Sunteți pe pagina 1din 3

Activitatea umana

din punct de vedere psihologic

Una dintre cuceririle cele mai importante pe care psihologia le-a dobandit in plan
metodologic , de-a lungul evolultiei sale istorice , o costituie elaborarea conceptului de
activitate si implicarea lui in analiza si explicarea functiilor si proceselor psihice particulare.
Activitatea este o succesiune de actiuni, actiunea fiind integrarea unor operatii urmarind
un obiectiv imediat. Activitatea implica o serie de actiuni exterioare care in ansamblu au fost
denumite comportament. Incluzand si actiunile interioare, mentale, vorbim de conduita.
Orice conduita, orice activitate se indreapta spre un scop, catre care converg toate actiunile
componente. Exista deci un efort de sinteza, de integrare specific activitatii. Tendinta de
organizare, de unificare este o caracteristica generala a organismului. Din punct de vedere
anatomic, celulele sunt grupate in tesuturi, acestea se impletesc in organe, organele
alcatuiesc aparate, toate fiind subordonate necesitatilor organismului in intregimea sa.
Psihicul este si el un vast sistem, compus din numeroase subsisteme.

I.Aspecte psihologice ale activității umane.

Activitatea reprezintă interacţiunea subiectului cu lumea, interacţiunea în care se


realizează o atitudine sau alta a omului faţă de lume, faţă de ceilalţi oameni. Într-o altă
accepţiune putem afirma că activitatea este un proces ce realizează o anumită relaţie a
omului faţă de lume şi corespunde unor trebuinţe specifice. Prin activitate se exprimă însăşi
esenţa omului ca fiinţă suverană bio-psihosocio-culturală. Omul ca ființă activă si dinamică,
inițiază, organizează, planifică, explorează, se implică, participă, perfecționează, asimilează
informații, produce si creează obiecte noi, se autorealizează. Pentru realizarea
corespunzătoare a acestor demersuri el se servește de o categorie de instrumente psihice
cuprinse în noțiunea generală de activități psihice. Specific pentru activitatea umană este că
dispune de conştiinţa scopului, este motivată, operează cu instrumente construite de om, este
perfectibilă şi creativă. Atât nevoia de activitate a individului, cît şi modalităţile prin care
este ea satisfăcută sunt determinate istoric şi cultural.
Importanța activității în viața omului este enormă. Prin activitate omul produce
modificări în condițiile obiective externe, în propriile lui stări interne, în relațiile cu mediul.
Ființa umană îsi realizează ideile, îsi satisface aspirațiile, îsi construiește noi planuri, anume,
în activitate. Prin activitate omul se adaptează condițiilor interne si externe la un nivel din ce
în ce mai înalt. Dat fiind faptul că activitatea este atât cauză, cât si efect al dezvoltării
psihosociale a omului, ea este resimțită ca o adevărată nevoie psihică, ca o cerință
imperioasă a integrității ființei lui.
II.Structura activității umane

Elementele componente structurale în activitatea umană sunt: mişcările sau actele,


operaţiile şi acţiunile. Toate acestea sunt organizate ierarhic, iar funcţionalitatea,
structurarea, subordonarea şi integrarea lor permit satisfacerea unor necesităţi într-un sistem
funcţional ierarhic.
I. Mişcările (sau actele efectorii) sunt cele mai simple elemente constitutive ale activităţii,
actele de răspuns la influenţele mediului. Sunt subordonate operatiilor. Ele sunt considerate
ca mecanisme variabile, fără un conţinut determinant. În activitatea fizică domină mişcările
musculare, iar în cea psihică domină un demers intern neuropsihic (limbajul interior este un
exemplu de unitate dintre cele două categorii de mişcări).
II. Operaţiile, sunt subordonate acţiunilor şi mijloacelor de realizare a acestora. Din punct
de vedere psihologic operaţiile nu dispun nici de scop, nici de motivaţie proprie, tocmai
datorită subordonării lor acțiunilor. Aceleaşi operaţii (apucare, separare, eliminare etc.) au
caracter mai generalizat şi pot deservi multiple scopuri şi diverse acţiuni.
III.Acţiunile sunt cele mai complexe elemente și mari subunităţi ale activităţii fiind
constituite, la rîndul lor din şiruri de operaţii şi mişcări; sunt subordonate activităţii si nu
dispun decât de o independență relativă în raport cu ea. În plan psihologic, acțiunile se
caracterizează prin necoincidența scopului si motivului, în sensul că dispun de un scop
propriu, dar nu si de o motivație proprie, cea din urmă fiind preluată de la activitate. Citirea
unui conspect, în vederea susținerii examenului la psihologie, spre exemplu, constituie
acțiuni, deoarece ele se subordonează activității de pregătire a examenului. Rezultatele
obținute prin acțiune nu reprezintă scopul final, ci unul parțial în realizarea celui final al
activității. Nu au întotdeauna un caracter conştient, voluntar, dar nici involuntar cum sunt
acţiunile impulsive. Acţiunile pot fi: simple sau complexe, după gradul lor de complexitate.

III.Formele activității

Se cunosc mai multe forme de clasificare, în funcție de anumite criterii:

1.După natura produsului, activitatea poate fi:


- predominant materială;
- predominant spirituală (intelectuală).
2.După procesul psihic implicat în realizarea ei poate fi:
- cognitivă;
- afectivă;
- volitivă.
3.După locul ocupat în sistemul relaţiilor individului:
- principală (dominantă);
- secundară (subordonată).
4.După evoluţia sa ontogenetică poale fi:
- joc;
- învăţare didactică;
- muncă productivă;
- comunicare;
- creaţie.
5.După gradul de conştientizare a comportamentelor:
- în întregime conştientă (voinţă);
- cu comportamente automatizate.

BIBLIOGRAFIE
1.Buzdugan, T. Psihologie pe înţelesul tuturor, EDP, Bucureşti, 2011:
2.Cosmovici, A. Psihologia generală. Polirom, Iaşi, 1996