Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept
Departamentul Drept Procedural
Criminalistica

Lucrare de laborator nr.6

Tema : ,, Tactica audierii ‘’

Elaborat de : st.gr.1605 anul IV :

APETRII Ana
CIOCLEA Victoria

Coordonator : GOLUBENCO Gheorghe,

doctor în drept , prof.univ.

Chișinău , 2019
 1.NOȚIUNEA ȘI FAZELE AUDIERII

Audierea este acţiunea de urmărire penală şi de tactică criminalistică ce constă în acumularea şi fixarea
conform legislaţiei în vigoare a declaraţiilor martorilor, victimelor, bănuiţilor, învinuiţilor şi inculpaţilor
asupra anumitor fapte cunoscute de ei ce au importanţă în justa soluţionare a cauzei penale.

FAZELE AUDIERII

PREGĂTIREA AUDIERII TACTICA AUDIERII PROPRIU-

PERSOANEI ZISE A PERSOANEI

Pregătirea specială Pregătirea psihologică

1.Verificarea identităţii şi ascultarea
răspunsurilor cu privire la datele
1.studierea materialelor 1. alegerea de către personale;
dosarului penal ofiţerul de urmărire
penală a ordinii şi 2.Relatarea liberă sau spontană
tonul de punere a
2. stabilirea problemelor întrebărilor; Începe, ca principiu, prin adresarea unei
ce urmează a fi întrebări de ordin general menită să ofere
soluționate 2. crearea condiţiilor şi posibilitatea persoanei de a declara tot ce ştie
împrejurărilor, ca cu privire la faptele şi împrejurările pentru a
3.schițarea planului împuternicirile sale să căror lămurire este ascultată. O asemenea
audierii nu fie limitate, ca să se întrebare temă, de genul: „Ce cunoaşteţi în
simtă comod ofiţerul legătură cu fapta de… din data de… a cărei
de urmărire penală şi victimă,martor..ect aţi fost?” permite
4.cunoașterea
personalității audiatului;
cel audiat ; persoanei să relateze faptele, împrejurările, în
succesiunea lor firească, logică, fără ca
3. pregătirea în vederea declaraţia să fie limitată în vreun fel prin
5.pregătirea locului stabilirii contactului intervenţiile celui ce efectuează ascultarea.
audierii psihologic

6. pregătirea mijloacelor 3.Relatarea dirijată sau ascultarea prin

tehnice de fixare și adresarea de întrebări. ( etapă facultativă).
documentele;
Intrebările pot fi: întrebări temă, întrebări problemă, întrebări de
7.asigurarea prezenţei
studierea literaturii de detaliu. În această etapă vor fi folosite întrebările de detaliu, care se
apărătorului
specialitate convorbiri subdivid în raport cu scopul şi aspectele ce trebuie lămurite, astfel:
cu specialiştii,
primirea consultaţiilor - de completare în cazurile în care persoana vătămată relatează mai
8.asigurarea
în centreleprezenţei
ştiinţifice puţin decât ceea ce a perceput în mod real.
interpretului
asupra şi altor anumitor – de precizare vizând acele aspecte la care persoana vătămată s-a
întrebări, ce necesită
persoane; referit dar lipsa de claritate impune unele detalieri.
anumite cunoştinţe – ajutătoare, destinate reactivării memoriei şi înlăturării denaturărilor
într-o anumită ramură sau transformărilor.
a ştiinţei tehnicii, – de control, destinate verificării unor afirmaţii sub raportul exactităţii
culturii, etc; şi veridicităţii.
1
Procedeele folosite de către ofițerul de urmărire penală pentru reanimarea
memoriei la audierea persoanelor de bună-credință și a persoanelor de rea-
credință în situațiile conflictuale pentru ai convinge să ofere declarații
autentice;

I. În situaţia în care învinuitul sau bănuitul denaturează faptele, fac declaraţii

nesincere sau incomplete.

Potrivit doctrinei criminalistice, confirmate de practica pozitivă a organelor de urmărire penală,

procedeele tactice de urmărire a învinuiţilor şi bănuiţilor ce declară mincinos, se subdivid în trei
categorii:

a) de stabilire a contactului psihologic între organul de urmărire penală şi bănuit sau învinuit,
respectiv crearea unei atmosfere de încredere şi înţelegere reciprocă, de comunicare deschisă şi
fără ascunzişuri, reprezintă o condiţie indispensabilă bunei desfăşurări a activităţii procedurale în
discuţie.

b) de analiză a comportamentului celui ascultat şi a declaraţiilor lui în vederea demascării

poziţiei de rea-credinţă; Contactul direct cu învinuitul sau bănuitul oferă organului de urmărire
penală posibilitatea de a ţine sub control declaraţiile acestora printr-o permanentă analiză de
conţinut. Urmărind relatările de tăgadă ale învinuitului, organul de cercetare va pune în evidenţă
existenţa anumitor necoincidenţe, a unor elemente de disonanţă între faptele expuse, deoarece, şi
aceasta confirmă practica, persoana care depune un fals nu este în stare să prevadă toate
amănuntele cu privire la alibiurile inventate.

c) de influenţă psihologică menită să zădărnicească rezistenţa opusă şi prin aceasta să se

obţină declaraţii sincere şi veritabile. Adaptarea de către organul de cercetare a unei atitudini
umane şi de înţelegere a situaţiei critice prin care trec bănuitul şi învinuitul, a cerinţelor şi a
intereselor vitale ale acestora.

Dacă în urma utilizării recomandărilor tactice la care ne-am referit, învinuitul sau bănuitul
continuă să conteste sau să denatureze faptele, se va proceda la aplicarea procedeelor tactice de
influenţă psihologică cu ajutorul probelor ce confirmă vinovăţia.

Procedee de prezentare a probelor în învinuire:

2
 1. Prezentarea progresivă a probelor rezidă în aducerea succesivă a acestora persoanei
ascultate, începând cu cele mai puţin importante sau care se referă doar la una sau la câteva
împrejurări ale faptei, continuând treptat cu cele din care rezultă evident vinovăţia. Procedeul
respectiv se aplică după ascultarea şi consemnarea declaraţiilor făcute la etapa de relatare liberă
sau în cadrul ascultării repetate, organul de cercetare având deja informaţia necesară privind
personalitatea învinuitului sau bănuitului, precum şi poziţia acestora referitor la învinuirea sau
bănuirea ce li se aduce sau la faptele de care sunt suspectaţi. Eficienţa utilizării procedeului în
discuţie este în funcţie de valoarea materialului probatoriu, de faptul dacă acesta este de natură să
dovedească în mod incontestabil vinovăţia celui audiat.
2. Procedeul de prezentare frontală a probelor constă în aducerea învinuitului sau
bănuitului pe neaşteptate a uneia sau a mai multor probe care confirmă învinuirea. Acest
procedeu se recomandă în situaţia în care ascultarea învinuitului sau bănuitului se desfăşoară
imediat după săvârşirea infracţiunii, până ce ei nu şi-au potrivit fundamental declaraţiile, când
sunt încă nepregătiţi. O variantă a acestui procedeu constituie prezentarea materialului probatoriu
în ansamblu.

In fine, organul de urmărire, atunci când se află în posesia probelor ce, indiscutabil, clarifică
împrejurările şi modul în care a fost săvârşită infracţiunea, bazându-se şi operând cu probe, poate
proceda la evocarea unor împrejurări, episoade sau chiar a drumului parcurs de făptuitor ca,
prin aceasta, să convingă învinuitul sau bănuitul de inutilitatea tăgăduirii.

• Demascarea martorului/ părții vătămate de rea-credință:

- Cu ajutorul mărturiilor altor persoane;

- Prin prezentarea de probe materiale;
- Cu ajutorul confruntărilor;
- Formularea unei întrebari neașteptate;
- Crearea unei imagini supraestimate la persoana audiată despre volumul probelor;
- Posibilități contemporane ale expertizei judiciare (noi tehnologii, demonstrarea posibilităților
poligrafului, amprentei creierului, expertizei ADN).

• Demascarea bănuitului/ învinuitului de rea-credință:

Se stabileste mai întâi motivul declarațiilor false:

- Dorința de a evita răspunderea penală sau de a-și asigura o pedeapsa mai blândă;

3
- Dorința de a diminua vinovăția complicilor săi în puterea unor legături de rudenie, prietenie, profit
etc.;
- Defaimarea;
- Din motive de lăudoroșenie, pentru a acoperi un comportament condamnabil a unei persoane
apropiate, rude;
- Din motive de defecte psihice;

În scopul demascării falsului în depoziții pot fi folosite un rând de procedee.

1.De influență emoțională;

- Înclinarea procesul audierii spre sinceritate și căință, prin lămurirea consecințelor grave ale
depozițiilor sale cât și a celor favorabile în caz că recunoaște vinovăția.
- Invocarea de către anchetator a unor caracteristici pozitive a persoanei audiate, a autorității sale, a
unui atașament față de copiii săi;
- Folosirea antipatiei persoanei audiate față de unul din complicii săi, dependența lui de această
persoană;
- Aplicare unor factori neașteptați. Când persoana audiată este într-o anumită relaxare psihologică,
punerea unor întrebări frontale, pe neașteptate.

2.De influență logică;

Exista 2 posibilități de a prezenta probele care le avem.

- A prezenta aceste probe gradat ( de la cele mai slabe la cele mai puternice);
- Prezentarea pe neașteptate a celor mai puternice, celor mai convingătoare probe din care rezultă
clar vinovăția acestei persoane.

3.Combinații tactice;

Crearea situației menită de dinainte de a fi incorect apreciată

- Situații create pe baza faptelor adevărate care pot fi interpretate dublu, ambiguu;
- Crearea la persoana audiată a unei imagini exagerate despre informațiile deținute de OUP;
- Ascunderea cunoștințelor OUP despre unele împrejurări concrete ale cauzei.
- Metoda audierii despre fapte secundare care maschează / camuflează întrebarea principală;
- În scopul demascării se poate folosi și procedee de detalizare a declarațiilor;