Avram Emeline-Daniela

studentă Istorie ID – anul II

TEMĂ

(examen sem. 1 – Limba și Paleografia Latină)

Traduceți următorul fragment extras din relatarea campaniei regelui Carol Robert al

Ungariei în Țara Românească din 1330:

[…] Sic dicite Bazarad: Ipse est pastor ovium mearum; de suis latibulis per barbas suas extraham.
Tunc quidam fidelis baro Donch nomine, comes de Zolio et de Liptou, sic ait regi: Domine cum
magna humilitate vobis et ad honorern vestrum ipse Bazarad loquitur, idcirco regie benignitatis
favorem et plenam dileccionem gracie sibi velitis per vestras literas remandare. Tunc rex verbum
superbie et commninacionis superius propositum iteravit. Relicto consilio saniori, protinus ultra
pugnaturus processit. Et cum sibi et suis in terra incognita et inter alpes et montes silvarum
victualia invenire nequirent, famis inedia ipse rex milites et equi sui laborare protinus ceperunt.
Quo facto treuga ordinata cum Bazarad, et data fide ut ipse regi pareret, et securitatem regi cum
suis omnibus redeundi preberet, et iter rectum ostenderet; rex revertebatur securus, confidens de
fide perfidi scismatici. Venit in quandam viam cum toto exercitu que via erat in circuitu et in
utraque parte ripis prominentibus circumclusa, et ante unde erat dicta via patencior indaginibus
in pluribus locis fortiter fuerat circumsepta per Vlachos. Rex autem et sui omnes nichil tale quid
penitus opinantes, in ripis undique Vlachorum multitudo innumerabilis superius discurrendo
iacula iacientes super regis exercitum, qui erant in fundo depresse vie, que nec via dici potest,
sed quasi navis stricta, ubi propter pressuram cadebant dextrarii fortissimi cum militibus
circumquaque. Quia nec ad ripas utriusque lateris vie propter precipitium ascendere poterant
contra Vlachos, nec ultra procedere, nec fuge locum habebant propter indagines ibi factas; sed
erant omnino sicut pisces in gurgustio, vel in rethe comprehensi. Cadebant iuvenes et senes,
principes et potentes sine delictu. Daravit quippe sic iste miserabilis eventus a sexta feria usque
ad secundam feriam, in quibus diebus collidebantur invicem milites electi, sicut in cunis
moventur et agitantur infantes, vel sicut arundines que vento monentur. […]
(Cronica pictată de la Viena, ed. G. Popa-Lisseanu,
Izvoarele istoriei românilor, vol. XI, București, 1937)

1
RĂSPUNS:

[…] Să-i spune-ți lui Basarab că el este păstorul oilor mele și eu îl voi scoate din

ascunzătoarea-i trăgându-l de barbă. Și apoi unul dintre baronii credincioși, pe nume Donch,

conte de Zoli și de Liptou, zice către rege: Doamne, cu umilință Basarab îți vorbește întru

onoarea ta, așa încât binevoiește și trimite-i scrisoare de prietenie, plină de har, prin care să-i

arăți dragostea ta. Atunci regele a repetat amenințarea ce doar o zise plin de mânie. Neavând

un plan mai bun, a continuat lupta mai departe. Și cum pământul îi era necunoscut, pentru el

și-ai lui, locuri cu munți înalți și cu păduri dese, de le stăteau în față precum scuturile, nu au

putut găsi mâncare și apă și au început a fi chinuiți de foame și sete. După această acțiune

s-a încheiat un armistițiu cu Basarab, cu putere legală, care a dat naștere unui angajament de

credință și supunere către rege, căruia îi oferea securitate, îi arăta regelui drumul corect și

drept la întoarcere, iar regele se întorcea în siguranță și era încrezător în credința ereticului

necredinciosului. El a venit cu toată armata lui pe un drum ocolit, de-o parte și de alta cu

râpe cu maluri foarte abrupte și înconjurate de cete de valahi. Atunci regele care nu se

așteptase la nimic din cele arătate, a fost atacat împreună cu ai săi de mulțimi de valahi care

aruncau cu săgeți de fiecare parte, asupra armatei care era în partea de jos a drumului,

precum o navă prinsă între stânci, și unde cădeau cei mai puternici, cu soldații în jurul lor,

de-o parte și de alta. Ei nu puteau să meargă nici în față, nici în sus împotriva valahilor,

pentru că pe marginea drumului erau râpele abrupte; nu aveau cum să fugă din cauză că

erau înconjurați și prinși în capcană precum e peștele prins în plasă de pescuit. Au căzut

tineri și bătrâni, cei din linia întâi și cei făr’ de vină. Această bătălie este rezultatul trist de

vineri înainte de sărbătoarea Duminicii, până luni după sărbătoare, în care au fost loviți

soldați aleși, din ambele părți, precum sunt legănați copiii, sau cum sunt trestiile mișcate,

dintr-o parte într-alta, de vânt. […]

(Cronica pictată de la Viena, ed. G. Popa-Lisseanu,

Izvoarele istoriei românilor, vol. XI, București, 1937)