Sunteți pe pagina 1din 44

MOROIUL

Scenariu: Laurenţiu Calomfirescu

1
PERSONAJE:

VASILE MOROIANU – ţăran în jur de 50 de ani, soţul Mariei Moroianu

MARIA MOROIANU – soţia lui Vasile Moroianu, 45 ani

CIPRIAN CORBU – cumnatul celor doi de mai sus, 46 de ani, om de

afaceri

LENUŢA CORBU – soţia lui Ciprian Corbu, sora lui Vasile Moroianu, 40

de ani, casnică

MIHĂIŢĂ CORBU – fiul celor doi, 18 ani, elev

ANGELA MOROIANU – sora lui Vasile Moroianu şi a Lenuţei Corbu, 30

ani, actriţă

MEDALIA – vrăjitoarea satului, 60 de ani

POŞTAŞUL – în jur de 30 de ani

ISTODOR MOROIANU – tatăl celor trei fraţi, 75 ani

CATRINA MOROIANU – nevasta lui Istodor, 70 ani

2
3
Acţiunea se desfăşoară în curtea unei gospodării de ţară. El, Vasile

Moroianu, ciopleşte un ţăruş cu un cuţit. Ea, Maria Moroianu, spală un

cearceaf într-o copaie de lemn.

VASILE: Mario ! Câte ceasuri sunt ?

MARIA : E doişpe !

VASILE: Când vin ăştia ?

MARIA : Sor-ta zicea că vine pe la unu. Da’ ştii cum vine ea… Când vrea

Ciprian… Că parcă nu ar pleca mereu de aici cu câte o găină, cu un vin…

VASILE: Taci, fă, din gură ! Nu mai contabiliza tu tot mereu : că sor-mea

aia mare s-a ajuns, că bărbat-su nu te bagă în seamă, da’ ce oi fi vrând

tu să îţi facă ?! Că fii-su’, adică nepotă-tu’, e… un mucos, că sor-mea aia

mică e… Cum e ?! … a, nu, că de aia îţi place.

MARIA : Ho, bărbate, ho ! Gata! Am zis şi io, nu am dat cu parul. Sunt şi

eu nervoasă şi obosită. Aseară iar nu am dormit… deja nu mai pot !

VASILE: Lasă, Mario, să nu îmi zici tu mie Vasile Moroianu, dacă n-om

scăpa noi şi de asta !

MARIA : Da, măi Vasile, dar nu uita că nu depinde numai de tine ! Mai e

4
şi sor-ta aia cu bărbatu‘ ei cu tot.

VASILE: Taci fă din gură ! Iar te iei de el? (ciopleşte la ţărus)

MARIA : Şi chiar eşti pornit să faci asta ?

VASILE: Numai aşa se va potoli.

MARIA : Şi dacă n-or să fie de acord ?

VASILE: Mă descurc şi fără ei.

MARIA : Of…

(Maria spală în continuare. Tace şi spală. Termină de spălat, vrea să îl

pună pe Vasile să o ajute să stoarcă cearceaful, dar renunţă. Îl prinde în

gard şi îl stoarce singură. Vasile o vede)

VASILE: Fă, dar proastă mai eşti ! Aşa le faci tu pe toate de capul tău !

MARIA : N-am vrut să te mai deranjez !

(se aude o voce, e poştaşul)

POŞTAŞUL : Nea Vasile ! Nea Vasile !

VASILE: (care apucase cearceaful şi îl storcea) Ce-i, Ioane?

POŞTAŞUL : Ai o telegramă, bre !

VASILE: De unde e ?

POŞTAŞUL : De la Bucureşti.

VASILE: (către Maria) : Du-te, fă, şi vezi de la cine e !

MARIA : Da’ de unde să ştiu eu ? Ştii că nu văd să citesc.

VASILE: Nu vezi pe dracu ! Dar stecluţele mele imediat le găseşti ! Dacă

5
mergeai la şcoală şi clasa a treia, poate “vedeai” acum.

Maria ia telegrama de la poştaş.

VASILE: Ioane, dar hai încoace ! Hai să bei şi tu un pahar ! Ţi-o fi şi ţie

sete !

POŞTAŞUL : Mersi, nea Vasile, chiar îmi era sete!

VASILE : Mario, fă-te încoace cu două pahare şi nişte vin. Hai rapid.

(întinde cearceaful, apoi ia telegrama, o întoarce pe ambele feţe, apoi o

întinde poştaşului) Citeşte!

POŞTAŞUL : Expeditor Ciprian Corbu.

VASILE : De la cumnată-miu e telegrama. Eram sigur că îmi face program

berbecul ăla. (se uita după Maria) Are dreptate şi femeia asta ! Citeşte !

POŞTAŞUL : « Cumnate, nu mai putem veni. Stop. Sor-ta e obosită. Stop.

Venim altădată. Bagă-ţi şi tu telefon. Stop. M-am săturat să merg la

poştă. Stop. Păstrează-mi şi mie niste vin. Stop. » (după fiecare stop

Vasile comentează) Uite al dracu’ cu neamul lui cu tot. Că mare dreptate

are şi femeia asta!

(apare Maria)

MARIA : Ce zice acolo Vasile ? E de la sor-ta ? Te pomeneşti că nu mai

vin ! Bine că nu am tăiat găina !

VASILE : Taci, fă, din gură! E sor-mea obosită. Poate vin mâine. Lasă că îi
trimit o telegramă azi. O duce Ion. Nu-i aşa, Ioane?

POŞTAŞUL : Sigur, nea Vasile, beau paharul ăsta de vin şi plec.

6
VASILE: Te rog eu, e important tare.

POŞTAŞUL : Păi scrie ce vrei să zici.

VASILE: N-ai ceva de scris ? Hai, scrie tu, că aşa înţelegi sigur ce trebuie

să transmiţi.

POŞTAŞUL (cu paharul la gură) : Stai să iau o gură, că tare mi-e sete !

VASILE: Lasă, Ioane, scrie acolo că e important ! Lasă că vinul nu

pleacă. Hai scrie !

POŞTAŞUL (lasă paharul fără să bea) : Hai, nea Vasile, zi !

VASILE: «Trebuie să veniţi azi. Stop. E urgent. Stop. Aseară iar a venit

tata. Stop.»

POŞTAŞUL : Tata cui?

VASILE: « Stop ! » Taci şi scrie « Trebuie să ne hotărâm împreună. Stop.

Dacă nu vii, nu pupi vin. Stop. Şi nici porc la iarnă. Stop » Hai şi acum dă

fuga la poştă !

POŞTAŞUL (dă să ia paharul) : Stai să beau asta şi mă duc !

VASILE: Ţi-am zis că e urgent ! Lasă-l aici şi fugi! Te întorci p-ormă !

Hai !

(poştaşul pleacă)

VASILE: Mario ! (Maria aţipise într-un colţ) Fă ! (Maria se sperie) Ce faci,

dormi ?

MARIA : Aoleu, vai, am adormit ! Sunt obosită Vasile…

7
VASILE: Ştiu, Mario, şi eu sunt. De când cu tata, nu mai apucăm o noapte

să dormim ca lumea.

MARIA : Nu stiu dacă or să îţi treacă vedeniile astea, dar dacă nu trec, să

ştii că eu nu mai pot.

VASILE: Hai, nu începe ! Lasă că vine şi Lenuţa cu bărbat-su’ şi vedem

noi. Vine şi Angi cu ei. Ea, săraca, e cu teatrul ei. Ce şi-a mai dorit tata să

o vadă mare artistă! Şi când a ajuns, tata s-a dus…

MARIA : Poate că d-aia s-a întors acum… s-o vadă !

VASILE : Fă, da’ proastă eşti! Dacă vrea să o vadă, de ce vine aici ? De

ce nu se duce la Bucureşti, s-o vadă acolo. Să se duca la Naţional, la

teatru şi să întrebe în ce spectacol joacă Angela Moroianu.

MARIA : Deştept eşti mă, bărbate ! Şi când s-o duce, să facă bine şi să

stea la coadă să cumpere bilet… să plătească, că săracii actori n-au din

ce trăi… aşa se plângea sărăcuţa mereu….

VASILE: Şi d-aia umblă nopţile prin discoteci ? Ce, acolo curg banii ?

MARIA : Da’ lasă fata în pace !

VASILE : E, lasă că o prind eu şi o să îi zic vreo două!

MARIA : E, lasă, că e fată bună, mititica… mai ţii minte când ne-am dus
să o vedem ? Ne lăsase d-alea… cum le zice… d-alea gratis…

VASILE: Invitaţii !

MARIA : Aşa, aşa…

VASILE: Da, şi am stat o oră la coadă până a intrat toată lumea, de a ieşit

8
aia de la intrare şi ne-a întrebat pe cine asteptăm.

MARIA : E, de unde să ştim noi ? Suntem de la ţară, de !

VASILE: Şi tu, care când ai văzut că piesa se cheamă ‘‘ Pescăruşul ’’, ai

întrebat tot timpul când apare pasărea. Da’ proastă mai eşti, fă Mario !

Cum putea să joace o pasăre într-o piesă de teatru ? Tu crezi că acolo pe

scenă umblă păsările ca la noi în ogradă ? Or’ oi fi crezut că la Bucureşti

păsările fac facultatea de teatru ? Fă, nu orice poate face asta… ( bea

paharul poştaşului)

MARIA : Dar de unde să ştiu eu că Nina Nădejdea este pescăruşul, că

chiar Angela face pe pasărea ?!

(vine poştaşul)

POŞTAŞUL : Nea Vasile, m-am întors. Da’ unde e bre vinul meu? L-ai

băut ?

VASILE: Eu ? E acolo unde l-ai lăsat. Ce-ai, te-ai îmbătat ?

POŞTAŞUL : Uite, bre, aici l-am lăsat.

VASILE : Văd. E acolo.

POŞTAŞUL : Păi, da… dar e gol.

VASILE: Păi şi cum vrei să fie dacă l-ai băut ?!

POŞTAŞUL : Nu l-am băut, bre.

VASILE : Atunci s-o fi băut singur. Sau te pomeneşti că tu, Mario …ori

te-a apucat economia şi l-ai pus la loc în damigeană? Ia, mai bine,

9
umple şi tu paharele că iar te ia somnul şi nu mai dormi la noapte !!!

(râde de ea)

MARIA : Asta-i vorbă de râs ? Doar ştii că nu mai am odihnă de… iaca

mâine se fac două săptămâni. Bine că ai poftă de râs ! Toată ziua bei,

Vasile, şi mai dai şi vina pe mine. (umple paharele)

VASILE (ia paharul şi dă noroc cu poştaşul) : Hai noroc, Ioane !

(poştaşul dă să bea, dar e oprit de Vasile)

VASILE: Stai ! Ai trimis telegrama ?

POŞTAŞUL (dă iar să bea, dar e oprit) : Am trimis-o şi a venit alta.

VASILE: Păi, ce faci Ioane ? Dă telegrama încoa’ !

POŞTAŞUL : Stai să beau si…

VASILE: Ioane, serviciul înainte de toate. Lasă băutura. (poştaşul lasă

paharul jos, din care nu a apucat să bea şi scoate telegrama)

VASILE (Şi-a golit paharul, se linge pe buze de plăcere) : O, o porcărie

vinul ăsta !

POŞTAŞUL : Uite, bre, nea Vasile !

VASILE: Citeşte-o tu să mai pun un rând. Mario, umple paharele !

POŞTAŞUL : Stai, ţaţă Maria, să îl beau p-ăsta ca să ai ce umple!

VASILE: Păi dacă e plin… de ce să-l mai umple ?! Ioane, ti-am mai zis :

meseria înainte de toate. Citeşte, că de băut ai timp toată viaţa.

POŞTAŞUL : « Dragă cumnate. Stop. Am vorbit cu Lenuţa. Stop. Venim

10
deseară. Stop. Pentru asta mai pune zece litri deoparte. Stop. »

VASILE: Uite, al dracu‘ ! (bea paharul de vin şi îl pune lângă cel plin al

poştaşului) Numai aşa poate să vină. La câţi bani are…cu firmele lui cu

tot… nesimţitu’… nu i-ar mai ajunge ! Zi mai departe !

POŞTAŞUL : « Taie şi vreo două, trei găini. Stop. Şi un pui. Stop. Şi să ai

lapte proaspăt pentru Mihăiţă. Stop. »

VASILE: Dar n-ar zice « Cumnate, ce să îţi aduc ? Stop. Ce îţi trebuie ?

Stop. Poate nişte bani? Stop. » (ia paharul plin al poştaşului) şi mai vrea

şi lapte pentru copilaş care n-are decât vreo… 18 ani!

MARIA : Ţi-am zis io!

VASILE : Taci, fă!

POŞTAŞUL (dă să bea, dar paharul e gol) : Nea Vasile, iar mi-ai băut

paharul, bre ?

VASILE: Eu ? Eşti într-o doagă, Ioane ? Nu vezi că sunt cu el în mână ?

Ai vedenii?

POŞTAŞUL : Nici nu m-am atins de el, pe cuvânt.

VASILE: Ioane, munca înainte de toate. Lasă băutura… că uite ce face

din tine (îi ia paharul din mână). Hai, fugi că o mai aştepta şi altu’ vreo

scrisoare, vreo telegramă. Hai să auzim de bine şi… nu mai bea atât.

(Iese poştaşul)

VASILE: Doamne, mulţumescu-ţi ţie că n-am darul beţiei ! Fă, Mario, hai

11
să ne grăbim că acuşi vine seara şi avem musafiri. Hai, grăbeşte-te

încoa’ şi mai umple un pahar şi p-ormă la muncă !

MARIA (umple paharul) : Şi zi, Vasile, azi-noapte, iar a venit tăticu’ ?

VASILE: Da, fă. A venit şi mi-a zis: « Mă, Vasile, tu eşti singurul care n-a

făcut nimic pe lumea asta. Uite, sor-ta mare, Lenuţa, are casă la

Bucureşti, are bani, are un bărbat, un copil, mai… aparte el, dar e în

creştere, sor-ta mică, Angela a ajuns cine a ajuns… e, chiar dacă nu e

măritată… nu duce lipsă de bărbaţi.Tu ? Tu o ai pe Maria… şi… Maria te

are pe tine. Atât. Nu tu cai, nu tu vaci… trei biete găini fugărite, un porc

răpciugos, care se roagă să vină Crăciunul mai repede şi casa pe

care tot eu ţi-am lăsat-o şi care stă să cadă pe tine ! De copii nu mai

vorbesc, că nici măcar un câine nu eşti în stare să îngrijeşti… »

MARIA : Nu e adevărat ! Păi câinele n-a fugit din cauza matale, tăticule ?

L-ai speriat într-o noapte aşa rău că a luat-o la sănătoasa!

VASILE: Lasă, fă, că nu asta e problema ! Şi zice « Vasile, ce mă supără

cel mai tare e că îţi cam place băutura… ce zic eu, că îţi place… eşti mort

după ea cum sunt eu mort de două săptămâni… Ţi s-a lipit paharul de

mână ca marca de scrisoare! Toată ziulica descânţi la damigenele cu vin

mai ceva ca ţigăncile ghiocul ! »

MARIA : Păi asta cam aşa e, bărbate… dacă ai avea şi la săpat ce viteză

ai la golit pahare…

12
VASILE: Auzi, gata… Gata că nu ţi-a cerut nimeni părerea. Şi mai zice

tata : « Vasile, ba mai rău mă superi când zici că bei de durere că m-am

prăpădit. Ei bine, află că sunt bine unde sunt, stau cu mumă-ta alături,

dar nu ne putem odihni când te vedem în ce hal ai ajuns. Aşa că află de

la mine că până nu te-oi face om de omenie şi nu o-i termina tovărăşia cu

Bachus, n-oi mai avea parte de linişte pe lumea asta. »

MARIA : Are dreptate… ai dreptate, tată, dar cu mine ce ai ? Eu cu ce

ţi-am greşit ? Nu-s şi aşa destul de oropsită cu băiatu’ matale ? De ce

nu-l laşi să doarmă ? Din cauza lui n-am mai închis un ochi de…

VASILE: De acum cinci minute, de când a venit poştaşul şi te-a luat

Somnul, de ce frumos citea !

MARIA : Fir-ai tu să fii că mi-ai mâncat sufletul !

VASILE: Fă, adu-ţi aminte că copii, tu nu ai vrut !

MARIA : Eu am vrut, dar unde să îi creştem ? Aici, să ajungă ca noi nişte

ţărani uitaţi de lume? Măcar dacă mă duceai la Bucureşti ! Acolo îţi

făceam eu cinci, şase.

VASILE: Ce să fac eu la Bucureşti ? Eşti nebună, fă ? Păi eu dacă mă duc

la WC şi nu simt vântul pe la fund, nu pot să ies afară. Nu ştii că

ultima oară nu am putut ieşi trei zile la rând ?

MARIA : Da… gata cu vorba că ţi se umflă limba aia spurcată şi tot nu te

mai opreşti ! Zi mai bine ce facem pentru deseară ? Tăiem o găină ?

13
VASILE : Nimic. Nu tăiem nimic. Nu mănâncă nimeni nimic până nu luăm

o hotărâre. Ce le pasă lor, îşi umflă burţile iar mâine pleacă şi noi

rămânem ca proştii… Nu, nu… înainte de toate trebuie să luăm o

hotărâre că aşa nu se mai poate. Mă cheamă după el taticu’.

MARIA : Hai că mă duc să pun de mâncare că or veni oamenii ăia

flămânzi !

VASILE: Sigur că da… şi scoate şi niste vin… le-o fi şi sete !

MARIA : Lor sau ţie ?

(Maria iese, Vasile rămâne singur)

VASILE :Are dreptate şi muierea asta. Cred că beau cam mult. Nu mult.

Tot. Dacă mă pun pe o damigeană nu mă las până n-o dau gata. Fi-mi-ar

capu’ de râs să-mi fie ! Trebuie să mă potolesc ! Şi ăl bătrân de acolo de

sus, unde e, mă vede… altfel nu m-ar bântui. Nu mai îmi dă pace… De ce

nu te duci şi pe la sor-mea, Lenuţa, că ştiu că îţi plăcea la Bucureşti ?!

Sau pe la Angi… că era sufletul tău, mititica… Nu, tu trebuie să le vezi

doar pe ale mele… că parcă doar eu greşesc în lumea asta ! Eu zic că

fiecare trebuie să îşi vadă de ale lui, d-aia spun : mexicanii să stea în

Mexic, indienii în India… morţii cu morţii şi vii… tot cu morţii… că aşa

vrea tăticu’ !

(Aţipeşte. Se aude o voce)

Voce : Iar ai băut ! Mă fiu-miu o să îţi bei şi minţile ! Lasă băutura că te ia

14
dracu’ !

VASILE (se trezeşte speriat): Iar a venit ! Mario ! Mario ! Vino, fă, încoa !

MARIA (apare cu o găină fără pene în mână) : Ce e? Cine a venit?

VASILE: Tata ! Iar a venit !

MARIA : Mă, tu visezi bine mersi şi zici că eşti bântuit. Ai văzut ce zicea

popa să mai dai şi tu de pomană, să ţii post 9 săptămâni şi p-orma oi

vedea că îşi găseşte liniştea sufletul lui tata.

VASILE: Ia mai lasă-mă şi cu banditul ăla de popă ! Dacă nu îi dădeam la

înmormântare cât voia, ne lăsa cu mortu’ în casă.

MARIA : Dar nu ştii că tre’ să faci ce zice popa, nu ce face popa !

VASILE: Ce, el nu o bea vin ? Bea, că şi el e om, nu ?

(se aud voci. Intră familia Corbu Ciprian, Lenuţa şi Mihăiţă împreună cu

Angela Moroianu)

CIPRIAN : Bucuroşi de oaspeţi ?

VASILE: Da’ ce bucuroşi ! Hai intraţi, intraţi!

LENUŢA : Ce faci, Mario ?

MARIA : Uite şi eu cu ale casei… Mă bucur tare mult că aţi reuşit să

veniţi.

CIPRIAN : E, nu mi-a fost deloc uşor, să ştiţi. Eu am afaceri importante şi

nu îmi permit să lipsesc.

LENUŢA : E, lasă, dragă că te descurci tu… trebuie să fim alături de

15
familie la nevoie.

VASILE : Tu, Leano, cum o duci ?

CIPRIAN : E ocupată tare… şi obosită… Păi crezi că e uşor să baţi câte

10 magazine pe zi ?

MIHĂIŢĂ : Şi să cari 20 de plase cu pantofi, bluze şi rujuri ?

LENUŢA : E, îmi ocup şi eu timpul…

CIPRIAN : Şi îmi toci mie banii !

MARIA : Mihăiţă, ce ai mai crescut ! Cum e la şcoală ?

MIHĂIŢĂ : Păi cine a mai trecut p-acolo ? Aaaa ! Voiam să zic… cum să

fie… ca la şcoală.

LENUŢA : A luat bac-ul cu zece.

CIPRIAN: La câtă şpagă am dat…

LENUŢA : Şi acum se pregăteşte să dea la facultate… la management.

VASILE : Ce-o mai fi şi asta ?

ANGELA : Se face afacerist ca tat-su !

MARIA : Tu, Angelico, mamă, tot cu teatrul ?

ANGELA : Da, mă pregătesc să plec într-un turneu… ce să zic… muncă

multă…

CIPRIAN : Bani puţini… ce să-i faci, dacă nu m-ai ascultat când ai dat la

facultate…

ANGELA : Cel putin fac ce îmi place… lasă că nu mor eu de foame.

16
CIPRIAN : Dar eu, da ! Cumnată, încă nu e gata găina aia ? N-o mai

plimba pe la aer, că tot în burtă ajunge.

VASILE: Hai să bem un şpriţ că v-o fi sete şi mâncarea mai încolo. Du-te

fă, Leano şi adă pahare ! Voi copilaşi ce beţi ? Un lăptic, Mihăiţă !

MIHĂIŢĂ : Spune-mi simplu : Mike şi nu fii naşpa, nu merit şi eu un pahar

cu vin ?

VASILE : Hai la unchiuleţu’ ! Credeam că încă nu te-a înţărcat mă-ta.

(se toarnă în pahare, se bea, se aşază)

CIPRIAN : Şi ia zi, cumnate, s-a potolit tata socru ? Te mai vizitează ?

VASILE: Nu mai râde, că dacă ar veni şi pe la voi nu aţi mai fi aşa bine

dispuşi.

MIHĂIŢĂ : Şi ce zice, unchiule ? Ne-a lăsat vreo moştenire, ceva ? Ar fi

cool, îţi dai seama… mi-aş lua o maşină beton…

ANGELA : Eu dacă aş avea bani, mi-aş face un teatru numai al meu !

MARIA (intră cu nişte gustări): Şi s-o joci pe Nina Nădejdea !

(gesticulează)

MARIA: « Eu sunt un pescăruş ! »

VASILE: Taci fă, că nu eşti decât o curcă plouată !

ANGELA : Nina Zarecinaia, Mario! Dar văd că ţi-a plăcut dacă mai ţii

minte !

MARIA : Erai aşa frumoasă… te lumina pe faţă, iar tu cu ochii închişi

17
repetai într-una: «eu sunt un pescăruş !» (o imită)

CIPRIAN : Auzi, dacă tot veni vorba de păsări, găina aia mai are mult

până se face ?

VASILE: Răbdare, cumnate ! Răbdare! Luaţi de ciuguliţi ceva, că vreau să

vorbim o vorbă. Apoi om mânca noi şi restul. Dacă mâncaţi acum, vă ia

somnul…

LENUŢA : Dar ce vrei frate să vorbeşti cu noi ? Te pomeneşti că vrei să

ne spui ceva în primă audiţie ?

CIPRIAN : Te mai însori o dată cu Maria ?

MARIA : Păi nu l-aş mai lua eu.

CIPRIAN : Sau te pomeneşti că vrei să vinzi aici şi să te faci

bucureştean?

ANGELA : Nu, eu cred că ne anunţă că de azi nu mai bea.

CIPRIAN : Nici o problemă, vinul îl iau în grija mea !

VASILE: Ho, gata ! V-am strâns aici pentru a face un consiliu de familie.

(toţi stau la masă, el ia paharul în mână) Aşa cum ştiţi acum două

săptămâni, tatăl nostru a murit. Odihnească-se în pace !

TOŢI : Dumnezeu să îl ierte !

VASILE: L-am îngropat, i-am făcut pomană şi toate cele creştineşti. Am

suferit cu toţii când s-a dus…dar se pare că nu s-a prea dus…eu, unul nu

reuşesc să scap de el. În fiecare zi vine şi îmi zice vrute şi nevrute…ce să

18
mai…îmi e frică şi să mai dorm.

LENUŢA : Dar de ce nu vorbeşti frate cu popa ?

VASILE: Am vorbit.

CIPRIAN: Şi ce a zis?

VASILE: A ţinut o slujbă aici, acasă.

CIPRIAN: Foarte bine, foarte bine.

VASILE: Mi-a zis să ţin post nouă săptămâni.

CIPRIAN : Foarte bine, foarte bine.

MARIA : Da, dar post înseamnă şi să nu bei.

LENUŢA : Să nu mănânci de dulce, să nu bei, să nu preacurveşti.

MARIA : Cu ultima nu-i nici o problemă.

CIPRIAN : Cu băutura e mai greu…

VASILE: În fine, popa ăsta mi-a zis ce să fac şi dacă nu trece să ne

adunăm cu toţii, să ne împărtăşim, să ne spovedim şi să tinem toţi post

9 săptămâni.

CIPRIAN : Auzi, până aici. Eu nu mă spovedesc nimănui, iar post nu pot

să ţin. Eu muncesc, nu ca alţii şi tre’ să mănânc bine. Şi dacă stăm să ne

gândim, eu nu sunt rudă cu el decât prin alianţă. Şi cine ştie câţi bani o

mai cere şi pezevenghiul ala. Eu zic să îl lăsăm naibii pe popa asta. Altă

soluţie nu există ?

MARIA : Aş putea să mă duc la Medalia.

19
CIPRIAN : Asta cine mai e ?

VASILE: O ţigancă din capu’ satului. Face tot felul de moşmoane.

MIHĂIŢĂ : Belea ! Îţi dai seama, face aia voodoo cu noi. Mamă, ce

rockăreala pe faţă !

LENUŢA : Mihăiţă, ţi-am zis să nu mai înjuri, ce naiba ai înnebunit şi tu ?

CIPRIAN : Păi, şi ce, mă, asta crezi că te scapă de… astea ?

MARIA : I-a făcut şi lu’ Jana lu’ Popescu… de dezlegare de cununii şi s-a

măritat în două săptămâni.

VASILE: Apropo, mă fată, da’ tu nu ai de gând să te măriţi ?

ANGELA : Măritişul nu e pentru artişti…nouă ne place să trăim liberi…să

avem o viaţă cât mai diversificată…

VASILE: Adică să schimbi bărbaţii ca pe ciorapi, nu ?

MARIA : Mai tacă-ţi gura aia spurcată ! Angi e o fată deşteaptă, a stat

atâţia ani prin şcoli şi ştie ea ce face.

ANGELA : Mersi, Maria… în ziua de azi nu e aşa uşor pentru o fată să se

mărite… mai ales una cu carte…

CIPRIAN : Ia mai lăsaţi măritişu’ că n-am bani de nunţi… zi mai bine ce

naiba ai de gând, că aşa ne-ai luat pe sus, că n-am mai apucat nici

să-mi termin treburile… nu mai zic de mâncat… apropo…

MIHĂIŢĂ : Mie îmi pare bine că nu am mai făcut ultimele ore de mate. Am

un prof naşpa rău.

20
LENUŢA : Ad-o, dragă pe ţiganca asta şi gata.

VASILE: Făceţi cum credeţi, dar eu tot la metoda mea mă gândesc.

CIPRIAN : Alta ? Şi care anume ? Bei încă o damigeană şi rămâi

indiferent la tot ? Asta e ?

VASILE: Nu ! Deşi… Nu, eu zic că cel mai sigur e cum făceau străbunii

noştrii : te duci la 12 noaptea la mormântul cu pricina, dezgropi mortul şi

îi înfigi un ţăruş în inimă. Apoi îi scoţi inima, i-o arzi, iar cenuşa o pui

într-o cană cu apă neîncepută din care beau toţi ai casei. Şi uite aşa

scapi sigur de bântuială. Metodă verificată de ani de zile.

MIHĂIŢĂ (sparge liniştea deplină): Eşti cool, unchiule…

CIPRIAN : Bă, tu eşti nebun ? Cum să faci, mă aşa ceva ? Te-ai dilit ?

Suntem în secolul XXI. Unde ai mai văzut, cumnate aşa ceva? Nu mai

suntem în evul mediu… doar nu suntem sălbatici !

VASILE : Zici ce vrei, dar eu îţi spun că aşa se face aici la noi. Când omul

e cuprins de frică, e deschis la orice.

MIHĂIŢĂ : Aşa am văzut eu într-un film, cum unui vampir i-au bagat în

inimă un ţăruş. Ce beton !!! Când plecăm ?

ANGELA : Dar tata nu e vampir. Chiar dacă îl bântuie pe frate-miu, nu e

vampir. Nu a supt sângele nimănui.

MIHĂIŢĂ (la gâtul ei) : Ia să văd, ai vreo urmă ?

LENUŢA : Mihăiţă, nu fii obraznic. Mai bine pune-ţi căştile alea pe urechi

21
şi ascultă muzică…că frate-miu a luat-o razna şi spune numai tâmpenii…

Doamne fer’ !

(Mihăiţă îşi pune căştile şi fredonează din Paraziţii)

LENUŢA (îl ascultă) : Ce ? (îi smulge căştile) Ce naiba asculţi acolo, că

văd că nici ăia nu sunt departe de frate-miu !

MIHĂIŢĂ : Băi, mamă, eşti culmea. Nu înţelegi nimic… vremurile s-au

schimbat, iar voi sunteţi expiraţi !

LENUŢA : Îl auzi, Cipriane, cum vorbeşte ? Băiatu lu’ tat-su !

MARIA : Haideţi, nu vă mai supăraţi, că şi aşa ne vedem rar… eu zic să

ne potolim cu gândurile astea şi să găsim ceva mai simplu.

CIPRIAN : Să ne potolim ? Păi ce, am zis noi ceva ? Spune-i lu’

bărbată-tu asta ! Auzi, mă Vasile, dar la un psiholog nu ai încercat ?

VASILE: Păi ce sunt nebun ? Mă, tu ai impresia că sunt nebun ?

CIPRIAN : Stai, cumnate, stai nu exploda. Aşa se face în Vest. Oamenii

când… au probleme dau fuga la psihiatru …

ANGELA : Lasă, Cipriane, că în Vest cum au pierdut un câine se duc la

psiholog. Cum le-a murit pisica se duc la psiholog. Dacă nu găsesc

sortimentul de unt pe care îl vor se duc iar. Eu cred că stau mai mult la

coadă la psiholog decât la muncă.

CIPRIAN : Lasă că de muncit muncesc, d-aia au ajuns aşa departe. Ai să

vezi cum şi la noi o să fie moda asta.

22
LENUŢA : Da, Cipriane, dar până atunci mai e. Vorba lui Vasile… Păi ce a

înnebunit ? Te duci la psiholog când o iei razna.

CIPRIAN : Greşit. Atunci e prea târziu şi nu te mai ajută mintea să te duci

la doctor.

VASILE: Ia, gata cu doctorii ăştia… Dacă ajung acolo înseamnă că e de

rău.

ANGELA : Hai că până la urmă cea mai bună reţetă e tot cu vrajitoarea

aia.

VASILE: Cum vreţi, dar o să vedeţi că nu e decât o excroacă. Tot la vorba

mea o să ajungeţi. Io mă duc să scot nişte vin. Mario… du-te şi ad-o

p-aia. Făceţi cum vă taie capul.

(Vasile iese)

MIHĂIŢĂ : Tare, frate ! Când le-oi povesti la şcoală n-o să mă creadă

nimeni.

LENUŢA : Să nu te prind că faci aşa ceva ! Astea sunt treburi de familie.

Mario, dar cum te-ai gândit la chestia asta cu vrăji ? Nu ştiam că….

MARIA : M-am gândit la toate, că nu mai pot aşa….

ANGELA : Săraca de tine, tu eşti o femeie bună, dar nu prea ai avut

noroc cu bărbaţii… vezi, d-aia nu mă grăbesc eu !

MARIA : Uite, ar mai fi ceva ce nebunu’ de Vasile nu v-a spus. Tăticu

când îi apare îi zice…

23
MIHĂIŢĂ : Vrute şi nevrute…

MARIA : Nu, îi zice clar să nu mai bea, că până nu s-o potoli nu o să mai

aibă parte de linişte.

CIPRIAN : Şmecheru’ ăsta nu ne-a zis…nu i-a picat bine…

MARIA : Da, şi eu m-am gândit să o chem pe Medalia să îmi dea un leac

împotriva băuturii, că asta le-ar rezolva pe toate. Dar lăsaţi-l pe el să

creadă că o aduc numai pentru o vrajă împotriva alungării spiritelor.

MIHĂIŢĂ : Mamă, ce tare ! Sesiune voodoo !

LENUŢA : Să nu aud ! Tu treci la culcare !

MIHĂIŢĂ : Hai mă mamă, nu fii naşpa…

LENUŢA : Să nu aud !

MIHĂIŢĂ : Dacă nu mă laşi îi spun lu’ tata că i-ai şterpelit 1300 euro

săptămâna trecută şi te-ai dus la shopping!

LENUŢA : Şi … ce ziceai… vrei să mai stai ? Să îţi aduc şi un suc ?

MIHĂIŢĂ : Un vin, merci. Sec.

LENUŢA : Să nu exagerăm !

CIPRIAN : Ce tot şuşotiţi acolo ? Mario, să vorbeşti cu ţiganca asta să nu

se scape la Vasile…

LENUŢA : Cipriane, dar te văd tare înteresat de problemă…

CIPRIAN : Normal… Păi dacă nu mai bea, cui îi rămâne vinu’ ? He, he…

MARIA : Oricum, nu cred că o să vrea Vasile să facă ce zice aia, dar eu

24
mă duc. Găina e în cuptor. Lenuţa, mai uită-te şi tu la ea să nu se ardă.

(iese)

CIPRIAN : Uită-te, că cu uitatul o să rămânem.

MARIA : (reintră) să nu îi spuneţi nimic. (iese)

LENUŢA : Mormânt.

CIPRIAN : Du-te liniştită, o să rezolvăm ! Doamne, ce mi-e dat să

trăiesc… în ce familie de nebuni am intrat !

LENUŢA : E, că ai tăi or fi mai breji !

ANGELA : Săraca Maria, cât mai trage cu frate-miu ăsta. Dacă nu ar bea,

ar fi aur. Aur curat !

CIPRIAN : Lasă, Angelica că toţi avem păcate. Nici unul nu e perfect. Ce,

tu nu ai slăbiciunile tale ? Nu ai şi tu păcate ?

LENUŢA : Cipriane, las-o în pace şi vezi-te pe tine.

ANGELA : Lasă-l, soro, să zică ce vrea, să aflu şi eu ce părere are despre

mine unicul şi iubitul meu cumnat…care, cu afacerile lui de miliarde se

plimbă prin toată lumea, dar care nu e în stare să sponsorizeze un

spectacol pentru o biată actriţă .

CIPRIAN : Auzi, dragută, eu pentru banii aştia muncesc de la 18 ani şi

nu îmi permit să îi pierd pe o distracţie de-a ta.

ANGELA : Distracţie e când vii la teatru, nu şi când joci teatru. Aia e artă.

Artă pură. Artă decantată în laboratoarele purităţii. E sufletul pus în

25
slujba artei. Sunt ani din viaţă pe care îi consumăm pentru ca tu, pentru o

clipă, atunci când vii la spectacol (ironic) să zâmbeşti şi să uiţi de

probleme, de toate urâţeniile pământului. Să uiţi cum ai făcut banii cu

care te lauzi, să uiţi că o proastă a venit la tine cerându-ţi ajutorul, să uiţi

că ai un cumnat aruncat într-un colţ al civilizaţiei, care cu toate

neajunsurile pe care le are, mereu te primeşte cu inima deschisă.

MIHĂIŢĂ : Mamă, ce tare! Eşti cool, mătuşico! Ai 10 de la mine !

LENUŢA : Hai nu te mai supăra, sor-me-o pe el, îl cunoşti doar.

(intră Vasile cu o carafă de vin)

VASILE: Ce e, ce s-a întâmplat ?

MIHĂIŢĂ : Mătuşica Angelica i-a dat replica lui tata, dar s-a transformat

într-un mare monolog !

CIPRIAN : Crezi că eu nu am replică pentru ea ? Crezi că nu aş putea să

o întreb : ce ai câştigat, drăguţă, din teatru ? Sau, pardon, am uitat, voi

vă hrăniţi spiritual !

ANGELA : Omul nu poate trăi numai cu pâine !

CIPRIAN : E, bravos, în sfârşit ne înţelegem… aşa e, îi mai trebuie şi o

friptură, o ciorbică, o sărmăluţă…

ANGELA : Nu la asta mă refeream.

CIPRIAN : Normal, eu nu înţeleg nimic… nu pot ajunge la înaltele sfere

ale gândirii voastre… dar prefer aşa şi cu stomacul plin şi cu un camin

26
călduros decât…

LENUŢA : Te rog să încetezi !

CIPRIAN : Eu încetez, dar uită-te şi tu la ea… nu s-a aşezat la casa ei, nu

s-a măritat, de copii nu mai vorbim…

ANGELA : E timp pentru toate.

CIPRIAN : Timpul trece şi lasă urme… să nu fie prea târziu.

ANGELA : Eu nu vreau să mă grăbesc şi să nimeresc ca sor-mea.

CIPRIAN : Bravos, madam… (către Lenuţa) Ai văzut cui iei apărarea ?

ANGELA (realizează greşeala) : Iartă-mă… nu asta am vrut să zic… te

rog să…

LENUŢA : Fii liniştită… (încet) Poate că ai dreptate…

ANGELA : Am vrut să zic că eu nu am nevoie de bucuriile astea

lumeşti… ne împerechem, ne căsătorim, trântim câţiva copii şi gata. Eu

mă consider asemeni unui înger : cu cât zbor mai sus cu atât sunt mai

aproape de Dumnezeu.

VASILE: Frumos ai zis… auzi, dar ia vezi… poate în drumul tău către

Dumnezeu te întâlneşti p-acolo, pe sus, şi cu tata şi îi zici să mă lase în

pace…

CIPRIAN : Ia toarnă aici că mi-e sete… zici că arta ţine de foame… dar

mie discuţia asta mi-a făcut o sete şi o poftă de mâncare… Cald tare…

uite, s-a lăsat seara, dar nu s-a răcorit deloc.

27
(vine Maria cu Medalia)

MEDALIA : Bună seara la toată lumea ! Dar ce societate elegantă e

aici ! Numai lume bună . Să fiu a dracu‘ dacă asta nu e Leanţa ! (se pupă)

CIPRIAN : Vă ştiţi ? Te pomeneşti că aşa m-ai luat de bărbat ?

LENUŢA : Mă ştie de când eram mică. Furam cireşe de la ea din pom. (îi

face cu ochiul)

MEDALIA : Uite-o şi p-aia mică… nu te-am mai văzut de… aa ! De aseară

de la televizor ! Prezinţi aşa frumos săpunul ăla… că i-am pus pe toţi ai

mei să cumpere şi numai cu ăla ne spălăm.

VASILE: Să nu albiţi !

CIPRIAN : Despre ce vorbiţi?

LENUŢA : Nu ştii că Angela a făcut o reclamă la săpun ?

CIPRIAN : Îmi pare rău, dragă…n-am timp să mă uit la….

MEDALIA : Eşti o prinţesă ! Leit maică-ta !

ANGELA : Să nu mă deochi, Medalio, că pe urmă tre’ să merg la

descântat !

CIPRIAN : Păi şi tu care crezi că e interesul ei ?!

VASILE: El e cumnatu’. Bărbatu’ lu’ Leana.

MEDALIA : Văd de la o poştă că îţi merge bine la bani…

CIPRIAN : Păi muncesc, nu tai frunză la câini.

VASILE: Şi ăla mic e Mihăiţă, băiatu’ lor !

28
MEDALIA : Dar ce asculţi acolo, maică ? Ce ai la urechi ? Radioul ?

MIHĂIŢĂ : Nu, mamaie…e ultimul album Metallica. Bă, da ce

vrăjitoare e asta ?! Nimic nu ştie ! Apropo, unde ţi-e mătura ? (râde)

LENUŢA (schimbă vorba) : Hai, Medalio, să îţi pun un pahar cu vin să bei

şi tu.

MEDALIA : Bem, Bem… (bea)

CIPRIAN : Auzi, babo, dar nu ne păcăleşti?

MEDALIA : Să n-am parte de copilaşii mei dacă te mint. Ce spune baba

Medalia aşa este şi se îndeplineşte. Unde am fost, unde-am făcut, faptul

rău pe loc l-am desfăcut. Ai să vezi, frumosule, cum toate vor trece şi vei

rămâne luminat, mai curat…

CIPRIAN (aparte) : Te-oi gândi să mă cureţi de bani.

MEDALIA : … de toate relele scăpat.

CIPRIAN : Dar stai, bre, că nu eu sunt cu probleme ! Vasile e ăla ! Şi sper

că tot el o să şi plătească.

MEDALIA : Şi ia zi, Vasile ce te bântuie ?

CIPRIAN : E, până aici ai nimerit-o ! Hai, zi o dată , nu te mai ascunde

după deget… ă… după pahar !

MEDALIA : Cine te bântuie, Vasile ? Zi, ca să ne lămurim, e bântuială sau

e mangleală ? Că poate nu e şi mă faci de trezesc duhurile rele şi ai dat

de naiba atunci. Da’ zi o dată, nu mai sta ca la dentist ! Tre’ să trag

29
vorbele din gura ta cu cleştele ?

VASILE: Stai, bre, că nu e chiar aşa… ştiţi că acum două săptămâni s-a

dus tata. Vorba vine că s-a dus, că de fapt apare în fiecare zi, în fiecare

noapte şi se ia de mine. Cred că vrea să mă facă să înnebunesc.

MEDALIA : Ce îţi zice, Vasile ?

VASILE: Bate câmpii… d-ale lui.

CIPRIAN : Zi, Vasile, tot, că nu poate « doamna » să te vindece.

VASILE: Păi nu eu am nevoie să mă vindece ! Să-l vindece pe ăl’ bătrân

de mâncărici în talpă.

MEDALIA : Stai aşa, nu mai zi nimic. Lenuţa, adă două de făină, da’ vezi

să fie d-alea cu trei zerouri, unu de mălai, unu de ulei, da’ de floare şi

două de vin.

VASILE: Ăsta e bun sau oi vrea să fie vechi de douăzeci de ani ?

MEDALIA : Bun şi ăsta.

CIPRIAN : Dar ce dragă, parcă eşti taxi, asta e pornirea, nu ?

LENUŢA : Taci, Cipi din gură ! Lasă femeia că stie ea ce face.

CIPRIAN : Dar la ce trebuie dragă făină, ulei, zahăr ? Te pomeneşti că se

găteşte şi pe lumea aialaltă !

MEDALIA : Nu mai vorbi cu păcat. Eu mă duc noaptea la doişpe’ cu astea

la lac şi le dau sufletului răposatului să aibă ce mânca, ca să se

liniştească şi să vă lase în pace.

30
Acum du-te şi adă un lucru d-al lu’ ăl’ bătrân.

(Vasile iese)

MEDALIA : Mario, uite ce tre’ să faci ca să îl dezlegi pe Vasile de băutură.

Iei trei ouă, o lingură de unt, le pui într-o pungă şi te duci la cimitir, la

mormântul unui om apropiat vouă şi îngropi pacheţelul acolo. Te întorci

acasă, spui Tatăl nostru de trei ori, ţii post negru o săptămână, pe urmă

te duci iar la cimitir, dezgropi legătura, vii acasă, pui ouăle şi untul în

tigaie şi faci scrob. Apoi îi dai lu’ Vasile să mănânce şi e bine dacă sunt

prezenţi toţi ai casei.

CIPRIAN : Ha ! Nu că asta e bună …dau faliment şi mă apuc de

moşmoane ! Bă, voi credeţi că eu am timp de astea ? Aţi înnebunit ?

ANGELA : Şi eu…am turneu săptămâna viitoare…

LENUŢA : E, lasă că vedem…

MEDALIA : Staţi că nu am terminat. Când te duci la cimitir, spui

descântecu’ asta de pe foaia asta. (îi întinde o foaie pe care scrie

următoarele:

’’ Cum nu mai bea şi nu mai cere nimic (numele mortului)

Aşa să nu mai ceară vin şi rachiu Vasile

Să îi piară pofta de beţie

Cum a pierit pofta mortului,

Să i se stingă patima beţiei cum se stinge omul,

31
Să nu dorească vin şi rachiu cum nu doreşte moartea,

Să-i pută vinul şi rachiul cum pute mortul.’’)

MARIA : Crezi că are leac ?

MEDALIA : Să mă scuipi de n-o avea!

MARIA : Nu zic nu, dar încă o săptămână…e mult, mă căpiaza omu’ ăsta.

Nu mai zic că nu am mai închis un ochi de nu mai ştiu când… că l-apucă

şi mă trezeşte noaptea să-mi zică că iar îl chinuie tat-su… Ceva care să

aibă leac mai repede nu ai ? Ceva mai puternic ?

MIHĂIŢĂ : Nişte LSD, amfetamină, d-astea…

LENUŢA : Mihăiţă!!!

MEDALIA : Are baba, da’ e periculose tare. Numai pentru cazuri extreme.

CIPRIAN : Păi şi Vasile nu e caz extrem ? Uită-te la el, după două pahare,

îl bântuie tat-su.

(Între timp, Angi, ia foaia de hârtie şi citeşte descântecul cu mai multe

intonaţii şi pe mai multe stări, ca la teatru)

CIPRIAN : Ho, fetiţă, că nu-i monolog !

MEDALIA : Io vă zic, dar costă în plus, că nu e joacă cu astea.

CIPRIAN : Dau eu de la mine, numai să terminăm o data…că şi cât am

cheltuit cu benzina până acum pentru nebunelile lui Vasile…

MEDALIA : Lasă, craiule, că de unde dai, Dumnezeu îţi face parte. Mario,

32
fii atentă încoa’ ! Dacă şi dacă nu se rezolvă după ce faci tot ce ţi-am zis,

uite aici o punguţă în care ai un amestec puternic de ierburi culese la

miez de noapte, din mijlocul pădurii, de sub un copac trăznit de fulger.

Se pune în vin dar în toată damigeana, nu într-un pahar. Este o otravă

care omoară vinul. Se pune doar un vârf de cuţit, că e concentrat. Dacă îi

pui mai mult, s-ar putea să nu-l mai vezi pe Vasile al tau. Vezi, nu te juca

cu astea.

LENUŢA : Şi scapă Vasile de patima beţiei dacă facem aşa ?

MEDALIA : Păi, da’ ce…vă spui eu minciuni ?

MIHĂIŢĂ : Asta da vrăjeala. L-am spart pe unchiul.

(Maria ia punguliţa cu praf şi o pune pe policioara de la geam)

VASILE (intră, cu o cămaşă în mână) : Asta e bună ?

MEDALIA : Bună , mâncaţi-aş!

MIHĂIŢĂ : Tare baba! Ce n-aş da să fiu şi eu bântuit.

LENUŢA : Mihăiţă, fii cuminte că nu îţi mai luăm maşină la majorat !

MEDALIA : Bun, astea le iau eu (arată spre făină, ouă, ulei) şi cămaşa.

După ce plec, voi aprindeţi fiecare câte o lumânare, şi înconjuraţi casa de

trei ori.

CIPRIAN : Ce ??

MIHĂIŢĂ : Mamă, parcă am juca hoţii şi vardiştii ! Cool !

MEDALIA : Şi spuneţi cu glas tare ce vă spui eu acum.

33
(Angi notează)

‘‘Tu, lună, luminată să nu ai odihnă, nici somn,

Ci să iei farmecele şi urâtul din casa mea,

Din sălaşul meu şi din dobitoacele mele.

Să ne fereşti de patimi şi să ne aperi de strigoi.’’

CIPRIAN : Cred că e o glumă…

MARIA (îi dă Medaliei bani) : Mulţumim, Medalio, Doamne ajută!

MEDALIA : Să rămâneţi curaţi, luminaţi, ca argintul strecuraţi. (iese)

LENUŢA : Hai să nu o mai lungim…încolonarea ! Hai, Cipi, hai, că dacă

nu, iar trebuie să venim săptămâna viitoare. Hai să terminăm odată !

CIPRIAN : Bine, dar să o ia Vasile primul.

VASILE: Da’ ce-s io, mă, locomotivă ?

CIPRIAN : Draguţă, o luam şi noi în ordinea înmormântării. Eşti mai mare

ca mine, aşa că eşti primul.

VASILE: Dar tu eşti mai prost !

CIPRIAN : Auzi, nu te-ntinde că…

LENUŢA : Hai, nu vă mai certaţi, lasă că sunt eu prima !

VASILE şi CIPRIAN : Dar de când conduc femeile ?

ANGELA : Hai întâi Vasile, Ciprian, Lenuţa, Maria, eu şi Mihăiţă.

MIHĂIŢĂ : Mike.

ANGELA : Whatever.

34
VASILE : Hai, ţineţi aproape!

MARIA : Aprindeţi fiecare câte o lumânare!

(se încoloneaza în şir indian în ordinea indicată, cu lumânări aprinse în

mână, toţi repetă după Angela, care are notat descântecul pe o foaie.

Dupa o tură, Ciprian cade pe un scaun, obosit)

CIPRIAN : Gata, eu am deraiat.

VASILE: Pauză pentru alimentare. M-a lăsat motorul. Cumnate, umple

paharele.

LENUŢA : Mai lasă naibii paharu’ ăla, că mâine plecăm şi nu am făcut

nimic.

(beau amândoi câte un pahar)

VASILE: Hai să mai tragem două ture şi gata. După aceea bem tot.

CIPRIAN : Poate mai şi mâncăm, cumnată, că doar nu am venit aici să

alerg.

(Se încolonează. De data asta Angela e prima şi rosteşte descântecul.

Vorbele se duc de la unul la altul ca la telefonul fără fir, în aşa fel că până

la ultimul nu mai ajunge nimic)

MIHĂIŢĂ : Mai tare, unchiule că nu se aude !

CIPRIAN : Mai cu viaţă, Angelico, ce suferi de parcă ai fi Ofelia !

MIHĂIŢĂ : Hai mamă, ţine aproape !

(se termină şi ultimul tur, fiecare a zis ce a înţeles de la cel din faţă,

35
comentarii, a ieşit o harababură.)

VASILE (cântă) : ‘‘ Ia mai toarn-un păhărel…’’

CIPRIAN : ‘‘Să ne hidratăm niţel ! ’’

VASILE (continuă cântecul) : ‘‘Sus paharul fiecare…’’

CIPRIAN: ‘‘Hai noroc şi… la mâncare!!!’’

MIHĂIŢĂ : Să-nceapă petrecerea !

ANGELA : Iar vă îmbătaţi !

CIPRIAN : Măcar ne îmbătăm cu un vin bun şi ştim o treabă, nu ne

îmbătăm cu apă chioară ca voi, artiştii ! (râde)

MARIA : Ce mai contează acum… poate s-or termina toate şi ne-om

odihnii şi noi.

(se bea, se mănâncă, se cântă, se dansează, apoi se retrag pe rând în

casă, la culcare, rămâne ultima Maria să strângă masa.)

MARIA (strângând masa) : Doamne, cu ce ţi-am greşit eu oare ? Carte

multă nu am, noroc nici atât, dar de ce trebuie să mai şi pătimesc ?

Nu-mi ajungea că Vasile e beţiv ? Acum nu mă lasă nici să dorm că îl

bântuie tat-su ! Of, tot de la băutură i se trage. Era om bun, dar l-a stricat

spurcata asta de băutură ! Nu zice nimeni să nu bei, dar să bei cu

socoteală…că are şi băutura un rost al ei. (începe să se vaite) Ţi-ai băut

minţile, Vasile, Vasile… de n-aş mai apuca ziua de mâine, nici să mor

liniştită nu mă laşi ! Încă o săptămână ca astea şi mă duc după tac-tu !

36
(pe masă a mai rămas o carafă cu vin şi un pahar. Maria se uita la ele, îşi

aduce aminte de praful de la Medalia)

Ei, fir-ai tu să fii, Vasile, ori te vindec ori te omor ! Nu mai pot zăbovi încă

o săptămână… Păi ce, am ajuns să umblu noaptea prin cimitire să mă

ştie un sat întreg ?! Şi mai tre’ să ţiu şi post din cauza ta ! Ia mai bine să

posteşti tu de băutură câte zile oi mai avea ! Răul trebuie stârpit din

rădăcină… (se duce, ia punguliţa cu praf şi toarnă din el în carafă. Pune

puţin, apoi hotărâtă mai pune) Cât a zis aia să pun ? Puţintel să nu moară

Vasile. De sete ! Mâine când te-oi trezi, o să ceri vin şi când oi vedea

carafa aici, sigur o să bei… şi de nu oi fi mieluşel pe urmă… (pune plicul

la loc în raft şi se duce mulţumită la culcare)

(După un timp, iese afară Lenuţa urmată de soţul ei)

CIPRIAN : Ce mai sforăie Vasile ăla… se cutremură casa.

LENUŢA : Poate am reuşit cu descântecul ăla să îl scăpăm de bântuială.

CIPRIAN : Ia vezi, a mai rămas ceva de mâncare ?

LENUŢA : O să ţi se facă rău, nu ai mâncat destul ?

CIPRIAN : Niciodată nu-i destul. (mănâncă)

LENUŢA: Săraca Maria, ce se mai chinuie cu frate-miu ăsta.

CIPRIAN : Ia uite, şi-a pregătit de pe acum gustarea de dimineaţă. (arată

spre carafă de vin care a rămas pe masă)

LENUŢA : Eu, în locul Mariei, îi puneam imediat praf d-ăla în băutură, să

37
văd cum vomită până îi trece. (cei doi se privesc cu subînţeles) Te

gândeşti la ce mă gândesc şi eu ?

CIPRIAN : Păi mâine la prima oră sigur e cu botul în cana cu vin. Hai să

i-o facem, să se cumintească odată şi să nu mă mai pună pe drumuri că

eu am treabă, nu mă joc de-a strigoii.

LENUŢA (ia praful, pune puţin în carafă) : Aşa s-o linişti şi Maria.

CIPRIAN : Mai pune, Eleno, şi din partea mea.

LENUŢA : Dar să nu fie prea mult!

CIPRIAN : Lasă dragă, să îşi facă efectul !

LENUŢA : Aoleu, dar dacă bea altcineva ?

CIPRIAN : Cine dragă ? Noi nu, copilul nu, Maria nici atât, sor-ta se

hrăneşte spiritual… şi chiar dacă bea cineva, se dezvaţă de năravul ăsta

şi gata !

LENUŢA : Ai dreptate, hai la culcare ! (ies)

(după un timp, apare Angi)

ANGELA : Doamne, ce coşmaruri am avut… cred că de la descântecele

alea… prea le-am repetat de atâtea ori… (vede carafa) Ţi-ai pregătit-o,

frate-miu, nu cumva să te deshidratezi ! Mare belea eşti la casa omului !

Păi dacă bei de când te scoli până te culci, iar seara îţi pregăteşti terenul

pentru a doua zi, înseamnă că mare beţivan eşti ! Dacă ai fi al meu,

te-aş omori cu mâna mea. Dar aşa, tu o omori pe Maria. Degeaba i-a dat

38
Medalia praful ăla, că tot nu o să-l folosească. Ţine la tine prea mult şi

cred că n-o să vrea să îţi ia ultima plăcere, dar nu-i nimic, ţi-o iau eu. (se

duce, ia punguţa, toarnă puţin în carafă, pune la loc) Acum să te văd,

frate-miu ! Ce-o să mai râd de tine când oi cere lapte la micul dejun !

(iese repetând : « eu sunt un pescăruş »)

Mai trece puţin timp şi apare Mihăiţă

MIHĂIŢĂ : Băi, dar nu se mai culcă ăştia odată ! (îşi aprinde o ţigară) Ce

teroare cu ăştia… o ţigară nu poţi fuma. (vede carafa) Bă, tare e

unchi-miu ăsta ! Cel mai tare beţiv din istoria familiei ! Tare, frate. Când

le-oi povestii la ăia la bloc, or să moară toţi de ciudă… blesteme, vodoo,

vrăji, prafuri… da’ chiar, ce prafuri or fi alea ? (se duce la raft, desface

punguţa, pune praf pe masă şi prizează pe nas) Cool man, heroină

pură… cred că dacă pui d-asta în alcool e şi mai marfă…te duci în al

nouălea cer direct ! Ce fraieră, baba, cică te lecuieşte de băutură ! Ia să-i

punem lu’ unchiuleţu’ să vedem ce efect are şi dacă e cum cred eu, îi dau

lu’ baba o sută de para să-mi facă şi mie ! (pune praf în carafă, pune

punga la loc, se duce la culcare)

(La primul cântat de cocoş, apare Vasile transpirat)

VASILE: Doamne, în sfârşit am reuşit şi eu să dorm. Mamă ce cald e !

(vede paharul şi carafa, bea un pahar cu vin)

VASILE: Bă, dar şi femeia asta lasă bunătate de vin să se trezească ?!

39
Dacă tot a strâns p-aici, de ce nu o fi băgat şi vinul la loc în butoi ?

(mai bea)

Uite, parcă şi-a schimbat şi gustul…Ia să-l pun la loc în damigeană, că e

păcat de el. (se duce, varsă vinul în damigeană, aduce carafa înapoi pe

masă, bodogănind) să nu laşi lucruri de seamă pe mâna unei femei că se

alege praful ! (intră în casă)

Dimineaţa, pe rând ies în curte toţi, văd paharul şi carafa goale. Reacţii –

la fiecare în parte. Iese şi Vasile

LENUŢA: Cum ai dormit, Vasile ?

VASILE: În sfârşit am dormit şi eu bine.

CIPRIAN: Prost e că ai sforăit de am zis că e cutremur. Cred că a

avut efect vrăjeala Medaliei. (ca să îl încerce dacă mai are poftă de băut)

Nu dai un pahar cu vin ? Să ne clătim aşa de dimineaţă…

LENUŢA : (şi ea îl testează) Da, parcă şi eu aş bea… aerul ăsta curat e de

vină.

ANGELA : Îţi trezeşte niste pofte…

VASILE (uimit) : Dacă vreţi… cum să nu….

CIPRIAN : Mario, da’ clăteşte carafa mai întâi, că s-o fi pus praf în ea.

LENUŢA : Lasă că o spăl eu, să fiu sigură!

MARIA : Lasă, Lenuţo, stai liniştită…

VASILE: Sigură de ce ?

40
ANGELA : Că s-a spălat bine…Stai să te ajut şi eu !

MIHĂIŢĂ : Dar mai bine luaţi alta nouă…

CIPRIAN : Bravo, are dreptate copilul. Alta nu mai aveţi?

VASILE (nu mai înţelege nimic) : Dar ce aveţi, fraţilor ? Ce aţi tăbărât toţi

pe carafă ?

MARIA : Stai că acuşi vin eu cu una curată. (iese)

VASILE: Mă, voi aţi înnebunit cu toţii ?

LENUŢA : Vasile, nu ştii câţi microbi circulă prin aer.

ANGELA : E nenorocire cu poluarea asta !

VASILE: Parcă ziceai că aici e aer curat !

ANGELA (încurcată) : E, dar…

Maria se întoarce cu altă carafă plină cu vin, pahare, se bea. Bea toată

lumea ca să îl testeze pe Vasile dacă mai are poftă sau nu de băutură

se stinge uşor lumina pe rumoarea lor. Se aud două voci :

VOCE 1 : Hai, tai ?

VOCE 2 : Iar jucăm ?

VOCE 1 : Avem ceva mai bun de făcut ?

VOCE 2 : Ai dreptate.

VOCE 1: Parcă îţi plăcea tabinetul.

VOCE 2 : Dar nu toată ziua.

VOCE 1 : Iar mi-ai luat o levată.

41
VOCE 2 : O să îţi iau şi toate spatiile.

VOCE 1: Iar mă baţi.

Se aprind două reflectoare pe o masă în mijlocul scenei. La masă stau şi

joacă carţi un bărbat şi o femeie. Au aripi de îngeri, pe jos e fum. Sunt în

Rai.

VOCE 2: Dar presa nu mai vine azi?

(de sus cade un ziar făcut sul)

VOCE 1 : A venit şi presa !

VOCE 2 ( ia ziarul şi citeşte) Ia să vedem ce mai zic ăştia la sport. ‘‘Ieri a

fost meci…aşa… Dracii roşii au învins cu 1-0 F.C. Raiul.’’ Of, drace ! Ce

noroc au ăştia…iar au bătut în minutul 85 !

VOCE 1 : Dar la meteo ce zice ?

VOCE 2 : Parcă nu ai ştii că aici avem numai vreme frumoasă ! (citeşte)

‘‘Vremea va fi foarte frumoasă, norii culumbulus vor pluti

nestingheriţi. Soarele va străluci, aşa că la amiază vă sfătuim să vă

protejaţi aripile cu o cremă cu factor mare de protecţie’’ Ţi-am zis ! Stai

să vedem la ştiri pe scurt… ‘‘O vrăjitoare din satul… a murit ieri la

coasă trăznită de un fulger !’’ Ce ar mai merita şi Medalia să păţească la

fel ! Trăzni-o-ar să o trăznească, s-o văd direct în iad, la prietenul ei

scaraoschi.

VOCE 1: Eu te cred… tu eşti supărat pe ea că nu te mai poţi duce pe la

42
Vasile… dar poate a făcut şi lucruri bune… poate l-a vindecat pe băiatul

nostru de băutură.

VOCE 2 : L-a vindecat pe naiba ! Ai văzut tu drac mort şi raţă înnecată ?

VOCE 1 : Da, dar uite că vraja împotriva bântuielii tale, i-a ieşit… a făcut

ce a făcut şi nu te mai poţi duce pe pământ.

VOCE 2 (citind) : Auzi-o pe cea mai tare : “ La o petrecere toată familia a

murit otrăvită din cauza vinului.’’. Noi stăm bine…avem probleme numai

cu Vasile, dar la ăştia toţi erau alcoolici. (pauză) Catrino, cred că o să

avem o vizită.

(din sală înaintează către scenă toţi, mai puţin Vasile. Au aripi de înger,

nu înţeleg unde se află, sunt complet debusolaţi, cu ei e şi poştaşul)

CIPRIAN : Băi, da’ ce uşor mă simt ! Cred că am slăbit de la alergătura

voastră în jurul casei.

MIHĂIŢĂ: Băi…tari prafurile alea. Nu le-a trecut nici acum efectu’…să

mor de nu văd îngeri…

ANGELA : Ia uite…norişori albi… ce frumos… am luat-o razna… cine m-o

fi pus să beau ? Parcă sunt un pescăruş !

MARIA : Doamne… să n-am parte de ziua de mâine… dacă aia nu-i

moţata pe care am tăiat-o aseară şi am băgat-o la cuptor !

LENUŢA : A înviat găina ! (pauză) Angelo, cred că am început să am

vedenii…aia nu sunt părinţii noştri?

43
ANGELA : Parcă… (poştaşului) Dar tu ce cauţi aici…ne-ai adus vreo

veste?

POŞTAŞUL : Am ajuns aici de sete. Când în sfârşit am reuşit să beau şi

eu de la Vasile un pahar…s-a zis cu mine. Şi dacă vreţi veşti…vă spun

doar că aţi murit cu toţii şi aţi ajuns în Rai. (Toţi sunt stupefiaţi, treptat

realizează ce li s-a întâmplat)

VOCE 1 : Dar aia nu e Angi ? Şi Lenuţa ?

VOCE 2 : Ele sunt.

VOCE 1 : Şi Mihăiţă…mâncate-ar mama, ce mare te-ai făcut.

ANGELA : Mamă, tată…

VOCE 1 : Dar ce aţi făcut de aţi ajuns cu toţii aici ?

CIPRIAN : Tată socrule, ne-am gândit că decât să te oboseşti mata să vii

pe jos pe la Vasile, mai bine să venim noi la voi.

VOCE 2 : Dar ce aţi păţit ?

LENUŢA : Ne-am încurcat în prafurile Medaliei pentru Vasile şi am băut

toţi…

VOCE 2 : Măi, dar Vasile pe unde o fi ?

Se stinge lumina pe ei şi în spatele scenei, pe un nivel mai ridicat, se

vede un cazan, înăuntru e Vasile, are corniţe. E înconjurat de diavoliţe

sexy, îmbrăcate în roşu, care toarnă peste el, de parcă l-ar spăla, carafe

pline cu vin.

SFÂRŞIT

44