1.1.1.

S
istemul de administrare mixt.
I) Regimul local în Italia. Organizarea teritorial-administrativă a Italiei se
înfăptuieşte pe coordonatele celor trei nivele distincte: comuna, provincia şi
regiunea.
Comuna este definită prin lege ca fiind "o instituţie a comunităţii
locale", care îi reprezintă interesele (sub comună se subînţelege atât comuna
rurală, cât şi cea orăşenească). Comunele italiene îşi pot constitui şi
circumscripţii de descentralizare teritorială, dacă dispun de o populaţie mai
mare de 100.000 locuitori. Circumscripţiile descentralizate sunt conduse do
către un consiliu ales (ca şi cel comunal), prin vot direct. Consiliul îşi alege
propriul preşedinte, din rândurile membrilor săi.
Provincia este şi ea o instituţie locală, intermediară între comună şi
regiune, care reprezintă interesele comunităţii provinciale şi promovează
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.

1.1.2. S
istemul de administrare mixt.
I) Regimul local în Italia. Organizarea teritorial-administrativă a Italiei se
înfăptuieşte pe coordonatele celor trei nivele distincte: comuna, provincia şi
regiunea.
Comuna este definită prin lege ca fiind "o instituţie a comunităţii
locale", care îi reprezintă interesele (sub comună se subînţelege atât comuna
rurală, cât şi cea orăşenească). Comunele italiene îşi pot constitui şi
circumscripţii de descentralizare teritorială, dacă dispun de o populaţie mai

2
mare de 100.000 locuitori. Circumscripţiile descentralizate sunt conduse do
către un consiliu ales (ca şi cel comunal), prin vot direct. Consiliul îşi alege
propriul preşedinte, din rândurile membrilor săi.
Provincia este şi ea o instituţie locală, intermediară între comună şi
regiune, care reprezintă interesele comunităţii provinciale şi promovează
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea

3
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,

4
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili

5
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.

1.1.3. S
istemul de administrare mixt.

6
 I) Regimul local în Italia. Organizarea teritorial-administrativă a Italiei se
înfăptuieşte pe coordonatele celor trei nivele distincte: comuna, provincia şi
regiunea.
Comuna este definită prin lege ca fiind "o instituţie a comunităţii
locale", care îi reprezintă interesele (sub comună se subînţelege atât comuna
rurală, cât şi cea orăşenească). Comunele italiene îşi pot constitui şi
circumscripţii de descentralizare teritorială, dacă dispun de o populaţie mai
mare de 100.000 locuitori. Circumscripţiile descentralizate sunt conduse do
către un consiliu ales (ca şi cel comunal), prin vot direct. Consiliul îşi alege
propriul preşedinte, din rândurile membrilor săi.
Provincia este şi ea o instituţie locală, intermediară între comună şi
regiune, care reprezintă interesele comunităţii provinciale şi promovează
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul

7
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.

1.1.4. S
istemul de administrare mixt.
I) Regimul local în Italia. Organizarea teritorial-administrativă a Italiei se
înfăptuieşte pe coordonatele celor trei nivele distincte: comuna, provincia şi
regiunea.
Comuna este definită prin lege ca fiind "o instituţie a comunităţii
locale", care îi reprezintă interesele (sub comună se subînţelege atât comuna
rurală, cât şi cea orăşenească). Comunele italiene îşi pot constitui şi
circumscripţii de descentralizare teritorială, dacă dispun de o populaţie mai
mare de 100.000 locuitori. Circumscripţiile descentralizate sunt conduse do

8
către un consiliu ales (ca şi cel comunal), prin vot direct. Consiliul îşi alege
propriul preşedinte, din rândurile membrilor săi.
Provincia este şi ea o instituţie locală, intermediară între comună şi
regiune, care reprezintă interesele comunităţii provinciale şi promovează
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia

9
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul

10
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu

11
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.

1.1.5. S
istemul de administrare mixt.

12
 I) Regimul local în Italia. Organizarea teritorial-administrativă a Italiei se
înfăptuieşte pe coordonatele celor trei nivele distincte: comuna, provincia şi
regiunea.
Comuna este definită prin lege ca fiind "o instituţie a comunităţii
locale", care îi reprezintă interesele (sub comună se subînţelege atât comuna
rurală, cât şi cea orăşenească). Comunele italiene îşi pot constitui şi
circumscripţii de descentralizare teritorială, dacă dispun de o populaţie mai
mare de 100.000 locuitori. Circumscripţiile descentralizate sunt conduse do
către un consiliu ales (ca şi cel comunal), prin vot direct. Consiliul îşi alege
propriul preşedinte, din rândurile membrilor săi.
Provincia este şi ea o instituţie locală, intermediară între comună şi
regiune, care reprezintă interesele comunităţii provinciale şi promovează
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul

13
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.

1.1.6. S
istemul de administrare mixt.
I) Regimul local în Italia. Organizarea teritorial-administrativă a Italiei se
înfăptuieşte pe coordonatele celor trei nivele distincte: comuna, provincia şi
regiunea.
Comuna este definită prin lege ca fiind "o instituţie a comunităţii
locale", care îi reprezintă interesele (sub comună se subînţelege atât comuna
rurală, cât şi cea orăşenească). Comunele italiene îşi pot constitui şi
circumscripţii de descentralizare teritorială, dacă dispun de o populaţie mai
mare de 100.000 locuitori. Circumscripţiile descentralizate sunt conduse do

14
către un consiliu ales (ca şi cel comunal), prin vot direct. Consiliul îşi alege
propriul preşedinte, din rândurile membrilor săi.
Provincia este şi ea o instituţie locală, intermediară între comună şi
regiune, care reprezintă interesele comunităţii provinciale şi promovează
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia

15
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul

16
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu

17
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.

1.1.7. S
istemul de administrare mixt.

18
 I) Regimul local în Italia. Organizarea teritorial-administrativă a Italiei se
înfăptuieşte pe coordonatele celor trei nivele distincte: comuna, provincia şi
regiunea.
Comuna este definită prin lege ca fiind "o instituţie a comunităţii
locale", care îi reprezintă interesele (sub comună se subînţelege atât comuna
rurală, cât şi cea orăşenească). Comunele italiene îşi pot constitui şi
circumscripţii de descentralizare teritorială, dacă dispun de o populaţie mai
mare de 100.000 locuitori. Circumscripţiile descentralizate sunt conduse do
către un consiliu ales (ca şi cel comunal), prin vot direct. Consiliul îşi alege
propriul preşedinte, din rândurile membrilor săi.
Provincia este şi ea o instituţie locală, intermediară între comună şi
regiune, care reprezintă interesele comunităţii provinciale şi promovează
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul

19
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.

1.1.8. S
istemul de administrare mixt.
I) Regimul local în Italia. Organizarea teritorial-administrativă a Italiei se
înfăptuieşte pe coordonatele celor trei nivele distincte: comuna, provincia şi
regiunea.
Comuna este definită prin lege ca fiind "o instituţie a comunităţii
locale", care îi reprezintă interesele (sub comună se subînţelege atât comuna
rurală, cât şi cea orăşenească). Comunele italiene îşi pot constitui şi
circumscripţii de descentralizare teritorială, dacă dispun de o populaţie mai
mare de 100.000 locuitori. Circumscripţiile descentralizate sunt conduse do

20
către un consiliu ales (ca şi cel comunal), prin vot direct. Consiliul îşi alege
propriul preşedinte, din rândurile membrilor săi.
Provincia este şi ea o instituţie locală, intermediară între comună şi
regiune, care reprezintă interesele comunităţii provinciale şi promovează
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia

21
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul

22
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.
dezvoltarea planificată a acesteia.
Regiunea reprezintă un nivel de organizare administrativă intermediară
între comunităţile locale (comune şi provincii) şi statul italian.
Potrivit prevederilor legislaţiei italiene, comunele şi provinciile
beneficiază de autonomie statutară şi financiară, în cadrul legilor şi a
coordonării naţionale a funcţiilor publice. Spre deosebire de acestea, regiunile
sunt create pentru a organiza exercitarea funcţiilor administrative la nivelul
comunelor şi provinciilor. Organele de administrare a regiunilor sunt Consiliile
regionale. Giuntele regionale şi Preşedinţii regiunilor. Este poate cazul să
subliniem aici şi faptul că regiunile italiene sunt investite cu puterea de a
reglementa prin lege raporturile între comune şi provincii; de a stabili
obiectivele generale ale programării dezvoltării economico-sociale din teritoriu

23
şi de a repartiza resursele necesare pentru investiţiile locale. La nivelul comunei
funcţionează un consiliu, giunta şi primarul, asistaţi de către un număr de
asesori, care nu pot depăşi 4 membri (în cazul unei comune cu o populaţie de
până la 3.000 de locuitori) sau 16 membri (în cazul unor comune cu o populaţie
de peste 500.000 de locuitori), iar la nivelul provinciei, autorităţile
administrative sunt reprezentate de către consiliu, giuntă şi preşedinte. În
componenţa giuntei provinciale intră un preşedinte şi un număr par de asesori,
care nu pot depăşi 1/5 din numărul total al consilierilor care formează consiliul
provincial. În ambele cazuri, giunta poate fi formată din rândul consilierilor, dar
şi din rândul cetăţenilor care nu fac parte din consiliu. Atribuţiile specifice ale
primarului sunt determinate de dubla sa calitate: cea de reprezentant al
guvernului şi de agent executiv al colectivităţii locale. În calitatea sa de
reprezentat al guvernului în comună, primarul este răspunzător de exercitarea
legii în domeniul ordinii publice, sănătăţii şi igienei, al completării actelor de
stare civilă, realizarea obligaţiilor sale privind serviciul militar şi colectarea
statisticii, precum şi de unele probleme legate de siguranţa publică şi poliţia
judiciară. Cea de-a doua categorie de atribuţii ale primarului ţine de exercitarea
funcţiei sale de reprezentant al colectivităţii locale şi de agent executiv al
consiliului comunal, fiind alese în scopul executării deciziilor acestui organism.
După cum putem observa, modelele de administrare publică locală diferă
de la ţară la ţara. Pentru fiecare dintre aceste ţări, este, însă, cel mai potrivit
modelul, care răspunde unor cerinţe specifice, legate de tradiţii, temperament,
de nivelul de dezvoltare socio-economică, de gradul implementării democraţiei
la nivel local şi de alte condiţii. Remarcăm, totodată, că un principiu comun
pentru toate aceste ţări este respectul pentru realizarea principiilor de
descentralizare administrativă şi teritorială, care permite aplicarea principiului
de autonomie locală, supravegheată de stat doar la compartimentul legalităţii
acţiunilor.

24