Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA“ DIN IAȘI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR


SPECIALIZAREA: CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE
DISCIPLINA: FINANTE

IASI 2019
Capitolul 1 Prezentarea generala a companie
1.1 Cadrul general de organizare si desfasurare activitatii
A. Obiectul de activitate
Romgaz este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale, precum și
cel mai mare operator de depozite de înmagazinare subterană a gazelor naturale din România.
Suntem o societate pe acțiuni și ne desfășurăm activitatea în conformitate cu legile române și
Actul constitutiv al societății. Compania este listată din 2013 la Bursa de Valori București
(BVB) și la Bursa de Valori Londra (London Stock Exchange – LSE).
Compania are o experiență vastă în domeniul explorării și producerii de gaze naturale,
istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909, când a fost descoperit primul
zăcământ de gaze naturale în Bazinul Transilvaniei la Sărmășel.
ROMGAZ este o societate administrata in sistem unitar, organele de conducere
corporative ale companiei fiind: Adunarea Generala a Actionarilor, Consiliul de
Administratie si Directorul General.

B. Structura actionariatului

Capital social al companiei: 385.422.400 RON

Valoare nominala: 1 RON/actiune

Acționar Pondere în capitalul social Număr acțiuni

Statul roman, prin Ministerul Energiei 70,0071% 269.823.080

Persoane juridice 25,5333% 98.411.152

Persoane fizice
4,4596% 17.188.168

Pachetul majoritar de actiuni este detinut de statul roman cu o pondere rotunjita la intreg de
70%, persoanele juridice 25% si persoane fizice 4%.
1.2 Piata si concurenta În piaţa de gaze concurenţa în ceea ce priveşte sursele a
fost una favorabilă producătorilor interni, având în vedere preţurile relativ ridicate
pentru gazele din import. Totuşi, cererea suplimentară de gaze naturale precum şi
obligaţiile furnizorilor în ceea ce priveşte înmagazinarea gazelor naturale a condus
şi la crearea unei oportunităţi pentru gazele din import.
Principalul concurrent pe piaţa gazelor naturale (extracţie, furnizare) este OMV
Petrom.
Alte companii concurente sunt:
 Amromco,
 Toreador,
 Wintershall Medias
 Socar, Compania Petroliera de Stat a Republicii Azerbaijan
Principala activitate desfăşurată de societate, care generează cea mai mare
parte din veniturile şi profitul său, este extracţia gazelor naturale.
Activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale desfăşurată de
Romgaz este o activitate reglementată, veniturile fiind obţinute din tarifele de
înmagazinare, rezervare de capacitate, injecţie şi respectiv extracţie. Furnizarea
gazelor naturale, producţia şi furnizarea de energie electrică sunt de asemenea
activităţi generatoare de profit pentru societate şi acţionarii acesteia.
Pe lângă cele trei activităţi principale societatea mai desfăşoară şi activităţi
de transport şi mentenanţă, operaţiuni speciale la sonde și distribuţie gaze
naturale.
Capitolul 2 Analiza activului bilantier
2.1 Descrierea structurii activului la compania S.N.G.N ROMGAZ SA
pentru perioada 2015-2018
Structura activului la Societatea Nationala de Gaze Naturale se
prezinta sub forma activelor imobilizate si active circulante.
Prima categorie cuprinde imobilizarile:
a) Necorporale, care cuprind cheltuielile de dezvoltare, licente informatice,
fondul commercial, concesiuni, brevetele si alte drepturi si valori
similare.
Guvernul Romaniei a aprobat acordurile petroliere de concesiune pentru
exploatare incheiate intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si
S.N.G.N ROMGAZ S.A. pentru un numar de 54 de zacaminte.
b) corporale, reprezentate de cele sapte sucursale infiintate atat pe baza
specifcului activitatii desfasurate, cat si al teritorialitatii, terenuri,
depozite, sonde, conducte, staţii de pompare, anexe(clădiri, ateliere,
magazii, linii electrice, drumuri de schelă etc.), autospeciale de transport
mărfuri, autoutilitare transport persoane şi mărfuri.
c) Financiare – disponibilitatile banesti (numerar si echivalente de numerar),
titluri de valoare detinute de actionari pe o perioada mai mare de un an.
A doua categorie sunt imobilizarile circulante si cuprinde
a) Stocuri - pricipalele categorii de stocuri sunt material auxiliare,
combustibil, piese de schimb, materiale consumabile, produse finite,
produse reziduale.
b) Creante - comerciale, fiscale, salariale, alte creante (de exemplu TVA de
recuperate de la bugetul de stat, concedii medicale de recuperat)
necorporale

IMOBILIATE corporale

financiare

ACTIVELE COMPANIEI

stocuri

CIRCULANTE creante

trezorerie

Principalele active ale companiei S.N.G.N ROMGAZ S.A. sunt infatisate in tabelul urmator:
Valori absolute (lei)

2016 2017 2018


A. ACTIVE
IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI
NECORPORALE 14.591 8.629 4.970 -0,42%

1. Cheltuielile de dezvoltare 120.069 78.903 37.736


2. Concesiuni, brevete,
licențe, mărci comerciale,
drepturi și active similare și
alte imobilizări necorporale 20.000.681 14.511.841 8.591.457
5. Alte active necorporale 379.737.739 383.273.196 403.654.988
II. IMOBILIZĂRI
CORPORALE 6.139.435 6.221.699 6.279.748 0,93%

1. Terenuri și construcții 4.358.068.357 4.244.703.813 4.124.564.557

2. Instalații tehnice și mașini 698.562.907 805.581.964 730.307.994


3. Alte instalații, utilaje și
mobilier 17.048.773 19.505.032 17.217.921

4. Investiții imobiliare - - -
5. Imobilizări corporale în
curs de execuție 922.780.344 719.471.182 970.275.817
6. Investiții imobiliare în
curs de execuție - - -
IV. IMOBILIZĂRI
FINANCIARE

1. Acțiuni deținute la filiale 1.200.000 1.200.000 1.200.000


2. Împrumuturi acordate
entităților din grup - - -
3. Acțiuni deținute la
entitățile asociate și
entitățile controlate în
comun 162.917 120.776 120.776
4. Împrumuturi acordate
entităților asociate și
entităților controlate în
comun - - -

5. Alte titluri imobilizate 70.080.310 69.657.044 69.678.097


B. ACTIVE
CIRCULANTE

I. STOCURI 575.983 389.515


1. Materii prime și materiale
consumabile 196.942.818 221.584.028 245.992
3. Producția în curs de
execuție 594.099 334.692 372.874

4. Produse finite și mărfuri 362.246.384 354.063.928 142.334.930


II. CREANȚE

1. Creanțe comerciale 829.609 816.086 826.046


3. Sume de încasat de la
entitățile din grup - - -
4. Sume de încasare de la
entitațile asociate și - - -
entitățile controlate în
comun

6. Alte creanțe 407.637.961 398.333.768 512.458.751


III. INVESTIȚII
FINANCIARE PE
TERMEN SCURT 2.829.806.406 2.992.624.515 2.859.668.956
IV. CASA ȘI CONTURI
LA BĂNCI 86.715.802 180.676.755 153.678.053

TREZORERIA 2.916.522.208 3.173.301.270 3.013.347.009


C. CHELTUIELI ÎN
AVANS 84.620.783 101.629.473 75.679.964
Sume de reluat într-o
perioadă de până la un an 84.620.783 101.629.473 75.679.964
Sume de reluat într-o
perioadă mai mare de un
an - - -

TOTAL ACTIVE 13.445.028.959 13.789.717.582 13.166.226.600


Activele imobilizate sunt active generate de beneficii economice viitoare si detinute pe o perioada mai
mare de 1 an. Aceste active sunt inregistrate initial la costul de achizitie.

S-ar putea să vă placă și