Sunteți pe pagina 1din 8

PLANIFICAREA ŞI PERIODIZAREA

ANTRENAMENTULUI SPORTIV
I.PLANIFICAREA

Planificarea este o operaţiune umană care constă în proiectarea sau


prevederea ştiinţifică a conţinutului, desfăşurării şi finalizării unei acţiuni, pe o
durată mai lungă sau mai scurtă de timp. Gradul său de complexitate este
determinat de o multitudine de variabile, printre care de mare importanţă este
intervalul de timp pentru care se realizează.

Prin planificare trebuie să se varieze periodic parametrii efortului în raport


cu factorii care intervin în procesul de pregătire. Aplicarea variaţiei în planul de
antrenament urmăreşte evitarea plafonării practicantului şi a supraantrenării
acestuia, menţinând o progresie constantă a capacităţii de performanţă.

Procesul de planificare trebuie prevăzut ca o cale de manipulare a


antrenamentului sportivului pentru atingerea celei mai înalte performanţe posibile.
Planul de pregatire trebuie să ţină seama de calendarul competiţional, să fie simplu,
sugestiv şi flexibil, ca să poată fi modificat în funcţie de progresele înregistrate.

II.CICLURILE DE PREGĂTIRE ŞI CONCURS

Aceste cicluri sunt în general determinate de calendarul şi sistemul


competiţional. Dimensiunile documentelor de planificare şi denumirea lor diferă,
dar ele sunt corelate cu structura ciclurilor olimpice (pentru sporturile olimpice).
Sistemul de planificare include două operaţiuni de mare importanţă metodică:
controlul sau verificarea obiectivelor propuse (criterii, teste, probe de pregătire şi
competiţie) şi întocmirea documentelor de evidenţă a activităţii desfăşurate, pentru
a putea compara indicatorii planificaţi şi cei realizati.

În consecinţă ciclurile cu care se operează în practică sunt:

Ciclul foarte lung de antrenament care însoţeşte proiectele ştiinţifice de


redresare a unui sport, prin planuri de perspectivă îndepărtată(8-12 ani,care implică
2-3 cicluri olimpice.

Ciclul lung de antrenament care durează 3-4 ani(un ciclu olimpic).


Macrociclul e o perioadă relativ mare de timp în cadrul căreia capacitatea
de performanţă trebuie ridicată la un nivel tot mai înalt pentru perioada
competiţională. Într-un an pot să fie prevăzute 2-3 macrocicluri (unul pentru tur,
altul pentru retur, sau pentru alte activităţi competiţionale).Macrociclul este alcătuit
în mod obişnuit din trei perioade distincte:perioada pregătitoare, perioada
competiţională, perioada de tranziţie.

 Perioada pregătitoare este unitatea structurală cu ponderea cea mai


important în cadrul macrociclului . În cadrul perioadei pregătitoare se
rezolvă mai multe obiective care condiţionează participările cu succes in
viitoarele competiţii:

-creşterea capacităţii funcţionale a organismului;

-educarea încrederii în posibilităţile de afirmare;

-învăţarea sau perfecţionarea unor procedee tehnice;

-dezvoltarea calităţilor motrice specifice;

-înlăturarea rămânerilor în urmă constatate la diferite componente ale


antrenamentului sportiv;

-pregătirea tactică

Prima parte a perioadei pregătitoare este de regulă îndreptată spre creşterea


nivelului pregătirii fizice generale, utilizându-se exerciţii diferite de cele
competitionale sau specifice. În partea a doua a perioadei pregătitoare creşte
ponderea exerciţiilor specifice şi competiţionale. În consecinţă această perioadă se
împarte în două etape:

a) Etapa de pregătire generală


b) Etapa de pregătire specifică

Etapa de pregătire generală are ca principale obiective: creşterea capacităţii


funcţionale a organismului, dezvoltarea multilaterală a calităţilor motrice şi
completarea fondului de priceperi şi deprinderi motrice. Caracteristica efortului
este dată de mărirea treptată a volumului de efort, intensitatea crescând atât cât să
nu stânjenească creşterea volumului.
In etapa de pregătire specifică obiectivul principal este instalarea formei
sportive prin:

-dezvoltarea stării de antrenament specific;

-dezvoltarea calităţilor motrice complexe specifice ramurii de sport;

-perfecţionarea pregatirii tehnico-tactice;

-pregătirea psihică şi specifică de concurs

 Perioada competiţională este unitatea structurală a unui macrociclu în care


obiectivul fundamental este menţinerea formei sportive. În cadrul
antrenamentului din această perioadă vom programa realizarea urmatoarelor
sarcini:

-perfecţionarea calităţilor, priceperilor şi deprinderilor pe fondul stabilităţii


relative a formei sportive;

-perfecţionarea în continuare a capacităţii de adaptare a organismului la


eforturile impuse de concursuri;

-perfectionare pregatirii integrale de concurs;

-stimularea capacităţii creatoare a sportivului

 Perioada de tranziţie asigură legătura dintre două macrocicluri şi realizează


faza de supracompensare pentru urmatoarele eforturi. Obiectivul
fundamental al perioadei de tranziţie îl constituie asigurarea odihnei active şi
ieşirea treptată din forma sportivă. Caracteristicile perioadei de tranziţie:

-nu se întrerupe efortul şi se menţine un anumit grad de antrenament

-se utilizează exerciţii şi mijloace din alte ramuri de sport, cu caracter


atrăgator

-se aplică pe perioade diferite, mai lungi la nivelul copiilor ( 5 - 6


saptamani) şi mai scurte la sportivi consacraţi (1 - 2 saptamani)

-perioada de tranziţie se programează sub forma unui macrociclu de


refacere în cazul sportivilor de înaltă performanţă
Mezociclul (MZC) este o structură intermediară a antrenamentului compusă din
microcicluri. De regula un MZC cuprinde 3 - 6 săptămâni cu 30 - 60 lecţii de
antrenament.

În mezocicluri se realizează obiectivele intermediare dictate de structura


dinamică a macrociclului. Mezociclurile sunt structura crucială în dirijarea
antrenamentului şi pot avea orientări metodice diferite: de acomodare, de bază,
pregătitoare şi control, precompetiţionale, competiţionale şi de refacere.

a) Mezociclul de acomodare la efortul din antrenament se introduce la


începutul perioadei de pregătire , aici predomină volumul de muncă şi
exerciţiile cu caracter general şi mai ales aerob
b) Mezociclul de bază are ca obiectiv pregătirea fizică specifică, tehnică,
psihologică. Antrenamentul prezinta volume şi intensităţi mari, terminat
cu probe şi norme de control.
c) Mezociclul de pregătire şi control au ca scop realizarea pregătirii
integrale cu exerciţii cu caracter competiţional.
d) Mezociclul precompetiţional în care predomină pregătirea tactică, tehnică
şi psihologică. Acest tip de mezociclu cuprinde secvenţe modelate după
caracteristicile competiţiei importante.
e) Mezociclul competiţional, care pe lângă activitatea competiţională
trebuie să cuprindă şi microcicluri de refacere.
f) Mezociclul de tip combinat, care combină funcţiile celor 5 tipuri de
mezocicluri descrise anterior. Aceste mezociluri au un caracter de
pregătire - refacere, control - pregatire, etc.

 Microciclul este un sistem de lecţii de antrenament şi de refacere care


constituie unitatea structurală a unui mezociclu de un anumit tip.Se
disting microcicluri lungi (5 - 9 lecţii) a căror raţiune este alternarea
efortului cu refacerea astfel încat sportivul să evite starea de oboseală
cronică si microcicluri scurte (3 - 4 lectii) cu alternări de obiective diferite.

Conţinutul şi structura microciclurilor sunt determinate de următorii factori:

a) interactivitatea dintre procesele de oboseală şi refacere, alternarea


eforturilor mari cu cele medii, ordinea de alternare a efortului cu odihna
b) alternarea lecţiilor cu orientări diferite din punct de vedere al calităţilor
motrice şi cuplarea acestora cu celelalte componente (viteza cu tehnica, tehnica cu
detenta, etc.)

c) alternarea microciclurilor de şoc (2 - 3 zile cu 2 - 3 antrenamente intense


pe zi) cu microcicluri de descărcare şi odihnă activă

d) calcularea cu precizie a numarului de lecţii de antrenament pentru un


microciclu în funcţie de obiectivele propuse. În acest caz, nu entităţile temporale
sunt definitorii, ci sistemul de lecţii

e) microciclurile se adaptează cerinţelor de adaptare a organismului la


concurs

f) sarcinile şi conţinutul microciclurilor se stabilesc în funcţie de


obiectivele mezociclului şi a perioadei sale

 Lecţia de antrenament este o unitate de tip didactic de sine stătătoare cu


teme şi obiective bine definite. Din punct de vedere pedagogic lecţia de
antrenament este o verigă a unui microcilu

Lecţia de antrenament sau şedinţa de antrenament este compusă din trei părţi:

-partea pregătitoare sau introductivă (warm-up).

- partea principală sau fundamentală

- partea de încheiere sau de revenire a organismului (cool-down)

Fiecare parte a lecţiei de antrenament are obiective specifice prin care se


urmăresc răspunsuri anatomice caracteristice fiecăreia, precum şi mijloace
specifice pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.

a) Partea pregătitoare are ca obiectiv pregătirea fiziologică şi psihologică


pentru sarcinile antrenamentului. Scopul încălzirii îl reprezintă eficientizarea
funcţiilor sportivului . Alături de creşterea temperaturii, în această parte de
pregătire se urmăreşte creşterea progresivă a frecvenţei cardiace şi a celei
respiratorii. Pregătirea organismului pentru efort este structurată în
pregătire generală şi pregătire specifică. Pregătirea generală este programată
în prima parte a încălzirii şi va fi urmată de pregătirea specifică.
b) Partea principală a şedinţei de antrenament este cea în care se vor realiza
obiectivele programului de antrenament, conţinutul acestei părţi fiind
influenţat de etapa în care se găseşte practicantul în pregătirea anuală.
Tendinţele moderne cu privire la durata părţii fundamentale din cadrul
şedinţei de antrenament susţin ideea reducerii acesteia în jurul valorii de o
oră. Depăşirea acestei durate este asociată cu influenţarea negativă a
nivelelor hormonilor care susţin dezvoltarea muscular.
c) Partea de incheiere - o întrerupere bruscă a efortului poate genera efecte
fiziologice şi psihologice negative . Prin partea de încheiere se urmăreşte
evitarea acestor efecte şi promovarea unor efecte pozitive pentru organism.
Această parte are ca obiectiv reducerea curbei efortului şi pregătirea
organismului pentru relaxare şi odihnă. Efortul din partea fundamentală
scade în intensitate, asigurându-se revenirea organismului la starea iniţială
de repaus biologic şi psihologic.

 Antrenamentul individual ca forma a lecţiei de antrenament devine


important în fazele pregătirii de performanţa şi mare performanţă.
Antrenamentul individual nu trebuie confundat cu antrenamentul
individualizat în care sportivii rezolvă sarcini individuale sub conducerea
antrenorului. Antrenamentul individual se desfăşoară de regulă în absenţa
antrenorului, care transmite sportivului o serie de 'mesae sau sarcini pe care
acesta trebuie să le rezolve.
BIBLIOGRAFIE

Bompa, T.O. (2002). Periodizarea: teoria şi metodologia antrenamentului. Editura


Ex Ponto, C.N.F.P.A., Bucureşti.
Dragnea, C.A., Mate-Teodorescu, S. (2002). Teoria sportului. Editura Fest,
Bucureşti

Teodorescu-Mate, S. (2001). Programare – planificare în antrenamentul sportiv.


Editura Semne, Bucureşti
Teodorescu, S. (2007). Periodizare şi planificare în sportul de performanţă.
Editura Morosan