Ziua Clarei

de Penelope Lively
Cand Clara Tilling avea cincisprezece ani si jumatate si-a dat jos toate hainele sale intr-o
dimineata la adunarea scolii. Ea a mers goala prin raza vizuala a fetelor, pe langa directoarea de
la pupitrul ei si pe langa restul angajatilor aranjati din spatele sau, si s-a dus pe coridorul de la
intrare. Ea deja isi lasase sutienul si pantalonii deja, asa ca tot ce mai avea de facut era sa isi
descheie bluza, sa si-o dea jos pe podea, si sa descheie fermoarul de la fusta ei sis a o lase si pe
aceea sa cada. Si-a scos picioarele din pantofi in acelasi timp si astfel a mers desculta cat si
goala. Totul s-a intamplat foarte rapid. Un om sau doi au chicotit si un fel de fosnet vedea din
holul adunarii, asemena unui vant brusc printre copaci. Directoarea a ezitat un moment-citea cu
voce tare lista echipei de tenis-si apoi a continuat, ferm. Clara a deschis marile usi de sticla si a
iesit.
Coridorul de intrare era gol. Podeaua era foarte lustruita si isi putea vedea reflexia, o imagine
micsorata, roz si vaga. Acolo era un tablou mare, luminat si modern pe un perete si cateva scaune
confortabile pentru parintii asteptand, aranjate in jurul unei plante enrome din cauciuc si
scrumiere pe coceni cromati. Clara a stat acolo o data, cu mama sa, asteptand un interviu cu
conducerea.
A mers de-a lungul coridorului pana la clasa adunarii, care era de asemenea destul de goala, cu
lumini groase aurii de la soare care cadeau pe birouri si sentimentul pasnic, ca si cand nimeni nu
ar mai fi fost aici de mult timp sau de parca nu ar veni niciodata. Clara a deschis dulapul din dolt,
a scos unul din halaturile de stiinta si o potiune, si s-a asezat la biroul sau. Dupa aproape un
minut, doamna Mayhew a venit carandu-si hainele si pantofii. A spus, ,,Ar trebui sa le pun pe
mine acum, Clara,” si a stat in picioare langa ea in timp ce a facut asta. ,,Ai vrea sa mergi
acasa?” a intrebat,, iar cand Clara a zis ca nu i-ar multumi, doamna Mayhew a zis vioaie. “Ai
dreptate, atunci, Clara. Ai face bine sa faci niste pregatiri, pana la urmatorul stadiu.”
Toata dimineata oameni au continuat sa vina la ea si sa-i spuna ,,Bravo!” sau doar s-o bata pe
spate. Era o celebritate pana la momentul cinei, dar dupa s-a mai diminuat. Dupa o jumatate din
dimineata unul dintre prefecti a venit si i-a spus ca directoarea voia s-o vada imediat dupa scoala.
Cabinetul directoarei semana mai mult cu o camera intr-o camera de asteptare, in afara de
biroul plin de hartii in spatele caruia statea. Acolo erau scaune moi, tablorui frumoase pe pereti,
poze cu sotul directoarei si cu copiii sai pe semineu si o geanta marca Marks & Spencer
inghesuita intr-un colt. Geamul era deschis catre locurile de joaca care veneau cu zgomote clare
si fericite, precum pasari care cantau, de oameni care se strigau unul pe celalalt. In afara de
distantul vuiet al traficului, n-ai crede ca te afli in Londra.
Directoarea era ocupata scriind cand Clara a intrat. Ea doar s-a uitat in sus cat sa zica, ,,
Buna,Clara. Ia un loc. Te superi daca termin aceste rapoarte? Nu va dura nici un minut.” A
continuat sa scrie si Clara s-a asezat si s-a uitat la poze cu sotul ei, care avea ochelari patrati si
fragili din vedere si cei trei fii ai sai care erau la fel, dar de marimi diferite, apoi directoarea a