 35 – 50 cm (pentru speciile
principale). Aceste considerente evidenţiază necesitatea cunoaşterii
producţiei şi productivităţii arboretelor echiene (considerate ca
reprezentative pentru regimul codru) şi mai ales a influenţei speciilor, a
sistemului de rărituri şi a modului lor de regenerare asupra acestora.

A. Arborete echiene pure

Producţia lemnoasă a arboretelor echiene variază semnificativ cu

specia şi cu staţiunea. O analiză a producţiei medii maxime pe an şi pe
hectar (realizată pe baza datelor din tabelele de producţie) evidenţiază
faptul că unele specii sunt mult mai productive decât altele (Tabelul 6.1).

Tabelul 6.1

Variaţia producţiei medii a arboretelor pure şi echiene de diferite specii şi

clase de producţie (m3 · an-1 · ha-1)

Specia Clase de producţie

I II III IV V
Molid 17,1 14,0 11,1 8,3 5,8
Brad 14,2 11,7 9,7 7,8 5,9
Fag 11,8 9,8 7,8 6,1 4,3
Mesteacăn 9,8 8,1 6,5 4,9 3,4
Gorun
- sămânţă 10,6 8,5 6,6 5,0 3,4
- lăstar 10,3 8,4 5,6 5,0 3,6
Stejar pedunculat
- sămânţă 12,8 10,2 8,3 6,4 4,9
- lăstar 11,3 8,9 7,0 5,3 3,7
Plop alb, negru 20,9 15,9 11,7 7,8 4,8

În alegerea speciilor ce urmează a fi introduse într-un arboret se

impune a se ţine seama de:
- arealul natural de răspândire a fiecărei specii;
- valoarea absolută a producţiei medii maxime realizabilă în staţiuni
de aceiaşi bonitate;
- calitatea produselor, judecate în raport cu obiectivele economice,
ale gospodăriei silvice.

2
 O atenţie deosebită trebuie acordată introducerii în cultură a
speciilor alohtone (exotice), manifestând, cu această ocazie, multă
prudenţă. Introducerea acestora în cultură trebuie să se bazeze pe
cercetări experimentale de lungă durată, care să stabilească în ce
măsură echilibrul ecologic este modificat, evitându-se în acest fel apariţia
unor dificultăţi serioase în gospodărirea acestor arborete, cu implicaţii
negative majore asupra mediului.

B. Arborete echiene amestecate

Considerente ecologice conduc la afirmaţia că, datorită condiţiilor

mai bune de dezvoltare, arboretele amestecate trebuie să realizeze şi o
producţie lemnoasă mai mare. Modul exact în care amestecul
influenţează producţia speciilor componente şi exercitarea funcţiilor de
protecţie atribuite nu este cunoscut până în prezent.
Unele cercetări (Bader, G., 1942) au constatat superioritatea, din
punct de vedere al productivităţii, a arboretelor amestecate, raţional
conduse, faţă de arboretele pure. Această constatare se datorează
faptului că între specii apar relaţii specifice sistemelor biologice bazate pe
integralitate, în arboretele amestecate fiecare specie se comportă diferit
decât în condiţiile unui arboret pur.
Cercetările mai recente au evidenţiat faptul că promovarea în
cultură a arboretelor amestecate constituie un mijloc important de mărire
a productivităţii, dar trebuie subliniat faptul că nu orice amestec este
corespunzător.
În general, arboretele amestecate sunt în aşa fel constituite încât
competiţia interspecifică să fie cât mai mică, iar relaţiile de „favorizare” şi
„cooperare” să se realizeze astfel încât să se asigure stabilitatea,
fiabilitatea şi perenitatea arboretelor. În acest sens se impune atât
analiza capacităţii staţiunilor de a asigura condiţii de dezvoltare unei
anumite vegetaţii, cât şi examinarea exigenţelor şi influenţei diverselor
specii asupra factorilor staţionali (Leahu, I., 2001).
O influenţă importantă poate avea amestecul de specii asupra
calităţii produselor; în această direcţie, informaţiile existente sunt puţine şi
uneori nesemnificative. În general, stabilitatea celor mai bune forme de
amestec pentru diferite funcţii de producţie şi de protecţie ale arboretelor
rămâne o problemă deschisă, căreia trebuie să i se acorde mai multă
atenţie.
Toate aceste informaţii trebuie să fie cunoscute de specialistul în
amenajarea pădurilor, astfel încât acesta să aibă posibilitateasă le
valorifice în soluţiile propuse necesare îndrumării pădurilor spre starea de
maximă eficacitate funcţională.

3
 C. Influenţa răriturilor asupra producţiei şi productivităţii
arboretelor

Influenţa pe care o exercită operaţiunile culturale asupra creşterii şi

producţiei arboretelor, atât sub aspectul cantitativ, cât şi din punct de
vedere calitativ, constituie o problemă de importanţă majoră pe care
specialistul în amenajarea pădurilor trebuie să o cunoască. El trebuie să
ştie cum urmează să fie îngrijită pădurea, astfel încât arboretele să aibă
în permanenţă structura corespunzătoare productivităţii maxime.
Cercetările comparative întreprinse în direcţia stabilirii influenţei
răriturilor sunt de natură să ofere informaţii importante:
10 Productivitatea arboretelor, calculată în raport cu producţia totală
în volum, nu este influenţată în mod sensibil prin executarea operaţiunilor
culturale.
20 Intensitatea răriturilor nu poate să varieze decât în limite
restrânse, în caz contrar se înregistrează o reducere a productivităţii.
30 Pe intervale de timp relativ reduse, în arborete tinere s-au
înregistrat sporuri de creştere semnificative.
40 Unii cercetători afirmă că producţia totală a unui arboret la o
vârstă înaintată este o mărime constantă, determinată de condiţiile
staţionale.
Faptul că producţia totală a arboretelor nu depinde semnificativ de
intensitatea răriturilor constituie un avantaj ce trebuie valorificat în mod
corespunzător. Astfel, prin mărirea intensităţii răriturilor creşte proporţia
arborilor valoroşi, datorită selecţiei din ce în ce mai riguroasă.
În acelaşi timp, efectul diferit pe care îl are luminarea mai slabă sau
mai puternică asupra creşterii în grosime şi asupra formei arborilor
determină o sporire apreciabilă a proporţiei sortimentelor de mari
dimensiuni. Se desprinde de aici ideea că intensitatea răriturilor este în
primul rând o problemă de sortimente, ce poate fi dirijată prin aplicarea
unor modalităţi adecvate de conducere şi reglare structurală a
arboretelor.
Un efect, ce nu trebuie neglijat sub aspect economic, este cel al
răriturii asupra raportului dintre volumul produselor principale şi al celor
secundare. Astfel în raport cu vârsta, procentul produselor secundare din
volumul producţiei totale variază de la valori de 7 – 8% în primele faze de
dezvoltare, la valori de 20 – 25% la vârsta exploatabilităţii. Acest fapt
conduce la introducerea în circuitul economic a unui însemnat volum de
material lemnos. La nivelul fondului forestier naţional, prin executarea
operaţiunilor culturale, anual se extrag circa 4 milioane m3.

4
 6.1.2 Producţia şi productivitatea arboretelor grădinărite

Tipul de cultură grădinărit se deosebeşte esenţial de cel de codru

regulat. În codru grădinărit în arboret sunt reprezentate, în acelaşi timp,
toate generaţiile, iar exploatarea se face pe arbori individuali. Arborii se
instalează în mici grupuri, cresc la început la adăpostul celor mari, se
individualizează cu timpul şi rămân cu coroanele lor în plină lumină. În
acest mod, creşterea se menţine activă multă vreme ceea ce justifică
exploatarea arborilor în mod individual la mari dimensiuni. Aceasta
înseamnă că un procent important din întreaga creştere în volum a unui
arboret tratat în codru grădinărit (70 – 80% în cazul unui arboret de fag)
se transformă în producţie prin extragerea directă a arborilor din
categoria de diametre în care s-a format această creştere.
Se ajunge la concluzia că producţia unui arboret grădinărit poate fi
mărită sub raport cantitativ şi calitativ prin creşterea proporţiei de arbori
groşi şi foarte groşi.
O analiză comparativă a structurii dimensionale a producţiei
arboretelor de codru regulat cu cea a celor de codru grădinărit
evidenţiază concluzia că, pe când producţia primelor se caracterizează
printr-un volum mai mare de arbori cu dimensiuni mijlocii, producţia celor
grădinărite se caracterizează printr-un volum mai mare de arbori groşi.
În ceea ce priveşte influenţa structurii şi mărimii fondului de
producţie asupra creşterii şi producţiei arboretelor grădinărite, merită
subliniată ideea că mărimea creşterii variază în funcţie atât de structura,
mărimea şi compoziţia arboretului, cât şi de spaţierea arborilor ce-l
compun.

6.1.3 Producţia şi productivitatea arboretelor de crâng

A. Crângul simplu

Deoarece exploatarea arboretelor se face în acest caz la vârste

mici, crângul simplu este recomandat pentru o producţie de lemn de
dimensiuni mici şi mijlocii. Astfel, sub acest aspect al sortimentelor
dimensionale şi industriale, deosebirea dintre crâng şi codru este
evidentă.
Din punctul de vedere al efectului acestui regim asupra creşterii şi
producţiei cantitative a arboretelor, concluziile evidenţiază următoarele:
a) creşterea exemplarelor provenite din lăstari este mai mare decât
a celor provenite din sămânţă doar în primii ani; mai târziu acest raport se
inversează. O comparaţie a variaţiei, în raport cu vârsta, a creşterii
curente a producţiei totale a arboretelor de stejar pedunculat din clasa a

5
II-a de producţie provenite din sămânţă şi lăstar este prezentată în
Fig. 6.1;
3 -1
m ·an·ha

___ sămânţă
12
_ _ _ lăstar
10
8
6
4
2

20 40 60 80 100 120 140 160 180 vârsta, ani

Fig. 6.1. Variaţia creşterii curente a producţiei totale a arboretelor de

stejar pedunculat de clasa a II-a de producţie

b) producţia medie anuală a arboretelor provenite din lăstari atinge

un maxim mai devreme decât al celor provenite din sămânţă; aceasta
este sensibil mai mică decât a arboretelor provenite din sămânţă (vezi
Tabelul 6.2).

Tabelul 6.2

Variaţia în raport cu vârsta a producţiei medii a arboretelor de salcâm

provenite din sămânţă şi din lăstari (m3 · an-1 · ha-1)

Vârsta Clasa de producţie

ani I III V
S L S L S L
5 10,6 13,4 5,4 7,0 1,8 2,6
10 16,1 17,5 7,7 8,5 2,5 2,9
15 18,7 18,3 8,9 9,1 2,9 3,1
20 19,2 18,1 9,8 9,3 3,3 3,3
25 19,0 17,4 10,3 9,2 3,4 3,4
30 18,7 16,5 10,5 8,8 3,6 3,4

S – sămânţă; L – lăstari

Această particularitate poate fi luată în considerare pentru unele

specii în arborete situate în staţiuni cu soluri superficiale şi unde

6
creşterea arboretelor stagnează de la o anumită vârstă. În aceste cazuri,
arboretele de crâng sunt mai productive decât cele de codru.

B. Crângul compus

Crângul compus, ca sistem special de cultură şi exploatare, se

situează din toate punctele de vedere între crângul simplu şi codru. Acest
sistem este foarte puţin aplicat în unele ţări, iar în România nu este
recomandat, deşi nu se poate susţine că acesta este necorespunzător în
orice situaţie.
Din punctul de vedere al efectului tratamentului asupra creşterii şi
producţiei lemnoase, crângul cu rezerve se deosebeşte de crângul
simplu printr-o varietate mai mare de produse iar uneori printr-o
productivitate superioară, evident doar dacă condiţiile staţionale sunt
corespunzătoare exigenţelor speciilor (Vlad, I., 1940).

*
* *
Informaţiile prezentate în acest capitol, în legătură cu influenţa
structurii arboretelor asupra producţiei şi productivităţii lor, evidenţiază
importanţa alegerii tratamentelor din punct de vedere economic.
De remarcat că informaţiile prezentate au un caracter general,
efectul unui anumit mod de tratament variază în funcţie de condiţiile în
care se aplică.
Ceea ce este cert este faptul că alegerea modului de tratament şi
proporţionalitatea amestecului de specii influenţează hotărâtor asupra
cantităţii şi calităţii produselor lemnoase.

6.2 Raportul dintre structura arboretelor şi efectul lor

asupra mediului

6.2.1 Structura arboretelor şi clima interioară a acestora

Din punct de vedere climatic, interiorul unui arboret are

caracteristici distincte de acelea ale mediului înconjurător, fiind influenţate
de acestea prin intermediul aerului. Contactul dintre atmosfera exterioară
şi cea interioară a unui arboret se face prin coronament şi prin marginile
sale. Aşa se explică de ce arboretele etajate şi cele grădinărite au o climă
cu caracter propriu mai pronunţat decât cele cu un coronament orizontal
şi uniform.
Clima interioară a unui arboret este cu atât mai caracteristică, cu
cât el reacţionează mai încet la schimbările climatice din afară.
Cercetările efectuate au arătat că viteza vântului, variaţiile de

7
temperatură şi evaporaţia sunt mai reduse în arboretele grădinărite sau
etajate decât în cele cu coronamentul simplu şi uniform.
În ceea ce priveşte mişcarea aerului (vântul), ea este puternic
influenţată de structură; în toate cazurile, viteza vântului este mai mică în
interior decât în afară. Structura etajată are un efect de frânare mai
accentuat şi în compensare viteza aerului creşte semnificativ deasupra
coronamentului.
Influenţa structurii unui arboret asupra vitezei vântului se manifestă
şi în exteriorul lui, atât în faţă („în vânt”) cât şi în spate („sub vânt”).
Distanţa de la liziera pădurii pe care se modifică viteza vântului variază în
funcţie de înălţimea arboretului şi de configuraţia geomorfologică.
În ceea ce priveşte temperatura aerului, s-a demonstrat că în
arboretele etajate şi grădinărite, valorile maxime sunt mai mici, iar
minimele sunt mai ridicate, în toată perioada de vegetaţie.
În afara perioadei de vegetaţie şi în special iarna, situaţia este
inversă.
Evaporaţia, în arborete cu aceste tipuri de structură, reprezintă
0,6 – 0,7 din cea corespunzătoare arboretelor pure şi uniforme.
În ceea ce priveşte cuantumul precipitaţiilor reţinute în coronament,
cercetările au evidenţiat că arboretele de răşinoase reţin mai multă apă
decât cele de foioase. Intercepţia în coronament depinde de cantitatea de
precipitaţii căzută, de durata, de variaţia intensităţii acestora dar şi de
compoziţie, consistenţă, vârstă, suprafaţa aparatului foliar şi forma
frunzelor.
Aşa cum am menţionat, contactul dintre atmosfera interioară şi cea
exterioară se face nu numai prin coronament ci şi prin marginile sale. În
acest caz, desimea marginii are, din punct de vedere climatic, o
importanţă deosebită.
Prin margine, sau liziera unui arboret, se înţelege partea lui cea mai
dinafară pe care se resimte influenţa condiţiilor exterioare. De regulă
perdeaua de lizieră (formată inclusiv din subarboret) se lasă până la sol,
formând în faţa vântului şi deci împotriva influenţei climei exterioare, un
obstacol cu atât mai eficient cu cât desimea ei este mai mare.

6.2.2 Structura arboretelor şi efectul lor de protecţie

Gospodărirea pădurilor cărora li s-a atribuit funcţii speciale de

protecţie trebuie să urmărească aducerea şi menţinerea arboretelor în
starea cea mai bună caracteristică exercitării funcţiilor. În România, mai
mult de 53% din păduri sunt încadrate în grupa I a pădurilor cu rol special
de protecţie: protecţia regimului apelor (19%), protecţia solului (20%),
protecţia contra factorilor climatici dăunători (3%), protecţia sănătăţii
oamenilor (7%) şi a genofondului şi ecofondului forestier (4%).

8
 Cercetări complexe sistematice menite să stabilească raporturile
dintre structura arboretelor şi efectul lor protectiv în diferite situaţii nu sunt
de anvergură, astfel că rezultatele obţinute nu sunt concretizate în indici
de protecţie cantitativi şi calitativi care să diferenţieze influenţa structurilor
asupra intensităţii de protecţie a arboretelor.
În ceea ce priveşte influenţa speciilor şi a amestecului dintre
acestea asupra condiţiilor staţionale, se apreciază că răşinoasele în
arborete pure duc la înrăutăţirea condiţiilor fizice ale solului, iar amestecul
cu foioase îmbunătăţesc aceste condiţii.
În raport cu vârsta, şi indirect cu stadiul de dezvoltare a arboretelor,
sau cu consistenţa, se afirmă că de la o anumită vârstă efectul protector
al arboretelor regulate scade fie din cauza răririi lor fie din cauză că
arborii îşi pierd puterea de rezistenţă sau exercită, prin greutatea lor, o
acţiune mecanică defavorabilă.
În ansamblu, efectul protector cel mai bun îl au arboretele
grădinărite cu structuri diversificate de mare stabilitate şi fiabilitate.

6.3 Structura arboretelor şi efectul lor sanitar şi estetic

Rolul sanogen al pădurilor rezultă din influenţa pe care acestea o

exercită asupra temperaturii şi umidităţii aerului, asupra purităţii lui,
asupra vântului şi asupra zgomotului. De remarcat că, această influenţă o
exercită prin simpla prezenţă a pădurii, nefiind nevoie de o organizare
specială. Pe lângă această influenţă fizică directă asupra condiţiilor
igienico – sanitare, pădurea exercită şi o influenţă sanitară indirectă prin
acţiunea sa asupra psihicului uman. Din acest punct de vedere, într-o
pădure impresionează mai ales combinaţiile de diferite forme ale arborilor
şi arbuşti, armonia formelor şi culorilor, jocul de lumini şi umbre etc.
Realizarea acestor structuri impune o intervenţie activă în pădure, care
să producă transformări din punct de vedere estetic, în concordanţă cu
principiile arhitecturii peisagere (principiul funcţionalităţii, principiul unităţii
în diversitate, principiul armoniei şi principiul proporţionalităţii).
Creşterea calităţii estetice a pădurii reprezintă un obiectiv prioritar
al amenajării pădurilor de agrement.
Satisfacerea intereselor estetico – sanitare într-o pădure de
producţie se realizează prin unele concesii făcute acestor interese,
renunţându-se la anumite avantaje economice rezultate prin aplicarea
măsurilor tehnice de aplicat.
Codrul regulat se caracterizează printr-o valoare estetică scăzută
datorată distribuţiei uniforme a luminii şi implicit a lipsei de contraste
dintre umbre şi lumină precum şi a uniformităţii coronamentului. M. G.
Geneau scria, în anul 1926, că „trist, liniştit şi monoton, codrul regulat .....
mai mult ne impresionează decât ne emoţionează; el apare ca o creaţie

9
artificială, reuşită ..... a unor ingineri abili, cărora natura ..... le-a cedat
bogăţia, dar le-a cântărit frumuseţea”.
Codrul grădinărit se caracterizează printr-o mare varietate de
aspecte, întrunind toate calităţile cerute unei păduri de agrement. Acelaşi
autor afirma despre o pădure de codru grădinărit că este „misterioasă şi
schimbătoare, ....., dă peste tot impresia unei lumi armonioase, căreia
viaţa îi împrumută un ritm puternic şi liniştit”.
În legătură cu tratamentul, o regulă unanim recunoscută
recomandă ca în pădurile de agrement tăierile să nu schimbe niciodată în
mod radical aspectul peisajului. În acest fel se elimină posibilitatea
alegerii tratamentelor cu tăieri rase, succesive sau progresive.
Plecând de la cerinţele că tratamentul trebuie să asigure o cât mai
bună distribuţie a luminii şi un amestec cât mai variat de vârste şi
dimensiuni, rezultă cu suficientă precizie caracterul tratamentului ce
trebuie aplicat într-o pădure de agrement.

10
 Cursul 7

7. INFLUENŢA STRUCTURII ARBORETELOR ASUPRA

REZISTENŢEI ACESTORA LA ACŢIUNEA FACTORILOR
PERTURBATORI
7.1 Factori perturbatori externi
7.2 Condiţii structurale care împiedică acţiunea dăunătoare a
soarelui şi secetei
7.3 Influenţa structurii arboretelor asupra rezistenţei acestora la
acţiunea dăunătoare a vânturilor, zăpezii şi a chiciurii
A. Clasificarea vânturilor în funcţie de efectul lor asupra
arboretelor
B. Factorii (împrejurările) care favorizează efectul periculos al
vânturilor puternice şi al furtunilor
C. Structura arboretelor şi acţiunea dăunătoare a vântului,
zăpezii şi chiciurii
7.4 Raportul dintre structura arboretelor şi efectele negative ale poluării

7.1 Factori perturbatori externi

Exercitarea funcţiilor de producţie ori de protecţie a arboretelor se

constituie într-un proces continuu, care adesea este tulburat de acţiunea
unor factori naturali şi antropici ce pot vătăma sau distruge, fie arboretul
întreg fie o parte din arborii ce-l compun. Identificarea acestor factori, a
efectelor lor şi a măsurilor ce pot fi luate în vederea prevenirii sau
atenuării acestor efecte trebuie să constituie o preocupare susţinută
pentru specialistul în amenajarea pădurilor.
Aceste preocupări trebuie să se concretizeze în stabilirea ordinii şi
a caracterului tăierilor prevăzute în planurile amenajistice în vederea
preîntâmpinării creării unor situaţii periculoase pentru stabilitatea
arboretelor şi pentru desfăşurarea nestingherită a activităţii gospodăreşti.
Factorii naturali şi antropici ce necesită o atenţie deosebită şi care
pot determina efecte negative sunt soarele, vântul, zăpada, bolile şi
insectele dăunătoare, poluarea etc.

7.2 Condiţii structurale care împiedică acţiunea dăunătoare a

soarelui şi secetei

Soarele are acţiune vătămătoare în zilele de arşiţă provocând atât

uscarea puieţilor şi/sau a arborilor prin încălzirea lor excesivă şi prin
uscarea solului, cât şi arderea (pârlirea) scoarţei la arbori.
Plecând de la aceste considerente, se impun următoarele
preocupări:
10 Solul, puieţii şi trunchiurile arborilor trebuie ferite de luminarea
directă, excesivă a soarelui prin crearea şi menţinerea unui adăpost
lateral cât mai închis, prin păstrarea unei consistenţe ridicate.
20 Evitarea introducerii prin cultură a speciilor sensibile la aceste
fenomene.
11
 30 Introducerea sau majorarea proporţiei speciilor rezistente la
aceste adversităţi, contribuind la reducerea sau evitarea efectelor
negative.

7.3 Influenţa structurii arboretelor asupra rezistenţei acestora la

acţiunea dăunătoare a vânturilor, zăpezii şi a chiciurii

A. Clasificarea vânturilor în funcţie de efectul lor asupra

arboretelor

Vânturile – ca fenomene de mişcare a aerului din atmosferă – se

caracterizează prin intensitate (tărie, viteză) şi direcţie.
Intensitatea se exprimă în m/s sau în grade, după a anumită scară
care ia în considerare efectele produse.
Se disting, în raport cu această caracteristică:
- vânturi propriu-zise, diferenţiate în:
• vânturi obişnuite, cu viteze < 11 m/s;
• vânturi puternice, cu viteze cuprinse
între 11 şi 15 m/s;
- furtuni şi uragane; limitele dintre aceste categorii sunt stabilite în
funcţie de scara utilizată; după scara Beaufort, care are 13 grade ( 0
– 12):
• furtunile sunt vânturi de gradul 8 – 11
şi au o viteză medie cuprinsă între 15
şi 29 m/s;
• uraganele sunt vânturi de gradul 12 şi
au o viteză de peste 29 m/s.
Vânturile propriu-zise influenţează, în mod continuu, numai mersul
creşterii şi forma arborilor, fie direct printr-o acţiune mecanică, fie indirect
prin modificarea structurii solului.
Furtunile se caracterizează prin efecte distrugătoare (ruperi de
crăci, dezrădăcinări, ruperi de arbori, izolaţi sau în masă). Ele sunt rare,
nu pot fi prevăzute şi produc tulburări serioase în activitatea de
gospodărire a pădurilor. Furtunile de aceiaşi tărie nu produc întotdeauna
aceleaşi efecte. Există o serie de factori (împrejurări) – naturali sau
determinaţi de modul de cultură şi de exploatare, care pot favoriza sau
împiedica acţiunilor distrugătoare a vânturilor şi zăpezilor.

B. Factorii (împrejurările) care favorizează efectul periculos al

vânturilor puternice şi al furtunilor

Aceşti factori sunt determinaţi de structura vântului, de natura

speciilor, de natura şi starea solului, de forma terenului, de vârsta şi
sănătatea arborilor şi de structura arboretelor.

12
 În ceea ce priveşte structura vânturilor, s-a constatat că la aceiaşi
viteză medie, vânturile turbulente, în rafale produc pagube mai mari
decât cele uniforme.
În raport cu natura speciilor, arboretele de răşinoase sunt mai
vulnerabile decât cele de foioase mai ales datorită frunzişului lor
permanent şi a modului de înrădăcinare (superficial). O clasificare a
speciilor din România, sub raportul vulnerabilităţii evidenţiază următoarea
ordine:
• dintre răşinoase: molidul, bradul, pinul şi laricele;
• dintre foioase: fagul, frasinul, paltinul, mesteacănul, plopul
tremurător, carpenul, gorunul, stejarul.
Din punct de vedere al structurii în funcţie de vârstă, se remarcă
structurile pluriene care oferă rezistenţă mărită arborilor în mod
individual, iar cele echiene oferă rezistenţă împotriva vântului numai în
masă compactă.
Natura şi starea solului sunt factori care pot favoriza acţiunea
distrugătoare a vântului. Dezrădăcinarea este mai anevoioasă pe un sol
greu, compact decât pe unul cu textură uşoară. Îmbibarea cu apă a
solului favorizează doborâturile, iar îngheţul dă arboretelor o rezistenţă
mai mare.
Configuraţia geomorfologică influenţează efectul negativ al acţiunii
vântului. Direcţia, viteza şi structura vântului diferenţiază în raport cu
relieful părţi adăpostite şi părţi periclitate.
Efectele negative ale acţiunii distrugătoare a vânturilor cresc cu
vârsta, înălţimea arborilor şi dezvoltarea coroanelor.
Cercetările moderne au identificat modele dăunătoare a vântului şi
a zăpezii având în vedere dimensiunile optime ale arborilor, lărgimea şi
lungimea coroanei, proporţia ocupată de coroană din înălţimea arborilor,
poziţia centrului de greutate, coeficientul de zvelteţe etc.

C. Structura arboretelor şi acţiunea dăunătoare a vântului,

zăpezii şi chiciurii

În raport cu cele prezentate anterior, se impune cunoaşterea

condiţiilor structurale ale arboretelor care conduc la ridicarea capacităţii
de apărare şi de rezistenţă a arboretelor. Datorită solului diferit, se disting
două categorii de condiţii:
• condiţii de rezistenţă împotriva vânturilor obişnuite;
• condiţii de rezistenţă împotriva vânturilor puternice şi a furtunilor.
Cele din prima categorie se deduc din cele afirmate în legătură cu
importanţa structurii şi marginii arboretelor. Ele au în vedere căile prin
care pătrunde vântul în arborete: marginile acestora şi coronamentul.
Ambele căi se impun a fi bine consolidate (liziera îngrijită pe o lăţime de
50 – 80 m, coronamentele bine închise corespunzătoare structurilor
etajate şi neregulate).
13
 Condiţiile din cea de-a doua categorie au în vedere asigurarea
stabilităţii arboretelor prin întărirea rezistenţei la margini şi prin formarea
unui coronament neregulat.
Întărirea rezistenţei arboretelor la margini se realizează prin
introducerea în compoziţie a unor specii rezistente la doborâturi şi la
rupturi produse de vânt ( stejarul, laricele, pinul, ulmul etc.) şi prin crearea
condiţiilor speciale de dezvoltare a arborilor în direcţia realizării unor
indici de zvelteţe subunitari.
În privinţa formei coronamentului se impune o menţinere închisă în
arboretele cu structură regulată şi o structură neregulată cu un profil
variat.

7.4 Raportul dintre structura arboretelor şi efectele negative ale

poluării

Fenomenul de uscare anormală a arboretelor, manifestat cu o

intensitate din ce în ce mai mare şi extins pe suprafeţe îngrijorătoare,
este un efect al poluării interne şi a celei transfrontaliere („de import”). În
rândul cauzelor care conduc la accentuarea acestui fenomen se
regăsesc stress-urile climatice şi poluarea atmosferică. Acestea
declanşează, în lanţ, dezechilibre genetice, biologice, ecofiziologice şi
ecologice cu consecinţe nefavorabile asupra îndeplinirii funcţiilor de
producţie şi protecţie a arboretelor.
În scopul atenuării efectelor negative, se impune stabilirea unui
complex de măsuri care să conducă la alegerea speciilor cele mai
rezistente din punctul de vedere al noxelor precum şi la crearea unor
structuri care să minimizeze contactul noxelor cu interiorul unui arboret.
În esenţă, strategia urmărită de amenajist constă în aceea de a se
realiza şi conserva arborete cu consistenţă plină şi structuri optime,
diversificate sub aspectul compoziţiei, vârstei şi etajării. Ele se vor obţine
prin aplicarea tratamentelor intensive, specifice unei silviculturi
performante.

14