Banca Centrală Europeană şi

Sistemul European al Băncilor Centrale

0
CUPRINS:

1. Banca Centrală Europeană- istoric ............................................... 2

1.1 Constituirea BCE şi cele trei faze ale UEM..................................................................................... 2
1.2. BCE .............................................................................................................................................. 3
1.3. Organisme oficiale ale BCE ........................................................................................................... 4
1.4. Statutul BCE .................................................................................................................................. 5
1.5 Obiectivele BCE ............................................................................................................................. 5
1.6.Resursele BCE ................................................................................................................................ 6
1.7.Operaţiuni de politică monetră a Eurositemului........................................................................... 6

2.Sistemul European al Băncilor Centrale ...................................... 10

2.1.Misiune şi considerente generale ale SEBC................................................................................. 10
2.2.Moneda unică „euro” şi SEBC ..................................................................................................... 11

1
 1. Banca Centrală Europeană- istoric

BCE a fost înfiinţată în iunie 1998 la Frankfurt pe Main și a preluat funcţiile

predecesorului său, Institutul Monetar European (IME). Este o instituţie supranaţională dotată
cu personalitate juridică. BCE își desfășoară activitatea în trei sedii în centrul orașului
Frankfurt, dar în 2014 se va muta în partea de est a orașului, în noul său sediu care, în prezent,
se află în construcţie.
1.1 Constituirea BCE şi cele trei faze ale UEM

Consiliul european a făcut publică decizia de realizare progresivă a Uniunii

Economice şi Monetare în iunie 1988. Jacques Delors, preşedintele Comisiei Europene a fost
însărcinat cu conducerea unui nou comitet ce avea ca obiectiv studierea şi propunerea etapelor
necesare realizării acestei uniuni. Astfel pentru realizarea Uniunii Economice Monetare s-au
propus trei etape succesive .
I. Prima etapă a UEM
Consiliul European, în urma studierii Raportului Delors a hotărât ca prima fază a
UEM să înceapă la data de 1 iulie 1990 şi să presupună suprimarea tuturor restricţiilor la
mişcările de capital între statele membre. Astfel s-au definit mandatele subcomitetelor şi a
grupelor de lucru create, s-a realizat un program de lucru fix a acestora şi s-au stabilit
priorităţile de acţiune.
Modificarea tratatului Comunităţii Europene a fost necesară pentru a realiza a doua şi
a treia etapă din cadrul UEM. Astfel în 1991 a avut loc o conferinţă intraguvernamentală în
care s-au abordat doua subiecte şi anume: Uniunea Economică Monetară şi uniunea politică.
Negocierile au condus la realizarea Tratatului privind Uniunea Europeană aprobat în
decembrie 1991 şi semnat la Maastricht la 7 decembrie 1992, dar care a intrat în vigoare la 1
noiembrie 1993.
II. A doua etapă a UEM: crearea Institutului Monetar European (IME) şi a Băncii Centrale
Europene (BCE)
Începutul fazei a doua este marcată de aparitia Institutului Monetar European în data
de 1.01.1994 şi totodată de dizolvarea Comitetului guvernatorilor. IME avea două misiuni
principale şi anume:
-mai bună cooperare între băncile centrale europene şi coordonarea politicilor
monetare .
-iniţierea demersurilor necesare instaurării Sistemului European a Băncilor Centrale
(SEBC), crearea monedei unice şi conducerea politicii monetare unice.
Institutul Monetar European s-a ocupat de consultaţiile şi schimburile de informaţii
în legatură cu politicile de urmat. Totodată IME a decis cadrul reglementar, organizaţional si
logistic de instituire a SEBC.

2
 Consiliul European a fost cel care in decembrie 1995 a decis ca „euro” să fie numele
unitaţii monetare europene şi totodată a confirmat că a treia etapă e UEM va debuta în
ianuarie 1999. IME a avut sarcina de a conduce lucrările premergătoare privind relaţiile
monetare precum şi cele de schimb între zona euro si alte ţări ale UE.
Decembrie 1996 e marcat de două evenimente importante. Pe de o parte IME a fost
însarcinat să găsească o modalitate de schimb între zona euro şi celelante ţări membre ale UE.
Pe de altă parte IME a prezentat Consiliului European şi apoi publicului bacnotele model ale
noii monede „euro”, ce aveau a fi puse în circulaţie la 1 ianuarie 2002.
În iunie 1997 a fost adaptat Pactul de stabilitate şi creştere de către Consiliul
European, pact ce viza asigurarea disciplinei bugetare în contextul UEM. Consiliul Uniunii
Europene a decis la 2 mai 1998 că 11 state membre întrunesc condiţiile necesare pentru
adoptarea monedei unice, la 1 ianuarie 1999. Cele 11 ţări: Belgia, Germania, Franţa, Irlanda,
Spania, Luxemburg, Austria, Olanda, Italia, Portugalia şi Finlanda, au fost desemnate să
participe la cea de-a treia etapă a UEM.
După ce au fost desemnate statele ce vor adopta moneda „euro”, acestea au decis la
25 mai 1998 cine va fi preşedintele, vicepreşedintele precum şi patru dintre membrii
Directorului BCE. Ei şi-au luat funcţia în primire odata cu punerea în funcţie a BCE, la 1
iunie 1998. Instaurarea BCE, a marcat sfârşitul minunii IME.Conforrm articolului 123 al
tratatului ce instituie Comunitatea Europeană, IME a fost lichidat la crearea BCE.1
BCE colabora în permanenţă cu Băncile Centrale Naţionale ale statelor membre,
împreună cu care forma Eurosistemul.
III. Etapa aIII-a :fixarea irevocabilă a ratelor de schimb
A treia etapă realizată în cadrul Uniunii Economice Monetare a început la 1 ianuarie
1999, odată cu fixarea irevocabilă a ratelor de schimb ale monedelor ţărilor membre în raport
cu moneda unică şi punerea în practică a unei politici monetare unice sub responsabilitatea
Băncii Centrale Europene.
1.2. BCE

Banca Central Europeană, una dintre cele mai recente bănci centrale din lume, a fost
înfiinţată la 1 iunie 1998, după structura băncii germane Bundesbank. Acest lucru s-a datorat
reputaţiei Bundesbank-ului de independenţă faţă de guvern, precum şi politicii monetare
antiinflaţioniste promovate.
Banca Central Europeană, s-a remarcat prin funcţia consultativă, cea de culegere a
informaţiilor statistice precum şi prin rolul important în cooperarea internaţională. Aceasta
este catalogată ca fiind o instituţie singulară –fiind unica bancă centrala creată cu acordul a
cinsprezece state dezvoltate – şi complexă dat fiind faptul că aceasta reprezintă vârful
Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC)
BCE se bucură de două trăsaturi cracteristice:

1
Petre Breazu, Ilie Şimon, Laura Elly Novac- „ Instituţii financiare internaţionale”, Editura Economică, Bucureşti,
2005

3
 -este o bancă centrală având rolul de a administra sistemul monetar în euro, de a
conduce politica economică şi de a se implica în menţinerea stabilităţii preţurilor şi a
resurselor umane.
-este o instituţie supranaţională urmărind interesele zonei euro.

1.3. Organisme oficiale ale BCE

Având sediul în Frankfurt, BCE guvernează Eurosistemul şi SEBC prin organele sale
de decizie: Consiliul Guvernatorilor, Directoratul şi Consiliul General.

Consiliul Guvernatorilor:
În calitate de organ suprem al BCE, Consiliul Guvernatorilor este alcătuit din
membrii Directoratulului şi guvernatorii Băncilor Centrale Naţionale ale statelor participante
la Uniunea Monetară.
Consiliul Guvernator se remarca prin responsabilităţile principale pe care le are de
îndeplinit:
-definirea politicii monetare a Eurosistemului;
- hotărârea obiectivelor monetare intermediare şi cuantumul aprovizionarilor în
rezerve ale Eurosistemului;
- reglarea limitei rezervelor obligatorii;
- decide asupra emisiunii biletelor de bancă în euro şi a volumului acestora;
- stabileşte regulile contabile şi de informare a operaţiunilor BCN;
-emite regulamentul interior al BCE şi al organelor de decizie;

Reuniunile consiliului guvernator se realizează de cel puţin zece ori pe an, sunt
confidenţiale si deciziile adoptate în cadrul lor sunt luate prin votul majoritaţii. Votul se poate
realiza şi prin teleconferinţă atunci când votantul nu poate fi prezent şi totodată poate
desemna un membru supleant atunci când lipseşte pe o perioadă mai indelungată.

Directoratul
Directoratul este alcătuit din preşedinte, vicepreşendinte şi alţi patru membri cu
experienţă în domeniul monetar sau bancar. Aceştia sunt numiţi prin vot de către şefii de stat
sau de guvernul ţărilor membre şi au de îndeplinit următoarele responsabilitaţi:
- Punerea în practică a politicii monetare şi instruirea BCN;
- Pregătirea întrunirilor Consiliului Guvernator;
- Asumarea responsabilităţilor pentru afacerile curente ale BCE;
Membrii directoratului au responsabilitatea de gestionare curentă a BCE, pe întreaga
durată a mandatului, respectiv opt ani. Hotărârile se iau prin vot, deci prin majoritatea simplă
a voturilor exprimate.
Consiliul General

4
 Cuprinde preşedintele, vicepreşedintele BCE precum şi guvernatorii BCN ale statelor
membre. Acesta stabileşte acordul de schimb între euro şi monedele ţărilor participante . Ca şi
atribuţii putem afirma că Consiliul General contribuie la colectarea informaţiilor statistice, la
stabilirea raporturilor anuale ale BCE precum şi a condiţiilor angajării personalului din BCE
ş.a.
1.4. Statutul BCE

Aşa cum am precizat şi anterior Eurosistemul se bucură de o independenţă totală în

îndeplinirea misiunilor. Astfel acesta dispune de toate instrumentele şi puterile necesare
pentru a pune în practică o politică monetară eficienta. Eurosistemul are interdicţia de a
acorda credite organelor comunitare sau organismelor guvernamentale naţionale, tocmai
pentru a evita discriminările şi influenţele ce s-ar putea manifesta în astfel de situaţii.
Din punct de vedere al bugetului, BCE are propriul sau buget, independent de cel al
Comunitaţii Europene. Capitalul BCE este subscris şi vărsat de BCN şi prin urmare nu
provine de la Comunitatea Europeană. Mandatul membrilor din organele de decizie ale BCE
este de lungă durată, demisia acestora manifestându-se în situaţii extrem de rare cauzate de
greşeli grave sau de neîndeplinirea sarcinilor.
BCE este reprezentată la nivel internaţional în faţa Fondului Monetar Internaţional
precum şi în faţa Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, în scopul realizării
schimburilor de informaţii.
1.5 Obiectivele BCE

Un principal obiectiv al BCE este acela de a menţine stabilitatea preţurilor în zona

euro, realizând astfel o prezervare a puterii de cumpărare a euro. „În scopul de a permite
publicului să evalueze eficacitatea politicii monetare unice, BCE a anunţat o definire precisă a
obiectivului său principal. Stabilitatea preţurilor este definită de o progresie anuală a
preţurilor la un nivel inferior de 2%”. 2 Ca urmare a conştientizării faptului că pe termen scurt
preţurile pot fluctua din diverse motive –fluctuaţii ale materiilor prime, modificări indirecte
de fiscalitate- Eurosistemul şi-a propus o stabilitate a preţurilor pe termen mediu.
Printre obiectivele BCE se numără şi cel al păstrării credibilităţii şi al asumării
responsabilităţii. Astfel BCE trebuie să explice deschis şi transparent motivele şi deciziile sale
şi totodată să fie responsabilă faţă de instituţiile democratice. BCE are obligaţia de a prezenta
rapoarte astfel:
-săptămânal, pentru a prezenta situaţia financiară a Eurosistemului
-lunar se prezintă informaţiile cu privire la situaţia economică şi perspectivele
evoluţiei preţurilor
-cel puţin trimestrial, pentru informaţiile privind activitatea SEBC

22
Petre Breazu, Ilie Şimon, Laura Elly Novac- „ Instituţii financiare internaţionale”, Editura Economică,
Bucureşti, 2005, pag. 293

5
 -anual pentru compararea rezultatelor anilor trecuţi cu cele din anul prezent din punct
de vedere al politicii monetare.
BCE poate furniza la cerere şi alte informaţii. Totodată această instituţie beneficiază
de un site foarte bine structurat, ce ofera cititorului posibilitatea de a obţine informaţiile în
diverse limbi oficiale ale Comunităţii Europene.
1.6.Resursele BCE

În momentul înfiinţării, capitalul BCE a fost de cinci miliarde de euro. Pentru

constituirea acestuia, BCN au fost singurele ce au avut dreptul să subscrie şi totodată să deţină
capitalul BCE. Pentru subscrierea capitalului s-au avut în vedere Produsul Intern Brut la
preţurile pieţei precum şi populţia fiecărei ţări. Ponderea în care fiecare ţară contribuie la
formarea capitalului BCE este revizuită odată la cinci ani.
Trebuie menţionat că BCN ale ţărilor membre parcipante la zona euro, şi-au dat
acordul pentru ca BCE să poată deţine rezerve de schimb la concurenţa unei sume de bani
echivalente cu aproximativ patruzeci miliarde de euro. Contribuţia fiecărei BCN a fost fixată
proporţional cu partea sa la capitalul subscris de la BCE, în timp ce fiecare BCN a primit de la
BCE o creanţă în euro echivalentă cu contribuţia sa. S-a remarcat faptul că 15% din
contribuţii au fost în aur şi 85% în dolari americani şi yeni japonezi.
Venituri monetare se numesc veniturile degajate de BCN în îndeplinirea misiunii de
politică monetară a SEBC. „ Nivelul venitului monetar al fiecărei BCN este egal cu venitul
anual pe care acesta îl obţine din activele deţinute în contrapartida bancnotelor în circulaţie şi
a angajamentelor rezultate din depozitele constituite de instituţiile de credit”. În ceea ce
priveşte repartizarea veniturilor monetare către Băncile Centrale Naţionale, aceasta se face în
conformitate cu participarea lor la capitalul BCE.
Regulile de repartizare a profiturilor şi pierderilor sunt urmatoarele:
- 20% din profitul net realizat se transferă fondului de rezerve generale până la
limita a 100% din capitalul băncii
- Restul de 80% din profitul net se împarte participanţilor la BCE proporţional
cu parţile subscrise
- În situaţia în care BCE înregistrează pierdere, aceasta se acoperă din fondurile
de rezerve generale al BCE şi în situaţii extreme din veniturile monetare ale exerciţiului
financiar.
1.7.Operaţiuni de politică monetră a Eurositemului

În vederea îndeplinirii obiectivului fundamental de stabilitate a preţurilor

Eurositemul derulează câteva operaţiuni principale şi anume: operaţiuni de open-market;
facilitate de creditare permanentă şi constituire de rezerve minime obligatorii.
Operaţiuni de open-market
Acestea joacă un rol important in cadrul politicii monetare întrucât urmăresc
„ pilotajul” ratelor dobanzii, gestiunea lichiditaţilor bancare şi indicarea orientarii politice

6
monetare. Iniţiativa de a recurge la acest tip de acţiune aparţine BCE. Acestea pot fi efectuate
fie pe cale de apel la oferte normale, fie pe cale de apel la oferte rapide sau la proceduri
bilaterale. După obiectivul, frecvenţa şi procedurile utilizate, putem clasa operaţiunile de
open-market în patru categorii:
a) Operaţiuni de refinanţare de bază
Acestea sunt tranzacţii reversibile în scopul asigurării lichidităţii şi sunt extrem de
importante în realizarea obiectivelor de politică monetară a Eurosistemului şi totodată în
asigurarea volumului de refinanţare al sectorului financiar. Acest tip de operaţiuni se
caracterizează prin:
-Gradul de alimentare cu lichidităţi;
-Execuţia săptămânală;
-Perioada de scadenţă egală cu o săptămână începând din 2004 (până atunci
scandenţa fiind de două săptămâni);
-Realizarea descentralizată de către BCN;
-Executarea prin licitaţii standard;
-Participarea la licitaţii a instituţiilor care îndeplinesc criteriile generale de
eligibilitate;
-Eligibilitatea activelor din ambele categorii pentru astfel de operaţiuni;
b) Operaţiuni de refinaţare pe termen lung
Se manifestă prin tranzacţii reversibile având acelaşi scop ca şi operaţiunile de
refinanţare de bază şi anume asigurarea lichidităţii pentru susţinerea refinanţării sectorului
financiar. Aceste operaţiuni au următoarele caracteristici:
-Sunt operaţiuni de alimentare cu lichiditate;
-Execuţia lor are loc lunar;
-Scadenţa acestora se realizează la trei luni;
-Se execută în mod descentralizat de către Băncile Centrale Naţionale;
-La acest tip de operaţiuni pot participa toate instituţiile care îndeplinesc criteriile
generale de eligibilitate;
-Ambele categorii de active sunt eligibile pentru aceste operaţiuni;
c) Operaţiuni de reglaj
Se realizează în scopul reglării lichidităţii pe piaţă şi controlului ratei dobânzii în
vederea atenuării efectelor fluctuaţiilor neaşteptate de lichiditate. Ele pot fi atât de tipul
tranzacţiilor reversibile cât şi de forma tranzacţiilor complete, swap-ului valutar sau atragerii
de depozite la termen. În ceea ce privşte trăsăturile acestor operaţiuni, remarcăm:
-Se pot manifesta atât ca operaţiuni de alimentare cât şi de absorbţie a lichidităţilor;
-Nu au o frecvenţă standardizată;

7
 -Nu au o scadenţă standartizată;
-În ceea ce priveşte tranzacţiile realizate în scopul absorbţiei de lichidităţi acestea se
execută prin licitaţii rapide deşi nu e interzis apelul la procedurile bilaterale;
-Tranzacţiile cu scop de absorbţie de lichidate se desfăşoară de regulă prin proceduri
bilaterale;
-De regulă se execută într-o manieră descentralizată de către BCN însă Consiliul
Guvernator al BCE poate decide dacă acestea se pot executa în cazuri excepţionare şi de către
BCE;
-Pe baza criteriilor de eligibilitate, Eurosistemul poate selecta un număr limitat de
instituţii ce vor participa la aceste operaţiuni;
-Ambele tipuri de active sunt eligibile pentru aceste operaţiuni;
d) Operaţiuni structurale

„Sunt utilizate în cazurile în care BCE doreşte ajustarea poziţiei structurale a

Eurositemului faţă de sectorul finaciar”3. În situaţia în care tranzacţiile sunt reversibile şi se
realizează operaţiuni de emisiune de certificate de depozit acestea se realizează de către
băncile centrale naţionale prin licitaţie standard. În condiţiile în care acestea i-au forma
tranzacţiilor complete, se realizează prin proceduri bilaterale.
Acest tip de operaţiuni prezintă următoarele trăsături:
- Se realizează în scopuri alimentări cu lichiditate;
- Au posibilitatea de a avea o frecvenţă regulată sau nu;
- Execuţia lor are loc sub forma licitaţiilor standard;
- Toate instituţiile ce întrunesc condiţiile generale de eligibilitate au dreptul de a
participa la licitaţii;
- Ambele tipuri de active sunt eligibile pentru astfel de operaţiuni;

Astfel operaţiunile de open-market se pot realiza prin: cumpărări/vânzări reversibile

de active eligibile pentru tranzacţionare, tranzacţii complete emiterea certificatelor de depozit,
swap valutar şi atragerea depozitelor la termen.
Tranzacţiile reversibile reprezintă operaţiuni de vânzare/cumpărare de active eligibile
pentru tranzacţionare, realizate în cadrul Eurositemului, cu obligaţia de răscumpărare a
acestora şi acordarea de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare.
Tranzactiile complete sunt marcate prin operaţiuni prin care Eurosistemul vinde sau
cumpară active eligibile direct de pe piaţa. Acestea implică transferul total al proprietaţii
asupra activului, de la vânzător la cumpărător fără a exista un transfer reversibil.
Emiterea de certificate de depozit se poate realiza de către BCE cu scopul de a ajuta
poziţia structurală a Eurosistemului faţă de sectorul financiar şi de sporire a lichiditaţii pe
termen scurt de pe piaţă. Prin aceste certificate, BCE îşi manifestă obligaţia faţă de deţinatorii

3
Petre Breazu- „finanţe Europene”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007, pag. 384

8
lor. Ele se emit cu discount şi se răscumpără la scadenţă la valoarea nominală. Diferenţa
dintre valoarea de emisiune şi cea nominală, reprezintă dobânda aferentă sumei plătite de
către deţinător la scadenţă, în condiţiile unei rate a dobânzii convenite între părţi.
Operaţiunile de swap-valutar constau în tranzacţii simultane la vedere şi la termen,
încheiate în aceeaşi contrapartidă. Astfel Eurosistemul cumpără/vinde euro la vedere contra
unor valute convenabile şi totodată vinde/cumpără la termen aceeaşi sumă în valută
convertibilă contra euro.
Atragerea de depozite la termen: instituţiile de credit pot depune depozite la băncile
centrale naţionale din statele membre unde îşi au sediile, în schimbul cărora primesc la
scadenţă o dobândă. Depozitele se constituie la termen şi cu o rată fixă a dobanzii.
Facilitaţi de creditare permanentă

Scopul acestor operţiuni este de a asigura lichiditatea pe termen scurt şi de a

surprinde caracterul politicii monetare. Putem distinge două modalităţi de a oferi astfel de
facilitaţi:
a) Facilitatea de creditare ( facilitatea împrumutului marginal)
La această metodă se poate apela pentru o perioadă scurtă de timp şi presupune
apelul băncilor la creditarea din partea băncilor centrale pentru obţinerea de lichiditaţi.
În general nu există limitări ale creditului sau alte restricţii privind accesul la astfel
de facilităţi. În ceea ce priveşte rata dobânzii la tranzacţiile repo practicate de BCE, aceasta
este de obicei mai mică decât cea oferită de facilitatea împrumutului marginal. Astfel, datorită
facilitatilor de creditare, băncile centrale naţionale pot plasa lichiditatea pe baza acordurilor de
răscumpărare sau a creditelor overnight colateralizate cu active eligibile pentru garantare.
b) Facilitatea de depozit
La această facilitate se apelează pentru a constitui depozite pe termen scurt la băncile
centrale naţionale. Astfel se permite băncilor depozitarea peste noapte la BCE, la cerere, a
unei sume nelimitate de fonduri, atunci când acestea dispun de lichiditaţi mai mari decât au
nevoie. Rata dobanzii la aceste depozite este mica şi totodată acestea reprezintă o ultimă
soluţie de investire a fondurilor disponibile.
Rezervele minime obligatorii
Băncile efectuează operaţiuni de bază precum cele de atragere a depozitelor şi
plasare a lor în credite. Astfel, diferenţa dintre dobânzile la credite si cele la depozite
reprezintă profitul băncii.
Pentru a fi sigură că poate răspunde cererii clienţilor săi de lichiditate, banca este
obligată să-şi constituie rezervele minime. Acestea reprezintă instrumentul fundamental al
politicii monetare a BCE, deoarece se cere băncilor să depoziteze o anumită sumă de bani în
conturile sale. Prin constituirea acestor rezerve minime, se reduce oferta de monedă din
circulaţie. Pentru aceste rezerve, BCE plateşte o dobândă minimă.

9
 2.Sistemul European al Băncilor Centrale

2.1.Misiune şi considerente generale ale SEBC

„Tratatul de la Maastricht a statutat că politica monetară va fi condusă de Sistemul

European al Băncilor Centrale (SEBC) constituit din Banca Centrală Europeană (BCE) şi
Băncile Centrale Nationale (BCN) ale statelor membre Uniunii Europene chiar dacă aparţin
sau nu zonei euro”.4
Se remarcă faptul că Băncile Centrale Naţionale vor deveni independente chiar dacă
vor continua să apartină guvernelor lor. Trebuie să delimităm clar cele doua zone noi create şi
anume:
 Eurosistemul –alcătuit din BCE şi BCN ale statelor ce au adoptat moneda
unica Euro (în nr. de 16)
 SEBC în cadru căruia sunt cuprinse BCE si Băncile centrale naţionale ale
tuturor statelor membre ale UE chiar şi ale celor care nu au adoptat euro, fie datorită statutului
special al acestora (Danemarca şi Regatul Unit), fie datorită unei derogări (Suedia şi statele
membre noi ale UE)
Obiectivele şi atribuţiile SEBC şi ale Eurosistemului sunt prevăzute în Tratatul de
instituire a Comunitaţii Europene şi în Statutul SEBC şi al BCE. 5
Cea mai importantă misiune din cadrul Eurosistemului aste aceea de menţinere a
stabilităţii preţurilor, condiţie ce asigură dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a economiilor
ţărilor comunitare.
Această misiune a fost considerată a fi de o mare importanţă datorită contributiei pe
care o duce la îmbunătăţirea performanţelor economice şi la creşterea nivelului de trai al
populatiei.
S-a constatat că ţarile în care inflaţia este scăzută înregistrează o creştere economică
reală mult mai rapidă pe termen lung. Astfel prin menţinerea stabilităţii preţurilor se consideră
că se va putea realiza o creştere economică durabilă şi neinflaţionistă şi totodată un grad
ridicat al ocupării forţei de muncă. O parte din avantajele semnificative pe care le prezintă
asigurarea stabilitaţii preţurilor sunt următoarele:6
- Ameliorează transparenţa preţurilor relative, care permite alocarea mai
eficientă a resurselor şi totodată creşterea producţiei şi a bunăstării populaţiei;
- În condiţii de stabilitate a preţurilor, se reduce prima de risc inclusă în ratele de
dobândă, care stimulează investiţiile;
- Se evită deturnarea resurselor din sfera productivă spre operaţiuni inutile de
combare a inflaţiei;
- Previne redistribuirea arbitrară a veniturilor şi a averilor, fenomen întalnit atât
în mediul inflaţionist, cât şi deflaţionist.
SEBC se ghidează după câteva principii generale şi anume:

4
Petre Breazu, Ilie Şimon, Laura Elly Novac- „ Instituţii financiare internaţionale”, Editura Economică, Bucureşti,
2005, pag. 284
5
Gheorghe Voinea, Angela Roman, Dan Chirleşan- „10 ani de la lansarea euro: prefacerile şi viitorul monedei în
contextul crizei mondiale”, Editura „Al.I.Cuza”, Iasi, 2010
6
http://www.ecb.int/pub/pdf/other/price_stability_web_2011ro.pdf?e09ecf9481560e9b5e1e92cb9a8ad6a7

10
 a) Federalismul: SEBC este un sitem de tip federal şi prin urmare deciziile luate
în cadrul sistemului sunt de tip colegial, iar cele din cadrul BCE sunt de tip central.
b) Independenţa: înca de la început s-a prevăzut independenţa SEBC faţă de
puterea politică. Astfel putem discuta de patru tipuri de independeţe şi anume:
- Independenţa instituţională marcată de inacceptarea instrucţiunilor din partea
altor instituţii decât cele ce fac parte din SEBC;
- Independenţa personală desprinsă din statutul decidenţilor;
- Independenţa funcţională, cea care prevede obligaţia de a stăpâni inflaţia;
- Independenţa financiară;
c) Obiectivul de stabilitate al preţurilor
d) Subsidiaritatea prevede împărţirea sarcinilor între UE şi statele membre
e) Transparenţa
f) Responsabiliatea: îndeplinirea obiectivului principal şi anume cel de stabilitate
al preţurilor
g) Cooperare în cadrul UE
h) Comunicarea spre exterior a Băncilor Centrale Europene
Sistemul European al Băncilor Centrale are de împlinit conform art.5 al tratatului,
patru sarcini de bază şi anume: definirea şi implementarea politicii monetare a comunitaţii,
conducerea operaţiunilor de schimb valutar, gestionarea rezervelor oficiale de schimb valutar
şi promovarea bunei funcţiuni a sistemelor de plată.
2.2.Moneda unică „euro” şi SEBC

Moneda „euro” a luat fiinţă la 1 ianuarie 1999 odată cu înlocuirea de către aceasta, a
unsprezece monede naţionale din ţări membre ale Uniunii Europene.
Circulaţia monedei europene într-o zonă cu o populaţie de peste 300 de milioane de
locuitori oferă avantaje remarcabile atât consumatorilor cât şi întreprinzătorilor. Astfel
operaţiunile de schimb de bunuri şi servicii între diverse ţări nu mai sunt supuse unui grad
ridicat al riscului cauzat de fluctuaţia ratelor de schimb. Totodată şi turiştii vor beneficia de un
real avantaj cauzat de lipsa necesităţii schimbării banilor, schimb marcat de o pierdere din
valoarea banilor egală cu valoarea comisionului perceput a schimb.Un alt punct forte al
monedei unice e reprezentat de oferirea posibilităţii de a compara direct preţurile dintre ţarile
ce au adoptat această monedă.
Moneda euro trebuie să se bazeze pe încrederea utilizatorilor şi prin urmare să ofere
cel puţin la fel de multă stabilitate precum vechile monede din zona euro. Pentru a realiza
acest obiectiv a fost nevoie de instaurarea unei politici monetare unice bazată pe stabilitate şi
realizată prin colaborarea Băncii Centrale Europene cu Băncile Centrale Naţionale ale ţărilor
zonei euro.
Adoptarea monedei unice în calitate de monedă naţională a unei ţări se realizează
după îndeplinirea unor criterii de convergenţă, necesare aderării la zona euro. Astfel se au în
vedere urmatoarele exigenţe: nivelul scăzut al ratei dobânzii, al inflaţiei, al finaţelor publice şi
cel al ratei de schimb.
Circulaţia bancnotelor şi a monedelor euro a început la 1 ianuarie 2002 prin
înlocuirea şi retragerea treptată a celorlalte monede.

11
BIBLIOGRAFIE:

1. Gheorghe Voinea, Angela Roman, Dan Chirleşan, 10 ani de la lansarea euro:

prefacerile şi viitorul monedei în contextul crizei mondiale, Editura
„Al.I.Cuza”, Iasi, 2010;
2. Petre Breazu, Finanţe Europene, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007;
3. Petre Breazu, Ilie Şimon, Laura Elly Novac, Instituţii financiare
internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2005;
4. Site-ul oficial BCE: http://www.ecb.int/home/html/index.en.html ; -
5. http://www.ecb.int/pub/pdf/other/price_stability_web_2011ro.pdf?e09ecf948
1560e9b5e1e92cb9a8ad6a7
6. http://www.ecb.int/pub/pdf/other/ecbhistoryrolefunctions2006ro.pdf?79cef2d
0f51eed995380429aa479fe29
7. http://www.ecb.int/pub/pdf/other/escb_web_2011ro.pdf?6436c7421d1f34885
accc2a25eff07dd

12