Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aparat Genital Feminin
Aparat Genital Feminin
FIZIOLOGIA UTERULUI
CAPITOLUL II.
FIBROMIOMUL UTERIN
FIBROMIOMUL UTERIN este o tumoră benignă, hormonodependentă care
apare şi se dezvoltă în perioada de activitate ovariană şi involuează în
menopauză. Este cea mai frecventă tumoră uterină. Se dezvoltă din musculatura
netedă a peretelui uterin (miom), dar prezintă şi o componentă conjunctivă, de
unde şi denumirea de fibromiom.
Vârsta: în mod obişnuit fibromiomul uterin apare la,o vârstă tânără, dar de obicei
nu produce simptome până la 30 - 40 de ani sau mai târziu. La femeile care au
depăşit 30 de ani se întâlneşte în proporţie de 10-30 %. Reprezintă aproximativ
18 - 25 % din afecţiunile ginecolgice şi apar mai frecvent la femeile sterile.
Apariţia şi dezvoltarea fibromiomului uterin în perioada de activitate ovariană şi
involuţia lui după menopauză, pledează pentru rolul promotor al estrogenilor şi
sugerează existenţa unui teren hormonal.
ETIOPATOGENIE SI ETIOLOGIE
Factorii responsabili pentru transformarea iniţială neoplasmatică sunt încă
necunoscuţi. Se presupune însă o serie de factori favorizanţi : se acordă un rol
de primă importanţă dezordinilor în secreţia endocrină a ovarelor şi anume
hiperfoliculinei care ar însoţi deseori fibromiomul uterin. Un alt factor favorizant
este sterilitatea şi deşi unii autori consideră fibromiomul uterin ca o cauză a
sterilităţii, este cunoscut faptul că fibromiomul uterin se întâlneşte mai ales la
nulipare, decât la multipare şi în plus nu sunt rare cazurile în care tumora a
dispărut complet după o sarcină dusă la termen.
Factori generali hormonalisunt extrogenii, STH (hormonul somatotrop
hipofizar), progesteronul, care pot influenţa proliferarea fibromiomului uterin:
Estrogenii:Scitz (1910) emite teoria genezei fibromiomului uterin printr-o
secreţie internă a ovarului modificată calitativ sau produsă de un organ care
funcţionează anormal. Teoria hormonală hiperestrogenicâ a dovedit ulterior
dezvoltarea fibromiomului uterin drept consecinţă a unei stări de
hiperfoliculinemie din organismul femeii şi în general foliculina administrată în
exces, favorizează, în mod incontestabil, dezvoltarea fibromiomelor. Ovarita
sclero- chistică şi hiperplazia glandulo- chistică a mucoasei uterine, cunoscută ca
expresie a unei stări hiperfoliculinemie sunt extrem de întâlnite la femeile cu
fibromiomul uterin. Teoria hiperfoliculinemiei rămâne cea mai plauzibilă în
explicarea etiologiei fibromiomului uterin.
Hormonul somatotrop hipofizar (STH) Prin stimularea sintezei de proteine are
o acţiune sinergică cu extrogenii ceea ce îi conferă im rol posibil în geneza
fibromiomului uterin. Datele clinice au arătat că femeile cu fibromiom uterin
prezintă mai frecvent o constituţie hiperhipofizară şi macrosomie.
Progesteronul are un efect antiestrogenic şi prin aceasta s-a sugerat că ar
inhiba creşterea leiomiomului uterin. Rolul androgenilor a fost sugerat de
dezvoltarea fibromiomului uterin în condiţii de exces de hormoni androgeni în
cadrul unui sindrom androgenital, sau a unui adenom corticosuprarenal. Există şi
alte teorii care încearcă să explice apariţia: teoria vasculara a lui Pilliet- Elebss
explică apariţia fibromiomului uterin ca o proliferare a ţesutului miomatos şi
conjunctiv perivascular; teoria resturilor embrionare - Conheim consideră
fibromiomul uterin ca fiind consecinţa unor resturi embrionare localizate peri
vascular, care se multiplică formând resturi concentrice de fibre musculare
netede, la periferia cărora în mod secundar proliferează ţesutul
conjunctiv; teoria neorofîbromatozei: Racklinghansen explică apariţia
fibromiomului uterin în cadrul unui proces de neofibromatoză.
Histogeneza nodulului fîbromiomatos
Acţiunea sinergică a estrogenilor, a STH şi a progesteronului determină la nivelul
uterului o mobilizare activ metaplaziantă a elementelor mezenchimale existente
în peretele uterin, sau a celulelor musculare primitive ale miometrului şi ale
vaselor uterine, cu formarea celulelor miomatoase şi ale ţesutului conjunctiv.
Acumularea de mucopolizaharide care prin modificări de vâscozitate tisulară
uşurează creşterea şi dezvoltarea elementelor miomatoase. Elementul care
suferă primele modificări este vasul sanguin, acolo unde se realizează
concentraţii hormonale crescute prin modificări hemodinamice locale.
Histogeneza fibromiomului uterin parcurge câteva etape-evolutive: formarea
focarelor de proliferare este precedată de o puternică reacţie vasculară,
manifestată prin hiperemie, stază şi hemoragii; începuturile tumorale
microscopice se realizează prin intensificarea proceselor proliferative şi
constituirea centrilor germinativi, din contopirea focarelor iniţiale de proliferare.
Elementele celulare încep procesul de diferenţiere cu formarea de fibre
musculare netede, subţiri şi scurte. Orientarea diferită a fasciculelor musculare şi
creşterea lor dezordonată, dovedesc caracterul atipic al ţesutului neoformat. în
intersiţiile interfibrilare şi perifasciculare se acumulează polizaharide neutre şi
creşte substanţa fundamentală, facilitând astfel proliferarea celulelor
miomatoase. Nodulii astfel constituiţi sunt dispuşi în jurul sau în vecinătatea
vaselor şi se disting de miometrul din jur prin caracteristicile structurale şi printr-o
activitate metabolică intensă. Creşterea şi maturizarea tumorii este urmarea
proliferării şi diferenţierii continue a celulelor tumorale. în zonele de maturaţie ale
tumorilor celulele miomatoase au un conţinut scăzut de material plastic şi
energetic şi prezintă o diminuare a activităţii metabolice. Pe măsura maturizării
fîbromiomului uterin şi vascularizaţia suferă modificări prin acumulare de
mucopolizaharide de tip acid hialuronic şi condroitin- sulfuric în pereţi şi
perivascular, cu îngroşarea şi înmulţirea fibrelor de colagen şi depunere de
hialin. Treptat apare un proces de scleroză vasculară cu reducerea lumenului
vascular şi hipoxie consecutivă. Pe de altă parte, proliferarea elementelor
musculare nu se însoţeşte de o creştere a numărului de capilare, ceea ce
accentuează hipoxia generată prin leziunile vasculare. Această hipoxie
favorizează dezvoltarea unui ţesut braditrop, de tipul celui de scleroză,
completând transformarea fibroasă a procesului iniţial, miomatos şi imprimându-i
totodată o anumită evoluţie morfologică cu anumit corespondent clinic.
Caracteristici generale
Fibromiomul uterin se prezintă ca o formaţiune tumorală unică sau multiplă, de
dimensiuni variabile, ce se distinge de ţesuturile din jur şi crează zone de
hipertrofie neregulată a uterului. Localizarea fîbromiomului uterin este variată în
raport cu diferitele segmente ale uterului sau ale muşchiului uterin: localizarea
corporală - este cea mai frecventă (aproximativ 96 %), sediul tumorii putând fi
fundic, peretele anterior sau posterior uterin. Localizarea pe peretele posterior
antrenează o retroversie uterină fixată, foarte adesea dureroasă. Tumorile
localizate pe flancurile uterine se dezvoltă între foiţele ligamentului larg şi rămân
întotdeauna deasupra pediculului uterin; localizarea cervicală : este mai rară (0,5
- 2,5 %) şi coexistă de obicei cu fibromioame ale corpului. Sediul poate fi
supravaginal sau intravaginal. Când este supravaginal se situează anterior sub
peritoneul intervezico- uterin, comprimând vezica si uretra, alteori posterior, sub
peritoneul fundului de sac Douglas, sau lateral între foiţele ligamentului larg,
realizând fibromiomele uterine intraligamentare. Acestea comprimă uterul şi
pediculul uterin. Când este intravaginal interesează mai ales buza anterioară a
colului şi atunci când atinge dimensiuni mari pune probleme dificile la extirpare.
Când sunt localizate subperitoneal (fibromioamele subseroase) pot fi sesile şi se
pot torsiona sau chiar rupe; localizare în miometru: fibromioamele intramurale
sau interstiţiale, când sunt de dimensiuni mici nu modifică conturul uterului, dar
când cresc în volum, produc o mărire a uterului care devine neregulat, nodular.
Prin creştere, aceste tumori ajung fie subseros, fie submucos, încât este foarte
dificil să se aprecieze cu exactitate frecvenţa lor.
Fibromiomul uterin submucos se dezvoltă sub endometru şi deşi este cel mai
puţin frecvent (aproximativ 5%) are o mai mare importanţă clinică prin
sângerările pe care le determină chiar atunci când are dimensiuni mici. Prin
dispoziţia submucoasă deformează mai mult sau mai puţin cavitatea uterină, iar
uneori dezvoltă un pedicul, devenind liber în cavitatea uterină, ca un polip
endocavitar. In această formă tinde să se elimine prin col, sub efectul
contracţiilor uterine, realizând "miomul instatu nascendi".
Numărul si dimensiunile nodulilor fibromiomatoşi este variabil. Uneori se
întâlneşte un singur nodul fibromiomatos mic, în uter, alteori şi de cele mai multe
ori se întâlnesc o mulţime de noduli fibromatoşi ajungând până la 40 - 50.
Volumul fibromioamelor este foarte diferit, unele fiind aşa de mici încât nu se pot
vedea cu ochiul liber, pe când volumul altora poate atinge mărimea unei sarcini
de 3-4 luni şi chiar mai mare. Se întâlnesc rar fibromioame care cântăresc 15-30
de kg.
Consistenta fibromiomului uterin este crescută cu zone de duritate lemnoasă
sau moi, cu porţiuni semifluctuante în funcţie de formele de degenerare, pa care
le suferă. La femeile în vârsta se găsesc fibromioame calcifiate, a căror duritate
este ca cea a osului.
Aspect macroscopicPe secţiune, nodulii fibromiomatoşi au o formă rotundă sau
ovală şi se disting de miometrul din jur, printr-un aspect albicios-cenuşiu sau
cenuşiu- roşietic, cu un desen trabecular de fibrele musculare colorate în roz,
dispuse în vârtejuri şi separate între ele de ţesut fîbros omogen alb- sidefiu, mai
mult sau mai puţin abundent, în tumorile mari acest desen este estompat sau
chiar dispărut datorită unor degenerări secundare a ţesutului tumoral. Când sunt
mai mulţi noduli tumorali, uterul, pe secţiune are o structură lobulară. Deşi nu au
capsulă bine definită, nodulii miomatoşi sunt separaţi de ţesutul muscular din jur,
printr-un strat pseudocapsular de ţesut areolar, laminat din care pot fi enucleaţ.
Unele forme anatomice sau complicaţii evolutive modifică aspectul fibromiomului
uterin: fîbromiom moale (miomul); fîbromiom roşu- violaceu din necroza aseptică;
fibromiom gălbui din degenerarea grasoasă; fibromiom cu degenerescentă
edematoasă sau chistică.
Fibromiomul asimptomatic
Se întâlneşte în proporţie de 10 %. Frecvenţa este însă mai mare pentru că în
unele tumori rămân nedescoperite în tot timpul vieţii. De cele mai multe ori un
fibromiom uterin este evidenţiat cu ocazia unui examen ginecologic şi de multe
ori este descoperit în timpul explorării chirurgicale a pelvisului. Bolnava consultă
medicul pentru creşterea progresivă în volum a abdomenului sau pentru că a
perceput suprasimfizar o tumoră intraabdominală. Simptomatologia se împarte în
semne subiective şi obiective.
Semnele subiective
Multă vreme fibromioamele sunt bine tolerate şi nu produc nici o tulburare.
Hemoragiile uterine - sângerările uterine reprezintă simptomul cel mai frecvent
întâlnit la femeile cu fibromiom uterin. Sunt întâlnite în 89 % din cazuri sub
aspect de menoragii şi metroragii, mai ales în fibromioamele cu localizare
submucoasă, la care se adaugă deseori o polimenoree; Menoragia (hemoragia
menstruală) reprezintă cea mai obişnuită şi caracteristică formă de sângerare la
femeile cu fibromiom. Nu se instalează niciodată brusc. Menstruaţiile devin
progresiv mai abundente, frecvent cu cheaguri, durează mai mult de o
săptămână, până la 10- 12 zile când sfârşesc cu o serozitate rozacee.
Metroragiile sunt mult mai rare întâlnite în 13 % din cazuri. Ele survin între cicluri
(intermenstrual), discontinuu, fiind întâlnite în caz de miom submucos, sau în
polip fioros. Sângcrârile intermenstruale sunt adesea date de alte leziuni care pot
fi un polip mucos, un cancer de col, sau un cancer de corp uterin.
Menometroragiile sunt sângerări care continuă o menstruaţie abundentă până la
menstruaţia următoare. Se întâlnesc cu o frecvenţă de aproximativ 22 % din
cazuri, în cursul evoluţiei unui fibromiom, hemoragia poate lua aliura unei
complicaţii, atunci când devin din ce în ce mai abundente, antrenând o stare de
fatigabilitate şi anemoe secundară, sau când se instalează secundar cu anemie
acută şi interesare hemodinamică. în mecanismul de producere a hemoragiei
sunt mcriminaţi mai mulţi factori: hormonali, vasculo-sanguini, mecanici.
Hidroreea este un semn de valoare semiologică, pentru un polip fioros
intracavitar sau un nodul miomatos submucos, dar ea este destul de rar întâlnită
(1,8 % din cazuri). Hidroreea constă într-o pierdere de lichid clar, albicios, al
cărei cantitate poate ajunge până la 1 litru la 24 de ore.
Pioreea sau pierderile purulente pot revela câte odată un polip fibros pe cale de
necrozare.
Leucoreea este mai frecvent întâlnită, când fibromiomul are o localizare în
regiunea istmică, este posibil ca tumora să joace un rol de "dop" şi secreţiile să
se evacueze sub formă de hidroree uterină sau vomică uterină. Hidroreea sau
pioreea pot să fie şi semnul unui cancer de corp uterin.
Fibromioamele dureroase. Durerea rezultă din degenerările ce urmează
tulburările circulatorii, infecţioase, torsiunii unei tumori pediculate, prin
compresiune la nivelul pelvisului sau printr-o leziune asociată. Durerile pot fi
continue sau paroxistice, în funcţie de cauza care le generează. Este întâlnită
sub formă de senzaţie de greutate, tracţiune în sfera genitală sau sub formă de
durere surdă, în 21 % din cazuri tumorile mari sau care suferă de o degenerare
calcară se pot însoţi de o senzaţie de greutate în plex is, mai ales în localizările
posterioare. Durerile cu caracter calicativ, spasmodic, reflectă contracţiile uterine
ce tind să excludă din cavitatea uterină un nodul submocos sau polip fibros.
Uneori durerea ia aspectul unei dismenorei particulare atunci când fibromiomul
constituie un obstacol în evacuarea sângelui menstrual, printr-un nodul stenozat
sau prin accentuarea unei flexii uterine anterioare sau posterioare. Femeia acuză
o jenă pelvină sau veritabile dureri lomboabdominale, care încep în timpul
menstruaţiei şi persistă în ziua a 2-a, a 3-a de ciclu, fiind însoţită de o sângerare
sanguinolentă redusă. Dureri intense cu caracter lancinant însoţite de semne de
iritaţie peritoneală, vărsături, subocluzie survin în cazul hemoragiilor
intracapsulare sau ca un semn premonitor al torsiunii unui miom şubseros
pediculat. Dureri cu caracter de crampe sfâşietoare însoţesc o degenerare
necrobiotică, aseptică a miomului, iar când se adaugă febră, frison, leucocitpză,
se constituie semnul supuraţiei şi abcedării unui nodul fibromiomatos. Creşterea
rapidă a unui fibromiom uterin se însoţeşte de o stare de tensiune hipogastrică.
Compresiunea pe organele din iur
Manifestările clinice sunt date de compresiunea tumorii pe căile urinare, rect,
vase. Compresiunea pe căile urinarese manifestă prin tulburări micţionale şi se
întâlneşte în 27 % din cazuri; polakiuria se constată cel mai adesea şi aspectul
simplu al unor micţiuni mai frecvente. Nu este numai expresia comprimării vezicii
printr-o tumora fibromiomatoasă cu reducerea capacităţii de destindere, ea poate
fi în urma iritaţiei trigonului vezical printr-un fibrom dispus istmic, la baza vezicii.
Caracteristic este caracterul diurn al polakiuriei; retenţia de urină se întâlneşte
mai rar, se manifestă mai ales premenstrual şi rareori ia aspectul de retenţie
acută. Tulburările în evacuarea urinei se întâlnesc mai ales în uterele
fibromiomatoase mari, retroversate, când colul împins anterior comprimă colul
vezical; răsunetul renouretral se însoţeşte rareori de complicaţii uterine cu
manifestări clinice. Se întâlneşte în cazurile de fibromiom uterin situat lateral şi
mai ales atunci când este inclus în ligamentul larg, în aceste cazuri ureterul este
deplasat, împins si comprimat sau chiar obstruat la nivelul tumorii. Afectarea
căilor urinare superioare poate fi o simplă dilataţie ureteropielocaliceală sau se
poate ajunge la hidronefroză foarte avansată şi compromiterea funcţiei renale.
Hidronefroza poate fi urmată de pielonefrită ascendentă. In aceste cazuri se
impune explorarea căilor urinare prin urografie sau examen ecografic.
Compresiunea colorectală dă în general puţine simptome, dar pot deveni
insuportabile pentru bolnavă, când se manifestă prin tenesme, constipaţie
cronică sau chiar ocluzie mecanică.
Compresiuni vasculare. Compresiunea venoasă poate fi sursa de edem la
membrele inferioare. Asocierea unei infecţii latente în micul bazin şi a unei
hipercoagulabilităţi crează condiţiile apariţiei flebitelor spontane.
Compresiuni pe nervi - nevralgii lombare şi aspect de nevrite pelviene.
Inclavarea fibromiomului reprezintă complicaţia majoră a unui fibromiom uterin
încarcerat în micul bazin şi care generează semne brutale de compresiune
pelvîană: dureri violente în etajul inferior abdominal, tensiune rectală, retenţie
acută de urină, imobilizarea tumorii în micul bazin.
Semnele obiective
Creşterea în volum a uterului cu deformarea cavităţii uterine, care poate fi pusă
în evidenţă prin histerometrie şi histerografîe. Măsurarea cavităţii uterine cu
histometru ne arată alungirea ei, iar în cazul prezenţei unor noduli submucoşi
constatăm şi neregularitatea ei. Histerografia, cu substanţă de contrast
precizează mai bine aceste caractere (alungirea si neregularitatea cavităţii
uterine). Prezenţa unei tumori care face corp comun cu uterul, în urma ei colul
uterin devine înalt (ridicat retrosimfîzar). La nivelul uterului se palpează una sau
mai multe tumori dure, netede, sau de aspect nodular. Mărirea de volum a
abdomenului este în raport direct cu mărimea tumorii.
COMPLICATIILE FIBBROMULUI
Infecţiafavorizată de mărimea cavităţii uterine dă naştere unor inflamaţii anexiale
asociate. Fibromiomul infectat se măreşte de volum şi devine mai moale.
Compresiuni grave pe organele vecine (vezică, uretere, rinichi, rect, vase şi în
fibroamele mari, asupra diafragmului).
Torsiunea flbromiomului întâlnită în formele pediculate (poate determina
abdomenul acut). Torsiunea axială a unui nodul subseros pediculat sau a uterului
fîbromiomatos în întregime. Ea poate evolua acut, lent sau în repetiţie. Torsiunea
unui fibrom subseros pediculat instalată acut se manifestă prin: dureri vii şi
continue în etajul inferior abdominal, reacţie peritoneală cu meteorism, vărsături
şi chiar fenomene de ocluzie intestinală. Torsiunea axială a uterului se produce
la nivelul istmului uterin alungit, fiind favorizată de starea gravido- puerperală,
care măreşte şi ramoleşte istmul.
Hemoragia internă (hemoragiile intraperitoncale), prin ruperea traumatică a
unei vene superficiale a fibromiomului este o complicaţie rară. Se întâlneşte în
cazul nodulilor subperitoneali, sesili sau pediculaţi, cu vene superficiale dilatate,
fragilzate. După abundenţa hemoragiei, tabloul clinic variază:
DIAGNOSTIC
Examenul clinic se efectuează după rnicţiune şi dacă este posibil cu rectul
evacuat. De regulă se face tuşeul vaginal sau rectal combinat cu palparea
abdomenului relaxat. La tuşeul vaginal,combinat cu palparea abdominală
constatăm un uter uniform mărit de volum sau neregulat prezentând unul sau
mai mulţi nodului fîbromiomatoşi. Fibromiomul uterin apare clinic ca o tumoră
rotundă sau rotunjită de consistenţă fermă, nedureroasă la palpare şi care face
corp comun cu uterul. Tuşeul rectal asociat celui vaginal este util pentru
aprecierea conturului şi volumului unui fîbromiom uterin.
Examinări complementare
Alte examinări:
DIAGNOSTIC DEFERENTIAL
Fibromiomul uterin poate fi confundat cu sarcina deşi aceasta este relativ uşor de
recunoscut, pe baza antecedentelor, în care oprirea menstruaţici şi nu
sângerarea este seninul cel mai important, ca şi pe baza examenului vaginal
care ne arată caracterele speciale ale uterului gravid (moale, globulos,
contracţii). Examenul biologic de sarcină (Gali Mainini) înlătură orice îndoială.
Chistul de ovar şi hidrosalpinxul sunt tumori laterale de uter care nu fac corp
comun cu el: sarcina extrauterină sau hematogenul organizat; inflamaţiile
anexiale pot da naştere la erori deoarece prin aderenţele stabilite masele
anexiale se alătură adesea uterului, acestea produc însă dureri vii, febră.
Cancerul colului uterin nu are în general regularităţile fibromiomului, apare în
timpul menopauzei sau după ea, tumorile organelor învecinate, mase aderenţiale
după intervenţii chirurgicale, cancerul ovarian. De asemenea, fibromiomul trebuie
deosebit de adenomioza (endometrioza) uterină. Caracteristicile distinctive
macroscopice sunt: mărirea moderată a uterului, consistenţa mai mică şi
încapsularea mai puţin evidentă ca în fibromiomul uterin. Pe secţiune,observăm
mici zone hemoragice brune, uneori confluând în geode care conţin sânge
modificat, ciocolatiu. Aceste caracteristici macroscopice pot fi înşelătoare şi de
aceea se recurge obligatoriu la bioxia extemporanee sau la examenul
anatomopatologic postoperator al piesei.
După stabilirea diagnosticului de fibromiom uterin trebuie apreciate caracterele
sale, factorii fundamentali în alegerea tacticii operatorii. Acestea vor fi definite
după ce se vor preciza: sediul tumorii, raportat la segmentul uterului şi la
straturile peretelui uterin; volumul tumorii, numărul tumorilor.
Un fibromiom mare, unic poate sugera că uterul a ajuns la un volum
impresionant; există un risc de mortalitate postoperatorie într-un procent de 2 -3
% din cazuri, prin complicaţiile inerente.
Tratamentul medical (conservativ) se aplică în:
Histerectomia subtotală aplicată la femei mai tinere şi când colul uterin este
indemn. Se execută cu păstrarea anexelor, fiind o histrectomie interanexială sau
cu extirparea anexelor, atunci când acestea sunt alterate.
Histerectomie totală practicată în cazul femeilor trecute de vârsta de 45 de ani
şi în toate cazurile în care colul uterin prezintă leziuni cu un potenţial de
malignizare în perspectivă. Având în vedere posibilitatea apariţiei unui neoplasm
pe bont restant, numeroşi autori opinează pentru histrectomie totală în cazul
fîbromiomului uterin. Ea poate să se practice cu extirpare sau cu păstrarea
anexelor.
EXPLORAREA PREOPERA TORIE
Explorarea completă a pelvisului este un timp obligatoriu al operaţiei prin care se
face o apreciere asupra dezvoltării procesului tumoral ( localizare, număr,
dimensiuni) repercursiunile asupra organelor vecine (vezică, ureter, sigma) se
evaluează starea anexelor şi prezenţa unor leziuni asociate.
INCIDENTE SI ACCIDENTE INTRAOPERATORII
Fibromiomul uterin se însoţeşte de importante modificări vasculare la nivelul
pelvisului, iar prin dimensiunile şi localizările sale poate modifica topografia
organelor din jur. Accidentele intraoperatorii sunt : hemoragii şi leziuni ale
organelor vecine. Hemoragiile pot apărea prin defecte de hemostază la nivelul
pediculilor. Deschiderea accidentală a vezicii urinare se face în timpul
laparatomiei, fie la decolarea ei de pe ureter şi vagin. Riscul ligaturii sau
secţinării ureterului în porţiunea sa pelviană este favorizat de deviaţiile produse
de tumori fîbromiomatoase mari inclusiv în ligamentul larg, sau de aderenţele
anexiale inflamatorii sau de endometrioză. Leziunile intestinale pot surveni în
cazurile în care fibromiomul uterin se asociază cu un sindrom aderenţial în care
sunt antrenate şi ansele intestinale sau în asociere cu o endometrioză externă
extinsă.
INDICATII DE TRATAMENT
Sunt 3 atitudini posibile de indicaţii terapeutice: abţinerea terapeutică şi
observaţie, tratament medical pentru controlul hemoragiilor si intervenţie
chirurgicală cât mai puţin mutilantă. In practică se întâlnesc două situaţii când
fibromiomul uterin este depistat întâmplător sau când se manifestă clinic.
Fibromiomul asimptomatic
In aceste cazuri, conduita este dictată de forma anatomică a tumorii (mărime,
localizare) de tipul evolutiv. Se indică tratament în: