Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA POLITEHNICA din BUCUREŞTI

RECTORAT
BIROUL DE PROTECŢIA MUNCII, SECURITATEA SĂNĂTĂȚII

Tema
Acordarea primului ajutor în cazul
întinderilor musculare, entorselor şi luxaţiilor

Traumatismele sistemului muscular şi osos sunt destul de obişnuite, deşi ele ar putea fi
prevenite.
Leziunile musculaturii şi ale articulaţiilor sunt reprezentate de întinderi musculare, entorse şi
luxaţii. Entorsele şi luxaţiile pot fi însoţite de fracturi ale capetelor articulare şi pot afecta vasele de
sânge şi nervii care trec prin aceste articulaţii. Aceste leziuni pot fi grave şi în cele mai multe cazuri
trebuie tratate medical.

ATENŢIE!
Dacă nu puteţi diagnostica în mod precis tipul leziunii, trataţi traumatismul ca pe o fractură.
Traumatismele sunt cauzate de tracţiunea bruscă excesivă sau de răsucirea unui muşchi sau
articulaţii. Întinderile musculare şi entorsele sunt adesea rezultatul unor manevre greşit executate
sau al pregătirii inadecvate pentru o anumită mişcare ori activitate fizică. Luxaţiile sunt cauzate de
obicei de mişcări violente.

Primul ajutor în cazul întinderilor musculare


Atunci când muşchii sunt întinşi dincolo de limita lor normală, leziunea care apare se numeşte
întindere musculară.
Semnele şi simptomele unei întinderi musculare pot apărea mai târziu faţă de momentul producerii
accidentului. Întinderile musculare pot fi recunoscute după:
- o durere bruscă şi ascuţită în muşchiul afectat;
- umflarea (tumefierea) muşchiului;
- crampe musculare;
- colorarea şi rigidizarea zonei.
Primul ajutor în cazul întinderilor musculare se limitează la următoarele manevre:
 Aşezaţi victima în cea mai confortabilă poziţie.
 Aplicaţi comprese reci pentru a ajuta la relaxarea spasmelor musculare şi pentru a împiedica
umflarea ţesuturilor. Puteţi folosi pungi cu gheaţă (în secvenţe de 15 minute aplicare pe locul
leziunii şi 15 minute de pauză).

Primul ajutor în cazul entorselor


Entorsa este o întindere sau o rupere a ligamentelor care ţin o articulaţie. O entorsă apare atunci
când oasele de la articulaţie sunt forţate dincolo de limita lor normală de mişcare, întinzând şi
rupând ligamentele care le sprijină.
Semnele şi simptomele unei entorse sunt:
- durere, care poate fi mare şi se accentuează la orice mişcare;
- pierederea funcţiunii articulaţiei respective;
- umflarea şi întinderea zonei.
Este posibil ca entorsele să nu poată fi deosebite de fracturi şi, de aceea, ele trebuie tratate ca
fracturile, adăugând următoarele proceduri:
 Aplicaţi bandaje uşor compresive pentru a reduce umflarea.
 Slăbiţi aceste bandaje, dacă circulaţia sângelui este jenată sub bandaj sau dacă acesta provoacă
dureri.
 Imobilizaţi şi ridicaţi articulaţia vătămată, dacă este posibil.
 Aplicaţi pungi cu gheaţă pe articulaţie (în secvenţe de 15 minute aplicare pe locul leziunii şi
minute de pauză), pentru a diminua durerea şi umflarea.
Primul ajutor în cazul luxaţiilor
Atunci când suprafeţele de contact ale oaselor de la o articulaţie nu se mai află în contact normal, se
spune că articulaţia este luxată. O luxaţie duce la întinderea şi ruperea capsulei fibroase care ţine
articulaţia.
Luxaţia poate fi cauzată de o răsucire gravă a unei articulaţii sau de către o forţă indirectă.
Articulaţiile cel mai frecvent luxate sunt cele de la umăr, cot, degetul mare, degete, maxilarul
inferior şi genunchi.
De exemplu, un umăr poate fi luxat prin cădere pe cot sau pe braţul aflat în extensie. Uneori şi o
contracţie musculară bruscă poate cauza o luxaţie. Maxilarul inferior poate fi luxat atunci când
căscăm prea tare.
La semnele şi simptomele fracturilor se adaugă:
- deformare sau aspect anormal al zonei articulaţiei lezate;
- durere agravată prin mişcarea articulaţiei;
- pierderea funcţiunii normale a articulaţiei;
- umflarea articulaţiei.
Deoarece multe luxaţii sunt însoţite şi complicate de fracturi, atunci când există o cât de mică
îndoială privind diagnosticul, ele trebuie tratate ca fracturi, adăugând următoarele proceduri:
 Nu faceţi niciun fel de încercare de a aduce oasele şi articulaţia în poziţia lor normală.
 Imobilizaţi şi sprijiniţi articulaţia în poziţia cea mai confortabilă. Folosiţi pernuţe şi o eşarfă
pentru a sprijini adecvat membrul afectat.
 Aplicaţi pungi cu gheaţă (în secvenţe de 15 minute aplicare pe locul leziunii şi 15 minute de
pauză), pentru a diminua durerea şi umflarea.
 Verificaţi circulaţia sanguină, controlând pulsul şi urmărind modificările de temperatură şi
culoare la extremităţi.
 Solicitaţi asistenţa medicală de urgenţă dacă apar probleme circulatorii.

Cum se acordă primul ajutor în cazul accidentelor soldate cu plăgi


DEFINIŢIE
Plaga reprezintă orice întrerupere a continuităţii unui ţesut, respectiv a tegumentelor, mucoaselor
sau a ţesuturilor mai profunde.
De câte feluri sunt plăgile
Cunoaşterea şi recunoaşterea tipului de plagă permite acordarea unui prim ajutor competent.
În general, plăgile pot fi închise sau deschise.
În funcţie de profunzimea lor, plăgile se îimpart în:
- escoriaţii (julituri), care afectează numai straturile superficiale ale pielii;
- plăgi superficiale, care afectează tegumentul în întregime şi ţesutul celular subcutanat;
- plăgi profunde, atunci când sunt depăşite aceste straturi şi sunt afectaţi muşchii, vasele, nervii,
oasele sau alte organe.
În funcţie de natura agentului agresor şi după modul de producere, plăgile se împart în:
- plăgi contuze (contuzii, vânătăi) - cauzate de obicei de cădere sau de o lovitură cu un obiect
contondent, rotunjit, neted, fără să se producă o sfâşiere a tegumentului (pielii, epidermei). Riscul
de infecţie este redus.
Contuziile pot fi superficiale sau profunde. Cele superficiale pot fi sub forma echimozei
(vânătăii), când este afectat tegumentul, sau sub forma seromului (hematomului), când este
afectat şi ţesutul subcutanat. Aceste cazuri nu necesită o intervenţie la locul accidentului.
Contuziile profunde sunt însoţite de rupturi musculare, nervoase, osoase sau viscerale.
- plăgi zdrobite (laceraţii) deschise, cu margini neregulate; distrugerile de ţesuturi sunt mai mari,
cu tendinţă de necrozare, substanţele rezultate fiind toxice pentru organsim. Fiind favorizată
înmulţirea mai rapidă a microbilor şi deci infecţia, vindecarea se produce mai greu.
- plăgi tăiate - provocate de obiecte tăioase (cuţite, cioburi) la nivelul ţesutului moale. Aceste plăgi
prezintă margini regulate cu distrugeri minime de ţesut. În general, sunt mai puţin murdare decât
juliturile, dar pot conţine fragmente de sticlă sau de alte materiale. Se vindecă uşor.
- plăgi înţepate - cauzate de obiecte ascuţite şi tăioase. Aceste răni pot avea orificii mici la
suprafaţa pielii, cu distrugeri minime de ţesut, dar pot fi profunde, permiţând pătrunderea
microbilor în adâncime. Infecţiile la plagile înţepate pot fi grave.
- plăgi muşcate - provocate de muşcături de animale. Aceste plăgi constau dintr-o asociere de
plăgi tăiate şi zdrobite. Ele prezintă o gravitate deosebită deoarece în gura poate exista o mare
concentraţie de agenţi patogeni (de exemplu: virusul turbării, veninul viperei).

Acordarea primului ajutor în cazul accidentelor soldate cu plăgi


Principalele obiective urmărite atunci când se acordă primul ajutor în cazul accidentelor soldate cu
plăgi sunt:
· combaterea hemoragiei;
· prevenirea infecţiei;
· combaterea durerii;
· prevenirea şi combaterea şocului.

Materialele de prim ajutor necesare în cazul plăgilor sunt:


· comprese sterile, vată, feşe, leucoplast;
· alcool sanitar, tinctură de iod sau metosept;
· apă oxigenată sau tablete de perogen (10 tablete/200 ml apă);
· soluţie de cloramină (4 tablete/1l de apă); soluţie de permanganat de potasiu; rivanol; tinctură
de iod; apă fiartă 30 de minute şi răcită;
· medicamente care combat durerea: algocalmin, antinevralgic etc.

Prevenirea infecţiilor
În afara hemoragiilor, un pericol imediat şi important în cazul plăgilor îl constituie infecţiile. Plăgile
reprezintă porţi de intrare pentru micorbii aflaţi pe suprafaţa pielii rănite, precum şi pentru cei din
mediul extern. Pielea intactă, sănătoasă nu permite pătrunderea acestora în ţesuturi, având un rol
antiinfecţios important.
Se consideră că toate plăgile sunt infectate într-o anumită măsură prin:
· microbii care pătrund în rană odată cu agentul agresor;
· corpii străini din plagă: pământ, stofă, păr, nisip etc;
· microbii ce pătrund ulterior, dacă îngrijirile nu sunt corespunzatoare (mâini sau obiecte nesterile
etc.)
În plus, ţesuturile zdrobite, secreţiile şi sângele acumulat în aceste ţesuturi reprezintă un mediu
prielnic pentru înmulţirea microbilor. Deşi contaminarea pielii are loc imediat, odată cu rănirea,
infecţia propriu-zisă se manifestă după circa 6 ore şi este complet instalată în 24 de ore. De aceea,
după acordarea unui prim ajutor eficient şi corect, tratarea calificată a plăgilor trebuie realizată în
primele 6 ore de la producere.

Reguli privind primul pansament


Având în vedere că de primul pansament depinde evoluţia ulterioară a plăgii, trebuie să se respecte
următoarele reguli:
· Plaga nu trebuie pansată cu orice si oricum! Plaga este o poartă largă deschisă microbilor
patogeni şi nu este permis să contribuim şi noi la infectarea ei.
· O hemoragie importantă nu trebuie neglijată pe motivul că trebuie sa fie pregatite mai întâi cele
necesare pentru pansat. În caz că sângele ţâşneşte din plagă sau se scurge într-o cantitate
apreciabilă, primul ajutor se va adresa imediat hemoragiei.
· Corpii străini care nu pot fi înlăturaţi cu apă oxigenată (de exemplu, o aşchie înfiptă, un cuţit înfipt
în rană etc.) se lasă pe loc, din cauza pericolului de sângerare.
· O plagă nu va fi ştearsă cu comprese. Trebuie să se procedeze rapid şi cu blândeţe, fără gesture
dezordonate şi inutile.
· Pe rana proaspată nu se vor aplica substanţe grase, de tipul alifiilor sulfamidate sau al alifiilor cu
antibiotice. Grăsimile împiedică drenajul secreţiilor din plagă, anihilând acţiunea absorbantă a
pansamentului. Substanţele grase se folosesc mai târziu, când plaga se usucă şi pansamentul
tinde să se lipească.
· Mâinile trebuie spălate cu apa şi săpun înainte de acordarea primului ajutor.
· Nu trebuie să se tuşească sau să se respire deasupra unei plăgi.
· Nu trebuie atinse plaga sau partea bandajului care va veni în contact cu plaga.
· Plaga trebuie acoperită cât mai rapid cu un pansament steril sau măcar cu unul care este curat.
· Imediat după acordarea primului ajutor, mâinile sau alte părţi ale corpului care au venit în contact
cu plaga trebuie bine spălate, pentru a evita propria infectare.
Toaleta plăgilor
Acordarea primului ajutor trebuie să înceapă prin prevenirea suprainfectării plăgii, protejând-o de
orice contact cu obiecte murdare, nesterile (mâini, instrumente, materiale de pansat etc.). Principalul
mijloc de protejare este reprezentat de aplicarea pansamentelor care variază în funcţie de întinderea,
profunzimea şi localizarea plăgilor.
Înainte de aplicarea pansamentelor este necesară curăţarea (toaleta) plăgilor. Se va proceda astfel:
- Se curăţă zona cu ajutorul unei comprese sterile, pornind de la marginile plăgii spre pielea
sănătoasă din jur. Nu se utilizează vată la aceste manevre, pentru a nu lăsa scame ce pot
împiedica vindecarea.
- Se spală apoi pielea din jur, utilizând substanţe detergente (săpun lichid, bromocet, benzina etc.).
- Se dezinfectează pielea din jurul plăgii cu ajutorul unor substanţe antispetice (alcool, tinctură de
iod, rivanol), folosind, de asemenea, comprese sterile. Se va evita pătrunderea acestora în plagă,
deoarece sunt iritante.
- Pentru a îndepărta eventualii corpi străini din plagă, cea mai bună metodă constă în a turna pe
plagă apă oxigenată. Aceasta, prin spuma pe care o produce, antrenează eventualii corpi straini,
realizând în acelaşi timp şi dezinfecţia plăgii.
- Corpii străini care nu pot fi înlăturaţi cu apă oxigenată (de exemplu, aşchii, cuţite etc.) se lasă pe
loc, din cauza pericolului de sângerare.
- Se va încerca extragerea cu ajutorul unei pensete sterile (eventual sterilizată la flacară) sau cu
degetele (unghiile), după o bună dezinfectare (alcool, tinctură de iod, apă şi săpun) numai a
corpilor străini superficiali şi care nu au fost îndepărtaţi de lichidul turnat.
- Rana se dezinfectează apoi cu o soluţie de cloramină, permanganat de potasiu, rivanol sau din nou
cu apă oxigenată.
- Dacă rana este într-o regiune cu păr, este important să se efectueze o bărbierire a zonei din jurul ei
(dacă este posibil), după care se va dezinfecta din nou pielea din jurul rănii cu alcool, tincture de iod
etc.
- Se acoperă apoi plaga cu un strat de comprese sterile, se aduagă eventual un strat de vată, după
care se efectuează bandajarea în vederea menţinerii pansamentului.
- În cazul rănilor care sângerează, straturile de comprese şi vată vor fi mai groase; înainte de
bandajare, pe pansamentul aplicat se va pune o faşă nederulată peste care se aplică bandajul cât mai
strâns.
- În situaţia în care sângele îmbibă mai departe pansamentul şi nu se opreşte, se vor lua măsurile de
oprire a hemoragiilor.

ATENŢIE!
Sudura rănilor este de competenţa exclusivă a cadrelor sanitare (a salvatorilor de gradul I şi II).

Lucrători desemnați SSM

Popescu Marcel

Olaru Petru