CUTEZĂTOR, nr.4

Nr.
4, decembrie, 2019
Revistă de cultură și atitudine civică

________________________________________________________________________________________
Revistă de cultură și atitudine civică

________________________________________________________________________________________
REDACȚIA:
 Director fondator: Gheorghe Bucălăete
 Redactor-șef: Lăcrimioara Iva
 Redactori: Cătălin Mircea Pleşu, Eugenia Bucur, Gabriel Sarcină
 Secretar general: Ionel Cioabă
__________________________________________________________
CONTACT:
 Adresa: Alimpești, Nr. 88, Gorj
 Email: catalinp11@yahoo.com sau cutezator2014@yahoo.com
 Telefon: 0760987321
__________________________________________________________
© Editura eParadigme
Cutezător (Online) = ISSN 2501-3033 ISSN–L 2501-3033
1 , nr. 4, decembrie 2019

Am primit răspuns de la Ministerul Educației Naționale la petiția privind „pensionarea
personalului didactic la vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani pentru
femei”. Din respect pentru colegii mei, prefer să nu dau numele celor ce au semnat
scrisoarea. Conținutul va fi păstrat în arhiva EEF până la soluționarea propunerii
legislative la care nu vom renunța nici în următoarele nouă mandate, așa cum am
promis. Este o promisiune solemnă și un drept democratic!
Lăsând la o parte ironia la cerințele noastre, semnatarii ne acuză de incompetență

administrativ-politică în problemele educației naționale. După incursiunea prin
„mărețele legi” ale educației care indică vârsta și anii minimi de cotizare la „vistieria
țării”, punctul culminant al răspunsului l-a reprezentat art. 62 alin.(1) din Constituția
României care arată rolul Parlamentului României. Spre surprinderea lor, autorul este
profesor de istorie și cu studii serioase de politologie. Mai mult, textul petiției a fost
trimis de două ori „autorității legiuitoare a țării”, dar la nivel central din câte știu eu,
profesorii sunt reprezentați de ministru. Și ca să termin în același ton cu semnatarii, i-
aș ruga pe cei de la MEN să-mi răspundă la o singură întrebare: Reprezentanții
Guvernului României chiar n-au voie să facă propuneri legislative în condițiile în care
sunt cei mai influenți politicieni ai partidului? Dacă nu, am să le recomand personal
articolele constituționale care îi împuternicesc să facă asta!
Prin urmare, orice organizație civică se aștepta la un răspuns cel puțin demagogic la
astfel de solicitări, dar ca să folosești termeni juridici „să te speli pe mâini”, e mai mult
decât incompetență. Mai mult spus, e inutil de scris!
Ionel Cioabă

FEDERAȚIA „EURO EDUCATION” Crișana cere înființarea
primului Centru de Cercetare Artistică!
Consorţiul ONG reprezentat de EEF Crisana, observând alături de spusele

Directorului Academiei Romane , Aurel Ioan Pop, că generaţia prezenta precum şi cele
viitoare, au o foarte scăzută toleranţă la cultură, propune înfiinţarea acestu Centru.
Intrarea tot mai bruscă şi insidioasa a social media, smartphones, serialelor şi alte
produse electronice, au îndepărtat şi îndepărtează tineretul, copiii de lectură, de cultură,
de o viaţă psihică şi fizică sănătoasă.
Centrul îşi propune să promoveze artă, studiul şi cercetarea ei ca un antidot la adicţie,
depresie şi bullying.

„Ateliere în paragină” – din anticamera creaţiei zicere
Ioan Romeo Roşiianu

Văzut iniţial ca un adevărat act intim, momentul creaţiei a ajuns unul care dă
dependenţă acum, se face-n văzul lumii, reţelele sociale fiind cele care preiau suferinţa
de altădată a hârtiei, cea despre care se spune mereu că suportă multe, prea multe aş
întări.
Spaţiul public literar este realmente bombardat astăzi de părerile unor autointitulaţi
lideri de grup, te miri cine emiţând păreri şi dând sfaturi şi îndrumări celor încă
neiniţiaţi.
Oricine are câţiva bani în buzunar îşi adună numele pe coperta unei cărţi, tirajele
volumelor sunt aproape confidenţiale şi ne trezim faţă-n faţă cu autori obscuri, dar
împăunaţi, cu CV-uri pompoase şi premii cu duiumul, obţinute pe la manifestări de
gaşcă, în care unii îi gratulează pe alţii, apoi schimbă rolurile între ei.
Ei bine, într-un asemenea context iniţiativa confraţilor Ciprian Chirvasiu, Dan Ioan
Marta şi Cornel Octavian Rodeanu sună promiţător, iar naşterea acestei antologii nu
face decât să întărească speranţa şi faptul că eu personal investesc cu încredere proiectul
la naşterea căruia am luat parte, în data de 3 februarie 2018.
Adept al lucrurilor „încheiate”, al proiectelor „închise” mi-am propus nemurirea acestui
moment într-o vreme a haosului, având convingerea că DACĂ ştacheta manifestărilor
va fi măcar sus ţinută, dacă nu continuu ridicată au să apară şi roadele.
Există multe talente nepuse-n valoare-n zilele noastre, altele sunt încă nedescoperite,
altele sunt scârbite de ce-au văzut, auzit sau trăit prin grupurile şi grupuleţele literare
conduse de te miri ce „guru”.
Văd „Ateliere în paragină” ca o fântână cu apă vie în care cei de pe urmă să poată veni
şi să înţeleagă forţa cuvântului, din alăturarea lor cu numele deja impuse-n peisajul
literaturii române având de câştigat toată lumea.
Ei vor putea învăţa mai repede din ceea ce până şi Nichita Stănescu visa să fie, „Şcoala
de poezie de la Bucureşti”, vor putea să acumuleze informaţii substanţiale, să înţeleagă
curente literare şi tehnici artistice, să se confrunte sau să intre într-un cadrul pozitiv
concurenţial cu alţi condeieri, context în care se şi pot autoevalua.

Sprijinul nemijlocit al lui Adrian Suciu şi implicarea
„Direcţiei 9” întăreşte seriozitatea proiectului, din
expertiza celor strânşi în jurul acestei idei având de
câştigat toată lumea, inclusiv cei aflaţi deja cu un
pas în faţa celor mai puţin iniţiaţi.
Cred cu tărie că întoarcerea simbolică în băncile
şcolii, dar şi întoarcerea la valorile curate ale poeziei va avea darul de-a contura
unicitatea proiectului, definindu-l în haosul de-acum ca o cale pe care să se poată merge
în linişte şi siguranţă pentru finisarea şi impunerea valorilor.
Faptul că în cadrul manifestării sunt prezentări de carte, faptul că este provocatoare
întrecerea pornind de la un singur vers vine să sublinieze seriozitatea acesteia, mai tineri
şi mai vârstnici făcând punţi în timp şi spaţiu, prieteniile literare ce se nasc din astfel de
apropieri putând uşor amprenta destine artistice ulterior.
Cred cu tărie în aceste prietenii, cred că este imperios necesar să întindem mâna celor
aflaţi la început de drum, cred cu tărie că avem obligaţia nobilă de-a le împărtăşi din
cunoştinţele cu care ne-au fost îmbogăţit şi pre noi alţii.
Sper ca exemplul de-acum să (con)ducă la o anumită etatizare a spaţiului public, sper
ca în urma acestui exemplu să diminuăm din elanul amatorilor, pentru că numai
veleitarismul şi neimplicarea numelor sonore a făcut să se ajungă aici.
„Ateliere în paragină” poate da acel (re)start necesar, de la acest punct putându-se naşte
o noua clasă artistică, una care să nu mai fie marcată de anumite căprării aşa zis estetice,
influenţa găştilor şi taberelor făcute după criterii numai de ei ştiute trebuind a se
estompa în faţa valorii şi concretului.
Editarea acestei antologii pe baza a ceea ce a fost la prima ediţie vine să spună că a
trecut vremea cuvintelor golite de sensuri.
Cine are urechi să audă, cine are ochi să vadă!

Versuri din paie
Elena Ariton Iliuța
sunt o iubitoare de poezie.

am mare respect..
sacru pot să spun,
pentru poeți și scriitori
atât clasicii, cât și cei postmoderniști. ..
mai ales cei din perioada neagră
a comunismului
în care „îți era ” frică să deschizi gura…
istoria vorbește…
chiar dacă unii o vopsesc în roz…
tot neagră rămâne.
Scriitorii, artiștii. …
nu puteau rămâne muți
chiar dacă au încercat
să le”coase”gura….
nu uitați !
trebuiesc puși la loc de cinste
va spun eu asta, eu
care scriam „avioane”
versuri inocente, din paie

Pe cer sclipeşte luna, la mine în suflet… tu.
Ion Borodi
Închipuire
În mintea mea
Noi doi suntem pe plajă,
O plajă goală cu noi doi,
Legaţi la brâu
Doar cu o sfoară,
Şi valurile înspumate peste noi.
În mintea mea
Noi doi suntem la munte,
Un munte singur cu noi doi,
Să batem vechi
Poteci cu frunze,
În vuietul pădurii peste noi.

În mintea mea
Noi doi suntem în ploaie,
În ploaia caldă doar noi doi,
De mână
S-alergăm desculţi,
Apară curcubeul peste noi.
În mintea mea
Noi suntem în zăpadă,
Zăpadă moale pentru noi,
Din bulgări
Facem omul de zăpadă,
Ochii de cărbuni să râdă pentru noi.
În mintea mea
Noi doi suntem la nuntă,
Priviţi de toţi eram noi doi,
Angelici miri
Deschidem dansul,
În muzica sublimă pentru noi.
*
Chiar de nu pot …
Chiar de nu pot, ca să te văd
Cu mintea mea rapace,
În capul meu e un prăpăd
Şi-aştept ca să faci pace.
Chiar de nu pot, ca să-ţi vorbesc
În gând vorbesc cu tine,
Şi niciodată nu te cert
Când te gândeşti la mine.
Chiar de nu pot, să te sărut
Eu simt a tale buze,
Cum sărutări îmi dau plăpând
Ce-mi plac şi nu caut scuze.

Chiar de nu pot, ca să te ating
Răbdare am destulă,
Şi-aştept, încet să mă preling
Să-ţi dau fierbinte o gură.
Chiar de nu pot, eu să-mi fac timp
Fă-ţi tu, timp pentru mine,
Absenţa ta e un blând delir
Mă omoară şi mă învie.
*
Visul
Dacă pământul ar îngheţa …
Oamenii, s-ar preface în statui de gheaţă,
Apoi din cauza iubirii ne-am sparge
Flori roşii am deveni pe zăpadă.
Unii din noi, care am iubit
Am curge încet înspre mare,
Sentimente, am pune într-un plic
Şi le-am trimite pe sloiuri în depărtare.
Ce-am reuşi noi să ne spunem
Ar fi doar susur molcom de ape,
În loc de priviri omeneşti, am trimite
Doar reci şi îngheţate raze polare.
Mâinile, nu am putea ca să ne dăm
Am îngheţa împreună, construind un aisberg,
Ca un vapor fără cârmă în mare înotăm
Şi fără lumină pe întuneric ne spargem.
Precum înainte de sfârşit, neştiutori
Călătoream prin calote de gheaţă,
Ne zbatem de la înec adeseori …
Sufletul nostru, să îl trezim la viaţă.
*

Femeia cu 10 mâini …
Să te descriu femeie, cum aş putea ?
Tu ce fiinţă dai prin naştere de prunci,
Iar printr-un zâmbet, păcăleşti şi moartea
Putere ai , de lângă tine s-o alungi.
Să povestesc de tine, nu mi-este uşor
Cea mai iubită fiinţă de pe acest pământ,
Cuvântul sfânt, cuvântul ,,Dor’’
În lipsa ta, doar el ne vine în gând.
Numele tău femeie, îl preamăresc poeţii
În muzică tu eşti, în teatru şi în toate,
Lipită eşti de noi, precum pot doar scaieţii
Suflet pereche eşti şi geamăn cred eu, poate.
Tu speli şi calci, mâncare ştii să faci
Şi curăţenie mereu, frumos e în jurul tău,
Pentru persoanele iubite şi cei care-ţi sunt dragi
La nimeni n-ai făcut şi nu ştii să faci rău.
Educi frumos copii şi îi duci la şcoală
Merinde pentru soţul tău tu pregăteşti,
Fără de pată eşti, precum o albă coală
Ai grijă multe mâini, tot timpul ca să-ţi creşti.
Femeie zeitate cu zâmbetul pe buze
În paradis mă simt eu, în prezenţa ta,
Mâinile tale fermecate sunt ca nişte muze
Cu una dintre ele, să mă mângâi aş vrea.
*
Doar tu …
Pe mare e furtună
În gândul meu …
Eşti tu.

Pe cer sclipeşte luna
La mine în suflet…
Tu.
Copacii-s plini de frunze
În ochii mei …
Eşti tu.
În ploaie sunt mii de picuri
La mine în lacrimi …
Tu.
Când viaţa e mohorâtă
Zâmbetul meu …
Eşti tu.
Când florile înfloresc
Parfumul meu …
Eşti tu.
Când drumul se desparte
Cărarea mea …
Eşti tu.
Sunt plin de bunătate
Că mă iubeşti …
Doar tu.

Ploaia vieții
Elena Ariton Iliuța
Cuțitul durerii mi-e înfipt până la os,

se învârte ca un șarpe zvâcnind….
Mă mușcă bucăți, mă aruncă pe jos
balaur viclean și flămând.
Mi-e trupul prins ca într-un clește de-oțel,
mi-l strânge mai tare…., mai tare…,
fiara turbată cu dinții de fier
îşi cere flamândă, prada…
Din sângele meu se adapă de sete,
Ca și bețivul însetat după vin…
se-nfruptă și bea pe-ndelete ,
sunt nimica….. doar resturi…..,
Din ce -a mai rămas, mă adun de pe jos……
cer ploaia de viață să vină să- mi spele rănile
să facă din mine un dar prețios,
ofrandă renașterii mele
din dragoste.

Dați curaj soarelui!
Lazăr Magu
Prietenie
Şi lupului cu ochii reci –
nălucă vie pe poteci
i-am dat din pâinea mea de grâu
într-un decembrie târziu.
Mi-a mulţumit în felul lui,
plecând prin crângul alb-gălbui.
Cu ochii însă mă ruga
să-l mai aştept în iarna grea.
Din când în când mă-ntorc grăbit,
c-un sac de pâini, în asfinţit,
când luna-i bate în canini,
muşcând din turma mea de pâini.
Şi parcă ochii-i de oţel
clipesc umani când stau cu el.
*
Urma himerei
Vânătorul
a găsit o urmă necunoscută.
O urmăreşte atent. A trecut

dincolo de adâncul pădurii.
Niciodată nu se va mai întoarce.
Vecernie
Cu câte un bătrân de mână,
Dumnezeu urcă treptele catedralei.
Vânătoare
Cărarea mi-a luat urma
şi mă urmăreşte de aproape.
Zi ploioasă
Oi uriaşe pasc pe cer.
Ciobanul buciumă din tunet.
*
Toamnă
O vară întreagă
din mine au băut apă izvoarele.
Acum, zilele mele sunt liniare,
goale ca nişte ramuri
de pe care auzburat împreună
puii şi cuiburile.
Sufletul meu e un geam deschis,
o vamă prin care trece vântul.
cu tot neamul lui migrator.
Peste mine a căzut o dunăre de ploi
şi mi-e frig…Curând mă voi încălzi
la flacăra albă a fulgilor de zăpadă.
Sunt singur… Din mine au plecat
toate amintirile.

*
Daţi curaj soarelui!
Ca dintr-o rană a aerului
drenată îndelung,
frigul curge pe pereţii caselor.
Soarele – o pasăre călătoare rătăcită,
deschide un ochi voalat
întrebând ce se întîmplă în lume.
Câteva raze mai curajoase
escaladează geamul şi intră înăuntru.
Harnice, mută tavanul casei mai sus,
alungă întunericul – un infractor
ascuns în dulap,
şi aprind focul în teracotă.
Căldura, ca un bebeluş,
se târăşte pe duşumea,
se sprijină de pereţi şi învaţă să umble,
fredonează un cântec despre vară…
Bunicii din tablouri încep să se mişte,
să vorbească,
să miroase a cireş înflorit.
Eu organizez un act de caritate:
adun toate cutiile de chibrite din casă
şi le dau copiilor de pe stradă,
să facă din ele un foc mare
la care să se încălzească.
Să facă din ele un deal mare
pe care să se dea cu săniuţa.
Să facă din ele un tren mare
cu care să plimbe jucăriile şi căţeii.
Să vadă soarele că, încă odată,
am menţinut viaţa în viaţă.
Să prindă curaj.
*
Cartea cu poeme
Poetul scrie
cele mai frumoase poeme
pe coapsa velină
a iubitei sale.
Le citeşte atent,
le învaţă pe de rost,
le recită în transă.
Hârtia fragedă ia foc
la atingerea silabelor incandescente.
Trupul iubitei – o carte scrisă
cu cele mai frumoase poeme.
Poetul visează
o bibliotecă de mângâieri,
un tiraj suplimentat de atingeri.
Poeme citite mereu
-rând cu rând, pagină cu pagină.
Trupul iubitei – o ediţie de lux
scrisă artizanal,
cu cele mai frumoase poeme.

Ascuțită limbă are tăcerea!
Ioan Emil Hapca
Radiografie a sufletului
Un poem
Culege stele
*
Cu degetele tale
rāsfoiesc
razele lunii
În iubire totul e permis

mi-ai promis
*
am ridicat
turnul babilonului
în inima ta-
din gheațā
topitā-i dupā tine

doar lacrima
*
Sārut-
Clipa se face
Luceafār

*
Casā pārinteascā-
Ștergare
Cusute cu stele
*
Bātrâna la fereastrā-
În depārtāri
Copiii planteazā iluzii
*
clopot īn noapte-
ascutitā limbā
are tācerea
*
Amurg nesfârșit
Chiar și-n adâncuri
Același sufletul
*
în sala de așteptare a tristeții,
fiecare lacrimă e o picătură chinezească
*
Am aruncat nisipul din clepsidră și am turnat apă-
mi-e sete de timp

Povești cu tâlc din Marele Război (IV).
Despre sentința dată în cazul jandarmilor români Ion Vișan și Nicolae Coandă,
dar și a sârbului Ștefan Kiss
La 3 septembrie 1917, orele 5,35 dimineața, ca urmare a pronunțării sentinței
Tribunalului Militar German din Târgu Jiu erau condamnați la moarte și executați
jandarmii Ion Vișan și Nicolae Coandă precum și sârbul Ștefan (Istvan) Kiss.
Aceștia au fost acuzați că au ucis un „soldat ungur pripășit prin comunele plasei
Brădiceni (…) care jefuia pe oameni”. Acum, o trupă din Landsturm – componentă a
Armatei Imperiale Germane – aparținând Batalionului Leipzig XIX/25 a pus în aplicare
sentința. Această trupă avea în componența sa, pe lângă cele trei grupuri care au
executat la propriu sentința și un „comandament pentru înconjurarea locului”.

La fața locului, respectiv „strada de la Cazarma de Artilerie din Tg. Jiu, unde au fost
așezați în fața parapetului”, a fost prezent și un preot ortodox care a oficiat un sumar
serviciu religios. Ulterior, soldatul Gayk a lecturat în pripă textul condamnării la moarte
în limba română. În timpul comunicării sentinței „trupa a prezentat arma”, după care
condamnații au fost legați la ochi și împușcați.
Informații anterioare aplicării acestei pedepse capitale ne-au fost lăsate de

administratorul plasei Brădiceni, Valeriu Opreanu. Potrivit acestuia: „Ion Vișan a fost
numit polițai la plasa de Vest” (plasa Brădiceni) în urma recomandării sale.
Alături de cei doi jandarmi români au mai fost acuzați de complicitate Ștefan Kiss și
localnicul Ion Voiculescu, cel din urmă fiind singurul care a și scăpat de pedeapsa
capitală.
În timp ce jandarmul Ion Vișan și Ion Voiculescu au fost arestați imediat, ceilalți doi
tovarăși ai lor au reușit, deși pentru puțin timp, să se ascundă. În cele din urmă,
jandarmul Coandă va fi prins tocmai în județul Argeș, iar sârbul Ștefan Kiss a fost predat
autorităților germane de ocupație de către primarii din comunele Brădiceni și Peștișani.
Acuzat ca „tăinuitor al crimei”, dar și pentru „favorizarea unuia dintre criminali”,

Valeriu Opreanu a fost arestat și „ținut în celulă până la 31 august 1917 atunci când a
început procesul”. Ulterior, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, în
lagărul german de la Halle an der Sale.
Gabriel Sarcină

Perfecţiunea înghite toţi vulturii de la orizont
XI [cu capul în poala milei…]

cu capul în poala milei îmi trece mâinile prin păr deja de câteva veacuri
fireşte e un fel de a spune că îmi trece mâinile prin păr de câteva veacuri
probabil că a trecut o oră poate chiar două de când stăm astfel
abia mâncasem pe nerăsuflate un mare pepene roşu
aveam o nemaipomenită stare de bine ne-am aşezat
pe pat să ne tragem sufletul
stau ca de obicei cu fruntea pe genunchii ei nu încetează să mă mângie
nu încetează să-mi răsfire pletele cu degetele o ce bine îmi este
prin geam lumina zilei bate de drag de noi ca o inimă ta ta ta ta ta ta ta
mila îi spun e timpul să afli poemul de azi scrie te rog
în zona tzone tzone construieşte din miere un turn mult mai înalt
şi mult mai înclinat decât turnul din pisa
în zona tzone corăbiile pline ochi cu poeme scrise cu miere
pe hârtie de miere sînt fără număr
în tzona tzone de câte ori vine alexandru al macedoniei
cere să i se umple cada cu miere şi face o minunată baie în miere
în zona tzone socrate bea miere cu pumnii sperând să uite pentru totdeauna
gustul otrăvii înghiţite în ultima zi a vieţii sale
în zona tzone soarele numai şi numai răsare cuvântul apune
este tăiat din toate dicţionarele
în zona tzone albinele în loc de aripi au ii albe
şi florile de asemenea în loc de petale au ii albe
în tzona tzone eminescu se plimbă îndelung de mână cu veronica micle
lumea întreagă pare numai şi numai a lor
în tzona tzone mireasa îşi aşază pe podea rochia de mătase atât de repede
încât pare că nu a fost niciodată îmbrăcată cu ea
în zona tzone tzone ciopleşte linguri de lemn şi farfurii de lemn
şi ceşti de lemn şi scaune foarte multe scaune de lemn
în zona tzone când soşeşte ion creangă e sărbătoare fierbem vin roşu
sorbim împreună pe îndelete din pahare de lemn
în zona tzone poemele lui tzone aşezate pe scaune de lemn cioplite de tzone
îşi povestesc vieţile în cele mai mici amănunte
în zona tzone când tzone e trist vine de la viena franz liszt
cu pian cu tot şi ţine un concert de zile mari concertul vieţii sale
în zona tzone tzone zideşte catedrale cu mâinile goale
cu degetele la vedere
poemele sale de bună voie şi nesilite de nimeni
cară pietrele cele mai grele toarnă mortar montează acoperişul de ţiglă
lustruiesc podeaua până devine limpede ca lacrima
fixează pe ea băncile pentru enoriaşi
ne oprim aici mila mi-e sete şi poate şi pe tine te doare deja mâna
razele de soare ce intră prin geam ne întreabă dacă
nu vrem să bem miere cu ele
*
ne plimbăm prin grădină mirosim trandafii înfloriţi pe tulpinile
mai înalte decât noi
ne dăm în leagănul de sub nuci hârjonondu-ne mila rupe câteva pere
din crengile de jos
le spală le aşază într-o farfurie de marmură cu margini aurii încă nu s-au copt
dar sunt de pe-acum foarte mari numai privindu-le ne lasă gura apă
ne aşezăm sub umbrarul acoperit cu papură şi cu trestie
aduse de la dunăre doar de câteva zile
mile e numai ochi şi urechi să-mi audă cuvintele începe să scrie
tzone face să zboare de pe un tărîm pe altul
din viaţă în moarte şi din moarte în viaţă
şi lumina şi întunericul
tzone poate să treacă din azi şi ieri în mîine şi în poimîine
din mâine şi poimâine în ieri şi în azi la braţ cu mila
la orice oră a zilelelor şi a nopţilor
tzone se trage dintr-un neam de cîntăreţi ai cerurilor
ai apelor şi ai pămînturilor de demult
tzone în limba secretă a zonei tzone înseamnă îmbrăţişare a frumuseţii
de oriunde de pe pământ şi din văzduh
tzone e singurul sclav şi singurul împărat al zonei tzone
mila e stăpâna lui şi împărăteasa lui
zona tzone va fi în vecii vecilor locuită doar de poeme scrise de tzone
în timpul tuturor vieţilor şi morţilor lui
*
(am fost pe dealul de sunete…)
am fost pe dealul de sunete şi de aici am urcat pe muntele de sunete
şi eram pregătit să mor cu o bocceluţă cu oasele mele-ntr-o mînă
şi cu o bocceluţă cu poemele mele în mîna cealaltă
şi eram pregătit să mor pe dealul de sunete şi eram pregătit mă las îngropat
în muntele de sunete cu o bocceluţă de cînepă cu oasele mele-ntr-o mînă
şi cu o bocceluţă de mătase cu poemele mele în mîna cealaltă
dar a venit zîna cea bună era veselă şi foarte frumoasă şi avea poftă
de dragoste sau cel puţin de o cafea
ce vrei tu mi-a zis să mori şi să fii îngropat şi mi-a luat din mînă
bocceluţa cu oase şi mi le-a răsturnat înapoi în trup ori vrei să faci
dragoste cu mine aici pe dealul de sunete şi aici aici
pe muntele de sunete
eram pregătit de mor mai mult chiar simţeam deja cum moartea muşcă
din mine cu o poftă incredibilă şi eram extrem de încurcat cu răspunsul
ce trebuia să i-l dau cît se poate de repede
şi zîna cea bună m-a luat cu braţele pe după gît şi m-a strîns tare în braţe
şi mi-a sărutat oscior cu oscior pînă oscioarele mele au devenit toate
de piatră diamantină nemuritoare
ce vrei tu a spus ea iarăşi mieroasă să mori şi să fii îngropat şi mi-a luat
din mînă şi bocceluţa cealaltă cu versuri şi mi le-a răsturnat înapoi
în cap şi în trupul acum întregit şi cu carne şi cu oase
ori vrei să faci dragoste cu mine aici pe dealul de sunete
şi aici aici chiar aici pe muntele de sunete
aş fi putut oare să mor pe dealul de sunete şi să mă las îngropat pe muntele
de sunete fără bocceluţa cu oasele mele în pînză de cînepă îmbrăţişate
fără bocceluţa mea cu versuri în mătase înfăşurate
zîna cea bună ştia răspunsul deja şi deja deja mă strîngea foarte tare
în braţe şi deja îmi dezvelea carnea de pe oase şi-mi săruta dumnezeieşte
de dulce oscior cu oscior şi deja îmi dezvelea de sub pielea capului vers
după vers şi vers cu vers şi toate silabele vă jur că toate absolut
toate silabele lor de mii şi mii de ori mi le săruta
mult şi cu drag ne-am iubit pe dealul de sunete mult şi cu drag sute
peste sute de cafele fierbinţi am sorbit pe muntele de sunete
zîna cea bună în cele din urmă m-a înfiat oasele mele de muritor
cu limba ei nemuritoare şi cu dinţii ei nemuritori de moarte
pentru totdeauna mi le-a curăţat
acum şi să vreau nu mai pot să mor acum şi să pot nu mai am cum să mor
dar ce e moartea şi ce e viaţa dacă nu acest flux viu acest magnetism
care îmi uneşte oasele şi versurile într-o unică bocceluţă
ţesută şi din pînză de cînepă şi din mătase
şi oare zîna cea bună cînd a venit a venit înainte de a muri sau după ce
deja am murit pe dealul de sunete înainte de a fi îngropat sau deja
după ce am fost îngropat în muntele de sunete după ce pe oasele
şi pe versurile mele fuseseră din belşug răsturnate brazdele
de pămînt rădăcinile şi frunzele fără de sfîrşit ale muntelui de sunete
am fost pe dealul de sunete şi de aici am urcat pe muntele de sunete
şi eram pregătit să mor cu o bocceluţă cu oasele mele-ntr-o mînă
şi cu o bocceluşă cu poemele mele în mîna cealaltă
*
IATĂ IATĂ CE FRUMOS STRĂLUCEŞTE CUŢITUL
DE VÎNĂTOARE DE TAURI
sîngele ca o cămaşă fără nasturi
ca o pînză de in necusută o pînză imensă în care
dumnezeu stă înfăşurat cînd nu umblă
cînd nu vede cînd nu vorbeşte
sîngele apă bună de băut pentru versurile
care nu mor niciodată
culcuş pentru literele care dorm în răni
ca păsările de munte în văzduh
ca bursucii dolofani în miez de pădure
m-am tăiat soră viaţă cu un cuţit de vînătoare
de tauri perfect în două
jumătate de coloană vertebrală la stînga
jumătate de coloană vertebrală la dreapta
jumătate de cap într-o parte jumătatea a doua în alta
şi durerea e-mpărţită între mine şi mine
jumătate jumătate
şi moartea din mine tot aşa
jumătate este prăvălită la stînga
jumătate este prăvălită la dreapta se află
de aceea într-o derută cumplită
nu ştie în ce parte să plece cu toată forţa
astfel încît să nu mai rămînă nimic înapoi
astfel încît dispariţia să fie totală
astfel încît viaţa să nu mai aibă
nici un milimetru de sprijin
căci viaţa nu mai e viaţă doar atunci
cînd nu mai are nici o fărîmă nici un grăunte
nici o celulă de moarte în ea
sîngele îmi curge din gîtul tăiat în două
fluviul unic are acum două albii distincte
peştii roşii s-au împărţit în două
se cheamă unii pe alţii din două mătci paralele
peştii părinţi s-au despărţit de peştii copii
peştii bărbaţi s-au despărţit de peştii femei
iubiţii peşti s-au rătăcit de iubitele peşti
şi este în aer un zumzet fără sfîrşit
ţipetele sînt ascunse însă cu demnitate

între solzii trişti şi disperaţi
şi ficatul este în două tăiat
şi fierea cea amară şi-a împărţit amărăciunea
leşioasă în două cu un zid de aer
cu un zid înalt prin care se vede cît de bine
cît de îndemînatic a fost tăietura făcută
o jumătate de limbă atîrnă într-o jumătate a gurii
o altă jumătate atîrnă în cealaltă jumătate a gurii
şi fiecare jumătate a limbii şi fiecare jumătate a gurii
vede străvede în alt fel orizontul şi viaţa şi moartea
şi întregul şi partea
şi poemul gîndit şi nescris cu o secundă înainte
de măcelul meticulos zadarnic încearcă
să le păstreze laolaltă
zadarnic încearcă să oprească de la înstrăinare
cuvintele silabele tăiate fără fisură în două
altfel cu totul altfel se organizează
jumătatea de poem în jumătatea de gură
în jumătatea de limbă despărţită de matcă
dar care e matca şi care e partea înstrăinată
care este poemul prim şi care este poemul secund
şi jumătatea din stînga a capului meu
spune la revedere jumătăţii din dreapta
a capului meu
fiecare dintre ele ştie că va avea altă biografie alt destin
că va dormi pe o altă pernă
într-o altă cămaşă de iluzii şi sînge
întunericul are două guri are două ţeste
sexul are două patrii două capitale
în care să se prăvălească precum cozile de balene
în oceanul fosforescent
ora are minutul dublu şi ea este dublă
şi timpul este plin de secunde secţionate
în două ca fructele ori bivolii în putrefacţie
de viermii vii şi voraci
de altminteri este imposibil de ştiut
dacă pasul este înainte sau înapoi
dacă înaintarea este în trecut sau în viitor
sigur este că stagnarea nu va fi niciodată posibilă
că viaţa va muşca din moarte fără oprire
că moartea va muşca din viaţă mereu cu o înzecită forţă
doamne ce curios ce curios lucru
că nu o poate învinge deplin şi definitiv
iată iată ce frumos străluceşte cuţitul
de vînătoare de tauri pe filele acestea de hîrtie
încă albe încă pure încă nevinovate
*
[PERFECŢIUNEA SE MIROASE CA ORICE PLANTĂ DE SOI …]
perfecţiunea se miroase ca orice plantă de soi
ca orice copac verde înflorit şi zburător
pe ceafa vieţii şi pe ceafa morţii
perfecţiunea bea cafea cu lapte împreună cu mihai eminescu
pe plaja uriaşă de nămol de la tekirghiol
perfecţiunea nu se îmbracă niciodată în staniol ci doar
în marmură de carara chiar şi de ruşchiţa
perfecţiunea nu se înmulţeşte prin spori prin soare sau vînt
perfecţiunea se înmulţeşte e absolut sigur
numai şi numai prin perfecţiune
perfecţiunea joacă la zarzuri cu umbra sa şi cu aura sa
şi cu pămîntul ei pururi splendid mirositor
perfecţiunea înghite toţi vulturii de la orizont
şi se laudă cu aripile lor deschise larg în burta ei
perfecţiunea pluteşte pe capodopere ca schiorii pe schiuri
ca patinatoarele zvelte pe patine
perfecţiunea înghite capodoperele ca pe zapezi văzduhul munţilor
şi se laudă cu versurile lor răsunînd memorabil în maţele ei
perfecţiunea se miroase ca orice plantă de soi
ca orice copac verde înflorit şi zburător
*
plec şi vin în pămînt vin şi plec din pămînt

plec şi vin în aer vin şi plec din aer
plec şi vin vin şi plec în mîini cu o carte de versuri
mereu deschisă la poemul cel mai frumos
eu sînt cartea de versuri şi tot eu sunt şi poemul cel mai frumos
şi mă bucur şi chiar plâng de bucurie că este aşa
ştiu sub unghii nu voi avea niciodată decît pămînt de versuri
şi moartea mea va fi de asemenea o carte de pămînt de versuri
doldora de capodopere negre
versurile vieţii şi capodoperele vieţii se luptă pe viaţă şi pe moarte
de la începul tuturor începuturilor şi până la sfârşitul tuturor sfârşiturilor
cu versurile morţii şi cu capodoperele morţii
cîteodată învinge viaţa cîteodată învinge moartea
cîteodată pierde marea şi indestructibila viaţă
cîteodată pierde marea şi indestructibila moarte
cîteodată pierde şi piatra şi pierde şi aerul
câteodata pierde şi apa şi pierde şi pământul
şi pierde şi gheaţa laolaltă cu frigul
o mamă dulce mamă dă-mi tu mie viaţă şi poezie
viaţă şi viaţă moarte şi poezie
moarte şi moarte poezie şi poezie
o tată aspru tată dă-mi tu mie poezie şi poezie
poezie şi poezie poezie şi poezie
Nicolae Tzone

Timpu-i nebun și trece-n goană…
Marea
De apa n-ar cunoaște valuri
De viața mi s-ar face scrum
De marea n-ar atinge maluri…
Și sufletul s-ar pierde-n fum
Tot căutându-ți al tau drum
Și pașii tăi nu-i voi găsi
M-aș risipi pe tărmuri reci
Și goale, negre și pustii
Sperând ca-n drumul meu să treci
Știind că-n veci te voi iubi…
*
…Timpul…
Nu te-am văzut de-atât de mult…
Mi-e-atât de dor de tine, că nu-l mai bag în seamă…
Nu știu ce să mai cred, doar inima o-ascult…
Mă plimb ades pe malul mării…
Și pescărușii parcă plâng și ei de dor…
Dar ei se-ntorc la cuib pe la lăsatul serii…
Iar eu, gândindu-mă la tine, simt că mor…
Mă chinuiesc amarnic, nu știu nimic de tine…
Mă-ntreb…Acum ce faci, ești fericită oare?…
Eu…plâng de dor, deloc nu-mi este bine…
Și nu găsesc răspuns la nici o întrebare…
Mi-e inima rănită și sufletul mă doare…
Iar vinovatul, singurul, sunt eu…
Căci m-am îndrăgostit de tine-atât de tare…
Cât te iubesc de mult știm eu și Dumnezeu…
Iar dintre toate relele din lume…
Acum, simt sigur care-i cea mai rea…
E să iubești pe cineva și să știi bine…
Că nu poți să te bucuri de iubirea ta………..
Nu te-am văzut de-atât de mult…

Mi-e-atât de dor de tine, că nu-l mai bag în seamă…
Nu știu ce să mai cred, doar inima o-ascult…
*
…Iubirea…
E seară-acum pe plajă, nu-i nimeni, e pustiu…
Doar stelele şi luna mai luminează marea…
Te chem prin glasul mării, cu tine-aş vrea să fiu…
Dar nu m-auzi, sunt sigur, prea mare-i depărtarea…
Mă-ntreb ce e iubirea, de ce simt doar durere…
Când nu sunt lângă tine de ce sufăr mereu…
Doar Dumnezeu mai poate să-mi dea acum putere…
Căci El mă înţelege şi ştie că mi-e greu…
De-aş ştii măcar că ţie, acum îţi este bine…
Aş trece peste toate cu mult, mult mai uşor…
Deşi ştiu că-i posibil să fi uitat de mine…
Eu te iubesc mai tare şi-mi este mult mai dor…
Aş vrea să te sărut, aş vrea să îmi zâmbeşti…
Aş vrea să-ţi simt căldura şi-n braţe să te strâng…
Aş vrea să-ţi mângâi părul, aş vrea să mă priveşti…
Dar asta nu se poate şi-mi vine-atunci să plâng…
E seară-acum pe plajă, nu-i nimeni, e pustiu…
Doar stelele şi luna mai luminează marea…
Te chem prin glasul mării, cu tine-aş vrea să fiu…
Dar nu m-auzi, sunt sigur, prea mare-i depărtarea…
*
Uităm…
În lumea asta mare, atât de-amăgitoare…
Uităm de noi…de tu…uităm de eu…
Uitând de multe ori de Bunul Dumnezeu…
Ne rătăcim, pierzandu-ne-n vâltoare…
Uităm ades ce am primit in dar…
Iubirea caldă, blândă şi liniştitoare…
Fără de care Totul e-n zadar…
În lumea asta, plină de război…
Uităm de eu…de tu…uităm de noi…
Ne poticnim şi-ngenunchem mereu…

Având de multe ori în ochi lacrimi amare…
Uitând că tot ce-avem mai bun sub soare…
E doar Iubire de la Bunul Dumnezeu…
*
Anotimpuri…
Anotimpuri-atât de lungi, ca veacuri au trecut…
Scurgându-se-n singuratate și-n tăcere…
Dar ție nu-ți mai pasă cât te iubesc de mult…
Sau ți-a pasat vreodată, te-ntreb, de-a mea durere?…
Poate-ntr-o zi ploioasă, când singura vei fi..
Îți vei aduce-aminte cât te-am iubit de mult…
Dar sufletul mi-e mort, nu mă vei mai găsi…
Departe sunt de viața și de al ei tumult…
Cristian Gabriel Groman

Crochiu de stare
Însemnări fără însemnătate

ploaia
păsările
timpul
cețuri şi ape şiroindu-ți pe chip
orele despicându-te pe dinăuntru
ca şi când ți-ar croi prin propriile-ți viscere
o cale spre înafară
şi vine ziua
suprafața sângelui
brusc încrețindu-se
sub vântul angoasei
vorbindu-ți parcă
despre o foarte probabilă lume ulterioară
*
În timp ce eu fluieram
de ziua ta ți-am trimis în dar un fluture cu chip de floare
şi pe dată cerul s-a umplut de mireasmă
de măr verde şi ferestre-mprimăvărate
izvorând din niciodată-ghicita-culoare
a sunetelor numelui cu care te chemasem
şi poate de aceea tu nu l-ai auzit ci doar
i-ai simțit în lăuntrul tău freamătul
în timp ce eu fluieram aiurând pe străzile goale
cuvinte despre alte cuvinte
*
Crochiu de stare
câte ceva de spus.
(uneori.)
rânduri sau numai cuvinte.
o noapte de culoarea şi consistența fructului oprit.
tu închipuindu-ți că eşti imaculat când de
fapt eşti doar o piatră roasă de ape.
(le-ai oferit şi celălalt obraz.
ei ți-au arătat şi celălalt spate.)
certitudinea că odată lucrurile ar putea vorbi.
sau la fel de bine ar putea tăcea.
pentru ca privirile tuturor să rămână curate.
cutii goale de tablă zdrăngăne pe caldarâm – sunetul gloriei.
poemul ca o uşă zgâlțâită de vânt.
sensul încă nedesluşit al unei întrebări plutind pe deasupra cetăților.
(fi-vei umbra aceea subțire pe care-o uiți pe o pagină.
pe o singură pagină.)
pentru ca privirile tuturor să rămână curate
*
poet și epoca
Sub luna de neon
Un copil pierdut.
Aprinde chibriturile pe gheață
*
În rest
cerul deasupra
dedesubt morții
plânsul în gâtlej
de jur-împrejur – singurătatea
ca un imens stadion gol
*
Dar îți simt formele

ci nu eşti aici, dar îți simt formele
unduind înşelător ca şi apa
sub palmele mele ca nişte excrescențe
ale spaimei de unu absolut
sub buzele mele ca nişte amprente-ale setei
gustul de pământ şi de apă vie al trupului tău îl simt (doar atât)
iar limba mea ca un melc fără casă
îți măsoară conturul
şi totul e atât de real încât
la rigoare
te-aş putea chiar visa
*
Ultima retragere
atât de pierdut în contemplarea nemișcării lucrurilor,
am devenit eu însumi
un simplu obiect
George Nina Elian (Costel Drejoi)

Catalog zoomorf cu apocalipse – o provocare pentru cititor
Fidel stilului său poetic, în acest an, după cinci

antologii și trei volume de versuri (din care unul în
română, germană, engleză și albaneză), Daniel Marian
propune tot în 2019 cititorilor o incursiune în catalogul
cu apocalipse (având ISBN de autor și postfață – note
critice semnate de Daniel Luca și Daniel Mariș). Încă de
la început, lumea apocaliptică a autorului se dezvăluie surprinzător, cu accente
zoomorfe, inedite chiar pentru cei obișnuiți cu lirica lui Daniel Marian: „s-a-ncruntat
vremea ca o spânzurătoare/(…) vevele înamorate hoațe și crețe/ fug din porția lor cu
grimase/ într-o butelcă de dă Doamne/ răstoarnă cerul!/ să nu-mi pese! (un trăznet ca
lumea, pag. 8).
Tema iubirii – subsumată evident paradigmei apocaliptice, însă întrevăzută ca una

dintre singurele căi demne de urmat – este abordată în volumul de față și printr-o
„simplă chefuială a lumii”, cu toate „iubitele mele” care „și-au adus iubiții din timp sau
netimp/ (…) tranșați frumos pe măsura iubirii lor” (biserica neterminată pentru că nu a
trebuit să se termine, pag. 9), în timp ce, ulterior, prin adresabilitate directă, iubita este
asimilată poeziei: „tu/ să fii fericită/ că poezia e de felul ei feminină/ iubind-o pe ea te
iubesc pe tine”, însă, pentru a fi cu adevărat profund, sentimentul împărtășit al iubirii
trebuie să se bazeze pe o adevărată teorie a cunoașterii, pe o gnoseologie a lumii
imaginate de autor, pentru că „(…) nu trebuia să-ți spun/ trebuia să știi/ subînțelesul din
frunză/ și din iepure// iar despre veveriță/ putem vorbi mai târziu” (pag. 16).
Jocurile surprinzătoare de cuvinte, reliefate de poet și în alte volume, capătă în catalogul

cu apocalipse accente ludice, fiind proiectate, de pildă, într-un mediu rural ce și-a
pierdut parcă toate coordonatele tradiționale, deși caută să le recapete: „cum mai este
vremea în făcăuți/ și mai adânc în făcăurime/ unde încă se mai făcăurește/ cu făcăureala
îndeplinirii”, iar singurele „coordonate valabile” rămân cele definite „doar în vacanța
patrupedă logopedă/ unde miau și ham și sirenă de veveriță” (pag. 42).

În urma apocalipsei, eludând interpretarea esoterică, de pildă, a Apocalipsei lui Ioan
(potrivit căreia revelația din ultima carte a canonului Noului Testament oferă o serie de
avertismente date omenirii, dar și o descriere amănunțită a proceselor interne, spirituale,
ale sufletului individual), raiul imaginat de Daniel Marian este la fel de inconfortabil ca
un mediu citadin nefuncțional, „unde îngerii/ cereau taxă de protecție/ și bancomatele
erau toate defecte” (pag. 44), fiind de altfel structurat pe niveluri, la fel ca infernul lui
Dante. Totuși, există oarecum și promisiunea altui rai, care însă ar putea fi onorată „la
crăciun/ sau pe la paști sau de ziua tuturor sfinților”, în funcție de „cine va fi la putere
atunci”.
Tema vieții și cea a morții, precum și a timpului continuă să fie fundamentale pentru
poet, inclusiv în volumul recenzat, însă, în fața apocalipsei totale, ce se insinuează
progresiv, doar mărturisirea iubirii poate fi calea salvatoare, iubirea, ca și zborul, fiind
de altfel și o soluție pentru a trăi: „(…) trăirea e o zdreanță făcută prost/ doar ca să te
seducă și să te ia la rost/ iubire singura din univers/ care funcționează între unu și trei
(…)” (pag. 74-75). Însă, soluția salvatoare nu-i este hărăzită oricui: iubirea, ca și zborul,
sunt destinate inițiaților, pentru că, pe de-o parte, „tresăririle tale (…)/ răscolesc
neprevăzutul/ trebuie neapărat să doară” (pag. 66), iar pe de altă parte, mintea este
„încurcată de la o pasăre/ (…) de fapt eu sunt care zbor înlăuntrul ei” (iubesc pasărea,
pag. 69).
Pentru Daniel Marian nu numai iubirea, dar mai ales cuvântul este cel care zidește,
poetul mărturisind practic că „musai azi/ o să exorcizez niște cuvinte/ fără dar și har și
fără minte”, însă „de la care se trage duh” (ele cuvintele, pag. 57). În concluzie, în
catalogul cu apocalipse al lui Daniel Marian nu se prevestesc evenimente viitoare, în
special venirea unui mileniu de paradis pe pământ, ci se oferă soluții poetice, mai ales
prin logos, pentru a supraviețui unui potențial finis mundi.
Raluca Faraon

Medalie de aur la Concursul internațional de Informatică de la Shumen!
Alexandru Raul Todoran a obținut medalie de aur la Concursul de Informatică de la

Shumen. La acest concurs au participat 91 de concurenți din 8 țări, a transmis Dan
Orghici. „𝗧𝗼𝗱𝗼𝗿𝗮𝗻 𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗥𝗮𝘂𝗹 adaugă în palmaresul său internațional încă o
Medalie de Aur obținută la 𝗜𝗔𝗧𝗜 𝟮𝟬𝟭𝟵 (International Autumn Tournament în
Informatics, Shumen-Bulgaria, 2019) -una dintre cele cinci competiții internaționale de
prestigiu la care România participă. Aflată la a XI-a ediție, competiția a reunit în acest
an peste 200 de concurenți (juniori și seniori) din mai mult de 9 țări : Rusia, România,
Bulgaria, Azerbaijan, Moldova, Uzbekistan, Serbia, Ukraina, Kazakhstan …”,
consemnează Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie în aceiași postare.

Despletind un sărut la repezeală
Cântec de alergare prin ceaţă

În coadă de fluture sau
în coadă de peşte, tot
mi se va liorpăi sufletul.
când voi sta la coadă pentru nemurire,
toate cozile vor fi înnodate între ele
în afară doar de cozile câinilor
comete cenuşii sub-
ţiri sub
cerul ca o botniţă
– câine, Doamne, câine
fă-mă, să pescuiesc din nemurire un
gram
şi-n vârful cozii să o flutur,
pân-o destram !
Ham !
*
Nocturnă-n puf de petunie
Pomii pământului sapă cu îndârjire
până aproape de vise,
o ploaie caldă vrea
să-mi intre în sânge
mi se face căpăstru
somnul cel leneş –
pocnesc luminile stelelor –
sucul din caisele pumnilor tăi
realitate fragilă
*
Despletind un sărut la repezeală

Eşti dusă demult în sufletul meu.
n-am de gând să-ţi scriu cuvinte,
nu dormi – citeşte-mi fierbinte
din ce ştii, numai tu cu Dumnezeu !
*
Probă de îmbolnăvire
şi vindecare
Mă joc de-a v-aţi-ascunselea
cu visele cele mai adânci şi
pofticioase de mine
– de mine ele se ascund şi
eu m-ascund în ele, cu
tot cu mine
*
Vis-a-vis
De-aş fi somnul tău
te-aş muşca de puţinul de aripi
ce din tine răsar ca greierii
sfârşitului, – unul dintre sfârşituri.
Dormi !
*
Încercarea violet
Jumătate alb, jumătate
negru. puţin sânge
la mijloc. geamul prin care
priveau spre mine.
inimă, destul
ţi-am înşirat păcate
ca bobii în strugure
ca mărgele-n coadă de peşte,
e-nvălmăşeală de îngeri,

fă-te colivie !
să te-arunc, inimă-n furci
– feluritelor iubiri ?
Daniel Marian

Ai putea să îmblânzeşti flăcările dintr-o singură privire?
Daniel Dăian
*
şi ce dacă mâine
chiar şi liniştea s-a dovedit un ţipăt
atârnat dintr-o parte
în stânga
unde 2-ul
a rămas cea mai îndrăgostită
cifră
*
știam ce o să se întâmple:
soarele o să-mi zdrobească chipul
cu un galben
perfect
*
nu sunt un iubitor de oameni
ci de creioane colorate
și răni
pentru că sunt singurătățile care
au gust
un gust care se încumetă
să fie uneori
sunet
*
cuvintele ei
erau închise de vii
în trupul unui șarpe
adus la marginea orașului
ca o discuție nevinovată
și când te gândești
că eu sunt doar fructul
copt în spatele gardului
de sârmă ghimpată
*
Un punct incredibil

deasupra căruia te-am construit
din oasele clădiri
din mamuți și dispăruți te-am lovit de viața mea până când
ai trăit
*
în direct
moartea de care vorbesc toţi poeţii nu mai are nimic magic
nici măcar sintagma păsării nu mai are loc
să se întâmple
după imensa cădere din cuib
totul este aşa şi aşa
dintr-un imens nimic pe cale să se reproducă la nesfârşit
tu şi eu luptându-ne
pentru o singură aruncare în gol
spune-mi
îţi sună cunoscut răul ăsta pe care îl respirăm
amândoi
de două trei ori pe zi?
*
ai putea să îmblânzeşti flăcările dintr-o singură privire?
*
[dacă ți-aș construi un copac]
dintr-un trup de pasăre
ce cuib ar deveni lumea
din sufletul tău
femeie
*
[iubesc momentul ăla când]
lumea nu se mai dezlipeşte de tine
când
în sine
îmbătrâneşti mai mult
decat noi doi
la un loc
*
dacă ne-am plimba picioarele goale într-o oglindă
cât de mult ne vom pierde
din cuvântul noi?

Confuzie în zbor uranic
Osatura tăcerii
Întrebările se iveau între noi
precum flora spontană,
dar celulele tăcerii le dilatai
atât de mult, încât îmbrățișau
scheletele de corali
din mările calde
și chiar o sanda părăsită în Cuaternar.
Stăpân al acestei osaturi a tăcerii,
devenai un laviu de pe care ușor-ușor
plecau toate umbrele
într-o necunoscută procesiune funerară;
păstrai un surâs gol,
înflorit orgolios.
Nu te-am mai deranjat.
*
Realitate fracturată
Ți se gârbovesc în brațe
copacii tineri, sătui
să tot vâneze
stele creionate pe asfalt.
Privești în gol.
După un proces autoscopic,
spațiul se-ngustează,
macină treptat
fărâme
din iluzia lui perpetuă.
Strigi. Printre silabe fracturate,
printre clipe arse,
câteva urme de cenușă
se cațără pe trepte de sare,
prinse de mâini –

altar mărturisind
sângerânda lumină ascunsă.
Târziu. Migdalate,
clipele ronțăie boabe de struguri
și se țin departe, cu discreție.
*
Piesa neiertătoare
Între două respirații,
piesa neiertătoare
din marele joc
pândește
norul amar
ascuns în ochiul
înroșit de așteptare,
tușește
în tonuri de-albastru,
aleargă
după aceleași
particule subatomice,
plutește
în linii drepte
și-n linii ondulate,
dar mereu
uită să întrebe
de regele fără umbră.
*
umbre înveșnicite
aleargă printre păpădii
cu ploaia-n rucsac
sub cerul liber
se joacă de-a baba-oarba
prin golurile alpine
umbrele înveșnicite
surâd ascunse-ntr-o rază –

de acolo se crede că nimeni
nu se întoarce
vreodată
*
Confuzie în zbor uranic
În jocul veşniciei,
Credeam că e fiecare
Reflexia celuilalt.
Învăţasem limbajul acvilelor
Când privegheam îngerii
Năpădiţi uneori
De ramurile vigilenţei
Încovrigate de nesomn.
Ne plimbam desculţi
Prin dumbrăvile răcoroase-ale lunii,
Iar zâmbetul nostru
Îşi multiplica gracilele celule.
Azi…stăm ghemuiţi
Pe buza aceasta de lume,
În vreme ce bătrânii
Se duc să moară cuminţi,
Să nu devin-o povară…
Notele sonatei autumnale
S-au deşirat
Lovind cadenţat
Podeaua de vise.
N-a fost, dragul meu,
Decât o confuzie
În zbor uranic.
*
dintr-o clipă în alta
câte împrejurări nu se pot schimba
cu iuțeala unui montagne russe –
numai scâncetul generațiilor înserate
numai umbra cu glas de pasăre albă
numai auzul sălbăticit de muțenie
numai omul – pasăre în picaj
până în măduva
lutului
*
supus ritmului circadian
îi place să asculte ore întregi pădurea
ca și când ar fi deprins demult
limba mestecenilor
ca un uvrier cvasianonim
se strecoară prin mulțime
cu gesturi moi –
nu suportă exhibarea
singurătăților fără interludii ori
a spaimelor desfigurate prin exces –
mâzgălit cu graffiti
orizontul
s-ar surpa
Mihaela Oancea

_____________________________________________________________________
Revistă (portal online de atitudine civică) “Cutezător” este editat periodic la cererea gorjenilor
_________________________________________________________________________________________________
CONTACT
 Telefon: 0728353441.
 Web: http://cutezator.ro/
 E-mail: cutezator2014@yahoo.com
_________________________________________________________________________________________________
COLABORARE
Aşteptăm colaboratori serioşi. Textele tehnoredactate*, în Microsoft Word, Office XP, şi semnate pot fi
trimise pe adresa de e-mail a revistei: magazincritic@yahoo.com, până la data de 20 a fiecărei luni.
Tehnoredactarea se va face cu font Times New Roman, corp 10-12, pagină format A5, folosindu-se diacritice.
Responsabilitatea textelor publicate aparţine în exclusivitate autorilor. O echipă redacţională va selecta
articolele în vederea publicării acestora. Atenţie la plagiat! (*Reguli minime de tehnoredactare: Înainte de punct,
virgulă, punct şi virgulă, două puncte, trei puncte, semnul exclamării, semnul întrebării, nu se pune spaţiu.
Spaţiul se va pune după aceste semne de punctuaţie, precum şi înainte de deschiderea unei paranteze.)
_________________________________________________________________________________________________
CONCEPŢIE GRAFICĂ / MACHETARE / DESIGN
Asociaţia culturală Semn – Târgu Jiu
_________________________________________________________________________________________________
EDITAREA
Euro Education Federation
_________________________________________________________________________________________________
TIPARUL
a fost executat de Editura eParadigme
(Online) = ISSN 2501-3033 ISSN–L 2501-3033

Nr. 4, decembrie, 2019
Editura eParadigme

CUTEZĂTOR, nr.4

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUTEZĂTOR, nr.4

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nr.

Revistă de cultură și atitudine civică

Revistă de cultură și atitudine civică

Cutezător (Online) = ISSN 2501-3033 ISSN–L 2501-3033

1 , nr. 4, decembrie 2019

Lăsând la o parte ironia la cerințele noastre, semnatarii ne acuză de incompetență

2 , nr. 4, decembrie 2019

Consorţiul ONG reprezentat de EEF Crisana, observând alături de spusele

3 , nr. 4, decembrie 2019

Ioan Romeo Roşiianu

4 , nr. 4, decembrie 2019

5 , nr. 4, decembrie 2019

Elena Ariton Iliuța

sunt o iubitoare de poezie.

6 , nr. 4, decembrie 2019

7 , nr. 4, decembrie 2019

8 , nr. 4, decembrie 2019

9 , nr. 4, decembrie 2019

10 , nr. 4, decembrie 2019

11 , nr. 4, decembrie 2019

Elena Ariton Iliuța

Cuțitul durerii mi-e înfipt până la os,

12 , nr. 4, decembrie 2019

13 , nr. 4, decembrie 2019

14 , nr. 4, decembrie 2019

16 , nr. 4, decembrie 2019

Ioan Emil Hapca

În iubire totul e permis

topitā-i dupā tine

17 , nr. 4, decembrie 2019

18 , nr. 4, decembrie 2019

19 , nr. 4, decembrie 2019

Informații anterioare aplicării acestei pedepse capitale ne-au fost lăsate de

Acuzat ca „tăinuitor al crimei”, dar și pentru „favorizarea unuia dintre criminali”,

20 , nr. 4, decembrie 2019

XI [cu capul în poala milei…]

24 , nr. 4, decembrie 2019

plec şi vin în pămînt vin şi plec din pămînt

27 , nr. 4, decembrie 2019

28 , nr. 4, decembrie 2019

29 , nr. 4, decembrie 2019

Cristian Gabriel Groman

30 , nr. 4, decembrie 2019

Însemnări fără însemnătate

32 , nr. 4, decembrie 2019

33 , nr. 4, decembrie 2019

Fidel stilului său poetic, în acest an, după cinci

Tema iubirii – subsumată evident paradigmei apocaliptice, însă întrevăzută ca una

Jocurile surprinzătoare de cuvinte, reliefate de poet și în alte volume, capătă în catalogul

34 , nr. 4, decembrie 2019

35 , nr. 4, decembrie 2019

Alexandru Raul Todoran a obținut medalie de aur la Concursul de Informatică de la

36 , nr. 4, decembrie 2019

Cântec de alergare prin ceaţă

37 , nr. 4, decembrie 2019

38 , nr. 4, decembrie 2019

39 , nr. 4, decembrie 2019

40 , nr. 4, decembrie 2019

41 , nr. 4, decembrie 2019

42 , nr. 4, decembrie 2019

43 , nr. 4, decembrie 2019

45 , nr. 4, decembrie 2019

CONCEPŢIE GRAFICĂ / MACHETARE / DESIGN

Asociaţia culturală Semn – Târgu Jiu