Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat ”Alecu Russo”

Facultatea de Drept

Lucru individual : Succesiunea legală și

testamentară

Elaborat:Igor Panteleiciuc, an.IV

Verificat: Natalia Janu

Chișinău, 2018
Cuprins:

1. Aspecte generale cu privire la succesiune.

2. Succesiunea legală:
- Principiile;
- Moștenitorii legali;
3. Succesiunea testamentară:
- Noțiunea, caracterele juridice și formele testamentului;
- Modificarea și revocarea testamentului;
- Executarea testamentului;
- Nulitatea testamentului;
 1. Aspecte generale cu privire la succesiune.

Moștenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel ce

a lăsat moştenirea) către una sau mai multe persoane (succesorii). 1Cu titlu de sinonime Codul
civil utilizează noţiunile de moştenire şi succesiune.

Potrivit Codului civil, succesiunea este o transmisiune pentru cauză de moarte,

universală, unitară şi indivizibilă (alin. 2, art. 1432 Cod civil).

Este o transmisiune pe cauză de moarte (mortis causa), deci, prin moştenire se poate
transmite doar patrimoniul unei persoane fizice decedate. Decesul poate fi constatat nemijlocit
sau declarat de Instanţa de judecată. Faptul morţii persoanei fizice determina dispariţia
acesteia ca subiect de drept, iar instituţia moştenirii este chemata sa asigure transmiterea
patrimoniului defunctului,care continuă sa existe, succesorilor săi.

Transmiterea succesorală are un caracter universal deoarece are ca obiect patrimoniul

persoanei fizice decedate, ca o universalitate juridică. Patrimoniul succesoral include atît
drepturile patrimoniale (activul succesoral) cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral) pe
care, cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului (art. 1444 Cod civil).

Moştenirea are un caracter unitar, deoarece transmiterea patrimoniului prin succesiune

se supune unui regim unic, stabilit de aceleaşi norme juridice, indiferent de natura (drepturi
reale sau de creanţă, bunuri mobile sau imobile etc.) şi provenienţa bunurilor care alcătuiesc
masa succesorală (moştenite sau achiziţionate).

Ca o consecinţă a caracterului indivizibil al patrimoniului, şi transmisiunea succesorală

este indivizibilă, în sensul că nu poate avea loc o acceptare sau o renunţare parţială la o
moştenire. Prin excepţie de la acest caracter, moştenitorul chemat la moştenirea mai multor
cote succesorale în temeiuri diferite poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta (alin. l, art.
1528 Cod civil).

În funcţie de izvorul drepturilor succesorale ale celor care dobândesc patrimoniul

persoanei decedate, moştenirea poate fi în temeiul legii (succesiune legală) sau testamentară
(succesiune testamentară) (art. 1432, alin. 3 CC)

1
Alin. 1, art. 1432 Cod Civil al Republicii Moldova Nr. 1107 din 06.06.2002
 2. Succesiunea legală.

De fiecare dată când o persoană decedează fără a lăsa un testament prin care să dispună de
bunurile sale după moarte, transmiterea patrimoniului succesoral se va face persoanelor, în
modul, ordinea şi în cotele determinate de lege. Regulile succesiunii legale se vor aplica şi în
cazul în care defunctul a dispus prin testament doar de o parte din bunurile sale, dacă
testamentul nu este valabil, precum şi atunci când defunctul a lăsat testament, însă acesta nu
se referă la transmiterea patrimoniului succesoral, ci la alte dispoziţii (numirea executorului
testamentar, cu privire la funeralii, înlăturarea de la moştenire etc.)

Principiile care guvernează succesiunea legală sunt următoarele: principiul priorității clasei
de moștenitori, principiul proximității gradului de rudenie între rudele de aceeași clasă,
principiul egalității.

Principiul priorității clasei de moștenitori este stipulat în art. 1501 CC al RM, și în

conformitate cu acesta clasele de moștenitori sunt chemate să culeagă patrimoniul succesoral
numai câte una, în ordinea de preferință stabilită de Codul Civil.

Conform principiului proximității gradului de rudenie între rudele de aceeași clasă, în cazul
în care din aceeași clasă fac parte mai mulți moștenitori, rudele de grad mai apropiat cu cel ce
lasă moștenirea, îi înlătură pe cei de grad mai îndepărtat.

Iar principiul egalității prevede că rudele de același grad chemate la moștenire, împart
moștenirea în părți egale. Soțul supravețuitor , fiind moștenitor de clasa I, va culege o cotă
egală cu copiii și părinții celui ce lasă moștenire. 2

Moştenirea legală este concepută ca o moştenire de familie. Pornind de la concepţia

necesităţii conservării bunurilor în familie, dreptul nostru atribuie moştenirea legală familiei
defunctului, iar în caz de vacanţă succesorală - statului. Noţiunea de familie are un înţeles larg,
incluzând rudele de sânge, soţii şi afinii. Moştenitori legali însă sunt doar cei care formează
familia în sens restrâns - rudele defunctului şi soţul supravieţuitor, nu şi afinii lui. Rudenia,
potrivit art. 45 al Codului familiei3, rudenia este legătura de sânge bazată pe descendenţa unei
persoane dintr-o altă persoană (rudenie în linie dreaptă, care poate fi ascendentă şi

2
Drept civil. Contracte și succesiuni, Gheorghe Chibac, Sorin Bruma, Oxana Robu, Natalia Chibac, Chișinău 2014
3
Codul familiei aprobat prin Legea nr. 1316-XIV din 26.10.2000
descendentă, cum ar fi în cazul părinţilor şi copiilor) sau pe faptul că mai multe persoane au un
ascendent comun (rudenie în linie colaterală - fraţii şi surorile).

Potrivit art. 1500 CC, rudele defunctului sunt ierarhizate în trei clase de moştenitori, fiind
chemaţi la moştenire în următoarea ordine:

Clasa întâi de moştenitori, constituită din descendenţi, soţul supravieţuitor şi ascendenţii

privilegiaţi celui ce a lăsat moştenirea. Din categoria descendenţilor fac parte copii celui care a
lăsat moştenirea. Copiii pot fi din aceeaşi căsătorie, din căsătorii diferite sau din afara
căsătoriei, cu singura condiţie ca filiaţia să fie stabilită potrivit legii. Copiii înfiaţi tot fac parte din
această clasă, or, adoptatul şi descendenţii lui prin efectul adopţiei, dobândesc, aceleaşi
drepturi pe care le au copii din căsătorie faţă de părinţii lor. Tot la clasa întâi de moştenitori se
atribuie ascendenţii privilegiaţi ai defunctului - părinţii lui (tatăl şi mama), din căsătorie, din
afara căsătoriei sau adoptivi.

Clasa a doua de moştenitori, constituită din colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi

ascendenţii ordinari (bunicii din partea tatălui şi al mamei). Sunt fraţi şi surori persoanele care
au aceiaşi părinţi sau cel puţin un părinte comun. Fraţii şi surorile pot fi atât din căsătorie, din
afara căsătoriei, cât şi din adopţie.

Clasa a treia de moştenitori, formată din colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai

defunctului.

3. Succesiunea testamentară.

În conformitate cu art. 1449 CC, testamentul este un act juridic solemn, uni lateral,
revocabil şi personal, prin care testatorul dispune cu titlu gratuit, pentru momentul încetării
sale din viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele.

- Caracterele juridice

Din noţiunea legală a testamentului desprindem următoarele caractere juridice ale

acestuia:

- Testamentul este un act juridic, ce cuprinde manifestarea de voinţă a testatorului

îndreptată spre a produce efecte juridice. Pentru a deveni valabil, testamentul trebuie să
întrunească condiţiile de valabilitate a actelor juridice (consimţământ neviciat, capacitate,
obiect, cauză).
 - Este un act juridic unilateral, întrucât ia naştere şi produce efecte juridice exclusiv din
voinţa testatorului. Testamentul produce efecte indiferent de atitudinea moştenitorilor şi
înainte de acceptarea de către el a moştenirii. Evident, aceasta nu înseamnă că moştenitorul
testamentar desemnat este obligat să accepte moştenirea. Acceptarea moştenirii reprezintă un
alt act juridic unilateral, care produce propriile efecte juridice. în caz de acceptare a moştenirii
testamentare, transmiterea drepturilor şi obligaţiilor de la testator la moştenitor se va face în
baza testamentului, cu efecte de la data deschiderii succesiunii, şi nu în baza acordului de
voinţă dintre testator şi moştenitor, de la data realizării acestuia.

- Testamentul este un act juridic esenţialmente personal, or, în măsuri în care o

persoană are capacitatea de a testa, o poate face doar perso nai, nu şi prin reprezentant.

- Este un act juridic solemn, or, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să îmbrace una
din formele prevăzute de lege.

- Testamentul este un act juridic mortis causa. El este conceput să producă efecte
juridice doar la decesul autorului său. Atâta timp cât testatorul este în viaţă, moştenitorii nu
dobândesc nici un drept asupra bunurilor de care primul dispune prin testament.

-Testamentul este un act revocabil. Oricând, până în ultima clipa a vieţii sale, testatorul
poate modifica sau revoca testamentul, în ordinea prevăzută de lege.

- Formele testamentului

Potrivit art. 1458 CC, testamentul poate fi întocmit doar în una din următoarele forme:
olograf, autentic şi mistic. Legislaţia noastră nu recunoaşte valabil testamentul verbal
(nuncupativ), de aceea, indiferent de forma concretă pentru care optează testatorul,
testamentul urmează să fie întocmit în scris, sub sancţiunea nulităţii.

Testamentul olograf este testamentul scris în întregime personal, datat şi semnat de

testator; Cu toate că nu necesită îndeplinirea unor formalităţi speciale, fiind întocmit ca înscris
cu semnătură privată, testamentul olograf este un act solemn; scrierea integrală, datarea şi
semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege drept condiţii de valabilitate. Această
formă de testament oferă unele avantaje, cum ar fi cel al gratuităţii, al simplicităţii şi al păstrării
secretului asupra existenţei şi conţinutului său. De asemenea, el poate fi revocat oricând, fie
prin redactarea unui alt testament, fie prin distrugerea lui materială de către testator. Are şi
unele dezavantaje deoarece poate fi uşor pierdut sau sustras.4

O condiţie de valabilitate pentru testamentul olograf, prevăzută de lege, este datarea

lui, prin indicarea zilei, lunii şi anului în care a fost întocmii, Data este elementul care situează în
timp momentul întocmirii testamentului. Ea permite, în primul rând, stabilirea faptului dacă la
acea dată testatorul avea capacitatea de a testa. în al doilea rând, în cazul în care există
testamente cu dispoziţii contrare sau incompatibile, data permite stabilirea testamentului care
va fi luat în considerare (testamentul posterior anulează sau modifica testamentul anterior, art.
1465,1467 CC). Semnătura testatorului reprezintă o altă formalitate cerută de lege pentru
validitatea testamentului, care atestă că dispoziţiile testamentare reprezintă ultima sa voinţă.

Este autentic testamentul adeverit de autoritatea învestită în acest scop. Art, 1458 CC
recunoaşte drept autentic testamentul notarial, precum si asimilat cu cel autentificat notarial.
Pornind de la prevederile art. 3 al Legii 1453-XV Cu privire la notariat din 08.11.20025, pe
teritoriul Republicii Moldova testamentele pot fi autentificate de către notarii de stat, notarii
privaţi şi alte persoane abilitate prin lege, iar testamentele cetăţenilor Republicii Moldova care
se află în străinătate se autentifică de consulii Republicii Moldova. În conformitate cu art. 39, lit.
q) al Legii privind administraţia publică locală6 şi art. 37 al Legii cu privire la notariat, secretarii
consiliilor locale sunt abilitaţi să autentifice testamente.

Deseori, necesitatea întocmirii testamentului poate apărea în împrejurări care exclud

posibilitatea prezentării testatorului la notar sau la alte persoane abilitate să autentifice
testamentul. Din acest considerent, legea asimilează cu cele autentificate notarial testamentele
autentificate de:

- medicul principal, şeful, adjuncţii lor in probleme medicale, medicul de serviciu al

spitalului, al unei alte instituţii medicale, al sanatoriului, directorul sau medicul principal al
azilului pentru invalizi şi bătrâni dacă testatorul se tratează sau locuieşte într-o astfel de
instituţie; şeful expediţiilor de explorări, expediţiilor geografice şi a altor expediţii similare, dacă
testatorul se află într-o astfel de expediţie;

- căpitanul navei sau aeronavei, dacă testatorul se află pe navă sau aero navă;

4
Note de curs. Dreptul succesoral, Iulia Bănărescu, Chișinău 2013
5
Legea cu privire la notariat nr. 1453-XV din 08.11.2002
6
Legea privind administraţia publică locala nr. 436 din 28.12.2006
 - comandantul (şeful) unităţii, marii unităţi, institutului şi colegiului militar dacă la locul
aflării lor nu există notar şi dacă testatorul este militar sau îndeplineşte serviciul în unitatea
militară sau este persoană civilă sau membru al familiei acestuia;

- şeful instituţiei de privaţiune de libertate dacă testatorul se află in locuri de privaţiune

de libertate.

Testamentele autentificate de aceste persoane urmează a fi expediate, cel tîrziu, a doua

zi după autentificarea unuia dintre notarii de la locul instituţiei date.

Testamentul mistic este un testament secret, scris în întregime, datat si semnat de testator,
strâns şi sigilat şi apoi prezentat notarului, care aplica inscripţia de autentificare pe plic şi îl
semnează împreună cu testatorul. Testamentul mistic se realizează în două etape:

- Etapa redactării. Testamentul poate fi scris de mâna testatorului, dactilografiat sau

scris de o altă persoană sub îndrumarea testatorului, însă neapărat semnat de
ultimul. Semnătura testatorului este o condiţie de validitate a testamentului mistic,
fără de care acesta este nul absolut. Hârtia pe care este scris testamentul trebuie să
fie împăturită şi introdusă într-un plic care se sigilează în aşa mod, încât să nu poată
fi deschis decât prin distrugerea plicului. Sigiliul reprezintă garanţii că testamentul
nu va fi sustras şi înlocuit fraudulos. Suplimentar, testamentul trebuie datat de
testator.
- Etapa prezentării la notar. Plicul sigilat care conţine testamentul va fi prezentat
notarului pentru ca acesta să aplice inscripţia de autentificare pe plic şi să semneze
plicul, alături de testator. In faţa notarului, testatorul va declara că testamentul
cuprinde dispoziţiile sale de ultima voinţă, că a fost scris de el sau de o altă persoană
şi că a fost semnat de el. Notarul va indica în inscripţia de autentificare data şi locul
întocmirii, numele, prenumele şi domiciliul testatorului şi declaraţiile testatorului.

-Modificarea și revocarea testamentului

Testamentul, fiind un act unilateral de ultimă voinţă a testatorului, este revocabil prin
definiţie. Revocarea poate fi făcută de testator, în tot sau în parte, oricând până la momentul
decesului, fără a fi necesar să justifice aceasta într-un anumit fel. După modul de manifestare a
voinţei, revocarea poate fi expresa sau tacită şi este valabilă dacă testatorul avea capacitate şi
consimţământul său nu a fost viciat. În cazul în care testatorul revocă testamentul doar în parte,
este vorba despre modificarea lui.
 Revocarea este expresă atunci când rezultă dintr-o declaraţie formala ulterioară a
testatorului în acest sens. Potrivit art. 1465 CC ea se realizează prin depunerea unei cereri de
revocare la notar.

Revocarea tacită se realizează fie prin întocmirea unui nou testament, care conţine
dispoziţii contrare testamentul anterior şi, respectiv, îl revocă total sau parţial, fie prin
distrugerea tuturor exemplarelor testamentului olograf.

- Executarea testamentului

Executarea testamentului este o dispoziţie cuprinsă în testament prin care testatorul

desemnează una sau mai multe persoane conferindu-le împuternicirea necesară pentru a putea
asigura executarea dispozitiilor testamentare. Desemnarea executorului nu este obligatorie,
astfel, în lipsa indicaţiilor în testament, executarea lui se pune în sarcina moştenitorilor
testamentari, care, la rândul lor, pot încredinţa prin contract executarea testamentului unuia
dintre ei sau altor persoane (art. 1475 CC).

Executorul sau executorii testamentari pot fi desemnaţi de testator atit dintre

moştenitorii testamentari, cât şi dintre alte persoane. In ultimul caz, este nevoie de acordul
executorului testamentar, exprimat în scris pe testament sau în cererea anexată acestuia.
Testatorul poate încredinţa desemnarea executorului unui terţ, care, după deschiderea
succesiunii va numi imediat executorul prin depunerea unei cereri la notarul de la locul
deschiderii succesiunii şi va înştiinţa moştenitorii. Dacă acceptă sarcina de a executa
testamentul,executorul va depune o cerere notarului de la locul deschiderii succesiunii. În caz
contrar el este obligat să înştiinţeze imediat moştenitorii.

Testatorul poate încredinţa executorului testamentar executarea integrală a

testamentului sau doar a anumitor dispoziţii testamentare. Atribuţiile executorului testamentar
sunt prevăzute în art. 1480 CC, conform căruia, el este obligat ca, din momentul deschiderii
succesiunii, să efectueze paza şi administrarea patrimoniului succesoral. Executorul este în
drept să îndeplinească toate acţiunile necesare executării testamentului, cum ar fi:
inventarierea patrimoniului succesoral, administrarea patrimoniului succesoral prin intrarea în
posesie, urmărirea debitorilor succesiunii şi întreprinderea acţiunilor de încasare a creanţelor,
înştiinţarea moştenitorilor despre deschiderea succesiunii, executarea legatului, predarea
bunurilor moştenitorilor, obligarea moştenitorii testamentari care au acceptat succesiunea să
execute dispoziţiile testamentare sub condiţie etc.
 Dacă există mai mulţi executori testamentari desemnaţi, fiecare poate acţiona
individual doar pentru a asigura paza patrimoniului succesoral, pentru celelalte cazuri fiind
necesar acordul dintre ei (art. 1481 CC).

Potrivit art. 1483 CC, după executarea testamentului, la cererea moştenitorilor,

executorul testamentar este obligat să prezinte o dare de seamă despre activitatea sa.

- Nulitatea testamentului

Nulitatea absolută sau relativă intervine în cazul în care testamentul sau anumite
dispoziţii testamentare nu întrunesc condiţiile de valabilitate, de fond sau formă prevăzute
pentru actele juridice în general şi pentru testamente în special. Testamentul este nul dacă sunt
prezente condiţiile de nulitate a actelor juridice, precum şi dacă nu s-a respectat forma stabilită
de lege. Nulitatea poate privi atât testamentul în întregime sau doar anumite dispoziţii
testamentare.

Potrivit art. 1469 şi 1470 CC sunt nule dispoziţiile testamentare care:

a) contravin legii sau intereselor publice,

b) nu sunt clare sau contravin una alteia;

c) prin care se testează un bun care nu face parte din patrimoniul succesoral;

d) care nu pot fi executate din motiv de sănătate sau din alte motive obective.

Dacă una din câteva dispoziţii testamentare este nulă, celelalte rămân valabile în cazul în
care testatorul nu a lăsat alte dispoziţii (art. 1471 CC).

Deseori testamentul se declară nul pentru lipsa discernământului testatorului la

momentul întocmirii lui. în asemenea cazuri, instanţa de judecată, pentru constatarea faptului
dacă avea sau nu discernământ testatorul, la cererea părţii interesate, va dispune efectuarea
expertizei psihiatrice post-mortem, concluziile căreia urmează a fi apreciate în cumul cu alte
probe .7

7
pct. 29 al Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 03.10.2005 cu
privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei in examinarea cauzelor despre
succesiune.
 Indiferent care ar fi temeiul, declararea nulităţii testamentului sau a dispoziţiilor
testamentare se pronunţă de instanţa de judecată. În conformitate cu art. 1473 CC,
valabilitatea testamentului poate fi contestată de către, moştenitorii legali sau alte persoane
interesate.

Acţiunea privind declararea nulităţii testamentului poate fi intentată în termen de un an

din momentul deschiderii succesiunii cu excepţia cazurilor în care prin testament a fost testat
din greşeală o avere străină, referitor la care se aplică termenul general de prescripţie (art. 1474
CC).
Bibliografie:

1. Cod Civil al Republicii Moldova Nr. 1107 din 06.06.2002

2. Drept civil. Contracte și succesiuni, Gheorghe Chibac, Sorin Bruma, Oxana Robu,
Natalia Chibac, Chișinău 2014
3. Codul familiei aprobat prin Legea nr. 1316-XIV din 26.10.2000
4. Note de curs. Dreptul succesoral, Iulia Bănărescu, Chișinău 2013
5. Legea cu privire la notariat nr. 1453-XV din 08.11.2002
6. Legea privind administraţia publică locala nr. 436 din 28.12.2006
7. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 03.10.2005 cu
privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei in
examinarea cauzelor despre succesiune.