POVESTEA ANOTIMPURILOR

Era odată un împărat bătrân care avea patru fete. Pentru că era foarte bătrân, împăratul se
hotărî să îşi lase împărăţia uneia dintre fiicele sale, dar nu ştia pe care să o aleagă drept
moştenitoare. Aşa că într-o zi, le chemă pe toate la el şi le spuse să plece în lume şi pe aceea pe
care oamenii o vor îndrăgi mai mult, aceea îi va urma la tron.

Prima plecă Primăvara şi oamenii o îndrăgiră pe dată pentru delicateţea ei, pentru
mireasma de flori ce o lăsa în urmă şi pentru păsărelele ce o însoţeau şi ciripeau vesele în jurul
ei.

A doua fiică, Vara, fu iubită pentru căldura ei, pentru verdeaţa ce o înconjura şi pentru că
pe acolo pe unde trecea lanurile deveneau de aur iar cireşele se rumeneau pe dată.

Toamna, a treia fiică, vru să impresioneze prin bogăţia şi dărnicia ei, iar oamenii nu mai
conteneau cu laudele şi n-ar fi vrut s-o lase să mai plece niciodată.

Iarna, ultima dintre surori, fu îndrăgită nespus pentru bucuria pură, copilărească, pe care
o răspândea în jur atunci când din palma ei se risipeau în aer steluţe argintii şi pe la geamuri se
legănau duios colinde.

Auzind doar vorbe bune despre cele patru fete ale sale, împăratul se gândi să le lase să
conducă împărăţia pe rând, câte trei luni fiecare, spre bucuria tuturor.