MAR ANCA COMPANY

București 2010

Drenajul limfatic

Cuprins:

Cap.1. Sistemul limfatic

Generalitați………………………………………………1
Ganglionii limfatici și vasele limfatice ale capului și
gâtului…………………………………………………...4
Ganglionii limfatici și vasele limfatice ale trunchiului….5
Ganglionii limfatici și vasele limfatice ale membrului
superior………………………………………………….5
Ganglionii limfatici și vasele limfatice ale membrului
inferior…………………………………………………..6
Cap.2. Edemul………………………….......................................................7
Cap.3. Metodologia drenajului limfatic manual……………………….....…8
3.1. Drenajul limfatic al capului și gâtului……..…………..11
3.2. Drenajul limfatic al membrului superior.………….…..12
3.3. Drenajul limfatic al membrului inferior..………….…..12
3.4. Drenajul limfatic al toracelui și sânului.………………13
3.5. Drenajul limfatic al abdomenului și pelvisului………..14
Cap.4. Efectele drenajului limfatic manual……………………….………..14
Cap.5. Indicații terapeutice…………………………………………………15
Cap.6. Contraindicații
Contraindicații generale……………………………..…15
Contraindicații locale…………………………………..16
Contraindicații temporare………………………………16
Contraindicații definitive……………………………....16
1
 Drenajul limfatic
Cap. 1. Sistemul limfatic

1.1. Generalități. Fiecare celulă a organismului este scufundată într-un lichid din care își aruncă
deșeuri. Acest mediu trebuie să aibă o compoziție stabilă pentru a garanta starea bună și funcționarea
perfectă a celulelor. Echilibrul său se bazează pe mecanisme de reglare orchestrate de sistemul limfatic.
Acesta colectează excedentul de limfă, fluid incolor eliberat de sânge, care se acumulează în țesuturi, și îl
aduce la inimă. Limfa transportă substanțele nutritive și preia deșeurile celulare. Ea are drept sarcina
transportul lipidelor și al moleculelor liposolubile, din intestin până în sânge.
Conține proteine, grăsimi, săruri minerale, iar compoziția sa se apropie de cea a plasmei, din care are
rezultat. Compoziția și aspectul său diferă totuși după regiune în care se găsește. Astfel, în intestine, limfa
conține multe grăsimi și are un aspect lăptos. În ficat, ea este bogată în proteine.
Sistemul limfatic conține vase limfatice, ganglioni și organele limfoide repartizate în diverse regiuni
ale corpului.
Amigdalele, apendicele vermicular și splina sunt organe limfoide. Ele servesc drept depozit pentru
celulele de apărare, cum ar fi limfocitele, care pot astfel să intervină la apariția unei infecții.
Ganglionii limfatici sunt mici aglomerări celulare de formă rotunjită, cu diametrul de 10-15mm,
distribuiți sub forma de ciorchini de-a lungul vaselor limfatice. Fiecare ganglion este compartimentat în mai
mulți foliculi limfatici bogați în globule albe, cum sunt limfocitele și macrofagele. Limfa care pătrunde în
ganglioni este filtrată de foliculi limfatici și debarasată de eventualii săi agenți infecțioși.
Amigdalele sunt conglomerate de foliculi limfatici, în care abundă celulele de apărare de formă
rotunjită, ele sunt acoperite de o mucoasă. Se întâmplă frecvent ca ele să se umfle, în timpul unei angine.
Celulele lor sunt în acest caz angajate într-o luptă încrâncenate împotriva bacteriilor ofensive. Ganglionii pot
atunci să-și mărească volumul și să fie palpați la nivelul gâtului, ceea ce înseamnă că vin în ajutorul
amigdalelor.
Apendicele este situat între intestinul subțire și cel gros. Cu o lungime de 8 cm, are și el foliculi
limfatici, care îi permit să ajute organismului la combaterea infecțiilor. Are totuși un rol minor, iar absența sa
nu se perturbă cu nimic echilibrul mediului inferior al organismului.
Alt organ limfoid, splina este situată în partea de sus a abdomenului și cântărește cam 150g la adult.
Funcția sa principală este distrugerea globulelor roșii utilizate, dar ea joacă un rol important în sistem imun.
Splina cuprinde minusculi foliculi repartizați în două grupe: unii sunt compuși din limfocite imature, iar
ceilalți din limfocite mature. Celulele defensive ale foliculelor asigură funcțiile imune ale splinei, producând
anticorpi.
Circulația limfei se face dinspre țesuturi spre sânge, prin intermediul valvelor și datorită contracției
mușchilor netezi ai peretelui vaselor. Limfa este captată în țesuturi de capilarele limfatice, al căror perete îl
străbate, și condusă la ganglioni. După ce a fost filtrată, ea este evacuată spre spațiile interstițiale. Capilarele
limfatice o colectează din nou pentru a o direcționa spre inimă. Limfa străbate tuburi din ce în ce mai
importante: vase, trunchiuri, canale limfatice, apoi canalul toracic, vasul-amiral al sistemului limfatic, care
deversează limfa în sânge la nivelul venelor situate la baza gâtului. Limfa drenează astfel mediul intern,
jucând rolul de supapă de „preaplin”.
Structura sistemului limfatic seamănă cu cea a sistemului sanguin: ea cuprinde în același timp vase și
organe. Analogia se oprește aici pentru că, în sistemul limfatic, aceste două parți sunt total independente una
de alta. Vasele limfatice vehiculează limfa spre inimă, în timp ce organele limfatice servesc la stocarea
limfocitelor care asigură apărarea organismului.
Rețeaua limfatică este constituită în primul rând din vase prezente în toate țesuturile, între celulele și
capilarele sanguine. Doar sistemul nervos central, oasele, dinții și măduva osoasă sunt lipsite de sistem
limfatic.
Altă specialitate a rețelei limfatice: vasele sale sunt dotate cu un sistem de uși care se deschid și se
2
închid în funcție de presiunea existentă în compartimentul interstițial. Aceste valvule împiedică refluarea
limfei. Odată ajunsă în capilare limfatice, ea se scurge spre vasele limfatice și se îndreaptă spre inimă. Aceste
vase seamănă mult cu venele. Vasele limfatice superficiale urmează același itinerar că venele superficiale, iar
vasele profunde iau calea arterelor profunde.
Diametrul vaselor crește progresiv pe măsură ce limfa se apropie de inima.
Fiecare regiune a organismului are propriile sale vase limfatice. Cele ale gâtului drenează limfa de la
nivelul capului și al gâtului. Vasele regiunii abdominale conduc limfa de la nivelul organelor abdominale,
cum ar fi stomacul, ficatul, pancreasul și intestinele, spre ganglionii limfatici ai abdomenului. Apoi intra în
acțiune ganglionii care-și încep activitatea de epurare. Odată debarasată de particulele sale nocive, limfa
pornește din nou spre alte vase limfatice înainte de a ajunge în circulația venoasă.
Cele mai mari vase din aceasta rețea formează așa-numitele trunchiuri limfatice. Limfa care parvine
la nivelul toracelui se împarte în două canale. Cele două canale deversează limfa filtrată în circulația
venoasă, la baza gâtului, la punctul de joncțiune dintre vena jugulară internă și vena subclavie.
Spre deosebite de circulația venoasă, circulația limfatică funcționează fără a fi pompată. Aceasta e
pusă în mișcare de contracțiile mușchilor scheletici. Ea se scurge variindu-și debitul în funcție de presiunile
provocate de cavitatea toracică la fiecare inspir. Totuși, sistemul cardio-vascular participa în mare parte la
această circulație, prin extremitatea tecilor conjunctive care învelesc toate vasele, fie că sunt sanguine, fie
limfatice, comunicând acestora din urmă vibrațiilor primelor. Pulsațiile arterelor contribuie astfel direct la
progresia limfei.

Contracțiile mușchilor netezi, situați în pereții canalelor limfatice, favorizează revarsarea finală a
limfei în circulația venoasă. Din această cauză ea nu se scurge la fel de ușor și rapid că sângele. O activitate
fizică nu poate decât să amelioreze circulația și drenajul substanțelor nocive.
Sistemul limfatic are mai multe funcții esențiale comune cu sistemul sanguin. Cele două sisteme
participa la activ la homeostazie, echilibrul mediului intern. Ele reprezintă o modalitate de transport al
principiilor nutritive și al deșeurilor dintr-un loc al organismului într-altul. Ambele dispun de mecanisme de
apărare împotriva infecțiilor.
Limfa colectată din diferitele ţesuturi şi organe, după ce a străbătut ganglionii regionali, circulă spre
trunchiurile limfatice mari. Aceste trunchiuri ajung, în final, în cele două colectoare limfatice mari: canalul
toracic şi vena limfatică dreaptă.

3
 Canalul toracic. Este cel mai mare colector limfatic şi începe printr-o dilataţie numită cisternă chyli,
situată în faţa vertebrei L2. Urcă anterior de coloana vertebrală, înapoia aortei, străbate diafragma şi pătrunde
în torace, deschizându-se în unghiul venos format prin unirea venei jugulare interne din stânga cu vena
subclaviculară stângă; are o lungime de 25-30 cm, fiind prevăzut cu valve în interior. El strânge limfa din
jumătatea inferioară şi din pătrimea superioară stângă ale corpului.
Vena limfatică dreaptă. Are o lungime de 1-2 cm şi colectează limfa din pătrimea superioară dreaptă
a corpului. Se deschide la confluenţa dintre vena jugulară internă din dreapta şi vena subclaviculară dreaptă.
În fiecare minut se filtrează, la nivelul capilarelor arteriale, 16 ml apă. Din acest volum, 15 ml se resorb în
sânge, la nivelul capătului venos al capilarelor. Volumul de apă restant în ţesuturi nu stagnează, ci ia calea
capilarelor limfatice. Debitul limfatic mediu este în jur de 1 500ml/zi, însă poate varia mult în funcţie de
factorii hemodinamici locali.
La început, limfa are o compoziţie asemănătoare cu a lichidului interstiţial şi cu a plasmei, de care se
deosebeşte prin conţinutul mai sărac în proteine. După trecerea prin ganglionii limfatici, limfa se îmbogăţeşte
cu elemente celulare şi cu proteine.
Compoziţia limfei variază în funcţie de teritoriul drenat: limfa provenită din intestinul subţire este
mai bogată în lipide, ceea ce îi conferă un aspect lăptos; limfa provenită din ficat este bogată în proteine şi
enzime, iar cea din glandele endocrine conţine hormoni.

1.2. Ganglionii limfatici și vasele limfatice ale capului și gâtului:

Cercul ganglionar pericervical cuprinde: grupul occipital profund, grupul mastoidian, grupul
parotidian, grupul submaxilar profund și grupul submentonier.
Grupele laterale profunde ale gătului (de la mastoida la baza gâtului).
Grupul cervical profund juxta-visceral cuprinde: ganglionii retrofaringieni, ganglionii prelaringieni,
ganglionii pretraheali, ganglionii lanțului recurențial.
Vasele limfatice ale capului și gâtului, merg la ganglionii substernomastoidieni. De la aceștia pleacă
vasele eferente care se reunesc de fiecare parte într-un trunchi comun, trunchiul jugular. Acesta se varsă în
dreapta, în unghiul cunfluenței venelor jugulara internă și subclavie dreapta, iar în stanga în canalul toracic,
puțin deasupra vărsării acestuia în subclavie.

1.3. Ganglionii limfatici și vasele limfatice ale trunchiului:

Pieptul este drenat pe cale anterointernă, fără să treacă prin piramida axilară, direct prin ganglionii
aflați deasupra articulațiilor condrosternale. Aceste căi eferente se îndreaptă spre zona retroclaviculară.
Limfatice regiunii medio-abdominale și supraombilicale, se îndreaptă și spre rețelele ganglionare
mamare interne, mergând apoi spre canalul toracic.
Calea anteroexternă trimite colectori spre ganglionii mamari externi inferiori. Limfa este apoi
evacuată prin piramida axilară.
Limfaticele abdominale drenează în grupele ganglionare inghinale superointernă și superoexternă.
Acestea se varsă apoi în lanțurile ganglionare lomboaortice.
Fața posterioară a toracelui este drenată spre ganglionii axilari în grupele subscapulare homolaterale.
Colectoarele regiunii mediodorsale se îndreaptă spre plica axilară homolaterală.
Regiunea lombară drenează limfa spre lanțurile ganglionare inghinale.

1.4. Ganglionii limfatici și vasele limfatice ale membrului superior:

Ganglionii superficiali se împart în supraepitrohleeni și humerali și ganglionii stratului deltopectoral.
Ganglionii profunzise situează de-a lungul arterelor radiale, cubitale interosoase și humerale.
Ganglionii axilari sunt formați din grupurile: humeral, toracic, scapular, central , subclavicular.

Ganglioni axilari:
Grupul humeral – 5 – 7 ganglioni în zona posterointernă a axilei;
Grupul toracic (mamar extern) – 5 – 7 ganglioni lipiţi de peretele toracic al coastelor de la a 2-a la a
4
6-a;
Grupul scapular – 5 – 10 ganglioni aflaţi de-a lungul venei scapulare inferioare până la vărsarea
acesteia în vena axilară;
Grupul central – 4 – 6 ganglioni la care vin colectoarele care vin de la sân;
Grupul subclavicular – 6 – 12 ganglioni în vârful piramidei axilare deasupra mivului pectoral.

Limfaticele membrului superior :

Limfatice superficiale – repartizate la suprafaţa membrelor, mai dense la nivelul degetelor şi pe faţa
palmară.
Limfatice profunde – sunt două colectoare radiale profunde la nivelul pumnului care însoţesc artera
radială şi se anastomozează la plica cotului; - mai există două radiale cubitale profunde care urcă de-a lungul
vaselor cubitale până la plica cotului.
Colectoarele interosoase – anterioare şi posterioare care se unesc cu celelalte colectare la nivelul
plicii cotului. Din aceste colectoare se nasc 2 sau 3 colectoare humerale. Acestea se pot în treimea mijlocie a
cotului cu ramurile ganglionilor epitrohleeni.

1.5. Ganglionii limfatici și vasele limfatice ale membrului inferior:

Limfaticele membrului inferior:
Colectoarele superficiale satelite ale safenei interne – mergând spre colectoarele inghinale;
Colectoarele superficiale ale safenei externe – mergând spre ganglionii limfatici poplitei;
Colectoarele regiunii fesiere
Colectoarele profunde: Principale - cele care urmează vasele; Care urmăresc artera nutritivă a osului;
Ale membranei interosoase; Cele care urmează arterele plantare. Care urmăresc anastomoza dintre artera
pedioasă şi artera plantară externă; Care însoţesc artera tibială anterioară;
Satelitele arterei tibiale posterioare care se varsă în ganglionul popliteu cel mai extern; Căile
accesorii:
Limfaticele satelite ale arterei obturatorii, care se varsă în grupul intern al ganglionilor iliaci externi;
Limfaticele satelite ale arterei sciatice, care se varsă în ganglionii iliaci interni;
Limfaticele satelite ale arterei fesiere, care pot ajunge în ganglionii limfatici şi în cei ai arterei iliace
comune.

Ganglionii inghinali:
Profunzi: 1-3 – legaţi de grupul intern al ganglionilor iliaci.
Ganglionii poplitei:
Ganglionul safen extern – primeşte colectoarele satelite ale venei safene externe.
Ganglionul tibial anterior – la nivelul membranei interosoase deci subaponevrotic.

Ganglionii iliaci:
Lanţul extern – pe marginea externă a arterelor iliace, între psoas şi arteră;
Lanţul mijlociu – în artera iliacă externă pe faţa anterointernă a venei;
Lanţul intern – se naşte în spatele părţii interne a arcadei crurale şi se continuă de-a lungul arterei
iliace interne.

Cap.2. Edemul
Edemul, simptom frecvent întâlnit în marea majoritate a afecţiunilor aparatului locomotor, se prezintă
sub cele mai variate forme. Deosebirile se referă la sediu, întindere, mobilitate, duritate şi nuanţa
tegumentului.
Sindroamele edematoase ale aparatului locomotor se pot împărţi în mai multe categorii, bine distincte
din punct de vedere etiopatogenic.
5
 Edemul congenital este un limfedem caracterizat prin îngroşarea excesivă a ţesutului subcutanat şi
înlocuirea aproape completă a ţesutului adipos cu vase limfatice lărgite. Este dur, nedureros şi însoţit de o
stare generală bună. Întâlnim asemenea edeme în elefantiazisul congenital şi în edemul cronic familial Maige
(pseudoelefantiazisul neuroartritic sau edemul segmentar Debove).
Edemul posttraumatic apare ca urmare a reacţiilor circulatorii reflexe datorite traumatismului, cu atât
mai evident, cu cât regiunea traumatizată este mai puţin învelită în ţesuturi moi. În treimea inferioară a
gambei şi a antebraţului, edemul este uneori atât de intens, încât atrage şi apariţia flictenelor. Edemul
posttraumatic apare ca o consecinţă a vasodilataţiei active sau pasive, a creşterii permeabilităţii capilarelor,
precum şi intervenţiei a numeroşi alţi factori, cum ar fi: viteza încetinită a curentului sanguin, aciditatea şi
temperatura locală, condiţiile specifice chimice ale mediului şi concentraţia ionilor de calciu.
Edemul inflamator apare sub acţiunea procesului inflamator; se datoreşte hiperpermeabilităţii
capilare, acidozei tisulare şi insuficienţei dinamice limfatice şi se caracterizează prin roşeaţă, căldură şi
tumefacţie.
Edemul necrotic apare în tabes, siringomielie etc., în urma paraliziei vasomotorilor; troficitatea
ţesuturilor suferă prin perturbările inervaţiilor pereţilor vasculari.
Edemul de stază este un edem limfatic, datorat stazei limfatice şi insuficienţei valvulare limfatice.
Presiunea ridicată şi staza limfatică deschid conducte limfatice noi, dotate cu valvule insuficiente şi care nu
pot să facă faţă nevoilor circulatorii. Edemul de fereastră, care apare la nivelul ferestrelor aparatelor ghipsate,
constituie un exemplu tipic de edem de stază.
Tulburările trofice reprezintă o fază mai avansată a tulburărilor vasomotorii, care determină nu numai
o apariţie a tulburărilor funcţionale, ci şi unele leziuni caracteristice, cum ar fi: deformaţiile unghiale,
eczemele şi complicaţia lor majoră, ulcerul trofic.
Limfedemul este un edem (umflătură) secundar drenajului limfatic insuficient, constând în
acumularea excesivă de lichid cu concentraţie proteică ridicată, în ţesutul interstiţial, urmat de inflamaţia
cronică, fibroză şi imunodeficienţa locală (predispoziţie la infecţii)

Cauzele limfedemului sunt:

􀂾 cancerul primar sau metastazele care afectează ganglionii sau vasele limfatice;
􀂾 tratamentul anticanceros chirurgical şi radioterapia (duce la fibroză locală şi afectarea circulaţiei
limfatice);
􀂾 infecţiile şi inflamaţiile cronice ;
􀂾 traumatismele ;
􀂾 limfedemul poate să apară la femeile operate cu cancer mamar, posterapeutic, datorită atrofiei
progresive a vaselor limfatice şi îngreunării circulaţiei limfatice.

Cap.3. Metodologia drenajului limfatic manual

Drenajul limfatic asigură drenarea lichidelor excedentare care scaldă celulele, menținând în același
timp, echilibrul hidric al spațiilor interstițiale și evacuarea deșeurilor provenind din metabolismul celular.
La evacuarea acestor lichide interstițiale participă două procese total distincte.
Primul proces este o captare realizată de o rețea de capilare limfatice. Captarea este consecința
creșterii locale a presiunii tisulare și se realizează chiar la nivelul infiltrației.
Al doilea proces constă în evacuarea, departe de zona infiltrată a substanțelor preluate în capilarele
limfatice.
Manevrele masajului limfatic sunt neteziri (efleuraje) realizate cu o presiune mult mai ușoară decât în
masajul obisnuit, somatic. Dacă pentru cel din urmă manevrele de netezire se execută cu o presiune de 600-
700 mm coloană de mercur, în drenajul limfatic manevrele se execută cu o presiune de 30mm coloană de
mercur. Pentru o mai ușoară reprezentare a acesteia, că presiunea mâinilor trebuie să fie similară cu cea de a
întoarce o foaie de hârtie.

6
 Durata unei ședințe de drenaj limfatic este cuprinsă între 15-30 minute pentru o regiune și 45
minute până la 2 ore pentru drenajul general.
Secvența corectă de aplicare a manevrei fundamentale de drenaj limfatic este: faza inițială de contact,
faza de deplasare a mîinilor și faza de relaxare a presiunii. Cele trei faze se succed ritmic, prin mișcări
circulare, eliptice, spiralate, executate cu podul palmei, sau cu degetele, astfel încât suprafața de contact cu
corpul pacientului să fie cât mai mare posibil. Mîinile sa vor utiliza pentru drenarea unor suprafețe mai
extinse ale corpului (gambe, membre inferioare; torace, spate), pe când degetele sunt folosite pentru drenarea
unor zone mai limitate (gât, mîini, picioare, față).
Reglarea sistemului limfatic depinde de mecanisme fiziologice de „filtrare-resorbtie”.
Aceasta se traduce prin două manevre principale care tind să îndeplinească această funcție dublă: apelul și
resorbtia.
Manevra de captare sau de resorbție: mâna se află în contact cu pielea prin marginea cubitală a
degetului 5. Degetele imprimă succesiv o presiune, în același timp antrenând o mișcare circulară a pumnului,
care va dezvolta și el o presiune. Manevra realizează o creștere a presiunii tisulare și orientarea apăsărilor
care determină evacuarea. Presiunea trebuie deci orientată în sensul drenajului fiziologic. Umărul execută
mișcări de abducție și adducție ale brațului. Presiunea se instalează pe durata abducției. Manevra servește la
golirea nodulilor și vaselor de conținutul lor, dirijând limfa către trunchiurile jugulo-sub-claviculare, unde ea
se alătură fluxului venos. Apelul se efectuează în general la distanță față de edem, dar experiența a arătat
totuși că ea este cu atât mai eficace cu cât se practică cât mai aproape posibil de edem. Pentru a efectua
apelul asupra nodulilor limfatici, se utilizează pulpa degetelor care orientează presiunea către nodulii
subiacenți, în sensul drenajului fizilogic. Asupra vaselor se lucrează cu fața palmară a mâinilor care imprimă
o presiune identică. Derularea mișcării mâinii se face de la proximal către distal, pe când tracțiunea care
însoțește presiunea este întotdeauna disto-proximală (sensul drenajului).
Manevra de evacuare sau de apel: mâna este în contact cu pielea prin margiea radiala a indexului.
Degetele se derulează de la index la inelar, luând contact cu pielea care este intinsă în sens proximal, pe
parcursul acestei manevre. Presiunea se instalează pe măsura abduției brațului. Manevra realizează o
aspirație și o împingere a limfei din colectoare. Mișcările umărului, ca și cele ale cotului, sunt ample.
Pumnul se flectează pentru a evita transmiterea unor presiuni puternice. Mișcările se efectuează cu
blandete sub forma unor atingeri ușoare apăsate. Tehnica se practică direct asupra edemului pentru că ea
permite trecerea excesului de lichid din mediul interstițial către capilarele limfatice. La resorbtie, mișcarea
mâinii sau a policelui este inversă celei practicate la tehnica de apel: se face de la distal către proximal.
Întinderea (tractiunea) nu se schimbă pentru că ea orientează limfa în sens fiziologic. Presiunea însotită de
întindere se face cu fața palmară a ambelor mâini (simultan sau alternativ după caz).
Fiecare dintre manevre trebuie repetată între 5 și 10 ori pe același loc, înainte de a deplasa mâna din
nou.
Presiunea. Este aproape de presiunea tisulară normală: 30 mm Hg/cm2 (dar poate fi superioară în
afecțiuni patologice), ceea ce este dificil de menținut și cere atenție și antrenament. Experiența a permis
codificarea manevrelor DLM (drenaj limfatic manual): mișcarea mâinilor sau a degetelor singure este
imprimată de o mișcare a MS în abducție/adducție și nu numai de articulația pumnului, în scopul obțținerii
unei presiuni suficiente dar nu prea puternice, cu atenție pentru a nu colaba vasele. Presiunea trebuie să
rămână uniformă de la începutul până la finalul mișcării.
Întinderea (tracțiunea). Fiecare presiune este însoțită de o întindere, pentru a evita colapsul
colectorului, prin deschiderea lumenul său. Pe limfaticele normale, întinderea se dirijează în sensul
circulației limfatice, orientată grație valvulelor de pe lumenul pre-colectorilor și colectorilor către canalul
toracic, apoi trunchiul jugulo-sub-clavicular.
Ritmul. Dacă este prea rapid, manevra devine ineficace, nelăsând timp limfei să înainteze de la o
valvulă la alta. Dacă este prea lent, nu stimulează limfangionii (unităti motrice contractile limfatice) care fac
parte dintre elementele motoare ale limfei.
Cercurile cu degetele sunt miscari circulare concentrice realizate apasand usor pielea si deplasand-o
față de planul profund. Pielea antrenează țesuturile moi subiacente printr-o întindere blândă, prelungită și
7
ritmată, pentru a facilita resorbția la nivelul capilarelor. Presiunea este ușoară și progresivă. Aceste cercuri se
realizează de mai multe ori consecutiv în acelasi loc. Mâna se deplasează fără a freca, în sensul circulației
limfatice fiziologice. Mișcarea se caracterizează printr-un „du-te-vino’’ de abducție și adducție a umărului,
cu cotul flectat, realizând la nivelul mâinii o succesiune de pronații și supinații.
Cercurile cu policele. Mobilitatea deosebită a policelui îi permite să sa cuprindă reliefurile, pentru a
le apăsa ulterior. Presiunile crescătoare și descrescătoare sunt orientate în sensul drenajului local. Manevrele
circulare în jurul unui pivot metacarpofalangian sunt combinate cu rotația axială a policelui. Această
manevră poate fi executată simultan cu cercurile, cu degetele.
Presiunile „ în brațară’’ se justifică dacă zona de tratat poate fi înconjurată de cele două mâini
(membre superioare si inferioare). Presiunile „ in bratara’’ se aplica din aproape in aproape, intermitente, de
la proximal către distal, presiunea propriu-zisă mergând din amonte în aval, în sensul facilitării resorbției la
nivelul capilarelor sau limfaticelor.
Pompajul ganglionilor. Maseurul se va afla pe partea dreaptă a pacientului, gamba stângă înainte,
genunchiul ușor flectat, degetele vor fi verticale cu pumnii ușor flectați. Această priză va fi fermă și elastică.
Bustul maseurului va imprima o mișcare de flexie, înainte de fiecare dată când se va executa o presiune-
pompare pe ganglioni, și se va sprijini pe gamba stângă, care se va flecta pe măsura apăsării. Durata presiunii
va fi de circa 2 secunde la fel ca și timpul de relaxare-repaus.

3.1. Drenajul limfatic al capului și gâtului

Se execută pompajul ganglionilor retroclaviculari de 7 ori bilateral. Apoi pompajul lanțului jugal
intern și extern. Pompajul lanțului cervical transvers și al nervului spinal. Pompajul ganglionilor occipitali.
Se execută apoi manevra de apel de 3 ori de-o parte și de alta a gâtului. Urmează manevra de
întoarcere (returul). Începe din partea de sus a cefei și coboara gradat cu presiunile spre baza gâtului și se
reia de 3 ori.
Pentru ceafă și față se execută pompajul spre în jos al ganglionilor mastoidieni, ganglionii occipitali,
submaxilari, submentonieri, și parotidieni.
Ca manevră finală se poate executa „ manevra îngerului’’ ce împinge limfa din periferia feței și a
frunții spre zonele ganglionare. Pumnii se țin închiși iar policele este în sprijin la rădacina nasului. Cele două
mâini se ridică, palmele privesc în jos și eminențele tenare vin în sprijin pe frunte- la radacina părului. Apoi
cu marginile cubitale, se execută o întindere, urmărind conturul feței, dirijând spre exterior limfa. Ajungând
la nivelul mentonului, cele două mâini sunt în contact și palmele privesc spre capul subiectului, policele se
flectează din nou și iși reiau poziția inițială la rădăcina nasului. Această manevra de întindere se execută cu
suplețe, armonizat, și trebuie să fie resimțită ca agreabilă de către pacient. Manevra se execută de 4-5 ori.
Se execută pompaje finale, repetate de câte 3 ori pe ganglionii paratiroidieni, mastoidieni, occipitali,
spinali, sternocleidomastoidieni, lanțului cervical transvers și retroclaviculari (de 7 ori).

3.2. Drenajul limfatic al membrului superior

Drenajul limfatic al membrului superior se realizează împreună cu cel al bustului, ținând cont de
relațiile specifice pe care le au căile de evacuare terminale.
Se realizează întâi pompajul ganglionilor retroclaviculari (de 7 ori), apoi pompajul cisternei Pecquet
(7 ori), urmează pompajul ganglionilor axilari.
Se trece la efectuarea captării pe fața internă a brațului din plica axilară până la cot ( 3 mișcări ). Se
execută apoi returul de la epitrohlee pănâ la axilă (3 mișcări). Apoi aceleași mișcări se execută pe fața
externă a brațului. Se poate executa cu mare efect pe această zonă și manevra în brățară.
Urmează pompajul ganglionilor epitrohleeni, apoi aceleași manevre ca la braț executate pe toate
fețele antebrațului pănâ la pumn. Se poate executa și manevra „sandwich”= manevre bilaterale ale celor două
mâini, ce execută simultan presiuni de-o parte și de alta a antebrațului.

8
 Drenajul limfatic al pumnului și mâinii începe prin pompajul zonei anterioare a pumnului, sub pliul
de flexie. Se efectuează apoi captarea urmată de retur executate de câte 3 ori pe fiecare față (palmară și
dorsală). Se execută aceleași mișcări și pentru drenajul degetelor.
Manevrele finale sunt: returul mâinii, pompajul pliului pumnului, returul antebrațului (sandwich),
pompajul epitrohleenilor, returul brațului (sandwich), pompajul axilarilor (3 ori dorsali – 3 ori pectorali – 3
ori humerali).

3.3. Drenajul limfatic al membrului inferior

Se începe cu pompajul ganglionilor inghinali și femurali profunzi (repetați de 3 ori). Se trece apoi la
manevra de captare pe fața internă a coapsei, similar ca la braț. Presiunea este dirijată spre ganglionii
femurali profunzi ( de 3 ori). Returul se execută pe fața internă a genunchiului, spre ganlionii femurali
profunzi, presiunile orientate în sus- de 3 ori.
Pe fața externă se execută manevre similare de captare și de apel.
Pe fața anterioară a coapsei se poate execută manevra „lingura” cu palma aplicată pe pielea
pacientului cu policele spre capul pacientului, apoi se execută o rotire până pe marginea cubitală a degetului
5 . Presiunea este orientată spre ganglionii inghinali – de 3 ori. Tot pe zona coapsei se poate executa și
manevra în brățară.
Drenajul genunchiului începe prin pompajul ganglionilor popliței, cu presiunea orientată în sus – de 3
ori. Se trece apoi la captare urmată de retur de câte 3 ori pe fețele internă și externă a genunchiului.
Drenajul gambei începe prin pomparea ganglionilor tibiali anteriori, urmat de captare de la genunchi
la maleole de câte trei ori apoi urmează apelul de la maleole la genunchi, tot de trei ori.
Pentru fața externă a gambei se execută aceleași manevre iar în completare se mai pot executa
manevrele „în brațară” și „sandwich” de câte 3 ori.
Drenajul piciorului și degetelor - se execută întâi turul de la zona submaleolară până la articulația
metatarsofalangiană de 3 ori apoi se execută returul în sens invers tot de 3 ori.
Manevrele finale sunt: returul piciorului – 3 ori, returul în sandwich al gambei – 3 ori, pompajul
ganglionilor popliței – 3 ori, returul în sandwich al coapsei – 3 ori, pompajul ganglionilor femurali profunzi
– 3 ori, pompajul ganglionilor inghinali – 3 ori. Se trece apoi cu aceleași manevre la celălalt picior.
Întotdeauna înainte de drenajul membrului inferior se realizează drenajul abdomenului.

3.4. Drenajul limfatic al toracelui și șanului

Se începe prin pompajul ganglionilor mamari – superiori, mijlocii și inferiori – cu pulpa degetelor,
blând, presiunea fiind dirijată spre ganglionii axilari – de 3 ori.
Se execută apoi captarea, cu palma, pe partea costo-laterală a axilei până la partea infero-laterală a
grilajului costal. Returul se executa în sens invers. Ambele de câte 3 ori.
Captarea la nivelul sânului se execută cu cele 2 police în regiunea suprapectorală, paralel cu sternul,
în banda, din aproape în aproape până în zona inferioară a sânului, cu presiunea dirijată spre exterior (coaste)
– de 3 ori. Apelul se execută în sens invers cu mișcări identice.
Manevre finale: pompajul ganglionilor mamari (inferiori, mijlocii și superiori), pompajul axilar,
pompajul cisternei Pecquet (de 7 ori) și pompajul ganglionilor retroclaviculari ( 7 ori). Pentru un edem
important al brațului sau al piciorului se va începe (3-4 ședințe) cu manevrele de partea opusă înainte de a
face un apel eliberator.

3.5. Drenajul limfatic al abdomenului și pelvisului

Pompajul ganglionilor inghinali – 7 ori. Pompajul cisternei Pecquet – 7 ori. Pompajul ganglionilor
lomboiliaci – 3 ori. Punctul median este reprezentat de cisterna Pecquet. Linia ce trece prin ombilic
determină de-o parte și de alta, la intersectările cu colonul, punctele stâng și drept superioare, iar la o palmă
mai jos punctele stâng și drept inferioare.

9
 Se trece apoi la captare efectuată de la punctul stâng superior spre punctul stâng inferior, cu presiunea
orientată spre punctul median (3 ori). Apelul se execută în sens invers cu aceleași manevre. Se execută
aceleași manevre și pe cealaltă parte.
Pentru partea mediană a abdomenului se poate executa manevra „lingurii”. Pompajele finale se
execută pe ganglionii lomboiliac (3 ori), cisternei Pecquet (7 ori), și retroclaviculari ( 7 ori).
Drenajul limfatic manual se dozează atent și selectiv în funcție de particularitățile fiecărui pacient în
parte, prercum și în funcție de efectele urmărite (involuția edemelor, imbunătățirea elasticității țesuturilor,
colorația lor normală, etc.)

Cap. 4. Efectele drenajului limfatic manual

Efectul anti-edematos, care este poate cel mai cunoscut efect al limfodrenajului. Edemele pre-
menstruale, cele din timpul sarcinii, edemele post operatorii sau cele cauzate de caniculă sau de o activitate
care presupune statul în picioare: toate sînt ameliorate în urma acestor manevre.
Efectul asupra întăririi sistemului imunitar, limfa "curățată" va fi mult mai eficientă în trasportul
nutrienților, ajutând astfel la regenerarea celulară.
Efectul asupra micro-circulației: prin reducerea edemelor se obține o oxigenare mult mai bună a
țesuturilor iar presiunea asupra vaselor capilare scade semnificativ.
Efectul regenerant: prin îmbunătățirea circulației limfatice, țesuturile, acum mai bine oxigenate și mai
bine hrănite sunt mai eficiente în procesul de regenerare celulară.
Efectul relaxant al drenajului limfatic face minuni asupra persoanelor afectate de stresul cotidian.
Prin limfodrenaj obținem activarea, purificarea și regenerarea țesuturilor și organelor interne, fapt ce
permite nu numai eliminarea toxinelor și a lichidelor în exces ci și remodelarea și tonifierea corpului.

Cap. 5. Indicații terapeutice

- edeme de origine venoasă, cardiacă, limfatică, cu excepția edemului elefantiazic congenital în care nu
există căi limfatice, și nu pot fi, deci, stimulate.
- procese inflamatorii cu nivel proteic înalt.
- perioada pre și postoperatorie în chirurgia estetică, plastică și reparatorie (grefe cutanate).
- leziuni cutanate – se accelerează procesul de regenerare.
- tratamentul tulburărilor trofice distale ale membrelor, consecutive insuficiențelor arteriale sau venoase.
- obezitate
- celulită
- oboseală cronică (asigură relaxarea fizică și psihică).
- tratamente cosmetice ale feței (riduri, cearcăne, hrănirea pielii, regenerarea celulelor acesteia,
eliminarea resturilor metabolice), etc.

Cap.6. Contraindicații
6.1. Contraindicațiile generale sunt:
- bolile neoplazice (cancerele / tumori maligne) și metastaze.
- bolile majore ale inimii și ale vaselor de sânge (infarct miocardic, insuficiența cardiacă, tromboze).
- afecțiuni acute febrile (infecțioase sau de altă natură)
- afecțiuni infecțioase osoase și osteoarticulare
- tuberculoza cu diferite localizări : pulmonară, osteoarticulară, cutanată etc.
- suferințe pulmonare acute.
- tromboflebite sau flebotromboze în stadii incipiente

10
 - afecțiuni cardiocirculatorii acute : angina pectorală, infarct miocardic, tulburări de ritm, insuficientă
cardiacă decompensată și manifesta, anevrisme confirmate, embolii cu diferite localizări, hipertensiunea
arterială decompensată.
- ateroscleroză cu manifestări periferice sau centrale (coronariană, cerebrală, renală, intestinală etc.)
- afecțiuni acute ale tubului digestiv : gastrice, intestinale, hepatice, pancreatice etc.
- boli de sânge – mai ales cele cu manifestări hemoragipare (scăderea coagulabilității sângelui).
- persoanele cu diabet, afecțiuni tiroidiene sau renale, astm trebuie să consulte medicul înainte de acest
tratament.

6.2. Contraindicații locale :

- afecțiuni cutanate (boli de piele) de tip parazitar, infecțios,inflamator, exematos, eruptiv, plăgi
posttraumatice, fragilitate capilară, etc.
- afecțiuni ale articulațiilor, a mușchilor sau tendoanelor situate în zonele de tratat.

6.3. Contraindicații temporare :

- boală acută, trecătoare, vindecabilă
- stare febrilă
- oboseală marcată
- debilitate severă
- igienă corporală precară
- masaj imediat după masă sau nehidratarea după masaj.
- în timpul menstruației

6.4. Contraindicații definitive :

- boli incurabile
- neoplazii (cancere)
- boli psihice etc.

11