Dan Deşliu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Dan Deşliu
Dan Desliu.jpg
Dan Deşliu
Date personale
Născut 31 august 1927 Modificați la Wikidata
Bucureşti, România Modificați la Wikidata
Decedat 4 septembrie 1992 (65 de ani) Modificați la Wikidata
Neptun, România Modificați la Wikidata
Cauza decesului accident (înec) Modificați la Wikidata
Părinţi Stefan Deşliu şi Elena (Săndulescu)
Copii Manole Deşliu
Naţionalitate România
Cetăţenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupaţie actor, poet, politician comunist
Activitate
Cauza decesului înec Modificați la Wikidata
Educaţie Conservatorul de Arte Dramatice din Bucureşti la clasa Mariei Filotti
Ani de activitate 1945–1991
Lucrări remarcabile „Goarnele inimii”, „Cetatea de pe aer”, „Un haiduc pe bicicletă”
Stil proletcultism
Partid politic Partidul Comunist Român, Consiliul Frontului Salvării Naţionale
Premii Premiul Uniunii Scriitorilor
Premiul de Stat (1949, 1950, 1951)[1]
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Dan Deşliu (n. Dan Beşleagă,[1] 31 august 1927, Bucureşti - d. 4 septembrie 1992, Neptun) a fost
un politician comunist, actor şi poet român adept al proletcultismului. Dan Deşliu a fost deputat în
Marea Adunare Naţională în sesiunea 1952 - 1957, ales în regiunea Piteşti, circumscripţia electorală
Miceşti.[2]

Cuprins
1 Biografie
2 Funcţii
3 Scrieri (selecţie)
4 Premii şi distincţii
5 Note
6 Bibliografie
7 Legături externe
Biografie
A studiat la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, la Liceul de Aeronautică din Mediaş, la Liceul
Industrial şi de Construcţii din Bucureşti şi la Conservatorul de Arte Dramatice din Bucureşti.

A lucrat ca actor la Petroşani şi Bucureşti (1946-1948).

A debutat în 1945, în revista „Lumea”, a lui George Călinescu. Publică primul său volum în 1949,
„Goarnele inimii”, în perioada de instaurare a comunismului în Republica Populară Română. Cu
acest volum şi cu odele publicate în presă, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai
realismului socialist (denumit proletcultism) şi poate cel mai de succes poet al vremii. Este autorul
baladelor „Lazăr de la Rusca” (1949) şi „Minerii din Maramureş”, ce proslăveau „martirii comunişti
şi munca eroică a clasei muncitoare”.[3]

Ulterior, poezia sa a evoluat spre neomodernism. În anii ’80, atitudinea lui s-a radicalizat, ajungând
în ultimii doi ani dizident pe faţă al regimului comunist, strecurând texte împotriva lui Ceauşescu
spre Radio Europa Liberă[4][5]. L-a acuzat pe Nicolae Ceauşescu că se comportă de parcă ar fi
„proprietarul României”.[6]

Şi-a dat demisia din PCR în 1980, după ce fusese membru din 1945.[7]

În decembrie 1989 a devenit membru al Consiliul Frontului Salvării Naţionale.

A murit înecat, în timp ce înota în mare în staţiunea Neptun.[8]

A avut un fiu, Manole Deşliu.[8]

Funcţii
membru al Biroului Uniunii Scriitorilor
redactor la Flacăra
redactor la Scânteia
redactor-şef adjunct la Luceafărul
Scrieri (selecţie)
Goarnele inimii, 1949
Cântec pentru Legea cea Mare, 1949
Lazăr de la Rusca, 1949 [3]
Poezii. Cântec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, 1949
Numele vieţii (poeme), 1950
Minerii din Maramureş (poem), 1951
Versuri alese, 1953
Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru, 1956
Cântec de ruină (poem), 1957
Ceva mai greu (versuri), 1958
Poeme, 1961
Cercuri de copac (versuri), 1962
Poezii, Bucureşti. 1962
Minunile de fiecare zi. versuri, Bucureşti, 1964
În poartă, Voinescu!, 1968
Drumul spre Dikson, 1969
Luminile arenei, 1969
Regele X, 1969
Din ţara lui Nu-mă-uita, 1970
În bătălia pierdută (versuri) (1942-1969), 1971
Visul şi veghea, 1972
Sângele-voinicului, 1973
Cetatea de pe aer, 1974
Premiera se amână. Bucureşti, 1977
Un haiduc pe bicicleta sau Contra timp şi spaţiu cu Marin Niculescu, 1978
Visul şi veghea, 1980
Pavăza putredă (versuri), 1981
Roman imaginar (versuri), 1991
Un glonţ pierdut (versuri), 1991
Premii şi distincţii
Premiul Uniunii Scriitorilor: 1974, 1978
Laureat al Premiului de stat: 1949, 1950, 1951