Triada Biserică – Liturghie - Scriptură

Student Alexandru MAGHERU

(Anul III TP)

Preambul
Provocarea cotidiană de a înţelege fragmentar relaţia/ realitatea Biseri-
că-Liturghie-Scriptură îşi găseşte soluţia în viziunea ei unitară: „Privite sepa-
rat, ele ne apar lipsite de bogăţia întregului, care iradiază prin ele, când
sunt văzute în cadrul întregului. Şi când le separăm, nici una din ele nu mai e
ceea ce e în întregul din care face parte”1. Sugestia prezentului studiu este
de a aduce în faţă perspectiva amintită: triada Biserică-Liturghie-Scriptură,
bazându-se pe perihoreza, interioritatea, unitatea şi pluritatea Sfintei Treimi şi
pe eforturile ce se desfăşoară în Biserica Ortodoxă Română de a-şi valorifica
tradiţia.
Mai întâi, formularea din titlu necesită o chibzuită explicaţie la posibila
incertitudine a succesiunii cuvintelor Biserică, Liturghie şi Scriptură. Este
imperios necesar să subliniem dintru început faptul că nu facem distincţie de
importanţă teologică între Scriptură, Biserică sau Liturghie, ba mai mult, le
considerăm drept capitale pentru mântuire în relaţia lor complementară şi uni-
tară. Dar motivul schiţării gradate din titlu se justifică astfel: pe primul loc se
află Biserica – înţeleasă, nu ca locaş de cult, ci drept o coeziune a părtaşilor ei
– deoarece atât Liturghia, cât şi Sfânta Scriptură, nu îşi au aplicabilitate fără cei
care să le folosească. Numai credincioşii nedespărţiţi de Hristos şi între ei îşi
însuşesc roadele euharistice ale Liturghiei pregătite de Scriptură. E nevoie de
locaşul de cult (Biserica-edificiu) în care membrii cultului să experieze comun
Jertfa (Liturghia) poruncită (în Scriptură) de Mântuitorul Iisus Hristos: „Aceas-
ta să o faceţi spre pomenirea Mea” (Lc 22, 19). Bineînţeles, analogii de genul
acesta se pot face şi cu o altă ordine a cuvintelor din titlu, dar succesiunea pro-
pusă are menirea de a impulsiona importanţa persoanei, deoarece Liturghia şi
Scriptura sunt orientate spre ea. Apoi, am folosit cuvântul triadă pentru a sub-

1
Pr. Prof. D. Stăniloae, „Chipul lui Hristos în Biserica Răsăriteană: Iisus Hristos, da-
rul şi cunoaşterea supremă a lui Dumnezeu” Ortodoxia I/1973, p. 12.

356
 Triada Biserică – Liturghie - Scriptură
linia unitatea celor trei, dar şi farmecul multiplicităţii lor. Aşadar, din aceste

C oncurs naţional
selecţiuni de cuvinte „înaripate”, Triada Biserică-Liturghie-Scriptură,cuvinte-
„capcane” ce prind gânduri ca în nişte „colivii de aur” pentru păsările măiestre
ale înţelepciunii, dorim să extragem unicitatea (chiar şi prin artificiala legare
între ele cu cratimă) şi amploarea trăirii teologice (religioase) presupusă de
această triadă.
Sărbătoritul din anul acesta, Sfântul Apostol Pavel, transmite corinteni-
lor că sunt „scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu
Duhul lui Dumnezeu celui viu, nu pe tablele de piatră, ci pe tablele de carne
ale inimii” (2 Co 3, 3), iar omagiatul anului trecut, Sfântul Ioan Gură de Aur,
interpretează pe Apostolul neamurilor astfel: „Ar fi trebuit să n-avem nevoie
de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată încât harul
Duhului să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele
Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să
fi fost scrise cu Duhul Sfânt. Dar pentru că am îndepărtat harul acesta, haide
să pornim pe o nouă cale, ca să-l dobândim iarăşi2. Şi tot el zice: „Gândeş-
te-te cât de rău ai ajuns! Noi, care eram datori să simţim atât de curat, încât
să nu mai fi avut nevoie de Sfintele Scripturi, ci în loc de hârtie să fi dat Du-
hului inimile noastre spre a scrie pe ele, am pierdut cinstea aceasta şi am
ajuns să avem nevoie de scrieri…”3. Azi, este foarte important să plecăm de
la literă ca să ajungem la duhul ei4 şi, de aici, la îndumnezeire. De fapt, trata-
tele de teologie pleacă de la cuvânt, având ţinta transcendentul personal divin
pregătit şi promis de Domnul nostru Iisus Hristos, Împărăţia cerurilor şi viaţa
de veci.

Intimitatea dintre Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie

De ce este necesar pentru ca Scriptura să fie integrată într-un mediu li-
turgic sau comunitar-ecclesial? Dacă sustragem Scriptura din mediul ei litur-
gic în care lucrează Acelaşi Duh, Care le animă pe amândouă, sau dacă nu
recunoaştem convivialitatea Liturghiei cu Scriptura, ajungem la situaţia de a
nu le mai putea înţelege. Nu e de ajuns să cunoşti şi să interpretezi Scriptura,
dacă nu o poţi trăi practic în Liturghie. Aici nu ne referim doar la cultul litur-
gic, ci şi la liturghia de după Liturghie. Numai aşa Scriptura îşi împlineşte

2
Sf. Ioan Gură de Aur († 407), „Omilii la Matei” (PSB 23), trad. de Pr. D. Fecioru,
Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 14.
3
Ibidem, p. 15.
4
Vezi Diacon Ioan I. Ică jr, Canonul apostolic al primelor secole, Deisis/Stravopoleos,
Sibiu, 2008, p.73: „În cazul unic al Bibliei, nu lumea trebuie să absoarbă textul ei, ci textul ei
trebuie să absoarbă lumea”.

357
 Student Alexandru Magheru
„vocaţia” pentru care a fost scrisă sub influenţa Duhului Sfânt, spre învăţătu-
ră, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate (2 Tim
3, 16), având o finalitate sacramentală şi bisericească5. Împărtăşirea cu Hris-
tos presupune cunoaşterea Scripturii după dreptarul trasat de Biserică (cf. Gal
6, 16).
Cuvintele scripturistice sunt prezente pe tot parcursul Liturghiei: Ferici-
rile (Mt 5, 3-12), citirile din Apostol şi Evanghelie, Trisanghionul biblic (Is
6, 3). Interpretarea, pe care o exprimă părintele profesor Dumitru Stăniloae în
tratatul Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, scoate în evidenţă
duhul literei cu care este scrisă Liturghia, dar şi fundamentul pe care este ea
aşezată: Sfânta Scriptură. Un ilustru exemplu este interpretarea pe care o face
la momentul liturgic al citirii pericopelor din Apostol şi Evanghelie 6. De pil-
dă, afirmă următoarele: „cuvântul lui Hristos şi puterea Lui nu are ca scop să
aducă numai o înţelegere teoretică a Lui în inimile şi sufletele credincioşilor,
ci şi să le întărească voinţa de a primi poruncile Lui”. 7 Propovăduirea lui
Hristos prin citirile pericopelor scripturistice la Sfânta Liturghie au un dublu
scop: (re)înnoirea minţii cu evenimentul descris şi sensibilizarea spirituală a
celor prezenţi. Ele vor fi apoi (re)interpretate de preot, ca unitatea înţelegerii
cuvântului citit să se păstreze vie, ca toţi să fie uniţi într-un singur cuget: „Să
zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru să zicem” (Ectenia cererii
stăruitoare).
Dacă ne gândim şi la rugăciunile folosite de membrii Bisericii în cadrul
Liturghiei şi observăm schema propusă de teologul rus, Pavel Florensky 8,
realizăm faptul că toate fac trimitere la Sfânta Scriptură: „Amintirea unor
fapte trecute ale lui Dumnezeu din Vechiul sau Noul Testament asemănătoa-
re celor pe care intenţionează preotul (urmat de credincioşi) să le ceară pe
seama lor”9. De exemplu, în rugăciunea Antifonului al III-lea: „Cel ce ne-ai
dăruit nouă aceste rugăciuni obşteşti şi împreună-glăsuite, Cel ce şi la doi şi
la trei, care se unesc în numele Tău, ai făgăduit să le împlineşti cererile,
Însuţi, şi acum, plineşte cererile cele de folos ale robilor Tăi dându-ne nouă,

5
Pr. Prof D. Stăniloae, „Din aspectul sacramental al Bisericii” Studii Teologice 9-
10/1966, p. 560.
6
Idem, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, EIBMBOR, Bucureşti, 2004,
p. 317-328.
7
Ibidem, p. 322;
8
Pr. Pavel Florensky, Slovesnie Slujenie, în: Jurmal Moscovscoi Patriarhii, 1977, p. 63-
75, apud Pr. Prof. D. Stăniloae, „Modurile prezentei lui Hristos în cultul Bisericii” Mitropo-
lia Banatului 7-9, p. 434.
9
Pr. Prof. D. Stăniloae, „Modurile prezentei lui Hristos în cultul Bisericii” Mitropolia
Banatului 7-9, p. 434.

358
 Triada Biserică – Liturghie - Scriptură
în veacul de acum, cunoştinţa adevărului Tău, şi în cel ce va să fie, viaţă

C oncurs naţional
veşnică dăruindu-ne.”
Cuvântul reprezintă calea de acces spre Cina cea de Taină, în cadrul căre-
ia se consumă Cuvântul hristic. Raportarea sănătoasă la Cina cea de Taină se
realizează prin Cuvânt, iar împropierea Cuvântului este dată de Euharistie:
„este nevoie de Cuvânt pentru a înţelege Cina cea de Taină, pe de altă parte
este nevoie de Euharistie pentru a înţelege Cuvântul”10. Adevărata interpretare
a Sfintei Scripturi porneşte de la Euharistie. Luca şi Cleopa înţeleg iconomia
dumnezeiască numai după evenimentul frângerii pâinii când „li s-au deschis
ochii” (Lc 24, 31). Jertfa lui Hristos din Liturghie ne transmite sentimentul
prezenţei Sale reale, iar cuvintele din Scriptură rostite de El vibrează profund
inimile cititorului/participantului: „Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne
vorbea pe cale, şi ne tâlcuia Scripturile?” (Lc 24, 32). De aici decurge şi con-
ştientizarea prezenţei lui Dumnezeu: „numai sentimentul prezenţei lui Hristos
ca persoană care a folosit cuvintele omeneşti pentru a se exprima nu numai ca
om, ci şi ca Dumnezeu, redă cuvintelor, în general, legătura lor vie cu Dumne-
zeu” – e vorba atât de persoana istorică a lui Hristos, cât şi de Hristos euharis-
tic11. Lângă Hristos jertfit euharistic, pe Sfânta Masă se află Evanghelia ca
dovadă a realităţii prefacerii şi prezenţei Sale reale făgăduite, analog cu ceea se
petrecea la evrei: „Tablele Legii ca învăţătură erau aşezate în Sfânta Sfintelor
în legătură cu jertfele Vechiului Testament”12 – pe noi ne interesează aici legă-
tura dintre Hristos Cel Ce jertfeşte sau Cel Ce Se jertfeşte şi Hristos Cel Ce
propovăduieşte sau Cel Ce Se propovăduieşte, ambele prezente deodată pe
Sfânta Masă.
Hristos Se descoperă în cuvânt (Scriptură), imagine (icoană) şi act (Li-
turghie - frângerea pâinii). „Revelaţia divină (Scriptura) este un conţinut de
acte şi nu doar „descoperire de învăţături”13. Liturghia este şi ea un conţinut
de acte prin acţiunile preotului, provocările lui şi răspunsurile credincioşilor
– dinamica Liturghiei în ansamblul ei. Ambele îl reiterează pe Hristos, Scrip-
tura vorbind istoric despre El, iar Liturghia arătându-L practic – preotul sau
arhiereul închipuindu-L pe Hristos: „Prezenţa memorialului este în chip fun-

10
Pr. Prof. Dr. Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii, trad. Vasile Manea, ed. Reîntregi-
rea, Alba Iulia, 2004, p. 46.
11
Pr. Prof. D. Stăniloae, „Chipul lui Hristos în Biserica Răsăriteană: Iisus Hristos, da-
rul şi cunoaşterea supremă a lui Dumnezeu” Ortodoxia 1/1973, p. 11.
12
Diac. Conf. Dr. Ioan Caraza, Fundamentul liturgic al Sfintei Scripturi în teologia pa-
tristică”, Ed. Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, 2005, sine locco, p. 30.
13
Pr. Prof. D. Stăniloae, „Revelaţia prin acte, cuvinte şi imagini” Ortodoxia .3/1968,
p. 349-350.

359
 Student Alexandru Magheru
damental şi definitiv înfăţişarea unui gaj dat de Dumnezeu Însuşi”14. Hristos
a venit în lume să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu, preotul actuali-
zând această realitate.
Sfânta Scriptură este înţeleasă cu adevărat abia atunci când este transpu-
să în cadrul vieţii umane, atunci când este trăită de persoane. Cu totul alta
este viaţa creştinilor care poartă în suflete cuvintele Sfintei Scripturi. Care
este modul concret şi accesibil al citirii permanente a Scripturii, dacă nu,
chiar (re)trăirea permanentă a Liturghiei? Împreună, Sfânta Scriptură şi Sfân-
ta Liturghie sunt o fereastră sau o cale prin care omul intră în sfera celor di-
vine, ele îi arată cheia cunoaşterii lui Dumnezeu, căci nimic altceva nu este
citirea Sfintei Scripturi prin Sfânta Liturghie, decât un dialog personal si co-
munitar cu Dumnezeu.
Intimitatea dintre Sfânta Biserică şi Sfânta Liturghie
Biserica trăieşte atât timp cât Îl are pe Hristos, iar Hristos este prezent
atât timp cât există Biserica.
Liturghie înseamnă în greceşte slujire comună, ea fiind cea care îi adună
pe oameni într-o împreună-lucrare.15 Cuvântul Liturghie trimite, astfel, şi la
ceea ce se slujeşte în comun, dar şi la cei care sunt în comun pentru a sluji.
Deci relaţia Biserică-Liturghie se află redusă la un singur cuvânt: Liturghie.
În ceea ce priveşte relaţia dintre Biserică şi Liturghie, Biserica a fost în-
temeiată pe jertfa lui Hristos pe care o experiem în cadrul liturgic, pe de altă
parte Liturghia pulsează viaţă dumnezeiască Bisericii prin Mielul euharistic.
Comunitatea se adună în jurul aceluiaşi Potir, din care se împărtăşeşte în ace-
eaşi Biserică16. Un renumit teolog de origine rusă afirmă că Biserica îşi îm-
plineşte vocaţia prin Euharistie, prin Liturghia care îi uneşte pe toţi, vii şi
adormiţi, îngeri şi oameni, unde „îşi descoperă şi îşi realizează adevărata
realitate”17. Spiritualitatea, viaţa duhovnicească, se naşte din unirea cu Hris-
tos în Liturghie. Sângele curăţit al lui Hristos intră în alcătuirea trupului nos-
tru şi-i imprimă dispoziţia şi puterea de a ne dărui lui Dumnezeu şi semenilor
în stare de jertfă. Hristos este într-o veşnică dăruire către Tatăl şi către noi,
posibilă, deoarece jertfa Sa izvorăşte din sentimentul de compătimire cu noi,
cei cu care se identifică şi cu care împreună suferă, pentru a ne vindeca de
egoism. Dar, Hristos este în acelaşi timp Arhiereu, Jertfă şi Altar. Pentru că

14
Alexis van der Mensbrugghe, episcop de Meudon, Teologia jertfei euharistice în lu-
mina Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, trad. Paraschiv V. Ion, în Mitropolia Olteniei, nr.
7-8/ 1968, p. 580;
15
http://www.crestinortodox.ro/LITURGHIE-Dictionar_religios-12860-323-1.html.
16
Pr. Prof. D. Stăniloae, „Teologia Euharistiei” Ortodoxia 3/1969, p. 357.
17
Pr. Prof. Boris Bobrinscoy, op. cit., p. 44.

360
 Triada Biserică – Liturghie - Scriptură
ni S-a dăruit şi S-a lăsat adus de noi jertfă lui Dumnezeu, curată, fără prihană,

C oncurs naţional
Hristos are puterea de a ne dărui pe noi Tatălui prin voia noastră, ascultătoare
glasului părintesc. Liturghia pământească îşi are pornirea în Liturghia veşnică
a Fiului, Care mijloceşte pentru noi de-a dreapta Tatălui. Prin intermediul
Euharistiei, inima Liturghiei, vibrăm în suferinţa şi moartea lui Hristos ca
suferinţa şi moartea noastră să devină Înviere: „Suferinţa lui Hristos cu noi e
o putere, nu o slăbiciune”18.
Liturghia întreţine viaţa Bisericii prin Hristos, Care este în stare de veş-
nică jertfă de-a dreapta Tatălui. Hristos susţine Biserica prin Liturghie, pentru
că ele sunt întemeiate pe Jertfa Sa. Credincioşii, cei ce se unesc în Biserică
spre a săvârşi Liturghia, reiterează istoric şi euharistic Cina cea de Taină şi
Cincizecimea. După Pogorârea Duhului Sfânt Îl cunoaştem pe Dumnezeu în
mod liturgic. De acum, nu mai putem decât să-L trăim liturgic pe Dumnezeu,
trăire care se înscrie în firescul relaţiei cu Dumnezeu. Tinda Bisericii este cea
care premerge Liturghiei. Duhul Liturghiei se simte şi în pictura, cântările şi
arhitectura Bisericii. Din cauza aceasta în Apus nu se simte duhul intrării „pe
un alt tărâm”, mai intim, mai familiar cu ce se citeşte, cu ce se cântă, cu ce se
săvârşeşte. Ba mai mult, tremuri de frică atunci când păşeşti în giganticele
lor catedrale, albe, ce dau senzaţia de frig, de rece, de gol. Mai ales statuile
impresionant de mari şi expresive, respingându-te chiar şi prin expresia feţei,
care nu este la fel de primitoare ca într-o pictură desenate cu o căldură spiri-
tuală profundă. De aceea în Orient se folosesc mai mult culorile roşu, galben
etc. Ar fi de prisos să mai detaliem aici ce fel de sentimente provoacă sunetul
apăsător de orgă19.
Dacă Cina cea de Taină a avut loc într-un loc anume (casa lui Marcu cf.
FA 12, 12), la vremea potrivită („plinirea vremii” Gal 4,4) şi în comuniune
cu cei chemaţi atunci, evident că şi Liturghia trebuia să se desfăşoare pe ace-
leaşi paliere „schiţate” de Hristos: în Biserică, la vremea rânduită şi în pre-
zenta comunităţii. Legătura dintre ele este evidentă prin faptul că Biserica –
înţeleasă atât ca şi locaş de cult, cât şi ca principiu de comuniune între cre-
dincioşi – nu îşi are valoarea ei fără Liturghie, dar nici Liturghia nu îşi găseş-
te rostul fără Biserică.
Pe măsură ce omul devine liturghisitorul propriei sale fiinţe, se apropie
de Hristos şi de semenii săi. Avva Dorotei spune că numai prin relaţii de
prietenie cu semenii te apropii de Hristos, sau, prin relaţie sinceră cu Hristos
te apropii de prietenii Lui. Astfel, Hristos este principiul care sudează armo-

18
Pr. Prof, D. Stăniloae, „Jertfa lui Hristos şi spiritualizarea noastră prin împărtăşirea
de ea în Sfânta Liturghie” Ortodoxia nr. 1/1983, p. 4-116.
19
Idem, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, EIBMBOR 2004, p. 60-75 ş. u.

361
 Student Alexandru Magheru
nia cu ceilalţi20. Această „întâlnire” nu se poate petrece decât numai în Litur-
ghia desfăşurată în Biserică: „Biserica este în întregime jertfă, şi în întregime
preoţie”21 pentru că săvârşirea Euharistică prelungeşte preoţia lui Hristos în
Biserică, şi nu doar preoţii, ci şi mirenii, care sunt preoţi în devenire, dinspre
naos spre altar22.

Legătura intrinsecă dintre Biserică şi Scriptură

Scriptura nu este o culegere pe care trebuie să o memorezi şi, astfel, to-
tul fiind suficient, ci şi punerea ei în practică e cea care contează. Dar, citirea
şi aplicarea ei în afara Bisericii duce la devieri absurde, aşa cum s-a întâmplat
în apusul catolic şi mai ales cel protestant. Dacă în Scriptură este descrisă
numai acţiunea şi faptele Mântuitorului Iisus Hristos, ele nu se văd aplicabile
decât în Biserică. Biserica este cea care pune în practică cuvintele Scripturii:
„Duhul actualizează în comunitatea Bisericii cuvintele Scripturii. Hristos
rosteşte şi acum în Duhul Sfânt cuvintele Sale, scoţând în relief alte şi alte
înţelesuri ale lor, după nivelul meu de înţelegere duhovnicească, dar şi după
nivelul timpului, al comunităţii bisericeşti”23. Iar Maxim Mărturisitorul spu-
ne: „E nevoie de multă ştiinţă (duhovnicească) pentru ca, înlăturând mai
întâi cu grijă vălurile literelor care acoperă Cuvântul, să putem privi cu min-
tea dezvăluită pe Cuvântul Însuşi, stând de Sine şi arătând în Sine limpede
pe Tatăl, atâta cât este cu putinţă oamenilor”24.
Foarte lămurit explică compenetrarea Bisericii şi Scripturii părintele
profesor Dumitru Stăniloae: „Biserica ţine deci Scriptura, aplicată prin Tra-
diţie, mereu nouă şi totuşi mereu aceeaşi”25. De fapt, aici ar fi trebuit să fie
citată toată partea introductivă a Dogmaticii, părintele Stăniloae fiind adeptul
neseparării lucrurilor care sunt unitare, el fiind unul dintre cei care corectează
direcţia spre care mergea teologia secolului XVIII-XIX. Baza acestor aspecte
se află în Sfânta Treime, Care deşi este în trei Ipostasuri, este totuşi una în
Fiinţă. Unitatea ar trebui să fie mai evidenţiată, aşa cum face aici părintele
Stăniloae: „Biserica, Tradiţia şi Scriptura sunt împletite într-un întreg, şi
lucrarea Duhului e sufletul acestui întreg. Dar în acest întreg Duhul dă iniţi-

20
Avva Dorotei, Învăţături de suflet folositoare, în Filocalia IX, trad., introducere şi no-
te de D. Stăniloae, Ed. Humanitas, ediţia a II-a, Bucureşti, 2002, p. 515;
21
Pr. Prof. D. Stăniloae, Legătura dintre Euharistie şi iubirea creştină, în Studii Teologi-
ce, nr. 1-2/1965, p. 32.
22
Idem, „Liturghia, urcuş spre Dumnezeu şi poartă a cerului” Mitropolia Banatului 1-
3/1981, p. 41-56.
23
Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. I, EIBMBOR, Bucureşti 2003, vol. I, p. 57.
24
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete gnostice, în Filocalia II, Apologeticum 2005, p. 243.
25
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. I, EIBMBOR, Bu-
cureşti, 2003, p. 61.

362
 Triada Biserică – Liturghie - Scriptură
ativa mai mult Bisericii. Ea e mişcată de Duhul Sfânt şi mişcarea ei se face

C oncurs naţional
în şi prin Tradiţie şi se înviorează prin legătura cu Scriptura26 şi nu fragmen-
tată.
Pe măsură ce trăim realitatea personală a lui Hristos, Cuvântul Întrupat,
trăim şi realitatea cuvântului Evangheliei. Sfânta Scriptura primeşte sens
pentru viaţa concretă a credinciosului când acesta se întâlneşte cu Hristos Cel
răstignit şi înviat, pentru că „Hristos nu este un text, ci o Persoană vie, şi El
locuieşte în Trupul Său,Biserica”27. Din cititor şi ascultător, credinciosul
devine martor al vieţii lui Hristos, pentru că El este Cel Care vorbindu-ne
despre Sine prin Liturghie ne face contemporani trăirilor Sale. Hristos Se
revelează atât prin Tradiţie, cât şi prin Scriptură, iar Sfântul Duh le vivifică
prin Biserică. Doar întrucât Scriptura şi Tradiţia se alimentează de la izvorul
de viaţă a lui Hristos, ele devin concludente pentru omul contemporan, care
„se plânge adesea că adevărul lui Dumnezeu este oferit într-un idiom arhaic
– i.e. în limbajul Bibliei – care nu-l mai reprezintă şi nu mai poate fi folosit
în chip spontan”28.
De ce Scriptura este percepută ca o realitate perimată, care nu se inte-
grează organic vieţii cotidiene? Un răspuns ar fi acela că am pierdut dimensi-
unea liturgică a Cuvântului Scripturistic şi, în consecinţă, Biblia nu produce
în noi nici o vibraţie sau, mai precis, ne-am atrofiat simţurile, sensibilitatea
sufletului la „suspinele negrite” (Rm. 8, 26), cu care Duhul ne cheamă în
comuniunea Liturgică. „Cuvântul trebuie celebrat pentru a fi auzit cu adevărat:
sărbătorit şi vestit; dar de asemenea, reactualizat, interiorizat şi asimilat ... în
contextul Liturghiei, Cuvântul lui Dumnezeu este propovăduit şi celebrat pentru
hrana şi întărirea spirituală a celor adunaţi în comunitatea Bisericii”29.
Biserica a dezvoltat o viaţă a Duhului, o spiritualitate, un cult în care în
mod organic se află Scriptura. Prin cult, Scriptura a primit şi o interpretare30,
iar cei care participă la Liturghie au acces la adevărata interpretare a Evan-
gheliei. „Biblia nu se interpretează intelectual ci existenţial, pentru că nu
este doctrină, ci o „teo-dramă”, o piesă de teatru divin, care trebuie jucată
de Biserică şi de creştini, care, lăsându-se prinşi de această dramă, descope-
ră practic cine anume sunt ei, Cine e Dumnezeu şi ce este lumea”31.

26
Ibidem, p. 67.
27
George Florovsky, Biserica, Scriptura şi Tradiţia – Trupul viu al lui Hristos - , Trad.
Florin Caragiu şi Gabriel Mândrilă, Ed. Platytera, colecţia Isihasm, Bucureşti, 2005, p. 43.
28
Ibidem, p. 39.
29
Pr. Prof. Dr. John Breck, Sfânta Scriptură în Tradiţia Bisericii Ed. Patmos, Cluj-
Napoca, 2003, p. 28.
30
Diac. Conf. Dr. Ioan Caraza, op. cit., p. 37.
31
Arhid. Ioan I. Ică jr, op. cit., p. 75, apud Kevin J. Vanhoozer, The Drama of Doctrine. A
Canonical-Linquistic Approach to Christian Theology, Westminster John Knox Press, 2005.

363
 Student Alexandru Magheru
Concluzii
Structura eseului de faţă provoacă cercetarea teologică, având în vedere
relaţiile intrinseci dintre Biserică, Liturghie şi Scriptură, care sunt analogice
relaţiilor Persoanelor Treimice. Coordonatele surprinse, prin raporturile
Scriptură-Liturghie, Biserică-Liturghie şi Biserică-Scriptură, indică faptul că
toate cele trei nu pot fi despărţite una de alta, ci ele se completează reciproc,
una regăsindu-şi împlinirea în celelalte două (perihoresis), iar celelalte două
descoperindu-şi profunzimile prin cealaltă. Astfel, am argumentat şi faptul că
cele trei nu se deosebesc în importanţa lor, la fel ca şi structura supremei
iubiri dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, între ele neexistând o rivalitate, ci o
lucrare în comuniune (Liturghie).
Chipul lui Dumnezeu se reflectă în Biserică, în cosmos şi în sufletul
omului. Acesta se răsfrânge pe feţele tuturor celor trei planuri, dându-le uni-
tatea, de care am amintit mai sus, prin Logosul jertfit la Liturghie, revelat în
Scriptură şi lucrător în Biserică. Dumnezeu-Logosul, Iisus Hristos întrupat,
este Principiul coagulator, plecând din Scriptura insuflată de Duhul Său de
viaţă făcător, manifestându-se în Liturghie şi prezent în Biserica
dreptslăvitoare32.
Abstract: The structure of the present essay challenges theological re-
search, focusing on the intrinsic relations between Church, Liturgy, and
Scripture, which are analogous to the relationship between the Persons of the
Holy Trinity. The three elements are inseparable, because each finds its ful-
filment into the others (perihoresis), and the other two discover their depth
into the first. Thus, I strongly believe that the three are equally important;
there is no competition between them, but communion (Liturgy). The image
of God is reflected in the Church, in the Cosmos and in man's soul. It gives
unity to the three planes, through the Logos scarified in the Liturgy, revealed
in the Scripture and working in the Church. God-the Logos, the embodied
Jesus Christ is the coagulating Principle, that starts from the Scripture in-
spired by the Holy Ghost, that becomes manifest in the Liturgy and present
in the Church.

32
Maxim Mărturisitorul, Mystagogia, cosmosul şi sufletul, chipuri ale Bisericii, EIBM-
BOR, Bucureşti, 2000, trad., intro. şi note de Pr. D. Stăniloae, p. 6-15.

364