Statul dac

Dacia s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele Decebal. Deși mai restrâns ca arie geografică
decât Regatul lui Burebista (82-44 î.Hr.) - cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul
și sudul Moldovei, noul stat era mai puternic și mai bine organizat. Limitele statului dac în
timpul lui Burebista (82-44 î.Hr.) au fost: în nord, Carpații Păduroși; în est, Pontul Euxin; în
sud, munții Haemus (Munții Balcani); în vest, Dunărea Mijlocie. Progresele înregistrate în
acest timp de societatea dacică erau multiple și importante: o populație numeroasă și grupată
în jurul multor dave în care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale cu lumea
greco-romană, o cultură înfloritoare cu puternice elemente originale.

Personalitate

Inscripția „Decebalus per Scorilo”

(Muzeul Național al Unirii Alba Iulia)

Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor recunoaște abilitățile
militare și politice. La începutul secolului III, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui
Decebal, istoricul roman Dio Cassius făcea regelui dac următorul portret elogios:

Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l
ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se
folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucru el a fost
mult timp un potrivnic de temut al romanilor.[2]

Pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi textul "DECEBALVS PER
SCORILO". Unele interpretări îl consideră în limba dacă, posibilul sens fiind de Decebal fiul
lui Scorilo, altele în latină, traducerea fiind Decebal prin Scorilo. Alții cred că e vorba de o
simplă marcă de olar.

Începutul domniei
Încă din primul an de domnie, din anul 85, Decebal se confrunta cu o situație dificilă. Roma
organizează prima campanie în inima Daciei. Împăratul Domițian, pentru a-l pedepsi pe
Decebal, trimite o armată comandată de prefectul Gărzii Pretoriene, Cornelius Fuscus, să
treacă Dunărea. Într-un defileu carpatic, Decebal atrage forțele romane într-o cursă.
Comandantul roman cade în luptă, iar Decebal duce în Munții Orăștiei prada de război:
prizonieri, trofee și stindardul legiunii a V-a. Marea bătălie are loc la Tapae.
La un an de la victorie, în 88, o armată romană condusă de Tettius Iulianus atacă din nou
regatul lui Decebal, pătrunzând în Dacia prin Banat. Decebal așteaptă în defilelul de la Tapae.
Confruntarea se încheie cu victoria romană. Deși înfrânt de romani, din cauza dificultăților
întâmpinate de armatele imperiale în Pannonia în lupta cu quazii și marcomanii, care-l
sprijiniseră pe regele dac, Decebal încheie o pace avantajoasă cu împăratul Domițian în anul
89. Decebal era numit client al Romei, iar regatul său, regat clientelar, primea meșteri mineri,
instructori militari etc.

Ani de pace
În schimbul unor subvenții în bani și ingineri, Decebal se recunoaște rege clientelar al Romei
și continuă, în următorii 12 ani de pace, să-și consolideze puterea și statul. Procesul de
centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipată și instruită. Se inițiază un vast
program de construcții civile și militare, îndeosebi în regiunea Munților Orăștie. Încearcă să
stabilească relații cu popoare și state inamice Romei.

Primul război dacic

Articol principal: Primul război dacic.

Statuie în Timișoara

Confruntările dintre daci și romani au reînceput în timpul împăratului Traian. La începutul

anului 101, armata romană, condusă chiar de împărat, după ambele pregătiri de aproape 3 ani,
a atacat Dacia cu 13-14 legiuni și alte unități auxiliare (în total circa 150.000 de soldați). La
25 martie 101 împăratul părăsește Roma, traversează Dunărea pe poduri de vase la Lederata
(Ramna) și Dierna (Orșova) pătrunzând în Dacia prin Banat. Dio Cassius menționează
episodul în care burii germanici cu aliații lor îi trimit lui Traian o ciupercă uriașă pe care era
scris un mesaj prin care romanii sunt sfătuiți pentru binele lor să se întoarcă la Roma. Are loc
bătălia de la Tapae, în vara anului 101, iar Decebal încearcă să oprească înaintarea romană.
Bătălia se încheie cu victoria romană.

În iarna și primăvara anului 102, Decebal este înfrânt la Nicopolis ad Istrum și în Dobrogea la
Adamclissi. În toamna anului 102, Decebal este silit să încheie o pace zdrobitoare pentru
Dacia: regele dac trebuia să dărâme zidurile cetăților, să cedeze o serie de teritorii și să
renunțe la orice independență în politica externă.

Al doilea război dacic

Articol principal: Al doilea război dacic.

Sinuciderea lui Decebal, detaliu de pe Columna lui Traian, Roma.

Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalță, între
Drobeta și Pontes, în anii 103-105, un pod peste Dunăre, pe care legiunile romane îl trec în
vara anului 105, inițiind cel de-al doilea război dacic.

Abandonat de aliați, atacat prin Banat, Valea Oltului și Moldova, constrâns continuu la
defensivă, Decebal se retrage în citadela din Munții Orăștiei. După cucerirea puternicelor
cetăți care păzeau accesul spre capitală: Blidaru, Costești, Piatra Roșie, Bănița, Căpâlna,
Tilișca, legiunile romane încep asediul Sarmizegetusei.

În ciuda rezistenței, cetatea este cucerită și distrusă din temelii. Decebal, împreună cu câteva
căpetenii, reușește să părăsească cetatea încercând să continue rezistența împotriva romanilor
în interiorul țării. Este urmărit de cavaleria romană și pentru a nu cădea viu în mâinile
dușmanului, Decebal s-a sinucis, ceea ce este atestat de stela funerară de la Filippi a lui
Tiberius Claudius Maximus, ofițerul care a adus împăratului Traian capul și mâna dreaptă a
lui Decebal, la Ranisstorum.

Urmări
O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul și Oltenia) a fost transformată în
vara anului 106 în provincie romană numita Dacia Felix, cu capitala situată la 40 de km de
vechea capitală (incendiată în războiul dac din 105-106), purtând numele de Ulpia Traiana
Dacica Augusta Sarmisegetusa. Muntenia si sudul Moldovei au fost încorporate în provincia
Moesia Inferior. După înfrângerea dacilor, Traian a organizat la Roma o festivitate mare și
costisitoare, de 123 de zile. Zeci de mii de daci au fost duși în sclavie la Roma, alte zeci de
mii de daci au fugit din Dacia Romană pentru a evita sclavia. Detaliile celor două conflicte,
grele și sângeroase au fost relatate de istoricul roman Dio Cassius, dar cele mai bune
comentarii sunt basoreliefurile de pe Columna lui Traian, construită în Roma de Apolodor din
Damasc (în 113), precum și de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, din Dobrogea.
Cu ajutorul foarte bogatului tezaur al regatului dac și cu aurul extras din minele de aur de la
Roșia Montana, Imperiul Roman se va redresa financiar. Astfel, deși capitala provinciei
romane (coloniei) era Ulpia Traiana Sarmisegetusa, cel mai important oraș din teritoriu era
Apullum (Alba Iulia), oraș prin care trecea aproape întreaga cantitate de aur ce lua drumul
vestic. Tot Dacia va mai oferi Imperiului mai multe legiuni militare alcătuite exclusiv din daci
care vor lupta în multe colțuri ale Europei.

Dubii
În vremea lui Domițian, conducător al Daciei a fost Diurpaneus, sau Dorpaneus. Orosius îl
descrie ca fiind „Rex Dacorum”. Acuratețea acestei afirmații nu este confirmată. Nu se știe
dacă Diurpaneus era rege al întregului stat dac sau numai al unei părți din el, care era fie o
unitate teritorială naturală tribală, fie un teritoriu secesionist, desprins din acesta, condus fiind
de o facțiune cu tendințe antiromane, care a condus la provocarea războiului. Atacul inițial a
fost condus de Diurpaneus, după care acesta a fost îndepărtat de mai bine cunoscutul
Decebalus. Persistă o anumită confuzie cu privire la nume și nu este clar dacă Diurpaneus
este aceeași persoană cu Duras care, conform lui Dio, a abdicat în favoarea lui Decebalus,
deoarece acesta era un războinic mai priceput.

Istoricul latin Cassius Dio l-a prezentat pe Decebal ca fiind un duşman de temut al romanilor.
„Decebal, regele dacilor, era priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind când să
năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se
folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere: pentru cari lucruri el a fost
mult timp un potrivnic de temut”, relata Dio Cassius, în Istorii, volumele în care a descris
războaiele daco-romane.

Istoricii susţin că numele Decebal înseamnă „cel curajos” sau „cel puternic”. Regele dac s-a
numit Diurpaneus înainte ca faima cucerită în războaiele de la Tapae să îi aducă acest
supranume. Unul dintre aceste războaie a fost purtat cu armatele împăratului Domiţian,
conduse de generalul Fuscus. În anul 87, romanii au trecut Dunărea, dar au fost opriţi la
Tapae, în urma unei ambuscade plănuite de Decebal. Istoricii susţin că aproape toţi soldaţii
din Legiunea a V-a Aludae au fost ucişi, împreună cu generalul Cornelius Fuscus. Înainte de
această bătălie, Decebal, văzând numărul mare al forţelor armate romane, a propus încheierea
unui tratat de pace, însă a fost refuzat. „Atunci a trimis o nouă solie, cu înştiinţarea că de-i vor
cere lui romanii pe viitor pace, nu o va da decât în schimbul unui tribut de doi oboli pe an de
fiecare cap de roman din imperiu. Se pare că Fuscus a luat atunci insulta asupra sa şi că a
intrat — pe cât de furios, pe atât de imprudent — în Dacia, spre a pedepsi pe Decebal. Având
un astfel de temperament, înţelegem cum Fuscus a putut fi atras în cursă şi sfârmat, de
cumintele, socotitul şi plinul de resurse strategice, Decebal al Dacilor. Steagurile şi prada
cucerite de la romani — acum se va fi prăpădit întreaga Legio V Alaudae — fură duse — ştim
sigur acest lucru delà Cassius Dio — nu la Sarmizegetusa, ci în alte burguri din munţi”, scrie
istoricul Vasile Pârvan, în volumul Getica (1926).

Scena dramatică a morţii lui Decebal a fost ilustrată pe Columna lui Traian. Fresca îl
înfăţişează pe acesta înconjurat de ostaşii romani, în timp ce îşi taie gâtul cu un pumnal.
“Decebal ştia bine că după ce totul a fost pierdut urma să fie târât în robie, să împodobească
triumful împăratului învingător. Mândria lui nu suporta o asemenea ruşine şi de aceea a
preferat să-şi curme singur viaţa”, explica istoricul Ioan Horaţiu Crişan. Scena a fost relatată
şi de istoricul latin Dio Cassius. „Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara
sunt în mîinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele.
Capul său fu dus la Roma”, relata istoricul latin Dio Cassius. Despre locul unde s-ar fi
petrecut evenimentul se ştie mai puţin. Unii istorici plasează sinuciderea în apropierea cetăţii
Sarmizegetusa Regia, iar o legendă spune că acesta ar fi Poiana Omului, din Munţii Orăştiei.