Sunteți pe pagina 1din 3

MARKETING ANTREPRENORIAL

Abstract
Doresc ca prin intermediul acestui articol să aduc un surplus de valoare prin
prezentarea celor mai importante informații despre marketing antreprenorial, începând cu
delimitările conceptuale de marketing și marketing antreprenorial.
De asemenea, țin să menționez faptul că tot mai mulți tineri sunt interesați de
marketingul antreprenorial deoarece își doresc să aibă propriile afaceri și doresc să dețină cele
mai eficiente și corecte informații în momentul în care aceștia iau decizia înființării unei
organizații/întreprinderi, precum și pentru faptul că principiile antreprenoriale pot fi aplicate
în orice arie și domeniu, în fiecare acțiune pe care o desfășurăm în activitățile de zi cu zi.

Cuvinte-cheie: marketing antreprenorial, creativitate, idei, afaceri, inovație

Clasificare JEL: M31, M30, M21

Introducere
În general, când spunem despre concepte, definiții, nu suntem reticenți la ele și nu ne
manifestăm entuziasmul, chiar ne grăbim să trecem mai repede peste ele căutând alte lucruri
pe care le considerăm utile pe moment. Aproape că vă dau dreptate, într-o asemenea societate
în care lucrurile se schimbă de la o perioada la alta, nu ai timp de pierdut, dar totuși aceste
definiții își au rolul lor prin elementele de diferențiere pe care le transmite de la o persoana la
alta.
„Termenul de marketing este de origine anglo-saxonă, şi reprezintă participiul prezent
al verbului "to market", a cărei semnificaţie este aceea de a desfăşura tranzacţii de piaţă
(cuprizând ideea de acţiune continuă), respectiv de a cumpăra şi a vinde” (Balaure, 2002,
p.19).
Marketingul reprezintă nu doar un ansamblu de activități menite să aducă un beneficiu
vânzătorului, are drept scop realizarea beneficiilor mutuale între participanți (vânzător-
cumpărător). În susținerea acestei idei, Kotler şi Dubois (1992), afirmă că marketingul
înseamnă „a planifica şi a pune în aplicare elaborarea, stabilirea de preţuri, promovarea şi
distribuţia unei idei, a unui produs sau serviciu în vederea unui schimb mutual, urmărind
satisfacerea partenerilor acestui schimb”.
Antreprenoriatul reprezintă o modalitate de șlefuire a potențialului oricărei idei.
„Antreprenoriatul a fost definit drept procesul de creare a valorii prin reunirea unui set unic de
resurse, în scopul exploatării unei oportunităţi. Procesul include setul de activităţi necesare
identificării oportunităţilor, definirea conceptului de afacere, evaluarea şi dobândirea
resurselor necesare, gestionarea şi obţinerea rezultatelor”. (Foltean, 2006, p.1) Concepția de
antreprenoriat nu se perindează, în mod îngust, doar în mediul economic. Acesta este o cale
prin care să îți administrezi viața. Familia Antonoaie (2013, p.40) pune în valoare acest
concept sugerând faptul că „antreprenoriatul nu este restrâns doar la activtățile economice;
comportamentul antreprenorial poate fi întâlnit în toate domeniile, în toate acțiunile noastre,
oricând.”
Marketingul, deși este prezent de mult timp în mediul economic, acesta a început să
fie particularizat pe domenii de activitate: marketing și comunicare în afaceri, marketing
direct, marketing politic, marketing internațional, marketing în turism, marketingul
evenimentelor. De asemenea, acesta a fost implementat și în antreprenoriat, deși „Marketingul
și antreprenoriatul au fost în mod tradițional considerate ca două domenii distincte de studiu.
O conștientizare în creștere a importanței antreprenoriatului și inovației de introducere pe
piață, precum și de marketing pentru un antreprenoriat de succes, a condus recent la încercări
de a combina cele două discipline formând marketing antreprenorial.”( Stokes, 2000)
Comportamentul de confruntare a modelelor deja existente în piață reprezintă o
interfață prin care conceptul de marketing antreprenorial este înfățișat, fapt atestat și de
Chaston (2000, p.19), „marketingul antreprenorial este comportamentul unui individ şi/sau al
unei organizaţii care adoptă o filosofie de a provoca convenţiile existente pe piaţă în procesul
de dezvoltare a unor noi soluţii”.
Prin intermediul marketingului antreprenorial putem valorifica oportunităților din
piață și realizarea prin resurse umane, resurse materiale și resurse informaționale a unor
produse pe care consumatorii să le îndrăgească.
„Marketingul antreprenorial constă în identificarea oportunităților de pe piață și
transformarea tuturor tipurilor de resurse - cunoștințe, bani și tehnologie - care sunt
achiziționate, atât intern, cât și din rețele și alianțe ale organizației, pentru a co-crea produse
pe care consumatorii le percep ca fiind de valoare.” (Shaw, 2004)
Activitățile caracteristice acestui tip de marketing presupun atragerea și coordonarea
unor resurse necesare concretizării visurilor și ideiilor inovative ce reprezintă oportunități pe
piața de afaceri.
„Marketingul antreprenorial poate fi adoptat și aplicat de către firmele antreprenoriale.
Acesta provoacă marketerii să creeze și să controleze propriul lor mediu de marketing.”
(Morrish, 2011)

Concluzii

Antreprenoriatul nu poate fi făcut de oricine, acesta presupune inițiativă și idei, un


grad de creativitate ridicat ce îți permite să te miști rapid în orice domeniu de activitate.
Acesta presupune atragerea și utilizarea într-un mod eficace a unor categorii de resurse pentru
soluționarea unor anomalii din societatea noastră indiferent de activitatea pe care o
desfășurăm.
Marketingul antreprenorial ocupă un rol important pentru fiecare persoană care
dorește să creeze un produs sau serviciu pe care să îl valorifice cu succes pe o nișă a
consumatorilor.
Marketingul antreprenorial nu este restrâns doar în aria economică, se regăsește în
diverse domenii, având aplicabilitate în viața de zi cu zi a oricărui om.
Prin urmare dacă aplicăm acest concept în activitățile zilnice, avem mari șanse să
maximalizăm rezultatele obținute.

Bibliografie

1. Antonoaie, N., Antonoaie, C. și Antonoaie. V. (2013). Antreprenoriat și afaceri (I –


Antreprenoriatul). Brașov: Ed. Transilvania.
2. Balaure, V. (Coord.), Adăscăliței, V., Bălan, C., Boboc, S., Cătoiu, I., Olteanu, V., Pop, A.
N. și Teodorescu, N., (2002). Marketing. Ediția a 2-a. București: Uranus.
3. Chaston, I. (2000). Organisational competence: does networking confer advantage for high
growth entrepreneurial firms?. Journal of Research in Marketing and Entrepreneurship
[revistă de specialitate în format electronic], 2 (1):36 – 56. Disponibil prin Emerald Insight
(bază de date) < http://www.emeraldinsight.com/doi/pdfplus/10.1108/14715200080001538>
[Accesat la 16 decembrie 2017].
4. Foltean, F. (2006). Abordarea antreprenorială în marketing. Management Marketing [pdf]
Disponibil la <http://www.managementmarketing.ro/pdf/articole/49.pdf> [Accesat la 16
decembrie 2017].
5. Kotler, P. şi Dubois, B. (1992). Marketing Management. Editura Publi-Union, Paris
6. Morrish S.C. (2011). Entrepreneurial marketing: a strategy for the twenty‐first century?,
Journal of Research in Marketing and Entrepreneurship [revistă de specialitate în format
electronic], 13(2): 110 – 119. Disponibil prin Emerald Insight (bază de date) <
http://dx.doi.org/10.1108/14715201111176390> [Accesat la 16 decembrie 2017].
7. Shaw, E. (2004). Marketing in the social enterprise context: is it entrepreneurial?.
Qualitative Market Research: An International Journal [revistă de specialitate în format
electronic], 7(3):194 – 205. Disponibil prin Emerald Insight (bază de date)<
http://www.emeraldinsight.com/doi/pdfplus/10.1108/13522750410540209> [Accesat la 17
decembrie 2017].
8. Stokes, D. (2000). Entrepreneurial marketing: a conceptualisation from qualitative research.
Qualitative Market Research: An International Journal [revistă de specialitate în format
electronic], 3(1): 47 – 54. Disponibil prin Emerald Insight (bază de date) <
http://www.emeraldinsight.com/doi/pdfplus/10.1108/13522750010310497> [Accesat la 16
decembrie 2017].