Particularităţile osului la copil

- Elementul specific: creşterea !

- Osul copilului este supus unor modificări
constante datorate:
- creşterii în lungime prin cartilagiul de conjugare
- creştere în grosime prin osificare periostală
- Nou-născut: matrice cartilaginoasă,
ulterior se osifică (apariţia nucleilor osoşi
diafizari, epifizari şi accesorii)
Particularităţi morfo-funcţionale

1. Osul este elastic şi flexibil

2. Periostul este puţin aderent la osul cortical,
bine vascularizat, gros, activ osteogenetic
3. Circulaţia metafizară
4. Prezenţa cartilajului de creştere
- metafiza – zona cea mai bogat vascularizată a osului –
“burete vascular”
- circulaţia venoasă încetinită datorită dispoziţiei
vilozitare a sinusoidelor venoase
- arterele metafizare au caracter terminal
- în lacurile venoase metafizare fagocitoza este scăzută
(Morrissy şi Hobo)
Prezenţa cartilajului de creştere
– legile lui Depeche şi Wolf (Volkmann):

• orice presiune pe cartilagiul de creştere încetineşte

creşterea osoasă în zona de presiune

• dezvoltarea normală a unei articulaţii condiţionată de

exercitarea de presiune la nivelul suprafeţelor articulare
şi mişcari specifice fiecărei articulaţii
 Acţiunea forţelor mecanice
în creştere asupra osului:

 Creşterea taliei – creşterea marcată a masei

corporale
 Masa scheletului creşte de la 1 la 20, cea
musculară de la 1 la 40
 Cartilajul de creştere – punct slab (cedează
înaintea osului)
Adaptarea la creşterea acestor forţe:

osul devine mai dur prin

mineralizare
trabecule de forţă în osul
spongios
cartilajul de creştere îşi
reduce dimensiunile până
la dispariţie
Existenţa cartilagiului de creştere:

• fracturile care afectează extremitatea unui os

lung totdeauna grave – probleme de morfologie
osoasă, lungime, congruenţă articulară

• fracturile diafizare – benigne, se vindecă cu

atât mai repede cu cât copilul este mai mic
Erori :

• a considera copilul un
adult în miniatură

• “creşterea aranjează totul”;

(sechelele la copil niciodată
definitive); potenţialul
plastic diminuă rapid după
12 ani
Fracturi particulare la copil

1. Fractura subperiostică
2. Inflexiunea osoasă
3. Fractura “în lemn verde”
4. Fractura prin tasare (“în bucată
de unt”)
5. Leziuni traumatice ale
cartilajului de creştere (Salter-
Harris)
Calusul fracturar

Se formează cu atât mai repede cu cât copilul

este mai mic:
 Fracturile obstetricale 7-21 zile
 Decolările epifizare 21 zile
 Majoritatea fracturilor 30-35 zile
 Antebraţ 45-60 zile
 Gambă 60-90 zile
Fractura deschisă consolidează la fel ca şi cea
închisă
Perioada de imobilizare se corelează cu tipul
de fractură şi vârsta !!!
 Urmările consolidării osoase

1. Scurtarea segmentului de membru

(importantă la membrul inferior):
- lezarea cartilajului de creştere  scurtare
progresivă
- încălecarea fragmentelor unei fracturi
diafizare  vârstă mică (sub 10 ani) probabil
compensare (2 cm.). Explicaţie: decolare
periostică întinsă
2. Alungirea segmentului de membru
(imprevizibilă) după fracturi diafizare cu
decolări periostice întinse (hiperemia
extremităţii distale cu activarea
cartilagiului de creştere.
3. Angulaţiile diafizare admise în
anumite limite pentru fiecare os (corecţie
prin creştere):
 humerus proximal maximum 20° până la
12 ani, apoi maximum 10°
 antebraţ diafizar maximum 10° până la 10
ani, apoi deloc
 diafiza femurală maximum 20° în plan
sagital şi 10° în plan frontal până la 6 ani
 decalajul axial inadmisibil
Prognosticul de remodelare a deviaţiei axiale
este mai bun:
 la vârstă mai mică (cel puţin
2 ani până la închiderea
cartilajului de creştere vecin)
 deviaţia mai aproape de placa
de conjugare
 deformaţia să fie în planul de
mişcare a articulaţiei vecine
 deformaţia la extremitatea
fertilă a osului (corecţie cu 1°
pe lună)
 deformaţia să fie cât mai
mică (30° sub 10 ani şi 10°
peste această vârstă)
Remodelarea unui calus vicios depinde de:

 vârsta cronologică
 vârsta scheletică (poate diferi de cea cronologică)
 valoarea angulaţiei
 distanţa focarului de fractură de extremitatea osoasă
 contribuţia diferită la creştere a celor două cartilaje
 stimularea creşterii longitudinale datorită fracturii
 Particularităţi terapeutice

Tratamentul conservator este de elecţie!!!

Avantaje:
 respectă formarea normală a calusului
(integritatea hematomului fracturar şi a
vascularizaţiei periostice)
 elimină riscul infecţios
 absenţa cicactricilor postoperatorii
 nu mai este necesară reintervenţia pentru
extragerea implantului metalic
 Dezavantaje:ntaje:
 posibilitatea instalării sindromului compartimental
 calus vicios (decalaj axial sau angulaţie nepermisă)
 escare sub ghips
 imobilizare prelungită (probleme şcolare)
 stări patologice incompatibile cu purtarea ghipsului
(fracturi multiple, politraumatisme, deficite
neurologice)
 necesitatea controlului radiologic intermediar la 7 şi
14 zile
 Tratamentul chirurgical are particularităţi:

 material de osteosinteză nonagresiv (broşe Kirschner)

 extragerea implantului metalic cât mai repede după
consolidare
 consolidare mai îndelungată deoarece:
- se evacuează hematomul fracturar
- devascularizare importantă (deperiostare întinsă)
- calus prin osificare primară