Sunteți pe pagina 1din 13

CUPRINS

INTRODUCERE
...........................................................................................................................4

CAPITOLUL 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND FINANȚELE PUBLICE


…………….6

1.1 Contextul general al finanțelor publice în România


……………………………………6
1.2 Scurt istoric al finanțelor publice
……………………………………………………….8
1.3 Definirea conceptului de finanțe publice
…………………………………………….10
1.4 Evoluția conceptului de finanțe publice
………………………………………………11

CAPITOLUL 2. EXERCITAREA FUNCȚIEI DE CONTROL A FINANȚELOR


PUBLICE
……………………………………………………………………………………….13

2.1 Funcţia de repartiţie


…………………………………………………………………13
2.2 Functia de control
…………………………………………………………………..16
2.3 Procedee şi tehnici de control
financiar……………………………………………..18
2.3.1 Controlul documentar contabil
…………………………………………18
2.3.2 Controlul
faptic………………………………………………………….21
2.3.3 Controlul total sau prin sondaj
…………...……………………………..25
2.3.4 Analiza economico-financiară
.................................................................29

CAPITOLUL 3. ORGANE DE STAT CU ATRIBUȚII DE CONTROL FINANCIAR-


FISCAL
........................................................................................................................................34

3.1 Ministerul finanțelor publice


……………………………………………………34
3.2 Agenția Națională de Admistrare Fiscală
……………………………………….37
3.2.1 Obiective și atribuții
………………………………………………………..37
3.2.2 Competențe
…………………………………………………………..…….43
3.2.3 Studiu pe bază de chestionar privind activitatea ANAF
…………………….43
3.3 Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi
…………………...56
3.3.1 Noțiuni generale privind evaziunea fiscal
…………………...……………..56
3.3.2 Cauzele si efectele evaziunii fiscal
……………………………………..….57
3.3.3 Metode de combatere a evaziunii fiscal
……………………………………61

CAPITOLUL 4. Concluzii şi propuneri


……………………………………………66
Bibliografie
………………………………………………..………………………67
Anexe

2
INTRODUCERE

Prezenta lucrare reprezintă un studiu individual pe care l-am efectuat, cu privire la


funcţia de control a finanţelor publice, la baza căruia stau numeroase cărţi de specialitate,
articole, baze de date și statistici.
Conform tematicii subiectului ales, voi defini funcţia de control a finanţelor publice
şi voi analiza organele de stat cu atribuții de control financiar-fiscal.
Funcţia de control are ca scop asigurarea respectării legilor şi creşterea eficienţei
economice printr-o mai bună administrare a banului public.
Lucrarea este stucturata în 4 capitole, după cum urmează:
Capitolul 1. Aspecte generale privind finanțele publice
Finanţele publice sunt reprezentate de raporturi social – economice de formare şi
repartizare, în formă bănească, care sunt în strânsă legătură cu constituirea şi utilizarea
resurselor necesare funcţionării şi dezvoltării generale a societăţii.
Capitolul 2. Exercitarea funcției de control a finanțelor publice
Funcția de control a finanţelor publice aprofundează modul cum sunt constituite
fondurile publice în economie, repartizarea acestora pe beneficiari dar şi eficienţa cu care
unităţile economice cu capital de stat şi instituţiile publice utilizează resursele de care dispun
indiferent dacă ele reprezintă surse proprii sau împrumutate.
Capitolul 3. Organe de stat cu atribuții de control financiar-fiscal
În cadrul acestui capitol voi analiza instituțiile de stat care se ocupă de funcția de
control a finanțelor publice și voi face un sondaj pe bază de chestionar unde voi afla părerea
persoanelor fizice în legătură cu instituția de control numită ANAF.
Capitolul 4. Concluzii şi propuneri
În interiorul fiecărei economii naţionale sunt diverși participanţi între care se
stabilesc raporturi destul de complexe.
Autorităţile publice trebuie să recepţioneze semnalele cetăţenilor, să remarce
justeţea acestor nevoi şi să ia măsuri pentru satisfacerea lor din bugetul de stat, prin
intermediul instituţiilor de stat. Dar având în vedere că serviciile publice sunt doar în parte
prestate contra plată, finanţarea celorlalte cheltuieli publice se asigură pe seama resurselor

4
colectate prin impozite, taxe sau contribuţii, la nivelul autorităţilor publice centrale sau
locale.
Apariţia finanţelor publice se datorează unor necesităţi şi cauze obiectiv determinate,
funcţia lor principală fiind aceea de a procura resursele financiare de care are nevoie statul
pentru a-şi exercita atribuțiile și, pe aceasta cale, de a interveni în economie şi societate în
general.
Finanțele publice sunt necesare, în mod subiectiv şi obiectiv, deoarece contribuie la
realizarea sarcinilor și funcţiilor statului, care nu ar putea fi înfaptuite fără pârghiile
financiare.
Finanţele publice sunt indispensabil legate de existenţa statului, şi de rolul sectorului
public în economie. Astfel, ele exprimă relaţii sociale, de natură economică care iau naştere
în procesul de constituire şi utilizare a resurselor financiare publice între stat, pe de o parte,
şi membrii societăţii pe de altă parte, în vederea satisfacerii nevoilor de interes general a
societăţii. Astfel, rolul finanţelor publice este acela de a satisface nevoile de interes general,
sau nevoile colective.

5
CAPITOLUL 1.
ASPECTE GENERALE PRIVIND FINANȚELE PUBLICE

1.1 Contextul general al finanțelor publice în România

Pentru a satisface nevoile generale ale societății, este necesară constituirea unor
fonduri importante bănești care sunt ulterior puse la dispoziția autorităților publice. Aceste
fonduri se formează pe seama produsului intern brut și sunt utilizate pentru finanțarea
nevoilor sociale atât de interes național, dar și la nivel local.
Fondurile despre care vorbim sunt constituite pe seama transferului de putere de
cumpărare de la diverse persoane fizice și juridice la dispoziția organelor administrației de
stat centrale și locale. De la aceste fonduri se efectuează transferuri de putere de cumpărare
către diverși beneficiari- persoane fizice și juridice. În acest mod, au loc, fluxuri de resurse
bănești în dublu sens- către și de la fondurile publice- ceea ce generează anumite relații
(raporturi) sociale între participanții la acest proces. Este vorba de:
- ”relațiile care apar între participanții în timpul procesului de constituire a
fondurilor de resurse financiare, și anume: -agenți economici, indiferent de forma de
proprietate, care desfășoară activitatea cu scop lucrativ și membrii societății identificați ca
cetățeni ai statului care realizează venituri, pe de o parte și colectivitate, reprezentată prin
stat, pe de altă parte;
- relațiile care apar între colectivitate, reprezentată prin stat, pe de o parte, și
beneficiarii fondurilor bănești ce se constituie în economie: întreprinderi, instituții pblice,
membrii ai societății luați în mod individual ca cetățeni care încasează pensii, alocații pentru
copii, ajutoare, burse și alte indemnizații, pe de altă parte. Relațiile sociale la care ne referim,
apărute în procesul constituirii și dirijării fondurilor de resurse bănești din economie, sunt,
prin natură lor, relații economice legate indisolubil de repartiția produsului social. În
condițiile existenței producției de mărfuri și ale acțiunii legii valorii, repartiția celei mai

6
mari părți a produsului intern brut în economia națională se face prin intermediul banilor,
iar relațiile economice analizate mai sus îmbracă formă bănească.” 1
În interiorul fiecărei economii naţionale există numeroşi participanţi între care se
stabilesc raporturi foarte complexe. Prin urmare, aceştia se pot grupa în diferite categorii
precum: familiile, întreprinderile private şi de stat, băncile, unităţile de asigurări, instituţiile
publice şi altele.
Între aceştia, instituţiile (administraţiile) publice sunt un tip de participant care
„produce” un gen aparte de servicii, care nu se vând şi nu se cumpără pe piaţă. Unele
instituţii asigură securitatea naţională, altele educaţia sau redistribuirea veniturilor
(securitatea socială), altele se ocupă de gestiunea finanţelor publice etc.
Viaţa de zi cu zi a oamenilor presupune, pe lângă acoperirea nevoilor individuale
(adăpost, hrană, îmbrăcăminte etc.), şi satisfacerea altor nevoi, a unor multiple nevoi sociale.
În timp ce nevoile individuale se acoperă pe seama bunurilor private procurate prin
mecanismul pieţei, nevoile sociale necesită organizarea şi furnizarea, de către autorităţile
publice, utilităţi publice, bunuri colective).
Bunurile publice aduc foloase tuturor membrilor societăţii, indiferent dacă aceştia
au participat sau nu la efortul de finanţare a acestora.
Consumul utilităţilor publice este indivizibil, fără plată şi neconcurenţial, ele se
folosesc în comun, de ele beneficiind mai multe persoane în acelaşi timp. Totodată, accesul
unui individ la utilităţile publice nu este condiţionat de plata vreunei contribuţii din partea
sa şi nici nu are loc în favoarea altora. În acest caz, de exempu, de iluminatul public
beneficiază, în principal, populaţia localităţii respective, dar şi cetăţenii din alte localităţi
din ţară şi străinătate, un alt exemplu este reprezentat de lucrările de îndiguire, consolidare
a terenurilor etc, de acestea beneficiază colectivităţile din zonele supuse inundaţiilor sau
alunecărilor de teren. De apărarea naţională beneficiază toţi locuitorii ţării, fără nicio
deosebire.
Prin intermediul finanţelor publice, statul pune la dispoziţia membrilor societăţii o
gamă largă de utilităţi, în condiţii specifice.
Această activitate presupune realizarea unui amplu proces de redistribuire a
veniturilor şi averilor persoanelor fizice şi juridice, după niște criterii stabilite prin

1
Văcărel, I., Bercea, F., Bistriceanu, GH.D., Stolojan, T., Finanțe publice , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1992, pag. 26

7
programul politic al partidului aflat la putere, care stă la baza politicii fiscale a guvernului
aflat la conducerea ţării.2
Relaţiile apărute în procesul procurării şi repartizării resurselor băneşti de care are
nevoie statul pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale formează relaţiile financiare
publice.
Finanţele în general dar în mod special, cele publice au apărut pe o anumită treaptă
de dezvoltare a societăţii, adică atunci când au apărut clasele sociale, cu organizarea lor
specifică, când a apărut producţia de mărfuri şi când schimbul acestora se efectua, în cea
mai mare parte, cu ajutorul banilor. Începând din acel moment, statul foloseşte în cea mai
mare parte banii pentru a-şi acoperi cheltuielile sale de administraţie, apărare etc.,și astfel
putem vorbi despre apariţia primelor elemente de finanţe.
În timpul acestei perioade, prin separarea organismelor statului însărcinate cu
apărarea, ordinea publică, administraţia de cele privind sfera producţiei materiale, existenţa
finanţelor publice e condiţionată de redistribuirea veniturilor din sfera productivă.
Existenţa finanţelor este strâns legată şi condiţionată de cea a statului, a schimbului
de mărfuri şi a banilor prin intermediul cărora are loc redistribuirea unei părţi importante
din produsul intern brut în vederea acoperirii cheltuielilor publice ale statului, cheltuieli ce
sunt necesare îndeplinirii atribuţiilor şi funcţiilor sale.
”Privind în urmă, de exemplu, în sclavagism şi în orânduirea feudală, vistieria
statului se confunda adesea cu <<cămara>> personală a monarhului, cu toate că, în acea
vreme, între fondurile publice şi cele ale regelui nu exista o delimitare clară, din care cauză
partea cea mai însemnată a cheltuielilor statului era acoperită prin contribuţii benevole ale
supuşilor, de obicei în natură.”

1.2 Scurt istoric al finațelor publice

Comuna primitivă, după cum se știe, nu a cunoscut statul. În această orânduire,


diferitele funcții publice-organizarea muncii în comun, aplanarea conflictelor dintre ginți și
triburi, supravegherea respectării obiceiurilor religioase, apărarea membrilor unui trib

2
Cioponea, M., Finanțe publice și teorie fiscală, Editura Fundaţiei România de Mâine, București, 2007, pag.
13-15

8
împotriva atacurilor unui trib, erau îndeplinite de oameni aleși de către întreaga populație.
Organele autorității publice nu dispuneau de mijloace de constrângere speciale.
Cu timpul însă, diviziunea socială a muncii a condus la creșterea productivității
muncii, la sporirea producției și la dezvoltarea schimbului, și-au facut apariția proprietatea
privată, a crescut inegalitatea de avere, iar societatea s-a scindat în clase.
Odată cu împărțirea societății în clase antagoniste, a apărut necesitatea înființării
unei instituții care să protejeze proprietatea privată, să apere privilegiile celor avuți
împotriva celor neavuți, să octrotească interesele stăpânilor de sclavi împotriva sclavilor.
Această instituție, care era statul, și-a facut apariția.
Instituirea forței publice constă nu numai din oameni înarmați, ci și din accesorii
materiale și din tot felul de instituții de constrângere. 3
În vorbirea curentă, ca și în literatura de specialitate, se folosesc mai multe expresii
facând parte din familia cuvântului ”finanțe”, în sensuri apropiate sau variate sau diferite,
după caz: finanțe publice, finanțe variate, finanțe socialiste.
Cuvântul ”finanțe” își are originea în limba latină. În secolele al XIII-lea- al XIV-
lea se foloseau expresiile ”finatio, financias și financia pecuniaria” în sensul de ”plată în
bani”. Se presupune că aceste expresii derivă de la cuvântul ”finis”, utilizat adesea în sensul
de ”termen de plată”. În Franța, în secolul al XV-lea, se foloseau expresiile ”hommes de
finances și financiers”, pentru denumirea arendașilor de impozite și a persoanelor care
încasau impozitele regelui, ”finance” înseamnă o sumă de bani și mai ales un venit al
statului, iar ”finances” întregul patrimoniu al statului .
În Germania, în secolul al XV-lea, se foloseau: Finantz, cu sensul de „plată în bani”,
şi Finantzer care însemna „cămătar”. Treptat, cuvântul finanţe şi-a extins semnificaţia,
incluzând: bugetul statului, creditul, operaţiunile bancare, cele bursiere, relaţiile cambiale
etc., adică resursele, relaţiile şi operaţiunile băneşti.
Concepţiile economiştilor cu privire la finanţe au fost diferite de-a lungul timpului.
Exemplificăm, pe scurt, doar câteva dintre acestea:
- ”prin cuvântul „finanţe” desemnăm „orice valori aplicate serviciilor publice,
indiferent dacă acestea sunt prelevate sau nu la buget, dacă se concretizează în numerar sau
în alte bunuri, dacă provin din impozite sau din surse diferite” (M.R. Grandillot, Essai sur
la science de finance, Paris, Joubert, Libraire-Editeur, 1840);

3
Văcărel, I., Bercea, F., Bistriceanu, GH.D., Stolojan, T., Finanțe publice , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1992, pag. 13-17

9
- finanţele reprezintă „ştiinţa economiei administrate de stat sau de un corp
public (cu administraţie autonomă) în vederea procurării şi utilizării bunurilor materiale (în
special a banilor) care le sunt necesare pentru funcţiile lor de comunităţi economice
obligatorii” (Adolf Wagner, Traité de la science des finances, Paris, V. Giard & E. Brière,
1909);
- finanţele ne dau „regulile şi principiile după care statul şi celelalte
organizaţiuni publice subordonate sau supraordonate lui îşi procură, administrează şi
întrebuinţează bunurile economice şi mai ales banii într-o epocă unde predomină schimbul
în viaţa economică” (Ion Răducanu, Curs de ştiinţă şi legislaţie financiară, Academia de
Înalte Studii Comerciale şi Industriale, Bucureşti, 1939).

1.3 Definirea conceptului de finanțe publice

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte finanţele ca fiind „totalitatea


mijloacelor băneşti care se găsesc la dispoziţia unui stat şi care sunt necesare pentru
îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale”4. O definiţie mai apropiată de semnificaţia pe care
o au astăzi finanţele, după mai mulţi autori şi specialişti în domeniu, este dată de dicţionarul
enciclopedic român, după care finanţele ar reprezenta „relaţii sociale, de natură economică,
care apar în procesul repartiţiei produsului social şi în special al venitului naţional în legătură
cu îndeplinirea sarcinilor şi funcţiilor statului”5. Finanţele îmbracă în mod necesar forma
valorică, bănească. Din punct de vedere istoric, ele sunt indisolubil legate de apariţia şi
existenţa statului şi a relaţiilor „marfă-bani”.
După un colectiv de autori, coordonaţi de academicianul Iulian Văcărel6, finanţele
exprimă „relaţii sociale de natură economică, în expresie bănească, ce apar într-un anumit
proces şi cu un scop bine determinat”. Din definiţiile prezentate „finanţelor publice“ rezultă
că acestea reflectă, în primul rând, raporturi care se nasc în procesul de constituire şi
repartizare a fondurilor bugetare şi extrabugetare, dar ele trebuie să aibă în vedere şi
metodele, procedeele şi tehnicile care se circumscriu acestui scop. Este necesar ca întregul

4
Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag. 380
5
Dicţionarul enciclopedic român, Editura Politică, Bucureşti, 1964, vol. II, pag. 396
6
Iulian Văcărel şi colaboratorii – „Finanţele publice“, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti, 1999, pag. 36

10
proces să conducă la constituirea unor resurse suficiente pentru ca statul să-şi poată exercita
în bune condiţii atribuţiile şi funcţiile sale.
Enciclopedia americană a activităţii bancare şi financiare7 defineşte finanţele în sens
restrâns şi în sens larg. În sens restrâns „finanţele publice trebuie să se refere la veniturile
publice (impozitarea), la cheltuielile publice şi la managementul datoriei publice”. În sens
larg „finanţele trebuie să aibă în vedere toate activităţile Guvernului generatoare de beneficii
economice sau de costuri”, iar Wiliam J. Shultz şi C. Lowell Harriss susţin că „ştiinţa
finanţelor publice se ocupă cu studiul faptelor, principiilor, tehnicilor şi efectelor dobândirii
şi cheltuirii fondurilor de către organele guvernamentale şi administraţiei datoriei publice”.
În abordarea noţiunii de finanţe este necesar să facem distincţie între finanţele
publice, care sunt asociate cu statul, cu unităţile administrative teritoriale şi alte instituţii de
drept public şi au drept scop satisfacerea intereselor generale ale membrilor societăţii, şi
finanţele private, care sunt asociate cu întreprinderile, băncile, societăţile de asigurări etc.,
iar resursele lor financiare sunt destinate unor activităţi producătoare de bunuri şi servicii,
în scopul obţinerii de profit.

1.4 Evoluția conceptului

Dacă primele elemente ale finanţelor publice (impozite şi cheltuieli) au apărut odată
cu instituţia statului, în mod obiectiv, pe măsură ce acesta şi-a consolidat poziţia şi şi-a
extins atribuţiile, s-au dezvoltat şi fluxurile de venituri şi cheltuieli publice, depăşind
aspectul cantitativ al importanţei în plan financiar şi acţionând ca instrument de intervenţie
în plan economic şi social. Urmărind accentuarea rolului statului în societate, evoluţia
economiei şi a ideilor economice, putem să distingem, într-o formă simplificată, câteva
etape în evoluţia rolului fluxurilor fiscale şi bugetare.
Perioada liberală a finanţelor publice (sfârşitul secolului al XVIII-lea şi secolul al
XIX-lea) a fost dominată de concepţia privind superioritatea iniţiativei particulare (idee

7
Finanţele publice – Iulian Văcărel şi colaboratorii“, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1999,
pag. 40-43

11
susţinută de A. Smith, J.B. Say, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad etc.). Doctrina liberală
consideră că, pentru buna funcţionare a mecanismului pieţei, factorii de producţie trebuie să
se poată mişca liber de la un sector la altul, conform barometrului preţurilor, după principiul:
laissez faire, laissez, passer.
Finanţele publice în perioada intervenţionistă. Consecinţele nefaste ale primului
război mondial, urmat de criza economică din perioada 1929-1933, au influenţat radical
gândirea economică a vremii, astfel încât concluziile economiştilor (John Maynar Keynes,
James Tobin, Victor Slăvescu, Mitiţă Constantinescu, Victor Jinga ş.a.) sunt răspunsuri la
starea de criză.
Noua abordare liberală. Deşi teoria economică a lui Keynes s-a generalizat în
democraţiile occidentale, după cel de-al doilea război mondial, tot mai multe opinii
redeveneau de orientare liberală. Interesant de remarcat că, în această perioadă, tendinţa
liberală şi cea intervenţionistă (divizate în subtendinţe) au coabitat şi/sau au alternat ca
pregnanţă, dând naştere unor confruntări permanente în planul ideilor şi al transpunerii lor
în practică.
Se poate afirma că, în perioada contemporană, circuitul fiscal bugetar se
caracterizează printr-o modificare a dimensiunii, care a transformat raportul său cu
economia reală. Această schimbare îmbracă un aspect cantitativ, marcat de ponderea
veniturilor şi cheltuielilor bugetare în produsul intern brut – aproximativ 15% înainte de
primul război mondial şi circa 50% în prezent, şi un aspect calitativ, constând în
transformarea conţinutului acestora.
Rolul statului s-a extins progresiv în numeroase domenii de activitate economică şi
socială, ceea ce s-a repercutat într-o creştere de volum a bugetului public şi o schimbare a
rolului finanţelor publice. Intervenţiile statului nu se mai bazează doar pe instrumentele
oferite de finanţele publice, ci şi pe o combinaţie de instrumente diverse de politică
monetară, fiscală, bugetară, de credit.8

8
Cioponea, M., Finanțe publice și teorie fiscală, Editura Fundaţiei România de Mâine, București, 2007, pag.
20-27

12
BIBLIOGRAFIE

Cărți și articole

1. ATANASIU, I., OPRESCU, G., ATANASIU, I., PRISECARU, P., &


PAPATULICĂ, M. (2004). Politica de control a ajutoarelor de stat acordate în sectoare
specifice: industria cărbunelui, siderurgie, construcții de nave, industria autovehiculelor.
București: Ed. Institutului European din România.
2. BANU, A. (2012). Datoria publică a României (1864-1949). București:
Oscar Print.
3. BUNESCU, L. (2013). Politica financiară publică: alternative și implicații.
Sibiu: Editura Universității “Lucian Blaga.”
4. BUNESCU, L. (2015). Oportunități și constrângeri privind măsurarea
optimului fiscal-bugetar: în context internațional. Sibiu: Editura Universității “Lucian
Blaga.”
5. CÂRLESCU, N. (2013). Evaziune fiscală: comentarii și exemple practice.
București: C. H. Beck.
6. Centrul de Resurse Juridice (Ed.). (2004). Dispoziții financiare și bugetare.
București: Pipera-Dacris.
7. CHIRICĂ, L., & ALEXANDRU, B. (2002). Finanțe publice, contabilitate
bugetară și de trezorerie. București: Editura Economică.
8. COMAN, F. (2000). Control și audit bancar. București: Lumina Lex.
Controlul financiar. (2004). București.
9. Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (Ed.).
(2009). Ghidul experților contabili și al contabililor autorizați în activitatea de prevenire și
combatere a spălării banilor și a finanțării actelor de terorism (Ed. a 3-a, rev. și ad).
București: Editura CECCAR.
10. DROSU ȘAGUNA, D. (2012). Drept financiar public (Ediția 5). București:
C. H. Beck.
11. DROSU ȘAGUNA, D., & ȘOVA, D. (2005). Drept financiar public.
București: All Beck.

13
12. DURET, N., & MIRONOV, G.-N. (n.d.). Drept financiar și fiscal. Galați:
Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați.
13. ENE, S., MARCU, N., & GÎDIUȚĂ, M. (2005). Finanțe publice. Pitești:
Independența Economică.
14. HÂNCU, R., BUȘMACHIU, E., & IGNAT, M. (Eds.). (2005). Finanțe
publice: sinteze, scheme, teste. Chișinău: ASEM.
15. HOANȚĂ, N. (2010). Evaziunea fiscală (Ediția a 2-a). București: C. H.
Beck.
16. LAZĂR, C., MATEI, M., & ANDREI, J. (Eds.). (2007). Finanțe: finanțe
publice, finanțele întreprinderii. Ploiești: Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești.
17. LEONTE, D., & CIOPONEA, M.-C. (1999). Finanțe publice: note de curs.
București: Editura Fundației “România de Mâine.”
18. MARINESCU, C. (2010). Principalele sancțiuni prevăzute în legislația
financiar-fiscală. București: Editura CECCAR.
19. MIHALCEA, L., & NEGOESCU, G. (1999). Finanțe publice și analiză
financiară. București: Editura Didactică și Pedagogică.
20. MIRCEA, M. C., & BUCUR, I. A. (2011). Finanțe publice: sinteze teoretice,
aplicații practice și teste grilă. Bacău: Alma Mater.
21. MIRCEA, M. C., & BUCUR, I. A. (2013). Finanțe publice: curs universitar.
Bacău: Alma Mater.
22. MOISESCU, F. (Ed.). (2004). Administrație publică: gestiunea resurselor și
audit. Chișinău: Valinex.
23. MOȘTEANU, T., & PANAITE, I. A. (Eds.). (2001). Finanțe-buget: sinteze
teoretice și aplicații practice. București: Editura Economică.
24. MURGESCU, B., ANGHEL, G., IVAN, M., MURGESCU, M.-L.,
VĂCĂROIU, N., VEDINAȘ, V., & BĂLȚĂTESCU, C.-M. (Eds.). (2014). Istoria Curții
de Conturi a României: 1864-2014. București: Curtea de Conturi a României.
25. NIȚULESCU, G., & DOGARU, C. (2005). Ghidul financiar bancar.
București: House of Guides.
26. PIVODĂ, D. (2002). Analiza și actualizarea la inflație. București: Editura
Economică.

14