1

UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” IAŞI

FACULTATEA DE ECONOMIE
SPECIALIZAREA FINANŢE - BĂNCI

GESTIUNE BUGETARĂ II
SUPORT DE CURS

TITULAR DISCIPLINĂ
LECTOR DRD. CĂTĂLIN BULGARIU

ANUL DE STUDII 3
ANUL UNIVERSITAR 2006-2007

1
2

CAPITOLUL 1

ORGANIZAREA BUGETARĂ ÎN ROMÂNIA

1.1. Conţinutul şi interpretarea bugetelor publice

Finanţele publice reprezintă relaţiile economice sub formă bănească care apar în procesul repartiţiei
PIB, respectiv venitului naţional, cu ocazia constituirii şi repartizării de fonduri centralizate la, şi de la dispoziţia
statului şi descentralizate la şi de la dispoziţia agenţilor economici, în scopul satisfacerii unor nevoi publice.
Instrumentul cel mai important de îndeplinire a funcţiilor finanţelor îl constituie bugetul.
Bugetele publice pot fi considerate relaţii economice în formă bănească care apar în repartizarea
venitului naţional cu prilejul constituirii de fonduri la nivelul instituţiilor publice şi utilizarea acestora pentru
satisfacerea unor nevoi generale.
Bugetul este definit ca ansamblul de conturi care descriu, pentru un an financiar, ansamblul resurselor şi
cheltuielilor statului.
Realizat de Guvern şi aprobat de Parlament, bugetul reprezintă actul cel mai important din viaţa publică,
deoarece el este expresia financiară a programului de acţiune a statului pe o perioadă de un an. Interpretarea
bugetului se poate face din următoarele patru perspective:
a. din punct de vedere juridic, el reclamă studierea diverselor reguli (norme) referitoare la conţinutul său,
la prezentarea sa, la adoptarea sa de către Parlament, la execuţia şi la controlul execuţiei sale; aceste
norme sunt destinate organizării unei gestiuni contabile clare a finanţelor şi precizării autorităţii
Guvernului şi Parlamentului în domeniul bugetar.
În conformitate cu legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, noţiunea de buget este prezentată ca
„document prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile sau, după caz,
numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare ai instituţiei publice”. 1
b. Din punct de vedere tehnic, interesează îndeosebi procesele de pregătire şi elaborare a bugetului,
precum şi metodele de previziune şi evaluare a diverselor categorii de venituri şi cheltuieli cuprinse în
buget;
c. Din punct de vedere economic, se poate remarca faptul că fondurile care trec prin contul bugetar
reprezintă o pondere semnificativă din PIB şi că prin impozitele prelevate şi cheltuielile efectuate statul
dispune de instrumente privilegiate de intervenţie în viaţa economică şi socială;
d. Din punct de vedere politic, bugetul este considerat ca expresie a opţiunilor Guvernului în ansamblul
domeniilor care relevă competenţele sale (politica economică, socială, educaţională, militară etc.);

1
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice
2
 3
aceste opţiuni sunt relevate prin evoluţia şi repartiţia veniturilor şi cheltuielilor şi sunt determinate de
factori multipli, legaţi de doctrinele partidelor politice, de atitudinea opoziţiei, de forţa revendicativă a
diverselor grupuri de presiune, de ponderea constrângerilor economice şi politice internaţionale, de
influenţa trecutului, de fenomenele inerţiale. 2
Bugetul statului este instrumentul principal prin intermediul căruia se verifică şi se analizează:
- execuţia cheltuielilor în limitele şi condiţiile impuse de legea bugetară anuală;
- eficacitatea gestiunii activităţilor publice, prin utilizarea corespunzătoare a resurselor financiare şi
umane existente;
- proiectarea activităţilor statului prin evaluarea diferitelor planuri şi programe de dezvoltare pentru
perioadele următoare.
Bugetul reprezintă o balanţă financiară a statului în care sunt trecute două categorii de indicatori:
veniturile şi cheltuielile statului. Ambii indicatori sunt trecuţi în acelaşi document pentru a se pune faţă în faţă
destinaţiile fondurilor financiare constituite cu sursele de finanţare.
Înscrierea veniturilor în această balanţă se face în cifre minimale globale care reprezintă limita minimă
a încasărilor ce trebuie realizată la buget.
Cheltuielile sunt înscrise în buget în cifre maximale adică nivelul până la care pot fi consumate
fondurile bugetare.
Ca balanţă financiară bugetul reprezintă un document de acţiune, o listă de venituri şi cheltuieli în care
sunt consemnate mărimile reale ale indicatorilor financiari publici (venituri şi cheltuieli) într-o exprimare
dinamică.
Bugetul este utilizat nu numai în domeniul finanţelor publice, ci reprezintă un instrument foarte
important în conducerea societăţilor comerciale, indiferent de forma de proprietate a acestora. Motivaţia
utilizării acestui tip de balanţă financiară în conducerea firmelor este dată de următoarele caracteristici: 3
О bugetul este o contabilitate a viitorului;
О bugetul coordonează activităţile societăţilor comerciale pentru obţinerea rezultatului final,
profitul;
О bugetul asigură analiza situaţiei economico-financiare în vederea obţinerii informaţiilor
necesare deciziilor care au ca obiect dezvoltarea societăţii şi adaptarea permanentă a acesteia la cerinţele
pieţei;
О bugetul estimează cheltuielile necesare pentru realizarea politicii societăţilor comerciale
referitoare la vânzări, aprovizionare, producţie, şi legat de acestea estimează rezultatele posibil de atins;
О bugetul asigură condiţiile necesare conducerii pentru exercitarea controlului asupra modului în
care se realizează obiectivele prevăzute.
Astfel, putem aprecia că bugetul este unul din instrumentele financiare cel mai des utilizat în
organizarea şi conducerea activităţilor economice. Multitudinea domeniiilor în care este utilizat a condus la
necesitatea realizării unor conexiuni între diferitele tipuri de bugete ceea ce a dus la constituirea unui sistem
bugetar.

2
Gh. MANOLESCU, Buget, abordare economică şi financiară, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997
3
C. BULGARIU, Managementul prin bugete, Anuarul Universităţii „P. Andrei”, secţiunea Economie, 1999, p.355
3
4

1.2. SISTEMUL BUGETAR ÎN ROMÂNIA

Relaţiile pe care le exprimă şi concretizarea lor în venituri şi cheltuieli prin balanţe financiare scot în
evidenţă o multitudine de date, o diversitate de exprimări valorice (venituri şi cheltuieli) cu implicări diverse în
sensul participării la constituirea fondurilor centralizate şi la consumul de mijloace.
Trăsăturile comune care fac din relaţiile bugetare un sistem de bugete publice se regăsesc în următoarele
exprimări: relaţii economice, relaţii băneşti, relaţii de repartiţie, relaţii de constituire şi repartizare a fondurilor
centralizate, relaţii de satisfacere a unor interese generale şi a unor colectivităţi publice.
Aceste relaţii, în cea mai mare parte, vizează transferuri de valoare, adică trecerea unor valori dintr-o
formă de proprietate în alta fără o echivalenţă directă sau indirectă (fără contraprestaţie).
Este foarte important de reţinut că sistemul bugetelor publice ne reprezintă transferuri de valoare sub
formă comercială. Aceste relaţii bugetare nu au ca element central preţul, ci valoarea economico-socială a
prestaţiilor instituţiilor statului în slujba cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite.
Conexiunile care se manifestă între diferitele bugete publice creează un mecanism a cărui funcţionalitate
este asigurată de caracterul sistemic al relaţiilor bugetare.
Sistemul bugetar funcţionează dacă fiecare din componentele sale acţionează în conformitate cu o serie
de principii. Pe baza acestor principii se creează un ansamblu omogen de reguli, proceduri, metode şi
metodologii de lucru prin intermediul cărora se organizează activitatea bugetară la nivel macroeconomic.

1.2.1. PRINCIPIILE BUGETARE

Pentru ca relaţiile bugetare să se desfăşoare în cele mai bune condiţii au fost statuate o serie de principii
şi reguli care stau la baza desfăşurării gestiunii bugetare. Legea finanţelor publice consemnează următoarele
principii bugetare:4
„Principiul universalităţii.
Veniturile şi cheltuielile se includ în buget în totalitate în sume brute. Veniturile bugetare nu pot fi
afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor, care au stabilite
destinaţii distincte.
Principiul publicităţii.
Sistemul bugetar este deschi şi transparent, aceasta realizându-se prin:
a. dezbaterea publică a proiectului de buget, cu prilejul aprobării acestuia;
b. dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării
acestora;
c. publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor şi
conturilor anuale de execuţie a acestora;

4
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Monitorul oficial al României nr. 597/13 august 2002
4
 5
d. mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului bugetului,
exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile, prevăzute de lege.
Principiul unităţii.
Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, pentru a se asigura utilizarea
eficientă şi monitorizarea fondurilor publice. Toate veniturile reţinute şi utilizate în sistem extrabugetar, sub
diverse forme şi denumiri, se introduc în bugetul de stat, urmând regulile şi principiile acestui buget, cu excepţia
celor prevăzute de lege(bugetele fondurilor speciale). Veniturile şi cheltuielile Fondului special pentru
dezvoltarea sistemului energetic şi ale Fondului special al drumurilor publice se introduc în bugetul de stat ca
venituri şi cheltuieli cu destinaţie specială, urmând regulile şi principiile acestui buget.
În vederea respectării principiilor bugetare, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei
legi Guvernul va propune Parlamentului modificarea actelor normative pentru desfiinţarea veniturilor şi
cheltuielilor cu destinaţie specială incluse în bugetul de stat.
Principiul anualităţii.
Veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde
exerciţiului bugetar. Toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui
buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.
Principiul specializării bugetare.
Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv, pe
categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare.
Principiul unităţii monetare.
Toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională.”
Pentru bugetele locale mai este prevăzut şi principiul echilibrului conform căruia: „cheltuielile unui
buget (local) se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv”. 5
Aceste principii bugetare sunt completare de o serie de reguli privind cheltuielile şi veniturile bugetare,
reguli menite să stabilească competenţe, sarcini, modalităţi de lucru.
Astfel, pentru cheltuielile bugetare sunt prevăzute o serie de reguli dintre care amintim:
‫סּ‬ au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările cuprinse în legi specifice şi în
legile bugetare anuale;
‫סּ‬ nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din acest buget dacă nu
există bază legală pentru cheltuiala respectivă (tot ceea ce nu este prevăzut în buget este interzis a se realiza);
‫סּ‬ nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este
aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.
În ceea ce priveşte venituri bugetare, regulile din actele normative în vigoare prevăd următoarele:
◙ nu există venit bugetar care să nu aibă un act normativ institutor;
◙ este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate, cu excepţia cazurilor când legea
prevede altfel;

5
Ordonanţa de urgenţă nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, Monitorul Oficial al României nr.431/19 iunie 2003,
art. 13
5
6
◙ sarcina suportării veniturilor bugetare trebuie cert determinată şi adusă la cunoştinţa
contribuabilului;
◙ în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare
atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, iniţiatorii au obligaţia să prevadă şi
mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea cheltuielilor. În acest scop iniţiatorii
trebuie să elaboreze, cu sprijinul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor instituţii implicate, fişa financiară
care însoţeşte expunerea de motive sau nota de fundamentare, după caz, şi care va fi actualizată în concordanţă
cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ. În această fişă se înscriu efectele financiare
asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:
a. schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru următorii 5 ani;
b. eşalonarea anuală a creditelor bugetare, în cazul acţiunilor multianuale;
c. propuneri realiste în vederea acoperirii majorării cheltuielilor;
d. propuneri realiste în vederea acoperirii minusului de venituri.
Toate aceste principii şi reguli prevăzute de legea finanţelor publice şi legea finanţelor publice locale
sunt menite să asigure un cadru general de desfăşurare a activităţii bugetare şi să creeze condiţiile pentru
descentralizarea activităţii de administrare a fondurilor financiare publice.

1.2.2. COMPONENTELE SISTEMULUI BUGETAR

Sistemul bugetar exprimă ansamblul şi totalitatea relaţiilor economice sub formă bănească care apare
în procesul repartiţiei venitului naţional cu prilejul constituirii şi repartizării de fonduri centralizate la şi de la
dispoziţia statului pentru satisfacerea unor nevoi generale ale societăţii.
În structura aceasta se produc grupări potrivit cu o anumită specificitate ţinând de nivelul intereselor de
rezolvat ş.a., ceea ce duce la manifestarea următoarelor subsisteme (componente, verigi):
o bugetul statului;
o bugetele locale;
o bugetul asigurărilor sociale de stat;
o bugetele fondurilor speciale.
Relaţiile ce se manifestă între subsistemele menţionate sunt de colaborare (nici un buget nu este
subordonat altui buget) astfel asigurându-se funcţionalitatea mecanismului financiar-bugetar.
În continuare, vom prezenta succint, în ordinea greutăţii lor specifice în cadrul sistemului bugetar, toate
componentele amintite mai sus.

BUGETUL DE STAT
Exprimă, din punctul de vedere al conţinutului economic, relaţii economice sub formă bănească care
apar în procesul repartiţiei venitului naţional cu prilejul constituirii şi repartizării unor fonduri la şi de la
dispoziţia statului în scopul satisfacerii unor nevoi generale ale societăţii. Ca dimensiune el reprezintă peste
60% din totalul sistemului bugetar.

6
 7
Ca balanţă financiară, bugetul statului apare ca o structură, cel mai adesea, deficitară ( V < C ) unde:
- veniturile provin din următoarele surse: impozite directe (în special cele pe venit), impozite indirecte
(TVA, accize şi taxe vamale) şi venituri nefiscale (vărsăminte de la societăţile comerciale cu capital de
stat, SN şi RA);
- cheltuielile au o diversitate de destinaţii (servicii publice generale, apărare, învăţământ, artă etc.).
Schematic, bugetul de stat se prezintă ca în figura nr. 1.1.

Venituri BUGETUL DE STAT Cheltuieli

Venituri fiscale: Cheltuieli în domeniile:

- impozite directe - administraţie publică centrală;
- impozite indirecte - apărare naţională, ordine publică;
Venituri nefiscale - social – cultural: sănătate,
învăţământ, cultură, tineret, sport ;
- economie: industrie, agricultură;
DEFICIT - transporturi şi comunicaţii etc.

Figura nr. 1.1. Bugetul de stat ca balanţă financiară

Provenienţa veniturilor scoate în evidenţă o diversitate de surse, cu o implicare generală a

contribuabililor în susţinerea veniturilor bugetare.
În planul implicării instituţionale bugetul statului cade în sarcina Guvernului, atât în momentul
fundamentării, cât şi pe parcursul gestiunii.
Cea mai mare parte a relaţiilor exprimate prin bugetul statului vizează redistribuiri (prin transferuri) de
mijloace bugetare, fie către celelalte bugete, fie către diferite segmente ale populaţiei.

BUGETELE LOCALE
Exprimă, relaţii economice sub formă bănească care apar cu ocazia repartiţiei venitului naţional în
legătură cu constituirea şi repartizarea de fonduri centralizate la şi de la dispoziţia unităţilor administrativ-
teritoriale în scopul satisfacerii unor necesităţi ale colectivităţilor publice locale. Sunt considerate autorităţi
administrativ teritoriale consiliile locale (comunale, orăşeneşti şi municipale) şi consiliile judeţene.
Participanţii la fondurile locale se găsesc la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale cu obligaţii
băneşti strict delimitate (impozite şi taxe locale) iar cheltuielile acoperite din acest buget, cu toată diversitatea
domeniilor, vizează acţiuni economico-sociale, culturale, şi de administrare la nivelul localităţii.(gospodărire
comunală, administraţie publică, cultură, învăţământ şi sănătate, locuinţe)
Ca balanţă financiară, bugetele locale din România prezintă particularitatea echilibrării veniturilor cu
cheltuielile ( V = C ) pe un fond de procedură administrativă prin care veniturile proprii sunt întregite de
venituri de echilibrare. Motivaţia principală este dezvoltarea inegală a zonelor, localităţilor ţării. De aceea în
7
8
structura bugetului de stat există un capitol distinct la cheltuieli numit: „transferuri către bugetele locale” unde
sunt prevăzute veniturile de echilibrare pentru bugetele locale în două forme:
a. sume defalcate din diferitele impozite mobilizate la bugetul de stat (% din impozitul pe salarii, TVA,…
se distribuie localităţilor). De exemplu, din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul
fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în
care s-a încasat acest impozit, o cotă de 36,5% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor,
pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, 10% la bugetul propriu al judeţului şi
15% la dispoziţia consiliului judeţean pentru echilibrarea bugetelor comunelor, oraşelor şi municipiilor.
Totalul sumelor alocate colectivităţilor locale este de 61,5% din încasările din impozitul pe venit plătit
de locuitorii respectivei localităţi. Cota de 63% din impozitul pe venit, pentru Municipiul Bucureşti se
repartizează, astfel: 18% la bugetele locale ale sectoarelor, 36,5% la bugetul propriu al Municipiului
Bucureşti şi 8,5% într-un cont distinct deschis pe seama Consiliului General al Municipiului Bucureşti
pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor şi Municipiului Bucureşti. 6;
b. subvenţii de echilibrare – sume globale acordate bugetelor locale pentru echilibrare. În legea anuală a
bugetului de stat este prevăzută o anexă care prevede sume ce urmează a fi alocate fiecărei unităţi
administrativ-teritoriale în parte. Criteriile în conformitate cu care sunt repartizate aceste sume sunt: 7
1. capacitatea financiară calculată în funcţie de impozitul pe venit încasat pe locuitor, în
proporţie de 70% din sumele defalcate;
2. suprafaţa judeţului, în proporţie de 30% din sumele defalcate.
Graficul nr. 1.2. evidenţiază balanţa financiară a bugetelor locale aşa cum se prezintă acestea în practica
bugetară românească.

Venituri BUGET LOCAL Cheltuieli

A. Impozite şi taxe locale
-impozite şi taxe de la populaţie
- vărsăminte de la instituţiile
publice şi regiile autonome
B. Transferuri de la bugetul de stat
-cote defalcate din diferite
impozite
-sume transferate
Cheltuielile administraţiei locale cu:
- gospodărire comunală;
- locuinţe;
- învăţământ, cultură, culte etc.
- ocrotirea sănătăţii;
- administrarea teritoriului (urbanism,
drumuri publice, infrastructură)
- protecţia socială (venitul minim garantat)

Figura nr. 1.2. Balanţa financiară a bugetelor locale

Gestiunea bugetelor locale ca răspundere administrativă revine consiliilor judeţene la nivelul judeţelor şi
primăriilor, la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor. La acest din urmă nivel instituţia primarului
6
Ordonanţa de urgenţă nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, Monitorul Oficial al României nr.431/19 iunie 2003,
art. 28
7
Idem, art.29
8
 9
reprezintă puterea executivă, iar puterea legislativă este reprezentată de consiliile locale. Municipiul Bucureşti
este administrat de Primăria generală şi Consiliul General (care au atribuţii similare consiliilor judeţene) şi de
primăriile celor 6 sectoare.

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

Exprimă, relaţii economice sub formă bănească care apar în procesul repartiţiei cu prilejul constituirii şi
utilizării unui fond specializat la şi de la dispoziţia spatului în scopul satisfacerii unor nevoi sociale ale
populaţiei ca o colectivitate sau chiar ca persoane fizice.
Ca balanţă financiară bugetul asigurărilor sociale de stat consemnează la venituri contribuţiile
specifice(pensie suplimentară, şomaj) ale agenţilor economici şi populaţiei. La cheltuieli sunt vizate asigurările
şi protecţia socială concretizate în pensii, indemnizaţii, ajutoare.
Balanţa BASS este de regulă deficitară ( V < C ) dar se echilibrează prin redistribuiri cu caracter de
transferuri din bugetul de stat. Figura nr. 1.3. ne prezintă grafic situaţia menţionată.

Venituri BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT Cheltuieli

Contribuţiile persoanelor fizice şi Plăţi privind:
juridice la fondurile de asigurări - pensiile de toate tipurile;
sociale - indemnizaţii şi ajutoare;
- alocaţii etc.
DEFICIT

Figura nr. 1.3. Balanţa financiară a bugetului asigurărilor sociale de stat

Gestiunea acestui buget revine în numele Guvernului Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale ca
autoritate centrală în domeniu. La nivel teritorial acest minister are o structură organizatorică care trebuie să
soluţioneze problemele cu privire la:
- înregistrarea forţei de muncă active;
- evidenţierea şomerilor;
- înregistrarea şi calculul pensiilor persoanelor îndreptăţite să se pensioneze sub o formă sau alta de
pensii;
- calificarea şi formarea profesională a şomerilor, stimularea agenţilor economici să angajeze şomeri;
- oferirea de bilete de odihnă şi tratament pentru pensionari.
Toate aceste obiective sunt îndeplinite prin intermediul unei structuri organizatorice proprii compuse
din: Inspectoratul teritorial de muncă, Agenţia pentru ocuparea şi formarea profesională a şomerilor, Casa de
pensii.

BUGETELE FONDURILOR SPECIALE

9
10
Exprimă fluxurile de fonduri cu concretizare în balanţe financiare distincte. Sursele de formare sunt
strict delimitate, iar destinaţia cheltuielilor vizează obiective economice sau social-culturale bine definite.
Fondurile speciale se creează în momentul apariţiei unei nevoi care se manifestă foarte acut şi a cărei
rezolvare nu este prevăzută în bugetul de stat. Pentru aceasta, se abilitează, prin lege, un organ executiv care să
încaseze şi să utilizeze fondul special creat pentru eliminarea efectelor produse de nevoia respectivă. Exemple
de fonduri speciale: pentru drumurile publice, pentru protecţia asiguraţilor, pentru modernizarea punctelor de
trecere a frontierei de stat a României etc.
Ca balanţă financiară, fondurile speciale nu pot fi niciodată deficitare (V>C), deoarece cheltuielile se
angajează cel mult la nivelul fondurilor constituite şi se execută pe măsură ce încasările la aceste fonduri s-au
realizat. Figura nr. 1.4. pune în evidenţă această situaţie.

Venituri BUGETUL FONDULUI SPECIAL… Cheltuieli

Colectarea fondurilor din taxele Cheltuieli ocazionate de lucrările
instituite prin deschiderea fondului prevăzute a se realiza din acest
special fond special constituit

EXCEDENT

Figura nr. 1.4. Balanţa financiară a fondurilor speciale

Administrarea fondurilor speciale este dată de Guvern, cu acordul Parlamentului către instituţiile
centrale reprezentative domeniului în care s-au constituit aceste fonduri.
Totalitatea bugetelor prezentate sunt sistematizate în cadrul unui singur document numit bugetul
general consolidat. Conform legii finanţelor publice, acesta este definit ca „ansamblul bugetelor, componente
ale sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg”. 8

1.3. PROCESUL BUGETAR ÎN ROMÂNIA

1.3.1. Conţinutul şi interpretarea procesului bugetar

Din punct de vedere teoretic dar şi procedural problematica bugetului în sensul derulării unor fluxuri
informaţionale cu referire la relaţiile specifice concretizate în balanţe financiare poate fi abordată din mai multe
unghiuri, astfel:
§ într-o primă interpretare procesul bugetar este ansamblul de mijloace, instrumente, acte normative
pe baza cărora cei implicaţi îşi manifestă competenţe, responsabilităţi în sensul angajării de obligaţii băneşti, şi
de solicitare şi utilizare de fonduri de la nivel central;

8
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Monitorul oficial al României nr. 597/13 august 2002
10
 11
§ procesul bugetar mai poate fi interpretat şi ca o succesiune de momente, faze şi stadii prin care
trece balanţa financiară operativă, având ca moment de început calcule previzionale asupra indicatorilor de
venituri şi cheltuieli, iar ca moment final realizarea acestora;
§ cea mai des utilizată este interpretarea proprie legislaţiei finanţelor publice, potrivit căreia procesul
bugetar reprezintă succesiunea următoarelor faze: elaborarea proiectului de buget, aprobarea bugetului, execuţia
bugetului, încheierea execuţiei bugetare, controlul şi aprobarea contului de execuţie bugetară.
Perioada de timp pe care se întinde procesul bugetar este mai mare decât un an calendaristic. Spre
exemplu, pentru procesul bugetar al bugetului pe anul 2006 etapele au următoarea succesiune:
- A. elaborarea proiectului de buget: aprilie-octombrie 2005;
- B. aprobarea bugetului: octombrie-decembrie 2005;
- C. execuţia bugetului: 01.01-31.12. 2006;
- D. încheierea exerciţiului bugetar: 31.12.2006 (dările de seamă contabile se pot depune până la
25.03.2007);
- E. controlul execuţiei bugetare: ianuarie 2006-octombrie 2007;
- F. aprobarea contului de execuţie bugetară se face odată cu aprobarea bugetului pentru perioada
viitoare: octombrie-decembrie 2007.
Privind pe axa timpului procesul bugetar al bugetului pe anul 2006 este prezentat prin figura nr. 1.5.
A,E B,E C,E D,E E E, F
TIMP
04.2005 10.2005 12.2005 12.2006 10.2007 12.2007

Figura nr. 1.5. Etapele procesului bugetar pentru bugetul pe anul 2006

După cum se poate observa procesul bugetar se întinde pe o perioadă mai mare de un an, el debutând, în
cazul de faţă, în aprilie 2005 şi finalizându-se, conform legii, abia în decembrie 2007, ceea ce înseamnă aproape
trei ani calendaristici.

1.3.2. Etapele procesului bugetar

1.3.2.1. Elaborarea proiectului de buget.

Elaborarea cu caracter de proiect a bugetelor publice presupune calcule previzionale anticipative cu

privire la un an bugetar folosind anumite elemente de susţinere în plan economic şi în plan juridic.
Pentru toţi cei implicaţi în procesul bugetar metodologia de acţiune are ca suport principal norme
elaborate în numele Guvernului de către Ministerul Finanţelor Publice. Acestea pot şi completate de dispoziţii
legale specifice diferitelor sectoare ale economiei naţionale.
Elaborarea proiectului de buget cuprinde 3 etape:

11
12
A. Fundamentarea proiectului de buget
B. Întocmirea lucrărilor pregătitoare
C. Elaborarea propriu-zisă.
A. Fundamentarea proiectului de buget
Fundamentarea proiectelor de bugete publice are la bază 4 repere de referinţă:
1. identificarea şi individualizarea indicatorilor fizici specifice pe activităţi şi acţiuni;
2. situaţia anului de bază;
3. folosirea de norme şi normative financiare;
4. cadrul juridic de acţiune.
Prima etapă, identificarea şi individualizarea indicatorilor fizici specifice pe activităţi şi acţiuni,
presupune o anume sistematizare a datelor fizice şi valorice care conturează sectoare şi domenii de activitate.
Acţiunea este concepută, sub îndrumarea Ministerului Finanţelor Publice, de fiecare minister şi instituţie ce are
răspundere în domeniul respectivului domeniu de activitate.
Indicatorii fizici specifici reprezintă, la venituri sursele de constituire a fondurilor financiare, iar la
cheltuieli consumurile ce urmează a fi efectuate pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii.
Situaţia anului de bază apare prezentă în fundamentarea bugetelor publice în cuantificarea indicatorilor
bugetari pe anul următor prin continuarea unor activităţi şi acţiuni din anul de bază. Situaţia este exprimată la
nivelul indicatorilor financiari realizaţi din anul de bază de la care se porneşte în sensul creşterii sau diminuării
în anul de plată..
Situaţia anului de bază are două componente:
- execuţia certă – realizările efective consemnate în documentele justificative;
- execuţia preliminată – aprecierile estimative cu privire la realizarea indicatorilor bugetari cuprinşi în
bugetul aprobat până la finele anului de bază.
În practica fundamentării bugetare din România situaţia anului de bază reprezintă abuziv cel mai
important indicator de fundamentare deoarece celelalte elemente de fundamentare sunt eliminate.
Folosirea de norme şi normative presupune folosirea unor dimensiuni (valorice, fizice, convenţionale)
de către instituţiile publice în determinarea cheltuielilor. Aceste norme sunt de două categorii:
o obligatorii
o indicative.
Normele obligatorii se referă la limitele valorice fixe cu privire la consumul de fonduri pe indicator
fizic, având ca arie de manifestare instituţiile de acelaşi fel (alocaţia de hrană pe zi, bursa unui student pe lună
etc.).
Normele indicative reprezintă exprimări valorice şi fizice cuprinse într-un interval cu limite minime şi
maxime în care se poate încadra o cheltuială la o instituţie publică sau alta (salariul de încadrare, consumul
mediu de materiale de curăţenie etc.).
Cadrul juridic. Toţi cei implicaţi în cuantificarea de venituri şi cheltuieli în bugetele publice au obligaţia
de a folosi acte normative care produc efecte direct sau indirect în dimensiunile propuse. În domeniul bugetar,
actele normative sunt de două feluri:

12
 13
* acte normative generale- care produc efecte cu caracter indirect – implică răspunderi şi proceduri care
obligă la atitudine din partea societăţilor comerciale şi persoanelor fizice în raportul cu statul (legea privind
înfiinţarea societăţilor comerciale, legea contabilităţii etc.);
* acte normative specifice – produc efecte directe asupra nivelului cheltuielilor şi veniturilor bugetare
(legea impozitului pe profit, legea impozitului pe veni etc.).
B. Întocmirea lucrărilor pregătitoare
Implicarea în procesul bugetar se realizează diferenţiat, potrivit cu poziţia ocupată de fiecare instituţie în
aparatul de stat, precum şi cu poziţiile celorlalţi participanţi la relaţiile bugetare. Implicarea informaţională cu
suport juridic în procesul bugetar presupune un flux de date cu caracter ascendent unde implicarea este treptată,
potrivit cu anumite răspunderi şi competenţe precum şi cu consemnări de date în documente specifice.
La baza sistemului informaţional, în sensul implicării în procesul bugetar, se regăsesc următoarele
entităţi: instituţii publice de bază conduse de persoane care poartă denumirea de Ordonatori Terţiari de Credite
(OTC), unităţi administrative, populaţia, societăţi comerciale şi regii autonome. La acest nivel sunt prefiguraţi
indicatorii fizici specifici pe fiecare unitate în parte atât la venituri, cât şi la cheltuieli constituindu-se bugetul
propriu de venituri şi cheltuieli al instituţiei publice conduse de ordonatorii terţiari de credite (de exemplu:
şcoli, licee, spitale, teatre, biblioteci etc.)
Informaţiile bugetare cu caracter previzional circulă pe orizontală de la agenţi economici şi populaţie la
administraţia locală. Pe baza lor sunt determinaţi şi indicatorii de venituri şi cheltuieli înscrişi în bugetul local.
La al doilea nivel informaţional se regăsesc în structură ierarhică instituţiile publice intermediare
conduse de persoane care îndeplinesc funcţia de Ordonatori Secundari de Credite (OSC). Aceste instituţii sunt
entităţi organizatorice ierarhic superioare instituţiilor de bază şi au misiunea de a coordona, îndruma şi
supraveghea activitatea din domeniu care se desfăşoară în localităţile arondate după criteriul administrativ
teritoriale (de exemplu: Direcţia de sănătate publică, Inspectoratul şcolar judeţean, Direcţia generală judeţeană a
finanţelor publice etc.).
La acest nivel se realizează bugete centralizatoare care cuprind bugetul propriu al ordonatorului
secundar de credite şi totalitatea bugetelor ordonatorilor terţiari subordonaţi. Preluarea datelor de la aceştia din
urmă presupune realizarea unei analize comparative a propunerilor din bugetele proprii ale tuturor instituţiilor
subordonate.
La nivelul al treilea (central) reprezentat de ministere sau alte instituţii centrale conduse de persoane
care poartă denumirea de Ordonatori Principali de Credite (OPC) centralizarea bugetelor de venituri şi cheltuieli
primite de la eşalonul inferior. După analiza comparativă a acestor bugete se realizează bugetul propriu şi
rezultatul global se transmite organului abilitat în realizarea bugetului de stat şi anume Ministerul Finanţelor
Publice.
Privite în dinamică fluxurile de date privind lucrările pregătitoare necesare fundamentării proiectului de
buget de stat la nivel macroeconomic sunt surprinse de figura nr. 1.6. Sensul raportărilor de date este ascendent,
de la eşalonul de bază spre organele centrale cu atribuţii exprese în domeniul bugetar.

13
14

G u v e rn u l R o m â n ie i

M in is te ru l fin a n te lo r p u b lic e

M in is te ru l în v ã tã m â n tu lu i M in is te r u l ju s titie i M in is te ru l s ã n ã tã tii

In s p e c to r a tu l s c o la r ju d e te a n V a s lu i In s p e c to r a tu l s c o la r ju d e te a n S ib iu T rib u n a lu l B a c ã u D ir e c tia d e s ã n ã ta te p u b lic ã C lu j D ir e c tia d e s ã n ã ta te p u b lic ã Ia s i

S c o a la n r . ... L ic e u l " X " J u d e c ã to r ia O n e s ti J u d e c ã to r ia B a c ã u S p ita lu l " S f. S p ir id o n "

Figura nr. 1.6. Fluxul informaţional privind efectuarea

lucrărilor pregătitoare pentru elaborarea proiectului bugetului de stat

C. Elaborarea propriu-zisă.
Documentele bugetare cu caracter de proiect sunt preluate de Guvern unde se finalizează unele din
proiectele de bugete publice.
Întrucât în activitatea de înscriere a veniturilor şi cheltuielilor în proiectul bugetului de stat pot apare
divergenţe între Ministerul Finanţelor Publice şi celelalte instituţii, răspunderea cade în sarcina Primului
Ministru.
Tot aici se procedează şi la sistematizarea documentelor bugetare în două părţi:
- proiecte de legi referitoare la estimările veniturilor, a cheltuielilor, a deficitului sau excedentului
bugetar, după caz şi a reglementărilor specifice exerciţiului bugetar;
- anexele la legile bugetare cuprinzând: situaţii, tabele şi sinteze cu privire la veniturile şi cheltuielile
bugetare aşezate pe capitole şi subcapitole, precum şi pe sectoare şi titulari.
Proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul
Finanţelor Publice, pe baza:
☼ prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se elaborează
proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;
☼ politicilor fiscale şi bugetare;
☼ prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere sau ale unor
acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale, semnate şi/sau ratificate;
☼ politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de buget,
prezentate de ordonatorii principali de credite;
☼ propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
☼ programelor întocmite de ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau
ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de rezultate şi de eficienţă;
programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor fiecărui program, care trebuie să precizeze:
acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate
prin indicatori precişi, a căror alegere este justificată;

14
 15
☼ propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului statului, precum şi de transferuri
consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale pentru echilibrarea bugetelor acestora;
☼ posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar. 9
Elaborarea proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor fondurilor speciale se
realizează după un scenariu asemănător, cu diferenţa că structura organizatorică este mult mai restrânsă faţă de
cea a bugetului de stat deoarece aici avem un singur domeniu, deci un singur ordonator principal de credite cu o
structură ierarhică unitară la nivelul întregii ţări. În fapt proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat şi toate
proiectele bugetelor fondurilor speciale sunt înglobate în proiectul bugetului de stat care urmează a fi votat de
parlament sub titulatura Legea bugetului de stat pe anul 200x. Tot aici sunt cuprinse şi valoarea transferurilor de
la bugetul de stat către fiecare buget local pentru echilibrarea acestora.
Proiectele bugetelor locale se elaborează de către ordonatorul principal de credite (primarul şi
preşedintele consiliului judeţean, respectiv primarii de sector şi primarul general în cazul Municipiului
Bucureşti) pe baza bugetelor proprii ale administraţiei publice locale, ale instituţiilor şi serviciilor publice de
subordonare locală. Fluxul informaţional este asemănător celui prezentat la bugetul de stat, cu menţiunea că
toate instituţiile sunt de interes local.
Ordonatorii principali de credite ai bugetului local prezintă până la data de 1 iulie proiectul de buget la
Direcţia Generală a Finanţelor Publice, instituţie care centralizează şi transmite datele Ministerului Finanţelor
Publice până la data de 15 iulie. Negocierile între organele centrale şi cele locale ale administraţiei publice se
încheie până la data de 1 august. Ministerul Finanţelor Publice comunică sumele finale ce vor fi transferate de la
bugetul de stat către toate bugetele locale pentru echilibrare în termen de 5 zile de la publicarea bugetului de stat
în Monitorul Oficial.10

1.3.2.2. Aprobarea (adoptarea) bugetelor publice

Proiectul de buget de stat este votat de Parlament, iar proiectul bugetelor locale de către Consiliile
locale.
Documentele care constituie proiectul Legii bugetului de stat sunt transmise spre Parlament la comisiile
de specialitate, nivele la care sunt analizate din punct de vedere juridic, economic, social şi politic. Din analiză
pot să reiasă anumite probleme cu care comisiile de specialitate să nu fie de acord şi să retransmită guvernului
aceste documente în vederea revizuirii lor.
În comisiile de specialitate se fac şi amendamente şi se înaintează plenului camerelor reunite pentru
dezbatere. Dezbaterea are mai multe etape:
- expunerea de motive făcută de primul ministru sau de ministrul de finanţe în care se face referire la
execuţia bugetară din anul de bază şi la dimensiunile veniturilor şi cheltuielilor perioadei viitoare precum şi la
obiectivele a căror realizare a stat la baza construcţiei bugetare (rata inflaţiei, dinamica şomajului, mărimea
produsului intern brut şi evoluţia acestuia, deficitul bugetar etc.);
- prezentarea poziţiei comisiei de specialitate a Parlamentului privind avizarea proiectului;
9
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Monitorul oficial al României nr. 597/13 august 2002, art. 28
10
Ordonanţa de urgenţă nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, Monitorul Oficial al României nr.431/19 iunie 2003,
art. 34, 35
15
16
- dezbaterea şi votarea fiecărui proiect de lege din buget şi apoi a întregului pachet care defineşte legea
bugetului de stat (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale şi repartiţiile
de fonduri bugetare către bugetele locale pentru echilibrare).
Votul nefavorabil a legii bugetului de stat conduce la schimbarea guvernului, ceea ce conferă un caracter
special acestei legi.
Procedura de adoptare a BL cunoaşte două momente:
-primul este legat de adoptarea legii bugetului de stat;
-al doilea îl reprezintă votul Consiliului judeţean respectiv Consiliului Local al fiecărei localităţi. Până
la vot, proiectele de bugete locale, elaborate în maxim 10 zile de la publicarea legii anuale a bugetului, trebuie
supuse dezbaterii publice timp de 15 zile. Momentul votului trebuie să se situeze „în termen de maximum 45 de
zile de la data publicării bugetului de stat în Monitorul Oficial.” 11
După expirarea acestui termen direcţiile generale ale finanţelor publice sistează plăţile din sumele
transferate de la bugetul de stat, urmând ca autorităţile locale să poată efectua plăţi doar din veniturile proprii
încasate.
În cazul neaprobării bugetului de în termenele legale (adică cu minim 3 zile înainte de expirarea anului
bugetar) se aplică prevederile bugetului curent realizându-se cheltuieli lunare în limita a 1/12 din bugetul
încheiat.
După aprobare bugetele au caracter operativ, adică reprezintă obligaţii de realizat.

1.3.2.3. Execuţia bugetelor publice

Aceasta se constituie ca cea mai importantă fază a procesului bugetar pentru care în planul practic poate
fi folosită expresia de gestiune bugetară. Este faza în care sunt organizate şi administrate pe bază de acte
normative relaţiile specifice în sensul mobilizării de mijloace băneşti şi repartizării lor pe destinaţii. În timp,
execuţia bugetară se situează în intervalul de timp 01.ianuarie – 31.decembrie a fiecărui an.
Spre deosebire de celelalte faze ale procesului bugetar, execuţia vizează o perioadă de timp şi o adresare
în spaţiu mult mai exacte care obligă la respectarea rigorilor disciplinei financiare. Dacă pentru celelalte etape
sunt prevăzute doar termene finale obligatorii de respectat, pentru etapa execuţiei calendarul este mult mai exact
de la începutul şi până la sfârşitul anului.
Execuţia bugetului poate fi privită ca etapa procesului bugetar în care se realizează indicatorii financiari
specifici: veniturile şi cheltuielile pe componente bugetare.
Etapa execuţiei bugetare poate fi definită ca un ansamblu de măsuri, metode, tehnici proceduri şi acte
normative prin intermediul cărora instituţiile specializate ale statului procedează la gestionarea mijloacelor
băneşti degajate de relaţiile bugetare.
De pe poziţia de balanţă financiară, un buget public poate să redea circuitul mijloacelor băneşti degajate
de relaţiile bugetare, exprimând în fond execuţia bugetară. Gestiunea mijloacelor bugetare parcurge următoarele
etape:

11
Ordonanţa de urgenţă nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, Monitorul Oficial al României nr.431/19 iunie 2003,
art. 35
16
 17
1. este momentul iniţial de înscriere a veniturilor în buget pentru care se foloseşte
expresia tehnică de fundamentare;
2. vărsarea venitului bugetar de către contribuabili în buget; încasarea propriu zisă este
finalitatea operaţiunilor de realizare a veniturilor bugetare şi poate diferi ca moment
de vărsarea venitului bugetar ( 21 );
3. are loc depersonalizarea veniturilor bugetare, adică veniturile provenite dintr-o
anumită sursă nu pot fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor unei destinaţii
precizate. Acest moment nu este consemnat în sistemul informaţional prin
completarea vreunui document;
4. stabilirea creditelor bugetare, adică sume de bani din buget folosite cu titlu definitiv
pentru acoperirea cheltuielilor aprobate;
5. efectuarea plăţile de casă din creditele bugetare deschise;
6. cheltuielile efective înregistrate de către ordonatorii de credite.
Grafic, aceste etape se prezintă ca în figura nr. 1.7.

V C

3 4
5
2 21

1 6

Figura nr. 1.7. Execuţia bugetelor publice

Această etapă a procesului bugetar este una pur tehnică din punctul de vedere al statului deoarece
sunt stabilite responsabilităţi precise atât către Ministerul Finanţelor Publice prin Trezoreria finanţelor
publice pentru gestionarea fondurilor bugetare, cât şi către instituţiile publice privind cheltuielile efectuate.
Execuţia bugetului poate fi concepută la nivelul balanţei financiare în care sunt consemnate
dimensiunile aprobate ale veniturilor şi cheltuielilor bugetare. Aici abordarea gestiunii se poate face separat
pe venituri şi separat pe cheltuieli, datorită tehnicilor diferite de lucru.
În execuţia părţii de venituri sunt folosite anumite instrumente potrivit unor metode şi tehnici de
lucru cu reflectare în actele institutoare şi care au continuitate în actele normative complementare care fac
referire la aşezarea, calcularea, vărsarea şi plata obligaţiilor băneşti către bugetele publice.

17
18
Cu referire la execuţia părţii de cheltuieli a bugetului apare în evidenţă o noţiune specifică – credite
bugetare. Acestea sunt sume de bani cu titlu definitiv fără rambursabilitate primite de la buget şi folosite
pentru plata cheltuielilor efectuate. Utilizarea creditelor bugetare se face de către conducătorii instituţiilor
publice care funcţionează pe bază de buget public care poartă denumirea de Ordonatori de credite
bugetare.
Realizarea prevederilor pentru cheltuieli se face prin respectarea următoarelor etape: angajarea,
lichidarea, ordonanţarea şi plata.

1.3.2.4. Încheierea execuţiei bugetare

Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. În acest moment orice venit
neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul prevederilor bugetare, şi neplătită se vor
încasa sau se vor plăti, după caz, în contul bugetului pe anul viitor.
Dacă în momentul încheierii execuţiei bugetare ordonatorii de credite mai deţin în contul de la
Trezorerie credite bugetare neutilizate, acestea sunt anulate de drept.
În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale echilibrate prin subvenţii
de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile, excedentele rezultate din execuţia acestora se
regularizează la sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul statului, în limita subvenţiilor primite.
În cazul bugetelor locale, excedentul anual rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, după efectuarea
regularizărilor în limita transferurilor de la bugetul de stat, se utilizează, în ordine, pentru:
- rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor şi a comisioanelor aferente acestora;
- constituirea fondului de rulment.12

1.3.2.5. Controlul execuţiei bugetare

Controlul financiar asupra execuţiei bugetare reprezintă punerea în practică a funcţiilor finanţelor
publice. (funcţia de repartiţie şi cea de control) În conformitate cu acestea controlul are, din punct de vedere
temporal, 3 variante:
- controlul preventiv;
- controlul concomitent;
- controlul ulterior.
„Controlul financiar preventiv şi auditul intern se exercită asupra operaţiunilor care afectează fondurile
publice şi/sau patrimoniul public şi sunt exercitate conform reglementărilor legale în vigoare.” 13
Controlul concomitent se realizează pe măsura executării etapelor cheltuielilor publice. Astfel,
angajarea, lichidarea şi ordonanţarea se fac cu acordul ordonatorului de credite, iar plata se face de către
contabil. În acest mod se verifică legalitatea, oportunitatea, necesitatea şi economicitatea cheltuielilor bugetare.

12
Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale, Monitorul Oficial al României nr. 404/22 octombrie 1998, art. 32
13
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Monitorul oficial al României nr. 597/13 august 2002, art. 23
18
 19
Controlul financiar ulterior se realizează în momentul realizării lucrărilor contabile de sinteză şi
raportare (dările de seamă contabile trimestriale şi anuale).
Legea finanţelor publice prevede şi realizarea unui control financiar delegat exercitat de Ministerul
Finanţelor Publice. De asemenea, Parlamentul urmăreşte realizarea prevederilor legilor bugetare prin
intermediul unui organism de control direct subordonat Curtea de Conturi.
Restructurarea guvernului14 prevede existenţa unui ministru delegat pentru coordonarea autorităţilor de
control din subordinea executivului. Astfel se doreşte o mai eficientă activitate de control a cărei rezultate
trebuie să constea în creşterea disciplinei financiare în ţara noastră.
Modul de organizare, funcţionare precum şi atribuţiile tuturor organelor de control, fie că sunt cu
caracter intern, fie că sunt cu caracter delegat, nu fac obiectul lucrării de faţă.

1.3.2.6. Aprobarea execuţiei bugetare

Pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a conturilor privind execuţia
de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale, prezentate şi
analizate, Ministerul Finanţelor Publice elaborează contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi
bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi
bugetele ordonatorilor principali de credite.
Conturile generale anuale de execuţie se întocmesc în structura bugetelor aprobate şi sunt prezentate de
către Guvern Parlamentului până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuţie. Conturile anuale se aprobă
prin lege după verificarea acestora de către Curtea de Conturi în forma următoare:
a. la venituri: prevederi bugetare iniţiale, prevederi bugetare definitive, încasări realizate;
b. la cheltuieli: credite bugetare iniţiale, credite bugetare definitive, plăţi efectuate.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă spre aprobare consiliilor judeţene şi
consiliilor locale, după caz, până la dat de 31 mai a anului următor, conturile anuale de execuţie a bugetului
local în structura specifică acestor conturi. 15
Procesul bugetar în România în cei treisprezece ani de tranziţie de la economia condusă pe baza
planului unic la economia liberă de piaţă a înregistrat modificări majore, atât în ceea ce priveşte mijloacele
instrumentele şi procedurile de colectare şi utilizare a fondurilor financiare bugetare, cât şi în ceea ce priveşte
termenele fixate de legislaţia în vigoare.
Din punctul de vedere al organizării sectorului bugetar se poate constata că fiecare guvern nou validat
de Parlament a efectuat modificări majore în structura şi competenţele ministerelor ceea ce a condus la
modificări semnificative în execuţia şi comparabilitatea bugetelor din diferite perioade de timp.
Din punct de vedere al termenelor de execuţie a diferitelor etape ale procesului bugetar putem constata
că doar din anul 2001 aceste termene sunt respectate, dar încă se mai înregistrează restanţe în ceea ce priveşte
aprobarea de către legislativ a conturilor de execuţie bugetară. Această situaţie a condus la întârzieri
semnificative în realizarea cheltuielilor bugetare, uneori până la 6 luni.
14
Hotărârea de Guvern nr. 16/2003 privind modificarea structurii şi componenţei Guvernului, Monitorul Oficial al
României nr. 436/19 iunie 2003, art. 1
15
Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale, Monitorul Oficial al României nr. 404/22 octombrie 1998, art. 30
19
20

1.4. Participanţii la procesul bugetar

Procesul bugetar reprezintă un caz particular de relaţii financiare publice. Din acest motiv participanţii
la aceste relaţii sunt pe de o parte organele statului, iar pe de altă parte persoanele fizice şi juridice. În timp ce
agenţii economici şi populaţia participă doar la anumite etape ale procesului bugetar, atunci când sunt
constrânşi să o facă, instituţiile publice parcurg, după un program bine definit, toate etapele acestui proces.
Sumele aprobate prin bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele
fondurilor speciale, în limita cărora se pot efectua cheltuieli, reprezintă credite bugetare, care nu pot fi depăşite.
Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Dreptul de a utiliza creditele bugetare este acordat prin lege numai conducătorilor instituţiilor publice, care în
această calitate, poartă denumirea de ordonatori de credite.
Ordonatorii de credite se grupează în funcţie de două criterii, şi anume:
a) în raport de bugetul de la care sunt finanţate instituţiile pe care le conduc;
b) în funcţie de drepturile şi obligaţiile ce le revin în procesul execuţiei bugetare.
Structurarea ordonatorilor de credite în funcţie de bugetul din care sunt finanţaţi prevede:
o ordonatori de credite finanţaţi de la bugetul de stat,
o ordonatori de credite finanţaţi din bugetul asigurărilor sociale de stat,
o ordonatori de credite finanţaţi din bugetele fondurilor speciale,
o ordonatori de credite finanţaţi din bugetele locale.
În funcţie de drepturile şi obligaţiile ce le revin în procesul execuţiei bugetare, ordonatorii de credite se
grupează în trei categorii, şi anume:
o ordonatori de credite principali sau de gradul unu,
o ordonatori de credite secundari ori de gradul doi
o ordonatori de credite terţiari sau de gradul trei.
Ordonatori principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi
bugetelor fondurilor speciale sunt conducătorii autorităţilor publice, miniştrii şi conducătorii celorlalte organe
de specialitate ale administraţiei publice centrale. La Camera Deputaţilor şi la Senat, calitatea de ordonatori
principali de credite este deţinută de secretarii generali ai acestor instituţii.
Asemenea ordonatori repartizează creditele bugetare aprobate, prin bugetele centrale de la care sunt
finanţaţi, pe unităţile ierarhic inferioare, în raport cu sarcinile acestora cuprinse, potrivit legii, în bugetele
respective. De asemenea acestor persoane le revine sarcina de a aproba efectuarea cheltuielilor din bugetul
propriu, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Ordonatorii principali de credite, în condiţiile legii, pot delega dreptul de a aproba folosirea şi
repartizarea creditelor bugetare înlocuitorilor lor de drept, asigurându-se astfel continuitatea activităţii.
Ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice finanţate din bugetele centrale
cărora ordonatorii principali de credite le repartizează credite bugetare atât pentru acoperirea cheltuielilor
acestora, cât şi pentru a fi distribuite ordonatorilor terţiari de credite din subordine. Ei sunt îndreptăţiţi să

20
 21
aprobe efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii şi a celor din bugetele fondurilor speciale, cu respectarea
dispoziţiilor legale, şi să repartizeze creditele bugetare aprobate pe unităţile ierarhic inferioare, ai căror
conducători sunt ordonatori terţiari de credite.
La nivelul bugetelor locale ordonatorii secundari de credite sunt mult mai puţini prezenţi în
desfăşurarea procesului bugetar. Aceştia apar uneori la nivelul bugetelor judeţene, când pentru buna organizare
a activităţii este necesară existenţa unei direcţii cu personalitate juridică care să aibă atribuţii de coordonare a
ordonatorilor terţiari de credite.
Subvenţiile de orice fel, prevăzute potrivit legii a se acorda din bugetul de stat regiilor autonome sau
societăţilor comerciale cu capital de stat, se cuprind şi se execută prin bugetele ordonatorilor principali sau
secundari de credite, după caz, potrivit normelor metodologice stabilite de Ministerul Finanţelor Publice.
Ordonatorii terţiari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din
subordinea ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale finanţate din
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetele fondurilor speciale. Ei utilizează creditele
bugetare ce le-au fost repartizate de către ordonatorii principali sau secundari de credite, după caz, numai
pentru nevoile unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite
prin dispoziţiile legale.

1.4.1. Drepturile şi obligaţiile ordonatorilor de credite

Toţi ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi utiliza creditele bugetare numai în limita
prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective
şi cu respectarea dispoziţiilor legale. Angajarea şi efectuarea de cheltuieli din sumele aprobate prin bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau prin bugetele fondurilor speciale se aprobă de ordonatorul de
credite şi se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv intern. Operaţiunile de angajare
a cheltuielilor supuse controlului preventiv exercitat de Curtea de Conturi se efectuează cu viza acesteia.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza trimestrial necesitatea menţinerii unor credite
bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau a altor cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau amânate şi
de a propune Ministerului Finanţelor anularea creditelor respective.
Curtea de Conturi poate bloca, iar Ministerul Finanţelor poate bloca sau reduce utilizarea unor credite
constatate ca fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de
stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale. Cu creditele bugetare anulate sau
reduse la ordonatorii principali de credite, finanţaţi din bugetul de stat în condiţiile menţionate, se majorează
Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat.
Ordonatorii de credite, potrivit legii, pe parcursul derulării procesului bugetar au următoarele
atribuţiuni:16
a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi
aprobate;
b) realizarea veniturilor;
16
Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Monitorul oficial al României nr. 597/13 august 2002, art. 22
21
22
c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
d) integritatea bunurilor încredinţate unităţii pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a rapoartelor financiare asupra
situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de
lucrări de investiţii publice;
g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului.
Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al Municipiului Bucureşti, judeţ, respectiv Municipiul
Bucureşti, întocmeşte buget propriu, în condiţii de autonomie. Între bugetele consiliilor locale şi bugetele
consiliilor judeţene nu există relaţii de subordonare.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul
general al Municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale. Şi ordonatorii principali
de credite ai bugetelor locale pot delega dreptul de a aproba folosirea şi repartizarea creditelor bugetare
înlocuitorilor lor de drept.
Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea consiliului local sau judeţean
al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale sunt, după caz, ordonatori de credite secundari sau terţiari.
Ordonatorii de credite bugetare ai bugetelor locale au, în conformitate cu legea, următoarele
răspunderi:
1. elaborarea proiectului de buget propriu;
2. urmărirea modului de încasare a veniturilor;
3. necesitatea, oportunitatea şi legalitatea angajării şi utilizării creditelor bugetare în limita şi cu
destinaţia aprobate prin bugetul propriu;
4. integritatea bunurilor aflate în administrare;
5. organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a bilanţurilor contabile şi a
conturilor de execuţie bugetară.17
Angajarea şi efectuarea cheltuielilor se aprobă de ordonatorul de credite bugetare, numai după obţinerea
în prealabil a vizei controlului financiar intern preventiv. În cazul refuzului vizei ordonatorul de credite poate
dispune, pe propria răspundere, angajarea şi efectuarea cheltuielilor respective.
Prevederile actelor normative cu caracter financiar, sunt completate la fiecare instituţie publică de legile
care definesc obiectul de activitate şi care stabilesc şi alte atribuţiuni pentru ordonatorii de credite bugetare, dar
care nu au legătură cu gestiunea financiară.

1.5. Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetare

Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetare reprezintă o grupare judicioasă, sistemică, a veniturilor

şi cheltuielilor înscrise în balanţele financiare operative. Este un instrument de lucru în sistemul informaţional
prin intermediul căruia sunt grupate veniturile şi cheltuielile în orice moment al execuţiei bugetare.
17
Legea nr. 189/1998 privind finanţele publice locale, Monitorul Oficial al României nr. 404/22 octombrie 1998, art. 26
22
 23
Clasificaţia îşi atinge scopul dacă îndeplineşte următoarele cerinţe:
a. claritate în exprimare – în sensul evidenţierii indicatorilor financiari şi consemnarea lor în
documente, fără nici un echivoc. Aceasta impune folosirea unui limbaj specific care conţine termeni exacţi.
b. Unitatea clasificaţiei – este dată de consemnarea într-un singur document a tuturor indicatorilor
implicaţi în relaţiile bugetare, folosind subdiviziunile.
c. Comparabilitatea – vizează atât timpul cât şi spaţiul, în sensul că, se doreşte prin modul cum sunt
structuraţi indicatorii financiari să se permită o analiză comparativă de la o perioadă la alta precum şi realizarea
centralizării datelor;
d. Obligativitatea – angajează răspunderea în sensul de a respecta exact intitulările şi direcţionarea
către utilizare în ceea ce priveşte indicatorii de venituri şi cheltuieli care trebuie să reflecte, în evidenţa celor
implicaţi în procesul bugetar, dimensiunile exacte asupra obligaţiilor şi drepturilor băneşti din bugetele publice.

1.5.1. Structura clasificaţiei veniturilor şi cheltuielilor bugetare

Pentru a răspunde cerinţelor amintite în structurarea clasificaţiei bugetare au fost avute în vedere
criteriile:
- Criteriul financiar
- Criteriul administrativ.
Primul criteriu grupează veniturile după provenienţă şi cheltuielile după destinaţie, folosind
subdiviziunile: capitole şi subcapitole pentru venituri; părţi, capitole şi subcapitole pentru cheltuieli.
Cel de al doilea criteriu precizează ce unităţi au răspunderi cu privire la un anumit venit sau o cheltuială
desemnată. Subdiviziunile folosite de acest criteriu sunt sectoarele şi titularii la venituri şi sectoarele şi titularii
la cheltuieli.
Cumulate cele două criterii de structurare a clasificaţiei bugetare formează cadrul comun al
clasificaţiei bugetare.
Pentru cheltuieli clasificaţia bugetară mai utilizează criteriul economic care împarte cheltuielile pe tipuri
de activităţi folosite:
- cheltuieli curente: de personal, materiale, transferuri;
- cheltuieli de capital;
- împrumuturi acordate şi plăţi de dobânzi.
Subdiviziunile folosite sunt cele de titluri, articole şi alineate de cheltuieli.
Definirea subdiviziunilor folosite la partea de venituri:
Capitolele sunt dimensiuni cu caracter de generalitate a economiei naţionale din care provin veniturile.
Exemple: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, vărsăminte din profitul net al RA etc.
Subcapitolele sunt incluse în capitole şi reprezintă detalieri ale acestora. Exemple: la taxa pe valoarea
adăugată subcapitolele sunt: TVA încasată şi TVA restituită; la capitolul vărsăminte de la instituţiile publice
subcapitolele sunt: taxe de metrologie, taxe consulare, taxe şi alte venituri din protecţia mediului, venituri din
operaţiuni de menţinere a păcii etc.
Definirea subdiviziunilor folosite la cheltuieli:
23
24
Părţile sunt domenii generale ale economiei naţionale care definesc funcţiile statului. Exemple: partea I
servicii publice generale; partea a II-a apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; partea a III-a acţiuni social-
culturale etc.
Capitolele reprezintă dimensiuni macroeconomice ale cheltuielilor bugetare pe domenii de activitate.
Exemple: preşedinţia, autorităţile judecătoreşti, poliţia, învăţământul, cultura, industria etc.
Subcapitolele detaliază domeniul definit de capitol. De exemplu, capitolul învăţământ are ca
subcapitole: învăţământul preşcolar, învăţământul gimnazial, cel liceal, profesional şi superior.
Sectoarele sunt subdiviziuni în gruparea instituţiilor pe ministere, autorităţi centrale, judeţene, locale, iar
titularii sunt instituţiile centrale din cadrul ministerelor.
Titlurile semnifică principalele categorii de cheltuieli prezente la nivelul instituţiilor publice: cheltuieli
de personal, materiale, transferuri etc.
Articolele reprezintă finalitatea cheltuielilor cu o destinaţie mai exactă decât titlurile: cheltuieli cu
salariile, burse, alte drepturi cu caracter social, hrană, reparaţii curente etc.
Alineatele sunt detalieri ale articolelor şi semnifică exact ce cheltuieli se efectuează. De exemplu la
cheltuielile salariale sunt alineatele: salarii de bază, indemnizaţii de conducere, sporul de vechime, alte sporuri,
premii etc.
Clasificaţia bugetară prevede pentru fiecare subdiviziune o codificare numerică cu cifre romane pentru
părţi (de la I la XIII)şi cu cifre arabe pentru celelalte (capitolele de venituri de la 01 la 49, iar cele de cheltuieli
de la 50 la 99).
De exemplu dacă dorim să evidenţiem cheltuielile pentru manuale şi rechizite şcolare efectuate de o
şcoală generală codul din clasificaţia bugetară este: 57.01.03.1.08.26.01.

24
 25

CAPITOLUL 2

FUNDAMENTAREA, FINANŢAREA ŞI EXECUŢIA

CHELTUIELILOR BUGETARE

2.1. Fundamentarea cheltuielilor bugetare

Existenţa nevoilor publice a condus la realizarea unor cheltuieli efectuate de către stat pentru
satisfacerea necesităţilor contribuabililor. În funcţie de interesele social-economice impuse de condiţiile concret
istorice cu care se confruntă fiecare comunitate cheltuielile publice trebuie structurate atât din punctul de vedere
al elementelor comune, cât şi cu particularităţile existente în diferitele domenii ale economiei naţionale.

2.1.1. Aspecte comune privind cheltuielile bugetare

Aspectele comune cheltuielilor bugetare sunt oferite de cadrul general de organizare a sistemului
financiar care prevede, în principal 3 bugete publice: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi
bugetele locale. Repartizarea cheltuielilor între aceste bugete este influenţată de necesitatea acoperirii într-o
măsură cât mai mare a fiecărei categorii de cheltuieli ce revine fiecărui buget în parte. La baza acestei repartizări
apare clasificaţia bugetară.
Structurarea cheltuielilor prin intermediul clasificaţiei bugetare se realizează prin următoarele două
criterii de clasificare: funcţional şi economic.
Clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare scoate în evidenţă principalele funcţii ale statului
(denumite părţi) cum sunt:
Partea I - servicii publice generale;
Partea a II-a - apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
Partea a III-a - cheltuieli social-culturale;
Partea a IV-a - servicii de dezvoltare publică şi locuinţe, mediu şi ape;
Partea a V-a - acţiuni economice;
Partea a VI-a - alte acţiuni (cercetare ştiinţifică);
Partea a XI-a – transferuri etc.
Această grupare cu caracter orientativ este detaliată pe capitole de cheltuieli, care evidenţiază tipurile de
activităţi aferente domeniului (de ex.: la partea a-II-a capitolele sunt: 54.01. Apărare naţională, 55.01. Ordine
publică şi siguranţă naţională). La rândul lor, capitolele se detaliază pe categorii de instituţii denumite
subcapitole. (De ex.: la cap. 55.01. subcapitolele sunt: 55.01.01. Administraţie centrală; 55.01.02. Poliţie;
55.01.03. Protecţie şi pază contra incendiilor; 55.01.04. Paza şi supravegherea frontierei; 55.01.05. Jandarmeria;
55.01.06. Siguranţă naţională; 55.01.07. Penitenciare; 55.01.50. Alte instituţii şi acţiuni privind ordinea publică
şi siguranţa naţională).

25
26
Clasificaţia funcţională scoate în evidenţă în care componentă a sistemului bugetar trebuie să se afle
anumite domenii de activitate. În cazul exemplului dat, al apărării naţionale, acest tip de cheltuieli apare în
bugetul de stat. (Există posibilitatea ca aceste cheltuieli să apară şi în bugetul local dar doar la nivelul de
subcapitol)
Pe baza clasificaţiei funcţionale se stabileşte şi sarcina gestiunii cheltuielilor bugetare pe fiecare tip de
buget şi pe fiecare instituţie publică în parte.
Clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare (cunoscută sub denumirea de cadrul comun al
clasificaţiei bugetare) împarte cheltuielile în funcţie de natura acţiunilor desfăşurate. Astfel, subdiviziunea
orientativă este reprezentată de titluri (titlul 1. cheltuieli de personal, titlul 2 cheltuieli materiale, titlul 3
transferuri etc.), iar în cadrul acestora pe articole şi alineate de cheltuieli.
Dacă în ceea ce priveşte clasificaţia funcţională sunt mari diferente între componentele fiecărui tip
de buget (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale) atât în ceea ce priveşte tipul
de acţiuni desfăşurate, cât şi în ceea ce priveşte responsabilitatea realizării acestora, clasificaţia
economică a cheltuielilor este comună tuturor bugetelor.

2.1.2. Metode de dimensionare a cheltuielilor bugetare

Analiza economică şi financiară a bugetului facilitează înţelegerea modului de funcţionare a economiei

de piaţă, în care statul poate acţiona prin intermediul instrumentelor fiscale şi al fluxurilor de cheltuieli pentru a
corecta, a genera sau a agrava dezechilibrele economice. 18
De aceea elaborarea bugetului trebuie să utilizeze tehnici de previziune pentru evaluarea rezultatelor
economice şi sociale ale politicilor bugetare ce se doresc aplicate. De-a lungul timpului s-au formulat mai multe
metode de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare împărţite de literatura de specialitate în:
- metode clasice;
- metode moderne.
Metodele clasice sunt : metoda automată (a penultimului an), metoda majorării sau diminuării şi
metoda evaluării directe.
Metoda automată foloseşte în anul de bază (n) pentru previzionarea indicatorilor bugetari ai anului
viitor (n+1 )nivelul atins de cheltuielile şi veniturile bugetare din ultimul an încheiat (n-1). Avantajul aplicării
acestei metode îl reprezintă simplitatea ei.
Aplicarea metodei este împiedicată de dezavantajul major constituit de lipsa de realism deoarece pe
parcursul celor trei ani (de la n-1 la n+1) se pot schimba fundamental condiţiile economice, sociale şi politice
din ţară.
Metoda majorării sau diminuării fundamentează dimensiunile veniturilor şi cheltuielilor bugetare
pentru anul viitor având la bază ritmul anual de creştere (diminuare) a prevederilor bugetare în ultimii 5 ani
aplicat asupra indicatorilor bugetari ai anului curent. „Determinarea veniturilor şi cheltuielilor prin extrapolarea
tendinţelor rezultate din evoluţia indicatorilor aferenţi perioadei considerată drept bază este aproximativă,

18
I. Văcărel – Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001, p. 590
26
 27
deoarece în fiecare an intervin factori noi care pot avea o influenţă mai mare sau mai mică asupra bugetului de
stat.”19
Metoda evaluării directe presupune un volum mare de lucrări pentru identificarea şi cuantificarea
fiecărui indicator bugetar ce va fi realizat în anul viitor. Evaluarea acestora se face în strânsă legătură cu nivelul
produsului intern brut, a cursului de schimb şi a ratei inflaţiei din anul de bază şi a previziunilor pentru anul
viitor (anul pentru care se realizează bugetul).
La venituri estimările valorilor pentru perioada următoare se face folosindu-se nivelul acestora din anul
de bază la care se aplică corecţiile impuse de legislaţia în domeniu ce urmează a produce efecte în anul următor.
La cheltuieli, fundamentarea are în vedere pe de o parte, evaluarea corectă a costurilor ocazionate de
desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor, iar pe de altă parte, respectarea condiţiilor de echilibru financiar, sau
încadrarea într-un deficit bugetar sustenabil.
Atât veniturile, cât şi cheltuielile bugetare sunt supuse unui complex de factori (economici, sociali,
politici şi constrângerile internaţionale) care pot determina modificări majore în execuţia bugetelor publice.
Deşi este metoda care dă dimensiunea indicatorilor bugetari cea mai apropiată de realitate, în timpul
execuţiei sunt necesare rectificări ale dimensiunilor veniturilor şi cheltuielilor prevăzute în diferitele
componente ale sistemului bugetar.
Aceste metode clasice nu mai sunt utilizate la nivel macroeconomic, dar, conform legislaţiei actuale,
instituţiile publice au obligaţia de a utiliza metoda evaluării directe în fundamentarea cheltuielilor ce vor fi
efectuate în exerciţiul bugetar următor.
Metodele moderne sunt concepute, în general, pentru dimensionarea veniturilor şi cheltuielilor
bugetare la nivel macroeconomic. Acestea sunt: metode de origine americană (Planificare, programare,
bugetizare; managementul prin obiective; baza bugetară zero), metoda franceză (raţionalizarea opţiunilor
bugetare). Aceste metode se bazează pe analiza cost-beneficii şi se aplică în special pentru programele
guvernamentale multianuale.
Deşi în cadrul acestor metode moderne de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare sunt
utilizate tehnici ştiinţifice de analiză a raportului cost-beneficii, aplicarea acestora în practică nu este
generalizată.

2.1.3. Metodologia fundamentării cheltuielilor bugetare

Cuantificarea previzională a cheltuielilor de tip bugetar presupune luarea în considerare a unui cadru de
acţiune unitar elaborat, de regulă, de către Guvern prin Ministerul Finanţelor Publice. În acest sens, în perioada
premergătoare elaborării proiectelor de bugete publice, Ministerul Finanţelor Publice prezintă normele
metodologice pe baza cărora se desfăşoară această activitate. Întrucât în activitatea de elaborare a proiectelor de
bugete publice sunt implicaţi agenţii economici, persoanele fizice, instituţiile publice, fiecare dintre aceştia se
găsesc în situaţia de a face calcule cu privire la indicatorii financiari ce se regăsesc total sau parţial într-un buget
sau în altul. Diversitatea situaţiilor potrivit cu domeniile de activitate şi cu specificul unităţilor şi instituţiilor, la

19
I. Văcărel – Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001, p. 591

27
28
care se adaugă o multitudine de ipostaze în care se regăsesc contribuabilii în raporturile bugetare impune pe de o
parte, un cadru comun de acţiune, de procedură, iar pe de altă parte un cadru specific conceput pe domenii de
activitate, pe sectoare, pe instituţii de acelaşi fel.
Ca primă atitudine cu caracter profesional în dimensionarea cheltuielilor bugetare se impune luarea în
considerare a ceea ce înseamnă fundamentarea proiectelor bugetelor publice. Etapele acestui proces cuprind:
1. identificarea şi individualizarea indicatorilor fizici specifici ai fiecărei instituţii publice;
2. situaţia anului de bază (execuţie certă + execuţie preliminată);
3. norme şi normative financiare (obligatorii şi indicative);
4. cadrul juridic de acţiune (actele normative care produc efecte directe sau indirecte în cuantificarea
cheltuielilor bugetare). (De revăzut capitolul 1 – Procesul bugetar în România)
Fiecare ramură de activitate identifică indicatorii fizici specifici de cheltuieli ce urmează a se cuantifica.
De ceea se impune ca fiecare OPC să elaboreze norme metodologice specifice de fundamentare a
cheltuielilor.
Comun tuturor domeniilor de activitate sunt normele de fundamentare a cheltuielilor bugetare emise de
Ministerul Finanţelor Publice. Cuantificarea cheltuielilor instituţiilor publice are la bază următoarea relaţie de
calcul:
Chi  Nr.indicatorifizicii  Ch.globali

Chi – cheltuiala cu activitatea „i”

Nr. indicatori fizicii – indicatorii fizici ai activităţii „i”
Ch globali – cheltuiala globală raportată la indicatorii specifici ai activităţii „i”
Fiecare calcul de fundamentare a cheltuielilor bugetare poate utiliza în previzionare şi alte elemente care
influenţează activitatea cum ar fi numărul zilelor sau a lunilor pentru care se face cheltuiala sau se acordă
anumite drepturi băneşti.
Dintre etapele procesului de fundamentare a cheltuielilor bugetare, cea de a treia (normele şi
normativele) se aplică tuturor instituţiilor când sunt obligatorii. În cazul normelor indicative este permis
instituţiilor publice să aleagă dintr-un interval valoric dimensiunea care i se potriveşte, ceea ce poate să difere de
la o instituţie la alta, chiar dacă sunt din acelaşi domeniu de activitate şi de acelaşi rang.

2.1.4. Particularităţi în fundamentarea cheltuielilor bugetare

În fundamentarea cheltuielilor bugetare se identifică o serie de particularităţi care tind de două aspecte,
şi anume:

1. domeniu de activitate
Clasificaţia indicatorilor Clasificaţia bugetară Clasificaţia funcţională
Finanţelor publice Clasificaţia economică

2. poziţia instituţiei publice în structura ierarhică de organizare.

28
 29

Ordonator Principal de Credite

Ordonator Secundar de Credite Ordonator Secundar de Credite ….

Ordonator Terţiar … Ordonator Terţiar … Ordonator Terţiar …

În ceea ce priveşte domeniu de activitate în legătură cu forma concretă de exprimare a cheltuielilor

bugetare apar particularităţi în clasificaţia indicatorilor finanţelor publice care face posibilă existenţa unor
diferenţe în clasificaţia funcţională la nivel de capitol şi subcapitol. Adică, ori de câte ori se înfiinţează o
activitate publică nouă indiferent de forma de finanţare (autofinanţare sau finanţare bugetară) trebuie să existe o
instituţie publică coordonatoare a execuţiei funcţiilor nou apărute. (De exemplu Ministerul Integrării europene)
De asemenea structura clasificaţiei funcţionale poate duce şi la modificarea clasificaţiei economice dacă apar
activităţi care nu sunt cuprinse printre articolele şi alineatele de cheltuieli deja existente. (aceste modificări sunt
mai rare)
În ceea ce priveşte poziţia unităţii în structura instituţională apar particularităţi în sensul răspunderilor,
sarcinilor, competenţelor pe care le au cele trei categorii de ordonatori de credite. Un alt aspect îl constituie
subordonarea faţă de ordonatorul principal de credite a ordonatorului terţiar de credite, care se poate face direct
sau prin intermediul unui ordonator secundar de credite, ceea ce conduce la manifestarea unor particularităţi
fundamentarea, finanţarea şi execuţia cheltuielilor bugetare.

2.1.5. Fundamentarea cheltuielilor pentru învăţământ

Pentru exemplificarea modului concret de realizare a fundamentării cheltuielilor bugetare vom analiza
cheltuielile din domeniul învăţământului.
Dimensionarea cheltuielilor angajate pentru învăţământ este influenţată de numeroşi factori care produc
efecte directe şi indirecte asupra acestui domeniu deosebit de important. Dintre aceşti factori putem exemplifica:
- starea economiei;
- dimensiunea populaţiei şcolare pe categorii de vârstă;
- organizarea sistemului educaţional;
- politica socială şi financiară a statului in domeniul învăţământului;
- baza materială existentă unităţile de învăţământ;
- necesarul de fonduri pentru susţinerea învăţământului de toate tipurile (general, profesional,
special).
Responsabilitatea efectuării bugetului de venituri şi cheltuieli în acest domeniu revine Ministerului
Educaţiei şi Cercetării a cărui conducător îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite bugetare.
Dimensiunea cheltuielilor finanţate de la buget depinde într-o mare proporţie de factorii mai sus menţionaţi dar
şi de capacitatea ministerului de a explica necesitatea unui învăţământ bine dezvoltat şi de puterea de a crea şi
29
30
implementa programe de prevenire a abandonului şcolar, de încurajare a cercetării ştiinţifice, de crearea unor
condiţii speciale pentru copii supradotaţi etc.
Condiţiile economice ale ţărilor în curs de dezvoltare nu permit alocarea unor fonduri suficiente pentru
desfăşurarea în bune condiţii a unei activităţi educaţionale performante. Efectele negative ale unei subfinanţări a
acestui domeniu se vor simţi în timp, când actualii elevi vor reprezenta forţa de muncă care este insuficient
calificată şi implicit are un randament redus.
Principala particularitate cu reflectare metodologică în fundamentarea indicatorilor de cheltuieli o
reprezintă populaţia şcolară care frecventează cursurile în timpul anului şcolar care nu coincide cu anul
calendaristic. Indicatorul fizic specific se numeşte contingentul mediu şi reprezintă numărul de studenţi sau elevi
înmatriculaţi şi se calculează conform relaţiei:
I n  t n  I n 1  t n1
Cm 
12
unde:
Cm – contingentul mediu,
In – numărul elevilor înmatriculaţi la începutul anului bugetar (indicator fizic specific),
tn – timpul exprimat în luni din anul bugetar până la încheierea anului şcolar (8 luni ianuarie - august),
I n 1 - numărul de elevi înmatriculaţi în noul an şcolar care începe în cursul anului bugetar (indicator

fizic specific),
t n 1 - timpul exprimat în luni de la începutul noului an şcolar până la sfârşitul anului bugetar (4 luni

septembrie - decembrie).
Acest indicator este de referinţă în fundamentarea cheltuielilor la instituţiile de bază conduse de
ordonatori terţiari, dar pe baza lui este stabilit, de către organele ierarhic superioare, cuantumul global al
cheltuielilor bugetare.
După cum se poate constata fundamentarea trebuie să se realizeze pe două planuri, unul microeconomic
reprezentat de instituţiile de gradul al treilea şi altul macroeconomic reprezentat de Ministerul educaţiei,
cercetării şi tineretului.
Abordarea macroeconomică a fundamentării cheltuielilor pentru învăţământ priveşte în primul rând
modul de organizare a domeniului. În clasificaţia bugetară învăţământul reprezintă capitolul 65.01 în cadrul
părţii cheltuielilor social-culturale. Pentru anul 2007 legea anuală a bugetului 20 prevede cheltuieli în valoare de
8.220.494 mii lei, ceea ce reprezintă 12,71% din cheltuielile totale de 64.630.372 mii lei (aproximativ 35% din
produsul intern brut). Subcapitolele acestui capitol sunt:
- 65.01.01 Administraţie centrală ………………………................................. 213.593 mii lei
- 65.01.02 Servicii publice descentralizate ....................................................... 319.254
- 65.01.03 Învăţământ preşcolar şi primar………………………………............ 3,250
- 65.01.04 Învăţământ secundar …………………….................................... 1.297.724
- 65.01.05 Învăţământ postliceal …………………………….……...................... 41.099
- 65.01.06 Învăţământ superior ……………………………............................. 5.074.838
20
Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007, Monitorul Oficial al României nr. 1043/29
decembrie 2006
30
 31
- 65.01.07 Învăţământ nedefinit prin nivel .......................................................... 100.287
65.01.07.02. Biblioteci centrale, universitare şi pedagogice ……............ 94.767
- 65.01.11 Servicii auxiliare pentru studenţi ....................................................... 387.367
- 57.01.25 Cercetare şi dezvoltare pentru învăţământ .................................................. 55
- 57.01.50 Alte instituţii şi acţiuni de învăţământ (Casele de cultură a studenţilor,
Centrele de excelenţă) ............................................................................ 783.027
Organizarea ierarhică cuprinde două structuri:
- una pentru învăţământul superior în care universităţile reprezintă ordonatori terţiari de credite şi sunt
direct subordonate ministerului (ordonatorul principal de credite) fără a mai exista o verigă intermediară
(ordonator secundar de credite);
- una pentru învăţământul preuniversitar unde, între minister şi unităţile de învăţământ (şcoli, licee,
cămine, internate, cantine) care sunt instituţii de rangul III se interpun serviciile publice descentralizate
la nivelul judeţelor cu denumirea de Inspectorate şcolare judeţene cu atribuţii de gradul II.
Ordonatorul principal de credite concepe, pe baza datelor de fundamentare a cheltuielilor primite de la
instituţiile subordonate, proiectul de buget pe care îl comunică Ministerului Finanţelor Publice. Acest proiect
reprezintă sinteza proiectelor primite de la ordonatorii terţiar direct subordonaţi şi de la ordonatorii secundari
care au centralizat la nivelul judeţelor proiectele de buget de la ordonatorii terţiari din subordine.
La nivel microeconomic fundamentare bugetului se face de către fiecare ordonator de credite, indiferent
de rang, pentru cheltuielile proprii pe structura subdiviziunilor clasificaţiei economice (articole şi aliniate de
cheltuieli). Principalele titluri care grupează cheltuielile sunt (valoarea creditelor bugetare aprobate prin bugetul
de stat pe anul 2007):
- cheltuieli curente ..................................... 4.065.840 mii lei
- Titlul I cheltuieli de personal …….…….. 573.142 mii lei;
- Titlul II cheltuieli materiale ……………. 813.049
- Titlul III dobânzi ........................................ 65.791
- Titlul VI transferuri ……………….….. 1.757.708
- Titlul VII alte transferuri ........................... 70.666
- Titlul VIII asistenţă socială ..................... 321.292
- Titlul IX alte cheltuieli ............................ 464.192
- cheltuieli de capital ………….........… 4.115.331 mii lei.

2.1.5.1. Fundamentarea cheltuielilor de personal.

Fundamentarea cheltuielilor de personal se face diferit pe cele două componente: personal didactic şi
personal auxiliar. Pentru salarizarea personalului didactic documentul de bază îl constituie statul de funcţiuni
care prevede normele didactice pentru fiecare profesor. Aceste state de funcţiuni se realizează în învăţământul
preuniversitar pe fiecare instituţie în parte, iar în învăţământul universitar se face pe compartimente numite
catedre. În aceste norme didactice sunt prevăzute numărul de ore săptămânale diferenţiat pe grade didactice.
Astfel, un preparator are 4-6 ore/săptămână, un asistent universitar are 10 - 12 ore pe săptămână, un lector are 9-
31
32
11 ore/săptămână, un conferenţiar are 7-9 ore/săptămână, iar un profesor universitar 5 - 7 ore pe săptămână, iar
un profesor preuniversitar definitiv 18 ore pe săptămână.
Pe baza numărului total de ore aprobat în planul de învăţământ pentru formaţiile de studiu (clasele de
elevi de aproximativ 30 de elevi, sau grupele de studenţi de 20-30 studenţi şi anii de studii peste 100 de studenţi)
împărţite pe norme didactice se calculează numărul de posturi didactice necesare a fi ocupate în şcoli.
Cheltuielile cu salariile de bază ale profesorilor se obţin utilizând următoarea relaţie de calcul:
Chsb   N ndi  Sti  Nrl

unde: Chsb - cheltuielile cu salariile de bază articolul bugetar 10, aliniatul 01

N nd - numărul de norme didactice pentru gradul didactic „i” (preparator, asistent…)

St – salariul tarifar pentru o normă didactică de gradul „i”

Nrl - numărul lunilor de acordare (12 luni).

Salariul tarifar se stabileşte în conformitate cu legea pentru fiecare grad didactic în parte conform
următoarei formule de calcul:
St  Cm  Vs

unde Cm – este coeficientul de multiplicare,

Vs – valoarea sectorială a punctului de referinţă
Cm variază între 2,352 pentru un preparator cu 0 ani vechime şi 9,865 pentru un profesor universitar cu
peste 40 ani vechime. Cm prezintă intervale pentru fiecare grad didactic în parte, iar în cadrul unui grad pe
tranşe de vechime. Alegerea coeficientului din interval se face în funcţie de calificativul obţinut la examenul
susţinut pentru încadrarea la gradul respectiv, conform următoarei relaţii de calcul:
( p yx  pmx ) * (CM  Cm )
C yx  Cm 
( pMx  pmx )

( p yx  pmx ) * (CM  Cm )
C  CM 
x
y
( pMx  pmx )
x
unde: C y - coeficientul de multiplicare
Cm - limita inferioară a intervalului pentru funcţia ocupantului postului;

CM - limita superioară a intervalului pentru funcţia ocupantului postului;

pmx - punctajul minim al postului „x”;

pMx - punctajul maxim al postului „x”;

p yx - performanţa profesională individuală a salariatului „y” în postul „x”.

Începând cu anul 2005 limitele maxime şi minime ale salariilor personalului bugetar contractual şi ale
funcţionarilor publici sunt stabilite în sumă fixă, fără a mai fi menţionat coeficientul de multiplicare sau
valoarea sectorială, chiar dacă aceşti indicatori au fost folosiţi în calculele intervalului de salarizare pentru
fiecare post în parte, din toate domeniile sectorului bugetar.

32
 33
Indemnizaţia de conducere reprezintă sporul acordat persoanelor cu atribuţii de conducere. Conform
legislaţiei în vigoare21 în învăţământul universitar indemnizaţia de conducere variază între 10% şi 15% pentru
şeful de catedră, iar pentru rector este între 35% şi 45% care se aplică la salariul tarifar (salariul de bază). La
nivelul unei instituţii de învăţământ cheltuielile cu indemnizaţia de conducere sunt reprezentate de aliniatul
bugetar 10.03 şi se calculează conform următoarei relaţii de calcul:
Chic  N p  Chi  P

Np - reprezintă indicatorul fizic specific şi semnifică numărului posturilor cărora li se cuvine

indemnizaţie de conducere;
Chi – semnifică cheltuiala cu indemnizaţiile de conducere calculată prin aplicarea procentului de
indemnizaţie la salariul de bază pentru fiecare post de conducere,
P – reprezintă perioada de acordare exprimată în luni. Ştiind că anul şcolar nu coincide cu cel
calendaristic, există posibilitatea unor schimbări la începutul anului şcolar.
Plăţile cu ora (alineat bugetar 10.06 Plăţi pentru orele suplimentare sau 10.09 Drepturi salariale
acordate personalului încadrat pe bază de convenţii civile) reprezintă cheltuiala făcută cu plata profesorilor care
prestează orele cuprinse în posturile vacante din statul de funcţiuni. Posturile vacante sunt reprezentate de
diferenţa dintre numărul total de posturi din statul de funcţiuni şi numărul de profesori angajaţi cu contract de
muncă. Cheltuiala cu plăţile cu ora se obţine prin înmulţirea numărului de ore vacante cu tariful pe oră. De
precizat este faptul că tariful pe oră este diferenţia în funcţie de la un grad didactică la altul a postului vacant.
Pentru activitatea desfăşurată angajaţii au, conform legii, dreptul la diferite sporuri cum ar fi: spor de
vechime (alineat bugetar 10.04), spor pentru condiţii de muncă (alineat bugetar 10.05) în care se includ: spor
pentru titlul ştiinţific de doctor (15%), spor de fidelitate, spor de stres. În alte domenii de activitate mai sunt
acordate şi alte categorii de sporuri cum ar fi: spor de noapte, spor de toxicitate etc.
Sporul de vechime reprezintă un procent ce se acordă la salariul tarifar şi se acordă salariaţilor care se
încadrează în următoarele categorii:
- 0% pentru o vechime sub 3 ani;
- 5% pentru o vechime de 3 – 5 ani;
- 10% pentru o vechime de 5 - 10 ani;
- 15% pentru o vechime de 10 – 15 ani;
- 20% pentru o vechime de 15 – 20 ani;
- 25% pentru o vechime de 20 – 25 ani şi peste.
Valoarea cheltuielii cu sporul de vechime se obţine prin adunarea sporurilor de vechime aferente tuturor
salariaţilor, conform relaţiei:
Ch10.04   Pij  St j  t

unde: Ch10.04 – cheltuielile cu sporul de vechime,

Pij – procentul „i” care se acordă salariaţilor „j”,
t – timpul de acordare în luni (începând cu 01 septembrie procentul de spor de vechime se poate
modifica)
21
Ordonanţa de Urgenţă nr. 196/2002 privind unele măsuri financiare, Monitorul Oficial al României nr.
954/24.decembrie.2002
33
34
Indicatorul fizic specific este numărul de persoane pe categorii de spor de vechime care sunt îndreptăţite
să primească acest spor şi modificările ce au loc în cadrul anului bugetar în ceea ce priveşte trecerea unor
persoane de la o categorie de spor la una superioară.
În practică se foloseşte ca metodă de calcul cifra reprezentând sporul de vechime acordată în anul de
bază la care se aduc modificările ce urmează a se produce în anul următor fie în ceea ce priveşte creşterile
salariale, fie în ceea ce priveşte trecerea unor persoane la procente superioare de spor de vechime. (De ex.: dacă
începând cu 01 ianuarie salariile bugetarilor se măresc cu 9% atunci şi cheltuielile cu sporul de vechime se vor
majora cu 9% faţă de cele din anul anterior dacă nu se manifestă şi alţi factori de influenţă.)
Sporurile pentru condiţiile de muncă (alineatul 10.05) se acordă în condiţiile legii angajaţilor care
îndeplinesc anumite condiţii. Spre exemplu, profesorii care deţin titlul ştiinţific de doctor primesc un spor de
15% aplicat la salariul de încadrare. Cheltuiala cu acest spor se calculează prin înmulţirea procentului cu
valoarea salariului beneficiarului şi cu perioada de 12 luni pentru care se acordă. Indicatorul fizic specific este
numărul de persoane care au dreptul la acest spor.
Un alt spor acordat în învăţământ este sporul de stres (se acordă facultativ în toate domeniile în care
angajaţii au ca sarcină de serviciu relaţiile cu publicul). Acesta se acordă diferenţiat în funcţie de vechimea în
muncă. Astfel, pentru o vechime mai mică de 3 ani se acordă un spor de 3% aplicat la salariul de bază. Acest
procent creşte cu 3% pentru fiecare tranşă de vechime, ajungând la maximum 18% pentru cei care au o vechime
în muncă mai mare de 20 de ani.
Salariul de merit (alineatul bugetar 10.02) este un drept acordat pe o perioadă de un an acelor salariaţi
care au rezultate deosebite în activitate. Acest spor este de 20% şi se aplică la salariul de bază, iar de acest spor
pot beneficia anual doar maxim 20% din personalul instituţiei publice. Cheltuiala cu salariul de merit se obţine
înmulţind indicatorul fizic specific, numărul de persoane beneficiare, cu valoarea salariului de merit acordat pe
parcursul a 12 luni.
Premiile (alineatul bugetar 10.07) se acordă trimestrial sau anual şi reprezintă 2% din fondul total de
salarii. Acordarea lor se face de către ordonatorul superior de credite bugetare în funcţie de îndeplinirea
anumitor criterii de performanţă.
Cheltuielile cu contribuţiile la fondul pentru asigurări sociale (articol bugetar 11.01) reprezintă
sumele cu care contribuie angajaţii şi angajatorii la formarea fondului de pensii. Această cheltuială se calculează
ca procent aplicat asupra salariilor totale realizate de angajaţi (total drepturi nu la salariul de bază). De la 01
ianuarie 2007 contribuţia personalului este de 9,5%, iar contribuţia angajatorului este de 19,5%, 24,5% sau
29,5%, funcţie de grupa de muncă, aplicat la totalul salariilor realizate pe tot parcursul anului (12 luni).
Cheltuieli cu constituirea fondului pentru plata ajutorului de şomaj (articol bugetar 12.01).
Personalul contribuie cu 1% din salariul de bază, iar unitatea cu 2% din fondul total de salarii pe tot parcursul
anului (12 luni).
Cheltuieli cu contribuţiile la asigurările sociale de sănătate (articolul bugetar 13.01) se plăteşte de
atât de către angajat 6% cât şi de instituţia publică 7% aplicat salariului lunar realizat de fiecare angajat pe tot
parcursul unui an.
Cheltuieli pentru constituirea fondului de garantare a creanţelor salariale se constituie prin cota de
0,25% din fondul de salarii plătit de angajator.
34
 35
Cheltuielile cu contribuţia pentru fondul de risc este suportate de către angajator şi se situează între
0,5% şi 4% aplicat fondului total de salarii, calculat în funcţie de domeniul de activitate şi numărul de accidente
de muncă întâmplate în instituţie în anul calendaristic anterior
Cheltuieli cu deplasări, detaşări, transferuri (articol bugetar 14.01) se calculează pe baza devizelor
de cheltuieli aferente deplasărilor în teren ce trebuie efectuate pentru realizarea obligaţiilor de serviciu şi
cuprind următoarele elemente: transport, cazare, masă, diurnă (în sumă de lei/zi) şi diferite alte cheltuieli legate
de îndeplinirea sarcinilor de serviciu (plata biletelor de intrare, diferite taxe locale plătite pentru şederea în
localitatea respectivă etc.).
Acest articol se detaliază pe două alineate ce privesc destinaţia deplasărilor; în ţară alineatul 14.01, sau
în străinătate 14.02 diferenţa de ordin financiar dintre acestea fiind moneda în care sunt exprimate cheltuielile
ocazionate de aceste deplasări.
În ceea ce priveşte personalul auxiliar (TESA) drepturile salariale se calculează în mod asemănător,
dar fără a se ţine seama de normele didactice.

2.1.5.2. Fundamentarea cheltuielilor materiale

Titlul II al clasificaţiei economice a cheltuielilor încadrează în grupa cheltuielilor materiale următoarele:

Drepturi cu caracter social (articol bugetar 21) reprezintă cheltuielile pe care le fac instituţiile de
învăţământ în sprijinul elevilor, cum ar fi: transportul elevilor din sate către şcoala din comună; drepturile
acordate elevilor pe parcursul participării la competiţii şcolare (olimpiade) sau sportive, sau alte drepturi
prevăzute de lege. Indicatorul fizic specific este numărul de elevi (studenţi) care beneficiază de astfel de
drepturi. Prin înmulţirea acestuia cu cheltuiala medie se obţine necesarul de fonduri pentru acordarea drepturilor
cu caracter social pe toată perioada de acordare exprimată în luni.
Hrană (articol bugetar 22). Această categorie de cheltuieli se referă la alimentaţia elevilor şi studenţilor
aflaţi în internate, cămine sau în diferite deplasări în interes de studii (practică de specialitate, olimpiade
,concursuri sportive). Acest articol are două alineate de cheltuieli care se referă la hrana pentru oameni (alineat
22.01) şi cel care se referă la hrana pentru animale (alineat 22.02).
Fundamentarea necesarului de cheltuieli se face conform relaţiei:
Ch22  N  Az  P
unde: Ch22 – cheltuiala cu hrana,
N – numărul de persoane, respectiv animale care trebuie hrănite (reprezintă indicatorul fizic specific);
Az – alocaţia de hrană zilnică pe fiecare indicator fizic specific,
P – perioada, în zile, pentru care se asigură hrana.
Medicamente şi materiale sanitare (articol bugetar 23)
Pentru a preveni eventuale accidente este necesar să existe o trusă de prim-ajutor care să conţină atât
medicamente (alineatul 23.01) cât şi unele materiale sanitare (23.02). Dimensiunea cheltuielilor făcute pentru
acestea se determină înmulţind indicatorul fizic specific numărul de medicamente şi materiale sanitare cu preţul
acestora.

35
36
Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie (articol bugetar 24). Acest articol bugetar înregistrează
cheltuielile ce sunt ocazionate de buna întreţinere a clădirilor în care se desfăşoară actul educaţional. În cadrul
acestui articol sunt cuprinse următoarele alineate: 24.01 încălzit; 24.02 iluminat şi forţă motrică; 24.03 apă,
canal, salubritate; 24.04 poştă, telefon, radio televizor, telefax; 24.05 furnituri de birou; 24.06 materiale pentru
curăţenie; 24.07 alte materiale şi prestări de servicii.
Caracteristica comună tuturor alineatelor o constituie modul de calcul al volumului de cheltuieli ce se va
realiza în perioada pentru care se întocmeşte bugetul şi anume se înmulţeşte indicatorul fizic specific volumul
necesar cu preţul pe unitatea de măsură şi cu durata în luni pentru care este facturat respectivul consum. Un rol
important în acest calcul de fundamentare îl are valoarea consumurilor efectuate în anul de bază deoarece
cantitatea de utilităţi consumată este în conformitate cu posibilităţile tehnice ale branşamentelor.
O caracteristică a acestor cheltuieli o constituie şi existenţa unor normative de consum. Astfel, de
exemplu pentru curăţenie sunt normate frecvenţa efectuării curăţeniei şi consumul de materiale pentru curăţenie
pe m2 diferenţiat pe tipuri de suprafeţe ce trebuie spălate (parchet, gresie, linoleum etc.); la alineatul încălzire
apar norme de cheltuieli de combustibil solid pe zi pentru spaţiile încălzite prin sobe etc.
Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional (articol bugetar 25) reprezintă acele elemente
care certifică funcţionarea respectivei instituţii. În domeniul învăţământului astfel de materiale cu caracter
funcţional le constituie cataloagele de note, diplomele de studii etc. Fundamentarea acestei cheltuieli se obţine
prin înmulţirea numărului de materiale cu valoarea fiecărui tip de materiale în parte.
Obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi echipamente (articol bugetar 26) reprezintă
cheltuiala fundamentată prin înmulţirea obiectelor de inventar ce trebuie achiziţionate în perioada de calcul cu
preţul acestora.
Reparaţii curente (articol bugetar 27). Dimensiunea acestui indicator depinde în mare măsură de
cheltuielile pentru reparaţii curente făcute în anul de bază (geamuri, bănci, scaune etc.)
Reparaţii capitale (articol bugetar 28). Acest articol bugetar desemnează cheltuielile ce trebuie
efectuate pentru reparaţia imobilizărilor în conformitate cu fişa fiecăreia. Pe baza ei se realizează un deviz de
lucrări privind piese şi manoperă necesare pentru a putea folosi în siguranţă baza materială aflată în dotare.
Indicatorul fizic specific îl reprezintă numărul de lucrări de reparaţii capitale care trebuie efectuate în anul
pentru care se întocmeşte bugetul. Prin înmulţirea acestui indicator cu preţul se obţine valoarea cheltuielii cu
reparaţiile capitale.
Cărţi şi publicaţii (articol bugetar 29). Indicatorul fizic specific este reprezentat de numărul de cărţi şi
publicaţii pe care trebuie să le achiziţioneze unităţile de învăţământ. Indicatorul bugetar se obţine prin
înmulţirea indicatorului fizic cu preţul cărţilor, respectiv abonamentelor anuale pentru periodice.
Alte cheltuieli (articol bugetar 30) cuprind cheltuielile de protocol, de publicitate, cele ocazionate de
perfecţionarea personalului sau altele asemenea. Valoarea acestor cheltuieli se obţine prin înmulţirea
obiectivelor finanţate cu valoarea fiecăruia în funcţie de dispoziţiile legale în vigoare (nu pot fi depăşite anumite
limite).
Manuale (articol bugetar 31). Pentru învăţământul obligatoriu şcolile trebuie să ofere gratuit elevilor
pachetul de manuale aferent fiecărui an de studii. Fundamentarea acestei cheltuieli se face conform relaţiei:

36
 37
Ch31   Nre  Nrr   Vs
unde: CH31 – valoarea cheltuielilor pentru manuale,
Nre – numărul total de elevi care au dreptul de a primi manuale gratuit,
Nrr – numărul de elevi care au primit manuale returnate de elevii anului anterior,
Vs – valoarea unui set de manuale noi.
Începând cu anul şcolar 2003-2004 învăţământul obligatoriu este de zece ani, deci statul trebuie să
asigure gratuit manualele pentru elevii claselor 1 – 10. Pentru clasele XI şi XII statul nu mai are obligaţia de a
oferi gratuit seturi de manuale pentru toţi elevii înscrişi în unităţile şcolare.

2.1.5.3. Fundamentarea cheltuielilor cu transferurile şi investiţiile

Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia unor persoane
juridice (instituţii cu activităţi autofinanţate, întreprinderi productive), unor persoane fizice (pensionari, şomeri,
studenţi, elevi) sau a unor bugete ale administraţiilor locale. Ele pot avea deci caracter economic (subvenţii
acordate agenţilor economici pentru acoperirea unor cheltuieli de producţie, stimularea exportului redresarea
financiară, restrângerea unor activităţi economice etc.) sau sociale (burse, pensii, ajutoare şi alte indemnizaţii
definitive şi fără contraprestaţie) finanţarea unor acţiuni de importanţă majoră efectuate prin intermediul
administraţiilor publice locale.22
Transferuri consolidabile (articol bugetar 39) reprezintă acele sume care sunt supuse operaţiunilor de
consolidare bugetară, adică sunt transferate între bugetele publice de la un buget la altul. Valoarea acestora se
calculează în funcţie de dispoziţiile legale în vigoare. De exemplu în anul 2003 transferurile consolidabile în
domeniul analizat s-au realizat între bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de sănătate privind contribuţia
datorată de persoanele care satisfac serviciul militar în termen (alineat bugetar 39.10). Modul de fundamentare a
cheltuielii este prin înmulţirea numărului de persoane cu valoarea contribuţiei datorate de acestea.
Transferuri neconsolidabile (articol bugetar 40) reprezintă trecerea definitivă a sumelor
alocate din buget în posesia beneficiarilor (persoane fizice sau juridice). Cele mai mari sume
transferate au fost cele pentru finanţarea de bază a universităţilor care administrează fondurile pe
criterii de autonomie (alineat bugetar 40.57) şi cele pentru plata burselor elevilor şi studenţilor (alineat
bugetar 40.02). Cheltuielile cu transferurile neconsolidabile se fundamentează aplicându-se normele ce
se cuvin fiecărui beneficiar.
Investiţiile instituţiilor publice (articol bugetar 72) constituie cheltuielile menite să introducă progresul
în sistemul educaţional românesc prin achiziţionarea de echipamente de cercetare performante sau prin
realizarea unei baze materiale (clădiri, săli de sport, biblioteci, cămine etc.) care să permită cursanţilor să înveţe
mai bine. Cheltuielile de investiţii se stabilesc pe baza devizelor întocmite la lucrările aprobate. De obicei aceste
lucrări se realizează pe mai mulţi ani calendaristici consecutivi ceea ce impune o bună coordonare în ceea ce
priveşte fundamentarea şi finanţarea investiţiilor.

22
I. Văcărel, coordonator, – Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001, p. 151
37
38

2.2. Finanţarea cheltuielilor bugetare

Noţiunea de finanţare bugetară ţine de folosirea mijloacelor băneşti mobilizate pe diferite canale la
bugetele publice.
În susţinerea cheltuielilor de tip bugetar mijloacele băneşti mobilizate prin venituri au ca limită valorică
până la care pot fi consumate mijloacele băneşti din buget atât global cât şi structural.
În folosirea mijloacelor băneşti din bugetele publice este prezentă în acţiune disciplina de lucru specifică
care impune, potrivit cu anumite reguli, un comportament de lucru profesional potrivit căruia fondurile alocate
din bugetele publice impun a fi utilizate strict pe destinaţiile aprobate şi cu un regim strict de economii.
Noţiunea reprezentativă care prefigurează finanţarea cheltuielilor bugetare şi prin care se realizează
execuţia părţii de cheltuieli este cea de credite bugetare.
Cu excepţia bugetelor autonome unde este stabilită sursa de venituri şi destinaţia pentru cheltuieli
specifice, în cele mai multe cazuri la finanţarea cheltuielilor din bugetele publice nu apar legături, determinări
între provenienţa şi destinaţia acestora. Chiar şi sistemul de evidenţă este conceput de o manieră în care execuţia
părţii de cheltuieli este independentă de încasarea veniturilor atât global, cât şi structural.
Creditele bugetare, ca limită valorică oferă garanţia efectuării de plăţi pentru cheltuielile aprobate prin
bugetele publice, având la bază un minim de venituri.
În acţiunile de finanţare a cheltuielilor bugetare apar implicaţi în mod direct următorii participanţi:
- ordonatorii de credite;
- finanţatorii
- instituţia bancară specializată – Trezoreria Finanţelor Publice.
În activitatea de finanţare relaţie directă cu bugetul finanţator o au numai ordonatorii principali cărora,
pe bază de cerere, li se deschid credite bugetare. Circuitul informaţionale privind deschiderea creditelor
bugetare din bugetele centrale este prezentat în figura nr. 4.1.

1 3 4
Ordonator Principal de 2
Finanţator
Credite Bugetare
5
6
7 Trezoreria centrală

Figura nr. 4.1. Fluxul informaţional

privind deschiderea creditelor din bugetul de stat
Legendă:
1. Ordonatorul principal de credite îşi manifestă iniţiativa de a finanţa activitatea.
38
 39
2. Întocmirea şi trimiterea cererii de deschidere a creditelor bugetare (în 3 exemplare) şi a documentelor anexă
către finanţator.
3. Finanţatorul primeşte şi analizează documentele primite de la ordonatorul principal.
4. Deschide creditele bugetare solicitate de ordonatorul principal şi înregistrează în contabilitate această
operaţiune pe baza unui exemplar din cererea de deschidere a creditelor bugetare care rămâne la finanţator.
5. Finanţatorul dă dispoziţie Trezoreriei de a deschide creditele în numele ordonatorului principal prin
trimiterea unui exemplar avizat din cererea de deschidere a creditelor bugetare.
6. Trezoreria efectuează operaţiunea de deschidere a creditelor bugetare prin trecerea sumelor aprobate din
contul finanţatorului în contul ordonatorului principal.
7. ordonatorul principal este informat de deschiderea creditelor bugetare solicitate.

Concomitent cu cererea de deschidere de credite bugetare, OPC comunică finanţatorului şi modul cum
vor fi repartizate creditele bugetare pe instituţii subordonate. Documentul care stă la baza distribuirii fondurilor
se numeşte „dispoziţie bugetară de repartizare” iar circuitul informaţional este prezentat în figura nr. 4.2.:

4 Direcţia Generală a Trezoreriei

Ordonator Principal de
1 Trezoreria Centrală a Finanţelor
Credite
Publice
2 3
5

6
Ordonator Secundar Trezoreria Judeţeană a
de Credite 9 Finanţelor Publice

7 8
10
Ordonator terţiar de credite Trezoreria locală a Finanţelor Publice

Figura nr. 4.2. Fluxul informaţional

privind repartizarea creditelor bugetare din bugetul de stat

Legendă:
1. Se transmite Trezoreriei Centrale dispoziţiile bugetare de repartizare în trei exemplare;
2. Trezoreria Centrală trimite trezoreriei judeţene dispoziţiile bugetare pe bază de borderou în dublu
exemplar;
3. Trezoreriile judeţene confirmă Trezoreriei Centrale primirea dispoziţiilor bugetare, prin semnarea de
primire pe un exemplar al borderoului care este trimis Trezoreriei Centrale ;
4. Se confirmă de către Trezoreria centrală efectuarea operaţiunilor de repartizare a creditelor bugetare
prin transmiterea unui exemplar din dispoziţiile bugetare de repartizare către ordonatorul principal;
5. Ordonatorul principal comunică celui secundar valoarea creditelor repartizate;

39
40
6. Ordonatorul secundar transmite Trezoreriei judeţene dispoziţia de repartizare;
7. Trezoreriile judeţene transmit trezoreriilor municipale, orăşeneşti, sau comunale dispoziţiile
bugetare aferente ordonatorilor de credite care au deschis cont la aceste unităţi pe bază de borderou
în dublu exemplar;
8. Se confirmă de către trezoreriile locale primirea dispoziţiilor bugetare de repartizare prin
transmiterea unui exemplar din borderou.
9. Trezoreria Judeţeană confirmă repartizarea creditelor bugetare;
10. Ordonatorul secundar informează ordonatorii terţiari de creditele repartizate;

Dispoziţia bugetară de repartizare se utilizează în următoarele 3 situaţii:

a. pentru repartizarea creditelor bugetare de ordonatorii superiori către ordonatorii subordonaţi;
b.pentru retragerea de către ordonatorii superiori a creditelor bugetare repartizate de la ordonatorii subordonaţi;
c. pentru restituirea de către ordonatorii subordonaţi a creditelor bugetare neconsumate către ordonatorii
superiori.
Aceste operaţiuni sunt iniţiate de ordonatorii de credite menţionaţi primii în toate cele 3 situaţii
prezentate.
Finanţarea cheltuielilor din bugetele locale prezintă unele particularităţi în comparaţie cu finanţarea
din bugetele centrale, atât în ceea ce priveşte organizarea bugetară (de regulă nu există ordonatori de credite
secundari, ci numai principali şi terţiari), cât şi în ceea ce priveşte clasificaţia bugetară (subdiviziunile acesteia
prezintă specificul activităţilor de gospodărire a teritoriului).
Iniţiativa deschiderii şi repartizării creditelor bugetare la nivel local o au primarii sau preşedinţii
consiliilor judeţene care îndeplinesc funcţia de ordonatori principali de credite bugetare ai bugetului local. Spre
deosebire de finanţarea din bugetul central această iniţiativă poartă denumirea de alocare de fonduri şi de
alimentare cu mijloace băneşti. Circuitul informaţional este prezentat prin figura nr. 4.3.:

1 3 4 Cont BL T
OPC 2 DGJFP 5 6 R
E
Cont OPC Z
8 O
9 7 R
10 E
Cont OTC R
12 I
OTC
11 E

40
 41

Figura nr. 4.3. Fluxul informaţional

privind deschiderea creditelor din bugetele locale

Legendă:
1. ordonatorul principal are iniţiativa alocării fondurilor bugetare.
2. ordonatorul principal solicită direcţiei generale a finanţelor publice judeţene fonduri din bugetul
local.
3. Direcţia generală a finanţelor publice judeţeană primeşte solicitarea de la ordonatorul principal
4. direcţia generală a finanţelor publice judeţeană analizează solicitarea şi fundamentarea acesteia şi
confruntă cu sumele existente în cont (din venituri proprii sau din transferuri de echilibrare de la
bugetul de stat).
5. direcţia generală a finanţelor publice judeţeană emite ordinul de plată către Trezorerie
6. Trezoreria virează suma solicitată din contul bugetului local în contul ordonatorului principal.
7. Alimentarea cu fonduri a contului ordonatorului principal
8. Trezoreria înştiinţează ordonatorul principal de alimentarea contului cu disponibilităţi.
9. ordonatorul principal emite ordin de plată către Trezorerie privind alimentarea cu fonduri a
ordonatorilor terţiari subordonaţi.
10. Trezoreria virează suma din contul ordonatorului principal în contul ordonatorului terţiar conform
ordinului de plată primit de la primul.
11. Alimentarea contului ordonatorului terţiar.
12. Trezoreria informează ordonatorul terţiar că are disponibilităţi în cont.

Atât în ceea ce priveşte finanţarea de la bugetul de stat cât şi cea efectuată din bugetele locale
documentele întocmite de ordonatorii de credite pentru alimentare conturilor trebuie să prevadă explicit:
valoarea, subdiviziunea clasificaţiei bugetare pentru care se alimentează contul şi justificarea necesităţii
sumelor. Trezoreria va verifica dacă informaţiile prezentate de solicitant sunt corecte şi dacă sumele cerute se
încadrează în creditele bugetare aprobate.
Finanţarea instituţiilor publice se poate face nu numai de la buget. Pe lângă finanţarea integrală de la
buget, în ţara noastră se mai cunosc două modalităţi de finanţare a instituţiilor publice:
A. finanţarea parţial de la buget şi parţial din fonduri extrabugetare;
B. finanţare integral din fonduri extrabugetare.
A. Deoarece unele instituţii publice pot obţine diferite venituri mai mari sau mai mici, finanţarea de la
buget se face doar în completarea necesităţilor de fonduri pentru plata cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea
activităţii respectivelor unităţi. Veniturile proprii vor fi utilizate în concordanţă cu bugetul aprobat, urmând a
finanţa anumite activităţi, iar creditele bugetare vor fi utilizate pentru plata celorlalte cheltuieli care nu pot fi
susţinute din fonduri proprii. De exemplu: Căminele studenţeşti sunt finanţate parţial de la bugetul de stat,
parţial din venituri proprii. Cheltuielile ocazionate de cazarea studenţilor pe parcursul anului universitar sunt

41
42
suportate, pe de o parte de buget prin alocarea unei sume fixe pe loc de cazare, iar pe de altă parte, de studenţi
prin plata unei taxe de cămin. Astfel pentru aceeaşi activitate pot exista fonduri din mai multe surse.
B. Prin veniturile proprii pe care le pot obţine anumite instituţii publice îşi pot acoperi în totalitate
cheltuielile. Aceste venituri sunt reţinute, în conformitate cu bugetul aprobat, fără a mai fi nevoie de credite
bugetare. De exemplu: Biroul Român de Metrologie Legală percepe taxe de verificare metrologică a căror
volum depăşeşte nivelul cheltuielilor aprobate prin buget. De aceea utilizează o parte din veniturile proprii (fără
a primi credite bugetare) pentru decontarea cheltuielilor, urmând ca restul fondurilor să le depună la Trezoreria
Finanţelor Publice.
Cea mai des întâlnită formă de finanţare a instituţiilor publice care obţin venituri proprii este de a crea
activităţi autofinanţate. Astfel, pentru respectivele activităţi cheltuielile sunt acoperite din venituri proprii, iar
pentru restul activităţilor din credite bugetare.

2.3. Înregistrarea contabilă la instituţiile publice a finanţării de la buget

Pentru evidenţierea modului de finanţare a instituţiilor publice din bugetele publice planul de conturi
utilizează conturi extrapatrimoniale. Acestea sunt:
940 „Credite bugetare aprobate”
941 „Credite deschise de repartizat”
944 „Credite deschise pentru cheltuieli proprii”23
Contul 940 ţine evidenţa creditelor aprobate pentru efectuarea cheltuielilor prevăzute în bugetul de
venituri şi cheltuieli propriu. Contabilitatea analitică a creditelor aprobate se ţine pe articole şi alineate în cadrul
fiecărui subcapitol sau capitol al clasificaţiei bugetare.
În debitul contului se înregistrează, la începutul fiecărui trimestru, alocaţiile de credite aferente
trimestrului respectiv, pe baza repartizării pe trimestre a cheltuielilor, precum şi suplimentările efectuate în
cursul trimestrului, care majorează creditele aprobate.
În creditul contului se înregistrează diminuările sau anulările de credite efectuate în cursul trimestrului
respectiv.
Soldul contului la finele trimestrului sau al anului, reprezintă totalul creditelor aprobate până la finele
perioadei respective.
Contul 941 evidenţiază doar la ordonatorii principali şi la ordonatorii secundari de credite bugetare
finanţaţi din bugetul de stat creditele deschise cu scopul de a fi repartizate instituţiilor subordonate.
Contabilitatea analitică a creditelor de repartizat către instituţiile subordonate se ţine pe subcapitole şi capitole
ale clasificaţiei bugetare.
La ordonatorii de credite principali, în debitul contului 941 se înregistrează creditele deschise pentru a
fi repartizate ordonatorilor de credite subordonaţi, precum şi creditele retrase de la aceştia, iar în credit creditele
repartizate acestora precum şi creditele retrase de finanţator.

23
Virginia Greceanu Cocoş – Contabilitatea instituţiilor publice comentată şi actualizată, Editura Adevărul, Bucureşti,
2001, p. 156-157
42
 43
La ordonatorii de credite secundari, în debitul contului 941 se înregistrează creditele repartizate de
ordonatorii principali pentru a fi repartizate ordonatorilor terţiari şi creditele retrase de la ordonatorii terţiari, iar
în credit, creditele repartizate ordonatorilor terţiari, precum şi creditele retrase de ordonatorii principali.
Soldul contului reprezintă creditele deschise pentru a fi repartizate ordonatorilor inferiori de credite
bugetare.
Contul 944 evidenţiază creditele deschise pentru finanţarea activităţii proprii.
În debitul contului ordonatorul principal înregistrează creditele deschise de Ministerul Finanţelor
Publice pentru cheltuieli proprii, iar în credit, creditele retrase în cursul anului.
Ordonatorii secundari şi cei terţiari înregistrează în debit creditele primite prin repartizarea de la
ordonatorul superior pentru cheltuieli proprii, iar în credit creditele retrase.
Soldul contului reprezintă creditele deschise pentru cheltuieli proprii.
Soldurile conturilor 940, 941 şi 944 ne se redeschid în anul următor. Creditele bugetare rămase în
aceste conturi sunt anulate de drept în momentul încheierii exerciţiului bugetar.
Pentru buna înţelegere a înregistrării modului de finanţare a instituţiilor publice presupunem următorul
exemplu: Ministerul Finanţelor Publice deschide credite bugetare unui ordonator principal (OPC) în valoare de
150 milioane lei, din care 100 milioane lei pentru a fi repartizate ordonatorilor subordonaţi de rangul II şi III
(OSC şi OTC „A”) şi 50 milioane lei pentru cheltuieli proprii. Creditele deschise de repartizat sunt de 75 de
milioane lei pentru ordonatorul secundar şi de 25 milioane lei pentru ordonatorul terţiar „A” direct subordonat
ordonatorului principal. La nivelul ordonatorului secundar, repartiţia creditelor este: 40 milioane lei pentru
ordonatorul terţiar „B” şi 35 milioane lei pentru cheltuieli proprii. Schematic acest flux financiar de deschidere
şi de repartizare a creditelor bugetare respectând ierarhia menţionată este înregistrat ca în figura nr. 4.4. de mai
jos:24

OPC OSC OTC „A” OTC „B”

940
150

941 940
100 25 940 25
75 75
941 940

24
preluat după Gh. SCORŢESCU, Contabilitate publică, note de curs, Iaşi, 2003
43
44
944 40 40 40
50 944 944
944 25 40
35

Figura nr. 4.4. Funcţiunea conturilor din afara bilanţului privind finanţarea activităţii instituţiilor
publice

2.4. Execuţia cheltuielilor bugetare

Execuţia cheltuielilor bugetare presupune parcurgerea a următoarelor patru etape:

- angajarea cheltuielilor;
- lichidarea cheltuielilor;
- ordonanţarea cheltuielilor;
- plata.
Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de
ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil. Potrivit acestui principiu, primele
trei faze ale procesului execuţiei bugetare a cheltuielilor se realizează în cadrul instituţiei publice, răspunderea
pentru angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau
persoanelor împuternicite să exercite această calitate prin delegare, potrivit legii. Plata cheltuielilor bugetare
efectuate se efectuează de Trezoreria finanţelor publice, sau după caz, de băncile comerciale şi este în
răspunderea contabilului.

2.4.1. Angajarea cheltuielilor bugetare

Creditele bugetare aprobate pentru fiecare ordonator de credite bugetare reprezintă limita maximă până la
care se pot angaja, ordonanţa şi plăti cheltuielile bugetare. Aceste limite pot fi depăşite doar în cazul acţiunilor
multianuale.
Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita
prevederilor şi potrivit destinaţiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice şi cu
respectarea dispoziţiilor legale.
Angajarea oricărei cheltuieli din fonduri publice îmbracă două forme de angajamente:
a. angajamente legale;
b. angajamente bugetare.
Angajamentul bugetar reprezintă orice act prin care o autoritate competentă, potrivit legii, afectează
fonduri publice unor anumite destinaţii în limita unor credite bugetare aprobate. Această afectare are menirea de a
rezerva credite bugetare pentru realizarea cheltuielilor.
Angajamentele bugetare sunt: individuale sau globale. Angajamentele individuale se realizează pentru
operaţiunile noi ce urmează să se efectueze. Angajamentul global este un angajament bugetar aferent
44
 45
angajamentului legal provizoriu care priveşte cheltuielile curente de funcţionare de natură administrativă
(cheltuieli de deplasare, de protocol, de întreţinere, chirii, abonamente etc.)
Evidenţa angajamentelor bugetare şi legale este ţinută concomitent de compartimentul de contabilitate şi
de persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv. Pentru înregistrarea angajamentelor bugetare,
planul de conturi utilizat de sistemul bugetar prevede un cont în afara bilanţului: 950 „Angajamente bugetare”.
Cu ajutorul acestui cont instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de modul finanţare a cheltuielilor, ţin
evidenţa angajamentelor bugetare, respectiv a sumelor rezervate în vederea efectuării unor cheltuieli bugetare, în
limita creditelor bugetare aprobate.
În debitul contului se înregistrează angajamentele bugetare, precum şi suplimentările efectuate în cursul
exerciţiului bugetar, care majorează angajamentele bugetare iniţiale.
În creditul contului se înregistrează diminuările de angajamente bugetare efectuate în cursul exerciţiului
bugetar, care micşorează angajamentele bugetare iniţiale.
Soldul debitor al contului reprezintă totalul angajamentelor bugetare la un moment dat. La sfârşitul anului
soldul contului nu se redeschide la începutul anului următor. Sunt preluate doar sumele reprezentând soldul
contului 960 „Angajamente legale” de la finele exerciţiului bugetar anterior mai puţin angajamentele legale
neplătite privind acţiunile multianuale.
Angajamentul legal semnifică fază în procesul execuţiei cheltuielilor publice reprezentând orice act
juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice.
Angajamentul legal trebuie să se prezinte sub formă scrisă şi să fie semnat de ordonatorul de credite.
Angajamentul legal ia forma unui contract de achiziţie publică, comandă, convenţie, contract de muncă, acte de
control, acord de împrumut etc.
Înainte de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare, respectiv înainte de a lua orice măsură care ar
produce o cheltuială, ordonatorii de credite trebuie să se asigure că măsura luată respectă principiile unei bune
gestiuni financiare, în special ale economiei şi eficienţei cheltuielilor. Din acest motiv este obligatoriu realizarea
unui proiect de angajament legal care să primească viza de control financiar preventiv în condiţiile legii.
Ordonatorii de credite nu pot angaja cheltuieli într-o perioadă în care se ştie că bunul, serviciul sau
lucrarea nu va putea fi executat, recepţionat şi plătit până la 31 decembrie a exerciţiului bugetar curent, cu
excepţia acţiunilor multianuale. În situaţia în care, din motive obiective, angajamentele legale de cheltuieli nu pot
fi plătite până la finele anului, acestea se vor plăti din creditele bugetare ale exerciţiului bugetar următor.
După semnarea angajamentului legal de către ordonatorul de credite acesta se transmite
compartimentului de contabilitate pentru înregistrare în evidenţa cheltuielilor angajate. Evidenţa se ţine cu
ajutorul contului 960 „Angajamente legale”.
Cu ajutorul acestui cont instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de modul de finanţare a
cheltuielilor, ţin evidenţa angajamentelor legale, aprobate de ordonatorul de credite în limita creditelor bugetare
aprobate.
În debitul contului se înregistrează angajamentele legale, precum şi suplimentările efectuate în cursul
exerciţiului bugetar, care majorează angajamentele legale iniţiale.
În creditul contului, în cursul anului se înregistrează diminuările de angajamente legale care micşorează
angajamentele legale iniţiale, iar la finele anului, totalul plăţilor efectuate în contul angajamentelor legale.
45
46
Soldul contului la finele lunii reprezintă totalul angajamentelor legale, iar la finele anului, totalul
angajamentelor rămase neachitate.
Salariile personalului cuprins în statele de funcţii anexate bugetului aprobat şi obligaţiile aferente
acestora, pensiile şi ajutoarele sociale stabilite conform legilor în vigoare, precum şi cheltuielile cu dobânzile şi
alte cheltuieli aferente datoriei publice se consideră angajamente legale şi bugetare de la data de 01.ianuarie a
fiecărui an cu întreaga sumă a creditelor bugetare aprobate.

2.4.2. Lichidarea cheltuielilor bugetare

Este faza în procesul execuţiei bugetare în care se verifică existenţa angajamentelor, se determină sau se
verifică realitatea sumei datorate, se verifică condiţiile de exigibilitate ale angajamentului legal pe baza
documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective.
Verificarea existenţei obligaţiei de plată se realizează prin verificarea documentelor justificative din care
să rezulte pretenţia creditorului, precum şi realitatea „serviciului efectuat” (bunurile au fost livrate, lucrările
executate sau serviciile prestate sau, după caz, existenţa unui titlu care să justifice plata: titlu executoriu, acord de
împrumut, acord de girant etc.)
Salariile şi indemnizaţiile vor fi lichidate pe baza statelor de plată colective, întocmite de compartimentul
de specialitate, cu excepţia cazurilor în care este necesară lichidarea individuală.
Documentele care atestă bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate sau din care reies
obligaţii de plată certe se vizează pentru „bun de plată” de ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu
aceste atribuţii, prin care se confirmă că:
- bunurile furnizate au fost recepţionate, cu specificarea datei şi a locului primirii;
- lucrările au fost executate şi serviciile au fost prestate;
- bunurile furnizate au fost înregistrate în gestiune şi în contabilitate, cu specificarea gestiunii şi a notei
contabile de înregistrare;
- condiţiile cu privire la legalitatea efectuării rambursărilor de rate sau a plăţilor de dobânzi la credite ori
împrumuturi contractate/garantate sau îndeplinite;
- alte condiţii prevăzute de lege sunt îndeplinite.
Condiţiile de exigibilitate a obligaţiei se verifică pe baza datelor cuprinse în angajamentele legale, care
trebuie să cuprindă şi date cu privire la termenele de plată a obligaţiei.
Documentele care atestă parcurgerea fazei de lichidare a cheltuielilor stau la baza înregistrării în
contabilitatea patrimonială a instituţiei publice pentru reflectarea serviciului efectuat şi a obligaţiei de plată faţă
de terţii creditori.

2.4.3. Ordonanţarea cheltuielilor bugetare

Este faza în procesul execuţiei bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri au fost efectuate sau
alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată. Persoana desemnată de ordonatorul de credite

46
 47
confirmă că există o obligaţie certă şi o sumă datorată, exigibilă la o anumită dată, şi în acest caz ordonatorul de
credite bugetare poate emite „Ordonanţarea de plată” pentru efectuarea plăţii.
Ordonanţarea de plată este documentul intern prin care ordonatorul de credite dă dispoziţie
conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil) să întocmească instrumentele de plată a
cheltuielilor. Ordonanţarea de plată este semnată de ordonatorul de credite şi trebuie să cuprindă date cu privire
la:
‫סּ‬ exerciţiul bugetar în care se înregistrează plata;
‫סּ‬ subdiviziunea bugetară la care se înregistrează plata;
‫סּ‬ suma de plată (în cifre şi litere) exprimată în monedă naţională sau, după caz, în monedă străină;
‫סּ‬ datele de identificare ale beneficiarului plăţii;
‫סּ‬ natura cheltuielilor;
‫סּ‬ modalitatea de plată.
Ordonanţarea de plată va fi însoţită de documentele justificative în original şi va purta viza persoanelor
autorizate din compartimentele de specialitate. În situaţia în care, în conformitate cu prevederile contractuale,
urmează să se efectueze plata în rate a bunurilor livrate, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, se vor avea
în vedere următoarele:
A. prima ordonanţare de plată va fi însoţită de documente justificative care dovedesc obligaţia
către creditor pentru plata ratei respective;
B. ordonanţările de plată ulterioare vor face referire la documentele justificative deja transmise
conducătorului compartimentului financiar (financiar-contabil).
La emiterea ordonanţării de plată finale ordonatorul de credite confirmă că operaţiunea s-a finalizat.
Înainte de a fi transmisă compartimentului financiar pentru plată ordonanţarea de plată se transmite
pentru avizare controlului financiar preventiv. Scopul avizării este de a stabili că:
* ordonanţarea de plată a fost emisă corect;
* ordonanţarea de plată corespunde cu cheltuielile angajate şi suma respectivă este exactă;
* cheltuiala este înscrisă la subdiviziunea corespunzătoare din bugetul alocat;
* există credite bugetare disponibile;
* documentele justificative sunt în conformitate cu reglementările în vigoare;
* numele şi datele de identificare ale creditorului sunt corecte.

2.4.4. Plata cheltuielilor bugetare.

Plata cheltuielilor este faza finală a execuţiei bugetare prin care instituţia publică este eliberată de
obligaţiile sale faţă de terţii creditori.
Plata cheltuielilor se efectuează de persoane autorizate care, potrivit legii, poartă denumirea generică de
contabil, în limita creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate în condiţiile dispoziţiilor legale, prin unităţile de
trezorerie şi contabilitate publică la care îşi au conturile deschise cu excepţia plăţilor în valută care se efectuează
prin bănci, sau a altor plăţi prevăzute de lege să se efectueze prin bănci.
47
48
Plata cheltuielilor este asigurată de şeful departamentului financiar în limita creditelor bugetare deschise
şi neutilizate sau a disponibilităţilor aflate în conturi, după caz.
Instrumentele de plată utilizate de instituţiile publice, respectiv cecul de numerar şi ordinul de plată
pentru trezoreria statului se semnează de două persoane autorizate în acest sens, dintre care prima semnătură este
a conducătorului compartimentului financiar, iar a doua a persoanei cu atribuţii în efectuarea plăţii.
Plata se efectuează de conducătorul compartimentului financiar numai dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii:
☼ cheltuielile care urmează să fie plătite au fost angajate, lichidate şi ordonanţate;
☼ există credite bugetare deschise sau repartizate sau disponibilităţi în contul de disponibil;
☼ subdiviziunea bugetului aprobat de la care se efectuează plata este cea corectă şi corespunde naturii
cheltuielilor respective;
☼ există toate documentele justificative care să justifice plata;
☼ semnăturile de pe documentele justificative aparţin ordonatorului de credite sau persoanelor
desemnate de acesta să exercite atribuţii ce decurg din procesul executării cheltuielilor bugetare, potrivit legii;
☼ beneficiarul sumelor este cel îndreptăţit potrivit documentelor care atestă serviciul efectuat;
☼ suma datorată beneficiarului este corectă;
☼ documentele de angajare şi ordonanţare au primit viza de control financiar preventiv;
☼ documentele sunt întocmite cu toate datele cerute de formular;
☼ alte condiţii prevăzute de lege.
Nu se poate efectua plata:
 în cazul în care nu există credite bugetare deschise şi/sau repartizate ori disponibilităţile sunt
insuficiente;
 când nu există confirmarea serviciului efectuat şi documentele nu sunt vizate pentru „bun de plată”;
 când beneficiarul nu este cel faţă de care instituţia are obligaţii;
 când nu există viza de control financiar preventiv pe ordonanţarea de plată şi nici autorizarea
prevăzută de lege.
Pentru efectuarea de plăţi în avans legislaţia în vigoare 25 prevede că suma nu poate depăşi 30% din
valoarea contractului, iar pentru această decontare beneficiarul trebuie să prezinte o scrisoare de garanţie bancară.
Creditele bugetare aprobate în buget vor putea fi utilizate la cererea ordonatorilor de credite numai după
deschiderea de credite de către ordonatorii principali, repartizarea creditelor bugetare pentru bugetul propriu şi
pentru ordonatorii secundari sau terţiari, după caz, şi/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama
acestora.
Instrumentele cu care se efectuează plata cheltuielilor sunt: ordinul de plată şi cecul de numerar.
Ordinele de plată se emit pe numele fiecărui creditor. Acestea vor fi datate şi vor avea înscrise în spaţiul
rezervat obiectul plăţii şi subdiviziunea bugetului aprobat de la care se face plata. Ordinele de plată se înscriu
într-un registru distinct, vor purta un număr de ordine unic, începând cu numărul 1 în ordine crescătoare pentru
fiecare ordonator de credite şi pentru fiecare exerciţiu bugetar.
25
Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi
limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice, Monitorul Oficial al României nr. 177/20 martie 2003
48
 49
Un ordin de plată nu poate cuprinde plăţi referitoare la mai multe subdiviziuni ale bugetului
aprobat.
Din conturile de cheltuieli bugetare sau de disponibilităţi, după caz, instituţiile publice pot ridica, pe bază
de cecuri pentru ridicarea de numerar, numerarul pentru efectuarea plăţilor de salarii, premii, deplasări, precum
şi pentru alte cheltuieli care nu se pot efectua prin virament, cum ar fi: drepturi cu caracter social, burse pentru
elevi şi studenţi, ajutoare etc.
În fila de cec se menţionează şi natura cheltuielilor care urmează şi se efectueze din numerarul ridicat.
Instituţiile publice vor lua măsurile necesare pentru reducerea la maximum a plăţilor în numerar,
efectuând prin casieria proprie numai acele cheltuieli de volum redus care nu se justifică a fi efectuate prin
virament.
Casieria instituţiilor publice trebuie să respecte dispoziţiile legale privind asigurarea securităţii sumelor.
În cazul constatării unei erori în legătură cu plata ce urmează să fie efectuată, conducătorul
compartimentului financiar suspendă plata. Motivele deciziei de suspendare a plăţii se prezintă într-o declaraţie
scrisă care se trimite ordonatorului de credite şi spre informare persoanei împuternicite să exercite controlul
financiar preventiv. În acest caz, ordonatorul de credite poate solicita în scris şi pe propria răspundere efectuarea
plăţilor.
În vederea efectuării cheltuielilor, instituţiile publice au obligaţia de a prezenta unităţilor de trezorerie la
care au conturile deschise bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat şi repartizat pe trimestre în conformitate cu
clasificaţia bugetară.

49