INSTITUTUL NAȚIONAL AL JUSTIȚIEI

REFERAT ȘTIINȚIFIC

TEMA: Expertul judiciar în procesul penal.

Formator: Vasile Șarpe, doctor în medicină, conferențiar universitar

Autorul: Iurie Guștiuc, audient INJ, candidat la funcția de judecător

Chişinău, 2019

1
 CUPRINS

1. Introducere……………………………………………….…………………………………………3

2. Noțiunea de expert judiciar………………………………………………………………….pag.4-7

3. Statutul expertului judiciar în procesul penal. Drepturile și obligațiile acestuia..................pag.7-10

6. Audierea expertului judiciar în cadrul judecării cauzelor penale……………………………..10-15

CONCLUZII...............................................................................................................................pag.16

BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................pag.17

2
 Introducere

Este bine cunoscut faptul că, expertiza judiciară, odată cu dezvoltarea omenirii a devenit una
din cele mai utile activități necesare pentru justa soluționare a cauzelor parvenite în instanța de
judecată. Un rol special îl joacă expertiza judiciară în cadrul proceselor penale, în vederea stabilirii
vinovăției sau nevinovăției persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.
Deseori, anume în baza rapoartelor de expertiză sunt dovedite anumite circumstanțe importante
în cauza penală, iar în anumite fapte (cum ar fi leziunile, omorurile) expertiza este obligatorie.
Astfel, la etapa actuală rolul expertizei judiciare progresează semnificativ şi conchis, având o
aplicabilitate în majoritatea cauzelor puse pe rolul instanței de judecată.
Acest lucru se justifică prin aceea că expertiza ca activitate ştiinţifică şi practică are scopul de a
afla adevărul în vederea stabilirii unor anumite circumstanţe care sunt de importanţă sporită pentru
activitatea organelor de drept și instanţelor de judecată, care în finalul lor duc sau ar putea contribui
la prevenirea, contracararea şi descoperirea rapidă a diferitor categorii de infracţiuni.
Este de remarcat că, rezultatele expertizei depind în mare parte de competența și
profesionalitatea persoanei care o efectuează (expertul judiciar).
Pe cale de consecință, se constată că, rolul expertului la contribuirea realizării justiţiei penale
este unul fundamental, dat fiind faptul că anume acest subiect deţine cunoştinţe speciale în anumite
domenii şi este recunoscut în virtutea legii de a efectua anumite cercetări, investigaţii , consemnate
ulterior într-un raport , care va servi drept mijloc de probă într-o cauză penală concretă.
Ținând cont de cele supra menționate, în prezenta lucrare ne-am propus să studiem noțiunea de
expert judiciar, care sunt drepturile și obligațiile acestuia, precum și situația în care este necesară
audierea acestuia în instanța de judecată.
Obiectul de studiu al acestei lucrări constă dintr-un complex de idei legate de noțiunea de expert
judiciar, statutul acestuia în legislația procesual penală a Republicii Moldova, precum și cazurile în
care se dispune audierea expertului judiciar în instanța de judecată.
Principalul scop al studiului constă în efectuarea unor investigaţii ample cu privire la statutul
expertului judiciar în legislația procesual penală a Republicii Moldova.
Pentru realizarea acestui scop vom ţine cont de următoarele sarcini: dezvăluirea noţiunii de
expert judiciar; concretizarea drepturilor și obligațiilor expertului judiciar; determinarea cazurilor în
care se impune audierea expertului judiciar în instanța de judecată.

3
 Noțiunea de expert judiciar

Este de menționat că, cuvântul ,,expert” îşi are originea etimologică în limba latină, în care
găsim expresiile: ,,peritus” – experimentat, cunoscător; „artisperitus” – experimentat în orice
domeniu al artei, ştiinţei; ,,experior” – a încerca, a dovedi; ,,expertus” – cel care a probat, care are
experienţă. 1
Totodată, termenul de „expert” se foloseşte în vorbirea curentă pentru a desemna o persoană
care prin pregătirea şi experienţa sa într-un anumit domeniu poate înţelege şi rezolva cele mai
complexe şi dificile probleme din domeniul respectiv.2
În acest sens, unii autori, definesc expertul ca fiind persoana care are cunoştinţe de specialitate
într-un domeniu al ştiinţei, tehnicii, artei şi care este abilitată oficial în calitate de expert de a lămuri
chestiuni care în procesul Judiciar necesită asemenea cunoştinţe.3
Alți autori, definesc expertul, drept persoana care datorită calităţilor proprii şi a unei bogate
experienţe, prin cunoştinţe şi priceperi vaste, are o indubitabilă abilitate într-un anumit domeniu,
dispunând astfel de o bază temeinică în vederea emiterii unei concluzii într-un anumit domeniu. În
baza cunoştinţelor sale de specialitate, el îşi formează convingeri proprii, desprinse de orice
influenţă externă.
Prin expert se înţelege și un om competent într-un anumit domeniu şi care este desemnat să
cerceteze unele situaţii de fapt şi să realizeze un raport bazat pe cunoştinţele sale de specialitate.4
Expertul este definit în literatura de specialitate, ca fiind persoana care posedă cunoştinţe
temeinice într-un anumit domeniu; specialist de mare clasă. Persoană competentă într-un anumit
domeniu, numită de un organ de stat.5
Totodată, unii autori consideră că expertul este persoană având o pregătire de specialitate căreia
i se solicită de către o instanţă judecătorească sau de către un alt organ jurisdicțional, în condiţiile
legii efectuarea unei expertize necesare în soluţionarea unui litigiu concret.6
În conformitate cu art.6 pct.12) din Codul de procedură penală, prin expert judiciar se înțelege,
persoană calificată care este abilitată, conform legii, să efectueze expertize şi să formuleze concluzii

1
Iurie Odagiu, Victor Todica, Expertiza, Chişinău 2003,
2
Angela Cuciurcă, Note de curs, Expertiza judiciară, Chișinău, 2013
3
Ibidem
4
Emil Mihuleac, Expertiza judiciară, Bucureşti, 1971
5
R. Constantin, P Drăghici, M. Ioniţă, Expertiza, mijloc de probă în procesul penal, Bucuresti 2000
6
http://www.expert-judiciar.ro/fisiere/index.php

4
în specialitatea în care este autorizată, cu privire la anumite fapte, circumstanţe, obiecte materiale,
fenomene şi procese, organismul şi psihicul uman, şi care este inclusă în Registrul de stat al
experţilor judiciari.
Practic aceeași definiție o regăsim și în art.2 al Legii nr.68 din 14.04.2016 cu privire la
expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar.7
Astfel, din definiția legală stabilită de Codul de procedură penală și Legea nr.68 din 14.04.2016
cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar, deducem că, în general expertul
judiciar este persoana fizică care întrunește următoarele condiții: a) persoană calificată care este
abilitată, conform legii, să efectueze expertize şi să formuleze concluzii în specialitatea în care este
autorizată; b) aceste concluzii se referă la anumite fapte, circumstanţe, obiecte materiale, fenomene
şi procese, organismul şi psihicul uman; c) persoana este inclusă în Registrul de stat al experţilor
judiciari.
Totodată, Codul de procedură penală, atribuie expertul la categoria „altor persoane participante
la procesul penal”.
În acest sens, este întemeiată opinia unor autori, care menționează că expertul este un auxiliar al
justiţiei, dar un consultant autorizat care ajută organul judiciar să lămurească împrejurări de fapt
necesare soluţionării cauzei. În acest sens, el trebuie să-şi îndeplinească misiunea solicitată, cu
conştiinciozitate şi obiectivitate, să dovedească un rol activ, constând în sesizarea tuturor
problemelor ce trebuie clarificate în cauza respectivă.8
Este de menționat că, participarea expertului în procesul penal este determinată de
complexitatea problemelor ce se pot ivi în rezolvarea unor cauze penale și de necesitatea de a apela
la concursul unor oameni cu pregătirea profesională, alta decât cea juridică, pentru a elucida aspecte
ce țin de diverse ramuri ale științei, tehnicii, artei, etc.9
În conformitate cu art.88 alin.(1) din Codul de procedură penală, expertul este persoana numită
pentru a efectua investigaţii în cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată în
rezultatele cauzei penale şi care, aplicând cunoştinţele speciale din domeniul ştiinţei, tehnicii, artei şi
din alte domenii, prezintă rapoarte în baza acestora.
Astfel, din aceste prevederi se deduce condițiile necesare pentru deținerea calității de expert în
cadrul procesului penal, acestea fiind:

7
Monitorul Oficial Nr.157-162 din 10.06.2016
8
Angela Cuciurcă, Note de curs, Expertiza judiciară, Chișinău, 2013
9
Florea Măgureanu, Drept procesual civil, ALL BECK, București, 1999

5
 a) existența unei ordonanțe sau încheieri privind dispunerea expertizei judiciare în conformitate
cu prevederile art.144 din Codul de procedură penală;
b) deținerea cunoștințelor și abilităților necesare în domeniul științei, tehnicii, artei,
meșteșugului sau în alte domenii pentru constatarea circumstanțelor ce pot avea importanță
probatorie pentru cauza penală;
c) lipsa interesului față de rezultatele cauzei penale.
Într-o altă ordine de idei, trebuie să menționăm că, cerințele înaintate unui expert judiciar sunt
formulate în articolul 40 din Legea nr.68 din 14.04.2016 cu privire la expertiza judiciară şi statutul
expertului judiciar.10 Potrivit normei menționate, poate fi expert judiciar persoana care:
a) este cetăţean al Republicii Moldova;
b) cunoaşte limba română;
c) nu este supusă unei măsuri de ocrotire judiciare sub forma tutelei;
d) are diplomă de studii superioare de licenţă sau echivalentul acesteia în specialitatea pentru
care solicită calificarea de expert judiciar; pentru obţinerea calităţii de expert judiciar în domeniul
expertizei medico-legale sau psihiatrico-legale – diplomă de studii superioare de specialitate şi de
studii postuniversitare de rezidenţiat/de master; pentru obţinerea calităţii de expert judiciar în
domeniul expertizelor judiciare criminalistice – diplomă de studii superioare de licenţă sau un act
echivalent acesteia şi certificatul de calificare în specializarea respectivă;
e) corespunde condiţiilor prevăzute la alin. (3), dacă este cazul;
f) a efectuat un stagiu profesional în specialitatea de expertiză pentru care solicită calificarea de
expert judiciar;
g) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea atribuţiilor de expert judiciar în
specializarea pentru care solicită calificarea de expert judiciar;
h) nu are antecedente penale;
i) are reputaţie ireproşabilă;
j) a susţinut examenul de calificare.
Este important de a menționa că, calitatea de expert este incompatibilă cu orice alt statut în
cauza penală concretă.
Totodată, în conformitate cu art.88 alin.(2) din Codul de procedură penală, expertul nu poate fi
numit sau în alt mod implicat în procesul penal ca expert în probleme juridice.

10
Monitorul Oficial Nr.157-162 din 10.06.2016

6
 Astfel, se deduce inadmisibilitatea dispunerii expertizei pentru stabilirea aspectului cauzei
penale ce pot fi constatate printr-o analiză directă a mijloacelor de probă în baza cunoștințelor
profesionale ale ofițerului de urmărire penală, procurorului ori judecătorului.
Prin urmare, nu se poate cere expertului să stabilească vinovăția sau nevinovăția bănuitului,
învinuitului, inculpatului, asupra cărora trebuie să se pronunțe, organul de urmărire penală,
procurorul și judecătorul în baza cunoștințelor juridice.11

Statutul expertului judiciar în procesual penal. Drepturile și obligațiile

expertului

Pentru început, pentru a ne oferi la statutul expertului judiciar urmează să definim termenul de
„statut”. Astfel, potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, termenul statut, este definit drept
locul pe care îl ocupă un individ într-un sistem social dat, la un moment dat.12
Raportând la situaţia noastră termenul dat, putem menționa că statutul expertului judiciar putem
presupune că acesta reprezintă locul pe care expertul judiciar îl are în sistemul juridic din momentul
desemnării sale pentru a-și desfăşura cu plenitudine activitatea sa.
După cum am menționat anterior, legea procesual penală atribuie expertul la categoria altor
participanți în procesul penal. De asemenea, este esențial ca expertul să nu dețină un alt statut
procesual în cadrul cauzei penale în care este desemnat.
În literatura de specialitate apar unele discuții contradictorii referitor la statutul juridic al
expertului în procesul penal. Unii autori susţin că expertul este un martor. Însă, majoritatea
teoreticienilor în domeniul dreptului procesual penal nu sunt de acord cu această afirmaţie şi aduc
argumente, precum că obiectul declaraţiei martorului constă în fapte şi împrejurări percepute în
afara procesului, în timp ce expertul intervine pentru lămurirea unor chestiuni în cadrul procesului în
baza cunoştinţelor sale de specialitate, din această cauză Codul de procedură penală reglementează
distinct instituţia expertului ca participant la proces cu anumite drepturi şi obligaţii, fără a se limita
la reglementările referitoare la situaţia martorului în proces.
În continuare, ne vom referi la drepturile și obligațiile expertului în cadrul procesului penal.

11
I. Dolea, D. Roman, T. Vizdoagă, alții DREPT PROCESUAL PENAL, Chișinău: Cartea Juridică, 2009, p. 191
12
http://dexonline.ro/definitie/statut%20

7
 Astfel, în conformitate cu art.88 alin.(5) din Codul de procedură penală, expertul are
următoarele drepturi: 1) să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale în legătură cu obiectul
expertizei judiciare; 2) să ceară să i se pună la dispoziţie materiale suplimentare necesare pentru
prezentarea concluziilor; 3) să participe, cu aprobarea organului de urmărire penală sau a instanţei,
la audieri şi la alte acţiuni procesuale ce ţin de obiectul expertizei judiciare, să pună întrebări
persoanelor audiate cu participarea lui; 4) să prezinte concluzii nu numai referitor la întrebările puse,
ci şi la alte circumstanţe ce ţin de competenţa sa şi care au fost constatate în urma investigaţiilor
efectuate; 5) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor la care el a participat şi să ceară
includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv; 6) să ceară compensarea cheltuielilor
suportate în legătură cu participarea la procesul penal în cauza respectivă şi repararea prejudiciului
cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei; 7) să primească
recompensă pentru lucrul efectuat; 8) să ceară ordonatorului expertizei judiciare asigurarea
securităţii sale în cazul în care există un pericol pentru viaţa sau sănătatea sa.
Totodată, potrivit art.51 alin.(1) al Legii nr.68 din 14.04.2016 cu privire la expertiza judiciară şi
statutul expertului judiciar, drepturile expertului sunt următoarele: a) să ia cunoştinţă, în condiţiile
legii, de materialele dosarului şi să solicite ordonatorului expertizei materiale suplimentare necesare
pentru întocmirea raportului de expertiză; b) să ceară explicaţii ordonatorului expertizei cu privire la
anumite fapte ori împrejurări ale cauzei, necesare pentru efectuarea expertizei; c) să indice în
raportul de expertiză existenţa unor circumstanţe importante pentru cauză, în privinţa cărora nu au
fost formulate întrebări; d) să asiste, cu permisiunea ordonatorului expertizei judiciare, la efectuarea
acţiunilor de procedură şi să înainteze demersuri referitoare la obiectul expertizei; e) să atace, în
condiţiile legii, acţiunile ordonatorului expertizei dacă prin acestea se încalcă drepturile expertului
judiciar; f) să ceară dispunerea unei expertize în comisie sau a unei expertize complexe; g) să-şi
expună obiecţiile privind interpretarea greşită a concluziilor din raportul de expertiză de către
participanţii la proces; h) să fie remunerat în condiţiile legii pentru efectuarea expertizei judiciare,
inclusiv pentru efectuarea expertizei în afara programului de lucru şi în afara instituţiei în care îşi
desfăşoară activitatea; i) să ceară, în cadrul procesului judiciar în care a fost dispusă şi efectuată
expertiza judiciară, recuperarea cheltuielilor suportate din cont propriu în legătură cu efectuarea
acesteia; j) să solicite ordonatorului expertizei asigurarea securităţii sale în cazul în care există un
pericol pentru viaţa sau sănătatea sa;

8
 În ceea ce ține de obligațiile expertului judiciar, acestea sunt prevăzute la art.88 alin.(3) din
Codul de procedură penală și art.52 al Legii nr.68 din 14.04.2016 cu privire la expertiza judiciară şi
statutul expertului judiciar.
Astfel, potrivit art.88 alin.(3) din Codul de procedură penală, expertul este obligat: 1) să facă în
raportul său concluzii obiective şi întemeiate asupra întrebărilor ce i se pun, să delimiteze
concluziile făcute în baza programelor computerizate sau a literaturii de specialitate care nu au fost
verificate de el; 2) să refuze de a face concluzii dacă întrebarea pusă depăşeşte cadrul cunoştinţelor
lui de specialitate sau dacă materialele ce i s-au pus la dispoziţie nu sunt suficiente pentru
prezentarea concluziilor, comunicând în scris despre aceasta organului sau instanţei care a dispus
expertiza judiciară, cu indicarea motivelor respective; 3) să se prezinte în faţa ordonatorului
expertizei judiciare pentru a da explicaţii cu privire la conţinutul raportului de expertiză judiciară; 4)
să prezinte organului de urmărire penală sau instanţei documentele ce confirmă calificarea lui
specială, să-şi aprecieze obiectiv capacitatea şi competenţa sa pentru darea concluziilor respective;
5) să comunice, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, precum şi a părţilor în
şedinţa de judecată, despre experienţa sa profesională şi despre relaţiile sale cu persoanele
participante în cauza dată; 6) în caz de participare la efectuarea acţiunii procesuale, să nu părăsească
locul efectuării acesteia fără permisiunea organului care o efectuează, precum şi şedinţa de judecată
fără permisiunea preşedintelui şedinţei; 7) să comunice rezultatele expertizei judiciare doar
ordonatorului acesteia; 8) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată; 9) să nu divulge
circumstanţele şi datele ce i-au devenit cunoscute în urma efectuării expertizei judiciare sau în urma
participării la şedinţa de judecată închisă, inclusiv circumstanţele ce se referă la inviolabilitatea
vieţii private, de familie, precum cele care constituie secret de stat, secret comercial sau alte
informaţii oficiale cu accesibilitate limitată; 10) să se opună şi să nu admită vreo încercare de
exercitare a influenţei asupra sa în scopul întocmirii raportului de expertiză judiciară în favoarea
unuia dintre participanţii la proces sau în interesul altor persoane; 11) să informeze în scris, în cazul
în care s-a încercat exercitarea unei influenţe asupra sa în circumstanţele prevăzute la pct.10),
conducătorul instituţiei publice de expertiză judiciară, ordonatorul expertizei judiciare sau, după caz,
organul de urmărire penală, procurorul competent.
De asemenea, potrivit art.52 al Legii nr.68 din 14.04.2016 cu privire la expertiza judiciară şi
statutul expertului judiciar, obligațiile expertului sunt: a) să efectueze expertiza în termenul stabilit
conform art.13; b) să comunice rezultatele expertizei doar ordonatorului expertizei; c) să nu distrugă

9
obiectele examinate, nici să nu le modifice substanţial caracteristicile fără consimțământul scris al
ordonatorului expertizei; d) să asigure integritatea maximă a obiectelor şi materialelor examinate; e)
să efectueze cercetări complete, în baza cărora să prezinte concluzii întemeiate şi obiective; f) să se
prezinte în faţa ordonatorului expertizei pentru a da explicaţii cu privire la conţinutul raportului de
expertiză; g) să se abţină de la efectuarea expertizei în cazul în care există temeiuri de recuzare,
conform legislaţiei de procedură; h) să se opună şi să nu admită vreo încercare de exercitare a
influenţei asupra sa în scopul întocmirii raportului de expertiză în favoarea unuia dintre participanţii
la proces sau în interesul altor persoane; i) să nu divulge informaţiile de care a luat cunoştinţă în
legătură cu efectuarea expertizei; j) să informeze ordonatorul expertizei despre efectuarea expertizei
judiciare şi disponibilitatea de a preda raportul de expertiză, obiectele şi materialele transmise pentru
efectuarea acesteia; k) să refuze efectuarea expertizei doar în condiţiile art.53; l) să îndeplinească
alte obligaţii stabilite de lege şi de Codul deontologic al expertului judiciar.

Audierea expertului judiciar în cadrul judecării cauzelor penale

Pentru început, este necesar să menționăm că, uneori, raportul de expertiză care a fost întocmit
de expert la solicitarea ordonatorului poate fi perceput diferit de organul de urmărire penală,
judecată sau chiar de părţile care au solicitat dispunerea efectuării expertizei. Acest moment trebuie
privit ca fiind ceva normal, deoarece în esenţă nu toţi subiecţii dispun de cunoştinţe speciale în
domenii ale ştiinţei exacte, nu mai vorbim de perceperea limbajului ştiinţific, care diferă de la o
ramură la alta (de ex: medicina, ingineria).13
Totuşi, în majoritatea cazurilor, audierea expertului este condiţionată de faptul că raportul de
expertiză prezentat nu este clar sau conţine unele deficienţe de conţinut şi care nu stabilesc o poziţie
unică care urmează a fi preluată de ordonatorul expertizei.
Aşadar, pentru a exclude asemenea situaţii, legiuitorul a reglementat instituţia audierii
expertului ca acţiune procesuală penală distinctă.
Audierea expertului, ca acţiune procesuală este prevăzută de art.153 din Codul de procedură
penală. Astfel, articolul respectiv menţionează că, în cazul în care raportul expertului nu este clar
sau are unele deficienţe, pentru înlăturarea cărora nu sunt necesare investigaţii suplimentare, ori a

13
Смирнов А. В. Уголовный процесс: учебник для вузов. СПб.: Питер, 2005.-457 с.

10
apărut necesitatea de a preciza metodele aplicate de către expert sau unele noţiuni, organul de
urmărire penală sau procurorul este în drept să audieze expertul, respectându-se prevederile art.105-
109.
Analizând prevederea art.153 din Codul de procedură penală, observăm că audierea expertului
se aplică numai în situaţiile în care: a) raportul expertului nu este clar; b) raportul are unele
deficienţe; c) este necesar de a preciza metodele aplicate de către expert sau unele noţiuni utilizate
de acesta.
Aceste trei situaţii enumerate constituie temeiurile legale de care trebuie să se conformeze
organul de urmărire penală și instanța de judecată pentru a dispune audierea expertului judiciar.
Raportul expertului nu este clar atunci când din conţinutul acestuia nu se pot forma anumite
concluzii univoce, sau limbajul şi termenii utilizaţi de expert nu sunt conformi tuturor rigorilor şi
standardelor aprobate de comisii de experţi.14 Bineînţeles, pentru a exclude asemenea situaţii,
expertul la momentul întocmirii raportului trebuie să dea dovadă de un grad sporit de profesionalism
şi prudenţă, ținând cont de prevederile legale, şi anume de art.37 alin.(4) al Legii nr.68 din
14.04.2016, care prevede că răspunsurile la întrebări se formulează exact, fără a permite interpretări
echivoce.
A doua situaţie prevăzută de legiuitor se exprimă prin faptul că raportul are unele deficienţe.
Prin deficienţe ale raportului de expertiză, autorul rus, Verenici I.V., înţelege structura de conţinut
incompletă a părţii analitice sau a concluziilor a raportului de expertiză. Cu alte cuvinte, deficienţa
unui raport de expertiză exprimă plenitudinea răspunsurilor date de expert întrebărilor formulate de
ordonator.15
Astfel, numărul răspunsurilor date trebuie să fie proporţionale cu numărul consemnat de
întrebări date de ordonator, cu excepţia cazurilor când expertul din oficiu comasează două sau mai
multe întrebări într-una singură, datorită faptului că două sau mai multe întrebări se repetă sau au
acelaşi scop final.
Un temei special de audiere a expertului poate fi precizarea metodicelor utilizate la efectuarea
expertizei, precum şi rolul acestora la formarea concluziilor finale. De aceea, dacă în conţinutul
raportului de expertiză la capitolul cercetări nu sunt indicate metodicele, sau eventual utilajele

14
Комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации , Под ред. А. Я. Сухарева. — М.:
Норма, 2004. — 313 с.
15
Веренич И. В.,Допрос эксперта и специалиста при расследовании преступлений в сфере строительства,
Moskva 2008

11
folosite pentru obţinerea rezultatului scontat, organul de urmărire penală sau instanța de judecată
poate dispune audierea expertului.
Totodată, după cum se menționează ideea în literatura de specialitate, expertul poate fi audiat şi
în situaţia în care organul de urmărire penală sau instanța de judecată solicită expertul de a justifica
şi argumenta utilizarea a unora sau altora metodici din totalitatea lor, precum şi a anumitor
instrumente şi mijloace speciale, de a explica cum aceste metode şi mijloace au condus la obţinerea
rezultatului final, şi formarea unor asemenea concluzii.16
Într-o altă ordine de idei, din conţinutul art.153 din Codul de procedură penală, se desprinde şi
condiţii speciale de audiere a expertului. Aceste condiţii se referă la faptul că audierea se face numai
în situaţia când nu este necesar de a efectua investigaţii suplimentare. La acest capitol, putem afirma
că dispunerea efectuării expertizei suplimentare şi repetate exclude posibilitatea audierii expertului,
fiind că toate ingerinţele menţionate mai sus pot fi acoperite şi înlăturate de un alt raport.
Suplimentar, dacă facem o analiză a procedurii de audiere a expertului, aceasta se realizează
conform procedurii de audiere a martorului(art.105-109). Este foarte important de menţionat,că la
aceste acţiuni procesuale se utilizează doar procedura de audiere care este identică cu cea a
martorului, nu şi calitatea lor procesuală, care este diametral opusă (art.88 şi respectiv art.90 din
Codul de procedură penală).
La fel, trebuie de reţinut că declaraţiile expertului obţinute în baza art.105-109 din Codul de
procedură penală nu sunt un tip separat de probe17. Aceste declaraţii, cu atât mai mult nu constituie
mijloace de probă în sensul art.93 alin.(2) p.1), adică declaraţiile martorului. Deci, declaraţiile
expertului obţinute în cadrul audierii cad sub incidenţa p.2, adică a raportului de expertiză, fiindcă în
esenţă aceste declaraţii vin să completeze acele deficienţe din raportul de expertiză. Eventual, dacă
organul de urmărire penală va utiliza concluziile expertului ca declaraţii ale martorului, acestea vor
fi lovite de nulitate absolută, fiindcă cad sub incidenţa art.94 din Codul de procedură penală.
Un alt aspect important ţine de momentul audierii expertului. Codul de procedură penală indică
în mod imperativ că audierea se face numai în cadrul urmării penale, deci trebuie să avem un proces
penal pornit în sensul art.274 şi nu în sensul art.1, care prevede că procesul penal se consideră
început din momentul sesizării sau autosesizării organului competent despre pregătirea sau

16
Россинская Е. Р. — Судебная экспертиза в гражданском, арбитражном, административном и уголовном
процессе. — М.: НОРМА, 2005. — 656 с.
17
Iurie Sedleţchi, Igor Dolea, Tatiana Vîzdoagă, Dumitru Roman...Comentariul Codului de Procedură Penală , Chişinău
2005 ,.p.289

12
săvârșirea unei infracţiuni, fie audierea expertului se realizează în cadrul judecării cauzei în instanța
de judecată.
Concomitent, dat fiind că declaraţiile expertului nu sunt considerate ca un mijloc separat de
probă, ci se includ ca parte componentă a expertizei, se interzice audierea expertului până la
prezentarea raportului.18
Aşadar, organul de urmărire penală va putea audia expertul numai după prezentarea raportului
şi cercetarea acestuia, inclusiv de părţi, dacă expertiza a fost solicitată de părţile în proces. Iniţiativa
de audia expertul poate parveni atât din oficiu, de la organul de urmărire penală, cât şi cererea
părţilor, după ce acestea au luat cunoştinţa de raportul de expertiză.
După audierea expertului, părţilor trebuie să li se pună la dispoziţie procesul – verbal de audiere
a expertului în acelaşi termen ca şi în cazul raportului expertului prezentat după efectuarea
expertizei. Obiectul audierii expertului ţine doar de chestiunile care au fost soluţionate pe parcursul
expertizei. Organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu poate pune în faţa expertului alte
întrebări, decât cele incluse în obiectul expertizei.
Vis-a-vis de răspunderea pe care o poartă expertul pentru declaraţii mincinoase este aceiaşi ca şi
în cazul prezentării cu bună-ştiinţă a concluziilor false, în baza art.312 alin.(1) din Codul penal,
prezentarea, cu bună-ştiinţă, a concluziei false de către expert, dacă această acţiune a fost săvârșită
în cadrul urmăririi penale sau judecării cauzei, în instanţa de judecată naţională ori internaţională.19
În materie de audiere a expertului judiciar, există și o bogată jurisprudență a CtEDO, iar în acest
sens vom prezenta cele mai importante cazuri, în opinia noastră.
În cauza Bonisch, reclamantul, administrator al unei întreprinderi specializate în producţia de
carne afumată, a fost învinuit de încălcarea reglementărilor în domeniul alimentar. Urmărirea penală
fusese declanşată în urma denunţului formulat de directorul Institutului de Igienă al Universităţii din
Viena, cel care, ulterior, a fost desemnat drept expert în cauză de către instanţă. Curtea a avut în
vedere rolul directorului în cadrul procedurii penale şi maniera în care acesta şi-a îndeplinit sarcina
încredinţată. Curtea a evidenţiat dezechilibrul rezultând din faptul că, potrivit legii, expertul avea un
rol de asistent neutru şi imparţial al judecătorului şi că, prin prisma acestui fapt, declaraţiile sale
trebuiau să aibă mai multă greutate decât cele ale unui expert-martor audiat la solicitarea acuzării.
Subliniind rolul preponderent al directorului Institutului în cauză, precum şi faptul că apărarea a fost

18
Колкутин В. В., Судебные экспертизы, Москва 2001, c. 138
19
Sergiu Brînză, Vitalie Stati, Drept penal, Partea Specială vol..II.p.876, Chişinău 2011.

13
lipsită de„orice posibilitate de a obţine numirea unui contra-expert”, Curtea a reţinut încălcarea
principiului unui proces echitabil în următorii termeni: „Se înţelege cu uşurinţă faptul că îndoielile
poartă, în special în beneficiul „învinuitului”, asupra imparţialităţii expertului care este chiar
persoana al cărei raport a provocat declanşarea acţiunii penale, în speţă, aparenţele îl apropie pe
director mai degrabă de rolul de martor al acuzării. Audierea sa în cursul dezbaterilor nu contravine
în sine Convenţiei, dar principiul egalităţii mijloacelor care decurge din noţiunea de proces echitabil
şi este ilustrat de paragraful 3 d) al Articolului 6 (an. 6-3-d) impunea existenţa unui echilibru între
această audiere şi cea a persoanelor care, cu orice titlu, ar fi fost sau ar fi putut fi audiate la cererea
apărării. (par. 32).
În cauza G.B. contra Franţei, reclamantul fusese acuzat de viol şi agresiune sexuală împotriva
minorilor. În cursul cercetării penale a fost dispusă o expertiză psihiatrică menită să determine
existenţa unei eventuale anomalii mentale sau psihice a acuzatului şi să evalueze periculozitatea
acestuia. În final, experţii au apreciat că acuzatul nu este „periculos” în sensul psihiatric al
termenului. Curtea a reţinut în această privinţă că raportul scris al experţilor a fost „dacă nu
favorabil reclamantului, cel puţin nuanţat. Or, în cursul depoziţiei sale în faţa instanţei, unul dintre
experţii desemnaţi a beneficiat de o suspendare de cincisprezece minute pentru a analiza probele
administrate de ministerul public cu privire la comportamentul sexual al reclamantului la vârsta
adolescenţei. Conform reclamantului, în urma reluării audierii, expertul a emis „o opinie
incriminatoare în privinţa sa şi în totală contradicţie cu raportul scris cu trei ani şi jumătate înainte.
Modificarea diametrală a poziţiei expertului alăturată refuzului de admitere a solicitării de
contraexpertiză, au determinat Curtea să reţină violarea principiului procesului echitabil, conform
următorului raţionament :„Curtea reaminteşte că simplul fapt că un expert, în cadrul audierii sale în
faţa curţii cu juraţi, exprimă o opinie diferită de opinia sa scrisă, nu contravine în sine regulilor
procesului echitabil. De asemenea, dreptul la un proces echitabil nu impune ca instanţa naţională să
desemneze, la solicitarea apărării, un nou expert atunci când chiar opinia expertului ales de către
apărare este în sensul celor susţinute de acuzare. În fine, refuzul de a dispune o contraexpertiză nu ar
putea fi considerat în sine ca fiind inechitabil. Cu toate acestea, Curtea subliniază că, în speţă, nu
este vorba doar de exprimarea de către expert, în cadrul audierii la bară, a unei opinii diferite de
aceea expusă în raportul său scris, ci de modificarea diametrală a poziţiei acestui specialist în cadrul
aceleiaşi audieri. Se reţine, pe de altă parte, că solicitarea contraexpertizei formulată de către
reclamant a fost ulterioară acestei „reveniri” a expertului survenite pe parcursul audierii după o

14
rapidă trecere în revistă a noilor probe şi în sensul unei luări de poziţie extrem de nefavorabilă
reclamantului. Or, chiar dacă este dificil de evaluat influenţa pe care o are opinia unui expert asupra
deciziei juriului, Curtea apreciază drept foarte probabil ca o schimbare de poziţie atât de bruscă să
confere opiniei expertului o greutate cu totul specială.”

15
 CONCLUZII

În urma studiului ştiinţific realizat, generalizând cele consemnate în conţinutul propriu-zis al

referatului putem desprinde următoarele idei:
1. Luând în consideraţie importanţa expertizelor judiciare în stabilirea adevărului şi asigurarea
înfăptuirii justiţiei, devine absolut necesar ca organul de urmărire penală sau instanța de judecată să
stabilesc în mod cert dacă persoana căreia îi este încredințată efectuarea expertizei, este abilitată să
răspundă la întrebările formulate. Or, după cum menționează Comisia Europeană pentru Eficienţa
Justiţiei, experţii judiciari contribuie la ameliorarea eficienţei judiciare, oferind judecătorilor
răspunsuri clare şi argumentate asupra problemelor specifice şi complexe cu care se confruntă.
2. La moment, atât Codul de procedură penală, cât și Legea cu privire la expertiza judiciară şi
statutul expertului judiciar, definesc expertul drept persoana calificată care este abilitată, conform
legii, să efectueze expertize şi să formuleze concluzii în specialitatea în care este autorizată, cu
privire la anumite fapte, circumstanţe, obiecte materiale, fenomene şi procese, organismul şi psihicul
uman, şi care este inclusă în Registrul de stat al experţilor judiciari.
3. Legea procesual penală atribuie expertul la categoria altor participanți în procesul penal. De
asemenea, este esențial ca expertul să nu dețină un alt statut procesual în cadrul cauzei penale în care
este desemnat.
4. Pentru obținerea statului de expert în conformitate cu prevederile Codului de procedură
penală, într-o cauză penală concretă, sunt necesare întrunirea următoarelor condiții cumulative: a)
existența unei ordonanțe sau încheieri privind dispunerea expertizei judiciare în conformitate cu
prevederile art.144 din Codul de procedură penală; b) deținerea cunoștințelor și abilităților necesare
în domeniul științei, tehnicii, artei, meșteșugului sau în alte domenii pentru constatarea
circumstanțelor ce pot avea importanță probatorie pentru cauza penală; c) lipsa interesului față de
rezultatele cauzei penale.
5. Audierea expertului în calitate de acțiune procesuală are loc numai dacă: a) raportul
expertului nu este clar; b) raportul are unele deficienţe; c) este necesar de a preciza metodele
aplicate de către expert sau unele noţiuni utilizate de acesta, cu condiția că aceste circumstanțe nu au
fost înlăturate prin efectuarea expertizei suplimentare sau repetate.

16
 BIBLIOGRAFIE:
Cadrul juridic:
1. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122 din 14 martie 2003, publicat în
Monitorul Oficial Nr.104-110, art.447.
2. Legea Republicii Moldova nr.68 din 14 aprilie 2016 cu privire la expertiza judiciară şi statutul
expertului judiciar, publicată în Monitorul Oficial nr.157-162, art.316.
Manuale, cursuri, monografii:
3. Angela Cuciurcă, Note de curs, Expertiza judiciară, Chișinău, 2013.
4. Emil Mihuleac, Expertiza judiciară, Bucureşti, 1971.
5. I. Dolea, D. Roman, T. Vizdoagă, alții DREPT PROCESUAL PENAL, Chișinău: Cartea
Juridică, 2009, p. 191
6. Iurie Odagiu, Victor Todica, Expertiza, Chişinău 2003.
7. Iurie Sedleţchi, Igor Dolea, Tatiana Vîzdoagă, Dumitru Roman...Comentariul Codului de
Procedură Penală , Chişinău 2005.
8. Florea Măgureanu, Drept procesual civil, ALL BECK, București, 1999.
9. R. Constantin, P Drăghici, M. Ioniţă, Expertiza, mijloc de probă în procesul penal, Bucuresti
2000.
10. Веренич И. В.,Допрос эксперта и специалиста при расследовании преступлений в сфере
строительства, Moskva 2008
11. Колкутин В. В., Судебные экспертизы, Москва 2001.
12. Комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации , Под ред.
А. Я. Сухарева. — М.: Норма, 2004.
13. Россинская Е. Р. — Судебная экспертиза в гражданском, арбитражном,
административном и уголовном процессе. — М.: НОРМА, 2005.
14. Смирнов А. В. Уголовный процесс: учебник для вузов. СПб.: Питер, 2005.
Surse internet:
15. http://www.expert-judiciar.ro/fisiere/index.php.
16. http://dexonline.ro/definitie/statut%20.

17