STRATEGII ŞI METODE ACTIVE ÎN EDUCAŢIE

În sens general, strategia se referă la conducerea (managementul) căilor, a metodelor

implicate într-o activitate în vederea atingerii unui scop. Istoria termenului în educaţie
cuprinde accepţiuni sinonime între strategie, metodă sau procedee. Astăzi, conceptul de
strategie se referă la un set de acţiuni de predare orientate intenţionat către atingerea unor
finalităţi specifice, în timp ce metodele sunt căile prin care sunt atinse acestea, vizând
obiective concrete, iar procedeele sunt instrumentele de lucru, subordonate metodelor.
Strategia didactică este modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să
acceadă la cunoaştere şi să-şi dezvolte capacităţile intelectuale, priceperile, deprinderile,
aptitudinile, sentimentele şi emoţiile. Ea se constituie dintr-un ansamblu complex şi circular
de metode, tehnici, mijloace de învăţământ şi forme de organizare a activităţii,
complementare, pe baza cărora profesorul elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea
realizării cu eficienţă a învăţării.
Cadrul de organizare a strategiilor instruirii propus de Dan Potolea cuprinde
următoarele componente:
 modul de organizare al elevilor (frontal, individual, grupal);
 tipul de învăţare;
 sarcina de învăţare comună/ diferenţiată
 dirijarea învăţării (controlată, semi-independentă, independentă)
 metode şi mijloace
Strategiile didactice interactive au în vedere provocarea şi susţinerea învăţării active
în cadrul căreia, cel ce învaţă acţionează asupra informaţiei pentru a o transforma într-una
nouă, personală, proprie. În sens constructivist, folosind aceste strategii, profesorul îl
determină pe elev să devină răspunzător şi participant în procesul construirii sensurilor
informaţionale, prin rezolvări de probleme, prin explorări şi cercetări sau aplicând ceea ce a
dobândit în contexte noi, diferite.
Strategiile didactice interactive ca strategii de grup, presupun munca în colaborare a
elevilor organizaţi pe microgrupuri sau echipe de lucru în vederea atingerii unor obiective
preconizate (soluţii la o problemă, crearea de alternative). Se bazează pe sprijinul reciproc în
căutare-cercetare şi învăţare, stimulează participările individuale, antrenând subiecţii cu toată
personalitatea lor (abilităţi cognitive, afective, volitive, sociale). Solicită efort de adaptare la
normele de grup, toleranţă faţă de opiniile, părerile colegilor, dezvoltând capacităţile
autoevaluative. Sunt strategii de interacţiune activă între participanţii la activitate (elev-elev,
elev-profesor).
Strategiile didactice presupun selecţionarea, organizarea metodelor, tehnicilor şi
mijloacelor şi aplicarea lor în încercarea de a atinge obiectivele pedagogice specifice.
Criteriile de apreciere a eficienţei unei strategii didactice sunt următoarele:
 gradul de plăcere în învăţare pe care-l conferă strategia didactică elevilor, motivându-i
intrinsec să-şi construiască propriile înţelesuri şi să interiorizeze cunoştinţele noi;
 eficienţa învăţării, nivelul de însuşire al cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor şi
de atingere a obiectivelor propuse;
 eficienţa în formarea şi dezvoltarea abilităţilor de a folosi ceea ce au învăţat;
 raportul dintre necesarul de timp solicitat de strategia didactică aleasă şi timpul
disponibil;
 relaţia de eficienţă şi de complementaritate dintre metodele, tehnicile, mijloacele
didactice şi formele de organizare a activităţii, ca părţi componente ale strategiei
didactice.
STRATEGII – MOD DE ORGANIZARE A ÎNVĂŢĂRII - METODE - PROCEDEE – OPERAŢII:

DIFERENŢIERI TERMINOLOGICE

Ansamblul metodelor, mijloacelor şi al

modurilor de organizare a învăţării

STRATEGIA

Un grupaj de metode sau de procedee care

operează într-o anumită situaţie de învăţare

MODUL DE ORGANIZARE
A ÎNVĂŢĂRII

Un ansamblu organizat al procedeelor sau modurilor de

realizare practică a operaţiilor de învăţare

METODA
OBS! - CONŢINUTUL ESTE VEHICULAT DE METODĂ, FIIND SUBORDONAT OBIECTIVELOR;
- METODA ESTE SELECTATĂ ŞI INSTRUMENTATĂ DE PROFESOR, CARE DEVINE
FACILITATOR,
PERSOANĂ – RESURSĂ, EVALUATOR;
- METODA ESTE UTILIZATĂ ŞI VALORIFICATĂ CREATIV PENTRU ATINGEREA
OBIECTIVELOR;

Sumă de operaţii

PROCEDEUL

Cei mai mici paşi pe care îi face elevul în

rezolvarea sarcinilor didactice

OPERAŢIILE

2
 RELAŢII OBIECTIVE – CONŢINUT – METODE - EVALUARE

OBIECTIVE

EVALUARE FACTORI IMPLICAŢI

ÎN SISTEM:
PROFESOR- ELEV

SISTEM DE INSTRUIRE CONŢINUTUL

ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

MIJLOACE

METODE ORGANIZAREA
ACTIVITĂŢII DE
INSTRUIRE

3
 METODELE ACTIVE ÎN EDUCAŢIE sunt metode moderne, participative, punând
accent pe colaborarea elevilor, fiind deci centrate pe elev, nu pe profesor şi vizează
dezvoltarea personală a elevului care, construind şi descoperind cunoştinţele, se construieşte
şi se descoperă pe sine; acest dublu traseu orientat face posibilă iniţierea, dar şi iniţiativa
elevilor. Varianta dimensionată social a metodelor active este metoda învăţării prin
colaborare, prin munca în grupe clasa este transformată dintr-un grup amorf într-o
colectivitate dinamică şi coerentă.
În acelaşi timp, metodele active sunt metode de eficientizare a învăţării având drept
scop dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare ale elevilor, fără a fi neglijate însă
activităţile de asimilare de cunoştinţe teoretice.
Aceste metode acordă un spaţiu larg iniţiativei elevilor, fiind demersuri didactice
interactive, nu pasive. Elevii vor corela ansamblul de cunoştinţe teoretice (savoirs) cu
capacităţile de a utiliza cunoştinţele (savoir-faire), exersându-şi astfel competenţa umană
fundamentală, şi anume, competenţa de comunicare.
Diferenţele dintre diferitele tipuri de metode pot fi sesizate din tabelul anexat, care
surprinde şi rolurile protagoniştilor procesului instructiv-educativ.

Metoda Dogmatică Socratică Activă Non-directivă

(expozitivă) (interogativă)
Conţinutul repetat regăsit Recreat creat
învăţării
Profesorul deţinător al cunoştinţelor incitator arbitru- prezenţă
şi, deci, al puterii expert estompată,
,,ştearsă”
Elevul prezenţă estompată, orientat Activ eliberat
,,ştearsă”

Metodele active reclamă un număr mare de ore de pregătire din partea profesorului,
eforturi de proiectare, eforturi de timp etc.

1. TERMENII-CHEIE INIŢIALI

Metoda termenii-cheie iniţiali este o tehnică menită să stimuleze elevii să-şi

(re)actualizeze unele dintre cunoştinţele anterioare care au o anumită legătură cu
tema/subiectul lecţiei. Prin acesta elevilor li se trezeşte interesul şi sunt motivaţi pentru
activitate, determinându-i să-şi stabilească scopuri pentru investigaţia pe care urmează s-o
realizeze.
Profesorul alege 4-5 termeni/noţiuni-cheie pe care îi scrie pe tablă. Elevii, în perechi,
decid, prin discuţie sau prin brainstorming, desfăşurate pe durata a 4-5 minute, ce relaţie
poate exista între aceşti termeni. Termenii sunt puşi în relaţie unii cu alţii; relaţia poate fi una
cronologică, de cauzalitate sau de succesiune logică.
După ce perechile au ajuns la o concluzie privind legătura dintre termeni, profesorul le
cere elevilor să citească cu atenţie textul pentru a descoperi termenii avansaţi iniţial şi relaţia
dintre aceştia. Ei trebuie să compare relaţia existentă între termenii-cheie aşa cum apare ea în
text, cu cea anticipată de ei în cadrul discuţiei iniţiale, anterioare citirii textului.
Această tehnică de predare-învăţare are următoarele roluri:

4
  A focaliza atenţia şi interesul elevilor asupra unor noţiuni/termeni, cu rol esenţial în
înţelegerea textului;
 A-i determina pe elevi să anticipeze legătura posibilă dintre termenii daţi, solicitându-
le gândirea şi imaginaţia.
Această metodă poate fi utilizată în fazele de evocare şi realizare a sensului. Ea poate
fi utilizată însă şi în etapa de reflecţie sub forma termenii-cheie revizuiţi.
Elevii, după studierea textului, descriu/prezintă relaţia care există între termenii-cheie
aşa cum apare ea în text. Prin aceasta se descoperă structura cognitivă ce include termenii-
cheie iniţiali, aşa cum o prezintă textul. Poate fi utilă şi realizarea unui ,,ciorchine” cu aceşti
termeni, relevându-se astfel, mai bine, relaţiile dintre conceptele avansate iniţial.

2. BRAINSTORMING (,,furtună în creier”, ,,asaltul de idei”)

Metoda brainstorming este un mod simplu şi eficient de a genera idei noi, fiind cea
mai răspândită tehnică de stimulare a creativităţii în condiţiile activităţii în grup. Şedinţele de
brainstorming se fundamentează pe două principii:
1. Cantitatea determină calitatea
Participanţii trebuie să emită cât mai multe idei. Cu cât ne vin în minte mai multe
idei, cu atât cresc şansele de a găsi ideile valoroase şi folositoare în soluţionarea unei
probleme. Unele idei ar putea părea bizare sau imposibil de realizat, dar acest fapt nu
este rău. Uneori cele mai năstruşnice idei ne determină să ne gândim la alte idei cu
valoare deosebită. Asociaţia liberă, spontană de idei, conduce la apariţia unor noi idei
viabile şi inedite.
2. Amânarea evaluării/judecării celorlalţi dă posibilitatea fiecărui participant la
şedinţele de brainstorming să emită orice idee referitoare la problema în cauză, să se
elibereze de orice fel de cenzură. brainstorming-ul poate fi caracterizat ca o
metodă/tehnică/strategie care nu tolerează nici un fel de critică.
Reguli derivate din aceste principii:
 Stimularea unor producţii cât mai mare de idei;
 Preluarea ideilor emise de alţii şi fructificarea lor prin ajustări succesive şi
asociaţii libere asemenea unei reacţii în lanţ;
 Suspendarea oricărui gen de critică;
 Manifestarea liberă a imaginaţiei.
Brainstorming-ul se poate realiza în perechi sau în grup. Toate ideile produse se
notează. În faza emiterii/producerii de idei trebuie încurajată participarea tuturor membrilor
grupului chiar dacă uneori se desemnează un conducător de şedinţă. Mânuită cu
profesionalism, flexibilitate şi inspiraţie brainstorming-ul este o metodă accesibilă, relativ
simplă şi eficientă de învăţare care stimulează creativitatea şi, pe această bază, dezvoltarea
gândirii critice, constructive.

3. TEHNICA ,,CIORCHINELUI”

Metoda ,,ciorchinelui” este o tehnică de predare-învăţare care încurajează pe elevi să

gândească liber şi deschis. Ciorchinele este un ,,brainstorming necesar”, prin care se
stimulează evidenţierea legăturilor (conexiunilor) dintre idei; o modalitate de a
construi/realiza asociaţii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor.
Dincolo de aceasta, ciorchinele este o tehnică de căutare a căilor de acces spre
propriile cunoştinţe, credinţe şi convingeri, evidenţiind modul propriu al individului de a
înţelege o anumită temă, un anumit conţinut.

5
 Tehnica realizării unui ciorchine presupune parcurgerea câtorva paşi. În formă
imperativă, paşii de urmat presupun respectarea următoarelor prescripţii:
 Scrieţi un cuvânt sau o propoziţie-nucleu în mijlocul tablei, al unei hârtii de flipchart
sau al unei pagini de caiet;
 Începeţi să scrieţi cuvinte sau sintagme care vă vin în minte în legătură cu
tema/problema pusă în discuţie (scrisă în mijloc);
 Legaţi cuvintele sau ideile produse de cuvântul, sintagma sau propoziţia-nucleu
iniţială, stabilită ca punct de plecare, prin trasarea unor linii care evidenţiază
conexiunile dintre idei (conexiuni pe care le intuiţi sau despre care credeţi că există);
 Scrieţi toate ideile care vă vin în minte în legătură cu tema/problema propusă, până la
expirarea timpului alocată acestei activităţi sau până aţi epuizat toate ideile care vă vin
în minte. Rezultă o structură ca cea din anexa.
Reguli pentru utilizarea tehnicii ,,ciorchinelui”
 Scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema/problema pusă în discuţie.
 Nu judecaţi/evaluaţi ideile propuse, ci doar notaţi-le.
 Nu vă opriţi până nu epuizaţi toate ideile care vă vin în minte sau până nu expiră
timpul alocat; dacă ideile refuză să vină, insistaţi şi zăboviţi asupra temei până ce vor
apărea unele idei.
 Lăsaţi să apară cât mai multe şi mai variate conexiuni între idei; nu limitaţi nici
numărul ideilor, nici fluxul legăturilor dintre acestea.
Ciorchinele este o tehnică flexibilă care poate fi utilizată atât individual, cât şi ca
activitate în grup. Când se aplică individual, tema pusă în discuţie trebuie sa fie familiară
elevilor. În acest caz, utilizarea ciorchinelui poate reprezenta o pauză în brainstorming-ul
de grup dând posibilitatea elevilor să gândească în mod independent. Folosită în grup,
tehnica ciorchinelui dă posibilitatea fiecărui elev să ia cunoştinţă de ideile altora, de
legăturile şi asociaţiile dintre idei realizate de colegii săi.
Tehnica ciorchinelui poate fi utilizată în mod liber, fără nici un fel de prescripţii sau
restricţii sau prin indicarea prealabilă a unor categorii de informaţii pe care profesorul le
aşteaptă de la elevi. În acest caz este vorba despre ciorchinele semidirijat.
Tehnica ciorchinelui poate fi folosită în special în faza de evocare, dar şi în cele de
realizare a sensului şi de reflecţie. În etapa de reflecţie se utilizează adesea „ciorchinele
revizuit”, în care elevii sunt ghidaţi prin intermediul unor întrebări, în gruparea informaţiilor
în funcţie de anumite criterii. Prin aceasta se fixează mai bine ideile şi se structurează
informaţiile facilitându-se reţinerea şi înţelegerea lor. Adesea poate rezulta un ciorchine cu
mai mulţi sateliţi.

4. METODA MOZAIC (eng. jigsaw puzzle ,,mozaic”)

Metoda „mozaic” (metoda grupurilor interdependente) este o metodă prin care se

promovează învăţarea prin colaborare şi cooperare între elevi (team-learning), ea presupune
ca elevii să se ajute unii pe alţii să înveţe. Poate fi utilizată atunci când elevii citesc un text,
ascultă o prezentare sau realizează un studiu de grup, în orice domeniu din curriculum şi cu orice
grupă de vârstă. Ca şi alte activităţi de învăţare prin cooperare, metoda Mozaic foloseşte grupuri
casă (iniţiale) şi grupuri de experţi.
Metoda Mozaic îi ajută pe toţi elevii să studieze şi să înveţe întregul material. Ei devin
„experţi” pe măsură ce „predau” unul altuia părţi din materialul care trebuie învăţat. În acest mod,
fiecare elev are un rol activ în procesul de predare şi învăţare şi experimentează înţelegerea şi
gândirea la nivel înalt. Este bine ca grupurile să fie formate din patru-cinci membri. Aceste grupuri
trebuie să fie formate din elevi cât mai diferiţi. Merită să ne ocupăm să îi învăţăm pe elevi să
lucreze eficient în grupuri, în special în grupul „casa”.

6
 Metoda Mozaic poate fi utilizată pe parcursul unei singure lecţii, de cincizeci de minute, sau
pe parcursul mai multor lecţii. Pentru a câştiga timp, elevii pot citi materialul acasă sau asculta
lecţia sau efectua experienţele la şcoală în altă zi, pentru a avea mai mult timp pentru activităţile de
tip mozaic. Ar fi bine să fie pregătite din timp întrebările care să conducă discuţiile în grupurile de
experţi. Aceste întrebări pot fi scrise pe tablă sau tipărite şi împărţite grupurilor. Elevilor li se poate
da un material de citit, dar de asemenea li se poate prezenta un subiect, sau pot fi antrenaţi în alte
tipuri de activităţi stimulante.
Există două variante ale acestei metode: mozaic I şi mozaic II.

4.1 MOZAIC I

Această tehnică de predare-învăţare presupune parcurgerea următorilor paşi:

a) Pregătirea materialului de studiu
Profesorul stabileşte tema de studiu şi o împarte în 4 sau 5 subteme, atâtea câte grupuri
de lucru s-au constituit iniţial). Se discută pe scurt titlul textului şi subiectul pe care îl va
trata. Elevilor li se explică că sarcina lor este să înţeleagă textul. La sfârşitul orei,
fiecare persoană trebuie să fi înţeles textul.
b) Constituirea grupurilor de lucru iniţiale, grupuri „casă”
Clasa de elevi se împarte în grupuri de câte 4-5 elevi. Se utilizează diverse criterii de
grupare a elevilor. Unul dintre acestea poate fi următorul: elevii numără de la 1 la 4/5
astfel încât fiecare elev să aibă un număr cuprins între 1 şi 4/5.
c) Constituirea grupurilor de ,,experţi” şi rezolvarea sarcinii de lucru
Elevii cu numărul 1 vor forma un grup, cei cu numărul 2 al doilea grup, ş.a.m.d. Dacă
clasa este foarte numeroasă, s-ar putea să fie nevoie ca profesorul să facă două grupuri de
numărul 1. Elevilor li se explică ca grupurile formate din cei cu numărul 1, 2, 3, 4, 5 se
vor numi de acum ,,grupuri de experţi”.
Fiecare grup de experţi are sarcina de a studia o anumită parte de text, repartizată de
profesor. Elevii din fiecare grupă trebuie să discute conţinutul de idei al părţii din text
care le revine, s-o înţeleagă cât mai bine şi să hotărască modul în care o pot preda cât mai
adecvat, pentru că urmează să se întoarcă la grupul lor originar pentru a preda această
parte celorlalţi. Este important ca fiecare membru al grupului de experţi să înţeleagă că
el este responsabil de predarea acelei porţiuni a textului celorlalţi membri ai grupului
iniţial. Strategiile de predare şi materialele folosite rămân la latitudinea grupului de
experţi.
Exemplu de grupare a elevilor pentru metoda „Mozaic”:

Gr Expert. 1 Gr Expert. 2 Gr Expert. 3 Gr Expert. 4

Gr. casă A Elev 1A Elev 2A Elev 3A Elev 4A
Gr. casă B Elev 1B Elev 2B Elev 3B Elev 4B
Gr. casă C Elev 1C Elev 2C Elev 3C Elev 4C
Gr. casă D Elev 1D Elev 2D Elev 3D Elev 4D

d) Revenirea elevilor experţi în grupurile iniţiale şi predarea conţinutului pregătit

celorlalţi colegi.
După ce grupurile de experţi şi-au încheiat lucrul, fiecare individ se întoarce la grupul
său iniţial şi predă celorlalţi conţinutul pregătit. Experţii transmit cunoştinţele asimilate,
reţinând la rândul lor cunoştinţele pe care le transmit colegii lor, experţi in alte subteme.
Modalitatea de transmitere trebuie să fie scurtă, concisă, atractivă, putând fi însoţită de
diverse materiale şi suporturi audio-vizuale, computerul etc. Prin predarea reciprocă se
realizează cea mai bună învăţare a unui conţinut informaţional. La sfârşitul lecţiei

7
 fiecare elev trebuie să stăpânească conţinutul întregului text şi nu doar a părţii la
învăţarea căreia a participat ca expert.
Când se realizează predarea reciprocă, elevii pot cere expertului clarificări suplimentare
în legătură cu fragmentul pus în discuţie. Dacă mai există nelămuriri şi neclarităţi, cei în
cauză pot adresa întrebări şi altor experţi din acel grup. Dacă persistă anumite dubii
referitoare la o problemă, acestea ar trebui cercetate până la clarificarea lor adecvată.
Profesorul monitorizează predarea asigurându-se că informaţia şi cunoştinţele se transmit
şi se asimilează corect. Dacă grupurile de experţi se împotmolesc, profesorul poate să le
ajute să depăşească situaţia.
e) Răspunderea individuală şi de grup
Grupurile sunt responsabile de însuşirea întregului material de către toţi membrii.
f) Evaluarea
Elevilor li se poate cere să demonstreze ce au învăţat în mai multe feluri: printr-o
prezentare a materialului predat de colegi în faţa clasei, printr-un test, prin răspunsuri
orale la întrebări, fiecărui elev i se adresează o întrebare la care trebuie să răspundă fără
ajutorul echipei etc.

4.2 MOZAIC II

Această metodă MOZAIC II se diferenţiază de varianta prezentată anterior prin faptul

ca activitatea este mai îndeaproape dirijată.
Demonstraţie
1) Pregătirea scenei
Profesorul le explică elevilor ca se va desfăşura o activitate de învăţare prin cooperare
numită MOZAIC II. Fiecare va trebui să înveţe toată lecţia, dar fiecare va deveni expert
în una din părţile lecţiei, pe care o va preda celorlalţi.
2) Gruparea elevilor în grupuri ,,casă” de patru-cinci membri
3) Lectura textului
Profesorul distribuie exemplare din text tuturor elevilor. Se distribuie de asemenea
fiecărui membru al grupului o altă fişă de expert, astfel încât maximum două persoane
dintr-un grup să aibă aceeaşi fişă. Aceste fişe conţin întrebări care ghidează lectura
textului de către expert. Fişele sunt diferite pentru că, mai târziu, fiecare persoană va
trebui să-i ajute pe ceilalţi membri ai grupului ,,casă” să înveţe acele lucruri din text care
apar pe fişa sa. Toată lumea citeşte textul integral, acordând însă atenţie sporită părţilor în
care se află răspunsurile la acele întrebări.
4) Studiul textului în grupuri de experţi
Se pregătesc patru mese separate pentru cele patru grupuri de experţi. Dacă un grup e
mai mare de şase, împărţiţi-l în două. Stabiliţi un moderator al discuţiilor pentru fiecare
grup. Reamintiţi-le regulile:
 Toată lumea participă. Nimeni nu domină.
 Grupul cade de acord asupra sensului întrebării sau asupra a ceea ce li se cere să facă
înainte de a răspunde.
 Când nu li pare clar ceea ce s-a spus, reformulează cu propriile cuvinte pentru a fi
siguri că au înţeles.
 Toată lumea se ocupă de acelaşi lucru.
Grupurile vor avea la dispoziţie 20 de minute pentru a discuta întrebările şi pentru a
stabili răspunsurile. Probabil au identificat deja locurile din text unde se află
răspunsurile, acum trebuie să-şi noteze răspunsurile pe care grupul le formulează.
Profesorul circulă printre grupuri ca să le ajute să se concentreze pe sarcina de lucru şi
pentru eventuale clarificări.

8
 5) Experţii predau textul grupurilor ,,casă”
Când s-a încheiat timpul de studiu, cereţi elevilor să se întoarcă la grupurile ,,casă”. Aici
fiecare va prezenta, în aproximativ cinci minute, ce a învăţat în grupul de experţi. Sarcina
expertului nu este doar cea de a ,,raporta”, ci şi cea de a pune întrebări şi de a răspunde la
întrebări, până este sigur că toată lumea a învăţat partea sa de text.
6) Evaluarea procesului
Profesorul cere fiecărei persoane să scrie cu ce a contribuit la discuţie şi cum ar fi putut să
se desfăşoare mai bine activitatea.

Avantaje
Strategia mozaicului este focalizată pe dezvoltarea capacităţilor de ascultare, vorbire,
cooperare, reflectare, gândire creativă şi rezolvare de probleme. Astfel, elevii trebuie să
asculte activ comunicările colegilor, să fie capabili să expună ceea ce au învăţat, să coopereze
în realizarea sarcinilor, să găsească cea mai potrivită cale pentru a-i învăţa şi pe colegii lor
ceea ce au studiat.

5. METODA ,,ŞTIU/VREAU SĂ ŞTIU/AM ÎNVĂŢAT”

 este o tehnică utilizată cu precădere în faza de evocare, dar şi în cea de realizare a

sensului, fiind o modalitate de conştientizare de către elevi a ceea ce ştiu sau cred că ştiu
referitor la un subiect, o problemă şi, totodată, a ceea ce nu ştiu (sau nu sunt siguri că ştiu)
şi ar dori să ştie/să înveţe.
Paşii metodei/Procedura:
 Profesorul anunţă subiectul/tema lecţiei şi realizează un tabel cu următoarele
coloane:

ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT

(Ce credem că ştim?) (Ce vrem să ştim?) (Ce am învăţat?)

 În faza de evocare, li se cere elevilor să inventarieze-procedând individual, prin

discuţii în perechi sau în grup-ideile pe care consideră că le deţin cu privire la
subiectul/tema investigaţiei ce va urma. Aceste idei sunt notate în rubrica ŞTIU.
 Totodată ei notează şi ideile despre care au îndoieli sau ceea ce ar dori să ştie în
legătură cu tema respectivă (eventual, pot formula întrebări la care se aşteaptă
găsirea răspunsului în lecţie). Aceste idei/întrebări sunt grupate în rubrica VREAU
SĂ ŞTIU.
 Urmează, apoi, studierea unui text, realizarea unei investigaţii sau dobândirea unor
cunoştinţe referitoare la acel subiect, cunoştinţe selectate de profesor.
 Prin metode şi tehnici adecvate, elevii învaţă noile cunoştinţe, iar, în faza de realizare
a sensului/înţelegere, ei inventariază noile idei asimilate pe care le notează în
rubrica AM ÎNVĂŢAT.
 În încheierea lecţiei, elevii revin la schema S/V/Î, care apare pe tablă, ca un
centralizator, în care apar notate ideile corespunzătoare, evidenţiindu-se, foarte clar,
situaţia de plecare/ceea ce ştiau elevii (idei consemnate în rubrica ,,Ştiu”), aspectele şi
întrebările la care au dorit să găsească răspunsuri (consemnate în rubrica ,,Vreau să
ştiu”) şi ceea ce au dobândit în urma activităţii/procesului de învăţare (idei
consemnate în rubrica ,,Am învăţat”). Dacă unele întrebări au rămas fără răspuns şi
dacă apar întrebări noi, acestea pot fi folosite ca punct de plecare pentru investigaţii
ulterioare.

9
 6. METODA CUBUL

 este o tehnică de eficientizare a învăţării prin care se evidenţiază activităţile şi

operaţiile de gândire care sunt implicate în învăţarea unui conţinut;
 este o strategie de predare, utilizată pentru studierea unei teme din perspective
diferite, prin care se realizează implicarea elevilor în înţelegerea unui conţinut
informaţional.
 este o metodă activă care poate fi utilizată atât în etapa de evocare, cât şi în cea de
reflecţie;
Etapele metodei/procedura:
 Profesorul confecţionează, în prealabil, un cub pe le cărui feţe notează instrucţiuni de
tipul celor de mai jos. În cazul elevilor mai mici, acţiunile şi operaţiile solicitate pot fi
însoţite de cerinţe suplimentare cu caracter mult mai concret, de tipul celor scrise în
paranteză.
 1. Descrie! (Cum arată?)
 2. Compară! (Cu cine/ce se aseamănă şi de cine/ce diferă?)
 3. Asociază! (La ce te face să te gândeşti?)
 4. Analizează! (Ce conţine, din ce e făcut?)
 5. Aplică!
 6. Argumentează pro sau contra! (E bun sau rău? De ce?)
 Profesorul anunţă tema/subiectul pus în discuţie.
 Elevii citesc un text sau realizează o investigaţie pe o temă dată. Activitatea se poate
realiza individual, în perechi sau în grup.
 Dacă alegeţi să lucraţi în echipă, împărţiţi mai întâi clasa în şase grupe, fiecare grupă
urmând să examineze perspectiva unei ,,feţe” a cubului, indicată de profesor (de
exemplu, grupa numărul 1 va realiza descrierea, grupa numărul 2 va realiza
compararea etc. ).
 Individual, membrii fiecărei echipe fac un exerciţiu de scriere liberă de 3-4 minute
pentru faţa pe care le-o indică profesorul (de exemplu, fiecare membru al echipei
numărul 1 realizează descrierea individual etc. ).
 Urmează apoi o discuţie în grup de şase minute. Se apreciază ceea ce este reuşit în
scrierea fiecăruia, se pun întrebări care să genereze o nuanţare a celor prezentate (Aş
vrea să ştiu de ce…, M-ar interesa să aflu mai multe despre…, Nu mi-e foarte clar ce
ai vrut să spui…).
 La final, are loc activitatea frontală. Fiecare echipă îşi va fi stabilit un raportor care
citeşte în faţa clasei ,,produsul” grupei. Se oferă în total 6 minute pentru această
prezentare, adică un minut pentru fiecare faţă a cubului.
O altă variantă a CUBULUI constă în împărţirea sarcinilor de lucru prin aruncarea
cuburilor precum un zar. Profesorul poate împărţi fişe cu cerinţe celor şase grupuri. Este
bine să li se sugereze elevilor că răspunsurile pot fi originale şi că-şi pot folosi imaginaţia
dacă nu găsesc un corespondent în realitate.
Pentru a oferi exemplul său este bine ca profesorul să scrie şi el în timpul acestei
activităţi, demonstrând astfel că este membru al grupului, al clasei.
Este preferabil ca activităţile elevului să urmeze ordinea indicată, în acest sens feţele
cubului ar putea fi numerotate (vezi supra), pentru că urmează paşii de la simplu la complex,

10
dar nu este neapărat obligatoriu acest lucru şi nici ca toate feţele cubului să fie parcurse, mai
ales dacă profesorul alege să aplice metoda individual.
Se poate începe cu rezolvarea sarcinii indicate pe oricare faţă a cubului. Important este
ca elevii să realizeze sarcinile şi să înţeleagă sensul acestora pentru activitatea de învăţare.

7. METODA "SINELG"

(SISTEMUL INTERACTIV DE NOTARE PENTRU EFICIENTIZAREA LECTURII ŞI GÂNDIRII)

 este o metodă/tehnică de menţinere a implicării active a gândirii elevilor în citirea unui text,
de monitorizare a gradului de înţelegere a unui conţinut de idei, de învăţare eficientă;
 este o modalitate de codificare a textului care permite celui care învaţă să citească şi să
înţeleagă în mod activ şi pragmatic un anumit conţinut;
 este o metodă utilizată preponderent în faza de realizare a sensului (învăţare,
comprehensiune) bazat pe evocare-realizarea sensului-reflecţie.

PAŞII METODEI:
1. Pregătirea textului şi anunţarea tipului de activitate SINELG

2. Evocarea
 Înainte de a începe lectura textului, profesorul le cere elevilor să noteze tot ceea ce ştiu
sau cred că ştiu despre tema/problema care va prezentată în text. Ei sunt atenţionaţi că
nu vor fi criticaţi dacă ceea ce vor scrie este corect sau nu, important este să scrie tot ce le
vine în minte referitor la acea temă, la acel subiect, solicitându-şi astfel, gândirea şi
imaginaţia.
 Ideile produse de elevi sunt inventariate şi scrise pe tablă sau pe o folie de retroproiector.
Orice neconcordanţe de păreri sunt discutate încercând să existe un acord minimal cu
privire la ceea ce se reţine (se notează).
 Având în vedere conţinutul textului, profesorul pune anumite întrebări pentru a
direcţiona gândirea elevilor, pentru a releva unele aspecte la care ei nu s-au gândit,
pentru a le stârni curiozitatea şi a-i implica în citirea/studierea atentă a textului.

3.Rezolvarea sarcinilor de lucru

 Elevii sunt invitaţi să citească textul cu atenţie şi pe măsură ce citesc trebuie să facă pe
marginea lui nişte semne care au o anumită semnificaţie:
a)să pună o bifă (,,√”) pe marginea textului acolo unde conţinutul de idei confirmă ceea ce ei ştiau
deja sau cred că ştiu;
b)să pună un minus (,,-„)acolo unde informaţia citită contrazice sau este diferită de ceea ce ştiau
sau credeau că ştiu;
c)să pună un plus (,,+”) în cazul în care informaţia citită este nouă pentru ei;
d)să pună semnul întrebării (,,?”) în dreptul ideilor care li se par confuze, neclare, sau în cazul în
care doresc să ştie mai multe despre un anumit lucru sau aspect;
 Pe măsură ce elevii au înaintat în citirea textului pe marginea lui au apărut aceste
patru semne, în funcţie de nivelul cunoştinţelor şi de gradul înţelegerii acestora.
Aceste semne relevă o anumită relaţie a cititorului cu textul, cu conţinutul său de idei.
 După terminarea lecturării textului, urmează o scurtă pauză pentru a da posibilitatea
elevilor să reflecteze puţin asupra a ceea ce au citit. Apoi elevii revin la lista de idei
realizată înainte de a citi textul şi discută în perechi despre ce şi cât din cunoştinţele
şi convingerile fiecăruia s-au confirmat sau nu, comparând lista de idei proprii cu
textul citit şi adnotat (pe marginea lui au apărut semnele indicate).

11
 4.Reflecţie. Evaluare
 Pentru a monitoriza ideile textului şi gradul de înţelegere a acestora este utilă
realizarea unui tabel cu patru coloane corespunzătoare celor patru categorii de semne
utilizate şi notate pe marginea textului, asemănător celui de mai jos:

√ + - ?

 Discuţia în grup a conţinutului de idei a textului prin raportarea lor la ideile iniţiale
notate pe tablă, folie sau pe phlipchart relevă câştigul de informaţie lămuritoare şi,
eventual, aspectele încă neelucidate pentru a căror clarificare sunt necesare alte surse
de informare.
 Discuţia finală poate fi una plăcută şi interesantă, mai ales dacă apar noi întrebări sau
dezacordul dintre participanţi persistă.

CONCLUZII:
 SINELG este o metodă utilă pentru realizarea unei învăţări eficiente şi durabile bazată pe
implicarea cognitivă activă în lecturarea unui text, pe monitorizarea propriei înţelegeri a
conţinutului de idei al acestuia;
 Procesul aferent acestei metode este unul de durată (în funcţie de mărimea şi dificultatea
textului) care angajează elevii într-un efort de gândire şi înţelegere autentic, cu efecte
formative asupra personalităţii lor.
 În funcţie de vârstă şi de nivelul intelectual al elevilor numărul semnelor poate fi mai mic.
De exemplu, se poate cere elevilor de vârstă şcolară mai mică să folosească doar două semne:
semnul plus (,,+”) pentru ,ştiam” şi semnul (,,-„) sau semnul întrebării (,,?”) pentru ,,asta nu
ştiam”.

8. RELAŢIONARE IMAGINE- TEXT

Obiectiv formator: realizarea corespondenţei imagine-text;

Obiective elevi:
a) lectura fragmentelor de text;
b) identificarea imaginilor corespunzătoare fragmentelor ;
c) identificarea conectorilor logici necesari pentru a reconstitui povestea –în imagini -
prin text ;
d) confruntarea reprezentărilor ;
e) dezvoltarea operaţiilor transversale ale gândirii (argumentare, justificare, deducţia)

II. Materiale folosite:- fragmente decupate din text

- imagini ( asociate textului).
III. Scenariu 1 :
a) organizarea participanţilor în perechi;
b) distribuirea imaginilor pentru a fi manipulate şi descifrate;
c) se distribuie decupajele de text şi se lecturează ;
d) punerea în comun text-imagine şi stabilirea corespondenţelor ;
e) justificarea alegerii realizate ;
f) realizarea cronologiei - text

12
 - imagine

Scenariu 2 :
a) organizarea în două “grupuri-perechi”;
b) se distribuie fiecărui participant din gr. A câte un fragment din text ;
c) se distribuie fiecărui membru din grupul B câte 1-2 imagini ;
d) grupul B descifrează imaginile
e) fiecare membru al gr. B esenţializează imaginea într-o întrebare (întrebarea trebuie să
vizeze acţiunea şi nu detaliile);
f) membrii gr. A identifică fragmentul de text corespunzător imaginii ( până la epuizarea
fragmentelor de text ) ;
g) realizarea corespondenţelor ;
h) realizarea cronologiei - imagine
- text

Scenariu 3:
a) elevii lucrează individual;
b) se distribuie fragmentele de text;
c) sarcina elevilor :- să descifreze textul;
- să realizeze un desen reprezentativ pentru textul respective;
d) profesorul aranjează ( cronologic) imaginile iniţiale, ale autorului pe un panou ;
d) fiecare elev aranjează desenul propriu în jurul desenului original ;
e) se realizează cronologia textului.

9. TEXT “FARÇI”(AMESTECAT)

1. Obiective:
a. diferenţierea celor două tipuri de texte (documentar şi de ficţiune)
b. cunoaşterea criteriilor de identificare a unui text documentar şi de ficţiune
3. Organizare : elevii lucrează individual şi în grupe de câte 2 ;
5. Activităţi :
a. intercunoaştere
b. anunţarea tipului de activitate ce urmează a fi desfăşurată : text farçi
c. prezentarea sarcinilor de lucru : vă voi distribui un text care conţine fraze extrase
dintr-o carte documentară şi fraze extrase dintr-o carte de ficţiune (care relatează o
poveste). Va trebui să subliniaţi cu albastru frazele din textul documentar. ( elevii
lucrează individual 5min. şi apoi în perechi)
d. se reia textul cu întreaga clasă şi se stabilesc frazele textului documentar şi cele ale
textului ficţional), elevii subliniază cu roşu frazele textului documentar pe care nu le-
au identificat singuri.

e. lucrul diferenţiat
 Elevii care au îndeplinit prima sarcină de lucru trebuie să decupeze şi să
asocieze textul, titlul şi imaginile pentru a reconstitui o pagină de carte
ştiinţifică;
 Elevii în dificultate reiau primul paragraf şi clasifică frazele în următorul
tabel:

13
 Descrie viaţa leilor Nu ştiu
Povestea leului Lulu

f. Producţii scrise
 realizarea rezumatului textului ţinând cont de:

Fişa de caracteristici

Text documentar Text narativ

Element
Prezent
Timpul verbelor (se estimează, se hrănesc)
Nume generice Nume generice
(leul, masculul)
Utilizarea articolelor şi Utilizarea articolului
adjectivelor hotărât
(leul, femelele)
Vocabularul specific Cuvinte folosite în sens
propriu, denotativ
(femelele nasc de obicei, într- (câte o umbră, smulsă din
un loc retras, departe de grup)
Imperfect/perfect
simplu
(leul se plimba)
Un personaj cu nume şi
sentimente umane
(Lulu, Luţa,
personificate, vorbesc)
Utilizarea adjectivelor
posesive
(corpul său)
Cuvinte folosite în sens
figurat/conotativ
lumina lunii; Lulu
căntărea din ochi)

g. Evaluarea
 se realizează conform fişei de caracteristici şi a tehnicii rezumatului;
 se poate realiza prin fişe cu texte ştiinţifice şi narative pe care elevii să le identifice
exact.

10. METODA „CONFRUNTAREA”

 Este o tehnică ce urmăreşte ameliorarea şi optimizarea comunicării

 Este o metodă activă care îmbină activitatea individuală cu cea în echipă
Etape:
1. Trasaţi o figură compusă din 3-5 figuri (pătrat, dreptunghi, triunghi)
2. Realizaţi o comandă a traseului
3. Se schimbă comenzile traseelor între membrii unei perechi
4. Realizaţi un traseu după comanda primită
5. Confruntaţi imediat în pereche
6. Amelioraţi producţiile - pentru traseu
- pentru comenzi ( completările se scriu cu altă culoare )
7. Se sistematizează informaţiile
8. Antrenament ( se reia exerciţiul astfel încât elevii să realizeze comanda)
9. Evaluarea
10. Se redactează un text în care se evidenţiază instrucţiunile necesare realizării unui
traseu.

14
15