Grădina, dealul și mormântul gol – asamblajul pascal semnificativ

Pastor, Dr. Costel Ghioancă

Biserica Adonai București

„Cristos a înviat!” / „Adevărat a înviat!” Acesta este salutul creștinesc ocazionat de

celebrarea anuală a învierii Domnului Isus Cristos. Cu fiecare rostire a salutului pascal ne
reamintim și confirmăm ceea ce credem împreună: Isus Cristos a înviat și este viu pentru
eternitate! Totuși, fără a diminua accentul pus pe înviere, în sine, doresc să argumentez că
Evangheliile ne prezintă un ”asamblaj pascal” semnificativ – grădina Ghetsimani, dealul
Golgotei și mormântul gol – iar contemplarea întregii imagini conferă sărbătorii Paștelui o
perspectivă hermeneutică mai complexă decât focalizarea asupra unui singur aspect al
tabloului pascal. Privirea unei picturi, în ansamblul ei, ne spune mai mult decât o face un
singur detaliu al acesteia, iar roțile dințate ne comunică mai mult când sunt puse împreună
într-un sistem, decât dacă sunt separate.
Tot astfel, învierea Domnului ne transmite mai mult când o ”citim” în cheia
asamblajului grădină-deal-mormânt regăsit în toate cele patru Evanghelii: grădina (Matei
26:36-46; Marcu 14:32-42; Luca 22:39-46; Ioan 18:1-11) dealul (Matei 27:32-56; Marcu
15:21-41; Luca 23:26-43; Ioan 19:17-25) și mormântul gol (Matei 28:1-10; Marcu 16:1-8;
Luca 24:1-12; Ioan 20:1-10). Să urmărim, așadar, principalele mesaje despre înviere, așa
după cum reies ele din structura narativă amintită mai sus.

Grădina Ghetsimani: învierea ca plan divin

Grădina Ghetsimani ne ajută să vedem că lucrarea de la Calvar a fost voia lui
Dumnezeu. Ne amintim, desigur, cuvintele pline de sensibilitate rostite de Mântuitorul în
noaptea arestării sale: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta!
Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” (Matei 26:39b). Domnul Isus este decis să
împlinească până la capăt lucrarea Tatălui. Jertfa de la Calvar nu a fost o ”aventură” în care
Cristos s-a angrenat din interese personale. Nu a dorit să obțină un statut de erou tragic, nu a
vrut să facă demonstrații, nu a fost mânat de planuri ascunse. Cristos a urmărit să împlinească
pas cu pas voia Tatălui.
Calvarul, ca de fapt întregul asamblaj grădină-deal-mormânt se înscrie pe traiectoria
unui plan divin bine definit și de neclintit. Îngerul le spune femeilor îngrozite de la mormânt:
„ Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când
zicea că: "Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să
învie. (Luca 24:6-7). Învierea se înscrie în registrul aceluiași imperativ „trebuie”, la fel ca
răstignirea. Planul divin îl conduce pe Cristos spre moarte, însă tot Dumnezeu îl învie pe
Mântuitorul dintre cei morți: „Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii,
pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.” (F. Ap. 2:42).
”Grădina” ne ajută, deci, să reținem că învierea nu a fost un accident al istoriei și, cu
atât mai puțin, nu a fost o falsificare a ei. La fel ca oricare alt detaliu din viața lui Cristos,
învierea este și ea o expresie a voinței Tatălui, o marcă a harului divin, o confirmare a
stabilității planurilor divine și o încurajare pentru credincioșii care contemplă la propria lor
înviere, după „voia Tatălui”.

Dealul Golgotei: învierea ca îndeplinire a lucrării mesianice

Mai departe, dealul Golgotei ne arată, prin excelență, caracterul mesianic al morții
Domnului Isus. Cel ce moare pe cruce este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, constituind
astfel singura punte reală între omul păcătos și Creatorul Sfânt. Mai mult, Isus Cristos nu a
fost scutit de nimic din ceea ce presupune prețul păcatului, fapt demonstrat prin sfâșietorul
strigăt: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Cristos
bea până la capăt paharul mâniei divine, afirmând în cele din urmă: „S-a isprăvit!” (Ioan
19:30).
Într-adevăr, Mântuitorul a făcut tot ce era necesar pentru salvarea oamenilor. Urma,
totuși, ca Tatăl să valideze și să accepte lucrarea mesianică, iar învierea din morți a Fiului
constituie tocmai această validare. Isus a fost „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu,
prin învierea morţilor” (Romani 1:4). Or, tocmai învierea lui Cristos ne asigură învierea
noastră, a celor credincioși: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus
Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos
din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate
veşteji, păstrată în ceruri pentru voi” (1 Petru 1:3-4). Dealul Golgotei este atât de important în
economia învierii, tocmai datorită faptului că indică specificitatea mesianică a celei din urmă.
Deși Cristos este Cel înviat, totuși, ”dealul” din asamblajul grădină-deal-mormânt ne
arată că învierea Domnului vorbește despre mai multe învieri: învierea celor ce sunt „în
Cristos”, împreună cu învierea lui Cristos (Efes. 2:4-5).
 Mormântul gol: învierea ca biruință asupra morții
Cum înțelegem învierea în lumina mormântului gol? Fără îndoială, învierea lui Isus
Cristos ne prezintă o narațiune a victoriei. Viața învinge moartea fiindcă „Cel viu nu este între
cei morți” (Luca 24:5). Prin învierea lui Cristos s-a demonstrat că moartea nu are ultimul
cuvânt, nu este ”boala veșnic incurabilă”. Biruința lui Cristos asupra morții aduce izbăvire
pentru toți cei credincioși: „Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa
şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are
puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau
supuşi robiei toată viaţa lor” (Evrei 2:14-15). ”Mormântul gol” din structura grădină-deal-
mormânt ne dezvăluie faptul că Mântuitorul a biruit cu succes moartea și pe cel rău împreună
cu ea. În consecință, ecuația vieții este simplificată la maxim: „Cine are pe Fiul are viața;
cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața” (1 Ioan 5:12).

Concluzii
În cuvintele de mai sus am încercat să argumentăm că asamblajul pascal grădină-deal-
mormânt ne ajută să vedem învierea ca fiind mai mult decât o victorie asupra morții. Structura
complexă în care ne este prezentată narațiunea învierii în Evanghelii ne ajută să reflectăm
asupra învierii pe mai multe coordonate. Este bine să nu ne limităm la perspectiva învierii în
relație cu moartea și cel rău, ci să pășim mai departe; să privim învierea în relație cu planurile
divine, să înțelegem învierea în relație cu noi, cei uniți cu Cristos.
”Mormântul gol” ne vorbește, într-adevăr, despre umilirea totală a morții și a forțelor
întunericului, însă ”grădina” ne spune ceva despre certitudinea planurilor divine, ne transmite
ceva despre înviere ca har, ca verigă dintr-un lanț complex de acțiuni divine salvatoare,
hotărâte de Dumnezeu din eternitate și îndeplinite de Cristos, pas cu pas, la „împlinirea
vremurilor”. Tot astfel, ”dealul suferințelor” ne aduce aminte că în istoria învierii Personajului
principal – Isus Cristos – este înscrisă și istoria noastră, a tuturor celor uniți cu Cristos prin
credință.
Prin urmare, când rostim salutul pascal, să nu uităm că învierea face parte dintr-un
asamblaj narativ mai complex – grădină-deal-mormânt – cu semnificații multiple și relevante
pentru noi. „Cristos a înviat!”