Noţiunea de infracţiune (atât doctrinară cât şi cea legală) cuprinde anumite

semne juridico - sociale, caracteristice oricărei fapte penale. Aceste semne (grad
prejudiciabil, ilegalitatea, vinovăţia, pasibilitatea de pedeapsă penală) permit a
delimita infracţiunea de alte încălcări de lege, de asemenea şi a determina
trăsăturile specifice ale fiecărei infracţiuni în parte.
Toate componenţele de infracţiune prevăzute în Partea specială a Codului
penal al Republicii Moldova pot fi clasificate în mai multe categorii în funcţie de
proprietăţile care caracterizează obiectul, latura obiectivă, latura subiectivă şi
subiectul infracţiunii. La baza clasificării componenţelor de infracţiune sunt puse
următoarele criterii: gradul prejudiciabil al faptei, modul de descriere a semnelor
componenţei de infracţiune şi specificul structurii acestora.

După gradul prejudiciabil al faptei deosebim:

Componenţa de bază cuprinde totalitatea semnelor obiective şi subiective,

stabilite de legea penală, întotdeauna prezente la săvârşirea unei anumite
infracţiuni, care însă nu prevede semne adiţionale ce măresc sau micşorează
nivelul gradului prejudiciabil al faptei. în majoritatea cazurilor, componenţele
incluse în Partea specială a Codului penal se diferenţiază în două, trei, patru
modalităţi, acest fapt contribuie la individualizarea maximă a gradului prejudiciabil
al faptelor care se aseamănă după caracterul, obiectul atentării, formele vinovăţiei,
asigurând astfel calificarea corectă a faptei şi aplicarea ulterioară a unei pedepse
echitabile. De exemplu, în cazul omorului intenţionat, deosebim componenţa de
bază în alin.1, art. 145 CP al RM; componenţa cu circumstanţe agravante în alin.2,
3, art.145 CP al RM; şi componenţa cu circumstanţe atenuante - în art. 146 CP al
RM (omorul săvârşit în stare de afect)
Componenţa cu circumstanţe agravante - este formată din
componenţa de bază, la care se adaugă anumite condiţii, împrejurări care agravează
pedeapsa penală. Legislaţia penală (art.77 CP al RM) prevede un şir întreg de
circumstanţe agravante, cel mai des întâlnite fiind: (săvârşirea infracţiunii de către
o persoană care anterior a mai săvârşit o infracţiune, recidivă de infracţiuni,
săvârşirea infracţiunii ca îndeletnicire, săvârşirea infracţiunii prin orice formă de
participaţie etc.). Semnele calificative reflectă gradul prejudiciabil al unui anumit
tip de comportament, deoarece denotă o schimbare esenţială a nivelului acestuia,
comparativ cu cel care este oglindit cu ajutorul semnelor componenţei de bază.
Totodată lipsa semnelor calificative sau neconfirmarea lor în procesul urmăririi
penale sau al judecării cauzei nu atrage automat excluderea componenţei de
infracţiune, deoarece fapta comisă poate să conţină semnele componenţei de bază.
Semnele calificative ale componenţei de infracţiune se deosebesc de factorii care
îndeplinesc rolul circumstanţelor agravante sau atenuante. Principala deosebire
între acestea constă în aceia că semnele calificative sunt nu altceva decât un mijloc
legislativ al diferenţierii răspunderii penale, iar în mod facultativ şi al pedepsei
penale (de exemplu, furtul calificat prevăzut de lit.a,b,c,d, alin.2, art.186 CP al
RM). Circumstanţele agravante şi atenuante sunt o metodă de individualizare
numai a pedepsei penale, şi de aceea se iau în vedere doar în cadrul stabilirii
pedepsei, căci ele oferă instanţei de judecată posibilitatea de a spori sau a micşora
mărimea pedepsei penale în limita sancţiunii prevăzute de un articol concret al
Codului penal.

Componenţa cu circumstanţe atenuante este compusă din trăsături

caracteristice ale componenţei de bază, la care se adaugă o împrejurare atenuantă
de natură să micşoreze gradul prejudiciabil al faptei infracţionale. Componenţa
dată poate fi prezentă fie în diferite alineate ale aceluiaşi articol din Codul penal,
fie într-un articol separat (spre exemplu, art. 146 CP al RM - omorul săvârşit în
stare de afect - sau art. 147 CP al RM - pruncuciderea). Pentru componenţele de
infracţiuni privilegiate este prevăzută o pedeapsă mai blândă comparativ cu
componenţele de bază [3, pag.71].

După modul de descriere se deosebesc componenţe simple,

complexe şi alternative.

Componenţa simpla - în descrierea legislativă a acesteia sunt enumerate

toate semnele de componenţă a infracţiunii, date într-un mod unidimensional: un
singur obiect, o singură acţiune, o singură consecinţă, o singură formă de
vinovăţie. Componenţa de infracţiune simplă, spre exemplu, este prevăzută în alin.
1, art.145 CP al RM - omorul intenţionat. Obiect al infracţiunii date este viaţa altei
persoane. Latura obiectivă se caracterizează printr-o singură faptă (acţiune sau
inacţiune) şi survenirea unei singure consecinţe - moartea persoanei. Latura
subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează printr-o singură formă a vinovăţiei
- intenţia.
Componenţa complexă se caracterizează prin două obiecte, două acţiuni sau
prin două forme de vinovăţie [4, pag.117]. în cazul componenţelor cu două obiecte
- fapta infracţională atentează concomitent asupra a două obiecte, drept exemplu al
unei astfel de componenţe poate servi art. 188 CP al RM - tâlhăria, care
concomitent atentează asupra proprietăţii şi asupra personalităţii victimei.
Componenţele cu două acţiuni sunt componenţe latura obiectivă a cărora se
caracterizează prin săvârşirea a două acţiuni. Spre exemplu, în cazul infracţiunii de
viol (art. 171 CP al RM) sunt caracteristice acţiunile de constrângere şi raportul
sexual cu o persoană contrar voinţei sale.
Componenţele cu două forme de vinovăţie - sunt acele componenţe care sunt
caracterizate printr-o atitudine psihică diferită a persoanei vinovate faţă de fapta
săvârşită şi consecinţele infracţionale. Drept exemplu, al acestei componenţe poate
servi alin.4, art.151 CP al RM care prevede răspunderea penală pentru vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul
victimei. în această componenţă, vinovăţia (ca semn al laturii subiective), este
dublă, şi anume intenţia de a cauza vătămarea intenţionată gravă, precum şi
imprudenţa faţă de decesul victimei.
Componenţa alternativă nu prevede o singură faptă infracţională sau o
modalitate de acţiune, ci mai multe variante, existenţa măcar a uneia dintre care
poate servi drept temei pentru atragerea persoanei la răspundere penală. Deci,
componenţele alternative sunt acelea care prevăd în textul de incriminare două sau
mai multe modalităţi de comitere alternative sau chiar urmări alternative.
Componenţa poate fi alternativă numai în privinţa obiectului şi a laturii obiective a
infracţiunii. Această componenţă se divizează în două categorii:
- cu două sau mai multe acţiuni alternative (art.255 CP al RM - înşelarea clienţilor
etc.);
- în care legiuitorul întruneşte în interiorul unei componenţe altele două
(art.188CPal RM-tâlhăria etc.).
După specificul structurii se disting componenţe formale, materiale şi formal
reduse.
Componenţa formală - este acea componenţă în al cărei conţinut legiuitorul
descrie latura obiectivă a infracţiunii limitându-se la un singur semn principal al ei
- fapta prejudiciabilă (art. 163 CP al RM - lăsarea în primejdie, art.371 CP al RM -
dezertarea, art.248 CP al RM - contrabanda, etc.). Astfel de componenţe de
infracţiune se consumă din momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală,
survenirea consecinţelor nu este obligatorie pentru calificarea infracţiunii, iar dacă
şi au survenit careva consecinţe dăunătoare, acestea pot fi luate în vedere de către
instanţa de judecată la stabilirea pedepsei penale. Spre exemplu, infracţiunea de
contrabandă se consideră consumată din momentul trecerii ilegale şi reale a
mărfurilor, obiectelor şi altor valori peste frontiera vamală a Republicii Moldova.

Componenţa materială - este componenţa în latura obiectivă a căreia

legiuitorul a introdus în calitate de semne obligatorii nu numai fapta, dar şi
urmările infracţionale. Aceste urmări pot fi indicate direct după caracter (spre
exemplu, vătămarea gravă a integrităţii corporale, paguba materială etc.), precum
şi după gravitatea faptei (dauna considerabilă, drepturile şi interesele legitime ale
cetăţenilor etc.). Astfel, latura obiectivă a infracţiunilor cu componenţa materială
este caracterizată prin trei semne obligatorii: fapta infracţională (acţiune sau
inacţiune), consecinţele infracţionale precum şi legătura de cauzalitate între fapta şi
consecinţele prejudiciabile. Tipul dat de infracţiuni sunt considerate ca fiind
consumate din momentul survenirii consecinţelor indicate (art.145 CP al RM -
omorul intenţionat, art.227 CP al RM - poluarea solului etc.). Spre exemplu,
infracţiunea de omor intenţionat (alin.1, art.145 CP al RM) este consumată din
momentul survenirii morţii persoanei. Prin urmare, criteriul dat de clasificare a
componenţelor permite de a face o delimitare între infracţiunea consumată şi cea
neconsumată. în cazul dacă a fost săvârşită fapta infracţională, însă nu au survenit
consecinţele prevăzute de legea penală - suntem în prezenţa unei tentative de
infracţiune. în timp ce îndeplinirea tuturor acţiunilor caracteristice laturii obiective
la componenţa formală, indiferent de survenirea consecinţelor, reprezintă o
infracţiune consumată.

Componenţa formal redusă este o astfel de conjponenţă pentru

consumarea căreia nu se cere nici survenirea consecinţelor infracţionale, nici
aducerea spre sfârşit a acelor acţiuni care pot produce consecinţele date. Prin
urmare componenţa de infracţiune este construită în aşa fel, că consumarea
infracţiunii este transferată la o etapă mai preliminară. Spre exemplu, infracţiunea
de tâlhărie (art. 188 CP al RM) se consideră consumată din momentul săvârşirii
atacului în scopul sustragerii bunurilor unei persoane, adică la etapa de tentativă.
Iar consumarea infracţiunii de banditism (art.283 CP al RM) este transferată de
către legiuitor la etapa pregătirii infracţiunii, deoarece latura obiectivă a acestei
componenţe de infracţiune poate să rezide în organizarea unei bande armate. Cu
alte cuvinte, infracţiunea cu o componenţă formal redusă se consumă din
momentul începerii comiterii acţiunii / inacţiunii prejudiciabile care a creat
pericolul real de survenire a consecinţelor infracţionale. Transferarea momentului
consumării infracţiunii la o etapă preliminară a acţiunilor infracţionale are loc în
scopul înăspririi răspunderii penale, de regulă pentru faptele infracţionale mai
grave.
Pe lângă clasificările componenţelor de infracţiune menţionate mai sus, teoria
dreptului penal de asemenea distinge şi astfel de componenţe cum
arfi: generice şi speciale.

Componenţa generică conţine semnele generale ale unei fapte infracţionale.

Cea specială include în sine semne ale unei sau altei varietăţi ale acestei
infracţiuni. O astfel de situaţie în ştiinţa dreptului penal poartă denumirea
de concurenţa normelor penale. în cazul unei concurenţe a normelor prevăzute în
componenţa generică şi cea specială, se aplică norma, în care sunt descrise semnele
componenţei speciale de infracţiune [5, pag.83].

Componenţa de bază cuprinde totalitatea semnelor obiective şi subiective,

stabilite de legea penală, întotdeauna prezente la săvârşirea unei anumite
infracţiuni, care însă nu prevede semne adiţionale ce măresc sau micşorează
nivelul gradului prejudiciabil al faptei. în majoritatea cazurilor, componenţele
incluse în Partea specială a Codului penal se diferenţiază în două, trei, patru
modalităţi, acest fapt contribuie la individualizarea maximă a gradului prejudiciabil
al faptelor care se aseamănă după caracterul, obiectul atentării, formele vinovăţiei,
asigurând astfel calificarea corectă a faptei şi aplicarea ulterioară a unei pedepse
echitabile. De exemplu, în cazul omorului intenţionat, deosebim componenţa de
bază în alin.1, art. 145 CP al RM; componenţa cu circumstanţe agravante în alin.2,
3, art.145 CP al RM; şi componenţa cu circumstanţe atenuante - în art. 146 CP al
RM (omorul săvârşit în stare de afect) [2, pag.143]
.
Componenţa cu circumstanţe agravante - este formată din
componenţa de bază, la care se adaugă anumite condiţii, împrejurări care agravează
pedeapsa penală. Legislaţia penală (art.77 CP al RM) prevede un şir întreg de
circumstanţe agravante, cel mai des întâlnite fiind: (săvârşirea infracţiunii de către
o persoană care anterior a mai săvârşit o infracţiune, recidivă de infracţiuni,
săvârşirea infracţiunii ca îndeletnicire, săvârşirea infracţiunii prin orice formă de
participaţie etc.). Semnele calificative reflectă gradul prejudiciabil al unui anumit
tip de comportament, deoarece denotă o schimbare esenţială a nivelului acestuia,
comparativ cu cel care este oglindit cu ajutorul semnelor componenţei de bază.
Totodată lipsa semnelor calificative sau neconfirmarea lor în procesul urmăririi
penale sau al judecării cauzei nu atrage automat excluderea componenţei de
infracţiune, deoarece fapta comisă poate să conţină semnele componenţei de bază.
Semnele calificative ale componenţei de infracţiune se deosebesc de factorii care
îndeplinesc rolul circumstanţelor agravante sau atenuante. Principala deosebire
între acestea constă în aceia că semnele calificative sunt nu altceva decât un mijloc
legislativ al diferenţierii răspunderii penale, iar în mod facultativ şi al pedepsei
penale (de exemplu, furtul calificat prevăzut de lit.a,b,c,d, alin.2, art.186 CP al
RM). Circumstanţele agravante şi atenuante sunt o metodă de individualizare
numai a pedepsei penale, şi de aceea se iau în vedere doar în cadrul stabilirii
pedepsei, căci ele oferă instanţei de judecată posibilitatea de a spori sau a micşora
mărimea pedepsei penale în limita sancţiunii prevăzute de un articol concret al
Codului penal.

Componenţa cu circumstanţe atenuante este compusă din trăsături

caracteristice ale componenţei de bază, la care se adaugă o împrejurare atenuantă
de natură să micşoreze gradul prejudiciabil al faptei infracţionale. Componenţa
dată poate fi prezentă fie în diferite alineate ale aceluiaşi articol din Codul penal,
fie într-un articol separat (spre exemplu, art. 146 CP al RM - omorul săvârşit în
stare de afect - sau art. 147 CP al RM - pruncuciderea). Pentru componenţele de
infracţiuni privilegiate este prevăzută o pedeapsă mai blândă comparativ cu
componenţele de bază [3, pag.71].