UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE, EDUCAȚIE FIZICĂ ŞI INFORMATICĂ

PROGRAM DE STUDII: TERAPIE OCUPAȚIONALĂ

Adaptarea sistemului

endocrin la efort

Coordonator Știinţific: Student:

Prof. univ. dr. Georgescu Luminița Ionela Răuță Maria Vicuța

Piteşti 2019
 Adaptarea sistemului endocrin la efort

Omul reprezintă un sistem biologic cu mari posibilităţi adaptative datorită

plasticităţii sistemului nervos, cardiovascular şi respirator, metabolico-endocrin, cât
şi a capacităţii de a compensa deficienţele de mediu.

Individul se caracterizează prin capacitatea de a se adapta la cele mai

variate condiţii de viaţă, de efort fizic şi intelectual.

Acest proces, în afara altor factori, se poate realiza şi prin exerciţiu,

instruire şi antrenament. Se impune astfel formarea deprinderilor motrice cât mai
raţional.

Te h n i c a s ă f i e î n s u ş i t ă c o r e c t c h i a r î n p e r i o a d a i n i ţ i a l ă a a c t i v i t ă
ţii sportive.Problemelef i z i o l o g i c e d e a n a l i z ă a d i n a m i c i i c a p a c i t ă ţ
i i d e e f o r t , r i t m , v o l u m , i n t e n s i t a t e ( a n a l i z a ergonomică a acestora),
durată, tip de antrenament, timp şi mijloace de refacere, influenţa lor asupra
organismului şi, dacă ne mai referim şi la siguranţa funcţională a organismului uman sub
influenţa factorilor stresanţi, vom realiza că aceştia tulbură stereotipurile
dinamice fixate şi în final chiar mecanismul coordonării senzitivo-motrice.

Pe parcursul instruirii, dar mai cu seamă la începutul ei, să se

e l i m i n e f a c t o r i i p e r t u r b a t o r i (căldura sau frigul excesive, umezeala, zgomotul, praful,
iluminatul insuficient sau prea puternic,
să se ţină seama de altitudine şi decalajul de fus orar, echipame
n t s p o r t i v ş i m a t e r i a l e necorespunzătoare) care pot duce la apariţia unor
stări de inadaptibilitate. Cu timpul însă, în evoluţiile superioare, se poate acţiona
aproape invers, creând aceşti factori perturbatori, procesul de antrenament fiind orientat către
o adaptare la condiţiile vitrege, astfel ca echipa sau sportivul să nu fie surprinşi de unele stări
anormale din concursuri.

Cunoaşterea perfectă şi îndeplinirea condiţiilor şi regulilor de prevenire a

traumatismelor î n sport de către conducători, instructori sportivi,
î n g r i j i t o r i a i b a z e l o r , i n s t a l a ţ i i l o r , precum şi de către sportivi şi antrenori.
Analizarea şi anchetarea fiecărui traumatism produs, pentru a se lua
m ă s u r i î m p o t r i v a repetării lui şi eventual pentru a se sancţiona cei vinovaţi. În general,

2
accidentele se produc rar "din întâmplare", cel mai des din cauze precise, când
au la baza lor greşelile oamenilor, înlăturarea acestora este perfect posibilă şi
pretinde o activitate educativă perseverentă, susţinută, convingătoare. Prevenirea
accidentelor şi îmbolnăvirilor este o măsură mult mai utilă decât cele mai prompte şi mai
eficace mijloace de prim ajutor şi cele mai perfecţionate tratamente medicale. Evitând
suferinţele, economisim timp şi mijloace, întreţinem un nivel constant şi ridicat de
sănătate, o bună dispoziţie psihică, o bună stare de antrenament,obţinem progrese şi
performanţe sportive înalte.

Sistemul endocrin împreună cu sistemul nervos au rolul de a regla

creșterea și dezvoltarea organismului, precum și adaptarea și corelarea
activității diferitelor aparate și sisteme la condițiile în permanentă
schimbare ale mediului intern și extern.

Sistemul endocrin este constituit din glande care nu au canal excretor, iar
produşii de secreţie sunt eliminaţi direct în sânge. Cele mai importante glande endocrine
sunt: hipofiza, suprarenalele, tiroida, paratiroidele, epifiza,timusul, cărora li se adaugă
pancreasul şi gonadele. Produşii de secreţie ai glandelor endocrine – hormonii – sunt
eliminaţi pemanent în cantităţi minime în sânge sau limfă, fiind transportaţi până la nivelul
structurilor celulare, unde reglează intensitatea şi viteza desfăşurării anumitor procese
specifice, prin activarea sau inhibarea activităţii unor sisteme enzimatice.

Hipofiza sau glanda pituitară se află situată la baza creierului, are o

formă ovoidă de mărimea u n u i b o b d e f a s o l e c e c â n t ă r e ş t e a p r o x i m a t i v 0 , 5
k g ş i e s t e f o r m a t ă d i n 3 l o b i – a n t e r i o r , intermediar şi posterior. Lobul
anterior secretă hormonii ce au rol în creşterea organismului. Hormonul de
creştere se secretă în tot cursul vieţii iar inaniţia, hipoglicemia,stările de stres
produc descărcări crescute a acestor hormoni. Insuficienţa secreţiei în perioada de c r e ş t e r e
are ca rezultat nanismul hipofizar (piticismul), excesul de hormoni în
p e r i o a d a d e creştere a organismului este urmat de gigantism iar dacă survine la adult
provoacă acromegalia, caracterizată prin creşterea extremităţilor şi a volumului visceral. De
asemenea acționează asupra activității tiroidei, glandelor sexuale suprarenale, stimulându-le
sau inhibându-le funcţia.

3
 Lobuli n t e r m e d i a r p r o d u c e u n h o r m o n c a r e p r o v o a c ă p i g m e n t a r e a
pielii, ca urmare a dispersieig r a n u l e l o r d e m e l a n i n ă d i n c e l u l e l e m
e l a n o f o r e d i n p i e l e . Î n l i p s a h o r m o n u l u i p i e l e a s e decolorează. Lobul
posterior hipofizar, prin hormonii secretaţi, are acţiune în conservarea apei în organism prin
scăderea eliminărilor hidrice renale.

Glandele suprarenale sunt în număr de două, situate la polul superior al

rinichiului şi sunt alcătuite din două organe endocrine diferite ca origine, structură şi
funcţie: zona corticală şi zona medulară. Aceste glande secretă hormoni cu diverse roluri în
organism:

- un amestec între adrenalina şi noradrenalină cu rol în

m e t a b o l i s m u l e n e r g e t i c , r e l a x a r e a muşchilor traiectului digestiv, a
bronhiilor şi a vezicii urinare, anxietate şi frică etc
- mineralocorticoizi, glucocorticoizi şi hormoni
sexuali cu diferite roluri în acţiuni metabolice, sangvine,
digestive, renale.

Tiroida

– este cea mai voluminoasă glandă endocrină (25 – 30 gr) şi este

s i t u a t ă î n p a r t e a anterioară a gâtului. Principalul efect al hormonilor tiroidieni
este cel calorigen, care constă în stimularea oxidărilor tisulare şi a consumului
de 𝑶𝟐 , evidenţiat prin creşterea metabolismului bazal (M.B.)în aproape toate
ţesuturile metabolice active, cu excepţia creierului, testiculelor, uterului.

După extirparea chirurgicală a tiroidei scade progresiv M.B., concomitent cu

consumul de 𝑶𝟐 al ţesuturilor, iar administrarea de hormoni tiroidieni exercită efecte inverse.
Insuficienţa tiroidiană determină tulburări variate în funcţie de gradul deficienţei
hormonale şi de vârsta la c a r e a i n t e r v e n i t . I n c a p a c i t a t e a g e n e t i c ă a
g l a n d e i d e a s e c r e t a h o r m o n i s e m a n i f e s t ă p r i n cretinismul guşogen,
caracterizat printr-o dezvoltare fizică şi psihică deficitară, piele uscată
şiî n g r o ş a t ă , g u ş ă e n d e m i c ă , d e f o r m a ţ i i o s o a s e , d e f e c t e a l e d e n t i ţ i e i , d e z
v o l t a r e a î n t â r z i a t ă a organelor genitale. Insuficienţa tiroidiană apărută mai

4
târziu are efecte mai puțin, la adulți se manifestă prin
mixedem, piele uscată şi îngroşată, stimularea anabolismului, urmată
d e c r e ș t e r e a î n g r e u t a t e , căderea părului, anemie, senzaţia permanentă de frig,
reacţii motorii şi p s i h i c e î n t â r z i a t e .

Hiperfuncţia tiroidiană provoacă stimularea catabolismului, urm

a t ă d e nervozitate, intoleranţă la căldură, tremurături ale mâinilor, piele caldă şi
umedă, creşteri ale M.B.

Paratiroidele (două perechi la om) sunt situate pe faţa posterioară a

lobilor tiroidieni. Au rol în stimularea reabsorbţiei intestinale a calciului,
acţionând în strânsă legătură cu vitamina D; scad eliminările urinare de calciu
stimulând eliminările de fosfaţi şi K; la nivelul oaselor mobilizează sărurile fosfo-calcice.
Insuficienţa paratiroidiană provoacă tetania caracterizată prin scăderea calcemiei,
creşterea fosfatemiei, creşterea excitabilităţii neuromusculare manifestată prin spasmel e
musculaturii striate (cea a laringelui poate provoca moartea prin
a s f i x i e ) . H i p e r f u n c ţ i a paratiroidiană este caracterizată prin demineralizări
osoase dureroase, cu deformări şi fracturi,c r e ş t e r i a l e c a l c e m i e i , u r m a t e d e
d e p u n e r i f o s f o - c a l c i c e î n ţ e s u t u r i l e m o i s a u d e f o r m a r e d e calculi urinari.

Pancreasul endocrin secretă doi hormoni foarte importanţi: insulina şi

glucegonul. Insulina este fixată rapid în multe ţesuturi şi în special în ficat şi
rinichi. Are rol în reglarea metabolismului intermediar, stimulează pătrunderea
glucozei în anumite celule şi intensifică consumul tisular de

glucoză. Reglarea secreţiei de insulină se face predominant prin nivelul

glicemiei. Scăderea cantităţii de insulină activă la nivel tisular determină
diabetul zaharat.

Hipersecreţia insulinei este caracterizată prin hipoglicemie ce are consecinţe în

special asupra sistemului nervos central.

5
 Alterările funcţionale ale sistemului nervos, consecutive hipogli
c e m i e i , p o t m e r g e p â n ă l a instalarea unei stări de comă.

Epifiza( g l a n d a p i n e a l ă ) e s t e s i t u a t ă î n p a r t e a p o s t e r i o a r ă a d i e n c
efalului. Glanda atingedezvoltarea maximă în copilărie şi apoi începe
s ă i n v o l u e z e î n a i n t e d e p u b e r t a t e . F u n c ţ i i l e epifizei nu sunt încă bine cunoscute.

Concluzii

Activitatea fizică poate să menţină/îmbunătăţească structura dife

ritelor ţesuturi şi organe(muşchi, tendoane, inimă, vase, etc), să le ame
liorezi funcţiile şi să contracareze efecteledegenerative datorate inactiv
ităţii (sedeentarismului) şi înaintării în vârstă.

I n m u l t e ţ ă r i occidentale este promovată noţiunea de fitness („condiţia

fizică") pentru care sunt pregătiţi specialişti în instituţii de învăţământ superior care au
denumiri adaptate la competenţele mai largi pe care le are absolventul. E x e r c i ţ i u l f i z i c
produce efecte pozitive în sfera psihică dar şi asupra unor categorii de
boli:s u f e r i n ţ e l o m b a r e , e n d o c r i n e , c a n c e r i g e n e d a r m a i a l e s a s u p
r a b o l i l o r c a r d i o - v a s c u l a r e (cardiopatia ischiemică, in primul rând) care
apar la vârste din ce în ce mai tinere şi produc cel mai mare număr de decese.
Ateroscleroza (depunerea grăsimilor pe pereţii vaselor de sânge) în artera aortă
începe de la aprox. 3 ani şi poate cuprinde arterele coronariene (care irigă
muşchiulinimii), favorizând cardiopatia ischiemică, începând de la 10 ani şi
crescând riscul la infarctmiocardic.