Relația dintre două personaje

-Ion și Ana

Opera literară ,,Ion’’, aparținând lui Liviu Rebreanu, apărută în anul 1920, a fost scrisă pe durata
a șapte ani, se încadrează în categoria romanului realist-obiectiv, deoarece autorul mizează pe
obiectivitate, acțiunea este ancorată în actualitatea vieții, înfățișând diverse aspecte sociale,
personajele sunt tipice, iar forma adoptată este una echilibrată, punându-se accent pe exactitatea
exprimării. De aceea și viziunea despre lume sau perspectiva narativă este una obiectivă, întrucât
naratorul este omniprezent și omniscient, iar relatarea întâmplărilor se face la persoana a III-a,
fără vreo implicare afectivă. Un element esential al structurii acestui roman îl constituie
personajele care participă la acțiune și se încadrează unor anumite tipologii, stabilind între ele
diferite relații și fiind purtătoarele mesajului autorului. Personajele, ca element esential al
structurii unui roman realist-obiectiv, participă la acțiune și se încadrează unei anumite tipologii,
stabilind între ele anumite relații. Aceasta nu înseamnă însă că personajele sunt construite
schematic, deoarece ele sunt prezentate, în mod realist, cu defectele și cu calitățile lor, devenind
individualități complexe și verosimile. În privința relațiilor dintre personajele romanului, acestea
sunt numeroase, dar una dintre cele mai interesante este cea dintre Ion, personajul principal al
romanului și Ana, deoarece este o relație aparte, complexă prin numeroasele asemănări și
deosebiri dintre personaje. Evoluția relației dintre aceste două personaje este evidențiată de
scriitor printr-o serie de elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea
conflictelor și evidențierea relațiilor lor cu celelalte personaje ale romanului sau printr-o
diversitate de procedee de caracterizare sau de tehnică narativă.
Statutul social, psihologic și moral
Ion, protagonistul romanului, întruchipează tipologia tăranului sărac nemulţumit de propia
condiţie sociala, pe care vrea să şi-o îmbunătăţească. În societatea rurală a satului Pripas, unde
condiţia socială a individului este dată de numărul de pogoane de pământ deţinute, Ion se simte
marginalizat social. Şi asta datorită faptului că destinul i-a hărăzit să trăiască într-o familie în
care tatăl a risipit zestrea soţiei. Destinul prestabilit al protagonistului este surpins încă de la
scena horei, printr-o secventă de perspectivă finalistă, când naratorul îl surpinde pe Alexandru
Glanetasul „abandonat ca un câine la uşa bucătăriei, sfiindu-se să se amestece în vorbă printre
bocotanii satului”. La polul opus al statutului social se situează Ana, fiica „bocotanului” Vasile
Baciu. Femeia devine o ţintă pentru Ion care profită de nevoia ei de tandreţe şi de afecţiune
pentru a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu. Cele două personaje par să reitereze
destinul părinţilor lor a căror căsătoriei are la bază acelaşi motiv al flăcăului sărac şi al feţei
bogate. Tatăl lui Ion s-a căsătorit cu Zenobia, o fată cu zestre, pe care ulterior a risipit-o. Tatăl
Anei, Vasile Baciu, şi-a luat o soţie bogată, a păstrat averea, dar şi-a pierdut nevasta. Aşadar, în
acest roman care propune o viziune tradiţională, datele biografice ale celor două personaje au
rolul de a avertiza asupra destinului lor prestabilit. Atât Ion, cât şi Ana vor încerca să forţeze
limitele destinului, astfel sfârşind tragic. Din punct de vedere psihologic, atât Ion cât şi Ana
reprezintă caractere slabe, suspuse obsesiilor. Ion acţionează obsesiv în dorinta lui de a avea cât
mai mult pământ, în vreme ce Ana îşi doreşte obsesiv afecţiunea lui Ion. Relaţia dintre cele două
personaje este una specifică între manipulator şi manipulat. Ion conştientizează nevoia fetei de
afecţiune şi recurge la manipulare pentru a-şi atinge scopul, acela de a intra în posesia
pământurilor lui Vasile Baciu. Orbită de dorinţa de afecţiune şi de protecţie, Ana se lasă
antrenată în jocul malefic a lui Ion. Din punct de vedere moral, existenţa celor două personaje
este lipsa sferei eticii. Ion este total imoral, pentru că recurge la gesturi necinstite pentru a-si
atinge scopul: o lasă însărcintă pe Ana, făcând-o de rusinea satului, împingând-o în cele din urmă
la spânzurătoare. Ana, la rândul ei, poate fi imorală având în vedere faptul că a acceptat să fie
părtașă la actul erotic înainte de căsătorie. Cu toate acestea, cele două personaje pot fi absolvite
parţial de vină, dar avem în vedere că au acţionat influenţaţi din exterior. Ion, la început, pune în
aplicare planul de seducere pentru fata „bocotanului” la vorbele aruncate de Titu Herdelea
„Vasile Baciu nu vrea s-o dea de voie, trebuie să-l obligi să o facă”.
Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care evaluează relația
dintre cele două personaje.
Relaţia dintre cele două personaje se evidenţiază încă de la scena horei, prezentată încă din
expoziţiunea romanului. Deşi o iubeşte pe Florica, Ion alege să o invite la joc pe Ana. Apoi cei
doi se retrag din joc pentru a sta de vorbă singuri, feriţi de ochii lumii. Prin stil indirect liber,
naratorul omniscient pătrunde în gândurile protagonistului. Cititorul observă că Ion nu-şi
îndreaptă privirea spre ochii Anei, ci îi surprinde doar buzele care se mişcă lent, dezvelindu-i
gingiile trandafirii, cu nişte dinţi albi ca laptele şi cu strunguliţa la mijloc. Faptul că privirea Anei
nu este înregistrată de protagonist sugerează faptul că acesta nu are niciun interes să cunoască
sufletul femeii. În schimb îi apare în minte imaginea Floricăi „cu ochii albăstrii ca cerul de
primăvară”. Această secvenţă narativă reliefează relaţia dintre cele două personaje, faptul că Ion
nu o iubeşte pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasă, dar săracă.
Imediat după ce Vasile Baciu află că Ana este însărcinată cu Ion, o bate şi o alungă de acasă.
Ajunsă la locuinţa Glanetasului, femeia este întâmpinată de indiferența lui Ion care continuă să
mănânce, tăindu-şi tacticos bucăţile de mâncare. Îşi şterge apoi briceagul de pantaloni, ridicându-
şi privirea spre pântecele Anei, moment în care afişează un zâmbet de satisfacţie. Este conştient
că-n pântecele Anei se află garantul pentru pământurile lui Vasile Baciu. O trimite apoi pe Ana
după tatăl său pentru a discuta condiţiile de nuntă.
Elemente de structură
Discursul narativ al romanului dezvoltă o tematică rurală, aducând în prim plan problematica
pământului în satul transilvănean, Pripas, de la începutul sec al XX-lea. În societatea rurală,
surprinsă de Rebreanu în roman poziţia socială este dată de numărul de loturi de pământ deţinute.
De asemenea, întemeierea familiilor se realizează pe criterii economice. Astfel, Ion renuntă la
iubirea pentru Florica cu scopul de a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu. Într-un război
al orgoliilor masculine, Ana nu este decât o victimă a desinului.
Conflictul principal al romanului este unul exterior şi constă în lupta pentru pământ în satul
Pripas. Protagonistul este răspunzător pentru toate conflictele majore prezente în text: între Ion şi
Simion Lungu, între Ion şi Vasile Baciu, între Ion şi George Bulbuc etc. Modernitatea romanului
 constă însă în surpinderea unui conflict interior, sufletul protagonistului fiind scindat între cele
două porniri contradictorii: „Glasul pămantului” şi „Glasul iubirii”.
Perspectiva narativă obiectivă, cu o vizune „dindărăt” îi aparţine unui narator omniscient,
omniprezent şi extradiegetic. Acest narator nu idealizează personajele, nu intervine în existenţa
lor, lăsându-le să evolueze spre deznodământ, după năzuinţe şi slăbiciuni. Omniscienta
naratorială se evidenţiază în scenele de perspectivă finalistă. De exemplu, imaginea drumului din
incipit prefigurează traseul existenţial al protagonsitului, la fel cum imaginea mâinilor sale „pline
cu lutul cleios ca nişte mănuşi de doliu” avertizează asupra sfârşitului său tragic. De asemenea,
imaginea cârciumarului spânzurat averizează sfârşitul tragic al Anei.
Modalităţile de caracterizare a celor două personaje sunt cele consacrate de proză realistă: directe
şi indirecte. În capitolul al doilea naratorul oferă informaţii biografice semnificative pentru
evoluţia ulterioară a celor doi. Despre Ion aflăm că era cel mai bun elev al învăţătorului
Herdelea, dar că băiatul a refuzat să-şi continue şcoala pe motiv că „pământul îi era mai drag ca
ochii din cap”. Despre Ana ni se spune că a rămas orfană de mamă, nevoită fiind să trăiască
lângă un tată sever şi alcoolic. Aceste elemente biografice sunt semnificative pentru a înţelege
comportamentul obsesiv al celor două personaje: Ion îşi doreşte pământ, iar Ana, afecţiune.
Gesturile, faptele, gândurile sau relaţia dintre personaje se constitue în adevărate mijloace
indirecte de carcaterizare. Pe lângă mijloacele consacrate de caracterizare autorul foloseşte şi
modalităţi moderne: monologul interior şi stilul indirect liber.
Concluzie
Prin cele două personaje, Ion şi Ana, Liviu Rebreanu şi-a exprimat viziunea tradiţională privind
relaţia omului în raport cu destinul.Omul tradiţional crede într-un destin prestabilit. Încercarea de
a forţa limitele destinului, de a-i depăşi, are consecinţe tragice. Cele două personaje au încercat
să atingă fericirea, să se opună destinului şi, de aceea, au sfârşit tragic. Prin Ion şi Ana,
personajele purtătoare de semnificaţie al mesajului transmis prin discursul narativ, scriitorul
transilvănean şi-a exprimat viziunea asupra unei existenţe tragice, resimțindu-se influențe ale
naturalismului.