Sunteți pe pagina 1din 46

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE

DIN TÎRGU MUREȘ


DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ

Raul Felix HODOŞ


Crina MALCOCI

DREPTUL ASIGURĂRILOR
- NOTE DE CURS -

TÎRGU MUREŞ
2019
CUPRINS
Introducere 4
Descrierea cursului 4
Obiectivele 4
Formatul și tipul activităților implicate de curs 4
Tema 1 Dreptul asigurărilor – ramură a dreptului privat 5
Cuprins 5
Obiective 5
Test de autoevaluare 10
Bibliografie 10
Tema 2 Politici și reglementări în domeniul asiguărilor la nivel 11
național și european
Cuprins 11
Obiective 11
Test de autoevaluare 13
Bibliografie 14
Tema 3 Autoritatea de Supraveghere Financiară și atribuțiile 15
instituției în domeniul asigurărilor
Cuprins 15
Obiective 15
Test de autoevaluare 17
Bibliografie 17
Tema 4 Contractul de asigurare 18
Cuprins 18
Obiective 18
Test de autoevaluare 22
Bibliografie 22
Tema 5 Asigurarea de bunuri 24
Cuprins 24
Obiective 24

2
Test de autoevaluare 26
Bibliografie 26
Tema 6 Asigurările de persoane 27
Cuprins 27
Obiective 27
Test de autoevaluare 30
Bibliografie 30
Tema 7 Asigurările de credit, de garanții și de pierderi financiare 31
diverse
Cuprins 31
Obiective 31
Test de autoevaluare 33
Bibliografie 33
Tema 8 Asigurarea de malpraxis 34
Cuprins 34
Obiective 34
Test de autoevaluare 37
Bibliografie 37
Tema 9 Asigurarea obligatorie a locuințelor 38
Cuprins 38
Obiective 38
Test de autoevaluare 41
Bibliografie 42
Tema 10 Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii 43
produse prin accidente de vehicule
Cuprins 43
Obiective 43
Test de autoevaluare 47
Bibliografie 47

3
INTRODUCERE

Cursul de „Dreptul asigurărilor” este o disciplină care se predă în semestrul II


din anul 4 de studiu la specializarea Drept. Disciplina studiază partea specială a
dreptului comercial, parte integrantă a dreptului privat, respectiv ansamblul regulilor
aplicabile operațiunilor de asigurare și reasigurare.

Obiective

 Să prezinte importanţa cunoaşterii noţiunilor acestei discipline;


 Să familiarizeze studenţii cu noțiunile şi regulile civile fundamentale, respectiv
cu cele aplicabile actorilor în economia de piață.
 Să prezinte şi să explice aspecte esenţiale ale dreptului asigurărilor

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

 Cursul este structurat în 10 teme, cuprinzând cele mai importante noțiuni ale
dreptului asigurărilor rapaportate la importanța lor practică.
 Studiul individual este activitatea premisă pentru însușirea cunoștințelor de
TI
bază ale materiei dreptului asigurărilor, atât prin parcurgerea materialelor
obligatorii, cât și prin rezolvarea spețelor și a aprofundării bibliografiei.
 Activitatea
Cursul individuală
este structurat se teme
pe patru de învăţare
completează cu încea deselaregăsesc
care seminar, ore în care
cunoştinţe
noțiunile deja însușite de student vor fi utilizate, cu ajutorul profesorului și a
materialelor didactice adiționale, în cadrul exercițiilor practice.
 Pe parcursul semestrului, în cadrul orelor de seminar, profesorul va proceda
la verificarea cunoștințelor însușite de studenți, atât cu referire la partea
teoretică a cursului, cât și cu privire la partea aplicativă.

4
TEMA 1

Tema 1. Dreptul asigurărilor – ramură a dreptului privat

Obiective tema 1
Noțiune, evoluție, scopul și fucțiile asigurărilor
Autoevaluare tema 1
Bibliografie tema 1
Timp recomandat - 2 ore

Obiective:
- Descrierea evoluției asigurărilor și a principalelor reglementări în acest domeniu
- Definirea şi explicarea principalilor termeni în domeniul asigurărilor
- Identificarea și explicarea principiilor asigurărilor
- Definirea și explicarea funcțiilor asigurărilor

Competenţe:
- utilizarea corectă a termenilor „asigurare”, „activitate de asigurare”,
„reasigurare”, „coasigurare”,„ retrocesiune”.
- înțelegerea și explicarea principiilor asigurării
- înțelegerea și explicarea funcțiilor asigurării
- identificarea principalelor etape ale evoluției asigurărilor

Apariția și evoluția asigurărilor

Apariția asigurărilor a fost determinată de dorința oamenilor de a se ajuta


reciproc și de a distribui pe mai mulți umeri povara pierderilor provocate de
evenimente păgubitoare. Astfel, se disting două modalități de a atinge acest scop:
1. Solidarizarea – reunirea eforturilor individuale ale membrilor unei
comunități într-ajutorarea semenilor care au suferit prejudicii din cauza unor
evenimente păgubitoare;
2. Asigurarea – sistem de relații complexe, economice și juridice, constând în
contribuții individuale ale unui număr mare de persoane fizice și juridice, în vederea
creării unui fond bănesc folosit pentru prevenirea și înlăturarea pe baza mutualității a
prejudiciilor generate de evenimente păgubitoare, viitoare și incerte.
Nu se poate stabili cu exactitate momentul apariției operațiunilor de asigurare,
astfel cum sunt cunoscute în zilele noastre, dar primele practici ce pot fi asimilate
asigurărilor sunt legate de apariția comerțului. Forme rudimentare ale operațiunilor
5
de asigurare erau practicate în civilizațiile din Asia și Orientul Mijlociu islamic, dar și
în Roma și Grecia Antică. Astfel, la babilonieni, erau practicate contractele de
împrumut care garantau transportul mărfurilor, a bunurilor și a banilor pe distanțe
mari. De asemenea, în legislația maritimă a Rhodosului se prevedea că în cazul
pierderilor cauzate de aruncarea peste bord a unei părți a încărcăturii în scopul
salvării navei și a restului mărfurilor transportate, acestea erau împărțite între toți
proprietarii mărfurilor transportate cu acea navă. În cazul în care marfa nu ajungea la
destinațe, creditorul pierdea, total sau parțial, suma împrumutată; iar în cazul în care
evenimentul negativ nu se producea – creditorul își recupera banii, iar în plus, mai
încasa o sumă sub formă de dobândă.
Cele mai multe tehnici timpurii de asigurare erau legate de transportul
maritim, de aceea asigurările maritime au cunoscut cele mai evoluate forme de
asigurare, dar diverse forme de asigurări erau practicate și în alte domenii:
agricultură, construcții, sprijinul victimelor unor evenimente păgubitoare cum ar fi
incendiul, inundațiile, boala, decesul etc.
Primele entități juridice de asigurare au fost așa-numitele camere de asigurare
create de stat, de bănci sau de asociații ale comercianților. Înființarea Camerei de
Asigurări din Burges, în 1310, reprezintă prima atestare a instituționalizării activității
de asigurări. Urmează Camera de Asigurări din Londra – 1576, Camera de Asigurări
din Amsterdam – 1598, Camera Generală de Asigurări (Franța) – 1668, Camera de
Asigurări din Franța – 1754.
Societățile de asigurare au apărut ulterior Camerelor de Asigurări, ca urmare a
dorinței de exploatare a beneficiilor operațiunilor de asigurare. Compagnie Generale
pour les Assurance a la Gross Aventure pare să fie prima societate de asigurări,
reprezentând rezultatul relansării în 1686 a Camerei Generale de Asigurări din Franța
înființată de Colber.
Prima societate de asigurări din Anglia a fost înființată în anul 1710 și se
numea Sun Fire Office. Această societate funcționează și în zilele noastre. În anul
1934, Sun Fire Office își construiește un sediu și pe bulevardul I.C. Brătianu din
București. În perioada 1959 – 1996, în urma mai multor operațiuni de fuziune și
achiziții a altor companii similare, Sun Fire Office devine RCA Incurance Group plc.
În România, prima companie de asigurări a fost înființată în anul 1774, la
Brașov – Casa de Incendiu, ca urmare a fuzionării mai multor asociații mutuale și de
întrajutorare din Transilvania. Prima societate romînească de asigurări a fost
înființată prin Înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13.03.1821. Până la acel moment,
comerțul de asigurare era realizat pe teritoriile românești de companii străine, din
Austria, Ungaria, Italia, Anglia.

Primele reglementări din domeniul asigurărilor

- 1750 î.e.n. – Codul lui Hammurabi în care se prevedea că negustorii care


își transportau mărfurile pe apă puteau beneficia de un împrumut pentru a-
și finanța transporturile;

6
- 700 î.e.n. – legile Rhodosului făceau referire la suportarea în comun a
prejudiciilor comerțului maritim, a riscurilor avarierii și distrugerii
navelor;
- 600 î.e.n. – reglementarea unor fonduri mutuale de întrajutorare a
membrilor comunităților din Roma și Grecia Antică, similare asigurărilor de
viață și asigurărilor medicale din zilele noastre;
- 1453 – Ordonanța de la Barcelona este primul act normativ care legifera
asigurările maritime;
- 1601 – Elisabetan Act este primul act normativ nenglez în domeniul
asigurărilor
- 1681 – Ordonanța lui Ludovic al IV-lea este prima reglementare privind
asigurările din Franța, urmată în 1898 de Legea privind asigurarea victimelor
accidentelor de muncă;
- 1752 – Benjamin Franklin înființează Philadelphia Contributionship for
the Incurance of Houses from Loss by Fire – prima societate de asigurări care
colecta contribuții în vederea prevenirii incendiilor, aceasta fiind un pas
important în evoluția ulterioară a standardizării punerii în practică a
asigurărilor în toată lumea.

Noțini generale

Asigurarea – reprezintă operațiunea prin care un asigurător constituie, pe


principiul mutualității, un fond de asigurare, prin contribuția unui numă de asigurați,
expuși la producerea anumitor riscuri, și îi îndemnizează pe cei care suferă un
prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe seama
celorlalte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate (definiție dată în Legea
nr. 32/2000, privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, abrogată
prin Legea nr. 236/2018, privind distribuția de asigurări, și înlocuită de Legea nr.
503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară
în activitatea de asigurări, republicată în 2013).
Coasigurarea – operațiunea prin care doi sau mai mulți asigurători acoperă
același risc, fiecare asumându-și o cotă parte din acesta (art. 2239, alin. 1, NCC).
Reasigurarea – reprezintă o formă de dispersie a riscurilor, prin care
asigurătorul, la rândul lui, se asigură la un alt asigurător, numit reasigurător (art.
2240, NCC).
Autoasigurarea reprezintă asigurarea individuală, în care asiguratul și
asigurătorul este aceeași persoană.
Retrocesiunea – operațiunea prin care reasigurătorul cedează, la rândul său, o
parte din riscurile acceptate de la asigurător (art. 2241, NCC).
Activitatea de asigurare constă în oferirea, intermedierea, negocierea,
încheierea de contracte de asigurare și reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de
daune, activitatea de regres și de recuperare, investirea și/sau fructificarea fondurilor
proprii sau atrase prin activitatea desfășurată.
Asigurătorul este persoana juridică, societate de asigurări, care în schimbul
primei de asigurare de la asigurat îsi asumă răspunderea de a acoperi pagubele

7
produse bunurilor sau serviciilor asigurate sau de a face plăți persoanei asigurate în
cazul producerii evenimentului păgubitor prevăzut.
Asiguratul este persoana fizică sau juridică ce se asigură împotriva unor
evenimente ce pot apărea în viața sa, care își asigură bunurile împotriva unor daune
determinate de calamittăți naturale, care se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate
produce unor terțe persoane sau care se asigură personal pentru evenimente negative:
boală, deces, pierderea capacității de muncă.
Beneficiarul asigurării este persoana care are dreptul să încaseze
despăgubirea sau suma asigurată, fără ca aceasta să fie parte la contractul de
asigurare.
Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru
asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activităţi ale
acesteia şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare (art. 2199, alin.
2, NCC).
Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă
să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul
producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului,
beneficiarului asigurării sau terţului păgubit (art. 2199, alin. 1, NCC).
Riscul asigurat este evenimentul care odată produs, datorită efectelor sale,
obligă pe asigurător să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării,
despăgubirea sau suma asigurată.
Suma asigurată este parte din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul
își asumă răspunderea în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat
asigurarea.
Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită pe care
asiguratul o plătește asigurătorului, pentru ca acesa să-și poată constitui fondul de
asigurare necesar achitării despagubirilor.
Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care rămân valabile
raporturile de asigurare între asigurător și asigurat așa cum au fost ele stabilite prin
contractul de asigurare.
Paguba (sau dauna) reprezintă pierderea valorică la un bun asigurat ca
urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.

Scopul și funcțiile asigurărilor

Funcțiile asigurărilor:
1. funcția de compensare a pagubelor, când e vorba despre bunuri, și plata
sumelor asigurate, când e vorba de persoane;
2. funcția de prevenire a riscurilor și daunelor, prin impunerea luării unor
măsuri de protecție și prevenție împotriva riscului asigurat; prin nedespăgubirea
asiguraților care se fac vinovați de producerea evenimentului; prin sancționarea
asiguraților care nu au luat măsurile impuse de protective și preventive (prime de
asigurare mai mari, condiții mai drastice la semnarea contractului de asigurare,

8
amenzi). Astfel riscul de producere a evenimentelor păgubitoare se reduce sau chiar
se elimină;
3. funcția de repartiție constă în distribuirea sumelor din fondul de asigurare,
constituit din colectarea primelor de asigurare, pentru compensarea pagubelor
provocate bunurilor asigurate și plata sumelor asigurate în cazul asigurării
persoanelor;
4. funcția de control se realizează de organele de specialitate ale companiilor
de asigurări și constă în identificarea daunelor și evenimentelor producătoare de
prejudicii și în gestiunea judicioasă a fondului de asigurare (constituirea fondului,
repartizarea sumelor, acordarea despăgubirilor,

Principiile asigurărilor

1. Universalitatea asigurărilor – constă n faptul că bunurile și persoanele se pot


asigura pentru un număr infinit de riscuri;
2. Integralutatea asigurărilor – adică nivelul despăgubirilor se determină cât mai
aproape de valoarea reală a bunurilor asigurate, pentru ca aceste despăgubiri să
permită refacerea sau înlocuirea bunurilor avariate sau distruse;
3. Realitatea asigurărilor – constă în existența unor date reale care satu la baza
asigurării de bunuri sau persoane, date temeinic verificate în prealabil;
4. Asigurătorul va despăgubi bunurile și persoanele doar pentru riscurile cuprinse
în asigurare;
5. Mutualitatea asigurărilor presupune existența unei comunități de risc, ceea ce
înseamnă că asigurații amenințați de aceleași riscuri participă, cu primele de
asigurare pe care le plătesc asigurătorilor, la constituirea fondului de asigurare
cu care se apără interesele comune ale celor care au suferit daune sau au fost
afectați ca urmare a producerii riscurilor asigurate;
6. Asigurarea eficienței gestiunii economice și financiare a fondului de asigurare,
în concordanță cu nevoile reale ale societății, ale procesului de reproducție
economică și socială, ale vieții spirituale a membrilor comunității, să contribuie
la creșterea PIB (produsului intern brut), a nivelului de trai și a avuției
naționale.

Intermediarii în asigurări

Persoanele fizice sau juridice care desfășoară activitate de intermediere în


asigurări în schimbul unui comision sau a unei remunerații, autorizate sau înregistrat
în condițiile prevăzute de lege și de normele emise în aplicarea acesteia se numesc
intermediari de asigurări/distribuitori de asigurări
Intermediarii intervin între asigurat și asigurător și își pot desfășura activitatea
sub formă de: agent de asigurare, subagent, agent de asigurare subordonat, broker de
asigurare, broker în asigurare, asistenții în brokeraj.
Agentul de asigurare este persoana fizică sau juridică împuternicită, în baza
autorizării unui asigurător, să încheie în numele și în contul asigurătorului contracte
de asigurare cu terții.

9
Subagentul este persoana fizică angajată cu contract de muncă a persoanei
juridice agent de asigurare și care acționează în numele acesteia. Conducătorul
agentului de asigurare persoană juridică nu poate fi subagent.
Brokerul de asigurare este persoana juridică română, autorizată în condițiile
legii, care negociază pentru clienții săi încheierea contractelor de asigurare și acordă
asistență înainte și pe durata derulării contractelor și în legătură cu regularizarea
daunelor. Brokerul de asigurare are un dublu mandat, unul de la asigurat – în calitate
de client al său, și unul de la asigurator – în calitate de furbizor de asigurare.
Brokerul în asigurare este o persoană fizică, atestată profesional în
conformitate cu normele ASF, și care își desfășoară activitatea în baza unei relații
contractuale cu un broker de asigurare, fiind un auxiliar dependent al acestuia.
Asistenții în brokeraj sunt persoane fizice sau juridice care, în baza unui
contract cu un broker de asigurare, primesc o împuternicire în legătură cu un mandat
de brokeraj al acestuia pe care trebuie să îl ducă la îndeplinire, sub acoperirea
contractului de răspundere profesională a brokerului în cauză. Obiectul mandatului
poate fi negocierea sau încheierea contractului de asigurare, acordarea de asistență
înainte și pe durata derulării contractelor, regularizarea daunelor etc.

Test de autoevaluare tema 1

➢ Descrieți principalele caracteristici ale asigurărilor în evoluția lor


➢ Enumerați și explicați funcțiile asigurărilor
➢ Enumerate și explicați principiile asigurărilor
➢ Numiți principalele reglementări din domeniul asigurărilor
➢ Definiți intermediarii în asigurări

Rezolvare
- Pentru a găsi răspunsul la întrebări se va parcurge întregul capitol

Bibliografie:
1. Nemeș, Vasile, Dreptul asigurărilor, ed. A IV-a, Ed. Hamangiu, 2012
2. Cătană, Radu, Dreptul asigurărilor. Reglementarea activităţii de asigurare.
Teoria generală a contractului de asigurare, Editura Sfera Juridică, 2007
3. Sferidan, Irina, Dreptul asigurărilor, Ed. C.H. Beck, 2019
4. Savu, Cristina- Elena, Contractul de asigurare, Ed. C.H. Beck, 2018

10
TEMA 2

Tema 2. Politici și reglementări în domeniu asigurărilor la nivel național și


european

Obiective tema 2
Reglementări naționale și comunitare în domeniul asigurărilor
Autoevaluare tema 2
Bibliografie tema 2
Timp recomandat - 2 ore

Obiective:
- identificarea principalelor reglementări naționale în domeniul asigurărilor
- identificarea principalelor reglementări comunitare în domeniul asigurărilor

Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor privind aplicarea reglementărilor naționale și europene din
domeniul asigurărilor

Principalele reglementări naționale în domeniul asigurărilor:

Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări reglementează:

a) activitatea de distribuţie a produselor de asigurare şi reasigurare;


b) organizarea şi funcţionarea distribuitorilor de asigurări şi reasigurări,
supravegherea activităţii de distribuţie şi a altor activităţi conexe acesteia;
c) înregistrarea intermediarilor, inclusiv autorizarea sau avizarea acestora, la
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.).

Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de


asigurare și reasigurare reglementează:

a) autorizarea şi funcţionarea societăţilor de asigurare şi reasigurare cu sediul pe


teritoriul României;
b) supravegherea desfăşurării activităţii societăților prevăzute la lit. a) în România, pe
teritoriul celorlalte state membre și pe teritoriul statelor terțe;

11
c) autorizarea, funcționarea și supravegherea sucursalelor societăților din state terțe;
d) supravegherea grupurilor de asigurare şi de reasigurare;
e) atribuţiile A.S.F., în calitate de autoritate competentă cu reglementarea, autorizarea
și supravegherea societăților, relaţia acesteia cu supraveghetorii din state membre sau
din state terţe, cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale
(EIOPA), în confomitate cu Regulamentul UE nr. 1094/2010 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene
de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale), de
modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a
Comisiei, cu Comisia Europeană şi cu alte autorităţi, instituţii sau organisme.

Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto


pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie
reglementează:
a) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor
prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA);
b) domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligaţia să
încheie contracte RCA şi excepţiile de la această obligaţie, limitele teritoriale de
aplicare, limitele de răspundere, obligaţiile asiguratului, obligaţiile asigurătorului
RCA, riscurile acoperite şi excluderile, elementele privind stabilirea şi plata
despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilităţile şi penalizările aplicabile
asiguraţilor şi asigurătorilor;
c) organizarea şi funcţionarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România
(BAAR).

Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva


cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată, reglementează:
a) condiţiile asigurării obligatorii a locuinţelor aflate în proprietatea persoanelor
fizice sau juridice;
b) raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei
părţi la contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor;
c) constituirea, atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Poolului de Asigurare
împotriva Dezastrelor Naturale.

Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților


reglementează schema de garantare în domeniul asigurărilor, care are ca scop
protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Fondul
garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare
facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui
asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege si în
limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii.
Asigurătorii autorizaţi de A.S.F., inclusiv sucursalele acestora care îşi
desfăşoară activitatea pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, sunt
obligaţi să contribuie la Fond în condiţiile prezentei legi.

12
Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de
Supraveghere Financiară.

Principalele reglementări comunitare în domeniul asigurărilor:

Directiva nr. 91/371/CEE a Consiliului din 20 iunie 1991 privind aplicarea


Acordului între Comunitatea Economică Europeană şi Confederaţia Elveţiana privind
asigurarea directa, alta decât asigurarea de viaţă;

Directiva nr. 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16


septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei
de asigurare a acestei răspunderi;

Directiva (UE) nr. 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului din 20


ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări.

Directiva nr. 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25


noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi
de reasigurare (Solvabilitate II);

Directiva nr. 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16


decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a
întreprinderilor de asigurare şi a întreprinderilor de investiţii care aparţin unui
conglomerate financiar şi de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 79/267/CEE,
92/49/CEE, 92/96/CEE, 93/6/CEE şi 93/22/CEE ale Consiliului şi a Directivelor
98/78/CE şi 2000/12/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului.

Directiva nr. 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind


situaţiile financiare anuale şi situaţiile financiare consolidate ale întreprinderilor de
asigurare.

Directiva nr. 91/675/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 de instituire a


unui comitet de asigurări.

Directiva (UE) 2016/97 privind distribuția de asigurări - IDD.

Test de autoevaluare tema 2

➢ Enumerați 5 reglementări naționale în domeniul asigurărilor


➢ Enumerați 5 reglementări comunitare în domeniul asigurărilor

Rezolvare:
- Pentru a găsi răspunsul la întrebări se va parcurge întregul capitol.

13
Bibliografie:
1. Nemeș, Vasile, Dreptul asigurărilor, ed. A IV-a, Ed. Hamangiu, 2012
2. Cătană, Radu, Dreptul asigurărilor. Reglementarea activităţii de asigurare.
Teoria generală a contractului de asigurare, Editura Sfera Juridică, 2007
3. Sferidan, Irina, Dreptul asigurărilor, Ed. C.H. Beck, 2019
4. Savu, Cristina- Elena, Contractul de asigurare, Ed. C.H. Beck, 2018
5. https://asfromania.ro/international/reglementari-europene/asigurari
6. https://asfromania.ro/legislatie/legislatie-sectoriala/legislatie-
asigurari/legislatie-primara-csa

14
TEMA 3

Tema 3. Autoritatea de Supraveghere Financiară și atribuțiile instituției în


domeniul asigurărilor

Obiective tema 3
Structura organizatorică, scopul, atribuțiile și modalitățile de exercitare a
atribuțiilor Autorității de Supraveghere Financiară
Autoevaluare tema 3
Bibliografie tema 3
Timp recomandat - 2 ore

Obiective:
- Înțelegerea structurii și funcționalității ASF
- Identificarea scopurilor ASF
- Identificarea atribuțiilor ASF și a modalităților de exercitare a acestor atribuții

Competenţe:
- Cunoașterea structurii organizatorice a ASF și a domeniilor de activitate
- Analiza și înțelegerea scopurilor ASF
- analiza atribuțiilor ASF și identificarea modalităților de exercitare a fiecăreia

Structura organizatorică a Autorității de Supraveghere Finaciară

ASF – autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate


juridică, independentă, autofinanţată, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, prin preluarea şi reorganizarea
tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare,
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului
de Pensii Private [art. 1 alin. (1) din OUG 93/2012].
ASF este condusă de un Consiliu format din 9 membri, dintre care un
preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi 3 vicepreşedinţi, care sunt membri executivi.
Fiecare dintre cei 3 vicepreşedinţi are atribuţii specifice corespunzătoare unuia dintre
cele 3 sectoare de supraveghere financiară: valori mobiliare, asigurări și pensii
private. Ceilalţi 4 membri sunt membri neexecutivi.

15
Consiliul ASF stabilește structura organizatorică a instituției, numărul de
posturi, atribuţiile de conducere şi de execuţie ale personalului, criteriile de angajare
şi selectare a personalului care să asigure desfăşurarea în bune condiţii a activităţii.
Numirea membrilor Consiliului A.S.F. se face pe o perioadă de 5 ani, cu
posibilitatea reînnoirii mandatului.
Preşedintele reprezintă ASF ca autoritate administrativă autonomă, ca
persoană juridică de drept public şi în raporturi de drept comun şi este ordonator de
credite.

Scopul Autorității de Supraveghere Financiară

• Consolidarea unui cadru integrat de funcționare și supraveghere a pieței


nebancare a participanților și a operațiunilor desfășurate pe aceste piețe;
• Promovarea stabilității activității de asigurare și protejarea drepturilor
asiguraților;
• Protejarea drepturilor și a intereselor legitime ale consumatorilor de servicii
financiare nebancare;
• Asigurarea stabilității, competitivității și a funcționării corespunzătoare a
piețelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și a
investițiilor în instrumente financiare și asigurarea protecției operatorilor și a
investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;
• Creșterea încrederii consumatorilor;
• Dezvoltarea și maturizarea piețelor;
• Stimularea dezvoltării pieței de asigurări;
• Stimularea dezvoltării pieței de capital;
• Încurajarea economiilor pe termen lung prin intermediul pensiilor private
• Asigurarea unei legislații adecvate, prudențiale și durabile;
• Consolidarea activității de supraveghere și monitorizare a conduitei de afaceri

Atribuțiile Autorității de Supraveghere Financiară:

1. Atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra


intermediarilor de operaţiuni cu instrumente financiare; societăţilor de servicii
de investiţii financiare; organismelor de plasament colectiv; societăţilor de
administrare a investiţiilor; consultanţilor de investiţii financiare; pieţelor de
instrumente financiare; depozitarilor centrali; caselor de compensare-
decontare; emitenţilor de valori mobiliare; Fondului de compensare a
investitorilor;

2. Atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra


societăţilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare,
a societăţilor mutuale, denumite în continuare asigurători, respectiv
reasigurători, precum şi a intermediarilor în asigurări.

3. Atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra:

16
- sistemului de pensii private
- tuturor entităţilor, instituţiilor, operatorilor de piaţă şi emitenţilor de
valori mobiliare, precum şi operaţiunilor şi instrumentelor financiare
reglementate de legislaţia secundară emisă anterior intrării în vigoare a
OUG nr. 93/2012.

Modalități de exercitare a atribuțiilor Autorității de Supraveghere Finaniară


Supravegherea exercitată de ASF se realizează prin:
- acordarea, suspendarea, retragerea ori refuzul acordării, după caz, în
condiţiile legii, de autorizaţii, aprobări, avize, atestate, derogări;
- emiterea de reglementări;
- realizarea controlului asupra entităţilor şi operaţiunilor prevăzute la art.
2 alin. (1) din OUG nr. 93/2012 pe baza raportărilor primite şi prin
verificări la faţa locului;
- asigurarea accesului consumatorilor la toate informațiile de interes pt
luarea unei decizii rationale, folosind un imbaj prietenos, accesibil,
comprehensiv;
- urmărirea prețurilor pentru a evita monopolurile, fraudele, abuzurile,
lipsa de transparență, practicile nedrepte sau neautorizate;
- dispunerea de măsuri şi aplicarea de sancţiuni.

Test de autoevaluare tema 3

➢ Descrieți structura organizatorică a ASF


➢ Enumeraţi principalele scopuri ale ASF
➢ Enumerate principalele atribuții ale ASF
➢ Pornind de la o atribuție a ASF, indicați modalitățile de realizare a
acesteia

Rezolvare
- Pentru a găsi răspunsul la întrebări se va parcurge întregul capitol

Bibliografie:
1. Nemeș, Vasile, Dreptul asigurărilor, ed. A IV-a, Ed. Hamangiu, 2012
2. Cătană, Radu, Dreptul asigurărilor. Reglementarea activităţii de asigurare.
Teoria generală a contractului de asigurare, Editura Sfera Juridică, 2007
3. Sferidan, Irina, Dreptul asigurărilor, Ed. C.H. Beck, 2019
4. Savu, Cristina- Elena, Contractul de asigurare, Ed. C.H. Beck, 2018
5. https://asfromania.ro/despre-asf/prezentare

17
TEMA 4

Tema 4. Contractul de asigurare

Obiective tema 4
Caractere juridice, părțile contractante – drepturi și obligații, riscul asigurat,
pima de asigurare, suma asigurată, încetarea contractului
Autoevaluare tema 4
Bibliografie tema 4
Timp recomandat - 2 ore

Obiective:
- definirea şi explicarea principalelor caractere juridice ale contractului de
asigurare
- definirea și identificarea rolului părților contractante ale contratului de asigurar
- explicarea interdependențelor dintre cuantumul primei de asigurare și diverși
factori de influență
- explicarea modalității de estimare a probabilității producerii risului asigurat
- drepturile și obligațiile părților contractante în cazul producerii riscului asigurat
- elementele definitorii ale unui contract de asigurare

Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind elaborarea și comentarea unui
contract d asigurare
- utilizarea cunoştinţelor privind identificarea corelațiilor dintre riscul asigurat,
prima de asigurare și suma asigurată
- înțelegerea și folosirea comprehensivă a termenilor specifici contractului de
asigurare
- identificarea posibilelor vicii ale contractului de asigurare

Contractul de asigurare – caracterele generale

Contractul de asigurare este prevăzut în Codul Civil, capitolul XVI:


Contractul de asigurare.
Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă
să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul
producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului,
beneficiarului asigurării sau terţului păgubit (art. 2199, alin. 1, NCC). Contractantul
asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o
18
altă persoană ori pentru bunuri sau activităţi ale acesteia şi se obligă faţă de asigurător
să plătească prima de asigurare (art. 2199, alin. 2, NCC).
Încheierea contractului de asigurare se constată prin poliţa de asigurare sau
certificatul de asigurare emis şi semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă
şi semnată de brokerul de asigurare. (art. 2200, NCC). Polița de asigurare va cuprinde
cel puțin datele de identificare ale părților contractante și ale beneficiarului asigurării,
dacă acesta nu este parte la contract; obiectul asigurării; riscurile ce se asigură;
momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului; primele de asigurare
și sumele asigurate.
Poliţa de asigurare poate fi, după caz, nominativă, la ordin sau la purtător.
Din economia dispozițiilor legale, desprindem următoarele caractere juridice
ale contractului de asigurare:
- Caracter consensual – adică nu presupune exprimarea consimțământului într-o
anumită formă. Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie
încheiat în scris, existând poibilitatea semnării și certificării prin mijloace
electronice. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un
început de dovadă scrisă (art. 2200, NCC). De reținut că forma scrisă privește
proba, și nu validitatea contrctului de asigurare, fiind o condiție ad probationem,și
nu ad validitatem;
- Caracter aleatoriu – deoarece existența și întinderea obligațiilor asigurătorului
depind de un eveniment viitor, probabil și incert, și nu se cunosc la momentul
semnării contractului. Pe de alt parte, obligațiile asiguratului sunt bine determinate
la momentul semnării, îndeplinirea acestora putând determina intrarea în vigoare
a contractului;
- Caracter oneros – deoarece atât asiguratul, cât și asiguratorul urmăresc o
contraprestație. Contraprestațiile în contractele de asigurare nu sunt echivalente
deoarece prima de asigurare este certă și obligatorie, iar despăgubirea sau
îndemnizația sunt incerte (s-ar putea ca evenimentul să nu se producă și să nu fie
necesară efectuarea de plăți), iar valoric depășesc substanțial cuantumul primelor
de asigurare;
- Caracter sinalagmatic – deoarece ambele părți se obligă la câte o prestație, acestea
fiind reciproce și interdependente (art. 1171, NCC);
- Contract cu executare succesivă – adică obligațiile părților se execută în timp, și
nu uno icto;
- Contract de adeziune – adică asigurătorul redactează contractul de asigurare, iar
asiguratul poate doar să adere la clauzele incluse sau să refuze semnarea
contractului.

Părțile contractante – drepturi și obligații


Părțile contrctului de asigurare sunt asigurătorul și asiguratul. În plus, mai pot
fi implicați: contractantul asigurării, beneficiarul, coasigurătorii, reasigurătorii și
terțul păgubit.
Asigurătorul, în baza contractului de asigurare, va încasa prima de asigurare
și va asigura plata daunelor sau îndemnizațiilor în cazul producerii evenimentului
păgubitor. Asiguratorul poate fi:

19
- persoană juridică română, sub formă de societate pe acțiuni înființată în temeiul
Legii 31/1990 sau societate mutuală, autorizată de Autoritatea de Supraveghere
Financiară,
- asigurător autorizat în statele membre ale UE, care desfășoară activitate pe
teritoriul României în conformitate cu dreptul de stabilire și libertatea de a presta
servicii,
- filiale și/sau sucursale ale societăților de asigurare din state terțe, autorizate de
ASF pentru a desfășura activitatea pe teritoriul României,
- companii europene pe acțiuni.
Asigurătorul poate cesiona contractul de asigurare numai cu acordul scris al
asiguratului, aceste prevederi nefiind aplicabile cesiunilor de portofolii între
asigurători, în condiţiile reglementărilor speciale.
Asiguratul este persoana fizică sau juridică semnatară a contractului de
asigurare care plătește prima de asigurare, stabilește obiectul asigurării, riscul
asigurat, beneficiarul sigurării, suma asigurată și durata contractului. De regulă,
asiguratul este și beneficiarul despăgubirilor sau îndemnizației cuvenite în cazul
producerii riscului asigurat.
Înstrăinarea bunului asigurat nu întrerupe durata contractului de asigurare,
acesta derulându-se în condițiile inițiale, producând efecte între asigurator și
dobânditor, care obține calitatea de asigurat în urma cumpărării bunului.
Asiguratul are obligația comunicării asigurătorului a împrejurărilor esențiale
și a informațiilor referitoare la bunurile și/sau valorile care se asigură, sau necesare
evaluării riscului asigurat.
Coasigurătorii sunt asigurători concomitenți ai unui bun care subscriu
aceleași condiții, fiecare cu câte o cotă parte.
Reasigurătorii sunt persoane juridice care desfășoară activități de asigurare,
iar în cazul nostru asigură asigurătorul din contract. Cedarea unei părți din riscurile
preluate către alți asiguratori se numește retrocesiune.
Beneficiarul asigurării este persoana desemnată de contractant să încaseze
despăgubirile sau îndemnizația.
Terțul păgubit este o persoană străină contractului, dar care a suferit o daună
materială sau morală ca urmare a producerii riscului asigurat. Această noțiune este
specifică asigurărilor de răspundere civilă.

Riscul asigurat

Riscul asigurat reprezintă un eveniment viitor, posibil, incert la caresunt


expuse bunurile ori sănătatea/viața persoanelor: incendiu, alunecare de teren,
cutremur, boală, moarte, pierderea capacității de muncă sau a abilităților aducătoare
de venituri etc.
În afară de cauzele generale de nulitate, contractul de asigurare este nul în caz
de declaraţie inexactă sau de reticenţă făcută cu rea-credinţă de către asigurat ori
contractantul asigurării cu privire la împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de
către asigurător, l-ar fi determinat pe acesta să nu îşi dea consimţământul ori să nu îl
dea în aceleaşi condiţii, chiar dacă declaraţia sau reticenţa nu a avut influenţă asupra

20
producerii riscului asigurat. Primele plătite rămân dobândite asigurătorului, care, de
asemenea, poate cere şi plata primelor cuvenite până la momentul la care a luat
cunoştinţă de cauza de nulitate (art. 2204, alin. 1, NCC).
Pe de altă parte, contractul de asigurare se desfiinţează de drept în cazul în
care, înainte ca obligaţia asigurătorului să înceapă a produce efecte, riscul asigurat s-a
produs ori producerea acestuia a devenit imposibilă, precum şi dacă, după ce
obligaţia menţionată a început să producă efecte, intervenirea riscului asigurat a
devenit imposibilă. Atunci când asiguratul sau contractantul asigurării a plătit, fie şi
parţial, prima de asigurare, acesta este îndreptăţit să o recupereze proporţional cu
perioada neexpirată a contractului de asigurare (art. 2205, alin. 1, NCC).
Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului
asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare, în caz contrar asigurătorul
are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina
cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei.

Prima de asigurare

Prima de asigurare reprezintă suma de bani pe care asiguratul sau


contractantul asigurării o achită asiguratorului în temeiul contractului. Cuantumul
primei de asigurare diferă în funcție de numeroși facori, cum ar fi: tipul și forma de
asigurare, durata asigurării, probabilitatea producerii riscului asigurat, suma
asigurată, valoarea bunului asigurat, istoricul asiguratului.
Plata primei de asigurare, total sau parțial, condiționează intrarea în vigoare a
contractului. Dacă nu s-a convenit altfel, asigurătorul poate rezilia contractul în cazul
în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadenţă.

Sumele asigurate

Suma asigurată reprezintă suma maximă de bani pe care asigurătorul se obligă


să o achite asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului băgubit în cazul
producerii riscului asigurat, indiferent de întinderea pagubei.
Atunci când există neînţelegere asupra cuantumului despăgubirii sau a
indemnizaţiei de asigurare, partea necontestată din aceasta se va plăti de asigurător
anterior soluţionării neînţelegerii prin bună învoială sau de către instanţa
judecătorească.
Asigurătorul nu datorează indemnizaţie dacă riscul asigurat a fost produs cu
intenţie de către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un membru din conducerea
persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate. Contractul de asigurare
poate include în această categorie, de asemenea, persoanele fizice majore care, în
mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul
asigurării sau prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului asigurării.
În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile
asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de
producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar asiguratul nu trebuie să
împiedice asiguratorul să își realizeze acest drept.

21
Încetarea contractului de asigurare

Contractul de asigurare va înceta în următoarele situații:

1. de drept, atunci când, înainte ca obligaţia asigurătorului să înceapă a


produce efecte, riscul asigurat s-a produs ori producerea acestuia a devenit
imposibilă, precum şi dacă, după ce obligaţia menţionată a început să producă
efecte, intervenirea riscului asigurat a devenit imposibilă;
2. la inițiativa asiguratorului, atunci când, la scadență, nu a fost achitată
prima de asigurare (total sau parțial conform contractului);
3. la inițiativa asiguratorului sau a asiguratului, prin denunțare unilaterală,
cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data
primirii notificării de către cealaltă parte;
4. expiarea duratei contractului;
5. încetarea perioadei de asigurare, atunci când contractul de asigurare
prevede un moment al începerii și unul al încetării răspunderii asiguratorului;
6. decesul asiguratului.

Test de autoevaluare tema 4

➢ Enumeraţi caracterele juridice ale contractului de asigurare.


Explicați-le.
➢ Identificați interdependențele dintre diverse părți ale contractului de
asigurare
➢ Stabiliți interdependența dintre cuantumul primei de asigurare,
caracterul riscului asigurat și mărimea sumei asigurate
➢ Simulați o situație de negociere a contractului de asigurare

Rezolvare
- Pentru a găsi răspunsul la întrebări se va parcurge întregul capitol

Bibliografie:
1. Nemeș, Vasile, Dreptul asigurărilor, ed. A IV-a, Ed. Hamangiu, 2012
2. Cătană, Radu, Dreptul asigurărilor. Reglementarea activităţii de asigurare.
Teoria generală a contractului de asigurare, Editura Sfera Juridică, 2007
3. Marcusohn, Victor, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic,
2017
4. Stanciulescu, Liviu, Nemeș, Vasile, Dreptul contractelor civile și comerciale,
Ed. Hamangiu, 2013
5. Savu, Cristina- Elena, Contractul de asigurare, Ed. C.H. Beck, 2018

22
TEMA 5

Tema 5. Asigurarea de bunuri

Obiective tema 5
Reglementare, drepturile și obligațiile părților, riscurile asigurate, prima de
asigurare, suma asigurată
Autoevaluare tema 5
Bibliografie tema 5
Timp recomandat - 2 ore

Obiective:
- definirea şi explicarea principalelor caracteristici ale asigurării de bunuri

Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind asigurarea de bunuri
- utilizarea cunoştinţelor privind informațiile gestionate în cadrul asigurării de
bunuri

Reglementări generale

Asigurarea de bunuri este reglementată în Codul Civil, capitolul XVI,


Secțiunea 2 și reprezintă un complex de relații economice și juridice, prin intermediul
cărora se formează, se repartizează și se utilizează fondul bănesc necesar compensării
pagubelor provocate bunurilor proprietate personală sau societară, de calamități
naturale sau accidente, precum și pentru finanțarea acțiunilor de prevenire și
combatere a fenomenelor generatoare de pagube.
Asigurarea de bunuri asigură o varietate imensă de riscuri a căror producere
pot determina pagube materiale: incendii, furt, jaf, revolte, greve, război, catastrofe
naturale, tehnologice sau ecologice.
În categoria de bunuri sunt incluse clădiri, poduri, platforme
petroliere, parcuri de distracţii, porturi, aeroporturi, maşini, utilaje,
echipamente, instalaţii, opere de artă, bani, valori, animale şi altele.
În cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului
asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor
persoane îndreptăţite. Despăgubirea va putea acoperi integral sau parțial prejudiciul,
în dependență de suma asigurată, franșiza prevăzută în contract și evaluarea efectuată
la momentul constatării daunei.
Potrivit regulii generale, în cazul asigurării de bunuri asiguratul sau
beneficiarul asigurării, dacă în contract este stipulată o altă persoană, trebuie să aibă
23
un interes cu privire la bunul asigurat, atât în momentul semnării contractului, cât și
în momentul producerii riscului asigurat. Poate fi cazul unui bun ipotecat, închiriat,
folosit în comun, dat în custodie etc.

Drepturile și obligațiile părților


Asiguratul este obligat să întreţină bunul asigurat în condiţii corespunzătoare,
în scopul prevenirii producerii riscului asigurat.
Asiguratul trebuie să declare existenţa tuturor asigurărilor referitoare la
acelaşi bun, această obligaţie revenindu-i atât la data încheierii contractelor de
asigurare, cât şi pe parcursul executării acestora.
Asiguratul are obligația să comunice asigurătorului înstrăinarea survenită şi
dobânditorului existenţa contractului de asigurare, în caz contrar rămâne obligat să
plătească primele care devin scadente ulterior datei înstrăinării.
Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care bunul asigurat este
întreţinut, în condiţiile stabilite prin contract.
În cazurile prevăzute în contract, la producerea riscului, asiguratul este obligat
să ia pe seama asigurătorului şi în cadrul sumei asigurate, potrivit cu împrejurările,
măsuri pentru limitarea pagubelor.
Atunci când există mai multe asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare
asigurător este obligat la plată proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţa
acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul
efectiv, consecinţă directă a riscului.

Riscul asigurat

În cazul bunurilor, se cunosc două categorii de riscuri asigurate:


1. Riscuri civile – în cazul bunurilor folosite în locuință sau în birouri;
2. Riscuri industriale – în cazul bunurilor folosite în spațiile comerciale și de
producție.
În general, riscurile preluate de societățile de asigurări cuprind: incendiu,
trăznet, avalanșe, explozie, ploaie torențială, grindină, inundație, furtună, cutremur,
prăbușiri și alunecări de teren, căderea altor corpuri peste bunul asigurat, accidente
rutiere. Ca riscuri specifice pot fi ruperea sau îndoirea n timpul funcționării, acțiunea
unor substanțe chimice, ciocniri sau izbiri de alte corpuri, scurtcircuitarea etc.

Prima de asigurare

Prima de asigurare va fi calculată individual sau după un model care va lua în


considerare: tipul de localitate (urban, rural), amplasarea (central, periferic, zona
metropoilutană), categorii de bunuri (clădiri, terenuri, echipamente, utilaje grele,
obiecte de artă), natura bunurilor sau a componentelor (inflamabil, perisabil,
explozibil), tipul de exploatare, numărul de persoane care intră în contact, frecvența
evenimentului asigurat etc.

Suma asigurată

24
Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul
producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment,
cuantumul pagubei şi nici suma asigurată.
Părţile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său
asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este obligat să plătească
despăgubire.
În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată
care este inferioară valorii bunului şi dacă părţile nu au stipulat altfel, despăgubirea
cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi
valoarea bunului.

Test autoevaluare tema 5

➢ Numiți drepturile și obligațiile asiguratorului


➢ Numiți drepturile și obligațiile asiguratului
➢ Enumerați principalele riscuri cu privire la asigurarea de buuri
➢ Identificați principalele cauze care ar putea constitui motiv de litigii
între asigurat și asiguratorul de bunuri

Bibliografie:
1. Nemeș, Vasile, Dreptul asigurărilor, ed. A IV-a, Ed. Hamangiu, 2012
2. Cătană, Radu, Dreptul asigurărilor. Reglementarea activităţii de asigurare.
Teoria generală a contractului de asigurare, Editura Sfera Juridică, 2007
3. Marcusohn, Victor, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic,
2017
4. Stanciulescu, Liviu, Nemeș, Vasile, Dreptul contractelor civile și comerciale,
Ed. Hamangiu, 2013
5. Savu, Cristina- Elena, Contractul de asigurare, Ed. C.H. Beck, 2018
6. Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil.

25
TEMA 6

Tema 6. Asigurările de persoane

Obiective tema 6
Reglementare, drepturile și obligațiile părților, riscurile asigurate, prima de
asigurare, suma asigurată
Autoevaluare tema 6
Bibliografie tema 6
Timp recomandat - 2 ore

Obiective:
- Definirea şi explicarea principalelor caracteristici ale asigurărilor de persoane
- Clasificarea asigurărilor de persoane
- Modalități de plată și neplată a îndemnizației

Competenţe:
- Utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind tipurile de asigurare de
persoane
- Identificarea situațiilor specifice asigurărilor de persoane

Reglementări generale

Asigurarea de persoane este reglementată în Codul Civil, Capitolul XVI,


Secțiunea 5. Prin contractul de asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să
plătească indemnizaţia de asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă,
de invaliditate permanentă totală sau parţială ori în alte asemenea cazuri, conform
normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii, intră
supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.
Asigurările de persoane sunt o măsură suplimentară de prevedere şi de
economisire pe termen lung pentru cetăţeni şi pentru familiile lor, în legătură cu
producerea unor evenimente în viaţa acestora. Aceste asigurări completează
asigurările sociale şi asistenţa socială în ceea ce priveşte satisfacerea cerinţelor
populaţiei în caz de pierdere a capacităţii de muncă, de bătrâneţe sau în caz de deces.
In acelaş timp, asigurările de persoane sunt un mijloc de atragere în circuitul
economic a unei părţi din disponibilităţile băneşti temporare ale populaţiei care
exercită o influienţă pozitivă asupra vitezei de rotaţie a banilor. Asigurările de
persoane prezintă importanţă nu numai pentru asiguraţi, ci şi pentru economia
naţională.
26
Elementele generale ale mecanismului asigurărilor de viaţă pot fi prezentate
astfel
- Asigurările de viaţă au un caracter facultative, se încheie cu persoane cuprinse
între anumite limite de vârstă, pe durate de asigurare variate;
- Perioada de asigurare şi perioada de plată a primelor de asigurare se află în
corelaţie cu suma asigurată, care are un plafon minim la perioadele de asigurare de
peste 10 ani;
- Persoanele cu o invaliditate permanentă mai mare de 50% nu sunt primite în
asigurare;
- Printr-un contract de asigurare se asigură o persoană, dar există şi excepţii
(asigurarea familială).

Drepturile și obligațiile părților

Asiguratul poate desemna beneficiarul îndemnizației fie la încheierea


contractului de asigurare, fie în cursul executării acestuia, prin declaraţia scrisă
comunicată asigurătorului de către asigurat sau, cu acordul asiguratului, de către
contractantul asigurării, ori prin testamentul întocmit de asigurat. Înlocuirea sau
revocarea beneficiarului asigurării se poate face oricând în cursul executării
contractului, prin aceeași metodă.
Asiguratul care a încheiat un contract de asigurare de viaţă individual poate să
renunţe la contract fără preaviz în termen de cel mult 20 de zile de la data semnării
contractului de către asigurător. Renunţarea produce efect retroactiv. Excepție fac
contractele care au o durată de 6 luni sau mai mică.
Asiguratorul poate oferi un contract de asigurare în vederea unui risc privind
o altă persoană decât aceea care a încheiat contractul de asigurare, doar dacă aceasta a
fost consimţit în scris de acea persoană. Este o condiție de validitate a contractului de
asigurare de persoane.

Riscul asigurat

Riscurile legate de persoană sunt riscurile care afectează în mod direct


individul. Ele implică posibilitatea pierderii complete sau reducerii venitului câştigat,
cheltuieli suplimentare şi diminuarea activelor financiare.
Există trei riscuri de bază legate de persoană:
 risc de supravieţuire;
 risc de deces;
 risc de pierdere sau limitare a capacităţii de muncă.
La asigurările de supravieţuire, asigurătorul se angajează să plătească
asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în
viaţă. În perioada de valabilitate a asigurării, asiguratul, plătind primele datorate,
acumulează o sumă de bani la dispoziţia asigurătorului, sumă care devine exigibilă la
expirarea contractului.
Suma astfel economisită urmează să fie folosită de asigurat, la momentul
potrivit, pentru cele mai diverse scopuri: să-şi achiziţioneze un imobil, un automobil
27
sau alte bunuri de mare valoare ori de folosinţă îndelungată; să se mute cu familia
într-o altă regiune sau ţară; să efectueze o călătorie de agrement, de afaceri, de studii,
de tratament medical etc.
Potrivit condiţiilor contractuale, asiguratul intră în posesia sumei asigurate
numai în cazul în care este în viaţă la expirarea contractului. Dacă însă acesta a
decedat anterior expirării termenului de valabilitate a contractului, asigurătorul se
consideră eliberat de angajamentul luat prin contract şi, ca urmare, nu are nici o
obligaţie faţă de moştenitorii asiguratului.
Asigurările de deces protejează asiguratul împotriva riscului de deces și îl
obligă pe asigurător să achite suma înscrisă în contract, dacă decesul asiguratului a
avut loc în perioada de valabilitate a contractului. Dacă la expirarea contractului
asiguratul este în viaţă, asigurătorul este eliberat de orice obligaţie faţă de asigurat.

Prima de asigurare

Spre deosebire de asigurările generale, în asigurările de viaţă, nici viaţa, nici


sănătatea sau integritatea nu pot fi evaluate în bani. Oricine are un interes asigurabil
nelimitat în ceea ce priveşte propria persoană, dar modul în care îşi determină suma
asigurată depinde de puterea sa financiară şi de nivelul de protecţie de care are nevoie
şi pe care îl poate susţine.
Cu toate acestea, primele de asigurare sunt crescătoare în funcţie de grupele
de vârstă ale asiguraţilor şi descrescătoare în raport cu creşterea duratei contractului
şi a duratei plăţii primelor.

Suma asigurată

Indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau beneficiarului desemnat


de acesta. În cazul decesului asiguratului, dacă nu a fost desemnat un beneficiar,
indemnizaţia de asigurare intră în masa succesorală, revenind moştenitorilor
asiguratului.
Atunci când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi, indemnizaţia de asigurare
se împarte în mod egal între aceştia, dacă nu s-a stipulat altfel.
Asigurătorul nu datorează indemnizaţia de asigurare dacă:
a) riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la
încheierea contractului de asigurare;
b) riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat.
Atunci când un beneficiar al asigurării a produs intenţionat riscul asigurat,
indemnizaţia de asigurare se plăteşte celorlalţi beneficiari desemnaţi sau, în lipsa
acestora, asiguratului sau moștenitorilor acestuia.
Indemnizaţia de asigurare este datorată, independent de sumele cuvenite
asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de
cei răspunzători de producerea sa, precum şi de sumele primite de la alţi asigurători
în temeiul altor contracte de asigurare.

28
Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare
cuvenită beneficiarilor asigurării sau moştenitorilor asiguratului, după caz (art. 2236,
alin. 2, NCC).

Test de autoevaluare tema 6

➢ Definiţi asigurările de persoane


➢ Descrieți riscurile legate de persoane care pot fi asigurate
➢ Descrieți un contract mixt de asigurare de persoane: drepturile și
obligațiile părților, efectele juridice.

Rezolvare
- Pentru a găsi răspunsul la întrebări se va parcurge întregul capitol.

Bibliografie:
1. Nemeș, Vasile, Dreptul asigurărilor, ed. A IV-a, Ed. Hamangiu, 2012
2. Cătană, Radu, Dreptul asigurărilor. Reglementarea activităţii de asigurare.
Teoria generală a contractului de asigurare, Editura Sfera Juridică, 2007
3. Marcusohn, Victor, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, 2017
4. Stanciulescu, Liviu, Nemeș, Vasile, Dreptul contractelor civile și comerciale, Ed.
Hamangiu, 2013
5. Savu, Cristina- Elena, Contractul de asigurare, Ed. C.H. Beck, 2018
6. Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil

29
TEMA 7

Tema 7. Asigurările de credit, de garanții și de pierderi financiare diverse

Obiective tema 7
Noțiune, caracteristici, obligaţii şi efecte
Autoevaluare tema 7
Bibliografie tema 7
Timp recomandat - 2 ore

Obiective:
- definirea şi explicarea asigurărilor de credit, de garanții și de pierderi financiare
diverse
- evidențierea condițiilor de obținere a asigurărilor de credit, de garanții și de
pierderi financiare diverse

Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind conținutul contractelor de
asigurare de credit, de garanții și de pierderi financiare.
- posibilitatea utilizării cunoştinţelor privind forma, condiţiile de validitate, obligaţii,
efecte la încheierea efectivă a unui contract de asigurare de credit, de garanții sau de
pierderi financiare diverse.

Reglementări generale

Asigurările de credit, de garanții și de pierderi financiare sunt reglementate în


Codul Civil, capitolul XVI, Secțiunea 3 Asigurările de credite şi garanţii şi
asigurările de pierderi financiare.
Asigurările de credite şi garanţii pot avea ca obiect acoperirea riscurilor de
insolvabilitate generală, de credit de export, de vânzare cu plata preţului în rate, de
credit ipotecar, de credit agricol, de garanţii directe sau indirecte, precum şi altele
asemenea, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă,
potrivit legii, intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor (art. 2221, alin.
1, NCC).
Dacă s-a convenit ca printr-un contract de asigurare directă de credite şi
garanţii să se acopere riscul ca un debitor al asiguratului să nu plătească un credit

30
care i s-a acordat, asigurătorul nu poate condiţiona plata indemnizaţiei de asigurare
de declanşarea de către asigurat împotriva acelui debitor a procedurilor de reparare a
prejudiciului, inclusiv prin executare silită.

Drepturile și obligațiile părților

Asiguratul trebuie să demonstreze asiguratorului:


- Bonitatea/solvabilitatea societății asigurate
- Capacitatea de executare a contractului garantat (de credit, de execuție
lucrări, de împrumut etc.)
Asiguratorul va realiza o analiză a asiguratului, similară cu cea pentru
angajamente de plată bancare.

Riscul asigurat

Fiecare dintre cele trei forme de asigurare menționate mai sus alcătuiesc o
clasă distinctă de asigurări, cu riscuri proprii de acoperire, descries în anexa nr. 1 la
Legea 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și
reasigurare.
Astfel, riscul de credit presupune înregistrarea a unor pierderi sau de
modificare nefavorabilă a situaţiei financiare din cauza fluctuaţiei creditului
emitenţilor de valori mobiliare, al altor contrapartide şi debitori la care sunt expuse
societăţile. Include următoarele riscuri: de contrapartidă, de marjă de credit, de
concentrare a riscurilor de piaţă, de insolvabilitate, de credit de export, de vânzare în
rate, de credit ipotecar şi de credit agricol.
Asigurările de garanţii acoperă două tipuri de garanţii: directe şi indirecte.
Asigurarea de garanții este o alternativă la scrisoarea de garanție bancară, produsul
fiind din ce în ce mai solicitat de companiile care participă la diverse licitații pentru
achizițiile publice de bunuri și servicii și/sau de companiile care încheie sau au în
derulare contracte de execuție de lucrări de construcții cu beneficiari privați sau
autorități publice.
Asigurările de pierderi financiare acoperă riscurile de şomaj; insuficienţa
veniturilor; pierderi datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile; nerealizarea
beneficiilor; riscurile aferente cheltuielilor curente; cheltuielile comerciale
neprevăzute; deprecierea valorii de piaţă; pierderile de rentă sau alte venituri similare;
pierderile comerciale indirecte, altele decât cele menţionate anterior; pierderile
financiare necomerciale; alte pierderi financiare, conform clauzelor contractelor de
asigurare.

Prima de asigurare

Cotele de prima aplicabile asigurărilor menționate variaza in functie de tipul


garantiei, perioada de garantare, solvabilitatea/bonitatea clientului garantat, riscul
afacerii si tipul/marimea/calitatea contragarantiilor (garantiile colaterale constituite de
client). Asiguratorul poate pretinde și o bonificație, ca o cotă parte din in valoarea

31
primei de asigurare ce urmeaza a fi returnată, in condiţiile in care garanţia nu a fost
executată / nu s-au solicitat despăgubiri.

Suma asigurată

Dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizaţia pentru


asigurarea împotriva riscului de pierderi financiare trebuie să acopere paguba efectivă
şi beneficiul nerealizat, incluzându-se şi cheltuielile generale, precum şi cele
decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat.

Test de autoevaluare tema 7

➢ Descrieți contractul de asigurare de credit


➢ Descrieți contractul de asigurare de garanții
➢ Descrieți contractul de asigurare de pierderi financiare diverse

Rezolvare
- răspunsurile se găsesc în cuprinsul capitolului.

Bibliografie:
1. Nemeș, Vasile, Dreptul asigurărilor, ed. A IV-a, Ed. Hamangiu, 2012
2. Cătană, Radu, Dreptul asigurărilor. Reglementarea activităţii de asigurare.
Teoria generală a contractului de asigurare, Editura Sfera Juridică, 2007
3. Marcusohn, Victor, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic,
2017
4. Stanciulescu, Liviu, Nemeș, Vasile, Dreptul contractelor civile și comerciale,
Ed. Hamangiu, 2013
5. Savu, Cristina- Elena, Contractul de asigurare, Ed. C.H. Beck, 2018
6. Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de
asigurare și reasigurare.

32
TEMA 8

Tema 8. Asigurarea de malpraxis

Obiective tema 8
Date generale, malpraxisul medical, reglementări naționale relevante
Autoevaluare tema 8
Bibliografie tema 8
Timp recomandat - 2 ore

Obiective:
- definirea şi explicarea malpraxisului
- identificarea beneficiarilor potențiali ai unui contract de asigurare de malpraxis
- caracteristici, condiţii de validitate, obligaţii, încetare şi efecte ale contractului de
asigurare pentru malpraxis
- prezentrea principalelor reglementări naționale cu aplicabilitate în domeniul
malpraxisului

Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind contractarea unuei polițe de
asigurare de malpraxis
- posibilitatea analizei comprehensive a structurii, a conținutului și a clauzelor unui
contract de asigurare de malpraxis

Noțiuni generale

Răspunderea civilă profesională, pentru malpraxis, apare în cazul


practicienilor profesiilor liberale: avocați, notari, mediatori, executori judecătorești,
consilieri juridici, formatori, arhitecți, medici, medici veterinari, farmaciști,
practicieni în insolvență, auditori, brokeri în domeniul asigurărilor, evaluatori, experți
tehnici, experți contabili, jurnaliști, etc.
Accepțiunea juridica a termenului „malpraxis” reflectă situația unei exercitări
defectuoase a profesiei, cuprinde în conţinutul său fapta ilicită, deşi este definit ca
fiind o eroare profesională, adică o greşeală. Astfel, se poate aprecia că malpraxisul
este fapta ilicită săvârşită cu vinovaţie de un liber profesionist, generatoare de
prejudicii clienților sau terților.

33
Asigurarea de răspundere civilă pentru malpraxis este potrivită pentru orice
liber profesionist care dorește să se asigure împotriva prejudiciilor pe care le poate
provoca accidental, din neglijență sau imprudență, altor persoane, față de care
răspunde în fața legii.
În România, profesiile liberale sunt profesii reglementate, fiecare în parte,
prin câte o lege specială de organizare și exercitare, act care prevede cazurile de
malpraxis și sancțiunile aplicate. Astfel, prevederile legale privind răspunderea civilă
profesională diferă de la o profesie liberală la alta, conform legii speciale, majoritatea
însă prevăd obligatia liberului profesionist de a se asigura pentru răspunderea
profesională, în condițiile stabilite de Statut profesiei.
De exemplu, art. 231 din Statutul profesiei de avocat definește răspunderea
profesională a avocatului pentru malpraxis ca fiind acoperirea daunelor efective
suferite de client și rezultate din exercitarea profesiei cu nerespectarea prevederilor
legii, statutului și ale regulilor deontologice și stabilește condițiile în care asigurarea
pentru răspunderea profesională trebuie realizată.
Dispozițiile speciale în materie de malpraxis se completează cu dispozițiile de
drept comun cuprinse în art. 1349 - art. 1395 Cod civil, care reglementează
răspunderea civilă.
Obligaţiile liber profesionistului nu sunt, de principiu, obligaţii de rezultat, ci
de mijloace. Pe de altă parte, poziţia acestuia faţă de client nu este una de strictă
subordonare, ci de relativă independenţă. Toate aceste elemente trebuie să fie avute în
vedere de instanţele judecătoreşti sesizate cu acţiuni în stabilirea răspunderii civile
profesionale pentru cauzele de malpraxis. În același timp, faptul că nu există o lege
specială care să stipuleze condițiile în care este angajată răspunderea profesională,
face ca malpraxisul sa poată fi foarte greu sancționat.
În prezent, pe masură ce profesiile liberale evoluează, atât clienții cât și
practicienii devin tot mai conștienti de drepturile și obligațiile lor, fapt ce a creat
nevoia de a se apela la serviciile de asigurare pentru malpraxis. Obligativitatea
încheierii de asigurări pentru malpraxis există doar în cazul exercitării unora dintre
profesiile liberale, însă și ceilalți practicieni aleg, deseori, să încheie o astfel de
asigurare. Cele mai des întâlnite sunt asigurările de malpraxis ce decurg din practica
profesională a medicilor, a avocaților, a experților contabili, a arhitecților, a notarilor
publici și a practicienilor în insolvență.

Asigurarea de malpraxis medical

Malpraxisul medical este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului


medical sau medicofarmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului,
implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și
servicii medicale, sanitare și farmaceutice. Orice act medical, indiferent de experiența
și vârsta personalului medical, este purtător al unui risc.
Asigurarea de malpraxis medical respectă toate regulile și principiile generale
de asigurare.
Astfel, asigurarea de malpraxis a cadrului medical este, de fapt, un transfer al
riscului financiar cauzat de apariția unui eveniment de tipul malpraxisului medical,

34
prin care asigurătorul, în baza încasării primei de asigurare, se obligă să acopere acele
prejudicii, reclamate de un pacient sau de moștenitorii acestuia, ce au rezultat în urma
acelui act medical care a implicat o situație de malpraxis, inclusiv pentru cheltuielile
de judecată.
Asigurarea de malpraxis medical aduce o dublă protecție financiară, atât a
cadrului medical, cât și a pacienților.
Riscul acoperit de către acest tip de asigurare vizează elementele specifice
profesiei medicale în cazul apariției unei erori, ca urmare a acțiunii, inacțiunii, din
neglijența sau ignoranța cadrului medical. Evaluarea riscurilor la care poate fi expus
cadrul medical este realizată de către societatea de asigurare în baza informațiilor
furnizate de asigurat, printr-un chestionar completat la încheierea asigurării.
În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească
persoanelor păgubite despăgubirea prevăzută de contractul de asigurare.
Despăgubirea se acordă în baza cererii de despăgubire înaintată asigurătorului de
asigurat – cadrul medical, de persoana vătămată sau de moștenitorii acesteia. Fiecare
contract de asigurare în parte stabilește procedura care trebuie urmată în cazul
producerii evenimentului asigurat. Avizarea și constatarea producerii riscului asigurat
și/sau a daunelor se face de asigurător sau de persoanele stabilite în contractul de
asigurare, în baza cererii de despăgubire și a altor documentelor specificate în
contract. În cazul în care un cadru medical deține mai multe asigurări valabile care
asigură același risc, despăgubirea va fi suportată de fiecare asigurător în mod
proporțional cu suma asigurată.
Asigurătorul poate recupera prejudiciul de la cadrul medical asigurat doar
dacă: a încălcat intenționat standardele de asistență medicală; asistența medicală a
fost acordată fără consimțământul părții vătămate; prejudiciul este datorat unor vicii
ascunse ale echipamentului/instrumentarului medical, unor efecte secundare
necunoscute ale medicamentelor administrate sau ca urmare a unor deficiențe
administrative ale unității medicale în care s-a acordat asistența medicală.

Reglementări naționale relevante

 Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și


completările ulterioare și Codul de deontologie medicală)
 Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
 Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii
practicienilor în insolvenţă
 Regulamentul din 2006 de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi
competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, aprobat prin Ordinul
ministrului sănătății publice nr. 1343/2006
 Norme Metodologice din 2007 de aplicare a titlului XV „Răspunderea civilă a
personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi
farmaceutice” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, norme
aprobate prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 482/2007.

35
 Norme Metodologice din 2019 de aplicare a Legii nr. 256/2015 privind
exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Colegiului Dieteticienilor din România, aprobate prin H.G. nr.
58/2019.
 Legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut,
precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului
Fizioterapeuţilor din România
 Standarde din 2003 pentru acreditarea cabinetelor medicale, emise de Casa
Națională de Asigurări de Sănătate
 Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
 Legea nr. 286/2009 privind Codul penal

Test de autoevaluare tema 8

➢ Definiți malpraxisul. Identificați câte o situație de malpraxis posibilă


în cazul a trei profesii liberale din România.
➢ Identificați reguli specifice de încheiere a unui contract de asigurare
de malpraxis.
➢ Numiți reglementări legale cu aplicabilitate în domeniul asigurării de
malpraxis.
➢ Caracteristicile juridice ale contractul de report
Rezolvare
- răspunsurile se găsesc în cuprinsul capitolului

Bibliografie:
1. Nemeș, Vasile, Dreptul asigurărilor, ed. A IV-a, Ed. Hamangiu, 2012
2. Cătană, Radu, Dreptul asigurărilor. Reglementarea activităţii de asigurare.
Teoria generală a contractului de asigurare, Editura Sfera Juridică, 2007
3. Marcusohn, Victor, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic,
2017
4. Stanciulescu, Liviu, Nemeș, Vasile, Dreptul contractelor civile și comerciale,
Ed. Hamangiu, 2013
5. Savu, Cristina- Elena, Contractul de asigurare, Ed. C.H. Beck, 2018
6. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
7. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal

36
TEMA 9

Tema 9. Asigurarea obligatorie a locuințelor

Obiective tema 9
Cadrul general și sediul materiei, contractul de asigurare obligatorie a
locuințelor, asigurarea respectării obligativității PAD
Autoevaluare tema 9
Bibliografie tema 9
Timp recomandat - 2 ore

Obiective:
- definirea şi explicarea contractului de asigurare obligatorie a locuințelor: scop,
persoane competente, despăgubiri, sancțiuni.
- prezentarea circuitului formal al informațiilor cu privire la imobilele cu destinația
de locuință și a polițelor de asigurare obligatorie semnate.

Competenţe:
- identificarea caracteristicilor generale ale contractului de asigurare în cadrul
contractului de asigurare obligatorie a locuințelor
- identificarea carateristicilor specifice ale contractului de asigurare obligatorie a
locuințelor;
- drepturi și obligații ale părților contractante.
- instituții de supraveghere, control și sancționare.

Noțiuni generale

Sediul materiei: Legea nr. 260/2008, privind asigurarea obligatorie a


locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată,
care reglementează:
1. condiţiile asigurării obligatorii a locuinţelor aflate în proprietatea persoanelor
fizice sau juridice;
2. raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile
fiecărei părţi la contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor;

37
3. constituirea, atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Poolului de Asigurare
împotriva Dezastrelor Naturale1.

În aplicarea Legii nr. 260/2008, privind asigurarea obligatorie a locuinţelor


împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, A.S.F. va emite norme
privind:
1. criteriile de autorizare a asigurătorilor pentru încheierea de contracte de
asigurare obligatorie a locuinţelor;
2. forma şi clauzele poliţei PAD, precum şi forma certificatului de asigurare;
3. stabilirea comisioanelor societăților de asigurare-reasigurare;
4. condiţiile cedării în reasigurare a riscurilor asigurate prin PAD;
5. constituirea rezervei pentru daunele asigurate prin PAD, cu aplicarea
principiului managementului separat pentru activitatea de asigurare obligatorie a
locuinţelor;
6. constatarea, evaluarea şi lichidarea daunelor;
7. aspectele pentru care legea prevede în mod expres că se reglementează pe
această cale.

De asemenea, conform prevederilor art. 36, Legea 260/2008, privind


asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi
inundaţiilor, se completează, în mod corespunzător, cu legislaţia civilă, comercială şi
cu cea din domeniul asigurărilor şi reasigurărilor.

Conform prevederilor actului legislativ menționat, în prezent, persoanele


fizice şi juridice din România sunt obligate să îşi asigure împotriva dezastrelor
naturale toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, din mediul urban sau rural, aflate
în proprietatea acestora şi înregistrate în evidenţele organelor fiscale.
Dunt două categorii de locuințe:
- tip A – construcţia cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn
sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale
rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic;
- tip B – construcţia cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte
materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic.
Încadrarea locuințelor care prezintă caracteristici ale ambelor tipuri
menționate mai sus, se face în condiţiile stabilite prin norme emise de A.S.F., după
criteriul ponderii materialelor de construcţie.

Contractul de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale

Poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD) este înscrisul ce


atestă încheierea contractului de asigurare a locuinţei, în temeiul căruia asigurătorul
se obligă să plătească asiguratului despăgubirea totală sau parţială, în condiţiile şi în
limitele stabilite de Legea nr. 260/2008 şi de normele emise în aplicarea acesteia.
1
Pool de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) - societate de asigurare/reasigurare, constituită prin
asocierea societăţilor de asigurare autorizate să practice riscuri de catastrofă, conform legislației în vigoare.

38
Prin PAD sunt acoperite daunele produse construcţiilor cu destinaţia de
locuinţă de oricare dintre formele de manifestare a dezastrului natural, ca efect direct
sau indirect al producerii riscurilor asigurate.
Contractul de asigurare obligatorie a locuințelor respectă regulile generale ale
contractelor de asigurare, la care se adaugă reglementări specifice. Astfel, drepturile
și obligațiile asiguratului și asigurătorului, părțile contractante, condițiile de validitate
sunt cele prevăzute în Codul Civil, iar reglementările specifice sunt introduse prin
norme ASF.
Prima de asigurare (prima obligatorie), corespunzătoare fiecărui tip de
locuință, este de 0,1% din suma asigurată. Prima de asigurare se achită anterior
intrării în vigoare a PAD.
Pentru locuințele sociale, obligația achitătii primei obligatorii cade în sarcina
autorității locale.
Plata poliței obligatorii se face direct în contul PAID, societățile de asigurare
având posibilitatea reținerii unui comision a cărui cuantum este stabilit prin normă
ASF.
Suma asigurată ce poate fi acordată în temeiul legii este echivalentul în lei,
la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României la data
încheierii contractului de asigurare obligatorie a locuinţei, a sumei de 20.000 euro,
pentru fiecare locuinţă de tip A, și de 10.000 euro, pentru fiecare locuinţă de tip B.
În cazul producerii unuia dintre riscurile asigurate obligatoriu, cererea de
despăgubire se poate face numai de beneficiarii PAD şi va fi adresată asigurătorului
care a emis poliţa. Plata despăgubirilor se va face direct de către PAID în baza unui
centralizator transmis de asigurătorul care a efectuat constatarea şi evaluarea
prejudiciilor.
Prima obligatorie și suma asigurată obligatoriu se stabilesc prin normă ASF și
pot fi modificate exclusiv prin norme ASF.
PAD este valabilă pe o perioadă de 12 luni, cu începere de la ora 0:00 a celei
de a cincea zile calendaristice de la data la care s-a plătit prima obligatorie şi s-a emis
şi semnat contractul de asigurare, iar în cazul poliţelor care se reînnoiesc, acestea
intră în vigoare la ora 0:00 a zilei următoare celei în care s-a plătit prima de asigurare
şi s-a emis şi semnat contractul de asigurare. Reînnoirea se realizează anterior datei
de expirare a valabilităţii prevăzute în PAD și va cuprinde descrierea modificărilor
survenite asupra imobilului.
În cazul în care o persoană achiziționează o locuință neasigurată împotriva
dezastrelor naturale, aceasta este obligată ca în termen de 5 zile de la perfectarea
actelor de proprietate să închieie o poliță PAD.
În cazuri bine determinate şi reglementate prin norme ale A.S.F., PAID poate
efectua o inspecţie de risc a locuinţei care face obiectul asigurării obligatorii, iar
cheltuiala ocazionată de aceasta va fi suportată de către PAID.
În situaţia schimbării proprietarului unei locuinţe care este asigurată
obligatoriu şi prima a fost achitată integral, PAD rămâne valabilă până la data trecută
în contract.
Valabilitatea PAD încetează în cazul în care construcţia asigurată îşi pierde
integral destinaţia de locuinţă sau bunul piere din alte cauze decât cele cuprinse în

39
asigurarea obligatorie. Pierderea acestei destinaţii nu obligă asigurătorul care a emis
PAD la restituirea sumei corespunzătoare valorii primei obligatorii.

Asigurarea respectării obligativității PAD

Primarii unităților administrativ - teritoriale, prin compartimentele de


specialitate, societățile de asigurare-reasigurare și PAID vor comunica în vederea
asigurării respectării prevederilor Legii nr. 260/2008, după cum urmează:
1. Primarii vor furniza PAID, semestrial, lista tuturor construcţiilor cu destinaţia
de locuinţă, inclusiv a celor cu destinaţia de locuinţă socială, amplasate în
unitatea administrativ-teritorială condusă;
2. Societăţile de asigurare-reasigurare vor transmite semestrial către PAID lista
proprietarilor, persoane fizice şi juridice, care au încheiat PAD pentru un
imobil cu destinaţia de locuinţă;
3. PAID vor transmite semestrial către primari lista proprietarilor, persoane fizice
şi juridice, care au încheiat PAD pentru un imobil cu destinaţia de locuinţă;
4. Primarii vor trimite, în termen de 3 zile de la data primirii listei, scrisori de
înştiinţare către persoanele care nu au încheiat PAD pentru locuinţele pe care le
deţin în proprietate.

Nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare a


locuinţelor pentru dezastre naturale se consideră contravenție și se sancționează cu
amendă de la 100 la 500 lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se
fac de către primari şi de către persoanele împuternicite în acest scop de către aceştia.
Amenzile contravenţionale stabilite prin prezenta lege se fac venituri la bugetul de
stat în cotă de 40%, iar restul de 60% se face venit la bugetul autorităţilor locale de pe
raza teritorială în care locuieşte contravenientul.

Test de autoevaluare tema 9

➢ Enunţaţi caracteriticile generale ale contractului de asigurare în


cadrul contractului de asigurare obligatorie de locuințe.
➢ Identificați elementele specifice ale contractului de asigurare
obligatorie de locuință.
➢ Descrieți fluxul de informații care asigură respectarea obligativității
deținerii PAD pentru toate construcțiile cu detinație de locuință din
România.

Rezolvare
- răspunsurile se găsesc în cuprinsul capitolului .

Bibliografie:
1. Nemeș, Vasile, Dreptul asigurărilor, ed. A IV-a, Ed. Hamangiu, 2012

40
2. Cătană, Radu, Dreptul asigurărilor. Reglementarea activităţii de asigurare.
Teoria generală a contractului de asigurare, Editura Sfera Juridică, 2007
3. Marcusohn, Victor, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic,
2017
4. Stanciulescu, Liviu, Nemeș, Vasile, Dreptul contractelor civile și comerciale,
Ed. Hamangiu, 2013
5. Savu, Cristina- Elena, Contractul de asigurare, Ed. C.H. Beck, 2018
6. https://asfromania.ro/consumatori/consumatori-asigurari/asigurari-de-locuinta
7. Legea 260/2008, privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva
cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată

41
TEMA 10

Tema 10. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse


prin accidente de vehicule

Obiective tema 10
Definiții, părțile contractului, prima de asigurare, suma asigurată, stabilirea și
plata despăgubirilor
Autoevaluare tema 10
Bibliografie tema 10
Timp recomandat - 2 ore

Obiective:
- definirea şi explicarea caracteristicilor principale ale contractului RCA
- identificarea riscurilor asigurate
- analiza textelor legale în materia RCA
- caracteristici, participanți, proceduri, drepturi și obligații

Competenţe:
- utilizarea cunoştinţelor în aplicaţii practice privind semnarea unui contract RCA;
- capacitatea de a estima mărimea primei de asigurare, pornind de la sistemul
bonul/malus
- posibilitatea utilizării cunoştinţelor privind asigurările RCA în viața de zi cu zi

Reglementări generale

Asigurarea de răspundere civilă este reglementată în Codul Civil, capitolul


XVI, Secțiunea 4 Asigurarea de răspundere civilă.
Conform actului legislativ menționat, în cazul asigurării de răspundere civilă,
asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul,
sau o altă persoană, răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi
pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. Asigurătorul plăteşte
despăgubirea direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost
despăgubită de către asigurat, sau direct asiguratului, în cazul în care acesta
dovedeşte că a despăgubit-o pe terţa persoană prejudiciată.

42
O formă specifică a asigurării de răspundere civilă este asigurarea obligatorie
de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule
şi tramvaie, reglementată de Legea nr. 132/2017, care se referă la:
1. asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse
terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA);
2. domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au
obligaţia să încheie contracte RCA şi excepţiile de la această obligaţie, limitele
teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligaţiile asiguratului, obligaţiile
asigurătorului RCA, riscurile acoperite şi excluderile, elementele privind stabilirea şi
plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilităţile şi penalizările aplicabile
asiguraţilor şi asigurătorilor;
3. organizarea şi funcţionarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din
România (BAAR).

Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse


înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se
asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin
accidente de vehicule în anumite limite teritoriale. Excepție fac persoanele fizice şi
juridice care utilizează vehicule exclusiv în scopul antrenamentelor, curselor,
întrecerilor sau raliurilor, organizate legal. Pentru riscurile ce derivă din aceste
activităţi, proprietarii de vehicule sau organizatorii competiţiei se pot asigura
facultativ.

Contractul RCA

Conform art. 2, pct. 13 din Legea nr. 132/2017, contractul RCA este
contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse
terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, a cărui încheiere se constată prin
poliţa de asigurare RCA, care atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru
prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule. Condiţiile contractuale pentru
asigurarea RCA sunt stabilite de Legea nr. 132/2017 şi de reglementările A.S.F.,
emise în aplicarea acesteia. Forma şi conţinutul contractului RCA se stabilesc prin
reglementări ale A.S.F.
În urma încheierii contractului RCS, asiguratul se obligă să plătească prima
de asigurare asigurătorului RCA, iar asigurătorul RCA se obligă ca la producerea
riscului asigurat să plătească despăgubirea terţului prejudiciat, în condiţiile legii şi ale
contractului de asigurare.
Riscurile asigurate printr-o poliță RCA se referă la prejudicii materiale,
vătămări corporale şi decese survenite în urma unui accident rutier.
Prejudiciile materiale reprezintă atât contravaloarea reparațiilor sau înlocuirii
bunului avariat, cât și cheltuielile făcute de terți în procesul civil, inclusiv costuri de
radiere şi înmatriculare, cheltuieli de judecată și taxe de tibru efectuate de către
persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a
litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate, cheltuieli cu limitarea
prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după

43
reparaţii, dovedite cu acte sau expertiză, costuri privind readucerea vehiculului la
starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme
specializate sau prin documente emise în condiţiile legii, prejudicii reprezentând
consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a
vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate, cheltuielile legate de transportul
vehiculului avariat, aparţinând terţului păgubit, de la locul accidentului la locaţia în
care se găseşte centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit
în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii
accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul
vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură
transportul.
Vătămările corporale și decesul se despăgubesc inclusiv pentru prejudicii fără
caracter patrimonial.

Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri


publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte
locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat,
asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în
contractul RCA pentru:
a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat
vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a
remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul;
b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat;
c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în
însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de
deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor,
materialelor sau a obiectelor transportate;
d) prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a deschiderii uşilor
vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staţionează, de
către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării
celorlalţi participanţi la trafic;
e) prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a conducerii vehiculului sub
influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
Despăgubirile se achită inclusiv în cazurile în care la data accidentului
conducătorul vehiculului:
1. a condus vehiculul fără consimţământul expres sau prezumat al
asiguratului;
2. nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul
respectiv;
3. nu a respectat obligaţiile legale cu privire la starea şi siguranţa vehiculului
respectiv.
Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane
a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule şi este acoperită de
asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluşi de la beneficiul asigurării pentru propriile
lor vătămări corporale.

44
Art. 12 din Legea 132/2017 prevede situațiile în care asiguratorul poate să nu
plătească despăgubirile, printre care forța majoră, culpa exclusivă a persoanei
prejudiciate, bunul avariat şi vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al
soţilor, prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase etc.
Pentru evenimentele în care sunt implicate două vehicule, din care rezultă
numai prejudicii materiale, asiguraţii pot informa societăţile din domeniul
asigurărilor şi în baza unui formular tipizat, eliberat de către aceste societăţi, denumit
în continuare constatare amiabilă de accident, în care conducătorii vehiculelor
implicate consemnează informaţii privind data şi locul producerii accidentului, datele
de identificare ale conducătorilor auto implicaţi, ale proprietarilor vehiculelor
implicate, datele vehiculelor implicate şi ale propriilor societăţi de asigurare RCA,
precum şi informaţii privind circumstanţele producerii accidentului.
Primele de asigurare se calculează în baza unor informații solicitate de la
asigurat, necesare pentru evaluarea riscului, conform propriilor criterii stabilite în
tariful de primă şi verifică corectitudinea informaţiilor. Acestea pot să se refere la:
tipul, caracteristicile tehnice și valoarea autovehiculului, istoricul utilizatorului
privind accidentele în care a fost implicat, daunele consemnate ș.a.
Asiguratorii folosesc un sistem prin care asiguratul este încadrat în una dintre
clasele de bonus (ceea ce conduce la reducerea primei de asigurare) sau în una dintre
clasele de malus (ceea ce conduce la majorarea primei de asigurare), în funcţie de
istoricul de daunalitate al acestuia în perioada de referinţă.
În situaţia în care informaţiile furnizate de asigurat nu au fost reale la data
semnării contractului și, în consecință, încadrarea bonus/malus nu a fost corectă,
prima de asigurare poate fi recalculată şi modificată de asigurătorul RCA după
notificarea prealabilă a asiguratului.
Plata primelor de asigurare se face integral sau în rate conform acordului
dintre asigurat şi asigurătorul RCA. Contractul RCA produce efecte şi în cazul în care
rata primei de asigurare nu a fost plătită la termenul convenit între
asigurat/contractant/utilizator şi asigurătorul RCA, dacă asigurătorul RCA nu şi-a
exercitat dreptul de reziliere a contractului RCA. Contractul RCA constituie titlu
executoriu pentru ratele scadente şi neachitate.
Suma asigurată poate fi prevăzută prin lege sau în conținutul contractului.
Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita
maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu valoarea cea mai mare
dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în
contractul RCA.
Asiguratorul RCA va achita despăgubirea indiferent de locul producerii
evenimentului (pe drum public sau pe drum necirculat, pe câmp, în pădure, în curte,
în incintă sau afară), de faptul dacă vehiculul era în staționare sau în mișcare.
Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, să se poată adresa pentru
efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, fără nicio
restricţie sau constrângere care ar putea să-i influenţeze opţiunea.
De regulă, contractul RCA se încheie pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12
luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului. Contractul RCA poate
înceta:

45
1. la data la care proprietarul vehiculului notifică asigurătorul RCA
referitor la transmiterea dreptului de proprietate asupra vehiculului, însoţită de
documente justificative;
2. la data la care vehiculul este radiat din circulaţie;
3. la împlinirea termenului stabilit în contractul RCA.

Test de autoevaluare tema 10

➢ Enunţaţi caracteriticile generale ale contractului de asigurare RCA


➢ Identificați elementele specific ale contractului de asigurare RCA
➢ Enumerați principalele riscuri acoperite printr-o poliță RCA
➢ Descrieți o situație în care asiguratorul RCA are dreptul să nu
plătească despăgubirea

Rezolvare
- răspunsurile se găsesc în cuprinsul capitolului .

Bibliografie:
1. Nemeș, Vasile, Dreptul asigurărilor, ed. A IV-a, Ed. Hamangiu, 2012
2. Cătană, Radu, Dreptul asigurărilor. Reglementarea activităţii de
asigurare. Teoria generală a contractului de asigurare, Editura Sfera Juridică, 2007
3. Marcusohn, Victor, Drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul Juridic,
2017
4. Stanciulescu, Liviu, Nemeș, Vasile, Dreptul contractelor civile și
comerciale, Ed. Hamangiu, 2013
5. Savu, Cristina- Elena, Contractul de asigurare, Ed. C.H. Beck, 2018
6. Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto
pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie

46