Sunteți pe pagina 1din 54

nr.

66(6), decembrie 2019

MAGAZIN CRITIC
ADEVĂRUL MAI PRESUS DE TOATE!
REVISTĂ ACREDITATĂ DE INSPECTORATUL
ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ
NR. 8522, ARIA CURRICULARĂ OM ŞI SOCIETATE
Preşedinte de onoare
Ștefan Csukat
Consilier editorial
Lacrimioara Iva
Director marketing Preşedinte fondator
Marius Ionescu Ionel Cioabă
Redactor-şef Redactor-şef adj.
Zenoveiov Ana-Marina Cristina Cioabă

Secretar de redacţie Secretar general de redacţie


Iva Lăcrimoara Cătălin Pleșu

Redactori: Corespondenţi
Mihai Șomănescu Buciumul
Tîrnoveanu Mihai Glasul Moldovei
Eugenia Bucur Cutezător
Mihai-Andrei Aldea Active News (…)
Coperta/Design Concepţie grafică/Design
Ioan Constantinescu Daniel Prof. Murăriţa

________________________________________________________________________

© Editura eParadigme

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


1
Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321
ISSN–L 1842 – 8541

• EDITORIAL
03

• ARTICOLE ŞI STUDII
04-51

Anul XIII, Nr. 66(6), decembrie 2019

Revistă acreditată de Inspectoratul Județean Gorj

________________________________________________________________________

© Editura eParadigme
MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66
2
O misiune grea pentru MEN? Peste 26.220 de oameni au
semnat petiția pentru pensionarea cadrelor didactice la 57 ani pentru
bărbați și 55 de ani pentru femei!

La data de 5 noiembrie 2018, Federația EURO EDUCATION a făcut o solicitare scrisă


președintelui Camerei Deputaților, iar la 20 noiembrie 2018, aceiași scrisoare era trimisă
la Ministerul Educației Naționale. Tema dezbaterilor publice – o cunoașteți destul de
bine. Este vorba soluționarea legislativă privind „pensionarea personalului didactic la
vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani pentru femei”. Astăzi am trimis
pentru a doua oară la Camera Deputaților propunerea legislativă a acestei petiții. Se pare
însă că doamna ministru al MEN este ocupată cu campania electorală și nu are timp
pentru noi… Așteptăm cu nerăbdare răspunsul înaintea președintelui Camerei
Deputaților, cum de altfel este și firesc. Reamintim colegilor că nu vom renunța niciodată
la acestă propunere legislativă, chiar dacă nu va fi soluționată nici în următoarele zece
mandate parlamentare!

 Este o promisiune solemnă și un drept democratic!

Argumentele (la această propunere legislativă) pot fi aduse și din partea reprezentanților
celor peste 26220 de semnatari, câți sunt până la această dată. Potrivit comunicatului,
echipa EEF cere ca acest proiect legislativ să fie programat pentru sedințele din anul
acesta calendaristic. Vom revenii cu informații!

Ionel Cioabă

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


3
Cascade de lumină
S-a desprins, din gânduri frânte, visul ultimelor frunze,
Tu ești valul care duce vânturile, printre pânze,
Floarea serilor, de toamnă, plânge după nopți aprinse…
Cum să prind steaua, iubirii, doar cu palmele deschise?

În cascade de lumină, am strâns clipe de tăcere,


Vântul, murmurând, îmi lasă șoaptele de mângâiere,
Plâng copacii de lumină, frunze cad, în urma noastră,
Noaptea vine ca o rugă și privește, pe fereastră.

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


4
Universul de tăcere, pune semne de-ntrebare,
N-a știut, că lumea noastră, e o lungă așteptare,
Prin oglinzile albastre, zboară aripi reci de astre,
Pașii, unei constelații, trec de țărmurile noastre.

Înainte de iubire, vocea mea, din infinit,


Cheamă florile de nufăr, risipite, pe pământ,
Am să trec numai o clipă, printre visurile tale,
Ca o urmă rătăcită, peste foșnetul de mare.

Zbor cu amintirea toamnei, peste zarea, ce visează,


Te astept să-mi pui, pe brațe, șoapta frunzei, ce oftează,
Primăveri, cu flori albastre, ca tăcerea ta, divină
Stau ascunse cu iubirea, într-o rază de lumină.

Cocuța Obogeanu-Jaqueline, 11.11.2019

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


5
SĂ-I ZICEM „DA” LUI DUMNEZEU!
Să-I zicem „DA” lui Dumnezeu
Atunci când El la ușă bate,
Deși L-am supărat mereu,
Făcând mulțime de păcate..

El e Părinte iubitor,
Și unde-ați mai văzut părinte
Să-și lepede al său odor
Când pruncul nu a fost cuminte?..

Păcatul meu, greșeala mea


Îl despărțiseră de mine,
Dar El din ceruri auzea
Necontenitele-mi suspine

Căci eu, orfan de El fiind,


Mă-mbolnăvisem de căință
Și după Dumnezeu tânjind,
Plângea întreaga mea ființă..

Să spunem „DA” când Dumnezeu


La ușa sufletului vine,
Șoptind, cum face El mereu:
„Copile, vino după Mine”!
amin

Preot Sorin Croitoru

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


6
Idolii „Fără Fir” TELEFONIA MOBILĂ ŞI POLUAREA
ELECTROMAGNETICĂ

Telefonul mobil este în mod sigur tehnologia care s-a răspândit cu cea mai mare
rapiditate pe suprafaţa întregului glob (peste 1 miliard şi 600 de milioane în 2008). În
numai câţiva ani, acesta a pătruns în viaţa fiecăruia dintre noi, devenind în cazul celor
mai mulţi un lucru aproape indispensabil. Din păcate însă, prea puţini ştiu sau
conştientizează cu adevărat efectele grave pe care acest tip de comunicare le are asupra
sănătăţii. Ce paradox! Deşi trăim într-o societate prin excelenţă informaţională,
cunoaşterea adevărului devine tot mai dificilă. Iar acest lucru se întâmplă mai cu seamă
atunci când adevărul vine în conflict major cu profitul. De aceea, nu trebuie să ne mirăm
că una dintre cele mai mari afaceri ale zilelor noastre – telefonia mobilă – este ocrotită
paternal de către mass-media. Estimările comerciale până în 2011 prevăd vânzări de
telefoane mobile şi alte dispozitive wireless în valoare de aproximativ 250 miliarde de
dolari, nemaivorbind despre costurile convorbirilor. Cartea lect. univ. dr. ing. Andrei
Drăgulinescu constituie din acest punct de vedere o adevărată fereastră către înţelegerea
pericolului pe care tehnologia telefoniei fără fir îl reprezintă nu numai pentru sănătatea
omului dar şi pentru întreg biosul. Şi nu avem în faţă un eseu ziaristic sponsorizat de cei

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


7
interesaţi de profit ci un studiu ce are în vedere experimente desfăşurate pe parcursul a
peste treizeci de ani de cercetare ştiinţifică. Douăzeci de cărţi şi 700 de studii ştiinţifice
alcătuiesc bibliografia acestei adevărate enciclopedii a tot ce implică telefonia mobilă.

Atunci când studiile sunt finanţate de cei din industria telefoniei mobile, acestea nu
surprind o relaţie semnificativă între utilizarea telefoanelor celulare şi problemele de
sănătate, dar atunci când studiile sunt independente se constată o legătură evidentă între
cele două fenomene.

Experimentele citate de dr. ing. Drăgulinescu, cadru didactic universitar, au darul de a


înlătura orice îndoială: telefonul mobil este un semnificativ factor cancerigen pentru cei
care-l folosesc. Riscul de neurom acustic, o tumoare benignă a nervului auditiv, a fost cu
50% mai mare la persoanele care au raportat utilizarea telefoanelor mobile timp de 6
ani sau mai mult; în plus, acea relaţie între durata de utilizare a telefonului mobil şi
această tumoare urmează o curbă doză-răspuns. De asemenea, riscul apariţiei tumorilor
neuro-epiteliale rare situate în afara creierului a fost mai mult decât dublat, ceea ce
constituie o creştere semnificativă a riscului, la utilizatorii de telefoane celulare în
comparaţie cu persoanele care nu au folosit telefoane mobile. (Biofizician Virgiliu
GHEORGHE, autorul cărţii Efectele televiziunii asupra minţii umane)

Mai multe la Alin Drăgulinescu

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


8
Îngerul

Darul lui Dumnezeu


Aşezat cu gingăşie
În inima purității
Bucuria suprimată
De emoția clipei
Deasupra tuturor
Neobişnuitul înalt
Al celui sărbătorit
Întâia oară pe aripi
Aripi de noutate.

Eugenia Bucur, 08 11 2019

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


9
România nu mai există: Statul român este angajat la turație maximă în
slujba globalismului, iar poporul este captiv

Pare dur și exagerat titlul de mai sus, nu-i așa? Poate, dar la o privire mai atentă
vom putea observa că este susținut de realitate. Cu ce să încep?

Statul român este angajat la turație maximă împotriva globalismului. Aici este simplu:
uitați-vă la tratatele pe care le semnează și le-a semnat România. Întotdeauna, de la
migrație la așa-zisele schimbări climatice, statul român s-a dus cuminte să ia aminte și să
semneze.

Migrația. Recent, 24 de migranți sirieni au fost relocați în România, cu încălcarea


explicită a Constituției țării. O instituție plătită din banii noștri afirmă, negru pe alb, că
pentru migranți, „singura soluție durabilă pentru refugiați este relocarea pe teritoriul
unui alt stat care le poate acorda protecție, rezidență și acces la aceleași drepturi și
obligații ca pentru proprii cetățeni”. Adică statul român. Toate sondajele de opinie arată
că românii se împotrivesc într-o măsură foarte mare aducerii migranților aici. Ce face
statul român? Aduce migranți. Și nu doar că face asta, dar și militează pentru asta.
Progresiștii au realizat, în decursul anilor trecuți, că dacă sunt confruntați fățiș, românii se
opun cu dârzenie și sunt aproape imposibil de întors din convingerile lor. Așa că au
acționat în consecință: nu mai aduc politicieni care să ne spună direct că vor migrație, ci
pur și simplu au creat „specialiști” care să fie angajați permanent în ministere, astfel încât
nici nu mai contează cine este pe scaunul ministerial. Nu numai că acești „specialiști”
populează toate ministerele, dar ca să dea o spoială democratică, tot ei cer implicarea
„societății civile” ca să-i ajute. Care societate civilă? Exact aia invitată de L.Orban la
consultări: adică cea care a creat „specialiștii”. Unde e poporul român? Nicăieri. Pentru
că el nu știe, pentru că niciun candidat la președinție NU vorbește despre asta.

Demografia. Criza demografică a României este documentată și din ce în ce mai adâncă.


Exact precum în cazul migrației, și aici autoritățile statului se comportă exact pe dos
decât ar cere-o consultarea populară: în loc să stimuleze familia, nașterea de prunci, prin
facilități acordate tinerilor, „specialiștii” încurajează diminuarea nașterilor prin politicile
economice, fiscale și educaționale. În școli sunt trimise ONG-uri (ați ghicit, aceleași ca la
punctul de mai sus) care să le spună tinerilor cum să nu dea naștere la copii de tineri. Sau
și mai bine: să nu facă deloc. Iar cealaltă soluție propusă de autorități este… primirea de

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


10
sirieni, irakieni, afgani, vietnamezi, etc. Și aici ne întoarcem la ce ziceam mai sus. Niciun
candidat la președinție NU aduce vorba despre asta.

Educația. În școli nu se mai urmărește crearea unui cetățean român, ci doar a unui
funcționar sau angajat care poate lucra oriunde pe această planetă. Un om fără rădăcini,
fără trecut, fără personalitate, cu libertatea (singura) de a alege ce să consume. Atât. Nu o
spun eu: o spun atâția profesori, specialiști. Educația de azi nu se face pentru a fi integrat
în comunitatea românilor, care are niște reguli, cutume, tradiții și trăsături specifice, ci
pentru a fi o frunză-n vânt, gata să plece spre alte zări cu prima ocazie. În școală se
cultivă defetismul și egoismul: uitați-vă la reacțiile turbate ale massei atunci când se mai
găsesc oameni care să spună lucruri de bun simț, dar care contravin acestor mentalități.
Managerul Simonei Halep a fost înjurat ca la ușa cortului pentru că a spus public o
chestiune elementară: prima condiție pentru a câștiga o bătălie este să fii prezent pe
câmpul de luptă sau dacă muncești pentru alt steag nu are cum să câștige România.

Sărbătorirea halloween-ului continuă nestingherită în școli, deși este ilegală, sub privirile
interesate și blânde ale „specialiștilor” din ministere. Continuă această mascaradă deși
90% dintre părinți habar n-au despre ce este vorba și nu au cerut așa ceva. Nu vă
iluzionați că se face religie sau că existe slujbe de începerea noului an: au fost atât de
MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66
11
demonizate și bagatelizate mediatic, încât nimeni nu le acordă nicio atenție și în
momentul în care vor fi scoase, nimeni nu va plânge după ele.

Mass-media. În ziua de azi, mass-media face agenda publică și stabilește ce ne


interesează și ce nu, în loc să relateze și să reliefeze ce ne interesează. Televiziunea
Română sau Agerpres, instituții care consumă milioane de euro din banii noștri, ai
tuturor, se întrec în a promova Halloween-ul, „sărbătoare” inexistentă la nivelul
populației. Nu doar atât, citiți știrile posturilor de stat: au adoptat în întregime limbajul
progresist, fără niciun rest. Deși aceste instituții – care sunt plătite din banii tuturor – ar
trebui să reflecteze interesele celor care le finanțează, nu se întâmplă așa ceva, ci sunt
promovate doar obiectivele progresiste: pinguini de același sex care „nasc” pui, migranți
care schimbă lumea în Germania, transplanturi de pe oameni morți care salvează vieți,
familia tradițională care ucide, etc. De ce se întâmplă? Pentru că de 10-15 ani, aceste
instituții au fost infiltrate de „specialiști”, creați în aceleași laboratoare de care vorbeam
mai sus. De mass-media corporatistă nici nu mai discutăm, acolo e jale: fiind controlate
de străini, acestea au tot interesul să promoveze mentalități care dezagreghează
comunitatea românească, formând în schimb triburi care reacționează pavlovian la
anumiți stimuli. Un fel de experiment Pitești la nivel național, care a reușit din plin, vezi
exemplul cu Șora. Încă o dovadă: doi favoriți ai posturilor „quality” și-au bătut joc de
memoria celor care au suferit în temnița de la Pitești. Pe google, cel mai căutat subiect
este cel despre cearta dintre Firea și alte fufe.Subiectul declarațiilor scandaloase ale celor
doi nu apare nici în top 10-le celor mai căutate subiecte. QED

Practic, în acest moment, mass-media din România reflectă interesele diferitelor grupuri
de putere europene și mondiale implicate în promovarea globalismului: unii sunt cu
globaliștii americani, unii cu globaliștii francezi, unii cu globaliștii germani, etc. Dar
niciunul nu reflectă interesele economice ale massei: faptul că resursele strategice se
scurg în afară, că nu mai avem control asupra teritoriului național, inexistența marilor
jucători economici români, etc. Niciun candidat la președinție NU vorbește despre asta.

Politica. Unii se întreabă de ce analiștii, politicienii și mass-media occidentală (ce rost


are să-i mai zicem pro-occidentală? Asta ar presupune că este și românească) susțin
aceleași puncte de vedere pe care le susțineau bolșevicii în anii 50. Le răspundem: tocmai
pentru că atât internaționalismul bolșevic, cât și globalismul de factură occidentală au
aceleași obiective: eliminarea statelor naționale, distrugerea conștiințelor prin suprimarea

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


12
credinței și a identității naționale în spațiul public. Șora a susținut bolșevismul, acum
susține Europa. La fel o fac Tismăneanu, Petre Roman, Silviu Brucan, Soroș, RFI,
Europa Liberă, Emag, CNN și cine mai vreți voi. Dacă vă uitați atent, Hodor,
Demetriade, Mândruță, Petreanu, Guran, etc sunt „copiii” ideologici al unuia din ăștia
bătrâni. Ceea ce nu înțeleg mulți este următorul fapt: pe ei nu i-a deranjat Ceaușescu
pentru că era comunist, ci pentru că identitar și economic era naționalist, iar social era
conservator. Pentru că a interzis accesul tuturor la resursele României, pentru că a
încercat să le folosească numai pentru români. Dacă nea Nicu era băiat de gașcă pe tema
asta, vă garantez că murea în patul lui, dacă nu mai trăia și azi.

Toate astea au dus la o anumită mentalitate. Aduceți-vă aminte de apelativele și reacțiile


vitriolice la adresa celor care au adus în discuție posibila legătură dintre Deveselu și
Caracal. Orice oameni normali ar fi cerut SĂ SE INVESTIGHEZE, iar apoi, dacă
cercetările ar fi arătat că nu există nimic, să ne vedem de treabă. Dar la noi, oamenii au
fost înjurați PENTRU CĂ AU ÎNTREBAT. Asta e mentalitatea căinilor stăpânilor, puși
pe sclavii care îndrăznesc să ridice capul. Nu să se revolte, ci doar să întrebe. Iar ceilalți
sclavi, de frică să n-o pățească și mai rău sau să li se taie porția de blid, îi bat și ei pe
colegii care au ridicat capul. Nu-i ăsta experimentul Pitești?

Ah, dar am vorbit atâta despre globalism și am uitat să-l definim. Păi să luăm definiția de
la tăticul ei, „bătrânelul de 89 ani”, George Soroș, așa cum a zis-o în New York Times
zilele trecute: „O economie globală integrată susținută de un stat de drept”. Care e
„statul de drept” în cauză, când vorbim de „economie globală integrată”. Un stat global,
bineînțeles. Un stat mamut în care justiția are rolul de a susține această economie. Cum
creezi un stat global? Păi ai nevoie de o populație eterogenă care nu are „acasă”, fără
identitate, fără valori comune, care este dezbinată și ținută în teroare ca nu cumva să
ofenseze „minoritățile” de tot felul. Cum obții asta? Citiți ce-am scris mai sus. Rolul
justiției este acela de a împiedica apariția jucătorilor economici locali care ar putea
agrega și înviora comunitățile din jurul lor. Acum ați înțeles ce-i cu explozia asta de anti-
corupție peste tot? Sau credeați că-i interesul vostru….?

de Mihai Șomănescu

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


13
Perfecţiunea înghite toţi vulturii de la orizont

XI [cu capul în poala milei…]


cu capul în poala milei îmi trece mâinile prin păr deja de câteva veacuri
fireşte e un fel de a spune că îmi trece mâinile prin păr de câteva veacuri
probabil că a trecut o oră poate chiar două de când stăm astfel
abia mâncasem pe nerăsuflate un mare pepene roşu
aveam o nemaipomenită stare de bine ne-am aşezat
pe pat să ne tragem sufletul
stau ca de obicei cu fruntea pe genunchii ei nu încetează să mă mângie
nu încetează să-mi răsfire pletele cu degetele o ce bine îmi este
prin geam lumina zilei bate de drag de noi ca o inimă ta ta ta ta ta ta ta
mila îi spun e timpul să afli poemul de azi scrie te rog
în zona tzone tzone construieşte din miere un turn mult mai înalt
şi mult mai înclinat decât turnul din pisa
în zona tzone corăbiile pline ochi cu poeme scrise cu miere
pe hârtie de miere sînt fără număr
în tzona tzone de câte ori vine alexandru al macedoniei
cere să i se umple cada cu miere şi face o minunată baie în miere
în zona tzone socrate bea miere cu pumnii sperând să uite pentru totdeauna
gustul otrăvii înghiţite în ultima zi a vieţii sale
în zona tzone soarele numai şi numai răsare cuvântul apune
este tăiat din toate dicţionarele
în zona tzone albinele în loc de aripi au ii albe
şi florile de asemenea în loc de petale au ii albe
în tzona tzone eminescu se plimbă îndelung de mână cu veronica micle
lumea întreagă pare numai şi numai a lor
în tzona tzone mireasa îşi aşază pe podea rochia de mătase atât de repede
încât pare că nu a fost niciodată îmbrăcată cu ea
în zona tzone tzone ciopleşte linguri de lemn şi farfurii de lemn
şi ceşti de lemn şi scaune foarte multe scaune de lemn
în zona tzone când soşeşte ion creangă e sărbătoare fierbem vin roşu
sorbim împreună pe îndelete din pahare de lemn
în zona tzone poemele lui tzone aşezate pe scaune de lemn cioplite de tzone
îşi povestesc vieţile în cele mai mici amănunte
în zona tzone când tzone e trist vine de la viena franz liszt
cu pian cu tot şi ţine un concert de zile mari concertul vieţii sale
în zona tzone tzone zideşte catedrale cu mâinile goale
cu degetele la vedere
poemele sale de bună voie şi nesilite de nimeni
cară pietrele cele mai grele toarnă mortar montează acoperişul de ţiglă
lustruiesc podeaua până devine limpede ca lacrima
fixează pe ea băncile pentru enoriaşi
ne oprim aici mila mi-e sete şi poate şi pe tine te doare deja mâna

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


14
razele de soare ce intră prin geam ne întreabă dacă
nu vrem să bem miere cu ele
*
ne plimbăm prin grădină mirosim trandafii înfloriţi pe tulpinile
mai înalte decât noi
ne dăm în leagănul de sub nuci hârjonondu-ne mila rupe câteva pere
din crengile de jos
le spală le aşază într-o farfurie de marmură cu margini aurii încă nu s-au copt
dar sunt de pe-acum foarte mari numai privindu-le ne lasă gura apă
ne aşezăm sub umbrarul acoperit cu papură şi cu trestie
aduse de la dunăre doar de câteva zile
mile e numai ochi şi urechi să-mi audă cuvintele începe să scrie
tzone face să zboare de pe un tărîm pe altul
din viaţă în moarte şi din moarte în viaţă
şi lumina şi întunericul
tzone poate să treacă din azi şi ieri în mîine şi în poimîine
din mâine şi poimâine în ieri şi în azi la braţ cu mila
la orice oră a zilelelor şi a nopţilor
tzone se trage dintr-un neam de cîntăreţi ai cerurilor
ai apelor şi ai pămînturilor de demult
tzone în limba secretă a zonei tzone înseamnă îmbrăţişare a frumuseţii
de oriunde de pe pământ şi din văzduh
tzone e singurul sclav şi singurul împărat al zonei tzone
mila e stăpâna lui şi împărăteasa lui
zona tzone va fi în vecii vecilor locuită doar de poeme scrise de tzone
în timpul tuturor vieţilor şi morţilor lui
*
(am fost pe dealul de sunete…)
am fost pe dealul de sunete şi de aici am urcat pe muntele de sunete
şi eram pregătit să mor cu o bocceluţă cu oasele mele-ntr-o mînă
şi cu o bocceluţă cu poemele mele în mîna cealaltă
şi eram pregătit să mor pe dealul de sunete şi eram pregătit mă las îngropat
în muntele de sunete cu o bocceluţă de cînepă cu oasele mele-ntr-o mînă
şi cu o bocceluţă de mătase cu poemele mele în mîna cealaltă
dar a venit zîna cea bună era veselă şi foarte frumoasă şi avea poftă
de dragoste sau cel puţin de o cafea
ce vrei tu mi-a zis să mori şi să fii îngropat şi mi-a luat din mînă
bocceluţa cu oase şi mi le-a răsturnat înapoi în trup ori vrei să faci
dragoste cu mine aici pe dealul de sunete şi aici aici
pe muntele de sunete
eram pregătit de mor mai mult chiar simţeam deja cum moartea muşcă
din mine cu o poftă incredibilă şi eram extrem de încurcat cu răspunsul
ce trebuia să i-l dau cît se poate de repede
şi zîna cea bună m-a luat cu braţele pe după gît şi m-a strîns tare în braţe
MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66
15
şi mi-a sărutat oscior cu oscior pînă oscioarele mele au devenit toate
de piatră diamantină nemuritoare
ce vrei tu a spus ea iarăşi mieroasă să mori şi să fii îngropat şi mi-a luat
din mînă şi bocceluţa cealaltă cu versuri şi mi le-a răsturnat înapoi
în cap şi în trupul acum întregit şi cu carne şi cu oase
ori vrei să faci dragoste cu mine aici pe dealul de sunete
şi aici aici chiar aici pe muntele de sunete
aş fi putut oare să mor pe dealul de sunete şi să mă las îngropat pe muntele
de sunete fără bocceluţa cu oasele mele în pînză de cînepă îmbrăţişate
fără bocceluţa mea cu versuri în mătase înfăşurate
zîna cea bună ştia răspunsul deja şi deja deja mă strîngea foarte tare
în braţe şi deja îmi dezvelea carnea de pe oase şi-mi săruta dumnezeieşte
de dulce oscior cu oscior şi deja îmi dezvelea de sub pielea capului vers
după vers şi vers cu vers şi toate silabele vă jur că toate absolut
toate silabele lor de mii şi mii de ori mi le săruta
mult şi cu drag ne-am iubit pe dealul de sunete mult şi cu drag sute
peste sute de cafele fierbinţi am sorbit pe muntele de sunete
zîna cea bună în cele din urmă m-a înfiat oasele mele de muritor
cu limba ei nemuritoare şi cu dinţii ei nemuritori de moarte
pentru totdeauna mi le-a curăţat
acum şi să vreau nu mai pot să mor acum şi să pot nu mai am cum să mor
dar ce e moartea şi ce e viaţa dacă nu acest flux viu acest magnetism
care îmi uneşte oasele şi versurile într-o unică bocceluţă
ţesută şi din pînză de cînepă şi din mătase
şi oare zîna cea bună cînd a venit a venit înainte de a muri sau după ce
deja am murit pe dealul de sunete înainte de a fi îngropat sau deja
după ce am fost îngropat în muntele de sunete după ce pe oasele
şi pe versurile mele fuseseră din belşug răsturnate brazdele
de pămînt rădăcinile şi frunzele fără de sfîrşit ale muntelui de sunete
am fost pe dealul de sunete şi de aici am urcat pe muntele de sunete
şi eram pregătit să mor cu o bocceluţă cu oasele mele-ntr-o mînă
şi cu o bocceluşă cu poemele mele în mîna cealaltă
*
IATĂ IATĂ CE FRUMOS STRĂLUCEŞTE CUŢITUL
DE VÎNĂTOARE DE TAURI
sîngele ca o cămaşă fără nasturi
ca o pînză de in necusută o pînză imensă în care
dumnezeu stă înfăşurat cînd nu umblă
cînd nu vede cînd nu vorbeşte
sîngele apă bună de băut pentru versurile
care nu mor niciodată
culcuş pentru literele care dorm în răni
ca păsările de munte în văzduh
ca bursucii dolofani în miez de pădure
m-am tăiat soră viaţă cu un cuţit de vînătoare
MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66
16
de tauri perfect în două
jumătate de coloană vertebrală la stînga
jumătate de coloană vertebrală la dreapta
jumătate de cap într-o parte jumătatea a doua în alta
şi durerea e-mpărţită între mine şi mine
jumătate jumătate
şi moartea din mine tot aşa
jumătate este prăvălită la stînga
jumătate este prăvălită la dreapta se află
de aceea într-o derută cumplită
nu ştie în ce parte să plece cu toată forţa
astfel încît să nu mai rămînă nimic înapoi
astfel încît dispariţia să fie totală
astfel încît viaţa să nu mai aibă
nici un milimetru de sprijin
căci viaţa nu mai e viaţă doar atunci
cînd nu mai are nici o fărîmă nici un grăunte
nici o celulă de moarte în ea
sîngele îmi curge din gîtul tăiat în două
fluviul unic are acum două albii distincte
peştii roşii s-au împărţit în două
se cheamă unii pe alţii din două mătci paralele
peştii părinţi s-au despărţit de peştii copii
peştii bărbaţi s-au despărţit de peştii femei
iubiţii peşti s-au rătăcit de iubitele peşti
şi este în aer un zumzet fără sfîrşit
ţipetele sînt ascunse însă cu demnitate
între solzii trişti şi disperaţi
şi ficatul este în două tăiat
şi fierea cea amară şi-a împărţit amărăciunea
leşioasă în două cu un zid de aer
cu un zid înalt prin care se vede cît de bine
cît de îndemînatic a fost tăietura făcută
o jumătate de limbă atîrnă într-o jumătate a gurii
o altă jumătate atîrnă în cealaltă jumătate a gurii
şi fiecare jumătate a limbii şi fiecare jumătate a gurii
vede străvede în alt fel orizontul şi viaţa şi moartea
şi întregul şi partea
şi poemul gîndit şi nescris cu o secundă înainte
de măcelul meticulos zadarnic încearcă
să le păstreze laolaltă
zadarnic încearcă să oprească de la înstrăinare
cuvintele silabele tăiate fără fisură în două
altfel cu totul altfel se organizează
jumătatea de poem în jumătatea de gură

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


17
în jumătatea de limbă despărţită de matcă
dar care e matca şi care e partea înstrăinată
care este poemul prim şi care este poemul secund
şi jumătatea din stînga a capului meu
spune la revedere jumătăţii din dreapta
a capului meu
fiecare dintre ele ştie că va avea altă biografie alt destin
că va dormi pe o altă pernă
într-o altă cămaşă de iluzii şi sînge
întunericul are două guri are două ţeste
sexul are două patrii două capitale
în care să se prăvălească precum cozile de balene
în oceanul fosforescent
ora are minutul dublu şi ea este dublă
şi timpul este plin de secunde secţionate
în două ca fructele ori bivolii în putrefacţie
de viermii vii şi voraci
de altminteri este imposibil de ştiut
dacă pasul este înainte sau înapoi
dacă înaintarea este în trecut sau în viitor
sigur este că stagnarea nu va fi niciodată posibilă
că viaţa va muşca din moarte fără oprire
că moartea va muşca din viaţă mereu cu o înzecită forţă
doamne ce curios ce curios lucru
că nu o poate învinge deplin şi definitiv
iată iată ce frumos străluceşte cuţitul
de vînătoare de tauri pe filele acestea de hîrtie
încă albe încă pure încă nevinovate
*
[PERFECŢIUNEA SE MIROASE CA ORICE PLANTĂ DE SOI …]
perfecţiunea se miroase ca orice plantă de soi
ca orice copac verde înflorit şi zburător
pe ceafa vieţii şi pe ceafa morţii
perfecţiunea bea cafea cu lapte împreună cu mihai eminescu
pe plaja uriaşă de nămol de la tekirghiol
perfecţiunea nu se îmbracă niciodată în staniol ci doar
în marmură de carara chiar şi de ruşchiţa
perfecţiunea nu se înmulţeşte prin spori prin soare sau vînt
perfecţiunea se înmulţeşte e absolut sigur
numai şi numai prin perfecţiune
perfecţiunea joacă la zarzuri cu umbra sa şi cu aura sa
şi cu pămîntul ei pururi splendid mirositor
perfecţiunea înghite toţi vulturii de la orizont
şi se laudă cu aripile lor deschise larg în burta ei
perfecţiunea pluteşte pe capodopere ca schiorii pe schiuri
MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66
18
ca patinatoarele zvelte pe patine
perfecţiunea înghite capodoperele ca pe zapezi văzduhul munţilor
şi se laudă cu versurile lor răsunînd memorabil în maţele ei
perfecţiunea se miroase ca orice plantă de soi
ca orice copac verde înflorit şi zburător
*

plec şi vin în pămînt vin şi plec din pămînt


plec şi vin în aer vin şi plec din aer
plec şi vin vin şi plec în mîini cu o carte de versuri
mereu deschisă la poemul cel mai frumos
eu sînt cartea de versuri şi tot eu sunt şi poemul cel mai frumos
şi mă bucur şi chiar plâng de bucurie că este aşa
ştiu sub unghii nu voi avea niciodată decît pămînt de versuri
şi moartea mea va fi de asemenea o carte de pămînt de versuri
doldora de capodopere negre
versurile vieţii şi capodoperele vieţii se luptă pe viaţă şi pe moarte
de la începul tuturor începuturilor şi până la sfârşitul tuturor sfârşiturilor
cu versurile morţii şi cu capodoperele morţii
cîteodată învinge viaţa cîteodată învinge moartea
cîteodată pierde marea şi indestructibila viaţă
cîteodată pierde marea şi indestructibila moarte
cîteodată pierde şi piatra şi pierde şi aerul
câteodata pierde şi apa şi pierde şi pământul
şi pierde şi gheaţa laolaltă cu frigul
o mamă dulce mamă dă-mi tu mie viaţă şi poezie
viaţă şi viaţă moarte şi poezie
moarte şi moarte poezie şi poezie
o tată aspru tată dă-mi tu mie poezie şi poezie
poezie şi poezie poezie şi poezie

Nicolae Tzone

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


19
Timpu-i nebun și trece-n goană…

Marea
De apa n-ar cunoaște valuri
De viața mi s-ar face scrum
De marea n-ar atinge maluri…
Și sufletul s-ar pierde-n fum
Tot căutându-ți al tau drum
Și pașii tăi nu-i voi găsi
M-aș risipi pe tărmuri reci
Și goale, negre și pustii
Sperând ca-n drumul meu să treci
Știind că-n veci te voi iubi…

*
…Timpul…
Timpu-i nebun și trece-n goană…
Nu te-am văzut de-atât de mult…
Mi-e-atât de dor de tine, că nu-l mai bag în seamă…
Nu știu ce să mai cred, doar inima o-ascult…
Mă plimb ades pe malul mării…
Și pescărușii parcă plâng și ei de dor…
Dar ei se-ntorc la cuib pe la lăsatul serii…
Iar eu, gândindu-mă la tine, simt că mor…
Mă chinuiesc amarnic, nu știu nimic de tine…
Mă-ntreb…Acum ce faci, ești fericită oare?…
Eu…plâng de dor, deloc nu-mi este bine…
Și nu găsesc răspuns la nici o întrebare…
Mi-e inima rănită și sufletul mă doare…
Iar vinovatul, singurul, sunt eu…
Căci m-am îndrăgostit de tine-atât de tare…
Cât te iubesc de mult știm eu și Dumnezeu…
MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66
20
Iar dintre toate relele din lume…
Acum, simt sigur care-i cea mai rea…
E să iubești pe cineva și să știi bine…
Că nu poți să te bucuri de iubirea ta………..
Timpu-i nebun și trece-n goană…
Nu te-am văzut de-atât de mult…
Mi-e-atât de dor de tine, că nu-l mai bag în seamă…
Nu știu ce să mai cred, doar inima o-ascult…
*
…Iubirea…
E seară-acum pe plajă, nu-i nimeni, e pustiu…
Doar stelele şi luna mai luminează marea…
Te chem prin glasul mării, cu tine-aş vrea să fiu…
Dar nu m-auzi, sunt sigur, prea mare-i depărtarea…
Mă-ntreb ce e iubirea, de ce simt doar durere…
Când nu sunt lângă tine de ce sufăr mereu…
Doar Dumnezeu mai poate să-mi dea acum putere…
Căci El mă înţelege şi ştie că mi-e greu…
De-aş ştii măcar că ţie, acum îţi este bine…
Aş trece peste toate cu mult, mult mai uşor…
Deşi ştiu că-i posibil să fi uitat de mine…
Eu te iubesc mai tare şi-mi este mult mai dor…
Aş vrea să te sărut, aş vrea să îmi zâmbeşti…
Aş vrea să-ţi simt căldura şi-n braţe să te strâng…
Aş vrea să-ţi mângâi părul, aş vrea să mă priveşti…
Dar asta nu se poate şi-mi vine-atunci să plâng…
E seară-acum pe plajă, nu-i nimeni, e pustiu…
Doar stelele şi luna mai luminează marea…
Te chem prin glasul mării, cu tine-aş vrea să fiu…
Dar nu m-auzi, sunt sigur, prea mare-i depărtarea…
*
Uităm…
În lumea asta mare, atât de-amăgitoare…
Uităm de noi…de tu…uităm de eu…
Uitând de multe ori de Bunul Dumnezeu…
Ne rătăcim, pierzandu-ne-n vâltoare…
Uităm ades ce am primit in dar…
Iubirea caldă, blândă şi liniştitoare…
Fără de care Totul e-n zadar…
În lumea asta, plină de război…
Uităm de eu…de tu…uităm de noi…
MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66
21
Ne poticnim şi-ngenunchem mereu…
Având de multe ori în ochi lacrimi amare…
Uitând că tot ce-avem mai bun sub soare…
E doar Iubire de la Bunul Dumnezeu…
*
Anotimpuri…
Anotimpuri-atât de lungi, ca veacuri au trecut…
Scurgându-se-n singuratate și-n tăcere…
Dar ție nu-ți mai pasă cât te iubesc de mult…
Sau ți-a pasat vreodată, te-ntreb, de-a mea durere?…
Poate-ntr-o zi ploioasă, când singura vei fi…
Îți vei aduce-aminte cât te-am iubit de mult…
Dar sufletul mi-e mort, nu mă vei mai găsi…
Departe sunt de viața și de al ei tumult…

Cristian Gabriel Groman

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


22
Crochiu de stare

Însemnări fără însemnătate


ploaia
păsările
timpul
cețuri şi ape şiroindu-ți pe chip
orele despicându-te pe dinăuntru
ca şi când ți-ar croi prin propriile-ți viscere
o cale spre înafară
şi vine ziua
suprafața sângelui
brusc încrețindu-se
sub vântul angoasei
vorbindu-ți parcă
despre o foarte probabilă lume ulterioară

*
În timp ce eu fluieram
de ziua ta ți-am trimis în dar un fluture cu chip de floare
şi pe dată cerul s-a umplut de mireasmă
de măr verde şi ferestre-mprimăvărate
izvorând din niciodată-ghicita-culoare
a sunetelor numelui cu care te chemasem
şi poate de aceea tu nu l-ai auzit ci doar
i-ai simțit în lăuntrul tău freamătul
în timp ce eu fluieram aiurând pe străzile goale
cuvinte despre alte cuvinte
*

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


23
Crochiu de stare
câte ceva de spus.
(uneori.)
rânduri sau numai cuvinte.
o noapte de culoarea şi consistența fructului oprit.
tu închipuindu-ți că eşti imaculat când de
fapt eşti doar o piatră roasă de ape.
(le-ai oferit şi celălalt obraz.
ei ți-au arătat şi celălalt spate.)
certitudinea că odată lucrurile ar putea vorbi.
sau la fel de bine ar putea tăcea.
pentru ca privirile tuturor să rămână curate.
cutii goale de tablă zdrăngăne pe caldarâm – sunetul gloriei.
poemul ca o uşă zgâlțâită de vânt.
sensul încă nedesluşit al unei întrebări plutind pe deasupra cetăților.
(fi-vei umbra aceea subțire pe care-o uiți pe o pagină.
pe o singură pagină.)
pentru ca privirile tuturor să rămână curate
*
poet și epoca
Sub luna de neon
Un copil pierdut.
Aprinde chibriturile pe gheață
*
În rest
cerul deasupra
dedesubt morții
plânsul în gâtlej
de jur-împrejur – singurătatea
ca un imens stadion gol
*
Dar îți simt formele
ci nu eşti aici, dar îți simt formele
unduind înşelător ca şi apa
sub palmele mele ca nişte excrescențe
ale spaimei de unu absolut
sub buzele mele ca nişte amprente-ale setei
gustul de pământ şi de apă vie al trupului tău îl simt (doar atât)
iar limba mea ca un melc fără casă
îți măsoară conturul
şi totul e atât de real încât

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


24
la rigoare
te-aş putea chiar visa
*
Ultima retragere
atât de pierdut în contemplarea nemișcării lucrurilor,
am devenit eu însumi
un simplu obiect

George Nina Elian (Costel Drejoi)

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


25
Statul român: pentru actiștii LGBT mumă, pentru copiii români…ciumă

Escaladarea cazului copiilor Cameliei Smicală impune de la sine o comparație cu o


situație relativ asemănătoare: acum câteva săptămâni, presa corporatistă striga „ABUZ!”
în fața statului român, pentru că un activist al homosexualității care trăiește de peste 10
ani în SUA nu a vrut să respecte legile României și în consecință, Ministerul de Externe
i-a refuzat pe parcursul anului 2019 eliberarea unui nou pașaport.

După „chemarea la arme” a presei progresiste, noul Ministru de Externe, Bogdan


Aurescu, s-a sesizat imediat și a dispus eliberarea unui nou pașaport pentru cetățeanul
respectiv, survolând legile românești în vigoare, pentru că așa cum ni s-a spus,
respectivul cetățean nu a dorit „să mintă”, adică să afirme că în conformitate cu legea
română, el figurează necăsătorit.

La nici două săptămâni de la acel caz, apare din nou cazul Smicală. Mama copiilor a
cerut, în numele cetățeniei românești pe care o dețin cei trei, ca să fie găzduiți la
Ambasada României din Finlanda.

Această cerere a fost refuzată, Ministerul de Externe răspunzând că nu poate face acest
lucru, pentru că teritoriul ambasadei nu este același lucru cu teritoriul statului de care ține
ambasada și oricum, „azilul” se acordă numai cetățenilor persecutați de state non-membre
UE sau apatrizilor.

Serios? Poate spune cineva că teritoriul Ambasadei SUA de la București nu este teritoriu
american? Cred că oricine a fost acolo sau pe trotuarele din fața instituției poate depune
mărturie asupra cui deține acel petic de pământ. Vă reamintesc că în cazul Teo Peter, nu
numai că americanul vinovat de moartea artistului român a fost găzduit temporar de
ambasadă, dar a și fost scos din țară, în condițiile în care făcea obiectul unui dosar penal!

Apropo, nu sunt de acuzat americanii în cazul respectiv, dacă la asta vă gândiți. Altceva
doresc să spun: dacă în locul copiilor Cameliei Smicală erau doi copii americani, s-ar fi
creat un „task force”, s-ar fi făcut presiuni diplomatice, s-ar fi luat toate măsurile ca acei
cetățeni să se întoarcă teferi și cât mai rapid în Statele Unite.

Ce face Ministerul de Externe Român? După ani de chin și de abuz asupra a trei cetățeni
români, dintre care doi sunt copii, cu domiciliul stabil în România, îi cheamă la…

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


26
discuții. Încă un element foarte important: acești doi copii nu sunt subiectul niciunei
hotărâri judecătorești care să-i oblige să nu părăsească Finlanda și împreună cu bunicii lor
au depus o cerere de repatriere, în țara a cărei cetățenie o dețin de jure.

Poate vedea cineva vreun impediment


pentru ca statul român să nu intervină
puternic, decisiv, pentru repatrierea celor
doi cetățeni români? Să zicem, de dragul
discuției, UE, că mama lor e implicată
într-un litigiu cu tatăl și pentru ea e mai
greu. Dar copiii? Copiii români sunt
ținuți la discreția unei Primării. Da, a unei Primării. Iar statul român ridică din umeri.

Vă mai spun o informație, poate intuită de mulți: dacă există pe rol un litigiu între părinți,
dintre care unul e român și celălalt străin, statul român să susțină părintele străin. Șocant?
Poate. Dar realitatea este aceasta: nu e vorba doar de cazul Smicală. Există multe
exemple. Inclusiv în cazurile în care mama este româncă, deși practica judiciară
românească dă de-obicei, copiii mamei. Nu însă și dacă tatăl e „comunitar” sau american.

Scriam la 1 noiembrie că „România nu mai există: Statul român este angajat la turație
maximă în slujba globalismului, iar poporul este captiv” și au fost destui care m-au
înjurat. Mai vreți vreo dovadă? Ce s-a schimbat între timp? Păi puținele semne de viață
ale statului, respectiv refuzul MAE de a-i elibera pașaport activistului gay cu încălcarea
legi, au fost strivite de instalarea noului Guvern. De-aceea s-a și făcut scandal ACUM,
după schimbarea echipei guvernamentale: dacă în timpul mandatului PSD-ALDE(
nomine odiosa!) s-a mai rezistat, noua echipă s-a executat rapid. E doar o constatare
obiectivă, fiecare poate să înțeleagă ce vrea din asta.

Asta e țara. Voiam să scriu „a noastră”, dar aș minți: suntem captivi unui stat care
administrează ilegal și ilegitim pământurile noastre.

Mihai Șomănescu

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


27
Colțul tăcerii

Lacrimi de lumină

E-atâta liniște și doare


Când se așterne peste noi,
Iar cerurile-mi par că-s goale,
Secate după-atâtea ploi.

O rază-abia de mai răzbate


Printre mulțimile de nori,
Ducând cu ea până departe,
Speranțe-n cântec de cocori.

Aș vrea să-ți sorb din nou privirea


Din palma blândei dimineți,
Printre petalele-ți de soare,
Ce farmec dau, umilei vieți.

La brațul tău, tu mă ridică!


Și mă prefă în curcubeu,
Născut din lacrimi de lumină,
Ce se revarsă-n trupul meu.

Nici nu mai știu când trece vremea


Și-mi par că toate s-au oprit,
Când nesfârșita lumii clipă,
Tăcut, se scurge-n infinit.

*
Colțul tăcerii

În umbra vechilor titani


Trăim ascunși în ploi și frig,
Și ne trezim că peste ani
Colții tăcerii-n noi se-nfig.

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


28
Cu glasuri mute azi murim
Pe-al nostru îndoliat pământ,
Și nu mai vrem iar să-l cerșim
Căci morții strigă din mormânt.

Din ceaţa negurii banale,


Ce-acoperă cuvântul cu păcat,
Abia mai deslușim, când vorba goală
Se-ascunde după haina de palat.

De parcă ochii stau lipiți în smoală,


Ce s-a prelins încet peste conștinți,
Și prăvăliți pe caldarâm de boală
Nu mai vedem lumina celor sfinți.

Când cel mai bine am vorbit tăcând


Și ne-am plecat grumazul la pământ,
Ne întrebăm acum: de ce și când,
Am încălcat vreo lege-a Celui Sfânt?

Oare nu este de-ajuns uitarea,


Sau nepăsarea-n fața zeilor?
Ce au căzut sfidând trădarea,
Cu fiecare cui bătut, în trupul lor!

Şi-n agonia clipelor rămase,


Ce trec prin sita timpului, grăbit,
Vedem secvențe triste și tăioase
Ce-mping tăcerea silnic, spre zenit.

*
Fiorul iubirii

Mă pierd ușor printre cuvinte


Și nu mai știu cum să le-adun,
Să fac din ele dalbe flori
Și-n păr sfios să ți le pun.

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


29
Din glasul inimii fioruri
Răzbat prin mutele-mi rostiri,
Trezind din somnul cel de moarte,
Tumultul sfintelor iubiri.

Alung întunecimi rămase


Cu fiecare strop ceresc,
Căzut prin poarta de lumină,
Din ochii tăi când mă privesc.

Pulsează orice punct din mine


Țâșnind din matca de-nceput,
Din blânda-ți, fragedă-alinare,
Ce se revarsă-n chip necunoscut.

O clipă gust nemărginirea


Și-o simt cum intră-n piept domol,
Hrănind ecoul ce străbate,
Un infinit prin trupu-mi gol.

*
Inimi galbene

Atâta toamnă-i împrejur


Că plâng de zor copacii,
Cu inimi galbene de dor
Și firave ca macii.

Pe cerul plumb se-ngrămădesc


Din zări mulțimi de valuri,
Și-n nesfărșite râuri curg,
Lovind a noastre maluri.

Și nu mai știm de-a fost cândva


Prin noi o dulce vară,
Iar din iubiri rămas-au ploi,
Cu stropi făcuți din ceara.

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


30
Pe frunza-ți tristă, ruginită
Se văd ca mărgărite,
Mulțimi de riduri ce stau prinse,
Din anotimpuri însorite.

Uscată toată de răceala


Prelinsă peste tine,
Tu plângi acum trecuta vară,
În toamna care vine.

*
Stele căzătoare

Cad încet din bolta rece


Stele albe de cleștar,
Numai una ne petrece
Viața noastră spre hotar.

Și la ea mă uit cum trece


Prea grăbită spre amurg,
N-aș vrea de la min’ să plece
Și să simt cum toate curg!

Stăvilar aș punen-n ceruri


Și le-aș strânge la un loc,
Într-o clipă dintre vremuri,
Să-mi găsesc al meu soroc!

Tu Lumină ce din veacuri,


Către noi mereu pornești,
Poposește-n aste trupuri
Și să nu le părăsești.

Dâre albe lasă-n ceruri


În a lor lungă mișcare,
Anii noștri parcă-s fluturi,
Din a lor eternă stare.

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


31
Te găsesc în colț de lume
În vremelnic-așteptare
Steaua mea fără de nume,
Să-mi fii mie luminare!

Lumea ta îmi este mie


Un albastru infinit,
Iar a mea, iți este ție
Timpul veșnic mărginit!

Ai trecut sclipind prin mine


Și ușor te-ai depărtat
Nu mi-ai spus: „rămâi cu bine”,
-Dragul meu, eu am plecat!

Daniel Dac-Irimescu Daniel

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


32
Catalog zoomorf cu apocalipse – o provocare pentru cititor

Fidel stilului său poetic, în acest an, după


cinci antologii și trei volume de versuri (din
care unul în română, germană, engleză și
albaneză), Daniel Marian propune tot în 2019
cititorilor o incursiune în catalogul cu
apocalipse (având ISBN de autor și postfață –
note critice semnate de Daniel Luca și Daniel
Mariș). Încă de la început, lumea apocaliptică
a autorului se dezvăluie surprinzător, cu
accente zoomorfe, inedite chiar pentru cei obișnuiți cu lirica lui Daniel Marian: „s-a-
ncruntat vremea ca o spânzurătoare/(…) vevele înamorate hoațe și crețe/ fug din porția
lor cu grimase/ într-o butelcă de dă Doamne/ răstoarnă cerul!/ să nu-mi pese! (un trăznet
ca lumea, pag. 8).

Tema iubirii – subsumată evident paradigmei apocaliptice, însă întrevăzută ca una dintre
singurele căi demne de urmat – este abordată în volumul de față și printr-o „simplă
chefuială a lumii”, cu toate „iubitele mele” care „și-au adus iubiții din timp sau netimp/
(…) tranșați frumos pe măsura iubirii lor” (biserica neterminată pentru că nu a trebuit să
se termine, pag. 9), în timp ce, ulterior, prin adresabilitate directă, iubita este asimilată
poeziei: „tu/ să fii fericită/ că poezia e de felul ei feminină/ iubind-o pe ea te iubesc pe
tine”, însă, pentru a fi cu adevărat profund, sentimentul împărtășit al iubirii trebuie să se
bazeze pe o adevărată teorie a cunoașterii, pe o gnoseologie a lumii imaginate de autor,
pentru că „(…) nu trebuia să-ți spun/ trebuia să știi/ subînțelesul din frunză/ și din iepure//
iar despre veveriță/ putem vorbi mai târziu” (pag. 16).

Jocurile surprinzătoare de cuvinte, reliefate de poet și în alte volume, capătă în catalogul


cu apocalipse accente ludice, fiind proiectate, de pildă, într-un mediu rural ce și-a pierdut
parcă toate coordonatele tradiționale, deși caută să le recapete: „cum mai este vremea în
făcăuți/ și mai adânc în făcăurime/ unde încă se mai făcăurește/ cu făcăureala

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


33
îndeplinirii”, iar singurele „coordonate valabile” rămân cele definite „doar în vacanța
patrupedă logopedă/ unde miau și ham și sirenă de veveriță” (pag. 42).

În urma apocalipsei, eludând interpretarea esoterică, de pildă, a Apocalipsei lui Ioan


(potrivit căreia revelația din ultima carte a canonului Noului Testament oferă o serie de
avertismente date omenirii, dar și o descriere amănunțită a proceselor interne, spirituale,
ale sufletului individual), raiul imaginat de Daniel Marian este la fel de inconfortabil ca
un mediu citadin nefuncțional, „unde îngerii/ cereau taxă de protecție/ și bancomatele
erau toate defecte” (pag. 44), fiind de altfel structurat pe niveluri, la fel ca infernul lui
Dante. Totuși, există oarecum și promisiunea altui rai, care însă ar putea fi onorată „la
crăciun/ sau pe la paști sau de ziua tuturor sfinților”, în funcție de „cine va fi la putere
atunci”.

Tema vieții și cea a morții, precum și a timpului continuă să fie fundamentale pentru
poet, inclusiv în volumul recenzat, însă, în fața apocalipsei totale, ce se insinuează
progresiv, doar mărturisirea iubirii poate fi calea salvatoare, iubirea, ca și zborul, fiind de
altfel și o soluție pentru a trăi: „(…) trăirea e o zdreanță făcută prost/ doar ca să te seducă
și să te ia la rost/ iubire singura din univers/ care funcționează între unu și trei (…)” (pag.
74-75). Însă, soluția salvatoare nu-i este hărăzită oricui: iubirea, ca și zborul, sunt
destinate inițiaților, pentru că, pe de-o parte, „tresăririle tale (…)/ răscolesc neprevăzutul/
trebuie neapărat să doară” (pag. 66), iar pe de altă parte, mintea este „încurcată de la o
pasăre/ (…) de fapt eu sunt care zbor înlăuntrul ei” (iubesc pasărea, pag. 69).

Pentru Daniel Marian nu numai iubirea, dar mai ales cuvântul este cel care zidește, poetul
mărturisind practic că „musai azi/ o să exorcizez niște cuvinte/ fără dar și har și fără
minte”, însă „de la care se trage duh” (ele cuvintele, pag. 57). În concluzie, în catalogul
cu apocalipse al lui Daniel Marian nu se prevestesc evenimente viitoare, în special
venirea unui mileniu de paradis pe pământ, ci se oferă soluții poetice, mai ales prin logos,
pentru a supraviețui unui potențial finis mundi.

Raluca Faraon

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


34
Îngerii au poposit la Gaudeamus 2019!

Scriitorul Emil Talianu, publicist, membru UZPR prezentând traiectoria literară a poetei
Dunia Pălăngeanu aflată la lansarea volumului bilingv de versuri "Poeme cu îngeri ",
Standul Ed "Amurg Sentimental", Târgul de carte "Gaudeamus "2019, tânăra masterandă
în limbi străine Ruxandra Tudor lecturând în limba engleză poeme din volumul lansat, iar
alături de toți cei prezenți, cu momente de muzică folk, interpreții Mihaela Stoica și
tânărul Mario Serafim.

A consemnat, Donaris

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


35
Lansare memorabilă a volumului ”Mimu, pisicuța care mânca povești”. Au fost alături
de mine și de Mimu: Adriana Ene, ilustratoarea Cristina Diana Enache, elevele Daria
Ionescu, Ioana Soare și Ana Roșu (de la școala nr. 280), care au citit din volum,
prietenele mele Ilinca și Andreea, din Ploiești, care au recitat poezia mea ”Mâțule, pisic
deștept”, scriitorul Nicolae Rotaru, agentul literar Marilena Iovu, care ne-a bucurat cu
două fursecuri ”Mimu”, doamna Mariana Badea, prietenul meu drag Diodor Alexandru,
poeții Lică Pavel și Magda Sturzu Clopotaru, scriitoarea Oana Cristina Tănase și mulți
alți prieteni de toate vârstele. (partea I)

a consemnat Petre Craciun

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


36
Furați de iluzia dreptului de a alege, uităm de chestiunea elementară a dreptului de a
candida, un drept care ne este drastic îngrădit!

Furați de iluzia dreptului de a alege, uităm de chestiunea elementară a dreptului de a


candida, un drept care ne este drastic îngrădit; tocmai de aceea nu avem de fapt nici
dreptul real de a alege; adică ai de ales între variantele oferite de sistem, nu între cele pe
care poporul le-ar putea genera. Partidul unic pentru a cărui candidați ne certăm aiurea
noi între noi la ”alegeri” a avut grijă de a construi un sistem închis al așa-zisei democrații.
În România, pentru a putea candida la Președenție de exemplu, este nevoie să strângi un
număr de 200 000 de semnături, un număr cu mult mai mare comparativ cu majoritatea
țărilor din Europa. Pentru a reuși în MOD REAL acest lucru, trebuie să ai resurse
financiare considerabile care îți asigură logistica necesară îndeplinirii lui. Chiar nu este
ușor deloc fără mulți bani, mai ales
că aceste semnături trebuie să fie
adunate într-un timp foarte scurt,
conform legii. Pentru alegerile
parlamentare, dacă înființezi un
partid, sunt necesari și mai mulți
bani, sistemul a avut grijă și de asta.
Fiecare candidat de pe listele unui
partid trebuie să depună o garanție
financiară considerabilă la stat pentru a putea candida, sumă pe care o pierde dacă
partidul nu ia în alegeri 5%. Să ai o minimă șansă ar fi bine să depui liste în cel puțin 25
de județe. Sume enorme pentru oamenii simpli, rețineți, asta nu include propaganda
electorală, ci stric dreptul de a candida. La alegerile parlamentare ni se dă iluzia
democrației prin faptul ca un partid poate fi constituit cu 3 membri, dar iluzia dispare
când aduni sumele pe care fiecare om de pe listele acelui partid trebuie să le depună
pentru a putea candida, adică 10 salarii brute minime pe economie pentru FIECARE

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


37
candidat la Camera Deputaților și tot atât pentru FIECARE candidat pentru Senat. La
europarlamentare trebuie să depui ca garanție 200 de salarii brute minime pe lista de
județ. Să ai șanse reale în aceste alegeri, numai pentru a avea posibilitatea de a candida,
fără să pui la socoteală promovarea... faceți voi singuri calculul. Am spus numai pentru
25 de județe... partidul unic are filiale în fiecare localitate din România și de aceea câștiga
de fiecare dată, pentru că își permite, pentru că el a făcut sistemul care ucide democrația,
un sistem care ne învrăjbește, tocmai prin inocularea iluziei că avem dreptul de a alege...
un drept pe care nu-l avem, pentru că nu-l avem pe acela de a candida; și atunci vă mirați
că România este condusă de nulități în condițiile în care are atât de mulți oameni
inteligenți, cinstiți, capabili. În 1990 partidul unic a pus mâna pe resursele întregii țări, pe
care mai apoi le-a distribuit filialelor, cercul acesta vicios nici până astăzi nu a putut fi
spart... să vă mai povestesc de câți bani e nevoie să iei o licență de radio sau de
televiziune? Nu cred că e nevoie... dar sunt convins că fiecare dintre voi vă dați seama de
câtă Credință ar trebui să avem pentru a sparge odată și odată, această rotativă infernală.
Este nevoie de multă, multă, Credință. E nevoie de determinare, jertfă, luciditate. Este
nevoie de mulți oameni capabili să aibă această Credință, pentru a putea alege grâul de
neghină. Este nevoie de oameni care nu se luptă pentru jucării, ci pentru un Ideal.

Doamne ajută!

DR. MIHAI TÎRNOVEANU

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


38
Despletind un sărut la repezeală

Cântec de alergare prin ceaţă


În coadă de fluture sau
în coadă de peşte, tot
mi se va liorpăi sufletul.
când voi sta la coadă pentru nemurire,
toate cozile vor fi înnodate între ele
în afară doar de cozile câinilor
comete cenuşii sub-
ţiri sub
cerul ca o botniţă
– câine, Doamne, câine
fă-mă, să pescuiesc din nemurire un
gram
şi-n vârful cozii să o flutur,
pân-o destram !
Ham !
*
Nocturnă-n puf de petunie
Pomii pământului sapă cu îndârjire
până aproape de vise,
o ploaie caldă vrea
să-mi intre în sânge
mi se face căpăstru
somnul cel leneş –
pocnesc luminile stelelor –
sucul din caisele pumnilor tăi
realitate fragilă
*
Despletind un sărut la repezeală
Eşti dusă demult în sufletul meu.
n-am de gând să-ţi scriu cuvinte,
nu dormi – citeşte-mi fierbinte
din ce ştii, numai tu cu Dumnezeu !
*
Probă de îmbolnăvire
şi vindecare
MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66
39
Mă joc de-a v-aţi-ascunselea
cu visele cele mai adânci şi
pofticioase de mine
– de mine ele se ascund şi
eu m-ascund în ele, cu
tot cu mine
*
Vis-a-vis
De-aş fi somnul tău
te-aş muşca de puţinul de aripi
ce din tine răsar ca greierii
sfârşitului, – unul dintre sfârşituri.
Dormi !
*
Încercarea violet
Jumătate alb, jumătate
negru. puţin sânge
la mijloc. geamul prin care
priveau spre mine.
inimă, destul
ţi-am înşirat păcate
ca bobii în strugure
ca mărgele-n coadă de peşte,
e-nvălmăşeală de îngeri,
fă-te colivie !
să te-arunc, inimă-n furci
– feluritelor iubiri ?

Daniel Marian

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


40
Medalie de aur la Concursul internațional de Informatică de la Shumen!

Alexandru Raul Todoran a obținut medalie de aur la Concursul de Informatică de la


Shumen. La acest concurs au participat 91 de concurenți din 8 țări, a transmis Dan
Orghici. „𝗧𝗼𝗱𝗼𝗿𝗮𝗻 𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗥𝗮𝘂𝗹 adaugă în palmaresul său internațional încă o
Medalie de Aur obținută la 𝗜𝗔𝗧𝗜 𝟮𝟬𝟭𝟵 (International Autumn Tournament în
Informatics, Shumen-Bulgaria, 2019) -una dintre cele cinci competiții internaționale de
prestigiu la care România participă. Aflată la a XI-a ediție, competiția a reunit în acest
an peste 200 de concurenți (juniori și seniori) din mai mult de 9 țări : Rusia, România,
Bulgaria, Azerbaijan, Moldova, Uzbekistan, Serbia, Ukraina, Kazakhstan …”,
consemnează Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” Orăștie în aceiași postare.

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


41
Eustatie – povestea unei convertiri

Mihai Valentin Vladimirescu

Deşi prima dată când îi auzi numele te gândeşti la superba insulă din arhipelagul
Antilelor mici din nordestul Mării Caraibelor sau la cafeneaua din Roma unde se bea cea
mai bună cafea din lume, Eustatie este de fapt numele personajului principal al celebrei
Legeda aurea a dominicanului Jacobus de Varagine, cronicar italian devenit ulterior
arhiepiscop de Genova. Biserica din Roma închinată lui Eustatie se află pe locul fostelor
grădini ale Termelor lui Agrippa, încorporate câţiva ani mai târziu în complexul Termelor
lui Nero, iar ulterior în Termele lui Alexandru Sever. Astăzi se ştie cu certitudine că în
secolul al VIII-lea exista în locul respectiv o biserică Diaconia s Eustachii o basilica
beati Eustachii cunoscută şi sub numele „in platana” deoarece era construită într-un pâlc
de platini, în imediata apropiere a Pantheonului. Prima mărturie referitoare la „legenda”
Sfântului Eustatie apare, cu toate acestea, mult mai devreme, la Sfântul Ioan
Damaschinul, în tratatul al treilea contra celor care atacă sfintele icoane (730-731), în
care teologul sirian vorbeşte despre minunea arătării sfintei cruci între coarnele unui cerb,
minune relatată în contextul luptei împotriva iconoclasmului, în Bizanţ. Potrivit
majorităţii codicilor aghiografici, Eustatie a trăit în vremea a trei împăraţi: Titus, Traian
şi Hadrian. Înainte de convertirea sa la creștinism, Eustatie se numea Placidus şi era un
general roman în armata împăratului Traian. În timp ce vâna un cerb la Tivoli, lângă
Roma, Placidus este martorul unei teofanii: între coarnele cerbului vede o cruce (potrivit
unor versiuni chiar chipul lui Hristos) şi aude glasul Domnului rostind cuvinte similare
celor din episodul convertirii Apostolului Pavel: O Placida, quid me insequeris? O,
Placidus, pentru ce Mă prigoneşti? Se converteşte, se botează împreună cu toată familia
sa şi i schimbă numele în Eustatie, o formă latinizată a grecescului Ευσταθιος
(Eustathios), derivat din cuvântul grec ευσταθης (eustathes) care înseamnă "stabil, bine
clădit". Numele nou, semn al naşteriii spirituale la o nouă viaţă, derivă din ευ (eu) care
înseamnă "bine" şi ‘ιστημι (histemi) care înseamnă "a sta, a stabili, a aşeza". Va urma o
întreagă serie de nenorociri menite a-i încerca credința: întreaga avere îi este furată; îi
mor toţi sclavii; în timpul unei călătorii pe mare, căpitanul îi răpeşte soția şi, în timp ce
Eustatie traversa un râu, cei doi fii, Agapius și Theopistus, sunt înşfăcaţi de un lup și un
leu, fiind totuşi salvaţi apoi de nişte fermieri. Asemenea personajului biblic Iov, Eustatie
s-a întristat amarnic, dar nu și-a pierdut credința. După câţiva ani îşi reîntâlneşte familia
şi îşi va mărtusiri noua credinţă atunci când refuză să aducă jerfe în timpul unor sărbători
romane. Împăratul Hadrian îl condamnă la moarte, împreună cu soţia şi cu cei doi fii, prin
una din cele mai crude forme de execuţie publică, Taurul din Bronz, după ce mai înainte
fuseseră aruncaţi la lei, damnatio ad bestias, o altă formă de pedeapsă capitală preferată

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


42
de romani. Leii din arenă refuză să îi atace, atestând schimbarea vieţii şi a statutului lui
Eustatie din vânător în păzitor al creaţiei, aflat acum în armonie cu sine şi cu lumea.
Pentru a-i ucide, împăratul apelează la un animal artificial, o imitaţie pervertită a creaţiei
lui Dumnezeu. Această tortură înspăimântătoare apare menţionată pentru prima dată în
istorie în contextul domniei tiranului Phallaris, care a condus cetatea Akragas (Agrigento
de azi) din Sicilia între 570-554 î.Hr., renumit prin metodele inventive de pedepsire a
celor care se ridicau împotriva lui. Interiorul taurului arăta ca o încăpere goală în care
erau introduse victimele. Un foc a fost aprins sub taur, transforma statuia într-un cuptor.
Pe măsură ce metalul se încălzea, cei din interior erau arşi de vii, în dureri agonizante,
moartea unei persoane dând viaţă statuii din bronz prin ţipetele celor condamnaţi la
moarte. În mod ironic, prima persoană care a suferit a fost inventatorul, fierarul atenian
Perillos, pe care Phalaris l-a închis cu forța în interiorul statuii din bronz. Taurii erau
creaturi pe care grecii îi asociau cu zeii (vezi mitul Minotaurului), astfel încât Perillos a
creat statuia unui taur în mărime naturală, de dimensiuni mari, dar gol pe dinăuntru,
construită în întregime din bronz, cu o ușă în lateral. Se credea că dispozitivul era echipat
cu tuburi care distorsionau sunetul țipetelor victimei și le făceau să sune asemenea unui
taur. Suntem obișnuiți astăzi cu sisteme electronice de procesare audio capabile să preia
notele cheie și să le transforme. În antichitate se foloseau metode mecanice: pe măsură ce
sunetul trecea prin țevi și spaţii metalice de forme diferite, calitatea notelor se modifica.

Grecii antici aveau într-adevăr abilități în astfel de sisteme de schimbare a sunetului și,
cel puţin într-un caz celebru, cel al Taurului din Bronz, l-au fost folosit într-un mod care
îţi dă fiori. Interesant să remarcăm, en passant, faptul că aspecte semnificative ale
martiriului Sfântului Eustatie prezintă o oarecare asemănare cu două pasaje din cartea
profetului Daniel care tratează episodul acestuia în groapa cu lei şi al celor trei tineri
evrei din cuptor.
MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66
43
Ocrotitorul Madridului, patronul vânătorilor şi al pompierilor, Eustatie este sărbătorit pe
data de 20 septembrie de Biserica Romano-Catolică şi de cea Ortodoxă. Părinții bisericii
care au văzut în povestea de iubire dintre mire şi mireasă din Cântărea Cântărilor relația
dintre Hristos și biserică s-au referit la tânărul cerb ca la o întruchipare a lui Hristos
(Origen, Ambrozie al Milanului). În Cântarea Cântărilor, frumusețea iubitului este
comparată cu cea a unui pui de cerb (Cântarea Cântărilor 2.9), un alt pasaj biblic
veterotestamentar care face referire la cerb găsind în Psalmi: „Quemadmodum desiderat
cervus ad fontes aquarum / ita desiderat anima mea ad te Deus” – „În ce chip doreşte
cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Ps. 41.2).
Timid şi sprinten, cerbul întruchipează prima datorie a creştinului: să se teamă de
pericole, din calea cărora trebuie să fugă imediat. Cerbii simbolizează atât mila, având în
vedere ajutorul pe care se spune că şi-l dau între ei, cât şi credinţa, prin setea care spune
că îi cuprinde adeseori.
Dată fiind insuficiența informațiilor necesare pentru a stabili cu exactitate momentul
nașterii legendei referitoare la viaţa sfântului este destul de dificil să conturăm şi
coordonatele primelor manifestări ale cultului sfântului. Cu certitudine însă cultul său s-a
extins foarte mult teritorial, ajungând să se răspândească, pe filieră bizantină, în întreaga
zonă a Caucazului, inclusiv la triburile nomadice de limbă iraniană, de origine scitică-
sarmatică, cunoscute sub numele de alani. Întrucât cerbul era un animal sfânt pentru
aceste triburi şi pentru osetieni şi având în vedere rangul militar înalt al lui Eustatie, se
pare că Æfsati, ocrotitorul păgân local al vânătorilor a fost înlocuit cu acesta. Scene din
viaţa sfântului, în special cea în care Eustatie îngenunchează înaintea cerbului, au devenit
un subiect des întâlnit în arta religioasă medievală, tot în această perioadă apărând şi
primele piese de teatru dedicate lui. Ca o curiozitate, simbolul său, un cerb cu o cruce
între coarne, apare pe sticlele băuturii Jägermeister (tradus literal prin vânător - maestru),
Curt Mast, silvicultor şi vânător de origine germană, fiind considerat a fi descoperitorul
faimoasei băuturi.
Viața Sfântului Eustatie este o poveste atât de complexă, de frumoasă şi de minunată,
încât unii o consideră mai degrabă o legendă pioasă, decât o adevărată biografie reală,
rămânând ca fiecare om să o citească potrivit gradului de înţelegere, de deschidere a
inimii şi de credinţă.

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


44
NUNU-MI DORESC SĂ AM DREPTATE!
de preot Sorin Croitoru

Nu-mi doresc să am dreptate,


Ci mai bine să mă-nșel,
Să se împlinească visul
Celor ce-au crezut în el.

Căci de gândurile-mi negre


Despre el s-ar împlini,
Toată biata românime
Multe rele-ar suferi,

Dacă însă optimismul


Celor care l-au votat
Se va demonstra pe urmă
Că a fost corect fondat,

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


45
Țara noastră România
Va ieși din starea grea
Și atunci, în cazul ăsta..
Poate mă întorc în ea!

Oare credeți că degeaba


Omu-și lasă țara lui?..
Ce să faci, când plâng copiii
Și nu ai ce să le pui

Pe măsuță-n farfurie
Și la școală-n ghiozdănel?..
Iei boceaua pe spinare
Și nu ai decât un țel,

Țelul supraviețuirii,
Fie ea și prin străini
Și așa se vede omul
Pom lipsit de rădăcini!..

De aceea sper că poate


Eu sunt cel ce s-a-nșelat,
Nedorindu-l pe Johannis,
Nu acei ce l-au votat..

Vreau să văd o Românie


Unde să încapă toți,
Curățită de trădare,
De lichele și de hoți!

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


46
Ai putea să îmblânzeşti flăcările dintr-o singură privire?

Daniel Dăian

*
şi ce dacă mâine
chiar şi liniştea s-a dovedit un ţipăt
atârnat dintr-o parte
în stânga
unde 2-ul
a rămas cea mai îndrăgostită
cifră
*
știam ce o să se întâmple:
soarele o să-mi zdrobească chipul
cu un galben
perfect
*
nu sunt un iubitor de oameni
ci de creioane colorate
și răni
pentru că sunt singurătățile care
au gust
un gust care se încumetă
să fie uneori
sunet
*
cuvintele ei
erau închise de vii
în trupul unui șarpe
adus la marginea orașului
ca o discuție nevinovată
și când te gândești
că eu sunt doar fructul
copt în spatele gardului
de sârmă ghimpată

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


47
*
Un punct incredibil
deasupra căruia te-am construit
din oasele clădiri
din mamuți și dispăruți te-am lovit de viața mea până când
ai trăit
*
în direct
moartea de care vorbesc toţi poeţii nu mai are nimic magic
nici măcar sintagma păsării nu mai are loc
să se întâmple
după imensa cădere din cuib
totul este aşa şi aşa
dintr-un imens nimic pe cale să se reproducă la nesfârşit
tu şi eu luptându-ne
pentru o singură aruncare în gol
spune-mi
îţi sună cunoscut răul ăsta pe care îl respirăm
amândoi
de două trei ori pe zi?
*
ai putea să îmblânzeşti flăcările dintr-o singură privire?
*
[dacă ți-aș construi un copac]
dintr-un trup de pasăre
ce cuib ar deveni lumea
din sufletul tău
femeie
*
[iubesc momentul ăla când]
lumea nu se mai dezlipeşte de tine
când
în sine
îmbătrâneşti mai mult
decat noi doi
la un loc
*
dacă ne-am plimba picioarele goale într-o oglindă
cât de mult ne vom pierde
din cuvântul noi?

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


48
Adevăr zguduitor: de la sărăcie sub ocupaţie la bogăţie în România

Rasismul imperialist germano-austro-ungar face de multă vreme o propagandă anti-


românească mizerabilă, plină de minciuni neruşinate.

Printre acestea, afirmaţia despre „ce bine era sub Ungaria/Habsburgi/Austro-Ungaria şi


ce rău sub Români/România". O afirmaţie total mincinoasă, dar preluată de toate slugile
coloniştilor străini şi crezută de mulţi. Mulţi dar prea puţin inteligenţi. Pentru că o
cercetare simplă astăzi – secolul XXI, totuşi! – i-ar fi lămurit:

Sub Ungaria, Habsburgi şi Austro-Ungaria şi provinciile româneşti şi Românii au fost


subiectul unei ocupaţii răuvoitoare, extremist-rasiste, genocidare. Sub Ungaria,
Habsburgi şi Austro-Ungaria s-a practicat genocidul cultural, religios şi etnic îndreptat
împotriva culturii române, a Ortodoxiei şi a etnicilor Români. S-au interzis şi distrus
cărţile româneşti – cu excepţia celor care predicau deznaţionalizarea şi/sau apostazia. S-
au interzis şi distrus tradiţiile româneşti – ca singur exemplu, vânătorii români au fost
oprimaţi sistematic, excepţie făcând cei care erau trecuţi în slujba nobililor şi regilor
maghiari. Banatul, de pildă, a fost subiectul unui continuu genocid religios şi etnic sub
Ungaria. Întrerupt de ocupaţia otomană, genocidul etnic a fost reluat sub Austrieci. Zeci
de sate româneşti au fost masacrate de „civilizatorii” austrieci. În schimb au fost
colonizaţi Şvabi (Germanici), apoi feluriţi
Slavi din toate părţile, dar mai ales Sârbi.
Toată regiunea majoritar sârbească de astăzi
este rezultatul genocidului austriac, în cele
două faze: uciderea sau izgonirea Românilor
şi colonizarea străinilor. Asemenea, trei
sferturi din populaţia ungurească din Judeţul
Mureş este rezultat asimilării religioase şi
etnice forţate practicată de Unguri în secolele
XVIII-XX. Altfel spus, peste 75% din Ungurii
din Judeţul Mureş sunt români apostaţi şi
maghiarizaţi; Străbunii lor, la 1700, erau
Români ortodocşi. Etc., etc.

Ei, dar vine rasismul imperialist germano-austro-ungar cu altă aberaţie: „poate erau
unele nedreptăţi [unele? să te judece Dumnezeu după adevărul spuselor tale!], dar a fost
o bunăstare economică şi culturală adevărată, prăbuşită în primitivism şi sărăcie sub
Regăţeni„. O afirmaţie la fel de mincinoasă – ca să nu zic total dementă -, însă la fel de
crezută de slugile coloniştilor străini şi alţi oameni fără discernământ. Pentru că, iarăşi, o
cercetare simplă astăzi – secolul XXI, din nou! – i-ar fi lămurit:

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


49
1. Românii erau oprimaţi cultural şi economic sub Ungaria, Austria şi Austro-
Ungaria la un nivel pe care Vechiul Regat nu l-a visat decât în coşmarurile cu unii
Fanarioţi.
2. Transilvania, Banatul, Bucovina, Maramureşul şi Crişana erau printre cele mai
sărace provincii austro-ungare.

Dezvoltarea acestor provincii în perioada interbelică a fost uluitoare. Chiar Ungurii din
aceste părţi au trăit mai bine – şi economic, dar şi cultural – sub conducerea Bucureştiului
decât sub conducerea Vienei şi/sau Budapestei. Iar în clipa de faţă aceste provincii sunt
la un nivel la care sub Viena şi/sau Budapesta nici nu ar fi putut visa. Adică au trecut
de la sărăcie – chiar sărăcie cruntă! – sub ocupanţi la bogăţie în România (Mare). Vă vine
greu să credeţi?

Iată, aveţi într-un rezumat Activenews prezentarea făcută de Prof. Petrişor Peiu, pe baza
documentelor oficiale ungureşti şi austro-ungare. Vedeţi la Activenews pe scurt, sau în
Ziare.com articolul complet (cu titlul 101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani de
regate şi imperii). Şi vă lămuriţi. A, să nu uit: în articolul original aveţi sursele, ca să
puteţi verifica personal informaţiile.

Puteţi constata astfel că sursa dispreţului faţă de Bucureşti, România Mare şi „mitici” nu
este în realitatea faptelor, ci în minciunile propagandei duşmane.

Pe care politicienii – UDMR, PSD, PNL, USR – o propagă aproape continuu, cu puţine
excepţii. Ceea ce arată foarte clar că nu sunt în slujba adevărului, nici a României, ci a
unor puteri duşmane.

Treziţi-vă, Români! Că aţi dormit destul!

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru cine nu a înţeles, subliniez că se poate da click pe textul subliniat spre a se
ajunge la articolele amintite. Ca să fie şi mai simplu, le redau şi aici:
– rezumat Activenews pentru prezentarea făcută de Prof. Petrişor Peiu
– în Ziare.com articolul complet, adică 101 ani de România, mai mult decât 1000 de ani
de regate şi imperii

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


50
"De 1 Decembrie versanții Carpaților s-au înfrățit!"

Am ajuns și la Sfântu Gheorghe unde alături de localnici s-au prins în Hora Uniriii
români veniți și de pe alte meleaguri ale Țării. Mesajul pentru crucile Eroilor din Valea
Uzului a fost prezent și aici prin tânără filială de la Mircestii Noi, Vrancea a Asociației
"Calea Neamului" care astăzi de Ziua Națională a României a împlinit 1 an de activitate.
Ani mulți cu izbândă în toate.

Cât mai avem prunci ținuți pe umeri de tați în hore, cât încă în tineri bat inimi tricolore și
trec munții pentru a fi alături de alți frați ai lor la marea sărbătoare,Țara noastră are viitor.
Mulțumiri tinerilor de la Grupul Resurrectio, Moinești, jud. Bacău care ne-a cântat și ne-a
încântat.

Felicitări organizatorilor pentru minunatul program. Parcă mai frumos, mai tricolor din
an în an... Să fim fericiți și în cuget UNIȚI în fiecare zi!

Mihaela Aionesei

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


51
Anul XIII, Nr. 66(1), decembrie 2020

APARIŢIA
Revista (ziarul online de atitudine civică) MAGAZIN CRITIC este
editată periodic la cererea cadrelor didactice şi se găseşte de vânzare la
sediul redacţiilor EURO EDUCATION FEDERATION.
CONTACT
Motru: Str. Primăverii, Nr.3, Bl M4, Sc.1, Ap 16
Târgu Jiu: Ecaterina Teodoroiu, Nr. 4, Bl. 4, Sc. 2, Ap 16
Telefon: 0770529500 sau 0728353441.
http://www.magazincritic.ro/ .
E-mail: magazincritic2007@yahoo.com sau cdi7910@yahoo.com
COLABORARE

Aşteptăm colaboratori serioşi. Textele tehnoredactate*, în Microsoft


Word, Office XP, şi semnate pot fi trimise pe adresa de e-mail a revistei:
magazincritic@yahoo.com, până la data de 20 a fiecărei luni.

Tehnoredactarea se va face cu font Times New Roman, corp 12-14, pagină


format A5, folosindu-se diacritice. Responsabilitatea textelor publicate
aparţine în exclusivitate autorilor. O echipă redacţională va selecta articolele
în vederea publicării acestora. Atenţie la plagiat! (*Reguli minime de
tehnoredactare: Înainte de punct, virgulă, punct şi virgulă, două puncte, trei
puncte, semnul exclamării, semnul întrebării, nu se pune spaţiu. Spaţiul se va
pune după aceste semne de punctuaţie, precum şi înainte de deschiderea unei
paranteze.)
CONCEPŢIE GRAFICĂ / MACHETARE / DESIGN
Asociaţia culturală Semn – Târgu Jiu
EDITURA
eParadigme
Powered By
EURO EDUCATION FEDERATION
Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321
ISSN–L 1842 – 8541

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


52
Magazin critic (online) - ISSN 2360 – 3321
ISSN–L 1842 – 8541

MAGAZIN CRITIC decembrie, nr. 66


53