CUPRINS

INTRODUCERE 7

RĂZBOIUL ÎN ERA INFORMAŢIONALĂ 10

NOUL MEDIU DE SECURITATE 10

ACŢIUNEA MILITARĂ ÎN NOUL MEDIU DE SECURITATE 16

NOUA CONFIGURAŢIE A ACŢIUNILOR MILITARE ÎN VIZIUNEA NATO 20

ERA INFORMAŢIONALĂ ÎN SPAŢIUL DE LUPTĂ 31

EVOLUŢIE, CONCEPTE ŞI TEORII. 41

RETROSPECTIVA 41

COORDONATE TEORETICE 44

ENTITĂŢI COMPONENTE ŞI FUNCŢIONALITATE 48

ELEMENTE DE CONŢINUT ŞI DOMENII DE ACŢIUNE 54

ENTITĂŢILE (GRILELE) REŢELEI 54

DOMENII DE ACTIUNE ALE RĂZBOIULUI BAZAT PE REŢEA 59

NOUL MODEL MENTAL ŞI INTERACŢIUNEA DOMENIILOR 68

INIŢIATIVE ŞI PREOCUPĂRI ÎN ALTE ARMATE 75

VIZIUNEA NATO 76

VIZIUNEA MARII BRITANII 80

VIZIUNEA SUEDIEI 85

VIZIUNEA ITALIEI 88

VIZIUNEA CANADEI 91

COMANDA ŞI CONTROLUL ÎN RĂZBOIUL BAZAT PE REŢEA 94

ABORDARE ÎN ERA INFORMAŢIONALĂ 94

PROCESELE DE COMANDĂ ŞI CONTROL 100

CONCEPTE ASOCIATE RĂZBOIULUI BAZAT PE REŢEA 121
OPERAŢII BAZATE PE EFECTE 123

PLANIFICAREA BAZATĂ PE EFECTE 128

VITEZA COMENZII 130

AUTO SINCRONIZAREA 133

RĂZBOIUL BAZAT PE REŢEA ÎN ARMATA ROMÂNIEI 140

IMPLICAŢIILE CONCEPTULUI DE RĂZBOI BAZAT PE REŢEA ASUPRA SISTEMULUI
NAŢIONAL DE APĂRARE AL ROMÂNIEI 140

SISTEMUL INFORMATIC INTEGRAT AL MApN – SUPORT PENTRU DEZVOLTAREA

CAPABILITĂŢILOR DE RĂZBOI BAZAT PE REŢEA 149

BIBLIOGRAFIE 169

LISTĂ DE FIGURI 175

LISTĂ DE ACRONIME 177

 INTRODUCERE
    Descoperirile  şi  cuceririle  recente  în  domeniul 
tehnologiei informațiilor şi comunicațiilor (TIC), precum şi 
abilitatea  indivizilor  sau  organizațiilor  de  a  folosi  aceste 
oportunități  au  condus  la  schimbarea  profundă    a  însăşi 
naturii  lumii  în  care  trăim.  S‐a  schimbat  astfel  modul  de 
creare  a  bogăției,  au  fost  ʺscurtateʺ  distanțele  dintre 
diferitele  puncte  de  pe  glob  şi  a  fost  ʺcomprimatʺ  timpul, 
ceea ce a condus inevitabil la creşterea ritmului de derulare  
a  evenimentelor.  Prin  ʺscurtareaʺ  distanțelor  se  înțelege 
irelevanța  distantelor  fizice  ca  urmare  a  posibilității 
informației  de  a  călători  aproape  instantaneu,  ceea  ce  
transformă  dispunerea  geografică  a  destinatarilor  acesteia 
într‐un  aspect  de  mică  importanță,  fapt  ce  se  traduce  în 
posibilitatea  de  a  strânge  şi  analiza  respectivele  informații, 
de a lua decizii şi a le pune în aplicare cvasi‐instantaneu. Pe 
de  altă  parte  ʺcompresiaʺ  timpului  ca  urmare  a  irelevanței 
poziției  geografice  a  condus  la  reducerea  necesității 
deplasărilor, mari consumatoare de timp, iar în acest fel s‐a 
micşorat timpul necesar de parcurgere a unui ciclu complet 
eveniment ‐informație ‐decizie ‐acțiune. 
În întreaga activitate umană, incluzând aici şi războiul, 
timpul  necesar  pentru  a  accesa  şi  a  aduna  cantitatea  de 
informații  necesară  pentru  luarea  unei  decizii  adecvate 
scopului  propus  a  fost  redus  drastic  prin  intermediul 
tehnologiei  informației  şi  comunicațiilor,  în  timp  ce 
volumul  de  informații  aflat  la  dispoziție  a  crescut 
exponențial. Rezultă prin urmare, că limitele fundamentale 
clasice  ale  oricărei  acțiuni  umane  nu  mai  pot  fi  influențate 
hotărâtor de spațiu sau de timp, ci mai degrabă de actul de 
decizie  caracterizat  de  conexiunile  neuronice  ce  se 
desfăşoară la viteza gândului.  
Războiul,  ca  orice  altă  activitate  umană,  este  un 
produs  al  epocii  sale.  Instrumentele  şi  tacticile  folosite  au 
evoluat  permanent  odată  cu  evoluția  tehnologiei.  Tipul  de 
război care urmează a fi dus în Era Informațională îmbracă 
inevitabil  caracteristicile  distinctive  ale  acestei  perioade, 
care  îl  separă  oarecum  de  tipurile  de  război  purtate 
anterior.  Aceste  caracteristici  afectează  atât  capabilitățile 
necesare  luptei,  cât  şi  natura  mediului  în  care  apar 
conflictele. 
  În    prezenta  lucrare  s‐a  încercat  descrierea  conceptul 
de  război  bazat  pe  rețea  (RBR),  explicarea  modului  cum 
acesta înglobează în sine caracteristicile Erei Informaționale 
şi  identificarea  provocărilor  care  apar  în  transformarea 
acestui concept într‐o posibilitate reală operațională. 
RBR  poate  fi  privit  ca  un  răspuns  specific  al 
organismelor  de  tip  militar  la  oportunitățile  create  de  era 
tehnologiei  informației,  descriind  o  întreagă  gamă  de  noi 
operații  militare  posibil  de  realizat  ca  urmare  a 
interconexiunilor  informaționale,  pe  de  o  parte,  şi  a 
fluxurilor  de  informații  vehiculate  prin  acestea,  pe  de  altă 
parte. In acest sens, merită subliniat că RBR reprezintă mult 
mai mult decât simpla interconectare a unor structuri de tip 
militar  (de  comandă  şi  de  execuție)  în  câmpul  tactic. 
Conceptul  presupune  dezvoltarea  colaborării  dintre 
structurile  luptătoare  de  la  toate  eşaloanele,  astfel  încât 
fiecare  dintre  acestea  să  fie  în  măsură  să  utilizeze  în  timp 
real informațiile de care are nevoie şi să furnizeze, la rândul 
lor, informații altor structuri militare. 
Acest  fapt  asigură  comandanților  elementele  de  bază 
pentru  luarea  hotărârii,  organizarea  acțiunilor  militare  în 
dinamică şi o angajare precisă şi cu riscuri minime a forțelor 
în luptă. 
Experții  apreciază  că  acele  armate  care  vor  putea 
identifica precis oportunitățile oferite de noua dimensiune a 
câmpului  de  luptă  (spațiul  informatic/cyberspațiul),  vor 
deține  supremația  în  viitor.  Din  această  cauză,  armatele 
moderne s‐au angajat deja în dezvoltarea şi implementarea 
infrastructurilor  şi  principiilor  teoretice  necesare  aplicării 
practice  a  acestei  noi  dimensiuni  a  câmpului  de  luptă 
modern. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 CAPITOLUL 1

RĂZBOIUL ÎN ERA
INFORMAŢIONALĂ
NOUL MEDIU DE SECURITATE

După  1990,  odată  cu  încheierea  războiului  rece  şi  a 

dispariției  structurii  de  putere  bipolare  a  lumii,  un  număr 
tot  mai  mare  de  țări  sau  formațiuni  structurate  pe  diferite 
criterii (etnice, religioase, istorice, etc.) au avut acces din ce 
în  ce  mai  mare  la  arme  perfecționate,  de  la  dispozitive  de 
lansare  a  rachetelor,  până  la  arme  chimice  sau 
bacteriologice.  Pe  de  altă  parte,  sfârşitul  războiului  rece  şi 
colapsul Uniunii Sovietice şi a Tratatului de la Varşovia au 
făcut  ca  atât  cadrul  conflictelor,  cât  şi  cel  al  comerțului 
internațional  cu  arme  să  se  schimbe  în  mod  semnificativ. 
Aceste  mutații  au  determinat  unele  guverne  şi  grupări 
armate  să‐şi  asigure  în  mod  independent  securitatea 
națională, fie prin producția şi comercializarea armelor, fie 
prin alianțe politice şi militare.  
Se  poate  spune  că  a  avut  loc  o  „liberalizare”  a  pieței 
mondiale  a  armamentului  ce  a  condus  la  escaladarea 
comerțului  ilegal  cu  arme.  „Liberalizarea”  pieții  în  sfera 
apărării  şi  securității  a  condus  şi  la  descentralizarea 
conducerii  şi  controlului  forțelor  armate  în  multe  țări, 
precum  şi  la  alimentarea  artificială  a  unor  conflicte  armate 
în multe regiuni ale lumii. 
Expansiunea  comerțului  mondial  cu  arme  din  primul 
deceniu  al  secolului  XXI  se  datorează,  între  altele,  tocmai 
surplusului  de  arme  existent  la  momentul  încheierii 
războiului rece. 
Totodată  a  început  să  se  manifeste  pe  o  scară  fără 
precedent  terorismul  internațional,  simbolizat  prin  atacul 
din  11  septembrie  2001  asupra  turnurilor  gemene  (Twin 
Towers) din complexul World Trade Center din New York. 
Putem  considera  că  această  dată  a  marcat  radical  evoluția 
politico‐militară  la  nivel  mondial.  Acest  act  terorist  a  fost 
urmat de un val de alte asemenea evenimente (Madrid ‐ 11 
martie  2003,  Londra  ‐  iulie  2005,  Egipt‐  Iulie  2005,  Turcia 
etc.)  pentru  a  enumera  numai  câteva  dintre  cele  mai 
sângeroase  şi  mult  mediatizate.  Şi  acestea  sunt  cele 
întâmplate  în  afara  zonelor  fierbinți,  Afghanistan  şi  Irak, 
zone unde violența a atins cote nebănuite.  
Totodată  11  septembrie  2001  a  marcat  şi  un  alt 
moment  important  pentru  istorie  ‐  evocarea  pentru  prima 
dată a articolului 5 din Tratatul Organizației Atlanticului de 
Nord. 
În  numai  4  ani  de  la  acel  trist  eveniment,  lupta 
antiterorism a căpătat valențe dintre cele mai diverse, de la 
operații  militare  de  mare  amploare,  Enduring  Freedom  în 
Afghanistan  şi  Iraqi  Freedom  în  Irak,  până  la  măsuri  de 
securitate locale şi regionale fără precedent. 
Este  evident  că  lumea  s‐a  schimbat,  iar  pericolul 
izbucnirii de conflicte militare de mică sau mare amploare a 
crescut simțitor. În aceste condiții aproape toate țările lumii 
încearcă  să‐şi  asigure  o  capacitate  militară  capabilă  să  facă 
față unor asemenea riscuri şi amenințări. 
După  1990,  noile  amenințări  au  cuprins  un  spectru 
larg  de  tensiuni  şi  riscuri,  precum  şi  o  gamă  variată  de 
manifestare a acestora, cum sunt: 
•  tensiunile etnice; 
 •  traficul  de  droguri,  substanțe  radioactive  şi  ființe 
umane; 
•  criminalitatea organizată transfrontalieră; 
•  instabilitatea politică a unor zone; 
•  reîmpărțirea unor zone de influență; 
•  proliferarea  entităților  statale  slabe,  aşa‐numitele 
„state eşuate” (failed states), caracterizate prin administrații 
ineficiente  şi  corupte,  incapabile  de  a  oferi  propriilor 
cetățeni  beneficiile  asociate  gestionării  în  comun  a 
treburilor publice. 
O  nouă  categorie  de  riscuri  sunt  cele  asimetrice, 
netradiționale, ce pot consta în acțiuni armate şi non‐armate 
deliberate,  având  ca  obiectiv  afectarea  securității  naționale 
prin  provocarea  de  consecințe  directe  ori  indirecte  asupra 
vieții  economico‐sociale  a  unei  țări.  Între  riscurile  de  acest 
tip se pot enumera1 : 
•  terorismul  politic  transnațional  şi  internațional, 
inclusiv sub formele sale biologice şi informatice; 
•  acțiuni  ce  pot  atenta  la  siguranța  sistemelor  de 
transport intern şi internațional; 
•  acțiuni individuale sau colective de accesare ilegală a 
sistemelor informatice; 
•  acțiuni  destinate  afectării  imaginii  unei  țări  în  plan 
internațional; 
•  agresiunea economico‐financiară; 
•  provocarea deliberată de catastrofe ecologice. 
La  originea  multor  conflicte  s‐au  aflat  conducerea 
ineficientă,  corupția,  abuzul  de  putere,  instituțiile  slabe  şi 
lipsa de răspundere care au erodat credibilitatea statelor şi 
au  condus  la  insecuritate  regională.  Din  acest  punct  de 

1
Strategia de Securitate Naţională a României, la http://www.mapn.ro/strategiasecuritate
vedere,  în  prezent  mai  multe  țări  şi  regiuni  riscă  să  fie 
prinse într‐o spirală a conflictului, insecurității şi sărăciei. 
Un  risc  de  tip  nou,  a  cărui  recrudescență  a  fost 
reiterată  la  începutul  anului  2004,  se  referă  la  modificările 
drastice  de  climă  pe  care  oamenii  de  ştiință  le  prevăd 
pentru următoarele decenii.  
Acestea  pot  determina  mişcări  sociale  sau  pot 
intensifica  migrațiile,  în  unele  scenarii  ele  putând  conduce 
chiar la conflicte de tip militar. 
Un  factor  de  risc  îl  poate  reprezenta  şi  dependența 
energetică. Europa este cel mai mare importator mondial de 
petrol  şi  gaze  naturale,  majoritatea  furnizorilor  aflându‐se 
în  zona  Golfului,  în  Rusia  sau  în  Africa  de  Nord.  Dacă  în 
prezent  importurile  acoperă  50%  din  necesarul  de  energie, 
în 2030 acest procent va creşte la 70%. 
După  încheierea  războiului  rece,  mediul  internațional 
de  securitate  a  fost  caracterizat  de  o  deschidere  tot  mai 
mare  pe  multiple  planuri.  Ca  urmare  a  dezvoltării 
fluxurilor  comerciale  şi  de  investiții  internaționale,  a 
evoluțiilor  din  tehnologie  şi  a  răspândirii  democrației,  un 
număr sporit de state, națiuni şi popoare a beneficiat după 
1990 de binefacerile libertății şi prosperității. 
Aceste evoluții pozitive au avut însă drept corolar şi o 
mai mare implicare a unor grupări şi formațiuni non‐statale 
în  afacerile  internaționale.  Totodată,  multe  probleme 
anterioare  au  rămas  nerezolvate,  iar  altele  s‐au  acutizat. 
Astfel, conflictele regionale au continuat să rămână o sursă 
de  instabilitate  semnificativă  şi  să  influențeze  negativ 
activitățile  economice.  Zone  de  conflict  cum  ar  fi  cele  din 
Kaşmir,  Peninsula  Coreeană,  Peninsula  Balcanică,  Caucaz 
sau  Orientul  Mijlociu  au  influențat  atât  direct,  cât  şi 
indirect, interesele Uniunii Europene. 
 Aceste  circumstanțe  internaționale  reclamă  noi  reguli 
în domeniul securității internaționale. Redefinirea regulilor 
privind  securitatea  internațională  după  prăbuşirea  ordinii 
bipolare ridică însă numeroase probleme, nu doar de ordin 
practic, ci chiar şi de ordin conceptual, inclusiv pentru SUA, 
aflate deocamdată în poziția de singură superputere. 
Aceste  dificultăți  sunt  determinate  de  mai  mulți 
factori2: 
•  mediul  internațional  a  devenit  mult  mai  dinamic  şi 
mai complex decât în perioada războiului rece; 
•  lipsa  unui  consens  privind  modul  de  abordare  a 
securității  internaționale  a  permis  manifestarea  diverselor 
grupuri  de  interese  la  toate  nivelurile,  astfel  încât  nu  au 
putut fi elaborate politici consistente; 
•  datorită  proliferării  accesului  la  informații  în  timp 
real  (aşa‐numitul  „efect  CNN”)  liderii  politici  trebuie  să  ia 
de multe ori decizii de moment care nu permit evaluări mai 
profunde; 
•  multiplicarea  instituțiilor  specializate  la  nivel 
național  şi  internațional  care  abordează  problemele  din 
unghiuri  specifice  şi  determină  analize  şi  decizii 
fragmentate; 
•  lipsa  unui  „model  de  securitate”  rezonabil  şi 
acceptabil pentru majoritatea țărilor lumii a favorizat reacții 
ad‐hoc şi abordări punctiforme. 
Din punct de vedere practic, la începutul secolului XXI 
actorii  cu  impact  global  în  domeniul  securității  sunt  SUA, 

2
Prof. univ. dr. Liviu Mureşan– coordonator, Prof. univ. dr. Adrian Pop, Conf. univ. dr. Florin
Bonciu - Politica europeană de securitate şi apărare - element de influenţare a acţiunilor
României în domeniul politicii de securitate şi apărare, Institutul European din România,
Bucureşti 2004
Europa, Rusia, China şi Japonia. O viziune interesantă este 
cea a lui Zbigniew Brzezinski care consideră că esența noii 
structuri de securitate a lumii se află în relația dintre SUA şi 
Eurasia (care  cuprinde  pe  lângă  Europa,  toate  celelalte  țări 
enunțate mai sus)3. În cadrul acestei relații se pot identifica 
două triunghiuri de putere eurasiatică: 
• SUA, Europa, Rusia; 
• SUA, China, Japonia. 
Observația  cea  mai  pertinentă  referitoare  la  cele  două 
triunghiuri  de  putere  este  aceea  că,  în  fiecare  din  ele,  una 
din  puteri  (Europa  şi,  respectiv,  Japonia)  mizează  clar  pe 
ideea de  stabilitate şi securitate  internațională, în vreme ce 
câte  una  din  celelalte  puteri  (China  şi  respectiv  Rusia) 
rămân  deschise  şi  interesate  în  eventuale  mutații 
geopolitice. 
Un alt punct pertinent de vedere, complementar celui 
anterior,  consideră  că  la  originea  „noii  schisme  mondiale” 
s‐ar afla tensiunea dezvoltată între două „câmpuri” diferite 
de  putere,  întemeiate  pe  principii  opuse  de  organizare:  pe 
de  o  parte  SUA,  adepte  ale  unipolarității,  pe  de  altă  parte 
ceilalți  actori  majori  ai  scenei  internaționale  –  Uniunea 
Europeană,  Rusia,  China,  Japonia  –  adepți  ai 
multipolarității4. 
Din  perspectiva  anului  2004,  mediul  internațional  de 
securitate  este  caracterizat  şi  de  o  ştergere  a  granițelor 
dintre  amenințările  cu  caracter  intern  şi  cele  cu  caracter 
extern. 

3
Zbigniew Brzezinski (ed.), The Geostrategic Triad – Living with China, Europe and Russia,
The Center for Strategic and International Studies Press, The CSIS Press, Washington, DC,
2001
4
Prof. univ. dr. Liviu Mureşan– coordonator, Prof. univ. dr. Adrian Pop, Conf. univ. dr. Florin
Bonciu - Politica europeană de securitate şi apărare - element de influenţare a acţiunilor
României în domeniul politicii de securitate şi apărare, Institutul European din România,
Bucureşti 2004
 Globalizarea,  manifestată  prin  accentuarea 
interdependențelor  multiple  dintre  state,  precum  şi  prin 
liberalizarea fluxurilor mondiale de mărfuri, servicii, capital 
şi informații a făcut ca riscurile interne şi externe să se poată 
genera şi potența în mod reciproc. 
Pe  fondul  unei  creşteri  a  gradului  de  complexitate  şi 
de  impredictibilitate  al  amenințărilor  internaționale, 
îmbunătățirea  mediului  de  securitate  internațional  impune 
ca  măsurile  interne  de  management  al  crizelor  să  fie  mai 
bine coordonate, iar schimbul de informații strategice între 
statele implicate să se producă în timp real. 
După  11  septembrie  2001  şi  11  martie  2004,  mai  mult 
ca  oricând,  riscurile  la  adresa  mediului  internațional  de 
securitate  şi,  în  primul  rând,  cele  legate  de  proliferarea 
terorismului  şi  a  armelor  de  distrugere  în  masă  se  cer  a  fi 
combătute  printr‐o  cooperare  flexibilă,  multilaterală, 
echilibrată şi consecventă între state, care să includă măsuri 
vizând eliminarea progresivă a cauzelor producerii lor. 
 

ACŢIUNEA MILITARĂ ÎN NOUL MEDIU DE

SECURITATE

Teoreticienii militari au ajuns  la concluzia  că  acțiunea 

militară  va  suferi  transformări  radicale  în  contextul  noilor 
riscuri  şi  amenințări  la  adresa  securității  naționale, 
regionale  şi  globale.  Deoarece  este  evident  faptul  că  sunt 
eliminate  frontierele  de  spațiu  între  riscuri  şi  amenințări  şi 
ținte,  rezultă  că  şi  acțiunea  militară  propriu‐zisă  sau 
acțiunile asociate vor avea o caracteristică spațială mult mai 
dezvoltată.  
 Din  acest  motiv  şi  nu  numai,  în  ultima  perioadă  de 
timp se utilizează mult mai pregnant noțiunea de spațiu de 
luptă  şi  mai  puțin  cea  de  câmp  de  luptă  (battlespace‐
battlefield).  
Spațiul  de  luptă  al  viitorului  va  fi  caracterizat  atât  de 
schimbări profunde cât şi de unele constante, astfel: 
 
  Schimbări anticipate
1.   Creşterea  asimetriei,  atât  din  punct  de  vedere  al 
 
riscurilor  şi  amenințărilor  cât  mai  ales  din  punct  de 
 
vedere al acțiunii militare în sine. 
2.    Creşterea  rolului  informației  şi  a  modului  de 
 
valorificare,  în  special  informația  din  sistemele  de 
 
comandă şi control şi platformele de armament  
3.    Spațiul  de  luptă  va  creşte  în  complexitate  şi 
 
dimensiune  fizică,  fără a  solicita  expres  cantități  mari 
 
de forțe. 
  creşte  rolul  structurilor  de  forțe  mici,  mobile  şi 
4.  Va 
 
capabile de autosusținere în teatru. 
 
 
  Constante
 
1. Conflictele vor rămâne violente şi impredictibile. 
 
2. Incertitudinea, necunoaşterea şi nesincronizarea vor 
 
fi în continuare realități militare. 
 
3. Principiile războiului. 
 
4. Abordarea manevrieră. 
 
5. Importanța dimensiunii umanitare. 
 
 
 
 Alianțele şi coalițiile vor opera într‐un mediu strategic 
vast,  care  este  influențat  de  câțiva  factori  cheie, 
determinanți  ai  schimbării.  Fiecare  din  aceşti  factori  poate 
duce la creşterea riscurilor de securitate. 
   Printre aceşti factori se numără5:  
•  tensiunile,  crizele  şi  conflictele  care  vor  continua 
să  apară  cu  sau  fără  avertizare.  Impactul  unor  asemenea 
evenimente  este  considerabil  ținând  cont  că  Era 
Informațională  furnizează  acea  conduită  prin  care 
informația  publică  poate  trece  şi  perturbarea  poate  fi 
observată  global.  Grupurile  teroriste  şi  extremiste  pot 
utiliza  aceste  rețele  pentru  a  promova  perturbarea  şi 
insatisfacția,  prin  intermediul  campaniilor  informatice 
focalizate  care  exercită  presiuni  asupra  statelor,  alianțelor 
sau  coalițiilor.  Entitatea  capabilă  de  a  influența  eficient 
percepția  şi  înțelegerea  unei  crize  sau  conflict  de  către 
audiența  locală  şi  cea  internațională,  va  obține  inițiativa. 
Într‐un  mediu  globalizat,  dacă  perturbarea  regională  nu 
este  restricționată  în  ariile  de  interes  strategic,  aceasta  va 
avea  un  impact  negativ  economic,  politic  şi  de  securitate 
asupra Alianței; 
•  accesul  universal  la  tehnologia  avansată.  Acest 
acces  va  genera  mult  mai  multe  oportunități,  pentru 
adversari, de a dezvolta economic mijloace neconvenționale 
eficiente, destinate atacurilor directe şi indirecte. Utilizarea 
războiului  asimetric  împotriva  vulnerabilităților  percepute 
poate  atinge  efecte  disproporționate.    Această  abordare 
furnizează  adversarilor    noi  modalități  de  urmărire  a 
cauzelor  proprii,  în  special  când  unii  sunt  pregătiți  să  facă 
sacrificiul  suprem.  Armele  convenționale  pot  fi  de 
asemenea surclasate sau înlocuite de arme de distrugere în 
5
NATO - Strategic Vision: The Military Challenge, martie 2004, draft 3
masă.  Proliferarea acestor arme de către un număr crescut 
de  actori  statali  şi  non‐statali,  este  cauza  unei  îngrijorări 
crescute.  Terorismul  transnațional  şi  crima  organizată 
internațională,  au  potențialul  de  a  submina  securitatea 
Alianței,  într‐o  lume  unde  preocuparea  pentru  securitatea 
personală  şi  colectivă  capătă  amploare  față  de  dogma 
tradițională a apărării teritoriului; 
•  continuarea  existenței  diferențelor  demografice, 
între  țările  dezvoltate  şi  cele  în  curs  de  dezvoltare, 
referitoare  la  vârsta  şi  numărul  populației.  Aceasta  poate 
conduce la presiuni semnificative datorate migrației dintr‐o 
țară în alta, ceea ce determină creşterea tensiunilor etnice şi 
punerea  în  dificultate  a  sistemelor  de  angajare  şi  sănătate. 
Factorii de mediu, în particular cererile crescute de energie, 
continua  dependență  de  combustibilii  fosili  şi  cererea 
crescută  de  apă  şi  hrană,  nu  pot  fi  ignorați.  Reducerea 
acestor  resurse  promovează  necazurile  şi  semnifică 
provocări  pentru  extremişti,  precum  şi  o  oportunitate 
pentru crima organizată de a amenința securitatea. Sărăcia, 
foametea şi boala predomină în țările în curs de dezvoltare 
şi  contribuie  la  creşterea  numărului  membrilor  grupurilor 
cu ideologii radicale; 
•  statele  slabe  şi  cele  dezmembrate  rezultate  din 
colapsul  economic,  competiția  pentru  resurse,  proasta 
guvernare  şi  slaba  infrastructură.    Acestea  vor  continua  să 
fie surse de crize şi instabilitate. Statele slabe ridică serioase 
îngrijorări de securitate, datorită lipsei controlului intern şi 
a  securității  frontierelor.  O  creştere  în  proliferarea  armelor 
şi  implicarea  actorilor  non‐statali,  incluzând  criminalii  şi 
teroriştii,  poate  rezulta.  În  aceste  condiții,  statele  slabe  pot 
deveni  sanctuare  pentru  grupurile  ce  sprijină  terorismul 
transnațional  şi  crima  organizată.  În  consecință,  statele 
slabe  având  o  mică  semnificație  în  sensul  tradițional  al 
resurselor strategice sau al poziției geografice, pot constitui 
valori  strategice  prin  potențiala  bază  pe  care  o  pot  oferi 
actorilor non‐statali puternici. 
 

NOUA CONFIGURAŢIE A ACŢIUNILOR

MILITARE ÎN VIZIUNEA NATO

Cât  de  nedorite  ar  fi  agresiunile  pe  scară  largă 

împotriva Alianței, posibilitatea unei asemenea amenințări, 
pe  termen  lung,  nu  poate  fi  desconsiderată.  Alianța  poate 
de asemenea  să aleagă să răspundă mai frecvent la atacuri 
împotriva  intereselor  de  securitate  în  afara  ariei  de 
responsabilitate  Euro‐Atlantică,  sau  să  medieze  conflicte 
între  națiuni,  care  necesită  forțe  convenționale  numeroase. 
De  aceea,  cu  toate  că  amenințările  asimetrice,  din  partea 
actorilor  statali  şi  a  celor  non‐statali,  pot  constitui  cel  mai 
important şi mai probabil risc de securitate, NATO trebuie 
să  dețină  capacitatea  de  a  conduce  operații  de  înaltă 
intensitate, pentru a fi în măsură să răspundă amenințărilor 
mult mai robuste şi neaşteptate. 
Implicațiile militare, determinate de viitorul mediu de 
securitate, sunt următoarele: 
•  necesitatea  abordării  unui  concept  de  securitate 
larg  şi  multidimensional.  Această  abordare  va  depăşi 
preocupările tradiționale de apărare şi se va focaliza  pe alte 
roluri  cum  ar  fi:  prevenirea  conflictelor,  managementul 
crizelor,  menținerea  păcii,  construirea  păcii  şi  roluri  de 
asistență  umanitară.  Acest  concept  va  conduce  Alianța  la 
continuarea  şi  creşterea  rolului  activ  în  managementul 
crizelor.  Conflictele  inter‐statale,  foarte  posibil  sprijinite  de 
terorişti şi alți actori non‐statali, pot să se transforme rapid 
în  conflagrații  de  amploare,  care  amenință  interesele  de 
securitate ale NATO. 
•   colectarea  informațiilor,  analizarea,  propagarea 
şi  împărtăşirea  acestora  va  fi  critică  pentru  anticiparea  şi 
prevenirea  posibilă  a  conflictelor.    O  înțelegere  deplină  a 
mediului  operațional,  în  primele  stadii  ale  riscurilor  de 
securitate care  apar, va fi necesară.  Înțelegerea situației va 
sprijini şi va fi sprijinită de o rețea de informații securizată , 
care  va  creşte  viteza  procesului  decizional.  Timpul,  dintre 
anticiparea  riscului  sau  amenințării  şi  execuția  unui  curs  de 
acțiune, trebuie să fie scurtat. 
•  necesitatea unei abordări, politică, militară, civilă 
şi economică, coordonată.  Forțele militare aliate vor opera 
într‐un  mediu  multilateral  împreună  cu  alte  țări  şi  în 
strânsă  cooperare  cu  o  gamă  largă  de  organizații 
internaționale,  naționale  şi  neguvernamentale.  Viitoarele 
operații  militare  legate  de  alte  inițiative  informaționale, 
economice, sociale, legale şi diplomatice, vor necesita să fie 
implementate într‐o manieră măsurată şi cooperativă. 
•  forțele  militare  vor  trebui  să  fie  reconfigurate 
rapid  şi  modelate  conform  ariei  de  abilități  şi  posibilități6 
(cutia cu abilități)  pentru  a îndeplini cerințele misiunii.  Pe 
când  națiunile  colective  trebuie  să  dețină    întreaga  gamă  a 
capacităților,  echipele  specializate  în  domenii  cum  ar  fi 
geniul, apărarea chimică, biologică şi radiologică, operațiile 
speciale,  cooperarea  civil‐militari,  serviciile  logistice  şi 
medicale,  vor  avea  roluri  importante  atât  timp  cât  Alianța 
dezvoltă noi strategii pentru a răspunde la apariția crizelor. 
Reconcilierea  şi  reconstrucția  post‐conflict  vor  fi 

6
Termenul utilizat în cadrul NATO este “toolbox of skills”
întotdeauna  misiuni  vitale  în  orice  campanie,  şi  în  final  va 
necesita mai multă investiție în pregătire şi resurse. 
Prin  urmare,  punctele  cheie,  determinate  de  viitorul 
mediu de securitate, în viziunea NATO, sunt următoarele7: 
•  globalizarea  poate  genera  necesitatea  pentru 
punerea  unui  mai  mare  accent  pe  securitate  în  regiuni 
cheie,  în  afara  zonei  de  responsabilitate  a  Alianței  Nord‐
Atlantice; 
•  lipsa  securității  interne  şi  a  frontierelor  în  statele 
slabe,  va  genera  o  nouă  bază  pentru  noi  amenințări,  în 
particular terorismul; 
•  schimbările demografice, de mediu şi de resurse, 
vor afecta decalajul crescut dintre țările dezvoltate şi cele în 
curs  de  dezvoltare,  influențând  amprenta  viitoarelor 
operații; 
•  războiul asimetric, armele de distrugere în masă, 
armele  letale  şi  neletale  cu  masive  efecte  distrugătoare, 
accesul  la  noua  tehnologie  şi  creşterea  numărului 
adversarilor  non‐statali,  în  speță  teroriştii  şi  criminalii  din 
organizațiile  transnaționale,  vor  reprezenta  amenințări  ale 
securității interne şi externe; 
•  va  creşte  numărul  crizelor,  extinzând  spectrul 
conflictelor  în  care  Alianța  poate  sau  poate  alege  să  fie 
implicată; 
•  cu  toate  că  amenințările  convenționale  la  adresa 
Alianței  nu  sunt    imediate  sau  directe,  totuşi  ele  sunt 
posibile.  Alianța  trebuie  să  rămână  capabilă  să  rezolve 
apariția  unor  asemenea  amenințări,  datorită  implicațiilor 
neacceptabile; 

7
NATO - Strategic Vision: The Military Challenge, martie 2004, draft 3
 •  natura  omniprezentă  a  mediului  global  al 
informației  de  astăzi,  va  creşte  dramatic  cerința  şi 
importanța activităților informative eficiente; 
•  abordarea  mult  mai  cuprinzătoare  a  viitoarelor 
operații,  implicând  mijloace  politice,  militare,  civile  şi 
economice, trebuie să fie folosită pentru a obține rezultatele 
scontate; 
•  timpul  dintre  recunoaşterea  unui  risc  de 
securitate şi cursul acțiunii de răspuns trebuie să fie scurtat; 
•  forțele  militare  ale  viitorului  trebuie  să  fie  rapid 
configurabile pentru îndeplinirea cerințelor misiunii; 
•  reconcilierea  şi  reconstrucția  post‐conflict,  vor 
avea o importanță crescută; 
•  o  mai  mare  valoare  legală  şi  politică,  precum  şi 
cerința continuă de a menține suportul public, vor necesita 
succese rapide, cu puține pagube colaterale. 
În  viziunea  NATO  viitoarele  operații  ale  Alianței 
urmează să fie conduse într‐o manieră care se concentrează 
mult mai  direct asupra  scopurilor  finale care  se doresc a  fi 
atinse.  
Abordarea  bazată  pe  efecte    a  operațiilor,  va  implica 
aplicarea  integrată  a  tuturor  instrumentelor  de  putere  ale 
Alianței,  în  scopul  de  a  obține  rapid  rezultate  strategice  şi 
operative. 
 
  Abilitatea de a creşte puterea combativă la nivel tactic, 
furnizează  comandanților  de  la  nivel  operativ  flexibilitate 
crescută  pentru  angajarea  forțelor  proprii  pentru  a  genera 
efectele  dorite  asupra  spectrului  operațiilor.  Evidențele 
apărute  subliniază  că  RBR  poate  oferi  comandanților  o 
capacitate îmbunătățită pentru dictarea secvențelor luptei şi 
naturii  angajărilor,  controlarea  raportului  de  forțe  şi  a 
ratelor  de  apropiere,  precum  şi  rapida  blocare  a  cursurilor 
de acțiune ale adversarului. 
  Planificarea  şi  conducerea  viitoarelor  operații  va 
necesita  o abordare de tip joint şi în mediul multinațional. 
Viitoarele  operații  vor  fi  mult  mai  complexe  şi  multi‐
dimensionale,  pe  măsură  ce  forțele  se  adaptează  rapid  la 
scenariul  operativ  schimbător,  de  la  lupta  letală  de  mare 
intensitate, la operații de stabilizare şi menținere a păcii. 
  Activitățile  militare  în  viitoarele  teatre  de  operații  se 
pot  desfăşura  simultan,  în  multe  momente,  de‐a  lungul 
spectrului  conflictului.  Avansul  în  sisteme  de  informații, 
mijloace  de  colaborare,  sisteme  spațiale  şi  echipamente 
militare,  va  permite  operațiilor  militare  să  fie  planificate  şi 
executate cu un tempo ridicat. 
În  acest  domeniu  au  fost  identificate  următoarele 
puncte cheie: 
•  operațiile  vor  fi  mult  mai  complexe  şi  multi‐
dimensionale; 
•  planificarea  şi  conducerea  operațiilor  va avea  un 
caracter multilateral şi joint crescut; 
•  operațiile par a fi mult mai diverse, variind de la 
operații de răspuns la criză  la conflicte de mare intensitate; 
•  se  va  pune  mai  mult  accent  pe  operațiile 
umanitare,  în  sprijinul  păcii,  de  consolidare  a  păcii  şi  de 
răspuns la crize; 
•  întregul tempo al operațiilor va creşte; 
•  tehnologiile care apar trebuie controlate pentru a 
menține avantajul competitiv; 
•  un  număr  sporit  de  operații  vor  fi  conduse  în 
regiuni din afara ariei de responsabilitate Euro‐Atlantică şi 
vor  necesita  forțe  expediționare  cu  capacități  logistice 
crescute; 
 •  operațiile  vor  necesita  forțe  militare  care  vor 
trebui să fie: 
5  menținute  la  un  înalt  nivel  de  pregătire, 
desfăşurabile şi sprijinite; 
5  rapid  reconfigurabile,  rapid  capabile  de 
acțiune şi sprijinite în potențialele operații; 
5  total  interoperabile  cu  alte  forțe  militare  şi 
capabile  de  a  interacționa  fără  greutate  cu  autoritățile 
civile,  organizațiile  neguvernamentale  şi  alte  agenții, 
în zona de operații joint; 
5  capabile de colectarea, schimbul şi utilizarea 
informațiilor în cadrul unui sistem dezvoltat în rețele, 
în acelaşi  timp de a  împiedica ajungerea informațiilor 
la adversar; 
5  capabile  de  estimare,  decizie  şi  acțiune,  în 
cunoştință de cauză, cu rapiditate, precizie şi letalitate; 
•  noii  membrii  şi  parteneri  trebuie  să  fie  total 
integrați în operații; 
•  cooperarea  diplomatică  şi  militară,  precum  şi 
consultațiile,  în  posibilile  regiuni  de  conflict,  vor  fi 
esențiale; 
•  strategii  de  operare  în  scenarii  post‐conflict 
trebuie dezvoltate; 
•  operațiile  viitoare  vor  fi  mult  mai  eficient 
conduse prin adaptarea abordării bazate pe efecte; 
•  forțele capabile de efecte trebuie să fie în măsură 
să  obțină  trei  obiective  în  interiorul  strategiei  de 
transformare: 
5  obținerea superiorității deciziei; 
5  obținerea efectelor coerente; 
5  obținerea  dislocării  de  tip  joint  şi  a  
susținerii; 
 •  vor  fi  dezvoltate  concepte  şi  capacități  în  aria 
obiectivelor de transformare: 
5  superioritatea informațională şi NNEC8; 
5  angajare eficientă şi manevra joint; 
5  CIMIC9 eficient; 
5  operații expediționare; 
5  logistică integrată; 
•  planificarea  apărării  trebuie  stabilită  în  contextul 
cerințelor transformaționale; 
•  trebuie  să  fie  dezvoltată  o  abordare,  bazată  pe 
posibilități, a planificării apărării. 
Pentru a contracara cu succes viitoarele amenințări şi a 
atinge  cele  trei  scopuri  din  cadrul  strategiei  de 
transformare,  NATO  trebuie  să  dezvolte  următoarele 
capacități: 
•  abilitatea de a obține informația şi de a desfăşura 
supravegherea, recunoaşterea şi localizarea țintelor la toate 
nivelurile de comandă; 
•  abilitatea  de  a  aduna  şi  a  exploata  informațiile 
provenite de la toate sursele şi a face cu uşurință schimbul 
acestora; 
•  un sistem de evaluare în rețea, pentru a identifica 
nodurile cheie şi a proiecta efectele dorite; 
•  abilitatea de a evalua rapid efectele; 
•  abilitatea  de  a  conduce  activități  informative 
robuste şi sincronizate la toate nivelurile; 
•  procese  politice,  militare,  civile  şi  economice, 
pentru focalizarea pe colaborarea interagenții, împreună cu 
mecanisme pentru cooperare şi consultare ; 

8
NATO Network Enabled Capabilities - conceptul dezvoltat de NATO pentru definirea acţiuni
militare bazate pe reţea. Va fi tratat pe larg în capitolul 4
9
CIvil MIlitary Cooperation - Cooperarea Civili Militari
 •  sisteme precise, letale şi neletale, care pot fi rapid 
angajate; 
•  o structură modulară şi flexibilă a forței militare, 
pentru îndeplinirea cerințelor misiunii; 
•  transport  aerian  şi  naval  strategic,  pentru 
îndeplinirea viitoarelor cerințe de desfăşurare; 
•  logistică  integrată,  pentru  susținerea  forțelor 
expediționare; 
•  o  mai  mare  autosuficiență  în  logistică  la  nivelul 
forței; 
•  abilitatea  de  a  conduce  cu  succes  operații  în 
întregul spectru al conflictului şi post‐conflictului; 
•  abilitatea de a contabiliza potențialelel amenințări 
create de apariția noilor tehnologii; 
•  furnizarea  protecției  forței,  atât  pentru  populația 
civilă, cât şi pentru militari; 
•  instruire  joint,  multinațională,  exerciții  şi 
programe experimentale, pentru dezvoltarea conceptelor şi 
creşterea competențelor şi interoperabilității. 
Este necesar ca Alianța să continue transformarea şi să 
dezvolte noi capacități în scopul de a asigura succesul de‐a 
lungul  întregului  spectru  al  viitoarelor  operații.  În 
particular o atenție deosebită se va acorda următoarelor: 
•  îmbunătățirea  informațiilor  comune  şi  a  abiltății 
de anticipare şi reacție; 
•  investirea  în  cercetare,  tehnologie  şi  dezvoltare, 
precum  şi  adoptarea  conceptelor  care  vor  permite  forțelor 
să  utilizeze  superioritatea  deciziei  pentru  obținerea 
efectelor coerente; 
•  dezvoltarea  capacităților  bazate  pe  rețea, 
destinate să obțină o gamă largă de efecte strategice; 
 •  creşterea  numărului  de  forțe  desfăşurabile  care 
posedă  flexibilitatea  necesară  tranziției,  de  la  lupta  armată 
la  menținerea  păcii,  menținând  capacitatea  de  a  conduce 
întregul spectru al operațiilor militare; 
•  maximizarea întregii eficiențe şi calități a forțelor 
prin  îmbunătățirea  doctrinei,  organizării,  instruirii, 
echipamentului,  conducerii,  personalului,  facilităților, 
standardelor,  interoperabilității,  desfăşurării, 
interdependenței şi susținerii; 
•  îmbunătățirea  abilității  de  coordonare  şi 
cooperare  a  forțelor  cu  partenerii  civili,  pe  timpul 
operațiilor de la toate nivelele; 
•  creşterea  abilității  forțelor  de  a  conduce  operații 
post‐conflict; 
•  creşterea  abilității  de  a  conduce  activități 
informative  cum  ar  fi  Informarea  Publică  şi  Operațiile 
Psihologice, într‐o manieră coordonată, la toate nivelele de 
comandă. 
Conform  Conceptului  Strategic  revizuit  al  NATO, 
spațiul de acțiune al organizației s‐a lărgit considerabil prin 
admiterea de noi membri şi prin necesitatea de a răspunde 
unor  amenințări  ʺoriunde  în  lumeʺ,  crescând  odată  cu 
aceasta  şi  complexitatea  misiunilor  ce  urmează  a  fi 
întreprinse.  În  acest  sens  merită  menționată    importanța 
crescândă a operațiilor altele decât războiul (MOOTW), în 
care  organizațiile  militare  vor  trebui  să  facă  față  unei  largi 
varietăți de misiuni non tradiționale, de la cele de asistență 
umanitară la cele de impunere a păcii. O altă caracteristică a 
schimbării  spațiului  de  desfăşurare  a  acțiunilor  militare  o 
reprezintă  schimbările  generate  de  ştiință  şi  tehnologie, 
aflate  in  evident  progres,  ceea  ce  poate  conduce  la  un  nou 
tip  de  război,  şi  anume  Războiul  Informațional  sau  mai 
generic,  Războiul  Infostructural.  Nu  în  ultimul  rând, 
formele  de  război  asimetric  au  devenit  din  ce  în  ce  mai 
prezente  odată  cu  creşterea  gradului  de  letalitate  şi 
accesibilitate al armelor de nimicire în masă (ANM). 
Fiecare  dintre  aceste  schimbări  au  importante 
implicații atât  pentru  tipurile de capabilități necesare cât şi 
pentru  constrângerile  şi  riscurile  la  care  va  trebui  să  se 
găsească un răspuns adecvat.  
Aceste tipuri de misiuni implică totodată  nevoia de a 
acționa  împreună  cu  organizațiile  neguvernamentale 
(ONG),  cu  organizațiile  private  de  voluntari  (OPV)  şi  cu 
alte  asociații  sau  organizații  al  căror  mod  de  relaționare  şi 
activități  vor  plasa  o  serie  nouă  de  constrângeri  şi  limitări 
asupra  activităților  de  tip  militar.  În  acelaşi  timp, 
necesitatea  de  a  opera  ca  parte  a  unei  coaliții  sau  a  unei 
alianțe  aduce  unele  modificări  sistemului  de  comandă  şi 
control  a  forțelor  proprii,  în  special  la  nivelul  principiului 
unității de comandă şi conduce la necesitatea de a schimba 
operativ informații cu ceilalți. 
În  cadrul  războiului  bazat  pe  rețea,  granițele  dintre 
responsabilitățile  de  tip  civil  şi  cele  de  tip  militar  sunt  cu  
mult mai puțin definite şi nu mai puțin neclară devine linia 
dintre  pace  şi  război,  dintre  aliat,  adversar  şi  neutru,  în 
special  în  cazurile  conflictelor  asimetrice.  În  acest  tip  de 
conflicte fiecare parte va juca după propriul ei set de reguli 
prin  care  va  încerca  să‐şi  valorifice  la  maxim  propriile 
atuuri,  căutând  totodată  să  exploateze  cât  mai  bine  posibil 
slăbiciunile adversarilor. 
Rezultă  că,  în  conformitate  cu  noile  misiuni  pe  care 
Alianța  Nord‐Atlantică  şi  le  propune,  nevoia  de  sortare, 
analiză  şi  procesare  a  informațiilor  devine  simultan  mai 
complexă şi mai variată, necesitând abordarea problemelor 
şi sarcinilor diferit în funcție de fiecare situație specifică. 
Însăşi  schimbarea  termenului  din  câmp  de  luptă  în 
spațiu de luptă implică lărgirea spațiului fizic al desfăşurării 
activităților cu impact asupra acțiunilor unei forțe militare, 
atât în ceea ce priveşte natura forțelor combatante, cât şi în 
ceea  ce  priveşte  amploarea  efectelor  produse  de  o  acțiune. 
Ca  urmare  a  mondializării  şi  interrelaționării  tot  mai 
strânse  existente  in  zilele  noastre,  efectele  produse  de  o 
acțiune pot avea relevanță la scara întregii planete.  
Odată  cu  îmbunătățirile  aduse  tipurilor  şi  categoriilor 
de  arme  folosite  în  războiul  modern  se  impune,  în  scopul 
folosirii  eficiente  a  acestora  (şi  ținem  cont  aici  de  costuri, 
natura  efectelor  produse,  letalitate,  pagube  colaterale 
produse  etc.)  şi  modernizarea  senzorilor  folosiți  şi  a 
capacității de colectare şi analiză a informațiilor necesare.  
Prin  aceste  mijloace  puse  la  dispoziție  odată  cu 
aplicarea  conceptului  RBR  este  posibilă  atât  reducerea 
costurilor (ca urmare a dispariției necesității de a transporta 
material,  tehnică  şi  personal),  îmbunătățirea  coordonării  la 
toate  nivelurile  şi  între  forțele  coaliției,  diversificarea 
numărului  şi  varietății  țintelor  disponibile  şi,  cel  mai 
important,  creşterea  eficienței  acțiunilor  prin  comasarea 
efectelor  în  locul  comasării  tradiționale  a  forțelor  şi 
mijloacelor, ca urmare a  creşterii calității deciziilor luate şi 
a  reducerii  timpului  necesar  luării  şi  transmiterii  acestora 
către actorii din teatru. 
 
 
 
 
 ERA INFORMAŢIONALĂ ÎN SPAŢIUL DE
LUPTĂ

 
În  era  informațională,  pe  primul  plan  se  situează 
exploatarea  tehnologiei  informației  pentru  a  utiliza 
potențialul  exploziv  al  răspândirii  şi  prelucrării  rapide  a 
acesteia.  Acestea,  la  rândul  lor,  revoluționează  modul  în 
care  interacționează  statele,  instituțiile  şi  oamenii,  schimbă 
radical  principiile  tradiționale  ale  managementului  şi 
organizării. Implicațiile militare ale noii ştiințe a organizării 
care  tratează  comparativ  modelele  de  sisteme  ierarhice  şi 
distribuite  sunt  încă  în  studiu.  În  mod  evident,  tehnologia 
erei  informaționale  şi  ideile  managementului  modern 
exercită  o  mare  influență  asupra  armatelor  în  ceea  ce 
priveşte  organizarea,  dotarea,  instruirea,  lupta  şi  operația, 
protecția  şi  modul  în  care  participă  la  rezolvarea 
conflictelor. 
Pentru  a  evidenția  cât  mai  realist  problemele  specifice 
ştiinței  militare  în  acest  nou  context  este  util  să  se 
caracterizeze  unele  medii  informaționale  care  au  impact 
asupra aspectelor studiate. 
Astfel, mediul informațional global, figura 1, cuprinde 
personalitățile, organizațiile, sistemele etc., multe dintre ele 
în afara controlului militar sau al autorităților naționale de 
conducere  care  colectează,  prelucrează  şi  distribuie 
informații  publicului  național  şi  internațional.  Toate 
operațiile  militare  au  loc  în  interiorul  acestui  mediu,  care 
este prin prezența sa atât interactiv cât şi global. 
 
  
Figura 1 ‐ Mediile informaționale 
 
Tehnologiile  electronice  existente  şi  în  dezvoltare 
permit  ca  orice  aspect  al  operațiilor  militare  să  fie  adus  la 
cunoştința opiniei publice mondiale în timp aproape real şi 
fără posibilitatea de a fi filtrate. Cu un acces facil la rețelele 
informaționale  internaționale  şi  cele  naționale,  reținerea, 
controlul, cenzurarea sau limitarea răspândirii informațiilor 
nu pot fi nici realizabile şi nici de dorit.  
  
Diverse organizații şi agenții care nu aparțin mediului 
militar  pot  pătrunde  în  mediul  informațional  militar  şi  să 
influențeze  imaginea  tradițională  a  conflictului  militar.  În 
plus,  mass‐media  cu  mijloacele  de  înregistrare,  instituțiile 
academice,  organizațiile  guvernamentale,  agențiile 
internaționale  şi  diverse  personalități  care  au  acces  la 
magistralele  informaționale  mondiale  sunt  potențiali  şi 
semnificativi  participanți  în  mediul  informațional  global. 
Aceste  entități  pot  afecta  conducerea  strategică  şi 
operațională  a  acțiunilor  militare  înainte  ca  ele  să  înceapă. 
Cum tehnologia permite ca un număr din ce în ce mai mare 
de persoane, grupuri, organizații şi națiuni să fie conectate 
cu lumea prin mediul informațional global, este de aşteptat 
ca  aceştia  să‐şi  realizeze  interesele  prin  încercarea  de  a 
manipula  şi  controla  fluxurile  de  informații  din  acest 
mediu.  
Infrastructura  informațională  națională  cuprinde 
rețelele  de  comunicații  publice  şi  private,  tehnologiile  de 
satelit, terestre şi radio care livrează informațiile instituțiilor 
şi  la  domiciliul  persoanelor,  informația  şi  conținutul 
acesteia  care  circulă  în  infrastructură  pentru  baze  de  date, 
terminalele tehnice şi software pentru accesul la informații, 
personalul  care  furnizează,  prelucrează,  stochează  şi 
generează noi informații etc. 
Mediul  informațional  militar  constă  din  sistemele 
informaționale  şi  structurile  organizatorice  proprii  şi  ale 
adversarului,  militare  şi  de  alte  categorii  care  sprijină  sau 
influențează în mod semnificativ operațiile militare. Acesta 
trebuie să asigure cel puțin următoarele facilități:  
• conectarea  terminalelor  de  la  domiciliu  la 
sistemele din zona de operații; 
•  trecerea  de  la  starea  de  pace  la  cea  de  război  în 
termenele planificate sau mai repede; 
•  asigurarea  suportului  tehnic  pentru  comunicații 
în  timp  real  necesare  îndeplinirii  misiunilor  şi 
cooperării  între  toate  categoriile  de  structuri 
militare, economice; 
•  sociale,  precum  şi  cele  politico‐administrative 
locale, zonale şi naționale.  
 
 În interiorul acestui mediu, liderii militari vor exercita 
conducerea  operației  (luptei)  şi  se  vor  confrunta  cu  multe 
noi provocări şi situații diverse. 
Proliferarea  sistemelor  informaționale  şi  explozia 
informațională aduce mult mai mulți participanți în spațiul 
de  luptă,  implicând  noi  modalități  de  a  conduce  forțele, 
comprimarea nivelurilor tradiționale ale războiului în timp 
şi  spațiu  şi  conferă  operațiilor  un  caracter  simultan  şi 
continuu. 
Infrastructura  informațională  a  apărării  cuprinde 
resursele  necesare  pentru  transferul  şi  prelucrarea 
informațiilor,  stocarea  datelor  şi  afişarea  acestora, 
mijloacele  tehnice  pentru  comandă  şi  control,  cercetare  şi 
alte  categorii  de  mijloace  pentru  transmiterea  vocii, 
imaginilor  fixe  şi  în  mişcare,  servicii  multimedia  etc.  utile 
sistemului de apărare. 
Sistemele  informaționale  constau  din  infrastructura, 
structurile  organizatorice,  personalul  şi  componentele 
care colectează, prelucrează, stochează, transmit, afişează, 
distribuie  şi  acționează  în  conformitate  cu  informațiile 
obținute.  Acestea  formează  structura  care  sprijină 
procesele  de  stat  major,  cel  de  elaborare  a  deciziilor, 
asigură  o  imagine  comună  relevantă  ce  contribuie  la 
sincronizarea  în  utilizarea  forței,  conectarea  senzorilor  şi 
mijloacelor  de  luptă  cu  comandanții,  sprijină  capacitatea 
de atac şi protejează comanda şi controlul. 
Dezvoltarea  accelerată  în  tehnologia  informației  a 
creat  noi  tehnici  pentru  gestionarea  şi  prelucrarea  datelor. 
  Acestea  includ  imagini,  grafică  color,  scheme,  hărți  şi 
baza  de  date,  care  se  combină  cu  cele  din  comunicații 
(sateliți,  stații  radio  cu  salt  în  frecvență,  radioreleu  pe 
microunde, stații radio troposferice şi ionosferice) şi asigură 
infrastructuri globale şi naționale. 

Explozia  tehnologiilor  informaționale  alterează 

dramatic  economia  informației,  concept  privit  din 
perspectiva valorii informației într‐un mediu informațional. 
Se  poate  observa  că,  tradițional,  mediile  informaționale 
presupun  schimburi  între  consistență  şi  acoperire  şi  că  în 
prezent s‐a ajuns la sincronizare. Organizațiile militare care 
învață  să  opereze  eficient  în  această  zonă  a  mediului 
informațional,  vor  reuşi,  de  fapt,  să  creeze  un  avantaj 
informațional şi să‐l transforme într‐un avantaj competitiv. 
Apare  astfel  această  noțiune  relativ  inconsistentă, 
avantaj  informațional,  în  jurul  căreia  se  învârt  de  altfel, 
toate  celelalte  teorii  cu  referire  la  conflictele  militare, 
acțiunea  militară  şi  războiul  în  era  informațională.  Să  ne 
reamintim  faptul  că  lucrarea  de  căpătâi  din  domeniul 
războiului bazat pe rețea a fost intitulată „Network Centric 
Warfare  ‐  developing  and  leveraging  information 
superiority”  accentuând  astfel  importanța  avantajului 
informațional.  
Vorbind  despre  avantajul  informațional  putem  aduce 
în  discuție  diferite  niveluri  ale  acestuia10  dar  în  contextul 
acestei  lucrări  va  fi  abordată  numai  superioritatea 
informațională. 
Superioritatea  informațională  este  descrisă  ca  fiind  o 
stare  relativă  raportată  la  o  perioadă  de  timp  şi  la  un 
adversar,  la  care  s‐a  ajuns  prin  capacitatea  de  a  obține 
informația  corectă  la  timpul  oportun,  de  a  o  prelucra  în 
mod  superior  şi  în  timp  scurt  şi  de  a  o  disemina  către 
utilizatorii  care  au    posibilitatea  valorificării  acesteia  prin 

10
Ion Roceanu - Fundamente ale sistemelor C4I, capitolul 1, ed. UNAp, Bucureşti, 2004
maximizarea efectelor acțiunii11. O definiție concisă poate fi 
următoarea: ʺSuperioritatea informațională este o stare de 
dezechilibru  într‐o  anumită  arie  (avantajul  relativ)  din 
domeniul  informațional,  care  se  poate  atinge  datorită 
posibilității  de  a  obține  informația  cea  mai  bună,  de  la 
cine  trebuie,  la  timpul  potrivit  şi  în  forma  optimă, 
împidicând adversarul să facă acelaşi lucruʺ12. 
Acest  mod  de  a  gândi  combină  un  rezultat  specific 
superiorității  informaționale  şi  metoda  folosită  pentru 
obținerea  lui.  Superioritatea  informațională  derivă  din 
abilitatea  de  a  crea  un  avantaj  informațional  relativ  în 
comparație cu adversarul. Acest concept nu este unul nou. 
Comandanții  au  urmărit  întotdeauna  şi  uneori  au  obținut 
un  avantaj  informațional  decisiv  în  fața  adversarilor. 
Surprinderea, unul din principiile de bază ale luptei armate, 
poate  fi  văzută  ca  o  modalitate  de  a  obține  avantaj 
informațional.  
Superioritatea informațională nu trebuie văzută numai 
în  termenii  informațiilor  şi  posibilităților  de  comunicare. 
Această  idee  conduce  spre  accentuarea  procesului 
informațional  (colectarea,  analiza,  distribuirea)  dar  acesta 
nu reprezintă totul în materie de avantaj informațional. 
În  figura  2  este  reprezentată  modalitatea  prin  care  se 
poate  obține  avantajul  informațional  şi    faptul  că  această 
stare  determină  atingerea  dezideratului  „full  spectrum 
dominance ‐ dominare totală” 

11
Information Superiority: making the Joint Vision Happen, Office of the Assistant Secretary of Defence
(Command, Control, Communications and Intelligence), Washington DC, November, 2000
12
David S.Alberts,John Garstka,Richard Hayes,David Signori-Understanding Information Age Warfare,
CCRPublications, august 2001
  
Figura 2 ‐ Avantajul informațional 
 
Autori recunoscuți consideră mai relevantă ʺevaluarea 
capacității  informaționale  a  unei  forțe,  în  legătură  cu 
nevoile  saleʺ13.  Astfel,  concepția  operațiilor,  abordările 
comenzii,  formele  organizaționale,  doctrina,  tacticile, 
tehnicile, procedurile, regulile de angajare, nivelul educației 
şi  instruirii  şi  caracteristicile  sistemelor  de  armament  (care 
împreună  formează  bagajul  de  capabilități  ale  misiunii), 
toate determină necesarul de informare al unei forțe. 
Organizațiile militare care dețin arta de a crea şi utiliza 
un avantaj informațional, folosesc mai bine oportunitățile şi 
reduc  riscurile  în  acțiunile  întreprinse.  Esențial  este  să  fie 
găsit  un  echilibru  între  concepția  operațiilor,  organizarea, 

13
David S.Alberts,John Garstka,Frederick Stein,Network Centric Warfare-Developing and Leveraging
Superiority-Second Edition,Library of Congress.feb.2000
comanda  şi  controlul,  capabilitățile  oamenilor  şi  sistemele 
de armament. 
Un avantaj informațional poate fi: 
‐ persistent sau trecător; 
‐ prezent în anumite zone ale spațiului de luptă dar nu 
în toate; 
‐ măsurat în contextul misiunii sau în afara acesteia; 
‐ creat prin luarea unor măsuri care să reducă nevoile 
de informații şi/sau să le sporească pe cele ale adversarului; 
‐  obținut  prin  conducerea  sinergică  a  operațiilor 
informaționale,  asigurarea,  obținerea  şi  exploatarea 
informațiilor. 
Este  greu  de  definit  care  sunt  elementele  care  decid 
nivelul  avantajului  informațional  şi  cu  atât  mai  mult  al 
exprimării  cuantificate  a  unor  anume  posibile  stări,  sau  de 
exprimare riguroasă în anume plaje de analiză. În lucrarea  
“Război şi antirăzboi” Alvin Toffler exprima temerea că cea 
mai  mare  putere  informațională  a  lumii,  SUA,  este  şi  cea 
mai  vulnerabilă  şi  chiar  în  fața  unor  țări  cu  o  putere 
economică  redusă  dar  care  beneficiază  de  câteva  “creiere” 
şi calculatoare şi de multe ori depinzi de o banală siguranță 
fuzibilă. 
Definirea  nivelului  avantajului  informațional  se  poate 
face ținând cont de:  
• posibilitatea  de  a  culege  o  cantitate  mare  de 
informații  din  mai  multe  surse  şi  medii  (politic,  militar, 
social,  economic,  electromagnetic,  informatic,  religios, 
natură), cu privire la adversar şi trupe proprii, atât din zona 
de responsabilitate cât şi din cea de interes, necesare actului 
decizional;  
• reducerea  probabilității  de  utilizare  a 
informațiilor  false  sau  cu  valoare  de  interes  nulă,  prin 
adoptarea  de  tehnici  şi  proceduri  eficiente  de  culegere  şi 
autentificare;  
• performanțele  tehnicii  destinate  culegerii  de 
informații şi capacitatea acesteia de preluare a informațiilor 
în  format  fix  (imagini,  sunete),  care  face  posibilă 
transmiterea  acestora  sub  formă  de  date  şi  prelucrarea  lor 
automată;  
• capacitatea  sistemelor  de  transmisiuni  de  a 
vehicula întregul flux de informații cu autenticitate ridicată 
şi în timp scurt;   
• gradul  de  protecție  şi  securitate  a  datelor  şi 
informațiilor  cu  privire  la  trupele  proprii  şi  la  acțiunile 
acestora;  capacitatea  organelor  de  conducere  de  a  utiliza 
informațiile  respective,  de  a  le  concretiza  sub  forma 
deciziilor,  astfel  încât  să  devanseze  acțiunile  probabile  ale 
inamicului. 
Unele  criterii  de  analiză  pot  fi  uşor  cuantificate  şi 
comparate,  având  anumite  date  inițiale  cunoscute  deja: 
viteza  de  transmitere,  capacitatea  de  transmitere,  capacitatea  de 
prelucrare şi capacitatea de stocare a informațiilor depinde de 
nivelul tehnologic al fiecăreia dintre părți şi în general este 
cunoscut  de  adversar  şi  ține  cont  de:  sistemele  de 
comunicații  şi  informatice  utilizate,  de  mijloacele  utilizate, 
de  generația  acestora,  parametrii  de  fiabilitate, 
vulnerabilități etc.  
Securitatea  informațiilor  este  un  alt  criteriu  ce  poate  fi 
evaluat  prin  comparația  amenințărilor,  riscurilor  şi 
vulnerabilităților, precum şi prin compararea numărului de 
incidente anterioare. 
Estimarea avantajului informațional necesită o analiză 
atentă.  Fiecare  parte  care  se  află  într‐o  poziție 
informațională negativă trebuie, prin definiție, să aibă mari 
dificultăți  în  îndeplinirea  misiunii  sale.  Pe  de  altă  parte, 
dacă  ambele  forțe  sunt  într‐o  poziție  informațională 
pozitivă,  ele  sunt  văzute  ca  având  informații  adecvate 
pentru  a‐şi  îndeplini  misiunea.  Chiar  dacă  o  parte  are  o 
poziție  informațională  superioară  şi  de  aici  un  avantaj 
relativ,  nu  e  sigur  că  cealaltă  va  pierde,  câtă  vreme  are 
necesarul  de  informații  adecvate  pentru  a‐şi  îndeplini 
propria misiune. 
Abilitatea unei forțe de a îndeplini cu succes o operație 
depinde,  în  mare  parte,  de  gradul  în  care  nevoile  sale  de 
informații sunt satisfăcute, iar acestea pot varia considerabil 
pe  durata  operației.  De‐a  lungul  istoriei,  în  organizațiile 
militare,  doctrinele,  concepțiile  de  comandă,  tacticile, 
tehnicile,  procedurile  au  avut  menirea  de  a  reduce 
necesarul  de  informații  şi  comunicații  cerut,  deoarece 
capacitățile în aceste domenii erau foarte limitate. 
Astfel, trebuie determinată forța care poate executa cel 
mai  bine  o  misiune,  satisfăcând  nevoile  de  informații,  nu 
cea care are  parte de cea mai  bună  informație, raportată la 
capabilități.  Avantajul  informațional  este  determinat  prin 
compararea capabilității informaționale în raport cu nevoile 
misiunii. Sintetizând, o informație, în raport cu nevoile, nu 
reprezintă  o  strategie  câştigătoare;  armonizarea  concepției 
operațiilor  informaționale  cu  capabilitățile,  reprezintă  o 
condiție esențială pentru obținerea succesului unei misiuni. 
 CAPITOLUL 2

EVOLUŢIE, CONCEPTE ŞI
TEORII.
RETROSPECTIVA

 
Conceptul  RBR  –  Război  Bazat  pe  Rețea  (NCW  – 
Network  Centric  Warfare)  a  apărut  pentru  prima  dată  în 
mod  public  în  anul  1988,  odată  cu  lucrarea  “Network 
Centric Warfare: Its Origin and Future”, scrisă de către Vice 
Amiralul  Arthur  K.  Cebrowski  şi  John  J.  Garstka14.  Autorii 
nu au avansat nici o definiție a acestui concept, denumindu‐l 
ca  fiind  de  fapt  o  nouă  eră  în    arta  războiului,  bazată  pe 
tehnologie.  Totuşi,  sunt  subliniate  unele  dintre 
caracteristicile de bază: 
  ‐ trecerea de la platformă la rețea; 
  ‐ trecerea de la individual la parte a unui sistem; 
  ‐ trecerea de la informație la cunoaştere. 
  În plus față de acestea apar alte două aspecte deosebit 
de  importante  care  se  vor  dovedi  ulterior,  în  conținutul 
altor  lucrări  de  specialitate  ca  fiind    de  esență:  Speed  of 
Commnad  (viteza  de  comandă)  şi  Self‐  Synchronization 
(auto – sincronizarea). 
  În  anul  următor,  1999,    John  J.  Garstka  este  coautor 
alături  de  alte  nume  recunoscute,  David  Alberts  şi 
Frederick  P.  Stein  din  cadrul  Programului  de  Cercetări 
pentru  Comandă  şi  Control  al  Departamentului  Apărării 

14
Director pentru concepţii şi operaţii în cadrul Biroului pentru transformarea forţei al
Secretarului pentru Apărare al SUA
din  SUA,  la  cartea  ʺNetwork‐centric  Warfare,  Developing 
and  Leveraging  Information  Superiority.ʺ  (Războiul  Bazat 
pe  Rețea,    Dezvoltarea  şi  Beneficiile  Superiorității 
Informaționale).  Se  poate  spune  că  această  lucrare 
reprezintă  piesa  de  bază  în  tot  eşafodajul  teoretic  care  s‐a 
construit ulterior.  
Cu  această  ocazie  apare  şi  prima  definiție  dată  RBR: 
„modalitate  de  a  genera  putere  de  luptă  prin  integrare 
într‐o  rețea  informațională  a  senzorilor,  decidenților  şi 
executanților  în  scopul  cunoaşterii  spațiului  luptei, 
măririi  vitezei  conducerii,  accelerării  ritmurilor 
operațiilor,  intensificării  efectelor  letale,  accentuării 
protecției  şi  realizării  unui  anumit  grad  de 
autosincronizare”.  
  Şi  totuşi,  ideea  de  a  dezvolta  un  concept  al  acțiunii 
militare  bazat  pe  tehnologia  informației  şi  comunicațiilor 
nu datează din 1998 ci cu ceva ani în urmă, prin 1994, când 
s‐au  enunțat  principiile  sistemelor  C4I  (Comandă  şi 
Control,  Computere,  Comunicații  şi  Informații),  ulterior 
C4ISTAR  (ISTAR  –  Informații,  Supraveghere,  Achiziția 
Țintelor şi Cercetare). În anul 1997 a apărut lucrarea „C4ISR 
Architecture  Framework”,  sub  egida  Departamentului 
Apărării  al  SUA,  în  care  se  regăsesc  aproape  toate 
elementele  cuprinse  în  RBR,  în  principal  ideea  de  a  utiliza 
rețeaua,  sau  rețelele  interconectate  pentru  a  obține  şi 
exploata avantajul informațional într‐un spațiu de luptă. 
  Din acest motiv avem toate atuurile pentru a afirma că 
RBR  nu  este  altceva  decât  un  concept  prin  care  se 
fundamentează  utilizarea  eficientă  a  tehnologiei  în 
domeniul  militar  în  scopul  de  a  modifica  în  sens  pozitiv 
parametrii legilor luptei armate. 
  Premisa  de  la  care  s‐a  pornit  în  fundamentarea 
conceptului  este  aceea  că  societatea  s‐a  schimbat  profund 
datorită  informației,  iar  domeniul  militar  nu  trebuie  să 
rămână  în  urmă.  Schimbările  au  fost  generate  de  evoluția 
integrată  a  proceselor  şi  organizațiilor  economice, 
tehnologiei  informației  şi  de  afaceri  pentru  a  realiza  noi 
standarde  ale  eficienței.  Operațiile  militare  trebuie  să  se 
desfăşoare după regulile unei afaceri economice profitabile 
şi practic urmează să se supună aceloraşi modele acționale 
caracterizate prin: 
  ‐  focalizare  dinspre  platformă,  cu  limitele  ei  specifice 
pentru  senzori  şi  acțiuni,  către  rețea,  ceea  ce  oferă 
posibilități cvasi‐nelimitate; 
‐ tratarea  actorilor nu ca elemente independente, ci ca 
făcând parte dintr‐un ecosistem în adaptare permanentă; 
‐  deschidere  la  opțiuni  strategice  rapide  pentru  a  se 
asigura  adaptarea  sau  chiar  supraviețuirea  în  asemenea 
ecosisteme în schimbare. 
Astfel,  se  va  reuşi  ca  în  condițiile  în  care  misiunile  se 
diversifică şi se înmulțesc, efectivele militare să fie reduse la 
limite care să nu afecteze credibilitatea armatelor, dar să  le 
mențină  acceptabile  din  punct  de  vedere  politic,  social, 
militar şi economic. 
Lucrarea,  „Understanding  Information  Warfare”, 
scrisă de David S. Alberts, John J.Garstka, Richard E. Hayes, 
David  A.  Signori  şi  apărută  în  anul  2001,  evidențiază  pe 
larg aspectele referitoare la comanda şi controlul acțiunilor 
militare  în  cadrul  acestei  noi  abordări.  Multe  dintre  aceste 
aspecte vor fi tratate pe larg în capitolul 6. 
RBR  a  fost  folosit  pe  scară  largă  de  armata  SUA  în 
campania  din  Irak  de  la  începutul  anului  2003.  Rezultatele 
au  demonstrat  că  s‐a  reuşit  în  bună  măsură  integrarea    
într‐un flux informațional unic a unor structuri aparținând 
diferitelor  categorii  de  forțe,  a  unor  arme  din  perioada 
războiului  rece  şi  recente,  dar  şi  a  ultimelor  realizări  în 
domeniul  digitalizării  şi  comunicațiilor.  Aproximativ  70% 
din muniția folosită a aparținut armelor inteligente, fără ca 
acest  lucru  să  sugereze  devalorizarea  ireversibilă  a  celor 
obişnuite.  Pur  şi  simplu,  fluxul  informațional  a  permis 
folosirea  fiecărei  categorii  de  arme  pentru  cele  mai 
reprezentative misiuni. 

COORDONATE TEORETICE

Elementele  de  bază  necesare  transformării  acțiunii 

militare într‐o activitate bazată pe rețea, în scopul generării 
unei puteri de luptă îmbunătățită, sunt arătate în figura 3. 

C2

 
Figura 3 ‐ Elementele de baza ale acțiunii militare bazate 
pe rețea 
 Analizând  elementele  de  bază  din  această  figură, 
rezultă că infostructura conduce la cunoaşterea spațiului de 
luptă  prin  modalități  noi  şi  uşor  adaptabile  de  comandă‐
control  şi  prin  forțele  autosincronizate  din  teatru. 
Rezultatul acestor factori este un tempo ridicat al operațiilor 
forțelor proprii, o creştere a capacității de răspuns militar în 
funcție de evoluția situației, riscuri mai scăzute, costuri mai 
mici şi o creştere a eficacității luptei.  
Sunt  câteva  repere‐cheie  care  merită  a  fi  accentuate 
pentru  înțelegerea  mai  bună  a  conceptului  RBR  în 
ansamblul său: 
Primul  reper  constă  în  folosirea  unei  forțe  dispersată 
geografic.  În  trecut,  datorită  limitărilor  fizice  existente  cu 
privire  la  posibilitățile  de  comunicare,  abilitatea  de 
deplasare  pe  distanțe  mari  şi  capacitatea  de  proiectare  a 
efectelor  dorite  la  distanță,  forțele  (şi  elementele  de  sprijin 
care le însoțeau) trebuiau să fie adunate în acelaşi loc sau în 
vecinătăți  imediate  ale  inamicului  ori  obiectivului  de 
apărat.  Rezulta  astfel,  că  forțele  dispersate  în  teatru  erau 
relativ  slabe  şi  incapabile  să  răspundă  rapid  unui  atac 
concentrat.  Totodată,  constrângerile  rezultate  din 
topografia  terenului,  impietau  asupra  posibilităților  unor 
astfel  de  forțe  de  a  se  deplasa  rapid,  menținându‐şi  în 
acelaşi timp coeziunea şi sprijinul logistic. 
Tehnologiile  Erei  Informaționale  au  făcut  posibilă 
eliberarea  sursei  de  putere  de  luptă  de  locația  fizică  a 
entităților  şi  centrelor  de  conducere  ale  acestora.  Prin 
aceasta se va permite pe viitor ca forțele să fie mai eficiente 
prin  mişcare,  iar  prin  diminuarea  constrângerilor 
geolocaționale  asociate  luptei  în  teatru,  vor  rezulta  câteva 
avantaje evidente dintre care amintim: 
 ‐  se  permite  schimbarea  modalității  de  angajare  a 
forțelor,  de  la  una  bazată  pe  masarea  în  zona  de  conflict  a 
acestora,  la  una  bazată  pe  concentrarea  efectelor  produse 
asupra adversarului; 
‐ pe măsură ce raza de acțiune a senzorilor şi armelor 
folosite creşte, iar abilitatea de a transmite informații rapid 
se  îmbunătățeşte,  nu  mai  suntem  limitați  de  realitățile 
generate de geografia locului sau zonei de acțiune. În acest 
fel,  pentru  a  genera  un  efect  concentrat,  nu  mai  este 
neapărat nevoie de a concentra şi forțele în acel punct; 
‐  se  reduce  necesitatea  acoperirii  fizice  cu  forțe 
convenționale a spațiului de luptă, ceea ce conduce automat 
la  reducerea  riscurilor  ca  urmare  a  dispariției  expunerii  
unor ținte atractive sau de mare valoare în contact direct cu 
adversarul.  Se  extinde  astfel  şi  conceptul  de  manevră  a 
forțelor,  prin  reducerea  necesității  transportului  sau 
deplasării  fizice,  ca  şi  activitate  extrem  de  scumpă  şi  mare 
consumatoare de timp. 
Aceste  avantaje  evidente  pot  fi  realizate  ca  urmare  a 
faptului că un senzor sau element de luptă conectat în rețea, 
poate  acum  angaja  sau  viza  mai  multe  obiective,  fără  a  fi 
nevoit să‐şi modifice permanent poziția. 
Al doilea reper cheie al aplicării conceptului este acela 
al  omniscienței  forțelor,  ca  cerință  asigurată  prin 
cunoaşterea  spațiului  de  luptă  şi  înțelegerea  intențiilor 
comandanților.  În  acest  fel,  forțele  vor  fi  apte  să  se 
autosincronizeze,  să  acționeze  fără  a  se  deconspira  şi  vor 
deveni  mult  mai  eficiente  atunci  când  operează  în  mod 
autonom.  O  forță  omniscientă  depinde  de  acuratețea  şi 
oportunitatea  datelor  furnizate,  de  capacitatea  şi 
instrumentele  de  procesare  şi  transformare  a  lor  în 
informație şi de nivelul de experiență necesar transformării 
informației în cunoştințe despre spațiul de lupta.  
Cel  de‐al  treilea  reper  cheie  îl  constituie  legăturile 
eficiente  între  entitățile  spațiului  de  lupta,  caracteristică  ce 
oferă  posibilități  pentru  generarea  sinergiei  de  către 
entitățile  dispersate  geografic  şi  pentru  redistribuiri 
dinamice  ale  responsabilităților  şi  misiunilor,  în  funcție  de 
situație. 
Legăturile  eficiente  sunt  condiționate  de  realizarea 
unei  infrastructuri  de  comunicații  şi  informatice  robuste  şi 
performante  care  să  asigure  toate  entitățile  spațiului  de 
luptă  cu  informații  de  calitate.  În  RBR  acest  tip  de 
infrastructură a fost denumit infostructură. 
Natura  legăturilor  care  să  asigure  cele  mai  înalte 
performanțe,  robustețe  şi  protecție  în  condițiile  diversității 
mediilor  spațiului  de  luptă  constituie  una  dintre 
principalele  sfidări pentru  transformarea  conceptului   RBR 
în realitate.  
În  capitolul  7  va  fi  descris  sistemul  de  comunicații  şi 
informatic al Armatei României ca parte a rețelei globale  a 
NATO. 
Oricum,  se  consideră  că  materializarea  acestor  cerințe 
operaționale  este strâns legată de progresele informaticii.    
În consecință, conceptul de RBR este construit în jurul 
noțiunii  de  diseminare  a  informațiilor  şi  mijloacelor. 
Activitatea  în  rețea  face  acest  lucru  posibil.  O  rețea  este 
constituită  din  noduri  (entități)  şi  legăturile  dintre  ele. 
Nodul  generează  fapte  (sesizează,  decide,  acționează)  şi 
informații ca intrări pentru decizii, iar sub formă de decizii 
le  transmite  prin  legături  către  altă  entitate  (nod)  al 
spațiului  de  luptă.  În  RBR,  toate  componentele  esențiale  şi 
posibilitățile  acestora    sunt  integrate  robust  în  rețea  prin 
legături  digitale.  Toate  analizele  ne  conduc  la  concluzia  că 
esența  acestui  concept  este:  mobilitate  ‐  conectivitate  ‐ 
cunoaştere ‐ precizie, figura 4. 

 
Figura 4 ‐ Esența conceptului RBR 
 

ENTITĂŢI COMPONENTE ŞI
FUNCŢIONALITATE

Transformarea conceptului RBR în realitate va depinde 
de  măsura  în  care  vor  fi  definite  câteva  dintre  problemele 
legate de entitățile spațiului de luptă: 
‐ rolul acestora, responsabilități, misiuni, decizii; 
‐ conectivitatea lor, îndeosebi natura legăturilor dintre 
ele; 
‐  natura  informațiilor  şi  produselor  diseminate,  care 
vor reflecta gradul de integrare. 
 Simplificând  până  la  esențializare,  în  spațiul  de  luptă 
se  desfăşoară  trei  tipuri  de  funcții:  senzoriale,  de  decizie  şi 
acționale. Fiecărei funcții îi corespunde o entitate.  
Locul  şi  rolul  entității  în  operația  militară  determină 
importanța în timp a fiecărei funcții. Există deci trei entități 
ale spațiului luptei: 
Senzorii sunt acele entități ale căror funcții definitorii 
sunt cele de culegere de date prin diferite mijloace. Senzorii 
includ  toate  entitățile  care  contribuie  la  cunoaşterea 
spațiului de luptă, de la satelit până la cercetaşul din teren, 
inclusiv structurile de analiză. 
   Decidenții  îndeplinesc  o  gamă  largă  de  funcții  în 
procesele de comandă şi control (C2) şi se regăsesc la toate 
nivelurile ierarhice. 
Actorii  sunt  acele  entități  care  creează  valori  sub 
forma  „puterii  de  luptă”  în  spațiul  de  luptă.  Ei  folosesc 
mijloacele  tradiționale,  letale,  cât  şi  netradiționale,      non‐
letale. Actorii sunt elemente ale tuturor categoriilor de forțe 
începând  de  la  trăgător,  piesă  platformă  etc.  până  la 
structuri.  Geografic,  pot  fi  dispuşi  oriunde,  fără  să  fie 
obligatorie masarea lor integrală în spațiul de luptă, teatrul 
de operații etc.  
Entitățile  spațiului  luptei  trebuie  interconectate,  dar 
modelul  interconectării  nu  este  predeterminat.  El  depinde 
de  realitățile  concrete  ale  spațiului  de  luptă.  De  asemenea, 
nici  nu  se  poate  afirma  că  există  o  conectivitate  universală 
între  noduri,  ori  că  între  acestea  circulă  fluxuri 
informaționale identice. Este evident, în schimb, că pentru a 
obține  efecte  sinergice,  integrate,  prin  diseminarea 
informației  este  necesară  o  conectivitate  fundamentată  pe 
tehnologia  informațiilor  şi  comunicațiilor  care  să  asigure 
accesul  la  sursele  de  informare  necesare  şi  să  permită 
interacțiunile  între  entități.  Aceasta  va  fi  caracteristica 
infostructurii.  Natura  conectivității  şi  diviziunea 
responsabilităților  rămân  principalele  teme  pentru 
cercetările  şi  experimentările  viitoare  legate  de  RBR.  În 
figura  5  este  prezentat  modelul  integrării  elementelor  şi 
mediilor în spațiul de luptă modern.   

Figura 5 ‐ Modelul integrării mediilor şi elementelor 
 
Diferența  principală  față  de  modul  tradițional  de 
organizare a acțiunilor militare este aceea că, în RBR actorii 
nu  dispun  în  mod  obligatoriu  de  proprii  senzori,  iar 
decidenții de proprii actori. 
Lucrul  în  rețea  va  permite  reconfigurări  dinamice  ale 
forței,  în  funcție  de  realitățile  spațiului  de  luptă  unde 
oportunitățile  dispar  rapid,  iar  întârzierile  pot  avea 
consecințe grave. 
 Fiecare din entitățile spațiului de luptă se compune, la 
rându‐i,  din  elemente  diversificate  ca  mediu  de  acțiune, 
performanțe, geodispunere, structurare, misiuni etc.  
Conceptul  RBR  transformă  această  diversitate  în 
avantaj  pentru  că  oferă  acțiunilor  dinamism  şi  elasticitate 
dacă  se  cunoaşte  spațiul  de  luptă.  Această  condiție  se  va 
realiza  când  rețeaua  de  senzori  va  genera  informații  mai 
exacte,  complete  şi  oportune  decât  fiecare  senzor  luat  în 
parte. 
În  ceea  ce  priveşte  funcționalitatea  conceptului  RBR, 
acesta  oferă  posibilități  pentru  perfecționarea  atât  a 
comenzii‐controlului,  cât  şi  a  execuției  la  fiecare  eşalon,  în 
funcție de misiuni, deoarece: 
‐  entitățile  de  decizie  şi  actorii  vor  dispune  de 
cunoştințe sporite despre spațiul de luptă; 
‐  entitățile  de  decizie  şi  actorii  vor  fi  mai  bine 
interconectați; 
          ‐ entitățile senzor vor dispune de capacități sporite de 
reacție; 
‐ entitățile vor fi mai puțin evidente. 
Aceste  avantaje  vor  permite  abordări  individuale 
pentru fiecare realitate a spațiului de luptă, ceea ce va mări 
eficiența acțiunilor. 
Entitățile  decizionale  omnisciente  vor  aplica  alte 
modalități  de  rezolvare  a  problemelor,  iar  mentalitățile 
defensive  de  abordare  a  incertitudinilor  se  vor  concentra 
asupra  modelării  spațiului  de  luptă.  Comanda‐controlul  şi 
execuția vor avea un grad sporit de integrare, realizat nu pe 
baza unor planuri şi decizii, ci pe baza unor intenții. Cu mai 
puține  detalii  încorporate  în  ordine,  viteza  de  comandă  va 
creşte. 
 Conectivitatea  optimă  între  entitățile  de  decizie  şi 
actori va oferi o abilitate sporită de reacție la modificările de 
situație,  fără  a  mai  fi  necesară  contabilizarea  exhaustivă  a 
tuturor  factorilor  de  proximitate.  De  asemenea,  creează 
condițiile  pentru  realizarea  comenzii‐controlului  nu  doar 
prin  directive  exacte  şi  detaliate  emise  de  eşaloanele 
superioare  către  cele  inferioare.  Comportamentul 
organizațional  poate  fi  modelat,  fiind  suficientă  doar 
cunoaşterea  intenției  comandantului,  completată  apoi  cu 
omnisciența  spațiului  de  luptă  şi  abilitatea  entităților 
decizionale de a minimaliza constrângerile impuse actorilor 
prin  alocare  de  resurse.  Acest  aspect  constituie  o  altă 
prioritate  în  experimentele  necesare  transformării 
conceptului în realitate. 
Funcționalitatea  virtuală  a  conceptului  RBR  poate  fi 
reflectată prin câteva caracteristici: 
• Viteza  comenzii  este  o  caracteristică  proprie 
tuturor  acțiunilor  de  comandă‐control,  organizații  şi 
sisteme.  Ea  exprimă  timpul  necesar  pentru  a  identifica  şi 
recunoaşte  o  situație  (ori  schimbările  unei  situații),  a 
identifica  opțiunile  şi  capabilitățile,  a  selecta  un  curs  al 
acțiunilor  potrivit  şi  a‐l  exprima  în  ordine  şi  planuri.  Atât 
timp cât cursul acțiunilor rămâne în cadrul proiectat planul 
rămâne  valabil.  Replanificarea  este  mare  consumatoare  de 
timp  şi  energie.  Omnisciența  pe  care  RBR  o  face  posibilă 
poate  modifica  radical  situația.  Practic,  viteza  sporită  a 
comenzii  oferă  posibilitatea  câştigării  şi  menținerii 
inițiativei şi devansării inamicului. 
• Simularea  acțiunilor.  Infostructura  realizată  în 
cadrul  RBR  face  posibilă  folosirea  unor  instrumente 
sofisticate  de  planificare  şi  a  simulărilor.  Posibilitatea  de  a 
simula repetat îndeplinirea unei misiuni având la dispoziție 
cele  mai  actuale  informații  măreşte  probabilitatea  de 
obținere a succesului în misiunea reală. 
• Angajarea  precisă  depinde  în  mod  evident  de 
oportunitatea  şi  acuratețea  informației.  Omnisciența  forței 
se  va  reflecta  în  mărirea  preciziei  şi  letalității  loviturilor, 
reducerea pagubelor colaterale şi pierderi minime.  
• Autosincronizarea  constituie  modalitatea  de 
interacțiune a două sau mai multe entități. Ea poate căpăta 
forme  multiple  în  spațiul  luptei,  dar  RBR  îi  scoate  în 
evidență  potențialul  deosebit  pentru  rezolvarea  unor 
situații  din  domeniul  logisticii,  în  sprijinul  cu  foc,  sprijinul 
aerian  nemijlocit,  în  general  în  misiuni  unde  se  cer  soluții 
imediate.  Sunt  misiuni  complexe,  cu  riscuri  pentru  trupele 
proprii, executate de regulă într‐un mediu dinamic.  
Oportunitățile  RBR  pentru  atingerea  omniscienței 
forțelor  oferă  soluții  noi  pentru  executarea  unor  asemenea 
misiuni,  ajungându‐se  până  la  acțiuni  autonome  ori 
autoasumarea  unor  misiuni.  Toate  aceste  caracteristici 
precum şi alte concepte şi noțiuni asociate Războiului Bazat 
pe Rețea vor fi detaliate în capitolul 5. 
 CAPITOLUL 3 

ELEMENTE DE CONŢINUT
ŞI DOMENII DE ACŢIUNE
 
RBR  este  conceput  pornind  de  la  filosofia  diseminării 
informațiilor,  cunoştințelor  şi  mijloacelor.  Rețeaua  o 
permite.  O  rețea  este  constituită  din  grile  (entități)  şi 
conexiunile  dintre  ele.  Grilele  execută  (detectează,  decid, 
acționează) şi informează, în procesul de luare a deciziei, iar 
acestea  se  transmit  prin  legături  de  la  o  entitate  (grilă)  la 
alta. 

ENTITĂŢILE (GRILELE) REŢELEI

Pentru ca RBR să se transforme din concept în realitate 
sunt necesare: 
‐  definirea  entităților  (grilelor)  spațiului  de  luptă:  rol, 
responsabilități, misiuni, decizii; 
‐ conexiunile dintre ele; 
‐ natura informațiilor şi formele în care se transmit. 
Succesul  acțiunilor  este  condiționat  de  gradul  de 
implementare  şi  natura  interacțiunilor  dintre  entitățile 
(grilele) spațiului de luptă. 
Spațiul de luptă cuprinde 3 entități, particularizate de 
funcțiile lor principale, figura 6: 
 
 
 
 
 
  
Figura 6 ‐ Entitățile spațiului de luptă 
 
‐  elementele  care  participă  la  realizarea  funcției 
senzoriale alcătuiesc grila senzorilor, incluzând tot ceea ce 
contribuie la cunoaşterea spațiului de luptă; 
‐  elementele  participante  la  actul  de  comandă‐control 
constituie grila deciziei, care se regăseşte la toate nivelurile 
ierarhice ale structurilor militare; 
‐  elementele  acționale  care  formează  grila  actorilor; 
principala  valoare  creată  de  această  grilă  este  puterea  de 
luptă aplicată în spațiul de luptă. 
Conceptul  de  RBR  porneşte  de  la  ideea  că  grilele 
trebuie  interconectate,  dar  modul  în  care  se  va  realiza 
interconectarea  nu  este  predeterminat.  Fundamentală 
rămâne  diseminarea  informației  şi  mijloacelor  care  să 
permită efecte sinergice şi colective. În proiectarea oricăror 
variante  de  realizare  a  interconectărilor  trebuie  avută  în 
vedere  această  condiționare.  Oricum,  fără  capabilități  de 
comunicații şi informatică înalt performante acest lucru nu 
se va putea realiza. 
Cheia  înțelegerii  rolului  grilelor  şi  relațiilor  dintre  ele 
se  află  în  înțelegerea  proceselor  care  transformă  datele  în 
informații  şi  informațiile  în  cunoştințe.  Doar  astfel  se 
transformă  informația  în  putere.  Datele  sunt  fapte 
individuale,  măsurători  ori  observații  care  uneori  sunt 
suficiente pentru luarea unei decizii, alteori nu. Când datele 
sunt corelate, prelucrate, căpătând semnificații şi introduse 
într‐un  context  operațional  devin  informații.  Când 
informațiile fac posibile construcția şi folosirea unui model 
pe  baza  înțelegerii  unei  situații,  ori  fenomen  devin 
cunoştințe. Cunoştințele fac spațiul luptei accesibil, figura 7. 

 
 
Figura 7 ‐ Nivelurile procesului de cunoaştere 
 
 
 O asemenea succesiune permite predicția unor stări ori  
viitoare  rezultate  şi  contribuie  la  formarea  abilităților  de  a 
controla situația. 
Conştientizarea  spațiului  de  luptă  provine  din 
fuziunea  principalelor  informații  care  îl  descriu  ori 
caracterizează. Multe informații sunt explicite (de exemplu: 
poziția  forțelor,  terenul,  starea  timpului  etc.),  dar  există  şi 
informații  implicite  care  necesită  interpretări  (de  exemplu: 
posibilitățile  şi  tacticile  unui  inamic,  intențiile  sale  etc.).  În 
cadrul  RBR  grilele  actor  şi  de  decizie  pot  exploata  ambele 
tipuri de informații în modele variate. 
Senzorii  sunt  operaționalizați  de  o  grilă  actor  dintr‐o 
anumită localizare geografică. Datele sunt apoi analizate de 
entități  de  decizie  geolocate  diferit.  Informația  va  fi  după 
aceea transmisă, în timp aproape real la entitățile de decizie 
aflate  în  platformele  de  comandă‐control,  apoi  la  entitățile 
actor care au acționat. 
Grila senzorilor se compune din rețele de senzori, iar 
performanțele sale operaționale în conştientizarea spațiului 
de luptă depind de: 
‐ performanțele senzorilor componenți; 
‐  dispunerea  senzorilor  în  spațiu  în  funcție  de  poziția 
unora față de ceilalți, dar şi față de obiectiv; 
‐ viteza de transmitere a informației;  
‐ capabilitățile de fuziune a datelor şi informațiilor; 
‐ capabilitățile de acțiune care permit focalizarea lor în 
funcție de prioritățile spațiului luptei. 
Rețelele  de  senzori  oferă  multiple  avantaje  față  de 
senzorii  izolați  în  perfecționarea  unor  parametri  precum 
distanța  de  acțiune,  precizia,  capacitatea  de  a  identifica 
ținta,  deoarece  oferă  avantajul  suprapunerilor  de  senzori 
etc.  Posibilitățile  de  fuziune  a  datelor  şi  informațiilor  şi  de 
acțiune în funcție de priorități oferă posibilitatea exploatării 
acestui avantaj. 
  Grila decidenților cuprinde structurile şi sistemele de 
comandă  şi  control  care  reprezintă  procesul  de  conducere 
prin  care  comandanții,  împreună  cu  structurile  aferente, 
realizează  planificarea,  conducerea,  cooperarea  şi 
controlul  forțelor  pentru  a  asigura  îndeplinirea  misiunii.  
Funcțiile  C2  sunt  puse  în  aplicare  prin  intermediul  unor 
aranjamente  de  comandă  privind  personalul  şi 
echipamentul,  în  scopul  planificării,  direcționării  şi 
controlului  forțelor  şi  mijloacelor  pentru  îndeplinirea 
obiectivelor propuse. 
  Filozofia comenzii se bazează pe trei principii de bază: 
luarea  deciziei  la  timp,  importanța  înțelegerii  intenției 
comandantului  şi  responsabilitatea  clară  pentru 
îndeplinirea  acelei  intenții.  Cerința  care  trebuie  subliniată 
este  responsabilitatea  fundamentală  de  a  acționa,  sau  în 
unele  situații  de  a  nu  acționa,  în  limitele  intențiilor 
comandantului.  Aceasta  solicită  un  stil  de  comandă  care 
promovează  comanda  descentralizată,  libertatea  şi  viteza 
de  acțiune  şi  nu  în  ultimă  instanță  inițiativa.  Comanda  în 
misiune răspunde acestei cerințe şi trebuie să fie, de aceea, 
un pilon central al oricărei doctrine. 
  Grila  actorilor  este  reprezentată  în  special  de 
structurile  de  forțe  şi  platformele  de  armament  care  în 
responsabilitate  îndeplinirea  misiunilor  şi  sarcinilor  în 
spațiul  de  luptă.  Eficiența  acțiunii  acestora  depinde  de 
mulți  factori,  dar  în  condițiile  implementării  RBR,  factorul 
cel  mai  important  devine  sincronizarea  şi 
autosincronizarea.  Pe  baza  informațiilor  şi  cunoştințelor  la 
care  au  acces  în  rețea  cumulată  cu  înțelegerea  intenției 
comandanților,  actorii  vor  lua  decizii  privind  acțiunea  lor. 
Acest  lucru  implică  uneori  şi  selecția  țintelor  precum  şi 
modalitatea  de  lovire.  Este  deja  o  problemă  de  esență 
rezolvarea  conflictelor  privind  selecția  țintelor.  O  țintă 
detectată poate fi asociată unei forțe în scopul de a fi lovită 
prin decizie superioară, dar unul din scopurile RBR este ca 
țintele să fie autoselectate pe baza unor criterii de eficiență. 
Un astfel de demers implică o multitudine de probleme de 
rezolvat: 
‐  care  vor  fi  criteriile  prin  care  „actori”  pot  să‐şi 
autodesemneze  ținta  considerând  că  pot  avea  eficiența 
maximă; 
‐  cum  va  fi  posibilă  evitarea  dublei  autoselecții. 
Rețeaua  va  trebui  să  rezolve  problema  astfel  încât  o  țintă 
selectată să nu mai poată fi alocată altei forțe decât numai în 
situații  în  care  se  impune  convergența  acțiunii  mai  multor 
forțe; 
Din  aceste  scurte  prezentări  reiese  clar  că    în  acest 
moment şi probabil că şi în viitorul apropiat, cele mai multe 
probleme  le  vor  ridica  aspectele  non‐tehnologice  care  nu 
pot fi precis algoritmizate şi în care subiectivismul joacă un 
rol important. 

DOMENII DE ACTIUNE ALE RĂZBOIULUI

BAZAT PE REŢEA

În scopul înțelegerii mai precise a diferențelor pe care 
conceptul  de  RBR  îl  aduce  în  domeniul  creşterii  capacității 
de luptă, este necesară focalizarea atenției noastre simultan 
pe trei domenii caracteristice modalității de ducere a luptei, 
cât şi interacțiunilor dintre acestea, figura 8.  
 
 
 
 
 
DOMENIUL DOMENIUL COGNITIV
INFORMAŢIONAL
Conştientizare
superioara
Diseminare superioara
a informaţiilor
Diseminarea
conştientizării

Calitate mai
buna a AVANTAJ Grad superior
SUPERIORITATEA
informaţiilor DECIZIEI de colaborare
INFORMATIONAL

Grad de
sincronizare a
acţiunilor
Timpul
disponibil
pentru PUTERE
îndeplinirea COMBATANTA
misiunii
Tempo
Operaţional

Letalitate
Supravieţuire
DOMENIUL
FIZIC

 
Figura 8 ‐ Domeniile Războiului Bazat pe Rețea 
 
 Aceste  trei  domenii  sunt:  domeniul  fizic,  domeniul 
informațional şi domeniul cognitiv. Elementle stucturale şi 
relațiile dintre aceste domenii sunt reprezentate în figura 9.  

Domeniul cognitiv
Domeniul
informaţional
Percepţia Înţelegere
Cunoştinţe umană Conştientizare
anterioare Evaluare
Sisteme de informaţii Decizie
Informaţii
Date

Domeniul fizic

Spaţiu
Arme
Manevră
Logistică
Oameni
Echipamente

 
Figura 9 ‐ Elementele componente şi relațiile între 
domenii 
 
În  acest  context,  prin  rețeaua  informațională, 
împreună  cu  senzorii  şi  actorii  care  fac  parte  din 
infostructură,  se  realizează  o  serie  de  beneficii  în  ceea  ce 
priveşte  colaborarea  dintre  participanți  în  scopul  realizării 
avantajului  sau  superiorității  informaționale,  dintre  care 
merită subliniate : 
 ‐  în  primul  rând  bazarea  pe  rețea  conduce  la 
schimbarea  topologiei  domeniului  informațional  rezultând 
astfel  modificarea  tipului  de  gestionare  a  informației.  Se 
permite, ca urmare, entităților sau organizațiilor cuplate în 
rețea,  de  a  opera  în  sectoare  diferite  ale  acestui  domeniu. 
Cu  alte  cuvinte,  rețeaua  va  asigura  accesul  către  un  sector 
cu  totul  nou  al  domeniului  informațional,  şi  anume  în 
ʺregiunea  bazată  pe  rețea  ʺ.  În  această  zonă  se  vor  regăsi 
imaginile  de  ansamblu  asupra  spațiului  de  luptă  rezultate 
în  urma  prelucrării  tuturor  informațiilor  separate 
disponibile; 
‐  operarea  în  sistemul  bazat  pe  rețea  va  permite 
luptătorilor  să  realizeze  o  poziție  informațională 
inaccesibilă până acum, rezultatul acesteia concretizându‐se 
într‐un nou tip de avantaj informațional care nu ar fi putut 
fi  atins  în  tipul  de  război  bazat  pe  platformă.  Noul  tip  de 
informație  disponibilă  este  caracterizat  de  atributele  de 
complexitate  a  informației  (richness)    şi  de  cel  de 
disponibilitate  a  acesteia  (reach),  privite  ca  măsură  a 
calității  conținutului  şi  ca  grad  de  accesibilitate  ori 
capacitate  de  diseminare  către  toate  entitățile  aflate  în 
legătură.        
Domeniul  fizic  este  spațiul  în  care  există  situația  pe 
care  militarul  va  încerca  să  o  influențeze.  Este  domeniul 
unde  au  loc  manevrele,  atacurile  sau  dimpotrivă,  protecția 
forțelor proprii ca evenimente ce se desfăşoară pe uscat, pe 
apă,  în  aer  sau  în  spațiu.  În  acest  domeniu  rezidă 
platformele  fizice  şi  rețelele  de  comunicații  care  le 
conectează.  În  mod  comparativ  cu  celelalte  domenii, 
elementele care fac parte din acesta sunt şi cel mai uşor de 
măsurat,  ceea  ce  a  condus  la  stabilirea  nivelului  de  putere 
de luptă în mod tradițional în cadrul acestui domeniu.  
 Figura 10 prezintă unele dintre elementele identificate 
ca aparținând domeniului fizic.  
 

 
Figura 10 ‐ Domeniul fizic 
 
În  toate  analizele  şi  modelele  concepute,  domeniul 
fizic  este  caracterizat  de  realitate  sau,  altfel  spus,  de 
adevărul din teren. Cele mai importante unități de măsură 
utilizate  in  măsurarea  puterii  de  luptă  din  acest  domeniu 
sunt capacitatea letală şi capacitatea de supraviețuire. 
 
 Tehnologia va permite desigur îmbunătățirea continuă 
a  performanțelor  senzorilor  folosiți,  odată  cu  reducerea 
costurilor  unitare,  ceea  ce  va  conduce  la  creşterea 
numărului de senzori şi actori pe care NATO îşi va permite 
să‐i  achiziționeze în viitor. 
Cu  toate  acestea  se  prevăd  un  număr  de  patru 
diferențe  majore  între  actorii  şi  senzorii  de  astăzi  şi  de 
mâine care constau în:  
1.  Transferul  de  inteligență  de  la  armele  şi  senzorii 
folosiți  către  infrastructura  informațională  (aşa‐numita 
infostructură),  şi  o  realocare  corespunzătoare  a 
complexității    operațiilor  întreprinse  dinspre  platformă 
către rețea. Termenul tehnic pentru această operație este cel 
de  dezvoltare  al  ʺclienților  supli  ʺ  ‐  entități  cu  o  capacitate 
minimă de stocare şi procesare de date conectați permanent 
la  serverele  rețelei.  Bineînțeles  că  aceşti  aşa  numiți  clienți 
supli ai viitorului vor avea oricum capacități mult mai mari 
decât cei din prezent. 
2.  A  doua  diferență  presupune  decuplarea  acestor 
senzori de la platformele  de armament. Astfel se va obține 
un mijloc de atingere a unei mai mari interoperabilități între 
diferitele  tipuri  de  armament,  o  mai  mare  securitate  a 
folosirii  acestora  şi  reducerea  diferențelor  specifice  dintre 
armele  inteligente  şi  celelalte  prin  includerea 
caracteristicilor  necesare  în  angajarea  şi  urmărirea  țintei 
într‐o  infostructură  care  să  suplinească  aceste  diferențe 
existente la această oră între categoriile de armament.  
           3.  Cea  de‐a  treia  va  urmări  decuplarea  atât  a 
senzorilor  cât  şi  a  platformelor  de  armament  de  la  actorii 
care  îi  folosesc.  Platformele  de  astăzi  servesc  unei 
multitudini  de  scopuri  printre  care  transportul  actorilor, 
surse de energie electrică, mijloc de legătură cu decidenții şi 
altele.  Dar  acestea  au  şi  un  număr  mare  de  dezavantaje 
printre  care  cele  mai  importante  sunt  necesitatea 
transportului  acestora  pe  distanțe  mari,  capacitatea  redusă 
de camuflare, costul ridicat, precum şi personalul numeros 
pentru operare şi apărare. 
Conceptul  RBR,  odată  cu  implementarea  sa,  va 
conduce  la  ridicarea  potențialului  acestor  platforme  prin 
extinderea  razei  de  acțiune  a  senzorilor  şi  a  armelor 
montate  pe  acestea.  Noile  cuceriri  tehnologice  fac  posibilă 
transferarea  funcționalităților  oferite  de  platforme  fie  către 
infostructură,  fie  către  senzorii  independenți  sau  către 
actori, permițând prin aceasta decuplarea de la platformele 
tradiționale. 
4.  A  patra  diferență  notabilă  este  dezvoltarea  de  noi 
senzori care să poată identifica noi tipuri de entități care să 
ofere posibilități mult îmbunătățite de lovire a țintelor. 
Prin aceasta se înțeleg următoarele : 
‐  proiectarea  unor  senzori  cu  capacități  de  percepție 
ridicată  asupra  tuturor  tipurilor  de  factori  şi  evenimente 
din  realitate  şi  dotați  cu  puterea  de  a  face  distincție  între 
acestea (amic‐inamic, esențial‐neesențial etc.); 
‐ actori capabili de a realiza noi tipuri de efecte asupra 
adversarilor  în  acelaşi  timp  cu  realizarea  imposibilității 
adversarilor în a‐i identifica sau localiza. 
Domeniul  informațional  este  reprezentat  de  locul 
unde  informația  în  sine  este  creată,  manipulată  şi 
diseminată.  Aici  sunt  facilitate  comunicarea  şi  informarea 
dintre luptătorii propriu‐zişi. Comanda şi controlul forțelor 
militare  moderne  este  transmisă  forțelor  din  teren  tot  prin 
intermediul  acestui  domeniu,  deoarece  intenția 
comandantului  este transformată şi prelucrată în interiorul 
domeniului.  Informațiile  existente  în  acest  domeniu  pot  să 
reflecte cu precizie realitatea din teren sau o pot distorsiona.  
De exemplu, un senzor percepe lumea reală şi transmite un 
semnal de ieşire către rețeaua în care este conectat, semnal 
care va exista numai în domeniul informațional. Rezultă că 
în  afara  observațiilor  efectuate  prin  intermediul  propriilor 
simțuri, toate celelalte referitoare la lumea exterioară ne vor 
parveni  numai  prin  intermediul  acestui  domeniu,  fiind 
posibilă  afectarea  percepției  ca  urmare  a  interacțiunilor 
suferite la trecerea dintr‐un domeniu în altul. 
Concluzia  desprinsă  este  aceea  că  domeniul 
informațional va trebui să stea în centrul atenției în ceea ce 
priveşte  protecția  şi  apărarea  împotriva  atacurilor 
adversarului  întrucât  în  lupta  pentru  obținerea 
superiorității  informaționale,  domeniul  reprezintă  chiar 
fundația obținerii acestei superiorități. 
Domeniul  cognitiv  îşi  are  locația    în  mintea 
participanților.  Acesta  este  locul  unde  percepțiile, 
înțelegerea,  credințele,  valorile  şi,  în  ultimă  instanță, 
conştientizarea  dorită  intervin  în  procesele  de  comandă  şi 
control şi unde deciziile sunt luate. De‐a lungul istoriei s‐a 
dovedit  că  geniul  unor  comandanți,  ca  element  al 
domeniului  cognitiv,  a  adus  victorii  strălucite.  La  fel  de 
adevărat  este  că  deficiențele  din  acest  domeniu  au  condus 
la  dezastre.  Domeniul  mai  conține  şi  o  serie  de  valori 
imuabile  cum  sunt:  morala,  spiritul  de  coeziune  sau  de  lider, 
nivelul  de  experiență  sau  de  educație,  opina  publică.  Este  de 
asemenea  locul  în  care  are  sau  nu  are  loc  înțelegerea 
intenției  comandantului,  a  doctrinei,  tacticii,  tehnicilor 
sau  procedurilor  folosite.  Atributele  de  bază  ale  acestui 
domeniu  au  rămas  relativ  constante  în  istorie,  caracteristic 
fiind  extrema  dificultate  în  a  le  măsura  cu  precizie,  în 
special datorită unicității fiecăruia dintre sub‐domeniile sale 
(mintea omenească). 
De notat că întreg conținutul domeniului cognitiv este 
trecut  prin  filtrul  a  ceea  ce  îndeobşte  numim  ”percepție 
umană”.  Filtrul  constă  în  percepția  individuală  asupra 
lumii, în bagajul de cunoştințe pe care persoana îl aduce în 
situația  dată,  experiență,  valori,  capacități  individuale 
(inteligență,  stil  personal,  percepții).  De  vreme  ce  aceste 
”lentile”  prin  care  realitatea  este  filtrată  de  indivizi  sunt 
unice  va  rezulta  că  şi  cunoaşterea  fiecăruia  dintre  ei  va  fi 
unică şi diferită mai mult sau mai puțin de a celorlalți. 
În concluzie, plecând de la premisa ca există o singură 
realitate  (domeniul  fizic)  şi  că  aceasta  este  convertită  în 
date, informații şi cunoaştere prin intermediul sistemelor de 
prelucrare din domeniul informațional, va rezulta că pentru 
obținerea  unor  activități  cognitive  şi  decizionale  relativ 
similare  este  necesară  instruirea  şi  împărtăşirea 
experiențelor  acumulate,  fără  însă  a  reuşi  în  totalitate 
uniformizarea  acestora,  diferențele  percepute  fiind  mai 
mari  între  indivizi  aparținând  diferitelor  servicii,  generații 
sau țări decât între cei din acelaşi serviciu sau unitate .  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 NOUL MODEL MENTAL ŞI INTERACŢIUNEA
DOMENIILOR

Conceptul de război bazat pe rețea  nu înseamnă doar 
o  simplă  îmbunătățire  sau  o  extensie  a  modelului  tip 
platformă, ci implică şi un nou mod de gândire şi concepere 
a  operațiunilor  militare,  cunoscut  sub  denumirea  de  noul 
model mental, figura 11.  
Acest  nou  model  se  bazează  pe  colaborare  şi 
diseminare a informațiilor în scopul creşterii conştientizării 
spațiului de luptă, îmbunătățirii capacităților de colaborare 
şi, în final, a unei mai bune sincronizări a elementelor forței. 

Figura 11 ‐ Noul model mental 
 
Prin  adoptarea  acestui  model  se  modifică  vechiul 
model  linear  –  secvențial  în  care  informația  era  colectată, 
apoi procesată şi livrată decidenților pentru luarea deciziei, 
după  care  urma  punerea  acesteia  în  operă.  În  aplicarea 
acestui nou tip de model mental se observa că este necesară 
utilizarea  de  termeni aparținând  tuturor  celor  trei  domenii 
ale  RBR.  Aceasta  deoarece  modelul  este  structurat  astfel 
încât  să  realizeze  efecte  în  domeniul  cognitiv  al 
adversarului (ex.: încetarea ostilităților, renunțarea la luptă, 
capitularea). Pentru a realiza acest deziderat, sincronizarea 
trebuie  să  aibă  loc  în  domeniul  fizic  (sau  în  domeniul 
informațional ‐ în cazul operațiilor informaționale) pentru a 
putea crea efecte în spațiul  de luptă. Dar, pentru  atingerea 
sincronizării,  va  trebui  să  obținem  efecte  din  nou  în 
domeniul  cognitiv.  Noul  model  mental  surprinde  tocmai 
aceste  interacțiuni  care  se  stabilesc  între  toate  cele  trei 
domenii de acțiune ale conceptului, figura 12. 
  Pentru  o  mai  bună  înțelegere  a  acestui  nou  model 
mental  şi  a  modului  de  interacționare  între  domenii,  este 
nevoie  de  a  începe  prin  analizarea  domeniului 
informațional,  referitor  la  distribuirea  informației  şi 
colaborare, ca acțiuni menite să asigure calitatea informației 
(de  exemplu,  în  cazul  informațiilor  aflate  în  evidentă 
contradicție).  Rezultatul  final  va  consta  într‐o  imagine 
operațională  de  ansamblu,  formată  dintr‐un  set  de 
informații sincronizate. 
   
 
 
 
 
 
 Cognitiv
Informaţional
Fizic
Conectare in reţea a sistemelor
Colaborare
Diseminare
Sincronizarea fluxului
Informaţie Informaţie diseminata de informaţii

PROTECŢIE
Operaţii informaţionale
 
 

Cognitiv
Informaţional
Fizic
Conectare in reţea a personalului
Colaborare
Diseminare Sincronizarea
Conştientizare diseminată intenţionată
Conştientizare

PROTECŢIE Operaţii informaţionale  

 

Cognitiv
Informaţional

Fizic

Conectare in reţea a forţei

Colaborare

Diseminare
Sincronizarea
Resurse Resurse distribuite efectelor

PROTECŢIE
Operaţii informaţionale  
Figura 12 ‐ Interacțiunea domeniilor 
 Avansând din acest domeniu către cel cognitiv, trebuie 
menționat că aici are loc distincția şi saltul de la informație 
la  conştientizarea  spațiului  de  luptă.  Din  această 
perspectivă, respectiva conştientizare şi mai ales distribuția 
şi  diseminarea  acesteia,  sunt  augmentate  prin  colaborarea 
în  domeniul  luării  deciziilor,  ca  subiect  al  efectelor  dorite 
prin sincronizare. 
  Pe  de  altă  parte,  în  cadrul  domeniului  fizic  are  loc 
distribuția  resurselor  puse  la  dispoziție  şi  a  acțiunilor 
militare  de  îndeplinit,  acestea  fiind  şi  subiectul  colaborării 
în interiorul domeniului. Aici vom asista la o sincronizare a 
efectelor produse asupra spațiului de luptă. 
  În concluzie, acest nou model mental poate fi privit ca 
o  sinteză  a  efectelor  dorite  în  fiecare  dintre  domeniile  de 
acțiune  ale  conceptului,  fapt  relevat  de  relațiile  ce  se 
stabilesc între rezultatele colaborării şi distribuției factorilor 
specifici  fiecărui  domeniu  de  acțiune  şi,  pe  de  altă  parte, 
scopul  nostru  final,  care  constă  în  obținerea  unui  avantaj 
competitiv, figura 13. 
Privind  figura  mai  sus  menționată,  şi  relațiile 
componente  în  sens  invers  desfăşurării  lor,  rezultă  că  un 
astfel  de  avantaj  competitiv  derivă  din  realizarea 
concomitentă  atât  a  superiorității  în  domeniul  decizional, 
cât  şi  a  capacității  de  a  transforma  această  superioritate  în 
acțiuni  reale  în  domeniul  fizic,  deci  de  a  o  pune  efectiv  în 
execuție. 
  Superioritatea  decizională  rezidă  ca  efect  atât  al 
avantajului  informațional,  care  poate  fi  privit  ca  o 
diminuare a efectului de ʺceațăʺ comparativ cu adversarul, 
cât şi a superiorității de execuție, caracterizat prin reducerea 
ʺfricțiuniiʺ pe traseul de la decizie la acțiune.  
 
   
Figura 13 ‐ Avantajul competitiv 
 
  O altă definiție a noului model mental poate fi cea de 
set  de  ipoteze  privind  legăturile  ce  se  stabilesc  atât  între 
domeniile  de  acțiune  ale  conceptului  RBR,  cât  şi  în 
interiorul fiecăruia dintre aceste domenii. 
  Deşi  fiecare  dintre  relațiile  prezentate  mai  sus  poate 
părea  logică,  rezonabilă  sau  chiar  tautologică  la  prima 
vedere, ele vor trebui totuşi să fie atent experimentate odată 
cu punerea în aplicare a conceptului. Aceasta va conduce la  
o  mai  bună  înțelegere  a  relațiilor  şi  a  condițiilor  necesare 
pentru existența cu adevărat a acestor tipuri de legături sau 
relații. De aceeaşi importanță vor fi şi eforturile de adunare 
a  dovezilor  empirice  referitoare  la  aceste  ipoteze  şi  la 
circumstanțele în care ele se aplică, deoarece vor conduce la 
stabilirea  de  reguli  cu  privire  la  metodele  de  realizare  în 
practică  şi  a  celor  mai  bune  instrumente  necesare  aplicării 
acestora. 
  În  urma  implementării  conceptului  de  RBR  în  cadrul 
forței,  va  trebui  să  asistăm  la  realizarea  următoarelor 
caracteristici specifice fiecărui domeniu: 
  în cadrul domeniului fizic: 
‐  toate  entitățile  şi  elementele  forței  sunt 
conectate  solid  în  rețea,  realizându‐se  o  conectivitate 
fără  precedent  şi  un  înalt  grad  de  siguranță  şi 
stabilitate a legăturilor; 
  în cadrul domeniului informațional: 
‐  forța are capabilitatea de colectare, accesare, 
diseminare şi protecție a informațiilor; 
‐  forța  deține  capacitatea  de  a  colabora  prin 
diversele sale entități în interiorul domeniului, ceea ce 
îi  permite  să‐şi  îmbunătățească  poziția  informațională 
cu  ajutorul  proceselor  de  corelare,  fuziune  şi  analiză 
desfăşurate; 
‐  forța  poate  obține  un  real  avantaj 
informațional asupra adversarului; 
  în cadrul domeniului cognitiv: 
‐  există  capabilitatea  forței  de  a  dezvolta  şi  a 
distribui către fiecare din elementele sale un înalt grad 
de conştientizare situațională; 
‐  forța  are  capabilitatea  de  diseminare  a 
intențiilor  comandanților  asigurând  un  înalt  grad  de 
înțelegere a acestora; 
‐  autosincronizarea  forței  există  şi  se 
manifestă în operațiile desfăşurate în teren. 
 
 
 În  plus,  forța  va  trebui  să  fie  capabilă  să  conducă 
operațiuni  în  domeniul  informațiional  care  să  vizeze  toate 
aceste trei domenii şi care să urmărească obținerea de efecte 
sincronizate în fiecare dintre acestea. 
Forța care va dispune de aceste atribute şi capabilități 
va fi în măsură să genereze o putere de luptă sporită prin: 
‐  mai  buna  sincronizare  a  efectelor  dorite  în 
interiorul spațiului de luptă; 
‐  atingerea  unei  viteze  de  comandă  a  acțiunilor, 
mult îmbunătățită; 
‐  creşterea  letalității,  a  nivelului  capacității  de 
răspuns şi de supraviețuire a forței. 
În fapt, caracteristicile prezentate mai sus vor aparține 
unei  forțe  în  cadrul  căreia  conceptul  RBR  a  fost  pe  deplin 
implementat.  Iată  de  ce  devine  importantă  înțelegerea 
conceptului şi în diferitele sale stadii de maturitate, întrucât 
implementarea  totală  poate  dura  ani  sau  chiar  zeci  de  ani. 
Nivelul  de  maturitate  sau  de  implementare  realizat  la  un 
moment  dat  poate  fi  exprimat  prin  caracteristicile  obținute 
în  interiorul  fiecăruia  dintre  domenii  (de  exemplu,  în 
domeniul  fizic,  o  măsură  a  maturității  forței  o  constituie 
gradul  de  conectare  fizică  la  rețea  a  acesteia  sau  a 
elementelor sale constitutive). 
Până în prezent teoriile şi practicile existente cu privire 
la  conceptul  de  RBR  tind  a  fi  focalizate  cu  precădere  către 
nivelurile  tactice  sau  operaționale  ale  războiului,  însă 
aplicabilitatea lor se extinde treptat către întreaga gamă de 
niveluri de la cel tactic la cel strategic.  
 
 CAPITOLUL 4 

INIŢIATIVE ŞI
PREOCUPĂRI ÎN ALTE
ARMATE
 
 
Abordarea  teoretică  diferită  a  modului  de  utilizare  a 
tehnologiei  în  domeniul  militar,  în  mod  deosebit  a 
rețelisticii,  demonstrează  că  teoreticienii  militari  din  multe 
țări  au  înțeles  perfect  rolul  tehnologiei  informației  şi 
comunicațiilor  în  acțiunea  militară  a  secolului  XXI,  dar  au 
încercat  să  croiască  strategii  pe  specificul  național,  în 
conformitate cu doctrina şi misiunile specifice ale țărilor lor. 
Astfel,  se  poate  observa  că  nici  o  altă  țară  din  lume  nu 
abordează  acest  concept  ca  pe  o  strategie  de  securitate 
națională  extinsă  la  nivel  global,  aşa  cum  se  regăseşte  în 
documentele  SUA  şi  parțial  în  cele  din cadrul  NATO.  Este 
aproape  imposibil  ca  fiecare  țară  să‐şi  dezvolte  propria 
rețea de asemenea anvergură încât să cuprindă tot globul şi 
să  se  poată  concentra  ulterior  pe  o  anumită  zonă,  acolo 
unde  se  duc  acțiuni  de  luptă.  De  un  asemenea  efort  sunt 
capabile doar marile puteri tehnologice ale lumii, în special 
SUA şi poate întru‐câtva NATO.  
 
 VIZIUNEA NATO

Viziunea  strategică  a  NATO,  care  este  în  prezent 

dezvoltată  de  Comandamentul  Aliat  pentru  Transformare 
(Allied  Command  Transformation)  şi  Comandamentul 
Aliat  pentru  Operații  (Allied  Command  Operation),  arată 
că  viitoarele  operații  ale  Alianței  vor  fi  expediționare, 
multidimensionale  şi  bazate  pe  efecte.  Provocarea  pentru 
NATO va fi de a răspunde amenințărilor unei lumi instabile 
în  creştere,  în particular amenințărilor asimetrice care apar 
de  la  statele  nedemocratice  şi  grupurile  teroriste.  Succesul 
necesită  ca  Alianța  să  integreze  toate  instrumentele 
disponibile ale puterii, atât cele militare, cât şi cele politice 
şi  să  adopte  noi  practici  de  afaceri  şi  construcții 
organizaționale,  pentru  a  furniza  rapid,  rezultate  decisive, 
operaționale  şi  strategice,  în  afara  tradiționalei  Arii  de 
Responsabilitate (Area of Responsability). 
NATO  a  adoptat  termenul  de  Posibilități  facilitate  de 
Rețea  (NATO  Network  Enabled  Capability  –  NNEC)  şi  a 
inițiat  un  program  de  fundamentare  şi  dezvoltare  a 
conceptului. Protocolul a fost semnat la  13 noiembrie 2003 
de  către  10  țări  (Canada,  Franța,  Germania,  Italia,  Olanda, 
Norvegia, Turcia, Spania, Marea Britanie şi SUA).  
Studiul  va  fi  coordonat  de  către  Echipa  Proiectului 
Integrat al NNEC (NNEC Integrated Project Team – NNEC 
IPT), structură nou înființată în cadrul ACT şi va cuprinde 
peste  30  de  experimente  şi  va  avea  alocată  suma  de  13 
miloane Euro, pentru anul 2005. 
Provocarea militară pentru NATO va fi transformarea 
forțelor  şi  capacităților  actuale  pentru  a  garanta  operațiile 
bazate  pe  efecte.  Aceasta  va  afecta  toate  aspectele 
planificării  şi  pregătirii,  generării,  instruirii,  desfăşurării, 
implicării şi susținerii forțelor operaționale.  
Forțele  capabile  de  efecte  vor  fi  caracterizate  de 
abilitatea lor de a fi rapid desfăşurate şi susținute, pentru a 
obține superioritatea deciziei şi a aplica efecte coerente.  
Viitoarele  operații  vor  fi  mult  mai  eficient  conduse 
prin  adoptarea  unei  abordări  bazate  pe  efecte.  Forțele 
capabile  de  efecte  pot  fi  furnizate  printr‐o  strategie  de 
transformare,  care  stabileşte  trei  scopuri:  Obținerea 
superiorității  deciziei,  Obținerea  efectelor  coerente  şi 
Obținerea desfăşurării joint şi a susținerii: 
Obținerea superiorității deciziei – este stadiul în care 
deciziile,  mai  bine  informate,  sunt  luate  şi  implementate 
mai rapid decât poate să reacționeze adversarul, permițând 
viitorului  comandant  al  forței  joint  să  modeleze  mediul 
pentru a se potrivi cel mai bine nevoilor şi obiectivelor sale. 
Superioritatea  deciziei  este  critică,  depinzând  de  obținerea 
şi  menținerea  unei  poziții  de  dominare  informațională, 
dealungul  tuturor  fazelor  unei  operații.  Aceasta  permite  o 
mai  bună  înțelegere  a  situației  operaționale  decât  cea  a 
adversarului, care înseamnă  că ritmul, coerența şi  eficiența 
operațiilor,  pot  fi  dramatic  îmbunătățite.  Ciclurile 
decizionale,  odată  măsurate  în  zile,  se  vor  reduce  la  ore  şi 
probabil la minute. 
Obținerea  efectelor  coerente  –  este  stadiul  în  care 
toate  instrumentele  puterii  NATO  sunt  integrate  într‐un 
cadru  coerent,  care  va  produce  efectele  dorite.  O  coerență 
operațională  mărită  va  fi  obținută  de  mult  mai  strânse  şi 
armonizate eforturi militare cu organizațiile internaționale, 
naționale şi neguvernamentale, care acționează în teatrul de 
operații. Efectele militare coerente depind de abilitatea de a 
localiza,  observa,  alege  şi  urmări  eficient  obiectivele  sau 
țintele:  generarea  efectelor  dorite;  evaluarea  rezultatelor; 
reangajarea  cu  viteză  decisivă.  Angajarea  mai  eficientă  în 
stagiile inițiale ale crizei, va necesita o mai bună înțelegere a 
situației şi va fi obținută printr‐o analiză continuă, dialog şi 
consultare  cu  națiunile  şi  militarii,  în  posibilile  zone  de 
conflict. 
Obținerea  desfăşurării  joint  şi  a  susținerii  –  este 
stadiul  în  care  NATO  poate    desfăşura  forțe  militare,  cu 
misiuni  specifice,  cu  viteză  decisivă  şi  conduce  continuu, 
distribuit,  operații  în  afara  contactului,  în  interiorul  unei 
arii de operații. Odată desfăşurată Alianța va fi capabilă de 
a  susține  aceste  forțe  în  interiorul  ariei  de  operații  pentru 
dimensiuni şi durate variabile ale luptei. 
Cheia  pentru  obținerea  Superiorității  Informaționale 
este  dezvoltarea  NNEC  care  să    asigure  colectarea, 
procesarea şi distribuirea securizată a informațiilor. 
  NNEC conține elementele implicate în interconectarea 
senzorilor,  actorilor  şi  a  decidenților,  pentru  a  permite 
dezvoltarea unei capacități operaționale NATO centrată pe 
rețea  şi  bazată  pe  efecte.  Această  legătură    sporeşte  şi 
sprijină desfăşurarea, angajarea şi susținerea joint a forțelor, 
prin  permiterea  translatării  informațiilor  într‐o  putere 
combativă crescută şi eficiență a misiunii. 
NNEC  este  critic  pentru  furnizarea  rapidă  a  efectelor 
militare.  Asigură  abilitatea  de  a  furniza  efecte  militare 
precise  şi  decisive  cu  viteză  şi  precizie  neparalele,  prin 
interconectarea  senzorilor,  celor  care  iau  decizii  şi 
sistemelor de armamente. Atunci când va fi implementat – 
focalizarea inițială este pe Forța de Răspuns NATO (NATO 
Responce  Force),  care  va  fi  o  forță  de  20.0000  de  oameni, 
avansată  tehnologic,  flexibilă,  desfăşurabilă,  interoperabilă 
şi  susținută  –  acest  concept  va  permite  comandanților  să 
conducă  operațiile  dintr‐un  spectru  larg,  cu  o  mai  mare 
înțelegere, încredere şi control. Se bazează pe abilitatea de a 
colecta,  contopi  şi  analiza  informațiile  relevante,  foarte 
aproape  de  timpul  real,  pentru  a  permite  luarea  rapidă  a 
deciziei şi furnizarea rapidă a celor mai dorite efecte. 
 
Prin adoptarea şi dezvoltarea NNEC se va realiza: 
•  o  forță  robustă  interconectată,  a  cărei  putere  va 
consta în accesul rapid la informație şi cunoaştere; 
•  îmbunătățirea  calității  informațiilor  şi  condițiilor 
pentru colaborare prin cunoaştere şi a înțelegere comună a 
realităților spațiului de luptă; 
•  înțelegerea  comună  a  situației  va  permite 
colaborarea  şi  auto‐sincronizarea  precum  şi  creşterea, 
susținerea şi viteza de comandă. 
Toate acestea cresc eficiența misiunii şi vor acționa ca 
un multiplicator al forței. 
Recentele  operații  în  Afganistan  şi  Irak  au  arătat 
primele beneficii ale transformării:  
‐  operații  de  luptă  executate  cu  un  tempo  fără 
precedent; 
 ‐ victoria cu forțe puține şi pierderi minime.  
SUA  este  în  prezent  fixată  pe  accelerarea  lecțiilor 
învățate  din  Irak,  care  identifică  necesitatea  de  a  obține 
Superioritatea  Deciziei  prin  capacități  facilitate  de  rețea. 
NATO trebuie să învețe de asemenea din aceste lecții, care 
nu pot fi lăsate de o parte. De aceea NNEC IPT merge mai 
departe  cu  concepte,  strategii,  cercetare‐  dezvoltare, 
instruire,  experimentare  şi  desigur  cu  o  dezvoltare  în 
spirală  a  capacităților,  cu  o  focalizare  constantă  a  nevoilor 
NRF. 
 
 VIZIUNEA MARII BRITANII

În  lucrarea  „Networked  Enabled  Capability  ‐NEC  An 

Introduction” realizată în cadrul Ministerului Apărării, sub 
coordonarea Directorului pentru doctrine şi concepții, NEC 
este  definit  ca  fiind  modalitatea  prin  care  se  realizează  o 
integrare  coerentă  şi  eficientă  a  senzorilor,  armelor, 
decidenților şi logisticii pentru a permite efecte rapide şi 
precise. 
NEC ținteşte la îmbunătățirea eficienței operaționale în 
viitorul mediu strategic, prin permiterea unei mai eficiente 
împărțiri  şi  exploatări  a  informației  atât  în  interiorul 
Forțelor Armate Britanice cât şi cu partenerii de coaliție. 
Lumea se  schimbă mult  mai  rapid ca înainte. Viitorul 
va determina schimbări, atât ale câmpului de luptă, cât şi a 
modului  de  conducere  a  operațiilor,  aşa  cum  se  arată  în 
figura 14 : 
 
  Schimbări
 
  - creşterea asimetriei - operaţii bazate pe efecte
- creşterea exploatării informaţiei - o mai mare agilitate
  - mărimea şi complexitatea mai mare - superioritatea deciziei
 
  Viitorul spaţiu de Conducerea operaţiilor
  luptă

  - etosul luptei armate

- conflictul va rămâne violent şi
  imprevizibil - comanda misiunii
- ceaţa şi fricţiunea războiului vor - abordarea manevrieră
  rămâne - principiile războiului
- importanţa dimensiunii umane
 
  Constante
 
Figura 14 ‐ Abordare Marea Britanie 
 În  principal  NEC  furnizează  beneficii,  componentelor 
de  comandă  şi  informare  ale  capacității  de  apărare,  prin 
permiterea schimbului liber de informații, care conduce la: 
  mai buna înțelegere a intenției comandantului; 
  planificare colaborativă eficientă; 
  sincronizare  laterală şi verticală; 
  conştientizarea comună a situației; 
  efecte sincronizate; 
  agilitate operațională. 
Proprietățile NEC au fost identificate astfel: 
•  Beneficii:   
o  forțe mult mai ample; 
o  mai bună superioritate a deciziei; 
o  mai bună sincronizare a efectelor; 
o  control crescut al tempoului; 
o  mai mare optimizare a resurselor; 
o  interoperabilitate crescută cu aliații interconectați; 
•  Vulnerabilități: 
o  dependența de informație; 
o  atacul  cibernetic  (accesul  potențial  la  întreaga 
rețea); 
o  complexitatea crescută; 
o  slaba interoperabilitate cu aliații neinterconectați; 
•  Probleme: 
o  costul; 
o  rezistența culturală; 
o  achiziționarea echipamentelor. 
Propunerile  NEC,  au  în  vedere  beneficiile  bazate  pe 
îmbunătățirea calității rețelei, care poate produce efecte mai 
bune  în  câmpul  de  luptă.  Lanțul  beneficiilor  NEC,  arată 
cum acestea sunt relaționate. Fiecare beneficiu fundamental 
contribuie  la  următorul,  rezultând  în  final  efectele  dorite, 
conform celor prezentate în figura 15: 
 
 
 
  Reţele Mai buna Mai buna
împărţire a Înţelegere
  mai informaţiilor
Decizii mai
bune comună bune
 
 
 
 
 
 
 
  Acţiuni mai
bune Efecte mai bune
 
 
 
 
 
 
Figura 15 ‐ Lanțul beneficiilor 
 
Temele  NEC  definesc  esența  liniilor  de  dezvoltare  a 
conceptului şi se referă la: 
  sincronizarea  efectelor:  obținerea  efectelor  dorite 
prin  intermediul  sincronizării  activităților  în  interiorul  şi 
între grupurile destinate misiunii; 
  gruparea  agilă  a  misiunii:  permite  configurarea  şi 
crearea  dinamică  a  grupurilor  pentru  misiuni,  orientate  pe 
sarcini  care  împart  înțelegerea  şi  apoi  implică  şi 
coordonează mijloacele disponibile, pentru a furniza efectul 
dorit; 
  interacțiunea  colaborativă  dinamică:  permite 
comanda  şi  controlul  agil,  în  interiorul  şi  între  grupurile 
destinate misiunilor, prin abilitatea de a planifica şi executa 
operații,  concomitent,  într‐un    mod  dinamic,  continuu  şi 
sincronizat; 
  înțelegerea  comună:  permite  fiecărui  utilizator 
generarea  unei  înțelegeri  a  câmpului  de  luptă, 
corespunzătoare  şi  adecvată  misiunilor,  în  acord  cu 
înțelegerea  altor  utilizatori.  Această  înțelegere  acoperă 
interpretarea  situației  (situația  curentă,  istoria  sa  şi 
potențialele  dezvoltări  ale  tuturor  participanților  din 
câmpul  de  luptă)  şi  a  intenției  comandantului  (efectele  şi 
rezultatele,  pe  care  comandantul  ierarhic  superior,  doreşte 
să le obțină); 
  accesibilitatea  totală  la  informații:  permite 
utilizatorilor  să  caute,  manipuleze  şi  să  facă  schimb  de 
informații  relevante,  de  diferite  clasificări  (respectând 
constrângerile  de  securitate),  capturate  sau  disponibile  în 
sursele interne şi externe ale câmpului de luptă; 
  infrastructura  informațiilor  deținute:  asigură 
folosirea  coerentă  a  informațiilor  în  câmpul  de  luptă  şi 
potențialul  pentru  furnizarea  unei  conectivități  sigure  şi 
securizate, către toți utilizatorii; 
  achiziționarea  flexibilă:  coordonează  procesele  din 
ministerul  apărării,  organizațiile  departamentale  ale 
guvernului şi industria care promovează inserarea rapidă a 
noilor  tehnologii  şi  facilitează  coerența  dintre  programele 
de achiziție. 
 
 
Stadiile NEC sunt următoarele: 
  inițial:  este  prevăzut  pentru  2007  şi  este 
caracterizat de îmbunătățirea conectivității; 
  tranzitiv:  este  prevăzut  pentru  2015  şi  este 
caracterizat de integrarea îmbunătățită; 
  matur: este prevăzut pentru anii 2020‐2030 şi este 
caracterizat de sincronizare. 
Din punct de vedere al rețelei, este clar că aceasta este 
fundamentală  pentru  NEC,  dar  nu  va  fi  o  rețea  unică, 
universală,  furnizată  de  o  singură  soluție  tehnică. 
Dimpotrivă,  va  exista  o  rețea  a  rețelelor  formată  prin 
interconectarea unui număr de noduri de rețele, dintre care 
unele  vor  fi  purtate  de  către  mijloacele  operaționale 
desfăşurate. 
  Întreaga  gamă  a  aspirațiilor  NEC,  nu  va  putea  fi 
obținută decât prin activa cooperare dintre toate elementele 
apărării, pentru conducerea evoluției liniilor de dezvoltare. 
Impactul  asupra  acestora  va  afecta:  structurile  şi  procesele; 
conceptele  şi  doctrinele;  instruirea;  capacitatea  echipamentelor; 
susținerea; personalul. 
  Au  fost  identificate  trei  teme  esențiale  pentru 
realizarea  NEC:  dezvoltarea  cerințelor;  furnizarea  capacităților 
de sprijin crescute; cercetarea, experimentarea şi demonstrarea. 
  Pentru  a  concluziona,  în  viziunea  britanică,  NEC  este 
crucial pentru modul de a lupta în viitor. Dezvoltarea unei 
rețele,  care  asigură  înțelegerea  comună  îmbunătățită  şi 
colaborarea  dinamică,  vor  oferi  agilitatea  operațională 
crescută  dorită,  în  scopul  de  a  conduce  eficient  operațiile 
bazate pe efecte. 
 
 
 VIZIUNEA SUEDIEI

În  Suedia,  conceptul a  fost  abordat  sub denumirea  de 

NBD (Network Based Defence) ‐ Apărare Bazată pe Rețea şi 
se  pune  accentul  în  mod  deosebit  pe  posibilitățile  de  a  fi 
interoperabili  în  cadrul  unei  viitoare  coaliții,  pentru 
participarea  la  operații  militare  defensive  sau  în  cadrul 
operațiilor altele de cât războiul. Se consideră că principalul 
beneficiu al dezvoltării şi aplicării acestui concept în armata 
suedeză va fi restructurarea forțelor armate pentru a deveni 
mai  mobile,  mai  informate,  mai  eficiente  dar  în  mod 
deosebit  este  aplicabil  pentru  structuri  de  forțe  mici,  cel 
mult pentru niveluri de 2 sau 3 stele. 
Viziunea  suedeză  asupra  războiului  modern  s‐a 
focalizat  pe  necesitatea  unei  schimbări  şi  a  unei  balanțe 
flexibile  între  funcțiile  militare  de  control,  comandă, 
informare  şi  angajare,  factor  determinant  în  obținerea 
superiorității  decizionale.  Viitoarele  provocări  solicită 
deasemenea  capabilități  joint  şi  combinate  care  necesită 
proceduri interoperabile şi servicii interschimbabile. 
Fundamentele conceptului NBD sunt următoarele: 
•  NCW  este  fundația  pentru  viitoarele  capabilități 
ale Forțelor Armate suedeze; 
•  armonizarea  rolurilor  de  bază,  cunoaşterea 
spațiului  de  luptă  şi  conducerea  misiunii  bazată  pe 
superioritatea decizională, sunt capacitățile prioritare. 
Dezvoltarea  conceptului  suedez  al  NBD  este 
prezentată în figura 16: 
 
 
 
 
 
 
 
 
Dezvoltarea conceptului suedez NBD
Sisteme de instruire
Conducere

Instruire

Recrutare

Organizare C2
Conducere

Operaţii

Conducere Manevre Demo 04

Doctrine Testare Demo 05
Metode C2
Demo 06
Metode de stat major

Conducere
Arhitectura sistemului

Imagine comună

Suportul deciziei

Securitatea informaţiilor

Faza rezultatelor

Figura 16 ‐ Modelul suedez 
Faza de studiu Demonstraţii Anul
  
Noul sistem va fi constituit din componente mici, bine 
definite,  cu  standarde  deschise  şi  fundamentate.  Acestea 
vor  permite  schimbări  la  nivelul  performanței  sistemului, 
fără  a  necesita  înlocuirea  integrală  a  acestuia.  Reciclarea 
componentelor  din  alte  subsisteme  va  determina    reduceri 
de  costuri  semnificative.  Sistemul  bazat  pe  componente  se 
va aplica la toate tipurile de sisteme, nu doar la cele bazate 
pe  IT.  Noua  platformă  va  fi  capabilă  să  funcționeze  într‐o 
varietate de roluri, cu ajutorul proiectelor modulare. 
Demonstrațiile vor fi configurate conform conceptului 
de  „sistem  al  sistemelor”    potrivit  căruia  sistemele  vor  fi 
interconectate  în  rețele.  Sistemele  sunt  bazate  pe  servicii, 
accesibile utilizatorilor autorizați, într‐o rețea de tip joint. 
Dezvoltarea  sistemelor  de  comandă  şi  control  este  în 
prezent  coordonată de  sistemul de  management al forțelor 
armate  suedeze  şi  include  dezvoltarea  cercetării  şi 
tehnologiei,  studii,  experimente  şi  demonstrații.  Efortul  de 
a  realiza  obiectivele  identificate  ale  proiectului  NBD,  va 
include  o  serie  de  demonstrații  a  ceea  ce  este  posibil  din 
punct de vedere tehnic, economic şi metodologic. 
  Fundamentul  arhitecturii  bazate  pe  servicii,  în 
demonstrații, este rețeaua şi serviciile pe care aceasta le va 
furniza:  Grila.  Grila  globală  este  constituită  din  mai  multe 
sub‐grile şi din serviciile furnizate în cadrul acestora. 
  Grila va permite: 
•  crearea grilelor planificate sau neplanificate; 
•  posibilitatea ca aceste grile să fie automat reconectate. 
De  asemenea,  grila  conține  funcții  care  permit 
schimbul  de  informații  atât  între  sistemele  forțelor  de 
apărare, sistemele civile, cât şi cu unitățile străine în cadrul 
scenariilor  internaționale.  Grila  trebuie  să  fie  măsurabilă  şi 
să  permită  sub‐grilelor  interconectarea  cu  uşurință,  fără  a 
necesita reconfigurarea anumitor secțiuni ale acesteia. 
Platforma  de  transmitere  a  grilei  trebuie  să  permită 
fluxul  liber  al  informațiilor  între  sistemele  de  transmisiuni 
eterogene,  atât  pentru  utilizatorii  statici,  cât  şi  pentru  cei 
mobili. 
Grila  constituie  fundația  pentru  NBD  din  punct  de 
vedere al perspectivelor tehnice şi metodologice, urmând a 
fi  proiectată  în  conformitate  cu  arhitectura  forțelor  armate 
suedeze.  Demonstrațiile  viitoare  vor  trebui  să  includă 
posturi  de  comandă  de  diferite  mărimi,  ca  şi  aplicații 
mobile, pentru a asigura un grad ridicat de flexibilitate şi a 
testa  diferite  nivele  de  comandă,  distribuția  rolurilor  şi 
drepturile de a elabora decizii. 
Nivelul de securitate cerut, va fi obținut prin combinații de 
acțiuni  preventive,  abilitatea  de  a  detecta  şi  de  a  acționa 
conform situațiilor şi evenimentelor. 
 

VIZIUNEA ITALIEI

 
  Războiul  bazat  pe  rețea  este  un  punct  important  al 
studiului  „Cerințe  operaționale  Joint”  elaborat  de  statul 
Major  General  al  Apărării.  Proiectul  italian  este  denumit 
NCO  (Network  Centric  Operations)  şi  este  puntea  de 
legătură  spre  viitor,  deoarece  îşi  propune  să  aducă 
utilizatorului  operațional  tehnologia  avansată,  în  scopul 
creşterii  letalității  acestuia,  a  gradului  de  supraviețuire  în 
câmpul  de  luptă,  a  protecției,  mobilității  şi  tempoului 
acțiunilor  sale,  precum  şi  în  vederea  obținerii  dominației 
informaționale şi a situației exacte din aria de operații. 
   Principalele funcții ale NCO sunt, în viziunea italiană, 
următoarele: 
•  comanda, controlul, comunicațiile şi consultarea; 
•  informarea, supravegherea şi recunoaşterea; 
•  stabilirea şi localizarea țintelor. 
Principalele cerințe ale NCO sunt considerate a fi: 
•  conectivitatea  şi  interoperabilitatea  între 
categoriile  de  forțe  ale  armatei,  precum  şi  între  nivelurile 
tactic, operativ şi strategic; 
•  servicii comune în rețea; 
•  vizibilitatea rețelei şi accesul la servicii; 
•  obiective tactice sincronizate. 
Studiile  în  domeniul  NCO  trebuie  să  aibă  o 
fundamentare  atât  la  nivel  național,  cât  şi  la  nivel  
multinațional  –  NATO,  ceea  ce  presupune  posibilitatea  şi 
necesitatea schimbului de informații şi rezultate, figura 17. 
 
- Forţele Armate
- Statul Major General al Apărării Doctrina NATO
- Comanda Operaţională Joint
- Doctrina Naţională

 
  NCO
Cerinţa militară naţională Cerinţa de Cerinţa militară NATO
  armonizare

 
- Concept strategic - CONOPS AGS/CAESAR
- Directiva Ministerului Apărării - RISTA
  - Cerinţe Satelit
- NATO ISR
 
- Sistemul Naţional de Comunicaţii
- Sistemele Naţionale C2 - Sistemul de Comunicaţii NATO
 - Mijloace Spaţiale - Sisteme C2I NATO
- Mijloace C4ISR - Canale de date
 - UAV – ţintă comună de stat major - AGS, NSR
 
Figura 17 ‐ Fundamente teoretice ale armatei Italiei 
 
O reprezentare sugestivă a ceea ce sunt forțele armate 
italiene  astăzi  şi  a  ceea  ce  se  doreşte  pentru  viitor,  este 
prezentată în figura 18: 

 
  
Figura 18 ‐ Modelul Italiei 
   
Proiectul italian cuprinde mai multe faze de realizare, 
al căror conținut şi eşalonare în timp, sunt următoarele: 
  FAZA  1:  Cercetare  tehnologică,  studii  şi  pregătire 
(2003 – 2004) cuprinde (sau a cuprins dacă s‐a finalizat!): 
•  evaluarea  interoperabilității  între  serviciile  unice 
ale sistemelor C4I; 
•  analiza rezultatelor activităților anterioare; 
•  organizarea  tuturor  activităților  pentru  a  obține 
interoperabilitatea forțelor; 
 •  analiza  interoperabilității  NCO  şi  implementarea 
utilizând sistemele de simulare. 
FAZA 2: Arhitectura NCO (2004 – 2005) cuprinde: 
•  elaborarea arhitecturii operaționale a NCW; 
•  proiectarea  arhitecturii  unui  „sistem  al 
sistemelor” conform doctrinei NCO. 
FAZA 3 ALFA: (2005 – 2006) cuprinde: 
•  proiectul cadru pentru NCO 
•  dezvoltarea aplicațiilor „sistem al sistemelor”. 
FAZA 4 BRAVO: (2006 – 2007) cuprinde: 
•  demonstrarea tehnologiei; 
•  modelarea şi simularea. 
 

VIZIUNEA CANADEI

Armata  canadiană  consideră  că  NCW  nu  abordează 

îndeajuns aspectele legate de operațiile militare altele de cât 
războiul şi că în acest moment pune un prea mare accent pe 
tehnologii de tip COTS (Commercial of the self – tehnologii 
dezvoltate în domeniile civile) şi că deasemenea vizează un 
spațiu  mult  prea  mare  (Global  Information  Grid  –  Grila 
informațională  globală).  Din  aceste  motive  şi  nu  numai, 
teoreticienii  militari  canadieni  au  dezvoltat  propriul 
concept  Operații  facilitate  de  rețea  ‐  NEO  (Network 
Enabled Operations), care în esență se referă la o modalitate 
de  a  conduce  operațiile  plecând  de  la  o  intenție  comună, 
descentralizarea  deciziei  şi  difuzarea  informației  utile, 
permise de o cultură, tehnologie şi practică comune. 
  Ca  parte  a  viitorului  mediu  de  securitate,  se 
anticipează  că  operațiile  militare  vor  fi  de  tipul  JIMP  – 
Combinate,  Interagenții,  Multinaționale  şi  Publice. 
Evenimentele  din  ultima  perioadă  de  timp  evidențiază  că 
opinia  publică  națională  şi  cea  internațională  trebuie  să  fie 
luate  în  considerare  în  conducerea  operațiilor  militare.  Ca 
urmare NEO vor fi critice pentru asigurarea JIMP în viitor. 
  CFEC – Centrul Experimental al Forțelor Canadiene, a 
fost  în  fruntea  eforturilor  de  a  explora  NEO  în  context 
național  şi  a  utilizat  o  abordare  dezvoltată  în  spirală, 
implicând  o  serie  de  experimente  progresive.  Un  astfel  de 
experiment a avut ca scop examinarea beneficiilor furnizării 
rezultatelor  obținute  de  la  senzorii  de  pe  un  UAV  (Avion 
fără pilot), către un centru IISRA – Supravegherea Integrată 
a Informațiilor şi Arhitectura Recunoaşterilor.  
Obiectivul  specific  este  de  a  furniza  rezultatele 
obținute  prin  imagini  electrono‐optice  şi  în  infraroşu, 
precum  şi  date  radar,  către  o  rețea  de  bază,  distribuind 
imagini  ale  mediului,  conectând  comandanții,  operatorii, 
senzorii şi sistemele de armamente, de‐a lungul frontierelor 
tactice,  operative  şi  strategice,  ceea  ce  determină  ca 
informația corectă să ajungă la persoana potrivită, la timpul 
potrivit. 
Viziunea  armatei  canadiene  este  aceea  că 
îmbunătățind  abilitățile  actuale  ale  forțelor  sale  navale, 
terestre şi aeriene, va fi în măsură să dezvolte o capabilitate 
joint  coerentă  de  tip  C4ISR  –  Comandă,  Control, 
Comunicații,  Computere,  informații,  Supraveghere  şi 
Recunoaşteri. Aceasta va permite categoriilor de forțe să fie 
interoperabile  una  cu  cealaltă,  cu  alte  departamente 
guvernamentale,  cât  şi  cu  principalii  aliați.  Prin  colectarea 
rapidă  a  informațiilor  şi  schimbul  acestora  într‐un  mediu 
plin de rețele, comandanții operaționali vor avea un volum, 
fără precedent, continuu şi de calitate  de informații, pe care 
să‐şi bazeze deciziile, care în schimb pot rezulta în aplicații 
ale forței mult mai agile, măsurate şi precise. 
Această  viziune  este  constrânsă  de  un  număr  de 
cosiderații,  incluzând  necesitatea  de  a  gospodări  într‐o 
manieră logică, prioritizată şi eficientă  costurile, nevoia de 
a adapta cerințele existente de securitate pentru o mai bună 
exploatare  a  tehnologiei  din  rețea,  precum  şi  cerința  de  a 
organiza  comanda  şi  controlul  pentru  a  profita  de 
avantajele oferite de capacitățile sistemului C4ISR. Ca parte 
a unei asemenea reorganizări, va fi nevoie de selecționarea 
şi pregătirea pesonalului adecvat, care să exploateze aceste 
schimbări.  
Pentru a răspunde acestor preocupări, a fost dezvoltat 
un  Plan  C4ISR,  ceea  ce  a  determinat  identificarea  unor 
cerințe  strategice,  incluzând  necesitatea  de  asigurare  a 
covergenței  hardwarelui,  softwarelui,  informațiilor  şi 
sistemelor din rețea, conform unor standarde agreate. 
  O  altă  problemă  de  bază,  pe  lângă  cea  a  identificării 
standardelor  fundamentale,  este  necesitatea  de 
interconectare fizică a rețelelor, ceea ce va permite schimbul 
informațiilor  selecționate  între  componentele  forțelor 
armate,  partenerii  guvernamentali  şi  aliații  cheie.  Acest 
proces este deja în derulare. 
  În  concluzie  Operațiiile  bazate  pe  rețea  trebuie  să 
devină  o  componentă  integrală  a  transformării  forței  şi  se 
anticipează că acest concept va fi integrat în viitorul concept 
al  operațiilor  strategice  al  Forțelor  Armate  canadiene.  În 
sprijinul  acestuia,  o  gamă  largă  de  inițiative  au  avut  şi 
continuă  să  aibe  loc,  incluzând  articularea  politicilor, 
doctrinelor,  cercetarea  şi  dezvoltarea,  îmbunătățirea 
conceptului şi experimentarea. 
 CAPITOLUL 5

COMANDA ŞI CONTROLUL
ÎN RĂZBOIUL BAZAT PE
REŢEA
ABORDARE ÎN ERA INFORMAŢIONALĂ

Termenul  de  comandă  şi  control  desemnează  o 

multitudine de activități ce se desfăşoară la toate nivelurile 
organizațiilor  militare  şi  care  includ  acțiuni  ce  privesc 
repartizarea  de  sarcini,  motivarea  personalului,  impunerea 
de  țeluri  şi  scopuri  comune  laolaltă  cu  coordonarea  între 
membrii organizației, precum şi evaluarea modului în care 
aceste  scopuri  sunt  realizate  atât  la  nivelul  organizației  în 
ansamblu cât şi de către fiecare membru al său. 
Comanda  şi  controlul  este  prin  natura  sa  un  proces 
iterativ  de  luare  a  deciziilor,  ale  cărui  etape  sunt  strâns 
legate  de  procesul  de  feedback  ce  se  stabileşte  între 
realitatea  existentă  în  spațiul  de  luptă  şi  măsurile  cuprinse 
în  planurile  şi  corectivele  acestora  întocmite  la  nivelul 
comenzii. 
Schimbările  generate  în  acest  domeniu  de  Era 
Informațională  au  adus  unele  modificări  ale  modului  de 
abordare pe această linie, schimbări ce comportă o serie de 
oportunități, dar şi câteva provocări ce vor fi descrise în cele 
ce urmează. 
Operațiile  militare  sunt  sau  ar  trebui  să  fie  concepute 
astfel  încât  să  îndeplinească  un  obiectiv  sau  să  rezolve  o 
problemă.  Ca  şi  în  oricare  altă  acțiune  umană,  adesea  cea 
mai  mare  problemă  este  de  a  recunoaşte  existența  unei 
probleme,  când  ea  apare,  şi,  mai  mult,  de  a  cunoaşte  în 
amănunt  natura  acestei  probleme.  Modul  de  a  formula 
problemele apărute include adesea, în conformitate cu arta 
militară,  necesitatea  de  a  recunoaşte  şi  a  face  distincția 
dintre  nivelul  tactic  şi  cel  strategic  şi  de  a  transpune 
problemele specifice rezultate într‐o perspectivă amplă.  
Chiar  şi  dezvoltarea  unei  campanii  de  luptă  se 
prezintă în cele din urmă ca fiind o lungă formulare a unui 
set de probleme, interrelaționate între ele. 
Abordarea actuală a dezvoltării unui astfel de plan de 
campanie este  în principal  bazată  pe înțelegerea setului  de 
relații ce se stabilesc între evenimentele din realitate care au 
ca  şi  caracteristică  principală  necesitatea  unui  anumit  timp 
de dezvoltare. Astfel, planul poate fi descompus într‐o serie 
de  paşi,  fiecare  dintre  aceştia  fiind  construiți  şi  decurgând 
într‐o  manieră  lineară  față  de  cei  precedenți.  Însăşi 
capacitatea noastră de a conduce ceva atât de complex ca o 
campanie  militară  depinde  de  abilitatea  de  a  separa 
evenimentele  în  timp  şi  spațiu.  Din  punct  de  vedere 
organizațional se prevăd trei niveluri: strategic, operațional 
şi tactic. Din punctul de vedere geografic, operăm cu teatre 
sau sectoare, iar funcțional scopurile specifice pot fi acțiuni, 
operații sau manevre corelate într‐o manieră secvențială. În 
acest  fel  spațiul  de  luptă  este  segmentat  astfel  încât  să 
putem  trata  cu  probleme  mai  mici  şi  izolate  şi  care  să 
conducă  la  o  mai  bună  înțelegere  a  complexității 
ansamblului. 
Însă natura informației din Era Informațională face din 
ce  mai  dificilă  o  asemenea  abordare  reductivistă  a 
acțiunilor. Tehnologia actuală a comprimat continuu spațiul 
şi  timpul,  iar  realitățile  politice  au  şters  separațiile  clare 
existente  între  nivelurile  strategice,  operaționale  şi  tactice. 
În toate previziunile propuse există o mare doză de haos şi 
incertitudine. Suntem din ce în ce mai mult puşi în situația 
de a conduce piese sau acțiuni mai mari, cu viteză sporită şi 
în timp cât mai scurt. În acelaşi timp, există şi necesitatea de 
a integra în planificarea acțiunilor proprii o multitudine de 
informații  provenind  dintr‐o  gamă  largă  de  senzori  la 
dispoziție,  într‐o  manieră  care  să  permită  obținerea  unei 
imagini  de  ansamblu  a  spațiului  de  luptă  şi  adaptarea 
răspunsului nostru optim. 
Toate  aceste  provocări  la  adresa  comenzii  şi 
controlului  vor  impune  modificarea  doctrinei  folosirii 
forțelor  în  concordanță  cu  conceptul  de  Război  Bazat  pe 
Rețea. 
  Pe de altă parte, în concepția forțelor NATO, războiul 
este  caracterizat  de  existența  fenomenului  de  «ceață»  şi 
«fricțiune»,  înțelegându‐se  prin  acestea  incertitudinea 
raportată  la  ceea  ce  se  petrece  cu  adevărat  în  spațiul  de 
luptă şi dificultatea de a transpune intențiile comandanților 
în  acțiuni  de  luptă,  aşa  cum  acestea  au  fost  gândite. 
Impedimentele  în  cauză  sunt  strâns  legate  de  lipsa 
conştientizării  realității  permanente  din  teren  şi  de 
inabilitatea  de  a  construi  o  imagine  de  ansamblu,  datorită 
informațiilor  incomplete  şi  disparate.  Aceste  neajunsuri 
sunt accentuate de existența în spațiul de luptă a unui mare 
număr de organizații ce pot dispune de anumite informații 
de real folos, a căror coordonare este însă extrem de dificilă. 
Nu  în  ultimul  rând,  raza  redusă  de  acțiune  a  senzorilor 
disponibili în momentul actual, cât şi incapacitatea acestora 
de  a  face  diferența  între  forțele  adverse  şi  cele  aliate, 
afectează  obținerea  unei  imagini  complete  a  spațiului  de 
luptă. 
 Cerințele  principale  ale  activității  de  comandă  şi 
control  trebuie  să  conducă  la  îndeplinirea  următoarelor 
necesități : 
‐ evitarea greşelilor majore ; 
‐ evitarea atacurilor asupra forțelor aliate; 
‐ realizarea coeziunii de scopuri şi acțiune ; 
‐ maximizarea eficienței folosirii forțelor ; 
‐ realizarea economiei de forțe ; 
Dacă  până  în  prezent  aceste  obiective  erau  realizate 
prin  planificarea  meticuloasă  a  fiecărei  etape,  prin 
comasarea unui mare număr de forțe, inclusiv prin folosirea 
rezervelor,  printr‐o  doctrină  rigidă  şi  restricționarea 
fluxului  de  informații  către  nivelurile  cele  mai  înalte  de 
comandă  pe  baza  supraevaluării  principiului  comenzii 
unice,  în  era  informațională  va  trebui  să  regândim  toate 
aceste  concepții  şi  practici  izvorâte  dintr‐o  realitate 
revolută. 
Obiectivele  misiunilor  militare  au  cunoscut  evidente 
schimbări,  unele  opțiuni  viabile  în  trecut  au  dispărut, 
apărând o serie de noi alternative care  au schimbat natura 
actorilor.  Se  schimbă  modalitatea  de  luare  a  deciziilor,  de 
alocare  a  responsabilităților  în  cadrul  organizației,  de 
dezvoltare  şi  evaluare  a  opțiunilor  şi  modul  de  alegere  a 
celei  mai  favorabile.  Apar  astfel  noi  implicații  în  ceea  ce 
priveşte  pregătirea  personalului  propriu  şi  arhitectura 
sistemului, prin crearea unui mediu capabil de a trece de la 
comanda unică la un management participativ al acțiunilor, 
datorat atât misiunilor multinaționale în care este angrenat 
NATO, cât şi distribuției conştientizării spațiului de luptă şi 
necesității unei decizii rapide. 
Creşterea  tempo‐ului  acțiunilor  a  condus  la 
transformarea modului de planificare şi conducere a luptei 
care, încetând să mai fie privit ca o serie de elemente statice, 
trebuie  să  facă  dovada  unei  mai  mari  integrări  între 
procesele  de  planificare  şi  cele  de  execuție,  conducând  în 
cele din urmă la contopirea acestora. 
Eforturile de accelerare a ştergerii diferențelor de timp 
dintre planificare şi execuție, au condus la necesitatea unui 
nou  concept  de  comandă  şi  control,  denumit  «Planificare 
dinamică»,  în  care  alăturarea  proceselor  C2    execuției  se 
justifică din cel puțin două motive: 
‐  orice produs al procesului comandă‐control  (decizii, 
planuri, ordine etc.) are valoare abia după ce se transformă 
în acțiuni reale în spațiul de luptă; 
‐  în  cadrul  conceptului  RBR,  C2  şi  execuția  tind  să  se 
transforme  într‐un  proces  unic,  integrat  ca  urmare  a 
ritmurilor în creştere ale operațiilor şi a necesității de a oferi 
răspunsuri în timp real, adecvate la situații critice. 
RBR oferă posibilitatea perfecționării atât a C2, cât şi a 
execuției  la  fiecare  eşalon  pentru  misiuni  concrete, 
deoarece: 
‐    grilele de decizie vor fi mai bine informate; 
‐    grila actor va fi mai bine informată; 
‐  grilele  actor  şi  de  decizie  vor  fi  mai  bine 
interconectate; 
‐   grila senzor va răspunde mai prompt solicitărilor. 
Astfel,  grila  de  decizie  mai  bine  informată  va  putea 
identifica  abordări  altădată  imposibile  şi  nu  va  mai  fi 
nevoită  să  acorde  prioritate  atitudinii  defensive  în  fața 
incertitudinilor.  În  consecință,  va  acorda  mai  multă  atenție 
„modelării” pe termen lung a spațiului de luptă şi va fi mai 
puțin preocupat de reacția la modificări surprinzătoare. 
Conectivitatea  sporită  între  grilele  actor  şi  de  decizie 
va oferi abilitatea sporită în a proiecta răspunsurile necesare 
la  schimbările  de  situație.  Se  va  modifica  într‐o  bună 
măsură  şi  natura  proceselor  C2,  deoarece  se  vor  putea 
acorda  competențe  şi  responsabilități  sporite  eşaloanelor 
inferioare.  Eşaloanele  înalte  ale  conducerii  vor  dispune  de 
timp  şi  resurse  pentru  a  se  concentra  asupra  monitorizării 
situației  şi  prospecției,  astfel  încât  problemele  să  fie 
identificate  şi  rezolvate  chiar  înainte  ca  grilele  actor  să 
realizeze existența lor. 
  Din  cele  menționate  mai  sus,  va  trebui  să  analizăm 
comanda  şi  controlul  pe  trei  paliere  diferite:  procesele  de 
comandă  şi  control,  activitățile  de  comandă  şi  control  şi 
sistemul  de  comandă  şi  control.  Asocierea  dintre  aceste 
paliere  şi  domeniile  menționate  sunt  cele  prezentate  în 
figura 19. 

Percepţii Conoaştere
Domeniul Procese de
Înţelegere
cognitiv comandă şi
Convingeri Decizie

Informaţii Comandă
Domeniul Suport şi conţinut
Coordonare
informaţional C2
Cooperare Control

Locuri Tehnologie

Sistemul de
Oameni
Domeniul fizic comandă şi
Acţiune Proceduri

 
Figura 19 ‐ Relația Domeniu – C2 ‐ Conținut 
 
 
 Modelul  de  referință  al  cadrului  conceptual  al 
proceselor  de  comandă  şi  control  încadrate  în  domeniul 
cognitiv este prezentat   în figura 20. 

 
Figura 20 ‐ Modelul de referință al cadrului conceptual C2 

PROCESELE DE COMANDĂ ŞI CONTROL

Primul  pas  în  abordarea  conceptelor  care  definesc  şi 

încadrează comanda‐controlul îl constituie acceptarea unui 
limbaj  special,  care  să  conțină  ideile  de  bază  de  la  care  se 
poate porni spre înțelegerea acestor concepte. 
Următorul set de 12 concepte sunt considerate ca fiind 
de  bază  în  înțelegerea  comenzii  şi  controlului  şi    necesare 
pentru  modelarea  procesului  de  comandă‐control.  Acestea 
sunt:  
 
  
  Observația ‐ percepția Transmiterea  (partajarea)
    Data    ‐  informațiilor 
  Informația    ‐  cunoştințelor 
  Cunoaşterea           ‐  înțelegerilor 
  Convingerea  Comuniunea convingerilor
  Înțelegerea
 
 
  Decizia     Acțiunea      Colaborarea    Sincronizarea 
 
 
Observația ‐ percepția, reprezintă transformarea unui 
semnal  exterior  de  orice  natură  în  reprezentări  cognitive. 
Pot  fi  identificate  două  tipuri  de  observații:  directe  şi 
indirecte.  
  Observația directă are loc când se descoperă un obiect, 
eveniment  sau  fenomen  în  domeniul  fizic  prin  unul  din 
simțuri  (văzul,  auzul,  mirosul  sau  tactil)  iar  aceasta  este 
reprezentată direct în domeniul cognitiv, figura 21. 
  Observația  indirectă,  se  manifestă  atunci  când  omul 
apelează  la  oricare  mijloc  fizic  pentru  ai  înlesni  sau 
eficientiza  observarea  unui  fenomen,  situație  sau  oricare 
obiect  din  mediul  fizic.  Acest  tip  este  şi  cel  caracteristic 
sistemelor actuale care se bazează foarte mult pe tehnologie 
pentru  observare  şi  studiere.  Din  acest  motiv,  percepțiile 
pot  fi  supuse  unor  erori  de  interpretare  datorită  calității 
mijloacelor tehnice de a reda fidel realitatea.  
   
 
 
 
 

 
Figura 21 ‐ Percepția 
 
 
Data, este reprezentarea faptelor în mod individual, a 
concepțiilor  sau  instrucțiunilor  într‐un  mod  corespunzător 
pentru comunicație, interpretare sau procesare de către om 
sau mijloacele automatizate. Exemple de date ar fi sesizările 
radar, observațiile senzorilor şi datele înregistrate. 
În  domeniul  informatic,  data  este  acceptată  ca  fiind 
“număr, mărime, relație etc. care serveşte la rezolvarea unei 
probleme  sau  care  obținută  în  urma  cercetării  urmează  să 
fie  supusă  unei  prelucrări.  Reprezentare,  accesibilă  unui 
procesor,  a  informației  prelucrate;  este  caracterizată  prin 
valorile  pe  care  le  poate  avea  prin  operațiile  primitive  de 
transformare şi prin structura sa” În domeniul militar nu s‐
a definit încă sensul curent al noțiunii şi în accepțiunea cea 
mai  largă  poate  fi  considerat  ca  fiind    ”elemente  de 
cunoaştere asupra unui eveniment, acțiune, stare sau mediu 
care oferă posesorului posibilitatea eliminării unui segment 
de  necunoaştere  fără  a  da  posibilitatea  unei  înțelegeri  de 
ansamblu,  integrale  şi  corecte  despre  eveniment,  stare, 
acțiune sau mediu finite în timp. ” Altfel spus, data poate fi 
considerată  ca  fiind  o  parte  a  unui  întreg,  care  în 
interacțiune  de  tip  logic  şi/sau  cu  alte  date  poate  genera 
întregul. 
În domeniul militar, atât informațiile cât şi datele, sunt 
definite  corespunzător  finalității  proceselor  care  le 
utilizează. În plus, definirea acestora trebuie să corespundă 
unui  grad  de  înțelegere  comun,  mediu,  astfel  încât  fiecare 
utilizator să poată fi capabil să le distingă şi să le folosească. 
  Astfel, datele sunt definite ca: 
1.  Reprezentări,  fapte,  concepte  sau  instrucțiuni, 
prezentate  într‐o manieră formalizată care poate fi utilizată 
pentru  comunicare,  procesare  sau  interpretare,  prin 
intermediul unor mijloace automate sau de către om . 
2.  Orice  reprezentări  cum  ar  fi  caracterele  scrise  sau 
orice altă formă analoagă, cărora înțelesul îi este sau îi poate 
fi ataşat ; 
3.  Elemente  de  cunoaştere  asupra  unui  eveniment, 
acțiune, stare sau mediu care oferă posesorului posibilitatea 
eliminării  unui  segment  de  necunoaştere  fără  a  da 
posibilitatea  unei  înțelegeri  de  ansamblu,  integrale  şi 
corecte despre eveniment, stare, acțiune sau mediu finite în 
timp. 
 
Informația,  este  rezultatul  procesului  de  prelucrare  a 
datelor  şi  are  o  formă  de  reprezentare  individuală.  Prin 
individual înțelegând o persoană, grup, organizație sau un 
sistem.  Pentru  fiecare  entitate  în  parte  informația  are  un 
înțeles specific şi de regulă unitar în interior iar ceea ce este 
pentru unii informație, pentru alții poate fi dată sau nimic. 
Cuvântul  informație  în  întrebuințarea  obişnuită  se 
referă  la  diferitele  puncte  din  spectrul  informațional,  de  la 
date la cunoştințe. Totuşi, ca un termen de bază, informația 
este  rezultatul  aşezării  observațiilor  individuale  (oferite  de 
senzor) într‐un context cu înțeles. 
Informația  este  elementul  principal  al  domeniului 
informațional,  dar  depinde  în  mare  măsură  de  celelalte 
domenii.  Are  punctul  de  inițiere  în  domeniul  fizic  (data) 
dar domeniul cognitiv este cel care decide ce este informație 
şi ce nu, unde este aşezată şi la ce foloseşte, figura 22. 
 

 
Figura 22 ‐ Informația 
 
 
 Cunoaşterea  presupune  concluziile  trase  din  modelul 
sugerat  de  o  informație  disponibilă.  Cunoaşterea  unei 
situații  rezultă  din  concluziile  care  pot  fi  trase  dintr‐o 
informație care se referă la acea situație. Cunoaşterea există 
atât  în  domeniul  informației  cât  şi  în  cel  cognitiv. 
Cunoştințele  sunt  acumulate  în  domeniul  cognitiv,  ca 
rezultat  al  învățării  şi  sunt  înmagazinate  în  domeniul 
informației.  Încărcarea  în  domeniul  cognitiv  individual  se 
poate  face  prin  câteva  căi,  incluzând:  instruirea  anterioară, 
antrenamentul  sau  experiența;  experiența  directă  în 
domeniul  fizic;  interacțiunea  cu  alți  indivizi;  interacțiunea 
cu domeniul informației, figura 23. 
Cunoaşterea  poate,  de  asemenea,  să  fie  mutată  din 
domeniul cognitiv în domeniul informației, atunci când este 
transmisă  altor  indivizi,  sub  forma  instrucțiunilor  sau 
regulilor de manevrare, sau pentru stocare în computere. 
 

   
Figura 23 ‐ Cunoaşterea 
 Convingerea  (conştientizarea)15  reprezintă  nivelul  de 
înțelegere  al  unei  situații  în  care  respectivul  decident  este 
edificat  pe  deplin  cu  starea  actuală  şi  evoluția  situației  în 
etapele  imediat  viitoare.  Convingerile  se  bazează  foarte 
mult  pe  informații  utile,  înțelegerea  corectă  a  situației, 
încrederea în sine şi în colaboratori şi forțe. Acest stadiu sau 
proces  mai  este  denumit  în  anumite  lucrări  „  comuniunea 
cunoaşterii”  şi  este  considerată  a  fi  mai  mult  decât 
măsurarea gradului de comuniune a informațiilor. 
Conştientizarea  se  referă  la  o  situație  şi  la  rezultatul 
interacțiunilor  complexe  dintre  cunoştințele  anterioare  (şi 
convingeri)  şi  actuala  percepție  a  realității.  Fiecare  individ 
are  un  mod  unic  de  a  conştientiza  indiferent  de  situație. 
Educația  profesională  şi  instruirea  sunt  folosite  pentru 
furnizarea  militarilor  aceleaşi  date,  informații  şi  cunoştințe 
actualizate  care  să  conducă  la  obținerea  unui  mod  similar 
de avertizare. 
 
 Înțelegerea  implică  deținerea  unui  nivel  suficient  de 
cunoştințe  care  să  permită  obținerea  unor  concluzii  despre 
posibilele  consecințe  ale  situației,  cât  şi  o  suficientă 
cunoaştere  a  situației  pentru  a  prezice  viitoarele  modele.  
Situația  conştientizată,  este  focalizată  pe  ceea  ce  este 
cunoscut  din  situațiile  trecute  şi  prezente,  în  timp  ce 
înțelegerea  unei  situații  este  focalizată  pe  ceea  ce  situația 
poate  să  devină  şi  cum  acțiuni  diferite  vor  avea  impact 
asupra situației prezente. 
   
   
 
15
Termenul din limba engleză utilizat este awareness . Nu avem certitudinea că această
interpretare este cea mai corectă din punct de vedere al limbii române prin prisma reprezentării
corecte a nivelului de cunoaştere şi aplicării acestuia în domeniul militar.
 
Transmiterea  (partajarea),  este  denumită  în  alte 
lucrări „punerea în comun” sau „comuniunea” şi în esență 
reprezintă  interacțiunea  între  entități,  direct  sau  indirect, 
prin  care  acestea  pun  la  dispoziția  reciprocă  a  datelor, 
informațiilor,  cunoştințelor,  înțelegerilor  etc.  Evoluția  în 
timp  a  depins  întotdeauna  de  evoluția  tehnologiilor  în 
domeniul comunicațiilor, dar în ultimul deceniu s‐a produs 
o  adevărată  revoluție  în  acest  sens.  Astfel,  plecând  de  la  o 
comunicare  peer‐to‐peer  (abonat  la  abonat)  s‐a  ajuns  la 
comunicarea  de tip  punct  ‐  multipunct,  care  se  bazează  pe 
existența  unor  rețele  şi  a  unor  centre  de  stocare  a 
informațiilor. Pentru o mai corectă abordare este necesar ca 
această  temă  să  fie  abordată  în  funcție  de  obiectul  de 
transmis  (conținutul  transmiterii),  astfel  putem  avea  cel 
puțin  trei  segmente  distincte:  transmiterea  datelor  şi 
informațiilor;  transmiterea  cunoştințelor;  transmiterea 
înțelegerilor. 
 
Transmiterea informației 
Punerea  în  comun  a  informației  este  o  interacțiune 
care  poate  avea  loc  între  două  sau  mai  multe  entități  în 
domeniul informațional (acestea pot fi oameni, baze de date 
sau programe) 
Abilitatea de a împărți informația este esențială pentru 
a  putea  dezvolta  un  stadiu  al  cunoaşterii  comune,  după 
cum  este  esențială  pentru  colaborarea  şi/sau  sincronizare 
(în  figura  24  este  reprezentată  interacțiunea  dintre  două 
entități care fac schimb de informații). 
Pot fi implicate multe entități iar forma de transmitere 
a  informației  poate  varia  semnificativ.  Când  două  sau  mai 
multe  persoane  sunt  situate  la  mică  distanță,  informația 
poate fi schimbată între acestea prin voce, conversând unul 
cu celălalt, alte tehnici care implică mişcări ale corpului, ca 
semnele făcute cu mâinile, gesticulările, pot fi de asemenea 
întrebuințate.  Când  două  sau  mai  multe  persoane  sunt 
geografic  situate  la  distanță,  pentru  transmiterea 
informațiilor  trebuie  folosite  câteva  tipuri  de  tehnologie 
(telefonul, poşta electronică, teleconferința). În timp, diferite 
tipuri  de  tehnologie  au  fost  dezvoltate  pentru  a  capta, 
înmagazina şi transmite informațiile.  
 
 

 
 
Figura 24 ‐ Transmiterea (partajarea) informației 
 
Transmiterea cunoştințelor 
Într‐o  oarecare  măsură  transmiterea  cunoştințelor 
există  în  toate  eforturile  depuse  de  oameni,  pentru  a 
colabora şi se manifestă cu precădere în domeniul cognitiv, 
aşa cum este arătat în figura 25.  
 
 
  
 
Figura 25 ‐ Transmiterea (partajarea) cunoştințelor 
 
Instrucția  şi  doctrina  au  fost  angajate  de‐a  lungul 
istoriei  să  dezvolte  un  înalt  grad  al  transmiterii 
cunoştințelor,  avertizărilor,  în  rândul  trupelor  astfel  încât 
acestea  să  înțeleagă  şi  să  reacționeze  la  situații  în  modul 
indicat. Transmiterea cunoştințelor este esențială pentru ca 
elementele independente ale unei forțe să‐şi poată coordona 
acțiunile şi devină vitală, mai ales, când forțele încearcă să‐
şi  coordoneze  acțiunile  fără  comunicații  sau  încearcă  să  se 
auto‐sincronizeze. 
Gradul  în  care  transmiterea  cunoştințelor  poate  fi 
dezvoltată  are  o  influență  semnificativă  asupra  naturii 
comenzii  şi  controlului,  naturii  şi  cantității  comunicărilor 
necesare dezvoltării şi întreținerii transmiterii de avertizări, 
uşurinței şi gradului în care forțele pot fi sincronizate. 
 
Comuniunea convingerilor 
Comuniunea convingerilor reprezintă o stare existentă 
în domeniul cognitiv când două sau mai multe entități sunt 
în  măsură  să  dezvolte  cunoştințele  similare  despre  o 
situație anume, aşa cum este descris în figura 26.  
Gradul  de  asemănare  cerut  (sau  de  diferențe 
tolerabile)  va  depinde  de  tipul  şi  gradul  de  colaborare  şi 
sincronizare necesar. 
O multitudine de factori influențează gradul în care un 
stadiu  al  comuniunii  poate  fi  dezvoltat  între  două  sau  mai 
multe  entități  (similitudinile  şi  deosebirile  punctelor  de 
vedere,  cultural  limbajul  şi  urmărirea  intereselor). 
Convingerile  comune  reprezintă  o  cerință  esențială  pentru 
abilitatea  de  a  sincroniza  acțiunile  în  domeniul  fizic  în 
absența unui plan detaliat. 

 
Figura 26 ‐ Comuniunea convingerilor 
 Decizia, este de asemenea situată în domeniul cognitiv 
şi reprezintă alegeri, opțiuni  asupra  a ceea  ce  este de  făcut 
(figura 27). 
  Lărgirea viziunii asupra deciziei presupune includerea 
tuturor  acestora  într‐un  model  conceptual  al  spațiului 
misiunii indiferent de nivelul la care se manifestă.  
  Deşi  deciziile  sunt  descrise  ca  fiind  rezultatul 
înțelegerii, ele pot fi luate în mod evident şi în lipsa oricărei 
înțelegeri.  Din  această  cauză,  în  domeniul  militar  se 
încearcă  sprijinirea  proceselor  de  comandă  şi  control  prin 
mai  multe  mijloace  tehnice  care  să  poate  aduce  mai  multe 
date şi informații, astfel încât să se reducă la minim gradul 
de  necunoaştere  şi  în  acest  mod  să  se  reducă  riscul  unor 
decizii în situații de incertitudine. 
 

 
 
Figura 27 ‐ Decizia 
 
Acțiunea  se  desfăşoară  în  domeniul  fizic  şi  este 
determinată  de  deciziile  din  domeniul  cognitiv.  Decizia 
poate  declanşa  direct  o  acțiune  nouă  sau  poate  continua 
una deja în curs modificând‐ui parametrii. Acțiunea poate fi 
decisă de un nivel superior în urma unei decizii urmată de 
un ordin (informație) sau  din proprie inițiativă, ca  rezultat 
al deliberărilor proprii.  
Nivel individual al cunoaşterii, influențează nivelul de 
conştientizare,  gradul  de  înțelegere  şi  procesul  de  luare  a 
deciziilor.  Diagrama  din  figura  28  evidențiază  cunoaşterea 
unei situații specifice ca o valoare de intrare în procesul de 
luare a deciziei. 
 

 
 
Figura 28 ‐ Acțiunea 
 
 Colaborarea este un proces care are loc între două sau 
mai  multe  entități  în  domeniul  cognitiv  şi  implică 
întotdeauna  lucrul  în  comun  pentru  atingerea  unui  scop 
(figura  29).  Această  particularitate  îi  dă  distincție  în  fața 
simplelor  comuniuni  ale  datelor  şi  informației, 
cunoştințelor sau a convingerilor. 
Procesul  de  colaborare  este  reprezentat  ca  un 
dreptunghi  punctat  între  cele  două  entități.  Colaborarea 
cere abilitatea de a avea comuniune de informații. 
 

 
 
 
Figura 29 ‐ Colaborarea 
 
 
 
 Colaborarea  implică  o  punere  în  comun  a  datelor, 
informațiilor,  cunoştințelor  şi  percepțiilor  referitoare  la 
anumite  fapte  şi  situații,  presupunând  lucrul  împreună  al 
tuturor actorilor ce urmăresc îndeplinirea unui scop comun. 
Pentru  a  înțelege  exact  sensul  termenului,  trebuie 
menționat, mai întâi, ceea ce nu este colaborarea: 
‐  Punerea  în  comun,  de  la  bun  început,  a  unor  date, 
informații sau cunoştințe, fără a urmări un anumit scop. 
‐  Publicarea  acestora/distribuirea  lor  către  anumiți 
utilizatori. 
‐  Schimburile  de  informații  ce  nu  se  înscriu  în 
beneficiul  unui  scop  comun  (ex.rapoartele  de  rutină  ale 
situației unei unități sau rapoartele punctuale ale activității 
inamicului sunt vag racordate la obiective comune). 
Acestea  sunt  simple  situații  de  partajare,  de 
transmitere. 
Colaborarea  necesită  comunicări  active  şi  lucrul 
împreună. Exemplul militar clasic este planul de colaborare 
(cooperare),  în  cadrul  căruia  actorii  cu  diferite  zone  de 
responsabilitate  diferite  urmăresc  simultan  îndeplinirea 
aceloraşi obiective ale misiunilor. 
Scopul colaborării este acela de a permite o înțelegere 
şi  o  perspectivă  similară  asupra  situației,  concomitent  cu 
sincronizarea,  în  vederea  organizării  optime  a  activităților, 
astfel  încât  să  fie  evitate  redundanțele  ori  impedimentele 
reciproce, şi să se obțină un efect sinergic. 
Colaborarea  presupune  mai  multe  fațete,  precum: 
timpul  necesar,  continuitatea,  amploarea,  densitatea 
informațiilor, domeniul, structura, rolul participanților şi modul 
de interrelaționare a acestora. 
În multe situații militare, colaborarea este dificilă sau, 
uneori,  chiar  imposibilă,  fără  tehnologie  specializată.  De 
aceea,  deşi  colaborarea  este  omniprezentă,  calitatea  sa  este 
determinată  de  un  număr  de  factori  precum:  conducerea 
(organizarea  colaborării  în  funcție  de  priorități  şi  atunci 
comandantul  încearcă  să  impună  un  anumit  fel  de 
interacțiune),  organizarea,  doctrina,  pregătirea,  experiența 
şi stabilirea TTP (tactici, tehnici şi proceduri) ale forței. 
Implicând  pe  cei  responsabili  în  conducerea  şi 
susținerea operațiilor, aceasta permite luarea în calcul a mai 
multor  situații  neprevăzute  care  pot  avea  loc.  Colaborarea 
în procesul de luare a deciziei poate conduce la alegeri mai 
bune  în  cazul  problemelor  complexe  şi  la  îmbunătățirea 
legăturilor  dintre  planificare  şi  execuție,  în  condițiile  unui 
mediu de operație în care schimbările se produc rapid şi în 
condiții de stres. 
Colaborarea lor poate avea maximă eficiență atunci când: 
‐  sunt  implicați  toți  actorii  importanți  pentru 
îndeplinirea misiunii respective; 
‐  se  realizează  pe  toată  durata  misiunii  la  toate 
eşaloanele de comandă; 
‐  există o interconectare între toți membrii echipei; 
‐  comunicarea între colaboratori nu este restricționată; 
‐  este  participativă  (toți  actorii  sunt  angajați  în 
procese); 
‐ este continuă; 
‐  activitatea  desfăşurată  de  fiecare  membru  al  echipei 
se sincronizează cu cea a celorlalți; 
‐ echipa dispune de o bună informare; 
‐  echipa  dispune  de  mijloace  eficiente  de  comunicare 
de imagini, informații şi date; 
‐  se  desfăşoară  atât  la  nivel  informațional  cât  şi 
cognitiv; 
 ‐  toți  colaboratorii  au  o  motivație  puternică  pentru 
îndeplinirea  scopului  urmărit;  mai  întâi  colaboratorii 
trebuie  să  fie  de  acord  asupra  importanței  şi  legitimității 
scopurilor pe care le au de urmat. Dacă actorii nu consideră 
drept legitim şi important acest scop, ei nu sunt motivați să 
lucreze  împreună  sau  să  facă  investiții  (de  timp, 
informaționale,  de  resurse  energetice)  necesare  pentru 
succes; 
‐ actorii au măcar un minimum de cunoştințe generale 
asupra scopurilor, dacă nu chiar expertiză; 
‐ competența colaboratorilor în folosirea tehnologiei şi 
încredere în tehnologia utilizată; 
‐  cunoaşterea  şi  gradul  de  înțelegere  pe  care  îl  arată 
participanții  unul  către  celălalt;  aceasta  implică  niveluri 
similare  sau  compatibile  de  instruire,  educare,  cultură  şi 
experiență;  
În  lipsa  îndeplinirii  acestor  condiții,  colaborarea  este 
imposibilă,  putând  apărea  disfuncții  majore.  În  schimb, 
existând  un  acord  unanim,  părțile  pot  organiza  dezbateri 
eficiente. Pe de altă parte, capacitatea tehnică şi cognitivă de 
comunicare  implică,  pe  de  o  parte,  aparatura  aferentă,  iar 
pe de altă parte un limbaj comun despre o anume problemă 
apărută. 
Colaborarea  este  diferită  în  funcție  de  mediu,  astfel 
încât  pot  fi  deosebite  trei  tipuri  de  colaborări:  în  mediul 
fizic, în mediul informațional şi în mediul cognitiv. 
 
Colaborarea în  domeniul  informațional oferă posibilitatea 
creării unei percepții comune asupra spațiului de luptă prin 
punerea  în  comun  a  datelor  şi  informațiilor.  Colaborarea 
din  domeniul  informațional  stă  la  baza  creării  imaginii 
operaționale comune şi a autosincronizării.  
 Informațiile centralizate la care au acces utilizatorii din 
grila  actorilor  (luptătorilor)  pot  fi  privite  din  perspective 
multiple,  ceea  ce  va  permite  identificarea  tiparelor  şi  a 
anomaliilor,  cu  rezultate  benefice  pentru  capacitatea  de 
previziune  a  modului  de  evoluție  ulterioară  a 
evenimentelor.  Acest  lucru  va  avea  efecte  pozitive  în  plan 
decizional, reducând riscul alarmelor false şi al interpretării 
greşite  a  datelor  şi  informațiilor.    În  final,  o  mai  rapidă 
transmitere  a  informațiilor,  prin  mijloacele  de  prelucrare 
automată a datelor, permite o mai rapidă integrare a noilor 
date,  pentru  cunoaşterea  spațiului  de  luptă.  Fapt  esențial, 
dat  fiind  că,  adeseori,  în  Era  Informațională,  rapiditatea 
comenzii este crucială. 
Partajarea  informațiilor  nu  poate  fi  efectuată  fără 
anumite  costuri,  dintre  care  cea  mai  mare  parte  vor  fi 
alocate  pentru  achiziționarea  de  tehnică  de  calcul.  Evident 
aici  un  rol  deosebit  de  important  îl  vor  juca  sistemele  de 
securitate  a  informațiilor,  care  pe  lângă  faptul  că  sunt 
costisitoare  devin  şi  agasante  iar  uneori  dacă  sunt  prost 
configurate  pot  genera  întârzieri  sau  refuzul  de  a  permite 
accesul la resursele informaționale. 
 
Colaborarea în domeniul cognitiv poate varia foarte mult, 
depinzând  de  comuniunea  de  limbă  a  colaboratorilor,  de 
nivelul  de  educație  şi  cultură  (națională  sau 
organizațională),  de  nivelul  de  implicare  al  acestora  (de 
gradul de motivare), de încrederea în mediul de colaborare 
(incluzând  abilitatea  lor  de  a  o  folosi  atunci  când  sunt 
cerute  capabilități  tehnice)  şi  de  eventualele  experiențe  de 
lucru comune din perioada anterioară. 
Beneficiile  potențiale  ale  colaborării  cognitive  sunt 
enorme.  O  mai  bună  înțelegere  a  situației  militare  şi  a 
factorilor  care  o  conduc  sunt  cele  mai  evidente  beneficii  şi 
corespund unei înțelegeri comune a problemei. 
Oportunitatea  de  a  planifica  prin  colaborare  este,  de 
asemenea, esențială. 
 
Colaborarea  în  domeniul  fizic  este  de  fapt  sincronizarea, 
care este definit concept separate al comenzii şi controlului.  
 
Sincronizarea  se  desfăşoară  în  domeniul  fizic  şi  este 
cel  mai  de  seamă  aranjament  al  lucrurilor  şi  efectelor  în 
timp  şi  spațiu,  este  rezultatul  planificării  detaliate  şi  al 
conştientei  coordonări  sau  colaborări,  aşa  cum  este 
prezentat  în  figura  30.  Totuşi,  poate  să  fie  şi  rezultatul 
comuniunii  de  convingere  cu  privire  la  o  situație  care 
asigură o adecvată ghidare pentru acțiune. 
 

 
Figura 30 ‐ Sincronizarea 
 Sincronizarea  este  definită16  ʺun  aranjament  al 
lucrurilor  în  timp  şi  spațiu  în  jurul  unui  scopʺ.  În  context 
militar,  sincronizarea  poate  fi  gândită  ca  ʺacele  ieşiri 
caracteristice  proceselor  de  comandă‐control  (C2)  care 
aranjează  şi  adaptează  continuu  relațiile  dintre  acțiuni 
(incluzând  mişcarea  şi  sarcinile  forțelor),  în  timp  şi  spațiu, 
în  scopul  de  a  obține  îndeplinirea  obiectivelorʺ17.  Această 
caracterizare  a  sincronizării  implică  cel  puțin  3  proprietăți 
importante. 
În primul rând, sincronizarea apare în domeniul fizic, 
după care e necesară fuziunea tuturor domeniilor (cognitiv, 
informațional şi fizic). Deoarece viteza procesului de luare a 
deciziei şi fluxul de informații în raport cu procesele de C2 
sporeşte, dinamica asociată elementelor forței din domeniul 
fizic, va defini limitele sincronizării în toate domeniile. 
Chiar  şi  când  elementele  de  forță  sunt  predestinate 
pentru  o  mai  mare  viteză,  aceasta  va  fi  mai  tot  timpul 
limitată  din  cauză  că  oamenii  nu  se  pot  mişca  cu  viteza 
gândirii sau a unei informații. 
În  al  doilea  rând,  obținerea  gradului  necesar  de 
sincronizare, va cere o concepție organizatorică de C2, la un 
nivel al centralizării sau descentralizării care să asigure acel 
grad  corespunzător  de  direcționare  şi  flexibilitate  pentru 
diverse  tipuri  de  mediu,  misiuni,  trupe  şi  capabilități  de 
suport informațional care trebuie reconsiderate. 
În  al  treilea  rând,  sincronizarea  implică  adesea  atât 
armonizarea  pe  verticală  cât  şi  pe  orizontală.  Ea  cere 
armonizarea  pe  verticală  peste  eşaloane  multiple  ale 
organizației  şi  agregarea/dezagregarea  unor  activități  care 
16
Alberts David, Garstka John J., Hayes Richard E., Signori David A. - Understanding
Information Age Warfare - CCRP Publications, August 2001 
17
Garstka, John J. - Network Centric Warfare: An Overview of Emerging Theory - PHALANX
(December 2000).
sunt de interes la aceste eşaloane, în scopul de a se asigura 
că acțiunile la cel mai de jos nivel, cel tactic, sunt consistente 
cu nivelul operațional superior şi se pot raporta scopurilor 
strategice.  Armonizarea  pe  orizontală  se  derulează  de‐a 
lungul multiplelor dimensiuni ale proceselor C2, incluzând 
şi pe cele asociate cu diferite organizații şi zone funcționale, 
cu diferite tipuri de forțe şi porțiuni din spațiul misiunii. 
Sincronizarea  este  un  concept  tot  mai  important,  dar 
obținerea  ei  devine  o  mare  provocare  dintr‐o  serie  de 
motive,  ca,  sporirea  complexității,  mărirea  eterogenității  şi 
un rapid ritm al evenimentelor. 
Mijloacele tradiționale de atingere a sincronizării sunt 
acelea  care  rezultă  din  dezvoltarea  şi  promulgarea 
doctrinelor,  tacticilor  şi  procedurilor.  Educația  extinsă  şi 
antrenamentul  pot  fi  folosite  pentru  a  crea  o  cultură  a 
lucrului  în  echipă,  bazată  pe  o  comună  înțelegere  a 
misiunii,  a  mijloacelor  pentru  îndeplinirea  misiunii  şi  a 
limbajului pentru aplicarea acestor mijloace. 
 
 CAPITOLUL 6

CONCEPTE ASOCIATE
RĂZBOIULUI BAZAT PE
REŢEA
 
Aşa  cum  am  menționat,  esența  acestui  concept  poate  fi 
exprimată  prin  patru  cuvinte:  mobilitate,  conectivitate, 
cunoaştere  şi  precizie,  iar  acestea  sunt  materializate  în 
superiorități  în  toate  domeniile  şi  conduc  la  obținerea  de 
succese în spațiul de luptă,  aşa cum este prezentat în figura 
31  .  

Figura 31 ‐ Convergența între superioritate şi efecte  
 
 Pentru  a  face  ca  aceste  caracteristici  să  devină  realități 
ale  acțiunii  militare  moderne  este  necesar  ca  spațiul  de 
luptă  să  permită  o  vizualizare  şi  interpretare  comună,  iar 
acest  lucru  este  posibil  printr‐o  imagine  unică,  cunoscută 
sub  denumirea  de  imagine  operațională  comună  ‐  COP 
(Common Operational Picture). 
Imaginea  operațională  comună,  figura  32,  presupune 
existența  unei  baze  de  date  organizate  ca  un  centru  de 
cunoştințe (knowledge centre) care prelucrează toate datele 
provenite de la rețeaua de senzori şi permite furnizarea de 
informații  utile  despre  inamic,  trupe  proprii  şi  mediu  în 
mod  unitar,  permițând  astfel  ca  toți  cei  care  au  dreptul  să 
consulte acest centru să aibă aceleaşi informații, în timp real 
şi în locurile unde se află. În acest fel se presupune că vor fi 
eliminate  neînțelegerile  sau  interpretarea  diferențiată  şi 
eronată  a  unor  date  preliminare,  conducând  totodată  la: 
economia  de  forțe,  reducerea  timpului  de  reacție  şi 
creşterea  preciziei.  Dar  cel  mai  importantă  influență  o  va 
avea  asupra  coordonării  şi  sincronizării  forțelor  şi 
acțiunilor.  
  
Figura 32 ‐ Imaginea operațională comună 
            

OPERAŢII BAZATE PE EFECTE

În  domeniul  joint,  Operațiile  Bazate  pe  Efecte  (Effect 

Based  Operations  –  EBO)  sunt  un  nou  mod  de  a  gândi 
despre  translatarea  efectelor  către  obiective  şi  folosirea 
tuturor  elementelor  puterii  naționale,  cinetice  şi  non‐
cinetice, pentru îndeplinirea acestora.  
Pentru a crea un efect, trebuie să avem în primul rând 
un obiectiv clar definit, decisiv şi posibil de realizat, având 
în  minte  un  scop  final  clar.  Pentru  a  îndeplini  obiectivul, 
câteva acțiuni trebuie să aibă loc pentru a atinge rezultatele 
dorite.  Înțelegerea  şi    cunoaşterea  situației,  a  ordinii  şi 
amprentei  COG  al  adversarului,  a  vulnerabilităților  şi 
rezultatelor  ce  se  doresc  a  fi  obținute,  sunt  esențiale  în 
determinarea  efectelor  pe  care  acțiunea  le  va  avea. 
Înțelegerea  şi  şi  analiza  ulterioară  la  nivel  înalt  a  COG  pot 
furniza  pătrunderea  în  vulnerabilitățile  adversarului  şi 
determinarea  efectelor  care  pot  obține  intenția  noastră 
națională. 
  COG  la  nivel  strategic,  operativ  şi  tactic  pot  fi 
deasemenea  diferite.  De  exemplu,  la  nivel  strategic,  COG 
poate  fi  voința  națională,  o  resursă  economică  sau  locație 
geografică  care  sprijină  deasemenea  susținerea  şi 
transportul. Operațional,  COG  poate  fi „balanța mentală  şi 
psihologică  a  unui  comandant  cheie”  sau  liniile  de 
comunicație  care  sprijină  mişcările  logistice.  În  final,  la 
nivel tactic, COG poate fi o importantă bucată de teren sau 
un  port.  Înțelegerea  COG  şi  a  vulnerabilităților  critice  pot 
permite  unui  actor  să  ia  acțiunile  corespunzătoare  pentru 
obținerea efectelor dorite împotriva altui actor. 
Istoria şi studiul conflictelor şi războaielor precedente, 
indică  că  acest  concept  al  EBO  nu  este  nou.  Percepția 
actuală a principiilor EBO, indică clar neînțelegerea naturii 
totale  a  acestora  ca  o  capacitate.  Cunoaşterea  oponentului 
poate  fi  utilizată  pentru  a  crea  un  efect  psihologic  care 
sprijină îndeplinirea obiectivului general. 
Putem  defini  astfel  EBO,  ca  un  proces  de  obținere  a 
rezultatului  strategic  dorit  asupra  adversarului,  prin 
aplicarea  sinergistică,  multiplicativă  şi  cumulativă  a 
întregii  game  de  operații  militare  şi  non‐militare,  la 
nivelele tactic, operativ şi strategic. 
EBO reprezintă un nou  mod de gândire, despre lupta 
cu  un  adversar,  care  caută  focalizarea  continuuă  a  întregii 
game de avantaje asimetrice, împotriva punctelor cheie ale 
sistemului  inamicului,  pentru  distrugerea  coerenței 
acestuia.  Putem  afirma  că  EBO  transformă  arta  şi  ştiința 
războiului. 
Principiile EBO sunt următoarele: 
 •  obiectivele  strategice  şi  operative  trebuie 
determinate după rezultate; 
•  trebuie aplicate la toate nivelurile; 
•  necesită un scop final bine precizat; 
•  utilizează toate elementele puterii; 
•  utilizează atât forțe letale , cât şi forțe neletale; 
•  sprijină toate misiunile; 
•  oferă  o  abordare  care  modelează  un  adversar  ca 
pe un sistem; 
•  oferă economia forțelor. 
  Pentru a obține o mai bună înțelegere a acestor valori 
critice,  trebuie  ca  în  primul  rând  să  înțelegem  diferența 
dintre efectele directe şi cele indirecte. 
  Efectele directe sunt imediate, de prim ordin, rezultatul 
acțiunilor militare fără efecte de intervenție sau mecanisme 
între acțiune şi rezultat, fiind de obicei uşor recunoscute. 
  Efectele  indirecte  sunt  efecte  sistemice  de  ordin 
secundar  sau  terțiar,  rezultatele  create  printr‐un  efect 
intermediar  sau  mecanism  pentru  producerea  rezultatului, 
care  pot  fi  de  natură  fizică  sau  psihologică.  Acest  tip  de 
efecte  tind  să  fie  întârziate  şi  pot  fi  dificil  de  recunoscut, 
fiind  adesea  rezultatul  cumulativ  sau  în  cascadă  al  mai 
multor efecte directe combinate. 
  Efectele  în  cascadă  sunt  efecte  directe,  indirecte, 
complexe  sau  cumulative  care  disturbă  un  sistem.  Aceste 
efecte  îmbracă  aspectele  unui  efect  de  accelerare  sau  de 
multiplicare  şi  necesită  o  perspectivă  a  sistemului 
referitoare  la  relațiile  de  colaborare,  dependințe  sau 
conexiunile  între  elementele  componente.  Efectele  în 
cascadă pot fi vicioase sau virtuoase, depinzând de punctul 
de vedere al actorilor. 
 Efectele  EBO  sunt  consecințe  cumulative  asupra 
mediului strategic, a uneia sau mai multor acțiuni luate, de 
orice nivel, cu orice instrument de putere: 
•  asupra unui actor; 
•  asupra uneia sau mai multor dimensiuni; 
•  intenționate,  neintenționate,  dorite,  nedorite, 
aşteptate, neaşteptate, pozitive, negative; 
•  asupra voinței sau capacității. 
Calitățile efectelor: 
•  fără limite de timp (nu doar viteza acțiunii); 
•  durata (sortarea şi definirea clară). 
Pentru  a  înțelege  EBO  este  necesară  şi  înțelegerea  altor 
concepte    asociate/derivate  care  concură  la  planificarea, 
evaluarea şi executarea operațiilor militare: 
•  abordarea  bazată  pe  efecte  (Effects  Based 
Approach – EBA) : determinarea guvernamentală a marilor 
obiective strategice; 
•  selectarea  obiectivelor  bazată  pe  efecte  (Effects 
Based  Targeting  –  EBT):  determinarea  țintelor/obiectivelor 
şi răspunsul adecvat, corespunzător efectului dorit; 
•  planificarea  bazată  pe  efecte  (Effects  Based 
Planning – EBP): translatarea obiectivelor militare strategice 
în operații militare. 
EBO  nu  intenționează  să  înlocuiască  nici  unul  dintre 
aceste concepte. Dimpotrivă cuprinde toate aceste abordări, 
dar  adaugă  suport  pentru  o  evaluare  şi  distribuire  a 
misiunilor  dinamică,  economia  forțelor  şi  considerații  de 
timp. 
EBO  se  bazează  esențial  pe  pregătirea  informativă  a 
spațiului  de  luptă  (Intelligence  Preparation  of  the 
Battlespace – IPB). 
 IPB  este  o  metodologie  analitică,  riguroasă,  care  este 
focalizată  pe  furnizarea    informațiilor  predicitive  către 
luptători,  la  timpul  potrivit,  pentru  planificarea  şi 
executarea  operațiilor.  Procesul  furnizează  mijloace 
structurate  pentru  obținerea,  corelarea  şi  exploatarea 
informațiilor,  la  toate  nivelele  luptei,  sprijinind  pe  cei  care 
iau decizii. 
Acest  proces  este  în  acelaşi  timp  secvențial,  dar 
deasemenea continuu şi ciclic. El cuprinde următorii paşi: 
•  definirea mediului; 
•  descrierea efectelor spațiului de luptă; 
•  evaluarea adversarului; 
•  determinarea  cursurilor  de  acțiune  ale 
adversarului. 
Descrierea  efectelor  spațiului  de  luptă  este  o  etapă 
necesară  în  a  determina  dacă  efectul  dorit  de  comandant 
este realizabil sau nu. 
  Evaluarea  adversarului  şi  estimarea  cursurilor  de 
acțiune  potențiale  ale  acestuia,  pot  dezvălui  capacitatea 
şi/sau  intenția  de  angajare  a  mijloacelor  pe  care 
comandantul le consideră importante. 
  IPB  poate  dezvălui  deasemenea  ceea  ce  nu  este 
cunoscut  şi  potențialul  țintelor  ce    apar  pe  timpul  cursului 
operației.  Fiecare  element  al  IPB  este  dependent  de 
informație.  
  Elementele  esențiale  a  informațiilor  despre  inamic 
includ:  capacitățile  adversarului  de  colectare  a 
informațiilor,  prezența  şi  intenții,  informații  critice  şi 
cunoştințele probabile ale adversarului. 
 PLANIFICAREA BAZATĂ PE EFECTE

Planificarea bazată pe efecte (Effects Based Planning ‐ 
EBP)    este  un  proces  complex,  bazat  pe  sprijinul  deciziilor 
sofisticate  şi  al  IT    şi  se  bazează  pe  următorul  lexicon  de 
efecte: 
•  încurajare, reasigurare; 
•  influență, convingere, contraargumentare; 
•  prevenire, descurajare, forțare; 
•  întrerupere, izolare, deteriorare; 
•  incapacitare, distrugere. 
Impactul  psihologic  în  operațiile  militare  nu  poate  fi 
subestimat  şi  pentru  a  atinge  efectele  dorite  trebuie 
explorată mai departe dimensiunea umană, atât înainte, cât 
şi pe timpul oricărui conflict. Planificarea, pentru obținerea 
celor mai potrivite efecte, trebuie să examineze conexiunile 
cauzale care conduc la obiectivul urmărit. 
  Factorii  geostrategici,  în  zona  operativă  a  teatrului  de 
acțiune,  necesită  o  evaluare  a  factorilor  politic,  economic, 
sociologic,  informațional  şi  psihologic,  pentru  a  permite 
planificarea  adecvată  şi  evaluarea  cursurilor  de  acțiune. 
Aceste  cursuri  trebuie  să  ia  în  considerare  mijloacele 
asimetrice,  prin  care  un  potențial  adversar  caută  să  obțină 
avantaje. 
O definiție a războiului asimetric este: ”ridicarea unei 
puteri  tactice  sau  operative    inferioare,  împotriva 
vulnerabilităților  unui  oponent  superior,  pentru  a  obține 
un  efect  disproporționat,  cu  scopul  de  a  submina  voința 
oponentului  pentru    obținerea  obiectivelor  strategice  ale 
actorului  asimetric”.  Componenta  esențială  este  impactul 
psihologic şi ceea ce o națiune doreşte să sacrifice pentru o 
cauză sau interes particular. 
  Planificarea  la  nivel  strategic  național  conectează 
scopurile  cu  obiectivele  politicii  naționale.  De  asemenea 
destină  mijloacele  pentru  atingerea  condiției  finale  (end‐
state).  Istoria  demonstrează  nevoia  de  cooperare  dintre 
agenții şi necesitatea de distribuire a informațiilor, pentru o 
analiză  eficientă  a  misiunii  şi  un  scop  final  identificabil. 
Definirea clară a obiectivelor şi condițiilor cu criterii finale, 
furnizează  cel  mai  bun  curs  de  acțiune  şi  duce  la 
identificarea efectelor dorite. 
  Planificarea operativă conectează nivelurile strategic şi 
tactic,  prin  aranjarea  evenimentelor  tactice  în  timp  şi 
succesiv,  pentru  a  obține  scopurile  de  nivel  național. 
Planificarea  militară  la  nivelurile  operative  include 
pregătirea  informațiilor,  a  spațiului  de  luptă,  deplina 
integrare  a  operațiilor  din  spate  cu  operațiile  la  contact  şi 
cele  din  adâncime,  alocarea  forței  şi  emiterea  ordinelor. 
Adesea  războiul  informațional  şi  în  special  operațiile 
psihologice  (PSYOPS)  este  văzut  ca  o  tehnică  soft  pentru 
pregătirea spațiului de luptă înainte de intrarea în conflict. 
  Pentru  obținerea  unei  planificări  operative,  mult  mai 
eficientă,  a  operațiilor  bazate  pe  efecte,  maximizarea 
expertizei  în  teatrele  de  operații  este  o  necesitate. 
Cunoştințele  dobândite  despre  un  popor,  precum  şi 
angajarea  în  toate  aspectele  sale  diplomatice,  politice, 
economice  şi  militare,  vor  ajuta  la  înțelegerea  acestuia,  a 
culturii şi conduitei sale din punct de vedere psihologic. 
  Tipic,  această  planificare  este  focalizată  pentru 
obținerea  unui  obiectiv  specific,  cum  ar  fi  capturarea  unui 
teritoriu,  distrugerea  infrastructurii  esențiale,  schimbarea 
regimului  politic  sau  stoparea  agresiunii.  Planificarea 
pentru  conflictele  la  acest  nivel  translatează  intenția 
comandantului  şi  obiectivele  operaționale,  care  acoperă 
toate  aspectele  conflictului,  în  operații  şi  forțe  militare  cu 
destinație specifică. 
  Planificarea trebuie să includă dobândirea avantajului 
punctelor  forte  proprii  şi  evaluarea  vulnerabilităților 
adversarului,  cu  scopul  final  de  a  afecta  capacitățile 
acestuia şi dorința de a rezista. 
  Factorii  geostrategici  în  aria  operațională  a  teatrului 
necesită  o  evaluare  exactă  a  factorilor  politici,  economici, 
sociologici,  informaționali  şi  psihologici,  pentru  a  permite 
planificarea  şi  evaluarea  cursurilor  de  acțiune  la  toate 
nivelurile: strategic, operativ şi tactic.  

VITEZA COMENZII

Viteza  comenzii  (Speed  of  Command),  este  o 

caracteristică  proprie  tuturor  acțiunilor  de  comandă‐
control,  organizații  şi  sisteme.  Ea  exprimă  timpul  necesar 
pentru  a  identifica  şi  recunoaşte  o  situație  (ori  schimbările 
unei situații), a identifica opțiunile şi capabilitățile, a selecta 
un  curs  al  acțiunilor  potrivit  şi  a‐l  exprima  în  ordine  şi 
planuri.  Atât  timp  cât  cursul  acțiunilor  rămâne  în  cadrul 
proiectat  planul  rămâne  valabil.  Replanificarea  este  mare 
consumatoare de timp şi energie. Omnisciența pe care RBR 
o  face  posibilă  poate  modifica  radical  situația.  Practic, 
viteza  sporită  a  comenzii  oferă  posibilitatea  câştigării  şi 
menținerii inițiativei şi devansării inamicului. Esența vitezei 
comenzii  este  reprezentată  de  tendința  de  a  reduce  ciclul 
OODA (Observare, Orientare, Decizie, Reacție), figura 33. 
 
  
Figura 33 ‐ Ciclul de comandă şi control 
 
Războiul bazat pe rețea permite trecerea de la războiul 
clasic  de  uzură  la  un  stil  de  luptă  mult  mai  rapid  şi  mai 
eficient , caracterizat de noile concepte: viteza de comandă 
şi autosincronizarea. 
RBR,  unde  timpul  de  luptă  joacă  un  rol  critic,  este 
analog  cu  noul  model  economic,  cu  potențiale  beneficii 
crescute  ale  investiției.  Ratele  extrem  de  ridicate  şi 
accelerate  ale  schimbării  au  un  profund  impact  asupra 
rezultatelor,  blocarea  strategiilor  alternative  ale  inamicului 
şi  deblocarea  succesului.  Pentru  ca  acestea  să  fie  realizate, 
există două căi complementare: 
‐  RBR  dă  posibilitatea  forțelor  proprii  să  dezvolte 
viteza de comandă; 
‐  RBR  permite  forțelor  să  se  organizeze  de  jos  în  sus 
sau  să  se  autosincronizeze,  pentru  a  atinge  intenția 
comandantului. 
 Viteza de comandă are trei părți: 
•  Forțele obțin superioritatea informațională având 
o  conştientizare  sau  înțelegere  mai  bună  a  câmpului  de 
luptă,  față  de    simple  date  primare,  neprelucrate.  Acest 
lucru  va  necesita  senzori  excelenți,  rețele  rapide  şi 
puternice,  tehnologia  imaginii  şi  capacități  sofisticate  de 
modulare şi simulare. 
•  Forțele,  acționând  cu  viteză,  precizie  şi  pe  mare 
întindere,  obțin  concentrarea  efectelor  versus  concentrarea 
forțelor. 
•  Rezultatele  care  urmează  sunt  împiedicarea 
rapidă a cursurilor de acțiune ale adversarului şi şocul creat 
de evenimentele strâns înlănțuite. Acestea distrug strategia 
adversarului  şi  se  consideră  că  opresc  ceva  înainte  de  a 
începe.  Unul  dintre  punctele  forte  ale  RBR  este  potențialul 
său,  fără  limite,  de  a  compensa  dezavantajul  în  cantitate, 
tehnologie sau poziție. 
Viteza  de  comandă  facilitează  fenomenul  de  blocare 
întâlnit  în  economie,  dar  cu  mult  mai  multe  efecte 
puternice. În afaceri blocarea durează adesea ani de zile, pe 
când  în  război  poate  fi  obținută  în  câteva  săptămâni  sau 
chiar mai puțin. 
Operațiile militare sunt enorm de complexe şi potrivit 
teoriei complexității asemenea întreprinderi se organizează 
cel  mai  bine  de  jos  în  sus.  Totuşi,  tradițional,  comandanții 
militari  acționează  pentru  a  obține  sincronizarea  directă  a 
comenzii  de  sus  în  jos,  pentru  a  obține  nivelul  necesar  al 
concentrării  de  forțe  şi  mijloace  la  punctul  de  contact  cu 
adversarul.  Deoarece  fiecare  element  al  forței  are  un  ritm 
unic  de  acțiune  şi  deoarece  erorile  în  deplasarea  forțelor 
consumă  inutil  puterea  combativă,  lupta  la  nivel  operativ 
este  redusă  la  o  funcție  pas  cu  pas,  care  necesită  timp  şi 
furnizează  oportunități  adversarului.  După  angajarea 
inițială, urmează o pauză operativă şi apoi ciclul se repetă. 
În  contrast,  organizările  de  jos  în  sus  produc  auto‐
sincronizarea,  unde  funcția  treptată  devine  o  curbă  lină  şi 
lupta se mută către o funcție continuă de mare viteză. 
Viteza  de  comandă  este  procesul  prin  care  o  poziție 
superioară,  din  punct  de  vedere  al  informației,  este 
transformată  într‐un  avantaj  competitiv.  Este  caracterizată 
de  modificarea  decisivă  a  condițiilor  inițiale,  dezvoltarea 
unor  înalte  rate  ale  schimbării  şi  deblocarea  succesului,  în 
timp ce se blochează strategiile alternative ale adversarului.  

AUTO SINCRONIZAREA

Autosincronizarea  constituie  modalitatea  de 

interacțiune a două sau mai multe entități. Ea poate căpăta 
forme  multiple  în  spațiul  luptei,  dar  RBR  îi  scoate  în 
evidență  potențialul  deosebit  pentru  rezolvarea  unor 
situații  din  domeniul  logisticii,  în  sprijinul  cu  foc,  sprijinul 
aerian  nemijlocit,  în  general  în  misiuni  unde  se  cer  soluții 
imediate.  Sunt  misiuni  complexe,  cu  riscuri  pentru  trupele 
proprii,  executate  de  regulă  într‐un  mediu  dinamic. 
Oportunitățile  RBR  pentru  atingerea  omniscienței  forțelor 
oferă soluții noi pentru executarea unor asemenea misiuni, 
ajungându‐se  până  la  acțiuni  autonome  ori  autoasumarea 
unor misiuni.  
  Auto‐sincronizarea  este  abilitatea  unei  forțe  bine 
informate de a organiza şi sincroniza activități complexe ale 
războiului  de  jos  în  sus.  Principiile  organizatorice  sunt 
unitatea  de  efort,  intenții  clare  şi  articulate  ale 
comandantului, precum şi reguli de angajare atent alcătuite. 
  Auto‐sincronizarea  este  permisă  de  un  înalt  nivel  de 
cunoştințe  privind  forțele  proprii,  forțele  adversarului  şi 
toate  elementele  corespunzătoare  mediului  de  operații. 
Depăşeşte  pierderea  capacității  de  luptă  inerentă  în 
sincronizarea directă a comenzii de sus în jos caracteristică 
multor  doctrine  convenționale  şi  converteşte  lupta  de  la  o 
funcție treptată la o funcție continuă de mare viteză. 
  Un exemplu al acestui tip de C2 descentralizat necesită 
ca  decidenții  de  la  nivelurile  inferioare  să  fie  ghidați  doar 
de instruirea lor, înțelegerea intenției comandantului şi grija 
lor  față  de  situație,  în  părțile  relevante  ale  câmpului  de 
luptă.  În  unele  variante  ale  acestui  concept  există  o 
dispoziție  pentru  managementul  prin  excepție 
(comandantul  poate  nega  deciziile  luate  la  nivelurile 
inferioare  pe  baza  unei  excepții).  Submarinele  operează 
adesea  în  acest  fel  pentru  a  evita  comunicările  ce  ar  putea 
dezvălui locațiile sau misiunile. 
  În  acelaşi  timp  în  care  sincronizarea  devine  mult  mai 
importantă  în  operațiile  militare,  obținerea  sincronizării 
devine  mult  mai  provocatoare  dintr‐un  număr  de  motive. 
Acestea  includ  complexitatea  crescută,  creşterea 
neomogenității şi o derulare rapidă a evenimentelor. 
   
Creşterea complexității 
  Au  fost  întotdeauna  un  mare  număr  de  entități  cu 
grade  diferite  de  libertate  în  operațiile  militare.  Totuşi, 
astăzi se poate observa o dorință pentru mai multă precizie 
şi  nevoia  crescândă  pentru  ca  entitățile  de  pe  câmpul  de 
luptă  să  lucreze  împreună.  Mai  mult,  din  cauza  letalității 
crescute  de  pe  câmpul  de  luptă,  datorită  îmbunătățirii  atât 
în  domeniul  senzorilor,  cât  şi  al  armamentelor,  există  de 
asemenea  o  tendință  față  de  operațiile  distribuite  cu  forțe 
dispersate,  care  trebuie  să  opereze  concertat  pentru  a 
controla  câmpul  de  luptă.  Rezultanta,  necesară  pentru 
legătura  strânsă  şi  efecte  precise,  este  complexitatea 
crescută a operațiilor. 
  Creşterea neomogenității 
  Coordonarea  multiplelor  eşaloane  şi  entități 
organizaționale  cu  diferite  culturi,  procese,  percepții  şi 
cicluri  de  răspuns,  a  fost  o  considerație  în  mai  multe 
conflicte  anterioare.  Totuşi  rolul  central  al  operațiilor  de 
război  de  coaliție  în  strategia  de  securitate,  necesită 
pregătirea  pentru  a  interopera  militar  cu  o  mulțime  de 
potențiali  aliați,  la  un  nivel  nemaintâlnit  înainte.  Apariția 
operațiilor altele decât războiul, revendică capacitatea de a 
interopera  de  asemenea  cu  multe  organizații 
neguvernamentale.  Datorită  incertitudinii  referitoare  la 
amenințare şi la tipul operației, va fi dificil de a raționaliza 
dinainte  multele  diferențe  care  trebuie  depăşite  pentru  a 
obține  nivelul  de  interoperabilitate  necesar  obținerii  unui  
grad ridicat de sincronizare în operațiile coaliției. 
 
Planificarea sincronizării 
De  când  planificarea  şi  graficele  sunt  folosite  ca 
mijloace  primare  asociate  cu  atingerea  sincronizării,  este 
justificat  să  fie  examinate  variațiile  în  aceste  tipuri  de 
planuri  în  operațiile  de  amploare.  Pentru  o  mai  mare 
centralizare  a  comenzii  şi  controlului,  cel  mai  adesea 
utilizat  este  planul  integral  al  operației  (de  detaliu).  Din 
cauză  că  aceste  planuri  tind  să  devină  inflexibile,  ele  sunt 
mult  mai  potrivite  în  situațiile  în  care  incertitudinile  sunt 
scăzute şi situația este cu adevărat stabilă. Cu toate acestea, 
cum adesea se întâmplă, din cauza dificultăților în a prezice 
cu  acuratețe  schimbările  situației  din  spațiul  misiunii, 
planurile  nu  pot  să  supraviețuiască  încă  de  la  primul 
contact cu (in)amicul. 
Pe  de  altă  parte,  un  plan  mult  mai  general,  care  exprimă 
numai intenția poate să fie folosit ca un mijloc de a potența 
forțele  şi  de  asigura  flexibilitate  în  acomodarea  față  de 
schimbările neaşteptate ale situației. 
Această  variație  în  flexibilitatea  planului  este  rezumată  în 
figura  36.  Flexibilitatea  poate  fi  atinsă  prin  acceptarea  de 
detalii  ale  planului  care  se  desfăşoară  de‐a  lungul  unei 
situații  ca  şi  în  cazul  sistemului  de  comandă  şi  control 
colaborativ, sau prin reducerea nivelului de detalii asigurat 
(exprimarea  numai  a  intenției  comandantului  ,  ca  în  cazul 
autosincronizării). 
Discuția  despre  sincronizare,  ca  factor  important  în 
obținerea  avantajului  competitiv  a  generat  un  număr  de 
ipoteze  care  trebuie  să  fie  explorate  sistematic  şi  riguros 
(FRAN98): 
‐  un  grad  mai  mare  de  sincronizare  va  conduce  la 
îmbunătățirea eficacității operaționale şi/sau eficienței; 
‐  dezvoltarea  lucrului  în  rețea  va  permite  o  concepție 
C2 descentralizată care va maximiza gradul de sincronizare 
atins pentru un nivel dat al complexității sistemului; 
‐  când  concepția  C2  este  descentralizată  atunci 
creşterea calității şi partajării informațiilor cât şi a gradului 
de colaborare vor asigura o sincronizare îmbunătățită; 
‐  gradul  de  sincronizare  al  unui  sistem  poate  fi 
caracterizat  de  nivelul  de  agregare  la  care  comportarea 
entităților sale poate fi prezisă şi controlată; 
‐  gradul  maxim  de  sincronizare  posibil  de  atins  este 
limitat  de  complexitatea  inerentă  a  sistemului  ale  cărui 
entități sunt sincronizate; 
 ‐  nivelul  de  sincronizare  obținut  este  influențat  de 
gradul  de  centralizare  sau  descentralizare  al  concepției  C2 
şi extinderea asupra acelor entități care sunt în rețea; 
‐ dezvoltarea lucrului în rețea permite descentralizarea 
concepției  C2  care  maximizează  sincronizarea  pentru  un 
anumit nivel al complexității sistemului. 
Aceste  enunțuri  reflectă  un  sistem  de  relații  potențial  şi 
reprezintă un punct de pornire folositor în modelarea unor 
concepte cheie asociate O.I. 
Figura  37  descrie  sistemul  de  relații  din  cadrul  concepției 
superiorității informaționale aşa cum este inclus în colecția 
de  ipoteze  cu  privire  la  sincronizare.  Sunt  incluse  de 
asemenea  exemple  ale  atributelor  care  este  necesar  să  fie 
măsurate în scopul de a explora aceste ipoteze. 
Lucrul  în  rețea,  coordonarea  şi  concepțiile  de  comandă  şi 
control  sunt  factori  ce  potențează  sincronizarea,  care  la 
rândul ei generează rezultatul operațional. 
Un  exemplu  de  standard,  pentru  a  măsura  gradul  de 
centralizare  şi  descentralizare  a  concepției  de  comandă  şi 
control este dat de numărul de acțiuni desfăşurate pe baza 
situației  informaționale  comparat  cu  numărul  de  acțiuni 
desfăşurate pe baza ordinelor de la eşaloanelor superioare. 
Gradul  de  succes  al  unei  operații  şi  eficiența  forțelor 
implicate  sunt  atribute  ale  operației  care  trebuie  să  fie 
măsurate  în  scopul  de  a  determina  valoarea  diferitelor 
niveluri  de  sincronizare.  Cele  cinci  niveluri  descrise  în  
figura  37  reflectă  ierarhia  standardelor  după  importanță. 
Lucrul în rețea sporeşte consistența informațiilor, gradul de 
acoperire  şi  calitatea  interacțiunilor  care  urmăresc 
măsurarea performanțelor. 
Coordonarea  şi  stabilirea  unei  concepții  C2  cât  mai 
corespunzătoare sunt probleme ale nivelului  de măzsură  a 
eficacității sistemelor C4I. 
Sincronizarea  şi  rezultatele  operaționale  sunt  probleme  ale 
domeniului  realității  şi  trebuie  să  fie  apreciate  folosind 
măsurători  ale  eficacității  forței  şi/sau  măsurători  ale 
eficacității politicii. 
Rezultă  4  clase  de  măsurători  ce  implică  sincronizarea 
(RICH01): 
‐ measures of performance (MOP); 
‐ measures of effectiveness (MOE); 
‐ measures of force effectiveness (MOFE); 
‐ measures of policy effectiveness (MOPE). 
Aşa cum este important pentru a lua şi comunica o decizie 
necesară sincronizării (colectarea, planificarea sau stabilirea 
în  grafic  a  activităților,  procesul  de  luare  a  deciziei 
colaborative  din  cadrul  elementelor  de  forță)  la  fel  de 
important trebuie să fie şi timpul necesar pentru pregătirea 
în mod optim a forțelor. 
Un grad înalt de sincronizare poate (depinzând de misiune) 
să aibă beneficii semnificative în termenii sporirii eficienței. 
Similar, fiecare nivel de sincronizare are un cost al său, care 
trebuie să fie înțeles şi măsurat. 
Un înalt grad de sincronizare, la modul general, presupune 
dependență  de  informații  şi  o  infrastructură  asociată. 
Ambele  pot  să  fie  întrerupte  sau  degradate  de  către 
adversar.  De  asemenea,  aşa  cum  precizia  sincronizării 
creşte, tot astfel şi sensibilitatea la erori poate să se strecoare 
sub forme variate. 
Gradul  în  care  costurile  asociate  cu  atingerea  unui  anume 
nivel  de  sincronizare  sunt  luate  în  considerare  variază  în 
funcție  de  gradul  de  sincronizare  solicitat,  tipurile  de 
comandă şi control implicate şi operația în sine. 
Măsurătorile  pot  fi  folosite  într‐o  serie  de  experimente 
pentru a testa validitatea ipotezelor enunțate mai devreme. 
Acestea  pot  să  fie  atinse  prin  abordarea  următorilor  trei 
paşi: 
1.  dezvoltarea  unui  set  inițial  de  alternative  de 
concepții  ale  C2  care  să  varieze  în  acelaşi  grad  cu 
centralizarea sau descentralizarea. Aceste opțiuni pot să fie 
similare celor discutate anterior. 
2.  evaluarea  impactului  acestor  opțiuni  asupra 
spectrului  de  operații  care  variază  în  complexitate, 
incluzând factori ca număr de elemente de forță, gradul de 
cuplare şi dinamica operației. 
3.  enunțarea  pentru  fiecare  alternativă  a  unor 
parametri  esențiali  diferiți  legați  de  superioritatea 
informațională.  Aceştia  pot  să  includă:  calitatea  intenției 
comandantului, calitatea informațiilor de situație, gradul de 
partajare a informației şi gradul de colaborare. 
Din  cauza  acestei  vaste  game  de  ipoteze,  procesul  de 
experimentare  trebuie  să  fie  văzut  ca  ceva  de  durată,  cu 
multe faze prin care se va permite evoluția concepțiilor C2, 
ca  o  experiență  benefică.  Experimentele  analitice  de 
descoperire pot să   fie folosite pentru a  ajuta la focalizarea 
limitatelor obiective ale testelor de laborator, dar şi pentru a 
extinde experimentele din teren. 
 CAPITOLUL 7

RĂZBOIUL BAZAT PE
REŢEA ÎN ARMATA
ROMÂNIEI
IMPLICAŢIILE CONCEPTULUI DE RĂZBOI
BAZAT PE REŢEA ASUPRA SISTEMULUI
NAŢIONAL DE APĂRARE AL ROMÂNIEI

Realizarea  noilor  structuri  ale  sistemului  național  de 

apărare  (SNA)  adaptat  condițiilor  RBR  trebuie  să  se 
fundamenteze  pe  câteva  principii,  care  să  valorifice  pe 
deplin  disponibilitățile  acțiunii  în  rețea.  Cele  mai 
importante principii de aplicat în structurarea unei  Forțe 
RBR sunt următoarele18: 
• utilizarea modelului de structură Joint; 
• compatibilitatea cu NATO; 
• standardizarea Forței; 
• eliminarea eşaloanelor redundante; 
• operaționalizarea  structurilor  de  conducere  şi  de 
acțiune; 
• structurarea în rețea. 
Însuşi  statutul  României,  ca  țară  membră  a  NATO, 
impune cu necesitate ca Forța destinată ducerii RBR să aibă 
la bază modelul de structurare Joint ‐ RBR, folosind efectul 
triadei  informație  ‐  viteză  ‐  mobilitate,  imprimând  astfel 

18
Aspecte teoretico-metodologice si modalităţi de aplicare a conceptului Război Bazat pe Reţea
in Armata României, corespunzător „Structurii de forte 2007 document realizat de către
Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate în anul 2003 ca rezultat al finalizării unei
teme de cercetare dezvoltate cu structurile centrale ale MApN privind Războiul Bazat pe Reţea.  
operațiilor  întrunite  o  putere  multiplicată,  prin  manevra 
rapidă  şi  controlul  perfect  al  câmpului  de  luptă,  prin 
mobilitate, precizie şi flexibilitate. Configurația de tip Joint, 
dotarea tehnică de înalt nivel şi noua pregătire operațională 
vor  conferi  Forței RBR potențe  superioare. Structurarea tip 
Joint a Forței RBR pentru operațiile întrunite multinaționale 
obligă  la  crearea  unor  grupări  de  mărime  şi  compunere 
variabilă, care să înglobeze elemente ale tuturor categoriilor 
de forțe. 
Stabilirea  mărimii  şi  compunerii  acestora  va  necesita 
un studiu aprofundat din partea specialiştilor, care să ia în 
calcul  cerințele  de  mobilitate  operațională,  flexibilitate, 
interoperabilitate, capacitate de susținere şi adaptare rapidă 
la  situațiile  schimbătoare  din  teatru.  Structurile  modulare 
de acest tip sunt realizabile la nivelul Armatei României, ca 
şi la nivelul tuturor componentelor Sistemului Național de 
Apărare. 
Structurarea  Joint  va  avea  în  vedere  atât  posibilitatea 
desfăşurării  de  acțiuni  militare  independente,  cât  şi 
întrunite,  cu  aliații,  dar  şi  eventualitatea  modificării,  în 
cursul operației,  a componenței grupării de forțe. 
Modelul  structural  pentru  RBR,  ce  ar  putea  fi 
adoptat, ar include: 
• structuri  de  generare,  gestionare,  securitate  şi 
administrare a rețelelor  
• sisteme  de  cercetare  (rețeaua  senzorilor),  avertizare, 
supraveghere şi control al traficului aerian; 
• sisteme de comandă şi control în componentă C4I19; 
• subunități  de  transmisiuni  şi  infostructuri  care  să 
aplice conceptul; 

19
C4I = Command and Control, Computers, Communications and Intelligence (Comandă şi control,
computere, comunicaţii şi intelligence).
 • elemente  interoperabile  şi  de  interfață  (unde  nu 
există mijloace NATO); 
• structuri  de  lovire  modulare  (rețeaua  entităților 
luptătoare); 
• structuri de sprijin logistic. 
  În  ceea  ce  priveşte  standardizarea  şi  modularizarea 
structurilor,  pentru  ducerea  operațiilor  întrunite  bazate  pe 
rețea,  independent  sau  împreună  cu  forțe  NATO, 
structurile  sistemului  național  de  apărare  constituite  în 
acest scop vor trebui să fie structuri standard.  
Elementul de esență ce se cere avut în vedere este acela 
că  sporirea  eficacității  grupărilor  de  forțe  RBR  ce 
acționează  independent,  individual  sau  în  comun, 
depinde  de  coordonarea  activităților  de  standardizare  cu 
NATO,  mai  ales  în  domeniul  sistemelor  şi  echipamentelor 
specifice RBR, al modulelor ce vor fi realizate. 
 
Aceste schimbări vor avea loc în cadrul procesului de 
standardizare,  deja  în  curs,  necesitând  însă  eforturi 
financiare mult mai consistente şi pe o durată de timp mai 
îndelungată.  
Standardizarea  va  asigura  interoperabilitatea  pe 
câmpul de luptă în rețea, cooperarea, stabilirea nevoilor de 
informații  operaționale,  definirea  configurațiilor  tehnice 
pentru organizarea lucrului în rețea.  

Standardizarea viitoarei structuri RBR va viza20: 
• dotarea  grupării  de  forțe  şi  a  luptătorului,  în 
domeniul  observării,  comunicației,  protecției,  mobilității, 
susținerii şi echipamentelor; 

20
Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate -Aspecte teoretico-metodologice si
modalităţi de aplicare a conceptului Război Bazat pe Reţea in Armata României, corespunzător
„Structurii de forte 2007”, 2003
 • schimbul  de  informații  în  domeniul  structurării,  al 
concepției  şi  doctrinei  ducerii  RBR,  al  strategiei  şi  tacticii 
specifice. 
Organizarea modulară a grupării de forțe viitoare ce 
va acționa în rețea va asigura: 
• o  capacitate  de  luptă  ridicată  cu  resurse  stabilite 
rațional; 
• o putere de foc amplificată; 
• o mobilitate sporită; 
• o conducere anticipativă‐preventivă; 
• manevra oportună; 
• o logistică continuă, cu posibilitate de sustenabilitate 
în teatru. 
Ea va oferi:  
• toate condițiile pentru o acțiune sinergică în câmpul 
operațional; 
• autonomie sporită; 
• capabilitate  de  îndeplinire  a  unei  palete  largi  de 
misiuni,  cu  forțe  specializate  şi  speciale,  reduse  şi 
performante.  
Noul tip de organizare prevăzut de conceptul de RBR 
va permite o autoreglare anticipativă (de tip feed‐for), ceea 
ce va asigura devansarea decisivă în acțiune a adversarului. 
În acelaşi timp, prin  racordarea strânsă la rețea, aceasta va 
mări precizia de angajare. 
Flexibilitatea viitoarelor structuri modulare generează 
multifuncționalitate,  inițiativă  în  raport  cu  tipurile  de 
acțiune  pentru  care  a  fost  constituită,  dar  este  ştiut  că 
principala  calitate  a  acestui  tip  de  structură  este  caracterul 
proactiv  (preventiv),  care  permite  ca  modulul  forței  să‐l 
devanseze pe adversar în acțiune. În confruntarea atipică cu 
elemente şi grupări teroriste, o structură modulară tip RBR 
are cele mai mari şanse de reuşită.  
Structura  de  luptă  modulară  optimă  pentru  SNA  va 
trebui stabilită astfel încât raportul dintre eforturile tehnico‐
materiale, umane şi financiare făcute şi rezultatele obținute 
să fie optim.  
Modularizarea  este  o  chestiune  de  timp  şi  fonduri 
bugetare,  de  cooperare  cu  SUA  şi  de  continuare  la  noi 
parametri a procesului de interoperabilitate a structurilor şi 
funcțiunilor proprii cu structurile şi forțele NATO.  
Demersul modularizării va cunoaşte un ritm mai alert 
după integrarea deplină a țării noastre în Alianță şi ar avea 
o  motivare  foarte  serioasă  în  contextul  edificării  noilor 
capabilități  necesare  pentru  noile  misiuni,  post‐Praga. 
Totodată,  acesta  ar  fi  posibil,  într‐un  orizont  de  timp 
rezonabil,  tocmai  pentru  că  parte  din  suportul  RBR  există, 
deşi  extrem  de  firav  (unii  senzori,  STAR,  unele  sisteme  de 
arme  performante),  iar  ceea  ce  se  adaugă,  etapă  cu  etapă, 
poate  fi  subordonat  scopului  realizării  structurii  de  forțe 
necesare  ducerii  noului  tip  de  război  sau  noilor  tipuri  de 
operații. 
În  acelaşi  timp,  noua  formulă  de  realizare  a 
structurilor Forței RBR ar putea conduce fie la restrângerea, 
fie  la  dizolvarea  statelor  majore  ale  categoriilor  de  forțe, 
odată  cu  crearea  unor  comandamente  şi  grupări 
operaționale  de  tip  Joint  specifice.  Dispariția  sau 
restructurarea eşaloanelor redundante ierarhice (stat major 
de categorie de forțe, corp de armată, divizie) este, de altfel, 
o  problemă  care  trebuie  studiată  atent,  pentru  a  nu  se  lua 
decizii pripite. 
În  scopul  realizării  ultimelor  doua  principii,  respectiv 
operaționalizarea structurilor de conducere şi de acțiune şi 
structurarea  în  rețea  este  necesară  elaborarea  unei  noi 
doctrine  de  utilizare  a  conceptului  RBR  şi  digitalizarea 
fluxului informațional‐decizional.  
Procesul de elaborare a doctrinei utilizării conceptului 
RBR  constă,  pe  de  o  parte,  în  racordarea  la  doctrina 
Alianței,  în  adâncirea  şi  concretizarea,  la  nivel  doctrinar,  a 
parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii şi, pe 
de altă parte (dar strict condiționat de această dimensiune), 
în  particularizarea  doctrinei  de  utilizare  a  respectivului 
concept  în  raport  cu  interesele  vitale  ale  țării  noastre,  cu 
vulnerabilitățile,  provocările,  pericolele,  riscurile  şi 
amenințările  cu  care  se  confruntă  sau  s‐ar  putea  confrunta 
România. 
În  acest  sens,  principalele  fundamente  ale  doctrinei 
utilizării conceptului RBR sunt următoarele: 
• Politice. Trecerea de la amenințările de tip clasic ‐ 
interese  statale  contra  interese  statale  (stat  contra  stat)  ‐  la 
cele de tip asimetric (care se structurează în rețele) impune 
o  altfel  de  organizare  a  acțiunii.  Decizia  politică,  prin  care 
trebuie  să  se  realizeze  apărarea  (securitatea,  protecția, 
exprimarea  şi  chiar  impunerea)  intereselor  proprii, 
îndeosebi  a  celor  vitale,  trebuie  să  fie  racordată  la  noile 
realități  cerute  de  procesul  de  globalizare,  la  noile 
vulnerabilități  rezultate  din  constituirea  societăților  de  tip 
informațional,  la  noile  amenințări.  Într‐un  mediu  de 
securitate  caracterizat  de  parteneriate  strategice între  marii 
actori,  de  diminuarea  riscurilor  războaielor  între  state,  de 
aderare a unui mare număr de state la Uniunea Europeană, 
la  NATO,  la  organisme  economice,  politice  şi  culturale 
internaționale  de  tot  felul,  vechile  doctrine  politice  de 
confruntare  stat  contra  stat  nu‐şi  mai  au  rostul.  Este 
necesară din ce în ce mai mult coalizarea statelor împotriva 
unor  amenințări  comune,  cum  sunt  cele  ale  rețelelor 
teroriste,  ale  traficului  de  droguri  şi  crimei  organizate. 
Fundamentele politice ale RBR definesc nou tip de angajare, 
limitele  şi  rațiunile  acesteia.  Este  vorba  de  o  angajare 
selectivă, punctuală, limitată şi foarte precisă, în condiții de 
maximă securitate, cu sprijinul partenerilor şi, de regulă, în 
coaliție. 
• Economice.  Principiile  care  se  aplică,  la  ora 
actuală, în economia modernă sunt cele ale determinismului 
dinamic  complex,  tratat  de  teoria  haosului,  în  care  contează 
unitatea economică şi rețeaua economică.  
S‐a  constatat  că  structurile  economice  cele  mai 
eficiente  nu  sunt  marile  întreprinderi  ierarhizate,  ci  aşa‐
numitele  întreprinderi  de  tip  ʺBʺ,  care  se  adaptează  mai 
uşor  condițiilor  de  producție  şi  de  desfacere21.  Mai  mult, 
dezvoltarea  fără  precedent  a  sistemelor  bazate  pe 
tehnologia informației şi comunicațiilor (TIC) permite şi, în 
acelaşi timp, reclamă trecerea, în toate domeniile (nu numai 
economice),  la  un  nou  tip  de  organizare,  cel  în  rețea. 
Economia  românească,  în  reconstrucție  profundă, 
deocamdată nu permite şi nu reclamă cu necesitate trecerea 
la  o  organizare  a  producției  şi  a  acțiunii  în  rețele,  existând 
totuşi  o  perspectivă,  în  sensul  că  a  început  modernizarea 
sistemelor  de  comunicații  şi  de  informații,  s‐au  constituit 
rețele  de  calculatoare,  iar  proiectele  şi  programele  de 
dezvoltare se bazează pe introducerea high tech.  
• Tehnologice.  Conceptul  RBR  este  strict 
dependent  de  high  tech  şi  de  o  doctrină  corespunzătoare. 
Tehnologia  necesară  unui  astfel  de  proiect  există.  Ea  se 
produce  în  Statele  Unite  ale  Americii,  în  Japonia,  în 

21
Viceamiral Arhur K. Cebrowski, U.S. Navy, şi John J. Garstka, Războiul reţea centrală.
Originea şi viitorul său)
Uniunea  Europeană,  iar  unele  dintre  componente  pot  fi 
produse  chiar  în  țară.  În  ceea  ce  priveşte  fundamentele 
tehnologice,  trebuie  avute  în  vedere  următoarele: 
capacitatea  sporită  a  sistemelor  de  comunicații  şi 
posibilitatea  perfecționării  acestora;  eventuala  participare 
românească  la  programul  european  de  producție  de 
armamente  şi  echipamente  moderne  (platforme  de  luptă, 
senzori); politica de introducere continuă în economie şi în 
sistemele de securitate a high tech. 
• Informaționale.  Informația  devine  suportul 
oricărei  acțiuni,  al  operaționalizării  oricărui  sistem. 
Hotărâtoare sunt cantitatea şi calitatea informației, viteza cu 
care circulă, securitatea şi rapiditatea deciziei. 
• Militare. Armata şi celelalte elemente ale SNA al 
României  sunt  organizate  pe  principiul  ierarhiei.  Trecerea 
de  la  omniprezența  şi  omnipotența  acestui  principiu  la 
aplicarea  principiului  organizațiilor  în  rețea  implică  o 
adevărată mutație în domeniul militar. Vor dispărea sau se 
vor  restructura  eşaloane  ierarhice,  se  vor  constitui  module 
de  acțiune,  totul  reducându‐se  la  conexiunea,  în  aceleaşi 
sistem,  a  celor  trei  grile  de  rețea  (grila  senzorilor,  grila 
sistemelor  de  comandă  şi  control  şi  grila  platformelor  de 
execuție – de luptă). 
Digitalizarea  fluxului  informațional‐decizional  va 
presupune  trecerea  de  la  limbajele  naturale  la  cele  binare, 
logice,  astfel  încât  fluxul  informațional  să  beneficieze  de 
viteza  foarte  mare  de  transmitere  a  datelor,  de  capacitatea 
imensă  de  stocare  şi  de  prelucrare  a  informației,  de 
calitatea,  fidelitatea  şi  siguranța  sistemelor  de  comunicații 
digitalizate. 
Digitalizarea se poate realiza în cel puțin două moduri: 
 • conectarea  sistemelor  informaționale  existente 
(senzori, sisteme de comandă şi control, platforme de luptă 
etc.), prin interfață, la sistemele digitalizate; 
• realizarea  unor  sisteme  noi  (senzori  de 
informație,  senzori  cu  multiple  destinații,  sisteme  C4I, 
sisteme de arme) digitalizate. 
Conectarea  actualelor sisteme  la  rețele  de  calculatoare 
nu  este  o  soluție  foarte  bună,  ci  una  impusă.  Nimeni,  nici 
măcar  statul  american,  nu‐şi  poate  permite  să  renunțe  la 
sistemele  existente,  la  sutele  de  mijloace  de  luptă  şi  să 
creeze  imediat  altele  noi,  digitalizate.  Şi  atunci  se 
procedează la digitalizarea lor. Aşa au procedat americanii 
cu o parte dintre sistemele de arme ale Diviziei 4 Infanterie. 
Aşa am procedat şi noi cu avionul MiG 21, devenit MiG 21 
Lancer  şi  cu  elicopterul  IAR  330.  Digitalizarea  a  constat  în 
crearea,  pe  aceste  mijloace,  a  unor  sisteme  electronice 
(avionici, sisteme de conducere a focului, sisteme de senzori 
etc.)  capabile  să  conecteze  respectivele  sisteme  de  arme  la 
sistemele de comandă şi control digitalizate.  
În  cazul  adoptării  conceptului  RBR,  considerăm  că 
trebuie făcută o analiză foarte atentă a fiecărui sistem, astfel 
încât  să  fie  digitalizate  numai  acele  mijloace  (sisteme  de 
senzori,  sisteme de  arme  etc.)  care  au  o  perspectivă  şi  care 
sunt  compatibile  (cel  puțin  pentru  un  timp)  cu  sistemele 
NATO. S‐ar putea ca digitalizarea unor sisteme de acest fel 
să coste, pe ansamblu, mai mult decât crearea unora noi, cu 
adevărat performante  (de  exemplu,  digitalizarea  actualelor 
radare analogice de la litoral). 
Realizarea  (achiziționarea)  unor  sisteme  noi, 
digitalizate  este  soluția  ideală.  Acest  lucru  trebuie  făcut  în 
limita  resurselor,  iar  acestea  sunt  extrem  de  restrânse. 
Oricum,  la  o  astfel  de  soluție  de  înzestrare  nu  se  poate 
renunța.  

SISTEMUL INFORMATIC INTEGRAT AL

MApN – SUPORT PENTRU DEZVOLTAREA
CAPABILITĂŢILOR DE RĂZBOI BAZAT PE
REŢEA

  În  prezent  nu  există  un  sistem  informatic  integrat  la 

nivelul  MApN.  Există  câteva  sisteme  informatice  care  în 
foarte  mică  măsură  asigură  cerințele  pentru    susținerea 
misiunilor Armatei României. De asemenea, neexistând un 
program  unic  de  achiziție  privind  realizarea  unui  sistem 
informatic  integrat,  finanțarea  acestor  sisteme  s‐a  realizat 
fie  în  cadrul  unor  programe  de  achiziție  lansate  din 
interiorul MApN, fie prin finanțare extrabugetară. 
Sistemele  informatice  integrate  nu  pot  fi  administrate 
fără  existența  în  teritoriu  a  unor  centre  de  management  al 
rețelelor.  Această  cerință,  la  momentul  actual  este  parțial 
îndeplinită.  
Rețeaua  de  transport  date,  asigurată  de  RTP/STAR, 
este  insuficient  dezvoltată  şi  nu  asigură  capacitatea,  viteza 
şi calitatea impusă pentru transferul de date.  
Bazele  de  date  existente  sunt  izolate  şi  nu  oferă  o 
informație  centralizată,  fapt  care  duce  la  obținerea  de 
informații paralele şi care de cele mai multe ori nu mai sunt 
actuale, sau sunt contradictorii. 
Personalul  specializat  în  tehnologia  informației  este 
insuficient,  iar  cel  care  este  încadrat  şi  nu  este  de 
specialitate a provocat şi continuă să provoace incidente ce 
au  ca  efect  deteriorarea  bazelor  de  date,  administrarea 
defectuoasă  a  rețelelor  locale,  acolo  unde  există,  precum  şi 
apariția  multor  disfuncționalități  în  stabilirea  cerințelor  de 
informatizare a structurilor din MApN  
Necesitatea SIIMAN 
Informația  despre  ținte,  mişcarea  forțelor,  starea 
acestora,  nivelurile  de  aprovizionare  şi  disponibilitatea 
mijloacelor – pentru toate părțile beligerante (proprii, aliate 
şi  ale  adversarului)  –  trebuie  furnizată  comandamentelor 
întrunite  şi  forțelor  sale,  în  condițiile  în  care  aceasta  se 
obține  de  la  echipamente  ce  sunt  dispersate  geografic. 
Astfel  informația  necesară,  dacă  ajunge  la  comandanți,  în 
timp  util,  la  locul  potrivit  şi  în  forma  potrivită,  va  permite 
acestora, în cadrul proceselor de comandă‐control, să poată 
lua  decizii  oportune  pe  parcursul  desfăşurării  acțiunilor 
militare de către forțele întrunite. Din totdeauna informația 
a avut un rol important în obținerea victoriei, iar pentru că 
ne  aflăm  în  era  tehnologiei  informației,  războiul  se  axează 
tot mai mult pe această tehnologie în procesul de obținere, 
transmitere,  procesare  şi  stocare  a  acesteia.  Războiul  bazat 
pe rețea va permite trupelor să fie în măsură să acționeze în 
cadrul structurilor din care fac parte, sau într‐o combinație 
de forțe (conceptul Combined Joint Task Force) într‐un mod 
care  va  trebui  redefinit  în  conceptele  actuale  privind 
operațiile militare şi arhitecturile sistemelor informatice.  
SIIMAN trebuie să asigure cu servicii informatice toate 
componentele MApN astfel încât utilizatorii să poată lucra 
colaborativ, accesa informații şi resurse din orice locație, să 
se interconecteze cu oricare alt utilizator din rețea prin date, 
voce,  imagine  sau  oricare  alte  combinații  dintre  acestea, 
menținând în acelaşi timp securitatea datelor;  
SIIMAN trebuie să includă, figura 34: 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Figura 34 ‐ Interconectarea în cadrul SIIMAN 
 
1. Facilități  fizice  de  comunicații  folosite  pentru  a 
colecta,  distribui,  stoca,  procesa  şi  afişa    date,  imagini  şi 
voce. 
2. Instrumente,  metode  şi  procese  necesare 
utilizatorilor  din  sistemele  C4I,  privind  accesarea, 
manipularea, organizarea şi însuşirea informației. 
3. Standarde  şi  protocoale  care  facilitează 
interconectarea  şi  interoperabilitatea  între  rețele  şi  sisteme, 
şi  care  să  asigure  securitatea  informației  pe  timpul 
transportului, procesării, afişării şi stocării acesteia. 
4. Personal  şi  echipamente    din  centrele  de 
management  ale  SIIMAN,  care  vor  asigura  integritatea, 
managementul  şi  funcționarea  SIIMAN,  dezvoltarea  de 
aplicații  şi  servicii,  construirea  de  facilități  şi  instruirea 
pentru  întreg  personalul  MApN  în  folosirea  capabilităților 
SIIMAN. 
 5. Capabilități  de  simulare,  modelare  şi  instruire, 
care  să  fixeze  nevoile  de  schimbare  a  serviciilor  oferite, 
standardele  privind  transportul  şi  procesarea  datelor,  şi  să 
ofere  o  continuă  actualizare  a  noilor  tehnologii  care  ar 
putea fi aplicate în SIIMAN.  

SIIMAN  trebuie  să  asigure  cu  servicii  şi  produse 

informatice  toate  componentele  MApN  (  Unități  operativ‐
tactice,  SMG,  Departamente,  Direcții,  Instituiții  de 
învățământ  etc)  astfel  încât  utilizatorii  autorizați  să  poată 
lucra  colaborativ,  accesa  informații  şi  resurse  din  orice 
locație, să se interconecteze cu oricare alt utilizator din rețea 
prin  date,  voce,  imagine  sau  oricare  alte  combinații  dintre 
acestea.  În  acelaşi  timp  trebuie  menținută  securitatea 
necesară pentru a asigura integritatea operațiilor militare. 
Informațiile trebuie să poată fi accesate din orice loc s‐
ar  afla  utilizatorul,  la  orice  oră  şi  conform  drepturilor 
utilizatorului. 
SIIMAN  trebuie  să  fie  un  sistem  informatic  integrat 
pentru a asigura: 
• interoperabilitate 
• eficacitate 
• disponibilitatea informațiilor 
• realizarea conceptului de acțiuni întrunite 
• standardizare 
• gestionare  eficientă  a  resurselor  necesare 
implementării,  exploatării  şi  dezvoltării 
componentelor sistemului 
 
 
 
 
Arhitectura generală a SIIMAN,  figura 35 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Figura 35‐ Arhitectura generală a SIIMAN 
Cerințe generale ale SIIMAN 
Comandanții  trebuie  să  aibă  o  imagine  întrunită  a 
acțiunilor militare pe acelaşi monitor, care să cuprindă atât 
partea de comandă control cât şi cea cu privire la resurse şi 
orice  alte  informații,  şi  care  să  îi  permită  să  ia  o  decizie 
optimă. 
SIIMAN trebuie să opereze  pe timp de pace, criză sau 
război,  în  toate  zonele  de  responsabilitate  ale  MAPN,  şi  în 
toate  mediile  de  ducere  a  acțiunilor  militare  (uscat,  aer, 
maritim, informațional, etc.); 
Standardele  adoptate  în  dezvoltarea  şi  funcționarea 
SIIMAN  trebuie  să  îndeplinească  condiția  de 
interoperabilitate  a  sistemelor  acestuia,  atât  intre  ele  cât  şi 
cu  sistemele  informatice  guvernamentale  naționale  şi 
militare ale partenerilor NATO;  
Măsurile  de  securitate  vor  trebui  să  fie  implementate 
astfel  încât  să  se  asigure  protecția    datelor,  echipamentelor 
şi  sistemelor  informatice  cât  şi  disponibilitatea  acestora  în 
toate  scenariile  şi  teatrele  de  conflict.  Prin  folosirea  de 
tehnici  şi  instrumente  ce  vor  fi  puse  la  dispoziție,  rețelele 
SIIMAN vor trebui  să  asigure transferul informațiilor între 
acestea, pentru toate nivelurile de clasificare. Capabilitățile 
de  securitate  multinivel  vor  fi  încorporate  în  rețelele 
SIIMAN  pe  măsură  ce  acestea  vor  deveni  posibile, 
disponibile şi fezabile. 
Elementele SIIMAN 
SIIMAN are în compunere următoarele elemente: 
1. Rețeaua privată a M.Ap.N. – INTRANET‐ul   militar ‐ 
(INTRAMAN) 
2. Sisteme informatice funcționale – (SIF)  
3. Rețeaua publică a M.Ap.N. – (INTERMAN) 
 
1.  Rețeaua  privată  de  date  a  MApN  –  INTRAMAN, 
va  reprezenta  fundamentul  fizic  şi  logic  pe  care  vor 
funcționa toate celelalte sisteme din SIIMAN şi cuprinde: 
1.1. Rețeaua de transport (fixă şi mobilă) compusă din 
toate echipamentele de tip concentratoare, comutatoare  (de 
circuite şi  de pachete), sisteme de transmisii şi echipamente 
terminale atât la nivel local cât şi pe toată zona de acțiune a 
MApN.  Mediul  de  transmisie  va  fi  asigurat  de  STAR, 
urmând  ca  în  viitorul  apropiat    legăturile  la  nivel 
metropolitan să fie asigurate prin fibră optică. De asemenea 
un obiectiv important va fi acela de realizare de rețele ATM 
pe  fibră  optică,  atât  la  nivelul  punctelor  de  comandă 
strategice  cât  şi  la  nivelul  punctelor  de  comandă  operativ‐
tactice.  În  conformitate  cu  acest  obiectiv  sistemul  de 
transmisiuni STAR va trebui să aibă încorporate module de 
transmisii  date  pentru  rețele  ATM,  pentru  a  putea  acoperi 
radio  legăturile  de  date  între  punctele  de  comandă 
operativ‐tactice şi cele ale categoriilor de forțe şi ale Statului 
Major  General.  Elementele  componente  ale  rețelei  de 
transport sunt: 
• Sistemul  de  Transmisiuni  al  Armatei 
României ‐ STAR,  
• Rețelele de date:  
„ metropolitane, de campus;  
„ locale;  
„ Rețele pentru CCIS. 
1.2.  Centrele  de  management  ale  SIIMAN  (la  nivel 
central, regional şi local) vor fi organizate la nivel național, 
regional  şi  local,  şi  vor  asigura  toate  capabilitățile  de 
management  şi  control,  necesare  pentru  toate  rețelele 
SIIMAN şi sistemele informatice ale acestuia. 
1.3. Mediul de operare comun (MOC) are ca principal 
scop  furnizarea  unei  infrastructuri  de  aplicații  şi  servicii 
distribuite  pentru  a  se  permite  interoperabilitatea, 
portabilitatea  şi  scalabilitatea  sistemelor  informatice 
funcționale  atât  la  nivel  național  cât  şi  cu  cele  ale  NATO. 
Componentele MOC sunt: 
i.       Servicii  de  uz  general  –  furnizează  servicii  de 
procesare şi vizualizare similare de‐a lungul rețelei. Aceste 
servicii  permit  interoperabilitatea  între  Sistemele 
Informatice Funcționale (SIF); 
ii.  Servicii  de  infrastructură  –  sunt  acele  servicii  care 
sprijină  direct  fluxul  de  informații  în  cadrul  SIIMAN. 
Acestea  furnizează  un  set  de  capabilități  integrate  pe  care 
SIF le vor accesa pentru a utiliza serviciile MOC; 
iii. Servicii  nucleu  (Kernel)  –  sunt  un  subset  al 
componentelor  MOC,  necesare  pe  toate  platformele. 
Minimal acest subset trebuie să conțină: sistem de operare, 
aplicații  în  ferestre,  servicii  de  securitate,  software  de 
instalare, administrare directă; 
iv. Servicii de rețea – constituie interfața de bază între 
platforme  şi  infrastructura  de  rețea  conectată  la  acestea  şi 
include servicii la nivel IP; 
v.        Servicii    suport  –  includ  metode  şi 
instrumente,  baze  de  informații,  servicii  de  instruire, 
sisteme de management şi securitate; 
vi. Interfețe  de  programare  a  aplicațiilor    ‐  Aplicațiile 
sunt integrate în MOC printr‐un set comun de interfețe de 
programare  a  aplicațiilor.  Aceste  interfețe  sunt  apelate  de 
aplicații, la cerere; 
vii. Baze  de  date  –  se  referă  la  modul  în  care  datele 
sunt  luate  în  considerare  în  funcție  de  componentele 
principale ale MOC. Aceste baze de date pun la dispoziție 
date în format unic şi comun tuturor celorlalte componente 
ale SIIMAN. 
viii. Infrastructura  Globală  de  Securitate  a  SIIMAN, 
figura  36  –  va  cuprinde  toate  funcțiunile  referitoare  la 
asigurarea confidențialității, integrității datelor şi mediilor 
de transmisie, controlul accesului, autentificării, detectarea 
intruziunilor, protecției de tip  „denial of service” pentru a 
se  asigura  funcționarea  securizată  şi  neîntreruptă  a 
sistemelor  SIIMAN.  Acest  segment  al  INTRAMAN  va 
trebui să fie încorporat în toate componentele SIIMAN. 
 MoD - INTRANET
SMFN
SMFACampus
Router
Oficiul de
Calcul Financiar
Campus Switch
Cajun P115G

Cajun P333T
SMFT Router
Centrul de Comunicatii
Acces Server
Remote
Annex
Router Sistem privat de comunicatii Remote PC
(SPC)
SPC
MINISTER dial up

Router
DT1-DT2 Campus
Cajun P115G
SPC
dial up
Acces Server D. Financiar?
Campus Switch
CCPI
Cajun M770

DMRU
Remote PC Router
C. Log.
Remote PC SPC
dial up Acces Server
D. Arm.

Figura 36 ‐ Infrastructura Globală de Securitate 

2.    Sisteme  informatice  funcționale  (SIF)  vor  asigura 

servicii  specializate  de  tehnologia  informațiilor  în  domenii 
funcționale ale MApN (ducerea acțiunilor militare; sprijinul 
acțiunilor  militare;    informații  (lb.  eng.  –  „intelligence”);   
modelare,  simulare,  instruire;    sisteme  de  armament; 
învățământ)  precum  şi  interoperabilitatea  şi 
compatibilitatea  între  sisteme  şi  în  cadrul  acestora  prin 
exploatarea  serviciilor  de  rețea  şi  aplicațiilor  informatice 
comune. Sistemele informatice din compunerea SIF vor fi: 
2.1. Sistemul  Informatic  Întrunit  C4I  (SC4I)  –    va 
încorpora  aplicații  de  planificare,  conducere  şi  executare  a 
operațiilor  militare,  asigurând  o  gamă  largă  de  aplicații 
pentru:  automatizarea,    colectarea,  transmiterea, 
procesarea,    stocarea,  lucrul  colaborativ  şi  afişarea  datelor.  
SC4I va fi sistemul computerizat al MApN pentru funcțiile 
strategice, operative şi tactice de comandă şi control. El  va 
încorpora  toate  subsistemele  C4I  de  la  nivel  strategic, 
operativ şi tactic pentru toate categoriile de forțe şi va ajuta 
comandanții  în    estimarea  promptă  şi  sincronă,    necesară 
pentru  a  planifica,  executa    şi  sincroniza  acțiunile  forțelor 
aeriene,  terestre,  maritime  şi  pentru  operațiuni  speciale  în 
cadrul operațiunilor militare. Va furniza o imagine comună 
prin corelarea şi însumarea  datelor de la senzori şi surse de 
informații  multiple,  pentru  a  asigura  luptătorii    cu 
informațiile necesare pentru a fi în măsură să acționeze sau 
reacționeze  decisiv.  Comandații  de  arme  întrunite,  prin 
intermediul  acestui  sistem,  pot  conduce  unități  dispersate, 
recepționa  cu  acuratețe  rapoartele  de  la  subordonați  şi 
informațiile  din  câmpul  de  luptă,  şi    pot  executa  manevra 
de  forțe  şi  mijloace  mult  mai  rapid.  SC4I    va  asigura 
comandanții cu un instrument de generarea, recepționarea, 
partajarea  şi  folosirea  informației  în  mod  securizat,  ce  va 
permite o mai mare flexibilitate şi interoperabilitate cu alte 
sisteme informatice din SIIMAN.  
2.2. Sistemul  Informatic  de  Sprijin  al  Acțiunilor 
Militare (SISAM) – va oferi o imagine completă şi integrată 
privind  suportul  sau  sprijinul  acțiunilor  de  luptă  către 
forțele  luptătoare.    Va  furniza  comandaților  spre  analiză 
informații  privind  sprijinul  acțiunilor  de  luptă  şi  situația 
acestora  de  la  baze  de  date  distribuite.  Sistemul  va  sprijini 
toate  fazele  operațiunilor,  cum  ar  fi  activitățile  de: 
monitorizare,  planificare  şi  execuție  a  mobilizării, 
concentrare, desfăşurare, angajarea luptei, sprijin, manevră, 
înlocuirea forțelor. Acest sistem trebuie să fie unul din clasa 
Enterprise Resourse Planning (ERP) iar funcțiunile tipice pe 
care le va asigura vor fi:  
i.  gestionarea resurselor de logistică: 
ii.  gestionarea resurselor umane; 
iii. gestionarea resurselor financiare;  
 iv. asistarea  luării  deciziilor  pentru  misiunile 
de sprijin ale acțiunilor militare (lb. eng. Decision 
Support); 
v.  asistarea  activităților  curente  pentru  luarea 
deciziilor. 
2.3. Sistemul  Informatic  de  Informații  al  Apărării 
(SIA) – va asigura,  între anumite limite, un mediu integrat 
pentru  utilizatorii  SIIMAN,  care  îndeplinesc  funcțiuni 
identice  din  punct  de  vedere  al  informațiilor,  de  la  nivel 
strategic  la  nivel  tactic.  Informațiile  puse  la  dispoziție  în 
SIIMAN  de  către  acest  sistem  nu  trebuie  să  deconspire 
locația bazelor de date ale acestuia. Aceste informații pot fi 
într‐o  bază  de  date  singulară  şi/sau  pe  computere  diferite 
izolate  fizic,  care  fac  parte  din  rețele  exploatate  şi 
administrate de structuri diferite. 
2.4. Sistemul  Informatic  de  Modelare,  Simulare 
(SISMIM)  –    va    asigura  un  mediu  informatic  integrat 
pentru  reprezentarea  realistică  a  mediului  militar  real, 
pentru  activități    de  ducere  a  acțiunilor  militare,  de 
management  al  crizei,  menținerea  păcii,  cu  luarea  în 
considerare a  interacțiunilor cu organizațiile şi autoritățile 
civile.  Acest  sistem  va  trebui  să  permită  antrenarea 
personalului din locațiile de dispunere a acestora şi să ofere 
posibilitatea interacțiunii integrate a tuturor categoriilor de 
forțe  armate  în  acest  mediu  de  simulare,  inclusiv  cu 
participarea  statelor    majore  de  la  nivel  național    şi/sau  cu 
cele partenere NATO. Acesta va fi o combinație de exerciții 
asistate  de  calculator  (CAX),  simulatoare  de  armamente  şi 
instrumente  pentru  a  sprijinii  o  diversitate  de  aplicații 
militare  care  includ  instrucția  la  material,  executarea  de 
misiuni, analiza fluxului acțiunii, revizuirea misiunii, într‐o 
astfel  de  manieră  care  să  imite  cât  mai  fidel  mediul  de 
operații real.  
2.5. Sisteme de armament (SISARM) – vor reprezenta 
acele sisteme care, deşi vor avea o aplicabilitate specializată 
în cadrul operațiilor militare, vor trebui să poată interpreta 
şi folosi în aceeaşi manieră datele preluate (furnizate) de la 
sistemele  (sistemelor)  informatice  din  SIIMAN  şi  să  poată 
funcționa conjugat cu celelalte sisteme de armament.  
2.6. Sistemul Informatic de Asistare a Învățământului 
Militar  (SIMIL)  –    va  asigura    cu  sisteme  informatice 
(laboratoare,  învățământ  electronic  de  la  distanță,  etc.) 
procesele educaționale  de  formare  şi  procesele de instruire 
şi  perfecționare  din  cadrul  instituțiilor  de  învățământ 
militare  (colegii,  învățământ  universitar  şi  postuniversitar) 
şi  al  centrelor  de  competență.  Acest  sistem  va  asigura  atât 
pregătirea  viitorilor  utilizatori  din  cadrul  SIIMAN,  cât  şi 
specializarea  personalului  ce  administrează  echipamentele 
şi sistemele ce țin de tehnologia informației, din centrele de 
management  ale  SIIMAN,  folosindu‐se  instrumente 
electronice  precum  învățământul  electronic  de  la  distanță 
sau  centre  de  competență    ce  vor  fi  dotate  inclusiv  cu 
laboratoare de instruire mobile.
3.  Rețeaua  Publică  a  MApN  ‐  INTERMAN      va 
asigura  informații  de  interes  public  utilizatorilor  din 
Internet  referitoare  la  activitățile  desfăşurate  în  cadrul 
MApN şi va oferi următoarele servicii: 
•  WWW inclusiv comerț electronic (E‐licitație) şi 
• aplicații E‐goverment 
•  e‐mail 
• transfer de fişiere 
 
 Rețeaua  privată  a  SIIMAN  şi  Rețeaua  publică  a 
SIIMAN vor fi separate fizic. 

Restricții impuse realizării SIIMAN 
 
1.  Condițiile  operaționale  –  SIIMAN  trebuie  să  fie 
valabile şi viabile pe timp de pace, criză sau război, în toate 
zonele de responsabilitate ale MAPN, şi în toate mediile de 
ducere  a  acțiunilor  militare  (uscat,  aer,  maritim, 
informațional, etc.). 
2.  Mobilitatea  –  echipamentele  hardware  din 
compunerea  sistemelor  informatice  dislocabile  vor  fi 
dispuse  pe  diferite  platforme  în  zone  operaționale  diferite. 
Astfel  dimensiunea  şi  greutatea  acestora  nu  trebuie  să 
depăşească  caracteristicile  impuse  de  platformele  pe  care 
vor  fi  instalate  şi  totodată  trebuie  să  îndeplinească  toate 
funcțiunile  impuse  de  misiunea  pe  care  trebuie  să  o 
îndeplinească.   
3.  Standardizarea  şi  interoperabilitatea  –  standardele 
adoptate  în  dezvoltarea  şi  funcționarea  SIIMAN  trebuie  să 
îndeplinească  condiția  de  interoperabilitate  a  sistemelor 
acestuia  atât  intre  ele  cât  şi  cu  sistemele  informatice 
guvernamentale  naționale  şi  militare  ale  partenerilor 
NATO; 
4.  Securitatea  – măsurile  de  securitate  vor  trebui  să  fie 
implementate astfel încât să se asigure protecția  datelor şi a 
echipamentelor  şi  sistemelor  informatice  cât  şi 
disponibilitatea  acestora  în  toate  scenariile  şi  teatrele  de 
conflict.  Prin  folosirea  de  tehnici  şi  instrumente  ce  vor  fi 
puse  la  dispoziție,  rețelele  SIIMAN  vor  trebui  să  asigure 
transferul  informațiilor  între  acestea  la  toate  nivelurile  de 
clasificare.  Capabilitățile  de  securitate  multinivel  vor  fi 
încorporate  în  rețelele  SIIMAN  pe  măsură  ce  acestea  vor 
deveni posibile, disponibile şi fezabile. 

Perspective de evoluție  SIIMAN 

Evoluția  SIIMAN  în  viitor  trebuie  privită  prin  prisma 

evoluției celor trei componente ale sale: INTRAMAN, SIF şi 
INTERMAN. 
Dezvoltarea  fiecărei  componente  va  trebui  să  se 
armonizeze cu implementarea obiectivelor forței ‐ FG, EG ‐, 
prioritare pentru Armata României, o data cu intrarea să în 
NATO. 
Va  trebui  ca,  în  afara  fondurilor  alocate  de  la  buget 
pentru  îndeplinirea  obligațiilor  asumate  fata  de  NATO  pe 
linia  obiectivelor  forței,  să  identificam  şi  alte  surse  de 
finanțare  (FMF  de  exemplu),  pentru  dezvoltarea 
infrastructurii şi a subsistemelor din SIF, care să determine 
evoluția SIIMAN. 
Arhitectura  tehnica  a  SIIMAN  va  trebui  să  respecte 
cerințele  impuse  prin  NC3TA  (NATO  C3  Technical 
Architecture)  pentru  a  asigura  compatibilitatea 
echipamentelor şi interoperabilitatea. 
Totodată  va  trebui  ca  subsistemele  implementate  din 
cadrul  SIIMAN  să  fie  interoperabile  intre  ele,  cu  cele  ale 
administrației  publice,  precum  şi  cu  sistemele  NATO 
corespondente. 
Dezvoltarea INTRAMAN 
Rețeaua  de  date  privată  a  M.Ap.N.  va  trebui  să 
cunoască o dezvoltare importantă, prin creşterea numărului 
de  site‐uri  conectate,  acordând  prioritate  maximă 
structurilor  care  se  operaționalizează,  în  conformitate  cu 
Forța  Obiectiv  2007.  Site‐urile  vor  trebui  să  respecte 
standardele  de  cablare  structurata  ,  de  dotare  cu 
echipamente    şi  cerințele  de  securitate,  pentru  a  putea 
accesa serviciile puse la dispoziție în rețea.  
Extinderea  rețelei  şi  a  serviciilor  oferite  va  determina 
necesitatea creării de noi Centre de Management Zonale şi 
Locale care vor prelua o parte din sarcinile de management 
şi  vor  furniza  servicii  de  date  rețelelor  arondate. 
Amplasarea acestor centre se va stabili de comun acord cu 
responsabilii  cu  dezvoltarea  Rețelei  de  Transmisiuni 
Permanente,  astfel  încât  nodul  RTP  corespunzător  să  fie 
suficient  de  puternic  ca  să  furnizeze  un  flux  de 
dimensiunea  necesara  funcționarii  centrului  de 
management. 
Vor  fi  implementate  servicii  de  securitate  utilizând 
infrastructura  de  chei  publice  PKI,  servicii  de  mesagerie 
formatata,  respectând  cerințele  impuse  de  NATO  în  unul 
dintre obiectivele forței. 
Serviciul  de  lucru  colaborativ  (workflow)  şi 
management  documente  trebuie  să  facă  parte  obligatoriu 
dintre  serviciile  implementate,  pentru  a  putea  simplifica 
fluxul  de  documente,  a  reduce  birocrația  şi  a  minimiza 
circulația  documentelor  hard  ,  intr‐o  prima  faza  în  cadrul 
SMG 
Introducerea serviciilor de management şi mentenanța 
rețea  devine  o  necesitate  stringenta  în  contextul 
administrării  centralizate  a  INTRAMAN.    Aceasta  acțiune 
va  necesita  oameni  pregătiți  în  centrele  de  management  şi 
în special în centrul principal de la COSI, cat şi instrumente 
specializate  de  management  şi  de  monitorizare.  Pregătirea 
personalului supercalificat de administrare şi achiziționarea 
instrumentelor software adecvate, vor constitui priorități în 
dezvoltarea INTRAMAN.  
 Trebuie  investit  în  instruirea  personalului,  căci  în 
spatele  INTRAMAN‐ului  trebuie  să  stea  o  echipa  foarte 
bine  pregătită  care  să  asigure  buna  funcționare  a  să,  în 
contextul  în  care  societatea  civila  plăteşte  mult  mai  bine 
astfel de specialişti. 
Sistemele de operare de rețea (SO) de rețea evoluează 
într‐un  ritm  foarte  rapid,  şi  uneori  se  ajunge  la  situația  în 
care nu se mai dezvolta acel SO. Soluția este migrarea  la SO 
care  îl  înlocuieşte.  S‐a  făcut  migrarea  SO  de  rețea  de  la 
Windows  NT  la  Windows  2000.  Un  lucru  este  cert: 
migrarea de la W2000 la W2003 este mult mai simpla decât 
cea  de  la  WNT  la  W2000,  care  a  marcat  o  transformare 
majora, de principii şi concepte. Aceasta este soluția pe care 
o vom acredita din punct de vedere al securității şi pe care o 
vom dezvolta în continuare. 
Trecerea  la  un  SO  mai  performant  implica  utilizarea 
unor  echipamente  mai  puternice,  cu  capabilități  sporite, 
care se pot obține prin upgrade‐area vechilor echipamente, 
sau,  uneori,  prin  înlocuirea  acestora.  Upgrade‐ul  sau 
înlocuirea  echipamentelor  active  de  rețea  (routere,  switch‐
uri, sau  servere) vor fi determinate nu doar de schimbarea 
SO de rețea ci şi de necesitățile de creştere a performantelor, 
în contextul creşterii numărului de utilizatori , a numărului 
de aplicații de rețea precum şi a numărului de  documente 
care  circula  în  rețea.  Echipamentele  care  vor  încetini 
traficul,  unde  rețeaua  se  “gâtuie”,  vor  trebui  înlocuite  cu 
altele  mai  performante.  Dezvoltarea  de  noi  tehnologii  va 
necesita, de asemenea, înlocuiri de echipamente. 
Vor  trebui  implementate  soluții  de  backup  şi  disaster 
recovery  solicitate  în  mod  expres  prin  unul  din  obiectivele 
forței impuse de NATO. Aceasta va necesita implementarea 
de concepte moderne de clustere de servere, , cu posibilități 
de  procesare  redundante,  cu  mecanisme    de  SAN  (Storage 
Area  Network)  şi  mecanisme  de  fiabilizare  pentru  a  putea 
minimiza riscul pierderii datelor. 
Administrarea  centralizata  a    INTRAMAN  este  o 
opțiune  aproape  obligatorie,  în  contextul  în  care  procesele 
sunt  din  ce  în  ce  mai  complexe,  necesita  oameni  super 
calificați  şi  foarte  bine  retribuiți,  deci  mai  putini  la  număr, 
iar  instrumentele  de  monitorizare  şi  administrare  sunt  din 
ce  în  ce  mai  puternice  şi  mai  complexe  (e  adevărat  şi 
costisitoare). Este evident faptul ca o parte din drepturi vor 
fi delegate administratorilor din centrele zonale şi locale de 
management,  funcție  de  politica  de  management  adoptata 
şi  de  cerințele  de  securitate  ale  sistemului.  Deci  nu  va  fi 
probabil o politica de administrare supercentralizată, dar va 
fi  suficient  de  centralizata  pentru  a  stăpâni  procesele  din 
centrul  principal  de  management.    Se  va    acorda  atâta 
libertate  cit  să  nu  fie  încetinite  procesele  din  pricina  unor 
proceduri greoaie datorate centralizării excesive. 
Perfecționarea  unor  astfel  de  administratori  va 
necesita  investii  în  instruire  la  firmele  specializate,  pentru 
însuşirea  sistemelor  de  operare  de  rețea  precum  şi  a 
procedurilor de administrare centralizata a rețelelor. 
Şi  pentru  ca  toate  aceste  îmbunătățiri  să  funcționeze 
perfect, este necesara crearea unui backbone de fibra optica 
în tehnologie Gigabit Ethernet, între principalele noduri din 
rețeaua  metropolitana  (M100‐UNAp‐DT1‐DT2‐Baneasa‐
Balotesti), care să permită viteze suficient de mari pentru ca 
procesele  de  sistem,  de  administrare  ,  să  nu  încetinească 
procesele  utilizator.  În  plus  acest  backbone  va  oferi 
posibilități  multiple  de  dezvoltare  în  viitor  fără  a  necesita 
noi investiții. 
 În  aceasta  perioada  se  desfăşoară  activități  legate  de 
acreditarea de securitate a INTRAMAN din localul M100, în 
paralel  cu  acreditarea  rețelelor  care  sunt  conectate  la 
aceasta. În prima etapa se va acredita rețeaua INTRAMAN 
pentru nivelul secret de serviciu, şi se va avea în vedere în 
faza a doua, acreditarea la un nivel superior de secret. 
Dezvoltarea  INTERMAN 
Creşterea  numărului  de  utilizatori  şi  a  cantității  de 
informație    din  Internet,  impune  o  creştere  a  calității 
serviciilor oferite de rețeaua INTRAMAN prin : 
  ‐ creşterea lărgimii de bandă; anul acesta a fost dublata 
de  la  0,5Mbps  la  1  Mbps,  dar  în  perspectiva  apreciem  o 
noua dublare la 2 Mbps 
  ‐ upgrade‐area / înlocuirea activelor de rețea (routere, 
switch‐uri), acolo unde se constata  gâtuiri ale traficului; 
  ‐  achiziționarea  de  instrumente  de  protecție  de  tip: 
antispam,  IDS,  antivirus,  firewall,  care  să  asigure 
funcționarea sigura a rețelei 
  ‐ înlocuirea soluțiilor vechi de conectare cu alte soluții 
de viteza mai mare şi mai fiabile 
  ‐contractare serviciu cu un distribuitor de serviciu unic 
care ar asigura avantaje multiple 
 
SIIMAN constituie proiectul cadru pentru toate sistemele 
informatice  din  Armata  României  iar  implementarea 
graduală  a  va  necesita,  în  timp,  şi  unele  modificări  de 
structuri  organizatorice.  De  asemenea,  Implementarea 
obiectivelor  NATO    trebuie  făcută  în  concordanta  cu 
cerințele  SIIMAN  dar  respectând  în  acelaşi  timp 
standardele  şi  recomandările  NATO  pentru  a  putea 
interfața  unele  subsisteme  naționale  ale  altor  armate 
membre  NATO  dar  şi  cu  cele  care  operează  la  nivelul 
Alianței. 
SIIMAN se va interfața şi cu alte sisteme informatice din 
administrația  publica  națională  gestionate  de  alte  structuri 
guvernamentale, ministere sau agenții în baza unor planuri 
şi  acorduri  decise  prin  Consiliul  Superior  de  Apărare  a 
Țării. 
Un  rol  deosebit  în  va  avea  şi  componenta  educațională, 
astfel încât sistemul educațional militar bazat pe principiile 
inițiativei  ADL  va  trebui  dezvoltat  respectând  cerințele  şi 
impunerile  generale  SIIMAN  pentru  a  îndeplini  obiectivul 
central  „oriunde  şi  oricând”  dar  în  condiții  maxime  de 
securitate  şi  confidențialitate.  În  acest  sens,  SIIMAN  este 
conceput a fi complet interoperabil în cadrul alianței, astfel 
implicit  proiectul  ADL  pentru  armata  României  va  fi 
complet interoperabil cu cel al altor instituții de învățământ 
şi centre de simulare din alte țări membre NATO.  

 
Conceptul  RBR  nu  şi‐a    relevat  încă  toate  influențele 
asupra  domeniului  militar.  Unele  din  cele  intuite  de 
inițiatori au fost confirmate în campania din Irak, ceea ce ne 
îndreptățeşte să presupunem că pe măsură ce conceptul se 
va transforma în realitate, arta militară va fi marcată tot mai 
profund. 
Este  evident  că  RBR  va  permite  unor  forțe  dispersate 
geografic la mari distanțe să acționeze ca un sistem unic în 
spațiul  luptei.  Acest  lucru  oferă  sensuri  noi  unor  principii 
ale  războiului,  îndeosebi  masării,  economiei  de  forțe  şi 
manevrei.  De  asemenea,  protecției  i  se  oferă  dimensiuni 
noi. Aceste principii sunt obligate să asimileze noile realități 
ale  spațiului  luptei:  posibilitatea  concentrării  efectelor  în 
timp  şi  spațiu  de  la  distanțe  foarte  mari;  perspectiva 
declanşării  unor  acțiuni  militare  fără  pregătiri  anterioare 
vizibile;  posibilitatea  declanşării  acțiunilor  ofensive  fără  a 
realiza  rapoarte de  forțe  favorabile  în  teatru  etc.  Pe  timpul 
campaniei din Irak, de exemplu, rapoartele de forțe au fost 
defavorabile  coaliției  în  efective,  dar  superioritatea 
informațională  covârşitoare  a  compensat  din  plin  toate 
eventualele consecințe ale acestei situații. 
  Campania  din  Irak  a  oferit  imaginea  unui  spațiu  al 
luptei  discontinuu,  activat  logic  pe  toată  adâncimea,  fără 
vulnerabilitățile specifice unor asemenea situații: pericol de 
încercuire, disfuncționalități logistice, hiatusuri în procesele 
de  comandă‐control  etc.  RBR  a  făcut  posibilă  o  asemenea 
imagine  a  spațiului  de  luptă  şi  i‐a  scos  în  evidență 
avantajele. 
Noul  concept  aplicat  acțiunii  militare  va  oferi 
flexibilitatea,  capabilitățile operaționale  şi  omnisciența care 
să  permită  reacții  imediate  şi  simultane  la  nivel  strategic, 
operativ  şi  tactic  deoarece,  indiferent  de  gradul  de 
dispersare  şi  de  distanța  la  care  se  află  forțele,  devine 
posibilă  lovirea  simultană  a  unor  obiective  variate:  centre 
de  gravitate,  vulnera¬bilități  critice,  elemente  operaționale, 
forțe  tactice  etc.  Fiecare  constituie  respon¬sabilități  pentru 
diferitele niveluri ale artei militare. 
  Totodată,  RBR  face  posibilă  concentrarea  precisă  a 
focului oriunde este nevoie, ceea ce va însemna posibilități 
sporite de a influența eficient comportamentul şi percepțiile 
inamicului  în  toate  dimensiunile  spațiului  luptei.  În 
condițiile  obişnuite,  acest  lucru  se  realizează  doar 
punctiform şi mai ales în dimensiunea terestră.  
   
   
 BIBLIOGRAFIE
Surse bibliografice în limba română
1. Boaru  Gheorghe,    Paun  Vasile  ‐  Războiul  informațional 
si  operațiile  informaționale.  Monografie  ‐    Bucuresti.  Editura 
U.N.Ap. 2003. 
2. Boaru Gheorghe,  Paun Vasile ‐ Războiul informațional. 
Atacul  şi  apărarea  într‐o  lume  digitala.  Monografi‐    Bucuresti. 
Editura U.N.Ap. 2003. 
3. Dumitru Cristea   ‐ Sistemul Informatic Integrat al MApN 
–  Comunicare  ştiințifică  la  Centrul  de  Studii  Strategice  de 
Apărare şi Securitate, Bucureşti, Editura UNAp, 2005 
4. Dumitru  Cristea  ‐  Comanda  şi  Controlul  în  Războiul 
Bazat  pe  Rețea  ‐  Comunicare  ştiințifică  la  Universitatea 
Națională de Apărare, Bucureşti, 2005 
5. Dumitru Cristea ‐ Sistemele de comunicații şi informatice 
ale  Armatei  României  ‐  Sibiu,  Revista  Comunicațiilor  şi 
Informaticii, nr. 4/2004 
6. Dumitru Cristea ‐ Concepția C4I2SR în Armata României 
‐  proiecții  principale  ‐  Sibiu,  Revista  Comunicațiilor  şi 
Informaticii, nr. 5/2005 
7.  Mureşan  Mircea,  Văduva  Gheorghe  ‐  Războiul 
viitorului, viitorul războiului ‐ Bucureşti, Editura UNAp, 2004 
8. Mureşan  Liviu–  coordonator,  Adrian  Pop,  Florin 
Bonciu ‐ Politica europeană de securitate şi apărare ‐ element de 
influențare  a  acțiunilor  României  în  domeniul  politicii  de 
securitate  şi  apărare‐  Institutul  European  din  România, 
Bucureşti 2004 
9. Păun  Vasile,  Popa  Monica  ‐  O  provocare  strategică  ‐ 
Războiul Informațional ‐ Bucureşti, Editura UTI, 2002 
10. Popescu  Mihail,  Văduva  Gheorghe  ‐  Arta  militară  de‐a 
lungul  mileniilor  ‐  Bucureşti,  Centrul  Editorial  şi  de 
Tipărituri,  2004. 
11. Roceanu Ion, Ilie Adrian‐Vicențiu ‐ Conceptul de Război 
Bazat pe Rețea în   cadrul acțiunilor NATO‐ Bucureşti, Editura 
UNAp , 2004 
12. Roceanu  Ion,  Buga  Iulian  ‐  Informația  ‐  repere 
conceptuale  şi  coordonate  de  securitate,  Bucureşti,  Editura 
AISM, 2003 
13. Roceanu Ion ‐ Fundamente ale sistemelor C4I ‐ Bucureşti, 
Editura UNAp, 2004 
14. Roceanu  Ion  ‐  Războiul  Bazat  pe  Rețea  ‐  dincolo  de 
tehnologie  ‐  Comunicare  ştiințifică  la  Centrul  de  Studii 
Strategice  de  Apărare  şi  Securitate,  Bucureşti,  Editura 
UNAp, 2005 
15. Staş  Marian,  Vasile  Păun  ‐  Spațiul  de  conflict 
informațional ‐ Bucureşti, Editura Pro Humanitate, 1998 
16. ***  ‐  Centrul  de  Studii  Strategice  de  Apărare  şi 
Securitate  ‐Aspecte  teoretico‐metodologice  si  modalități  de 
aplicare  a  conceptului  Război  Bazat  pe  Rețea  in  Armata 
României, corespunzător „Structurii de forte 2007”, 2003 
17. *** ‐ Strategia de Securitate Națională a României 
 
Surse bibliografice în limba engleză
- studii şi documente -
1. *** ‐  Strategic Vision: „The Military Challenge”‐ NATO’s 
Strategic Commanders, 1 Martie 2004 
2. ***  ‐    JOINT  VISION  2020‐    Chairman  of  the  Joint 
Chiefs  of  Staff,  Director  for  Strategic  Plans  and  Policy,  J5, 
Strategy  Division.  Washington,  DC:  U.S.  Government 
Printing Office, June 2000. 
3. ***  ‐ JOINT VISION 2010 
4. *** ‐  Directiva ministerială NATO 2003 
5. *** ‐  Prague Commitment Capabilities, Noiembrie 2002 
6. *** ‐ AC \332 –D6,NC3B Vision of Long Term Policy for 
NATO C3 Systems, Brussels , 1992 
7. ***  ‐    US  Joint  Forces  Command  J‐9  (2001),  “A  Concept 
Framework for Effects Based Operations”, White Paper Version 
1.0, 18 October, 2001. 
8. ***  ‐  NETWORKED  ENABLED  CAPABILITY  ‐  An 
Introduction,  Ministry  of  Defence  (United  Kingdom), 
Version 1.0, Aprilie 2004 
9. ***  ‐  UK  Defence  Capability  Update  ‐UK  Joint  Doctrine 
and Concepts Centre, 2002  
10. *** ‐ UK Journal of Defence Science, Volume 8, Number 
3, September 2003 
11. *** ‐ Network Centric Warfare‐Report to Congress 
Department of Defense, 2000   
12. ***  ‐  AAP‐6,NATO Glossary  of  Terms  and  Definitions for 
Military Use, Brussels 1994  
13. ***  ‐  Information  Superiority:  Making  the  Joint  Vision 
Happen‐  Office  of  the  Assistant  Secretary  of  Defense 
(Command,  Control,  Communications,  &  Intelligence). 
Washington, DC: Pentagon, November, 2000. 
14. *** ‐ United Kingdom Joint Doctrine and Concepts Centre 
(2003), ʺA Multi‐National Concept For The Planning, Execution 
&  Assessment  Of  Future  Military  Effects  Based  Operationsʺ  
Discussion Paper, 4 August 2003. 
 
 Surse bibliografice în limba engleză
- cărţi şi articole -
 
1. AKERMAN  Robert  K.  ‐  Military  Crystal  Ball  Portends 
Network Centric Supremacy ‐   revista Signal, 2001 
2. Alberts  S.  David,  Gartska  J.John  ‐  Network  Centric 
Warfare‐Developing  and  Leveraging  Information  Superiority  ‐ 
Center for Advanced Concepts and Technology C4ISR, 1999 
3. Alberts  David,  Garstka  John  J.,  Hayes  Richard  E., 
Signori  David  A.  ‐  Understanding  Information  Age  Warfare  ‐ 
CCRP Publications, August 2001 
4. Buckman  Tom  Dr.    “The  NATO  Vision  of  Network 
Enabled Capability (NNEC)”, 2003 
5. Babcock Sandy , Defence Scientist Directorate Defence 
Analysis  National  Defence  Headquarters  ‐  Canadian 
Network  Enabled  Operations  Initiatives  ‐  Ottawa,  Ontario, 
Canada K1A 0K2 
6. Builder, C.H., S.C. Bankes, and R. Nordin ‐  Command 
Concepts: A Theory Derived from the Practice of Command and 
Control ‐  RAND Corp. MR‐775‐OSD, 1999. 
7. Cebrowski,  Vadim  Arthur  K.,  USN,  and  John  J. 
Gartska  ‐  Network  Centric  Warfare:  Its  Origin  and  Future  ‐  
Proceedings of the Naval Institute 124:1 (January, 1998). 
8. Cran  George  –  Operations  Analysis  Support  to  Network 
centric Operations ‐ UK Overview, 27 Ianuarie 2004 
9. Davis,  P.  K.  (2001)‐  Effects‐Based  Operations  (EBO):  A 
Grand Challenge for the Analytical Community ‐  RAND, 2001. 
10. Creighton  L.  James  Colonel,  Lieutenant  Colonel 
Raphael Torres and Major Robert B. Herndon ‐  Effects‐Based 
Operations  in  Afghanistan  The  CJTF‐180  Method  of 
Orchestrating Effects to Achieve Objectives ‐  in Field Artillery 
Magazine, January‐February 2004  
11. Garstka, John J. ‐ Network Centric Warfare: An Overview 
of Emerging Theory ‐ PHALANX (December 2000). 
12. Larsen Per ,Lt.col. ‐ Swedish concepts for „Network Based 
Defence” ‐ Network transformation – Conference, Brussels, 2 
Decembrie 2003 
13. Moffat  James  ‐    Complexity  Theory  and  Network  Centric 
Warfare  ‐  DoD  Command  and  Control  Research  Program, 
CCRP Publications, Noiembrie 2003 
14. Perry  Walter,  Signori  David,  Boon  John  ‐    Exploring 
Information  Superiority  ‐  A  Methodology  for  Measuring  the 
Quality  of  Information  and  Its  Impact  on  Shared  Awareness  ‐ 
Published by the RAND Corporation, 2004 
15. Perry  W.  and  J.  Moffat  ‐  Measuring  the  Effect  of 
Knowledge  in  Military  Campaigns  ‐    Journal  of  the 
Operational Research Society, Vol. 48, No. 10, 1997, pp. 965–
972. 
16. Perry  Walter  ,  James  Moffat  ‐  Information  Sharing 
Among  Military  Headquarters  The  Effects  on  Decisionmaking  ‐  
Published by the RAND Corporation, 2004 
17. Rino  Mario  Rear  Admiral  –  „Developing  Network 
Centric  Operations  within  Italian  Defence  Forces”  ‐  Network 
transformation – Conference, Brussels, 2 Decembrie 2003 
18. Stein    Frederick  P.  ‐  Presentation  on  “DCX‐Phase  I”  to 
Network  Centric  Warfare…Understanding  the  Operations  and 
Systems of the Revolution in Military Affairs ‐ AFCEA Course 
513, Washington, DC, June 1, 2001. 
19. Smith  Edward.  ‐  „Effects  Based  Operations  –  Applying 
network  centric  warfare  in  peace,  crisis  and  war”,  CCRP 
Publications, Noiembrie 2002 
20. Smith, E. A. ‐ Effects Based Operations, Applying Network 
Centric  Warfare  in  Peace,  Crisis,  and  War  ‐    Center  for 
Advance  Concepts  and  Technology,  DOD  Command  and 
Control Research Program, November 2002. 
21. SALKEVER  Alex  ‐  The  Network  Is  the  Battlefield  ‐    în 
“Business Week”, 7 Ianuarie 2003 
22. Williams,  B.T.  ‐  Effects‐Based  Operations:  Theory, 
Application and the Role of Airpower ‐ Carlisle Barracks, Army 
War College, Pennsylvania 2002. 
 
 
Surse bibliografice în limba engleză
- pagini WEB -
 
1. http://www.c3i.osd.mil.\NCW.\ 
2. http://www.dodccrp.org 
3. http://www.iwar.org.uk/iwar/resources 
4. http://www.oft.osd.mil/initiatives/ncw/ncw.cfm 
5. http://www.rand.org  
6. http://www.mors.org/publications 
7. http://www.federal.hyperwave.com/solutions/netcentr
icity.html 
8. http://www.mapn.ro/strategiasecuritate 
9. http://www.nwc.navy.mil 
 
 
 LISTĂ DE FIGURI
Figura 1 ‐ Mediile informaționale ............................................................................. 32

Figura 2 ‐ Avantajul informațional ........................................................................... 37

Figura 3 ‐ Elementele de baza ale acțiunii militare bazate pe rețea ..................... 44

Figura 4 ‐ Esența conceptului RBR ............................................................................ 48

Figura 5 ‐ Modelul integrării mediilor şi elementelor............................................ 50

Figura 6 ‐ Entitățile spațiului de luptă...................................................................... 55

Figura 7 ‐ Nivelurile procesului de cunoaştere ....................................................... 56

Figura 8 ‐ Domeniile Războiului Bazat pe Rețea .................................................... 60

Figura 9 ‐ Elementele componente şi relațiile între domenii ................................ 61

Figura 10 ‐ Domeniul fizic .......................................................................................... 63

Figura 11 ‐ Noul model mental.................................................................................. 68

Figura 12 ‐ Interacțiunea domeniilor ........................................................................ 70

Figura 13 ‐ Avantajul competitiv............................................................................... 72

Figura 14 ‐ Abordare Marea Britanie ........................................................................ 80

Figura 15 ‐ Lanțul beneficiilor.................................................................................... 82

Figura 16 ‐ Modelul suedez........................................................................................ 86

Figura 17 ‐ Fundamente teoretice ale armatei Italiei .............................................. 89

Figura 18 ‐ Modelul Italiei .......................................................................................... 90

Figura 19 ‐ Relația Domeniu – C2 ‐ Conținut .......................................................... 99

Figura 20 ‐ Modelul de referință al cadrului conceptual C2 ............................... 100

Figura 21 ‐ Percepția.................................................................................................. 102

Figura 22 ‐ Informația ............................................................................................... 104

Figura 23 ‐ Cunoaşterea ............................................................................................ 105

Figura 24 ‐ Transmiterea (partajarea) informației................................................. 108

Figura 25 ‐ Transmiterea (partajarea) cunoştințelor ............................................. 109

Figura 26 ‐ Comuniunea convingerilor .................................................................. 110

Figura 27 ‐ Decizia ..................................................................................................... 111

Figura 28 ‐ Acțiunea .................................................................................................. 112

Figura 29 ‐ Colaborarea............................................................................................. 113

Figura 30 ‐ Sincronizarea .......................................................................................... 118

Figura 31 ‐ Convergența între superioritate şi efecte ........................................... 121

Figura 32 ‐ Imaginea operațională comună ........................................................... 123

Figura 33 ‐ Ciclul de comandă şi control................................................................ 131

Figura 34 ‐ Interconectarea în cadrul SIIMAN ...................................................... 151

Figura 35‐ Arhitectura generală a SIIMAN............................................................ 153

Figura 36 ‐ Infrastructura Globală de Securitate ................................................... 157

 
 LISTĂ DE ACRONIME  
 
ACO  ‐  Allied  Command  Operations  ‐  Comandamentul  Aliat 
pentru Operații 
ACT  ‐  Allied  Command  Transformation  ‐  Comandamentul 
Aliat pentru Transformare 
AOR ‐ Area of responsability ‐ Area de Responsabilitate 
CFEC  ‐  Canadian  Forces  Experimentation  Centre  ‐  Centrul 
Experimental al Forțelor Canadiene 
COTS  ‐  Commercial  of  the  self  ‐  Tehnologii  dezvoltate  în 
domeniile civile 
C2 ‐ Command and Control ‐ Comandă şi Control 
C3I  ‐  Command  and  Control,  Computers  and  Intelligence  ‐ 
Comandă,Control, Computere şi Intelligence 
C4I  ‐  Command  and  Control,  Computers,  Communications  and 
Intelligence‐  Comandă  şi  Control,  Computere,  Comunicații 
şi Informații 
C4ISR  ‐  Command  and  Control,  Computers,  Communications 
and  Intelligenc,  Surveillance  and  Reconnaissance  ‐  Comandă, 
Control,  Comunicații,  Computere,  Supraveghere  şi 
Recunoaştere 
CIMIC ‐ Civil Military Cooperation ‐ Cooperare civili‐militari 
CIS  ‐  Communications  and  Information  Systems  ‐  Sisteme  de 
Comunicații şi Informatice 
COG ‐ Centre of Gravity ‐ Centru de Greutate 
EBA ‐ Effects Based Approach ‐ Abordare Bazată pe Efecte 
EBO ‐ Effects Based Operations ‐ Operații Bazate pe Efecte 
EBP ‐ Effects Based Planning ‐ Planificare Bazată pe Efecte 
EBT ‐ Effects Based Targeting ‐ Selectarea Țintelor Bazată pe 
Efecte 
IISRA ‐ Integrated Intelligence Surveillance and Reconnaissance 
Arhitecture  ‐  Supravegherea  Integrată  a  Informațiilor  şi 
Arhitectura Recunoaşterii 
ISTAR  ‐  Intelligence,  Surveillance,  Target  Aquisition, 
Reconnaissance  ‐  Informații,  Supraveghere,  Achiziția 
Țintelor, Recunoaştere 
IPB  ‐  Intelligence  Preparing  Batllefield  ‐  Pregătirea 
Informativă a câmpului de luptă 
INFOOPS ‐ Information Operations ‐ Operații Informaționale 
JIMP ‐ Joint, Interagency, Multinational and Public  ‐ Întrunit, 
Interagenții, Multinațional şi Public 
MOOTW  ‐  Military  Operations  Other  Than  War  ‐  Operații 
militare altele decât războiul 
NATO  ‐  Nord  Atlantic  Treaty  Organization  ‐  Organizația 
Tratatului Atlanticului de Nord 
NBD ‐ Network Based Defense ‐ Apărare Bazată pe Rețea 
NC3B  ‐  NATO  Consultation,  Command  and  Control  Board  ‐ 
Comitetul de consultare, comandă şi control al NATO 
NCW ‐ Network Centric Warfare ‐ Război Bazat pe Rețea 
NCO  ‐  Network  Centric  Operations  ‐  Operații  Centrate  pe 
rețea  
NEC  ‐  Network  Enabled  Capability  ‐  Posibilități  Facilitate  de 
Rețea 
NEO  ‐  Network  Enabled  Operations  ‐  Operații  Facilitate  de 
Rețea 
NICS  ‐  NATO  Integrated  Communications  System  ‐  Sistemul 
Integrat de Comunicații NATO 
NNEC  ‐  NATO  Network  Enabled  Capability  ‐  Posibilități 
Facilitate de Rețea NATO 
NNEC  IPT  ‐  NATO  Network  Enabled  Capability  ‐  Integrated 
Project  Team  ‐  Echipa  Proiectului  Integrat  ‐  Posibilități 
Facilitate de Rețea NATO 
NRF ‐ NATO Response Force ‐ Forța de Răspuns NATO 
OODA ‐ Observe, Orient, Decide, Act ‐ Observare, Orientare, 
Decizie, Acțiune 
ONG ‐  Non‐guvernamental Organisations ‐  Organizații  Non‐
guvernamentale 
PSYOPS ‐ Psyhological Operations ‐ Operații psihologice 
TTP  ‐  Techniques,  Tactics  and  Procedures  ‐  Tehnici,  Tactici  şi 
Proceduri 
UAV ‐ Uninhabited Aerial Vehicle ‐ Avion Fără Pilot