Capitolul 5.

Tehnici de grup utilizate în scop suportiv în mediul şcolar

Rezumat
Capitolul „ Tehnici de grup utilizate în scop suportiv în mediul şcolar” cuprinde informaţie
specifică intervenţiei la nivel de grup. Acesta din urmă poate lua forma grupei de copii sau
clasa de elevi, dar tehnicile sunt aplicabile în contexte variate. Situaţiile în care acestea pot
fi aplicate sunt diverse. Problematicile amintite sunt întâlnite frecvent în actul instructiv-
educativ, dar rezolvarea lor nu este dependentă strict de dinamica mediului şcolar.
Rezolvarea unei situaţii de criză poate depinde de următoarele aspecte: a) constructe
personale ale membrilor grupului; b) normele instituite în grup; c) creditarea unui adult
pentru implicarea în procesul schimbării; d) gradul de motivare a celui care solicită
schimbarea sau a celor dispuşi pentru schimbare; e) atractivitatea tehnicilor prezentate; f)
echipa multidisciplinară; g) identificarea resurselor umane ca prerechizită înainte, în timpul
şi după instalarea noilor schimbări, etc. Studiile de caz şi demonstraţiile la nivel de proces
vor asigura finalităţile propuse în cadrul programului.

5.1. Aspecte teoretice şi practice ale intervenţiei desfășurată în grup

În literatura de specialitate, cea mai cunoscută formă de intervenție derulată la nivelul

unui grup social este terapia de grup. Aceasta oferă fiecărui membru al grupului oportunitatea
de a aduce schimbări, atât la nivelul propriei persoane, cât și la nivelul celorlalți indivizi care
se confruntă cu problematici similare. Procesul de terapie în sine are în vedere modalitățile
prin care persoana se poate ajuta pe sine, prin accesarea resurselor personale, modul în care se
raportează la ceilalți, sau identificarea unor noi căi de comunicare, relaționare sau abordare
socială a celorlalți. Grupul poate reprezenta un sistem cu funcție de suport și funcție de
oglindă care permite conștientizarea blocajelor personale și depasirea lor.
Datorită beneficiilor aduse de această orientare terapeutică- terapia de grup, ne dorim
formarea deprinderilor de intervenție în rândul cadrelor didactice, ca oportunitate de acțiune.
Ceea ce ne dorim să preluăm și să adaptăm în procesul instrusctiv-educativ se referă la
următoarele:
- Atitudinea cadrului didactic, respectiv disponibilitatea pentru a înțelege nevoia de
suport din partea grupului pentru membrii săi;
Tema de reflecție: Dacă ați fi diriginte la o clasă de nivel gimnazial, într-o școală în care nu
aveți la dispoziție consilier școlar, asistent social și nici sprijinul membrilor familiei pentru a

1
sprijini o elevă care a avut deja două tentative de suicid prin tăierea venelor, ați putea
identifica faptul că profesorul și colegii reprezintă o parte din resursa umană. În context
educațional, sarcinile se referă la următoarele: a) menținerea legăturii cu psihiatrul în
vederea administrării medicației și în privința evoluției stării de sănătate psihică; b)
monitorizarea comportamentului; c) supravegherea elevei în context școlar; d) crearea
contextelor de interacțiune cu colegii pentru a prelungi durata și frecvența școlară; e)
însoțirea elevei, atunci când contextul permite acest lucru ș.a. Dacă nu v-ați confruntat cu
astfel de situații, nu înseamnă că acestea nu există, iar dacă ați experimentat un caz
asemănător, atunci știți că un cadru didactic reprezintă un element ”cheie” în constituirea
unui grup de suport.
- Problematicile similare cu care elevii se confruntă în actul educațional sau cotidian
și care ar putea căpăta o nouă conotație atunci când se abordează la nivel de grup;
Temă de reflecție: Grupurile școlare, deși sunt eterogene, parcurg aceleași stadii de
școlarizare. În funcție de nivelul de învățământ și compoziția grupului, elevii pot identifica o
serie de problematici asemănătoare: a) timp liber insuficient; b) complexitatea și volumul
informațiilor din disciplinele școlare care determină o stare negativă asupra actului
învățării; c) atitudinea și comunicarea cu anumite cadre didactice; d) relațiile cu părinții și
presiunea familiei față de parcurgerea traseului educațtional în anumite condiții; e)
modalitatea în care se învață conținutul școlar și contextul creat pentru a facilita stocarea
informației ș.a. Un grup de suport și implicarea cadrului didactic ar putea ajuta la
restructurarea acestor tipare. Astfel, timpul liber ar putea fi definit în termeni de ore raportat
la ceea ce ar putea fi considerat firesc pentru această vârstă (zile în care efortul este crescut/
scăzut, însumarea orelor petrececute în afara parcurgerii unui conținut școlar, includerea
programului zilnic), învățarea poate deveni productivă dacă se elimină factorii perturbatori
precum utilizarea internetului și a telefonului mobil în timpul realizării temelor pentru acasă,
modelele utilizate de elevii care reușesc să facă față acestor dificultăți pot fi accesate de către
colegi ș.a.
- Crearea unui context corect de intercunoaștere care permite identificarea
similitudinilor și acceptarea sau tolerarea diferențelor individuale, în funcție de
particularitățile clasei;
Temă de reflecție: Experiența personală, care este determinată de caracteristicile
psihoindividuale și de contextul social care și-au pus amprenta asupra dezvoltării și evoluției,
determină comportamentul elevilor (și al profesorilor, în egală măsură). Justificarea
atitudinii profesorului datorită unei practici îndelungate, poate demonta percepții eronate.

2
Acest lucru se poate realiza prin împărtășire, ”La o generație anterioară, am adoptat poziția
X, iar efectul a fost Y. Pornind de la acea experiență, consider că atitudinea Z vă ajută mai
mult în înțelegerea conținutului/ medierea conflictelor/ obținerea unei performanțe mai
ridicate ș.a.”
- Facilitarea unor discuții de grup pe teme date, în care altruismul să fie elementul
central al dezbaterii, în vederea descoperirii sentimentului de ”a fi de folos
celorlalți”;
Temă de reflecție: Potrivit teoriilor narative, ”șansele” cu care pornim în viață ne determină
să fim priviți inegal (structura familiei, datele demografice, pregătirea cadrelor didactice,
statutul socio-economic ș.a.). În context școlar, altruismul poate fi descoperit prin implicarea
directă a elevilor în situații comune, pe un fond creat artificial de către profesor: sprijin în
înțelegerea unui conținut, ascultare activă, îndrumare și control în cazul comportamentelor
deviante precum absenteismul sau forme de agresivitate ș.a.
- Învățarea elevilor să accepte ajutor din partea celorlalți;
Temă de reflecție: Ajutorul din partea celorlalți este mai ușor de acceptat în prezența
sentimentului că experiența este comună mai multor persoane din grup. Acest lucru oferă
premisele creșterii încrederii în sine și speranța în ameliorarea și rezolvarea problemelor. De
exemplu, experiența unor elevi care au depășit blocajele învățării formulelor matematice și
disponibilitatea în spijinul celorlalți reprezintă parcurgerea a jumătate din traseul rezolvării
unei probleme. Cealaltă jumătate este reprezentată de acceptarea sprijinului. Acesta
presupune acceptarea unor condiții: a) sentimentul de inferioritate raportat strict la domeniul
în care se primește sprijinul (modalitate de a învăța formule matematice); b) ajustarea
programului astfel încât să existe mulțumiri de ambele părți; c) înțelegerea bunelor intenții,
chiar dacă rezultatul nu va fi același sau asemănător ș.a.
- Învățarea elevilor să împărtășească, dar și limitele acestui fenomen social, precum
și modalitățile prin care alegem persoanele potrivite, în funcție de o situație dată;
Temă de reflecție: Ați identificat în practica școlară stuații în care, la același stimul, elevii
reacționează diferit? De exemplu, o atitudine prietenoasă poate determina aprecieri și
conformism din partea unui subgrup al clasei, sau dimpotrivă, poate conduce la un decalaj în
raportul de forțe. În funcție de temele de interes care au legătură directă cu o situație
întâlnită în context școlar, aveți posibilitatea de a învăța grupul să aleagă și să decidă
tipurile de rețele sociale care ar putea fi benefice în rezolvarea problemelor: a) dificultăți pe
care le expun și le depășesc alături de membrii familiei; b) situații care sunt discutate doar în
interiorul clasei de elevi, ca formă de protecție a grupului față de exterior (pregătirea pentru

3
o competiție); c) managementul clasei de elevi fără implicarea profesorului și care sunt
limitele atinse când este nevoie de implicarea adultului; d) cazuri de consiliere în cabinetul
școlii alături de specialist ș.a.
- În grupul terapeutic, sau pseudoterapeutic ce ar putea fi utilizat în context
educațional, elevii au ocazia sa experimenteze, în schimbul sentimentului de
vulnerabilitate, senzația de putere personală care decurge din însoțirea celorlalți în
rezolvarea problemelor personale, de relaționare la nivelul grupului-clasă sau la
nivel de act instructive-educativ.
Studiile sociologice, antropologice si psihologice cu privire la grupurile umane au
aratat că noțiunea de grup, ca formă de schimbare, are origini îndepărtate, grupul fiind o
trecere de la tratamentul trupului (soma) la tratamentul psihicului (psyche). Pentru ca asupra
unui grup să se producă efecte terapeutice, el trebuie să vizeze schimbarea și să creeze un
cadru cu reguli precise care vor însoți participanții și mediatorul pe toată durata sa

Ce este terapia de grup și care sunt elementele potrivite de utilizat la sala de clasă?
Terapia de grup este o modalitate terapeutică de-sine-stătătoare, în care 7-10 persoane
se întâlnesc săptămânal, sub îndrumarea unui lider de grup, de obicei, un psiholog cu pregătire
în terapia de grup, pentru a discuta despre anumite probleme, comune tuturor participanților
(depresie, anxietate, bulimie, divorț, alcoolism, dependență de droguri, dificultăți
interpersonale, abuz fizic și sexual, decesul partenerului, etc.). În cadrul procesului de grup se
produc o serie de fenomene care pot stimula sau obstrucționa evoluția terapeutică. Primii care
au descris cu precizie existența anumitor factori terapeutici sunt Corsini și Rosenberg (1955).
Foulkes a descris, la rândul sau, câțiva factori care sunt specifici mai degrabă "analizei de
grup", iar Bloch și Crouch au efectuat un studiu critic pe marginea factorilor propuși de
diversi autori. Însă, cel care descrie cu cea mai mare precizie factorii terapeutici implicați în
ameliorarea psihologică este Irvin Yalom (1983), autorul celei mai populare cărti despre
terapia de grup ("Teoria și practica psihoterapiei de grup").
În rândurile care urmează, sunt prezentați, nu neaparat în ordinea importanței lor, cei
unsprezece factori terapeutici pe care îi vom adapta contextului școlar:
• Inducerea speranței
Speranța are o dimensiune personală, flexibilă și se redefinește, se ajustează fiecărui
membru al grupului, indiferent de punctul în care acesta se află în evoluția sa. Datorită acestui
fapt, se amintesc periodic progresele realizate, atât de fiecare membru al grupului cât și pentru
întregul grup, ca entitate.

4
 La sala de clasă, inducerea speranței poate avea următoarele semnificații:
a) acceptarea de către grup (a unui membru nou, a unui elev cu Cerințe Educative
Speciale, a unui copil de altă naționalitate etc.);
b) progresul școlar în vederea dobândirii unui anumit prag de cunoștințe;
c) evoluția personală în vederea prevenirii unui eșec școlar (corigența, repetenția);

• Universalitatea
Pe marginea izolării, neintegrării, lipsei de comunicare, apare sentimentul acut al
unicității propriei suferințe sau nemulțumiri, însă în cadrul grupului se poate valida experiența
comună.
În context școlar, universalitatea se poate utiliza în situații precum:
a) trăirea sentimentului de bullying în diferite etape de școlarizare;
b) atitudine subiectivă resimțită de elevi din partea anumitor cadre didactice;
c) fenomen de burn-out ca urmare a epuizării fizice și psihice;
d) presiuni din partea membrilor familiei asupra obținerii de performanțe școlare.

• Informarea
Informarea, deși nu este o etapă în sine a terapiei de grup, include instruirea didactică
referitoare la anumite condiții, sfaturi și sugestii din partea terapeutului sau a celorlalți
membri ai grupului. Uneori, procesul educațional este implicit, membrii grupului învâțând,
direct din activitatea grupului, despre dinamica proceselor interpersonale, despre semnificația
unor simptome și metode de a le face față.
În actul instructiv-educativ, informarea capătă o importanță deosebită în varii contexte
situaționale:
a) explicarea normelor formale și necesitatea respectării acestora de către întregul grup;
b) gradul de dificultate raportat la diferite discipline școlare;
c) capacitatea de efort necesară pentru parcurgerea unui anumit ciclu de învățământ;
d) obiectivele stabilite pentru obținerea unor performanțe de grup;
e) problematici de dinamică relațională care pot apărea de-a lungul evoluției grupului de
elevi.

• Altruismul
Grupul este cadrul în care membrii se pot ajuta reciproc, iar experiența de a fi capabil să oferi
sprijin celuilalt, poate conduce la creșterea stimei de sine. Acest exercițiu de utilizare a

5
sprijinului personal facilitează dezvoltarea unor abilități interpersonale de comunicare,
precum și a unor modalități adecvate de adaptare. Astfel, oamenii învață că se pot ajuta unii
pe alții, ascultându-se, oferind sfaturi, încurajându-se reciproc, împartășind cu ceilalți
experiențele lor. Uneori, simpla prezență lipsită de criticism și prejudecăți poate avea un efect
benefic.
Altruismul poate fi utilizat la sala de clasă prin stimularea grupului de către profesor, astfel:
a) prezentarea unei liste de teme, pe marginea oferirii sprijinului, la care elevii își pot
aduce contribuția ( pe termen scurt, cu rezultate măsurabile, din proprie inițiativă);
b) exerciții de analiză de grup, în care elevii ar trebui să exerseze anticiparea nevoilor pe
care le au colegii și la alegerea unui partener de interacțiune.

• Recapitularea corectivă a relațiilor din familia de origine

În terapia de grup, terapeutul va ajuta membrii grupului să înțeleagă impactul experiențelor
din copilărie asupra personalității lor și, astfel, membrii grupului vor reuși să evite repetarea
inconștientă a modelelor interactive din trecut în cadrul relațiilor interpersonale actuale.
În context instructiv-educativ, accentul cade pe următoarele:
a) Cum se oferă feedback-ul de către părinți și cum îl transmit elevii mai departe în
cadrul colectivului;
b) Care este modalitatea de comunicare în familie atunci când un membru întâmpină
dificultăți și felul în care aceasta se răsfrânge asupra comunicării între elevi;
c) Care sunt mesajele pozitive transmise de părinți și cum se pot perpetua acestea în
rândul colegilor de clasă.

• Îmbunătățirea aptitudinilor de socializare

Un grup terapeutic este, înainte de toate, un grup social, în care mai mulți indivizi
interacționează, respectând niște norme formale și informale. Spre deosebire de alte grupuri,
cel terapeutic are niște reguli clar stabilite de la început, menite să faciliteze interacțiunea
onestă, iar cea mai importantă dintre aceste reguli este oferirea de feedback constructiv.
În clasă, cadrul didactic poate avea în vedere:
a) Efectele pe care le au regulile respectate asupra climatului psiho-afectiv la sala de
clasă;
b) Modalități prin care impulsurile pot fi stopate;
c) Strategii de reformulare a unui mesaj mesaj verbal în vederea păstrării autenticității
acestuia;

6
 d) Oferirea unui feedback ce face trimitere la comportament și nu la persoană.

• Comportamentul imitativ
Unul din principiile de bază ale terapiei de grup se referă la aceea că, individul este
influențat de mediul în care își trăiește experiența. Atât copiii cât și adulții învață prin
imitație. În ședințele terapiei de grup, un mod prin care membrii reușesc să-și dezvolte
abilitățile sociale este observarea și imitarea terapeutului și a celorlalți membri ai grupului.
În școală, profesorul:
a) Oferă model de comunicare și interacțiune;
b) Gestionează și mediază conflicte prin modele care pot fi preluate de către elevi;
c) Justifică un comportament prin includerea acestuia într-un context etc.

• Învățarea interpersonală
În grup, oamenii învață diferite modalități de raportare la ceilalți, conștientizează
diferențele dintre ei, și, în funcție de acestea, acționează și reacționează. Tiparele de acțiune și
interacțiune sunt prilej de învățare interpersonală.
În școală, învățarea interpersonală vizează:
a) Modele comportale în varii situații;
b) Modalități diferite de procesare a informației școlare;
c) Adoptarea unor tipare pe marginea preferințelor care vizează persoane sau conținut
școlar etc.

• Coeziunea grupului
Coeziunea unui grup înglobează sentimentul de apartenență și acceptare a membrilor.
În terapia de grup, acest fenomen social se referă atât la suportul pe care fiecare membru al
grupului îl primește, cât și la celelalte aspecte care încurajează și determină sentimentul de
siguranță și acceptanță din partea grupului.
O clasă de elevi este coezivă atunci când:
a) Elevii simt că celorlalți le pasă de ei ( profesori implicați, colegi care își oferă
sprijinul)
b) Profesorii identifică toleranță la nivel de grup;
c) Elevii devin subgrup al școlii, prin mobilizare spre acțiune (competiție, tip de
interacțiune cu diferite cadre didactice ș.a.).

7
• Catharsisul
În cadrul terapiei de grup, catharsisul consă în eliberarea pacientului de sentimentele negative
prin exprimarea liberă și necenzurată a emoțiilor.
La sala de clasă, catharsisul poate fi utilizat în scop instructiv-educativ, alături de diriginte, de
exemplu:
a) Emoțiile generate de o disciplină școlară care necesită efort cognitiv prelungit;
b) Stările emoționale determinate de atitudinea constantă din partea unui cadru didactic;
c) Starea de spirit pe care o induce un elev sau un subgrup al clasei ș.a.

• Factorii existențiali
În cadrul terapiei de grup, membrii vor învăța că trebuie să își asume responsabilitatea pentru
propria existență și, mai ales, să-și asume consecințele propriilor decizii.
În context școlar, un cadru didactic poate utiliza informația astfel:
a) Inducerea responsabilității pentru efortul personal depus pentru achiziția de informații
și a modelului comportamental prezent la sala de clasă;
b) Prezentarea cauzalității și circularității în comunicare, relaționare și conflict ș.a.

ADAPTAREA LA SALA DE CLASĂ A OBIECTIVELOR ȘI PLANIFICĂRII UNUI

GRUP DE SUPORT

În viziunea lui Irvin Yalom (2008) obiectivele principale ale terapiei de grup sunt
următoarele:
1. Autocunoașterea
2. Dobândirea suportului social
3. Stabilirea și menținerea unor relații interpersonale.
4. Creșterea bunei dispoziții prin folosirea umorului
5. Primirea și oferirea susținerii feedback-ului
6. Îmbunătățirea relațiilor și comunicării interpersonale
7. Experimentarea de noi comportamente
8. Exprimarea sinceră și directă a propriilor sentimente
9. Înțelegerea propriilor gânduri, sentimente și comportamente prin compararea acestora cu
tiparele relaționale, exterioare și interioare, din grup
10. Înțelegerea gândurilor, sentimentelor și comportamentelor celorlalți

8
11. Creșterea încrederii în propria persoană, îmbunătățirea imaginii și a stimei de sine

Obiectivele terapiei de grup Modalități de adaptare la sala de clasă

Autocunoașterea Autoevaluare privind motivația și
interesul pentru învățarea școlară
Analizarea propriului tipar
comunicațional și relațional manifestat la
sala de clasă
Identificarea cauzelor care stau la baza
atitudinii personale
Surprinderea trărilor emoționale
determinate de factori subiectivi sau de
context (ce anume nu pot tolera, ce
cuvinte sau atitudini le provoacă
disconfort emoțional)
Dobândirea suportului social Identificarea situațiilor în care au primit
suport din partea colegilor sau a cadrelor
didactice
Surprinderea situațiilor în care elevii au
oferit sprijin grupului sau unor membri
particulari
Stabilirea și menținerea unor relații Delimitarea unei perioade temporale
interpersonale determinată de un anumit ciclu de
învățământ și prezentarea
caracteristicilor specifice vârstei
Modalități prin care relațiile pot fi
menținute (gestionarea conflictelor,
accent pe similitudini, tolerarea
diferențelor)
Creșterea bunei dispoziții prin folosirea Exprimarea experiențelor pozitive
umorului Conotația diferită dată unui eveniment

9
 Utilizarea autoironiei în locul ironiei
Primirea și oferirea susținerii feedback-ului Exerciții de utilizare a feedback-ului din
rolurile elev-cadru didactic
Exemple de formulări în funcție de rol,
după criteriul vârstei: copil-copil; copil-
adult; copil-vârstnic
Îmbunătățirea relațiilor și comunicării Efectele benefice ale comunicării eficiente
interpersonale (stoparea impulsurilor, comunicare cu
trimitere la schimbarea
comportamentului și nu a persoanei)
Experimentarea de noi comportamente Asocierea directă a unui comportament
cu un efect (manifestarea circularității
până la atingerea unui punct culminant)
Exprimarea sinceră și directă a propriilor Felul în care se simt elevii în cadrul clasei
sentimente sau în relație cu anumiți profesori poate fi
exprimat doar în contexte optime
Înțelegerea propriilor gânduri, sentimente și Diferențierea pattern-urilor tipice de cele
comportamente prin compararea acestora cu atipice
tiparele relaționale, exterioare și interioare,
din grup
Înțelegerea gândurilor, sentimentelor și Corelarea comportamentelor cu cauzele
comportamentelor celorlalți și factorii care își pun amprenta asupra
acestora
Creșterea încrederii în propria persoană, Focusul cade pe accesarea resurselor
îmbunătățirea imaginii și a stimei de sine personale, relaționale și de context, în
termeni pozitivi

10
STRUCTURA UNEI ȘEDINȚE DE TERAPIE DE GRUP ȘI INCLUDEREA
ELEMENTELOR ÎN CONTEXT INSTRUCTIV-EDUCATIV

Structura unei ședințe de terapie de grup Elemente utile pentru contextul

instructiv-educativ
Activitatea de deschidere (5-10 minute) Adiacent conținutului școlar, se inserează
a. Strângerea participanților elemente de realizare a unui climat
b. Anunțul de început al ședinței psihoafectiv pozitiv:
c. Opțional, activitate de încălzire a grupului - Starea de bine a elevilor
d. Rezumatul ședintelor precedente - Identificarea emoțiilor resimțite
e. Prezentarea obiectivului (obiectivelor) de elevi la începerea unei lecții
sesiunii și informații despre activitățile care - Introducerea unui element nou în
urmează să fie susținute abordarea colectivului de elevi,
prin comparație cu tiparul clasic
de desfășurare a activității
didactice la disciplina X
Activitățile propriu-zise (30-40 de minute) - Recapitularea derulării activității didactice
a. Descrierea verbală a activității și identificarea momentelor de tranziție a
b. Desfășurarea propriu-zisă a activitații climatul psihoafectiv:
c. Exprimarea opiniei participanților *atitudinea constantă/ variabilă a
referitor la activitate profesorului în funcție de dinamica grupului
de elevi
*factori care au periclitat concentrarea
grupului asupra sarcinii
*efectele conformității și complianței
grupului asupra atitudinii profesorului
Activitatea de încheiere (5-10 minute) Feedback-ul profesorului formulat în
a. Feedback rezumativ al terapeutului termeni pozitivi cu privire la participarea în
b. Optional - feedback al participanților sarcină și atitudinea elevilor

11
 1.2.Tehnici de intervenţie la nivelul grupului de copii şi elevi

1.2.1. Joc de rol cu plastilină Play-Doh (Nance M. Schultz)

Tehnica are la bază principiul potrivit căruia copiii simt nevoia să comunice cu un adult
(cadru didactic, consilier, părinte) despre probleme sau dificultăți pe care le întâmpină în
diferite etape de viață. Pornind de la acest principiu, tehnica oferă oportunitatea comunicării
non-anxioase despre un subiect anume. Folosirea plastilinei Play-Doh este o tehnică ușor de
aplicat ce place majorității copiilor și stimulează inconștientul când e folosită ca expresie
artistică. Modelarea plastilinei se realizează în paralel cu meditația asupra temei și acționează,
de obicei, ca o supapă pentru energie. Plastilina Play-Doh se transformă în elemente ale
problemei copilului la modul concret, însă difuz definit.

Exemplu: se transformă în oamenii din povestea celui mic, uneori doar sub forma unor bile
mari sau mici.

Exemplu: plastilina reprezintă ziua copilului împărțită pe segmente, bilele mari și mici
reprezentând preferințele copilului. O bilă mare poate reprezenta o alegere sau o sarcină
potrivită, iar bilele mai mici pot fi sarcini mai puțin potrivite, însă mai interesante.

Exemplu: un copil cu părinți divorțați care s-a trezit în situația să penduleze între două case, a
folosit plastilina pentru a reprezenta casele. Una era turtită, nu prea amuzantă, iar cealaltă era
mare și bogată în detalii.

Modelarea plastilinei poate ajuta copiii și adulți în următoarele situații: a) conștientizarea

existenței unei probleme care poate lua o formă, creând astfel sentimentul că se poate
interveni la nivelul ei; b) identificarea de către ceilalți a unei situații problematice pentru
copil, deși în lipsa acestei mărturisiri n-ar fi bănuit existența acesteia; c) autoconștientizarea
măsurii în care problema afectează persoana; d) suprinderea traseului de evoluție al
problemei, cu posibilitatea de identificare a unui punct culminat sau a riscului pentru
agravare, în absența intervenției ș.a.

Reprezentarea simbolică și adaptarea modelajului la sala de clasă:

- reprezentarea unei discipline școlare într-o figurină (culori, forme, semnificații personale)

12
- reproducerea unei situații între două simboluri (autor și conținut, elev-cadru didactic, elev și
grupul clasă ș.a.)

- reprezentarea unor blocaje simbolice care nu periclitează învățarea școlară (personale sau
fizce)

1.2.2. Măşti interioare-exterioare (Theresa A. Kruczek)

Această tehnică este utilă diverse contexte, însă, cu precădere, în cazul copiilor cărora li s-au
administrat etichete negative, ca urmare a manifestărilor comportamentale. Scopul utilizării
acesteia este identificarea și reglarea experiențelor emoționale, prin purtarea efectivă sau
imaginară a unei măști. Măștile pot fi confecționate împreună cu cadrul didactic sau împreună
cu membrii familiei, ca fază pregătitoare pentru intervenția cadrului didactic. De exemplu,
pentru confecționarea unor măști simple, se începe cu desenarea unui oval pe un carton, apoi
se continuă cu trasarea a două cercuri care reprezintă ochii. Gura se desenează cam la
jumătatea distanței dintre ochi și periferia măștii. Pe marginile conturului se fac două găuri în
care se introduce eleastic sau ață, ca legătură pentru mască. Copilul poate să aleagă două
cartonașe de culori diferite pe care să le lipească unul de celalt înainte să le taie. În acest fel,
interiorul și exteriorul măștii sunt reprezentate prin culori diferite, care pot oferi semnificații
diferite. Această tehnică este aplicabilă tuturor copiilor, ajutându-i să-și articuleze și să-și
extindă concepția despre sine, să-și identifice și înteleagă experiențele emoționale. Masca ce
reprezintă concepția despre sine este utilă îndeosebi copiilor care au fost etichetați ca fiind
“dificili”, precum și copiilor ce manifestă tendințe către internalizarea sau externalizarea
problemelor de comportament.
Reprezentarea simbolică și adaptarea măștilor imaginare la sala de clasă:

- Adoptarea unor roluri care presupun activități comune, sarcini cooperative, la sala
de clasă (masca este elementul care ajută elevul să adopte un rol)
- Abordarea unui conținut școlar prin utilizarea măștii autorului, înțelegând astfel
semnificația, intenția de transmitere a unui mesaj ș.a.
- Adoptarea unui rol care să ajute elevii să privească o situație sau un eveniment din
alt unghi.

1.2.3. Trusa din ghiozdan

Tehnica este inspirată din puterea pe care jucăriile o au asupra laturii emoționale ale copiilor.
Acestea ajută la exprimarea trăirilor, nevoilor, experiențelor și permit explorarea și

13
interacțiunea dintre persoane. Cel mai adesea, copiii utilizează jucării sau elemente ale unor
jucării pentru a reproduce roluri și relații. Asemănător unei truse medicale, trusa din ghiozdan
are rolul de a surprinde experiența derulată în contextul școlar. Cele mai frecvente tematici
abordate prin această tenhică sunt:

- Comunicarea
- Fantezia în scopul atingerii unui obiectiv
- Stăpânirea fricilor și anxietății legate de școală sau grădiniță
- Depășirea blocajelor sau rezistențelor

Sintagma ”ecosistem” este atribuită experienței copilului deoarece instituția școlară este locul
în care își petrece o bună parte din timp. Aici pot fi experimentate un amalgam de emoții,
pozitive sau negative. Școala poate fi un cadru care determină apariția sentimentul bucuriei
pentru învățare, sau dimpotrivă, experiența frustrării și a conflictului cu colegii.

Pentru confecționarea trusei se pot utiliza materiale precum:

- Figurine
- Cărți
- Animale în miniatură
- Obiecte fără o semnificație clară (figuri geometrice, cifre, litere)
- Fotografii
- Obiecte personale

Reprezentarea simbolică și adaptarea trusei din ghiozdan la sala de clasă: elementele din
trusă sunt resurse pentru a ajuta la schimbarea situației

- reproducerea traseului de acasă spre școală sau invers, pentru a identifica trăirile cu care se
încep activitățile didactice sau trăirile resimțite la finalul unei zile ( intervenția este
identificarea excepțiilor)

- reproducerea unei ore școlare la o anumită disciplină ( intervenția este focusul pe aspectele
pozitive)

- reproducerea conținutului școlar ca utilitate, dificultate ( intervenția este acceptul pe cumulul

de informații deja acumulat)

14
- reproducerea relaționării din sala de clasă, în diferite configurații (intervenția este
introducerea elementelor vizuale care ar putea schimba situația).

1.2.4. Desenând pentru copil (Deborah B. Vilas)

Deși tehnica originală vizează desenul, la sala de clasă se poate utiliza orice produs al
activității pentru demonstrația muncii pe care profesorul o depune în favoarea copilului sau
elevului. Pentru copiii mici, această tehnică este o modalitate de a-i ajuta să conștientizeze și
să procesele trăirile emoționale. Se utilizează frecvent în rândul copiilor cu diagnostic de
psihoze, autism, sindrom de stres posttraumatic, întârzieri generale de dezvoltare etc., însă
momentele aplicării acesteia se aleg cu grijă.

Ideea centrală a tehnicii este aceea că elevul sau copilul se poate identifica în munca depusă
de profesor.

Reprezentarea simbolică și adaptarea tehnicii la sala de clasă:

- Conținutul este predat prin analogie la structura și compoziția clasei de elevi

- Reprezentarea elevilor se realizează în scopul surprinderii unor elemente pe care
copilul/ elevul nu conștientizează că un profesor le cunoaște

1.2.5. Etichetele adezive ale sentimentelor (Liana Lowenstein)

Tehnica a apărut și s-a dezvoltat ca urmare a practicienilor care au identificat abilitățile
scăzute ale copiilor și elevilor în exprimarea și autodezvăluirea emoțiilor. De obicei, acest
proces este estompat de manifestările comportamentale, care de altfel, sunt efectul stărilor
emoționale. Pentru a facilita exprimarea emoțională, cuvintele au fost înlocuite cu etichetele
adezive.

Reprezentarea simbolică și adaptarea tehnicii la sala de clasă:

- Asocierea persoanelor cu etichete care conțin emoții în formă scrisă

- Asocierea comportamentelor cu etichete regăsite sub diferite forme
- Asocierea conținuturilor școlare cu stările emoționale anticipate de profesor

15
 - Asocierea etichetelor emoționale cu traseul educațional în diferite circumstanțe
(cicluri de învățământ, debutul unui ciclu de învățământ, durata de pregătire alături
de anumiți profesori etc.).

1.2.6. Termometrul sentimentelor și acțiunilor. O tehnică de automonitorizare

Pornind de la latura subiectivă care împiedică autoobservarea comportamentelor, tehnica vine
în sprijinul dezvoltării acestei abilități de autopercepție și automonitorizare. Folosirea
termometrului „sentimentelor și actiunilor” în cadrul activităților prin joc, oferă o tehnică
comportamentală concretă pentru dezvoltarea autoevaluării și, prin aceasta, pentru
îmbunătățirea autopercepției, autocontroluluisi autocompetenței. Termometrul se desenează
pe un carton. Gradațiile de la unu la cinci sunt desenate în exteriorul termometrului. Partea de
jos este tăiată și în spatele tăieturii se pune o bandă mai mică de hârtie roșie care este mobilă
și se poate mișca în sus sau în jos, de la puncul cel mai săzut, numărul 1, trecând prin 2, 3, 4,
până la punctul cel mai ridicat, numărul 5. Copiii pot fi instruiți să măsoare nivelul perceput al
propriilor stări emoționale sau să-și evalueze performanța comportamentală în orice sarcină
dată, mutând semnul roșu al termometrului pe punctul corespunzător. Același desen de pe
carton poate fi și termometrul acțiunilor. În mod similar, copilul poate fi învățat să
monitorizeze nivelul comportamentelor performanței, interacțiunilor sociale interpersonale și
altele asemenea. Prin implicarea în acest proces comparativ și oferirea de feedback, copiii
încep să afle consecințele și impactul social al propriilor stări de dispoziție și stiluri de
interacțiune. Plasează autoevaluarea individului într-un context social. Copiii pot învăța să
identifice și să monitorizeze gradul de reciprocitate și corectitudine existent într-un joc cu
colegii. Li se poate cere să se evalueze pe sine așa cum își închipuie că i-ar putea evalua un
coechipier preferat.

Potrivit autorului, tehnica este a adaptare concretă și vizuală a unei scale de evaluare. A fost
folosită pentru a ajuta copiii cu tulburări de conduită, probleme de control al impulsului,
izbucniri temperamentale să-și identifice și să-și monitorizeze intensitatea acțiunilor lor
perturbatoare. De asemenea, ei obțin o mai bună înțelegere a impactului comportamentelor lor
asupra altora, cum ar fi părinții și colegii lor. Copiii pot fi învățați să-și aprecieze
performanțele într-un joc, dar și să evalueze măsura în care și-au pierdut controlul, de
exemplu: țipând, împingând, lovindu-se. Această tehnică a fost utilă și cu copiii deprimați ce
au dificultăți în identificarea și determinarea intensității propriului afect negativ resimțit.
După ce copilul a învățat să evalueze gradul de tristețe, el poate căpăta un anumit sentiment
de control asupra stării de dispoziție. Copiii sunt încurajați și pot să-și recunoască progresele.

16
În plus, această tehnică autoevaluatoare poate fi folosită în tratarea timidității și a inhibiției
sociale, a mutismului selectiv și a tențințelor obsesiv/compulsive perfecționiste. În mod
similar poate fi un mod eficient în reducerea incidenței și intensității fricilor copilăriei.
Capacitatea de a cota o secvență ierarhică de frici este o componentă esențială a
desensibilizării progresive. Tehnica termometrului oferă chiar și copiilor mici o metodă de
atribuire a unui anumit grad fricilor și fobiilor lor.

Reprezentarea simbolică și adaptarea tehnicii la sala de clasă:

- Autoevaluarea stării cu care începe o zi școlară și monitorizarea acesteia până la

final (intervenția este înțelegerea impactului pe care îl are dispoziția asupra
performanței școlare)
- Autoevaluarea comportamentelor dezirabile și capacitatea de gestionare a trăririlor
emoționale în cadrul grupului-clasă (pe parcursul unei zile).

1.2.7. Pălării de petrecere puse pe capetele monștrilor: strategii de desen pentru

stăpânirea fricilor (David A. Crenshaw)
În mod frecvent, copiii apelează la mecanismul de apărare oferit de gândirea magică.
Acesta se traduce în termeni de inexistență a unei probleme dacă nu ne gândim la ea.
Acest mecanism este identificat mai ales în cazul copiilor anxioși, care sunt extrem de
reticenți în a-și confrunta fricile și îngrijorările. Tehnica este o metodă de desen destinată
copiilor de vârstă preșcolară și școlară care le permite copiilor să se confrunte cu fricile lor
în mod treptat și mai puțin amenințător. Expunerea treptată s-a dovedit a fi cea mai
eficientă cale de a reduce simptomatologia anxioasă și fobică.
Procesul aplicării tehnicii se realizează în etape:

- Copilul este solicitat să deseneze ceva la întâmplare ( inducerea sentimentului de

control)
- Sugestiile apar în condițiile în care copilul manifestă blocaje din cauza anxietății
- Urmează discuțiile relaxante pe marginea motivației alegerii tematicii desenului și
analizarea elementelor componente
- Elementelor negative li se va adăuga o pălărie de petrecere pentru a oferi o nouă
conotație imaginii

Reprezentarea simbolică și adaptarea tehnicii la sala de clasă:

17
 - Înțelegerea diferitelor roluri pe care le întreprinde un cadru didactic ( simbolul
pălăriei se utilizează imaginar în rândul elevilor; scopul este acela de a surprinde
rolul de părinte, adult, prieten, vecin etc., și, prin analogie, felul în care adulții din
viața lor se manifestă diferit, în funcție de circumstanțe) .

1.2.8. Dinozaurii dinamici (Rise VanFleet)

Tehnica are o aplicabilitate de succes în etapa spargerii gheții unui grup. Sub simbolul unor
dinozauri, copiii reușesc să interacționeze și să descopere informații despre ceilalți. Acest
lucru este posibil deoarece simbolistica asigură păstrarea unui număr mare de elemente
personale.
Reprezentarea simbolică și adaptarea tehnicii la sala de clasă: În funcție de caracteristicile
anumitor specii de dinozauri, elevii pot realiza prin analogie, asemănări și deosebiri cu
personalitățile persoanelor cunoscute:

- Mărime și forță, în special cum sunt utilizate aceste caracteristici și în ce contexte

- Mediul în care se simt în siguranță ( mediu școlar sau extrașcolar)
- Scopul și intenția lor
- Specii agresive, modalitatea și contextul în care devin agresivi
- Modalități de autoprotecție și mecanismele de apărare ale elevilor

1.2.9. Figurina de plastilină Play-Doh Sunt bun la…… (Paris Goodyear-Brown)

Această tehnică a prins viață din dorința de a ajuta copiii care au suferit traume puternice.
Prin intermediul acesteia se încearcă implicarea celor mici în procesul de autoobservare
pozitivă, deoarece trauma este internalizată și integrată prin trăirea constantă a
evenimentului negativ și prin formarea unor credințe generale cu privire la persoane sau
situații. Exercițiul implică utilizarea platilinei și a pietrelor colorate. Manipularea acestora
are rolul de a distrage atenția de la disconfortul abordării temei.

Copilul și adultul aleg, fiecare, câte o bucată de plastilină de o anumită culoare.

Copilul este rugat să modeleze un obiect la alegere, în timp ce adultul modelează o formă
adâncă, asemănătoare cu o ceașcă. Aceasta constituie baza tehnicii. Următorul pas este cel
al confecționării unui disc plat, de dimensiunea potrivită pentru acoperirea ceștii. Discul

18
 va fi transformat de către copil într-o față, prin utilizarea unor bucățele de plastilină
colorate. În acest timp, adultul umble forma cu pietre. Imaginea copilului va acoperi
forma plină, acum, cu pietre. Mesajul transmis de tehnică este acela că, oamenii sunt
asemănători la exterior, însă calitățile personale devin vizibile atunci când reușim să
accesăm ceea ce avem în interior.

Reprezentarea simbolică și adaptarea tehnicii la sala de clasă:

- Forma adâncă poate reprezenta potențialul elevilor, raportat la vârstă

- Pietrele pot semnifica informațiile pe care profesorul le distribuie în mod elegal
pentru toți elevii
- Anumite pietre sunt preluate de către elevi ca urmare a interesului și motivației
extrinseci, altele sunt adoptate ca urmare a respectării unor norme

5.2.10. Jocul fotografiei emoţiilor (Harvey Payne)

Tehnica este menită să abordeze una dintre problemele comune apărute în rândul copiilor mici
sau a celor cu întârzieri în dezvoltare, respectiv, identificarea corectă și răspunsul adecvat la
semnele socio-emoționale venite din partea celorlalți. Folosirea forografiilor unor persoane
cunoscute care să exprime o gamă largă de emoții poate ajuta la sporirea conștientizării
indicatorilor socio-emoționali și la răspunsuri mai adaptative și specifice la aceștia.

Exercițiul permite, pe de o parte, procesarea și învățarea socio-emoțională cu mai puțină

rezistență și anxietate, iar pe de altă parte, să interacționeze cu emoțiile și să răspundă la ele
într-un mediu sigur. Având în vedere faptul că fotografia înlocuiește prezența fizică a unei
persoane, tehnica oferă oportunitatea timpului necesar pentru gestionarea trărilor și
identificarea unor mecanisme eficiente de acțiune.

Reprezentarea simbolică și adaptarea tehnicii la sala de clasă:

- Gestionarea emoțiilor prin utilizarea fotografiilor cu persoane din mediul școlar, în

afara contextului școlar, după învățarea tehnicii
- Reactualizarea amintirilor plăcute alături de persoane semnificative din contextul
instructiv-educativ
__________________________________________________________________

19