GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

Catedra Economie şi Management Public

REFERAT

“FORMELE DIVIDENDELOR ȘI PROCEDURILE DE PLATĂ A

ACESTORA”.

Lucrul individual
la disciplina : Managament financiar
Programul: Masterat de profesionalizare – Management (36 – Management)
Forma de învăţămînt: cu frecvență redusă.
Efectuat de masterantul anului II ,grupa 224

Galina Gorbunov.

A verificat:

Chişinău 2018.
ÎNTRODUCERE

Dividendul reprezintă remnuneraţia cuvenită unei acţiuni în decurs de un an şi este deasemeni o

formă de paticipare a acşionarilor la împărţirea profitului societăţiicomerciale pe acţiuni. Orice
deţinător de acţiuni are dreptul de a primi dividende din partea societăţii, dar societatea este
autorizată să repartizeze dividende cu respectarea a două condiţii:

 să dispună de suficient profit încât distribuirea dividendelor să nu afecteze substanţa societăţi,să

nu decrească capitalizarea bursieră permanentă a societăţii, iar suma dividendelor să nu depăşească
totalul profitului afectat acestei destinaţii;

 distribuirea dividendelor să nu afecteze lichidităţile financiare ale societăţii comerciale pentru a

nu pune în pericol siguranţa creditorilor săi ale căror creanţe devin scasente.

Prin politica de dividend se întelege hotărîrea adunării generale a acţionarilor (consiliului de

administraţie) privind distribuirea profitului net între plata dividendelor şi finanţarea viitoare a
întreprinderii. Profiturile acumulate reprezintă una dintre cele mai semnificative surse de finanţare a
creşterii corporaţionale, iar dividendele constituie fluxurile de numerar datorate acţionarilor. O
creştere a proporţiei profiturilor distribuite sub formă de dividende va rezulta în scăderea profiturilor
acumulate pentru anul respectiv , deşi sumele disponibile pentru investiţii vor fi mai mici.

Distribuirea dividendelor este o politică sănătoasă şi de dorit a oricărei societăţi comerciale,

întrucît are drept consecinţe formarea unui acţionariat fidel care, fiind mulţumit de regularitatea şi
cuantumul dividendelor primite, va avea tendinţa să păstreze acţiunile, să nu le vîndă, văzînd în ele
plasamente avantajoase. Cand o societate pe acţiuni decide să distribuie dividende, întocmeşte o
declaraţie de dividend prin care avizează pe acţionari că urmează să aibă loc o distribuire. Declaraţia
de dividend este anunţul formal făcută de societatea pe acţiuni ce urmează să distribuie dividende,
adică documentul prin care SA se obligă să verse valoarea dividendelor declarate.

Obiectivul principal al repartizării profitului îl reprezintă armonizarea intereselor întreprinderii, cu

interesele acţionarilor, salariaţilor, managerilor şi ale societăţii în ansamblu. În acest sens, este
necesară stabilirea unui raport optim între partea din profit destinată autofinanţării (ce rămâne la
dispoziţia întreprinderii) şi partea din profit distribuită acţionarilor, salariaţilor şi managerilor sub
formă de dividende şi cotă de participare la profit.

Autofinanţarea realizată prin capitalizarea profitului oferă avantaje tuturor părţilor interesate de
activitatea întreprinderii: -pentru acţionarii întreprinderii sporeşte valoarea acţiunilor deoarece în
majoritatea sistemelor fiscale plus-valorile obţinute ca diferenţă de curs se taxează mai puţin decât
dividendele; -pentru managerii întreprinderii creşte autonomia financiară şi libertatea de acţiune
întrucât diminuează recurgerea la îndatorare; -pentru creditorii întreprinderii favorizează
rambursarea datoriilor.
 Politica dividendelor este influenţată de 2 mari categorii de factori:

1. Situaţia financiară a firmei. Plata dividendelor trebuie făcută, de cele mai multa ori, în
numerar, ceea ce poate pune problema lichidităţii pentru firmele cu astfel de dificultăţi. Astfel, este
posibil ca o firmă să fie profitabilă, dar să nu aibă mijloace pentru a efectua plata în numerar a
dividendelor din cauza problemelor de lichiditate. Dacă o firmă are flexibilitatea de a amâna sau a
accelera realizarea la timp a fluxurilor de numerar rezultate din proiectele sau investiţiile sale, atunci
firma va creşte flexibilitatea cu ajutorul politicii dividendelor. Când o firmă caută o finanţare fără
recurgerea la datorii, o atenţie deosibită trebuie acordată surselor de fonduri, care pot fi obţinute din
profitul reţinut sau prin intermediul unei noi emisiuni de acţiuni comune. Costul total al emisiunii
unor noi acţiuni comune, depinde de costurile ocazionate de emisiune. Dacă aceste costuri sunt
ridicate, cum este cazul pentru firmele mici, atunci finanţarea prin intermediul reţinerii profitului
poate fi mai ieftină decât prin vânzarea de noi acţiuni comune. în plus, pentru firmele mici, emiterea
de noi acţiuni ca mijloc de finanţare poate duce la diluarea controlului asupra firmei. Dacă acest
lucru nu este dorit, atunci firma poate să aleagă reţinerea majorităţii profitului pentru finanţare.

2. Preferinţele investitorilor, se referă la influenţele pe care le exercită asupra deciziilor conducerii

firmei în legătură cu politica dividendelor. Luând în considerare interesele acţionarilor, politica
trebuie să ţină seamă de cel puţin 2 cerinţe:

a) o oarecare stabilitate a sumei dividendelor distribuite, ceea ce presupune că politica dividendelor

practicată în trecut de o firmă influenţează nivelul dividendelor sperat de către acţionari care la
rândul lui, exercită o influenţă asupra cursului acţiunilor;

b) o politică credibilă, adică să se bazeze pe un profit real şi pe o politică de repartizare a profitului

vizând interesul pe termen lung al acţionarilor. Politica de dividend are importanţă atât pentru
dimensionarea posibilităţilor de cuantificare a autofinanţării, cât şi pentru consolidarea prestigiului
întreprinderii pe piaţa financiară. Deci, problema majoră care se ridică în ceea ce priveşte politica de
dividend este: distribuirea profitului net ori utilizarea lui pentru finanţarea activităţii întreprinderii.
Profiturile acumulate reprezintă una dintre cele mai semnificative surse de finanţare a creşterii
corporaţionale, iar dividendele constituie fluxurile de numerar datorate acţionarilor. Deşi, atât
creşterea, cât şi dividendele, sunt în egală măsură dezirabile, cele două se pot afla şi în contradicţie.
De exemplu, să presupunem că o firmă limitează bugetul său de investiţii într-un anumit an la ceea
ce se poate finanţa prin profiturile acumulate din anul respectiv. O creştere a proporţiei profiturilor
distribuite sub formă de dividende-va rezulta în scăderea profiturilor accumulate pentru anul
respective, şi deci sumele disponibile pentru investiţii vor fi mai mici. În acest caz politica de
dividend este echivalentă cu politica de investiţii, şi prin readucerea profiturilor acumulate, firma
poate fi silita să renunţe la oportunităţi profitabile de investiţii. O abordare mai rezonabilă este aceea
ca firma să îşi determine bugetul de investiţii înainte. Astfel, decizia cu privire la dividende va avea
un impact asupra noilor fonduri din exterior care trebuie obţinute. O rată mai mare a dividendelor
înseamnă o rată mai mică a profiturilor acumulate şi deci trebuie să se apeleze în măsură mai mare
la noi fonduri din exterior pentru finanţarea proiectelor de investiţii. Fluxurile de numerar către
acţionari, mai mari ca urmare a stabilirii unei rate mai mari a dividendelor, vor duce în acelaşi timp
la o rată scăzuta, atât a profiturilor, cât şi a dividendelor viitoare. Astfel, politica de dividende are
două efecte contradictorii. Politica optimă de dividende pentru o firmă se referă la găsirea
echilibrului relativ între dividendele curente de plătit şi rata creşterii viitoare, astfel încât preţul
acţiunilor firmei să fie maxim.

Formele şi Procedurile de plată a dividendelor.

Firmele isi aleg o anumita politica de dividende pe baza conceptelor echipei manageriale dar
tinand cont si de alti factori care urmeaza a fi descrisi:

Reglementarile juridice- prevad faptul ca dividendele trebuie platite din profituri(din anul current
sau din anii precedenti). Legislatia subliniaza in acest sens trei reguli de baza:

 regula profiturilor nete stipuleaza ca dividendele pot fi platite din profiturile prezente si
trecute;
 regula referitoare la capital protejeaza creditorii, interzicand plata dividendelor din capital
imprumutat; aceasta operatiune ar echivala cu distribuirea capitalului alocat pentru investitii
, actionarilor companiei;
 regula insolvabilitatii prevede ca unei companii ii este interzis sa plateasca dividende, daca
in urma acestor plati devine insolvabila. Plata dividendelor in asemenea conditii ar insemna
oferirea de catre actionari a fondurilor care apartin de drept creditorilor. Disponibilitatea
numerarului, conform caruia dividendele in numerar pot fi platite numai in numerar. Astfel,
o criza de numerar in contul current din banca poate restrictiona plata dividendelor. Totusi
capacitatea de a imprumuta poate neutraliza acest factor. Necesitatea de a rambursa
datoriile. Atunci cand o firma a emis actiuni/obligatiuni pentru a-si procura resurse
financiare necesare extinderii activitatii, ea se confrunta cu 2 alternative:
 a). poate refinanta datoria atunci cand aceasta ajunge scadenta, prin emisiunea altor
valori mobiliare;
 b). poate sa stabileasca prevederi pentru rambursarea datoriei contractate. Daca se
decide rambursarea , atunci firma va fi nevoita sa retina profitul, nemaiacordand
dividende. Restrictiile impuse prin contractele de credit. Contractele de credit, mai ales
pe termen lung, restrang capacitatea firmei de a plati dividende in numerar. Asemenea
restrictii protejeaza creditorul si prevad ca:
 dividendele viitoare pot fi platite numai din castigurile obtinute dupa semnarea
contractului de credit. Asadar ele nu pot fi platite din profiturile accumulate in trecut;
 nu se pot plati dividende cand capitalul de lucru (fondul de rulment net) este mai mic
decat o anumita suma specificata; Posibilitatea accelerarii/amanarii proiectelor de
investitii va permite firmei sa isi respecte cu usurinta partea din profit destinata platii
dividendelor;

Accesul la pietele de capital. Daca o firma are nevoie de resurse pentru a-si finanta o investitie,
ea poate utiliza fie capitalul propriu (ca urmare a acumularilor de profit), fie emisiunea de noi
actiuni.
 Controlul . Daca echipa manageriala este interesata de mentinerea controlului, ea ar putea san u
fie dispusa sa vanda sis a emita noi actiuni deoarece s-ar diminua puterea de control a grupului
dominant in intreprindere. Asadar, compania ar putea sa retina o proportie mai mare din
profituri decat ar fi necesar, daca nu ar exista aceasta problema.

Dividendele sunt plătite în corespundere cu deciziile luate de adunarea acţionarilor şi în mod

normal, trimestrial, şi, dacă condiţiile o permit, ele cresc o dată pe an. Procedeul efectiv de plată a
dividendelor este următorul: data declarării, data înregistrării acţionarilor, data exdividend, data
efectuării plăţii. Plata dividendelor poate avea drept sursă, fie profitul care nu se reinvesteşte, fie o
finanţare adiţională cum ar fi un credit bancar obţinut în condiţii avantajoase sau o emisiune de
acţiuni. În primul caz, dividendul apare ca un rezultat al politicii reziduale de determinare a
dividendelor, întrucît este vorba de beneficiul care rămîne după satisfacerea celorlalte destinaţii.
Dividendele distribuite de către societăţile comerciale pe acţiuni pot îmbrăca trei forme :

I. În bani – este cea mai răspîndită formă de plată. Această formă este convenabilă atît pentru
societatea comercială (rapiditate, costuri reduse) dar presupune, inevitabil, apariţia unor
fluxuri financiare negative. În consecinţă, societatea va aplica această formă de dividend cu
condiţia de a nu micşora prea mult volumul lichidităţii, pentru a nu pune în pericol situaţia
creditorilor. Atunci cînd se acordă dividende în numerar, există două tipuri de efecte:
1. un efect direct, care presupune că după acordarea dividendelor preţul pe acţiune scade cu
valoarea dividendului pe acţiune (după data de înregistrare cumpărătorii nu mai beneficiază
de dividende).
2. un efect indirect, mai redus şi mult mai greu de cuantificat: acordarea de dividende în
numerar înseamnă sume de bani care ies din firmă şi care nu pot fi folosite pentru investiţii,
dezvoltarea afacerii etc.

II.În acţiuni – este o practică a societăţii comerciale care doreşte să-şi protejeze lichidităţile sau
nu dispun realmente de astfel de lichidităţi pentru a face plata în bani. În astfel de situaţii se
emit noi acţiuni, distribuindu-se fiecărui acţionar corespunzător volumului dividendelor
datorate. Acţiunile noi sunt de aceeaşi categorie cu cele vechi, pe care acţionarii le deţineau şi
pînă atunci. Acţionarii care primesc acţiuni în loc de dividend le pot păstra sau le pot vinde la
bursă, procurîndu-şi astfel lichidităţile de care au nevoie. Deci, plata dividendelor în acţiuni este
o metodă avantajoasă pentru că societatea reduce fluxurile negative, îşi conservă lichidităţile
existente şi, totodata, se obţine şi o creştere a capitalului social. Sub aspect contabil operaţiunea
se derulează astfel :

 Beneficiile libere nerepartizate = Dividende de plată în acţiuni

 Dividendele de plată în acţiuni = Capital social (acţiuni emise şi vărsate)

În cazul în care dividendele se distribuie sub forma de acţiuni, procedură este diferită. Planurile de
reinvestire a dividendelor (dividend reinvestment plans - DRP), permit acţionarilor să reinvestească
toate dividendele primite de la o companie, în acţiuni ale aceleiaşi companii. Un astfel de plan
permite unei firme să îşi menţină politica de dividende oferind în acelaşi timp acţionarilor
posibilitatea să îşi mărească investiţiile în corporaţia respectivă.
 Există 2 tipuri de bază de planuri de reinvestire a dividendelor:

 planuri care implică numai acţiuni deja existente, emise anterior, şi

 planuri care implică acţiuni nou emise.

În ambele cazuri, acţionarul trebuie să plătească impozite pe venit pentru suma plătită ca
dividend, deşi el primeşte acţiuni şi nu bani lichizi (cash). Conform planurilor care implică
acţiuni emise anterior, acţionarul alege între a continua să primească cecuri pentru
dividende, sau a utiliza aceste fonduri pentru a cumpăra alte acţiuni ale corporaţiei
respective.

Dacă acţionarul alege varianta reinvestirii, un broker sau o companie de garanţie, acţionând ca
garant, preia toate fondurile disponibile pentru reinvestire (mai puţin un comision), achiziţionează
acţiuni ale corporaţiei respective de pe piaţă şi alocă acţiunile achiziţionate în acest mod acţionarilor
participanţi la plan, proporţional cu fondurile acestora. Costurile de tranzacţie pentru cumpărarea
acţiunilor, sunt mici, deoarece se fac achiziţionări de volum, astfel încât de pe urma acestor planuri
beneficiază micii acţionari care nu au nevoie de dividende sub formă de bani lichizi pentru consum.
Planurile care implică acţiunile nou emise, presupun ca dividendele să fie investite în acţiuni nou
emise. Deci, printr-un astfel de plan, firma obţine capital de finanţare. Acţionarilor nu li se percep
comisioane şi multe companii oferă acţiuni cu reducere de 5% sub preţul curent al pieţei.
Companiile suportă aceste costuri generate de reducerile oferite în locul costurilor de emisiune care
ar apărea dacă acţiunile ar fi emise şi vândute prin intermediul dealerilor şi nu prin intermediul
planurilor de reinvestire a dividendelor. Companiile utilizează astfel de planuri de emisiune de noi
acţiuni numai dacă necesită mai mult capital propriu decât pot dispune sub formă de profituri
acumulate.

Reinvestirea dividendelor în acţiuni – planurile de reinvestire au permis acţionarilor să

reinvestească toate dividendele primite de la o companie, în acţiuni ale aceleiaşi companii. Un astfel
de plan permite unei firme să îşi menţină politica de dividende oferind în acelaşi timp acţionarilor
posibilitatea să îşi mărească investiţiile în corporaţia respectivă. Există 2 tipuri de bază de planuri
de reinvestire a dividendelor:  planuri care implică numai acţiuni deja existente, emise anterior; 
planuri care implică acţiuni nou emise. O decizie importantă pe care poate să ia firma este aceea a
utilizării fondurilor sale pentru răscumpărarea acţiunilor emise. În loc să plătească dividende în
numerar, firma poate să orienteze surplusul de numerar spre răscumpărarea acţiunilor proprii.

Răscumpărarea acţiunilor: este atunci când o firmă cumpără o parte din acţiunile sale de pe
piaţă Motivele sunt următoarele: încercarea de a consolida controlul în mâinile echipei manageriale,
pentru a evita o preluare neaşteptată; firma dispune de exces de numerar, echipa managerială
consideră că acţiunile companiei sunt subevaluate etc.

Avantajele şi dezavantajele răscumpărărilor:

 Avantajele din punct de vedere a acţionarilor: răscumpărarea are drept motivaţie ideea
echipei manageriale că acţiunile întreprinderii sunt apreciate incorect; acţionarul are
posibilitatea unei alegeri: să vândă sau să nu vândă, răscumpărarea poate înlătura un pachet
 mare de acţiuni care există în surplus pe piaţă. Dezavantaje din punct de vedere a
acţionarilor: acţionarii ar putea să nu fie indiferenţi în alegerea între câştigurile din
dividende şi câştigurile de capital, iar preţul acţiunii poate beneficia mai mult din dividende
în numerar decât din răscumpărări; acţionarii, în general se pot baza pe dividendele în
numerar, dar nu şi pe răscumpărări Acţionarii care vând ar putea să nu fie pe deplin
conştienţi de toate implicaţiile răscumpărării, sau ar putea să nu deţină toate informaţiile
relevante cu privire la activităţile actuale şi viitoare ale corporaţiei etc.
 Avantajele din punct de vedere al echipei manageriale: dividendele nu se modifică
substanţial pe termen scurt, deoarece echipa managerială nu este dispusă să crească
dividendele dacă noua valoare a dividendului nu poate fi menţinută şi în viitor, acţiunile
răscumpărate pot fi folosite la achiziţii, răscumpărările pot fi utilizate pentru a efectua
schimbări pe scară largă în structura capitalului. Dezavantaje punct de vedere al echipei
manageriale: - principalul dezavantaj îl constituie faptul că unii investitori percep anunţarea
unui program de răscumpărare drept un semnal că echipa managerială nu poate să
localizeze proiecte de investiţii profitabile. Argumentul este că un program de răscumpărare
ar trebui privit în acelaşi mod în care se anunţă un dividend mare, dar dacă răscumpărările
sunt percepute ca fiind indicatorii unor situaţii nefavorabile pentru creştere, ele pot avea un
efect negativ asupra imaginii firmei şi asupra preţurilor acţiunilor acesteia pe piaţă.

Pentru răscumpărarea acţiunilor se folosesc trei metode:

1. Oferta publică este un anunţ public făcut de firmă către toţi acţionarii care vor să vîndă un
anumit număr de acţiuni la un anumit preţ, într-un interval de timp specificat. Fiecare acţionar poate
să decidă dacă preţul oferit de către firmă în perioada de răscumpărare este mai bun decît preţul
acţiunii din momentul situat după expirarea ofertei. Dacă sunt oferite mai multe acţiuni spre vînzare
decît există intenţia de răscumpărare, conducerea poate alege pentru răscumpărare toate acţiunile
sau un pro-rata din cele oferite de fiecare acţionar;

2. Răscumpărarea open-market (la bursă) are loc cînd firma acţionează prin intermediul unui
broker, cumpărînd acţiuni de pe piaţa secundară ca orice investitor. Intenţia angajării firmei în
răscumpărarea open-market este, în mod obişnuit, anunţată dinainte, deşi suma exactă a valorii
acţiunilor răscumpărate la data reală a tranzacţiei nu este cunoscută;

3. Răscumpărarea disproporţională are loc cînd firma răscumpără acţiunile de la un anumit acţionar
sau grup de acţionari. Acest tip de răscumpărare poate fi folosit la cumpărarea întregii cantităţi
importante de acţiuni deţinută de un grup de acţionari, fiecare avînd însă puţine

III.În natură – este o formă mai rar întîlnită, se aplică cu acordul acţionarilor şi numai în
cazurile când societăţile comerciale produc şi desfac mărfuri de interes pentru acţionarii proprii,
cum ar fi combustibilii, cherestea, materiale de construcţie etc. Avantajul pentru societatea
comercială : nu-şi micşorează lichidităţile şi realizează, concomitent, o creştere corespunzătoare
a cifrei de afaceri. Pentru acţionari avantajele constau în acoperirea unor nevoi de consum
individual sau gospodăresc la preţuri avantajoase, care nu includ rabatul comercial.
Conform legii cu privire la Societatea pe Acţiuni, decizia cu privire la plata dividendelor
intermediare se ia de consiliul societăţii, iar hotărîrea cu privire la plata dividendelor anuale se ia
de adunarea generală a acţionarilor, la propunerea consiliului societăţii.

În hotărîrea cu privire la plata dividendelor se va indica:

1. data la care este întocmită lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende;
2. cuantumul dividendelor pe o acţiune de fiecare clasă aflată în circulaţie;
3. forma şi termenul de plată a dividendelor.

Pentru fiecare plată a dividendelor, consiliul societăţii asigură întocmirea listei acţionarilor care
au dreptul să primească dividende. În lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende
intermediare vor fi înscrişi acţionarii şi deţinătorii nominali de acţiuni înregistraţi în registrul
acţionarilor cel mai tîrziu cu 15 zile pînă la luarea hotărîrii cu privire la plata dividendelor
intermediare, iar în lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende anuale vor fi înscrişi
acţionarii şi deţinătorii nominali de acţiuni înregistraţi în registrul menţionat la data fixată de
consiliul societăţii. Data la care se întocmeşte lista acţionarilor care au dreptul să participe la
adunarea generală nu poate precede data luării deciziei de convocare a adunării generale ordinare a
acţionarilor şi nu poate depăşi termenul de 45 de zile înainte de ţinerea ei.

Dividendele care nu au fost primite de acţionar din vina lui în decurs de 3 ani de la data apariţiei
dreptului de primire al lor se trec la venitul societăţii şi nu pot fi revendicate de acţionari. Adunarea
generală a acţionarilor este în drept să aprobe dividendele anuale în cuantum nu mai mic decît
dividendele intermediare plătite şi nu mai mari decît dividendele propuse de consiliul societăţii.
Dividendele se plătesc cu mijloace băneşti, iar în cazurile prevăzute de statutul societăţii, se plătesc
cu acţiuni sau cu alte bunuri destinate consumului populaţiei civile, a căror circulaţie nu este
interzisă sau limitată de actele legislative.

Surse de plata a dividendelor

Ca regulă generală, principala sursă de acoperire a dividendelor de plată o reprezintă beneficiul
societăţii, cu condiţia să existe suficient beneficiu pentru a nu se consuma din substanţa socităţii
comerciale (capitalul social) şi să nu fie pusă în pericol lichiditatea financiară. Dacă beneficiul nu
este îndestulător, societatea comercială poate apela la surse adiţionale (împrumuturi obţinute în
condiţii lejere, creşteri de capital) astfel încât plătind dividendele să se păstreze sau chiar să crească
gradul de lichiditate financiară.

Dacă plata dividendelor rămâne un beneficiu excedentar care nu se intenţionează a fi reivestit, se

poate renunţa la anumite finanţări adiţionale, contractate anterior. Astfel pentru a putea observa
cum care sunt sursele de plată ale acestora vom folosi o serie de prescurtări pentru a le putea detalia
sub forma unor egalităţi.

Astfel dacă V =valoarea profitului de finanţat, P = profitul net obţinut la sfârşitul exerciţiului
financiar, D = volumul dividendelor de plată, A = finanţarea adiţională, putem evidenţia următoarea
relaţie: V = P - D +/- A
 În funcţie de politica adoptată de fiecare societate această relaţie poate fi interpretată astfel:

 dacă societatea comercială promovează o politică reziduală de dividend :

D = P -V , de unde rezultă că A = 0, astfel profitul plus alte surse acoperă finanţarea

proiectelor avute în vedere, iar pentru plata dividendelornefiind nevoie de surse

adiţionale;

 dacă P <( V + D), rezultă că : V= P - D +A , iar de aici încă două situaţii:

 A=V+D–P
 D = P + V - A, dacă profitul este mic pentru finanţarea priectelor şi pentru plata dividendelor, este

necesară apelarea la surse adiţionale > dacă P > ( V + D ), atunci: V = P - D - A , iar din această
operaţie rezultă altele două:

 A=P-V–D
 D = P - V - A , - se procedează la o răscumpărare de acţiuni pentru echilibrare sau se pot rambursa
unele credite obţinute anterior.

Volumul dividendelor de plată, determinate în cele trei situaţii se concretizează cu cheltuielile

ocazionate de emisiunea de acţiuni şi cu impozitul pe dividende rezultând astfel plăţi efective către
acţionari.

Plata dividendelor
Investitorul, din momentul achiziţiei sale caută un randament atractivregulat. Dividendul este
rezultatul unui calcul contabil, beneficiul net înainte de repartizare este scindat în mai multe părţi:
punerea în rezerve legale sau ststutare,report din nou şi sume distribuibile. Decizia de distribuire a
dividendelor este votată de Adunarea Generală Ordinară, în momentul aprobării contului
exerciţiului încheiat. Spe exemplu, în Franţa, dividendul este plătit la nouă luni după încheierea
exerciţiului financiar. Nici un dividend nu poate fi distribuit atunci când această distribuţie ar fi
avut ca efect să facă capitalurile proprii inferioare sumei capitalului majorat cu rezervele legale şi
cele statutare. Plata dividendelor face să scadă cursul acţiunii şi deci şi pe cel de subscriere a
acţiunilor. Valoarea intrinsecă a bonului este întradevăr diminuată de dividend. Dacă se compară
diferite bonuri de subscriere, cele care au valoarea cea mai mare sunt cele care corespund
acţionarilor care varsă dividendele cele mai reduse.
Creşteri de capital prin plata dividendelor în acţiuni Această operţiune prezintă un dublu avantaj
pentru societatea plătitoare de dividende, şi anume:
de a nu debursa imediat lichidităţi pentru a vărsa dividendele;
de fideliza acţionarul, propunându-i-se noi acţiuni.
Dacă plasamentele în obligaţiuni sunt remunerate prin dobânzi, plasamentele în acţiuni sunt
remunerate prin dividende, care reprezintă o parte din beneficiile reaizate de societatea care au emis
acţiuni. Plata dividendelor sau a dobânzilor e însoţită de detaşarea unui cupon numerotat, care face
parte dintr-o serie de cupoane ataşate titlului. De exemplu legislaţia franceză a impus plata
veniturilor din acţiuni şi părţi să se facă pentru fiecare categorie de titluri o singură dată în cadrul
unui exerciţiu. Pe de altă parte majoritatea societăţilor americane servesc dividende trimestriale
acţionarilor lor şi cupoane de dobânzi semestriale purtătorilor de obligaţiuni.

CONCLUZII
Pentru investitorii de pe piata bursiera, politica de dividend practicata de societati reprezinta un
reper important in adoptarea strategiei de investitie. Aceasta capata o importanta mai mare pentru
cei cu un apetit de risc mai redus, care isi economisesc disponibilitatile banesti prin piata de capital,
ca o alternativa la sistemul bancar. Societatile comerciale care acorda dividend prezinta interes si
pentru ceilalti investitori, cu o inclinatie mai mare fata de risc, ca o sursa de venit suplimentara
castigurilor din diferentele de curs.

Politica de dividende este aceea care determina impartirea profiturilor obtinute in plati catre
actionari si fonduri retinute pentru a fi reinvestite in afaceri, deci cea care stabileste rata
dividendului. Rata dividendului se calculeaza prin raportul procentual dintre suma din profitul net
repartizata actionarilor sub forma de dividend si valoarea profitului net. Pentru managementul
societatii se pune problema alegerii intre dividend si autofinantare. Alocarea unei cote mari din
profitul net ca si dividend restrange posibilitatile de autofinantare a societatii, ducand la cresterea
gradului de indatorare. Pe de alta parte, o societate care practica o politica de dividend caracterizata
prin rata mare a dividendului se bucura de aprecierea actiunilor sale in piata, ceea ce are ca efect
cresterea posibilitatilor de finantare prin noi emisiuni de actiuni. Agenţii economici practică tot mai
des utilizarea dividendelor, valorificându-şi astfel statutul întreprinderii. Este firesc faptul că
deţinătorii acţiunilor întotdeauna cu mare atenţie urmăresc procesul repartizării profitului pentru
plata dividendelor. În consecinţă, politica de dividend promovată de emitent devine unul din cei
mai decisivi factori, ce, în mod, direct influenţează cursul pe piaţă a acţiunilor, cererea mare la
procurarea de acţiuni a societăţii comerciale pe acţiuni date.

Dividendul este unica formă de participare a acţionarilor la împărţirea profitului societăţii

comerciale pe acţiuni, şi cu cât politica de dividend va fi mai bine gestionată cu atât societatea
comercială pe acţiuni se va bucura de nişte investitori generoşi şi cursuri la acţiunile lor mai mari.
Distribuirea dividendelor cu regularitate este una din cele mai bune politici şi de dorit a oricărei
societate pe acţiuni, întrucât are drept consecinţe formarea unui acţionariat fidel, va avea tendinţa de
a păstra acţiunile, văzând în ele plasamente avantajoase, din aceleaşi cauze, cererea pe piaţa
bursieră de asemenea acţiuni va creşte. Jocul cererii şi ofertei va acţiona în sensul creşterii cursului
acţiunilor, deci a valorii de piaţă a întreprinderii însăşi.

În ultimii ani, dilema principală a managerior privind politica de dividend nu mai este cea a
acordării sau a neacordării de dividende, ci mai degrabă cea a distribuirii de dividende mari sau
mici. Sistemul de impozitare a veniturilor personale favorizează practica unei politici de dividend
mici, în timp ce preferinţa de consum a câştigurilor stimulează firmele pentru distribuirea unui
procent important din profitul net. Dar adoptarea unei anumite politici de dividend trebuie să ia în
considerare şi alţi doi factori de influenţă foarte importanţi, cum ar fi conţinutul informaţional al
dividendelor şi efectul de clientelă.
 Deşi în practică valoarea întreprinderii nu depinde doar de mărimea dividendelor şi costul
capitalului, totuşi nivelul şi volatilitatea dividendului reprezintă variabilile importante care
influentează preţul bursier al acţiunilor pe piaţă, deci politica de dividend nu trebuie neglijată sau
minimalizată de către managerii întreprinderii.

În plus, politica de dividend furnizează informaţii investitorilor privind guvernanţa corporativă,

performanţele companiei cotate şi mărimea dividendelor plătite anterior, fiind influenţată şi de
factorii externi de mediu, precum sistemul de impozitare a veniturilor personale şi a veniturilor
corporative, posibilităţile alternative de investiţii, conţinutul informaţional al dividendelor, efectul
de clientelă şi preferinţele acţionarilor. Deşi distribuirea de dividende acţionarilor contribuie la
diminuarea capacităţii de autofinanţare a întreprinderilor cotate, dar totuşi distribuirea dividendelor
conduce la creşterea ratei de remunerare a acţionarilor, ceea ce va avea o influenţă pozitivă
asupra valorii societăţii comerciale pe acţiuni. De aici reise că politica de dividend este foarte
importantă pentru societăţile pe acţiuni, deci managerii trebuie în permanenţă să decidă care este
repartizarea cea mai eficientă a profitului obţinut, ce cotă din acest profit va fi retribuit pentru plata
dividendelor, şi care politică de repartizare a dividendelor o vor alege, astfel încât să se atingă
obiectivul major al întreprinderii şi maximizarea valorii acesteia.

BIBLIOGRAFIE

1. Antoniu N. şi alţii “Finanţele întreprinderii”, Bucureşti, 1992, 540 pag.

2. Botnari Nadejda „Finanţele Întreprinderii” Editerra Prim, Chişinău 2008; 240 pag.
3.Dragotă, Victor, Politica de dividend, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
4. Grigorie-Lacrita, Nicolae. Dividendele și impozitul pe dividende. București: Tribuna
Economică,1999.
5. Macari V., Badar I., „Desfăşurarea şi perfecţionarea procesului de privatizare în Republica
Moldova: Informaţii de sinteză“, Chişinău, I.C.S.I.T.E. al Republicii Moldova, 1995.
6. Management financiar Volumul 1 Analiza financiara si gestiune financiara operationala / Victor
Dragota, Anamaria Ciobanu, Laura Obreja, Mihaela Dragota, . - Bucuresti : Editura economica ,
2003.

7. Management financiar .Volumul 2. Victor Dragota, Anamaria Ciobanu, Laura Obreja, Mihaela
Dragota,Bucuresti: Editura economica 2003
8 .Toma, Mihai, Brezeanu, „Finanţe şi gestiunea financiară. Aplicaţii practice” Editura economică,
Bucureşti 1998, 221 pag.

9.Onofrei Mihaela, “Finantele Intreprinderii” , ed. Economica, Bucuresti, 2003;

10.Purcaru I, Matematici financiare, Ed. Economică, Bucureşti 1992, pag. 374-382
11.Stancu I, Finanţe, Editura economică, Bucureşti 1996. Pag. 265-272;
12. Stancu I., „Gestiunea financiară a agenţilor economici“, Bucureşti, Editura economică, 1994.
13.Halpern P,s.a,- “Finante Manageriale”, ed. Economica, Bucuresti, 1998;
14. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni Nr.627-XII, 02.04.1997.
15. Legea Republicii Moldova cu privire la piaţa valorillor mobiliare Nr. 627-XII, 1997.

Site-uri
• www.sifmuntenia.ro
• http://www.scribd.com/doc/16951583/Finanteleintreprinderii
• http://www.blogulspecialistului.manager.ro/a/Import
ant/Contabilitate-si-fiscalitate/587/Repartizareadividendelor-intre-persoane-juridice.html
• http://www.avocatnet.ro/content/forum %7CdisplayTopicPage/topicID_96357/HotarareaAGA-de-
repartizare-a-dividendelor-dupa-bilant.html