TEHNOLOGII DE CONTROL CU MIJLOACE NECONVENŢIONALE

Capitolul 1

3.4 Principiul holografiei şi istoricul dezvoltării sale

Percepţia vizuală este rezultatul recepţionării de către ochi a undelor

de lumină reflectate sau împrăştiate de către obiectele înconjurătoare şi a analizei
la nivelul scoarţei cerebrale prin intermediul informaţiilor transmise, a formei,
proprietăţilor şi distribuţiei spaţiale ce le caracterizează.

În general, amplitudinea undei luminoase provenite de la obiectele

înconjurătoare permite aprecierea formei şi proprietăţilor acestora, iar faza,
stabilind momentul începerii fenomenului ondulatoriu asociat luminii, defineşte
distribuţia spaţială a obiectelor din câmpul vizual.

În tehnica fotografică, datorită principiului de funcţionare al aparatelor

fotografice (ele se bazează pe transformarea imaginilor tridimensionale ale
obiectelor reale în imagini plane, adecvate formei materialului de înregistrare) nu
se asigură decât “conservarea” uneia din informaţiile prezentate anterior şi anume
amplitudinea, prin intermediul valorii pătratice a acesteia sau intensitatea.

Pentru a conserva pe lângă amplitudine şi faza se va utiliza

fenomenul de interferenţă a luminii , căci în figura de interferenţă a două unde de
lumină, forma şi numărul franjelor este determinat de faza undelor , iar vizibilitatea
acestora da amplitudinea lor.
În etapa înregistrării, unda provenită de la obiect, exprimată foarte
general are forma:

A0 = a0  ei0(r,t) (2)
Această undă este suprapusă peste o undă coerentă de referinţă,
exprimată prin relaţia:

AR = aR  eiR(r, t) (3)
Interferenţa celor două unde produce o distribuţie de intensitate:

I = A0 + AR 2 = a0 2 + aR 2 + 2  a0aRcos(R - 0) (4)

Această relaţie matematică exprimă legătura unică ce există între

amplitudinile şi fazele celor două unde.

Metoda înregistrării totale a imaginilor, denumită de descoperitorul ei,

fizicianul Dennis Gabor, holografie, de la cuvintele greceşti holos (total) şi grapho
(înregistrare), reprezintă în esenţă un proces optic în două etape. În prima etapă,
amplitudinea şi faza frontului de undă provenit de la un obiect iluminat de o sursă
de lumină coerentă vor fi înregistrate pe o placă fotografică, sub forma unei figuri
de interferenţă. Cum procesul de interferenţă presupune sumarea coerentă a două
radiaţii, cea de a doua radiaţie este aleasă pe considerente impuse de îndeplinirea

1
 TEHNOLOGII DE CONTROL CU MIJLOACE NECONVENŢIONALE

Fig.1 Montaj experimental folosit la înregistrarea unei

holograme
exigenţelor impuse de coerenţă, o radiaţie de referinţă, provenită de la o sursă de
lumină ce asigură iluminarea obiectului.
Schema unui montaj experimental ce permite înregistrarea figurii de
interferenţă şi unda obiect este prezentată în fig.1.
Placa fotografică astfel înregistrată, developată şi fixată se numeşte
hologramă şi serveşte în cea de a doua etapă a procesului optic, la reconstrucţia
frontului de undă înregistrat.
Pe placa fotografică nu se va obţine prin developare şi fixare
imaginea obiectului, ci o figură de interferenţă.
Forma franjelor, destul de greu observabilă cu ochiul liber, este în
general determinată de condiţiile de iluminare coerentă şi de poziţia relativă dintre
sursa de lumină utilizată, placa de înregistrare şi obiect.
Folosind montajul prezentat în fig.2, la iluminarea hologramei cu unda
de referinţă se va obţine în lumina difractată pe figura de interferenţă înregistrată,
reconstrucţia frontului de undă furnizat anterior de obiect.

2
 TEHNOLOGII DE CONTROL CU MIJLOACE NECONVENŢIONALE

O imagine mai clară asupra procesului de difracţie ce stă la baza

reconstrucţiei înregistrării holografice ne-o putem forma studiind modul în care
lumina este difractată la trecerea printr-o reţea foarte fină de linii opace şi
transparente.
Difracţia, sau ocolirea aparentă a obstacolelor de către radiaţiile
electromagnetice, apare ori de câte ori acestea întâlnesc în cale obstacole de
dimensiuni comparabile cu lungimea lor de undă. Presupunând şi în acest caz că
liniile opace şi transparente au astfel de dimensiuni, la trecerea undei de lumină
prin reţea se va obţine o divizare a undei în mai multe fascicule, dintre care cel
central este cel mai intens, iar cele învecinate scad în intensitate pe măsură ce se
îndepărtează de acesta. Astfel de reţele sunt denumite în general reţele de
difracţie, iar fasciculele sub care lumina este împrăştiată, fascicule de difracţie de
ordinul 0 şi respectiv 1; -1; 2; -2 etc.
O reprezentare a difracţiei luminii pe o reţea de difracţie este
prezentată în fig.3.
Liniile opace şi transparente se comportă ca o reţea de difracţie
specială, la care regulile de trasare au fost impuse de corelaţia undă de referinţă

Fig.2 Montaj experimental folosit la reconstrucţia unei

holograme

undă obiect, holograma va permite, la iluminarea cu unda de referinţă,

reproducerea prin difracţie a undei obiect.
Deoarece nu există nici o diferenţă între frontul undei de reconstrucţie
şi frontul de undă obţinut direct de la obiect, un observator aşezat direct în spatele
plăcii va percepe aceeaşi senzaţie vizuală ca şi în cazul observării obiectului real.

Aproape uitată,ideea genială a holografiei, preconizată de Dennis Gabor, a

putut fi utilizată la adevărata ei valoare doar odată cu descoperirea laserilor.

3
 TEHNOLOGII DE CONTROL CU MIJLOACE NECONVENŢIONALE

Fig.3 Difracţia luminii pe o reţea de difracţie

Dezvoltarea continuă a tehnicilor holografice de după 1964 a permis,

prin exploatarea potenţialului aplicativ oferit de acesta, implicarea holografiei în
cele mai diverse domenii de activitate.
Astfel, prin asocierea holografiei unor tehnici convenţionale, ca:
interferometria şi fotoelastimetria sau prin dezvoltarea unor tehnici specifice noi,
ca: tehnica prelucrării şi memorării optice a datelor, tehnica înregistrării holografice
a fenomenelor dinamice etc., holografia a căpătat o implicaţie directă în domenii
tehnice şi ştiinţifice de o deosebită importanţă, ca: transmiterea şi prelucrarea
informaţiei, aeronautică, medicină, fizica plasmei etc.

3.5 Aplicaţii ale holografiei

3.5.1 Interferometria holografică

Rezultată din asocierea interferometriei cu holografia, tehnici ce

permit respectiv compararea fronturilor de undă prin intermediul figurilor de
interferenţă şi înregistrarea şi reproducerea fronturilor de undă, interferometria
holografică reprezintă o tehnică de investigare a modificărilor formei, calităţii şi
distribuţiei spaţiale a obiectelor înconjurătoare, prin intermediul informaţiilor de
amplitudine şi fază purtate în timp şi spaţiu de undele coerente reflectate sau
împrăştiate de acestea.
Interferometria holografică permite astfel, în condiţiile iluminării
coerente a obiectelor înconjurătoare, dezvoltarea unor metode eficiente de
măsură şi control nedistructiv, a unui număr foarte mare de parametri de interes,
ca: gradul de oboseală al materialelor, deformarea şi tensionarea acestora în
prezenţa unor sarcini de încărcare, modificarea indicelui de refracţie în mediu sub
acţiunea undelor de şoc sau gradienţilor de temperatură, amplitudinea sau modul
de oscilaţie a corpurilor în vibraţie etc.
Dintre principalele metode de aplicare a interferometriei holografice
(IH) se remarcă: IH cu dublă expunere, IH în timp real şi IH mediată în timp.

4
 TEHNOLOGII DE CONTROL CU MIJLOACE NECONVENŢIONALE

Procedeul utilizat în IH cu dublă expunere constă în înregistrarea pe

aceeaşi placă holografică a două fronturi de undă provenite de la acelaşi obiect. În
prima expunere, înregistrându-se frontul de undă al obiectului în stare normală, se
obţine o hologramă de referinţă. Peste aceasta se suprapune, în a doua expunere,
holograma aceluiaşi obiect în condiţiile modificării stării normale sub acţiunea unei
perturbaţii. La reconstrucţia hologramei, între cele două fronturi de undă
“îngheţate” prin procedeul de înregistrare, se produce un fenomen de interferenţă
macroscopică, ce permite punerea în evidenţă a diferenţelor de drum optic, sub
forma unor franje localizate pe imaginea tridimensională a obiectului.
Investigarea este nedistructivă, fără contact, având un grad înalt de
versatilitate şi o precizie de 0,3 m.
Metoda este limitată în general de dificultatea interpretării franjelor în
condiţiile unor deformări complexe şi de necesitatea unui număr mare de duble
expuneri, atunci când se doreşte o analiză de detaliu a modificărilor suferite de
obiect.
Operând cu fronturi de undă “îngheţate”, metoda se dovedeşte a fi
deosebit de utilă atât pentru fenomene staţionare, cât şi pentru fenomene
dinamice de mare rapiditate.

Căutând să depăşească limitările IH cu dublă expunere, Powell şi

Stetson au reuşit să demonstreze posibilitatea realizării IH în timp real, prin
compararea frontului de undă împrăştiat direct de un obiect, cu frontul de undă
reconstruit holografic al aceluiaşi obiect. Pentru ca figura de interferenţă obţinută
să poată reflecta exact toate modificările obiectului în timp real, holograma
obiectului în stare normală va trebui repoziţionată în montajul interferometric
păstrând aceeaşi geometrie şi iluminare ca la înregistrare.
Frontul de undă obţinut prin difracţia fasciculului de referinţă pe
franjele de interferenţă înregistrate în hologramă se va suprapune în aceste
condiţii exact peste frontul de undă provenit de la obiectul real. Dacă asupra
obiectului real se exercită acţiunea unei perturbaţii ca întindere, îndoire, răsucire
etc., diferenţele provocate în frontul de undă provenit de la obiect vor determina
apariţia unor franje de interferenţă localizate pe suprafaţa obiectului sau în
imediata lui apropiere, franje care nemaifiind rezultatul a două fronturi “îngheţate”
vor putea evolua în timp real.
IH în timp real se dovedeşte utilă în testarea nedistructivă la
deformări şi vibraţii a unor elemente de rezistenţă ce se folosesc în construcţiile
feroviare, aeronautice etc.
Studii de detaliu ale mişcărilor de vibraţie se fac de obicei folosind
cea de a treia metodă de interferometrie holografică şi anume IH mediată în timp.
Foarte asemănătoare cu IH cu dublă expunere, această metodă poate fi
considerată ca o generalizare a expunerii multiple într-o expunere continuă.
Studiile efectuate pentru dezvoltarea unor metode de control
nedistructiv holografic au condus la rezolvarea unor probleme importante de
măsurare şi inspecţie a materialelor şi echipamentelor, ca de exemplu: măsurarea
coeficientului Poison, măsurarea suprafeţei şi a tensiunilor mecanice, detectarea
defectelor de continuitate (fisuri şi pori) şi a anizotropiei materialelor ( recristalizări,

5
 TEHNOLOGII DE CONTROL CU MIJLOACE NECONVENŢIONALE

incluziuni), inspecţia diferitelor materiale prelucrate (laminate), structuri sudate sau

nituite, palete de turbină etc.

Dicţionar auxiliar

Difracţie - fenomen caracteristic propagării undelor, de ocolire a

obstacolelor de dimensiuni comparabile cu lungimea de undă.

Bibliografie

1. N. Popescu, M. Opran - Laseri.Aplicaţii, Editura Militară, Bucureşti,

1979
2. V. Vasiliu - Laserii cu heliu-neon şi aplicaţiile lor, editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1987
3. * * * - Dicţionar de fizică, Editura Enciclopedică Română,
Bucureşti , 1972
4. L.V.Tarasov - Laserii - Realitate şi speranţe, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1990