Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în Convorbiri
literare, 1877.
Tema basmului este triumful binelui asupra răului, iar motivele narative:
superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea
răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria.
În basm, identificăm formule specifice: formula iniţială („ Amu cică era odată într-
o ţară un craiu care avea trei feciori.”) şi ce finală („…şi a ţinut veselia ani întregi şi
acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iară pe la noi, cine are
bani, bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.”). Formulele mediane („ Şi merg
ei o zi, merg două şi merg patruzeci şi nouă”, „şi mai merge el cât mai merge”)
realizează trecerea de la o secvenţa narativă la alta şi întreţin suspansul.
Eroul nu are de trecut doar trei probe, ci serii de probe. Răul nu este întruchipat
de făpturi himerice, ci de omul însemnat, de o inteligenţă vicleană, în două
ipostaze: Spânul şi omul roş. Nici protagonistul nu este un Făt – Frumos curajos,
voinic, luptător priceput, iar calităţile dobândite aparţin planului psiho-moral.
„Cartea” primită de la Împăratul Verde, care, neavând fete, are nevoie de un
moştenitor la tron (motivul împăratului fără urmaşi), este factorul perturbator al
situaţiei iniţiale şi determină parcurgerea drumului iniţiatic de cel mai bun dintre
fiii craiului( motivul superiorităţii mezinului). Destoinicia fiilor e probată mai întâi
de tată, care impune o condiţie iniţială obligatorie celui care aspiră la tronul
împărătesc. Podul simbolizează trecerea la altă etapă a vieţii. Trecerea podului
însă a fost pregătită anterior. Drept răsplată pentru milostenia arătată Sf Duminici
deghizată în cerşetoare, mezinul primeşte sfaturi de la aceasta să ia calul, armele
şi hainele tatălui său pentru a izbândi. Astfel, tânărul va repeta iniţierea tatălui.
Calul, descoperit cu tava de jăratic după trei încercări, va deveni tovarăşul şi
sfătuitorul tânărului, dar are şi puteri supranaturale: vorbeşte şi poate zbura.
Întâmplările cu cerşetoarea şi calul pun în evidenţă naivitatea şi nepriceperea
tânărului de a distinge realitatea de aparenţă.
Pentru a-i da fata, împăratul Roş îl supune la o serie de probe, trecute datorită
puterilor supranaturale ale ajutoarelor: casa de aramă – cu ajutorul lui Gerilă,
ospăţul pantagruelic – cu ajutorul lui Flămânzilă şi Setilă, alegerea macului de
nisip – cu ajutorul furnicilor, straja nocturnă la odaia fetei şi prinderea fetei,
transformată în pasăre – cu ajutorul lui Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, ghicitul fetei –
cu ajutorul albinei.
Fata împăratului Roş, „o farmazoană cumplită”, impune o nouă probă: calul lui
Harap-Alb şi turturica ei să aducă „trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă moartă
de unde se bat munţii în capete”. Proba e trecută de cal şi fata îl însoţeşte la
curtea împăratului Verde. Pe drum, eroul se îndrăgosteşte de fată, dar, credincios
jurământului făcut, nu-i mărturiseşte adevărata identitate. Fata îl demască pe
Spân care-l acuză pe Harap-Alb că a dezvăluit secretul şi îi taie capul. În felul
acesta îl dezleagă de jurământ, semn că iniţierea s-a încheiat. Calul este acela care
distruge întruchiparea răului: „ zboară cu dânsul în înaltul ceriului, şi apoi, dându-i
drumul de acolo, se face Spânul până jos praf şi pulbere”.
În basm, sunt prezente numerele magice: 3, 12, 24, semne ale totalităţii.
Spânul nu e doar întruchiparea răului, ci are şi rolul iniţiatorului, este „un rău
necesar”: „ Şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe
oameni să prindă la minte”.