Capitolul I: Pământul – corp cosmic

Universul

Unitatea materiei în Univers: elementele şi structura Universului;

Universul reprezintă lumea luată în totalitatea ei, ce este infinită în spațiu și timp nelimitată
prin diversitatea formelor pe care le ia materia în procesul ei de continuă evoluție.

În Univers materia este unitară și are două forme

esențiale:
a) organizată – sub formă de corpuri cosmice;
b) neorganizată – sub formă de praf cosmic și
gaze interstelare.

Fig.1 Universul
Universul este compus din structurile cosmice:
 galaxii,
 nebuloase gazoase,
 găuri negre și alte corpuri cosmice.
Galaxia reprezintă un sistem cu masă ce este unit prin forță gravitațională și este compus dintr-o
aglomerație de stele, praf, gaz interstelar.Există 200 miliarde de galaxii.Sunt 4 tipuri de galaxii:eliptice,
spiralice, lenticulare, neregulate.
Principalele caracteristici ale Galaxiei noastre (Caleea Lactee) sunt:
 este o galaxie-spirală;
 reprezintă o insulă stelară gigantică;
 majoritatea stelelor din galaxie sunt concentrate în forma unui disc lat și bombat.
Nebuloasa reprezintă o grupare a materiei neorganizate sub forma aglomerărilor de praf cosmic
și gaze.
Găurile negre sunt corpuri cerești care atrag puternic materia din spațiul înconjurător, datorită
câmpului lor gravitațional foarte intens.

Fig2. Gaură neagră.

Stelele sunt corpurile cerești gazoase, de formă sferică ce au temperaturi ridicate și iradiază
lumină proprie.Stelele se deosebesc după masă, densitate, compoziție chimică și luminozitate.
În dependență de gradul de strălucirire, sunt stele gigantice și stele pitice. Iar în funcție de
temperatură, stelele pot fi reci (3 500-6 000°C) sau fiebinți (25 000-35 000°C). Stelele cele mai reci se
văd aroșii, iar cele mai calde – albastre (în ordine descrescătoare-albastre, azurii, albe, galbene,
portocalii, roșii)
 Fig 3. Principalele tipuri de stele.
Mai multe stele vizibile pe bolta cerească formează o constelație care alctualmente sunt în număr
de 88 și servesc drept puncte de reper în navigație folosind astolabul.
La baza originii Universului stă teoria „Big Bang” (“Marea Explozie”).
Astfel pe baza acestei teorii vârsta Universului a fost estimată la aproximativ 15 miliarde de ani,iar
vârsta Galaxiei noastre este de 13,6 miliarde de ani.
Structura Sistemului Solar
Sistemul solar este format din Soare, opt planete cu sateliții lor, planetele pitice Ceres,
Pluto,Haumea, Makemake, Eris, peste 1000 asteroizi, comete, meteoriți și materie interplanetară
dispersată.

Fig4. Sistemul Solar

Diametrul Sistemului Solar este de 12 miliarde km.
Masa Sistemului Solar – 1,9919*10E31 kg
Viteza de rotație în Galaxie- 300km/s.
Planetele sunt corpuri cerești ce se rotesc în jurul unei stele și care nu produce energie prin
fuziune nucleară.
Saltelit natural (lună) este corpul ceresc ce se rotește în jurul unei planete sau a altui corp ceresc
mai mic. În Sistemul Solar sunt 173 sateliți ce se rotesc în jurul celor 8 planete mari și 7 sateliți ce se
rotesc în jurul celor 5 planete pitice.
Cometele reprezintă corpurile cerești mici de aparență nebuloasă ce se rotesc pe în jurul soarelui
pe orbite elipice sau parabolice.
Asteroizii sunt corpurile mai mici ca planetele, dar mai mari ca meteorizii și care nu sunt comete.
Meteoriții sunt corpurile cerești ce cad pe un alt corp.
Planetele din Sistemul Solar se divizează în două grupuri:
 planete de tip terestru – Mercur, Venus, Pământ, Marte (au puțini sateliti,dimensiuni mici,
densitatea mare );
 planete gigantice – Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun(sunt gazoase, densități mici).
 Soarele și influența lui asupra Pământului
Structura Soarelui.
1 - Nucleul Soarelui sau miezul.
2 - Învelișul miezului sau zona radiativă
3 - Zona convectivă
4 - Fotosfera
5 - Cromosfera
6- Coroana solară
7 - Pete solare
8 - Granule
9 - Proeminență
Fig5 Structura Internă a Soarelui
Soarele este astrul central al sistemului nostru planetar și concentrează 99,86% din masa Sistemului
Solar.
Masa Soarelui:2,0*10E30kg;
Diametrul Soarelui- 1,4 ml km;
Compoziția chimică:55% H (hidrohen), 44% He (heliu), 1%-alte 63 elemente.
Structura Internă a Soarelui:
 Interiorul Soarelui . Este sub formă de plasmă, temperatuta-10-15 ml grade Celsius, compoziția
chimică:79% H, 20% He,1%-alte elemente; presiune constituie 10E11 atmosfere. În interior au
reacții termonucleare de transformare a H în He și emitere a energiei în spațiu.
 Atmosfera Solară ce este compusă din straturile: fotosfera, cromosfera, coroana solară.
 fotosfera este stratulluminos al Soarelui. Grosimea-500 km, temperatura- cca 6000 grade
Celsius (în petele ce apar cu o periodicitate maximă la 11 ani – 45000 grade Celsius). Petele
produc furtuni magnetice ce perturbează telecomunicațiile, produc degreglări în starea sănătății
oamenilor(în deosebi la bătrîni și cardiaci) și în comportamentul animanelor.
 Cromosfera înconjoară fotosfera. Grosimea- 10000 km, Temperatura- cca 20000 grade
Celsius.Odată la 11 ani în cromosferă se produc erupții sub formă de nori de plasmă numiți
”protuberanții solare” .Ele asigură o influență majoră asupra cîmpului magnetic al Pământului,
ionosferei,stratelor inferioare ale atmosferei și biosferei.Produc aureole boreale.
 Coroană solară este partea externă a atmosferei solare ce este vizibilă numai în timpul
eclipselor solare.Temperatura-1000000 grade Celsius. Din coroană are loc emanarea ”vîntului
solar” ce este compus din particule încărcate electric care sunt emise drept urmare a dilatării
coroanei solare dincolo de orbita Terrei.
Influența asupra Pământului

Pământului îi revine a 2-a miliardă parte din energia totală emisă de Soare. Această cantitate este
suficientă pentru menținerea vieții pe Pământ. Multe procese și fenomene care au loc pe suprafața
terestră sunt determinate de influența Soarelui. Soarele exercită asupra Pământului o puternică forță de
atracție, îi imprimă acestuia o mișcare de revoluție și una de rotație. Soarelui i se datorează procesele
și fenomenele meteorologice de formare a norilor, a precipitațiilor atmosferice, procesul fundamental
de fotosinteză, producerea mareelor, procesele de modelare a scoarței terestre, de dezagregare a
rocilor și procesele biotice care au loc în biosfera învelișului geografic.
 Pământul – corp cosmic

Individualitatea Pământului în Sistemul solar: forma Pământului, dimensiunile Pământului,

importanța lor geografică;

Forma și dimensiunile Pământului

Pământul are forma unui telluroid ( raza polară este cu 30 m mai lungă ca raza boreală). Pământul
este o planetă de dimensiuni mijlocii.

Dimensiunile Pământului sunt:

1. Raza ecuatorială – 6378,2 km;
2. Raza polară – 6358,8 km;
3. Lungimea Ecuatorului – 40075,5 km;
4. Suprafața Pământului (aria) – 510000000 km²;
5. Volumul – 1 083 miliarde km³;
6. Masa – 6x1021 tone;
7. Viteza de mișcare pe orbită – 30 km/s;
8. Numărul de sateliți naturali-1 (luna)
9. Magnetismul terestru- se răsfrînge pe o distastă de 20000 km și protejază Pământul de plasma
solaă și radiația cosmică;
10. Căldura internă a Pământului- crește în interiorul scoarței terestre cu un grad Celsius la fiecare
33 m în adîncime.
Importanța geografică a formei și dimensiunilor Pământului

Forma și dimensiunile Pământului determină:

 succesiunea zonelor geografice;
 căderea perpendiculară a razelor solare numai în zona ecuatorială și micșorarea unghiului de
cădere a razelor solare spre poli, fapt ce provoacă încălzirea neuniformă a suprafeței terestre și
determină zonalitatea geografică latitudinală;
 influențează circulația atmosferei, a curenților oceanici, mareelor etc.
 mărimea forței de gravitație, care, la rândul ei, determină menținerea atmosferei și hidrosferei,
înălțimea munților, adâncimea depresiunilor, viteza de transport și acumulare a materialelor
dietritice.

Mișcările Pământului: mișcarea de rotație (dovezi și consecințe):

Mișcarea de rotație. Pământul efectuază o mișcare de rotație deplină în jurul axei sale în 23h
56min 4s. Mișcarea de rotație are direcția de la Vest la Est. Linia imaginară, în jurul căreia se rotește
Pământul, reprezintă axa de rotație. Viteza liniară descrește de la Ecuator (465 m/s)spre poli unde
este egală cu 0.
Dovezile mișcării de rotație sunt:
1. Experimentul Foucault. Foucault a atârnat un pendul în cea mai înaltă clădire din
Paris – Pantheon. În timpul oscilării, s-a observat că pendulul se abătea spre dreapta. În
realitate, pendulul nu devia, ci clădirea, care rotindu-se împreună cu Pământul, își
schimba poziția față de planul de oscilație;
În Emisfera boreală linia de oscilație a pendulului deviază spre dreapta, iar în cea australă
– spre stânga, fapt ce demonstrează că Pământul se rotește de la vest spre est.
2. Devierea corpurilor în cădere liberă – la aruncarea ununui corp de pe un turn înalt, el
nu va cădea perpendicular, ci va devia spre est;
Consecințele mișcării de rotație sunt:
 Devierea corpurilor ce se mișcă pe orizontală. Orice corp în mișcare se abate de la direcția
inițială în emisfera boreală spre dreapta, iar în cea australă – spre stânga. Forța ce determină
abaterea este numită forța Coriolis. Aceasta influențează asupra direcției maselor de aer,
curenților maritimi, fluviilor mari.
 Turtirea Pământului la poli și bombarea la Ecuator.Determină grosimea mai mică a
 atmosferei la poli în comparație cu grosimea atmosferei la ecuator.
 Mareele sunt determinate de forțele centrifuge (care determină turtirea Pământului la poli) și
de acțiunea forței de atracție a Lunii și Soarelui. Ele se manifestă prin ridicarea și coborârea
nivelului apei în oceane și mări (flux și reflux), ele repetîndu-se la fiecare 12h30min la
ecuator, 24h50min la tropice, apogeul fiind la 27,5 zile.
 Succesiunea zilelor și a nopților. Pe partea Pământului luminată de Soare este ziuă, iar pe
partea opusă este noapte.
 Variația orei pe Glob
Principala unitate de măsură a timpului, determinată de mișcarea de rotație a Pământului în jurul axei
sale, este ziua diurnă. Zilele pot fi siderale și solare.
Intervalul de timp dintre două treceri consecutive ale unei stele prin meridianul punctului de
observație reprezintă ziua siderală. Ea este egală cu 23h 56min și 4s. și este folosită în
observațiile astronomice. Ziua solară este egală cu 24 ore și reprezintă intervalul de timp scurs
ditre 2 treceri consecutive ale centrului Soarelui prin meridianul centrului de observație. (se
determină cu gnonomul când umbra este cea mai mică).A 24 parte din durata zilei solare este ora.
Toate punctele situate pe același meridian au aceași oră locală. Întregul glob a fost divizat în 24
fuse orare, fiecare fus cuprinzând 15 grade longitudine (360/24=15 grade).Limitele între fuse au
unele abateri din cauza unor obstacole naturale și a frontierelor dintre țări, regiuni. În timpul
deplașării dint-un fus în altul spre est se adaogă o oră, spre west se scade o oră.

Fig 6.Harta fuselor orare

Determinarea orei locale pe Glob;

Determinarea orei locale și a coordonatelor geografice utilizând harta.

1. Determinăm longitudinea punctelor geografice;
2. Facem diferență între meridiane dacă punctele geografice sunt în W E
aceeași emisferă (E-E/W-W) sau le adunăm dacă sunt în emisfere
diferite (E+W).
3. Împărțim diferența/suma la 15°, iar rezultatul îl înmulțim cu 4.
( vezi Tab 2. Conversia unităților de grad în unități de timp) 0° 15° 30°
4. Luând ca reper locul unde cunoaștem ora, ne deplasăm spre
punctul a cărui oră trebuie aflată. Spre Est se adună diferența
la oră, iar spre Vest se scade.
15° = 1 h = 60 min
1° = 4 min
1’ = 4 s
Tab 1. Conversia unităților de grad în unități de timp
 Metoda I:
Se dă: Rezolvare:
Berlin – 13° long. est. 1) 78°– 13°=65°
Delhi – 78° long. est. 2) 65° 15°
h (Delhi) – 15h 42min 60 4h

h (Berlin) - ? 5°
3) 5°x4min=20min
4) 15h 42min
4h 20min
11h 22min

Metoda II:
Se dă: Rezolvare:
Berlin – 13° long. est. 1) 78°– 13°=65°
Delhi – 78° long. est. 2) 65° x 4 min = 260 min = 4 ore 20 min (4 min = 1°
h (Delhi) – 15h 42min longitudine)

3) 15 ore 42 min – 4 ore 20 min = 11 ore 22 min.

h (Berlin) - ?

Se dă: Rezolvare:
New Orleans – 90° long. vest. 1) 90°+ 50°=140°
Samara – 50° long. est. 2) 140° 15°
h (Samara) – 12h 12min 135° 9h

5°
h (New Orleans) - ?
3) 5°x4min=20min
4) 12h 12min +
9h 20min
11h 22min

h (Tokyo) - ?
Se dă: Rezolvare:
Samara – 150° long. est. 1) 139°– 50°=79°
Tokyo – 139° long. Est. 2) 79° 15°
h (Samara) – 18h 08min 75 5h

h (Tokyo) - ? 4°

3) 4°x4min=16min
4) 18h 08min +
5h 16min
23h 24min
Problemă: Care este ora locală pe meridianele de 75° long. estică și 30° long. vestică, dacă pe
meridianul Greenwich ora locală este 16.00?
I. Pe meridianul de 75 de grade longitudine estică:

75° ………….. x ore

15° ………….. 1 oră
x = 75/15 = 5 ore;
16 ore + 5 ore = 21 h

II. Pe meridianul de 30 de grade longitudine vestică:

30° ………….. x ore

15° ………….. 1 oră
x = 30/15 = 2 ore;
16 ore - 2 ore = 14 h

Răspuns: I – 21h, II-14h.

Mișcarea de revoluție (consecințe)

Mișcarea de revoluție. Mișcarea de revoluție este mișcarea Pământului în jurul Soarelui pe orbită
(934 ml km )de la Vest spre Est, timp de 365 de zile 6 ore 9 min 9 s. Viteza de revoluție a Pământului
este de 30 km/s.

Consecințele mișcării de revoluție sunt:

1) succesiunea anotimpurilor;
2) durata inegală a zilei și a nopții pe parcursul anului.
3) schimbarea unghiului de cădere a razelor solare pe suprafața terestră;
4) încălzirea inegală a suprafeței Pământului în funcție de anotimp;
5) formarea zonelor de căldură.

Pe parcursul anului, Pământul se află în puncte mai apropiate sau mai îndepărtate de Soare. Punctul
cel mai apropiat de Soare – periheliu (147 ml km) – Pământul îl ocupă în luna ianuarie . Distanța cea
mai mare dintre Pământ și Soare -152 ml km (punctul afeliu) se înregistrează în luna iulie.
22 iunie – ziua solstițiului de vară – razele solare în amiază cad perpendicular pe paralela 23°30’
latitudine nordică, numită Tropicul de Nord (Racului), luminând mai mult emisfera nordică și mai
puțin pe cea sudică. Ziua solstițiului de vară este cea mai lungă în emisfera nordică, iar noaptea cea
mai scurtă. În emisfera sudică – invers. La nord de paralela de 66°30’ lat. nordică în ziua solstițiului de
vară teritoriul este iluminat deplin. Acolo este ziua polară, care are o durată de 24 de ore la Cercul
Polar de Nord și de cca 6 luni la Polul Nord. În acest timp în jurul Polului Sud și până la Cercul Polar
de Sud este noapte polară.

22 iunie marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică și începutul iernii în emisfera
sudică.

22 decembrie – ziua solstițiului de iarnă – razele solare în amiază cad perpendicular pe paralela
23°30’ latitudine sudică, Tropicul de Sud (Capricornului). La toate paralele situate mai la sud de
Ecuator și până la paralela de 66°30’ lat. sudică, ziua este mai lungă decât noaptea. Începând cu Cercul
Polar de Sud se instalează ziua polară. În acest timp în emisfera nordică mai la nord de 66°30’ lat.
nordică este noapte polară.
Ziua de 22 decembrie este începutul verii astronomice în emisfera sudică și al iernii în emisfera
nordică.

21 martie – ziua echinocțiului de primăvară (momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc
de pe Pământ, datorită faptului că Soarele în mișcarea sa aparentă pe cer, se află exact pe Ecuatorul
Ceresc (ziua este egală cu noaptea);
23 septembrie – ziua echinocțiului de toamnă.

Ambele emisfere sunt iluminate în aceeași măsură. Razele solare în amiază cad perpendicular pe
Ecuator. Zilele de 21 martie și 23 septembrie marchează începutul primăverii și toamnei astronomice
în emisferele corespunzătoare.

Datorită mișcării de revoluție, formei Pământului și înclinării axei, cantitatea de căldură primită de
suprafața Pământului scade de la Ecuator spre Poli și drept rezultat a avut formarea a 5 zone de
căldură:

 Zona caldă (intertropicală). Ocupă spațiul cuprins între tropice (Racului și Capricornului).. Se
caracterizează prin egalitatea zilei ă cu noaptea și prin faptul că în decursul anului razele
solare cad pe suprafața planetei perpendicular sau aproape perpendicular. Aici e permanent
cald.
 Zonele temperate (nordică și sudică). Sunt spațiile poziționate între tropice și cercurile polare,
Soarele neaflîndu-se niciodată la zenit. Înălțimea Soarelui deasupra orizontului terestru
variază în decursul anului. Sunt bine pronunțate anotimpurile (4 anotimpuri).
 Zonele reci. Zona rece de nord cuprinde spațiul situat din jurul Polului Nord până la Cercul
Polar de Nord, cea rece de sud – spațiul cupprins iîntre Polului Sud și până la Cercul Polar de
Sud. La aceste latitudini razele solare încălzesc foarte slab fiindcă cad sub un unghi mic.
Proprietățile fizice ale Pământului
și importanța lor geografică
Cele mai importante proprietăți fizice ale Pământului sunt: masa, densitatea, gravitația, magnetismul
și căldura internă.
 Masa. Pământul este o planetă de mărime mijlocie cu o masă de 5,975x1021 tone și cu volumul
de 1083 miliarde km³. Dimensiunile și masa determină existența învelișului geografic și a unui
anumit raport între forța de atracție și forța centrifugă a planetei.
 Densitatea. Densitatea medie a Pământului este de 5,517 g/cm³, în litosferă constituind (2-4
g/cm³), iar în centrul Pământului – (17 g/cm³).
 Gravitația terestră - Forța de atracție exercitată de Pământ asupra uni corp situat în sfera sa
de atracție. Forța gravitațională determină existența învelișului geografic, conferă obiectelor
greutate și condiționează apariția presiunii în atmosferă, hidrosferă, în scoarța și în interiorul
Pământului. Îmreună cu energia solară, ea determină dinamica atmosferei, circuitul apei în
natură și, implicit, declanșarea proceselor fizico-geografice.
 Magnetismul terestru - câmpul magnetic permanent al Pământului, de mică intensitate,
orientat spre polii magnetici. Își are originea în interiorul Pământului presupunîndu-se că este
generat de procesele fizico-chimice ce decurg în nucleu.
Pământul se comportă ca un uriaș magnet formând un câmp magnetic ale cărui linii de forță sunt
orientate spre polii magnetici, ce nu coincid cu polii geografici. Polii magnetici își schibă poziția
deplasîndu-se dinspre Arhipelagul Nord Canadian spre Siberia . Linia imaginară care unește polii
magnetici reprezintă axa magnetică a Pământului. Câmpul magnetic al Pământului și elementele lui
sunt supuse unor variații seculare, anuale și diurne. În rezultatul interacțiunii câmpului magnetic al
Pământului cu fluxul de particule încărcate electric, ce vin de la Soare și din spațiul cosmic, în
apropierea planetei noastre are loc formarea unui înveliș numit magnetosferă, care apără natura vie
de acțiunea nimicitoare a plasmei solare și a radiației cosmice.

Fig7. Câmpul magnetic al Pământului

  Căldura internă a Pământului. Temperatura crește cu 1 grad Celsius la fiecare 33 m adîncime
în straturile scoarței terestre.Adâncimea la care temperatura crește cu 1°C se numește treaptă
geometrică. Valoarea cu care crește temperatura pentru fiecare 100 m adâncime se numește
gradient geometric. În partea superioară a mantalei temperatura constituie 1 000 – 1 500°C, iar
în nucleu – atinge 5 000°C. Căldura internă a Pământului reprezintă una din sursele energetice
care influențează procesele și fenomenele din învelișul geografic. Ea determină existența
magmei (care contribuie la deplasarea plăcilor litosferice), formarea apelor termale și a
gheizerelor.
Problemă:Să se determine temperatura în interiorul scoarței terestre la adâncimea de 1 200 m,
dacă se știe că în stratul izoterm temperatura este de 9°C?
Rezolvare:

33 m ……… 1°C
1 200 m …... x°C
x = 1 200/33 = 36
36°C + 9°C = 45°C
Răspuns.: 45°C

Modalitatea de reprezentare planimetrică a spațiului terestru

– Globul geografic;
– Planul și harta: elementele planului și ale hărții;

Modalități de reprezentare
Suprafața teretră poate fi reprezentată cu ajutorul globului geografic (reprezentare pe o sferă), al
hărții și al planului (reprezentare pe o suprafață plană).
Globul geografic – imaginea Pământului ca un tot întreg, care constituie singurul mijloc de a
reprezenta relativ real, dar la scară redusă, forma și dimensiunile Pământului, precum și cele mai
importante elemente ale suprafeței terestre. Globurile pot fi generale și tematice.
Avantajele globului geografic:
1. Toate meridianele au aceeași lungime.
2. Distanțele dintre paralele sunt egale.
3. Paralelele se intersectează cu meridianele formând unghiuri drepte.
4. Scara globului este constantă în toate direcțiile.
5. Conturul obiectelor reprezentate pe glob sunt asemenea cu conturul obiectelor reprezentate pe
teren.
6. Globul demonstrează forma sferică a Pămîntului și dă o ideie generală despre elementele
principale ale lui.
7. Cu ajutorul globului se determină ortodrama (distanța cea mai scurtă dintre 2 puncte de pe
globul geografic).
8. Globul este unicul produs cartografic care formează o ideie reală o ideie reală asupra repartiției
oceanelor și continentelor, a raporturilor dimensionale dintre ele, a formei lor.

Harta geografică este reprezentarea micșorată, convențională și generalizată a suprafeței terestre

pe care este redată repartiția spațială a diferitelor elemente naturale și socio-economice de pe un
anumit teritoriu prin intermediul semnelor convenționale.
Planul - imaginea orizontală micșorată a unei porțiuni din suprafața Pământului.

Elementele planului și ale hărții sunt:

I. elementele matematice:
 Scara de proporție – raportul dintre lungimea unei linii pe un plan, hartă sau glob geografic și
lungimea reală a aceleiași linii. Scara poate fi numerică, nominală și liniară (grafică).
Scara numerică este exprimă printr-un număr abstract și se notează printr-o fracție, al cărei
 numărător este egal cu o unitate, iar numitorul indică de câte ori au fost micșorate lungimile
reale. Exemplu: 1 : 25000, 1 : 50000,
1 : 500000, 1 : 1 000 000 sau 1 , 1 , 1 , 1 etc
25000 50 000 500 000 1000 000
Cu cât numitorul scării numerice este mai mic, cu atât reprezentarea sa pe hartă
este mai mare și invers. Din această cauză scara mai mare este cea care are
numitorul mai mic.
Scara nominală indică dimensiunea căreia îi corespunde în realitate 1 cm de pe
hartă. De exemplu: 1 cm = 20 km.
Scara de proporție liniară reprezintă o dreaptă ce este divizată în segmente egale,
notate prin cifre, care indică valoarea reală a segmentului.
De exemplu:
0 20 km
- Rețeaua de grade – sistem de paralele și meridiane geografice ce permite
determinarea poziției oricărui punct de pe suprafața Pământului. Pentru acesta
este destul de cunoscut două coordonate: latitudinea și longitudinea.
Latitudinea geografică a unui punct reprezintă dinstanța exprimată in grade uia față de Ecuator
în direcție Nordică sau sudică. Latitudinea se măsoară de la Ecuator spre Polul Nord și spre Polul Sud;
mărimea ei variază între 0° și 90° latitudine nordică ( sudică).
Longitudinea geografică a unui punct este distanța exprimată în grade față de meridianul
Greenwich (0°).
Longitudinea geografică se calculează de la meridianul Greenwich spre Est și spre Vest având
valoarea cuprinsă între 0° și 180° longitudine estică ( vestică).
Latitudinea și longitudinea constituie coordonatele geografice și servescpentru precizarea poziției
geografice a oricărui punct aflat pe suprafața terestră.
II. elementele geografice (căi de comunicații, râuri, păduri, precipitațiile, presiunea) sunt redate prin
semne convenționale (de exemplu: culori, curbe, simboluri, cifre, litere etc.).
Totalitatea semnelor convenționale cu explicația ce le corespund formează legenda hărții.
Clasificarea hărţilor după diferite criterii (după scară, destinaţie, conţinut)

Hărțile geografice se clasifică după mai multe criterii:

1. Scară; se deosebesc:
- hărți geografice la scară mare – de la 1: 10000 până la 1: 200000 (hărți topografice);
- la scară medie – de la 1: 200000 până la 1: 1 000000;
- la scară mică – mai mari de 1: 1 000000.
2.Conținut: hărțile pot fi generale și speciale sau tematice.
- Hărțile generale cuprind o complexitate de elemente geografice naturale și
socio-economice, fără a evidenția special anumite obiecte.
- Hărțile topografice de detaliu se construiesc la scări mari (1 : 25000 – 1: 200 000),
ce permit reprezentarea unui număr mare de elemente cu deformări mici.
-Hărțile topografice de ansamblu se construiesc la scări mijlocii (1: 200000 – 1:1000 000).
Hărțile topografice pot fi utilizate ca materiale de bază pentru construirea hărților
cu scări mici (de la 1:1000 000) și pentru hărțile speciale.
- Hărțile speciale sau tematice redau un element sau un grup de elemente
selecționate de pe suprafața terestră. Acestea pot fi hărți speciale fico-geografice
(de exemplu: hărți geografice, geomorfologice, climatice, hidrografice,
biogeografice, hărți ale solurilor) și hărți speciale socio-economice (de exemplu:
hărți ale populației, ale rețelei de așezări, industriei, agriculturii ș.a.).
3.Destinație:
 didactice,
 militare,
 de navigație maritimă și aeronautică,
 turistice.
Proiecția cartografică reprezintă procedeul matematic cu ajutorul căruia se reprezintă suprafața
sferică a Pământului pe suprafața plană (hartă)în dependență de destinația hărții.
. Proiecțiile cartografice se împart în:
1. Proiecții cartografice azimutale. Poziția planului de proiecție poate fi polară, ecuatorială
sau oblică (fig.1).

Cu ajutorul acestor proiecții se reprezintă Artica și Antarctica.

Paralelele sunt circumferințe concentrice, iar meridianele- linii
radiale.

Fig.8.Proiecția azimutală.
2. Proiecții cartografice cilindrice. În această proiecție sunt întocmite hărțile lumii ce sunt
destinate navigației maritime și celei aeriene (fig. 2).

Toate paralelele și meridialele sunt egale, se

intersectează între ele sub unghi drept, scara de
proportie e menținută numai în zona ecuatorială.

Fig.9. Proiecția cartografică cilindrică

3. Proiecții cartografice conice. Se folosesc pentru reprezentarea pe hartă a statelor ce au

întindere mare direcție longitudinală (fig. 10).

Unghiurile și suprafețele pe pe hărțile realizate în proiecția conică

sunt deformate mai puțin.

Fig10.Proiecția cartografică conică

Importanța practică a hărților. Practicfiecare domeniu de activitate umană utilizează hărțile ( în
activitățile de prospectare/cercetare și exploatare a resurselor naturale, construicția așezărilor umane,
organizarea transporturilor, , a infrastructuriilucrări de amenajare a teritoriului, navigația aeriană și
maritimă, turismul, activitățile militare).
Importanța științifică. Oricare activitate de cercetare științifică din domeniul științelor naturale, al
istoriei nu poate fi concepută fără hărți.
Rolul didactic al hărților. Harta este indispensabilă la așa displine precum geografia, istoria ș.a.
Indiferent de scopul căruia este destinată, harta este o sursă de informare foarte complexă.
Cu ajutorul hărților se pot determina distanțele, coordonatele geografice,altitudinea reliefului, etc:
– Determinarea coordonatelor geografice;

Precizia determinărilor de coordonate geografice pe hărți depinde de scara harții.

1. Alegem o hartă amănunțită.
2. Stabilim valorile paralelelor și meridianelor care mărginesc ochiul rețelei cartografice în care se
găsește punctul luat în considerare.
Punctul A din fig. 1 este situat între paralelele de 44 si 45° și meridianele de 26 și 27°.
4. Se trasează cu creionul paralela și meridianul punctului A în interiorul ochiului rețelei cartografice.
 Fig.11. Determinarea pe hărți a coordonatelor geografice ale punctului
A.

5.Se determină apoi prin regula de trei simplă valoarea în minute a lui a si b, măsurându-se cu rigla
întreaga paralelă și întregul meridian al punctului A, ca și lungimea segmentelor a șib, raționându-se
astfel: dacă pentru întreaga lungime a paralelei punctului A, cuprinsă între meridiniale de 26 si 27°, de
18 mm, corespund 60', pentru lungimea lui a de 12 mm vor corespunde 40'. Astfel, longitudinea
punctului A va fi de 26°40'. Latitudinea punctului A va fi de 44° + b.
Pentru stabilirea felului latitudinii si longitudinii trebuie observat sensul de creștere a valorii
meridianelor si paralelelor. Direcția spre care cresc aceste valori reprezintă felul longitudinii sau
latitudinii. Dacă, de exemplu, valorile meridianelor cresc spre cadrul estic al hărții, atunci longitudinea
punctului va fi estică; în caz contrar va fi vestica.

Determinarea coordonatelor geografice ale Vârfului Mont Blanc

1. Determinăm longitudinea pentru Δµ (AE).
AB=44mm=10° [40°-50°]
AE=25mm= Δµ=25x10°/44°=250°/44°
250° 44°
5,7272=5°

0,72 x 60 = 43’
0,72 x 60 = 43’’

Δµ=5°43’43’’
µ=40°+5°43’43’’=45°43’43’’

2. Determinăm latitudinea pentru Δλ.

CD=31mm.
CD=31mm=10°[0°-50°]
CE=21mm=Δλ=21 x 10°/31°=210°/31°

210° 31°
 6,7741=6°

0,77 x 60 = 46’
0,41 x 60 = 24’’

Δλ=6°46’24’’
λ=0°+6°46’24’’=6°46’24’’

R.: Vf. Mont Blanc are coordonatele: 45°43’43’’ lat. N și 6°46’24’’ long. E.

Determinarea altitudinii unui punct pe o hartă topografică

La determinarea altitudinii unui punct pe o hartă topografică în curbe
de nivel se pot ivi două cazuri : 1) când punctul se găsește pe una din
curbele de nivel și 2) când punctul se găsește între două curbe de nivel.
În primul caz, altitudinea punctului este chiar aceea a curbei de nivel
pe care se situează.
În cazul al doilea (fig.4), pentru determinarea cotei punctului P situat
între curbele de nivel de 40 și 45 m, se poate folosi următorul procedeu : se
măsoară distanța pe hartă dintre M și N și distanța dintre M șiP. Fie MN = 20mm și MP=7 mm.Ca
urmare, dacă pentru o distanță de 20 mm există o diferență de nivel de 5 mpentru o distanță de 7 mm
diferența de nivel va fi de 1,75m. Această diferență de nivel dintre M si P se adaugă la altitudinea
curbei C1, pe care se găsește punctul M și se obține altitudinea punctului P. Altitudinea punctului P va
fi deci :
40 m + 1,75 m=41,75 m.
.

Fig. 12.Determinarea altitudinii punctului P.

– Calcularea distanțelor pe hartă.

Să calculăm lungimea munților Atlas (Africa de Nord-West) utilizând harta.

1) Măsurăm cu rigla lungimea munților pe hartă (harta fizică a Africii, scara
1:35 000 000). Obținem valoarea de 5 cm.
2) Transformăm scara de proporție din scară numerică în scară nominală.
1: 35 000000 1 cm = 350 km.
3) înmulțim aceste două valori:
5 x 350 = 1750 km.
Am calculat lungimea munților Atlas după formula: D = d x n, unde: D = distanţa pe teren; d =
distanţa măsurată pe hartă; n = numitorul scării hărţii.
În cazul dat, d = 5 cm, iar n = 35 000 000 cm. Cum distanţa de pe teren se măsoară de obicei în km a
fost necesar să facem transformarea din cm în km.
Ştiind că 100 000 cm = 1 km, reiese că 35 000 000 cm =350 km.
Astfel, rezultă că D = 5 x 350 = 1750 km.

100 cm = 1 m;
1000 cm = 10m;
10 000 cm = 100 m;
100 000 cm = 1000 m = 1 km.

II. După sistemul de carturi:

1) Determinăm între ce paralele se află Munții Atlas. Am obținut paralele de 10° long. vest. și 10° long.
est.
2) Le adunăm: 10°+10°=20°
3) Înmulțim suma cu 111 (1°=111 km):
20 x 111 = 2220 km.
Cu ajutorul acestor metode am calculat lungimea aproximativă a Munților Atlas. Lungimea reală a
Munților Atlas este de 2092 km.

……………………………………………………………………………………………………………

PS. Varianta deplină a lucrării poate fi descărcată gratuit accesând lincul :

http://gigapeta.com/dl/6352441a32566e apoi după 39 secunde introduceți 6 cifre ce apar și alegeți
Скачать .
NB. Viruși nu sunt!!!
PPS. Rog distribuirea lincului elevilor și altor profesori. Mulțumesc anticipat.
Alte 4 lincuri utile:
1) http://file-space.org/files/get/wO2oqrVyh-/mediile-geografice.doc.html
(mediile geografice);
2) http://file-space.org/files/get/1MUI6RHOS5/problemelageografie2.doc.html
(probleme la geografie);
3) http://file-space.org/files/get/Bp-u3Ufrhz/geog-mond.pdf.html
( geografia economică și umană - note de curs)
4) http://file-space.org/files/get/Yzus_f-HlE/geografia-12.pdf.html
(programa pentru examenul de Bac la geografie).