Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad

Facultatea de Stiinta Socio-Umane şi Educatie fizica si

Sport
Specializarea: Psihologie clinica si psihoterapii
Anul II

Consiliere pentru autocunoastere si dezvoltare

personala

Masterand:
 RECENZIE

Omul in cautarea sensului vietii de Viktor Frankl

Viktor Frankl a trait experieta a 3 ani de inimaginabila teroare in lagarele naziste ale
mortii, printre care cele de la Auschwitz si Dachau. In timpul suferintei indurate , si-a pus la
punct viziunea psihoterapeutica originala cunoscuta sub numele de logoterapie. In central
teoriei sale sta convingerea motivatia fundamentala a omului de a traii este cautarea sensului
vietii.

Cartea este o capodoperă în adevăratul sens al cuvântului, bazându-se pe 2 părţi, o

primă parte în care se prezintă implicaţiile psihologice, sociale şi emoţionale pe care o aduce
condiţia de deţinut într-un lagăr de concentrare şi a 2-a parte, în care se menţionează principiile
care stau la baza logoterapiei. Frankl transmite că fiecare om are un sens în viaţă, chiar dacă nu
este conştient de acest aspect şi fiecare om este predestinat să creeze lucruri măreţe.

Experienţe din lagărul de concentrare

Dincolo de odiosul context al unui lagăr de concentrare cu regulile lui stricte şi cu temerea
permanentă de moarte este o lume la fel ca într-o societate liberă, unde întâlneşti doua categorii
de oameni, cei buni şi cei răi. Aşa cum demonstrează şi Frankl, omul nu este un rezultat al
contextului, ci contextul este un rezultat al omului. Autorul recunoaşte că nu găsim foarte multe
cazuri în care oamenii în condiţii extreme şi morbide îşi pot antrena demnitatea umană şi să
ajungă „la valorile morale generate de suferinţa lor, dar chiar şi numai un singur astfel de
exemplu constituie o dovadă suficientă că tăria interioară a omului îl poate totuşi ridica deasupra
destinului său exterior”.

Revenind puţin la „a nu mai avea nimic de pierdut decât propria ta viaţă”, această viaţă se
agaţă de acea „iluzie a graţierii” atunci când „condamnatul, chiar înainte de execuţia sa, trăieşte
cu iluzia că va fi graţiat în ultima clipă”. O primă relatare este cât se poate de adevărata, că
suntem nişte egoişti şi mereu ne raportăm la lucrurile care ar trebui să ni se întâmple, nicidecum
la ce ar trebui să facem ca să se petreacă lucrurile dorite. De fapt Frankl, spune: “să nu ne mai
gândim ce vrem noi de la viaţă, ci să ne gândim ce vreaviaţa de la noi”. Viaţa are o serie de
aşteptări de la noi şi atunci când ne plângem de milă nu facem altceva decât să-i demonstrăm
vieţii că nu ne merităm viaţa.
 Frankl urmăreşte, să întărească ideea că, viaţa este O ARTĂ şi vorbeşte despre arta de a trăi
şi despre libertatea lăuntrică ca singura libertate pe care nu ţi-o poate lua nimeni, decât tu
însuți.

Un moment important în destăinuirea lui Frankl, e atunci când este ales să le vorbească
camarazilor de suferinţă din baraca în care se afla despre cum poţi izbăvi în astfel de condiţii. El
menţionează că viitorul nu-l cunoaşte nimeni şi astfel ai toată libertatea să alegi cum vrei să fii în
următoarea secundă, că trecutul deopotrivă constituie o zestre ce nu ţi-o poate lua nimeni, este
al tău şi este irepetabil şi constituie premisa de a construi pe mai departe, în viitor.

Şi cel mai important, nu eşti singur pe lume, pentru fiecare există cineva, cum ar fi o soţie, un
prieten, cineva viu sau cineva mort ori chiar Dumnezeu care aşteaptă să nu îl DEZAMĂGEŞTI şi
care speră „să ne afle suferind cu fruntea sus – nu ca nişte nenorociţi – ci ca unii care ştim cum
să murim”.

Existenţa vieţii umane nu este altceva decât RESPONSABILITATE pentru fiecare act ce îl
întreprindem. „Omul se poate obişnui cu orice, dar nu ne întrebaţi cum reuşeşte aşa ceva.”

Logoterapia pe scurt

În cea de-a 2 -a parte a cărţii sale, Frankl prin teoria sa, logoterapia, explică principiile care stau
la baza acestei teori.

Numită pe drept „cea de-a treia şcoală vieneză de psihiatrie”, prima aparţinându-i lui Freud
(psihanaliza) şi cea de-a 2-a, lui Adler (psihologia individuală), logoterapia, aşa cum însuşi Frankl
susţine, „se concentrează asupra sensului existenţei umane şi asupra căutării sensului de către
om”.

Ce îţi mai poţi dori de la viaţă atunci când toţi membrii familiei îţi sunt omorâţi în cele mai
groaznice condiţii şi când nici viaţa ta nu este mai departe de un context similar? In astfel de
condiţii care este sensul vieţii tale?

Frankl îşi începe terapia întrebându-şi pacientul care îi sunt motivele pentru care nu s-ar
sinucide. Este într-adevăr un mod cât se poate de neobişnuit, însă acest mod de abordare îl
conştientizează pe pacient încă din prima şedinţă, şi de multe ori se dovedeşte a fi şi ultima, că
el, pacientul, este singurul expert asupra propriei lui vieţi. Este singurul care-şi poate da
răspunsuri lui însuşi.

Voinţa de sens – Frankl susţine că acea căutare a sensului vieţii este de fapt o motivaţie primă a
omului.
Frankl vorbeşte despre frustrare existenţială care se poate referi atât la existenţa însăşi, cât şi la
sensul existenţei şi la voinţa de sens. Această frustrare poate şi ea declanşa nevroze – nevroze
noogene.

Mai mult, „nici frământarea, ba chiar nici disperarea omului cu privire la valoarea vieţii sale nu
reprezintă altceva decât o problemă existenţială, în niciun caz o boală mintală”.

„ Vidul existenţial – aşa cum îl înţelege Frankl, este de fapt plictiseala, din acest motiv este
necesar definitivarea sensului vieţii.
Esenţa existenţei – „Trăieşte ca şi cum ai trăi a doua oară, iar prima dată ai fi acţionat la fel de
greşit pe cât eşti acum pe cale să o faci.”

Sensul dragostei – „Dragostea este singurul mod în care putem cuprinde o altă fiinţă umană în
nucleul cel mai lăuntric al personalităţii sale. Dragostea ne face în stare să vedem trăsăturile şi
caracteristicile esenţiale ale persoanei iubite; vedem potenţialul din persoana iubită care nu este
încă actualizat. Prin dragostea sa, cel care iubeşte îi permite persoanei iubite să îşi actualizeze
potenţialul. Făcându-l pe cel iubit conştient de ceea ce poate fi şi deveni, el face ca aceste
potenţialităţi să devină realitate.”

Sensul suferinţei – disperarea este o suferinta fara sens. Cand omul gaseste un sens pentru
suferinta lui sau un sens pentru viata sa in pofida suferintei , el devine capabil sa o indure si nu
ajunge la disperare”

Probleme metaclinice – Autorul menţionează faptul că în prezent oamenii se confruntă cu

probleme care în mod normal, pe vremuri, ar fi apelat la un preot şi că aspectul jonglează de
fapt în găsirea unui sens în viaţă şi nicidecum nu prezintă manifestarea unor simptome
nevrotice.

Logodramă – Frankl aminteşte de situaţiile de zi cu zi unde se pot aplica principiile logoterapiei şi

care pot da sens vieții.

Logoterapia ca tehnică – Autorul doreşte să atragă atenţia asupra unei noi tehnici de abordare a
unei „hiperintenţii” prin inversarea atitudinii faţă de simptom, frica fiind înlocuită de o dorinţă
paradoxală, prin detaşarea faţă de sine însuți.

Nevroza colectivă – „Fără îndoială că fiinţa umană este finită, iar libertatea sa este limitată. Nu
este libertatea faţă de condiţii, ci este libertatea omului de a se împotrivi condiţiilor

Psihiatria reumanizată – Frankl vorbeşte de o psihiatrie umanizată făcându-l pe om atât

responsabil de inventarea camerelor de gazare, cât şi responsabil de alegerea de a intra în acele
camere cu capul sus şi cu rugăciunea pe buze.
SUNTEM ÎN ORICE MOMENT PROPRIA NOASTRĂ ALEGERE.

„Logoterapia nu înseamnă nici a învăţa, nici a predica. Rolul logoterapeutului este să lărgească
şi să extindă câmpul vizual al pacientului, astfel încât el să devină conştient de întregul spectru al
sensului potenţial, iar acesta să îi fie vizibil.”

“Generatia noastra este realista, caci am ajuns sa cunoastem omul asa cum este
in realitate. In cele din urma, omul este acea fiinta care a inventat camerele de
gazare de la Auschwitz”!