ŞCOLI DE MANAGEMENT

- Şcoala sociologicӑ -
 Şcoala sociologicӑ (relaţiilor umane)

Este reprezentatӑ de D.Mc. Gregor, E. Mayo, Ch. Arghiris, O. Gélinier, H. Maslow

şi se caracterizeazӑ prin situarea resurselor umane ale firmei pe primul plan în procesul
de management, stabilind un set de principii, reguli si metode care sӑ asigure
valorificarea superioarӑ a potentialului uman.
Una din tezele de bază ale şcolii relaţiilor umane este concepţia sistemului
participativ al managementului menit să înlocuiască sistemul autoritar de management
şi de control elaborat de şcoala clasică. Conceptiile rationaliste, aparute ca o critica
adusa scolii clasice si mai ales lui Taylor, au fost determinate de conditiile social-
economice si istorice.
Dacӑ scoala clasicӑ aborda mecanicist structura organizatoricӑ, prin luarea în
considerare numai a relatiilor formale care decurg din documentele de formalizare a
acesteia, scoala sociologicӑ investigheazӑ aspectele informale ale managementului,
bazate pe grupul informal si autoritatea informalӑ.
În cadrul acestei scoli s-au dezvoltat teorii cu privire la motivare si sistem
motivational, tipuri de manageri si stiluri de management, managementul participativ,
cu scopul de a identifica noi modalitati de crestere a eficientei activitatii economice prin
stimularea si motivarea resursei umane.
Elton Mayo subliniază necesitatea studierii problemelor de psihologie a
muncitorului şi subliniază necesitatea luării în consideraţie a factorilor care motivează
comportamentul acestuia în organizaţie şi randamentul muncii sale. El formulează
următoarele principii de bază care sunt, în acelaşi timp, şi utile şi practice:

Fiecare individ are nevoile, obiectivele şi motivele sale; motivarea pozitivă cere ca
managerul să vadă în fiecare muncitor o personalitate;
Problemele umane nu sunt simple;
Problemele personale sau familiale ale muncitorului pot să influenţeze
nefavorabil productivitatea la locul de muncă;
Schimbul de informaţii are o importanţă deosebită, iar informaţiile eficiente sunt
un factor hotărâtor.
 Un alt reprezentant al şcolii relaţiilor umane D. Mc Gregor elaborează concepţia
ce ţine de “dirijarea resurselor umane”. Scopul principal al acestei teorii se reduce la
perfecţionarea procesului decizional şi eficacitatea controlului. Astfel, el opune două
concepţii privind organizarea managementului, denumite de el teoria X şi teoria Y.

Tezele teoriei X sunt:

 fiinţa umană medie este de la natură predispusă la delăsare în muncă, are o
inerentă aversiune faţă de muncă, lucrează cât se poate de puţin;
 fiinţa umană medie nu are suficientă ambiţie, nu-i plac responsabilităţile, preferă
să fie dirijată, urmăreşte înainte de toate propria-i securitate;
 fiinţa umană este egocentrică de la natură, indiferentă faţă de necesităţile
organizaţiei;
 prin natura sa, omul este împotriva schimbărilor;
 pentru ca să depună un efort, majoritatea oamenilor trebuie forţaţi, constrânşi,
ameninţaţi cu pedepse;
 fiinţa umană este o pradă uşoară pentru şarlatani şi demagogi.

Tezele teoriei Y sunt:

 oamenii nu sunt prin natura lor pasivi şi nu se opun obiectivelor organizaţiei. Ei
devin utili, ca atare, în urma activităţii în organizaţie;
 omul mediu este capabil să se autoconducă, să se autocontroleze, poate munci
nu numai prin control din afară şi prin ameninţarea cu pedepse;
 prin recompense proporţionale cu gradul de îndeplinire a sarcinilor se poate
obţine implicarea efectivă a personalului la atingerea obiectivelor organizaţiei;
 motivarea, posibilitatea de dezvoltare, capacitatea de a-şi direcţiona activitatea
către atingerea scopurilor organizaţiei - toate acestea se află în oameni şi nu se
inoculează în aceştia de către manageri, obligaţia managerilor fiind de a ajuta
oamenii să devină conştienţi de asemenea calităţi şi să le dezvolte;
 o sarcină importantă a managerilor constă în a crea asemenea condiţii în
organizaţie şi a folosi asemenea metode de lucru care i-ar ajuta pe oameni să
atingă propriile lor obiective cel mai bine cu condiţia orientării efectuării lor spre
atingerea obiectivelor organizaţiei.
 Dacă în cazul teoriei X managementul unei organizaţii pune pe primul loc
metodele controlului din afară, în cazul folosirii teorii Y o atenţie deosebită este
acordată managementului autocontrolului însoţit de informări periodice privind stadiul
de îndeplinire a lucrărilor.
Teoria X şi teoria Y reflectă poziţii şi concepţii extreme. Contrapunând cele două
teorii, Mc Gregor vroia să arate oamenilor cum ideile preconcepute influenţează asupra
alegerii de către aceştia a deciziilor.

Caracteristicile şcolii relaţiilor umane sunt sintetizate şi expuse de către Corneliu

Russu, astfel:

 atenţia focalizată nu asupra persoanelor, ci si asupra grupurilor;

 integrarea persoanelor se bazează pe încrederea acordată acestora;
 deciziile sunt considerate descentralizate;
 eficacitatea individului depinde, în deosebi, de simţul responsabilităţii şi mai
puţin de controlul la care este supus executantul;
 coordonatorii grupurilor sunt consideraţi, în primul rând, centre de comunicaţii
în grupuri şi intergrupuri şi numai în al doilea rând, ca reprezentanţi ai
autorităţii.

În fundamentarea concepţiilor lor, rationaliştii se sprijinӑ pe ideea cӑ oamenii ar

putea fi determinaţi sӑ munceascӑ mai rodnic daca li se satisfac anumite necesitaţi
psihologice şi sociale.
În acest sens, principala sarcinӑ a managementului trebuie realizatӑ în condiţiile
studierii, cunoaşterii şi desigur, satisfacerii acestor necesitӑţi. Orice manager poate şi
trebuie sӑ atingӑ obiectivele organizaţiei prin colaborarea cu oamenii.
Un personal „umanizat”, capabil de o disciplinӑ liber consimţitӑ, de autocontrol,
constituie adevaratul factor de succes în activitatea organizaţiei. Dar, pentru aceasta,
oamenii trebuie sӑ fie studiaţi, inteleşi şi trataţi ca oameni.