Aspecte ale iluminismului francez şi cel românesc

Eugen Rusnac, conf. univ. dr.,

Vasilisa Rusu, lector superior,
UPS „Ion Creangă”

Nu trezeşte îndoială faptul că, prin Iluminism, înţelegem o amplă mişcare culturală şi
ideologică, care a cuprins ţările europene în sec. XVIII, fenomenul fiind cunoscut şi ca Secolul
Luminilor. Iluminismul în Franţa se caracterizează printr-o concepţie filosofică aparte despre om şi
despre lume, ce şi-a găsit o expresie plenară în diverse sfere ale activităţii spirituale, inclusiv în

80
literatură şi artă, mai ales că literatura, în viziunea iluminiştilor, era un mijloc eficient de reeducare a
omului şi de schimbare a societăţii.
Se ştie că profunda contradicţie dintre dezvoltarea forţelor de producţie şi relaţiile burgheze,
pe de o parte, şi relaţiile feudale ce mai persistau încă, pe de alta, au stat la baza tuturor luptelor
ideologice în Franţa secolului XVIII. Deţinând în mare parte puterea economică, dar lipsită de drepturi
politice, burghezia porneşte procesul de pregătire a revoluţiei de la 1789 pentru a obţine puterea
politică. Anume spre realizarea acestui scop au fost îndreptate toate eforturile scriitorilor iluminişti
francezi. Or, incapacitatea curţii regale şi a vârfurilor aristocratice de a conduce, de a face faţă noilor
cerinţe ale vremii şi profunda nemulţumire a „stării a treia‖ erau evidente.
În acest context, apare un fenomen nemaiîntâlnit până atunci în istoria literaturii europene.
Iluminismul francez promovează o literatură militantă, punând pe prim-plan preocupări de probleme
politice, sociale, ştiinţifice şi filosofice şi urmărind să realizeze, prin opera sa, nu atât „frumosul‖ şi
„general-umanul‖, cât ameliorarea condiţiilor de viaţă ale omului şi reorganizarea societăţii. Anume
acest lucru explică accentul pus în operele iluminiştilor mai mult pe conţinut decât pe formă. Aşadar,
literatura franceză din această perioadă are o funcţie contestatară, privilegiind operele de idei şi
împiedicând, într-o anumită măsură, dezvoltarea creaţiei de pură ficţiune poetică. Printre trăsăturile
caracteristice, am putea menţiona caracterul ei raţionalist şi combativ, caracterul satiric îndreptat spre
critica regimului social-politic existent, critica regalităţii, a bisericii catolice şi a papalităţii.
Ideile iluminiştilor francezi au influenţat generaţii întregi de scriitori europeni, inclusiv şi pe cei care
au intrat în istoria literaturii române cu denumirea de „scriitori paşoptişti‖ . Despre mişcarea
paşoptistă, care în mod firesc este legată de specificul iluminismului românesc, s-a scris mult în
deceniile trecute, uneori contradictoriu. Chiar şi manualul „Istoria literaturii moldoveneşti‖ , volumul
doi, apărut doar cu câţiva ani înainte de dezmembrarea URSS-ului (1988), o defineşte destul de confuz
: „curent democratic‖ (p. 18), „mişcare revoluţionară‖, „manifestări revoluţionare‖ (p. 20), „totalitatea
manifestărilor legate de mişcarea revoluţionară burghezo-democratică de la 1844‖. (p. 34) Doar într-
un singur loc (p. 33) perioada anilor 1840-1860 este numită „apogeul iluminismului moldovenesc‖ .
Cercetând fenomenul, trebuie să luăm în considerare faptul că în acea perioadă Principatul
Moldovei era o semicolonie a unui imperiu muribund şi ocolit de impulsurile progresului. Elementul
burghez era atât de slab, încât nici pe departe nu constituia o clasă care ar fi putut să intre pe arena
politică ca o forţă organizată, capabilă să pregătească şi să realizeze o revoluţie, aşa cum s-a întâmplat
în Franţa în anul 1789. Anume din această cauză, spre deosebire de iluminiştii francezi, capii acestei
mişcări în Moldova au fost, în fond, reprezentanţii aristocraţiei feudale : V. Alecsandri, fecior de
vornic; A. Russo, trăgându-se dintr-un neam vechi boieresc; M. Kogălniceanu, feciorul vornicului Ilie
Kogălniceanu; C. Negruzzi, şi el fecior de boier ş.a.m.d.

81
 Ce-au găsit în ţară aceşti tineri reîntorşi de la studii, cu sufletul şi inteligenţa luminate de
civilizaţia europeană şi porecliţi aici „nemţi‖ si „bonjurişti‖? După mărturisirea lui V. Alecsandri: „sus –
puterea egoistă, jos – şerbia şi mizeria fără protecţie şi totul mişcându-se într-o atmosferă neguroasă de
ignoranţă, de superstiţie, de pretenţii, de lăcomie şi de frică...‖.
Înţelegând prea bine acest lucru, acei tineri romantici, fiind şi patrioţi înflăcăraţi, s-au unit cu
toţii în jurul unei idei ce avea să devină scopul suprem al vieţii fiecăruia dintre ei: „Domnilor! Să ne
spălăm de provincialism!, exclamau paşoptiştii, numai astfel vom putea deveni o naţiune ce va merita să
fie scrisă pe harta civilizaţiei moderne a Europei. Acum ori niciodată!‖ .
Mişcarea de la 1848 e un fenomen aparte în istoria neamului nostru şi, dacă e să folosim expresii
pompoase, a valorat mai mult decât o revoluţie socială. A fost un proces de naştere, chinuitor şi greu,
uneori contradictoriu, de construire a unei noi structuri sociale – intelectualitatea naţională.
Ea este floarea oricărei naţiuni, axa vibrantă care determină, în ultimă instanţă, spiritualitatea. Ea
este produsul muncii asidue a zeci de generaţii de cărturari, al aspiraţiilor lor îndrăzneţe. Intelectualitatea
naţională este mândria şi, totodată, servul umil al naţiunii pe făgaşul propăşirii. Atâta timp cât ea rămâne
incoruptibilă, orice popor are şanse la viaţă.
Regimurile sociale totalitariste, înţelegând aceasta, şi-au îndreptat toată puterea terorii lor, în
primul rând, împotriva intelectualităţii. Iată de ce, făcând doar primii paşi spre a se constitui ca
intelectuali, tinerii de la 1840 au intrat imediat în conflict cu guvernul. „Noi avem lege, scria V.
Alecsandri, suntem eretici, provocăm boierii la duel... Criticăm abuzurile, dispreţuim drăgălaşa
chiverniseală, cercăm a forma o opinie publică şi visăm cai verzi pe pereţi... Prin urmare, suntem buni de
înfundat pe la mănăstiri... Însă fiindcă suntem feciori de boieri şi pentru că inspirăm oarecare temere, în
calitatea noastră de capete stricate, nu se leagă nimeni de noi‖ .
Geneza lumii întregi, conform Bibliei, a pornit din CUVÂNT. Dar dacă acest început al Sfintei
Scripturi, de-a lungul veacurilor, i-a împărţit pe filosofi în idealişti şi materialişti, nimeni n-a tăgăduit
faptul că o intelectualitate se naşte din Cuvânt şi pentru Cuvânt. Anume Cuvântul a fost stindardul
mişcării de la 1848.
Prin iunie 1881, nins deja de ani, Vasile Alecsandri citea cu emoţii într-un răvaş al prietenului
său de juneţe Ion Ghica : „Mult am luptat noi, tinerii de pe atunci, cu prejudecăţile şi cu obiceiurile
rele... Multe idei greşite de-ale bătrânilor şi de-ale boierilor am spulberat şi multe idei moderne am
împlântat în spirite; multă rugină am curăţit de pe mulţi... Lucram fiecare cu cuvântul şi cu condeiul,
după puterile şi mijloacele noastre, la dezvoltarea naţionalităţii române‖.
Cuvântul şi condeiul... Aceasta e esenţa paşoptismului în Moldova. O mişcare intelectuală de
reforme ce voia să-şi vadă neamul întregit într-o ţară demnă de Europa modernă.

82
 Referinţe bibliografice
1. Drâmba, O., Istoria literaturii universale, vol. 2, Bucureşti, 1999.
2. Istoria literaturii universale moldoveneşti, vol. 2, Chişinău, 1998.
3. Alecsandri, V., Publicistică, Scrisori, Chişinău, 1968.

83