: „Gândeşte-te la omul mânios cât de beat este de patimă!

Nu mai este stăpân pe el însuşi; nu se

mai cunoaşte pe el şi nici nu cunoaşte pe cei de faţă ca într-o luptă de noapte, pune mâna pe tot ce
apucă, se năpusteşte asupra tuturor, spune ce-i vine la gură; nu poate fi oprit; înjură, loveşte,
ameninţă, se jură, strigă, plesneşte. Fugi de această beţie, dar nu primi nici beţia pricinuită de vin.”1
Observăm deci că alcoolul este privit de Sf. Vasile ca o substanţă materială, care are
acelaşi efect asupra spiritului omenesc pe care îl au şi alte diferite cauze de natură pur spirituală.
Alcoolul, deşi este o substanţă materială, are un efect imediat în plan psihic şi spiritual,
„concurând” astfel cu
împărtăşi de Dumnezeu mai presus de puterile ei prin har. Pentru a ajunge la extaz, e necesară mai
întâi o intrare în sine, o regăsire a eului pierdut. Însuşi Domnul ne învaţă prin exemplul fiului
risipitor: „Dar venindu-şi în sine, a zis ... ” (Luca 15, 17). Aşadar, înainte de a se întâlni cu Tatăl,
fiul cel înstrăinat a trebuit să se întâlnească mai întâi cu sine însuşi. Numai după aceasta a putut
avea loc ospăţul credinţei.2

Sfânta Scriptură condamnă categoric obiceiul băutului excesiv de alcool, întrucât amplifică
defectele de caracter ale omului: „Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte ( ... ) împuţinează
virtute a şi agoniseşte răni” (Înţelepciunea lui Iisus Sirah 31,35) şi pentru că aduce suferinţă şi
moarte: „nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul” (Efeseni 5, 18).
Clement Alexandrinul afirmă categoric că beţia este otravă: „Trebuie să vă feriţi de beţie ca de
cucută, că amândouă duc la moarte.?”3
Însă băutura excesivă nu duce doar la o îmbolnăvire a sufletului şi a trupului, ci poate să ia
nişte forme mai grave. De aceea, atitudinea unora dintre Sfinţii Părinţi este foarte categorică. Dacă
în general se punea în practică principiul „urăşte păcatul şi iubeşte pe păcătos”, în cazul beţiei
observăm o schimbare de ton evidentă. Sf. împărtăşi de Dumnezeu mai presus de puterile ei prin
har. Pentru a ajunge la extaz, e necesară mai întâi o intrare în sine, o regăsire a eului pierdut. Însuşi
Domnul ne învaţă prin exemplul fiului risipitor: „Dar venindu-şi în sine, a zis ... ” (Luca 15, 17).
Aşadar, înainte de a se întâlni cu Tatăl, fiul cel înstrăinat a trebuit să se întâlnească mai întâi cu sine
însuşi. Numai după aceasta a putut avea loc ospăţul credinţei.4

1 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p.15.
2 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p.18-19.
3 Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. 56, 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1982, în PSB, vol. 4, p.
263.
4 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p.18-19.
 Sfânta Scriptură condamnă categoric obiceiul băutului excesiv de alcool, întrucât amplifică
defectele de caracter ale omului: „Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte ( ... ) împuţinează
virtute a şi agoniseşte răni” (Înţelepciunea lui Iisus Sirah 31,35) şi pentru că aduce suferinţă şi
moarte: „nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul” (Efeseni 5, 18).
Clement Alexandrinul afirmă categoric că beţia este otravă: „Trebuie să vă feriţi de beţie ca de
cucută, că amândouă duc la moarte.?”5
Însă băutura excesivă nu duce doar la o îmbolnăvire a sufletului şi a trupului, ci poate să ia
nişte forme mai grave. De aceea, atitudinea unora dintre Sfinţii Părinţi este foarte categorică. Dacă
în general se punea în practică principiul „urăşte păcatul şi iubeşte pe păcătos”, în cazul beţiei
observăm o schimbare de ton evidentă. Sf. împărtăşi de Dumnezeu mai presus de puterile ei prin
har. Pentru a ajunge la extaz, e necesară mai întâi o intrare în sine, o regăsire a eului pierdut. Însuşi
Domnul ne învaţă prin exemplul fiului risipitor: „Dar venindu-şi în sine, a zis ... ” (Luca 15, 17).
Aşadar, înainte de a se întâlni cu Tatăl, fiul cel înstrăinat a trebuit să se întâlnească mai întâi cu sine
însuşi. Numai după aceasta a putut avea loc ospăţul credinţei.6

Sfânta Scriptură condamnă categoric obiceiul băutului excesiv de alcool, întrucât amplifică
defectele de caracter ale omului: „Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte ( ... ) împuţinează
virtute a şi agoniseşte răni” (Înţelepciunea lui Iisus Sirah 31,35) şi pentru că aduce suferinţă şi
moarte: „nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul” (Efeseni 5, 18).
Clement Alexandrinul afirmă categoric că beţia este otravă: „Trebuie să vă feriţi de beţie ca de
cucută, că amândouă duc la moarte.?”7
Însă băutura excesivă nu duce doar la o îmbolnăvire a sufletului şi a trupului, ci poate să ia
nişte forme mai grave. De aceea, atitudinea unora dintre Sfinţii Părinţi este foarte categorică. Dacă
în general se punea în practică principiul „urăşte păcatul şi iubeşte pe păcătos”, în cazul beţiei
observăm o schimbare de ton evidentă. Sf. împărtăşi de Dumnezeu mai presus de puterile ei prin
har. Pentru a ajunge la extaz, e necesară mai întâi o intrare în sine, o regăsire a eului pierdut. Însuşi
Domnul ne învaţă prin exemplul fiului risipitor: „Dar venindu-şi în sine, a zis ... ” (Luca 15, 17).

5 Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. 56, 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1982, în PSB, vol. 4, p.
263.
6 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p.18-19.
7 Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. 56, 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1982, în PSB, vol. 4, p.
263.
Aşadar, înainte de a se întâlni cu Tatăl, fiul cel înstrăinat a trebuit să se întâlnească mai întâi cu sine
însuşi. Numai după aceasta a putut avea loc ospăţul credinţei.8

Sfânta Scriptură condamnă categoric obiceiul băutului excesiv de alcool, întrucât amplifică
defectele de caracter ale omului: „Beţia înmulţeşte mânia celui fără de minte ( ... ) împuţinează
virtute a şi agoniseşte răni” (Înţelepciunea lui Iisus Sirah 31,35) şi pentru că aduce suferinţă şi
moarte: „nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul” (Efeseni 5, 18).
Clement Alexandrinul afirmă categoric că beţia este otravă: „Trebuie să vă feriţi de beţie ca de
cucută, că amândouă duc la moarte.?”9
Însă băutura excesivă nu duce doar la o îmbolnăvire a sufletului şi a trupului, ci poate să
ia nişte forme mai grave. De aceea, atitudinea unora dintre Sfinţii Părinţi este foarte categorică.
Dacă în general se punea în practică principiul „urăşte păcatul şi iubeşte pe păcătos”, în cazul
beţiei observăm o schimbare de ton evidentă. Sf.

8 Pr. Iulian Negru, Floyd Frantz, Nicoleta Amariei, op. cit., p.18-19.
9 Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. 56, 3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1982, în PSB, vol. 4, p.
263.