CURS 6 9.04.

2019

Phylum Platyhelmintes - Clasa cestoidea

Caractere generale ale cestodelor
→ sunt viermi plați
→ sunt organisme multicelulare
→ sunt alcătuiți din:
• cap (prim segment/ scolex)
➢ are dimensiunile unei gămălii de ac
➢ e prevăzut cu organe de fixare, cârlige și/sau ventuze
• porțiune proliferativă (gât) - are câțiva mm
• corp propriu-zis (strobil) - alc. din segmente numite proglote
→ sunt hermafrodite
→ strobilul are toate aparatele care să asigure fiziologia (sistem nervos, circulator,
excretor, reproducător)
→ în fiecare proglot sunt reprezentate fiecare dintre aceste sisteme, integrate într-
un sistem general
→ de obicei, în ultimele proglote, toate aparatele sunt apropiate, rămânând doar
uterele pline cu ouă  se numesc proglote ovigere (gravide, bătrâne)
În ceea ce privește teniile, există 2 specii:
1) Taenia solium (tenia porcului)
• are aproximativ 3m
• scolexul are o coroană dublă de cârlige și 4 ventuze (cu ajutorul
acestor structuri, tenia se fixează de mucoasa IS)
• localizare: intestinul subțire
• strobilul atârnă liber în lumenul intestinal
• proglotele au diferite dimensiuni și forme (ex.:dreptunghiulare pe lat și
pe lung)
• ultimele proglote care au caracter de diagnostic (e vorba de proglotele
ovigere) sunt:
➢ de 2-3 ori mai lungi decât late
➢ uterul (văzut prin transparență) are 8 ramificații pe fiecare parte
➢ au ramuri cu aspect dendritic, de bonsai
➢ se elimină doar odată cu scaunul, în lanțuri de câteva proglote
2) Taenia saginata (tenia vitei)
• are scolex prevăzut doar cu 4 ventuze, fără cârlige
• strobilul poate ajunge la 5m
• ultimele proglote sunt
➢ de aprox. 5 ori mai lungi decât late (i.e. înguste și lungi)
➢ uterul are mai multe ramificații laterale (16-18), dihotomice
➢ proglotele se pot elimina prin mișcări active și între scaune
(au o mișcare de contracție și de extindere, ca un arc - „stai în
amf. și simți pe la eșapament că o proglotă de 2cm încearcă să
iasă :))))))”)
→ proglotele ovigere conțin ouăle embrionate
• care sunt mici, globuloase
• au perete gros, cu striuri radiare
• înăuntru este un embrion hexacant (cu 6 cârlige)

1
Ciclul biologic
→ implică existența a 2 gazde:
• una definitivă
− purtătoare a stadiului adult (matur, sexuat)
− omul este gazdă definitivă
• una intermediară
− purtătoare a stadiului larvar
− porcul este gazda intermediară pentru Taenia solium
− vita este gazda intermediară pentru Taenia saginata
→ un individ parazitat, care lasă „produsul intern brut” în natură, elimină odată cu
scaunul și proglote încărcate cu ouă embrionate
• proglotele se usucă și se sparg în timp  milioane de ouă vor contamina
mediul pe o suprafață mare
→ porcul/vita se infectează cu stadiul de ou embrionat când se hrănește cu
vegetalele contaminate de pe sol
• porcul este și coprofag (practic, mănâncă căcat)  se infectează masiv
→ ouăle embrionate eliberează în intestin embrionul hexacant care perforează
peretele intestinal, iar, pe cale circulatorie, diseminează în organism
• se localizează preferențial în musculatură, subcutanat sau în sistemul
nervos (creier)
• aici, dezvoltă stadiul larvar care s.n. Cysticercus cellulosae (pt. Taenia
solium), respectiv Cysticercus basis (pt. Taenia saginata)
➢ cisticercii au aspectul unor mici vezicule (de 0,5-1cm) translucide,
pline cu lichid, în interiorul cărora se găsește un scolex invaginat
→ omul, consumând carne cu cisticerci insuficient preparată termic, se va infecta
• în intestin, scolexul cisticercilor se evaginează, își fixează cârligele și
ventuzele (doar ventuzele la Taenia saginata) la nivelul mucoasei și
începe să producă strobilul
→ există situații în care omul devine accidental gazdă intermediară doar pentru
Taenia solium („ia locul porcului”)
• în această situație, embrionul hexacant eclozează, diseminând pe cale
circulatorie și se fixează subcutanat, muscular, nervos
• această înfecție s.n. cisticercoză (= infecția cu stadiul larvar al T. solium)
→ lungimea mare a paraziților și utilizarea drept toaletă a unor locuri accesibile
copiilor, permite producerea infecției la copii (la cei care se „joacă” cu teniile,
deoarece nu se spală pe mâini după aceea și se vor infecta ușor)
→ este posibil ca un individ (care are o infecție cu stadiul adult), din cauza stării de
greață să ajungă în starea de vomă  regurgitează proglotele în stomac, le
digeră  multe protoscolexuri pot disemina  se poate produce o autoinfecție
endogenă
→ dpdv. al simptomatologiei, purtătorul stadiului adult (cu tenioză) poate avea sau
nu manifestări clinice
• dacă apar, sunt digestive, nespecifice și nu sunt grave
→ în cazul infecției cu stadiul larvar:
• localizarea cutanată - este inestetică, poate produce dureri și tulburări
prin compresia exercitată asupra unor nervi
• formele musculare pot presa musculatura și placa motorie  dureri
foarte mari și chiar impotență funcțională a grupelor musculare afectate

2
 • localizarea nervoasă produce cisticercoza cerebrală (neurocisticercoza)
➢ poate fi de tip
a) parenchimatos
❖ sunt local. cisticercii în masa nervoasă și exercită presiuni
asupra centrilor nervoși
❖ cisticercii parenchimatoși, adesea, nu mai au formă
rotundă, ci se insinuează în scizurile și fisurile naturale (și
se numesc cisticerci racemoși/ramificați)
b) extraparenchimatos
❖ nu este pr.-zis în țesutul nervos, ci în ventriculi (în care
proemină)  poate bloca orif. de drenaj  hidrocefalie
➢ Simptomatologie: hidrocefalie, amețeli, cefalee, convulsii, trombo-
ze arteriale, pierderea vederii, greață, vomă, alte tulburări motorii și
senzoriale
➢ cisticercoza oculară este o formă specială de local. nervoasă
❖ Localizări frecvente: corpul vitros, zonele subretiniene
❖ Consecințe: desprinderile de retină, atrofia retinei, atrofia
nervului optic, iridociclita (uveita anterioară), coroidita
→ T. solium: ou → cisticerc → stadiu adult
• adică, infecția cu ou presupune apariția cisticercozei, iar infecția cu
cisticerci presupune apariția stadiului adult
Hymenolepis nana
→ dimensiuni mici: 1-2cm („cestod mic, ou mare”)
→ strobilul este format dintr-un număr mare de proglote dreptunghiulare, scurte
și late - vizibile doar la lupă
→ scolex cu coroană simplă de cârlige și 4 ventuze
→ proglotele ovigere conțin ouă de 2 ori mai mari decât cele ale teniei, ouă ce au:
• perete dublu
• embrion hexacant
→ localizare: intestinul subțire, în număr mare (teniile erau, de regulă, doar câte 1)
→ la maturitate sunt eliminate ouăle, care ajung odată cu materiile fecale în mediu
→ ciclul parazitului: nu necesită gazdă intermediară 
• omul se poate infecta direct prin consumul de apă/alimente contaminate
• autoinfecții exogene frecvente - mai ales la copii (în special: igiena
precară a mâinilor - cale rapidă între anus și gură)
→ odată produsă infecția, în IS, embrionul hexacant eclozează și pătrunde într-o
vilozitate, formând stadiul larvar (care s.n. cisticercoid)
• omul este și gazdă definitivă și gazdă intermediară
• pe măsură ce crește, cisticercoidul rupe vilozitatea și produce strobilul
Himenolepidoza
❖ infecțiile ușoare sunt asimptomatice
❖ Infecțiile masive sau infecțiile vechi urmate de autoinfecții repetate sunt
simptomatice. Cel mai frecvent, persoana parazitată reclamă o stare de
slăbiciune pronunțată, dureri abdominale, diaree, anorexie, cefalee.
✓ anorexia și cefaleea sunt rezultate ale produșilor toxico-septici, iar, dacă
aceștia sunt descărcați masiv, pot da convulsii, iritabilitate, keratocon-
junctivite (însă, toate apar rar)
❖ La imunosupresați, infecția cu H. nana poate disemina și în alte organe

3
 Diphyllobothrium latum

→ determină botriocefaloza (difilobotrioza)

→ cel mai mare cestod parazit la om, având până la 12 m
→ scolexul este prevăzut cu 2 fante longitudinale care s.n. botridii și care funcț. ca
niște ventuze
→ strobilul:
• este format la început din proglote mai lungi, ulterior, însă, majoritatea
proglotelor sunt scurte și late
• pe toată lungimea, pe linia mijlocie, apare o linie ușor proeminentă și mai
întunecată - linia uterelor
→ proglotele ovigere conțin ouă mari, ovalare, operculate (opercul = căpăcel), care
• NU sunt embrionate
• sunt printre cele mai mari ouă din lumea helminților
→ embriogeneza are loc în apă, iar evoluția necesită mai multe gazde intermediare
din mediul acvatic
• ultima gazdă - peștele, care conține larva plerocercoidă (stadiul infectant)
• omul se infectează prin consumul cărnii și al viscerelor (icre) de pește care
conțin larve
• Omul elimină materii fecale cu un conținut mare de ouă neembrionate la marginea apei.
În 24h în ou se fm. o larvă care s.n. coracidium, se ridică căpăcelul și iese larva. Aceasta
trebuie să găsească rapid o gazdă, adesea un crustaceu (purice de baltă), în care trece
în stadiul de larvă procercoidă (neinfectantă pt. om). Peștii planctonici se hrănesc cu
acești crustacei, iar larva, în corpul peștelui, devine larvă plerocercoidă, infectantă.
Peștele planctonic e mâncat de peștele carnivor, larvele plerocercoide se înmulțesc
asexuat în peștii răpitori, fm. un nr. și mai mare de larve plerocercoide.
→ peștele este foarte parazitat (are o grămadă de endo și de ectoparaziți), dar
niciunul nu infectează omul, cu excepția larvei plerocercoide
→ simptomatologie:
• Simptomul caracteristic acestei infecții îl reprezintă o anumită alterare a
absorbției intestinale a acidului folic și a vitaminei B12.
• Anemie de tip hipercrom.
➢ hematocrit normal, hematii deformate, ratatinate, nu își mai pot
îndeplini funcția de transportor al gazelor

Echinococcus granulosus
→ agentul etiologic al hidatidozei uniloculare (=chist hidatic)
→ chistul hidatic reprezintă infecția cu stadiul larvar al unui mic cestod (E.
granulosus) parazit la câine (care este gazda definitivă), care are maximum
6mm și parazitează în mare măsură IS al câinelui
→ omul este gazda intermediară
→ strobilul este alcătuit din doar 3 proglote, ultimul este proglot oviger
• ouăle sunt embrionate (embrion hexacant) și seamănă cu cele ale teniei
(perete gros, striuri radiare și embrion hexacant)
→ scolexul are 4 ventuze și coroană de cârlige
→ câinele nedeparazitat conține cestodul și elimină proglotul oviger cu materiile
fecale (număr f. mare de ouă embrionate care vor contamina mediul)  sursă de
infecție pentru erbivore și, accidental, pt om
→ deci, oul este stadiul infectant accidental pt. om

4
 •
în intestin, embrionul hexacant eclozează, pătrunde în peretele intestinal
și diseminează pe cale circulatorie, cel mai frecvent (în ordine): ficat (mai
ales lobul drept), plămân, creier, apoi orice alt organ.
• odată ajuns în organul respectiv, embrionul se fixează cu coroana de
cârlige și ventuze și se veziculează  veziculă hidatică, care crește cu
1-2 cm/an (poate avea până la dimensiunea unui cap de copil nou-născut)
→ vezicula hidatică are peretele format din 2 componente:
1) exterioară (c cuticula)
➢ alb-sidefie, elastică, multistratificată
➢ pe măsură ce vârsta și dimensiunea chistului sunt mai mari, devine din
ce în ce mai impermeabilă în ambele sensuri (nu mai lasă să
pătrundă material nutritiv de la adventice și nu mai lasă să iasă
material toxic din chist)
➢ pe deasupra cuticulei există o a 3-a componentă (care nu aparține
chistului), care este produsul de reacție al gazdei
 este bogat vascularizată
 se numește adventice
2) interioară (căptușește cuticula și s.n. membrană proligeră / proliferativă)
➢ proliferează, înmugurește și formează:
 protoscolexuri (scolexuri primitive, mici vezicule cu scolex
invaginat)
 larvele propriu-zise produc vezicule hidatice secundare
(fiice), care nu au adventice, iar proligerele lor, prin înmugurire,
produc și ele protoscolexuri și vezicule terțiare
 proligerele tuturor veziculelor produc lichidul hidatic (foarte
limpede - ca apa de stâncă) - extrem de toxic și alergic pt. că
adună toți metaboliții în interior (cuticula nu le dă voie să iasă)
→ protoscolexurile au 2 posibilități de evoluție:
• dacă chistul hidatic se fisurează, protoscolexurile diseminează  scot
cârligele și ventuzele, se fixează pe alt teritoriu al țesutului respectiv,
generând o hidatidoză secundară;
• același protoscolex, dacă ajunge în intestinul câinelui, va forma un adult E.
granulosus
→ omul se infectează numai cu ouăle Pz adult, cu larve nu se infectează decât în
cazul unei hidatidoze secundare (deci, au diseminat protoscolexurile infecției lui)
Clinic
Chistul hidatic hepatic
• localizare: de cele mai multe ori în partea inferioară a lobului drept
• poate determina mărirea ficatului, icter mecanic, dureri în epigastru și în
umărul drept, greață, vomă
• fisurarea chistului este urmată într-o primă fază de fenomene alergice acute
sau intermitente datorate lichidului hidatic extrem de toxic și de alergic
(reacția poate merge până la șoc anafilactic)
• Ulterior, prin diseminarea protoscolexurilor, apar localizările secundare
peritoneale sau pulmonare
• se apreciază că peste 25% dintre purtătorii unor chisturi hidatice hepatice au
și chisturi pulmonare secundare

5
 • Au fost descrise si posibile fistule biliare cu drenarea conținutului pe cale
digestivă, uneori eliminarea având loc prin vomă.
• NU determină eozinofilie, dar dacă se fisurează, eozinofilia crește
spectaculos
• eozinofilia nu însoțește niciodată infecția produsă de protozoare, ci
doar infecția cu helminți cu localizare tisulară

Chistul hidatic pulmonar

• determină tuburări respiratorii: tuse seacă, chintoasă, dispnee, dureri în
zona pieptului
• în cazuri grave: hemoptizii reduse, dar repetate
• ruperea chistului pulmonar determină frecvent drenarea și eliminarea odată
cu sputa a lichidului hidatic și chiar a veziculelor hidatice
➢ uneori, în acest mod pot avea loc vindecări spontane, dar de cele
mai multe ori are loc o diseminare a infecției sau se dezvoltă abcese
cronice datorate unor suprainfecții bacteriene
• în 40% dintre cazurile de hidatidoză pulmonară primară, apar forme
secundare hepatice

Chistul hidatic cerebral

• determină în primele faze creșterea presiunii intracraniene sau manifestări
epileptice
• de remarcat că localizările cerebrale dau poate cele mai frecvente recidive,
datorate cuticulei mult mai subțiri care se poate fisura extrem de ușor,
determinând însămânțări secundare (cuticula se aplatizează, se insinuează
printre scizuri din cauza cutiei craniene)

Retroorbital - localizare rară

Chistul hidatic osos:

• alterează în timp structura țesutului, determinând fracturi
• întreruperea măduvei produce paralizie

Chst hidatic renal:

• durere în loja lombară și hematurie
• în cazul unei eventuale fisuri, în urină poate apărea materialul hidatic