„Act venețian” reprezintă textul dramatic ce s-a jucat pe celebra scenă a Teatrului Național din

București. Regăsim aici evocarea atmosferei din epoca respectivă, violența caracteristică acelor
vremuri, o multitudine de tente psihologice. Atmosfera apăsătoare ce are la bază și multitudinea
de creații pur romantice. Opera în sine a fost însă mult așteptată de către Camil Petrescu,
dovedindu-se însă a fi prea întinsă din punct de vedere cantitativ și subiectul central s-a dovedit a
fi unul cu caracter patetic exagerat.
Circumstanțele existențiale, caracteristice lui Camil Petrescu, sunt conduse către zone și
timpuri încărcate de exotic. Eroii sunt prezentați ca fiind preocupați permanent și intens de
găsirea iubirii absolute.
Alta – personajul feminin din „Act venețian”- este înzestrată cu calități feminine ce
provoacă neliniștea. O femeie chipeșă și îndrăzneață însă mlădioasă și cu o mobilitate ce desfată
simțurile. Ea se prezintă ca având ochii mari și cearcăne vinete, această descriere oferindu-i un
aspect înzestrat cu o puternică forță de pătrundere într-o stare sufletească apăsătoare în momentul
în care privește insistent, fix fără a vorbi. Fiecare replica a personajului este anticipată de priviri,
oferind în acest fel senzația de „repetare” a ceea ce a privit prin cuvânt.
Personajul feminin nu poate să dea uitării prima iubire. Traseul piesei reliefează
sentimentul de iubire privit ca un apogeu al perfecțiunii. Trădarea transformă personajele din
oamenii absolutului în oameni obișnuiți. Uitarea femeii, renunțarea, dezamăgirea, toate
demonstrează că sufletul peronajului feminin este plin de secrete greu de elucidat.
Simbol al feminității, numele este unul cu rol metaforic, acesta putând să aibă două
accepții prin termenul de monadă: unitatea simplă sau organism inferior. Personajul masculin
afectat de nedreptățile lumii consideră femeia salvată ca fiind alta, o femeie care se deosebește
de cele deja întâlnite. Finalul textului dramatic surprinde însă prin identificarea femeii cu toate
altele. Scoasă din zona lipsei de demnitate, revederea motivului ( Cellino), trezește în femeie idei
ce se află în contradicție. Femeia este incapabilă să se desprindă de trecut și-l trădează pe soț.
Femeia este capabilă de înfăptuire a celor două distincte iubiri: iubirea rațională și iubirea
pasională. Faptul că nu poate face față, că nu alege corect, o transformă în jertfă a sentimentului
de iubire. „Am înțeles că n-a fost în mine decât iubire…iubire întoarsă poate și rătăcită, dar
necontrenit iubire.”1 Personajul feminin este prezentat ca fiind în permanent sincer, în pofida
replicilor ce se află în contradicție.

1
C. Petrescu, „Act venețian”, Editura Grammar, București, 2009
 Alta Gralla, personaj secundar în creația dramatică, fusese sedusă pe când era copilă,
ulterior abandonată. Femeia s-a transformat într-o prostituată, apoi într-o actriță la îndemâna
bărbaților. Căsătoria cu un bărbat sobru, celebru și respectat nu o poate face să dea uitării prima
iubire. Surprinsă de către soț, încearcă să-l ucidă pentru a-și salva amantul, justifică cu o replica
caracteristică femeilor care greșesc voit: „iubirea e oarbă” reprezentând drama eternului
feminin.