Page |1

Sintaxă
Complementele circumstanțiale

Complementele circumstanțiale arată, în general, împrejurările în care se petrece o

acțiune: locul, timpul, modul, cauza, scopul, condiția etc.
După împrejurările pe care le arată, complementele circumstanțiale sunt de mai multe
feluri: complemente circumstanțiale de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, condiționale,
concesive și altele.

Complementul circumstanțial de loc

Def. Complementul circumstanțial de loc determină un verb sau o interjecție cu funcția

de predicat.El arată locul unde se petrece acțiunea, punctul de plecare, direcția sau limita acțiunii.

Ce arată complementele Întrebările la care răspund

Îmi petrec vacanța la țară./ Locul unde se petrece acțiunea Unde petrec? – la țară
Am mers prin pădure./ Pe unde am mers? – prin pădure
Am plecat din sat în zori./ Punctul de plecare al acțiunii De unde am plecat? – din sat
Ne ducem spre Brașov./ Direcția acțiunii Încotro ne ducem? – spre Brașov
Hai spre casă./ Încotro hai? – spre casă
Am sosit acasă./ Limita acțiunii Unde am sosit? - acasă

Complementele circumstanțiale de loc se exprimă:

a) prin substantive, pronume sau alte părți de vorbire cu valoare de substantiv precedate de
o prepoziție sau o locuțiune prepozițională:

M-am așezat pe o piatră cu fața la oraș / și l-am privit / substantiv cu prepoziție

până s-au aprins deasupra lui stelele. / (Zaharia Stancu, ”Desculț”) pronume cu prepoziție
Țăranii s-au strâns în jurul mașinilor./ substantiv cu locuțiune
(Traian Coșovei, ”Oltenia de azi”) prepozițională
Ajunserăm până la cei doi./ numeral cu valoare de
substantiv precedat de o
prepoziție compusă

b) printr-un adverb cu prepoziție sau fără prepoziție ori printr-o locuțiune adverbială:

Când deschisei ochii, / soarele era sus. / adverbe fără prepoziție

Soarele s-a înfipt în creștetul cerului / și de acolo dogorește. / adverb cu prepoziție
(Emil Gârleanu, ”Tovarășii”)
De jur împrejur sunt numai livezi. / locuțiune adverbială

c) printr-un verb la supin:

 Page |2

Ba și pe la scăldat am tras o raită.../ (Ion Creangă, ”Amintiri din copilărie”)

După cum se vede din exemplele de mai sus, complementul circumstanțial de loc poate
sta după cuvântul determinat sau înaintea acestuia.

Obs. Să nu confunzi complementul circumstanțial de loc exprimat printr-un substantiv cu

prepoziția pe cu complementul direct precedat de aceeași prepoziție:

Crezând (că deasupra apei e o floare,) se lăsă

pe râtul trandafiriu. Unde se lăsă? – pe râtul
(Emil Gârleanu, ”Musafirul”)
Greuceanu strânse o dată pe zmeu.../ (Petre Ispirescu, Pe cine strânse? – pe zmeu
”Greuceanu”)

Complementul pe râtul arată locul unde se lăsă, nu obiectul care suferă acțiunea, iar
complementul direct pe zmeu arată obiectul care suferă acțiunea.
Ține minte: complementul direct precedat de prepoziția pe nu răspunde niciodată la
întrebarea pe ce?

Obs. Unele atribute exprimate prin adverbe sau substantive cu prepoziții arată locul sau
direcția obiectului denumit prin substantivul determinat: izvorul din pădure, drumul de aici.
Când sustantivul determinat de atribut este provenit dintr-un verb, atributul lui poate arăta
punctul de plecare, direcția sau limita acțiunii denumite de substantivul respectiv: plecarea din
Iași, plecarea spre Iași, sosirea la Iași.
Să nu confunzi aceste atribute cu complementele circumstanțiale de loc.

Obs. Un verb poate avea două sau mai multe complemente circumstanțiale de loc,
coordonate sau necoordonate, așezate după cuvânul determinat sau înaintea acestuia.

a) Ninge în arie, în sat, în câmp. (Z. Stancu, ”Desculț”)

b) Undeva, în urmă, în zare, se vedeau dealurile ondulate. / (Zaharia Stancu,

”Desculț”)

c) Pe stânga, Ceahlăul se înalță în aer ca un fantastic castel. / (Calistrat Hogaș, ”Pe

drumuri de munte”)

a) Ninge
C1 C2 C3
în arie + în sat + în câmp

se vedeau
C1 C2 C3
 Page |3

undeva + în urmă + în zare

c)
se înalță
C1 C2
pe stânga + în aer

Complementul circumstanțial de timp

Def. Complmentul circumstanțial de timp determină un verb și arată timpul când se

petrece acțiunea sau durata acțiunii.

Întrebările la care răspunde

Dânsa puse în fiecare zi o vorbă bună pentru Rănică... / Când puse? – în (fiecare) zi
(Al. Odobescu, ”Jupân Rănică-Vulpoiul”)
Cânta voios sub crengi un șipot, / cânta din zori
și până-n seară./ De când cânta? – din zori
(D. Anghel, ”Șipotul”) Până când cânta? – până-n seară
Doar n-am a trăi cât lumea... / (Ion Creangă, ”Povestea Cât timp a trăi? – cât lumea
lui Harap-Alb”)

Obs. Ca și celelalte complemente, complementul circumstanțial de timp poate sta după

verbul determinat sau înaintea acestuia:

P C S C P S
Au trecut de-atunci mulți ani. / De-atunci au trecut mulți ani. /

Complementul circumstanțial de timp poate fi exprimat:

a) printr-un substantiv cu sau fără prepoziție, singur sau însoțit de adjectiv ori de numeral:

Au mers așa luni în șir. substantiv fără prepoziție

Unsprezece luni a stat Bozan în spital. /
(Al. Sahia, ”Uzina vie”)
Cine nu vrea / să plămădească / cerne toată ziua. /
De copil, Alexandrescu cunoștea poeții greci...; /
la vârsta de șaptesprezece ani, citise pe toți
clasicii francezi./
(Ion Ghica, ”Scrisori către Vasile Alecsandri”)
substantiv însoțit de numeral cu valoare
adjectivală
substantiv însoțit de un adjectiv pronominal
substantiv cu prepoziție
două substantive și un numeral

b) printr-un adverb sau o locuțiune adverbială:

A fost odată un vânător... / adverb fără prepoziție

Și, Doamne, frumos era pe atunci... / și copiii adverb cu prepoziție
și copilele megieșilor erau de-a pururea locuțiune adverbială
 Page |4

în petrecere cu noi. /
(Ion Creangă, ”Amintiri din copilărie”)
Stau, săracii, ș-ascultă noaptea / cum le urlă lupii adverb provenit din substantiv
la ferestre./ (Al. Vlahuță, ”România pitorească”)

c) prin verb la gerunziu sau la infinitiv precedat de prepoziția până sau de locuțiunea
prepozițională înainte de sau dinainte de:

Fiul craiului încălecând, îl netezește pe coamă.../ verb la gerunziu

(Ion Creangă, ”Povestea lui Harap-Alb”)
A doua zi plecăm până a nu răsări soarele./ verb la infinitv cu prepoziția până
(Al. Vlahuță, ”România pitorească)
Dușmanii poposesc înainte de a azvârli pod peste fluviu. / verb la infinitiv cu locuțiunea
(Eusebiu camilar, ”Povestiri eroice”) prepozițională înainte de

Obs. Un verb poate avea două sau mai multe complemente circumstanțiale de timp
coordonate sau necordonate:

a) Și sfârșitul tău veni-va

Azi ori mâne, ori mai apoi! (George Coșbuc, ”Pentru libertate”)
b) Odată, la un Sfântul Vasile, ne prindem noi vreo câțiva băieți / să ne ducem cu plugul. /
(Ion Creangă, ”Amintiri din copilărie”)

veni-va

C1 C2 C3
azi + mâne + mai apoi

ne prindem

C1 C2
odată + la un Sfântul Vasile

Complementul circumstanțial de mod

Def. Complementul circumstanțial de mod arată cum se desfășoară acțiunea exprimată de

verbul determinat sau cum se înfățișează însișirea (cartacteristica) exprimată de adjectivul sau
adverbul determinat.
 Page |5

Cuvântul determinat Întrebări

- Fată, a vorbit ea cu supărare... / verb Cum a vorbit? – cu supărare

(M. Sadoveanu, ”Baltagul”)
Ai lucrat destul. / Turculeț venea în urmă, verb Cât ai lucrat? – destul
cu pălăria lui cea mare cât o roată... / adjectiv Cât de mare? – cât o roată
(Emil Gârleanu, ”Ochiul lui Turculeț”)
Atunci calul zboară lin ca vântul. / adverb Cât de lin? – ca vântul
(Ion Creangă, ”Povestea lui Harap-Alb”)

Obs. Complementul circumstanțial de mod stă de obicei după cuvântul determinat. El

poate sta însă și înaintea acestuia: Zboară lin. / Cât de lin zboară!
Când complementul de mod stă înaintea adjectivului sau a adverbului determinat, el se
leagă de acesta prin prepoziția de: ... cu pălăria cât o roată de mare. Zboară ca vântul de lin.

Obs. Un verb, un adjectiv sau un adverb poate avea două sau mai multe complemente
circumstanțiale de mod coordonate, așezate după cuvântul determinat sau înaintea acestuia:

Mergea încet, cu grijă, șchiopătând.

Mergea
C1 C2 C3

încet + cu grijă + șchiopătând

Complementul circumstanțial de mod propriu-zis

Def. Complementul circumstanțial de mod propriu-zis arată cum se desfășoară o acțiune

sau cum se înfățișează o însușire (calitate), fără a face comparație cu alte acțiuni sau însușiri.
Complementul circumstanțial de mod propriu-zis se poate exprima:
a) prin adverb sau locuțiune adverbială:
Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește. / (M. Eminescu, ”Scrisoarea a III-a”)
La ghișeu lumea se rărise de-a binelea. / (Liviu Rebreanu, ”Proștii”)
b) prin numeral:
Grupul se împărți în două. /
c) prin substantiv cu prepoziție:
 Page |6

... ș-au iscălit probele după socoteala din ajun. (I.L. Caragiale, ”Triumful talentului”)
d) prin verb la infinitiv precedat de prepoziție sau la gerunziu:
... pășea... fără a se grăbi... , întinzând picior după picior, ca un compas bine reglat. (Constantin
Țoiu, ”Galeria cu viță sălbatică”)
e) prin interjecție:
Și aud un glas făcând: ”hm!” / (I.Al. Brătescu- Voinești, ”Taină”)

Complementul circumstanțial de mod comparativ

Def. Complementul circumstanțial de mod comparativ se deosebește de complementul de

mod propriu-zis prin ceea ce arată și prin felul în care se construiește.
Complementul de mod comparativ arată cum se desfășoară o acțiune sau cum se
înfățișează o însușire, în comparație cu o altă acțiune sau însușire:
Lacul strălucea ca oglinda.
Acțiunea strălucea atribuită obiectului lacul este comparată cu acțiunea obiectului
oglinda. Se subînțelege: strălucea cum strălucește oglinda.
Pomul este înalt cât casa.
Însușirea înalt atribuită obiectului pomul este comparată cu însușirea obiectului casa. Se
subînțelege: este înalt cât este de înaltă casa.
Complementul de mod comparativ se construiește cu adverbele de comparație ca (și), cât (și),
decât: Strălucea ca oglinda; Era înalt cât casa; E mai înțelept decât mine.
Complementul de mod comparativ așezat înaintea adjectivului sau a adverbului
determinat se leagă de acesta prin prepoziția de: Am să zbor ca vântul de lin /; Era cât casa de
înalt. /

Obs. Să nu confunzi numele predicativ care arată cum este subiectul cu complementul
circumstanțial de mod. Fii atent la predicatele nominale construite cu verbele copulative a părea,
a ajunge, a se face.

Pron.

Subst.

Num.
cu
Comp. val.
circ. de subst.
loc
Verb la
supin
Adverb

Loc.
adv.
 Page |7

Subst. Adv.

Comp.
circ. de Loc.
Verb adv.
infinitiv timp

Verb
gerun
ziu

Părți de vorbire prin care se exprimă complementul

circumstanțial de loc, de timp și de mod

Nume
Subst. ral

Adv.

Interjec Comp.
ție circ. de
mod

ție Loc.
Verb adv.
infinitiv

- Bibliografie: Ștefania Popescu, ”Gramatică practică a limbii române cu o culegere de

exerciții”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983
 Page |8

- Ion Popa, Marinela Popa, ”Limba română. Gramatică, fonetică, vocabular, pentru
gimnaziu, liceu, bacalaureat și admitere în facultate”, Editura Niculescu, București, 2008