Macedonia (în limba greacă: Μακεδονία) a fost numele unui regat antic din partea nordică extremă

a Greciei Antice, învecinată cu regatul Epirului la vest și cu regiunea Tracia la est.[1] Pentru o scurtă
perioadă de timp, a fost cel mai puternic stat în Orientul Mijlociu antic, după ce Alexandru cel Mare a
cucerit cea mai mare parte a lumii cunoscute, inaugurând perioada elenistică a istoriei Greciei.
Regatul a fost fondat și inițial condus de dinastia regală a Argeazilor, care a fost urmată de dinastiile
Antipatridă și Antigonidă. Casă a macedonenilor antici, regatul timpuriu se afla în partea de nord-est
a peninsulei grecești,[2] și avea hotar cu Epirul la vest, Peonia la nord, Tracia la est și Tesalia la sud.
Înainte de secolul 4 î.e.n., Macedonia a fost un mic regat aflat în afara teritoriului dominat de
marile orașe-stat Atena, Sparta și Teba, și a fost pentru scrut timp subordonată Persiei
Ahemenide.[3] În timpul regimului regelui Argead Filip al II-lea (359–336 î.e.n.), Macedonia a supus
Grecia continentală și Tracia prin cucerire și diplomație. Cu o armată refomată ce conținea falange
ce mânuiau lancea sarisa, Filip al II-a a înfrânt vechile puteri Atena și Teba în bătălia de la Cheronea
din 338 î.e.n. Fiul lui Filip al II-a, Alexandru cel Mare, conducând o federație de state grecești, a
îndeplinit obiectivul tatălul său de a stăpâni întreaga Grecie când a distrus Teba după ce orașul s-a
revoltat. În timpul următoarei campanii de cucerire a lui Alexandru, a răsturnat Imperiul Ahemenid și
a cucerit teritoriul care se întindea la fel de departe ca râul Indus. Pentru o perioadă scurtă, imperiul
său a fost cel mai puternic din lume - statul elenistic definitiv, inaugurând tranziția către o nouă
perioadă a civilizației grecești antice. Arta și literatura elenistică au înflorit pe pământurile recent
cucerite, iar progresele în filozofie, tehnologie și știință s-au răspândit de-a lungul unei mari părți din
lumea antică. O importanță aparte au avut-o contribuțiile lui Aristotel, tutorele lui Alexandru, ale cărui
scrieri au stat la temelia filosofiei occidentale.
După moartea lui Alexandru în 323 î.e.n., ulterioarele războaie ale Diadohilor și divizarea imperiului
cu viață scurtă a lui Alexandru, Macedonia a rămas un centru politic și cultural grecesc în regiunea
mediteraneană alături de Egiptul Ptolemaic, Imperiul Seleucid și regatul Pergamon. Orașe
importante precum Pella, Pidna și Amfipolis au fost implicate în luptele pentru putere pentru controlul
teritoriului. Noi orașe au fost fondate, precum Tesalonic de către uzurpatorul Cassander (numit după
soția sa Tesalonica de Macedon).[4] Declinul Macedoniei a început cu războaiele macedonene și
ridicarea Romei ca putere mediteraneană de primă importanță. La sfârșitul celui de-Al Treilea
Război Macedonian în 168 î.e.n., monarhia macedoneană a fost abolită și înlocuită de statele client
romane. O renaștere pe termen scurt a monarhiei în timpul celui de-Al Patrulea Război Macedonean
din 150–148 î.e.n. s-a sfârșit cu înființarea provinciei romane Macedonia.
Regii macedoneni, care exercitau putere absolută și stăpâneau resurse ale statului precum aurul și
argintul, au facilitat operațiuni de minerit de monetărie, au finanțat armatele proprii și, în timpul
regimului lui Filip al II-lea, o flotă militară macedoneană. Spre deosebire de alte state
succesoare ale diadohilor, cultul imperial întreținut de Alexandru n-a fost adoptat niciodată în
Macedonia, deși conducătorii macedoneni și-au asumat totuși roluri precum cel de mari preoți ai
regatului și patroni principali ai cultelor interne și internaționale ale religiei elenistice. Autoritatea
regilor macedoneni a fost în mod teoretic limitată la instituția armatei, în timp ce câteva municipalități
din cadrul comunității macedonene s-au bucurat de un grad mare de autonomie și chiar au
avut guverne democratice cu adunări populare.

storia timpurie[modificare | modificare sursă]

Macedonenii au populat cea mai sudică parte a Macedoniei din timpurile pre-creștine. Primul stat
macedonean a apărut în secolul al VII-lea î.Hr. sau la începutul secolului al VII-lea î.Hr. în
timpul dinastiei Argeadă, când se presupune că macedonenii au migrat în regiune venind din vest[6].
Primul lor rege despre care există înregistrări istorice este Perdiccas I. Prin vremea lui Alexandru I,
macedonenii au început să se extindă spre Eordaia, Bottiaea, Pieria, Mygdonia și Almopia. În
apropiere de orașul modern Edessa, Perdiccas I (sau mai probabil fiul lui, Argaeus I) a construit
capitala Aegae (orașul Vergina din zilele noastre).
După o perioadă scurtă de dominație a Imperiului Persan pe timpul lui Darius Hystaspes, statul
macedonean și-a recăpătat independența sub conducerea regelui Alexandru I (495–450 î.Hr.). Până
la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr., regatul ocupa o regiune care corespunde cu oarecare
aproximație cu Macedonia din Grecia zilelor noastre. Macedonia a căpătat un caracter elenistic din
ce în ce mai pronuntat, deși elenii din acele timpuri îi considerau pe macedoneni sălbatici și barbari.
Un stat macedonean unificat a fost edificat de regele Amyntas al III-lea (circa 393–370 î.Hr.), deși se
mai păstrau contraste evidente între ținuturile de câmpie bogate în turme de vite și ținuturile tribale
izolate din munți, aliate cu familia regală prin legături de căsătorie. Aceste triburi de la munte
controlau pasurile montane prin care invadatorii barbari atacau din Illiria pe direcțiile nord și nord-
vest. Amyntas a avut trei fii, doi dintre ei domnind numai pentru scurt timp: Alexandru al II-
lea și Perdiccas al III-lea. Urmașul minor al regelui Perdiccas al III-lea a fost detronat de cel de-al
treilea fiu al lui Amyntas, Filip al II-lea, care s-a încoronat rege al unui regat care a dominat întreaga
Grecie.

Expansiunea
În timpul lui Filip al II-lea, (359–336 î.Hr.), Macedonia s-a extins în
teritoriile paionianilor, tracilor și illirilor. Printre alte cuceriri, el a anexat și
regiunile Pelagonia și Paionia sudică (care corespund cu regiunile din Republica
Macedonia: Monastir/Bitola și respectiv Gevgelija).
Macedonia a devenit mult mai apropiată politic de orașele-stat ale Greciei Antice. În schimb a
păstrat o cultură mai arhaică, mai asemănătoare cu cea a micenienilor decât cu cea
clasică elenistică.
Printre caracteristicile arhaice ale societății macedonene erau poligamia și monarhia ereditară
absolutistă. Puterea absolută era uneori contestată de unii dintre membrii familiei regale, sau chiar
de către membrii aristocrației funciare.
Aceste caracteristici contrastau puternic cu cele ale culturilor grecești de la sud, unde numeroasele
orașe state aveau instituții mult sau mai puțin democratice ori erau monarhii de
facto ale despoților locali, (în care transmiterea ereditară a domniei era mai degrabă o dorință decât
o lege acceptată), sau, în cazul special al Spartei, monarhie ereditară, (în care puterea aparținea
nobilimii militare și preoțimii). De asemenea, orașele-state grecești aboliseră instituția legării de
pământ a țăranilor prin așa-numitele legi seisachtheia σεισάχθεια), instituție care s-a mai păstrat
multă vreme după aceea în Macedonia.
Fiul lui Filip, Alexandru cel Mare (356–323 î.Hr.) a reușit pentru o perioadă scurtă de timp să extindă
granițele statului macedonean dincolo teritoriul Greciei, cucerind statele-oraș
grecești, Egiptul, Imperiul Persan și regiuni din India. Adoptarea de către Alexandru a stilurilor de
guvernare din teritoriile ocupate a fost însoțită de răspândirea culturii și științei grecești în tot vastul
său imperiu. Deși imperiul s-a dezmembrat la scurtă vreme după moartea creatorului său, cuceririle
lui Alexandru au lăsat o moștenire nepieritoare, nu doar în orașele noi cu populație vorbitoare de
limbă greacă din întreg teritoriul fostului Imperiu Persan, dar în întreaga regiune[7].
În ciuda dezmembrării în mai multe regate care se dușmăneau, regate conduse de foștii generali ai
lui Alexandru, Macedonia a rămas un teritoriu cheie și dorit cu ardoare de toți moștenitorii
imperiului. Antipater și fiul lui Cassander au obținut controlul asupra Macedoniei, regat care s-a
prăbușit într-o perioadă de războaie civile îndelungate după moartea lui Cassander în 297
î.Hr. Macedonia a fost condusă pentru o vreme de Demetrius I (294–288 î.Hr.), care a pierdut
coroana după ce a fost învins într-un război civil.
Fiul lui Demetrius, Antigonus al II-lea Gonatas (277–239 î.Hr.) a reușit să restaureze ordinea și
prosperitatea în regat și a respins o invazie a celților galateni. El a pierdut totuși controlul asupra
multora din orașele-stat grecești, pe care le stăpânise până atunci. El a stabilit o monarhie stabilă și
a pus bazele dinastiei Antigonidă. Succesorul său Demetrius al II-lea (239–221 î.Hr.) s-a folosit de
realizările înaintașului său pentru a restabili dominația macedoneană în regiune.

Declinul