Razboaiele Greciei antice

Razboaiele persane sau Razboaiele medice au fost o serie de conflicte

militare dintre lumea Greciei antice si Imperiul Persan. Aceste razboaie s-au
desfasurat intre aproximativ 500 i.Hr. si 448 i.Hr..
La mijlocul secolului VI i.Hr., Imperiul Persan, intemeiat atunci de Cirus II a
intrat in contact cu grecii din Europa, dupa ce a subjugat Ionia. Darius I a extins
imperiul sau asupra vaii Indusului, apoi generalul sau, Megabaze, a supus Tracia si
Macedonia, care au devenit tributare Marelui Regat persan. In anul 501 i.Hr. ionienii
se rascoala, sprijiniti de Atena. Darius hotaraste sa pedepseasca Atena, iar in 490
i.Hr. trimite o flota puternica sub comanda lui Datis si a lui Artaferne. Atenienii tocmai
restabilisera democratia prin reformele lui Clistene, dar aristocratii si partizanii
Pisistrazilor, nemultumiti, s-au aliat cu persii si, dupa ce acestia au parasit Eubeea,
tiranul rasturnat Hipias i-a condus pe persi la Maraton.
In fata amenintarii de invazie a persilor, atenienii i-au chemat in ajutor pe
spartani, care insa, sarbatorind atunci carneia (sarbatoarea agrara a lui Apollo
Carneios, protector al turmelor), si-au amanat plecarea. Miltiades a obtinut ca cei
noua strategi numiti o data cu el sa-i cedeze comanda, care era innoita in fiecare zi.
El a asteptat propria sa zi de comanda pentru a lansa asupra persilor pe hoplitii greci.
Persii au fost infranti si aruncati in mare. Ei au incercat atunci sa surprinda Atena,
lipsita de aparatori, dar era prea tarziu, caci invingatorii se intorsesera, in fuga, la
cetatea lor. Flota barbara si-a ridicat panzele, umilita pentru prima data.
Darius s-a decis apoi sa dea o lovitura puternica Atenei. Timp de trei ani, el a
facut pregatiri pentru o noua expeditie de anvergura, dar a renuntat la planul sau din
cauza unei rebeliuni a egiptenilor. El a murit, lasand fiului si urmasului sau Xerxes
sarcina de a razbuna onoarea persilor.
Cand s-a urcat pe tron, in anul 486 i.Hr., prima grija a lui Xerxes a fost sa-i
supuna pe egiptenii revoltati, apoi a hotarat sa porneasca impotriva Greciei in fruntea
unei armate puternice: Herodot da cifra fabuloasa de 2641610 de oameni, cifra pe
care Ctesias, care a fost medic la curtea urmasilor lui Xerxes, a redus-o la 800000 de
oameni. El a pornit la drum in primavara anului 480 i.Hr., a traversat Hellespontul pe
un pod de vase si, sprijinit de o flota puternica, a coborat spre Grecia prin Tracia si
prin Macedonia. Grecii au incercat zadarnic sa-l opreasca pe invadator la intrarea in
Tessalia. Ei au renuntat la acest plan si s-au retras in spatele Termopilelor, unde l-au
lasat pe regele Leonidas in fruntea unei trupe mici, care a rezistat eroic invadatorilor.
Puternica flota persana a inaintat in golful de la Salamina, in timp ce infanteria
persana ocupa Atica si incendia Atena, parasita cu totul de locuitorii sai. Flota a fost
insa in cele din urma distrusa, iar Xerxes a fugit la Sardes pentru a scapa cu viata,
lasand generalului sau, Mardonius, sarcina de a continua razboiul pe uscat cu o
armata de 300000 de oameni. Mardonius a fost invins la Plateea de grecii uniti. In
aceeasi zi grecii au repurtat o importanta victorie navala asupra flotei persane langa
Micale, in Ionia.
Conflictul dintre greci si persi n-a luat sfarsit decat prin victoria lui Alexandru
cel Mare (336-323 i.Hr.) asupra lui Darius III Codommanos si cucerirea Imperiului
Ahemenid de catre eleni.
 Razboiul peloponesiac este a doua mare confruntare in care sunt implicate
cetatile grecesti, dupa razboaiele medice, dar de aceasta data se vor lupta intre ele.
Momentul in care Sparta se va confrunta cu Atena este unul de apogeu al lumii
grecesti, dar cetatile nu vor mai fi la fel la sfarsitul sau, chiar daca economic si politic
se vor reface. Intrucat ambele cetati sunt conducatoare ale unor aliante (Liga
Peloponesiaca si Liga de la Delos) putem vorbi chiar despre o confruntare a doua
blocuri politico-militare.
In 435 a.Hr. Epidamnos-ul, colonie a Corcyrei, ii va cere ajutorul impotriva
barbarilor. Dar interesele politice si economice vor impiedica oligarhia de aici sa
actioneze, drept urmare Epidamnos apeleaza la Corinth, metropola Corcyrei,
cauzand un conflict intre cele doua cetati. Corcyra, dupa ce invinge o flota corintiana,
cere ajutor Atenei, destramandu-se astfel pacea de 30 de ani dintre atenieni si
corintieni. Dar Atena intampina dificultati si in relatiile cu Megara. Un ultimul pretext
este dat de Potideea, colonie a Corint-ului dar membra a Ligii de la Delos, care vrea
sa iasa din Liga si va suferi un asediu din partea Atenei. Cum ambasadele trimise de
Sparta nu au niciun efect pozitiv, razboiul incepe in primavara lui 431 a.Hr.
Mai intai Theba ataca Plateea, vechea aliata a Atenei, dar atacul este respins.
Sparta porneste spre Attica, unde Pericle pune la cale strategia zidurilor lungi,
sfatuind locuitorii de la tara sa vina in oras. Epidemia care izbucneste in cetate va
zadarnici rezistenta Atenei, care il pierde si pe Pericle. Cu toate acestea trupele
corintiene sunt invinse, dar Plateea cedeaza in fata regelui spartan Archidamos, care
masacreaza populatia si arde cetatea. Atena mai primeste o lovitura de la Mytilene,
care incearca iesirea din liga, dar fara succes si solul sau este impartit colonistilor
atenieni.
In aceste circumstante potrivnice, Atena ia decizia de a incercui Peloponezul
si de a ataca zonele de coasta vestice. In cadrul campaniei, flota lui Demosthene
face un popas la Pylos, unde captureaza un numar de spartani prin care se incearca
santajul schimbului de prizonieri. Atena refuza sa semneze o pace cu Sparta, dar
pierde controlul asupra Beotiei si Sparta porneste spre Amphipolis, colonia din Tracia
care aproviziona Atena cu materiale.. Marsul generalului Brasidas ia prin surprindere
logistica ateniana. Ambele cetati sufera pagube imense.
Atena dorea un razboi de uzura, cu cetatenii feriti de pericol in spatele zidurilor
lungi si aprovizionati pe mare. In schimb, Sparta intentionase invadarea continua a
spatiului rural din Attica, dar nu reuseste sa o faca decat de cinci ori, asa ca ogoarele
sunt in continuare cultivate. Dupa 10 ani de lupte obositoare, cele doua tabere fac
pace in 421, asa-numita pace a lui Nicias, pe 50 de ani, care presupunea revenirea
la statutul de dinainte, cu restituirea teritoriilor si prizonierilor.
Dar pacea se va dovedi extrem de fragila. Se initiaza o alianta cu Argosul
pentru a incerca destramarea Ligii Peloponesiace, dar la Mantineea, in 418, spartanii
vor obtine o mare victorie. Lucrurile merg din ce in ce mai rau pentru Atena, care se
va implica si in situatia din Sicilia, care trecea printr-o perioada de schimbari soldate
cu instaurarea unor regimuri democratice. Se intampla atunci ceva neasteptat, caci
Alcibiade, facut raspunzator pentru mutilarea statuilor lui Hermes si rechemat in
patrie, dezerteaza la spartani, divulgand o parte din strategiile Atenei si sfatuindu-i sa
ocupe colina Deceleia. Atena va pierde minele de argint de la Laurion. Nici in Sicilia
situatia nu arata prea bine. Atena pierde 50.000 de oameni si mai mult de 200 de
vase. Resursele necesare pentru refacerea flotei erau insuficiente, mai ales ca
strangerea fondurilor de la membrii Ligii delio-attice nu se prea putea realiza din
cazua revoltei acestora. Cetatile din Ionia trec de partea Spartei, aliata a statului
persan datorita diplomatiei lui Alcibiade care controleaza coastele Asiei Mici.
 Atena riposteaza apeland la baza navala din Samos, dar nu-i mai ramane
decat Lesbos-ul, restul cazand in mainile Spartei. Iar problemele nu se opresc aici. In
411 stabilitatea interna este zguduita printr-o lovitura de stat care instaureaza regimul
oligarhic al celor 400. Se aboleste constitutia, se desfiinteaza indemnizatiile, iar
adunarea poporului nu va mai fi reunita.
Dar noul regim nu izbuteste sa obtina ajutor de la persi sau sa incheie vreo
pace cu Sparta iar Atena incearca sa revina la regimul democratic.
Intre timp, in urma dezastrului militar din Eubeea, Alcibiade se intoarce acasa
si incearca sa reorganizeze flota ateniana, care va inregistra succese la Kynossema,
Abydos si Cyzic si la Arginuse, Din nefericire insa, din cauza numarului mare de
naufragiati atenieni, generalii triumfatori vor fi condamnati, iar tulburarile interne vor
intoarce din nou roata in favoarea Spartei.
Avandu-l in frunte pe Lysandros, flota spartana, ajutata si de flota regelui Cirus
cel Mic, va infrange decisiv Atena la Aigos Potamos, in 405, dobandind controlul
asupra Hellespontului. Ramasa fara aliati, posibiliate de aprovizionare si teritorii
agrare, cetatea accepta in 404 o pace foarte grea:era obligata sa-si darame zidurile,
sa renunte la flota de razboi, sa predea prizonierii si sa se supuna lacedemonienilor.
Sparta isi lasa garnizoane militare in fiecare cetate cucerita, asigurandu-si statutul de
hegemon al lumii grecesti, cu concursul statului persan.
Se modifica tehnicile de lupta, valorile civice comune isi pierd din importanta,
omul devine mai orientat spre activitati lucrative, structura sociala cunoaste mutatii,
iar polisurile grecesti se vor afla de acum inainte intr-o stare de razboi constanta, fapt
care va prilejui ascensiunea Macedoniei.