Sunteți pe pagina 1din 38

Fagocitoza

Sistemul complementului
Fagocitoza (φαγεῖν - a degera și κύτος - celulă) este
proprietatea unor celule din organism de a ingloba in
protoplasma lor microorganisme sau particule inerte si de
a le distruge prin digerare.

Fagocitoza reprezinta unul din cele mai importante mijloace de


aparare ale organismului fata de infectii.

Prin fagocitoza, germenii patrunsi in organism sunt inglobati si


distrusi imediat chiar la poarta de intrare, nemaiputand astfel
declansa boala.
Fagocitoza reprezinta unul din fenomenele principale care se petrec
in cazul inflamatiei.

Fagocitoza a fost descoperita si descrisa in 1892 de catre savantul


rus Mecinikov.
A. Celule fagocitare

1. Neutrofile/Celule polimorfonucleare

PMN sunt celule fagocitare cu o motilitate înaltă și cu nuclei


lobat. Pot fi identificate datrorită structurei nucleului sau
antigenului CD66 prezent pe suprafața MC. Conțin 2 tipuri
de granulații care determmină proprietățile antimicrobiale.

1. Granulaţiile primare (azurofile) conţin mieloperoxidazã,


hidrolaze acide degradative (proteaze, fosfataze,
nucleotidaze) şi substanţe cu acţiune bactericidã (lizozim,
lactoferinã, elastaza, catepsina G).

2. Granulaţiile secundare sunt mai mici, mai puţin electrono-


dense şi conţin fosfatazã alcalinã, lizozim, NADPH oxidaza.
Nu conţin peroxidazã.
Natural anti-microbial expression in the human
neutrophil. Neutrophils contain two types of
granules that contain natural anti-microbials.
The azurophil granules contain α-defensins
while specific granules contain lactoferrin and
the cathelicidin, hCAP-18. Lysozyme is present
in both granule types.
King et al. Reproductive Biology and
Endocrinology 2003 1:116 doi:10.1186/1477-
7827-1-116
FAGOCITE:
Neutrofilele

✓fagocitoză,
✓moarte intracelulară,
✓inflamaţie,
✓distrucţii tisulare
Nucleu şi citoplasmă
caracteristice
Granulaţii

Marker membranar CD67


Markeri pentru neutrofile

CD13 -aminopeptidaza N→
metabolism al peptidelor reglatoare
CD33 -acid sialic, moleculă de adeziune
MPO –mieloperoxidaza→
Proteină bactericidă
Granulaţiile neutrofilelor

primare secundare

azurofile; caracteristice specifice neutrofilelor mature


pentru neutrofilele tinere

Conţin proteine cationice, Conţin lizozim, NADPH


lizozim, defensine, oxidaza, lactoferina şi
proteaze şi
mieloperoxidază proteina de legare a B12
A. Celule fagocitare

2. Macrofagii (monocite) celule fagocitare, cu nucleul în formă


renală.
Pot fi identificați după structura morfologică sau după prezența
markerului CD14 pe MC. Nu conțin granulații, dar au un
conținut sporit de lizozim.
Macrofagele

-fagocitoză,
-moarte intra şi extracelulară,
-reparaţie tisulară,
-prezentarea antigenului în
cadrul răspunsului imun
specific

Nucleu caracteristic
Marker membranar: CD14
(receptor LPS)
B. Răspunsul fagocitar la infecții

PMN și monocitele din circuitul sanguin răspund la semnalele SOS


generate de focarul de infecție.
Semnalul SOS include:
1.N-formil-metionina eliberată de bacterii
2.Peptidele sitemului de cuagulare
3.Produsele complementului
4.Citokinele eliberate de macrofagele tisulare care au întîlnit
bacteriile în țesuturi.

Odată pătrunse în spațiile intercelulare unele din semnalele SOS


atrag fagocitele spre focarul de infecție prin mecanismul de
chemotaxie.

http://www.cellsalive.com/chemotx.htm
u Semnale trigger
◦ N-formil metionina
◦ Factorii coagulării
◦ Produşii
complementului

u Răspuns fagocite
◦ Aderare vasculară
◦ Diapedeză
◦ Chemotaxie
◦ Activare
◦ Fagocitoză şi moarte
C. Inițierea fagocitozei

Pe suprafața MC fagocitele au numeroși receptori prin intermediul cărora


agenții infecțioși se leagă de celulă.

1. Fc receptori – bacteriile cu IgG fixați pe suprafața lor au regiunea Fc a


anticorpilor liberă, aceasta poate forma legături cu receptorul de pe
suprafața fagocitelor.

2. Receptorii complementului– celulele fagocitelor au receptori pentru al


treilea component al complimentului, C3b

3. Receptorii Scavenger– grupă de receptori foarte diversă care recunosc


moleculele de lipoproteine, captează moleculele cu sarcină negativă

4. Receptori Toll-like – fagocitele posedă un spectru larg de Toll-like


receptori (Pattern Recognition Receptors or PRRs) care recunosc un vast
areal de paterne moleculare (pathogen associated molecular patterns
PAMPs) ale agenților infecțioși. Legarea agenților patogeni de către
receptorii Toll-like provoacă eliberarea citokininelor de către fagocit (IL-1,
TNF-alfa și IL-6).
D. Fagocitoza -
etapa imediat următoare după fixarea bacteriei – extinderea
pseudopodelor de căte fagocit în jurul bacterie.

Bacteria este inglobată cu formarea fagozomului.

Granulațiile sau lizozomii


fagocitului fuzionează cu fagozomul.

Ca rezultat, bacteria este cuprinsă în fagolizozom.


http://www.cellsalive.com/mac.htm

http://www.microbelibrary.org/images/tterry/anim/phago053.html
E. Introducerea stresului
oxidativ și degradarea
intracelulară
Stresul oxidativ eliberarea rapidă a speciilor reactive de oxigen (radical
superoxid, peroxidul de hidrogen) de către diferite celule.
În timpul fagocitozei se atestă o majorare a consumului de glucoză și
O2 care se reflectă în stresul oxidativ.

În consecință - producerea compușilor ce conțin oxigen


Scopul – distrugerea intracelulară oxigen-dependentă a bacteriilor
fagocitate

Bacteriile pot fi distruse și de substanțele deja existente eliberate de


către granule sau lizozomi – degradare intracelulară oxigen-
independentă.
http://www.cellsalive.com/nbt.htm
http://www.youtube.com/watch?v=irtc01i2WPA
I. Degradarea intracelulară oxigen-dependetă mieloperoxidaz-independentă

Pe parcursul fagocitozei glucoza este metabolizată prin șuntul pentozo-fosforic cu


formarea NADPH.
Citocromul B, parte componentă a granulelor, se combină cu NADPH și îl activează.
NADPH oxidază activă utilizează oxigenul pentru oxidarea NAPDH.
Ca rezultat – producerea anionului de superoxid.

A)O parte de anioni de superoxid sunt convertiți H2O2 și oxigen atomar de către SOD
(superoxiddismutaza).
B)Supeoxid anionul poate interacționa H2O2 cu formarea radicalului hidroxil și oxigen
atomar.

Rezultatul reacțiilor – producerea speciilor reactive de oxigen - anionul superoxid (O2-),


peroxidul de oxigen, oxigenul atomar (1O2) și radicalul hidroxil (OH•).
II. Degradarea intracelulară oxigen-dependetă mieloperoxidaz-
dependentă

Odată ce granulațiile azurofile fuzionează cu fagozomul, mieloperoxidaza este


eliberată în fagolizozom.
Mieloperoxidaza utilizează H2O2 și ionii de halogen (cel mai frecvent Cl-) pentru
producerea de hipoclorid – substanță cu un grad sporit de toxicitate.

Ionii de hipoclorit pot spontan degrada cu formare de oxigen atomar. Ca urmare


se produc anionul de hipoclorid toxic (OCl-) și oxigen atomar singlet oxygen
(1O2).
Căile de degradare intracelulară

Degradare intracelulara

oxigen-dependenta oxigen-independenta

mieloperoxidaza-independenta mieloperoxidaza-dependenta
Mediatori ai degradării oxigen
independente în fagolizozom

Molecule efectoare Funcţie


Proteine cationice (catepsina) Alterarea membranei
microbiene
Lizozim Hidroliza mucopeptidelor
din peretele bacterian
Lactoferina Extrage fierul bacterian
Enzime hidrolitice (proteaze) Digeră organismele distruse
III. Reacțiile de detoxifiere

PMN și macrofagii au mecanisme de autoprotecție de către speciile


reactive de oxigen.

Reacția presupune dismutarea anionului de supeoxid în peroxidul de


hidrogen de către SOD și conversia peroxidului în apă de către
catalază.

Reacția Enzima

H2O2 + Cl- --> OCl- + H2O


Mieloperoxidaza
OCl- + H2O --> 1O2 +Cl- + H2O

2O2 + 2H+ --> O2- + H2O2 Superoxiddismutaza


H2O2 --> H2O + O2 Catalaza
The main molecules and transporters thought to participate in charge compensation and pH
regulation during the respiratory burstA phagocyte is depicted engulfing a bacterium into a
nascent phagosome, which will proceed to close and become intracellular.

DeCoursey T E Physiology 2010;25:27-40

©2010 by American Physiological Society


IV. Degradarea intracelulară oxigen-independentă

catepsina – eliberată în fagolizozom poate distruge MC a bacteriei


lizozimul – distruge PC
lactoferina – helatează ionii de Fe
enzime hidrolitice – distrug proteinele bacteriene

Thus, even patients who have defects in the oxygen-dependent killing pathways
are able to kill bacteria. However, since the oxygen-dependent mechanisms are
much more efficient in killing, patients with defects in these pathways are more
susceptible and get more serious infections.

Oxygen-independent mechanisms of intracellular killing


Effector Molecule Function
Cationic proteins (including cathepsin) Damage to microbial membranes
Lysozyme Splits mucopeptide in bacterial cell wall
Lactoferrin Deprives proliferating bacteria of iron
Proteolytic and hydrolytic enzymes Digestion of killed organisms
Distrugerea bacteriană NO-dependentă

Interacțiunea bacteriei cu receptorii de tip Toll duce la sinteza TNF-alfa


(Tumor necrosis factor - citokinină ce participă în procesul
inflamator). Acesta din urmă induce expresia genei NO-sintetezei și
drept rezultat se produce NO.
Oxidul nitric eliberat de către celulă este toxic și poate distruge MO
din vecinătatea macrofagului.
V. CELULE UCIGAȘE NESPECIFICE
A. NK și LAK

Natural killer (NK) cells are also known as large granular lymphocytes (LGL) because
they resemble lymphocytes in their morphology, except that they are slightly larger and
have numerous granules. NK cells can be identified by the presence of CD56 and CD16
and a lack of CD3 cell surface markers. NK cells are capable of killing virus-infected and
malignant target cells but they are relatively inefficient in doing so. However, upon
exposure to IL-2 and IFN-gamma, NK cells become lymphokine-activated killer (LAK)
cells, which are capable of killing malignant cells. Continued exposure to IL-2 and IFN-
gamma enables the LAK cells to kill transformed as well as malignant cells. LAK cell
therapy is one approach for the treatment of malignancies.

How do NK and LAK cells distinguish a normal cell from a virus-infected or malignant
cell? NK and LAK cells have two kinds of receptors on their surface – a killer activating
receptor (KAR) and a killer inhibiting receptor (KIR). When the KAR encounters its
ligand, a killer activating ligand (KAL) on the target cell the NK or LAK cells are capable
of killing the target. However, if the KIR also binds to its ligand then killing is inhibited
even if KAR binds to KAL. The ligands for KIR are MHC-class I molecules. Thus, if a target
cell expresses class I MHC molecules it will not be killed by NK or LAK cells even if the
target also has a KAL which could bind to KAR. Normal cells constitutively express MHC
class I molecules on their surface, however, virus infected and malignant cells down
regulate expression of class I MHC. Thus, NK and LAK cells selectively kill virus-infected
and malignant cells while sparing normal cells.
B. K cells (Figure 14)

Killer (K) cells are not a morphologically distinct type of cell. Rather a K cell is
any cell that mediates antibody-dependent cellular cytotoxicity (ADCC). In
ADCC antibody acts as a link to bring the K cell and the target cell together
to allow killing to occur. K cells have on their surface an Fc receptor for
antibody and thus they can recognize, bind and kill target cells coated with
antibody. Killer cells which have Fc receptors include NK, LAK, and
macrophages which have an Fc receptor for IgG antibodies and eosinophils
which have an Fc receptor for IgE antibodies.
Table 5. Characteristics of cells involved in non-specific
resistance
Identifying marker(s) and/or function
Ig Fc CD Phago
CD3 cytosi
Effector cell s
Neutrophil - - IgG CD67 +
Macrophage - - IgG CD14 +
NK cell - - IgG CD56 & 16 -
K-cells - - IgG ? -
LAK cell - - ? ? ?
Eosinophil - - IgE CD67 -
Завершенный фагоцитоз состоит из следующих стадий:
• активация фагоцитирующей клетки;
• хемотаксис или движение к фагоцитируемому объекту;
• прикрепление к данному объекту (адгезия);
• поглощение этого объекта;
• переваривание поглощенного объекта.

Незавершенный фагоцитоз прерывается на стадии поглощения, при


этом патоген остается живым.
Кислородонезависимые системы связаны с факторами прямого
воздействия на микробы. Лизоцим (lysozyme или 1,4-β-acetylmuramidase)
деполимеризует мукопептиды, из которых состоят стенки некоторых
бактерий,
расщепляя 1,4-β-связи между фрагментами пептидогликанов (N-
ацетилглюкозамина и N-aцетилмураминовой кислоты). Лактоферрин
(lactoferrin) ингибирует активность железосодержащих бактерий за счёт
связывания этого элемента и потенцирует эффекты системы
миелопероксидаза-
перекись водорода-галоген. α-дефензин (α defensin) является
неферментным
положительнозаряженным катионным белком, который взаимодействуя с
отрицательнозаряженными стенками бактерий, нарушает их целостность.
Однако, фагоцитоз может быть незавершённым, при этом патоген
персистирует. Имеется много иммунологических дефектов, обусловленных
фагоцитарными расстройствами (хроническая грануломатозная болезнь,
синдром "ленивых лейкоцитов" и др.).
Фагоцитарный процесс сопровождается активацией эпителия, что
включает воспалительную реакцию. К сожалению, нейтрофилы сами
становятся
жертвами своей активности и, как "клетки-камикадзе", погибают в этом
процессе, потенцируя воспаление, а за счёт высвобождения ферментов -
деструкцию собственных тканей
Фагоцитоз, который происходит с участием антител, является одним из
специфических эффекторных механизмов В-клеток (специфический
фагоцитоз). Опсонизация антителами IgM и IgG позволяет макрофагам и
нейтрофилам фагоцитировать патогены и нейтрализовать их более
эффективно. Посредством такой опсонизации любой патогенный объект
превращается в гидрофобную положительно заряженную частицу.
Субклассы
IgG1 и IgG3 имеют самую высокую опсоническую активность, связываясь
с
патогеном через Fab-фрагмент, а с фагоцитом – через Fc-фрагмент.
Фагоциты
экспрессируют высокоаффинные рецепторы RI (CD64), RII (CD32) и RIII
(CD16), которые обеспечивают адгезию и последующий эндоцитоз.
Элиминация иммунных комплексов достигается по такому же механизму.
Эозинофилы могут осуществлять свою антигельминтную активность
путём
опсонизации с помощью IgE, что показано для Schistosoma larvae.
У некоторых других животных фагоцитировать
могут ооциты, плацентные клетки, клетки, выстилающие полость
тела, пигментный эпителий сетчатки глаза[1].
Основные этапы фагоцитарной реакции сходны для клеток обоих типов.
Реакция фагоцитоза может быть подразделена на несколько этапов:
1. Хемотаксис. В реакции фагоцитоза более важная роль принадлежит
положительному хемотаксису. В качестве хемоаттрактантов выступают
продукты выделяемые микроорганизмами и активированными клетками
в очаге воспаления (цитокины, лейкотриен В4, гистамин), а также
продукты расщепления компонентов комплемента (С3а, С5а),
протеолитические фрагменты факторов свертывания крови и
фибринолиза (тромбин, фибрин), нейропептиды,
фрагменты иммуноглобулинов и др. Однако, «профессиональными»
хемотаксинами служат цитокины группы хемокинов.
Ранее других клеток в очаг воспаления мигрируют нейтрофилы,
существенно позже поступают макрофаги. Скорость хемотаксического
перемещения для нейтрофилов и макрофагов сопоставима, различия во
времени поступления, вероятно, связаны с разной скоростью их
активации.
2. Адгезия фагоцитов к объекту. Обусловлена наличием на поверхности
фагоцитов рецепторов для молекул, представленных на поверхности объекта
(собственных или связавшихся с ним). При фагоцитозе бактерий или старых
клеток организма хозяина происходит распознавание концевых сахаридных
групп — глюкозы, галактозы, фукозы, маннозы и др., которые представлены
на поверхности фагоцитируемых клеток. Распознавание осуществляется
лектиноподобными рецепторами соответствующей специфичности, в первую
очередь маннозосвязывающим белком и селектинами, присутствующими на
поверхности фагоцитов.
В тех случаях, когда объектами фагоцитоза являются не живые клетки, а
кусочки угля, асбеста, стекла, металла и др., фагоциты предварительно
делают объект поглощения приемлемым для осуществления реакции,
окутывая его собственными продуктами, в том числе
компонентами межклеточного матрикса, который они продуцируют.
Хотя фагоциты способны поглощать и разного рода «неподготовленные»
объекты, наибольшей интенсивности фагоцитарный процесс достигает при
опсонизации, т. е. фиксации на поверхности объектов опсонинов к которым у
фагоцитов есть специфические рецепторы - к Fc-фрагменту антител,
компонентам системы комплемента, фибронектину и т. д.
3. Активация мембраны. На этой стадии осуществляется подготовка
объекта к погружению. Происходит активация протеинкиназы С,
выход ионов кальция из внутриклеточных депо. Большое значение играют
переходы золь-гель в системе клеточных коллоидов и актино-миозиновые
перестройки.
4. Погружение. Происходит обволакивание объекта.
5. Образование фагосомы. Замыкание мембраны, погружение объекта с
частью мембраны фагоцита внутрь клетки.
6. Образование фаголизосомы. Слияние фагосомы с лизосомами, в
результате чего образуются оптимальные условия для бактериолиза и
расщепления убитой клетки. Механизмы сближения фагосомы и лизосом
неясны, вероятно имеется активное перемещение лизосом к фагосомам.
7. Киллинг и расщепление. Велика роль клеточной стенки перевариваемой
клетки. Основные вещества участвующие в бактериолизе: пероксид
водорода, продукты азотного метаболизма, лизоцим и др. Процесс
разрушения бактериальных клеток завершается благодаря
активности протеаз, нуклеаз, липаз и других ферментов, активность
которых оптимальна при низких значениях pH.
8. Выброс продуктов деградации
http://2008.igem.org/Team:Caltech/Project/Oxidative_Burst

http://krebbing.blogspot.com/2006/12/respiratory-burst.html

S-ar putea să vă placă și