v3

ESEU / STUDIU DE INTERPRETARE

ghid de redactare

În loc de introducere: ce este un eseu?

Nu voi oferi definiţii academice ci o viziune personală. Uneori este important să facem referire la
referat pentru a înţelege eseul prin comparaţie cu acesta. Dacă primul este un studiu sau exerciţiu de
sinteză, cel de-al doilea este un studiu sau un exerciţiu de interpretare. Eseul este foarte dens ca şi
gândire personală / pe cont propriu, implică adeziune afectivă faţă de temă, este pipărat eventual cu
mici doze de ironie şi sarcasm, conţine o analiză realizată dintr-o perspectivă care surprinde …

Volumul eseului (numărul de pagini) este dictat de bogăţia gândirii şi trăirii autorului şi de tema
abordată. Totuşi, datorită densităţii afectiv-cognitive pe care o implică, este greu să fie o lucrare de
proporţie, decât prin excepţie. Volumul minim pe care totuşi este important să-l stabilim ar fi de 3
pagini (caractere Times New Roman, dimensiunea caracterelor 10, spaţierea la un rând)

Tema eseului: “priveşte în jur … şi în interior”

“Eseistul” este o persoană care nu lasă cunoştinţele “din cărţi” sau “din cap” să stea separate de viaţa
cotidiană, fie ea personală sau socială. Mai ales dacă aceste cunoştinţe sunt de psihologie! O temă
pentru eseu poate să apară în mintea unui student în urma unei relatări din ziar, a unei observaţii pe care
o face la facultate, la discotecă, ca urmare a unei introspecţii etc.

Deci, o primă sursă de inspiraţie ar fi … pasiunea pentru transferul şi aplicarea cunoştinţelor

sistematice (în cazul dat de psihologie socială) pentru o analiză pătrunzătoare şi neaşteptată. Presupune
o motivaţie intrinsecă. Un eseu scris din dorinţa şi în idea de a “obţine o notă mare” este o afacere
pierdută. Motorul eseului este pasiunea pentru o „psihologică vie” şi o reflecţie critică asupra
cunoştinţelor ştiinţifice şi personale acumulate.

Tema pentru un eseu poate să apară şi în momentul în care, în urma unor lecturi realizate (lecturi de
psihologie socială, bineînţeles) nu sunteţi întru totul de acord cu ideile expuse, procedeele
experimentale utilizate, operaţionalizările variabilelor etc. Bineînţeles că în asemenea cazuri se scriu de
cele mai multe ori articole metodologice sau teoretice sub formă de “note” sau “critici”. Nimic însă nu
împiedică alegerea unui discurs mai liber şi mai pasional ca cel al unui eseu.

Probabil că, după cele expuse, este de la sine înţeles că este impropriu ca idea unui eseu să vă fie
sugerată de cadrul didactic care să vină cu o listă de teme …

Bibliografia: “gândire pe cont propriu şi pasiune pentru subiect ca surse primordiale”

Bibliografia pentru eseu poate să fie minimală (2-3 titluri) sau poate lipsi cu desăvârşire. Eseul este în
esenţă o opinie dar … opinia unui specialist în cazul în care discutăm despre un eseu care are tangenţe
cu psihologia socială. Altfel spus, dacă bibliografia este facultativă pentru un eseu abordarea personală
este esenţială!

Limbajul de specialitate: “arta mascării conceptelor”

Fiind un eseu realizat de un specialist lectura acestuia trebuie să sugereze că este emanaţia unui
psiholog şi nu a unui “simplu cetăţean”. Cum se ajunge la acest efect. Indirect, prin tema aleasă, mai
ales prin maniera de abordare (ţineţi cont de esenţa abordării specifică psihologiei sociale!) şi implicit
prin limbajul de specialitate. “Limbajul de specialitate” presupune utilizarea conceptelor şi teoriilor de
psihologie socială dar … “înmuiate”, adaptate specificului discursului liber (nu a-ştiinţific dar nici pur
ştiinţific). Pentru a nu suprapopula eseul cu concepte dure este important să apelaţi la diferite figuri de
stil. De exemplu, evitaţi, dacă e cazul, să folosiţi conceptul de “expectanţele individului” apelând la o
“traducere mai comestibilă în cotidian”, şi mai plastică, de genul “orizontul aşteptărilor” etc. Abilitatea
eseistului este de a transpune cu cuvinte cât mai puţin tehnice şi cât mai mult plastice o reflecţie vie
asupra vieţii, plină de gândire originală şi … pasională. Un eseu bun nu trebuie să lase cititorul
indiferent sau “pe dinafară” (datorită caracterului tehnic)!
 Paşii de urmat pentru elaborarea unui eseu

1. Alegerea temei. De cele mai multe ori se produce involuntar. E bine să vă notaţi tema şi ideea de
bază (“linia melodică principală”)
2. Acoperirea bibliografică. Nimic nu împiedică să vă gândiţi la câteva trimiteri bibliografice dar nu
este absolut necesar (vezi mai sus)
3. Elaboraţi un plan iniţial sau redactaţi câteva pasaje. Uneori este dificil să faci un plan. Uneori
este mai uşor să scrii un pasaj, apoi încă unul şi “planul creşte” de la sine
4. Fiţi atenţi la titlu: titlul nu trebuie să fie tehnic ci … poetic
5. Refacerea planului pe parcurs. Refaceţi planul ori de câte ori aveţi nevoie. Fiţi creativi.
6. Redactarea eseului. E o activitate creativă la care e greu să imaginezi “recomandări”. Important e
să ţineţi cont de pericolul suprapopulării cu termeni psihologici “duri” (vezi mai sus)
7. Forma finală a eseului. Eseul va fi adus imprimat (caractere Times New Roman, dimensiunea
caracterelor va fi de 12, spaţierea - la un rând). Nu există o limită formală de volum dar … mă
aştept ca un eseu sa conţină 3-7 pagini.
8. Prezentarea publică a eseului. Eseurile lucrate cu grijă şi inspiraţie vor deveni bun public prin
prezentarea acestora în spaţiul rezervat orelor sau în sesiune

Exersaţi-vă sufletul şi mintea! Eseul e un bun prilej pentru a o face. Nu uitaţi: “ce nu e folosit - se
atrofiază”!

Mult succes la pescuitul temelor, şi mai ales inspiraţie în pictarea acestora!