Sunteți pe pagina 1din 67

CLAUDIU TEUŞDEA

TENIS
– noţiuni de bază –
Universitatea SPIRU HARET
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
TEUŞDEA, CLAUDIU
Tenis – noţiuni de bază/ Teuşdea, Claudiu – Bucureşti:
Editura Fundaţiei România de Mâine, 2003
136p.; 20,5 cm.
Bibliogr.
ISBN 973-582-936-3
792(100)
© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2004
Redactor: Andreea DINU
Tehnoredactor: Laurenţiu Cozma TUDOSE
Coperta: Marilena (GURLUI) BĂLAN
Bun de tipar: 17.05.2004; Coli de tipar: 8,5
Format: 16/61x86
Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine
Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6, O.P. 83
Tel./Fax: 410.43.80; www.SpiruHaret.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro
Universitatea SPIRU HARET
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
CLAUDIU TEUŞDEA
TENIS
– noţiuni de bază –
EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE
Bucureşti, 2004
Universitatea SPIRU HARET
5
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE ……………………………………………… 7
I. SCURT ISTORIC …………………………………………….. 9
II. TEHNICA …………………………………………………….. 13
2.1. Prizele rachetei ………………………………………….. 13
2.2. Formele de deplasare în teren …………………………... 16
2.3. Criteriile de clasificare a loviturilor …………………….. 18
2.4. Serviciul ………………………………………………… 19
2.5. Returul …………………………………………………... 24
2.6. Lovitura de dreapta ……………………………………... 27
2.7. Lovitura de stânga ………………………………………. 30
2.8. Loviturile de atac din schimbul de lovituri ……………... 35
2.9. Voleul …………………………………………………… 37
2.10. Smeciul ………………………………………………….. 44
2.11. Stopul (lovitura scurtă) ………………………………….. 48
2.12. Demi-voleul ……………………………………………... 49
2.13. Lobul ……………………………………………………. 50
2.14. Passing-ul ……………………………………………….. 51
III. TACTICA ……………………………………………………... 53
3.1. Conţinutul tactic al loviturilor ……………………………. 53
3.2. Tactica jocului de simplu ………………………………… 59
3.3. Tactica jocului de dublu ………………………………….. 71
IV. METODICA TENISULUI ………………………………… 79
4.1. Indicaţii metodice generale ………………………………. 79
4.2. Cum predăm un procedeu tehnic ………………………… 80
Universitatea SPIRU HARET
6
4.3. Etapele învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii jocului
de tenis …………………………………………………… 81
4.4. Lecţia de tenis ……………………………………………. 119
4.5. Cum alegem materialele şi echipamentul de joc …………. 121
4.6. Raportul între antrenamente şi competiţii la copii ……….. 124
V. REGULAMENTUL DE JOC ………………………………… 127
5.1. Dimensiunile terenului ………………………………….. 127
5.2. Anexe permanente ………………………………………. 129
5.3. Probele jocului ………………………………………….. 129
5.4. Structura meciului ………………………………………. 129
5.5. Metode alternative de ţinere a scorului …………………. 131
5.6. Jocul continuu şi perioadele de repaus ………………….. 131
5.7. Schimbul terenului ……………………………………… 132
5.8. Mingea …………………………………………………... 132
5.9. Racheta ………………………………………………….. 133
5.10. Arbitrii …………………………………………………... 133
5.11. Reguli pentru meciul de simplu ………………………… 134
5.12. Reguli pentru meciul de dublu ………………………….. 135
Universitatea SPIRU HARET
7
CUVÂNT ÎNAINTE
Cursul de bază este destinat studenţilor facultăţilor de educaţie
fizică, fiind elaborat în concordanţă cu cerinţele programei analitice
de specialitate.
Prin structură şi conţinut cursul are caracter practico-metodic
oferind o concepţie modernă de învăţare-perfecţionare a tehnicii şi
tacticii jocului de simplu, jocului de dublu, în concordanţă cu
cerinţele jocului competiţional actual.
Cursul prezintă chinograme, greşeli de execuţie, soluţii de
corectare ale principalelor procedee tehnice, scheme tehnico-tactice
pentru jocul de simplu, dublu, elemente de bază ale regulamentului
de joc.
Prin conţinutul referitor la tehnica, tactica şi metodica tenisului,
cursul poate fi util celor care lucrează în domeniu şi în mod deosebit
studenţilor, oferindu-le informaţiile şi cunoştinţele necesare formării
lor ca buni specialişti ai domeniului.
Universitatea SPIRU HARET
8
Universitatea SPIRU HARET
9
I. SCURT ISTORIC
Jocul de tenis, ca şi alte jocuri sportive, îşi are originea în jocul
cu mingea, practicat de vechii eleni.
Primele menţiuni asupra existenţei sale apar în secolul al XIII-lea,
în Franţa practicat sub numele de jocul cu palma –jeu de paume.
Existau două variante de practicare ale acestui joc:
– longue paume, practicat de marea masă de oameni în aer liber.
– courte paume, practicat de nobilime, în săli.
La început, se practica cu mâna goală, iar mai târziu cu o mănuşă,
în scopul apărării palmei.
În decursul timpului mănuşa a fost înlocuită cu o paletă din lemn
cu mânerul scurt şi suprafaţă mare de lovire.
În secolul al XVI-lea apare racheta, iniţial având formă pătrată
iar mai târziu formă rotundă cu mânerul lung.
În Europa, Ludovic al XI-lea reglementează confecţionarea mingilor
din in şi piele umplute cu câlţi sau păr de animale, pentru a nu
provoca traumatisme jucătorilor, aşa cum se întâmpla cu cele vechi,
umplute cu nisip, pietricele de râu sau chiar pilitură de fier.
Civilizaţia aztecă a avut un rol fondator în materie de jocuri cu
mingea, iar invenţia cauciucului natural şi a mingiilor din cauciuc,
care aparţine aztecilor şi datează din secolele XI-XII, au adus o
modificare importantă în evoluţia jocului mărind considerabil interesul
pentru joc.
Răspândirea mingilor de cauciuc ce prezentau calităţi noi a avut
darul de a da naştere unor jocuri noi care se vor desfăşura la înălţime:
baschet, volei.
În secolul al XV-lea jocul apare în Anglia sub numele de tenis,
tradus din expresia franţuzească tenez, care se folosea pentru fiecare
angajare a mingii în joc. Tot în Anglia se trece la practicarea din sală
în aer liber sub forme ca field-tennis care au exercitat o mare influenţă
asupra formării tenisului modern.
De ce 15-30-40? Asupra acestui subiect există două păreri.
Universitatea SPIRU HARET
10
Prima se referă la faptul că aceste cifre ar reprezenta valorile
monezilor de 10/15 sous (veche monedă franceză) cu care jucătorii
pariau pentru fiecare schimb de mingi în partidele de paume de la
curtea regilor Franţei.
A doua părere pune notaţia pe seama sistemului cifric dodecimal,
astfel un joc valorează 60 de puncte.
Pentru a câştiga un joc erau necesare patru mingi fiecare valorând
15 puncte, 40 fiind o abreviere a lui 45, pentru a permite
departajarea la egalitate când jucătorul mai trebuia să câştige 2 puncte
consecutiv 10 plus 10 pentru a încheia ghemul.
Pentru a facilita prezentarea istoricului jocului de tenis, propun
numai o enunţare cronologică a celor mai importante date şi personalităţi
care au determinat apariţia şi evoluţia sa pe plan internaţional şi
naţional:
–1830 au loc primele încercări de delimitare a terenului de joc şi
de fixare a regulilor de joc;
– 1858 englezul Harry Gem marchează primul teren de tenis pe
pajiştea de la Edgbaston Anglia;
– 1872 a avut loc prima partidă de lawn tenis, a fost un meci de
dublu masculin disputat la Leamington Club;
– 1873 maiorul W.C.Wingfield publică la Londra broşura Jocul
de Sphairistike, (jocul cu mingea);
– 1874 brevetarea de către maiorul W.C.Wingfield a unui
proiect special pentru delimitarea terenului şi fixarea regulilor de joc;
– 1875 gruparea Marylebone Cricket Club emite primul cod
oficial al jocului şi primeşte numele de lawn tennis;
– 1877 – începe primul turneu de la Wimbledon individual;
– 1891 începe primul turneu de la Roland Garros;
– 1881 începe primul turneu U.S. Open;
– 1905 începe primul turneu Australian Championships;
– 1900 I ediţie Cupa Davis – echipe de seniori;
– 1963 I ediţie Cupa Federaţiei – echipe de senioare;
– 1913 se înfiinţează FILT, actualmente FIT;
– 1970 I ediţie a Turneului Campionilor;
– 1971 I ediţie a Turneului Campioanelor;
Notă: Ambele turnee sunt organizate de FILT actualmente FIT
şi ATP.
– 1898-1899 apare tenisul de câmp în România, adus de studenţii
români plecaţi la burse în străinătate;
Universitatea SPIRU HARET
11
– 1929 se constituie Federaţia Societăţii Române de Tenis (F.S.R.T.);
– 1922 prima participare a echipei României în Cupa Davis;
– 1969, 1971, 1972 echipa României este finalistă a Cupei Davis
contra S.U.A.;
– 1926 apare profesionismul în tenis;
– 1968 FILT – aprobă organizarea turneelor open la care pot participa
atât amatori, cât şi profesionişti;
– 1973 se înfiinţează ATP;
Primul lider mondial al clasamentului ATP a fost Ilie Năstase.
În ceea ce priveşte organizarea turneelor, s-a trecut de la
sistemul turneelor izolate la cel în circuit:
– Tenisul s-a schimbat mult datorită revoluţiei tehnico-ştiinţifice.
– Terenurile erau, odinioară, acoperite cu dale de piatră, zgură,
beton, scândură, iarbă, parchet, ajungând în prezent să fie făcute la
comandă din materiale sintetice de diferite culori şi viteze.
Rachetele, din punctul de vedere al materialului din care sunt confecţionate
rachetele au evoluat de la cele de lemn, cele din aluminiu, considerate
ca neelastice, până la cele cu un grad de elasticitate crescut
(grafit, bor, fibră de sticlă, kevlar, titanium).
Suprafaţa capului rachetei a fost la început mică, după care a
crescut până la tipul jumbo (mare) după care s-a stabilizat la dimensiuni
mijlocii (mid size) şi mărite (oversize). Lăţimea capului rachetei
a evoluat de la tipul îngust la cel mare, stabilizându-se la cele medii.
În ceea ce priveşte lungimea rachetei, aceasta a evoluat de la 81cm
ajungând în prezent la 61cm lungime.
Greutatea rachetei la început a fost de 450 grame, apoi de 311
grame, ajungând în prezent la 255 de grame. Circumferinţa mânerului
rachetei este cuprinsă între 118 şi 170mm.
Racordajul era făcut la început din fire de păr de cal, de-a lungul
timpului apărând cele de nailon şi din intestin natural de oaie sau bou.
În ceea ce priveşte echipamentul de joc, pe la 1880 jucătoarele erau
îmbrăcate în rochii albe, până la glezne, înflorate, cu mâneci lungi, gulere
dantelate, iar pe cap purtau pălării cu boruri largi, ornate fantezist.
Primii jucătorii erau îmbrăcaţi în pantaloni albi lungi şi bluze albe.
Timp de decenii regula echipamentului alb a fost respectată cu
stricteţe, azi regula nu se mai respectă, apărând echipamente de diferite
culori.
În ceea ce priveşte încălţămintea, la început se juca în pantofi.
Universitatea SPIRU HARET
12
O dată cu invenţia cauciucului, încălţămintea s-a perfecţionat
continuu, apărând în ziua de azi încălţăminte corespunzătoare fiecărei
suprafeţe de joc.
Evoluţia tehnico-tactică. În 1920-1930 constatăm că tenisul se juca
de pe fundul terenului şi pentru câştigarea unui punct era nevoie de un
număr mare de schimburi de mingi. Această tactică a „obosirii” adversarului
(prin deplasarea acestuia spre colţurile terenului) a constituit o etapă
importantă în dezvoltarea gândirii tactice şi în orientarea pregătirii tehnice
spre perfecţionarea loviturilor de pe fundul terenului. Au apărut maeştri
de necontestat în acest joc de uzură, care plăcea publicului datorită numeroaselor
schimburi de mingi, dar şi antrenori şi jucători care au înţeles că
nu acesta era viitorul tenisului; de aceea ei au căutat căi spre câştigarea
mai rapidă a punctelor, cu un consum de energie redus. Această luptă
între vechi şi nou a dat câştig de cauză – cum era şi firesc – noului.
Perfecţionându-se continuu, tenisul a dobândit forma şi conţinutul
sub care îl cunoaştem astăzi. Principalele etape ale progresului tehnicotactic
pe care le putem remarca pot fi enunţate astfel:
– Etapa I: mărirea vitezei de circulaţie a mingii prin lovirea ei în
punctul culminant pe traiectoria ascendentă, până atunci mingea fiind
lovită pe traiectoria descendentă.
– Etapa a II-a: unii jucători au recurs la soluţia deplasării adversarului
în afara liniilor laterale ale terenului prin deschiderea unghiurilor şi
trimiterea unor mingi de pe fundul terenului „în diagonală” (dreapta şi
stânga), obligându-l pe adversar să parcurgă o distanţă mai mare (11 m
faţă de 8,30m, ca în situaţia descrisă anterior).
– Etapa a III-a, hotărâtoare, a constat în micşorarea distanţei de
zbor a mingii (deci a timpului de circulaţie) prin trimiterea ei în cros
scurt şi în lung de linie din poziţii din ce în ce mai avansate paralel cu
micşorarea timpului pe care îl are la dispoziţie adversarul pentru
deplasarea la minge şi lovire.
Din analiza atentă a celor trei etape rezultă importanţa pe care o
prezintă apropierea de fileu şi, prin aceasta, deschiderea mare a
unghiurilor sub care poate fi trimisă mingea.
De asemenea, în timp, s-a trecut de la utilizarea prizelor neschimbătoare
la cele schimbătoare, s-a schimbat efectul imprimat loviturilor şi
biomecanica loviturilor.
Practicarea unui joc de tenis modern echivalează cu atacul la plasă
din serviciu, din voleu pregătitor, din retur, din loviturile de dreapta şi de
stânga din spatele terenului şi finalizarea prin voleu sau smeci.
Universitatea SPIRU HARET
13
II. TEHNICA
Tehnica reprezintă ansamblul de procedee specifice ca formă şi
conţinut folosite în scopul practicării cu randament maxim a unui joc
sportiv, în concordanţă cu cerinţele de joc competiţional (după Leon
Teodorescu).
Prin tehnica tenisului înţelegem totalitatea procedeelor specifice
folosite în scopul practicării cu maximum de randament a jocului.
Tehnica jocului de tenis a evoluat considerabil datorită mai multor
factori, printre care enumerăm:
– îmbunătăţirea metodicii învăţării şi perfecţionării procedeelor
tehnice;
– perfecţionarea procedeelor tehnice;
– îmbunătăţirea gândirii tactice;
– apariţia suprafeţelor de joc rapide;
– participarea la concursuri pe tot parcursul anului;
– creşterea capacităţii de efort a jucătorilor.
2.1. Prizele rachetei
Jocul de tenis constă din lovituri succesive imprimate mingii de
către jucător cu ajutorul rachetei.
Mâna şi racheta trebuie să formeze un ansamblu compact, în
care racheta reprezintă prelungirea braţului care loveşte mingea.
Progresele tehnicii înseamnă întâi o ţinere corectă a rachetei în
mână, o priză corectă, o înclinare a planului rachetei corespunzătoare
prizei, o poziţie corectă a braţului faţă de rachetă şi faţă de corpul
jucătorului.
Părţile rachetei (fig. 1.)
Corzile rachetei formează un plan a cărui suprafaţă imprimă,
prin contactul cu mingea, forţa, direcţia şi efectul loviturii. Înclinaţia
planului rachetei faţă de minge, direcţia în care se deplasează înainte
Universitatea SPIRU HARET
14
şi după impact determină traiectoria mingii, rotaţia ei în timpul
zborului şi ulterior contactul cu suprafaţa terenului de joc. În funcţie
de priza rachetei, planul corzilor poate fi perpendicular pe sol, oblic
înainte (închis) sau oblic înapoi (deschis) faţă de traiectoria mingii.
Mânerul rachetei – de formă octogonală – prezintă 8 planuri (4
mari şi 4 mici), delimitate de 8 muchii (fig. 2)
Fig. 1 Fig. 2
Prin priză se înţelege ţinerea rachetei în aşa fel încât aceasta să
favorizeze executarea corectă şi cu eficienţă a loviturilor.
Modul cum se aplică palma şi degetele pe mâner determină tipul
de priză folosit.
Pentru identificarea prizelor se ia ca reper unghiul format între
degetul mare şi arătător „V-ul” (fig 3).
Tipuri de prize în funcţie de ţinerea rachetei:
a. priza închisă (semiînchisă);
b. priza continentală;
c. priza deschisă (semideschisă);
Universitatea SPIRU HARET
15
d. cu o mână;
e. cu două mâini.
Pentru execuţia diferitelor lovituri pot fi utilizate următoarele
prize astfel (fig.4):
– prize schimbătoare (priza închisă, semiînchisă);
– priza neschimbătoare (continentală).
Fig. 3 Fig. 4
Priza închisă (semiînchisă) se realizează când mânerul rachetei
se prinde astfel încât (V-ul) să fie plasat pe una dintre faţetele
superioare drepte ale acestuia (V-ul pe 1, V-ul pe 2).
Priza continentală se realizează când mânerul rachetei se prinde
astfel încât (V-ul) să fie plasat la mijlocul distanţei dintre priza semiînchisă
şi cea semideschisă (V-ul pe 3).
Priza deschisă (semideschisă )se realizează prin prinderea
mânerului rachetei astfel încât (V-ul) să se afle în extremitatea stângă
a muchiei superioare (V-ul pe 4, V-ul pe 5).
Recomandăm utilizarea prizei închise (semiînchise) în execuţia
loviturii de dreapta, prizei deschise (semideschise) în execuţia loviturii
de stânga şi a prizei continentale în execuţia serviciului, smeciului,
voleului.
Universitatea SPIRU HARET
16
2.2. Formele de deplasare în teren
La începutul jocului şi în timpul desfăşurării acestuia este necesar
ca jucătorul să treacă prin poziţii fundamentale corespunzătoare fazelor şi
conţinutului disputării punctului, în scopul favorizării deplasărilor sale, în
cel mai scurt timp, către toate punctele din terenul de joc.
Specific jocului de tenis este faptul că jucătorul se deplasează în
teren cu racheta în mână.
Deplasările pot fi efectuate cu următoarele procedee:
a) cu paşi adăugaţi
b) cu paşi încrucişaţi
c) din alergare.
a) Deplasările cu paşi adăugaţi se utilizează la returul de serviciu,
dar şi la loviturile din spatele terenului .Acţiunea începe cu piciorul din
partea direcţiei în care urmează să fie efectuată deplasarea, trecându-se
greutatea corpului pe acest picior, în timp ce celălalt realizează o împingere
în sol care determină deplasarea corpului. În timpul efectuării
deplasării, jucătorul execută răsucirea trunchiului ca o mişcare pregătitoare
în vederea executării loviturii (fig 5).
Fig. 5 Fig. 6
b) Deplasarea cu paşi încrucişaţi se utilizează în schimbul de
lovituri pregătitor şi în faza de apărare.
Universitatea SPIRU HARET
17
Încrucişarea picioarelor se face în primul moment al deplasării spre
mingile care vin lateral (dreapta stânga). Acţiunea de deplasare este
începută de către piciorul din partea opusă direcţiei deplasării printr-un
impuls în sol coordonat cu trecerea greutăţii pe piciorul opus, după care,
prin deplasarea în lateral şi înapoi cu piciorul de sprijin, se răsuceşte
trunchiul, simultan cu retragerea rachetei înspre înapoi realizându-se primul
moment al loviturii, pregătirea ei. Lovitura propriu-zisă se execută cu
păşire spre înainte cu piciorul care a realizat pasul încrucişat iniţial (fig.6).
c) Alergarea este modalitatea cea mai frecvent utilizată în
deplasările jucătorului pe teren. Jucătorul aleargă spre înainte pentru a
executa o lovitură de atac, voleu sau pentru a respinge o lovitură
scurtă, trimisă de adversar.
Când mingile sunt trimise lateral (dreapta sau stânga), jucătorul
aleargă oblic înainte în aceleaşi scopuri sau înapoi când, după un atac
la fileu, adversarul se apără printr-un lob. Tehnica alergării înainte
este asemănătoare cu alergarea atletică de viteză, dar este efectuată în
poziţie mai joasă.
Alergarea este modalitatea deplasărilor pe distanţe mai mari
(4-10m), pe care trebuie să le facă jucătorul într-un minimum de timp
care să favorizeze execuţia loviturii de răspuns în condiţii optime.
Opririle
În momentul apropierii de locul de unde urmează să se execute
lovitura următoare, jucătorul reduce viteza deplasării printr-o uşoară
situare a centrului de greutate pe spate, combinată cu aşezarea
piciorului din spate cu întreaga talpă pe terenul de joc.
Opririle se pot realiza:
– în poziţie deschisă, în cazul loviturilor de atac.
– în poziţie închisă – specifică loviturilor din schimbul de lovituri,
de apărare cu trimiterea acestora în lungul liniei.
– în poziţie semiînchisă- specifică loviturilor din schimbul de
lovituri, de apărare cu trimiterea acestora în cros.
Tehnica opririlor şi solicitările cu acest prilej, variază în funcţie
de calitatea suprafeţei de joc (zgură, iarbă, lemn, material sintetic).
Pe suprafeţe rapide opririle se realizează din alergare, pe
terenurile lente opririle pot fi precedate de alunecare.
Săriturile.
În timpul jocului, jucătorul este obligat uneori să efectueze sărituri.
Săriturile pot fi efectuate de pe loc(retur) sau precedate de deplasare (atac,
voleu). Săriturile pot fi efectuate de pe ambele picioare sau de pe un
picior (smeci, serviciu).
Universitatea SPIRU HARET
18
Uneori săriturile se execută combinat cu o fandare în scopul
respingerii mingilor trimise puternic şi razant în situaţia atacului la
fileu (passing-shot).
2.3. Criteriile de clasificare a loviturilor
Elementele tehnice de bază şi specifice tenisului sunt loviturile.
Acestea se pot clasifica ţinând seama de următoarele criterii astfel:
Tabelul 1
1. Direcţia şi poziţia
în care vine mingea
- lovituri executate din lateral (returul, atacul,
loviturile de pe fund)
- lovituri executate deasupra capului (serviciul,
voleul, smeciul)
2. Momentul lovirii - lovituri executate după contactul mingii cu
solul (returul, atacul, loviturile de pe fund)
- lovituri executate înainte de contactul mingii
cu solul (voleul, smeciul, serviciul)
3. Efectele care se
imprimă mingii
- lovituri cu efect (liftat, tăiat)
- lovituri fără efect (plat)
4. Scopul tactic
urmărit
- lovituri de începere a punctului
- lovituri pregătitoare
- lovituri de atac
- lovituri de finalizare
- lovituri de apărare
5. Locul de execuţie - lovituri executate de la linia de fund
- lovituri executate din apropierea careului de
serviciu
- lovituri executate din faţa fileului
6. Direcţia în care
se trimit
- lovituri executate paralel cu linia laterală a
terenului de joc (lungul de linie)
- lovituri executate în diagonală (lungă, scurtă)
- lovituri executate median
7. Structura motrică - lovituri executate de pe loc (serviciul, returul)
- lovituri executate cu deplasare la minge
(loviturile de pe fund)
- lovituri executate din deplasare la minge
(atacul, finalizarea, apărarea)
Universitatea SPIRU HARET
19
Pentru înţelegerea loviturilor, în descrierea lor vom utiliza următoarea
structură:
Tabelul 2
1. priză specifică - descrierea prizei
2. poziţia fundamentală - descrierea poziţiei fundamentale
3. pregătirea loviturii a. acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii
b. retragerea rachetei
c. acţiunea trunchiului
4. lovitura propriu-zisă a. acţiunea braţelor
b. acţiunea trunchiului
c. acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii
5. finalul mişcării
de lovire
a. acţiunea braţelor
b. acţiunea trunchiului
c. acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii
2.4. Serviciul
Jocul, precum şi disputarea fiecărui punct încep cu serviciul executat
de către unul din cei doi jucători.
Conform regulamentului, jucătorul care serveşte are dreptul la
două încercări sau, cum sunt cunoscute în terminologia curentă, la
primul şi al doilea serviciu. De obicei, primul serviciu se execută
puternic, deoarece jucătorii riscă execuţia lui, având rezerva că în
cazul nereuşitei, regulamentul le dă dreptul la o nouă încercare. Cel de
al doilea serviciu se execută cu mai multă atenţie şi prudenţă deoarece
execuţia greşită atrage după sine pierderea punctului. Din acest motiv,
scăderea forţei cu care se execută al doilea serviciu se compensează
prin imprimarea efectului liftat sau tăiat.
În execuţia serviciului se impune întrunirea calităţilor forţă-efect
şi precizie.
În funcţie de rotaţia care se imprimă mingii se disting trei
procedee de executare a serviciului şi anume: plat, tăiat şi liftat.
Serviciile cu efect oferă o mai mare siguranţă în execuţie decât
serviciul plat, care este de obicei mai puternic, dar nu întotdeauna
suficient de precis.
Execuţia celor trei procedee de serviciu este asemănătoare.
Priza rachetei - este deschisă.
Universitatea SPIRU HARET
20
Poziţia iniţială
a) Poziţia picioarelor faţă de linia de fund a terenului
– piciorul din faţă este fixat în spatele liniei de fund, formând cu
aceasta un unghi de 45o;
– piciorul din spate este aşezat în spatele celui din faţă paralel cu
linia de fund;
– distanţa dintre picioare cel puţin la lăţimea umerilor;
– greutatea corpului repartizată în mod egal pe ambele picioare.
b) Poziţia braţelor
– mâna cu care se loveşte ţine mânerul rachetei cu degetele
relaxate;
– mâna opusă ţine o minge şi susţine gâtul rachetei.
c) Poziţia trunchiului
– linia umerilor, şoldurilor perpendiculară pe fileu.
Partea pregătitoare
a) Acţiunea braţelor
– acţiunea braţului care lansează mingea
– braţul coboară la început până la nivelul coapsei sau şoldului,
după care îşi începe mişcarea de ridicare pe o linie dreaptă ascendentă;
– lansează mingea în momentul în care este complet întins cu
ajutorul degetului mare, arătător şi mijlociu. Lansarea se face cât mai
târziu. Punctul maxim al înălţării mingii se află la 20 cm deasupra
degetelor pe care le-a părăsit;
– mingea trebuie aruncată totdeauna în acelaşi punct (deasupra
umărului stâng) indiferent de procedeul utilizat.
– acţiunea braţului cu racheta.
– pentru retragerea rachetei se folosesc 2 modalităţi:
– retragerea pendulară (lungă): racheta coboară cu vârful îndreptat
în jos şi trece în drumul său spre înapoi pe lângă genunchiul piciorului din
spate.
– retragerea semicirculară (scurtă): vârful rachetei este dus în sus
prin lateral sus cu depărtarea cotului de trunchi.
Recomandări:
– Braţul coboară având cotul îndoit, dar în drumul său înapoi şi
în sus se întinde imediat, astfel încât în momentul în care a atins
umărul să fie cu cotul complet întins.
– Începe momentul buclei. În prima fază vârful rachetei atinge
depărtarea maximă de corp, după care, prin îndoirea cotului, se ridică,
atingând înălţimea maximă din timpul retragerii.
Universitatea SPIRU HARET
21
– Retragerea rachetei se face lent şi relaxat.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– când mingea începe să fie bătută de sol, greutatea corpului
trece pe piciorul din faţă.
– când începe retragerea rachetei şi pe tot parcursul acesteia,
greutatea corpului trece pe piciorul din spate.
c) Acţiunea trunchiului
– trunchiul pivotează spre partea braţului care loveşte mingea
bazinul este împins înainte.
–Recomandări:
– cotul braţului care loveşte mingea ridicat la nivelul umărului;
– vârful rachetei atinge înălţimea maximă din timpul retragerii;
– braţul care aruncă mingea cu cotul în extensie se află orientat
în sus;
– privirea este fixată pe minge, care a părăsit mâna stângă şi îşi
continuă urcarea;
– genunchii sunt uşor îndoiţi;
– greutatea corpului se află pe piciorul din spate.
– trunchiul este pivotat, bazinul este împins înainte.
Lovitura propriu-zisă
a) Acţiunea braţelor
– braţul care a lansat mingea, coboară îndoindu-se din cot până
când formează cu antebraţul un unghi de 90o, ajutând la flexia
anterioară a trunchiului (blocarea trunchiului);
– braţul drept, din poziţia finală a retragerii, coboară racheta
(prin îndoirea cotului) astfel încât aproape să atingă spatele jucătorului,
după care împreună cu racheta descriu o mişcare ascendentă şi
oblic înainte pentru a lovi mingea;
– în timpul loviturii propriu-zise, viteza rachetei este accelerată,
atingând în momentul impactului valoarea maximă.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– piciorul din faţă în momentul impactului, este complet întins,
fiind în contact cu solul numai cu vârful degetelor;
– piciorul din spate, în momentul impactului, părăseşte solul
pentru a permite lovirea mingii într-un punct cât mai înalt;
– greutatea corpului trece în totalitate pe piciorul din faţă.
c) Trunchiul
– pivotează spre stânga
Universitatea SPIRU HARET
22
Recomandări:
– braţul drept, trunchiul şi piciorul stâng sunt complet întinse,
pentru a permite lovirea mingii într-un punct cât mai sus pe traiectorie;
– braţul stâng este îndoit la 90o;
– piciorul drept este desprins de sol.
Finalul mişcării de lovire.
a) Acţiunea braţelor
– braţul stâng îndoit din cot, se află în poziţie transversală pe
abdomen;
– braţul drept cu racheta:
– execută o înclinare cubitală a mâinii, ceea ce ajută la acoperirea
rapidă a mingii cu planul de lovire a rachetei;
– racheta îşi continuă drumul de sus în jos spre înainte, terminând
mişcarea în partea stângă după lovirea mingii; viteza rachetei descreşte.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– piciorul stâng rămâne în contact cu solul în spatele liniei de fund;
– piciorul drept păşeşte în teren;
– greutatea corpului trece complet pe piciorul drept.
c) Acţiunea trunchiului
– trunchiul cade înainte, contribuind împreună cu piciorul drept
la plecarea rapidă spre fileu.
Recomandări:
– piciorul stâng, cu genunchiul uşor îndoit, se află aşezat în spatele
liniei de fund;
– piciorul drept se află în teren pe direcţia de avansare cu genunchiul
în flexie;
– trunchiul este aplecat înainte pe direcţia de deplasare;
– braţul stâng cu cotul îndoit, se află în poziţie transversală pe
abdomen;
– braţul drept este în faţa piciorului din faţă
– racheta este coborâtă în partea stângă cu vârful îndreptat în jos.
Sincronizarea acţiunilor:
În partea pregătitoare:
– braţul stâng coboară la nivelul coapsei stângi, iar dreptul până
la nivelul celei drepte;
– braţul stâng îşi începe mişcarea ascendentă şi în final lansează
mingea;
Universitatea SPIRU HARET
23
– braţul drept îşi continuă retragerea până în punctul maxim al
înălţării unde va realiza semi-pauza;
– pivotarea trunchiului spre dreapta;
– transferul greutăţii corpului se face de pe piciorul stâng pe cel
drept.
În timpul loviturii propriu-zise
– braţul stâng coboară cu cotul îndoit până în dreptul şoldului
– braţul drept execută două acţiuni distincte:
a) prin îndoirea cotului coboară racheta, astfel încât aproape
atinge spatele jucătorului;
b) prin întinderea cotului ridică racheta spre punctul în care
acesta va întâlni mingea.
– acţiunea trunchiului răsucire de la dreapta spre stânga .
– piciorul drept părăseşte solul, apropiindu-se de piciorul stâng .
În finalul mişcării
– acoperirea mingii de planul rachetei;
– ducerea rachetei de sus în jos şi înainte şi terminarea mişcării
în partea stângă a corpului;
– piciorul drept păşeşte în teren preluând întreaga greutate a
corpului;
– trunchiul pivotează spre stânga ajungând paralel cu fileul. (fig 7)
Executarea serviciului se poate realiza prin trei procedee:
Pentru executarea procedeului tăiat, în momentul impactului
loviturii mingea este lovită de la stânga spre dreapta şi puţin în sus.
Pentru executarea procedeului liftat, mingea este lovită sub
centrul de greutate, tot de la stânga spre dreapta, dar mai pronunţat de
jos în sus.
Pentru executarea procedeului plat, mingea este lovită în plin,
planul rachetei fiind perpendicular pe direcţia de zbor a mingii.
În legătură cu punctul de lovire al mingii la serviciu există păreri
diferite, dar, după părerea mea, acest punct are trei poziţii diferite în
funcţie de procedeul folosit şi anume:
– în cazul procedeelor tăiat şi plat, mingea trebuie lovită în
punctul maxim al înălţării sale pe traiectorie;
– în cazul procedeului liftat, mingea trebuie lovită imediat ce
începe să coboare din punctul maxim al înălţării.
Universitatea SPIRU HARET
24
Fig. 7
2.5. Returul
Returul de serviciu are aceeaşi importanţă în joc ca şi serviciul.
Spre deosebire de serviciu, returul este o acţiune tactică mai dificilă. În
măsura în care servantul încearcă să obţină avantaj din primul moment al
disputării punctului, primitorul încearcă să-i anihileze acţiunea prin retur
precis şi eventual să preia iniţiativa în joc. Se execută cu lovitura de
dreapta şi lovitura de stânga, folosindu-se oricare dintre procedeele
tehnice ale acestora: procedeul tăiat, liftat şi plat.
Universitatea SPIRU HARET
25
Returul serviciului faţă de loviturile efectuate în timpul disputării
punctului, însumează elemente sporite de dificultate, generate de calităţile
serviciului, de acţiunile ulterioare întreprinse de servant.
Principalele procedee de execuţie a returului sunt:
– returul blocat
– returul lovit.
Priza rachetei este asemănătoare loviturilor de dreapta şi stânga
executate de pe fundul terenului.
Poziţia iniţială
a) Poziţia picioarelor faţă de linia de fund a terenului:
– Ambele picioare sunt paralele cu linia fileului.
– Picioarele sunt depărtate aproximativ la lăţimea umerilor.
– Greutatea corpului este egal repartizată
pe ambele picioare, genunchii uşor îndoiţi.
b) Poziţia braţelor:
– Mâna dreaptă ţine mânerul rachetei.
– Mâna stângă susţine gâtul rachetei.
– Vârful rachetei la nivelul capului, axa
rachetei paralelă cu solul.
c) Poziţia trunchiului:
– Linia umerilor paralelă cu fileul.
– Trunchiul uşor aplecat înainte (Fig.8).
În funcţie de tăria serviciului, putem deosebi
două tipuri de retur:
2.5.1. Returul de serviciu blocat se execută pe serviciile puternice
ale adversarului.
Datorită vitezei crescute a mingii (depăşeşte uneori 200 km/h)
returul se execută printr-o mişcare scurtă şi blocată a rachetei spre
înainte, folosindu-se viteza cu care mingea vine de la adversar, după ce
în prealabil s-a efectuat simultan o scurtă răsucire a trunchiului,
retragerea rachetei şi s-a avansat spre minge printr-o uşoară săritură de
pe ambele picioare (Fig. 9).
2.5.2. Returul de serviciu lovit se execută pe serviciile mai slabe
ale adversarului şi mai ales pe al doilea serviciu.
Jucătorul, în cazul returului lovit, are la dispoziţie mai mult timp
pentru retragerea rachetei decât în cazul returului blocat şi mai puţin timp
decât pentru lovitura de dreapta sau de stânga din fundul terenului.
Fig. 8
Universitatea SPIRU HARET
26
Principalele caracteristici:
– o dată cu sesizarea direcţiei
mingii, să presupunem
că vine din partea dreaptă, retragerea
rachetei se face simultan
cu răsucirea trunchiului
spre dreapta;
– racheta este retrasă cu
vârful puţin mai sus decât înălţimea
umărului drept;
– la lovirea mingii, racheta
este dusă înainte şi în sus,
trunchiul pivotează, axa umerilor
ajungând aproape paralelă cu
fileul, piciorul stâng este dus
înainte pe direcţia mingii, executându-
se acea păşire în direcţia
mingii, iar piciorul drept se
apropie de cel stâng.
În finalul loviturii, racheta
este dusă înainte şi în sus, pumnul
care ţine mânerul ajunge la
nivelul feţei, axa umerilor ajunge paralelă cu fileul, piciorul drept preia
greutatea corpului, facilitând deplasarea spre plasă (Fig. 10).
Fig. 10
Fig. 9.
Universitatea SPIRU HARET
27
2.6. Lovitura de dreapta
Lovitura de dreapta se execută de către dreptaci pe partea dreaptă a
corpului, iar de către stângaci pe partea stângă. Este o lovitură de bază în
schimbul de lovituri pregătitor şi în pregătirea atacurilor la plasă. Se poate
executa cu efect liftat, tăiat sau plat în cazul loviturilor decisive.
2.6.1. Lovitura de dreapta liftată cu deplasare la minge
Priza rachetei semi închisă
Poziţia fundamentală:
– picioarele sunt depărtate la lăţimea umerilor
– greutatea corpului este egal repartizată pe picioare ,
– tălpile aproximativ paralele sprijinite pe partea lor anterioară
(vârfuri),
– trunchiul uşor aplecat spre înainte,
– braţele îndoite din coate ţin racheta în poziţie mediană.
Pregătirea loviturii
a) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii
– deplasare şi apropiere de locul de unde urmează să fie lovită
mingea;
– piciorul drept se aşează pe sol cu laba orientată oblic faţă de
plasă;
– piciorul stâng păşeşte oblic înainte fără să depăşească limita
unei linii perpendiculare pe plasă, care trece prin vârful piciorului
drept.
– greutatea corpului este pe piciorul drept.
b) Retragerea rachetei
– începe o dată cu sesizarea direcţiei din care soseşte mingea, în
timpul apropierii de locul unde se va efectua lovitura;
– la începutul retragerii, cotul drept se menţine aproape de trunchi;
– racheta se retrage direct la spate până în prelungirea axei umerilor,
iar înălţimea vârfului ei se situează între nivelul umărului şi capului;
– braţul stâng îndoit din cot se deplasează în faţa trunchiului uşor
depărtat de acesta.
– planul de lovire este uşor înclinat înainte;
– toată acţiunea se execută în ritm moderat.
Universitatea SPIRU HARET
28
c) Acţiunea trunchiului
– trunchiul pivotează de la stânga spre dreapta până ce linia
umerilor ajunge cel mult în poziţie perpendiculară faţă de plasă.
Lovitura propriu-zisă
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept cu racheta se deplasează în direcţia mingii de jos
în sus spre înainte.
– braţul stâng puţin îndoit din cot, se deplasează înainte şi spre
stânga având un rol de echilibrare şi amplificare a mişcării de lovire;
– punctul de lovire este situat în dreptul piciorului stâng;
– racheta se deplasează în întâmpinarea mingii cu viteză uniform
accelerată, atingând viteza maximă în momentul impactului.
b) Acţiunea trunchiului
– trunchiul uşor aplecat înainte pivotează de la dreapta spre stânga
până când axul umerilor ajunge în poziţie paralelă cu plasa.
c) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii
– în momentul loviturii, piciorul drept se sprijină cu vârful pe sol
în urma piciorului stâng;
– greutatea corpului se transferă pe piciorul stâng;
– în momentul impactului, o dată cu transferul greutăţii se întind
genunchii, favorizând imprimarea efectului liftat.
Recomandări:
– în momentul impactului vârful rachetei este situat cel mult la
nivelul pumnului care ţine racheta, nu mai jos;
– planul de lovire al rachetei este perpendicular faţă de sol şi se
deplasează înainte oblic în sus, imprimând efectul liftat;
Finalul loviturii
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept cu racheta continuă deplasarea înainte şi în sus,
până când pumnul care ţine mânerul ajunge la nivelul feţei;
– planul de lovire al rachetei continuă să se închidă;
– braţul stâng rămâne orientat spre plasă, participând la coordonarea
mişcării;
– după impact, viteza rachetei scade.
b) Acţiunea trunchiului
– trunchiul pivotează spre stânga în aşa fel încât în finalul mişcării
axa umerilor să ajungă paralel cu plasa.
Universitatea SPIRU HARET
29
c) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii
– piciorul stâng se află în află în faţa piciorului drept, care se
sprijină cu vârful pe sol;
– greutatea corpului este transferată pe piciorul stâng;
– deplasarea în teren pentru ocuparea unui plasament corect.
Recomandări:
–lovitura se închide în braţul din faţă întins, orientat spre plasă.
– planul de lovire al rachetei este uşor înclinat înainte.
Procedeele tăiat şi plat
Pregătirea loviturii are structură comună pentru toate cele trei
procedee de lovire şi anume: liftată, plată, tăiată. Deosebirile apar în
momentul loviturii propriu-zise, al finalului loviturii şi ele se manifestă
pregnant la acţiunea braţului cu racheta.
2.6.2. Procedeul tăiat - priza este deschisă
Lovitura propriu-zisă – racheta este deplasată spre înainte şi în
jos. Planul rachetei este uşor deschis şi ia contact cu mingea într-un
punct situat în dreptul piciorului stâng. Transferul greutăţii corpului pe
piciorul stâng are loc pe o linie cu tendinţă descendentă. Contactul
rachetei cu mingea este mai lung decât la celelalte procedee.
Finalul loviturii este caracterizat de continuarea drumului rachetei
înainte şi în jos: planul de lovire este uşor deschis; axul umerilor ajunge
paralel cu plasa, iar greutatea este transferată pe piciorul stâng, braţul
stâng este orientat spre plasă şi uşor în jos, apropiindu-se treptat cu mâna
de inima rachetei, în vederea reluării poziţiei de aşteptare.
2.6.3. Procedeul plat
– priza rachetei este semi închisă.
Nu se imprimă efect loviturii, creşte în schimb forţa loviturii prin
faptul că mişcarea de lovire este orientată direct în minge.
Lovitura propriu-zisă are următoarele caracteristici:
– racheta cu planul corzilor perpendicular pe sol întâmpină mingea;
– deplasarea rachetei înainte, în timpul şi imediat după contactul
cu mingea, are loc pe o direcţie aproximativ paralelă cu suprafaţa
terenului de joc.
Finalul mişcării de lovire are loc în faţă cu braţul întins, racheta
deplasându-se înainte şi sus, (fig11).
Universitatea SPIRU HARET
30
Fig 11
2.7. Lovitura de stânga
Lovitura de stânga este o lovitură pentru care dreptacii retrag
racheta prin faţa corpului, ajungând în partea stângă; un stângaci retrage
similar în partea dreaptă a corpului.
Ca şi lovitura de dreapta este o lovitură de bază în schimbul de
lovituri pregătitor, şi în pregătirea atacurilor la plasă. Se poate executa
cu efect liftat, tăiat sau plat în cazul loviturilor decisive.
2.7.1. Lovitura de stânga cu o mână liftată cu deplasare la minge
Priza rachetei – priză deschisă
Poziţia fundamentală – asemănătoare celei descrisă la lovitura de
dreapta.
Universitatea SPIRU HARET
31
Pregătirea loviturii
a) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– deplasare şi apropiere de locul de unde se va executa lovitura;
– piciorul stâng se aşează pe sol, cu laba paralel faţă de plasă;
– piciorul drept este dus oblic înainte;
– greutatea corpului este pe piciorul stâng.
b) Retragerea rachetei
– începe în timpul deplasării către locul de unde urmează să fie
executată lovitura;
– racheta se retrage în dreptul umărului stâng, simultan cu pivotarea
trunchiului;
– la retragerea rachetei ajută mâna stângă;
– planul de lovire este uşor deschis, iar vârful rachetei este situat
între umăr şi cap.
c) Acţiunea trunchiului
– trunchiul pivotează spre stânga.
Lovitura propriu-zisă
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept cu racheta se deplasează în direcţia mingii, de jos
în sus spre înainte;
– braţul stâng eliberează racheta şi se deplasează de lângă corp
spre înapoi;
– punctul de lovire este situat puţin înaintea piciorului drept;
– în momentul impactului, planul rachetei este perpendicular faţă de
sol, poziţie ce se realizează cu ajutorul unei mişcări de supinaţie a
antebraţului.
b) Acţiunea trunchiului
– trunchiul pivotează spre dreapta până în momentul când axul
umerilor ajunge în poziţie aproximativ perpendiculară faţă de plasă.
c) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– greutatea corpului se transferă pe piciorul drept
– în momentul impactului, genunchii se întind determinând înălţarea
corpului şi favorizând imprimarea efectului liftat.
Finalul loviturii.
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept cu racheta se deplasează în continuare înainte şi în
sus;
– braţul stâng se depărtează de corp, întinzându-se în direcţia
opusă loviturii.
Universitatea SPIRU HARET
32
b) Acţiunea trunchiului
– axul umerilor se menţine în poziţie perpendiculară faţă de plasă;
– în virtutea transferului greutăţii, trunchiul se deplasează uşor
înainte.
c) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– greutatea corpului este pe piciorul drept;
– picioarele întinse menţin contactul cu solul;
– trecere în poziţie echilibrată şi deplasare pentru ocuparea unui
nou plasament;
Procedeele plat şi tăiat toate momentele loviturii menţin acea
structură ca în cazul loviturii liftate, diferenţierile apar în timpul execuţiei
şi la finalul loviturii.
2.7.1.1. Procedeul plat
Racheta se deplasează în momentul loviturii pe o traiectorie
paralelă cu solul, iar la finalul loviturii se duce în sus şi înainte.
În momentul impactului, planul de lovire este în poziţie verticală.
2.7.1.2. Procedeul tăiat
– planul rachetei în poziţie uşor deschisă, se duce de sus în jos
spre înainte.
Punctul de lovire este situat aproximativ în faţa piciorului drept.
Contactul planului de lovire cu mingea este mai prelungit decât la lovitura
liftată. Lovitura este terminată prin continuarea deplasării rachetei înainte
şi în jos, mişcare ce se continuă şi după plecarea mingii din rachetă.
Ulterior, racheta se duce uşor spre înainte şi în sus, reluând poziţia
mediană, o dată cu deplasarea spre un nou plasament (fig12).
Fig. 12
Universitatea SPIRU HARET
33
2.7.2. Lovitura de stânga cu două mâini
Priza rachetei.
Pentru reverul cu două mâini, racheta se poate ţine în două moduri:
– priză de rever (semideschisă) cu braţul dominant şi o a doua priză
de dreapta (semiînchisă) cu cealaltă mână.
– priză de rever (continentală) cu braţul dominant şi o a doua
priză de dreapta (semiînchisă) cu cealaltă mână.
Mâinile se ating, degetele se poziţionează
de-a lungul mânerului, dar
nu trebuie să se încalece.
Ţinerea constă în a plasa mâna
dominantă cât mai aproape de extremitatea
mânerului. Cealaltă mână
este înainte (Fig. 13).
Poziţia fundamentală – asemănătoare
celei descrisă la lovitura de
rever cu o mână.
Tehnica de lovire a reverului
cu două mâini cu deplasare la minge
este asemănătoare celei cu o mână,
dar cu unele deosebiri.
Pregătirea loviturii – acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii
este similară reverului cu o mână.
Retragerea rachetei se face cu ambele mâini, simultan cu rotirea
trunchiului spre stânga, astfel încât linia umerilor să fie perpendiculară
pe fileu.
Mişcarea de retragere se face pe-o linie paralelă cu suprafaţa
terenului şi situată puţin peste nivelul taliei.
Lovitura propriu-zisă:
– deplasarea rachetei pentru lovirea mingii se face cu ambele
mâini pe o traiectorie aproximativ paralelă cu suprafaţa terenului;
– contactul cu mingea are loc în faţa piciorului drept;
– trunchiul pivotează spre dreapta până în momentul în care axa
umerilor ajunge în poziţie aproximativ perpendiculară faţă de plasă;
– greutatea corpului se transferă pe piciorul drept, ambii genunchi
sunt întinşi.
Fig. 13
Universitatea SPIRU HARET
34
Pentru a imprima mingii un efect liftat, capul rachetei va porni
de jos şi va urma o traiectorie ascendentă.
Pentru un efect tăiat capul rachetei va porni dintr-o poziţie mai
sus de nivelul taliei, mişcarea rachetei fiind de sus în jos spre înainte.
Pentru lovitura plată racheta se deplasează în momentul loviturii
propriu-zise şi la începutul terminării ei pe o traiectorie paralelă cu solul,
la finalul loviturii racheta se duce în sus şi înainte (planul rachetei în
poziţie verticală faţă de sol).
Finalul loviturii:
– braţul dominant conduce executarea loviturii, celălalt braţ dirijează
racheta în finalul mişcării, capul rachetei este dus înainte şi în sus;
– trunchiul pivotează spre dreapta până când axa umerilor ajunge
paralelă cu fileul;
– greutatea pe piciorul drept;
– genunchii sunt întinşi;
– piciorul stâng ajunge în dreptul celui din faţă;
– trecere în poziţia fundamentală.
În desenele următoare se prezintă descompunerea mişcărilor pentru
executarea unui rever cu două mâini. Rotaţia umerilor este totală. Racheta
în spate este în poziţie foarte joasă înaintea loviturii. Cea de a doua mână
rămâne pe mânerul rachetei până la terminarea mişcării (Fig.14).
Fig.14
Universitatea SPIRU HARET
35
2.8.Loviturile de atac din schimbul de lovituri
Loviturile de atac din spatele terenului, se folosesc când adversarul
trimite mingi scurte în zona interzisă a loviturilor, în scopul declanşării
atacului la plasă şi ajungerii jucătorului într-o poziţie ofensivă care să
permită finalizarea punctului. Se deosebesc de loviturile din fundul
terenului, prin mişcarea picioarelor, care trebuie să uşureze deplasarea
jucătorului la plasă.
2.8.1. Lovitura de atac de pe partea dreaptă
Priza rachetei este semiînchisă pentru lovitura liftată sau deschisă
pentru lovitura tăiată.
Poziţia fundamentală este asemănătoare celei de pe fundul terenului.
Pregătirea loviturii
a) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– deplasarea la minge se face din alergare;
– în momentul final al deplasării către locul de unde va fi executată
lovitura, penultima păşire se face cu piciorul drept oblic înainte spre
dreapta, o dată cu care greutatea corpului este transferată pe el;
– piciorul stâng nu atinge solul.
b) Retragerea rachetei
– racheta se retrage pe o traiectorie în formă de semi buclă pentru
lift şi direct pentru plat, tăiat;
– retragerea rachetei este o scurtă acţiune ce are loc în timpul
deplasării spre minge;
– vârful rachetei se situează la nivel între umăr şi cap.
c) Acţiunea trunchiului
– trunchiul pivotează spre dreapta o dată cu retragerea rachetei,
în momentul final axa umerilor este orientată spre plasă.
Lovitura propriu-zisă poate fi executată prin utilizarea procedeelor
tăiat şi liftat. În ambele cazuri, menţionând caracteristicile procedeelor
respective, lovitura propriu-zisă se execută simultan cu păşirea în
direcţia plasei cu piciorul stâng. Astfel, piciorul drept eliberat de greutatea
corpului poate continua deplasarea în direcţia plasei, în scopul
ocupării plasamentului care să favorizeze finalizarea punctului.
Finalul loviturii este identic loviturii de dreapta cu deplasare la
minge (Fig. 15).
Universitatea SPIRU HARET
36
Fig. 15
2.8.2. Lovitura de pe partea stângă de atac
Priza rachetei deschisă pentru lovitura liftată, plată sau tăiată.
În acest caz, braţul cu racheta şi trunchiul vor executa mişcările
specifice acestui procedeu de lovire.
Poziţia fundamentală – asemănătoare celei de pe fundul terenului.
Pregătirea loviturii de atac se execută asemănător tehnicii descrise
anterior.
Lovitura propriu-zisă – se execută cu păşire în direcţia plasei cu
piciorul drept, astfel piciorul stâng, eliberat de greutatea corpului
poate continua deplasarea spre plasă, într-o alergare atletică în direcţia
plasei, în scopul ocupării unui plasament ofensiv care să favorizeze
finalizarea punctului.
Finalul loviturii – este identic cu cea a reverului cu o mână, cu
deplasare la minge(fig 16).
Fig. 16
Universitatea SPIRU HARET
37
2.9.Voleul
În tenisul modern, majoritatea acţiunilor întreprinse de jucător pe
parcursul desfăşurării unui punct au ca scop câştigarea unei poziţii
avansate care să permită obţinerea punctului prin lovituri decisive (voleu,
smeci). După executarea unei lovituri de atac de pe fundul terenului,
urmată de venirea la fileu, jucătorul să ajungă într-o poziţie avansată care
să-i permită finalizarea punctului printr-un voleu decisiv.
Spaţiul ce trebuie parcurs până la fileu este prea mare ca să poată fi
acoperit într-un timp atât de scurt. Pentru aceasta, voleul pregătitor
trebuie considerat ca o acţiune de atac, îndreptată spre câştigarea unei
poziţii avansate, optime, din care să se poată executa un voleu decisiv.
Clasificarea voleului: Tabelul 3
Voleul de dreapta - pregătitor
- decisiv
Voleul de stânga - pregătitor
- decisiv
2.9.1. Voleul de dreapta
2.9.1.1. Voleul de dreapta pregătitor
Priza rachetei este deschisă.
Poziţia fundamentală
– picioarele sunt depărtate la lăţimea
umerilor;
– genunchii îndoiţi;
– greutatea corpului repartizată pe vârfurile
picioarelor;
– trunchiul uşor aplecat înainte;
– braţele îndoite lipite de corp.
– racheta ţinută înainte sus cu vârful la
nivelul capului pe linia mediană a corpului, cu
rama perpendiculară pe sol (fig. 17).
Pregătirea loviturii.
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept execută, imediat după
sesizarea traiectoriei mingii, o scurtă mişcare
de retragere a rachetei prin pivotarea
trunchiului Fig. 17 i spre dreapta;
Universitatea SPIRU HARET
38
– racheta se retrage lent până în dreptul umărului drept.
– vârful rachetei este situat la un nivel între cap şi umăr;
– planul de lovire al rachetei este orientat spre înainte şi în sus;
– pumnul se află în uşoară extensie pe antebraţ;
– cotul este menţinut aproape de corp.
– braţul stâng este dus spre înainte şi participă la menţinerea echilibrului.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– printr-o mişcare de pivotare, vârful piciorului drept se orientează
spre dreapta şi oblic-înainte;
– greutatea corpului este transferată pe toată talpa piciorului drept;
– piciorul stâng, cu vârful sprijinit pe sol.
c) Acţiunea trunchiului
– trunchiul pivotează spre dreapta, acţiune ce facilitează retragerea
rachetei.
– axul umerilor este perpendicular pe fileu;
Lovitura propriu-zisă
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept;
– racheta se deplasează de sus în jos şi spre înainte;
– planul de lovire al rachetei este deschis;
– în momentul impactului, cotul drept se întinde;
– contactul cu mingea este mai prelung fiind efectuat pe fondul
unei viteze reduse a rachetei pe traiectorie;
– mingea se loveşte în faţa piciorului stâng, la înălţimea şoldului;
– braţul stâng este orientat spre înainte, participând la echilibrarea
corpului.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– greutatea corpului este transferată în lovitură, prin păşire
înainte cu piciorul stâng care preia greutatea odată cu lovirea mingii.
c) Acţiunea trunchiului
– trunchiul puţin aplecat înainte se pivotează spre stânga în aşa
fel încât axul umerilor tinde să devină paralel cu fileul.
Finalul mişcării
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept cu racheta îşi continuă deplasarea spre înainte într-un
ritm lent;
Universitatea SPIRU HARET
39
– braţul stâng, aproape paralel cu braţul drept este orientat spre
fileu.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– greutatea corpului este repartizată în totalitate pe piciorul stâng;
– piciorul drept trece înainte, preia greutatea continuând în acest
fel deplasarea spre fileu.
c) Acţiunea trunchiului
– axul umerilor ajunge paralel cu fileul;
– trunchiul este uşor aplecat înainte, ajutând prin aceasta la continuarea
deplasării în direcţia plasei. (fig. 18).
Fig. 18
2.9.1.2. Voleul de dreapta decisiv
Priza rachetei este deschisă.
Poziţia fundamentală este asemănătoare celei descrise anterior.
Pregătirea loviturii este mai scurtă faţă de cazul în care se execută
voleul pregătitor. Aceasta este determinată de micşorarea distanţei faţă
de adversar şi de creşterea vitezei cu care vine mingea .Din „criză de
Universitatea SPIRU HARET
40
timp” atacantul, nu mai execută retragerea rachetei, trecându-se direct la
lovitura propriu-zisă.
Braţul drept – racheta parcurge un drum de sus în jos şi spre
înainte, planul de lovire al rachetei este orientat spre înainte şi în sus,
iar în momentul impactului, cotul drept se întinde.
Contactul rachetă-minge are durată mai mică şi se realizează pe
fondul unei viteze crescânde a rachetei, mingea se loveşte în faţă între
înălţimea şoldului şi umăr. Momentul impactului coincide cu contactul
piciorului stâng cu solul care păşeşte în minge.
Braţul stâng este orientat spre înainte, participând la echilibrarea
corpului.
Trunchiul puţin aplecat înainte se pivotează spre stânga în aşa
fel încât axul umerilor tinde să devină paralel cu fileul.
Fig. 19.
Universitatea SPIRU HARET
41
În finalul mişcării
– braţul cu racheta îşi continuă deplasarea spre înainte, cu viteză
crescută, terminarea mişcării se face brusc, blocat.
– braţul stâng, aproape paralel cu braţul drept, este orientat spre
fileu.
– greutatea corpului este repartizată în totalitate pe piciorul stâng;
– piciorul drept rămâne pe sol, în aceeaşi poziţie ca la momentul
loviturii propriu-zise.
– axul umerilor a ajuns paralel cu fileul;
– trunchiul este uşor aplecat înainte, ajutând prin aceasta la continuarea
deplasării în direcţia plasei (fig. 19).
2.9.2. Voleul de stânga
2.9.2.1. Voleul de stânga pregătitor
Priza rachetei este deschisă.
Poziţia fundamentală este asemănătoare celei descrise anterior.
Pregătirea loviturii.
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept execută retragerea rachetei imediat după sesizarea
traiectoriei mingii prin pivotarea trunchiului spre stânga;
– racheta se retrage lent până în dreptul umărului stâng;
– vârful rachetei situat între umăr şi cap;
– planul de lovire al rachetei este deschis;
– cotul drept este menţinut aproape de corp;
– mâna stângă susţine gâtul rachetei şi participă activ la retragerea
rachetei.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– vârful piciorului stâng – printr-o mişcare de pivotare – este
orientat spre stânga şi oblic-înainte;
– greutatea corpului este transferată pe toată talpa piciorului stâng;
– piciorul drept este sprijinit cu vârful pe sol.
c) Acţiunea trunchiului
– pivotarea trunchiului spre stânga devine factorul important în
retragerea rachetei. Datorită acestei pivotări axul umerilor formeaz ă cu
plasa un unghi de 45o cu fileul.
Lovitura propriu-zisă
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept cu racheta parcurge un drum de sus în jos şi spre
înainte, cu planul de lovire deschis;
Universitatea SPIRU HARET
42
– în momentul impactului se întinde din cot;
– deplasarea rachetei spre minge se face lent, contactul rachetăminge
fiind prelung;
– mingea este lovită în faţa piciorului drept şi la înălţimea şoldului;
– braţul stâng eliberează gâtul rachetei şi se duce în direcţie
opusă loviturii semi flexat.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– greutatea corpului este transferată în lovitură, prin păşire înainte
cu piciorul drept care preia greutatea odată cu lovirea mingii.
c) Acţiunea trunchiului
– trunchiul este aplecat înainte, axul umerilor rămânând în unghi
de 45o cu fileul;
Finalul mişcării
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept cu racheta continuă într-un ritm lent drumul spre fileu;
– braţul stâng rămâne aproape întins înapoi în prelungirea axului
umerilor.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– greutatea corpului este în totalitate pe piciorul drept;
– piciorul stâng trece înainte, preia greutatea continuând în acest
fel deplasarea spre fileu.
c) Acţiunea trunchiului
– trunchiul pivotează spre dreapta, prin avansarea piciorului stâng,
aducând axul umerilor paralel cu fileul.
2.9.2.2. Voleul de stânga decisiv
Priza rachetei este deschisă.
Poziţia fundamentală este asemănătoare celei descrise anterior.
Pregătirea loviturii este redusă; din cauza „crizei de timp”,
jucătorul trece direct la lovitura propriu-zisă.
Braţul drept cu racheta parcurge un drum de sus în jos şi spre înainte,
cu planul de lovire deschis, în momentul impactului se întinde din cot.
Contactul rachetă-minge are o durată mai mică şi se realizează
pe fondul unei viteze crescute a rachetei, mingea se loveşte în faţă
între înălţimea şoldului şi umăr. Momentul impactului coincide cu
contactul piciorului drept cu solul care păşeşte în minge.
Braţul stâng – mâna stângă eliberează gâtul rachetei, se duce în
direcţie opusă loviturii fără să se întindă complet din cot.
Universitatea SPIRU HARET
43
Trunchiul este aplecat înainte, axul umerilor rămânând în unghi
de 45o cu fileul.
În finalul loviturii
– braţul drept cu racheta îşi continuă drumul spre fileu cu viteză
crescută, terminarea mişcării se face brusc, blocat;
– braţul stâng rămâne aproape întins în prelungirea axului umerilor;
– greutatea corpului este în totalitate pe piciorul drept;
– piciorul stâng rămâne pe sol, în aceeaşi poziţie ca la momentul
loviturii propriu-zise;
– poziţia trunchiului se menţine cu axul umerilor la 45o faţă de
plan (fig. 20).
Fig. 20
Universitatea SPIRU HARET
44
2.10. Smeciul
Smeciul este o lovitură care se execută în scopul finalizării punctului.
Este o lovitură puternică, ofensivă şi agresivă care se execută de
obicei din zona de finalizare a terenului, după ce adversarul a executat
un lob. Din punct de vedere biomecanic, lovirea mingii şi finalul
loviturii sunt asemănătoare serviciului; ceea ce diferă este pregătirea
loviturii, de aceea când se exersează una dintre aceste două lovituri, de
fapt, se lucrează şi pentru desăvârşirea celeilalte.
Clasificare: Tabelul 4
1. Smeci executat direct
cu lovirea mingii din aer
a. de pe loc
b. cu deplasare
c. din săritură cu forfecarea picioarelor
d. din alergare
2. Smeci executat după
contactul mingii cu solul
a. de pe loc
b. cu deplasare
c. din alergare
3. Smeciul poate fi executat
cu efect
– plat
– tăiat
2.10.1. Smeciul executat direct de pe loc
Priza rachetei este deschisă.
Poziţia fundamentală este similară celei de voleu.
Pregătirea loviturii
a) Acţiunea braţelor
Acţiunea braţului drept cu racheta
– retragerea se face direct prin înainte sus deasupra capului;
– cotul drept se ridică şi se depărtează de corp;
– racheta se retrage în buclă până în momentul în care vârful ei a
atins înălţimea maximă.
Acţiunea braţului stâng
– braţul stâng trece în extensie şi este dus oblic în sus şi spre
înainte, pe direcţia în care soseşte mingea;
– contribuie atât la asigurarea echilibrului, cât şi la stabilirea momentului
optim de lovire.
c) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– se pivotează spre dreapta;
Universitatea SPIRU HARET
45
– laba piciorului drept este aşezată paralel cu plasa;
– laba piciorului stâng formează cu plasa un unghi de 45o spre
dreapta;
– greutatea corpului trece pe piciorul drept (cu genunchiul îndoit);
– piciorul stâng, având în acest moment rol de sprijin, este cu
genunchiul aproape întins.
d) Acţiunea trunchiului
– trunchiul execută pivotarea spre dreapta;
– axul umerilor este orientat perpendicular pe fileu.
Lovitura propriu-zisă
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept coboară până când acesta „aproape” atinge spatele
jucătorului. Urmează ducerea rachetei spre minge, moment în care braţul
drept trece în extensie şi urcă în direcţia mingii. Racheta are o direcţie
oblic ascendentă şi spre înainte;
– viteza rachetei creşte accelerat, atingând în momentul impactului
valoarea maximă;
– punctul de lovire este în dreptul braţului stâng;
– braţul stâng coboară, îndoindu-se din cot până la nivelul şoldului
stâng.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– greutatea corpului este transferată pe piciorul stâng, care în
momentul impactului dintre rachetă şi minge suportă toată greutatea
corpului;
– piciorul stâng ia contact cu solul cu vârful şi este complet întins;
– piciorul drept se desprinde de sol şi se apropie de piciorul stâng.
c) Acţiunea trunchiului
– în timpul lovirii propriu-zise, trunchiul pivotează spre stânga
în aşa fel încât, în momentul impactului dintre rachetă şi minge, axul
umerilor să ajungă paralel cu fileul.
Finalul mişcării.
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept– imediat după momentul impactului execută o
pronunţată mişcare de flexie a poignet-ului pentru a „acoperi” mingea
după contactul acesteia cu corzile rachetei;
– descrie o traiectorie descendentă şi înspre stânga corpului;
– după lovirea mingii, viteza de deplasare a rachetei descreşte
uniform;
Universitatea SPIRU HARET
46
– braţul stâng, îndoit din cot, se află la nivelul şoldului stâng şi
contribuie la flexia anterioară a trunchiului.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– piciorul drept efectuează un pas înainte pe direcţia loviturii;
– greutatea corpului este transferată pe piciorul drept, care în
acest moment are genunchiul îndoit;
– piciorul stâng (rămas în urmă) este cu genunchiul îndoit şi îndeplineşte
rol de sprijin.
c) Acţiunea trunchiului
– trunchiul este aplecat înainte. Axul umerilor este paralel cu
fileul. (fig. 21)
Fig. 21
Universitatea SPIRU HARET
47
2.10.2. Smeciul executat direct
din săritură cu forfecarea picioarelor
Priza rachetei este deschisă.
Poziţia fundamentală este asemănătoare celei de voleu.
Pregătirea loviturii identică ca la smeciul executat de pe loc şi
se realizează în timp ce jucătorul se retrage pentru a se plasa corect
faţă de traiectoria mingii.
Lovitura propriu-zisă
a) Acţiunea braţelor
– acţiunea braţului drept cu racheta;
– în momentul impactului, braţul este complet întins, iar poignet-ul
execută o uşoară pronaţie pentru a permite lovirea mingii cât mai plat
posibil, viteza rachetei creşte permanent;
– punctul de lovire: în dreptul braţului stâng;
– braţul stâng coboară până la nivelul şoldului.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului
– în momentul coborârii rachetei la spate, se execută o săritură,
oblic în sus şi înapoi, împingerea fiind realizată de către piciorul drept;
– în timpul săriturii, pentru a se păstra echilibrul, se retrage piciorul
stâng în urma piciorului drept. Această schimbare a poziţiei picioarelor în
aer, determină denumirea de smeci executat „cu forfecarea picioarelor”
moment care coincide cu lovirea mingii.
c) Acţiunea trunchiului
– în timpul săriturii, trunchiul spre stânga, ajungând în momentul
impactului ca axul umerilor să fie aproape paralel cu plasa.
Finalul mişcării
a) Acţiunea braţelor
– braţul drept continuă mişcarea spre înainte pe direcţia în care a
fost trimisă mingea, executând o acţiune de acoperire a mingii cu ajutorul
rachetei;
– după momentul impactului, viteza rachetei descreşte;
– braţul stâng se menţine în poziţie de semi-flexie pentru echilibrarea
mişcării.
b) Acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii corpului.
– piciorul stâng ia primul contact cu solul (pe vârf-talpă), preluând
greutatea corpului;
– piciorul drept ajuns în contact cu solul în faţa piciorului stâng,
preia greutatea corpului;
Universitatea SPIRU HARET
48
c) Acţiunea trunchiului.
– trunchiul este aplecat înainte, ajutând astfel la acţiunea de „acoperire”
a mingii care trebuie trimisă în terenul advers sigur şi cu forţă.
2.10.3. Smeciul executat după contactul mingii cu solul
Smeciul poate fi executat şi după ce mingea a fost lăsată să cadă.
Cu precădere la mingile trimise foarte înalt, de adversar, a căror cădere
este verticală, este dificil de stabilit punctul de lovire. Din acest motiv,
jucătorul aşteaptă până ce mingea a atins solul, după care aceasta ricoşează
la înălţimea potrivită pentru efectuarea smeciului. În acest moment,
jucătorul înaintează spre minge în aşa fel ca aceasta să se afle în poziţie
optimă de lovire. Mişcările de pregătire şi lovire sunt asemănătoare cu
acelea în care mingea este lovită direct din zbor.
Jucătorul trebuie să fie atent ca lovitura să se execute cu braţul
întins. Dacă săritura mingii nu este suficient de înaltă, poziţia de
lovire se adoptă prin accentuarea îndoirii genunchilor sau uneori prin
îngenunchere.
2.11. Stopul (lovitura scurtă)
Stopul -minge lovită uşor cu efect tăiat, care trece puţin pe
deasupra fileului şi cade în imediata apropiere a fileului.(fig. 22)
Este o lovitură relativ sofisticată, utilizată de jucătorii de nivel
mediu şi avansat.
Acest tip de lovitură se execută după un schimb prelungit de
mingi, atunci când adversarul se aşteaptă din nou la o lovitură lungă.
Stopul este eficient împotriva adversarilor care se află într-o
poziţie dificilă în teren sau care se deplasează greu sau sunt obosiţi.
Fig. 22 Stopul
Universitatea SPIRU HARET
49
Tabelul 5
PREGĂTIREA
LOVITURII
LOVIREA
PROPRIU-ZISĂ
FINALUL
MIŞCĂRII
1. Priză de dreapta
sau rever
2. Mascaţi lovitura
1. Planul rachetei deschis
2. Mişcarea rachetei de
sus în jos spre înainte, de
învăluire
3. Contactul cu mingea
scurt
1. Reduceţi cursa de
urmărire după contact
2. Reveniţi în poziţia
de aşteptare pentru
lovitura următoare
Priza rachetei este determinată de momentul şi locul de unde se
execută. Dacă stopul se execută din spatele terenului, priza este similară
loviturilor de dreapta, stânga.
Când jucătorul este la plasă, se poate executa stop-voleul , priza
fiind corespunzătoare celei de voleu.
În cazul stopului executat din spatele terenului, pregătirea loviturii
este similară celei de la loviturile din spatele terenului.
În cazul stop-voleului pregătirea loviturii este similară celei de
voleu. La ambele procedee mişcarea de lovire, finalul loviturii este
asemănător, ceea ce imprimă mingii efect tăiat, traiectorie razantă,
săritură scurtă după contactul cu solul, vezi tabelul de mai sus.
2.12. Demivoleul
Lovitură executată imediat după contactul mingii cu solul, impactul
rachetei cu mingea se produce sub nivelul genunchiului. Această lovitură
se poate executa de pe linia de fund, priza rachetei fiind corespunz ătoare
loviturilor din spatele terenului (dreapta, stânga) sau precedată de atacul
la plasă, priza rachetei fiind corespunzătoare celei de voleu. (Fig. 23-24).
Fig. 23 Demivoleu dreapta Fig. 24 Demivoleu rever
Universitatea SPIRU HARET
50
Pregătirea loviturii – se realizează prin retragerea scurtă şi rapidă a
rachetei o dată cu răsucirea trunchiului şi flexie accentuată în articulaţia
genunchilor.
Lovitura propriu-zisă se execută prin ducerea rachetei înainte şi
oblic în sus, o dată cu extensia în articulaţia genunchilor, greutatea
corpului se deplasează în direcţia loviturilor, iar jucătorul poate continua
deplasarea spre fileu.
Mingea trebuie lovită pe traiectoria ascendentă, în faţa piciorului
din faţă.
Finalul loviturii – este scurt la loviturile puternice şi normal la
mingile lente.
2.13. Lobul
Lovitură înaltă, trimisă peste adversarul aflat la plasă ca urmare
a unei acţiuni de atac. Lobul se execută atât cu lovitura de rever
(Fig.25), cât şi cu lovitura de dreapta (Fig. 26).
Fig. 25. Lob Rever
Fig. 26. Lob Dreapta
Universitatea SPIRU HARET
51
Din punct de vedere al efectului imprimat mingii, lobul se
execută:
– tăiat, liftat sau plat
Din punct de vedere tactic lobul se execută în scop:
– defensiv, ofensiv.
Poziţia iniţială este asemănătoare poziţiei fundamentale de la
loviturile din fundul terenului.
Priza rachetei este similară loviturilor de dreapta, stânga din
schimbul pregătitor.
Pregătirea loviturii, lovirea mingii şi terminarea mişcării diferă în
funcţie de tipul de lob folosit.
În cazul loburilor defensive (lobul plat, lobul tăiat) se recomandă
retragerea scurtă a rachetei.
În momentul lovirii mingii planul rachetei este deschis, racheta
se deplasează, de jos în sus oblic înainte.
În finalul mişcării, racheta se deplasează înainte sus ajungând
deasupra nivelului capului.
Lobul plat şi cel tăiat se utilizează când adversarul se află la fileu,
iar celălalt jucător într-o situaţie critică într-o extremitate a terenului.
În cazul lobului liftat (lob ofensiv) se recomandă retragerea completă
a rachetei. Lovirea mingii se execută printr-o mişcare accelerată a rachetei
de jos în sus oblic-înainte o dată cu extensia în articulaţia genunchilor.
Astfel, traiectoria imprimată mingii este razantă peste adversar,
ricoşarea după contact este accelerată, mingea îndepărtându-se rapid
de adversar.
În finalul mişcării, racheta se deplasează oblic înainte sus ajungând
deasupra nivelului capului.
Lobul liftat se execută când adversarul este prea aproape de
fileu, urmărindu-se câştigarea punctului.
2.14. Passing-ul
Passing-ul – (expresie engleză adoptată ca atare), înseamnă lovitură
pasantă şi implică acţiunea de a pasa un adversar aflat la fileu printr-o
lovitură ofensivă sau defensivă executată din fundul terenului.
Poate fi un passing executat cu lovitura de dreapta sau de rever,
în cros sau în lungul liniei, cu efect liftat, tăiat sau plat.
Pentru a reuşi un passing trebuie mai întâi să vă plasaţi corect
faţă de minge.
Universitatea SPIRU HARET
52
Pregătirea loviturii, lovirea, finalul mişcării este asemănător
loviturilor din schimbul pregătitor.
Nu este absolut necesar să imprimaţi mingii o viteză suplimentară,
ci e suficient să daţi mingii precizia direcţiei.
Efectul liftat este un factor de valorificare şi siguranţă pentru
executarea unui passing.
Lovitura trebuie să fie executată fără reţinere. Dacă lovitura este
reuşită vă va da o satisfacţie deosebită.
Observaţi echilibrul bun al corpului şi mişcarea umerilor. Corpul
rămâne în profil faţă de fileu. Însoţirea mişcării cu braţul este lungă,
cu capul rachetei foarte sus, se execută din poziţie închisă (Fig.28).
Fig. 27
Universitatea SPIRU HARET
53
III. TACTICA
3.1. Conţinutul tactic al loviturilor
Tactica constă din tehnica raţional utilizată, respectându-se regulamentul
de joc şi spiritul de sportivitate în scopul obţinerii victoriei.
Tehnica şi tactica se află în raport de interdependenţă. Tehnica
este factorul primordial în determinarea orientării tactice a jucătorilor.
În aceeaşi măsură, adoptarea unei anumite orientări tactice reclamă
stăpânirea unui anume volum de cunoştinţe şi deprinderi tehnice.
Principalele mijloace de exprimare în joc ale jucătorului le reprezintă
loviturile. Utilizarea loviturilor în succesiune, dirijarea şi gradarea
vitezei constituie modalităţi prin care se valorifică tactic loviturile. Dirijarea
loviturilor în diverse direcţii constituie mijlocul prin care se determină
modificările plasamentului pe teren a adversarului.
Conţinutul tactic al loviturilor în tenis este determinat de :
A) direcţia loviturilor; B) lungimea loviturilor; C) traiectoria
mingii; D) viteza mingii; E) efectul imprimat mingii; F) precizia
loviturilor; G) plasamentul jucătorului, plasamentul loviturilor.
A) direcţia loviturilor
În raport cu axele terenului, loviturile pot fi dirijate:
– în diagonal lung-scurt;
– în lung de linie;
– median.
Orientarea loviturilor în diagonală are drept scop îndepărtarea
adversarului de axul longitudinal al terenului.
Loviturile lungi în diagonală se utilizează în timpul schimbului
de lovituri pregătitor pentru îndepărtarea adversarului din plasamentul
median din spatele terenului.
Loviturile scurte în diagonală se utilizează în cazurile când
adversarul atacă la plasă, sau când acesta a fost îndepărtat din
plasamentul median.
Universitatea SPIRU HARET
54
Trimiterea loviturilor în lung de linie nu oferă adversarului
posibilităţi unghiulare avantajoase; în acest caz lungimea traiectoriei
este mai redusă decât la loviturile în diagonală. Din acest motiv timpul
aflat la dispoziţia adversarului pentru deplasarea la minge şi pregătirea
loviturii este mai scurt.
Loviturile trimise median se utilizează pentru surprinderea
adversarului.
B) lungimea loviturilor
Principalul criteriu de apreciere al conţinutului loviturilor în joc
îl reprezintă lungimea loviturilor.
Plimbarea adversarului prin trimiterea de mingi lungi alternativ
în lungul liniei şi în diagonală, către colţurile terenului, împiedică
declanşarea atacului advers şi favorizează trimiterea de către acesta a
mingilor semi-scurte care reclamă declanşarea propriilor acţiuni
decisive.
C) traiectoria mingii
Dirijarea înălţimii loviturilor se face prin trimiterea acestora în
aşa fel încât înălţimea traiectoriei mingilor să corespundă situaţiei
tactice din momentul respectiv.
La începutul disputării punctului înălţimea traiectoriei mingilor
deasupra plasei se recomandă a fi între 20-30 cm.
În timpul schimbului de lovituri executate din apropierea liniei
de fund, înălţimea traiectoriei mingilor deasupra plasei se recomandă a
fi între 50-80 cm.
În declanşarea atacului la plasă, înălţimea traiectoriei mingilor
deasupra plasei se recomandă a fi între 30-40 cm.
În faza de finalizare înălţimea traiectoriei mingilor deasupra
plasei se recomandă a fi între 10-20 cm.
În faza de apărare pot fi adoptate mai multe soluţii şi anume:
– trimiterea mingilor razant peste plasă în lungul liniei laterale,
scurt în diagonală sau la picioarele adversarului;
– trimiterea de loburi ofensive la 3-4 m înălţime care să-l depăşească
pe adversarul aflat prea aproape de plasă;
– trimiterea de loburi defensive la peste 5m înălţime este recomandabilă
a fi utilizată când jucătorul aflat în apărare a fost îndepărtat din
terenul de joc, când smeciul adversarului nu este eficient sau când adversarul
joacă cu faţa la soare.
Universitatea SPIRU HARET
55
D) viteza mingii
Trimiterea loviturilor cu înălţimi variate are influenţă directă
asupra vitezei ce se imprimă mingii şi efectului.
Loviturile razante se trimit cu viteză mare, se execută plat sau cu
efect liftat.
Loviturile cu traiectorie semiînaltă sau înaltă pot fi executate
plat, liftat sau tăiat.
Viteza loviturilor în timpul jocului poate varia astfel:
* creşterea treptată a vitezei loviturilor;
* alternarea loviturilor rapide cu cele lente;
* alternarea loviturilor lungi şi rapide cu lovituri scurte şi lente;
* schimbarea ritmului loviturilor.
Prin aceste modalităţi se pot aplica în joc schimbări eficiente,
pentru a provoca greşeli în acţiunile adversarului.
Modificările vitezei mingii sunt specifice diferitelor faze ale
disputării punctului şi sunt influenţate de suprafaţa de joc.
La începutul disputării punctului viteza mingii poate fi mare sau
moderată.
În timpul schimbului de lovituri pregătitor, viteza mingii este
redusă, urmărindu-se cu precădere lungimea şi precizia loviturilor.
În faza de pregătire a atacului, a finalizării şi a apărării mingea
poate fi trimisă cu viteză moderată sau mare. Totodată, este deosebit
de important ca jucătorii să ştie să primească mingea, indiferent de
viteza acesteia.
E) efectul imprimat mingii
În tenis efectele aduc în joc o varietate de lovituri şi complică
misiunea adversarului.
Mingea de tenis are formă sferică, iar acţiunea rachetei asupra ei
îi imprimă, pe lângă mişcarea pe o anumită traiectorie orientată către
terenul advers şi rotaţii în jurul propriilor sale axe. Studierea şi
cunoaşterea mişcărilor mingii în jurul propriilor axe, cunoscute sub
denumirea de efecte, sunt deosebit de importante.
Mişcarea de rotaţie sau efectul mingii este determinată de:
– priza rachetei;
– poziţia planului rachetei în momentul loviturii;
– direcţia în care se deplasează racheta în mişcarea de lovire;
– locul pe suprafaţa mingii, unde racheta ia contact cu mingea,
raportat la axele verticale şi orizontale;
– finalul mişcării.
Universitatea SPIRU HARET
56
Cunoaşterea efectelor este deosebit de importantă deoarece, în
funcţie de ele, săritura mingii este diferită. .Anticiparea efectului
imprimat mingii de adversar se deduce din modul cum ţine racheta,
direcţia în care se deplasează aceasta în acţiunile de pregătire, lovire şi
la finalul mişcării.
În teoria jocului se cunosc următoarele efecte:
Efectul liftat constă din mişcarea de rotaţie a mingii în sensul
deplasării ei. Acest efect se obţine cu o mişcare de lovire executată de
jos în sus înspre înainte. Racheta ia contact cu mingea în partea din
spate şi sub centrul de greutate al acesteia (fig. 28).
Fig. 28
Mingea astfel lovită are o traiectorie înaltă, iar după contactul cu
terenul sare destul de înalt şi repede. Acest efect este utilizat la toate
loviturile din fazele disputării punctului atât din jocul de simplu cât şi
de dublu.
Efectul tăiat constă din mişcarea de rotaţie a mingii în sens opus
direcţiei de deplasare. Efectul tăiat se obţine prin lovitură executată de
sus în jos spre înainte. Racheta ia contact cu mingea în partea din
spate şi uşor deasupra centrului ei de greutate (fig. 29).
Fig. 29
Astfel lovită, mingea are o traiectorie întinsă, zborul lent, iar după
contactul cu terenul de joc, o săritură joasă.
Loviturile tăiate se utilizează la toate loviturile din fazele disputării
punctului atât din jocul de simplu cât şi de dublu.
Efectul top spin imprimă mingii o mişcare de rotaţie spre înainte
asemănătoare efectului liftat. Lovirea mingii se realizează în partea
din spate şi deasupra centrului de greutate al acesteia. Acest efect
determină o viteză mare de zbor a mingii pe o traiectorie curbată, cu
Universitatea SPIRU HARET
57
căderea accelerată după punctul maxim. După contactul cu solul
săritura mingii este înaltă şi se îndepărtează rapid de locul de aterizare
de pe sol.
Se utilizează la serviciu, retur, smeci şi alte lovituri.
Lovitura plată fără efect este aceea în care mingea ia contact cu
centrul rachetei care se deplasează exact pe direcţia viitoarei traiectorii
a acesteia, având corzile în poziţie verticală. Traiectoria mingii în
timpul zborului este orizontală iar după contactul cu solul este joasă şi
rapidă.
Traiectoria mingii este determinată de forţa de lovire, rezistenţa
aerului şi greutatea mingii (fig. 30).
Fig. 30
Se utilizează la toate loviturile de finalizare din fazele disputării
punctului atât din jocul de simplu cât şi de dublu.
F) precizia loviturilor
Pentru obţinerea preciziei jucătorii trebuie să fie capabili să trimită
mingea în direcţia corespunzătoare fazei de joc. Precizia şi viteza loviturilor
reprezintă calităţi cu influenţă decisivă asupra eficienţei în joc.
G) plasamentul jucătorului, plasamentul loviturilor
Plasamentul pe terenul de joc este un alt factor prin care jucătorii
pot acţiona eficient
– Vitezele variabile ale deplasării mingii, direcţiile schimbate în
care este trimisă aceasta obligă pe jucători să se deplaseze continuu pe
terenul de joc.
Jucătorul poate ocupa două plasamente în timpul jocului:
– Plasamentul defensiv.
La primirea serviciului, jucătorul se plasează în funcţie de modul
cum serveşte adversarul. Primitorul se plasează de obicei la linia de
fund sau la doi paşi în faţa sau în spatele acesteia în funcţie de forţa
serviciului.
În timpul schimbului de lovituri pregătitor jucătorii se plasează
în centrul terenului la linia de mijloc. Distanţa faţă de linia de fund în
spatele liniei sau în faţa ei este condiţionată de lungimea loviturilor
trimise de adversar.
Universitatea SPIRU HARET
58
– Plasamentul ofensiv –
Concepţie modernă de joc, reclamă ca la prima ocazie de a
ataca, jucătorul să se deplaseze în apropierea plasei. Plasamentul din
apropierea plasei este condiţionat de direcţia în care s-a trimis lovitura
de atac. Întotdeauna jucătorul trebuie să fie plasat pe bisectoarea
unghiului format de locul unde adversarul loveşte mingea şi
extremităţile laterale ale propriului teren de joc.
În drumul pe care-l parcurge spre plasă, jucătorul va efectua o
oprire situată în vecinătatea T-ului de la linia de serviciu. Acest
moment coincide cu momentul lovirii mingii de către adversar şi are
rolul de orientare a jucătorului care atacă. Oprirea se efectuează în
poziţie deschisă precedată de alergare printr-o uşoară săritură pe
ambele picioare.
După sesizarea direcţiei în care a trimis adversarul mingea,
jucătorul continuă deplasarea oblic înainte pentru interceptarea mingii
şi efectuarea voleului. Astfel el ajunge la plasamentul avansat din
vecinătatea plasei (1,5 – 2,5 m) de unde execută de regulă finalizările.
După prima oprire, de regulă jucătorul execută lovitura din
voleu, care, dacă nu a fost decisivă, necesită apropierea de plasă cât
permite următoarea lovitură trimisă de adversar. Plasamentul în
vecinătatea plasei nu se situează exact pe bisectoarea unghiului
menţionat mai înainte. Jucătorul se deplasează la bisectoare înspre
partea de teren în care a trimis lovitura de atac.
În ocuparea plasamentului se va avea în vedere faptul că în
terenul propriu sunt zone unde nu este indicat să stea jucătorul.
O astfel de zonă interzisă, în cazul jocului de simplu, este situată
între linia de serviciu şi zona situată la 1 m de linia de fund. Peste
această zonă jucătorul trebuie să treacă repede. Trecerea peste zona
periculoasă se face înainte ca mingea să fi fost lovită de adversar.
Plasamentul pe teren se diferenţiază la jocul de simplu şi de dublu.
În cazul loviturilor, teoria unghiurilor se aplică prin dirijarea
acestora raportat la lungimea şi lăţimea terenului de joc. O dată cu
primul serviciu şi continuând cu desfăşurarea jocului, se va urmări în
permanenţă plasamentul adversarului.
Cum se constată că adversarul a lăsat o parte mai liberă, imediat
trebuie dirijată lovitura în direcţia respectivă.
Jucătorul care aşteaptă lovitura adversarului, la primirea
serviciului sau în timpul disputării jocului, se va plasa în funcţie de
locul de unde acţionează adversarul.
Universitatea SPIRU HARET
59
3.2. Tactica jocului de simplu
În întâlnirile de simplu un rol important revine tacticii individuale.
Prin tactică individuală înţelegem totalitatea acţiunilor jucătorului,
organizate şi coordonate raţional, în limitele prevederilor regulamentului
tenisului, al spiritului sportivităţii, în scopul obţinerii victoriei prin valorificarea
calităţilor proprii şi a deficienţelor din pregătirea adversarului prin
atacarea acestuia în punctele vulnerabile ale apărării şi prin pregătirea
acţiunilor decisive.
În apărare, sarcina principală este aceea de a contracara ac ţiunile de
atac ale adversarului sau de a anihila atacul acestuia, împiedicându-l să
realizeze puncte, prin anticiparea acţiunilor, surprinderea adversarului
prin lovituri mascate.
Un rol important în tactica jocului îl are impunerea propriului
ritm de joc.
În cadrul tacticii individuale trebuie să se facă diferenţa între :
– tactica generală (de bază) care reflectă concepţia de joc a
sportivului;
– tactica specială (de meci) care rezultă din adaptarea tacticii de
bază la condiţiile concrete care diferă de la meci la meci.
În disputarea punctului, ca unitate de bază în structura jocului de
simplu distingem faze al căror scop şi mijloacele prin care se
realizează ele se diferenţiază şi condiţionează în succesiune astfel:
A) Începerea disputării punctului;
B) Schimbul de mingi pregătitor;
C) Declanşarea atacului la plasă;
D) Finalizarea;
E) Apărarea.
A) Începerea disputării punctului.
Serviciul este una dintre loviturile de bază în jocul de tenis.
Precizia şi eficienţa serviciului au repercusiuni asupra desfăşurării
ulterioare a disputei pentru câştigarea punctului.
Conform prevederilor regulamentului, servantul are dreptul la
două încercări: serviciul 1 şi serviciul 2.
Eficienţa serviciului este determinată de viteza mingii, precizia,
lungimea, efectul loviturii şi suprafaţa de joc.
În execuţia serviciului se disting următoarele direcţii :
– diagonal (lung-scurt), median, la teu.
Universitatea SPIRU HARET
60
Execuţia celor două servicii, pe care le permite regulamentul, se
realizează cu procedee diferite.
Jucătorii înalţi (peste 1,80m), realizează cele două servicii prin
procedeul plat, liftat sau tăiat.
Jucătorii a căror înălţime se situează sub 1,80 m de regulă
execută serviciul prin procedeul tăiat sau liftat.
Serviciul 1 se recomandă a fi trimis astfel: (fig. 31),
din partea dreaptă a terenului
– diagonal lung (1), median (2), diagonal scurt (3)
din partea stângă a terenului
– diagonal lung (1), median (2), diagonal scurt (3)
Serviciul 2 se recomandă a fi trimis astfel: (fig. 32),
din partea dreaptă a terenului
– median (1,2), diagonal lung(3),
din partea stângă a terenului
– diagonal lung (1), diagonal scurt(2), median(3)
Pe terenurile rapide (iarbă, material sintetic, beton, parchet).
utilizarea serviciului prioritar în diagonală este recomandabil deoarece
îl îndepărtează pe jucătorul primitor de plasamentul median, lăsând
liberă o mare parte din teren spre care poate fi orientată lovitura
următoare.
Pe aceste terenuri, săritura mingii este joasă, iar ricoşarea din sol
foarte rapidă, ceea ce creşte eficienţa serviciului şi scade precizia
returului de serviciu.
Acest fapt este determinat de timpul foarte scurt pe care îl are la
dispoziţie primitorul, din momentul contactului mingii cu suprafaţa de
joc, până în clipa executării loviturii propriu-zise.
Din aceste motive, se recomandă serviciul succedat de atacul la
plasă pentru interceptarea returului şi finalizarea punctului prin voleu
sau smeci.
La primul serviciu lovitura fiind mai puternică, eficienţa acesteia
este mai mare decât a celui de-al doilea serviciu.
Reuşita primului serviciu oferă următoarele avantaje:
– favorizează atacul la plasă din cauza returului nesigur;
– dă încredere servantului şi provoacă o stare de nesiguranţă la
adversar;
– se realizează economie de efort.
Universitatea SPIRU HARET
61
Fig. 31(S1) Fig. 32 (S2)
Pe terenurile lente (zgură, beton poros), pentru execuţia primului
şi celui de al doilea serviciu, se recomandă trimiterea mingii spre
partea stângă a adversarului cu accent pe precizie, lungime care va
trebui să avantajeze servantul în schimbul ulterior de lovituri şi îl
împiedică pe primitor să declanşeze atacul la plasă.
Nu este recomandabil atacul la plasă după efectuarea serviciului
pe terenurile lente, deoarece viteza mingii scade, iar săritura ei este
înaltă, favorizând precizia şi eficienţa returului.
În tenisul actual serviciul nu este numai o lovitură de punere a
mingii în joc, el trebuie să constituie începutul acţiunii de destrămare a
A2 A1 A2 A1
Universitatea SPIRU HARET
62
rezistenţei adversarului în vederea creării situaţiilor care să favorizeze
finalizarea.
Returul de serviciu are aceeaşi importanţă în joc ca şi serviciul.
Spre deosebire de serviciu, returul este o acţiune tactică mai
dificilă. În măsura în care servantul încearcă să obţină avantaj din
primul moment al disputării punctului, primitorul încearcă să-i
anihileze acţiunea prin retur precis şi eventual să preia iniţiativa în joc.
Returul de serviciu se realizează cu ajutorul loviturilor de pe
partea dreaptă şi de pe partea stângă.
Faţă de loviturile efectuate în timpul disputării punctului, returul
serviciului însumează elemente sporite de dificultate, generate de
calităţile serviciului, de acţiunile ulterioare întreprinse de servant.
Returul se execută în funcţie de:
– forţa, precizia şi efectul serviciului advers;
– acţiunea servantului ulterioară efectuării serviciului;
– partea şi direcţia spre care a fost servită mingea.
Pentru reuşita returului, primitorul trebuie să aibă în vedere
următoarele cerinţe:
– să ocupe plasament cât mai avantajos;
– să anticipeze direcţia şi efectul mingii din observarea locului
de unde serveşte, modul cum adversarul îşi aruncă mingea, cum
loveşte mingea.
– să trimită mingea în limitele terenului advers;
– să nu ofere servantului posibilităţi de atac sau finalizare.
La primirea serviciului, jucătorul se plasează în zona liniei de
fund a terenului, uşor deplasat spre stânga faţă de traiectoria unghiului
format de locul unde se află servantul şi extremităţile laterale ale
careului de serviciu în care va servi (fig. 33).
Spre deosebire de loviturile efectuate în timpul disputării
jocului, la returul serviciului pregătirea şi efectuarea loviturii suferă
adaptări la condiţiile de joc.
Retragerea rachetei o dată cu pivotarea trunchiului are amplitudine
mai redusă, motiv pentru care se amplifică acţiunea de lovire
propriu-zisă, însoţirea loviturii şi terminarea ei.
Pe terenurile rapide în cazul serviciilor foarte puternice, returul
serviciului se execută, printr-o mişcare scurtă şi blocată a rachetei,
spre înainte, după ce în prealabil s-a efectuat o scurtă răsucire a
trunchiului şi retragere a rachetei o dată cu aceasta.
Universitatea SPIRU HARET
63
Fig. 33
Pentru facilitarea acestor acţiuni, primitorul aşteaptă în poziţie
joasă, cu genunchii îndoiţi, cu racheta ţinută în faţă, pregătit să acţioneze
spre direcţia în care a fost trimisă mingea servită de adversar. Orientarea
şi calităţile returului variază în funcţie de eficienţa serviciului şi de
acţiunea ulterioară întreprinsă de servant.
Pe terenurile lente, în cazul când serviciul adversarului, primul
sau al doilea este scurt sau slab, se recomandă returul lovit urmat de
atacul la fileu în vederea finalizării punctului.
Eficienţa returului este influenţată de suprafaţa de joc.
Universitatea SPIRU HARET
64
Pe terenurile rapide creşte eficienţa serviciului şi scade eficienţa
returului.
Pe terenurile lente scade eficienţa serviciului şi creşte eficienţa
returului.
În cazul servantului care atacă la plasă, după efectuarea serviciului
se recomandă trimiterea returului în:
– lungul liniei, scurt în diagonală, căzut spre picioarele adversarului
puternic pe mijloc (Fig.34).
Fig. 34
Când adversarul nu atacă la plasă imediat după efectuarea
serviciului, cele mai indicate direcţii pentru a trimite returul sunt cros
lung scurt, lung de linie, median.
Având în vedere aceste considerente, se impune să apreciem
returul serviciului ca o acţiune tactică căreia în învăţare şi antrenament
este necesar să i se acorde o atenţie deosebită.
B) Schimbul de lovituri pregătitor
Dacă după prima etapă din fazele punctului nu s-a reuşit atacul
la plasă, jocul continuă prin efectuarea unei succesiuni de lovituri din
vecinătatea liniei de fund a terenului, având drept scop:
Universitatea SPIRU HARET
65
– împiedicarea declanşării atacului advers;
– crearea situaţiei care să favorizeze declanşarea atacului şi finalizarea
punctului.
Schimbul de lovituri pregătitor se execută utilizând loviturile de
pe partea dreaptă şi stângă.
Loviturile pot fi direcţionate: în lungul liniei, diagonal (lung, scurt),
median.
Succesul acestei faze a disputării punctului este determinată de
mobilitatea pe teren a jucătorului, de capacitatea de a lovi din mişcare
şi de a dirija mingea în direcţia pe care o reclamă situaţia de joc.
Conţinutul şi durata jocului din zona liniei de fund variază în
funcţie de calitatea suprafeţei de joc.
Pe terenurile rapide, datorită eficienţei cunoscute a serviciului,
schimbul de mingi din fundul terenului este mai redus (3-5 lovituri).
Pe terenurile lente, jucătorul trebuie să ţină mingea în joc până în
momentul când se iveşte situaţia care să reclame declanşarea atacului.
Se recomandă aplicarea următoarelor tactici:
1) dacă adversarul se deplasează greu sau nu loveşte eficient din
mişcare; se recomandă trimiterea mingii alternative lung spre colţurile
terenului advers (cros- lung de linie).
2) dacă adversarul are o parte mai slabă, se recomandă atragerea
acestuia spre colţul de unde loveşte mai bine şi trimiterea loviturii
rapide spre partea vulnerabilă sau direct pe partea vulnerabilă.
3) tactica distanţelor mari constă în deplasarea adversarului pe
distanţe cât mai mari. În acest caz se combină loviturile lungi cu cele
scurte, cele trimise în lungul liniei cu cele în diagonală (lungă scurtă).
4) schimbările de ritm dovedesc eficienţă împotriva tuturor
categoriilor de adversari, astfel încât după o succesiune de 3-5 sau mai
multe lovituri în ritm moderat, se poate efectua o lovitură rapidă care
de regulă îl surprinde şi îl pune în dificultate pe adversar.
5) alternarea loviturile lungi şi rapide cu cele scurte şi lente.
6) atragerea adversarului către unul din colţurile terenului prin
trimiterea de lovituri succesive în direcţia respectivă şi surprinderea
lui cu o lovitură rapidă în partea opusă lung sau diagonal scurt.
Loviturile se trimit cu viteze şi traiectorii, efecte variate imprimate
mingii.
Toate aceste tactici de a manevra şi surprinde pe adversar
trebuie să conducă la trimiterea de către acesta a unei mingi în zona
Universitatea SPIRU HARET
66
interzisă a loviturilor, moment în care se declanşează atacul la plasă
sau se realizează direct finalizarea prin lovituri decisive.
Între două lovituri, jucătorul trece prin poziţia fundamentală,
ocupând plasament corect pe terenul de joc, cu scopul de a acţiona cu
maximum de şanse indiferent de acţiunea adversarului. Acţionarea din
poziţie fundamentală sau trecerea prin această poziţie favorizează
rapiditatea acţiunilor în toate direcţiile, în funcţie de sarcinile de joc
cărora trebuie să le facă faţă jucătorul.
În această poziţie, jucătorul urmăreşte cu privirea mingea, pentru
a sesiza cât mai de timpuriu direcţia deplasării viitoare (fig. 35).
Fig. 35
Universitatea SPIRU HARET
67
C) Atacul la plasă
Acţiune tactică complexă constă din trimiterea mingii lung, spre
unul din colţurile terenului advers, însoţită de deplasarea jucătorului
spre plasă în vederea ocupării unui plasament ofensiv care să permită
finalizarea punctului.
Lovitura de atac se poate realiza prin următoarele procedee: serviciu
atac la fileu; retur lovit; voleu pregătitor; lovitură de dreapta,
lovitură de rever;
Principalele direcţii în care poate fi efectuată lovitura de atac sunt
următoarele: de lung, median, scurt în diagonală sau pe contre-pied.
Se recomandă trimiterea loviturii de atac prin procedeul liftat sau
tăiat. Prin utilizarea procedeului tăiat, mingea zboară lent, traiectoria are
lungime, iar după contactul cu suprafaţa de joc, ricoşarea este joasă.
Atacul la plasă este influenţat de suprafaţa de joc.
În cazurile în care meciul se dispută pe teren cu suprafaţă rapidă,
atacul poate fi efectuat atât după
primul cât şi după cel de-al doilea
serviciu.
Pe terenurile lente se impune
declanşarea atacului la plasă, când
adversarul trimite mingea în zona
B. (fig. 36)
În realizarea atacului este foarte
important ca jucătorul să-şi coordoneze
deplasarea spre plasă cu zborul
mingii trimise de el în terenul advers,
ocupând un plasament uşor deplasat
lateral spre partea colţului de teren
advers, spre care a fost trimisă mingea.
Acesta trebuie să treacă repede
peste „zona interzisă” (Zona A) situată
la 1 m de linia de fund până la linia
de serviciu, înainte ca mingea să fie
lovită de adversar şi să nu joace
mingea spre zona B similară din
terenul advers, unde traiectoria scurtă
oferă adversarului posibilitatea să-l
paseze (fig. 36). Fig. 36.
Universitatea SPIRU HARET
68
Atacul la plasă poate fi efectuat într-un timp sau în doi timpi.
La atacul într-un timp, după efectuarea loviturii de atac, jucătorul
ajunge în poziţie avansată, care să permită finalizarea punctului. (fig. 37).
Fig. 37
La atacul efectuat în doi timpi după efectuarea loviturii de atac,
în timpul deplasării spre plasă, jucătorul este nevoit să execute un
voleu pregătitor, urmat de deplasarea spre zona din apropierea plasei.
(fig. 38).
Universitatea SPIRU HARET
69
Fig. 38.
D) Finalizarea punctului
Declanşarea atacului la plasă şi punerea cu acest prilej a adversarului
în dificultate au drept scop finalizarea punctului. Finalizarea se
realizează cu precădere prin efectuarea unui voleu decisiv sau a smeciului.
Voleul decisiv se trimite, în cazul în care adversarul a fost atras
spre unul din colţurile terenului, lateral în partea opusă, în lungul liniei
pe contre-pied sau se execută stop voleul pentru a-l surprinde pe
acesta.
În cazurile când, la mingea de atac adversarul răspunde cu lovitură
înaltă (lob), finalizarea se realizează prin smeci. În aceste situaţii este
recomandabil ca smeciul să fie efectuat direct din zbor, iar mingea să fie
trimisă lung, puternic către partea de teren liberă. Din apropierea plasei,
Universitatea SPIRU HARET
70
smeciul se trimite lateral, iar cu cât se execută mai departe de plasă,
mingea se trimite lung spre unul dintre colţurile terenului.
Jucătorii trebuie să reţină că orice lob nesmeciat poate determina
schimbarea situaţiei. În situaţiile când lobul este foarte înalt şi vizibilitatea
mingii este redusă în special de soare, se recomandă efectuarea smeciului
după contactul mingii cu solul. Se impune, în această situaţie, ca înainte
de efectuarea loviturii, să se urmărească plasamentul adversarului.
Se recomandă finalizarea tuturor mingilor lente şi înalte din zona
plasei prin lovituri decisive sau din atac trimise spre partea de teren
liberă.
Finalizarea punctului este influenţată de suprafaţa de joc.
Pe suprafeţe rapide datorită vitezei cu care ricoşează mingea din
sol, majoritatea punctelor se câştigă cu ajutorul serviciului, voleului şi
smeciului.
Pe suprafeţe lente punctul poate fi finalizat prin soluţiile tactice
prezentate la schimbul de lovituri pregătitor, dar şi cu lovituri decisive
executate din zona liniei de fund a terenului de joc.
Recomandăm orientarea jucătorilor către concepţia de joc
ofensivă, bazată pe finalizarea punctului din zona plasei cu ajutorul
voleului şi smeciului.
E) Apărarea
Împotriva adversarului care atacă, în funcţie de modul cum acţionează
acesta, de situaţiile concrete de joc şi posibilităţile proprii, jucătorul
în apărare trebuie să aleagă soluţii care să împiedice finalizarea.
Cele mai eficiente soluţii sunt:
– passingul în lungul liniei;
– passingul în diagonală (scurtă lungă);
– passingul median;
– lovitura căzută spre picioarele adversarului care atacă;
– lobul.
Loviturile în apărare se execută cu viteză mare, efect liftat, plat
şi razant.
Passingul în lungul liniei necesită o mare precizie, dar este foarte
eficient, fiind greu de interceptat. Se foloseşte cu precădere când
atacul s-a iniţiat de aceeaşi parte în care se trimite lovitura de apărare.
Dacă după efectuarea loviturii de atac, adversarul nu reuşeşte să
ajungă în plasament median avansat, passingul în diagonală scurtă sau
lungă trimis de adversar îl va surprinde, oferind câştig de cauză
jucătorului din apărare.
Universitatea SPIRU HARET
71
Împotriva jucătorului care atacă la plasă după efectuarea serviciului,
returul trimis uşor, căzut la picioare sau înspre acesta este foarte eficient.
În această situaţie cel care atacă greşeşte voleul, sau uneori, fiind obligat
să lovească de jos, ridică mingea, caz în care câştigarea punctului devine
o formalitate pentru jucătorul în apărare.
Dacă jucătorul aflat în apărare este scos mult în afara terenului se
recomandă trimiterea unei mingi înalte lob defensiv spre zona liniei de
fund, pentru câştigarea timpului necesar reluării plasamentului corect.
Se mai recomandă utilizarea lobului ofensiv în situaţiile când
adversarul se apropie prea mult de plasă sau când acesta dovedeşte
slăbiciuni în execuţia smeciului.
Jocul în apărare necesită mare precizie, fapt ce obligă jucătorii
să stăpânească foarte bine jocul de picioare şi să fie înarmaţi cu pregătire
fizică deosebită.
3.3.Tactica jocului de dublu
Dublul este o probă pe echipe în care partenerii colaborează, se
completează reciproc. Din aceste motive alcătuirea formaţiei de dublu
nu este o simplă alăturare a doi jucători. Între parteneri trebuie să
existe afinitate, respect, încredere reciprocă, prietenie.
Desigur, un rol foarte important revine şi capacităţilor tehnicotactice
ale componenţilor formaţiei. Pornind de la premiza că proba de
dublu este caracterizată printr-o permanentă ofensivă, jucătorii trebuie
să ştie să plaseze serviciul (în special primul serviciu), să returneze
precis, să fie siguri şi eficienţi la voleu, smeci şi în apărare.
În dispunerea fiecărui punct, problema esenţială o constituie dobândirea
plasamentului ofensiv de către ambii componenţi ai echipei.
Plasamentul jucătorilor pe teren:
Plasamentul clasic
Servantul se plasează la mijlocul distanţei dintre linia laterală de
simplu şi punctul median al terenului. După efectuarea serviciului, el
se deplasează pe o direcţie perpendiculară pe plasă, cu scopul de a
ajunge pe aceeaşi linie cu partenerul său.
Partenerul servantului se plasează în faţa primitorului, aproape de
plasă aproximativ 2 m. El se plasează mai aproape de plasă la primul
serviciu, la al doilea serviciu se retrage la aproximativ jumătatea distanţei
dintre linia de serviciu şi plasă. La distanţa menţionată faţă de plasă,
partenerul ocupă un plasament către linia mediană, atât cât să-i permită să
Universitatea SPIRU HARET
72
supravegheze şi să poată intercepta eventualele lovituri trimise de
adversar în zona culoarului lateral.
Primitorul se plasează pe linia de fund a terenului la primul
serviciu şi puţin în interiorul terenului, la cel de-al doilea serviciu.
Locul ocupat de primitor în această zonă depinde de poziţia din care
se execută serviciul, de regulă însă deplasat spre linia laterală, pentru a
nu fi surprins cu un serviciu în diagonală.
Partenerul primitorului se plasează în faţa liniei de serviciu, într-o
poziţie uşor deplasată către linia mediană. La primirea celui de-al
doilea serviciu, partenerul primitorului va avansa puţin.
Dacă întâlnirea se dispută pe suprafaţă de joc rapidă, partenerul
primitorului ocupă la primul serviciu plasament în faţa liniei de fund, el
înaintând spre o poziţie avansată la executarea serviciului doi (fig. 39).
Fig. 39
Universitatea SPIRU HARET
73
Plasamentul australian
Caracteristic acestui plasament este aşezarea partenerului servantului
la plasă în aceeaşi jumătate de teren cu servantul. Se utilizează pentru
a-l surprinde pe adversarul care returnează bine în diagonală (fig.40).
Fig. 40
Plasamentul median – este plasamentul în care partenerul servantului
se aşează la plasă pe linia mediană ce împarte careurile de serviciu.
În disputarea punctului, ca unitate de bază în structura jocului de
dublu, distingem faze al căror scop şi mijloacele prin care se realizează
ele se diferenţiază şi se condiţionează în succesiune astfel:
A) Începerea disputării punctului;
B) Atacul la plasă;
C) Jocul la plasă ;
D) Finalizarea;
E) Apărarea.
Universitatea SPIRU HARET
74
A) Începerea disputării punctului
Serviciul este unul din mijloacele de bază ale jocului de dublu.
De regulă, pierderea ghemului pe serviciu echivalează cu
pierderea setului. Principala calitate a serviciului trebuie să fie
siguranţa, lungimea şi precizia şi nu forţa, astfel încât să fie urmat de
atacul la plasă şi să nu permită trecerea în atac a echipei adverse.
Serviciul se dirijează spre reverul adversarului, cu efect liftat sau
tăiat. Desigur că pentru a-l deranja şi pentru a-l surprinde pe adversar
procedeul şi direcţia serviciului pot fi alternate.
În multe cazuri, odată cu execuţia serviciului începe favorizarea
acţiunilor partenerului, adică aducerea lui în joc (fig. 41).
Fig. 41
Returul de serviciu se dirijează către zona spre care înaintează
servantul. Cele mai indicate direcţii către care este indicat să se
dirijeze returul sunt:
Universitatea SPIRU HARET
75
– scurt în diagonală;
– căzut spre picioarele servantului care avansează spre plasă;
– razant şi puternic pe mijlocul terenului;
– lob peste partenerul servantului.
Cele mai indicate procedee de a returna serviciul sunt returul
blocat cu efect liftat, tăiat şi returul lovit cu înaintare spre minge, care
se trimite plat.
De regulă, returul serviciului nu se trimite în direcţia partenerului
servantului, aflat la plasă, pentru că se deschid unghiurile către o mare
zonă de teren, imposibil de apărat.
În situaţiile când partenerul servantului îşi părăseşte frecvent zona
pentru a intercepta returul, este recomandabil să se trimită, din când în
când, returul puternic, razant, în lungul liniei din culoarul de dublu.
Primitorul se plasează pe teren, respectând regula unghiurilor, adică să
ocupe o poziţie pe bisectoarea unghiului format de locul ocupat de
servant şi extremităţile propriului careu de serviciu. Serviciul poate fi
returnat prin lovitură plată, liftată sau prin o lovitură blocată (fig. 42).
Fig. 42.
Universitatea SPIRU HARET
76
La returnarea serviciului se urmăreşte:
– menţinerea mingii în teren; evitarea intercepţiei de către partenerul
servantului; punerea în dificultate a servantului care avansează spre
plasă; trecerea în atac prin procedeul lovit.
Împotriva aşezării australiene, returul eficient este executat:
– puternic median, în lungul liniei, lob în diagonală.
B) Atacul la plasă
Se realizează din serviciu, voleu pregătitor şi din retur, respectându-
se regulile tactice ale atacului. Jucătorii aflaţi la plasă îşi modifică
plasamentul, deplasându-se uşor către partea de teren unde au trimis
mingea.
C) Jocul la plasă
Determină în mare măsură echipa învingătoare, ca o consecinţă a
situaţiilor generate de serviciu sau returul acestuia, rezultă o varietate de
posibilităţi de care trebuie să profite jucătorii, în vederea finalizării
punctului. Se desfăşoară din toate plasamentele cunoscute, din care derivă
alte două aşezări în care: un cuplu se află la plasă şi celălalt în zona liniei
de fund sau ambele cupluri se află în zona plasei (fig. 43).
Fig. 43.
Universitatea SPIRU HARET
77
D) Finalizarea punctului
Echipa care serveşte de regulă are avantajul iniţiativei, în majoritatea
cazurilor aceasta se concretizează în câştigarea punctelor şi a ghemurilor.
În multe cazuri partenerul servantului interceptează returul lent
sau înalt al adversarului şi finalizează prin lovitură de voleu sau smeci.
Intercepţia se realizează când jucătorul de la plasă anticipează
direcţia în care va trimite adversarul lovitura şi acţionează în
momentul când acesta loveşte mingea şi nu mai poate modifica
direcţia şi traiectoria acesteia.
Partenerii pot să stabilească anumite semne prin care să-şi
comunice intenţiile şi acţiunea pe care o vor întreprinde, caz în care
intercepţia poate fi considerată organizată. În acest caz, acţiunea este
condusă de către jucătorul de la plasă. De regulă, această combinaţie o
realizează formaţia care serveşte.
În cazul în care un cuplu se află la plasă şi celălalt în zona liniei
de fund, finalizarea se realizează prin trimiterea:
– voleului decisiv în cros scurt;
– smeciului decisiv în cros scurt sau median.
Când cele două cupluri se află în zona plasei, executând succesiune
de voleuri până la câştigarea punctului de către una din echipe, finalizarea
se realizează astfel:
– voleul se trimite scurt sau lung diagonal, median sau către
picioarele unuia dintre adversari;
– din voleul se poate trimite un lob care surprinde şi determină
retragerea adversarilor din zona plasei;
Răspunsul la o asemenea acţiune este de obicei un lob care poate
favoriza finalizarea cu smeci decisiv în cros scurt sau median.
În toate cazurile se urmăreşte constrângerea adversarilor la
acţiuni de apărare. Adversarul este obligat să trimită lovituri din voleul
de jos, demi-vole sau o lovitură cu o traiectorie înaltă, care favorizează
loviturile decisive.
E) Apărarea
Se realizează prin passing-uri trimise rapid, puternic pe mijloc,
lovituri scurte în diagonală sau razant către picioarele adversarilor şi
loburi.
Loburile defensive trimise lung şi înalt spre zona liniei de fund a
terenului se folosesc în situaţiile când unul dintre jucători este scos mult
în afara terenului pentru câştigarea timpului necesar reluării plasamentului
median.
Universitatea SPIRU HARET
78
Se recomandă utilizarea lobului ofensiv în situaţiile când
adversarul se apropie prea mult de plasă sau când acesta dovedeşte
slăbiciuni în execuţia smeciului.
În cazul când unul dintre jucătorii de la plasă este depăşit cu un
lob, partenerul său este cel care aleargă în diagonală înapoi pentru a
respinge mingea. Acesta comunică intenţia partenerului său care
trebuie să schimbe partea, retrăgându-se şi el într-o poziţie paralelă cu
coechipierul, cu faţa la adversari.
Pentru evitarea neînţelegerilor dintre parteneri este indicat ca în
diverse situaţii de joc să se respecte următoarele reguli:
– mingile trimise median se resping de jucătorul care loveşte cu
lovitura de dreapta;
– în duelul de voleuri din apropierea plasei, mingile sosite
median le respinge jucătorul care a lovit anterior;
– loburile mediane le respinge jucătorul de pe partea stângă;
– împotriva unei echipe formată dintr-un jucător dreptaci şi unul
stângaci, majoritatea loviturilor se trimit median;
– loviturile în diagonală le respinge jucătorul aflat în partea spre
care a fost trimisă mingea;
– nu se recomandă utilizarea în joc a loviturilor scurte sau a
stop-voleului.
Jocul de dublu este influenţat de calitatea suprafeţei de joc.
Pe suprafeţele lente serviciul se returnează cu mai mare regularitate
şi precizie, se impune ca servantul să înainteze spre plasă şi să
execute cu precizie şi decisiv voleul sau smeciul. Deoarece eficienţa
loviturilor din apărare este crescută, intercepţia se realizează mai dificil.
Pe terenurile rapide se amplifică eficienţa serviciului voleului, a
smeciului, simultan cu scăderea eficienţei returului, loviturilor din
apărare. Partenerul servantului, aflat în apropierea plasei, poate ac ţiona
eficient prin intercepţii la returul adversarului.
Universitatea SPIRU HARET
79
IV. METODICA TENISULUI
4.1. Indicaţii metodice generale
Prin metodica utilizată la învăţarea şi perfecţionarea tehnicii şi
tacticii jocului de tenis antrenorul trebuie să rezolve următoarele sarcini:
– crearea unei reprezentări corecte a elementului şi procedeului
predat;
– asigurarea unei execuţii corecte a mişcărilor;
– formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice;
– formarea şi perfecţionarea deprinderilor tehnico-tactice, corecte şi
eficiente.
Orientarea metodică în predarea jocului de tenis are la bază o
serie de principii şi metode care corespund principiilor şi metodelor de
instruire din educaţia fizică şi antrenamentul sportiv.
În continuare vom enunţa aceste principii şi metode, fără a mai
dezvolta conţinutul lor ce se regăsesc în teoria şi metodica educaţiei
fizice şi sportive.
În lecţia de tenis se pot aplica următoarele principii didactice
(generale şi specifice) şi metode de instruire.
După Septimiu Florian Todea principiile şi metodele didactice
generale sunt următoarele:
– Principiul participării active şi conştiente;
– Principiul intuiţiei;
– Principiul accesibilităţii;
– Principiul sistematizării şi continuităţi;
– Principiul modelării (legării teoriei de practică);
– Principiul. durabilităţii(însuşirii temeinice).
Metodele de instruire:
– Metoda verbală –explicaţia;
– Metoda intuitivă- demonstraţia, observaţia;
– Metoda practică -exersarea (analitică, globală).
Universitatea SPIRU HARET
80
După Nicu Alexe principiile specifice antrenamentului sportiv
sunt următoarele:
– Principiul continuităţii;
– Principiul creşterii în trepte a eforturilor şi a solicitărilor optime;
– Principiul priorităţii efortului specific competiţional;
– Principiul individualizării.
În procesul învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii jocului de
tenis recomandăm metoda verbală, metoda intuitivă, metoda practică
şi problematizarea (după Gheorghe Cârstea).
Subliniem faptul că alegerea metodei se va face în funcţie de
sarcina ce urmează a fi rezolvată, de vârsta şi nivelul de pregătire al
executanţilor.
4.2. Cum predăm un procedeu tehnic
Mulţi oameni cred că singura calificare necesară antrenorului
este să fi practicat acel sport. Este de ajutor să fi practicat acel sport,
dar trebuie mult mai mult pentru a antrena cu succes. Chiar dacă nu aţi
practicat tenisul de câmp puteţi învăţa să antrenaţi cu succes dacă
folosiţi următoarele etape în predarea unui procedeu tehnic.
Tabelul 6
A Prezentarea B Demonstrarea C Explicarea D Asigurarea
exersării
a.1.-atragerea atenţiei jucătorilor
a.1.1.-anunţarea cu entuziasm
ca noutate sub formă de ştire,
povestire, glumă
a1.2.-vorbiţi rar cu ton normal
şi priviţi în ochii sportivilor
a1.3.-poziţionaţi sportivii în
2-3. rânduri în faţa dumneavoastră
pentru a putea fi
văzut şi auzit, dar nu cu faţa
la soare
a.2.-denumirea procedeului
a.2.1.-menţionaţi corect denumirea
şi tipul procedeului
a.3.-explicarea importanţei
procedeului
a.3.1.-oferiţi motive pentru
învăţarea procedeului şi descrieţi
cum acesta îi ajută pe
jucători să progreseze şi se
leagă cu alte procedee
b.1.-utilizaţi forma
corectă
b.2.-demonstraţi
procedeul de mai
multe ori
b.3.-demonstraţi lent
pentru ca sportivii să
poată vedea toate
momentele mişcării
b.4.-demonstraţi din
diferite unghiuri
pentru ca sportivii să
aibă o perspectivă cât
mai largă
b.5.-demonstraţi pe
ambele părţi atât pe
partea dreaptă cât şi pe
cea stângă
c.1.-în explicaţie se utilizează
termeni simpli
c.2-explicaţia este însoţită de
demonstraţie
c.3-.legaţi explicaţia de un
alt procedeu însuşit anterior
c.4.întrebaţi sportivii dacă au
înţeles descrierea dumneavoastră
c.5.-puneţi-i să repete explicaţia
dumneavoastră
c.6.-puneţi întrebări:
- Ce facem prima oară?
- Ce facem în continuare?
c.7.-urmăriţi execuţia
subiecţilor, sesizaţi greşelile,
corectaţi şi repetaţi explicaţia
însoţită de demonstraţiec.
8.-utilizaţi cuvinte diferite
pentru ca subiecţii să poată
înţeleagă din perspective
diferite
d.1.-acordarea ajutorului
subiecţilor
sub aspectul:
-deplasării la minge
-momentelor loviturii
-efectului imprimat.
d.2.-observarea
continuă a execuţiei
subiecţilor:
-corectaţi şi repetaţi
explicaţia însoţită
de demonstraţie
d.3.-asiguraţi ajutor
individual
Universitatea SPIRU HARET
81
4.3. Etapele învăţării şi perfecţionării tehnicii
şi tacticii jocului de tenis
Deprinderea procedeelor de lovire a mingii şi a regulilor tactice,
specifice tenisului, necesită o muncă sistematică şi îndelungată, atât
din partea elevului, cât şi a antrenorului sau profesorului.
Învăţarea jocului de tenis trebuie să înceapă la 5-6 ani, să se
desfăşoare sistematic, urmărind formarea la jucători a deprinderilor
tehnico-tactice, corecte şi eficiente.
Procesul învăţării, volumul deprinderilor şi cunoştinţelor se
planifică pe o perioadă de 6-8 ani.
Ulterior, în funcţie de progresele realizate, planificarea pregătirii
la copii, juniori se individualizează. În eşalonarea sarcinilor învăţării şi
perfecţionării tehnicii şi tacticii vor fi avute în vedere cerinţele jocului
competiţional, punându-se accent pe modul cum utilizează copiii,
juniorii, loviturile în meci.
Modul cum se eşalonează loviturile, cum se învaţă ele şi cum se
accentuează interesul pentru anumite lovituri, asigură orientarea
copiilor spre o anumită concepţie de joc.
În anii de pregătire, copiii şi juniorii trebuie să deprindă
mijloacele cu ajutorul cărora să poată realiza conţinutul şi sarcinile
fazelor disputării punctului (vezi tabel).
Tabelul 7
Începutul
disputării
punctului
Schimbul
de lovituri
pregătitor
Declanşarea
atacului la plasă
Finalizarea
punctului
Apărare
-serviciul
-returul
-lovitura
de dreapta
-lovitura
de stânga
-serviciul atac
-voleul pregătitor
-returul lovit
-lovitura de atac
din schimbul
pregătitor
-serviciul plat
-returul lovit
-voleul decisiv
-smeciul
-demivoleul
-stopul
-lovitura de
dreapta decisivă
-lovitura de
stânga decisivă
-passingul
-lobul
Orientarea jucătorilor spre o anumită concepţie de joc se realizează
în funcţie de particularităţile morfofuncţionale care apar între indivizi şi
care reclamă individualizarea orientării tactice după vârsta pubertăţii.
Universitatea SPIRU HARET
82
Eficienţa concepţiei tactice este determinată de includerea în
planul de învăţare a tuturor elementelor specifice jocului ofensiv; de
aceea jucătorii trebuie să deprindă până la vârsta de 13-14 ani toate
elementele specifice fiecărei etape din fazele disputării punctului,
menţionate mai sus.
Procesul de învăţare perfecţionare a tehnicii şi tacticii jocului de
tenis este condiţionat de următorii factori prezentaţi în tabelul nr 8:
Tabelul 8
1.Succesiunea
învăţării
loviturilor
2.Condiţiile
de exersare
3.Numărul
de subiecţi
4.Structura
mişcării
5.Structura
motrică
6.Locul
de execuţie
7.Efectul 8.Direcţia
1.1.
-dreapta,
reverul,
-serviciul,
returul,
-atacul,
-voleul,
smeciul,
-stopul,
-demivoleul
-passingul,
lobul
1.2
-serviciul,
returul,
-dreapta,
reverul,
-atacul,
-voleul, smeciul
-stopul,
-demivoleul,
-passingul,
lobul
2.1.
-uşurate,
2.2
-izolate
2.3.
-cu adversar
2.4.
-cu handicap
3.1.
-în grup
3.2.
-cu partener
3.3.
-individual
4.1
-analitică
4.2.
-globală
5.1.
-de pe loc
5.2
-din mers
5.3
-din alergare
6.1
-careul de
serviciu
6.2.
-linia fund
7.1
-plat
7.2
-liftat
7.3
-tăiat
7.4
-top-spin
8.1.
-median
8.2.
-lung de linie
8.3.
-cros
(lung,
scurt)
Ordinea de prezentare a factorilor în tabel reprezintă şi succesiunea
care trebuie respectată în învăţarea perfecţionarea tehnicotactică
a procedeelor.
Principalele etape sarcini şi mijloace corespunzătoare procesului
de învăţare, perfecţionare a tehnicii şi tacticii sunt prezentate în
tabelul 8.
Universitatea SPIRU HARET
83
Tabelul 9
Etape Sarcini Mijloace
1.Obişnuirea cu
mingea, racheta şi
terenul de joc
-pregătirea mâinilor şi a picioarelor
pentru obişnuirea cu mingea, cu
racheta şi cu deplasarea în teren.
Se recomandă exerciţiile
prezentate la 1.1, 1.2.
1.1.Obişnuirea cu
mingea, racheta
-învăţarea mânuirii mingii,
- învăţarea mânuirii rachetei
-învăţarea mânuirii mingii şi
rachetei
-îmbunătăţirea coordonării mână –
ochi -minge
-lovirea uşoară în centrul
cordajului cu mâna liberă
-baterea mingii din deplasare
(dribling) pe teren cu mâna,
racheta,
-aruncări, prinderi
-oprirea mingilor pe rachetă
-ducerea mingii pe rachetă
-ţinerea mingii pe rachetă,
-ridicarea mingii de pe sol cu
ajutorul rachetei
1.2. Obişnuirea cu
terenul de joc
-acomodarea cu dimensiunile
terenului
- învăţarea formelor de deplasare în
teren
- învăţarea urmăririi mingii şi a
deplasării în vederea lovirii acesteia
- învăţarea aşezării în teren,
-poziţiilor de aşteptare în teren
- învăţarea plasamentelor
-rostogoliri cu prindere
-deplasări cu prindere
-schimbări de direcţie
- evantaiul
-evantaiul cu pivotare
2. Învăţarea
mecanismului de
lovire
-deprinderea loviturii propriu-zise
şi finalul loviturii
-includerea în execuţie a pregătirii
loviturii, după deprinderea celor
două momente menţionate anterior
-exerciţii pregătitoare cu mingea,
racheta; cu mingea şi racheta.
-exerciţii de imitaţie.
-exerciţii la minge oferită, la
minge aruncată, lansată.
-exerciţii cu partener
-exerciţii sub formă de întrecere
-utilizarea aparatelor ajutătoare
3. Perfecţionarea
loviturii în condiţii
izolate
-formarea-perfecţionarea capacităţii
jucătorului:
-de-a lovi din mişcare;
-de-a direcţiona loviturile;
-de-a lovi în ritm
-de-a schimba ritmul
-de-a lovi cu lungime, precizie,
traiectorii, efecte variate.
-mijloacele utilizate trebuie să corespundă
modului cum se utilizează
loviturile în meci
-exersarea loviturilor izolat
-exersarea loviturilor
combinat
-exersarea loviturilor fără
şi cu adversar
Universitatea SPIRU HARET
84
4. perfecţionarea
loviturii în acţiuni de
joc
-dobândirea conţinutului tactic al
loviturilor
-abordarea combinaţiilor de lovituri.
-în stabilirea conţinutului combinaţiilor
de lovituri trebuie să se ţină seama de
conţinutul şi sarcinile fazelor disputării
punctului, de modul cum sunt utilizate
loviturile în meci şi de cerinţele
jocului competiţional
-lovitura de dreapta cu
lovitura de stânga
-serviciul cu voleul şi smeciul
-serviciul cu lovitura de dreapta
sau (şi) lovitura de stânga
-lovitura de atac şi voleul; şi
smeciul
-retur de serviciu, lovitura de
dreapta, lovitura de stânga
-retur de serviciu voleu, smeci.
5. jocurile cu temă şi
de verificare
-aplicarea, în condiţii de joc pe puncte,
a anumitor teme stabilite de antrenor
-temele se stabilesc în funcţie de cerinţele
jocului competiţional, jocului ofensiv,
prin abordarea loviturilor specifice
succesiunii fazelor disputării punctului
-jocuri cu handicap
-tiebreak-uri
-jocuri sub formă de întrecere
-joc de simplu
-joc de dublu
Exerciţii – 1.1. Obişnuirea cu mingea, racheta
1. Dribling cu mâna pe sol -simultan încercaţi să citiţi ce scrie
pe minge sau să observaţi îmbinările suprafeţei exterioare a acesteia.
Lăsaţi mâna să se mişte în sus şi în jos, pentru a menţine mingea în
dribling (fig. 44).
Obiectivul propus = 40 de driblinguri
în total- 10 cu o mână; 10 cu
cealaltă mână; - 20 de driblinguri alternând
mâinile.
Elementele-cheie pentru succes:
• Întindeţi degetele;
• Citiţi ce scrie pe minge sau
observaţi îmbinările pe care le are;
• Mişcaţi-vă mâna în sus şi în
jos, o dată cu săritura mingii.
Scăderea dificultăţii:
• Antrenaţi-vă driblând cu o minge
mare de cauciuc sau de baschet, înainte
de a încerca driblingul cu mingea
de tenis.
Creşterea dificultăţii:
• Staţi în apropierea unei linii a
terenului de simplu şi încercaţi ca, la
fiecare dribling, să trimiteţi mingea
Fig. 44. pe linie;
Universitatea SPIRU HARET
85
• Creşteţi treptat numărul de driblinguri reuşite, până ajungeţi la
100.
Executaţi driblingul din mers, apoi din alergare.
2. Pasaţi şi prindeţi
Pe perechi faţă în faţă la o distanţă de 6 metri faţă de partener, unul
pe linia de fund, celălalt la linia de serviciu. Aruncaţi mingea cu mâna
spre partener, răsucind corpul, folosind o mişcare din lateral, sub nivelul
umărului. Faceţi un pas înainte cu piciorul din spate în momentul
aruncării mingii. Când vă vine rândul să o prindeţi, urmăriţi-o pe întreaga
traiectorie, până ajunge în mâinile dumneavoastră. Încercaţi să citiţi
înscrisul de pe minge sau să-i priviţi îmbinările pe exterior, în timp ce
aceasta se află în aer.
Exerciţiul vă învaţă următoarele
patru lucruri: a) să vă concentraţi
privirea asupra mingii; b) să
pasaţi uşor şi cu precizie; c) să faceţi
un pas cu piciorul dinapoi, atunci
când pasaţi sau loviţi mingea; d) să
vă îmbunătăţiţi coordonarea mânăochi
(fig. 45).
Obiectivul propus = 30 de
pase şi prinderi ale mingii, fără nici
o ratare.
Elementele-cheie pentru succes:
• Efectuaţi o mişcare a mingii
din lateral şi sub nivelul umărului;
• Faceţi un pas înainte cu
piciorul din spate atunci când pasaţi;
• Priviţi mingea până când
aceasta ajunge în contact cu mâinile
dumneavoastră.
Creşterea dificultăţii:
• Măriţi distanţa faţă de partener la 9 metri;
• Efectuaţi o aruncare cu mâna deasupra nivelului umărului;
• Prinderea mingii după contactul cu solul.
Scăderea dificultăţii:
• Micş___________oraţi distanţa faţă de partener, până când veţi reuşi să
pasaţi şi să prindeţi mingea de 30 de ori, fără nici o ratare.
Fig. 45
Universitatea SPIRU HARET
86
3. „Daţi mâna”
„Daţi mâna” cu partenerul, cu mânerul rachetei, pentru a învăţa
priza de dreapta semi-închisă. Ţineţi racheta în mâna stângă (dacă sunteţi
dreptaci) şi îndreptaţi o muchie a rachetei în jos, spre teren. Acum „daţi
mâna” cu mânerul rachetei. Încheietura trebuie să fie poziţionată uşor
spre dreapta faţă de partea din faţă a mânerului, pentru dreptaci (uşor spre
stânga, pentru stângaci). Verificaţi priza pe perechi, apoi individual.
Obiectivul propus = 10 prize corecte.
Elementele-cheie pentru succes:
• Poziţionaţi racheta cu muchia în jos;
• „Daţi mâna” cu racheta;
• Ţineţi încheietura uşor spre dreapta faţă de capătul mânerului
(pentru dreptaci);
• Ţineţi racheta ferm.
Creşterea dificultăţii:
•Luaţi priza având ochii închişi. Partenerul sau profesorul
urmează să aprecieze corectitudinea prizei.
4. Driblingul cu racheta
Folosiţi priza dreapta şi bateţi mingea pe teren cu racordajul rachetei.
După contactul cu mingea,
lăsaţi racheta să se mişte în sus,
o dată cu mingea, înainte de a o
lovi din nou (fig. 46 a).
Obiectivul propus = 25 de
bateri consecutive ale mingii.
Elementele-cheie pentru
succes:
• Poziţionaţi faţa rachetei
şi palma în jos;
• Loviţi mingea cu racordajul;
• Lăsaţi mingea să vă
ridice racheta.
Creşterea dificultăţii:
• Staţi aproape de o linie
a terenului şi încercaţi ca, la
fiecare dribling, mingea să
lovească linia;
Fig. 46. a.; b.
Universitatea SPIRU HARET
87
• Driblaţi cu mingea în jurul terenului de simplu, încercând să o
faceţi să cadă pe liniile ce mărginesc partea din spate;
• Creşteţi treptat numărul de driblinguri reuşite, până ajungeţi la 100;
• Antrenaţi-vă driblând cu mingea mai degrabă în sus, în aer.
• Alternaţi, lovind mingea în sus, în aer, şi apoi lăsaţi-o să cadă
pe teren.
Scăderea dificultăţii:
• Ţineţi racheta cu orice priză care vă este confortabilă, apoi
schimbaţi-o gradat într-o priză de dreapta estică.
5. Ţinerea mingii pe rachetă
Folosiţi priza de dreapta şi ţineţi mingea pe rachetă. (fig. 46 b.).
Obiectivul propus = 30 de ţineri consecutive ale mingii.
Elementele – cheie pentru succes:
• Poziţionaţi faţa rachetei şi palma în sus;
• Loviţi mingea uşor în sus, din articulaţia pumnului.
Creşterea dificultăţii:
• Schimbaţi poziţia planului rachetei între lovituri, prin mişcarea
de supinaţie şi pronaţie a articulaţiei mâinii.
• Se poate executa de pe loc, din mers, alergare.
Scăderea dificultăţii:
• Ţineţi racheta cu orice priză care vă este confortabilă, apoi
schimbaţi-o gradat într-o priză de dreaptă estică.
6. Ridicarea mingii
Ridicaţi o minge de tenis de pe teren cu racheta. Prindeţi mingea între
interiorul sau exteriorul labei piciorului şi capului rachetei. Ridicaţi-o
repede, folosind piciorul şi racheta. Plasaţi racheta sub minge şi apoi trageţi
mingea uşor în sus, îndoind în acelaşi timp genunchiul. După aceea, bateţi
mingea o dată sau de două ori, cu scopul de a o ridica la o înălţime
suficientă pentru a o prinde cu mâna liberă.
Obiectivul propus = trei ridicări consecutive ale mingii.
Elementele-cheie pentru succes:
• Fixaţi bine mingea între rachetă şi picior;
• Ridicaţi mingea repede;
• Bateţi mingea cu racheta.
Creşterea dificultăţii:
• Ridicaţi mingea suficient de sus pentru a o prinde înainte de a
cădea pe teren;
• Ridicaţi mingea cu partea piciorului pe care nu o folosiţi de obicei;
Universitatea SPIRU HARET
88
• Ridicaţi mingea de pe teren, driblând (bătând-o) la început cu
racheta. Ţineţi racheta ca pe o tigaie, până când mingea este suficient
de sus pentru a dribla cu priza de dreapta.
Scăderea dificultăţii:
• Ridicaţi mingea de pe teren fără să încercaţi s-o prindeţi cu
mâna liberă, sau prindeţi-o după ce a fost ridicată.
7. Ducerea mingii pe rachetă
Folosiţi priza dreapta îndreptând în sus palma mâinii cu care
ţineţi racheta. Plasaţi mingea pe racordaj şi mergeţi de la linia de fund
până la fileu, fără să lăsaţi mingea să cadă de pe rachetă.
Obiectivul propus = mers până la fileu, şi înapoi, fără să pierdeţi
controlul mingii.
Elementele-cheie pentru succes:
• Folosiţi priza de dreapta;
• Poziţionaţi palma în sus;
• Apucaţi mânerul mai aproape de capul rachetei, pentru un control
mai bun.
Creşterea dificultăţii:
• Alergare de la linia de fund până la fileu şi înapoi.
Transferaţi mingea de pe faţa rachetei dumneavoastră pe cea a
partenerului, fără să vă folosiţi de mâna liberă la revenire.
• Plasaţi două mingi pe racordaj şi executaţi acelaşi exerciţiu.
Scăderea dificultăţii:
• Apucaţi mânerul de partea de sus, astfel încât mâna să fie mai
aproape de capul rachetei.
8. Prinderea mingii pe rachetă
Partenerul aruncă uşor mingea spre
dumneavoastră încercaţi să o opriţi pe
rachetă, printr-o mişcare de amortizare,
apoi prindeţi-o cu mâna liberă, înainte să
cadă pe teren. (fig. 47).
Obiectivul propus = 7 prinderi
concrete din 10.
Elementele-cheie pentru succes:
• Ţineţi ferm racheta în mână;
• Mânuiţi racheta ca şi cum aţi
stopa mingea.
Fig. 47
Universitatea SPIRU HARET
89
Creşterea dificultăţii:
• Lăsaţi mingea să sară de două ori pe rachetă, înainte de a o
prinde cu mâna liberă;
• Lăsaţi mingea să lovească o dată racordajul rachetei , apoi să cadă
o dată pe teren, după care trimiteţi-o înapoi, cu ajutorul rachetei, spre
partenerul dumneavoastră.
Scăderea dificultăţii:
• Opriţi mingea cu ajutorul racordajului rachetei, fără să încercaţi
să o prindeţi cu mâna liberă. Lăsaţi-o să cadă pe teren şi după aceea să
lovească corzile rachetei.
9. Schimburi de mingi fără fileu
Fără fileu, staţi la aproximativ şase metri de partener şi trimiteţi
uşor mingea cu racheta de la unul la altul. Lăsaţi-o să sară în faţa dumneavoastră
retrageţi scurt, loviţi mingea cât mai uşor spre partener (fig. 48).
Obiectivul propus = patru minute de joc cu lovitura de dreapta.
Elementele-cheie pentru succes:
• Folosiţi o retragere scurtă;
• Loviţi uşor;
• Între lovituri, ţineţi mâna liberă pe rachetă.
Creşterea dificultăţii:
• Pe teren, la o distanţă de doi paşi în faţa dumneavoastră şi a
partenerului, plasaţi câteva mingi de tenis drept ţintă; apoi, încercaţi să
Fig. 48
Universitatea SPIRU HARET
90
nimeriţi respectivele ţinte, în timp ce trimiteţi mingea cu care jucaţi de
la unul la altul;
• Staţi la o distanţă de câţiva paşi de liniile care formează
culoarul de dublu (vezi figura); apoi, folosiţi liniile drept ţintă, în timp
ce trimiteţi mingea de la unul la altul.
Scăderea dificultăţii
• Apucaţi mânerul de partea de sus (mai aproape de capul rachetei).
10. Schimburi de mingi peste fileu
Pe perechi schimb de mingi peste fileu din careurile de serviciu
(fig. 49).
Obiectivul propus = 10
schimburi de mingi cu lovitura
de dreapta fără greşeală.
Elementele-cheie pentru
succes:
• Loviţi mingea uşor;
• Între lovituri, mişcaţi-vă
picioarele;
• Reveniţi în poziţia de
aşteptare.
Creşterea dificultăţii:
• Continuaţi schimburile
de mingi până când cineva
greşeşte;
• Ţineţi scorul; primul jucător care greşeşte de cinci ori, pierde;
• Extindeţi suprafaţa de joc la ambele careuri de serviciu.
Scăderea dificultăţii:
• Aşezaţi o bancă pe teren sau în spatele terenului şi folosiţi-o în
loc de fileu, trimiţând mingile pe deasupra acesteia.
Exerciţii - 1.2. Obişnuirea cu terenul de joc
1. Rostogoliri cu prindere
Staţi la semnul de mijloc, cu faţa la partener, amândoi fiind de
aceeaşi parte a terenului. Partenerul ţine două mingi, pe care le rostogoleşte
alternativ spre partea dumneavoastră dreaptă şi, respectiv, stângă.
Deplasaţi-vă spre dreapta, pentru a prinde pe una dintre ele, pasaţi-o
înapoi partenerului prin rostogolire, apoi deplasaţi-vă spre stânga, pentru
a prinde a doua minge. În vederea deplasării, folosiţi paşi adăugaţi, fără să
Fig. 49.
Universitatea SPIRU HARET
91
ridicaţi picioarele de pe teren. Învăţaţi
să utilizaţi asemenea mişcări
atunci când parcurgeţi distanţe
scurte. Şoldurile vor avea o poziţie
joasă, prin îndoirea genunchilor
(fig. 50).
Obiectivul propus = 45 de secunde
pentru efectuarea exerciţiului.
Elementele-cheie pentru
succes:
• Folosiţi paşi adăugaţi, încrucişaţi;
• Îndoiţi genunchii;
• Priviţi mingea rostogolindu-se spre dumneavoastră.
Creşterea dificultăţii:
• Creşteţi durata exerciţiului cu câte cinci secunde, până când
ajungeţi la un minut;
• Partenerul va pasa mingea cu o
frecvenţă mai mare şi la distanţă mai
mare faţă de dumneavoastră.
Scăderea dificultăţii:
• Partenerul vă trimite mingea
prin rostogolire direct spre poziţia în
care vă aflaţi, şi nu în partea dreaptă
sau stângă.
2. Deplasări cu prindere
Partenerul aruncă de la linia de
serviciu sau trimite mingea cu racheta
din partea cealaltă a terenului de la linia
de fund Staţi mai întâi la mijlocul liniei
de fund, fără rachetă şi deplasaţi-vă
pentru a o prinde cu ambele mâini, după
ce a atins terenul (a sărit o singură dată).
Plasaţi-vă în locul unde mingea va
sări după ce a făcut contact cu terenul,
şi nu în locul unde aceasta aterizează
(fig. 51).
Fig. 50
Fig. 51
Universitatea SPIRU HARET
92
Obiectivul propus = 10 prinderi consecutive.
Elementele-cheie pentru succes:
• Folosiţi paşi adăugaţi pentru distanţe scurte;
• Alergaţi pe distanţe mai mari cu paşi încrucişaţi;
• Apreciaţi poziţia mingii după săritură;
• Prindeţi mingea cu ambele mâni.
Creşterea dificultăţii:
• Luaţi-vă la întrecere cu partenerul, cel care va reuşi un număr
mai mare de prinderi consecutive va câştiga.
Scăderea dificultăţii:
• Formaţi un cerc mare, cu braţele întinse în faţa corpului, apoi
deplasaţi-vă într-o poziţie unde mingea va cădea în acest cerc, după ce
a sărit o dată (în loc să o prindeţi).
3. Schimbări de direcţie
Staţi în mijlocul careului de serviciu, având racheta în mână.
Folosiţi paşi adăugaţi sau alergaţi (paşi de traversare) pentru a vă deplasa
dincolo de linia laterală ce delimitează
terenul de simplu, apoi schimbaţi direcţia
şi îndepărtaţi-vă către linia centrală
de serviciu. Pentru a schimba direcţia,
sprijiniţi-vă ferm pe unul din picioare şi
împingeţi cu el în direcţia opusă. Păstraţi
centrul de greutate al corpului cât
mai jos, pentru a vă menţine echilibrul.
Depăşiţi ambele linii cu amândouă
picioarele (fig. 52).
Obiectivul propus = traversaţi
fiecare dintre cele două linii de zece
ori în 30 de secunde.
Elementele-cheie pentru succes:
• Pentru a vă deplasa, folosiţi
paşi adăugaţi, alergare normală sau
paşi de traversare încrucişaţi;
• Sprijiniţi-vă ferm pe un picior
pentru schimbarea direcţiei;
• Păstraţi o poziţie joasă, în
scopul de a vă menţine Fig. 52 ine echilibrul.
Universitatea SPIRU HARET
93
Creşterea dificultăţii:
• Luaţi-vă la întrecere cu partenerul, cine va traversa de mai
multe ori fiecare linie, pe durata a 30 de secunde, va câştiga;
• Porniţi de la linia centrală de serviciu şi măriţi distanţa de
alergare, deplasându-vă între liniile laterale ce mărginesc terenul de
dublu.
Scăderea dificultăţii:
• Întreceţi-vă cu partenerul, pentru a vedea de câte ori traversaţi
fiecare linie într-o perioadă de 20 de secunde.
4. Evantaiul
Începeţi de la marcajul central al liniei de fund. Partenerul va sta
la circa 6 metri distanţă şi vă va da semnalul deplasării în faţă, în
spate, la dreapta sau la stânga. Ţineţi permanent racheta în poziţie de
aşteptare şi mişcaţi-vă în direcţia indicată. Folosiţi paşi adăugaţi (fără
a ridica picioarele de pe teren) pentru a vă deplasa lateral. Pe durata
mişcării, ţineţi capul sus. Deplasarea trebuie să se facă lin în orice
direcţie. Nu efectuaţi mişcări bruşte în tot acest timp.
Obiectivul propus = 45 de secunde fără oprire.
Elementele-cheie pentru succes:
• Folosiţi paşi adăugaţi pentru a vă deplasa lateral, oblici înainte
(alergare cu faţa), înapoi (cu spatele);
• Fixaţi unul dintre picioare în momentul schimbării direcţiei;
• Păstraţi permanent racheta în poziţia de aşteptare.
Creşterea dificultăţii:
• Deplasaţi-vă ţinând în mână, în locul rachetei o cană cu apă şi
încercaţi să nu o vărsaţi în timp ce vă mişcaţi în direcţiile indicate;
• Măriţi de fiecare dată durata exerciţiului cu cinci secunde, până
când ajungeţi la un minut.
Scăderea dificultăţii:
• Faceţi exerciţiul numai pe durata a 30 de secunde, în loc de 45
de secunde.
5. Deplasări cu pivotare în evantai
Luaţi poziţia de aşteptare în spatele liniei de fund, la marcajul
central, şi folosiţi paşi adăugaţi pentru a vă deplasa lateral; în continuare,
fixaţi un picior şi pivotaţi în faţă, spre fileu, cu celălalt picior.
Deplasaţi-vă din nou, cu paşi adăugaţi, spre locul de unde aţi plecat,
reluând poziţia de aşteptare, apoi faceţi acelaşi lucru în partea opusă.
Obiectivul propus = 10 exerciţii pentru fiecare parte a terenului.
Universitatea SPIRU HARET
94
Elementele-cheie pentru succes:
• Folosiţi paşi adăugaţi pentru a vă deplasa lateral;
• Fixaţi un picior; pivotaţi înainte (către fileu) cu celălalt;
• Întoarceţi-vă în poziţia de aşteptare.
Creşterea dificultăţii:
• Cereţi ajutorul unui partener, care va sta în faţa dumneavoastră
şi va indica direcţia în care trebuie să vă deplasaţi;
• Creşteţi numărul de repetări cu câte cinci, până când ajungeţi la 25.
Scăderea dificultăţii:
• Exersaţi numai mişcarea spre partea dreaptă a terenului, până
când veţi reuşi să vă puneţi la punct jocul de picioare. După aceea,
antrenaţi-vă pentru deplasarea în direcţia opusă.
2. Învăţarea mecanismului de lovire
În etapa învăţării mecanismului de lovire, lucrul se organizează
în condiţii uşurate, artificiale. Procesul învăţării are drept scop
deprinderea utilizării loviturilor în joc cu scopul de a practica la un
randament maxim jocul în competiţii.
1. SERVICIUL
1.1. Exerciţii pregătitoare cu mingea şi racheta
1.1.1. Aruncarea mingii cu braţul activ întins deasupra capului
de sus, în jos înainte – la un partener care o prinde şi repetă exerciţiul,
de pe loc, cu păşire
1.1.2.Acelaşi exerciţiu, se aruncă mingea în careul de serviciu
corespunzător la început de la lina de serviciu apoi de la linia de fund.
1.1.3. Aruncarea mingii în sus cu mâna liberă şi prindere cu
braţul întins sus.
1.1.4. Mâna activă ţine o minge după ceafă, mâna liberă aruncă
mingea, lovire cu mâna activă:
– de pe loc, cu păşire.
1.1.5. Mâna activă după ceafă, mâna liberă aruncă mingea în
sus, lovire cu mâna activă.
1.1.6. Învăţarea prizei corecte:
– explicaţie, demonstraţie, prin imitare – sub controlul antrenorului
– pe perechi cu control reciproc.
1.2. Exerciţii de imitaţie
1.2.1. Imitarea după explicaţie şi demonstraţie, analitic, global
după profesor, individual, cu control vizual.
1.3. Execuţii analitice şi globale
Universitatea SPIRU HARET
95
1.3.1. Din poziţia finală a părţii pregătitoare, aruncarea mingii în
sus şi executarea:
– loviturii propriu-zise şi a finalului mişcării din apropierea plasei.
1.3.2 -exersarea părţii pregătitoare, urmărindu-se izolat şi coordonat
acţiunea braţului cu racheta şi a celui care aruncă mingea.
1.3.3. Execuţie globală din zona liniei de serviciu.
1.4. Exerciţii sub formă de întrecere:
1.4.1. cine loveşte de mai multe ori mingea corect.
1.4.2. cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă.
1.5. Utilizarea aparatelor ajutătoare. (zidul de antrenament)
La început serviciul se execută din zona liniei de serviciu, apoi
treptat din zona liniei de fund, cu efect plat, liftat şi tăiat.
1.6. Greşeli de execuţie şi soluţii de corectare
Serviciul cu semi-pendulare este simplu şi reprezintă un prim
pas pentru învăţarea serviciului jucătorului avansat. Nu aşteptaţi prea
mult de la primul tip de serviciu. Problemele care pot apărea în acest
caz sunt uşor de recunoscut şi relativ lesne de rezolvat. Ele se
complică atunci când treceţi de la acest serviciu de siguranţă la unul
mult mai eficient, cu pendulare completă.
Tabelul 10
GREŞEALĂ CORECTARE
Folosiţi priza
greşită
Utilizaţi o priză de dreapta la serviciul începătorului, când
sunteţi gata să abordaţi serviciul cu pendulare completă,
schimbaţi, gradat, priza într-una continentală
Loviturile nu au
forţă
În cazul serviciului cu semi-pendulare, această mişcare
conferă precizie loviturii, nu forţă
Serviciile lovesc
constant fileul
Aruncaţi mingea mai sus faţă de înălţimea la care puteţi
ajunge cu racheta, apoi, pentru a lovi, întindeţi bine
braţul cu racheta; dacă lăsaţi mingea să cadă prea mult
înainte de a o lovi, faţa rachetei va fi îndreptată în jos
în momentul impactului şi mingile vor fi trimise în
fileu
Mingea lovită
din serviciu este
trimisă mult în
dreapta sau mult
în stânga
Staţi orientat la 45 de grade faţă de linia de fund; o
linie dreaptă care trece prin vârfurile picioarelor va fi
îndreptată în direcţia careului de serviciu. În cazul unui
serviciu cu pendulare completă şi a unei prize continentale,
rotiţi încheietura în faţă în momentul contactului
(mişcare de pronaţie), pentru a poziţiona corect suprafaţa
de lovire (racordajul)
Universitatea SPIRU HARET
96
Loviturile nu au
constanţă
Vizualizaţi mental poziţia corectă, a dumneavoastră şi a
rachetei, în momentul contactului cu mingea. Concentraţi-
vă asupra mişcării de pendulare a rachetei, în vederea
lovirii
Mingile cad
dincolo de linia
de serviciu
Verificaţi priza. Dacă aveţi un serviciu cu pendulare
completă, s-ar putea să utilizaţi din greşeală o priză de
dreapta. Rămâneţi la cea continentală. Indiferent de tipul
serviciului utilizat, e posibil să aveţi o mişcare de
pendulare prea rapidă. Micşoraţi viteza
2. RETURUL
2.1. Exerciţii pregătitoare
2.1.1. Prinderea mingii aruncată de un partener spre dreapta sau
stânga: - de pe loc, cu păşire; cu ieşire la minge.
2.1.2. Învăţarea şi stabilirea prizei iniţiale corecte a rachetei la
executarea returului şi schimbarea acesteia în funcţie de partea pe care
vine mingea (dreapta, stânga): imitarea prizei prin explicaţie, demonstraţie;
corectare sub controlul antrenorului, pe perechi, individual.
2.1.3. Oprirea mingii aruncată de partener spre partea dreaptă
sau stângă cu racheta.
2.2. Exerciţii de imitaţie
2.2.1. Imitarea după explicaţie şi demonstraţie, analitic global
după profesor, individual, cu controlul vizual.
2.3. Exerciţii la minge oferită
2.3.1. Din poziţia finală a părţii pregătitoare, lovirea mingii şi
terminarea mişcării.
2.3.2. Cu faţa în direcţia trimiterii loviturii, braţul cu racheta la
spate, lovirea mingii şi terminarea mişcării.
2.3.3. Execuţia globală.
2.3.4. Exerciţiile menţionate anterior se efectuează mai întâi de
pe loc, apoi cu păşire şi în final cu o scurtă deplasare la minge.
2.4. Exerciţii la minge aruncată de antrenor
2.4.1. Din poziţia finală a părţii pregătitoare lovirea mingii şi
terminarea mişcării de pe loc, cu păşire, după deplasare.
2.4.2. Execuţia globală de pe loc, cu păşire, după deplasare.
2.5. Exerciţii la minge servită de antrenor, partener la început de
la linia careului de serviciu, apoi de la linia de fund a terenului.
2.5.1. Din poziţia finală a părţii pregătitoare, lovirea mingii de
pe loc, cu păşire, după deplasare.
Universitatea SPIRU HARET
97
2.5.2. Execuţia globală, de pe loc, cu păşire, după deplasare.
2.6. Exerciţii sub formă de întrecere:
2.6.1 cine loveşte de mai multe ori mingea corect
2.6.2. cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă.
2.7. Utilizarea aparatelor ajutătoare (zidul de antrenament)
La început se execută din zona liniei de serviciu, apoi din zona
liniei de fund, cu efect plat, liftat şi tăiat, blocat şi lovit.
2.8. Greşeli de execuţie şi soluţii de corectare
Tabelul 11
Greşeală Corectare
Nu puteţi ajunge la mingile
servite de adversar
Deplasaţi-vă fie spre dreapta, fie spre
stânga, de-a lungul liniei de fund, cu puţin
înainte ca servantul să lovească mingea
Nu aveţi suficient timp de
pregătire a returului la
serviciu
Deplasaţi-vă unul sau doi paşi în spatele
liniei de fund, înainte de serviciul adversarului
Capul rachetei prea jos şi
vârful înclinat într-o parte
(dreapta, stânga)
Vârful rachetei menţinut la nivelul capului,
axul rachetei paralel cu solul în poziţia de
aşteptare pentru a o putea duce cât mai
repede spre dreapta sau stânga, în funcţie de
direcţia pe care vine mingea
Priza greşită Schimbarea rapidă a prizei, în funcţie de
partea pe care vine mingea de la adversar
Loviturile nu au constanţă Vizualizaţi mental poziţia corectă, a dumneavoastră
şi a rachetei, în momentul contactului
cu mingea. Concentraţi-vă asupra mişcării de
pendulare a rachetei, în vederea lovirii
Loviturile nu au forţă (în
cazul returului lovit)
Efectuarea păşirii în minge, cu piciorul din
faţă odată cu lovirea mingii
Retururile lovesc fileul în
cazul returului blocat
Micşoraţi cursa de retragere a rachetei,
loviţi mingea în faţa corpului
Transferul greşit al centrului
de greutate a corpului,
trunchiul cade lateral în finalul
mişcării
Recomand ca în finalul mişcării trunchiul să
cadă înainte, odată cu păşirea în teren cu
piciorul din spate care preia greutatea corpului
Final scurt, cu un retur
scurt
Ducerea rachetei înainte şi în sus, pumnul
care ţine racheta ajunge la nivelul capului
Universitatea SPIRU HARET
98
3. LOVITURA DE DREAPTA
3.1. Exerciţii pregătitoare cu mingea şi racheta
3.1.1. lovirea mingii în sol cu palma:
- de pe loc, -din mers, - alergare.
3.1.2. aruncarea mingii de la unul la altul şi prinderea ei după
ricoşarea din sol: – de pe loc, din deplasare
3.1.3. lovirea mingii cu palma de la unul la altul.
3.1.4. din poziţia finală a părţii pregătitoare, lăsarea mingii să
cadă din mâna stângă întinsă în dreptul piciorului stâng, prinderea ei
cu mâna dreaptă care se deplasează înainte imitând mişcarea de lovire.
După prinderea mingii, braţul continuă deplasarea înainte până la
întinderea lui în faţă.
3.1.5. Învăţarea prizei corecte semi-închisă, aplicaţie, demonstraţie
– prin imitare– sub controlul antrenorului se joacă racheta în
mână cu verificarea prizei, pe perechi cu controlul reciproc al prizei.
3.1.6. Jucarea mingii cu racheta în sol şi în sus, alternând feţele
rachetei
– de pe loc, din deplasare.
3.2. Exerciţii de imitaţie
3.2.1. Imitarea loviturii (fără minge) după explicaţie şi demonstraţie
analitic (din poziţia finală a părţii pregătitoare, efectuarea loviturii
propriu-zise şi terminarea mişcării);
3.2.2. Imitarea loviturii global din poziţia fundamentală, după
profesor, individual.
La toate exerciţiile se execută control vizual al corectitudinii
poziţiilor, de pe loc din mers, din alergare.
3.3. Exerciţii la minge oferită
3.3.1. Din poziţia finală a părţii pregătitoare lăsarea mingii să
cadă din mâna stângă în dreptul piciorului stâng, efectuarea loviturii
propriu-zise şi terminarea mişcării de lovire.
Se execută la gardul de sârmă şi pe terenul de joc.
3.3.2 Din poziţia finală a părţii pregătitoare, aruncarea mingii
puţin mai departe, deplasarea pentru găsirea punctului de lovire.
3.3.3. Cu faţa în direcţia trimiterii loviturii, racheta la spate,
pivotarea pe piciorul drept cu ducerea piciorului stâng în faţă, lăsarea
mingii să cadă din mâna stângă în dreptul piciorului stâng, lovirea ei şi
terminarea mişcării de lovire.
3.3.4. Execuţie globală de pe loc.
Universitatea SPIRU HARET
99
3.4. Exerciţii la minge aruncată
3.4.1. Din poziţia finală a părţii pregătitoare:
– lovirea mingii;
– de pe loc, după deplasare.
3.4.2. Execuţie globală:
– de pe loc;
– după deplasare.
3.5. Schimb de lovituri cu antrenorul (partenerul) fără (cu) fileu,
distanţa 6 m.
3.6. Exerciţii sub formă de întrecere:
3.6.1 cine loveşte de mai multe ori mingea corect.
3.6.2. cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă.
3.7 Utilizarea aparatelor ajutătoare (zid de antrenament).
3.8.Greşeli de execuţie şi soluţii în executarea loviturilor de pe
fundul terenului
Tabelul 12
Greşeală Corectare
Utilizaţi o priză
greşită
Folosiţi mâna liberă pentru a corecta priza între
lovituri
Racheta se răsuceşte
în mână în
momentul lovirii
Ţineţi racheta mai strâns
Nu aveţi suficient
timp pentru a lovi.
Începeţi pregătirea loviturii imediat ce mingea a
părăsit racordajul rachetei adversarului. Nu aşteptaţi
până când mingea sare în terenul dumneavoastră
Loviturile
sunt lungi
Reduceţi lungimea finalului mişcării
Nu puteţi lovi
cu putere
Greutatea corpului trebuie să fie pe piciorul din
faţă în momentul lovirii mingii. Executaţi din timp
retragerea rachetei şi deplasaţi-o înainte. Dacă nu
urmăriţi mingea (după impact), lovitura va fi slabă
şi scurtă. Nu loviţi pe dreapta cu priză de rever
Loviturile nu
au consistenţă
Verificaţi priza şi menţineţi încheietura într-o
poziţie fixă cu cât o veţi mişca mai mult, cu atât
veţi avea mai puţin control asupra loviturii
Universitatea SPIRU HARET
100
Cotul este sus, fiind
prima parte a braţului
care se deplasează
înainte, în timpul
execuţiei loviturii de
dreapta
Ţineţi cotul mai aproape de talie când executaţi
lovitura de dreapta. Nu începeţi mişcarea prin
deplasarea cotului înainte
Aşezare incorectă
la minge
Luarea poziţiei de lovire corectă
4. LOVITURA DE PE PARTEA STÂNGĂ
Succesiunea exerciţiilor utilizate: este aceeaşi ca la lovitura de
pe partea dreaptă făcând excepţie:
– exerciţiul 3.1.4. de la exerciţiile pregătitoare cu mingea şi
racheta, mingea fiind oferită de către antrenor sau partener.
– exerciţiile de la mingea oferită, mingea fiind oferită de către
antrenor sau partener.
Greşelile în execuţia procedeului şi soluţiile de corectare sunt
prezentate în tabelul nr 12.
5. LOVITURA DE ATAC
5.1. Exerciţii pregătitoare (cu mingea şi racheta)
5.1.1. Din poziţia finală a părţii pregătitoare prinderea mingiei
oferite, aruncate cu păşire, individual, pe perechi.
5.1.2. Acelaşi exerciţiu, cu execuţia globală de pe loc, din mers,
din alergare, individual, pe perechi.
5.2. Exerciţii de imitaţie
5.2.1 priza şi poziţia fundamentală.
5.2.2.execuţia analitică – din poziţia finală a părţii pregătitoare,
imitarea loviturii propriu-zise şi terminarea mişcării cu păşire.
5.2.3. execuţia globală cu accent pe: pregătirea loviturii; lovirea
propriu-zisă şi terminarea loviturii.
La toate exerciţiile se execută controlul vizual al corectitudinii
poziţiilor, exerciţiile se execută la început de pe loc, apoi din mers şi,
în final, din alergare.
5.3. Exerciţii la minge oferită
5.3.1. Din poziţia finală a părţii pregătitoare efectuarea loviturii
propriu-zise în dreptul piciorului din faţă şi terminarea mişcării de lovire
cu păşire înainte a piciorului din spate.
Se execută la gardul de sârmă şi pe terenul de joc.
Universitatea SPIRU HARET
101
5.3.2. Din poziţia finală a părţii pregătitoare aruncarea mingii
puţin mai departe, deplasarea pentru găsirea punctului de lovire.
5.3.3. Cu faţa în direcţia trimiterii loviturii, racheta la spate,
pivotarea pe piciorul din spate cu ducerea piciorului din faţă înainte, se
oferă mingea în dreptul piciorului din faţă, lovirea ei şi terminarea
mişcării de lovire cu păşire cu piciorul din spate.
5.3.4. Execuţia globală de pe loc, după deplasare.
5.4. Exerciţii la minge aruncată
5.4.1. Din poziţia finală a părţii pregătitoare:
– lovirea mingii şi terminarea mişcării.
– de pe loc;- după deplasare.
5.4.2. Execuţie globală:
– de pe loc;- după deplasare.
5.5. Schimb de lovituri cu antrenorul (partenerul).
5.5.1. La 2-3 schimburi de lovituri de pe fundul terenului se
exersează lovitura de atac.
5.6. Exerciţii sub formă de întrecere
5.6.1- cine loveşte de mai multe ori mingea corect;
5.6.2.- cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă.
5.7. Utilizarea aparatelor ajutătoare (peretele de antrenament,
tunul de mingi).
Principala cerinţă: retragerea scurtă a rachetei, lovirea mingii pe
traiectoria ascendentă însoţită de deplasarea spre plasă, finalul mişcării
scurt şi rapid.
5.8. Greşeli de execuţie şi soluţii de corectare.
Tabelul 13
Greşeală Corectare
Lipsa de coordonare a
lovirii mingiei cu deplasarea
la fileu
Coordonarea atacului la plasă cu lovirea
mingiei de către atacant în careul advers
Priză necorespunzătoare Folosirea prizei corespunzătoare loviturii cu
care se realizează atacul
Loviturile nu au forţă. Păşire în lovire şi continuarea deplasării
spre fileu
Loviturile lovesc constant
fileul
Poziţie de lovire joasă
Retragerea rachetei lungă Reducerea amplitudinii mişcării
Universitatea SPIRU HARET
102
Loviturile nu au constanţă Vizualizaţi mental poziţia corectă, a dumneavoastră
şi a rachetei, în momentul contactului
cu mingea. Concentraţi-vă asupra
mişcării de pendulare a rachetei, în vederea
lovirii
Atacul este scurt Mărirea amplitudinii finalului loviturii
Lovirea mingii pe traiectoria
descendentă
Mingea trebuie lovită imediat după ridicarea
din sol, pe traiectoria ascendentă
Cotul prea jos în finalul
părţii pregătitoare
Cotul trebuie să ajungă în finalul părţii pregătitoare
la nivelul umărului drept
Lipsa de viteză a rachetei
în momentul impactului
Creşterea treptată a vitezei rachetei, atingând
în momentul impactului viteza maximă
Trunchiul cade lateral,
transferul greşit al greutăţii
corpului în finalul
mişcării
Recomand ca în finalul mişcării trunchiul să
cadă înainte, odată cu trecerea înainte cu
piciorul din spate care preia greutatea corpului
Finalul din braţ greşit Terminarea loviturii înainte sus la nivelul
capului
6. VOLEUL
6.1. Exerciţii pregătitoare (cu mingea şi racheta)
6.1.1. Întinderea braţului activ înainte şi oblic înainte, ca la darea
mâinii cu un prieten.
– de pe loc, cu păşire, din deplasare, individual pe perechi.
6.1.2. Aruncarea mingii de jos cu mâna liberă şi prinderea ei din
zbor cu braţul activ, simultan cu ducerea acestuia în faţă, palma
întâmpină mingea.
– de pe loc, cu păşire din deplasare, individual/perechi.
6.1.3. Învăţarea prizei corecte:
– explicaţie, demonstraţie – prin imitare, – subcontrolul antrenorului,
pe perechi cu control reciproc.
6.2. Exerciţii de imitaţie
6.2.1. – execuţia analitică – imitarea mişcării de lovire, terminarea
mişcării
6.2.2. – execuţia globală– de pe loc – după deplasare (înainte,
lateral).
– cu control vizual şi fără control vizual, după profesor, individual.
Universitatea SPIRU HARET
103
6.3. Exerciţii la minge aruncată
6.3.1. Din poziţia finală a părţii pregătitoare, executarea:
– loviturii propriu-zise, terminarea mişcării.
6.3.2. Cu faţa spre direcţia unde vrem să trimitem mingea:
– braţul drept la spate, momentul impactului coincide cu punerea
piciorului stâng pe sol, în faţa celui drept;
– de pe loc, din deplasare.
6.3.3.Execuţie globală
– de pe loc, după deplasare.
6.4. Execuţie la minge lansată de antrenor
6.4.1.analitică
6.4.2. globală
– de pe loc, după deplasare lateral înainte
6.5. Voleu contra voleu din careul de serviciu.
6.6. Exerciţii sub formă de întrecere:
6.6.1. cine loveşte de mai multe ori mingea corect;
6.6.2. cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă.
6.7. Utilizarea aparatelor ajutătoare (peretele de antrenament, tunul
de mingi).
6.8. Greşeli de execuţie şi soluţii de corectare:
Tabelul 14
Greşeală Corectare
Voleul dumneavoastră
nu este
puternic
Păşiţi înainte, pentru a utiliza (transfera) greutatea
corpului atunci când loviţi. Verificaţi priza. Dacă
încercaţi să executaţi un voleu de rever cu o priză
de dreapta mânerul rachetei nu se va sprijini corespunzător
în palmă (preluarea forţei nu este
adecvată)
Contactul cu mingea
se face târziu
Scurtaţi cursa de retragere a rachetei. Altfel, în
timp ce executaţi pendularea, mingea vă va depăşi
Racheta se răsuceşte
în momentul
impactului
Ţineţi racheta mai strâns ca la loviturile din spatele
terenului; mingea ajunge la dumneavoastră mai
repede şi cu mai multă putere decât atunci când vă
aflaţi la linia de fund
Universitatea SPIRU HARET
104
Voleurile dumneavoastră
lovesc fileul
Jucaţi mai aproape de fileu până când dobândiţi o
îndemânare mai mare. Coborâţi nivelul ochilor
către minge şi ţineţi încheietura astfel încât palma
să formeze o curbă cu antebraţul. Nu încercaţi să
loviţi mingea de jos; faceţi doar contactul cu
aceasta şi loviţi de sus (returnaţi). Orientaţi faţa
rachetei puţin în sus şi loviţi „din plin” mingea
Mingile sunt lovite
în afara centrului
racordajului
Puteţi să vă uitaţi spre locul unde vreţi să plasaţi
mingea, în loc să urmăriţi permanent traiectoria
mingii
Adversarul trimite
mingi care vă depăşesc
Fiţi mai selectiv în privinţa atacurilor la fileu.
Deplasaţi-vă la fileu atunci când adversarul trebuie
să returneze o minge lungă sau departe de el
7. SMECIUL
7.1. Exerciţii pregătitoare cu mingea
7.1.1. Mingea aruncată de sus cu braţul activ întins oblic înainte
spre partener
– de pe loc/cu păşire.
7.1.2. Mingea aruncată de partener deasupra capului
– prindere cu mâna liberă;
– lovirea cu palma;
– de pe loc, cu păşire, cu retragere, din săritură.
7.1.3. Învăţarea prizei corecte
– explicaţie, demonstraţie, prin imitare, sub controlul antrenorului,
pe perechi cu control reciproc.
7.2. Exerciţii de imitaţie
7.2.1. –execuţia analitică.
7.2.2. –execuţia globală.
– după profesor, individual, de pe loc, după deplasare
7.3. Exerciţii la minge aruncată
7.3.1. Exersare analitică.
7.3.2. Exersare globală.
-de pe loc, după deplasare, după săritura mingii, din zbor
7.4. Exerciţii la minge lobată de antrenor, partener.
7.4.1.Exersare analitică.
7.4.2.Exersare globală.
– de pe loc, după deplasare, după căderea mingii, direct din zbor.
Universitatea SPIRU HARET
105
7.5. Exerciţii sub formă de întrecere
7.5.1.- cine loveşte de mai multe ori mingea corect;
7.5.2.- cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă.
7.6. Utilizarea aparatelor ajutătoare (peretele de antrenament,
tunul de mingi).
A învăţa să executaţi un smeci este mai uşor dacă puteţi compara
procedeele tehnice corecte şi incorecte. Cele mai frecvente erori comise la
execuţia smeciului sunt prezente mai jos, împreună cu sugestiile pentru
corectarea lor.
7.7. Greşeli de execuţie şi soluţii de corectare.
Tabelul 15
Greşeală Corectare
Mingile aterizează dincolo
de linia de fund
Menţineţi priza continentală; jucătorii fără
experienţă folosesc în continuare priza de
dreapta
Rataţi smeciurile Ţineţi capul rachetei sus pe parcursul întregii
mişcări de pendulare urmărind traiectoria
mingii, realizaţi contactul cu mingea. Reduceţi
mişcarea de retragere a rachetei; o cursă prea
mare poate provoca erori.
Smeciurile nu sunt puternice
Realizarea impactului cu mingea prea târziu
(deasupra capului) şi o viteză redusă de deplasare
a rachetei au drept rezultat lovituri
slabe. În scopul corijării erorii, puteţi îndrepta
mâna liberă spre minge şi încerca să
realizaţi contactul în locul unde aţi „arătat”
cu mâna
Mingile trimise de dumneavoastră
lovesc fileul
Nu lăsaţi mingea să cadă prea jos. Întindeţi
cât mai sus braţul cu racheta, pentru a lovi
8. DEMIVOLEUL
Se poate executa de pe linia de fund sau precedat de atacul la plasă.
În cazul demivoleului de pe linia de fund, la început se execută
la minge aruncată de profesor, antrenor, de pe loc, apoi din mers şi din
alergare.
În cazul demivoleului precedat de atacul la plasă (atac din serviciu,
atac din spatele terenului) se execută procedeul la minge oferită, aruncată
de antrenor la înălţime mică, după efectuarea atacului.
Universitatea SPIRU HARET
106
Exerciţii
8.1. Prindeţi mingea după contactul cu solul
Fără rachetă, staţi la un pas în spatele liniei de fund, în timp ce
partenerul, poziţionat la fileu, va trimite mingi spre dumneavoastră,
care vor sări de mai multe ori până vor ajunge la destinaţie. Deplasaţivă
într-o poziţie pe direcţia mingii, cu genunchii îndoiţi şi mâinile jos.
Prindeţi mingile imediat după contactul acestora cu solul.
Obiectivul propus = 10 opriri consecutive, fără nici o greşeală.
Elementele-cheie pentru succes:
• Îndoiţi mai mult genunchii şi mai puţin talia;
• Urmăriţi traiectoria mingii, până ajunge în mâinile dumneavoastră.
Creşterea dificultăţii:
• Pasaţi mingea înapoi la partener după o singură săritură a
acesteia şi rugaţi-l să execute lovituri din spatele terenului, astfel încât
mingea să sară de mai multe ori până ajunge la dumneavoastră.
Scăderea dificultăţii:
• Partenerul să paseze mingea cu mâna.
8.2. Lovituri rapide
Plasaţi-vă la mijlocul terenului, cu un pas în spatele liniei de
serviciu. Lăsaţi mingea să cadă şi executaţi 20 de lovituri pe partea
dreaptă, încercând să faceţi contact cu mingea cât mai repede posibil după
impactul acesteia cu solul.
Obiectivul propus = 15 lovituri, din 20 de încercări, plasate în
terenul advers de simplu.
Elementele-cheie pentru succes:
• Utilizaţi o cursă redusă de retragere a rachetei;
• Ridicaţi mingea;
Creşterea dificultăţii:
• Direcţionaţi demi-voleurile către anumite zone ale terenului.
Scăderea dificultăţii:
• Începeţi exerciţiul lăsând mingea să cadă şi executând lovituri
de dreapta normale din spatele terenului. Treptat, micşoraţi intervalul
de timp dintre contactul mingii cu solul şi impactul cu racordajul.
8.3. Schimburi de mingi în „zona interzisă”
Staţi între linia de fund şi cea de serviciu. Menţineţi mingea în
joc împreună cu un partener care se află în aceeaşi poziţie în terenul
advers, executând lovituri precise, inclusiv demi-voleuri. Deşi nu este
o poziţie favorabilă pentru jocul efectiv, totuşi vă obligă să exersaţi
lovituri care vă vor ajuta mai târziu în jocul propriu zis (fig. 53).
Universitatea SPIRU HARET
107
Obiectivul propus = returnaţi
patru demi-voleuri din cinci încercări.
Elementele-cheie pentru succes:
• Ghemuiţi-vă înainte de lovitură;
• Blocaţi mingea; nu balansaţi
racheta;
• Încercaţi să urmăriţi traiectoria
mingii până în momentul în
care face contact cu racordajul.
Creşterea dificultăţii:
• Partenerul să execute loviturile
cu mai multă forţă.
• Aşezaţi-vă între linia de serviciu
şi cea de fund.
Scăderea dificultăţii:
• Partenerul dumneavoastră va
lovi cu forţa mai mică.
• Staţi în apropierea liniei de
fund.
8.4. Greşeli de execuţie şi
soluţii de corectare
Tabelul 16
Greşeală Corectare
Racheta se răsuceşte în
mână în momentul contactului
cu mingea
Ţineţi racheta mai strâns
Demi-voleurile cad dincolo
de linia de fund
Blocaţi doar mingea; nu executaţi balansarea
rachetei, nu încercaţi să răspundeţi
cu forţă la lovituri puternice
Loviţi prea târziu şi mingea
este trimisă lateral
Micşoraţi cursa de retragere
În timpul jocului, sunteţi
nevoit să executaţi prea
multe demi-voleuri
Nu staţi în „zona interzisă”, dintre linia de
fund şi cea de serviciu
Fig. 53.
Universitatea SPIRU HARET
108
9. STOPUL
9.1. Exerciţii de imitaţie
9.1.1. execuţia analitică printr-o mişcare a articulaţiei mâinii de
sus în jos spre înainte, scurtă şi învăluită.
9.1.2. execuţia preglobală, cu faţa în direcţia trimiterii mingii,
braţul cu racheta în poziţia de lovire, pivotare, păşire, imitarea
loviturii.
9.1.3. execuţia globală.
– Se recomandă repetarea exerciţiilor menţionate anterior, la
început de pe loc, apoi din mers, alergare (înainte, oblic, lateral).
9.2. Exerciţii la mingea oferită
Staţi la linia de serviciu, lăsaţi mingea să cadă şi loviţi-o după
săritură, executând un stop plasat în careul de serviciu advers, folosiţi
lovitura de dreapta.
Obiectivul propus = 8 lovituri, din 10 încercări, în careul de serviciu.
Elementele-cheie pentru succes:
• Utilizaţi o priză de dreapta;
• Mascaţi lovitura;
• Realizaţi o atingere delicată a
mingii;
• Balansaţi racheta de sus în jos,
pentru a „tăia” mingea.
Creşterea dificultăţii:
• Execuţia preglobală, globală de
pe loc, mers, alergare (înainte, lateral,
oblic).
Scăderea dificultăţii:
• Staţi la jumătatea distanţei
dintre linia de serviciu şi fileu.
9.3. Exerciţii la minge lansată
Staţi la mijlocul terenului, chiar în
spatele liniei de serviciu. Partenerul, situat
în partea cealaltă a terenului, va lăsa
mingea să cadă şi va executa lovituri
plasate între dumneavoastră şi fileu.
Returnaţi fiecare minge executând un
stop (fig. 54).
Fig. 54.
Universitatea SPIRU HARET
109
Obiectivul propus = 5 stopuri, din 10 încercări, plasate în careul
de serviciu.
Elementele-cheie pentru succes:
• Ţineţi racheta mai puţin strâns;
• Conduceţi mingea;
• Aveţi grijă să imprimaţi un efect tăiat.
Creşterea dificultăţii:
• Întreceţi-vă cu partenerul, acordându-i punct pentru fiecare
minge trimisă corect pentru a executa stopul şi un punct pentru fiecare
stop realizat cu succes.
• Partenerul va trimite inopinat mingile pe rever sau pe dreapta.
Scăderea dificultăţii:
•Partenerul să se deplaseze mai în faţă, la linia de serviciu şi să
trimită mingile cu viteză mai mică.
9.4. Schimbul de lovituri cu antrenorul, partenerul
– Se leagă exersarea stopului, cu lovituri de dreapta, rever.
– La început, din careul de serviciu, mărindu-se treptat distanţa
spre linia de fund a terenului, pe măsura creşterii, preciziei stopului.
9.5. Jocuri sub formă de întoarcere
9.5.1. – Cine execută stopul de mai multe ori corect.
9.5.2. – Cine câştigă mai multe puncte cu stopul.
9.6. Greşeli de execuţie şi soluţii de corectare
Veţi putea aprecia dacă stopurile dumneavoastră sunt suficiente
după numărul execuţiilor încheiate cu succes. De multe ori, reuşita
acestor lovituri depinde mai degrabă de momentul (situaţia) în care le
executaţi, decât de tehnica utilizată.
Tabelul 17
Greşeală Corectare
Executaţi stopul prea puternic
sau prea în adâncime
Nu balansaţi mult racheta; aceasta este o
lovitură de fineţe, nu una de forţă
Mingea trece prea sus, în
raport cu fileul
Reduceţi înclinarea feţei rachetei. Trimiţând
mingea prea sus, îi oferiţi adversarului mai
mult timp pentru a o ajunge
Mingea loveşte fileul Deschideţi faţa rachetei pentru a „tăia”
mingea (rotaţie inversă); nu loviţi mingea
plat (fără rotaţie)
Universitatea SPIRU HARET
110
10. LOBUL
Metodica învăţării lobului începe prin executarea acestuia izolat
din zona liniei de fund a terenului.
La început lobul se execută de pe loc, jucătorul îşi oferă mingea
pe care o loveşte din aer, apoi după contactul mingii cu solul atât cu
lovitura de dreapta cât şi cu cea de stânga.
Se trece apoi la executarea lobului la mingea aruncată de
profesor, antrenor cu ambele procedee.
După ce se constată siguranţă şi precizie în executarea loviturii
de pe loc, se introduce în exerciţii o scurtă deplasare spre minge cu
lovire la minge lansată şi în combinaţii de lovituri.
Ca procedeu tehnic se execută mai întâi lobul plat, urmat de cel
tăiat şi, în final, de cel liftat.
Învăţarea lobului trebuie să se facă paralel cu învăţarea smeciului.
Exerciţii:
10.1. Lăsaţi mingea să cadă şi lobaţi
Stând în spatele liniei de fund, lăsaţi mingea să cadă şi executaţi
loburi de dreapta, în terenul advers. Ţintiţi anumite zone din spatele
terenului, cum ar fi colţurile dreapta sau de rever. În acest exerciţiu,
utilizaţi o retragere completă a rachetei, iar în final realizaţi faza de
urmărire-încheiere.
Obiectivul propus = 10 din 15 loburi plasate în spatele terenului
advers.
Elementele-cheie pentru succes:
• Executaţi deplasarea rachetei înainte de jos în sus;
• „Deschideţi” faţa rachetei.
Creşterea dificultăţii:
• Lobaţi peste un adversar care stă la linia de serviciu şi ţine
racheta cât mai sus posibil;
• Încercaţi acelaşi exerciţiu, dar executând loburi de rever.
Scăderea dificultăţii:
• După ce lăsaţi mingea să cadă, începeţi să executaţi lovituri de
dreapta din spatele terenului; în mod treptat, loviţi din ce în ce mai
sus, până când acestea devin loburi.
10.2. Lob smeci
Staţi în spatele liniei de fund şi puneţi mingea în joc cu ajutorul
unui lob direcţionat către un partener aflat la centru. Continuaţi schimburile
de mingi folosind numai loburi şi smeciuri plasate în apropierea
Universitatea SPIRU HARET
111
partenerului. Această serie de lovituri este utilizată frecvent de către
jucători de nivel mediu şi avansat, la încălzirea dinaintea unui meci.
Obiectivul propus = cel puţin o serie de trei loburi şi trei
smeciuri consecutive.
Elementele-cheie pentru succes:
• Executaţi o atingere uşoară a mingii;
• Realizaţi o deviere în sus a smeciului;
• Direcţionaţi loburile într-un punct situat între fileu şi linia de
serviciu.
Creşterea dificultăţii:
• Încheiaţi punctul după al treilea smeci;
• După execuţia cu succes a unui lob, urmăriţi lovitura la linia de
serviciu.
Scăderea dificultăţii:
• Staţi la doi paşi distanţă de linia de fund în momentul punerii
mingii în joc.
10.3. Alergaţi şi lobaţi.
Partenerul stă la fileu şi va direcţiona alternativ mingile în colţurile
de rever şi de dreapta. Deplasaţi-vă către minge şi returnaţi efectuând
loburi.
Începeţi alergarea cu paşi mici, apoi măriţi viteza. pentru ajungerea
mingii. Rămâneţi în acel punct pentru încă o lovitură.
Obiectivul propus = 10 loburi plasate în zona din spatele terenului
din 20 de încercări.
Elementele-cheie pentru succes:
• Realizaţi un start rapid;
• Alergaţi cu racheta deja retrasă;
• Ţintiţi sus şi în adâncime.
Creşterea dificultăţii:
• Încheiaţi punctul cu execuţia lobului;
• Lobaţi în cros pe cât este posibil.
Scăderea dificultăţii:
• Rugaţi-l pe partener să trimită mingile numai pe dreapta, apoi
numai pe rever.
10.4. Greşeli de execuţie şi soluţii de corectare
Dacă adversarul continuă să câştige puncte executând smeciuri
dintr-o poziţie apropiată de fileu, este un indiciu că loburile dumneavoastră
defensive sunt slabe. În cazul în care niciodată nu punctaţi cu
loburi ofensive, probabil că nu „urmăriţi” suficient ocazia executării lor.
Universitatea SPIRU HARET
112
Tabelul 18
Greşeală Corectare
Loburile sunt
prea scurte
Realizaţi faza de urmărire-încheiere după impact.
Este preferabil să greşiţi cu o lovitură mai lungă
decât cu una prea scurtă. Luaţi în considerare şi
direcţia vântului. Dacă acesta bate către dumneavoastră,
atunci loviţi mai puternic.
.Mingile lobate
aterizează
dincolo de linia
de fund
Micşoraţi cursa de retragere a rachetei; forţa loviturii
adversarului poate fi preluată şi transferată loviturii
proprii, fără un efort prea mare. Schimbaţi orientarea
feţei rachetei în momentul contactului. Nu uitaţi
vântul! Dacă bate din spatele dumneavoastră, nu
balansaţi mult racheta.
11. PASSING-UL
Se execută cu lovitura de dreapta sau de rever, priza este asemănătoare
celor două lovituri.
Poziţia fundamentală asemănătoare celei de pe fundul terenului.
Învăţarea se realizează după însuşirea loviturii de dreapta şi de
rever.
La început se execută procedeul de pe loc, apoi din mers şi în final
cu uşoară deplasare la minge oferită de profesor, antrenor.
Se poate trece direct la execuţia globală a procedeului.
Principalele cerinţe: retragerea scurtă a rachetei, lovirea rapidă, din
poziţie închisă şi finalul scurt al mişcării.
Greşelile de execuţie şi soluţiile de corectare sunt asemănătoare
celor de pe fundul terenului.
3. Perfecţionarea loviturii izolate
După deprinderea mişcării de lovire, antrenorul şi jucătorii trebuie
să fie preocupaţi deopotrivă de educarea capacităţii executării loviturilor
în condiţiile specifice jocului competiţional.
Pentru o mai bună înţelegere a conţinutului acestei etape subliniem
că sarcina ei este de a forma:
– capacitatea de a lovi din deplasare;
– de a dirija loviturile;
– de a lovi în ritm şi cu traiectorii variate.
Desigur că realizarea acestor cerinţe la toate elementele şi procedeele
tehnicii se obţine diferenţiat. Ceea ce dorim să subliniem este faptul că din
acest moment se obţine conţinutul tactic al execuţiilor tehnice.
Universitatea SPIRU HARET
113
Dacă până în acest moment se lucra pentru corectitudine tehnică,
de acum înainte, fără a o pierde din vedere pe aceasta din urmă,
execuţia fiecărei lovituri se va face cu un anume scop.
1. SERVICIUL se perfecţionează prin dobândirea capacităţii de a
trimite lovituri în direcţia dinainte stabilită – specifice jocului de
simplu sau dublu – şi cu viteze variabile.
Realizarea acestor calităţi presupune organizarea lucrului gradat
cu elevii, astfel ca ei să fie capabili să realizeze succesiv:
– trimiterea mingii peste plasă în terenul advers;
– trimiterea mingii în careul de serviciu;
– trimiterea mingii în cros (lung, scurt), median, la teu;
– trimiterea mingii într-una din jumătăţile careului de serviciu
rezultate din trasarea unei linii longitudinale;
– trimiterea mingii într-una din cele trei zone rezultate din
împărţirea careului de serviciu prin trei linii trasate longitudinal;
– trimiterea mingii către careuri a căror dimensiune variază
(1,5m x 1,5 m; 1m x 1m; 0,5m x 0,5m; 0,25m x 0,25m) trasate în
interiorul careului de serviciu din dreapta, respectiv stânga.
– pentru lungimea serviciului se solicită trimiterea mingilor în
zona rezultată din trasarea unei linii în interiorul careurilor paralelă cu
linia careurilor de serviciu din dreapta şi respectiv stânga.
La început linia se trasează la 2m faţă de linia careului de serviciu,
distanţa scăzând treptat pe măsura creşterii preciziei până la 0,50m.
Pentru siguranţa execuţiei serviciului, se impune ca elevii să
deprindă cel puţin două procedee de a servi; plat şi liftat, plat şi tăiat,
liftat şi tăiat, cu traiectoria, viteza corespunzătoare fiecărui procedeu.
2. RETURUL – se perfecţionează în paralel cu serviciul, se
lucrează gradat ca şi la serviciu.
Pentru perfecţionarea direcţiei şi preciziei returului se solicită:
– trimiterea mingii în cros (lung, scurt), lung de linie, median;
– trimiterea mingii într-una dintre cele 2 jumătăţi ale terenului
(dreapta, stânga) rezultate prin unirea liniei de mijloc de la careul de
serviciu cu semnul de mijloc de la linia de fund;
– trimiterea mingii într-una din cele patru zone rezultate din
împărţirea terenului prin trei linii trasate longitudinal; de la linia de
serviciu spre cea de fund;
– trimiterea mingii către careuri trasate în zona liniei de fund a
căror dimensiune variază (1,5 m x 1,5 m; 1 m x 1 m; 0,5 x 0,5 m;
0,25m x 0,25m)
Universitatea SPIRU HARET
114
– pentru lungimea returului se solicită:
– direcţionarea mingilor către zona rezultată din trasarea unei linii
în interiorul terenului de joc paralelă cu linia de fund la distanţe variabile
de acesta (1,5m; 1m; 0,5m), care scad pe măsura creşterii preciziei.
Pentru siguranţa execuţiei returului se impune ca elevii să deprindă
atât procedeul blocat, cât şi cel lovit cu efect plat, tăiat şi liftat cu traiectoria,
viteza corespunzătoare fiecărui procedeu..
3. LOVITURILE DE PE FUND – se perfecţionează prin exersarea
loviturilor din deplasare, lucrul pentru direcţia, precizia şi lungimea
loviturilor.
Pentru perfecţionarea direcţiei şi preciziei loviturilor se solicită:
– trimiterea mingii în diagonală lungă şi în lung de linie
– trimiterea mingii în partea de teren indicată prin împărţirea
terenului longitudinal în două jumătăţi rezultate prin unirea liniei de
mijloc de la careul de serviciu cu semnul de mijloc de la linia de fund;
– trimiterea mingii către careuri trasate în zona liniei de fund a căror
dimensiune variază, iar pe măsura realizării preciziei, dimensiunile acestora
se micşorează treptat până se ajunge la cele mici (0,50 x 0,50m).
Pentru diagonală scurtă se recomandă:
– trimiterea mingii către careuri trasate în zona liniei de serviciu ale
căror dimensiuni scad treptat pe măsura creşterii preciziei. (1,5m x 1,5m;
1 m x 1 m; 0,5 m x 0,5 m)
Pentru lungimea loviturilor se solicită :
– trimiterea mingilor către zona rezultată din trasarea unei linii
în interiorul terenului paralelă cu linia de fund la distanţe variabile de
aceasta (2m, 1m, 0,50m), care scad pe măsura creşterii preciziei.
Pentru deprinderea preciziei în execuţia loviturilor, se va lucra la
început de pe loc, apoi precedat şi urmat de deplasare.
În funcţie de progresele realizate în ce priveşte precizia loviturii
mingii din deplasare, se va indica lovirea cu traiectorii, efecte, viteze
variate.
4. LOVITURA DE ATAC – perfecţionarea loviturii se realizează
cu precădere din deplasare la mingea lansată de profesor, antrenor.
Ca direcţii atacul se poate executa în lungul liniei, diagonală
(lungă, scurtă) şi median.
Pentru obţinerea preciziei şi direcţiei loviturile se trimit către
careuri marcate în colţurile terenului advers, acestea având dimensiuni
variabile pe măsura deprinderii preciziei (2m x 2m, 1,5m x 1,5 m,
1m x 1m; 0,5m x 0,5m).
Universitatea SPIRU HARET
115
Pentru obţinerea lungimii optime, loviturile se recomandă a fi
trimise către zona rezultată din trasarea unei linii în interiorul terenului
paralelă cu linia de fund, la distanţe variabile de aceasta (de la 2m la
0,5m). care scad pe măsura creşterii preciziei.
Ca efecte, lovitura de atac poate fi executată, liftat, tăiat sau plat,
cu traiectorie medie, razantă şi viteză de la medie spre maximă.
5. VOLEUL – Este lovitura care se execută după deplasarea jucătorului
spre zona plasei având drept scop finalizarea punctului.
Perfecţionarea voleului presupune respectarea următoarelor cerinţe:
– jucătorul trebuie să fie obligat să se deplaseze spre minge;
– dirijarea loviturii către anumite zone din terenul advers în funcţie
de procedeul folosit (în lungul liniei, diagonală lungă, scurtă şi median);
– execuţia voleului, cu efect tăiat, plat, traiectorie medie, razantă,
viteză medie spre maximă în funcţie de procedeu(pregătitor, decisiv) la
mingi trimise puternic şi razant de către partenerul de lucru.
Perfecţionarea voleului poate fi realizată prin:
– execuţia voleului precedată de deplasarea spre plasă;
– succesiune de voleuri, de pe aceeaşi parte sau alternativ de pe
cele două părţi ale terenului din careul de serviciu;
– voleuri din lovituri de pe fund (un jucător la fileu, celălalt pe
fund)
Pentru realizarea preciziei şi direcţiei voleurilor se recomandă:
– pentru voleul pregătitor trimiterea mingilor către zonele ţintă
marcate prin careuri trasate în colţurile terenului (2m x 2m, 1,5m x 1,5m,
1m x 1m) ale căror dimensiuni scad pe măsura progresului realizat.
– pentru voleul decisiv. trimiterea mingilor către zonele ţintă marcate
în interiorul careului de serviciu. ale căror dimensiuni scad pe măsura
progresului realizat (1 m x 1,5m; 0,5 m x 0,5m)
Pentru a determina lungimea voleurilor se recomandă:
– în cazul voleului pregătitor direcţionarea mingilor se va face către
zonele rezultate prin trasarea unor linii în interiorul terenului paralele cu
linia de fund la distanţe variabile (2m; 1,5m; 0,5m) de aceasta, care scad
pe măsura creşterii preciziei;
– în cazul voleului decisiv direcţionarea mingilor se va face către
zonele rezultate prin trasarea unor linii în interiorul careurilor de serviciu
paralele cu linia careului de serviciu la distanţe variabile (1,5m; 1m;
0,5m) de aceasta, care scad pe măsura creşterii preciziei.
6. SMECIUL – Dobândirea eficienţei în execuţia smeciului
reclamă deprinderea capacităţii de a lovi din poziţii variate şi de a
Universitatea SPIRU HARET
116
trimite mingea precis către diferite zone ale terenului de joc. Din acest
motiv, se va exersa la început smeci de pe loc, cu trimiterea mingii
lung în zone de teren delimitate de linia de fund a terenului şi o linie
paralelă cu aceasta, trasată la 3m, 2m, în fine, la 1m de aceasta.
Aceeaşi temă se va stabili şi pentru execuţia smeciului din deplasare.
În ambele cazuri, la început se va urmări trimiterea mingii în fâşii
trasate pe teren, ca apoi să se treacă la trimiterea acesteia în careuri de
diferite dimensiuni, trasate pe terenul de joc, cu precădere în zona
liniei de fund sau lateral.
În toate cazurile se va urmări corectitudinea şi precizia execuţiei
loviturilor. Aceste sarcini se vor realiza prin executarea unui număr
mare de lovituri. În acest scop se va lucra cu ajutorul unei maşini de
aruncat mingi sau, în lipsa acesteia, prin utilizarea unui număr de
mingi (100-120 bucăţi).
Lucrul poate fi executat cu antrenorul sau cu unul sau doi parteneri
de antrenament. Este foarte important ca partenerul sau partenerii de
antrenament să se supună scopului exerciţiului şi să-l ajute pe executant.
7. DEMI-VOLEUL – perfecţionarea procedeului se realizează din
deplasare la mingea lansată de profesor, antrenor.
Se execută în lungul de linie, diagonala (lungă/scurtă), median.
Pentru precizia loviturilor în funcţie de procedeul utilizat, se recomandă
trimiterea mingilor spre careuri trasate în diferite zone ale terenului
ale căror dimensiuni scad treptat pe măsura creşterii preciziei. Zonele
în care se trasează careurile respective trebuie să corespundă locului de
execuţie a demivoleului.
La demivoleul executat de pe linia de fund careurile se trasează
spre colţurile terenului advers, la demivoleul executat din apropierea
careului, acestea se trasează spre interiorul careurilor de serviciu din
terenul adversarului.
Pentru lungimea loviturilor, în funcţie de procedeul ales, mingile
se direcţionează către zone marcate de linii paralele cu linia fileului
sau cu linia de fund a terenului, la distanţe variabile de acestea care
scad pe măsura creşterii preciziei.
Traiectoria, efectul, viteza de execuţie corespund procedeului
utilizat.
8. LOVITURA SCURTĂ (STOPUL) – Perfecţionarea procedeului se
realizează prin execuţia loviturii din deplasare la mingea lansată de
profesor, antrenor.
Universitatea SPIRU HARET
117
Jucătorul aleargă spre minge şi răspunde cu o lovitură scurtă, contra
scurtă, direcţionată în lungul liniei, în cros scurt, median în interiorul
careului de serviciu advers.
Pentru direcţia şi precizia loviturii se pot trasa zone în interiorul
celor două careuri de serviciu spre care se trimit loviturile, dimensiunile
zonelor scăzând treptat o dată cu creşterea preciziei (0,75m x 0,75m;
0,50 m x 0,50 m, 0,25 m x 0,25 m).
Pentru a determina lungimea loviturii se recomandă direcţionarea
mingilor în zona rezultată din trasarea unei linii paralele cu fileul la
distanţe variabile de acesta (1m, 0,75m, 0,50 m) care scad pe măsura
creşterii preciziei.
Lovitura se execută cu efect tăiat, traiectorie razantă, viteză redusă.
9. LOBUL – Perfecţionarea procedeului se realizează prin execuţia
din deplasare la mingea lansată de profesor, antrenor, în lungul liniei, în
diagonală sau median.
Pentru precizia loviturii se execută procedeul spre careuri trasate
în colţurile terenului ( la linia de fund), la început cu dimensiuni mari
(2m x 2m), care scad treptat pe măsura creşterii preciziei (până la
0,5m x 0,5m).
Pentru lungimea loviturii se execută acest procedeu către zone
marcate de linii paralele la distanţe variabile faţă de linia de fund între
(2m – 0,5m.) care scad pe măsura creşterii preciziei.
În cazul loburilor defensive se execută lobul tăiat, plat, cu traiectorie
înaltă, viteză medie.
În cazul loburilor ofensive se execută lobul liftat, cu traiectorie
razantă viteză maximă.
Exerciţiile se pot efectua în prezenţa unui adversar pasiv, semiactiv.
10. PASSINGUL Procedeul se perfecţionează prin execuţia din
deplasare (înainte, lateral, oblic, stânga, dreapta) la mingea lansată de profesor,
antrenor, la început cu plecarea jucătorului de la centrul terenului,
apoi din colţul opus de teren al loviturii care se exersează.
Se execută în lungul liniei, diagonală (lungă, scurtă).
Pentru obţinerea preciziei loviturile se execută către careuri marcate
în colţurile terenului advers, având dimensiuni variabile pe măsura creşterii
preciziei (2m x 2m, 1,5m x 1,5 m,1m x 1m).
Pentru lungimea optimă a loviturii, se recomandă trimiterea
mingilor către zone marcate prin linii paralele cu linia de fund, la distanţe
variabile de aceasta pe măsura creşterii preciziei (de la 2m la 0,5m).
Universitatea SPIRU HARET
118
Ca efect se recomandă liftat, tăiat sau plat, cu traiectorie razantă
executat cu viteză maximă.
Notă:
– Exersarea procedeelor se poate realiza izolat sau combinat cu
alte procedee din fazele disputării punctului.
– Exerciţiile se pot efectua în prezenţa unui adversar pasiv, semi
activ şi apoi activ.
4. Perfecţionarea în acţiuni de joc
Jocul de tenis constă din alternanţa lovitură – plasament.
Atât în etapa perfecţionării loviturilor în condiţii izolate cât şi în
acţiuni de joc, este important ca lovirea mingii să fie succedată de
ocuparea unui nou plasament.
În ceea ce priveşte combinarea loviturilor între ele, temele nu sunt
fixe. Pentru a forma deprinderi corecte, se vor avea în vedere conţinutul şi
sarcinile fazelor disputării punctului, cerinţele jocului competiţional.
Astfel, subiecţii trebuie să deprindă conţinutul şi sarcinile fazelor de
joc:
– începerea disputării punctului prin execuţia precisă şi eficientă
a serviciului şi a returului de serviciu;
– schimbul de lovituri pregătitor cu ajutorul loviturilor de dreapta şi
stânga executate succesiv, din deplasare, în lungul liniei sau diagonal în
scopul determinării situaţiilor care să favorizeze declanşarea atacului la
plasă sau chiar finalizarea;
– declanşarea atacului la plasă;
– finalizarea punctului prin voleu sau smeci;
– apărare, corespunzătoare atacului întreprins de adversar prin
trecerea acestuia cu lovitura în lungul liniei, scurt în diagonală sau lob.
Conform conţinutului şi sarcinilor fazelor disputării punctului
menţionate în jocul de simplu şi de dublu la capitolul tactică, loviturile se
pot executa combinat rezultând următoarele acţiuni de joc:
– serviciul retur, serviciul retur– lovituri de pe fund; serviciul retur–
lovituri de pe fund atac, serviciul atac retur – voleu – smeci, serviciul atac
retur – voleu – passing, serviciul atac retur – smeci – lob, serviciul retur –
atac – voleu smeci – passing – lob, retur de serviciu – atac – voleu – smeci,
retur de serviciu – atac – voleu – smeci – passing – lob, lovitura de dreapta
cu lovitura de stânga de pe fund, lovitura de dreapta, stânga – atac – voleul;
smeciul; lovitura de dreapta, stânga atac voleul; smeciul passing lob.
Universitatea SPIRU HARET
119
4.4. Lecţia de tenis
Lecţia este forma de bază a organizării procesului de antrenament,
ea poate fi condusă de un profesor sau de un antrenor. Profesorul este cel
care concepe conţinutul şi desfăşurarea ei, predă în lecţii tematica de
studiu, dirijează acţiunile participanţilor şi dă toate indicaţiile metodice
necesare desfăşurării unei lecţii eficiente. În stabilirea sarcinilor şi
caracterului lecţiei, se va ţine seama de activitatea depusă anterior, de
etapa de antrenament precum şi de sarcinile şi obiectivele ce trebuie
realizate. În cadrul lecţiei se urmăreşte realizarea, în cea mai mare
măsură, a factorilor antrenamentului. Acest lucru nu se obţine, însă, într-o
singură lecţie, ea fiind doar o verigă din ciclul de lecţii prevăzute, într-o
anumită etapă, în care se rezolvă sarcinile parţiale ale unui ciclu.
Pentru tenis prezentăm următoarele tipuri de lecţii clasificate
după criteriile prezentate în tabelul 19.
Tabelul 19
1. După scopul
urmărit
2. Din punct de vedere
al conţinutului
3. Din punct de
vedere al numărului
de participanţi
-lecţii de învăţare
-lecţii de
consolidare
-lecţii de
perfecţionare
-lecţii de evaluare
-lecţii mixte
- lecţii de pregătire fizică
(generală, specifică)
- lecţii de pregătire tehnică
- lecţii de pregătire tactică
- lecţii de pregătire teoretică
- lecţii de pregătire psihică
-lecţii colective
-lecţii de grup
-lecţii individuale
Cel mai des folosită este lecţia practică, în care se învaţă,
consolidează, perfecţionează tehnica şi tactica jocului, se dezvoltă şi
se educă însuşirile fizice şi psihice ale jucătorilor, dar nu trebuie
neglijate cele teoretice.
Scopul unui ciclu de lecţii, este îndeplinirea obiectivului corespunzător
etapei de pregătire, lecţiile din cadrul ciclului subordonându se
acestuia.
Eşalonarea exerciţiilor în lecţie, succesiunea lor determină o
anumită structură a lecţiei. În funcţie de numărul exerciţiilor folosite şi
de gradul de solicitare la efort, lecţia are un anumit volum şi o anumită
intensitate. Trebuie avut în vedere, în conceperea lecţiei, realizarea
unei densităţi optime.
Universitatea SPIRU HARET
120
Lecţia este structurată pe 3 părţi: pregătitoare, fundamentală şi
de încheiere, legate în mod unitar.
Partea pregătitoare urmăreşte introducerea treptată în efort a
colectivului cu care se lucrează.
Trecerea de la starea de repaus la eforturile planificate în lec ţie,
atât în ceea ce priveşte intensitatea, cât şi durata lor, se realizeaz ă în
prima parte a lecţiei, de încălzire.
Durata este 10-20 minute.
Exerciţiile care compun această parte urmăresc adaptarea treptată a
organismului la efort, realizarea unei excitabilităţi optime a sistemului
nervos.
Se vor folosi exerciţii analitice (care prelucrează fragmentat segmentele
corpului), iar altele complexe, apropiate de specificul mişcărilor
executate în joc. Caracterul exerciţiilor utilizate va fi dinamic.
Conţinutul acestei părţi poate cuprinde următoarele categorii de
exerciţii:
– variante de mers, în direcţii şi ritmuri diferite, însoţite de
exerciţii pentru braţe, trunchi, picioare;
–variante de alergare cu variaţii de ritm şi tempo combinate cu
mişcări de braţe, sărituri, elemente din tehnica mişcării în teren;
– complexe de gimnastică generale -specifice (cu racheta);
– jocuri de mişcare ,concursuri, ştafete (cu racheta);
– exerciţii de imitaţie. cu racheta, de pe loc, din mers, din alergare;
– lovituri de la linia de fund efectuate cu intensitate şi ritm moderat.
Partea fundamentală – în această parte se rezolvă sarcinile lecţiei.
Durata (30 şi 60/90 minute) în funcţie de vârstă. Exerciţiile utilizate
trebuie să ducă la îndeplinirea sarcinilor lecţiei. La început se pot efectua
exerciţii pentru dezvoltarea vitezei şi îndemânării, sau exerciţii privind
învăţarea sau perfecţionarea anumitor lovituri iar spre sfârşit, cele cu
caracter de forţă şi rezistenţă .sau jocurile cu temă şi fără temă. Prima
parte a jocului va avea o anumită temă, iar în continuare jocul va decurge
normal, dându-se indicaţia aplicării în joc a celor învăţate sau perfecţionate
în prima parte a lecţiei. Volumul şi intensitatea efortului maximă.
Partea de încheiere. Durata: 10-12 minute. Prin exerciţiile care
alcătuiesc conţinutul acestei părţi se urmăreşte o revenire aproape de
normal a organismului şi realizarea unei stări de bună dispoziţie. Tot acum
se fac şi aprecieri, de către antrenor, asupra comportării executanţilor,
precum şi asupra gradului de realizare a temei şi sarcinilor lecţiei, volumul
şi intensitatea efortului fiind scăzute.
Universitatea SPIRU HARET
121
Conţinutul părţii de încheiere:
– exerciţii cu mingea pe terenul de joc, agreate de jucători şi care
solicită efort redus (fără deplasări, exerciţii cu intensitate redusă);
– exerciţii fără minge, care contribuie la relaxare;
– jocuri de mişcare care necesită deplasări lente şi scurte, efort
redus.
Exersarea procedeelor tehnice cunoscute, care nu alcătuiesc
sarcinile lecţiei, se va face în orice parte a lecţiei.
Un procedeu tehnic poate fi exersat izolat sau sub forma unor
combinaţii de lovituri .Din lecţii nu trebuie să lipsească jocurile sub formă
de întrecere pe procedee, jocurile cu handicap, tie break-urile, jocurile de
simplu şi jocurile de dublu.
Numărul lecţiilor de antrenament pe săptămână diferă în funcţie
de nivelul de pregătire.
Pentru începători 3 antrenamente pe săptămână cu durata de 1 oră.
La avansaţi 3-5 antrenamente pe săptămână cu durata de 90 minute.
La performanţă 2-3 antrenamente pe zi cu durata de 90-120 minute
În timpul desfăşurării lecţiei, antrenorul pe lângă organizarea
colectivului, indică fiecărui jucător locul de lucru pe teren, la zidul de
antrenament sau la gardul de sârmă; el trebuie să realizeze şi individualizarea
pregătirii în funcţie de vârstă.
Individualizarea se poate realiza fie prin exerciţii diferite pentru
fiecare jucător sau grupă de jucători, fie printr-un volum şi o intensitate,
complexitate, diferite ale aceluiaşi exerciţiu.
Folosirea aparatelor ajutătoare trebuie făcută în strânsă legătură
cu nivelul de pregătire (perete de antrenament, tun de mingi).
Eficienţa lecţiei practice este determinată de următorii factori:
– încălzire eficientă;
– exersarea practică înaintea învăţării altor procedee;
– învăţarea-exersarea unor procedee noi;
– exersarea în condiţii similare competiţiei;
– revenirea, relaxarea organismului după efort;
– evaluarea comportamentului subiecţilor în lecţie.
4.5. Cum alegem materialele şi echipamentul de joc
Tenisul de câmp este un sport pentru toţi, accesibil la orice
vârstă. Vârsta optimă de începere este la 5-6 ani, când se recomandă
practicarea mini-tenisului pe terenuri cu dimensiuni reduse, cu rachete
mici şi mingi de burete.
Universitatea SPIRU HARET
122
Alegerea rachetei este o acţiune capitală în începerea învăţării
jocului.
Racheta trebuie adaptată ca grosime a mânerului mâinii jucătorului.
Pentru a putea determina grosimea corectă a mânerului, în
funcţie de mâna dumneavoastră folosiţi următoarele metode:
a) -degetul mare şi inelarul să nu atingă podul palmei în momentul
strângerii rachetei;
b)-vârful degetului mare în momentul strângerii rachetei să atingă
prima articulaţie a degetului mijlociu;
c)-măsurarea distanţei din vârful inelarului până la a doua linie a
palmei distanţa obţinută trebuie să fie apropiată de circumferinţa
mânerului (118-180mm);
d)-ţineţi racheta în mâna cu care jucaţi, forma mânerului trebuie
să se potrivească conturului mâinii, trebuie să o simţiţi confortabil şi
să o manevraţi uşor;
e)-încercaţi o rachetă: dacă se răsuceşte în mână în momentul
loviturii, este posibil ca mânerul să fie prea mic; dacă mâna şi braţul
vă obosesc s-ar putea ca acesta să fie prea mare.
Greutatea, lungimea rachetei trebuie alese corespunzător vârstei
de începere, sexului, stilului de joc.
La copii se recomandă ca racheta să fie uşoară în cap.
Ca lungime racheta trebuie să fie scurtă la 5 ani, medie la 6 ani,
junior la 7 ani, normală la 8 ani.
La juniori, seniori, veterani se poate alege de la început o rachetă
normală.
Tabelul 20 Dimensiunile mânerului.
Măsuri europene Măsuri americane
00 37/8
04
1 41/8
2 41/4
3 43/8
4 41/2
5 45/8
6 43/4
Universitatea SPIRU HARET
123
Tabelul 21 Greutatea rachetei
Simbol Denumirea utilizat de uncGiir eutagteraa me
SL superlight
juniori (f.
uşoară)
copii 9-12,5 255-354
L light
(uşoară)
femei 12,5-13 354-368
LM light medium
(medie uşoară)
bărbaţi 13-13,5 368-383
M medium
(medie)
bărbaţi 13,5-14 383-397
H heavy (grea) bărbaţi 14-14,5 397-411
1 uncie (oz) = 28,35gr.
Determinarea echilibrului rachetei - se realizează prin aşezarea
rachetei pe degetul arătător.
Dacă racheta rămâne imobilă, echilibrarea este bună.
Dacă se înclină în partea mânerului ea este uşoară în cap, dacă se
înclină în partea capului este grea în cap.
Cu o rachetă uşoară în cap mânuirea este mai uşoară dar
controlul este mai dificil. Cu o rachetă grea în cap forţa loviturilor va
fi crescută de masa de inerţie, ceea ce va atenua vibraţiile, dar cu un
risc de oboseală crescut la nivelul articulaţiei mâinii, cotului,
umărului.
Un echilibru bun la centru este la o rachetă a cărui braţ are cca
34cm .
Racordajul rachetei – pentru un debutant este indicat un racordaj
de nailon, solid şi care suportă o tensiune de 18kg forţă.
La avansaţi, performanţă se pot folosi racordajele din fibre
naturale, care sunt sensibile la umiditate, cu fragilitate la lovituri, dar
prezintă avantajul de a fi mai suple şi suportă o tensiune de 28-32 kg
forţă pentru maximum de forţă şi control asupra mingii.
Determinarea tensiunii racordajului rachetei – se realizează prin
apăsarea cu ambele degete în acelaşi timp în sus, în jos, în centrul racordajului,
ţinând cadrul cu ambele mâini, tensiunea trebuie să fie identică pe
toată suprafaţa racordajului.
Ţinuta-jucătorului, jucătoarei este compusă din şort, tricou,
fuste, rochii. Este bine ca acestea să fie alese astfel încât să nu
Universitatea SPIRU HARET
124
deranjeze în mişcări şi din bumbac întrucât este cel mai eficace
absorbant al transpiraţiei.
Alte accesorii necesare: manşete, banderole din bumbac
absorbante, şapcă pentru protecţia împotriva soarelui.
Încălţămintea trebuie aleasă cu o jumătate de număr mai mare,
astfel încât să permită purtarea a 2 perechi de ciorapi sau a unei perechi
speciale prevăzute cu o supra-căptuşeală pentru protecţia degetelor
şi a călcâielor.
De asemenea în alegerea încălţămintei trebuie să se ţină seama şi
de suprafaţa pe care se joacă:
– pentru jocul pe suprafeţele dure se recomandă încălţăminte cu
talpă netedă;
– pentru jocul pe suprafeţele lente se recomandă încălţăminte cu
talpă în relief antiderapantă.
Mingile de antrenament şi de concurs trebuie alese în funcţie de
suprafaţa de joc:
– pentru suprafeţe lente se recomandă mingile cu presiune;
– pentru suprafeţe medii, rapide se recomandă mingile fără presiune.
Nu ezitaţi să schimbaţi mingile uzate, deoarece vă schimbă
tehnica.
4.6. Raportul între antrenamente şi competiţii la copii
Ţinând cont de caracteristicile tenisului actual, constatăm cu uşurinţă
intensificarea procesului de antrenament la care sunt supuşi jucătorii,
paralel cu amplificarea activităţii competiţionale. Proces pedagogic complex,
antrenamentul sportiv s-a perfecţionat devenind o activitate continuă,
sistematică, necesitând volum mare de muncă intensă şi complexă
pentru obţinerea performanţei sportive.
Antrenamentul contemporan în tenis s-a perfecţionat diferenţiindu-
se pe categorii de sexe, vârste, clasificare sportivă, pe etape de
pregătire.
Apariţia unor discipline specializate cum sunt fiziologia, biomecanica,
igiena, psihologia, teorii adresate activităţii de educaţie fizică
şi sport au permis fundamentarea ştiinţifică a procesului de pregătire
sportivă.
Competiţia este criteriul care a impus perfecţionarea antrenamentului.
Din punctul de vedere al pregătirii sportive, constatăm un
Universitatea SPIRU HARET
125
proces continuu de diferenţiere şi perfecţionare al activităţii competiţionale.
În funcţie de scopul ce şi-l propun şi de locul pe care-l ocupă în
procesul de pregătire sportivă, se cunosc următoarele categorii de competiţii
în tenis:
a) de pregătire; b) de verificare; c) selecţie; d) obiectiv.
Competiţiile amintite mai sus pot fi incluse în calendarul oficial
naţional, internaţional sau se pot organiza şi cu caracter amical.
Între antrenamente şi competiţii există relaţii de interdependenţă.
Antrenamentele se organizează avându-se în vedere solicitările la care vor
fi supuşi jucătorii în competiţiile obiectiv. Competiţia este criteriul valabilităţii
mijloacelor şi orientării procesului de antrenament. Antrenamentele
se organizează după modelul competiţiei. Solicitările fizice, tehnico-tactice,
psiho-volitive din antrenamente se concep după modelul solicitărilor
din competiţie.
Pentru o anumită perioadă dată, se stabileşte prin planificare
volumul antrenamentelor şi al competiţiilor, căutându-se asigurarea
unui raport optim între aceste două activităţi, în scopul realizării
obiectivelor propuse.
Raportul dintre antrenamente şi competiţie variază în funcţie de
categoria de clasificare şi vârstă. Găsirea raportului optim între antrenamente
şi competiţii de-a lungul unei perioade mai mult sau mai puţin
îndelungate (1 an, 2 ani, 4 ani), plasarea competiţiilor, alegerea partenerilor
în aşa fel ca să fie utili pregătirii, implică un studiu amănunţit, previziune
şi în ultimă instanţă experienţă profesională.
Principiul călăuzitor în stabilirea raportului dintre antrenamente
şi activitatea competiţională a jucătorilor de tenis este acela al creşterii
volumului activităţii competiţionale în raport direct proporţional cu
creşterea clasificării sportive.
Activitatea de iniţiere la tenis începe la vârsta de 5-6 ani. Procesul
de învăţare şi perfecţionare durează de regulă 8-10 ani, actualmente
micşorându-se la 6-8 ani, astfel scăzând şi vârsta performanţei.
La iniţiere în primul an, activitatea se desfăşoară în exclusivitate în
lecţii de antrenament. În cadrul acestora se predau primele noţiuni despre
formarea simţului mingii, rachetei şi al terenului, elementele-tehnico
tactice de bază ale jocului de simplu, activitatea competiţională oficială
nu este recomandabilă. Se planifică întreceri, jocuri cu teme prin care se
urmăreşte dobândirea corectitudinii exerciţiilor, formarea regularităţii
Universitatea SPIRU HARET
126
loviturilor. Se dezvoltă calităţile motrice generale, specifice, calităţile
psihice, cunoştinţele teoretice specifice.
La sfârşitul primului an de pregătire se recomandă aplicarea de
probe şi norme de control pe factori de esenţă motrică şi intelectuală ai
antrenamentului.
În anul doi de activitate, copiii trebuie să fie angrenaţi în
competiţii „de casă” şi cu caracter local. Ponderea cade în continuare
pe antrenamente, în cadrul cărora se consolidează perfecţionează
elementele planificate în primul an, paralel cu învăţarea unor lovituri
noi. Se continuă dezvoltarea calităţilor menţionate anterior şi aplicarea
probelor şi normelor de control periodic.
La 8-10 ani se pune accent în continuare pe antrenamente, în cadrul
cărora se consolidează şi se perfecţionează procedeele tehnico-tactice ale
jocului de simplu, paralel cu învăţarea unor lovituri noi. Se continuă
dezvoltarea calităţilor menţionate anterior şi aplicarea probelor şi
normelor de control periodic.
Angrenarea în competiţii 10 maxim-la grupa de vârstă respectivă
plus maxim 4 la categoria superioară din volumul întregii activităţi.
La 11-12 ani se consolidează şi se perfecţionează jocul de simplu în
ambii ani de activitate. În primul an se predau elementele tehnico-tactice
de bază ale jocului de dublu, urmând ca în anul următor să se consolideze,
perfecţioneze procedeele respective. Se continuă dezvoltarea calităţilor
menţionate anterior şi aplicarea probelor şi normelor de control periodic
Angrenarea în competiţii 12 maxim-la grupa de vârstă respectivă plus
maxim 4 la categoria superioară din volumul întregii activităţi.
La 13-14 ani, elementele de bază ale jocului de simplu dublu
trebuie stăpânite şi să se contureze concepţia de joc către care se orienteaz ă
jucătorul. Volumul activităţii competiţionale la aceste categorii de
sportivi se cifrează la 30-45 acţiuni pe an. Angrenarea în competiţii 14
maxim-la grupa de vârstă respectivă plus maxim 4 la categoria superioară
din volumul întregii activităţi.
Ponderea trebuie să cadă pe competiţiile de casă, locale, naţionale,
internaţionale, cu participare atât la simplu cât şi la dublu.
Universitatea SPIRU HARET
127
V. REGULAMENTUL DE JOC
5.1. Dimensiunile terenului
Terenul de tenis are formă dreptunghiulară.
În partea mediană este împărţit transversal de un fileu susţinut
de un cablu metalic ale cărui capete sunt trecute şi fixate peste părţile
superioare ale celor doi stâlpi .
Când proba de simplu se desfăşoară pe terenul de simplu se
utilizează fileul de simplu, centrele stâlpilor se fixează la 0,914m în
afara terenului de fiecare parte a sa.
În cazul în care proba de simplu se desfăşoară pe un teren
comun (simplu, dublu) se utilizează fileul de dublu, beţele de simplu
se fixează la 0,914m în afara terenului de simplu de fiecare parte a sa.,
iar centrele stâlpilor se fixează la 0,914m în afara terenului de dublu
de fiecare parte a sa. Fileul trebuie să fie bine întins astfel încât să
acopere spaţiul dintre cei doi stâlpi şi trebuie să aibă ochiuri suficient
de mici pentru a preveni trecerea mingii printre ele. La mijloc fileul
trebuie să fie bine fixat de partea de jos cu o chingă. Liniile care
delimitează capetele şi părţile laterale ale terenului se numesc linii de
fund şi laterale. De fiecare parte a fileului, la o distanţă de 6,40m de
acesta şi paralel cu el se marchează liniile de serviciu.
Linia mediană de serviciu împarte spaţiul de fiecare parte a
fileului cuprins între liniile serviciu şi cele laterale în două părţi egale
numite careuri de serviciu. Semnul de mijloc se marchează în
interiorul terenului perpendicular pe linia de fund împărţită în două
jumătăţi egale prin prelungirea imaginară a liniei mediane de serviciu
(fig. 55).
Universitatea SPIRU HARET
128
Fig. 55
Universitatea SPIRU HARET
129
5.2. Anexe permanente
În cadrul anexelor permanente ale terenului de tenis enumerăm:
– fileul, stâlpii; cablul metalic, clama de fixare; banda de mijloc,
beţele de simplu, gardul lateral, gardul din spatele terenului, tribunele,
locurile fixe şi mobile aşezate în jurul terenului împreună cu ocupanţii
lor: arbitrul central, arbitrii de: – linie, de greşeală de picior, de fileu,
copiii de mingi, banca jucătorului.
5.3. Probele jocului
În competiţiile oficiale probele jocului de tenis sunt următoarele:
– Simplu (Masculin, Feminin); Dublu (Masculin, Feminin);
– Dublu Mixt (Masculin- Feminin).
5.4. Structura meciului
Un meci de tenis se dispută după sistemul: 2 din 3 seturi, sau 3 din
5 seturi.
– la 2 din 3 seturi meciul este câştigat de cel care ia primele
2 seturi, la1-1 la seturi se dispută setul decisiv;
– la 3 din 5 seturi meciul este câştigat de cel care ia primele
3 seturi, la 2-2 la seturi se dispută setul decisiv.
Setul este compus din 6 ghemuri, câştigă setul cel care ajunge
primul la 6 la diferenţă de 2 ghemuri.
Jocul de tiebreak- se desfăşoară când scorul ajunge „şase jocuri
egal” în oricare set cu excepţia celui decisiv, în afara situaţiei în care
s-a hotărât şi anunţat altfel la începutul meciului (fig. 56).
Regula de desfăşurare este aceeaşi atât în jocul de simplu cât şi
în cel de dublu.
Câştigă tiebreak-ul şi setul respectiv jucătorul, echipa care
ajunge prima la 7 puncte la diferenţă de două puncte faţă de adversar.
Jucătorul, echipa care începe tiebreak-ul va servi primul punct din
partea dreaptă a terenului. Adversarul va servi pentru al doilea şi al
treilea punct din partea stângă şi respectiv dreaptă a terenului,
alternanţă care continuă până se decide câştigătorul tiebreak-ului şi al
setului respectiv. Jucătorii schimbă terenul după fiecare şase puncte şi
la terminarea tiebreak-ului. Jucătorul, echipa care a servit primul,
prima în tiebreak primeşte serviciul în primul ghem al setului următor.
Universitatea SPIRU HARET
130
Fig. 56
Ghemul este compus din 4 puncte:
– 15, 30, 40, la al 4-lea punct câştigat se termină ghemul.
– la 40 egal 40, se dispută încă 2 puncte pentru terminarea ghemului.
Universitatea SPIRU HARET
131
– Avantaj Serviciu plus 1 punct câştigat se termină ghemul.
– Avantaj Primire plus 1 punct câştigat se termină ghemul.
Arbitrul de scaun anunţă :
– 15-0, 30-0, 40-0, Avantaj Serviciu plus 1 punct câştigat, ghem
dacă servantul câştigă punctele.
– 0-15, 0-30, 0-40, Avantaj Primire plus 1punct câştigat, ghem
dacă primitorul câştigă punctele.
5.5. Metode alternative de ţinere a scorului
Printre metodele alternative de ţinere a scorului putem enumera
următoarele:
5.5.1- „Seturi scurte” -Primul jucător (oare)/echipă care câştigă
4 jocuri câştigă setul, cu condiţia să existe o diferenţă de 2 jocuri faţă
de oponent. Dacă scorul ajunge la 4 jocuri egal, trebuie să se joace un
joc de tie-break.
5.5.2.- „Joc de Tie-break decisiv” - înlocuieşte setul decisiv, se
dispută când scorul într-un meci este egal.
5.5.3.- „Decizie prin moarte instantanee” - se dispută când scorul
într-un meci este egal. Primul jucător (oare)/echipă care câştigă 2 jocuri
câştigă setul, cu condiţia să existe o diferenţă de 2 jocuri faţă de oponent.
Dacă scorul ajunge la 2 jocuri egal, trebuie să se joace un joc de tie-break.
5.6. Jocul continuu şi perioadele de repaus.
În timpul jocului, la schimbarea terenului, la sfârşitul setului sunt
stabilite prin regulament următoarele pauze:
5.6.1. Organizatorii circuitelor şi ai competiţiilor pe echipe
internaţionale recunoscute de ITF pot stabili timpul permis între puncte,
care trebuie să fie de maximum douăzeci (20) secunde din momentul
ieşirii mingii din joc la sfârşitul unui punct până mingea este lovită pentru
punctul următor.
5.6.2. Când se schimbă partea terenului trebuie să treacă maximum
nouăzeci (90) de secunde din momentul în care mingea iese afară la
sfârşitul jocului până când mingea este lovită pentru primul punct al
jocului următor.
– Conform ultimei prevederi de regulament pauza la schimbul
terenului se face începând de la al treilea ghem al setului.
Universitatea SPIRU HARET
132
5.6.3. La terminarea fiecărui set, trebuie să fie o pauză de set de
maximum o sută douăzeci (120) de secunde din momentul în care
mingea iese afară la sfârşitul jocului până când mingea este lovită
pentru primul punct al jocului următor.
5.6.4. În cazul unei leziuni accidentale, arbitrul poate permite o
întrerupere unică de trei (3) minute pentru acea leziune.
5.6.5. Pauza pentru toaletă -poate fi luată când este nevoie, durata
pauzei nu trebuie să depăşească cinci (5) minute, cu excepţia cazului când
se ia la o schimbarea a părţii terenului, în care caz jucătorul primeşte în
plus nouăzeci (90) de secunde.
5.6.5. Pauza pentru schimbarea îmbrăcămintei poate fi luată numai
la schimbarea părţii de teren, durata pauzei nu trebuie să depăşească şase
(6) minute şi treizeci de secunde, aceasta incluzând cinci (5)minute pauza
plus nouăzeci de secunde (90) secunde schimbarea părţii de teren.
Notă: În ambele cazuri, jucătorii trebuie să fie însoţiţi de arbitrul
principal sau de un arbitru oficial.
5.7. Schimbul terenului
Jucătorii trebuie să schimbe părţile de teren la sfârşitul primului, al
celui de la treilea şi al fiecăruia din două în două jocuri ce urmează în
fiecare set, precum şi la sfârşitul fiecărui set, în afara situaţiei în care
numărul total de jocuri dintr-un astfel de set este par, în care caz
schimbarea nu se face până la terminarea primului joc al setului următor.
5.8. Mingea
– Mingea de tenis de formă rotundă, trebuie să aibă suprafaţa
exterioară uniformă alcătuită dintr-un înveliş ţesut de culoare albă sau
galbenă.
Dacă există îmbinări, acestea trebuie să fie fără cusături.
Diametrul mingii poate varia între: 6,35-6,68 cm, iar greutatea
între 56,70gr, 59,47 gr.
Căzând de la 254 cm pe o suprafaţă de beton trebuie să sară
134,62 cm, 147,32 cm.
Mingea trebuie să aibă o deformare la apăsare mai mare de
0,559 cm şi mai mică de 0,737 cm şi o deformare la revenire mai mare
de 0,800 cm şi mai mică de 1,08 cm.
Universitatea SPIRU HARET
133
5.9. Racheta
Racheta pentru a fi în concordanţă cu regulile tenisului trebuie
să se încadreze în următoarele standarde:
– Ca lungime totală racheta nu trebuie să depăşească 73,66 cm.
– Rama rachetei nu trebuie să depăşească 31,75cm ca lăţime
totală.
– Suprafaţa de lovire nu trebuie să depăşească 39,37cm ca lungime
totală şi 29,21cm ca lăţime totală.
5.10. Arbitrii
În meciurile de tenis oficiază o brigadă de arbitri compusă din
arbitrul central de scaun, arbitrii de linie, arbitrul de greşeală de picior,
arbitrul de fileu. Ei sunt aşezaţi în teren conform figurii 57.
Fig 57
Universitatea SPIRU HARET
134
Responsabilităţile acestor oficiali sunt următoarele:
– Arbitrul principal de concurs: urmăreşte arbitrajul la toate
meciurile turneului, poate întrerupe meciul din cauza: întunericului,
vremii nefavorabile stării terenului.
– Arbitrul central de scaun: verifică starea terenului, înălţimea
fileului, efectuează tragerea la sorţi, urmăreşte evoluţia scorului, îl trece în
foaia de arbitraj, îl anunţă celor prezenţi, controlează schimbarea mingilor
la numărul de ghemuri stabilite, dictează rejucarea punctului, avertismente,
sancţiuni, eliminări, deciziile acestuia pot fi schimbate de arbitrul
principal de concurs.
– Arbitrii de linie(10): anunţă dacă mingea este afară ridicând
braţul, dacă este în teren coboară ambele braţe încrucişat.
Deciziile acestora pot fi schimbate de arbitrul central de scaun.
– Arbitrul de greşeală de picior: stabileşte dacă serviciul a fost
efectuat corect.
– Arbitrul de fileu: anunţă dacă mingea a atins fileul, în cazul când
aceasta cade în careul de serviciu advers.
5.11. Reguli pentru meciul de simplu
Durata încălzirii înainte de începerea meciului este de cinci (5)
minute.
Alegerea părţii de teren şi a dreptului de a fi Servant sau
Primitor în primul joc trebuie decisă prin tragere la sorţi.
Jucătorul care câştigă tragerea la sorţi poate alege sau cere
adversarului său să aleagă:
a. Dreptul de a fi Servant sau Primitor, în care caz celălalt jucător
trebuie să aleagă partea de teren; sau
b. Partea de teren, în care caz în care caz celălalt jucător trebuie
să aleagă dreptul de a fi Servant sau Primitor.
Jucătorii trebuie să stea în părţile opuse ale fileului; jucătorul care
pune primul mingea în joc se numeşte Servantul şi celălalt Primitor.
Servantul are dreptul la două încercări, el execută servicii alternative
în careul din dreapta şi stânga primitorului, care se deplasează de la
dreapta spre stânga pentru a returna.
Serviciul se repetă dacă mingea servită atinge fileul şi cade în
careul de serviciu.
În timpul serviciului servantul trebuie:
– să nu-şi să schimbe poziţia mergând sau alergând. Servantul nu
trebuie să fie considerat că îşi schimbă poziţia prin mers sau alergare
Universitatea SPIRU HARET
135
datorită mişcărilor uşoare ale picioarelor care nu afectează semnificativ
poziţia luată de el.
Puteţi câştiga punctul dacă adversarul:
– nu reuşeşte să trimită mingea în careul de serviciu corespunzător
din două încercări;
– trimite mingea în fileu sau în afara liniilor ce delimitează terenul;
– lasă mingea să cadă de două ori înainte de a o lovi;
– aruncă racheta pentru a lovi mingea;
– atinge fileul cu corpul sau racheta în timp ce mingea este în joc
– bagă racheta în celălalt teren pentru a lovi mingea înainte ca
aceasta să treacă fileul;
– poartă sau prinde mingea pe racordajul rachetei;
– atinge mingea cu orice alt obiect sau parte a corpului;
– atinge sau prinde mingea care iese în afara terenului înainte de
contactul cu solul.
5.12. Reguli pentru meciul de dublu
Pentru jocul de dublu terenul trebuie să fie lat de (10,97 m), adică mai
mare cu (1,37 m) pe fiecare latură faţă de terenul pentru jocul de simplu.
Regulile privind încălzirea, tragerea la sorţi şi modalităţile de
câştigare a punctului sunt similare celor de la jocul de simplu.
Ordinea la serviciu la dublu trebuie să fie hotărâtă la începutul
fiecărui set după cum urmează:
– perechea care trebuie să servească în primul joc al fiecărui
set trebuie să hotărască care dintre jucători trebuie să facă aceasta, iar
perechea adversă trebuie să hotărască asemănător pentru al doilea joc.
– partenerul jucătorului care a servit în primul joc trebuie să
servească în al treilea; partenerul jucătorului care a servit în al doilea
joc trebuie să servească în al patrulea joc şi aşa mai departe, în aceeaşi
ordine în toate jocurile următoare ale setului.
Ordinea la primire la dublu trebuie să fie hotărâtă la începutul
fiecărui set după cum urmează:
– perechea care trebuie să primească în primul joc trebuie să
decidă care partener trebuie să primească primul serviciu, iar acel
partener trebuie să continue să primească primul serviciu în oricare joc
impar din acel set.
– perechea adversă trebuie să hotărască care partener trebuie
să primească primul serviciu în al doilea joc şi acel partener trebuie să
continue să primească primul serviciu în oricare joc par din acel set.
– partenerii trebuie să primească serviciul alternativ în fiecare
joc.
Universitatea SPIRU HARET
136
Bibliografie
Alexe Nicu, Teoria şi metodica antrenamentului sportiv, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 1999.
Alexe Nicu, Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România vol. I,
Editura Aramis, Bucureşti, 2002.
American Sport Education Program, Coaching Youth Tennis, Editura
Human Kinetics, 1998.
Brown Jim, Tenis-Trepte spre succes, Editura Teora, Bucureşti, 1997.
Christian Colin, Le Tennis, Une methode complète et moderne pour
apprendre ou se perfectionner, Imprimerie Nouvelle Lescaret,
Paris, 1985.
Cârstea Gheorghe, Educaţie Fizică fundamente teoretice şi metodice, Casa de
Editură Petru Maior, 1999.
Drăgan Aurel, Volei noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2000.
Lăzărescu Alexandru, Teuşdea Claudiu, Tenis. Tehnică, tactică, metodică,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1999.
Postolache Nicolae, Istoria jocului o componentă a istoriei universale din
Ştiinţele ajutătoare şi fotbalul -FRT Şcoala de antrenori 2003.
Segărceanu Aurel, Tenis. Curs, Universitatea Ecologică Bucureşti 1995.
Segărceanu Aurel, Tenis-Tactică Metodică, Editura Quasar Bucureşti, 1998.
Segărceanu Aurel, Tenis pentru copii, Editura Sport-Turism Bucureşti, 1989.
Teuşdea Claudiu, Tenis. Specializare, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2002.
Todea Septimiu, Metodica educaţiei fizice şi sportive ed. II, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2001.
Todea Septimiu, Teoria educaţiei fizice şi sportive, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 1999.
Todea Septimiu, Metodica educaţiei fizice şi sportive ed. I, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 1998.
Viziru Gheorghe, Tenisul a fost, este şi va fi viaţa mea, Editura Pronostic,
Bucureşti, 1998.
Universitatea SPIRU HARET
__

S-ar putea să vă placă și